Sfântul Dionisie Aeropagitul-Despre viata
Despre viaţă §1 Acum trebuie să lăudăm viaţa veşnică din care este viaţa însăşi şi toată viaţa din care se seamănă în toate cele ce se împărtăşesc într-un fel oarecare de viaţă, ca să vieţuiască fiecare în mod propriu. Astfel, din ea şi pentru că este şi s-a luat subzistenţa, viaţa îngerilor şi nemurirea lor, şi însăşi durata nepieritoare a mişcării îngereşti celei de-a pururi. De aceea li se zice acestora şi pururea vieţuitori şi nemuritori, dar iarăşi nu nemuritori, pentru că nu au de la ei însuşirea de-a fi nemuritori şi de-a vieţui veşnic, ci de la Cauza de viaţă dătătoare şi susţinătoare a vieţii. Şi precum despre Cel ce este am spus că este şi veacul vieţii ca atare, aşa şi aici spunem iarăşi că viaţa dumnezeiască cea mai presus de viaţă este cauza vieţii ca atare şi temelia ei şi toată viaţa şi mişcarea vitală a vieţii celei mai presus de toată viaţa şi de tot începutul a toată viaţa. Din ea au şi sufletele caracterul nepieritor şi toate animalele şi plantele au vieţuirea ca ecoul cel mai îndepărtat al vieţii. De se retrag din aceasta, le lipseşte, după Scriptură (cf. Ps. 103.30) toată viaţa, prin slăbiciunea participării la ea. Dar întorcându-se la ea altele, se fac alte animale. §2 Şi întâi se dăruieşte vieţii ca atare, faptul de-a fi viaţă şi oricărei vieţi şi fiecăruia, faptul de-a fi fiecare în mod propriu, ceea ce i se potriveşte să fie. Vieţuitoarelor mai presus de lume le dăruieşte nemurirea nematerială - după chipul dumnezeiesc - şi neschimbătoare şi mişcarea cea de-a pururi neabătută şi nelipsită. Ea se supraextinde pentru bogăţia bunătăţii şi la viaţa demonică. Căci nici aceea nu are viaţa de la o altă cauză, ci are din ea şi faptul de-a fi viaţă şi persistenţa în ea. Dar dăruieşte şi oamenilor ca fiind compuşi viaţa apropiată de cea în chipul îngeresc, revărsându-se din iubire de oameni şi reîntorcându-ne şi rechemându-ne la ea însăşi, când ne depărtăm şi (ceea ce e şi mai dumnezeiesc), ne-a făgăduit ca pe noi întregi, suflete şi trupuri unite cu ele, ne va strămuta la viaţa desăvârşită şi la nemurire. E un lucru care celor vechi li se părea contrar firii, dar mie şi ţie şi însuşi adevărului, ne apare ca dumnezeiesc şi mai presus de fire. Zic mai presus de fire, fiind unită şi cu firea noastră, nu numai cu viaţa dumnezeiască atotputernică. Căci fiind a tuturor vieţuitoarelor prin fire şi mai ales acelor dumnezeieşti, nici o viaţă nu e contrară firii sau mai presus de fire. Deci tratatele nebuniei lui Simon, contrare acestui fapt, s-au respins departe de lăcaşul dumnezeiesc şi de sufletul tău sfânt. Căci acela a uitat, socotesc, deşi se credea înţelept, că cel sănătos la minte nu trebuie să se folosească de raţiunea vădită simţirii împotriva cauzei nevăzute a tuturor. Acest lucru, trebuie spus lui, e contrar naturii căci nimic nu se opune acesteia. §3 Din ea primesc viaţă şi se înviorează şi toate animalele şi plantele. Şi fie că-i zici înţelegătoare, sau raţională, sau simţitoare, sau nutritoare, sau crescătoare, fie orice fel de viaţă, sau început de viaţă, sau fiinţă a vieţii, din ea vieţuieşte şi dă viaţă - din viaţa mai presus de toată viaţa. Şi în ea a preexistat în mod unitar ca într-o cauză. Căci viaţa mai presus de viaţa începătoare a vieţii este cauza a toată viaţa şi roditoare de viaţă. Ea înfăptuieşte viaţa şi o distinge. Ea trebuie lăudată în toată viaţa, în multitudinea născătoare a tuturor animalelor, văzută şi lăudată în toată felurimea ei şi în toată viaţa, ca cea fără lipsuri, mai bine zis ca viaţă supraplină de viaţă. E viaţa prin sine, sau mai bine zis e mai presus de toată viaţa, de viaţa făcătoare, supravieţuitoare, sau oricum ar numi cineva în mod omenesc viaţa negrăită.
