Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.649 de modificări
Modificări
→Mitropolitul Visarion Puiu și Eparhia Ortodoxă Română a Europei Occidentale
Până la al Doilea Război mondial, Biserica Română din Paris cunoaște un timp de înflorire, mai multe personalități ale Bisericii Ortodoxe Române (mai mulți viitori episcopi sau profesori de teologie) slujind aici de-a lungul anilor.
====Eparhia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, a Mitropolitului Visarion Puiu=Mitropolitul ===Odată cu instalarea treptată a comunismului în România, Biserica Română din Paris se rupe de Biserica-mamă în anul 1948. În august 1949, mitropolitul Visarion Puiu vine la Paris, la invitația comunității, și fondează aici Eparhia Ortodoxă Română a Europei Occidentale=====. Dar la începutul anului 1950, mitropolitului Visarion i se pune în vedere de către autoritățile franceze să părăsească Parisul, sub acuzația nedreaptă de filo-legionarism. La [[26 decembrie]] 1954, mitropolitul Visarion – împreună cu arhiepiscopul [[Ioan (Maximovici) al Bruxelului și Europei Occidentale]] și episcopul [[Natanael de Cartagina și Tunis]] (amândoi membrii ai Sinodului ortodox rus din afara granițelor) – îl hirotonește întru episcop vicar, cu titlul „de Sèvres” („Severineanul”), pe arhimandritul Teofil Ionescu, fost superior al Bisericii Române din Paris în timpul războiului, care avea funcția de vicar eparhial încă din anul 1949. Trimis în America și Canada de mitropolitul Visarion, episcopul Teofil se stabilește în Statele Unite ale Americii, unde participă la disputele din Episcopia văduvită a episcopului Policarp Morușca. În Canada, el reușește să constituie Episcopia Ortodoxă Română din Canada și Emisfera de Vest. La Paris, lucrurile încep a se clarifica abia în 1958, când consiliul parohial și episcopia se pun de acord în numirea preotului Vasile Boldeanu ca superior în locul protosinghelului Grațian Radu (superior între anii 1955-1958), și în chemarea episcopului Teofil Ionescu la Paris, ca să se ocupe de spirituale și pastorale ale Eparhiei, văduvită de mitropolitul Visarion, izolat de Paris și de comunitatea românilor. În anul 1959, episcopul Teofil Ionescu este acceptat în Sinodul episcopilor ruși din afara granițelor. Deși a acceptat în principiu propunerea Bisericii din Paris și a Eparhiei Românilor din Străinătate, episcopul Teofil Ionescu nu va veni la Paris și în Europa definitiv decât în 1964, după moartea mitropolitului Visarion, când se instalează într-adevăr la Biserica din strada Jean de Beauvais ca întâistătător al Eparhiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală. La începutul anului 1972, în condiții încă neelucidate de istorici, episcopul Teofil solicită revenirea în jurisdicția Patriarhiei Române, cerere aprobată de Sinodul Permanent la 10 martie 1972 și confirmată de Sfântul Sinodul al Bisericii Ortodoxe Române la 28 aprilie 1972. Decizia episcopului Teofil de a reveni în sânul Bisericii-Mame în vremuri în care comunismul domnea încă în România, nu a fost apreciată de majoritatea exilului românesc, așa încât comunitatea de la Biserica din Paris a solicitat protecția Sinodului rușilor din afara granițelor, de care episcopul Teofil a aparținut între 1959 și 1972. Astfel, la 21 mai 1972, mitropolitul Filaret de la New York (șeful Bisericii ruse din afara granițelor) vine la Paris, slujește la Biserica Română din Paris, și anunță, la cererea comunității, „primirea eparhiei și a tuturor parohiilor ei sub directa lui autoritate”. Neputând recupera Biserica de la Paris și asociația cultuală a Eparhiei lui Visarion, episcopul Teofil a înființat Episcopia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală (iulie 1972), funcționând în paralel cu Eparhia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală (Rue Jean de Beauvais), amândouă instituțiile bisericești considerându-se continuatoare ale lucrării mitropolitului Visarion Puiu. Deși avea în sânul ei în jurul a douăzeci de parohii în anii 80, Eparhia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală (ROCOR) le pierde rând pe rând după 1990, rămânând doar Biserica din Paris, care se apropie din ce în ce mai mult de Biserica-Mamă: în 1998 se eliberează canonic de sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse în Exil, între anii 2000-2009 se află sub omoforul IPS Arhiepiscop Nathaniel al Episcopiei Ortodoxe Române în America (OCA), iar la [[10 mai]] 2009 dezbinarea încetează definitiv prin trecerea, prin vot unanim, sub omoforul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif al Mitropolie Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale (Biserica Ortodoxă Română).
[[Categorie:Eparhii româneşti]]
[[Categorie:Biserica Ortodoxă Română]]