4.112 modificări
Modificări
m
fără descrierea modificării
Ritul occidental a continuat să existe. În 1890, o parohie catolică veche elveţiană din Wisconsin, pătorită de Părintele Joseph Rene Vilatte, a fost primită de Episcopul Vladimir (Sokolovsky); cu toate acestea, Părintele Vilatte şi-a îndreptat biserică, în scurt timp, către catolicismul vechi. În 1911, Arnold Harris Mathew, un episcop catolic vechi a intrat în comuniune cu Patriarhia Antiohiei, dar în curând şi-a urmat propria cale, totuşi, lăsând în urmă un model de aderare la ortodoxie pentru grupurile viitoare de rit occidental. În 1926, ''Biserica Naţională Catolică Poloneză'', formată din şase parohii, a fost primită în Biserica Ortodoxă Poloneză, înfloritoare până în momentul în care a fost nimicită de nazişti. [http://occidentalis.blogspot.com/2004/09/western-rite-history-part-five.html] [http://occidentalis.blogspot.com/2004/09/western-rite-history-part-four.html]
Implicarea Sfântului Tihon în ritul occidental a fost una mai de durată. În timp ce păstorea misiunea rusă din America, câţiva episcopalieni s-au arătat interesaţi de aderarea la ortodoxie dar cu păstrarea tradiţiilor liturgice anglicane. Trimiţând în 1892 Cartea de rugăciuni obişnuite către Sfântul Sinod, Sfântul Tihon s-a întrebat despre viabilitatea unei astfel de idei; în 1904, Sfântul Sinod a admis posibilitatea acestei idei, elaborând multe note despre cum Cartea de rugăciuni obişnuite poate fi folosită într-o manieră ortodoxă. Sfântul Tihon nu a primit nici un episcopalian care să folosească cultul anglican revizuit, dar a pus temelia pentru primirea în ortodoxie şi pentru liturgica [[Vicariatul ritului occidentalortodox de rit apusean|Vicariatului ritului occidental]]. [http://occidentalis.blogspot.com/2004/09/western-rite-history-part-five.html]
A existat şi o [[Biserica Ortodoxă a Franţei|mişcare a ritului occidental]] în Franţa importantă, cel mai mare grup din această mişcare activă şi în zilele noastre fiind ''Union des Associations Cultuelles Orthodoxes de Rite Occidental'' (UACORO - Uniunea Asociaţiilor Culturale Ortodoxe de Rit Occidental).
Pe lângă parohiile care formau fosta Societate, au fost primite şi alte parohii în cadrul Vicariatului de rit occidental din cadrul Arhiepiscopiei Antiohiene, în special din cauza involuţiei teologice şi practice a Bisericii Episcopaliene din SUA. Pe lângă acestea, au fost fondate câteva misiuni de rit occidental, unele crescând până la nivelul de parohie.
Biserica Rusiei a primit comunitatea de vechi catolici din New York în 1962 ca şi Mănăstirea Muntele Regal, care s-a mutat ulterior la Woodstock, New York, sub Arhiepiscopul Ioan (Wendland) al Exarhatului Rus de America de Nord. Mai târziu această comunitate a fost primită în [[Biserica Ortodoxă Rusă din Afara afara Rusiei]], sub Arhiepiscopul Nikon (Rklitzsky). În 1993, mănăstirea a fost redenumită Christminster şi mutată în Providence, Rhode Island, sub episcopul [[Ilarion (Kapral) de Sydney|Ilarion de Manhattan]] (de la data trasnferului). Stareţul actual este Dom [[James (Deschene)|James Deschene]].
====Restul lumii====
Liturghia ritului occidental are mult mai puţine elemente repetitive decât elementele corespondente din ritul bizantin şi, în general, este mai vioaie şi mai succintă. Clerul poartă veşminte occidentale distincte iar credincioşii urmează obiceiuri pioase şi adecvate cu tradiţiile din care fac parte.
Dezvoltarea liturgicii actuale din cadrul [[Vicariatul ortodox de rit occidentalapusean|Vicariatului ritului occidental]] face obiectul următoarei precizări:
:Mitropolitul Antonie a fost foarte conştient că ritul occidental este "o muncă pentru specialişti." Noul cult de rit occidental din cadrul Arhiepiscopiei trebuie să fie supervizat de "o comisie de teologi ortodocşi," un comitet consultativ de clerici sau laici calificaţi în recomandări către mitropolit şi care să determine "modul de primire a grupurilor care doresc să facă parte din ritul occidental şi caracterul cultului care să fie folosit, dar şi autorizarea textelor liturgice oficiale." Prima comisie a Vicariatului de rit occidental, convocată de Mitropolitul Antonie în 1958, a fost formată din Părinţii Paul Schneirla, Stephen Upson, [[Alexander Schmemann]] şi [[John Meyendorff]]. Schneirla, Schmemann şi Meyendorff, în special, au putut observa ritul occidental de aproape în Franţa, aşa cum fusese el acceptat de ucazul rus din 1936. Schneirla considera, în particular, lucrările lui Schmemann ca fiind cheia acestei misiuni, deoarece acesta era familiarizat cu Mişcarea Liturgică din cadrul comunităţilor romano-catolică şi anglicană. Schmemann, îndeosebi, a fost un instrument de contopire a ceremonialelor care erau separate în cadrul cultului romano-catolic – botez, confirmare şi prima Euharistie – într-o singură ceremonie, conform cu spiritul ortodoxiei.
==Comunităţile parohiale==
De departe, cel mai mare grup de astfel de parohii îl constituie [[Vicariatul ritului occidentalortodox de rit apusean]] care face parte din [[Arhiepiscopia Creştină Ortodoxă Antiohiană a Americii de Nord]]. Alte parohii de rit occidental antiohiene aparţin de [[Arhiepiscopia Creştină Ortodoxă Antiohiană a Australiei şi Noii Zeelande]].
De asemenea, [[Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei]] (ROCOR) are câteva parohii de rit occidental pe lângă două mănăstiri, una situată în Tasmania iar cealaltă în Rhode Island care urmează tradiţia liturgică benedictină. Fosta Mănăstire Sfântul foloseşte liturghia [[Ritul de la Sarum|ritului de la Sarum]] în Engleză. Misiunile şi parohiile de rit occidental din Tasmania folosesc fie Sarum fie "Liturghia engleză", o slujbă de limba engleză din 1549 concepută pe baza ''Cărţii de rugăciuni obişnuite - Book of Common Prayer'' anglicane dar care conţine anumite elemente din ritul de la Sarum.