MITROPOLITUL ANTIM IVIREANUL

Liste bine cunoscut faptul că domnia lui Constantin Brîncoveanu (1688—1714) a fost una dintre cele mai înfloritoare pentru cultura românească. La curtea lui se încrucişau două curente culturale dife¬rite : cel italian, venit din Occident, şi cel grecesc, venit din sud-estul ortodox. între reprezentanţii celui dintîi consemnăm pe Anton Măria del Chiaro din Florenţa, secretarul lui Brîncoveanu pentru limbile oc¬cidentale, autorul unei lucrări despre Ţara Românească, tipărită la Veneţia în 1718, doctorul grec Iacob Pylarino, autorul unor lucrări medicale, predicatorii greci Gheorghe Maiota, cu studii la Roma şi Veneţia, şi Ioan Avramios, fostul paroh al coloniei greceşti din Ve¬neţia. Cel de al doilea curent era reprezentat prin patriarhii Dositei şi Hrisant Notaras ai Ierusalimului, Gherasim Palladas al Alexandriei, Atanasie Dabbas al Antiohiei, care au trăit ani de zile la curtea lui Brîncoveanu. Se mai adaugă la aceştia şi profesorii de la Academia domnească de la Sfîntul Sava din Bucureşti şi alţi cărturari, ca : re¬numitul Sevastos Chimenitul (sau Kiminitis) din Trapezunt, Ioan Ca-riofil, Ioan Comnen, cu studii la Padova, Marcu Porfiropoll, Gheorghe Hrisogon, Panaiot Sinopeus şi alţii. Dar pe lîngă aceşti învăţaţi de tneam străin, în timpul lui Brînco¬veanu şi-au desfăşurat activitatea şi numeroşi oameni de carte români, ca stolnicul Constantin Cantacuzino, fraţii Radu şi Şerban Greceanu, cronicarul Radu Popescu, episcopii Mitrofan şi Damaschin de la Buzău. într-un astfel de mediu propice pentru cultura românească şi-a desfăşurat activitatea Antim Ivireanud, care, din smerit călugăr-tipo-graf, a ajuns să deţină cele mai însemnate rosturi în viaţa culturală-bisericeasca a Ţarii Româneşti. S-a născut în jurul anului 1650 in Iviria (Georgia sau Gruzia de azi), din părinţii Ioan şi Măria, numit din botez Andrei. Originea sa

I V —A. V XLX) ană o arată el însuşi în marea majoritate a cărţilor tipărite sau s de el, numindu-se fie Antim Ivireanul, fie Antim georgian de fie Antim ieromonahul, tipograful din Iviria. După informaţiile flo-ilui Anton Măria del Chiaro, a căzut de tînăr rob, probabil la turci, avadau adeseori Georgia, şi a fost dus la Constantinopol. Nu ît timp a stat în robie. Eliberat — fie datorită deosebitelor sale ■ de care vorbesc contemporanii, fie prin răscumpărare din Patriarhiei ecumenice sau a unor georgieni aflaţi sub stăpî-ircească — Andrei-Antim a trăit în preajma Patriarhiei, unde a t sculptura în lemn, caligrafia, pictura şi broderia. Tot în Con-topol a putut să înveţe limbile greacă, arabă şi turcă. Presu- că a urmat şi cursurile şcolii greceşti de pe lîngă Patriarhie, icrările sale originale îl arată ca pe un om cu multă învăţă-e care nu şi-o putea însuşi ca autodidact. venit în Ţara Românească, probabil prin anii 1689—1690, adus nstantin Brîncoveanu, care avea nevoie de un om înzestrat cu i atît de alese pentru realizarea planurilor sale culturale. Cei uilţi cercetători socotesc că Antim a venit la noi ca mirean şi aici a fost călugărit şi hirotonit preot. atim Ivireanul tipograf. Venit la noi, a învăţat temeinic limba ă, lucru ce-1 desprindem din tipăriturile sale româneşti, precum aa slavonă, care se mai folosea încă în slujba noastră biseri-. Majoritatea cercetătorilor socotesc că ieromonahul Antim a t meşteşugul tiparului la noi, în tipografia domnească din Bucu-aflată sub conducerea fostului episcop de Huşi, Mitrofan. Dar, iunie 1691, Mitrofan a fost ales în scaunul vlădicesc de la astfel că s-a încredinţat ieromonahului Antim conducerea ti-iei bucureştene. în octombrie 1691, a scos de sub tipar prima te, învăţăturile lui Vasile Macedoneanul căire Hui său Leon, s în greaca modernă de Hrisant Notaras, pe atunci arhimandrit; 1 următor, Slujba Sfintei Paraschiva şi a Sfîntului Grigorie De-ul, în greceşte; în 1693 Evanghelia greco-română, o realizare ifică de seamă, cu gravuri, frontispicii şi viniete lucrate cu o >ită măiestrie, avînd şi o «postfaţă» scrisă de el. în 1694 a o Psaltire românească, cu o prefaţă (dedicaţie) către Constan-ncoveanu, căruia i-a închinat şi cîteva «versuri la stema ţării», :e de «smeritul întru ieromonahi Antim Ivireanul». 1694 activitatea tipografică din Bucureşti s-a întrerupt pentru oadă de timp. Se pare că încă din acel an ieromonahul Antim

a fost trimis la Snagov, cu o parte din utilajul tipografic de la Bucu¬reşti. Documentele vremii îl arată şi ca egumen al mînăstirii Sna¬gov. In această veche aşezare monahală a luat naştere un nou centru tipografic, cu posibilităţi de imprimare în mai multe limbi, în vederea ajutorării creştinilor ortodocşi aflaţi sub stăpînire turcească. Astfel, în numai cinci ani (1696—1701), a imprimat 15 cărţi : şapte greceşti, cinci româneşti, una slavonă, una slavo-română şi una greco-arabă. Dintre cele greceşti merită să fie amintite : Antologhionul (1697), o carte masivă, cu peste 2.100 pagini, cuprinzînd nu numai extrase din Minele, ci şi Psaltirea, Ceaslovul, Octoihul, Triodul, Penticostarul, Liturghierul ş.a., Manual despre cîteva nedumeriri şi soluţiuni al lui Ioan Cariofil (1697), cu probleme teologice controversate, scrisă la cererea stolnicului Constantin Cantacuzino, Mărturisirea ortodoxă (1699) a lui Petru Movilă, cu un comentar al învăţatului grec (sau macedoromân) Visarion Macri din Ianina şi cu o scrisoare-prefaţă a patriarhului Dositei al Ierusalimului, Eortologhionul (Îndreptarul) lui Sevastos Chimenitul (1701), un manual de cronologie pentru elevii Academiei de la Sfîntul Sava din Bucureşti, Proschinitarul Sfîntului Munte Athos al lui Ioan Comnen (1701) ş.a. în 1697, a apărut aici singura carte slavonă tipărită de Antim, Gramatica slavonă a lui Meletie Smotriţki, necesară elevilor care se pregăteau în şcoala de slavonie de la Bucureşti. în 1701, ieromonahul Antim a imprimat Liturghierul greco-arab, prima carte ortodoxă cu caractere arabe. Tipărirea acesteia s-a făcut la rugămintea adresată lui Constantin Brîncoveanu de fostul patriarh al Antiohiei Atanasie III Dabbas. întregul utilaj tipografic, inclusiv turnarea literelor arabe, a fost lucrat de Antim. Cărţile româneşti imprimate la Snagov erau: Evanghelia (1697), Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698), lucrarea polemică a lui Ma¬xim Peloponezianul, intitulată Carte sau lumină cu drepte dovediri din dogmele Bisericii Răsăritului asupra dejghinării papiştaşilor (1699; în greceşte se tipărise tot la Bucureşti, în 1690), în care se combăteau cele patru puncte «florentine», stăruind'asupra primatului papal. In 1700 a apărut cartea intitulată învăţături creştineşti, cu caracter di-dactic-moralizator, imprimată de ucenicul său Gheorghe Radovici, iar în 1701, Floarea darurilor, o lucrare cu conţinut moralizator, scrisă în Italia, care a avut o largă circulaţie în limba română. Ultimele două lucrări erau traduse din greceşte de ieromonahul «Filotei Sfetagoreţul», identificat cu «Filotei, sin Agăi Jipei», autorul primei Psaltichii româ¬neşti cunoscute.

v—XVIII)

Iu poate fi trecut cu vederea nici faptul că la Snagov Antim a îs cu meşteşugul tiparului şi o seamă de ucenici. între aceştia ai de seamă a fost, fără îndoială, ipodiaconui Mihail Ştefan sau îovici, care a fost trimis la Alba Iulia, unde a tipărit un Chiria-mion şi o Bucoavnă, în 1699, apoi a lucrat la Rîmnic. Prin 1708 trimis de Brîncoveanu şi de Antim tocmai în Georgia (Iviria), d bazele unei tipografii cu caractere georgiene la Tiflis (Tbilisi), ima în acea ţară — unde a imprimat un Evangheliar, un Litur-şi alte cărţi. A plecat apoi In Olanda, în vederea perfecţionării şteşugul tiparului, de unde i s-a pierdut urma. Alţi ucenici tipo-au fost Gheorghe Radovici, care a lucrat la Snagov şi la Tîrgo-ieromonahul Dionisie Fior, care a lucrat mai tîrziu la Bucureşti. aceşti trei mari meşteri au deprins meşteşugul numeroşi alţi afi, pe care-i vom îatîlni în secolul al XVIII-lea la Bucureşti, c şi Buzău. i anul 1701 a încetat pentru totdeauna activitatea tipografică la v, fiind reluată la Bucureşti. Nu cunoaştem motivele pentru care afla a funcţionat un număr de ani la Snagov, după care activi-ei a trebuit să fie reluată la Bucureşti. în orice caz, Antim şi-a t mai departe egumenia mînăstirii. Probabil a plecat de aici cu afla — în urma vreunor intrigi, fapt pe care-1 aminteşte el însuşi îoscuta sa «apărare» trimisă lui Brîncoveanu la 13 ianuarie 1712. nii 1701—1705 constituie perioada cea mai fecunda din activi-sa tipografică şi artistică, imprimînd 15 cărţi, dintre care două nâneşte, una slavo-română, una greco-arabă şi 11 în greceşte, omâneşti erau Noul Testament (prima ediţie a acestei cărţi în Românească), avînd la bază textul ediţiei din 1648 de la Alba şi Acatistul Maicii Domnului, la care se adaugă un Ceaslov român, toate tipărite în 1703. In 1702, tipărise un Cl'icslov greco-tot la rugămintea patriarhului Atanafeie Dabbas. Cînd patriarhul ian a părăsit Ţara Românească, la rugămintea sa, Constantin veanu i-a dăruit şi utilajul tipografic cu caractere arabe. Insta-i Alep în 1706, tipografia arabă lucrată în Ţara Românească a lat numeroase cărţi liturgice şi de teologie pînă prin 1724, apoi •rganizată şi reutilată — a ajuns în alte localităţi, imprimînd :ărţi pînă în 1899. ntre cărţile greceşti tipărite la Bucureşti, notăm învăţătura dog-a prea sfintei Biserici răsăritene şi universale, scrisă de Se-Chimenitul (1703), Paralelele greceşti şi romane de Plutarch

(1704), tradusă în greaca modernă de un fiu al lui Brîncoveanu, care se numea 'tot Constantin, diferite panegirice scrise de Ştefan, un alt fiu al domnului etc. Episcop al Rîmnicului. în anul 1705 s-a produs o nouă schimbare în viaţa iui Antim Ivireanul. Fiind înlăturat în acel an episcopul Ilarion al Rîmnicului, în locul său a fost ales, la 16 martie 1705, «egumenul chir Antim de la Snagov», cum scria în actul de alegere din Condica Sfîntă. în ziua următoare a fost hirotonit întru arhiereu, desigur de mitropolitul Teodosie şi de alţi arhierei aflaţi la Bucureşti. Instalat în vechiul scaun de la Rîmnic, vlădica Antim a dovedit şi aici ace¬leaşi calităţi excepţionale de bun organizator şi om de carte. Prima sa grijă a fost să înfiinţeze şi aici o tipografie — prima în acest oraş — cu o parte din utilajul românesc şi grecesc folosit la Snagov (pe care-1 numea «rodul muncii mele»). în mai puţin de trei ani a tipărit la Rîmnic 9 cărţi, dintre care trei greceşti, trei slavo-române şi trei româneşti. Meşterul tipograf care i-a stat în ajutor'a fost uce¬nicul său Mihail Ştefan. Dintre cele greceşti merită să fie amintită cartea intitulată Tomul bucuriei (1705), care cuprindea cinci lucrări po¬lemice (aproape 800 pagini) împotriva catolicilor, imprimată cu chel¬tuiala patriarhului Dositei al Ierusalimului. Ceea ce trebuie reţinut în chip deosebit este faptul că Antim a început acum seria unor tipărituri româneşti, menite să ducă la tri¬umful deplin al limbii române în biserică. Procesul de lungă durată al înlocuirii limbii slavone în cult cu limba română, început în urmă cu mai bine de un veac şi jumătate, era ameninţat acum să fie com¬promis, datorită influenţei crescînde a culturii şi a ierarhilor greci la noi, ca şi prin numeroasele cărţi greceşti tipărite în ţările române, multe chiar de Antim. în faţa acestui pericol, conştient de rostul său de cîrmuitor duhovnicesc al unor credincioşi de neam român, Antim Ivireanul a început tipărirea unui şir de cărţi de slujbă în româ¬neşte. Pentru început, a continuat vechea tradiţie — existentă încă din timpul mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei —, adică imprimarea unor cărţi bilingve, cu tipicul, lecturile biblice şi sinaxarul în româ¬neşte, iar cîntările şi rugăciunile în slavoneşte. Aşa au fost : Anto-loghionul (1705), Octoihul mic (1705) şi Slujba Adormirii Născătoarei de Dumnezeu cu paraclisul (1706). Paralel cu acestea, a început şi tipărirea de cărţi liturgice numai în româneşte. Astfel, în anul 1706 a (tipărit o carte foarte interesantă, intitulată Evhologhion sau Molitvelnic, dar avînd două volume dis¬tincte : volumul întîi este un Liturghier, iar volumul doi Molitveînicul 10 — Istoria B O.R., voi. II

PERIOADA A TREIA (SECOLELE XIV—XVIII) u-zis. Este un caz neîntîlnit în istoria vechilor tipărituri biseri-De notat că aceasta este prima ediţie românească a Liturghieru- Ţara Românească. Traducerea (sau revizuirea traducerilor an--e : Coresi, Dosoftei şi cele în manuscris) a fost făcută de Antim iul. în ce priveşte Molitvelnicul, de asemenea reprezintă prima românească în Muntenia, fiind tradus tot de el, după ediţia iscă tipărită la Veneţia de Nicolae Glykis (1691). A tipărit şi o lucrare originală, învăţătură pre scurt pentru taina pocăinţa de care să se slujească preoţii în lucrarea lor pastorală-li- ă. afară de aceste tipărituri, se mai pot urmări şi alte aspecte ale aţii sale ca episcop de Rîmnic. Ca şi înaintaşii săi, s-a îngrijit )rirea bunurilor episcopiei, cumparînd — sau primind în danie — turi arabile, vii, păduri, mori ş.a. S-a îngrijit de restaurarea unor lăcaşuri de închinare din eparhie. Un rol însemnat îi va fi re- în restaurarea şi zugrăvirea mînăstirilor Cozia şi Govora, în care strează şi chipul său zugrăvit (pisania de la Cozia îl arată ca litoriu» la înfrumuseţarea ei). titropolit al Ungrovlahiei. Activitatea sa la Rîmnic a încetat însă mele luni ale anului 1708. Murind bătrînul' mitropolit Teodosie grovlahiei, la 27 ianuarie 1708, vlădica Antim de la Rîmnic a hemat să-i ia locul. Din Istoria domniei lui Constantin Brînco-

, a lui Radu Greceanu, aflăm amănuntul interesant că răposatul

solit a lăsat prin «diiată» ca «să rămîie în urma lui păstoriu i sa părintele Rîmnicului chir Antim». Desigur în faţa soborului or n-a tras în cumpănă dorinţa din urmă a mitropolitului Teo- ci meritele pe care şi le cîştigase Antim în cei aproape două- le ani petrecuţi la noi şi prestigiul de care se bucura în faţa ir Bisericilor Ortodoxe din Balcani şi din Orientul Apropiat, pe e ajutase prin tipăriturile sale. Drept aceea, la 28 ianuarie 1708, ui vlădicilor, egumenilor şi boierilor chemaţi să aleagă un nou solit s-a pronunţat pentru Antim al Rîmnicului. Obţinîndu-se area patriarhului ecumenic Ciprian, la 21 februarie 1708 i s-a «s'trămuttarea» canonică de la Episcopia Rîmnicului în scaunul aolitan, iar în ziua următoare, fiind Duminica Ortodoxiei, a fost at sărbătoreşte în scaunul de întîistătător al Bisericii din Ţara nească. Chemat la curte, unde Constantin Brîncoveanu i-a făcut oasă oraţie dă păstoriia ce i s-au dat», noul mitropolit a răspuns -o cuvîntare, în româneşte, din care desprindem dorinţa sa de ie folos noilor săi fii duhovniceşti. El arăta că Dumnezeu 1-a

trimis «să vă fiiu păstor, părinte sufletesc, rugător cătră Dumnezeu pentru bună sănătatea şi spaseniia dumneavoastră şi a cinstitelor dum¬neavoastră case, purtător de grijă la cele ce ar fi spre folosul mîn~ tuinţii şi să vă fiiu de mîngîiare la scîrbele robiei cei vaviloneşti a lumii aceştia... şi dimpreună cu dumneavoastră să pătimesc la toate cîte va aduce ceasul şi vremia, pentru care lucru am datorie să pri-veghiez cu osîrdie şi făr de lene, zioa şi noaptea şi în tot ceasul, pentru folosul şi spaseniia tuturor de obşte, învăţîndu-vă şi îndrep-tîndu-vă cu frica lui Dumnezeu pre calea cea dreaptă». Ca şi la Rîmnic, activitatea lui Antim Ivireanul ca mitropolit poate fi urmărită sub mai multe aspecte : îndrumător al activităţii unor noi tipografii, traducător de cărţi liturgice în româneşte, îndru¬mător al clerului, ctitor de lăcaşuri sfinte, chivernisitor al bunurilor Mitropoliei şi patriot luminat, cu dragoste adîncă faţă de poporul român şi de patria sa adoptivă. Vom urmări, în primul rînd, activitatea sa de tipograf. îndată după înscăunare, a mutat tipografia de la Rîmnic la Tîrgovişte. Se pare că el — ca şi domnul — stătea o parte a anului în vechea capi¬tală, la Tîrgovişte, altă parte, la Bucureşti. în Tîrgovişte, unde activi¬tatea tipografică era întreruptă de peste o jumătate de secol, au văzut acum lumina 18 cărţi, din care 5 greceşti, una slavo-română (un Ceaslov, 1.714), una slavo-româno-greacă (un Catavasier, 1713, cu ti¬picul în româneşte, iar cîntările în slavoneşte şi greceşte, dar cu li¬tere cirilice) şi 11 româneşti. Meşterul tipograf şi diortositoral căr¬ţilor româneşti a fost ucenicul său Gheorghe Radovici, iar diortosito-rul celor greceşti, ieromonahul Mitrofan Grigoras. Cărţile greceşti erau următoarele: Carte de peste tot anul, cuprinzînd; iară lipsă tot serviciul bisericesc (1709), o carte masivă, de aproape 1600 de pagini, cu aproape toate cărţile de slujbă (Psaltirea, Ceaslovul, Octoi-hul, AntologhionuT, Triodul, Penticostarul, cele trei Liturghii şi dife¬rite alte rînduieli), Panoplia dogmatică, cu felurite scrieri împotriva ereticilor rînduite de Eutimie Zigaben (1710), Slujba Sfintei Ecate-rina cu Proschinitariul Muntelui Sinai (1710), Maxime ale unor vechi filosofi (1713, traduse din italieneşte de Ioan Avramios) şi Despre ofi¬ciile, clericii şi dregâtoriile Sfintei Biserici, scrisa de patriarhul Hri-sant al Ierusalimului, la care se adaugă alte lucrări ale unor teologi greci (1715). între cărţile româneşti, al căror număr era în vădită creştere,-con¬semnăm, în primul rînd, lucrarea originală intitulată : învăţătură bi¬sericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţă-

z preoţilor (1710), urmată de o nouă lucrare originală, cu titlul )ete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească tecarele din preoţi şi din diaconi, deplin şi cu cinste, datoriia ho-dui său, o broşură cu 12 îndatoriri pentru preoţi (1714). A tradus greceşte cartea Pilde îilosofeşti, după Maximele unor vechi filo- menţionată mai sus (1713). După afirmaţia lui Del Chiaro ar fi rit şi cunoscutul roman popular Alexandria. A tipărit acum mai cărţi de slujbă în româneşte : Psaltirea (1710), Octoihul (1712), wezeieştile şi sfintele Liturghii (1713), care era o nouă ediţie a ce-din 1706, Evhologhion adecă Molitvelnic (1713), Catavasierul 4 şi 1715), Ceaslovul (1715) ş.a. în 1715, a mutat tipografia de la Tîrgovişte la Bucureşti, unde a rit o lucrare în limba greacă : Sfătuiri creştine-politice către dom-rul Ştefan Cantacuzino, o culegere «din sentinţele vechilor dascăli lepţi». în acelaşi an a apărut la Bucureşti lucrarea patriarhului tei, Istoria patriarhilor Ierusalimului, sub îngrijirea şi cu cheltu-patriarhului de atunci Hrisant Notaras, meşter tipograf fiind preo-Stoica Iacovici (Antim nici nu era amintit). în 1716, în tipografia 1 pe care a înfiinţat-o la mînăstirea Tuturor Sfinţilor (Antim), ria sa, a apărut, tot în greceşte, lucrarea Istoria sfintă adică iu- 2 a lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, tatăl primului domn riot de la noi, Nicolae Mavrocordat. Cu aceasta se încheie activitatea tipografică a lui Antim Ivireanul, ursul unui sfert de veac (1691—1716), a tipărit sau a suprave-t tipărirea a 63 de cărţi, dintre care 39 au fost lucrate de el în-După locul de apariţie, 21 au apărut la Bucureşti (una la tipo-a de la mînăstirea Antim), 15. la Snagov, 9 la Rîmnic şi 18 la )vişte. După limba în care au apărut, 30 erau în greceşte, 22 în neşte, una în slavoneşte, 9 bilingve (6 slavo-române, 2 greco-î şi una greco-română) şi una trilingvă (greco-slavo-română). Opt e tipăriturile sale aveau prefeţe saiţ dedicaţii semnate de el, iar a aveau «versuri la stema ţării», scrise tot de el şi închinate lui :oveanu. -ărţile tipărite de el, sau cu binecuvîntarea sa, erau de o mare sitate : cărţi de slujbă, cărţi ale Sfintei Scripturi (Psaltirea şi Noul ment), cărţi de doctrină teologică ortodoxă, cuvîntări bisericeşti, de învăţătură pentru preoţi, lucrări de filozofie, cărţi populare etc. nseamnă că Antim Ivireanul a slujit neamul românesc, în primul pe calea tiparului, aducînd cuvînt de învăţătură, de îndreptare şi tărire duhovnicească pentru credincioşii săi. Dintre multiplele lui rtăţl, cea de tipograf se împleteşte aproape organic cu viaţa lui,

MITROPOLITUL ANTIM IVIREANUL încît, pe drept cuvînt, putem spune că, alături de Coresi, Antim este cel mai mare tipograf din cultura românească veche. Tot de activitatea sa tipografică se leagă şi strădaniile depuse de; el pentru introducerea completă şi definitivă a limbii române în sluj-l bele bisericeşti. Pătrunderea limbii române în slujba bisericească se prezintă ca o dezvoltare firească, lentă şi echilibrată. Primele încer. cari de a prinde în slovă tipărită unele vechi traduceri româneşti cart circulau în manuscris se datorează lui Filip Moldoveanul şi lui Coresi în Transilvania. în Ţara Românească, însă, unde tradiţia slavona ere mai puternică, lucrurile au evoluat mai încet. Astfel, sub mitropolitul Ştefan, pe la mjlocul secolului al XVII-lea, se tipăresc în româneşte rînduielile tipiconale, sub Teodosie, în ultimele două decenii ale acelu¬iaşi secol se introduc lecturile biblice în româneşte (Apostolul, Evan-ghelia, paremiile, sinaxarul). Mai rămîneau rugăciunea, adică slujba propriu-zisă a preotului, şi cîntarea, la traducerea şi tipărirea cărora a avut "un rol deosebit mitropolitul Antim. Pentru început, a tipărit şi el cîteva cărţi bilingve, pe care le-am amintit mai sus. După acest început, vlădica Antim a păşit şi mai hotărît la româ¬nizarea slujbelor. Arătam mai sus că, în calitate de'episcop de Rîmnic, a dat la lumină Liturghierul şi Evhologhionul (Molitvelnicul) în 1706. Prin acestea s-au pus în mîna preoţilor — în româneşte — cărţile de slujbă cu cea mai largă întrebuinţare. în mod firesc, trebuia să vină acum şi în ajutorul cîntăreţilor. Drept aceea, după ce a urcat în scaunul mitropolitan, a tradus şi a tipărit la Tîrgovişte Octoihul, Li-turghierul şi Molitvelnicul, în a doua ediţie, apoi Catavasieriil şi Ceas¬lovul. Desigur, dacă moartea silnică nu i-ar fi curmat firul vieţii, ar fi pus sub tipar şi celelalte cărţi de slujbă în româneşte : Triodul, Penticostaru'l şi Mineiele. Cu toate acestea, prin cărţile sale de slujbă în româneşte, «datina străină a primit o lovitură de moarte», după cuvîntul lui Nicolae Iorga. Prin traducerea şi tipărirea acestor cărţi de slujbă în româneşte, mitropolitul Antim are meritul că a pus temelie nouă — modernă — limbii noastre bisericeşti, pe care a mlădiat-o în aşa fel, încît este înţeleasă şi folosită pînă astăzi. După aproape trei veacuri, în slujbele noastre bisericeşti se mai pot auzi cîntări şi rugăciuni aşa cum au fost tălmăcite de mitropolitul Antim. Vom da cîteva exemple. Troparul învierii, glasului al treilea era redat astfel : «Să se veselească cele cereşti şi să se bucure cele pămînteşti, că au făcut biruinţă cu braţul său Domnul ; călcat-au cu moartea prea moarte, începătoriu învierii morţilor s-au făcut ; din pîntecele iadului ne-au izbăvit pre noi şi au dat lumii mare milă» (Octoihul din 1712). Rugăciunea de la parastas

PERIOADA A TREIA (SECOLELE XIV—XVIII) adusă aşa : «Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, carele ai căl-oartea şi pre diavolul ai surpat şi ai dăruit viiaţă lumii Tale, în-(oamne odihneşte sufletul răposatului robului Tău (cutare), în loc at, în JOC cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde au fugit du- întristarea şi suspinarea...» {Liturghienil din 1713). Iar troparul ii era tradus : «Hristos au înviat din morţi, cu moartea pre e călcînd şi celor din mormînturi viaţă dăruindu^le» {Catava- din 1715). Observăm deci că textele folosite azi sînt aceleaşi, i mai bine de un sfert de veac între români, însuşindu-şi temei-mba noastră, cunoscînd însă tot aşa de bine şi limba greacă din raducea, mitropolitul Antim ne-a dat aceste izbutite tălmăciri ale Dr de slujbă bisericească ce vor sta apoi la baza tuturor ediţiilor oare. Prin aceasta, credem ca nu greşim dacă socotim pe mitro-.1 Antim drept cel mai de seamă făuritor al limbii liturgice ro¬sti. )pera literară a mitropolitului Antim Ivireanul. După ce i-am ur- activitatea tipografică, urmează să ne ocupăm şi de operele sale tale, fie tipărite, fie rămase în manuscris. Din prima grupă fac cele trei broşuri, cu caracter pastoral, scrise pentru nevoile preo- Prima — învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţa — tipărită mnic în 1705, era o broşură de 25 de foi, scrisă pentru preoţii /nici. în prima parte explica taina mărturisirii, cu o învăţătură e canon, iar în partea a doua dădea îndrumările necesare duhov- j.i în scaunul mărturisirii. atristat de «atîta neînvăţătură» cîtă observa la preoţii din timpul mitropolitul Antim a tipărit în 1710, la Tîrgovişte, o învăţătură ceaşcă la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţâ-oreoţîlor. Era un mic catehism în trei părţi, cu 14 capitole, necesar ilor pentru catehizarea credincioşilor. 'u toate îndemnurile mitropolitului, preoţii nu s-au prea ostenit ească învăţătura sa. De aceea, în 1714 a tipărit, tot la Tîrgovişte, iă broşură cu titlul Capete de porunGă la toată ceata bisericească... le 17 foi ale broşurii, mitropolitul fixa 12 îndatoriri de căpetenie u preoţi, ameninţîndu-i că în caz de nerespectare a lor, îi va «în rîndul ţăranilor». Iată cîteva dintre aceste îndatoriri : 1. Preoţii ivîrşească sfintele slujbe «cu toată socotinţa şi nevoinţa şi fă-jărtva cea fără de sînge cu frică şi cu inimă umilită...» ; 4. Cei voiau să primească taina preoţiei, trebuia «să şază un an în-t» la arhiereul lor, iar cei cu oarecare învăţătură numai o ju-■G de an, ca «să înveţe toată rînduiala preoţiei după cum o poh-dreptatea şi porunceşte sfînta Biserică» ,• 5. Preoţii să nu se

L 1 LJL rtiN J 1.V1 amestece «în lucruri mireneşti»; 6. Cel care căuta să fie hirotonit prin dare de bani sau prin mijlocirea vreunui boier «să va pune la bir în rîndul ţăranilor» ; 7 şi 9. Preoţilor care vor umbla prin cîr-ciumi sau celor care vor vinde vin la casa lor, li se va lua darul preoţiei; 8. Nu se vor mai face noi hirotonii decît pe baza mărturiei a cinci credincioşi că nu este preot în satul respectiv ; 12. Oferee preoţilor ca model, cîte o «diată» (testament) şi o foaie de zestre. Tot Antim a strîns într-un mic vdlum cîteva «din sentinţele ve-chilor dascăli înţelepţi» şi unele maxime, — în versuri — pe care ie-a oferit domnitorului Ştefan Cantacuzino (1714—1715), «ca să-şi înfrumuseţeze moravurile cu înţelepciune şi cu o purtare vrednică de un domn», precum şi cîteva rugăciuni. Cartea a apărut sub titlul Sfâtuiri creştine politice (Bucureşti, 1715), fiind redactată în greaca populară. în afară de aceste lucrări tipărite, de la vrednicul cărturar Antim Ivireanul au rămas şi cîteva lucrări în manuscris. Cel mai însemnat manuscris este intitulat Chipurile Vechiului şi Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiţi ce se atlă în «Sfînta Scriptură», în «Biblie» şi în «Evanghelie» şi adunare pre scurt istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor, adeverind a îieştecăruia viaţa şi laptele, atîta a celora ce au vieţuit cu viaţă bună cît şi a celora ce au vieţuit cu viaţă necuvioasâ de la Adam şi pogorînd pînă la Hristos... Lucra¬rea este cunoscută şi sub numele de Arborele genealogic al lui lisus Hristos sau Rodoslovie, pe care le foloseşte însuşi Antim în prefaţă. A fost scrisă în 1709 la Tîrgovişte şi dedicată lui Brîncoveanu. Ma¬nuscrisul original se păstrează în Biblioteca Academiei de Ştiinţe din Kiev (la noi în ţară avem două copii, una făcută după original de popa Fior, dascăl de slavonie la biserica Sfîntul Gheorghe Vechi din Bucureşti, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, iar alta, realizată după ruloul acestuia în 1847, de zugravul C. Petrescu). Cele 22 foi nenumerotate ale manuscrisului cuprind cîteva izbutite «versuri la stema ţării», o dedicaţie către Constantin Brîncoveanu, apoi lucrarea propriu-zisă, care este o istorie rezumativă' a Vechiului Testament. Pe lîngă Sfînta Scriptură, autorul mai face numeroase trimiteri şi alu¬zii la istoricii şi filozofii vechi (losif Flaviu, Filon, Strabo etc), pe care încearcă să-i pună de acord cu faptele menţionate în Biblie, pre¬cum şi la unii Sfinţi Părinţi, lucru ce ne arată aleasa pregătire căr¬turărească a lui Antim. Textului i se adaugă 503 portrete în medalion, 3 schiţe şi 8 desene, tot în medalion, cu personaje din Vechiul şi Noul Testament. Medalioanele, cu cîteva excepţii, măsoară 32 mm în exte¬rior şi 28 mm în interior, portretele fiind aşezate între două cercuri

PERIOADA A TREIA (SECOLELE XIV—XVIII) ! ice. în cîmpul alb, fiecare medalion cuprinde şi numele per-pe care-1 reprezintă. Sînt lucrate în laviu roşu, iar umbrele, i majoritate, în aur. Este una din cele mai preţioase opere Eice din răsăritul Europei. Meritul artistului constă nu numai ţia tehnică deosebită, ci şi în faptul că n-a avut la îndemînă zvor de inspiraţie, nici un manuscris asemănător. Ideea putea sască în scena cunoscută sub numele de «Arborele lui lesei», la Muntele Athos şi în unele biserici din nordul Moldovei. această scenă, şi în manuscrisul lui Antim apar oameni de i antichităţii (Filon, Pithagora, Homer, Socrate, Aristotel, Pla-Este vrednic de remarcat şi faptul că modelele sînt luate după /ii care au trăit la noi (femei îmbrăcate în haine româneşti, 1 coroanele doamnelor noastre, regi cu înfăţişarea voievozilor ivinţa autorului acestor portrete, nu se poate stabili cu cer-dacă este mitropolitul Antim însuşi. După părerea cercetă-îabriel Ştrempel, care s-a ocupat îndeaproape cu opera sa, ;onografiei, indicaţiile asupra locului pe care trebuiau să-1 versele personaje pe pagină, poate chiar conturul desenelor, li'tropolitului Antim ,• realizarea deplină a- volumului rămîne, ită, pentru noi, opera preotului Nicola». înclinăm totuşi să :ă şi aceste «chipuri» aparţin lui Antim. Argumentele noas-mai mult de ordin logic. Anton Măria del Chiaro ne spune că «era înzestrat cu daruri aşa de rare, ştiind să facă într-un unat orice fel de lucru de mînă, mai cu seamă săpături, desene ii». Gravurile multora din tipăriturile sale au fost lucrate de Tradiţia spune că ar fi lucrat frumoasele uşi de la biserica n Bucureşti, ctitoria sa, şi că ar fi zugrăvit această biserică, i capela Episcopiei Rîmnicului. n Ivireanul predicator. Fără îndoială, cea mai valoroasă operă ămasă de la Antim (în manuscris) 6 formează predicile sau sale (din grecescul -q StSax^), rostite în cursul arhipăstoririi iferite duminici şi sărbători, fie la Bucureşti, fie Ia Tîrgovişte. : 28 de predici rostite de Antim : cinci la Duminica Floriilor, :himbarea la Faţă, cîte două la Adormirea Maicii Domnului, ea Domnului, la Sfinţii Constantin şi Elena, la Sfîntul Du- Sfîntul Nicolae, la lăsatul secului de brînză şi cîte una la nprejur, Bobotează, lntîmpinarea Domnului, Sf. Apostoli Petru Sf. Arhangheli, Intrarea în bisericăr Duminica vameşului şi Şi una despre pocăinţă. La aceste 28 de predici se mai ada-vîntări ocazionale : una la înscăunarea sa ca mitropolit, trei

MITROPOLITUL ANTIM IVIREANUL 153 cuvîntări funebre şi alte trei cuvîntări (mai degrabă învăţături) asu¬pra tainei spovedaniei. Manuscrisele didahiilor mai cuprind şi cele două apărări trimise de Antim lui Constantin Brîncoveanu, în 1712, asupra cărora vom stărui mai încolo. întîlnim deci itoate genurile de predică : predica propriu-zisă sau predica sintetică, omilia sau predica -analitică, pareneza şi panegiricul. Şi în predicile sale se remarcă faptul că Antim avea o cultură deosebită, căci el citează nu numai din cărţile Sfintei Scripturi, ci şi din numeroşi Sfinţi Părinţi (Ioan Gură de Aur, Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Efrem Şirul, Ioan Damaschinul ş.a.), sau pomeneşte unii filozofi şi poeţi greci din antichitate. Dar marele mitropolit face mereu apel şi la realităţile vieţii, la moravurile păsto¬riţilor săi, ia nevoile şi aspiraţiile poporului român. Din cuprinsul di¬dahiilor, reiese că el era alături de popor, spunînd că le va fi «mîn-gîiere la scîrbele robiei cei vaviloneşti a lumii acesteia», ca «dim¬preună să pătimească cu dumneavoastră la toate cîte va aduce clasul şi vremia...». Amintea adeseori de asuprirea socială şi naţională pe care o îndura poporul de jos din partea marilor boieri şi a turcilor. Astfel, într-o predică la Sfîntul Dumitru vorbea despre «neaşteptatele pa¬gube, înfricoşeriie vrăjmaşilor, supărările, necazurile ce ne vin de la cei din afară, jafurile, robiile şi dările cele grele şi nesuferite...», ară-tînd apoi că «toţi pătimesc, toţi sînt în scîrbe, toţi suspină supt jugul cel greu al nevoii». Iar în cuvîntarea la înscăunare spunea că «sîn-tem încungiuraţi şi îngrădiţi între hotarele celor striini de fel şi îm¬presuraţi de atîta nevoi şi scîrbe ce vin totdeauna neîncetat de la cei ce stăpînesc pămîntul acesta...». Iar într-o cuvîntare la Schimbarea la Faţă, exclama cu durere : «Sîntem supuşi supt jugul pagînului şi avem nevoi multe şi supărări de toate părţile». El condamna cu asprime pe boieri pentru jafurile, nedreptăţile şi tratamentul inuman la.care supuneau ţărănimea, biciuia în repetate rînduri luxul boieroaicelor. în acelaşi timp scotea în evidenţă şi alte păcate ale tuturor păturilor sociale : necinstirea părinţilor de către copii, a feţelor bisericeşti de către păstoriţi, frecventarea cîrciumiîor, nerespectarea zilelor de duminici şi sărbători, mai ales de către ne¬gustori, înjurăturile ş.a. în privinţa stilului şi a limbii folosite, cercetătorul G. Ştrempel scria : «stilul mitropolitului Antim Ivireanul este natural : cum a gîn-dit, aşa a şi scris. El a ştiut să-şi nuanţeze stilul cu imagini artistice în aşa fel, încît să fie ascultat cu plăcere şi cu interes. Unele din aceste imagini sînt atît de plastice şi atît de frumoase, încît par ieşite de sub condeiul vreunui mare scriitor contemporan». Limba este

PERIOADA A TREIA (SECOLELE XIV—XVIII) i, pe înţelesul tuturor, lipsită de frazeologie inutilă, fără ti-îxagerari... Frazele sînt construite de un om care mînuia per¬ja şi nu trădează niciodată pe oratorul care a învăţat atît de mâneşte. Limba vioaie a predicilor, cu bogăţia de procedee face din opera lui Antim Ivireanul un preţios monument de Hnânească, ce se citeşte cu plăcere şi astăzi, după un sfert niu de la data cînd a fost elaborată». Iar Mihail Sadoveanu mitropolitul Antim «a ajuns sa vorbească şi să scrie o limbă, ;a mai frumoasă dintre a tuturor cărturarilor epocii», îhiile îl aşază pe mitropolitul Antim între cei mai de seama ori bisericeşti din toate timpurile, nefiind cu nimic mai prejos arii predicatori din Apus : Bossuet, Bourdaloue, Massillon sau Le Miniat, fost preot la biserica grecească din Veneţia, apoi de Calavrita, în Grecia, considerat un Ioan Gura de Aur al ii al XVTII-lea. După cuvîntul lui G. Ştrempel, Antim Ivirea-te primul mare orator bisericesc în limba română, care înlo-Cazania... cu predica vie, legată de viaţa de toate zilele, me-biciuiască şi să îndrepte stările de lucruri ce contraveneau creştine şi eticii sociale». îezămîntal» mitropolitului Antim. Se cuvine sa relevăm acum aspect din multipla activitate a mitropolitului Antim Ivireanul. e vorba de ctitoria sa din Bucureşti, mînăstirea cu hramul Toţi zidită pe locul unei biserici mai vechi, din lemn, cu hramul Nicolae. De-a lungul vremurilor, credincioşii bucureşteni i-au : însă numele său, spunîndu-i «biserica sau mînăstirea Antim». :e i-a rămas pînă azi. A fost ridicată între anii 1713—1715. Pda-ei au fost întocmite de însuşi mitropolitud-ctitor, dovedind că i cunoştinţe de arhitectură (se păstrează două planuri lucrate Biserica a fost împodobită în interior şi în exterior şi înzestrată minte, odoare, cărţi şi alte obiecte, de cult, iar în jurul bise-au zidit chilii pentru călugări. Mînăstirea a fost înzestrată apoi Şii, vii, mori şi alte venituri, necesare nu numai obştii mona¬ci şi pentru ajutorarea celor lipsiţi. Toate acestea s-au făcut oniseala sa. ir mitropolitul nu s-a mulţumit numai să dea Bucureştiului unul le mai frumoase monumente de arhitectura, sculptură şi pictură, isat şi unul din cele mai interesante testamente, prin care rîn-în cele mai mici amănunte, cum să fie administrate bunurile irii şi cum să se organizeze o frumoasă operă de asistenţa so-din veniturile ei. Testamentul poartă titlul : învăţături pentru n'intul cinstitei mînăstiri a tuturor sfinţilor, adecă Capete 32,

întru carele să cuprind toată chiverniseala mînăstirii şi rînduiala mi¬lelor ce s-au hotorît să se tacă pre an la săraci şi la lipsiţi din ve¬nitul casei. La aceste 32 de dispoziţii, mitropolitul a adăugat ulterior alte 8 puncte cu «oarecari învăţături trebuincioase de folosul şi cinstea mînăstirii». Redăm, în rezumat, principalele dispoziţii ale Aşe-zamîntului. Prin cap. 1 rînduia ca mînăstirea lui să nu fie supusa nimănui : «să fie slobodă, nesupusă şi nestăpînită de nici un fel de obraz, nici de domnul ţării, nici de arhiereul carele va fi după vremi, nici de vreunul din boieri». Prin cap. 6 venea în ajutorul copiilor săraci, dornici să înveţe carte, rînduind ca tot din patru în patru ani să fie întreţinuţi cîte trei copii săraci, între 10 şi 15 ani, cărora să li se dea şase bani pe zi pentru mîncare şi îmbrăcăminte la Paşti. Unul din preoţii mînăstirii era îndatorat «să-i înveţe carte şi alte rîn-duiale ale bisericii», în româneşte şi slavoneşte. Cei care doreau să se facă preoţi trebuia să stea în mînăstire patru ani, ceilalţi doi. Rînduia, de asemenea, ca aceşti tineri, cînd vor dori să se însoare, sa primească de la mînăstife un ajutor de 15 taleri, iar cei ce se vor preoţi, alţi 13 taleri. Prin cap. 7—11 prevedea ca mînăstirea să dea 300 de taleri pentru îngroparea oamenilor săraci, să ajute cu bani, în fiecare zi de sîmbăta şi duminică, pe cei din temniţă, să cumpere haine la cîte trei oameni săraci şi la trei fete sărace în fiecare an la Joia Paştilor, să dea cîte 15 taleri în fiecare an, pentru măritatul unei fete sărace, să întreţină pe rînd, cîte trei zile, pe «trei străini dintr-altă ţară cînd s-ar întîmpla să vie întîi aici în ţară pentru milă», în cap. 22 îndatora pe egumen şi pe preoţii mînc'stirii să cerceteze pe cei bolnavi, incluşi1/ pe ţigani, «de vreme ce sînt şi ei botezaţi în numele Sfintei Troiţe şi sînt creştini ca şi noi». Cap. 31 prevedea ca în cazul înmulţirii veniturilor mînăstirii, «să se îndoiască» şi «această rînduiala a milosteniei ce s-au hotărît să se dea la săraci şi la altele cîte scriem într-aceaste capete». Cap. 17 se ocupa de tipografia de la Antîm, cu secţiile ei, românească şi grecească. Tot aici era trecut şi «blestemul» său asupra tipografului care nu şi-ar pregăti ucenici, «pen¬tru ca să nu piară acest meşteşug din ţară, nici să se părăsească lu¬cru cărţilor pentru folosul ţării şi pentru ajutoriul casei». Din cap. 18 aflăm de existenţa unei «vivlioteci», formată din cărţile sale. Sprijinitor al Bisericilor Ortodoxe surori. Am arătat mai sus că purtarea de grijă a mitropolitului Antim s-a întins şi asupra credin¬cioşilor de neam arab din Patriarhia Antiohiei, pe seama cărora a pus baze'le primei tipografii cu caractere arabe, precum şi asupra co naţionalilor săi, trimiţînd în Georgia pe cel mai destoinic ucenic a său, Mihail Ştefan, care a aşezat la Tbilisi o tipografie, prima în ţara

PERIOADA A TREIA (SECOLELE XIV—XVIII) igine, cu caractere georgiene. De acelaşi ajutor s-au bucurat îcioşii de neam grec din Patriarhiile Constantinopolului, Ale-şi Ierusalimului, tipărind pe seama lor cărţi de slujbă şi de în limba greacă. Prin toate acestea,' Antim a creat Bisericii şi ii român un prestigiu deosebit în rîndul popoarelor ortodoxe, sprijin deosebit a acordat şi credincioşilor români din Tran-Se mai păstrează şi azi în parohiile româneşti din Transil-Banat sute de cărţi tipărite de Antim Ivireanul. Una din ele, au lumină, o lucrare polemica în care erau combătute cele uncte «florentine», s-a tipărit în chip special ca să vină în 1 credincioşilor români din Transilvania, care erau ameninţaţi jnea prozelitistă a catolicilor. A trimis apoi la Alba Iulia pe 1 său Mihail, Ştefan, care a tipărit aici o Bucoavnă şi un Chi-omion, amîndouă în 1699. mitropolit, avînd şi calitatea de «exarh al Pdaiurilor» (sau al or», cum se intitula în foaia de titlu a Bibliei de la Bucureşti), asupra sa şi cîrmuirea duhovnicească a credincioşilor din Bra- Ţara Bîrsei, care n-au mai recunoscut pe vlădica Atanasie după ce s-a rupt de Biserica Ortodoxă. Vlădica Antim a tri- meroase scrisori de încurajare credincioşilor şcheieni, hiroto- e şi cîţiva preoţi. Se păstrează şi cîteva antimise de la el, cmai în Borşa Maramureşului. triot luminat. Mitropolitul Antim s-a arătat şi ca un dîrz apă- 1 intereselor Bisericii şi ale neamului românesc. A dovedit acest >rin zelul cu care a apărat drepturile sale — ca mitropolit al tomâneşti — asupra mînăstirilor închinate Sfîntului Mormînt, iva patriarhului Hrisant al Ierusalimului care poruncise călugă- reci din acele mînăstiri să se considere legaţi direct de Sfîntul nt şi să nu mai pomenească la slujbp pe ierarhul locului. itropolitul Antim a fost şi un luptător hotărît împotriva opresiu- ceşti, militînd pentru apropierea de Rusia lui Petru cel Mare. a atiaidine s-a vădit mai ales în cursul războiului ruso-turc din

înd, după Istoriile lui Radu Popescu, ar fi determinat pe spă-

Toma Cantacuzino şi alţi cîţiva boieri s-i treacă la ruşi. în urma i «trădări», situaţia lui Constantin Brîncoveanu a devenit foarte faţă de turci. Spre a înlătura orice urmă de bănuială asupra a propus să-1 înlăture pe Antim din scaun, ştiind că este susţi- 1 principal al politicii de apropiere cu Rusia. Desigur, domnul idemnat la aceasta şi de unii duşmani personali ai mitropoli- poate de patriarhul Hrisant, de mitropolitul Mitrofan de Nissa 5 unii boieri. Cînd domnitorul i-a cerut demisia, prin Mitrofan

MITROPOLITUL ANTIM IVIREANUL, de Nissa, Antim a întocmit două apărări, una la 13 ianuarie, alta la 3 februarie 1712. Prima apărare avea 12 puncte, prin care mitropolitul respingea cu multă demnitate toate acuzaţiile ce i se aduceau, arătînd pe scurt şi activitatea pe care a desfăşurat-o la noi, ca egumen, ca episcop şi apoi ca mitropolit. între altele, scria că n-a «viclenit» niciodată pe domn şi casa sa, că n-a venit în ţară «de vreo sărăcie sau lipsă», că nu s-a gîndit niciodată că va ajunge arhiereu, iar în scaunul mi¬tropolitan n-a ajuns «cu sila, nici cu mite, nici cu rugăciuni». In ce priveşte paretisisul, scria că nu îndrăzneşte să-1 dea, «căci călcăm porunca şi făgăduiala şi Dumnezeu nu glumeşte». La învinuirea că este străin şi că nu se cuvine să fie mitropolit, răspundea: «în Hristos sîntem toţ(i) una. Şi apoi n-am fost numai eu episcop şi mitropolit strein în Ţara Românească, ci au fost şi alţii mulţi, precum să văd în condice şi precum să politiceşte în toată Biserica, precum şi domni au stătut, şi de ţară şi de streini, ca în toată lumea, că Dumnezeu au făcut lumea slobodă pentru toţ(i)». A doua apărare era mai scurtă şi în ea ruga din nou pe domn să examineze cu atenţie cazul său : «Iară Măria Ta fă ca un domn creştin şi milostiv şi nu mă lăsa să es obidit şi cu lăcrămile pe obraz, că va fi cu păcat. Şi precum nu te pripeşti la cele politiceşti a face răsplătire pentru cinstea domniei, aşa nu te pripi nici la cele biseri¬ceşti, pentru cinstea lui Dumnezeu ; că răul a să face iaste lesne, iar a să desface iaste cu nevoe...». Magistralele apărări ale mitropolitu¬lui, cît şi o discuţie «în taină» cu domnul, l-au determinat pe acesta să-şi schimbe gîndul şi astfel a rămas şi mai departe la cîrma Mi¬tropoliei. Şi-a continuat nestînjenit activitatea pînă la moartea lui Constantin Brîncoveanu (1714), apoi sub urmaşul său Ştefan Cantacuzino (1714— 1715), ucis la Constantinopol în 1716. Sthşitul mitropolitului Antim. Abia după ce a ajuns la cîrma ţării primuil domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, au început zile grele şi pentru bătrînul mitropolit. în anul 1716, a început un nou război între turci şi austrieci. La vestea că armatele imperiale aflate în Transilvania ar fi trecut în Ţara Românească pe valea Oltului şi că se îndreaptă spre Bucureşti, domnul impus de turci a fost nevoit să plece din capitală, îndreptîndu-se spre Dunăre. A luat cu sine şi pe mitropolitul Antim şi pe cîţiva boieri. Ajunşi la Călugăreni, mitro¬politul a avut o discuţie aprinsă cu domnul, dedlarîndu-i că se în¬toarce la Bucureşti întrucît nu-şi poate părăsi turma. Cu toate în¬cercările aceluia, mitropolitul s-a reîntors la Bucureşti, unde, după in-

PERIOADA A TREIA (SECOLELE XIV—XVIII)

lui Radu Popescu şi Mitrofan Grigoras, a continuat să unel-npotriva domnului fanariot, împreună cu unii boieri, alegînd pe Patraşcu Brezoianu. între timp, s-a aflat că venirea nem-era decît un zvon, ceea ce 1-a făcut pe Mavrocordat să se 

ă la Bucureşti, în prima jumătate a lunii septembrie 1716. ;ezat în scaun, a început de îndată pedepsirea potrivnicilor > care se număra şi mitropolitul Antim. Fiind chemat la curte, e a sosit aici, soldaţii turci aflaţi de pază — după cum ne tză Mitrofan Grigoras — «l-au dat jos din rădvan şi smul-barba şi părul capului şi tîrîndu-1 jos, l-au închis într-o că-:urţii, ca să-şi aducă aminte de tot ceea ce făcuse». în timp închis în temniţa palatului, domnul a cerut patriarhului ecu-eremia III caterisirea mitropolitului. Acesta, împreună cu sinodului său patriarhal, s-au şi grăbit să o dea. în sentinţa isire, principala acuză care i se aducea era aceea că s-a făcut «faţă de puternica împărăţie şi de preaînălţatul domnitor a ara Românească». Pe temeiul acestor acuze, era scos din rîn-ereilor şi caterisit. Din actul de alegere al urmaşului sau Mi¬le Nissa, consemnat în CoTidica Siîntă, se arăta că Antim a mdamnat de mînia împărătească lla exil în Muntele Sinai, pen-■Itirile lui în contra domnitorului Nicolae voievod şi pentru ii politice». Se pot observa deci'foarte limpede adevăratele are au dus la caterisirea lui (sentinţa a fost ridicată de sinodul tal, prezidat de patriarhul ecumenic Athenagoras, la 8 martie Aaiton Măria del Chiaro scria că a fost ridicat într-o noapte it spre locul de surghiun, escortat de cîţiva ostaşi turci. Pe aceştia l-au omorît şi i-au aruncat trupul fie în rîul Mariţa, răbate Bulgaria şi se varsă în Marea Egee, fie în afluentul a, Tungea, undeva în apropierea oraşului Enos (dincolo de. opol). Nu se cunoaşte data exacla a uciderii lui. în orice caz, loc după 22 septembrie 1716, căci la această dată el semna ument privitor la diferite datorii ale sale. '

felul acesta, a pierit luminatul şi vrednicul Antim al Ungrovla-:is din porunca turcilor, ca şi marele său binefăcător, Constantin Brîncoveanu. Concluzii: Deşi era de aii neam, mitropolitul Antim şi-a toate cunoştinţele şi toată priceperea în slujba Bisericii şi a orului nostru.- Personalitate complexă, Antim îvireanul a slujit mul nostru mai ales pe calea tiparului, aducind cuvînt de învd- ră, de îndreptare şi de întărire duhovnicească nu numai pentru

păstoriţii săi, ci şi pentru credincioşii de limbă greacă, arabă şi georgiană. Astfel, prin munca lui, Ortodoxia românească s-a ridi¬cat la un prestigiu deosebit in lata celorlalte popoare de credinţă ortodoxă. De tipărirea cărţilor sale se leagă un alt mare merit al său şi anume desăvîrşirea procesului de românizare a slujbelor bisericeşti şi făurirea unei limbi liturgice româneşti, folosită pînă azi. Ca episcop şi mitropolit, Antim a întruchipat pe adevăratul păstor, care-şi pune sufletul pentru . credincioşii săi. A dovedit aceasta prin cărţile sale de învăţătură pentru preoţi si credincioşi, prin predicile sale, cu îndrumări pentru viaţa morală-religioasă a credincioşilor şi cu osindirea păcatelor vremii, prin testamentul său, unul din cele mai frumoase şi mai mişcătoare modele ale genului, prin care lasă întreaga agoniseală a vieţii pentru opere de cantate, dar mai ales prin moartea sa cu adevărat mucenicească, îndurafd pentru că îndrăznise să se ridice împotriva turcilor şi a primului domn fanariot. Toate acestea ne fac să-1 socotim pe Antim Ivi-reanul drept cel mai de seamă mitropolit al Ungrovlahiei din toate timpurile. B I B L I O G"R A V I E Izvoare: GHENADIE (ENĂCEANU) CRAIOVEANU, Condica Simtă, Bucureşti, 1886, XXVI + 418 + XIV p. (retipărire din «B.O.R.», an. VII, 1884, an. IX, 1885 şi an. X, 1886); M1TROFAN GRIGORAS, Cronica Ţării Româneşti, în D. Russo, Studii' isto¬rice greco-române, tom. II, Bucureşti, 1939, p. 409—462 i RADU POPESCU VORNICUL, Istoriile domniilor Ţării Româneşti, ed. Constant Grecescu, Bucureşti, 1963, CX + 338 p.;t RADU LOGOFĂT | GRECEANU, Istoria domniei Iul Constantin Basatab Brîncoveanu Voievod, ed. Aurora Ilieş, Bucureşti, 1970, p. 279 (ultimele două şi în voi. Cronicari munteni, ed. Mihail Gregorian, Bucureşti, 1961, voi. I, p* 225—577 şi voi. II, p. 5—272); ANTON MĂRIA DEL CHIARO, «Istoria delle moderne revoluzioni della Valachia», în voi. Călători străini despre ţările române, VIII, Bucureşti, 1983, p. 364—397. Pentru tipărituri: IOAN BIANU şi NERVA HODOŞ, Bibliografia româ¬nească veche, tom. I (1508—1716), Bucureşti, 1903, X + 572 p. şi tom. IV (red. IOAN BIANU şi DAN SIMONESCU, Bucureşti, 1944, XII + 375 p.) î NICULAE ŞERBĂ-NESCU, Antim Ivireanul tipograf, în «B.O.R.», an. LXXIV, 1956, nr. 8—9, p. 690— 766; DIMITRIE CORAVU, Precizări şi contribuţii la bibliografia românească veche, in .M.O.», an. XX, 1968, nr. 9—10, p. 722—729. Didahiile lui Antim au fost publicate pînă acum în mai multe ediţii: I. Bianu (1886), Constantin Erbiceanu (1886), amîndouă cu biografia lui Antim scrisă de episcopul Melchisedec, N. Iorga (1911, numai zece predici) şi Petre V. Haneş (1915). Cea mai izbutită ediţie critică este cea publicată de Gabriel Ştrempel ca titlul: ANTIM IVIREANUL, Predici. Ediţie critică, studiu introductiv şi glosar, Bucureşti, 1962, 322 p.; acelaşi cercetător a publicat, apoi, întreagă operă a lui Antim sub titlul: ANTIM IVIREANUL, Opere. Ediţie critică şi studiu introductiv, Bucu¬reşti, 1972, LXIV + 479 (cu toată bibliografia). Studii şi monografii. Dintre monografiile închinate marelui mitropolit, amintim: NICOLAE DOBRESCU, Viafa şi laptele lui Antim Ivireanul, mitropolitul Ungrovlahiei, Bucureşti, 1910, 119 p.; GABRIEL POPESCU, Mitropolitul Ungrovla-

Antim Ivireanul, cîrmuitor bisericesc şi propovăduitor al Evanghelici, în S.T., XX, 1969, nr. 1—2, p. 5—97 (şi extras),- FANNY DJINDJIHASVILI, Antim anul cărturar umanist, Iaşi, 1982, 132 p. ; EUGEN NEGRICI, Antim, logos şi malilate, Bucureşti, 1971, 262 p. (studiu asupra Didahiilor). Dintre multele studii amintim pe cele publicate în numerele festive ale re-lor noastre bisericeşti, închinate marelui mitropolit Antim : «B.O.R.», an. LXXIV, nr. 8—-9, p. 679—863 (semnate de Damian P. Bogdan, Niculae Şerbănescu, )r Brătulescu, Alexandru I. Ciurea, Ioan Rămureanu şi Teodor M. Popescu) ; t an. LXXXIV, 1966, nr. 9—10, p. 971—1006 (semnate de Stelian Izvoranu, acerdofeanu, T. G. Bulat) ; G. B., an. XXV, 1966, nr. 9—10, p. 831—844 (sem- de A. Sacerdoţeanu şi Virgil Molin) ; M. A., an. XII, 1967, nr. 1—3, p. 43—81 17—179 (semnate de Sofron Vlad şi Iorgu Ivan); M.O., an. XVIII, 1966, nr. ), p. 771—851 (semnate de Firmilian, mitropolitul Olteniei, Niculae Şerbănescu, nescu, Emil Nedelescu, Virgil Molin, Gabriel Cocora, A. Sacerdoţeanu, Victor ilescu); M.B., an. XVI, 1966, nr. 7—9, p. 454—515 (semnate de Emanuel Copă-i, Teodor Bodogae, Dumitru Belu şi Mircea Păcurariu). Se mai pot consulta: D. TEODOR (DAMIAN P. BOGDAN), Despre n Ivireanul, în S.T., an. VII, 1955, nr. 3—4, p. 236—263; MARIO RUFFINI, •tropolitan Valacco Antim Ivireanul, în Oikumenikon, voi. III, 1966, p. 357—398 ; UEL ŞTREMPEL, Un cronogral ilustrat atribuit mitropolitului Antim Ivireanul, tomanoslavica», XIII, 19CG, p. 309—353; MATEI CAZACU, Cum a murit n Ivireanul, în M.O., an. XXII, 1970, nr. 7—8, p. 671—691 ; STELIAN MARI-IU, Dispoziţii canonice-juridice în *Capete de poruncă» din anul 1714, în G-B., «XIV, 1975, nr. 1—2, p. 131—138; DAN SIMONESCU, Tendinţe sociale şi ce în predicile lui Antim Ivireanul, In M.O., an. XXVII, 1975, nr. 11—12, 6—860; ŞTEFAN BAZILESCU, Mitropolitul Antim Ivireanul — patriot şi îumi-. al poporului, în acelaşi număr, p. 861—872 ; i. D. LĂUDAT, Antim Ivireanul, Tarea culturală, oratorul, patriotul, în M.M.S., an. LII, 1976, nr. 5—6, p. 360— GAVRIL ISTRATE, Locul Didahiilor lui Antim Ivireanul în istoria limbii lite-in acelaşi număr, p. 374—382; NICULAE ŞERBĂNESCU, Încă o carto ţipă-e mitropolitul Antim Ivireanul, în B.O.R., an. XCIV, 1976, nr. 3—4, p. 349—355; I NANU, Un monument istoric de artă religioasă : ctitoria mitropolitului Antim mul, în B.O.R., an. IXXIX, 1961, nr. 3—4, p. 223—318.