'''Nestorianismul ''' este o [[erezie ]] hristologică care a aparut în biserică Biserică în secolul al cincilea ca o încercare de a explica rațional și raţional şi de a înțelege înţelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Omul Iisus Hristos. Nestorianismul învață învaţă că cele două esențe esenţe divină și şi umană sunt separate și şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos și şi Logosul divin, care locuiește locuieşte în om. De aceea, nestorienii resping terminologia "Dumnezeu a suferit" sau "Dumnezeu a fost crucificat", pentru că ei cred ca omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei resping termenul Theotokos (Nascătoare de Dumnezeu) dat fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos (Născătoare de Hristos) sau Anthropotokos (Născătoare de om).
Cuprins 1 ==Originea nestorianismului Nestorianismului== 2 Nestorianismul ca învățătură publică 3 Rezistența Ideile nestoriene au apărut pentru prima dată în scrierile lui Diodor din Tars împotriva ereziei lui Apolinarie. Negând Apolinarianismul, Diodor a scris că la nestorianism 4 Cel de-al treilea Sinod Ecumenic 5 Nestorianismul începutul încarnării şi după Sinod 6 Nestorianismul încarnare, naturile divină si cel de-al cincilea Sinod Ecumenic 7 Comunitățile nestoriene astăzi 8 Teologia protestantă ca o formă a Cryptoumană ale lui Iisus Hristos au fost separate în aşa fel încât au fost complet independente fără să se unească într-Nestorianismului 9 Surse un fel.
Originea Nestorianismului Ideile nestoriene au apărut pentru prima dată în scrierile lui Diodor din Tars împotriva ereziei lui Apolinarie. Negând Apolinarianismul, Diodor a scris că la începutul încarnării și după încarnare, naturile divină si umană ale lui Iisus Hristos au fost separate în așa fel încât au fost complet independente fără să se unească într-un fel. Aceste idei au fost dezvoltate mai târziu de Teodor din Mopsuestia (3??-429), un învățat învăţat al școlii şcolii antiohiene. Teodor a învățat învăţat că naturile umană și şi divină ale lui Hristos au fost complet separate, că a fost doar un contact între ele, dar nici o uniune de vreun fel. Dezvoltând aceste idei, Teodor a scris că Omul Iisus a fost născut de Fecioara Maria în mod natural și şi cu toate greșelile greşelile umane și şi Dumnezeu Logosul (Cuvântul), cunoscând triumful Omului asupra păcatului, a ales să răscumpere umanitatea prin Omul Iisus unindu-se cu El prin Har încă de la concepția concepţia Sa. Datorită triumfului său asupra păcatului, Omul Iisus a fost demn să fie numit Fiul lui Dumnezeu în timpul Teofaniei. Apoi, după triumful său complet asupra păcatului din timpul crucificării, a fost unit mai mult cu Logosul Divin, devenind instrumentul prin care Dumnezeu a salvat umanitatea. Avînd la bază aceste idei, Teodor a fost primul care s-a opus numirii lui Iisus Hristos ca Dumnezeu. De aceea, s-a opus termenilor de "Dumnezeu a fost crucificat ", "Dumnezeu a suferit ", sau "Dumnezeu s- a născut ", pentru că, credea el, numai Omul Iisus s-a născut și Dumnezeu a sălășluit în Omul Iisus. Pentru acest motiv, Teodor l-a numit pe Iisus Theofor (Purtător de Dumnezeu). S-a opus de asemenea termenului de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat Fecioarei Maria, pentru că, credea el, a dat naștere numai Omului Iisus. Convingerile lui Teodor au fost eretice, pentru că, ajungând la o concluzie logică, neagă mântuirea și salvarea; dacă numai Omul Iisus a suferit pe cruce și a murit pentru păcatele oamenilor, atunci cum suferința unui om mântuiește întreaga umanitate? Nestorianismul ca învățătură publică Ideile nestoriene s-au născut din scrierile lui Diodor, Teodor de Mopsuestia și adepții lor apropiați din Antiohia. Totuși, în anul 428, împăratul Teodor II i-a cerut preotului călugăr antiohian Nestorie, cunoscut pentru zelul său, să vină în Constantinopol. Nestorie, care l-a adus cu el și pe preotul Anastasie, a fost făcut arhiepiscop al Constantinopolului. În seriile omiliilor din Constantinopol, Anastasie a negat existența une Persoane Teandrice (Dumnezeu-Om) în Iisus Hristos, învățând în El o separare a persoanelor și a atacat utilizarea termenului Theotokos, utilizând termenul Anthropotokos. Acest lucru a fost destul de controversat, căci credincioșii constantinopoliteni erau obisnuiți să utilizeze termenul de Teotokos pentru Fecioara Maria. Pentru a-l apăra pe Anastasie, Nestorie a spus de asemenea o serie de omilii, predicând despre învățăturile lui Teodor din Mopsuestia, printre care utilizarea termenului de Christotokos în loc de Antropotokos. Teologi constantinopoliteni s-au ridicat împotriva scrierilor lui Nestorie și l-au acuzat de predică împotriva ereziei lui Paul de Samosata (vezi Antitrinitarianismul). Nestorie a întrunit sinodul de la Constantinopol în anul 429 și i-a condamnat pe cei care nu au fost de acord cu el. Resistența la Nestorianism Cea mai violenta opoziție contra nestorianismului a venit din partea Sfântului Cyril din Alexandria, teolog din școala alexandrină. Intr-o serie de epistole și scrisori către Nestorie, împăratul Teodor al II-lea și împărăteasa Eudoxia, Sf Cyril a subliniat învățătura ortodoxă și l-a acuzat pe Nestorie de erezie. Sf Cyril a scris apoi papei Celestine din Roma despre învățăturile lui Nestorie. In anul 430, papa Celestine a întrunit un sinod la Roma care l-a condamnat pe Nestorie și a hotărât să fie destituit. Papa Celestine a trimis copii ale deciziilor sinodului Sf Cyril al Alexandriei, care de asemenea a întrunit sinodul din Alexandria în anul 430. La acest sinod, Sf Cyril a formulat cele 12 faimoase anateme împotriva lui Nestorie: Dacă cineva nu mărturisește că Emanuel este Dumnezeu întru adevăr și în consecință Sfânta Fecioară este Maica Domnului (pentru că a purtat într-un mod omenesc Cuvântul lui Dumnezeu devenit om), să fie anatema. Dacă cineva nu mărturisește că Cuvântul lui Dumnezeu a fost unit în ipostas cu trupul și este Hristos cu trupul său și de aceea este Dumnezeu și Om, să fie anatema. Dacă cineva separă în Unul Hristos ipostazele după unire, unindu-le doar printr-o demnitate sau autoritate sau putere și nu o unire prin natură, să fie anatema. Dacă cineva împarte între cele două persoane sau ipostasuri expressiile utilizate în Evanghelii sau în scrierile apostolice, scrise de către sfinți despre Iisus Hristos sau de către El despre El Insuși, și le attribuite Lui ca Om, totuși separat de Cuvântul lui Dumnezeu, și altele atribuindu-le lui Dumnezeu, fiind Cuvântul lui Dumnezeu din Tatăl, să fie anatema. Dacă cineva îndrăznește să spună că Hristos a fost Dumnezeu purtător de om și nu Dumnezeu în adevăr, fiind prin natură Fiul, chiar dacă “Cuvântul s-a făcut carne” și și-a apropriat sângele și carnea la fel ca noi, să fie anatema. Dacă cineva spune că Cuvântul din Dumnezeu Tatăl a fost Dumnezeul sau stăpânul lui Hristos, și nu mărturisește același Dumnezeu și Om, Cuvântul s-a făcut trup, după scripturi, să fie anatema. Dacă cineva spune că Iisus ca Om a fost condus de Cuvântul lui Dumnezeu și a fost îmbrăcat cu gloria celui Singur născut, ca o ființă separată de El, să fie anatema. Dacă cineva indrăznește să spună că omul care a fost ales ar trebui să fie venerat și mărit împreună cu Cuvântul Divin și să fie numit Dumnezeu cu El, în timp ce este separat de EL (pentru că adăugarea lui "cu" ne obligă întotdeauna să credem în acest fel) și nu-l vor venera pe Emanuel cu o singură venerare și o singura doxologie, chiar și "Cuvântul s-a făcut trup", să fie anatema. Dacă cineva spune că Domnul Iisus Hristos a fost înălțat de Duhul, ca folosind o putere extraterestră care a lucrat prin El și primind de la El puterea de a porunci duhurilor necurate și să facă minuni printre oameni și nu spune că este propriul Duh prin care a făcut minuni, să fie anatema. Sfânta Scriptură spune că Hristos a devenit "marele Preot și apostol al mărturisirii noastre ". El s-a oferit pe sine lui Dumnezeu Tatăl într-un mod blând pentru mântuirea noastră. De aceea, dacă cineva spune că nu a fost chiar Cuvântul de la Dumnezeu care a devenit marele nostru preot și apostol, devenind trup și om ca noi, dar ca și cum ar fi fost un altul separat de El, in special un om dintr-o femeie, sau dacă cineva zice că El s-a sacrificat numai pentru El însuși și nu numai pentru noi (pentru că El necunoscând păcatul nu avea nevoie de sacrificiu), să fie anatema. Dacă cineva nu mărturisește că trupul Domnului este dătător de viață și aparține Cuvântului din Dumnezeu Tatăl, ci susține că aparține altcuiva, unit cu El în demnitate sau bucurându-se de o simplă locuință divină și nu este dătător de viață, așa cum am spus, devenind trupul Cuvântului care are puterea de a aduce toate lucrurile la viață, să fie anatema. Dacă cineva nu mărturisește că Cuvântul lui Dumnezeu a suferit în trup și că trupul a fost crucificat și a gustat moartea în trup și a devenit primul născut al morții, deși Dumnezeu este viață și dătător de viață, să fie anatema. Cel de-al treilea Sinod ecumenic Nu toți au acceptat poziția Sf Cyril și a sinodului din Alexandria. Nestorie a publicat 12 anateme în care i-a condamnat pe cei care au atribuit suferința și nașterea lui Dumnezeu. Nestorie a crezut că ei l-au negat pe Dumnezeu și cinstea datorată Lui învățând că Necircumscrisul poate fi circumscris sau că Neschimbatul poate suferi. Anumiți episcopi sirieni au sărit în apărarea lui Nestorie. Printre ei Teodoret din Cyr, care a scris un contra-argument la anatemele Sf Cyril. Pentru a pune capăt disputei, împăratul Teodor al II-lea a organizat sinodul de la Efes, care a fost convocat în ziua Pogorârii Sf Duh în anul 431. Acesta a devenit cunoscut ca fiind cel de-al Treilea Sinod Ecumenic. Sf Cyril din Alexandria a sosit cu 40 de episcopi egipteni; celelalte biserici au fost reprezentate de Yuvenali al Ierusalimului cu episcopi palestinieni, Thermos al Cesareei Capadociei și Flavian al Tesalonicului. Nestorie a sosit cu episcopii săi și doi reprezentanți ai guvernului, Candidian și Irineu, reprezentându-l pe împărat. Memnon al Efesului a prezidat Sinodul. Singurii reprezentanți care nu au fost acolo au fost Ioan din Antiohia și episcopii sirieni cât și reprezentanții papei Celestin al Romei. După ce s- a așteptat timp de 10 zile sosirea delegaților absenți, Sf Cyril al Alexandriei a decis să convoace sinodul fără ei pe data de 22 iunie în anul 431. Cei 200 de episcopi prezenți au citit învățăturile lui Nestorie, învățăturile Sf Cyril al Alexandriei, scrierile părinților și au descoperit că Nestorie învăța erezii, iar scrierile Sf Cyril au reflectat poziția ortodoxiei. Deciziile sinodului au fost semnate și trimise la Constantinopol pentru împărat și credincioșii constantinopoliteni. Nestorie a fost invitat să participe și să se apere singur, dar a refuzat. O scrisoare a fost scrisă împăratului acuzându-l pe Sf Cyril și Memnon de convocarea unui sinod ilegal și complot împotriva lui Nestorie. Atunci Ioan al Antiohiei și 33 de episcopi sirieni au sosit la Efes. Nerecunoscând deciziile Sinodului, Ioan și episcopii sirieni au refuzat să intre în comuniune cu Sf Cyril și împreună cu Nestorie și câțiva episcopi care s-au separat de sinodul Sf Cyril au organizat un sinod rebel. La acest sinod l-au condamnat pe Sf Cyril, Memnon din Efes și ceilalți părinți, acuzându-i în mod fals de ereziile lui Arie, Apolinarie și Eunomius. Deciziile au fost semnate și duse la Constantinopol. Împăratul Teodor nefiind sigur de buna derulare a faptelor, a ordonat ca amândouă sinoadele să se închidă, rapoartele să fie distruse și toți Parinții să convoace un sigur Sinod. În timp ce mesagerii se perindau între Palace și Efes, Sf Cyril al Alexandriei a convocat Sinodul său din nou. La a doua sesiune, Sinodul a găsit ortodoxă epistola Papei Celestin, emisă la sfârșit de delegații săi. La cea de-a treia sesiune, delegații au semnat condamnarea lui Nestorie. La cea de-a patra sesiune, Sinodul a găsit ca nevalidă condamnarea Sf Cyril și a lui Memnon de către Ioan al Antiohiei și sinodul său. La cea de-a cincea sesiune, Sf Cyril și Memnon au condamnat ereziile lui Arie, Apollinarie și Eunomie și Sinodul l-a condamnat pe Ioan al Antiohiei și sinodul rebel. La cea de-a șasea sesiune, Sinodul a decretat că nu pot fi făcute modificări sau adăugiri la Crezul din Nicene. La cea de-a șaptea și ultima sesiune, Sinodul a dat deciziile privind delimitarea anumitor dioceze.. Împăratul Teodor, în timpul influenței grupului nestorian de la palat, a ordonat ca Nestorie, Memnon și Sf Cyril să fie arestați și un nou Sinod să fie convocat. Totuși, nu s-a putut ajuns la nici o înțelegere. Între timp Sf Cyril a scris lui Abba Dalmatius în Constantinopol, rugându-l să acționeze pentru apărarea ortodoxiei. Abba Dalmatius, care de 48 de ani nu părăsise mânăstirea, a făcut un marș împreună cu credincioși din Constantinopol la palat și i-a cerut împăratului să-i elibereze pe episcopii ortodocși și să-l condamne pe Nestorie. Atunci poporul l-a anatemizat pe Nestorie. În final împăratul a ales poziția ortodoxă. Pentru ca Parinții să fie de acord, a cerut să fie trimiși la Calcedon deputați din amândouă Sinoadele. Deputații, care ii includeau pe de o parte pe delegații papei și episcopul Iuvenalie din Ierusalim și Teodoret și Ioan din Antiohia pe de altă parte, au sosit dar nu s-au pus de acord. În timp ce episcopii sirieni au fost de acord în principiu cu condamnarea lui Nestorie, ei au respins anatemele Sf Cyril, numindu-le eretice. Împăratul a ordonat apoi ca toți episcopii să se întoarcă la catedrele lor și a ordonat depoziția lui Nestorie.
Nestorianismul după Sinod Când s-au întors Avînd la scaunele episcopalebază aceste idei, episcopii sirieni au convocat încă două sinoade. La Teodor a fost primul sinod, la Tars, lcare s-au condamnat din nou pe Sf Cyril și pe Memnon. La cel de-al doilea sinod, în Antiohia, au mărturisit că Domnul a opus numirii lui Iisus Hristos este ca Dumnezeu deplin și Om deplin. De aceea, însă fără păcat, bazat pe o unitate în El s-a naturilor divină și umană și de aceea Fecioara Maria poate fi numită Născătoare opus termenilor de "Dumnezeu. În consecință, ei au condamnat nestorianismul; totuși au refuzat să-l condamne pe Nestorie. Pacea a fost restabilită câțiva ani mai târziucrucificat ", prin străduința lui Paul al Emessei"Dumnezeu a suferit ", care lsau "Dumnezeu s-a convins pe Ioan al Antiohiei să-l condamne pe Nestorienăscut ", iar pe Sf Cyril al Alexandriei să fie de acord cu crezul antiohianpentru că, însă totuși fără să nege cele 12 anateme. Totușicredea el, sinodul din Efes nu a fost acceptat de toți din Siria. Printre cei care au fost de acord cu învățăturile ortodoxe, dar au refuzat hotărârile Sinodului a fost și Teodoret al Cyrului. Astfel, un partid puternic nestorian a apărut în bisericile siriene și mesopotiene. După ce a aderat la aceeași religie cu Sf Cyril al Alexandriei, John al Antiohiei a început să lucreze la eradicarea nestorianismului din bisericile orientale. Ceea ce a nu a putut fi îndeplinit prin convingere numai Omul Iisus s-a făcut cu ajutorul autorităților civile, care au trimis născut şi Dumnezeu a sălăşluit în închisoare câțiva episcopi nestorieniOmul Iisus. Ioan din Antiohia a ordonat distrugerea școlii teologice din EdessaPentru acest motiv, care a împrăștiat ideile nestoriene. Ibo al Edessei și alți teologi care l-au acuzat pe Sf Cyril de neortodoxie au fost exilați. În același timp, Sf Cyril a scris o repudiere a lui Teodor al Mopsuestiei, însă nici aceasta nu a fost acceptată de toți. Teodoret l-a apărat numit pe Teodore al Mopsuestiei, dar între timp Ibo a devenit episcop al Edessei și a răspândit ideile nestorieneIisus Theofor (Purtător de Dumnezeu). În binecunoscuta scrisoare către Marius Persul, Ibo al Edessei lS-a condamnat pe Nestorie pentru că a refuzat utilizarea opus de asemenea termenului de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dar l-a condamnat și pe Sf Cyril dat Fecioarei Maria, pentru predicarea Apollinarianismului. În anul 489că, școala din Edessa a fost distrusă din nou și teologii nestorieni s-au grăbit să meargă în Persia unde în final s-au despărțit de Unacredea el, Sfântă, Sobornicească și Apostolească biserică. În anul 499, la un sinod din Seleucia, cel de-al treilea Sinod Ecumenic a fost condamnat și nestorienii s-au despărțit formal de biserică. Ei au format biserica chaldeană sau asiriană care se administrază singură având Patriarhul său. Nestorienii au totuși o comunitate în India numită tomiți. Nestorianismul și cel de-al cincilea Sinod În lupta lor împotriva nestorianismului câțiva teologi au mers până la cealaltă extremă. Au negat complet prezența naturii umane în dat naştere numai Omului Iisus Hristos, acceptind numai o singura natură divină într-un Ipostas divin. De aceea, sunt numiți Monofiziți (care cred într-o singură natură). Condamnați la cel de-al Patrulea Sinod Ecumenic în Calcedon, Monofiziții au acuzat Sinodul și biserica de restaurarea nestorianismului. Baza acuzațiilor în cel de-al VI-lea secol a fost poziția neclară a bisericii despre Convingerile lui Teodor al Mopsuestiei, Theodoret al Cyrului și Ibo al Edessei. Scrierile lor, care au devenit cunoscute ca cele Trei Capitole au fost o cauză de dezbateri ce au avut ca rezultat cel de-al Cincilea Sinod Ecumenic în anul 553. La Sinod, Biserica l-a condamnat pe Teodor al Mopsuestiei ca eretic. În plus, Biserica a condamnat scrierile lui Teodoret împotriva Sf Cyril și scrisoarea lui Ibo al Edessei către Marius persanul. Biserica nu i-a condamnat pe Teodoret și Ibo în persoanăeretice, pentru că s-au pocăit de nestorianism și l-au condamnat pe Nestorie. Comunitățile nestoriene astăzi Biserica Asiriană de est este un corp nestorian cu jurisdicție în Irak și în Iranul de est. Se vorbește despre ea ca despre Biserica Ortodoxă Asiriană; a nu se confunda cu Biserica Ortodoxă Siriană, un corp non-calcedonian, Biserica Catolică Calcedeană, un corp uniat, sau Biserica Ortodoxă din Antiohia, ajungând la o biserică locală ortodoxă. Schisma între Biserica asiriană și Unaconcluzie logică, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a început la Sinodul din Seleucia în anul 410, unde creștinii mesopotamieni și-au declarat independența față de patriarhul din Antiohia. Ruptura s-a întărit după condamnarea lui Nestorie la cel de-al Treilea Sinod Ecumenic și distrugerea școlii teologice din Edesa. În secolul al XV-lea, biserica a decretat ca titlul de patriarh sa poată trece neagă mântuirea şi salvarea; dacă numai la rudele patriarhului de atunci Mar Shimun IV. Acest lucru Omul Iisus a supărat suferit pe multi din ierarhia bisericii și în anul 1552 cruce şi a fost ales un rival al patriarhuluimurit pentru păcatele oamenilor, Mar Yohanan Soulaqa VIII. Acest rival s-a întâlnit cu papa și a intrat în comuniune cu Biserica romano-catolică. Biserica asiriană avea atunci doi lideri rivali: un patriarh ereditar în Alqosh (în zilele moderne Irakul de nord) și un patriarh numit de papă în Diyarbakir (în zilele moderne Turcia de est). Această situație a durat până în anul 1662 când patriarhul din Diyarbakir, Mar Shimun XIII Denha, a rupt comuniunea cu Roma și si-a mutat sediul în satul Qochanis din munții Turciei. Vaticanul a răspuns prin numirea cum suferinţa unui nou patriarh la Diyarbakir care să guverneze asirienii care au rămas fideli scaunului Episcopal. Aceasta a devenit cunoscută ca Biserica Catolică Caldeană, un corp uniat. În anul 1804 linia ereditară a patriarhilor în Alqosh a murit și ierarhia bisericii a decis să accepte autoritatea patriarhilor caldeeni. Asirienii s-au confruntat cu răzbunări sub monarhia hashemită pentru că au cooperat cu britaniicii și au fugit spre vest. Patriarhul din Babilon este stabilit în prezent în Chicago, Illinois, și mai puțin de un milion din cei 4,5 milioane de asirieni din lume rămân în Irak. Comunitatea caldeană a fost mai puțin numeroasă în timpul mandatului britanic din Palestina și nu a jucat un rol major în regulile britanice ale țării. Totuși, cu exodul asirienilor biserica catolică caldeană a devenit cel mai mare grup non musulman din Irak și mulți au venit la putere mai târziu în guvernul partidului Ba'ath cel mai important fiind deputatul Primul Ministru Tariq Aziz. În anul 1964, problema succesiunii ereditare a cauzat din nou o schismă, cu alegerea lui Mar Thomas Darmo fiind rival al celui ales pe cale ereditară Mar Simon XXIII. Mar Simon a demisionat în anul 1973 și a fost asasinat în anul 1975 în timpul negocierilor pentru posibila sa reinstalare. Mar Dinkha IV a fost ales ca succesorul lui Simon și a anunțat sfârșitul permanent a succesiunii ereditare. În timp ce acest lucru înlătură disputa subliniată, dezacordul între patriarhii rivali totuși există, cu Mar Addai ca succesor al lui Mar Thomas Darmo. În noiembrie 1994 o întâlnire istorică a lui Mar Dinkha IV și papa catolic Ioan Paul al II-lea s-a ținut în Vatican și a fost semnată o Declarație Comună Hristologică. Unul dintre efectele acestei întâlniri a fost că relația bisericii asiriene cu biserica catolică caldeană s-a îmbunătățit. Sunt un număr mare de congregații asiriene în Iran. În plus, câteva rămân în Irak, există o singură parohie în China și biserica are locațiile principale (împreună cu alte patru case de rugăciune) în Chicago, Illinois, Statele Unite. Situația de azi: Primat: Mar Dinkha IV, Catholicos și Patriarhul din Babylon (Qochanis) Primat: Mar Addai II, Catholicos și Patriarhul din Babylon (Baghdad) Sedii principale: Chicago, IL Credincioși: aproape 4,5 milioane Hristologia De obicei, biserica asiriană din est neagă că învață această învățătură. Nestorianismul Pe de altă parte, a recunoscut Teodor al Mopsuestiei ca sfânt. om mântuieşte întreaga umanitate?
==Nestorianismul ca învăţătură publică==Ideile nestoriene s-au născut din scrierile lui Diodor, Teodor de Mopsuestia şi adepţii lor apropiaţi din Antiohia. Totuşi, în anul 428, împăratul Teodor II i-a cerut preotului călugăr antiohian Nestorie, cunoscut pentru zelul său, să vină în Constantinopol. Nestorie, care l-a adus cu el şi pe preotul Anastasie, a fost făcut arhiepiscop al Constantinopolului. În seriile omiliilor din Constantinopol, Anastasie a negat existenţa une Persoane Teandrice (Dumnezeu-Om) în Iisus Hristos, învăţând în El o separare a persoanelor şi a atacat utilizarea termenului Theotokos, utilizând termenul Anthropotokos. Acest lucru a fost destul de controversat, căci credincioşii constantinopoliteni erau obisnuiţi să utilizeze termenul de Teotokos pentru Fecioara Maria. Pentru a-l apăra pe Anastasie, Nestorie a spus de asemenea o serie de omilii, predicând despre învăţăturile lui Teodor din Mopsuestia, printre care utilizarea termenului de Christotokos în loc de Antropotokos. Teologi constantinopoliteni s-au ridicat împotriva scrierilor lui Nestorie şi l-au acuzat de predică împotriva ereziei lui Paul de Samosata (vezi Antitrinitarianismul). Nestorie a întrunit sinodul de la Constantinopol în anul 429 şi i-a condamnat pe cei care nu au fost de acord cu el. ==Resistenţa la Nestorianism==Cea mai violenta opoziţie contra nestorianismului a venit din partea Sfântului Cyril din Alexandria, teolog din şcoala alexandrină. Intr-o serie de epistole şi scrisori către Nestorie, împăratul Teodor al II-lea şi împărăteasa Eudoxia, Sf Cyril a subliniat învăţătura ortodoxă şi l-a acuzat pe Nestorie de erezie. Sf Cyril a scris apoi papei Celestine din Roma despre învăţăturile lui Nestorie. In anul 430, papa Celestine a întrunit un sinod la Roma care l-a condamnat pe Nestorie şi a hotărât să fie destituit. Papa Celestine a trimis copii ale deciziilor sinodului Sf Cyril al Alexandriei, care de asemenea a întrunit sinodul din Alexandria în anul 430. La acest sinod, Sf Cyril a formulat cele 12 faimoase anateme împotriva lui Nestorie: *Dacă cineva nu mărturiseşte că Emanuel este Dumnezeu întru adevăr şi în consecinţă Sfânta Fecioară este Maica Domnului (pentru că a purtat într-un mod omenesc Cuvântul lui Dumnezeu devenit om), să fie anatema. *Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvântul lui Dumnezeu a fost unit în ipostas cu trupul şi este Hristos cu trupul său şi de aceea este Dumnezeu şi Om, să fie anatema. *Dacă cineva separă în Unul Hristos ipostazele după unire, unindu-le doar printr-o demnitate sau autoritate sau putere şi nu o unire prin natură, să fie anatema. *Dacă cineva împarte între cele două persoane sau ipostasuri expressiile utilizate în Evanghelii sau în scrierile apostolice, scrise de către sfinţi despre Iisus Hristos sau de către El despre El Insuşi, şi le attribuite Lui ca Om, totuşi separat de Cuvântul lui Dumnezeu, şi altele atribuindu-le lui Dumnezeu, fiind Cuvântul lui Dumnezeu din Tatăl, să fie anatema. *Dacă cineva îndrăzneşte să spună că Hristos a fost Dumnezeu purtător de om şi nu Dumnezeu în adevăr, fiind prin natură Fiul, chiar dacă “Cuvântul s-a făcut carne” şi şi-a apropriat sângele şi carnea la fel ca noi, să fie anatema. *Dacă cineva spune că Cuvântul din Dumnezeu Tatăl a fost Dumnezeul sau stăpânul lui Hristos, şi nu mărturiseşte acelaşi Dumnezeu şi Om, Cuvântul s-a făcut trup, după scripturi, să fie anatema. *Dacă cineva spune că Iisus ca Om a fost condus de Cuvântul lui Dumnezeu şi a fost îmbrăcat cu gloria celui Singur născut, ca o fiinţă separată de El, să fie anatema. *Dacă cineva indrăzneşte să spună că omul care a fost ales ar trebui să fie venerat şi mărit împreună cu Cuvântul Divin şi să fie numit Dumnezeu cu El, în timp ce este separat de EL (pentru că adăugarea lui "cu" ne obligă întotdeauna să credem în acest fel) şi nu-l vor venera pe Emanuel cu o singură venerare şi o singura doxologie, chiar şi "Cuvântul s-a făcut trup", să fie anatema. *Dacă cineva spune că Domnul Iisus Hristos a fost înălţat de Duhul, ca folosind o putere extraterestră care a lucrat prin El şi primind de la El puterea de a porunci duhurilor necurate şi să facă minuni printre oameni şi nu spune că este propriul Duh prin care a făcut minuni, să fie anatema. *Sfânta Scriptură spune că Hristos a devenit "marele Preot şi apostol al mărturisirii noastre ". El s-a oferit pe sine lui Dumnezeu Tatăl într-un mod blând pentru mântuirea noastră. De aceea, dacă cineva spune că nu a fost chiar Cuvântul de la Dumnezeu care a devenit marele nostru preot şi apostol, devenind trup şi om ca noi, dar ca şi cum ar fi fost un altul separat de El, in special un om dintr-o femeie, sau dacă cineva zice că El s-a sacrificat numai pentru El însuşi şi nu numai pentru noi (pentru că El necunoscând păcatul nu avea nevoie de sacrificiu), să fie anatema. *Dacă cineva nu mărturiseşte că trupul Domnului este dătător de viaţă şi aparţine Cuvântului din Dumnezeu Tatăl, ci susţine că aparţine altcuiva, unit cu El în demnitate sau bucurându-se de o simplă locuinţă divină şi nu este dătător de viaţă, aşa cum am spus, devenind trupul Cuvântului care are puterea de a aduce toate lucrurile la viaţă, să fie anatema. *Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvântul lui Dumnezeu a suferit în trup şi că trupul a fost crucificat şi a gustat moartea în trup şi a devenit primul născut al morţii, deşi Dumnezeu este viaţă şi dătător de viaţă, să fie anatema. ==Cel de-al treilea Sinod ecumenic==Nu toţi au acceptat poziţia Sf Cyril şi a sinodului din Alexandria. Nestorie a publicat 12 anateme în care i-a condamnat pe cei care au atribuit suferinţa şi naşterea lui Dumnezeu. Nestorie a crezut că ei l-au negat pe Dumnezeu şi cinstea datorată Lui învăţând că Necircumscrisul poate fi circumscris sau că Neschimbatul poate suferi. Anumiţi episcopi sirieni au sărit în apărarea lui Nestorie. Printre ei Teodoret din Cyr, care a scris un contra-argument la anatemele Sf Chiril. Pentru a pune capăt disputei, împăratul Teodor al II-lea a organizat sinodul de la Efes, care a fost convocat în ziua Pogorârii Sf Duh în anul 431. Acesta a devenit cunoscut ca fiind cel de-al Treilea Sinod Ecumenic. Sf Cyril din Alexandria a sosit cu 40 de episcopi egipteni; celelalte biserici au fost reprezentate de Yuvenali al Ierusalimului cu episcopi palestinieni, Thermos al Cesareei Capadociei şi Flavian al Tesalonicului. Nestorie a sosit cu episcopii săi şi doi reprezentanţi ai guvernului, Candidian şi Irineu, reprezentându-l pe împărat. Memnon al Efesului a prezidat Sinodul. Singurii reprezentanţi care nu au fost acolo au fost Ioan din Antiohia şi episcopii sirieni cât şi reprezentanţii papei Celestin al Romei. După ce s- a aşteptat timp de 10 zile sosirea delegaţilor absenţi, Sf Cyril al Alexandriei a decis să convoace sinodul fără ei pe data de 22 iunie în anul 431. Cei 200 de episcopi prezenţi au citit învăţăturile lui Nestorie, învăţăturile Sf Cyril al Alexandriei, scrierile părinţilor şi au descoperit că Nestorie învăţa erezii, iar scrierile Sf Cyril au reflectat poziţia ortodoxiei. Deciziile sinodului au fost semnate şi trimise la Constantinopol pentru împărat şi credincioşii constantinopoliteni. Nestorie a fost invitat să participe şi să se apere singur, dar a refuzat. O scrisoare a fost scrisă împăratului acuzându-l pe Sf Cyril şi Memnon de convocarea unui sinod ilegal şi complot împotriva lui Nestorie. Atunci Ioan al Antiohiei şi 33 de episcopi sirieni au sosit la Efes. Nerecunoscând deciziile Sinodului, Ioan şi episcopii sirieni au refuzat să intre în comuniune cu Sf Cyril şi împreună cu Nestorie şi câţiva episcopi care s-au separat de sinodul Sf Cyril au organizat un sinod rebel. La acest sinod l-au condamnat pe Sf Cyril, Memnon din Efes şi ceilalţi părinţi, acuzându-i în mod fals de ereziile lui Arie, Apolinarie şi Eunomius. Deciziile au fost semnate şi duse la Constantinopol. Împăratul Teodor nefiind sigur de buna derulare a faptelor, a ordonat ca amândouă sinoadele să se închidă, rapoartele să fie distruse şi toţi Parinţii să convoace un sigur Sinod. În timp ce mesagerii se perindau între Palace şi Efes, Sf Cyril al Alexandriei a convocat Sinodul său din nou. La a doua sesiune, Sinodul a găsit ortodoxă epistola Papei Celestin, emisă la sfârşit de delegaţii săi. La cea de-a treia sesiune, delegaţii au semnat condamnarea lui Nestorie. La cea de-a patra sesiune, Sinodul a găsit ca nevalidă condamnarea Sf Cyril şi a lui Memnon de către Ioan al Antiohiei şi sinodul său. La cea de-a cincea sesiune, Sf Cyril şi Memnon au condamnat ereziile lui Arie, Apollinarie şi Eunomie şi Sinodul l-a condamnat pe Ioan al Antiohiei şi sinodul rebel. La cea de-a şasea sesiune, Sinodul a decretat că nu pot fi făcute modificări sau adăugiri la Crezul din Nicene. La cea de-a şaptea şi ultima sesiune, Sinodul a dat deciziile privind delimitarea anumitor dioceze.. Împăratul Teodor, în timpul influenţei grupului nestorian de la palat, a ordonat ca Nestorie, Memnon şi Sf Cyril să fie arestaţi şi un nou Sinod să fie convocat. Totuşi, nu s-a putut ajuns la nici o înţelegere. Între timp Sf Cyril a scris lui Abba Dalmatius în Constantinopol, rugându-l să acţioneze pentru apărarea ortodoxiei. Abba Dalmatius, care de 48 de ani nu părăsise mânăstirea, a făcut un marş împreună cu credincioşi din Constantinopol la palat şi i-a cerut împăratului să-i elibereze pe episcopii ortodocşi şi să-l condamne pe Nestorie. Atunci poporul l-a anatemizat pe Nestorie. În final împăratul a ales poziţia ortodoxă. Pentru ca Parinţii să fie de acord, a cerut să fie trimişi la Calcedon deputaţi din amândouă Sinoadele. Deputaţii, care ii includeau pe de o parte pe delegaţii papei şi episcopul Iuvenalie din Ierusalim şi Teodoret şi Ioan din Antiohia pe de altă parte, au sosit dar nu s-au pus de acord. În timp ce episcopii sirieni au fost de acord în principiu cu condamnarea lui Nestorie, ei au respins anatemele Sf Cyril, numindu-le eretice. Împăratul a ordonat apoi ca toţi episcopii să se întoarcă la catedrele lor şi a ordonat depoziţia lui Nestorie. ==Nestorianismul după Sinod==Când s-au întors la scaunele episcopale, episcopii sirieni au convocat încă două sinoade. La primul sinod, la Tars, l-au condamnat din nou pe Sf Cyril şi pe Memnon. La cel de-al doilea sinod, în Antiohia, au mărturisit că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu deplin şi Om deplin, însă fără păcat, bazat pe o unitate în El a naturilor divină şi umană şi de aceea Fecioara Maria poate fi numită Născătoare de Dumnezeu. În consecinţă, ei au condamnat nestorianismul; totuşi au refuzat să-l condamne pe Nestorie. Pacea a fost restabilită câţiva ani mai târziu, prin străduinţa lui Paul al Emessei, care l-a convins pe Ioan al Antiohiei să-l condamne pe Nestorie, iar pe Sf Cyril al Alexandriei să fie de acord cu crezul antiohian, însă totuşi fără să nege cele 12 anateme. Totuşi, sinodul din Efes nu a fost acceptat de toţi din Siria. Printre cei care au fost de acord cu învăţăturile ortodoxe, dar au refuzat hotărârile Sinodului a fost şi Teodoret al Cyrului. Astfel, un partid puternic nestorian a apărut în bisericile siriene şi mesopotiene. După ce a aderat la aceeaşi religie cu Sf Cyril al Alexandriei, John al Antiohiei a început să lucreze la eradicarea nestorianismului din bisericile orientale. Ceea ce a nu a putut fi îndeplinit prin convingere s-a făcut cu ajutorul autorităţilor civile, care au trimis în închisoare câţiva episcopi nestorieni. Ioan din Antiohia a ordonat distrugerea şcolii teologice din Edessa, care a împrăştiat ideile nestoriene. Ibo al Edessei şi alţi teologi care l-au acuzat pe Sf Cyril de neortodoxie au fost exilaţi. În acelaşi timp, Sf Cyril a scris o repudiere a lui Teodor al Mopsuestiei, însă nici aceasta nu a fost acceptată de toţi. Teodoret l-a apărat pe Teodore al Mopsuestiei, dar între timp Ibo a devenit episcop al Edessei şi a răspândit ideile nestoriene. În binecunoscuta scrisoare către Marius Persul, Ibo al Edessei l-a condamnat pe Nestorie pentru că a refuzat utilizarea termenului Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dar l-a condamnat şi pe Sf Cyril pentru predicarea Apollinarianismului. În anul 489, şcoala din Edessa a fost distrusă din nou şi teologii nestorieni s-au grăbit să meargă în Persia unde în final s-au despărţit de Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească biserică. În anul 499, la un sinod din Seleucia, cel de-al treilea Sinod Ecumenic a fost condamnat şi nestorienii s-au despărţit formal de biserică. Ei au format biserica chaldeană sau asiriană care se administrază singură având Patriarhul său. Nestorienii au totuşi o comunitate în India numită tomiţi. ==Nestorianismul şi cel de-al cincilea Sinod==În lupta lor împotriva nestorianismului câţiva teologi au mers până la cealaltă extremă. Au negat complet prezenţa naturii umane în Iisus Hristos, acceptind numai o singura natură divină într-un Ipostas divin. De aceea, sunt numiţi Monofiziţi (care cred într-o singură natură). Condamnaţi la cel de-al Patrulea Sinod Ecumenic în Calcedon, Monofiziţii au acuzat Sinodul şi biserica de restaurarea nestorianismului. Baza acuzaţiilor în cel de-al VI-lea secol a fost poziţia neclară a bisericii despre Teodor al Mopsuestiei, Theodoret al Cyrului şi Ibo al Edessei. Scrierile lor, care au devenit cunoscute ca cele Trei Capitole au fost o cauză de dezbateri ce au avut ca rezultat cel de-al Cincilea Sinod Ecumenic în anul 553. La Sinod, Biserica l-a condamnat pe Teodor al Mopsuestiei ca eretic. În plus, Biserica a condamnat scrierile lui Teodoret împotriva Sf Cyril şi scrisoarea lui Ibo al Edessei către Marius persanul. Biserica nu i-a condamnat pe Teodoret şi Ibo în persoană, pentru că s-au pocăit de nestorianism şi l-au condamnat pe Nestorie. ==Comunităţile nestoriene astăzi==Biserica Asiriană de est este un corp nestorian cu jurisdicţie în Irak şi în Iranul de est. Se vorbeşte despre ea ca despre Biserica Ortodoxă Asiriană; a nu se confunda cu Biserica Ortodoxă Siriană, un corp non-calcedonian, Biserica Catolică Calcedeană, un corp uniat, sau Biserica Ortodoxă din Antiohia, o biserică locală ortodoxă. Schisma între Biserica asiriană şi Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a început la Sinodul din Seleucia în anul 410, unde creştinii mesopotamieni şi-au declarat independenţa faţă de patriarhul din Antiohia. Ruptura s-a întărit după condamnarea lui Nestorie la cel de-al Treilea Sinod Ecumenic şi distrugerea şcolii teologice din Edesa. În secolul al XV-lea, biserica a decretat ca titlul de patriarh sa poată trece numai la rudele patriarhului de atunci Mar Shimun IV. Acest lucru a supărat pe multi din ierarhia bisericii şi în anul 1552 a fost ales un rival al patriarhului, Mar Yohanan Soulaqa VIII. Acest rival s-a întâlnit cu papa şi a intrat în comuniune cu Biserica romano-catolică. Biserica asiriană avea atunci doi lideri rivali: un patriarh ereditar în Alqosh (în zilele moderne Irakul de nord) şi un patriarh numit de papă în Diyarbakir (în zilele moderne Turcia de est). Această situaţie a durat până în anul 1662 când patriarhul din Diyarbakir, Mar Shimun XIII Denha, a rupt comuniunea cu Roma şi si-a mutat sediul în satul Qochanis din munţii Turciei. Vaticanul a răspuns prin numirea unui nou patriarh la Diyarbakir care să guverneze asirienii care au rămas fideli scaunului Episcopal. Aceasta a devenit cunoscută ca Biserica Catolică Caldeană, un corp uniat. În anul 1804 linia ereditară a patriarhilor în Alqosh a murit şi ierarhia bisericii a decis să accepte autoritatea patriarhilor caldeeni. Asirienii s-au confruntat cu răzbunări sub monarhia hashemită pentru că au cooperat cu britaniicii şi au fugit spre vest. Patriarhul din Babilon este stabilit în prezent în Chicago, Illinois, şi mai puţin de un milion din cei 4,5 milioane de asirieni din lume rămân în Irak. Comunitatea caldeană a fost mai puţin numeroasă în timpul mandatului britanic din Palestina şi nu a jucat un rol major în regulile britanice ale ţării. Totuşi, cu exodul asirienilor biserica catolică caldeană a devenit cel mai mare grup non musulman din Irak şi mulţi au venit la putere mai târziu în guvernul partidului Ba'ath cel mai important fiind deputatul Primul Ministru Tariq Aziz. În anul 1964, problema succesiunii ereditare a cauzat din nou o schismă, cu alegerea lui Mar Thomas Darmo fiind rival al celui ales pe cale ereditară Mar Simon XXIII. Mar Simon a demisionat în anul 1973 şi a fost asasinat în anul 1975 în timpul negocierilor pentru posibila sa reinstalare. Mar Dinkha IV a fost ales ca succesorul lui Simon şi a anunţat sfârşitul permanent a succesiunii ereditare. În timp ce acest lucru înlătură disputa subliniată, dezacordul între patriarhii rivali totuşi există, cu Mar Addai ca succesor al lui Mar Thomas Darmo. În noiembrie 1994 o întâlnire istorică a lui Mar Dinkha IV şi papa catolic Ioan Paul al II-lea s-a ţinut în Vatican şi a fost semnată o Declaraţie Comună Hristologică. Unul dintre efectele acestei întâlniri a fost că relaţia bisericii asiriene cu biserica catolică caldeană s-a îmbunătăţit. Sunt un număr mare de congregaţii asiriene în Iran. În plus, câteva rămân în Irak, există o singură parohie în China şi biserica are locaţiile principale (împreună cu alte patru case de rugăciune) în Chicago, Illinois, Statele Unite. Situaţia de azi :*Primat: Mar Dinkha IV, Catholicos şi Patriarhul din Babylon (Qochanis) *Primat: Mar Addai II, Catholicos şi Patriarhul din Babylon (Baghdad) *Sedii principale: Chicago, IL *Credincioşi: aproape 4,5 milioane *Hristologia : De obicei, biserica asiriană din est neagă că învaţă această învăţătură. *Nestorianismul : Pe de altă parte, a recunoscut Teodor al Mopsuestiei ca sfânt. ==Teologia protestantă ca o formă a Crypto-Nestorianismului ==În refuzul lor de a o venera pe Fecioara Maria, protestanții protestanţii moderni evanghelici neagă utilizarea termenului de Născătoare de Dumnezeu. Apărând acest lucru, mulți protestanți mulţi protestanţi evanghelici argumentează că Fecioara Maria nu ar fi putut da naștere naştere lui Dumnezeu, ci doar Omului Iisus. De aceea ei îl separă iar pe teandricul Dumnezeu-Om în Iisus un om și şi o persoană divină și învață şi învaţă nestorianismul. Greșeala Greşeala acestei gândiri rezidă în neînțelegerea complexităților neînţelegerea complexităţilor Hristologiei și şi doctrina încarnării. Este necesară o bună înțelegere înţelegere a Fecioarei Maria pentru a-L înțelege înţelege bine pe Iisus Hristos. Dacă Maria nu este Născătoare de Dumnezeu, atunci Hristos nu este Dumnezeu-Om. Așa Aşa cum dacă Hristos este Dumnezeu-Om, atunci Maria este Născătoare de Dumnezeu. Dacă Maria nu este Fecioară pururea, atunci Hristos nu a devenit Dumnezeu încarnat. Dacă Hristos a devenit Dumnezeu încarnat, atunci Maria este fecioară pururea. Dacă Maria nu este Regina Maria, atunci Hristos nu este Rege; dacă Hristos este Rege, atunci Maria este Regina Mamă. ==Surse==Pentru a cunoaște cunoaşte mai multe despre importanța importanţa Doamnei noastre Născătoare de Dumnezeu și şi Pururea Fecioara Maria și şi pentru a înțelege înţelege mai bine dogmele încarnării și şi a TrinitățiiTrinităţii, citiți citiţi George S. Gabriel, Mary, the Untrodden Portal of God [[Categorie:Erezii]][[Categorie:Teologie]]
