Creştinii ortodocşi slăvesc pe [[Tatăl]], pe [[Fiul]] şi pe [[Sfântul Duh]]&mdash;'''Sfânta Treime''', singurul '''Dumnezeu'''. Urmând [[Sfânta Scriptură|Sfintele Scripturi]] şi învăţătura [[Sfinţii Părinţi|Sfinţilor Părinţi]], Biserica Ortodoxă mărturiseşte că [[Sfânta Treime]] înseamnă trei Persoane (''[[ipostas|ipostasuri]]''), care împărtăşesc aceeaşi substanţă sau natură (gr. ''[[ousia]]''). Această credinţă poate să pară paradoxală, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt cosubstanţiale Una cu Cealaltă, va să zică, Ele sunt de aceeaşi esenţă (gr. ''[[homoousios]]'') şi coeterne. Nu a existat niciodată un timp <ref>Admitem uneori să folosim termeni improprii (ca cel de "timp") pentru a verbaliza viaţa intratrinitară.</ref> în care Una dintre Persoanele [[Sfânta Treime|Treimii]] să nu fi existat. [[Dumnezeu]] este dincolo şi înainte de timp şi totuşi lucrează înăuntrul timpului, mişcându-Se şi vorbindu-ne în cadrul istoriei.

[[Dumnezeu]] nu este o substanţă impersonală sau doar o "mare forţă", ci, mai degrabă, fiecare dintre Persoanele Divine este în legătură personală, de iubire: intratrinitară, pe de o parte, şi cu creaţia, pe de altă parte. [[Dumnezeu]] nu este un nume pentru trei zei (i.e. politeism), ci, dimpotrivă, credinţa ortodoxă este monoteistă şi, în acelaşi timp, [[Triadologie|trinitariană]]. [[Dumnezeu]]l Dumnezeul [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Creştin Ortodoxe]] este [[Dumnezeu]]l Dumnezeul lui [[Avraam]], [[Isaac]] şi [[Iacov]], adică "Cel viu", care lucrează în creaţia Sa: '''EU SUNT'''-ul care s-a revelat pe Sine lui [[Moise]], în rugul aprins ("Eu sunt Cel ce sunt" - Exodul 3, 14).

Sursa şi unitatea [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] este [[Tatăl]], din care se naşte fără de timp [[Fiul]] şi din care purcede [[Sfântul Duh]]. Astfel, [[Tatăl]] este, în acelaşi timp, fundamentul unităţii [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], cât şi al distincţiei. A încerca să înţelegi nenaşterea ([[Tatăl]]), naşterea ([[Fiul]]), sau purcederea ([[Duhul Sfânt]]) conduce la nebunie, spune Sfântul [[Grigorie Teologul]] <ref>locul citării?</ref>, şi, astfel, [[Biserica]] se apropie de [[Dumnezeu]] în mister divin, [[teologia apofatică|apofatic]], fiind mulţumită să-L întâlnească personal pe [[Dumnezeu]] şi să realizeze, în acelaşi timp, neputinţa minţii umane de a-L înţelege.

[[Biserica ]] este '''Trupul lui Hristos''', comuniune divino-umană (''teantropică'' - gr. Θεαντροπια) între [[Iisus Hristos]] şi poporul Său. Unicul Cap al [[Biserica|Bisericii]] este [[Hristos]]. [[Biserica]] este un obiect al credinţei, în sensul că ortodocşii ''cred în'' [[Biserica|Biserică]]. Credinţa tradiţională a [[Biserica|Bisericii]] este mărturisită în [[Crezul Niceo-Constantinopolitan]]: "[cred] întru una, sfântă, sobornicească (catolică - gr. καθολικη) şi apostolească [[Biserica|Biserică]]". Sensul acestei afirmaţii este că [[Biserica|Biserica]] este:

[[Biserica]] este '''Mireasa lui Hristos''', Mireasa [[eshatologie|eshatologică]] a [[Fiul]]ui lui [[Dumnezeu]], unită cu El întru credinţă şi dragoste, cea pentru care S-a jertfit pe [[Cruce]]. Relaţia dintre [[Hristos]] şi [[Biserica]] Sa este asemuită cu relaţia dintre soţ şi soţia sa, iar imaginea nunţii pământeşti este o închipuire, o umbră a nunţii Mielului lui [[Dumnezeu]] cu [[Biserica]].

Comunitatea [[Biserica|Bisericii]] este locul [[soteriologie|mântuirii]] oamenilor; este cu adevărat [[Arca]] în care omenirea se poate salva de [[potop]]ul decăderii şi al [[păcat]]ului. În [[Biserica|Biserică]], creştinii lucrează în mod [[Sfintele Taine|sacramental]] la propria mântuire, "cu frică şi cutremur" ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=28&cap=2 Filipeni 2, 12]), închinându-se [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] în [[Sfântul Duh|Duh]] şi adevăr. [[Biserica]] este '''stâlpul şi temelia adevărului''' ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=78&cap=3 I Timotei 3, 15]) şi pe ea se pot bizui creştinii în lupta lor de a afla ei înşişi unicul Adevăr. [[Biserica]] este veşnică, şi porţile [[Iad]]ului nu o vor birui ([http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=16 Matei 16, 18]).

Până la urmă, marginile [[Biserica|Bisericii]] sunt cunoscute doar lui [[Dumnezeu]], dar în afara contextului istoric al [[Biserica|Bisericii]] - al [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]] - natura relaţiei oricărei fiinţe umane cu [[Biserica]] (fie că e vorba de un creştin, fie că nu) ne este necunoscută. De-a lungul [[Istoria BisericiiOrtodoxe (cronologie)|Istoriei Bisericii]], diferite grupări s-au separat de [[Biserica|Biserică]]; este o realitate tragică, care însă nu face ca [[Biserica]] să se rupă în mai multe biserici, ci mai degrabă unii credincioşi sunt separaţi de [[Biserica|Biserică]]. Soarta finală a acestor creştini din comunităţile separate de [[Biserica|Biserică]] se află la mila şi [[Har]]ul lui [[Dumnezeu]], după cum la mila lui [[Dumnezeu]] se află şi cei care au fost membri ai [[Biserica|Bisericii]] în viaţa aceasta.

''Articol Principal: [[Sfânta TradițieTradiţie]]''

[[Sfânta TradițieTradiţie]] este depozitul de credință credinţă oferită apostolilor de către Mântuitorul Hristos și trecută din generație generaţie în generație generaţie fără adăugiri, modificări sau omisiuni. [[Vladimir Lossky]] a descris într-un mod excelent tradiția tradiţia ca fiind "viața [[Sfântul Duh|Sfântului Duh]] în Biserică." Este dinamica în practică, dar nechimbătoare în dogme. Forma de manifestare se dezvoltă, însă esența rămâne pentru totdeauna aceeași. Spre deosebire de alte concepții concepţii de înțelegere înţelegere populară a [[Sfânta Tradiție|Tradiției]]Tradiţiei, [[Biserica Ortodoxă]] nu consideră [[Sfânta Tradiție]] Tradiţie ca ceva care crește creşte și se extinde în timp, formând o colecție colecţie de practici și doctrine care se acumulează în mod gradat devenind ceva mai dezvoltate și eventual de nerecunoscut primilor creștini. De fapt, [[Sfânta Tradiție]] este aceeași credință credinţă pe care Hristos a predat-o [[apostoli|apostolilor]] și pe care ei au predat-o ucenicilor lor, care se găsește în întreaga [[Biserică]] și mai ales în conducerea ei prin succesiunea apostolică. Locul central în [[Sfânta Tradiție]] Tradiţie este ocupat de [[Sfânta Scriptură]], mărturia scrisă a lui [[Dumnezeu]] în [[Biserică]]. Astfel [[Sfânta Scriptură|Scriptura]] este întotdeauna interpretată din interiorul [[Sfânta Tradiție|Tradiției]]Tradiţiei, fiind contextul scrierii și canonizării sale.