==Biserica – locaş de rugăciune==
În oraşe şi la sate bisericile sunt punctele de referinţă în jurul cărora se încheagă nu numai comunităţile parohiale ci şi întreaga viaţă socială şi politică (polis = cetate). Numită şi "casa lui Dumnezeu" în care "toată suflarea să laude pe Domnul", biserica este imaginea sensibilă a Bisericii cereşti, este cerul pe pământ, este, în mic, un [[cosmos]] organizat liturgic cu o arhitectură specifică, cu orânduială precisă a picturii şi cu o împărţire deja tradiţională: [[altar]], [[naos]], [[pronaos]] la care se poate adăuga şi [[pridvor]]ul (sau [[tinda]]bisericii).
Fiind locul prezenţei lui Dumnezeu, biserica este întotdeauna ctitorită pe [[moaşte]]le unui [[sfânt]] şi este locul, prin excelenţă, unde se săvârşesc [[Sfintele Taine]] ale Bisericii şi unde noi ne putem împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului real, duhovniceşte, din tot ceea ce cuprinde ea (locaşul) şi textele sfintelor slujbe.
[[Pronaos]]ul este despărţit de naos printr-un zid sau prin nişte stâlpi. Aici stăteau în vechime [[catehumen]]ii şi penitenţii, iar până nu demult femeile.
Când pronaosul a fost integrat cultului, a apărut [[pridvor]]ul, care i-a luat locul funcțional.
==Articole înrudite==