Până la al Doilea Război mondial, Biserica Română din Paris cunoaște un timp de înflorire, mai multe personalități ale Bisericii Ortodoxe Române (mai mulți viitori episcopi sau profesori de teologie) slujind aici de-a lungul anilor.
====Eparhia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, a Mitropolitului Visarion Puiu====
Odată cu instalarea treptată a comunismului în România, Biserica Română din Paris se rupe de Biserica-mamă în anul 1948.
Deși avea în sânul ei în jurul a douăzeci de parohii în anii 80, Eparhia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală (ROCOR) le pierde rând pe rând după 1990, rămânând doar Biserica din Paris, care se apropie din ce în ce mai mult de Biserica-Mamă: în 1998 se eliberează canonic de sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse în Exil, între anii 2000-2009 se află sub omoforul IPS Arhiepiscop Nathaniel al Episcopiei Ortodoxe Române în America (OCA), iar la [[10 mai]] 2009 dezbinarea încetează definitiv prin trecerea, prin vot unanim, sub omoforul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif al Mitropolie Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale (Biserica Ortodoxă Română).
===Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale===
În ceea ce-l privește pe episcopul Teofil, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din [[12 decembrie]] 1974, îl ridică la rangul de arhiepiscop, hotărând totodată ridicarea Episcopiei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală la treapta de arhiepiscopie, cu titulatura «Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală şi Occidentală». Iar în ședința din [[13 decembrie]] 1974, Sfântul Sinod alege în postul de episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală pe P.C. arhimandrit Lucian Florea, superiorul Așezământului românesc de la Ierusalim. Instalarea oficială a lui Teofil Ionescu ca arhiepiscop pentru Europa Centrală şi Occidentală a fost făcută la [[7 februarie]] 1975, la reşedinţa sa din Paris, de către I.P.S. Teoctist, mitropolitul Olteniei. Tot atunci a fost instalat şi P.S. Lucian Făgărăşanul în postul de episcop vicar al acestei arhiepiscopii. <ref>Arhiepiscop Adrian Hrițcu, „Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală și Occidentală”, în: ''Almanahul Vestitorul'', nr.1, 1984, p.46.</ref>
:„După trei luni de la actul instalării sale, în ziua de 9 mai 1975, arhiepiscopul Teofil Ionescu a încetat din viaţă în vârstă de 81 de ani, după o scurtă şi grea suferinţă cardiacă. Funeraliile, slujba şi înmormântarea au avut loc în ziua de 14 mai 1975, la cimitirul Montparnasse, alături de ctitorul bisericii române din Paris, adormitul întru Domnul arhimandritul Iosafat Snagoveanul. În vederea oficierii slujbei de înmormântare după rânduiala creştină ortodoxă, pe potriva rangului său, din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a participat o delegaţie alcătuită din I.P.S. Nicolae, mitropolitul Banatului, I.P.S. Antonie, mitropolitul Ardealului, atunci episcop vicar patriarhal şi P.S. episcop vicar Lucian Făgărăşanul, care preluase, din încredinţarea Sfântului Sinod, conducerea treburilor arhiepiscopiei.” <ref>''Ibidem'', p.47.</ref>
:„Conducerea Arhiepiscopiei a fost îndeplinită de P.S. episcop vicar Lucian Făgărăşanul până la 16 iulie 1980, când a fost ales episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. La aceeaşi dată, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe P.S. Adrian Botoşăneanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor în postul de episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală, încredințându-i şi conducerea Arhiepiscopiei. P.S. Adrian Botoşăneanul a cârmuit treburile eparhiei ca locţiitor de arhiepiscop până la 16 noiembrie 1982, când Sfântul Sinod i-a acordat rangul de arhiepiscop şi calitatea de conducător titular al Arhiepiscopiei […]”. <ref>''Ibidem''</ref>
Înaltpreasfințitul Adrian Hrițcu a condus Arhiepiscopia Europei Occidentale până la [[30 aprilie]] 1992, când se retrage din viaţa activă bisericească.
==Note==
<references/>
[[Categorie:Eparhii româneşti]]
[[Categorie:Biserica Ortodoxă Română]]