Modificări

'''''Preotul''''' este, în [[Biserica Ortodoxă]], persoana înzestrată cu puterea de a săvârşi în parohia sa, în virtutea [[hirotonie]]i şi a delegaţiei permanente primite de la episcop, toate slujbele şi lucrările sfinte de [[cult]], necesare în viaţa religioasă a [[parohie|parohiilor]], cu excepţia celor care alcătuiesc dreptul exclusiv al [[episcop]]ului.

==Hirotonia==Un bărbat intră Preoţii ortodocşi se împart în rândul preoţilor prin Sfânta Taină a două grupuri distincte: clerul [[hirotonirecăsătorie|hirotonieicăsătorit]](clerul secular, care este realizată doar sau "de un episcop. Însă este necesar mir") şi acordul credincioşilor, astfel că la momentul potrivit, membrii parohiei spun în cor cu voce tare clerul [[Axiosmonah]] sau ''Vrednic este!''al. Înainte de a În Biserica Ortodoxă un bărbat poate fi hirotonit în taina preoţieidupă căsătorie, candidatul dar atât el cât şi soţia sa trebuie să fie hirotonit întâi în treapa [[diacon]]ieila prima căsătorie. Dacă rămâne văduv, el nu se poate recăsători şi continua să fie preot.

Preoţii ortodocşi se împart în două grupuri distincte: clerul [[căsătorie|căsătorit]] şi clerul [[monah]]al. În Biserica Ortodoxă general, dacă un bărbat poate fi celibatar este hirotonit după căsătorie, dar atât el cât şi soţia sa trebuie să fie la prima căsătorie. Dacă rămâne văduv, el nu se poate recăsători devină monah pentru a-şi continua să fie preotputea păstra preoţia {{citare}}.

Dacă un celibatar este hirotonit, el trebuie să devină monah pentru a-şi putea păstra preoţia {{cit}}. Un preot-călugăr este numit [[ieromonah]].

În învăţătura de credinţă a Bisericii este precizat că toţi [[cler]]icii trebuie să se străduiască să realizeze lucrarea Harului primit de ei prin "punerea mâinilor" în cel mai bun mod cu putinţă. Dar Biserica învaţă că realitatea şi eficacitatea [[Sfintele Taine|Sfintelor Taine]] ale Bisericii realizate de preoţi nu depind de virtuţile lor personale, ci de prezenţa şi lucrarea lui [[Iisus Hristos]], Care acţionează în Biserica Sa prin [[Sfântul Duh]]. Astfel, preoţia este un dar al Bisericii - Trupul lui Hristos în istorie -, în slujba comunităţi eclesiale, iar nu un dar personal al celui care devine preot. La fel se întâmplă şi în cazul episcopilor, unde Hristos este cel care lucrează ca învăţător, păstor bun, iertător şi vindecător. Hristos este cel care şterge păcatele şi vindecă bolile fizice, mentale şi spirituale ale lumii întregi. Preotul este icoana lui Hristos.

În exerciţiul funcţiunii sale liturgice, preotul ortodox îndeplineşte un rol dublu: pe de o parte, în virtutea harului sfânt primit de la [[episcop]] prin hirotonie, el este un slujitor al lui Dumnezeu, un reprezentant sau continuator al preoţiei [[Iisus Hristos|Mântuitorului]], iar pe de alta el este un interpret, delegat al [[Biserica|Bisericii]], adică al obştii credincioşilor pe care îi păstoreşte, fiindcă el se roagă nu numai în numele său personal ci şi în numele credincioşilor şi pentru ei. Ca reprezentant al credincioşilor, el prezintă lui Dumnezeu cuvenita ofrandă a acestora, adică darurile, închinarea şi rugăciunile lor, iar ca vas ales al harului, el transmite credincioşilor ceea ce vine de la Dumnezeu, adică harul dumnezeiesc, iertarea păcatelor[[păcat]]elor, [[viaţa veşnică ]] şi, în general, toate darurile spirituale şi bunătăţile materiale pe care le primim de la Dumnezeu. Preotul slujitor este astfel verigă de legătură între Dumnezeu şi credincios, între [[cer]] şi pământ. Acest lucru este vizibil în practica liturgică a Bisericii Ortodoxe, unde preotul este, pe de-o parte, cu faţa la Răsărit (şi cu spatele la credincioşi) când poartă rugăciunea sau ofranda poporului credincioşilor în faţa Tronului lui Dumnezeu, şi, pe de altă parte, cu faţa la credincioşi, atunci când poartă cuvântul lui Dumnezeu către ei (de exemplu: citirea[[Titre du lien]] Evangheliei, [[predica]]).

În mod normal, preoţii au funcţia de preoţi de parohie, funcţie care în Biserica Primară era deţinută de episcopi. Ei sunt liderii comunităţii locale de creştini. Ei prezidează la [[Sfânta Liturghie]] şi învaţă, predică, sfătuiesc şi exercită funcţia de iertare şi vindecare.

Deoarece preoţii sunt numiţi de episcop şi aparţin acelei comunităţi unde au fost numiţi, ei nu au autoritatea sau datoria de a sluji în afara propriei comunităţi. Pe [[Sfânta Masă]] din altarul fiecărei parohii, există o ţesătură numită ''[[antimis]]'', semnată de episcop, care semnifică permisiunea dată acelei comunităţi de a se întâlni şi acţiona ca Biserica. Fără antimis, preotul şi oamenii săi poporul de credincioşi ai comunităţii nu pot sluji în mod legitim.

Organizarea iniţială a Bisericilor creştine din Palestina era similară cu cea din [[sinagogă|sinagoga]] [[Iudaism|evreilor]], care erau guvernaţi de un sinod de bătrâni (''presbyteroi''). În [[Faptele Apostolilor|Fapte]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=26&cap=11#30 11,30] şi [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=26&cap=15#22 15,22], vedem acest sistem colegial de guvernare în Ierusalim iar în Fapte [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=26&cap=14#23 14,23], [[Apostolul Pavel]] hirotoneşte bătrâni, înţelepţi în bisericile pe care le fondează. Iniţial, aceşti '''preoţi''' erau aparent aceiaşi cu '''supraveghetorii''' (''episkopoi'', [[episcop]]i), aşa cum indică versetele Fapte [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=26&cap=20#17 20,17] şi [[Epistola către Tit|Tit]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=80&cap=1 1;5,7], iar termenii erau interschimbabili{{citcitare}}.

Curând după perioada [[Noul Testament|Noului Testament]], după moartea [[Apostoli]]lor, a apărut o diferenţiere în utilizarea celor doi termeni sinonimi, ducând astfel la apariţia a două ranguri diferite: '''[[episcop]]ul''' şi '''preotul'''. Episcopul era înţeles, în principal, ca preşedintele unei grupări de preoţi, şi astfel episcopul a început să se distingă atât în cinstea acordată cât şi în prerogative faţă de preot, care erau văzuţi ca avându-şi autoritatea derivată din cea a aepiscopului episcopului prin delegare. Distincţia dintre preot şi episcop începe să fie făcută destul de curând după perioada apostolică, aşa cum observăm din scrierile din secolul al II-lea ale Sfântului [[Ignatie de Antiohia]], care foloseşte termenii consistent şi clar pentru a se referi la două funcţiuni distincte (împreună cu ''[[diacon]]'').

*(ro) ''Liturgica teoretică'' – Pr. Prof. Dr. [[Ene Branişte]], Arhim. Prof. Ghenadie Niţoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda – , ''Liturgica teoretică'', E.I.B.M.B.O.R., 2002