Moise şi eliberarea din robie

Moise şi eliberarea din robie XXV. Iar pe când o foamete a cuprins tot pământul, s-a întâmplat ca numai în Egipt să mai fie hrană. Prin urmare, Iacob s-a mutat în Egipt cu toţi urmaşii lui, şi numărul tuturor celor ce s-au strămutat era şaptezeci şi cinci de suflete [Fc 46, 27]; dar în patru sute de ani, aşa cum fusese prezicerea, s-au făcut şase sute şaizeci de mii. Dar pentru că erau trataţi rău şi foarte oprimaţi de o rea robie şi gemeau şi suspinau la Dumnezeu, Dumnezeul părinţilor, al lui Avraam, Isaac şi Iacob i-a scos pe ei din Egipt prin Moise şi Aaron, lovindu-i pe egipteni cu zece plăgi, la ultima plagă trimiţând un înger nimicitor care să omoare pe întâii lor născuţi de la om până la dobitoc. De la care i-a scăpat pe fiii lui Israel, arătând în taină pătimirea lui Hristos prin junghierea unui miel fără prihană şi prin sângele lui dat pentru ungerea caselor evreilor pentru ferirea lor. Numele acestei taine e Paşte [cf. Iş 12, 11. 27], cauză a libertăţii. Iar tăind Marea Roşie, i-a dus pe fiii lui Israel teferi în pustiu, dar pe egiptenii care-i urmăreau şi au intrat după ei în mare i-a pierdut pe toţi [cf. Iş 14, 15-31]. Aceasta a fost judecata lui Dumnezeu asupra celor care i-au tratat rău pe urmaşii lui Avraam. Pustiul şi darea Legii XXVI. în pustiu Moise a primit de la Dumnezeu Legea, un decalog scris pe tăbliţe de piatră de degetul lui Dumnezeu [Iş 31, 18; Dt 9, 10] — iar acest deget al lui Dumnezeu e Duhul Sfânt trimis de Tatăl [In 15, 26] — şi poruncile şi îndreptările pe care le-a dat spre păzire fiilor lui Israel. Din porunca lui Dumnezeu a ridicat un cort al mărturiei, o întocmire văzută pe pământ a celor duhovniceşti şi nevăzute care sunt în ceruri şi o prefigurare a formei Bisericii, ca şi profeţii ale celor viitoare, în care a pus vase, altare şi un chivot, în care a pus tăbliţele. Şi i-a aşezat preoţi pe Aaron şi pe fiii săi, dând preoţia întregii lor seminţii — iar ei au fost urmaşii lui Levi —, pe care a chemat-o prin cuvântul lui Dumnezeu să slujească în templul lui Dumnezeu şi cărora le-a impus legea levitică, care arată cum anume se cuvine să fie cei cărora le revine datoria de a sta neîncetat în templul lui Dumnezeu [Nm 1, 48-53]. 5 0 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s to lic Necredinţa şi pedepsirea poporului XXVII. Iar când s-au apropiat de pământul pe care Dumnezeu l-a făgăduit lui Avraam şi urmaşilor lui, Moise a ales câte un om din fiecare seminţie/trib şi i-a trimis să iscodească pământul şi cetăţile care erau în el şi pe locuitorii din acele cetăţi [Nm 13, 1-14; Dt 1,22-23]. Atunci Dumnezeu i-a descoperit singurului nume care poate să-i mântuiască pe cei ce cred în el şi, schimbându- i numele lui Osea, fiul lui Navi, unul din cei trimişi, Moise l-a numit Isus, şi aşa l-a trimis cu puterea acestui nume, crezând că din pricina călăuzirii acestui nume îi va vedea înapoi teferi, ceea ce s-a şi întâmplat; căci plecând şi iscodind, s-au întors aducând cu ei un ciorchine de struguri [Nm 13, 23-24]. Dar unii dintre cei doisprezece trimişi au aruncat întreg poporul în spaimă, spunând că acele cetăţi erau foarte mari şi întărite şi că erau locuite de fiii uriaşilor, aşa că nu vor putea cuceri pământul acela [Nm 13, 25-33; Dt 1,26-28]. Făcându-se aceasta, s-a întâmplat că tot poporul plângea necrezând că Dumnezeu era Cel care le dădea putere şi lc supunea toate, şi au vorbit de rău chiar despre pământul acela, spunând că nu era bun şi că nu era vrednic să sufere primejdii pentru un asemenea pământ [Nm 14, 1-5]. Doi însă din cei doisprezece, Isus fiul lui Navi şi Calcb fiul lui Icfone, şi-au rupt hainele din pricina răului făcut şi îndemnau poporul să nu-şi piardă curajul şi să-şi abată inimile, pentru că Dumnezeu le va da toate sub mâna lor şi pământul e foarte bun [Nm 14, 6-9]. Dar pentru că nu s-au lăsat convinşi, ci poporul stăruia în aceeaşi necredinţă, Dumnezeu a schimbat calea lor. ca să rătăcească lovindu-i în pustiu. Şi câte zile au ieşit şi s-au întors cei cc iscodiseră pământul — iar ele erau patruzeci —, punând un an pentru o zi, patruzeci de ani i-a ţinut în pustiu, nesocotind vrednic din pricina necredinţei lor să intre în pământul acela pe nimeni din cei ce aveau vârsta şi mintea adultă, afară de cei doi care dăduseră mărturie pentru moştenire, adică dc Isus fiul lui Navi şi de Caleb fiul lui lefone, şi de toţi câţi erau prunci şi nu ştiau ce e dreapta şi stânga [Nm 14, 26-38]. Aşadar, tot poporul necredincios s-a sfârşit puţin câte puţin în pustiu suferind lucruri vrednice de necredinţa lui, iar crescând copiii au împlinit în patruzeci de ani numărul morţilor. Deuteronomul XXVIII. Şi când s-au împlinit patruzeci de ani, poporul a venit lângă Iordan şi au făcut tabără înaintea Ierihonului. Şi adunând acolo Moise poporul, a recapitulat toate, povestind lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu până în ziua aceea, povăţuindu-i pe cei ce crescuseră în pustiu să se teamă de Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui, făcând ca un fel de nouă legiuire peste aceea şi adăugându-i cele făcute mai înainte; iar aceasta s-a numit a doua lege [deuIII. 1 - S f a n ţu l I rin e u a l L y o n u lu i, T r a d iţ ia a p o s to l ic ă şi d o v e d ir e a ei 5 0 7 teronom], în care sunt scrise multe profeţii atât despre Domnul nostru lisus Hristos, cât şi despre popor, despre alegerea păgânilor şi despre împărăţie. Intrarea şi instalarea în Pământul Făgăduinţei XXIX. Şi sfârşindu-şi Moise alergarea [vieţii], i s-a zis de către Dumnezeu: „Urcă în munte şi sfărşeşte-te, pentru că nu tu vei duce poporul Meu în pământul acela!” [Dt 32, 49-52]. Şi el s-a sfârşit potrivit cuvântului Domnului şi i-a urmat Isus fiul lui Navi. Tăind în două Iordanul, acesta a dus poporul în pământul acela şi nimicind cele şapte neamuri păgâne care locuiau în el, l-a împărţit poporului. Acolo era Ierusalimul, în care a fost rege David şi Solomon fiul său, care a zidit templul în numele lui Dumnezeu după asemănarea cortului făcut de Moise după modelul lucrurilor cereşti şi duhovniceşti. Profeţii XXX. Aici au fost trimişi de Dumnezeu profeţii: prin Duhul Sfânt ei au povăţuit poporul şi l-au întors la Dumnezeu Tatăl Atotputernic, facându-se crainici ai arătării Domnului nostru lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vestind că trupul Său va înflori din sămânţa lui David [Is 11, 1], ca după trup să fie fiul lui David, care era printr-un lung şir de generaţii fiul lui Avraam [Ml 1,1], iar după Duh va fi Fiul lui Dumnezeu: preexistent la Tatăl, născut înainte de toată creaţia, arătat lumii întregi ca om la sfârşitul veacului, Cuvânt al lui Dumnezeu care recapitulează în Sine însuşi toate cele ce sunt în cer şi pe pământ [Ef 1, 10].