Rugăciuni pentru morţi
Rugăciune pentru cel ce s-a săvârşit [a murit]. Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul [Nm 16, 22; 27, 11], Care ai călcat moartea, pe diavol l-ai surpat [Evr 2, 14] şi ai dăruit viaţă lumii Tale, însuţi, Doamne, odihneşte sufletul adormitului robului Tău (N) în loc luminat, în loc de verdeaţă, în loc de răcorire, de unde a fugit durerea, întristarea şi suspinarea [/.? 35, 10]. Şi orice păcat a săvârşit el, cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă-i. Că nu este om care să fie viu şi să nu păcătuiască; numai Tu singur eşti fără de păcat, dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău este adevărul [Pi 118, 142]. Că Tu eşti viaţa şi învierea [In 11, 25] adormiţilor Tăi şi Ţie slavă [înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin], [265] Diaconul: Capetele noastre Domnului să le plecăm! Preotul se roagă: Doamne, Doamne, Cel ce eşti mângâierea celor necăjiţi, consolarea celor ce plâng şi ajutorul celor descurajaţi, pe cei ţinuţi de plâns şi jale pentru cel adormit ntângâie-i cu îndurarea Ta; vindecă orice durere de întristare pusă peste inimile lor, iar pe robul Tău adormit întru nădejdea învierii odihneşte-1 în şanurile lui Avraam [Lc 16, 22]. Că Tu eşti odihna robilor Tăi şi Ţie slavă [înălţăm. Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin]. [266] Altă rugăciune pentru cel ce s-a săvârşit [a murit]. Dumnezeul nostru, Dumnezeul mântuirii [Ps 67, 21], Ziditorul, Mântuitorul şi Judecătorul viilor şi al morţilor, Cel ce duci în iad şi scoţi din el [7 Rg 2, 6], Cel ce aduci din nefiinţă la fiinţă, Cel ce din pământ l-ai plămădit pe om [Fc 2, 7] şi în pământ l-ai întors pentru păcat, iar pentru iubirea Ta de oameni îl chemi iarăşi la viaţă, odihneşte în milă pentru totdeauna sufletele robilor Tăi, Stăpâne, în loc de lumină, în loc de odihnă, în sânurile lui Avraam, Isaac şi lacob, împreună cu toţi sfinţii care din veac au bineplăcut Ţie. în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava, cinstea şi închinarea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. [267] Altă rugăciune pentru cel ce s-a săvârşit [a murit]. Dumnezeule Cel bun şi iubitor de oameni, odihneşte-1 pe robul Tău în sălaşurile drepţilor şi păzeşte creştinesc şi fără de păcat sfârşitul nostru, în tot 1 0 2 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l apostolic lucrul şi cuvântul bun [2 Tim 2, 17]. Cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni [ale Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat împreună cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin], [268] Altă rugăciune de îngropare universală. Stăpâne, Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul [Nm 16, 22; 27, 16], Cel ce în loc de duh de deprimare/akedie [Is 61, 3] dai veşmânt de slavă şi în negrăita Ta înţelepciune ai unit sufletul cu trupul şi iarăşi l-ai desfăcut, trăgând ţărâna la ţărână [Ecc 12, 7], iar duhul la Tine însuţi, precum l-ai dat; însuţi, Stăpâne Hristoase, primeşte sufletul robului Tău (N) şi-l învredniceşte să se odihnească împreună cu sfinţii Tăi în loc luminat, în loc de odihnă, acolo de unde a fugit durerea, întristarea şi suspinarea [7s 35, 10]; căci pentru robii Tăi moartea nu este cu adevărat moarte, ci mutare a sufletului. Şi dacă a păcătuit ceva cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul, treci cu vederea ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni. Celor ce jelesc fă-Te ajutător şi mângâiere; cu lumina Ta duhovnicească străluceşte pâcla deprimării lor, iar pe noi cei ce ne-am adunat pentru cinstirea rămăşiţelor lui fâ-ne tari şi milostiv fii faţă de fărădelegile noastre. Că Tu eşti iertarea greşelilor noastre şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea [şi în vecii vecilor. Amin], [269] Rugăciune de îngropare pentru un episcop. Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridici păcatul lumii [In 1, 29], Care mângâi în orice necaz al lor pe cei puţini de suflet [Is 35, 4; 2 Co 7, 4], fii mângâiere oilor Tale; căci cu adevărat fericit este cel pe care l-ai ales şi l-ai primit [77s 64, 4] drept păstor al nostru. Dă-i în locul ostenelii păstoreşti răsplată cucernică [I Co 3, 8], du-1 purtător de făclie în cămara Ta de nuntă cerească, dă-i îndrăznire îngerească, pentru ca fără să fie făcut de ruşine să stea lângă tronul Tău de neapropiat, iar pe noi ne agoniseşte după cum se cuvine şi e plăcut măreţiei Tale. Că Tu eşti viaţa şi nădejdea noastră şi Ţie slavă se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum [şi pururea şi în vecii vecilor. Amin], [270] Rugăciune la monahul care a adormit. Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ai nemurire, Care locuieşti într-o lumină neapropiată [7 Tim 6, 16], Care omori şi faci viu [4 Rg 5, 7], Care duci în iad şi scoţi din el [7 Rg 2, 6], Tu în înţelepciunea Ta l-ai plăsmuit pe om din pământ şi iarăşi l-ai întors în pământ [Fc 2, 7; 3, 19] V.5. Cel m ai vechi Euchologhion b izan tin : Barberini gr. 336 1025 cerându-i înapoi datoria sufletului [5b/ 15, 8]; pe Tine Te rugăm: primeşte sufletul robului Tău şi odihneşte-1 în sânurile lui Avraam [Lc 16, 22], Isaac şi Iacob, şi dă-i lui cununa dreptăţii [2 Tim 4, 8], partea celor mântuiţi spre slava aleşilor Tăi; ca în locul celor pentru care a ostenit în lumea aceasta pentru Numele Tău să primească bogată răsplătire în sălaşurile sfinţilor Tăi. Cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat împreună cu Preasfântul [şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin],