SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI

Schimbarea la Faţă este un moment esenţial din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, care a avut loc cu puţin timp înainte de Patima Sa şi a avut drept scop să-i întărească pe ucenicii Săi în vederea evenimentelor ce urmau să aibă loc. In condacul praznicului sunt amintite următoarele: "Pe Munte schimbatu-Te-ai la Faţă, ca atunci când Te vor vedea răstignit să înţeleagă că suferinţa Ta a fost de bună voie şi să mărturisească lumii: că Tu eşti din Adevăr, Lumina Tatălui". În secolul al XlV-lea a avut loc o mare dispută între Sfântul Grigorie Palama şi filosoful Varlaam referitoare la natura Luminii Schimbării la Faţă. La început, Varlaam susţinea că noi nu ştim exact cine este Duhul Sfânt, întrucât noi nu putem şti ce este Dumnezeu. El afirma aceasta referindu-se la subiectul legat de "filioque" (purcederea din Fiul). Atunci, Sfântul Grigorie Palama, dându-şi seama că această poziţie va sfârşi în agnosticism, susţinu ideea că există esenţă şi energii în Dumnezeu, şi că noî nu ştim ce este esenţa lui Dumnezeu, dar noi cunoaştem şi experiem energiile Sale. Nu este cu putinţă ca noi să participăm la cunoaşterea esenţei divine, dar noi putem afla şi dobândi experienţa energiilor Sale. Ca atare, Duhul Sfânt ca esenţă purcede doar de la Tatăl, dar ca energii El este trimis de către Fiul şi, de asemenea, din Fiul. Existenţa Duhului Sfânt, modul Său de a exista şi activa, reprezintă un lucru, iar revelarea sa este alt lucru. în acest fel, ei au ajuns de la discuţiile purtate cu privire la Sfântul Duh, la subiectul esenţei şi energiilor divine, care reprezenta baza tuturor discuţiilor. Sfântul Grigorie Palama susţinea dogma ortodoxă că nu numai esenţa lui Dumnezeu este necreată, ci şi energiile Sale sunt necreate. Aşadar, cei trei ucenici au văzut energiile 282 dumnezeieşti în Persoana Cuvântului pe Muntele Tabor, întrucât Lumina Schimbării la Faţă reprezintă energiile dumnezeieşti sub forma Luminii şi, de aceea, această Lumină este Lumina Dum-nezeirii şi este necreată. Varlaam sa împotrivit acestor învăţături, aşa cum vom vedea în cele ce urmează. Desigur, discuţia a avut loc şi cu privire la modul de participare la activitatea Luminii necreate, la energiile necreate ale lui Dumnezeu - adică la modul de viaţă isihast ortodox. De aceea, evenimentul Schimbării la Faţă pe Muntele Taborului a devenit axul central al disputelor teologice dintre Sfântul Grigorie Palama şi Varlaam, întrucât este un eveniment care oferă multe răspunsuri părerilor eretice ale lui Varlaam. înainte de a continua examinarea învăţăturilor Sfântului Grigorie Palama, cred că ar fi bine să vedem care sunt opiniile filosofului Varlaam cărora Sfântul Grigorie li s-a opus cu tărie. Le putem afla exprimate în problema formulată de către Sfântul Grigorie în prima parte a aşa numitei dispute isihaste, aşa cum ni s-a păstrat în lucrarea Sfântului, numită "Despre Sfinţii Isihaşti". Aici Sfântul spune că sunt oameni cuprinşi de duhul prezumpţiilor şi care vorbesc de lucruri pe care nu le-au trăit şi experiat în propria lor viaţă, care s-au îndepărtat de la drumul cel drept şi aduc acuzaţii împotriva înţelepţilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţi şi în ceea ce priveşte subiectul Luminii. Cu alte cuvinte ei consideră "drept o iluzie orice iluminare care este accesibilă simţurilor. Ei o consideră drept o activitate demonică. Şi, cu adevărat, aceşti eretici consideră trăirile profeţilor şi ale celor îndumnezeiţi ca făcând parte din această categorie. Ei consideră revelaţiile din Vechiul Testament având caracter simbolic şi afirmă că Lumina Schimbării la Faţă a Domnului este de natură senzorială. Pe de altă parte, ei dau numele de iluminare suprasensibilă cunoaşterii spirituale oferită de raţiune şi consideră această cunoaştere de ordin raţional ca fiind superioară Luminii sau contemplării lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, filosofii sunt superiori profeţilor şi apostolilor7. Ca atare, Sfântul Grigorie, care se afla în Sfântul Munte, află că aceşti eretici, adică Varlaam şi cei asemenea lui, afirmau că a fi preocupat de rugăciune şi de vederea feluritelor lumini, aşa cum procedau monahii, era o stare demonică8. Deci, Varlaam considera că Lumina Schimbării la Faţă era creată şi, desigur, inferioară raţionamentelor şi ideilor filosofilor, şi pentru 283 acest motiv filosofii erau superiori profeţilor şi apostolilor. în cadrul învăţăturilor Sfântului Grigorie Palama se observă felul în care sunt respinse toate aceste teorii eronate, eretice. în general, el afirmă că Lumina este, de fapt, lucrarea energiilor divine, care sunt necreate, la fel ca şi esenţa Dumnezeirii. Nu există esenţă fără energii. În cele ce urmează vom lua cunoştinţă de analiza acestor învăţături, în orice caz trebuie subliniat aici faptul că diferenţierea între energiile create şi necreate reprezintă esenţa teologiei ortodoxe. Teologia ortodoxă este aceea care poate opera o diferenţiere clară între energii. în plus, a atribui energiile dumnezeieşti diavolului şi energiile acestuia lui Dumnezeu constituie un păcat de blasfemie împotriva Duhului Sfânt. Sfântul Grigorie Palama este numit trâmbiţă a Harului, întrucât pe parcursul întregii sale vieţi a vorbit despre Harul divin, care este energia necreată a lui Dumnezeu, şi care, din când în când, atunci când omul este pe deplin pregătit, poate fi văzut ca Lumină. Aşadar, el este teolog şi trâmbiţă a Luminii necreate. Nu vom opera aici o analiză completă a învăţăturilor Sfântului Grigorie Palama aşa cum apar ele în cadrul lucrărilor sale, ci vom analiza evenimentul Schimbării la Faţă aşa cum îl interpretează el în predicile sale. Acest lucru este important şi pentru că vom observa modul în care Sfântul îşi călăuzeşte fiii duhovniceşti în legătură cu problemele serioase ale vremii sale. Varlaam, cu opiniile sale eretice, îi tulbura pe creştinii din Tesalonic. Atunci când a ajuns episcop al Tesalonicului, Sfântul Grigorie a dorit să repare lucrurile. înţelegerea sa teologică profundă se poate observa şi din predicile pe care ni le-a lăsat. Sfântul Grigorie a fost un mare părinte al Bisericii, care a analizat aceste probleme teologice de importanţă majoră, întrucât el însuşi dobândise mai înainte experienţe duhovniceşti în Sfântul Munte. El nu face acrobatică în probleme teologice, ci le analizează fără greşeală, întrucât el însuşi este posesor al unor astfel de adevăruri. 3. TEXTUL EVANGHELIC AL SCHIMBĂRII LA FAŢĂ ŞI COMENTARII INTERPRETATIVE 284 Evangheliştii descriu evenimentul Schimbării la Faţă cu o mare simplitate, care denotă veridicitatea sa. Chiar şi Sfântul Apostol Petru vorbeşte despre acest eveniment, la care el s-a învrednicit să ia parte. Dar noi vom folosi mai mult textul Sfântului Evanghelist Marcu, iar analiza noastră face referiri la aceasta: "Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere. Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte pe ei singuri, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul. Şi li s-a arătat Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Iisus. Şi răspunzând Petru, a zis lui Iisus: învăţătorule, bine este ca noi să fim aici, şi să facem trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una. Căci nu ştia ce să spună, fiindcă erau înspăimântaţi. Şi s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi. Dar deodată, privind ei împrejur, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus, singur cu ei" (Marcu 9, 1-8). Comentarii interpretative: a) împărăţia lui Dumnezeu şi Lumina necreată Se spun multe lucruri despre felul în care arată împărăţia lui Dumnezeu. Dacă ascultăm opiniile protestante referitoare la aceasta, vom auzi lucruri foarte ciudate. Mulţi vorbesc de împărăţie ca şi cum ar fi o realitate creată. Dar, în învăţăturile Sfântului Grigorie Palama, ca şi în cele ale Bisericii, vederea Luminii necreate reprezintă împărăţia lui Dumnezeu. Sfântul 285 evanghelist afirmă că Hristos le-a spus ucenicilor Săi: "...sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere" (Marcu 9,1). Iar după aceea Iisus i-a dus pe cei trei ucenici pe Muntele Taborului, iar acolo S-a schimbat la Faţă dinaintea lor. De aceea, vederea Luminii necreate este totuna cu vederea împărăţiei lui Dumnezeu. Asupra acestui lucru Sfântul Grigorie este cât se poate de limpede şi categoric. El scrie: "Aici El numeşte Lumina propriei Sale Schimbări la Faţă, Slava Tatălui şi a împărăţiei Sale"9. într-un alt loc el face aceste afirmaţii: "... întrucât măreţul eveniment al Luminii Schimbării la Faţă a Domnului reprezintă taina celei de-a opta zi". Aşadar, împărăţia lui Dumnezeu reprezintă taina celei de-a opta zi. Cele şase zile semnifică lumea. Transcenderea lumii şi a celor cinci simţuri - care împreună cu lumea formează cifra şase - se lucrează în şase zile, iar a şaptea este dumnezeiescul sabat care duce mai departe către taina veacului al optulea, cel ce va să fie10. De aceea, împărăţia lui Dumnezeu transcende simţurile şi cuvântul. încetarea activităţii simţurilor şi a cuvântului vorbit, care reprezintă ziua a şaptea, conduce la participarea noastră în împărăţia lui Dumnezeu". Aşadar, împărăţia lui Dumnezeu este de fapt Lumina necreată, care reprezintă hrana fiinţelor cereşti, substanţa bunătăţilor ce au să fie, împărăţia enipostatică. Participarea la această Lumină înseamnă participarea la împărăţia lui Dumnezeu. Interpretând textul de mai sus într-o manieră mai analitică "... sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere", Sfântul ne arată că împăratul se află pretutindeni, iar împărăţia Sa este şi ea pretutindeni. "Venirea împărăţiei lui Dumnezeu" nu înseamnă că Aceasta vine dintr-un alt loc, "ci că ea apare prin puterea Duhului lui Dumnezeu". Aceasta înseamnă că împărăţia lui Dumnezeu vine "întru putere". Doar prin Harul lui Dumnezeu ajungem să vedem Harul ca fiind Lumină. "întru Lumina Ta vom vedea Lumină". Aceasta este învăţătura fundamentală a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Dar această putere nu este primită la întâmplare, ci vine la cei ce sunt cu Domnul şi sunt întăriţi prin credinţa în El şi sunt înălţaţi împreună cu cei trei ucenici deasupra umilinţei fireşti. Aceasta 286 înseamnă că atunci când un om îşi depăşeşte condiţia sa de fiinţă căzută, atunci când este curăţit şi iluminat, abia atunci se învredniceşte de participarea la împărăţia lui Dumnezeu. Dumnezeu coboară de la înălţimea împărăţiei Sale, dar şi omul trebuie să se înalţe deasupra stării sale de decădere "aşa încât necuprinsul să poată fi cuprins în firea creată într-un mod destul de natural şi într-o stare de siguranţă pentru om cât mai mare cu putinţă12. Participarea la Lumina necreată reprezintă participarea la energiile necreate ale Sfintei Treimi. Pe Muntele Tabor avem înfăţişată manifestarea Persoanelor Sfintei Treimi ca Lumină. Iar această Lumină este "unită şi unică". De aceea, împărăţia lui Dumnezeu înseamnă participarea la Dumnezeul Treimic. Pe muntele Schimbării la Faţă avem manifestarea Cuvântului în Persoana lui Hristos. Hristos S-a revelat pe Sine şi a răspândit în jur câteva raze ale Dumnezeirii Sale. Tot astfel ne bucurăm şi de prezenţa - manifestare a Tatălui prin glasul ce se face auzit: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi". Tot acum ne bucurăm şi de prezenţa Duhului Sfânt sub înfăţişarea norului luminos care-i umbreşte pe ucenici. Sfântul Grigorie Palama face aceste interpretări: "Dar în orice caz, Tatăl şi Duhul Sfânt erau prezenţi cu El în mod nevăzut. Unul mărturisind prin glasul Său că Acesta era Fiul Său Cel iubit, iar Celălalt strălucind împreună cu Tatăl sub înfăţişarea norului luminos, indicând astfel unitatea Luminii Fiului atât cu Duhul Sfânt, cât şi cu Tatăl13. În întreaga predanie a Bisericii poate fi observat acest adevăr: că Tatăl este Lumină, Cuvântul este Lumină şi Prea Sfântul Duh este Lumină. Se poate, de asemenea, observa că atunci când oamenii se învrednicesc să-L vadă pe Dumnezeu, atunci ei îl percep ca Lumină. De aceea, Lumina lui Hristos este Lumina Dumnezeirii Sale. Nu este vorba de ceva creat, ci de Lumina care întotdeauna izvorăşte din firea omenească a Cuvântului, pe care ucenicii s-au învrednicit s-o vadă pe Muntele Tabor. Lumina lui Hristos nu este ceva ce vine şi se duce, aşa cum afirmă Varlaam, continuând teoria lui Augustin, nu este ceva ce Hristos Şi-a asumat, nici nu e vorba de o a treia fire, ascunsă în Hristos, nu este nălucă şi nici lumina fulgerului ce străluceşte 287 cu putere, ci este însăşi Dumnezeirea lui Hristos. Sfântul Grigorie este şi aici cât se poate de limpede în învăţăturile pe care ni le oferă şi care sunt, de fapt, ale întregii Biserici: "De aceea, Lumina Schimbării la Faţă a Domnului nu apare şi apoi încetează de a mai fi, nici nu poate fi circumscrisă, şi nici nu poate fi captată de vreo putere senzorială"14. Ea ni se înfăţişează pur şi simplu ca Lumină a Dum-nezeirii. Atunci când Moise a intrat în întuneric şi însuşi trupul său a suferit transfigurarea, nu el a fost "iniţiatorul" Schimbării la Faţă, ci a "pătimit" Schimbarea la Faţă, ceea ce semnifică faptul că el a experiat îndumnezeirea cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi cu ajutorul Harului Său, şi nu a fost vorba de vreo anume facultate a firii sale, adică trupul său nu era izvor al Harului necreat, ci numai Hristos este izvor al Harului. "Domnul nostru Iisus Hristos avea doar El însuşi acea strălucire"15. De aceea Hristos "a iniţiat" Schimbarea la Faţă şi nu a "pătimit-o", în timp ce Moise şi toţi cei ce îl văd pe Dumnezeu "pătimesc" Schimbarea la Faţă şi îndumnezeirea şi nicidecum nu "iniţiază" sau afectează în vreun fel îndumnezeirea. Aceasta este deosebirea între Schimbarea la Faţă a Domnului şi cea a sfinţilor. De aceea, se poate spune cu îndreptăţire că Hristos este Dumnezeu prin fire, în timp ce oamenii devin dumnezei prin Har. Varlaam şi cei ce-i împărtăşeau părerile afirmau că Hristos şi-a asumat atunci ceva ce nu-I aparţinea. Dar, Sfântul Grigorie, respingând aceste păreri, a adus numeroase obiecţiuni cât se poate de clare. Mai întâi, afirmă că aceasta este curată blasfemie. A afirma un astfel de lucru este ca şi cum ai presupune că în Hristos existau trei firi: dumnezeiască, omenească şi cea a Luminii care S-a revelat. Dar Hristos avea două firi, iar strălucirea firii Sale dumnezeieşti era ascunsă de Trupul Său. In momentul Schimbării la Faţă Hristos şi-a arătat strălucirea firii Sale dumnezeieşti, pe care o poseda întotdeauna invizibil. De aceea "acea Lumină este Lumina Dumnezeirii şi este necreată". Aşadar, Domnul S-a schimbat la faţă "nu asumându-Şi ceea ce nu era, nu schimbându-Se în ceea ce nu era, ci arătându-Se ucenicilor Săi apropiaţi, ceea ce era". Hristos nici nu Şi-a asumat şi nici nu S-a schimbat în ceva ce nu era, ci în acel moment El a arătat ucenicilor Săi ceea ce era, Slava Lui dumnezeiască"16. Deci, e vorba aici de o manifestare şi revelare a Slavei Sale şi nu de o schimbare şi asumare a ceva ce nu exista în El. Aşadar, Lumina lui 288 Hristos este necreată. Una dintre învăţăturile fundamentale ale Sfinţilor Părinţi este aceea că atunci când esenţa este creată şi energiile sunt create, iar când esenţa este necreată, atunci şi energiile sunt necreate. îngerii şi sfinţii sunt participanţi ai împărăţiei lui Dumnezeu, ai acestei Lumini. Aceasta înseamnă că Dumnezeul Treimic îşi are Propria Sa Slavă şi împărăţie în firea Sa, în timp ce "sfinţii îngeri şi oameni se pot împărtăşi de Ea prin Har, după ce vor fi dobândit iluminarea de aici"17. De aceea, împărăţia lui Dumnezeu înseamnă participarea la slava necreată a Dumnezeului Treimic, la vederea Luminii Celei necreate. Experierea Luminii necreate este o pregustare a vieţii celei veşnice. Există, desigur, numeroase metode şi grade de participare. Uneori simţim venirea Harului care ne arde patimile şi păcatele ca un foc care ne curăţă inima de patimi, alteori ca o Lumină care ne luminează mintea şi îşi revelează tainele ascunse celor trupeşti. Câteodată simţim venirea Harului ca o bucurie şi ca pe o mângâiere, ca pe o mişcare a vieţii veşnice înlăuntrul nostru, ca pe o dragoste către întreaga lume, ca pe o purtare de grijă neîntreruptă a lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă a te simţi permanent în tovărăşia şi apropierea lui Dumnezeu. Există, deci, felurite maniere şi grade de contemplare a lui Dumnezeu care ne indică starea duhovnicească a fiecărei persoane. b) Cei trei ucenici Hristos a ales trei ucenici: pe Petru, Iacov şi Ioan pentru a le revela Dumnezeirea Sa, întrucât El i-a considerat pe aceştia cei mai vrednici de a se bucura de acest măreţ eveniment. Părinţii ne spun că aceşti trei ucenici aveau unele trăsături esenţiale care-i făcea vrednici de această trăire dumnezeiască. Petru a fost ales pentru dragostea ce I-o purta Domnului, Ioan pentru că era iubit de Hristos, iar Iacov pentru că urma să devină primul martir dintre ucenicii Săi. Preferinţa pentru aceşti trei ucenici nu trebuie interpretată în termeni cu conotaţii şi criterii antropocentriste, ci în termenii energiilor dumnezeieşti, precum şi din puncut de vedere al posibilităţilor şi capacităţilor omeneşti. Interpretând acest text, Sfântul Grigorie afirmă că participarea la Slava lui Dumnezeu, vederea Luminii necreate nu li se dăruiesc oamenilor la întâmplare, ci numai acelora care au 289 două trăsături de caracter fundamentale. Mai întâi, prin poziţia şi prezenţa lor faţă de Hristos, adică prin faptul că sunt cu totul întăriţi în credinţa faţă de El, şi, în al doilea rând, că aceştia, ca şi ucenicii Petru, Iacov şi Ioan "au fost mai întâi înălţaţi pe Muntele de Sus prin Cuvânt, adică, cu alte cuvinte, au fost înălţaţi deasupra nimicniciei noastre obişnuite"18. Aceasta înseamnă că e nevoie de credinţă în Hristos - că El este unicul şi singurul Dumnezeu - de dorinţa de a-L urma, de comuniune şi unitate cu Apostolii, aflându-te, deci, mereu în sânul Bisericii, precum şi de o inimă curăţită de patimi. înălţarea omului pe Muntele de Sus semnifică, de fapt, drumul parcurs de om de la curăţirea inimii de patimi spre iluminarea minţii sale, iar acest lucru e realizat de isihasmul ortodox. Aşadar, această alegere se face având drept criterii atât libertatea lui Dumnezeu, cât şi a omului. Soarele de pe cer nu apare oricui îl doreşte şi în felul în care acesta îl doreşte, întrucât el nu posedă libertate, ci Hristos, Soarele Dreptăţii nu posedă doar o fire şi o căldură firească şi dumnezeiască, ci şi o voinţă pe măsură, şi tocmai de aceea El străluceşte în mod providenţial şi mântuitor "asupra oricăruia voieşte şi atâta pe cât El voieşte". El străluceşte asupra celor pe care-i voieşte şi acolo unde voieşte El cu scopul mântuirii lor. Dar şi profunzimea strălucirii Sale este după buna Sa plăcere şi voie. De aceea, în timp ce, mai întâi, Le-a apărut ucenicilor ca soarele, mai apoi El a strălucit şi mai tare, iar în cele din urmă S-a făcut nevăzut ochilor ucenicilor Săi "din pricina strălucirii Sale extreme"19. Aici se poate observa dragostea lui Dumnezeu, întrucât El le apare oamenilor spre binele lor. Vederea lui Dumnezeu la cei necurăţiţi de patimi lucrează ca pedeapsă şi învinuire. Aşadar, iluminarea dumnezeiască depinde şi de voinţa şi libertatea persoanei, deoarece Raiul şi iadul nu există din punctul de vedere al Dumnezeirii, ci al omului. Aceasta înseamnă că cei necuraţi experiază Harul lui Dumnezeu ca pe un foc, care este iadul, iar cei curăţiţi, după gradul curăţiei lor, îl experiază pe Dumnezeu ca pe Lumină, iar aceasta este Raiul, împărăţia lui Dumnezeu. c) Schimbarea la Faţă a Domnului şi a ucenicilor Săi 290 Schimbarea la Faţă a Domnului nu este un fapt independent de trasformarea ucenicilor Săi. Acest lucru este limpede şi din ceea ce s-a spus deja, dar totuşi vom întreprinde o analiză mai amplă, aşa cum ne-o prezintă Sfântul Grigorie Palama. Vederea Slavei necreate a Domnului nu a avut loc dinaintea ochilor naturali şi a simţurilor fireşti, întrucât Lumina nu era de ordin natural. Am spus mai înainte că Lumina era Lumina Dumnezeirii şi nu ceva creat. Oricum, ucenicii au văzut Slava lui Hristos chiar cu ochii lor, care fuseseră mai dinainte transfiguraţi şi fuseseră învredniciţi de contemplarea lui Dumnezeu. De aceea, putem vorbi şi de Schimbarea la Faţă a ucenicilor pe Muntele Tabor şi nu numai de cea a lui Hristos. Sfântul Grigorie subliniază stăruitor că Dumnezeu a deschis chiar ochii orbilor care au putut vedea aceste taine. Lumina aceea nu era sensibilă şi nici ochii celor ce o vedeau "ci aceştia fuseseră transfiguraţi prin puterea Duhului dumnezeiesc". Ochii ucenicilor au fost transfiguraţi prin puterea Sfântului Duh, întrucât "ochii care văd după fire sunt orbi" la vederea acelei Lumini. De aceea, ucenicii "au fost mai întâi transfiguraţi şi numai aşa au putut contempla Schimbarea la Faţă". Aşadar, mai întâi s-a produs transfigurarea ucenicilor pentru a se învrednici de vederea Slavei dumnezeieşti în Persoana umană a Logosului20. Există, desigur, felurite grade de contemplare a lui Dumnezeu, chiar în ceea ce priveşte Schimbarea la Faţă a lui Hristos. La început, ucenicii vedeau Persoana lui Hristos ca pe un soare, iar mai apoi norul i-a umbrit. La început Lumina strălucea vag şi în felul acesta "putea fi observată". Dar când a început să strălucească mai puternic "le-a fost cu neputinţă să o vadă din cauza extraordinarei ei străluciri". întradevăr, norul strălucitor, care reprezintă cea mai strălucitoare manifestare a Slavei lui Dumnezeu, L-a umbrit chiar pe Hristos Domnul "izvorul dumnezeieştii şi veşnicei Lumini, Soarele Dreptăţii"21. Acest lucru nu a fost independent de Harul lui Dumnezeu, şi nici de pregătirea sau de capacitatea ucenicilor. în plus, acelaşi lucru se întâmplă şi atunci când prin soarele sensibil, lumina sa ne permite vederea lucrurilor, dar o şi elimină atunci când îl privim direct şi insistent, deoarece strălucirea sa depăşeşte capacitatea de a vedea a ochilor noştri22. 291 Schimbarea la Faţă a Domnului a avut loc în timpul rugăciunii. Ceea ce ne spune Sfântul Evanghelist Luca cu privire la acest lucru este extrem de semnificativ: "Şi pe când Se ruga El, chipul feţei Sale s-a făcut altul...." (Luca 9,29). Desigur, trebuie să spunem de la bun început că Hristos nn avea nevoie de rugăciune pentru împlinirea acestei Schimbări la Faţă, întrucât Hristos nu "pătimeşte" îndumnezeirea, ci El "înfăptuieşte" îndumnezeirea, Schimbarea la Faţă şi manifesta rea ei. Aşa cum spune Sfântul Grigorie Palama "este deasupra oricărei îndoieli faptul că Domnul nostru Iisus Hristos avea în Sine acea strălucire". De aceea, Hristos nu avea nevoie de rugăciune care dăruieşte strălucire trupului "ci El le arăta ucenicilor Săi izvorul acestei străluciri şi modul în care poate fi ea dobândită"23, în acest fel, Hristos a dorit să le arate ucenicilor Săi că numai prin rugăciune ei vor putea experia realitatea măreţiei acestei revelaţii. Aşadar, observăm importanţa rugăciunii şi, mai ales, a rugăciunii neîncetate a minţii, deoarece numai în acest fel persoana umană este învrednicită de participarea la împărăţia lui Dumnezeu şi de descoperirea vieţii veşnice. Atunci când prin fapte bune şi rugăciune, omul ajunge la rugăciunea minţii, tot atunci el ajunge şi la contemplarea lui Dumnezeu şi a tainelor Sale. Sfântul Grigorie Palama observă că El şi-a manifestat Slava Sa în timpul rugăciunii "pentru a arăta că rugăciunea reprezintă o şansă de a dobândi acea binecuvântată vedere a lui Dumnezeu, iar pentru noi o lecţie că doar prin apropierea de Dumnezeu pe calea virtuţilor şi a unirii mintale cu El prin rugăciune putem dobândi acea Lumină strălucitoare"24. Ceea ce ne sunt necesare, deci, sunt virtuţile care sunt roade ale Sfântului Duh ca urmare a curăţirii noastre de patimi şi a rugăciunii neîncetate. Dar, în acest mod, mai ales pe calea rugăciunii minţii, putem ajunge la unirea cu Dumnezeu. Aceasta reprezintă şi treapta de dinaintea vederii lui Dumnezeu. De fapt, ceea ce se cere este curăţia inimii, eliminarea tuturor gândurilor din inimă şi iluminarea minţii, care se manifestă prin rugăciunea neîncetată. în consecinţă, persoana umană ajunge la vederea lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie, citându-1 pe Sfântul Ioan Gură de Aur, scrie: "Deoarece, spune el, adevărata şi prea dulcea frumuseţe, văzută doar de către cei a căror minte este curată, este 292 cea care este strâns legată de natura cea dumnezeiască şi binecuvântată"25. Frumuseţea lui Dumnezeu este, de fapt, energia Sa necreată, care este energia esenţială a Dumnezeirii şi este văzută doar de cei ce-şi curăţesc inima de patimi şi de gânduri, care şi-au eliberat-o de lanţuri şi robie. Sfinţii Părinţi ne spun că atunci când omul ajunge la iluminarea minţii şi are rugăciunea minţii, atunci, pe neaşteptate, această rugăciune se transformă în vederea Luminii celei necreate. Se pare că pe Muntele Tabor, chiar Trupul lui Hristos a fost izvor de slavă necreată, deoarece Chipul Său "strălucea ca soarele". Ca atare, aşa cum am spus mai înainte, chiar şi trupurile ucenicilor au fost transfigurate de către energiile Sfântului Duh. La Sfinţii care ajung la îndumnezeire, şi trupurile lor sunt transfigurate şi îndumnezeite. În procesul îndumnezeirii, funcţiile fizice ale trupului sunt suspendate, aşa cum vedem în cazul lui Moise, care a stat pe Muntele Sinai 40 de zile şi 40 de nopţi fără a simţi nevoia hranei şi a somnului. Sufletul omului e strâns legat de trupul său şi, de aceea, experierea îndumnezeirii este transmisă şi trupului. Moaştele sfinţilor reprezintă un exemplu elocvent. Sfinţii au ajuns la îndumnezeire şi, în acest fel, trupurile lor au fost şi ele îndumnezeite. De aceea, observăm că şi în moaştele sfinţilor, procesele fizice sunt suspendate. Sfântul Grigorie Palama se referă, de asemenea, la acest lucru într-o altă analiză a sa. El scrie: "Chiar şi trupul se face oarecum părtaş al Harului ce lucrează asupra minţii şi este îndreptat spre el, şi el însuşi primeşte o anume simţire a tainei inefabile ce se scurge către el din suflet". Nu numai trupul devine strălucitor în sine, dar acest lucru poate fi observat şi de ceilalţi, din afară. Apoi, el aminteşte cazul lui Moise, al cărui trup strălucea atât de tare încât israeliţii nu-1 puteau privi în faţă şi, de aceea, el folosea un văl, acelaşi fiind şi cazul celui dintâi mucenic Ştefan, al cărui chip strălucea precum chipul unui înger"26. În pildele Părinţilor Pustiei aflăm despre felul în care cineva 1-a întâlnit pe Avva Siluan: "Iar el îi văzu chipul şi trupul strălucind ca cele ale unui înger şi căzu cu faţa la pământ"27. Una din predaniile Bisericii este aceea că dreptul va străluci ca soarele în împărăţia Cerurilor. Hristos spune: "Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor" (Matei 13, 43). 293 Iar Sfântul Apostol Pavel face referiri la această realitate atunci când scrie: "Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor, căci stea de stea se deosebeşte în strălucire" (I Cor. 15, 41). Această slavă viitoare şi strălucire a oamenilor este în mod fundamental participarea la Slava lui Dumnezeu. Sfinţii expe-riază deja împărăţia lui Dumnezeu, iar acest lucru este vizibil în iconografie, căci aura, acea cunună de lumină se află deasupra capetelor sfinţilor. Sfinţii Părinţi, vorbind de slava sfinţilor în împărăţia Cerurilor, fac analize de o dumnezeiască inspiraţie. Sfântul Grigorie Teologul spune: "faţă de cei ce au stat neclintiţi în credinţă, noi vom fi ca nişte luminiţe ce se rotesc în jurul marii lumini". Sfântul Chirii al Ierusalimului spune că întrucât Dumnezeu a prevăzut credincioşia oamenilor, El a pus lumină în acele mici insecte ce zboară vara. aşa încât ceea ce se vede şi se străvede să poată fi crezut. Dumnezeu care a creat în parte, poate crea şi întregul. Cel ce a făcut viermele să strălucească (licuriciul) "cu mult mai mult îl poate lumina pe cel drept". Sfântul Macarie al Egiptului explică faptul că împărăţia Luminii, Iisus Hristos, iluminează acum sufletul în chip mistic şi Se odihneşte în sufletele sfinţilor, ascuns de ochii oamenilor, până în ziua învierii "atunci când trupul însuşi va fi şi el acoperit şi slăvit de Lumina Domnului, care deja străluceşte în sufletele oamenilor, aşa încât acesta să poată împăraţi în Ceruri împreună cu sufletul28. d) Strălucirea veşmintelor Pe lângă strălucirea Chipului Său şi, în general, a Trupului Său, veşmintele lui Hristos străluceau şi ele. Sfântul Evanghelist subliniază: "Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul". Sfântul Grigorie Palama interpretând acest pasaj, spune că era aceeaşi lumină care lumina Prea Sfântul Trup al Domnului şi veşmintele Sale, dar "nu în mod egal", întrucât chiar şi Trupul Său este izvor al Slavei Sale necreate. Dar veşmintele Sale s-au luminat "întrucât ele se aflau pe Trupul Său". Prin iluminarea veşmintelor în timpul Schimbării la Faţă, Dumnezeu ne-a arătat cum vor arăta veşmintele de slavă ale sfinţilor în veacul ce va să 294 fie şi ce fel de veşminte purtau cei fără de păcat care, după căderea lui Adam, s-au aflat goi şi s-au ruşinat29. Învăţăturile patristice ne arată că Harul necreat care se revarsă în sufletul omului se transmite şi trupului, iar mai apoi şi creaţiei lipsite de raţiune. în acest fel, întreaga creaţie se bucură de darurile binefăcătoare ale îndumnezeirii omului. De aceea, aşa precum căderea omului a avut şi influenţe pe plan cosmic, în acelaşi mod şi regenerarea, precum şi îndumnezeirea omului are dimensiuni universale. Sfântul Grigorie Palama interpretează faptul iluminării veşmintelor Domnului făcând referiri la Biblie. EI spune că Cel mai înainte de toţi vecii Cuvânt al Domnului care S-a întrupat, poartă în Sine şi cuvântul binevestitor al evangheliilor. Scrierea cuvântului evangheliilor este albă şi limpede, dar în acelaşi timp strălucitoare şi luminoasă precum diamantul, fiind o scriere plină de măreţie şi de Dumnezeu inspirată, aşa precum erau şi veşmintele Domnului. Nici un gânditor al acestui veac nu poate interpreta cuvintele binevestitoare ale evangheliilor, nici nu le poate înţelege atunci când le interpretează altcineva30. Trebuie examinat acest aspect luând în consideraţie concepţia conform căreia, după Sfântul Grigorie Palama, există două înţelepciuni şi două feluri de educaţie. înţelepciunea lui Dumnezeu este oferită de o manieră apocaliptică profeţilor, apostolilor şi sfinţilor îndumnezeiţi. Nu există nici un amestec între cele două înţelepciuni şi cele două tipuri de educaţie. Nimeni, cu ajutorul raţiunii şi al simţurilor nu poate înţelege tainele Duhului care sunt dincolo de minte şi cuvânt. Acest amestec este indus de cei fără de experienţă în cele duhovniceşti şi dumnezeieşti. Filosofii cred că, cu ajutorul logicii, ei pot pătrunde în ceea ce se află dincolo de raţiune şi intelect. Aici, Sfântul Grigorie face referiri la Varlaam, Achindin şi la toţi cei asemenea lor. De aceea, gândind la această interpretare, el spune: "Aşadar, să-i evităm pe cei ce nu acceptă interpretările patristice, ci din proprie iniţiativă interpretează lucrurile exact pe dos". Aceşti eretici adesea pretind că ei fac uz de tălmăcirea cuvintelor Scripturii până la litera lor, dar, în realitate, ei le golesc de conţinutul lor dumnezeiesc, adică de sensul mai adânc al lucrurilor afirmate în textele patristice. Astfel de eretici trebuie evitaţi mai ceva decât şerpii"31. Acest îndemn este oferit tuturor chiar la începutul 295 predicii sfântului cu privire la Schimbarea la Faţă şi se leagă de lucrurile care vor urma. în faţa sa se află oameni tulburaţi de învăţăturile eretice ale lui Varlaam. Aşadar, el îi sfătuieşte să-i evite pe toţi cei ce nu propovăduiesc cuvintele patristice, ci dau explicaţii scrierilor patristice prin propriile lor raţionamente şi opinii filosofice. Doar cei îndumnezeiţi pot înţelege cuvintele celor îndumnezeiţi. Odată cu acest îndemn el condamnă teologia ipotetică şi recomandă acceptarea teologiei oamenilor cu adevărată trăire duhovnicească. De fapt, este o imensă diferenţă între teologia ipotetică şi cea ortodoxă. Cea dintâi se foloseşte de imaginaţie şi de ipoteze, pe când cea de-a doua face uz de experienţă duhovnicească. e) Moise şi Ilie Pe Tabor noi îi întâlnim şi pe proorocii Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Apariţia acestor profeţi se leagă de faptul că ei îl propovăduiau pe Hristos şi îl văzuseră pe Cuvântul încă neîntrupat în timpul vieţii lor, doarece, după învăţăturile tuturor sfinţilor, toate revelaţiile dumnezeieşti din Vechiul Testament erau revelaţii ale Cuvântului neîntrupat. Oricum, există aspecte care exprimă diferenţa dintre profeţi şi Hristos, aşa precum există şi o diferenţă între profeţii Vechiului şi Noului Testament. Există, desigur, o diferenţă clară între profeţi şi Hristos. Profeţii au apărut şi s-au revelat "în slava Sa", iar Hristos nu "pătimeşte" îndumnezeirea, în vreme ce proorocii o "pătimesc". Cuvântul lui Dumnezeu este necreat în timp ce profeţii sunt creaţi şi primesc energiile Slavei necreate ale lui Dumnezeu. Logosul este Fiul lui Dumnezeu prin fire, în timp ce profeţii şi" toţi cei îndumnezeiţi sunt fii ai lui Dumnezeu prin har. în plus, profeţii L-au văzut pe Cuvânt neîntrupat pe parcursul vieţii lor, în tip ce acum ei văd Slava Cuvântului întrupat. Şi, desigur, aceasta este diferenţa fundamentală între revelaţiile lui Dumnezeu din Vechiul şi Noul Testament. Vederea lui Dumnezeu de care s-au învrednicit atât Moise, cât şi Ilie în timpul vieţii lor, a fost posibilă prin îndumnezeirea lor, iar aceasta a fost temporară, întrucât moartea nu fusese încă depăşită din punct de vedere ontologic. Pe Tabor, 296 Lumina Dumnezeirii s-a revărsat din Trupul îndumnezeit al Cuvântului, atunci când şi Trupul Său era izvor al Harului necreat, dar acest Trup era încă exterior ucenicilor Săi. în perioada Noului Testament, după Pogorârea Sfântului Duh, cei îndumnezeiţi s-au învrednicit de vederea Luminii necreate datorită îndumnezeiţii lor şi în calitate de membri ai Trupului lui Hristos. Nu era vorba de vederea Logosului neîntrupat, nu era vorba de vederea Slavei necreate a lui Dumnezeu revărsându-se din Trupul Logosului, Trup care le era încă exterior, ci era vederea Slavei lui Dumnezeu deoarece ei erau membri ai Trupului lui Hristos. De aceea, vederea Luminii celei necreate vine dinlăuntru, adică prin îndumnezeire şi dinlăuntrul Trupului divino-uman al lui Hristos. f) Cuvântul Tatălui Din norul care-i umbrea pe ucenici pe Muntele Tabor se auzi un glas: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi!" (Marcu 9, 7). Sfântul Grigorie Palama face câteva analize de o dumnezeiască inspiraţie cu privire la acest eveniment. Mai întâi, spune că nu era un glas oarecare, şi că ucenicii nu au căzut cu faţa la pământ din cauza aceasta. Şi altă dată a fost auzit glas din Ceruri. Sfântul loan Evanghelistul descrie o astfel de scenă. Mântuitorul Hristos se ruga Tatălui spunând: "Părinte, preaslăveşte-Ţi numele! Atunci a venit glas din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi îl voi preaslăvi" (loan 12, 28). Sfântul Grigorie afirmă că acest glas a fost auzit "de întreaga mulţime de oameni, şi că nici unul dintre ei nu a căzut cu faţa la pământ". Pe Muntele Tabor, ucenicii au căzut totuşi cu faţa la pământ, întrucât "nu s-a auzit doar un glas, ci şi o lumină de neînchipuit străluci o dată cu auzirea glasului". De aceea, Sfinţii Părinţi explică faptul că ei au căzut cu faţa la pământ "nu din cauza glasului, ci din cauza transfigurării şi a uimirii dinaintea acelei Lumini"32. Aşadar, acel glas reprezenta o manifestare a Dumnezeirii. De fapt, aşa cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, atât vederea lui Dumnezeu, cât şi auzirea Sa reprezintă revelaţii dumnezeieşti. Toate aceste revelaţii sunt unite în timpul 297 experierii lor. De aceea, uneori auzirea cuvintelor Dumnezeirii este numită vedere şi invers. Glasul Tatălui le spunea ucenicilor să-L asculte pe Fiul Său. Ucenicii trebuie să-L asculte pe Hristos deoarece El este Cuvântul Tatălui, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu. Tatăl se odihneşte în El. Aşa cum spune Sfântul Grigorie Palama, acest glas spune că tot ceea ce s-a întâmplat în Vechiul Testament, adică jertfele, legile şi înfierile erau incomplete şi nu se conformau celei dintâi voinţe a lui Dumnezeu, adică voii Sale Celei binevoitoare, ci prin îngăduinţa Sa. Aşadar, tot ceea ce s-a mai întâmplat în Vechiul Testament "a fost iertat prin această prezenţă şi manifestare a Domnului"33. întrucât Tatăl se odihneşte în Fiul, iată de ce Tatăl "ne îndeamnă să-L ascultăm şi să ne supunem Lui". Iar atunci când Hristos îşi îndeamnă ucenicii să intre pe poarta cea strâmtă, ei trebuie să asculte, la fel şi când El spune: "această Lumină este împărăţia lui Dumnezeu, ascultaţi-L şi credeţi în El şi învredniciţi-vă de această Lumină"34. g) Calea spre îndumnezeire Întregul text care descrie Schimbarea la Faţă a Domnului, dar şi tot ceea ce a precedat acest eveniment, ne arată calea spre îndumnezeire, care reprezintă şi calea ce duce spre vederea Luminii necreate. Vom încerca sa descriem câteva etape ale acestui drum aşa cum ne este acesta descris în textele evanghelice şi aşa cum îl analizează Arhimandritul Sofronie într-o predică nepublicată de-a sa cu privire la Schimbarea la Faţă a Domnului. Schimbarea la Faţă a fost precedată de către mărturisirea făcută de Apostolul Petru. Hristos i-a întrebat pe ucenicii Săi ce părere aveau oamenii despre El. Ei l-au răspuns că unii credeau că El este Ilie, alţii Ieremia, Ioan Botezătorul sau unul dintre profeţi. Atunci Hristos i-a întrebat ce credeau ei despre El. în numele celorlalţi ucenici, Petru răspunse: "Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu" (Matei 16, 16). Hristos a confirmat această mărturisire prin Schimbarea Sa la Faţă. Lucrul cel mai important este faptul că acest eveniment măreţ a fost precedat de către mărturisirea faptului că Hristos nu este un om sau un profet, ci Fiul Dumnezeului Celui Viu. Clipa în care se aude glasul Tatălui care spune: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit" reprezintă momentul culminant al revelaţiei de pe Muntele Tabor. 298 Mărturisirea a fost urmată de tăcere. După cuvintele: "sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere", evanghelistul Marcu continuă: "Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt". între aceste cuvinte şi Schimbarea la Faţă a urmat o săptămână de tăcere. EI îi pregătea prin tăcere, întrucât nici un alt eveniment nu urma să aibă loc. Schimbarea la Faţă a Domnului a avut loc, cu alte cuvinte, în timpul rugăciunii. Analizând textul, putem da mărturie faptului că rugăciunea Domnului pe Muntele Tabor se aseamănă cu rugăciunea din grădina Ghetsimani. Sfântul Evanghelist Luca observă : "Şi iată doi bărbaţi vorbeau cu El, care erau Moise şi Ilie, şi care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-L împlinească în Ierusalim" (Luca 9, 30-31). Faptul că ei vorbeau despre plecarea Domnului, despre Patima Sa, ne arată faptul că această rugăciune e legată de cea din Ghetsimani. Şi, desigur, era o rugăciune pentru întreaga lume. Hristos a îmbrăţişat atunci întreaga lume cu Dragostea Sa, ca şi ucenicii de altfel, aşa încât credinţa lor în El, precum şi unitatea lor să se întărească. Aceste lucruri ne arată calea îndumnezeirii. E nevoie să-L mărturisim pe Hristos, e nevoie de absoluta încredinţare şi mărturisire că El este singurul şi unicul Mântuitor. Doar printr-o credinţă neclintită în Hristos se creează premisele vederii lui Dumnezeu. Apoi urmează tăcerea, efortul de a se supune Voii lui Dumnezeu, viaţa ascetică prin care inima omului este curăţită de patimi şi gânduri rele. Fundamentală este lupta pentru curăţirea inimii care se lucrează prin răbdare, perseverenţă şi nădejde în Dumnezeu. în această situaţie, dialectica umană e inutilă. În realitate, această tăcere este, de fapt, isihia ortodoxă în înţelesul deplin al cuvântului, liniştea trupului şi a sufletului. Şi, desigur, omul ajunge la contemplarea lui Dumnezeu într-o atmosferă de rugăciune şi, mai ales, rugăciunea pentru întreaga lume. Doar prin această rugăciune completă şi universală mintea ajunge la vederea lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie Palama face referiri şi la acest drum în analizele pe care le face cu privire la Schimbarea la Faţă a Domnului. Am văzut mai înainte că Lumina necreată este taina veacului ce va să fie, precum 299 şi împărăţia lui Dumnezeu. Pentru a ajunge la ea trebuie să avem convingerea că Hristos este adevăratul Dumnezeu, să avem statornicie în credinţă în viaţa trăită în cadrul Bisericii, precum şi ascultarea faţă de cuvintele de Dumnezeu purtătorilor Sfinţilor noştri Părinţi îndumnezeiţi. Trebuie să existe o tăcere a simţurilor şi a cuvântului rostit, respectarea Sabatului, care semnifică intrarea în cea de-a şaptea zi şi care înseamnă viaţa omului dincolo de cuvinte, transcenderea logicii, şi numai după aceea persoana umană face experierea celei de-a opta zi, adică ajunge la vederea Luminii necreate, care reprezintă însăşi împărăţia lui Dumnezeu35.