Modificări

Salt la: navigare, căutare

Paisie de la Neamț

24 de octeți adăugați, 26 martie 2010 10:44
m
Viaţa: legături
Cum turcii pretindeau obştii lui Paisie dări pe care aceasta nu le putea plăti, în vara aceluiaşi an, cuviosul Paisie se reîntoarce în Moldova împreună cu toţi ucenicii săi şi se stabileşte la [[Mănăstirea Dragomirna]], unde se nevoieşte doisprezece ani, până în 1775. Aici, Cuviosul Paisie formează o obşte mare de 350 de călugări şi traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii eline vechi, o parte din scrierile filocalice ale [[Sfinţii Părinţi|Sfinţilor Părinţi]], devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română şi slavonă. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecţie majoră de traduceri româneşti filocalice (626 pagini), adunate de [[monah]]ul Rafail.
În anul 1775, Moldova de Nord (Bucovina) căzând sub ocupaţie austriacă, Cuviosul Paisie a fost nevoit să se stabilească la [[Mănăstirea Secu]], cu încuviinţarea Mitropolitului [[Gavriil Calimachi]] şi a domnitorului [[Grigorie Ghica]], în data de [[14 octombrie]], împreună cu 200 de monahi, lăsând la Dragomirna o obşte de 150 de monahi. Aici se nevoieşte patru ani, continuând aceeaşi rânduială de viaţă duhovnicească atonită, ca şi la Dragomirna. Cuviosul Paisie Velicicovski a fost stareţ la Secu de la 14 octombrie 1775 până la [[15 august]] 1779. Aşezarea pitorească şi liniştea de aici au produs asupra cuviosului şi a ucenicilor săi o impresie atât de puternică, încât în august 1779, când primeşte scrisoare din partea domnitorului Moldovei, [[Alexandru Moruzi]], şi a boierilor ţării, prin care i se cerea să fie stareţ al [[Mănăstirea Neamţ|Mănăstirii Neamţ]], el refuză. În cele din urmă însă acceptă şi, cu o parte din călugarii de la Secu, se mută la Neamţ, unificând astfel cele două mănăstiri sub povăţuirea unui singur stareţ.
Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareţ al celor două mănăstiri unificate, Neamţ - Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfinţenie acelaşi regulament de viaţă monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce priveşte rânduiala sfintelor slujbe, cât şi nevoinţa monahilor la [[chilie]]. La biserică erau datori să ia parte toţi părinţii şi fraţii, afară de cei bolnavi sau cei trimişi la ascultări. Marele stareţ venea cel dintâi la sfintele slujbe şi neîncetat se ruga cu [[rugăciunea inimii]], vărsând în taină multe lacrimi. În obştea Cuviosului Paisie de la Neamţ se aflau mai mulţi călugări, sporiţi duhovniceşte, care aveau [[darul lacrimilor]] şi al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc.
13.232 de modificări

Meniu de navigare