Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Judecată

39 de octeți adăugați, 26 august 2010 22:06
fără descrierea modificării
'''Judecata''' (gr. ''krisis'', lat. ''judicium'') este confruntarea istoriei şi omului cu dreptatea lui [[Dumnezeu]], la sfârşitul veacurilor, când întreaga lume va fi adusă sub autoritatea supremă a lui Dumnezeu. Judecata este actul final al lui [[Iisus Hristos]], adică «sfârşitul», când «Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi a Tatălui, când va desfiinţa orice domnie (gr. ''arhin''), orice stăpânire (gr. ''exousian'') şi orice putere (gr. ''dinamin'') > — (I Cor. 15, 24). Această confruntare a avut deja loc, într-un mod radical, pe [[Cruce]] : «Acum este judecata (gr. krisis) acestei lumi, acum stăpânitorul (gr. ''archon'') lumii acesteia va fi aruncat afară '(In 12, 31). Puterea răului este astfel în mod obiectiv jugulată, [[diavol]]ul fiind deposedat de autoritatea ce o avea asupra celor «robiţi».
==Formele judecății==
De fapt, judecata este una din formele în care Dumnezeu îşi exercită «pedagogia» Sa în istorie. [[Sfinţii Părinţi]] sunt de acord că Dumnezeu conduce şi îndrumează umanitatea prin [[Dogmă|dogme]], porunci, făgăduinţe şi judecăţi. Istoria se află sub o permanentă «critică» a lui Dumnezeu, fiind certată în sens educativ prin judecăţile Sale. Judecata este un proces care a început pe Cruce, dar care se exercită odată cu constituirea Bisericii în istorie, ca semn profetic şi realitate anticipatorie a Împărăţiei lui Dumnezeu. Întreaga Biserică are această funcţie, exprimată mai ales în Colegiul [[Apostoli]]lor care vor judeca lumea (Apoc. 21, 14).
Există '''judecata generală''', ultimă, Judecata de Apoi, când toţi se vor prezenta împreună înaintea lui Dumnezeu pentru a li se face «dreptate». Judecata aparţine Fiului (In 5, 22, 27—30). Pentru unii, Judecata va fi un act de binecuvântare şi de mulţumire, pentru alţii, va fi un act de osândă (Mt. 25, 34—46). Dacă încă în această viaţă, creştinul face experienţa Judecăţii în momentele de «părăsire» a lui Dumnezeu, care după părinţii bisericeşti au un scop pedagogic, în cealaltă viaţă, Judecata va fi simţită ca un vid total de har, vârtejul în spirală infinită a unei existenţe iraţionale şi impersonale. De aceea, Judecata în pedagogia divină nu este o condamnare, ci «criza» ultimă a unei vieţi iresponsabile : «Fiind, dar, împreună lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu. Căci zice : La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii» (II Cor. 6, 1—2). De aceea, fiecare va fi judecat după conştiinţa şi legea sa (In 6, 45).
În [[tradiţia ]] [[Asceza|ascetică ortodoxă]], un accent deosebit a fost pus pe experienţa încă din această viaţă, ca stare spirituală preeshatologică, a Judecăţii lui Dumnezeu : «Precum pârga chinurilor veşnice e ascunsă în sufletele păcătoşilor, aşa şi arvunile bunătăţilor lucrează prin Duhul şi se dăruiesc în inimile drepţilor. Căci împărăţia cerurilor este vieţuirea virtuoasă, precum chinurile, deprinderea patimilor» (Grigorie Sinaitul, ''Capete în acrostih'', 38, în: „Filoc. rom.”, vol. 7, p. 102). Această conştiinţă permanentă a Judecăţii se răsfrânge în virtutea [[smerenie]]i; de aceea cei smeriţi cu duhul nu vor intra la judecată, căci «întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat» (Ps. 53, 8 ; Fapte 8, 32—33).
==Citat==
Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.649 de modificări