Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Ilie Tesviteanul

2.153 de octeți adăugați, 2 iulie 2010 09:10
Proorocul Ilie Tesviteanul în Vechiul Testament
După ce au trecut trei ani de secetă, preabunul Dumnezeu, văzând că omenirea se topeşte de foamete, s-a milostivit şi a zis către robul Său Ilie: "''Du-te şi te arată lui Ahab, pentru că voiesc să miluiesc lucrul mâinilor mele, să dau ploaie şi să adap pământul cel uscat prin cuvântul gurii tale, ca să-l fac aducător de roade; căci acum şi Ahab se pleacă spre pocăinţa şi te caută, voind să te asculte la ceea ce-i vei porunci''". Plecând Proorocul Ilie din Sarepta Sidonului, s-a dus în Samaria la regele Ahab.
În drumul său, l-a întâlnit pe un sfetnic al regelui, numit Obadia. Acesta era temător, pentru că el luase apărarea unor prooroci în faţa regelui Ahab (care voia să îi ucidă, instigat de soţia sa Izabela) şi chiar le salvase viaţa ascunzîndu-i în peşteri. La porunca lui Ilie, Obadia şi-a făcut totuşi curaj şi s-a dus la rege, pe care l-a convins să îl întâlnească pe Ilie (I Regi [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=68&cap=18 18:1-17]).
 
Ilie se arătă în faţa regelui Ahab, care rămase surprins să îl vadă venind, liber, pe cel pe care îl căutase peste tot cu slugile sale. Ilie îi ceru să adune pe tot poporul lui Israel pe Muntele Carmel ca martor al confruntării sale cu cei 450 de profeţi ai lui Baal şi cei 400 de profeţi ai zeiţei feniciene Aşera, care erau întreţinuţi de Izabela. Cînd toată lumea fu adunată, Ilie le zise: "Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui! Şi dacă este Baal, urmaţi aceluia". Poporul însă n-a răspuns nimic. Ilie ceru atunci ca doi viţei să fie pregătiţi pentru sacrificiu şi să fie aşezaţi pe rug, dar fără să aprindă focul şi îi lăsă pe falşii profeţi să aducă primii sacrificiul. Aceştia îl invocară cu strigăte pe Baal, din zori până în seară, dar în zadar. Ilie râdea de ei, încurajându-i să strige mai tare, ca nu cumva zeul lor să fi adormit sau să nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul înălţă un [[altar]] cu 12 pietre, reprezentând cele 12 seminţii ale lui Israel, săpă un şanţ larg în jurul altarului, pe care puse viţelul jupuit de piele, şi porunci să fie vărsată, în trei rânduri, apă din belşug peste acesta, astfel încât să se umple şanţul. Apoi adresă spre cer un strigăt puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui [[Avraam]], [[Isaac]] şi [[Iacov]]. Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul şi apa. Tot poporul căzu atunci cu faţă la pământ strigând : "Cu adevărat Domnul este singurul Dumnezeu!". Din porunca lui Ilie, falşii profeţi fură prinşi şi uciţi cu toţii. El îl anunţă apoi pe Ahab că seceta avea să înceteze în curând , apoi se urcă în vârful Muntelui Carmel şi, plecându-se asupra pământului, cu capul între genunchi şi mintea adunată în inimă, începu să se roage. De şapte ori trimise pe slujitorul său să privească orizontul, în direcţia mării, iar a şaptea oară un norişor îşi făcu apariţia, cerul se întunecă şi ploaie căzu din belşug, răspândind pe pământ binecuvântarea cerească.
==Sfântul prooroc Ilie în Noul Testament==
14.992 de modificări