MITROPOLIŢII TEOFIL ŞI ŞTEFAN AI UNGROVLAHIEI

• upă vremurile de nesiguranţă şi frămîntări pe care le-au trăit ii Ungrovlahiei din a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi jăstorirea a doi vlădici greci — timp de peste trei decenii -—, :a din Ţara Românească a cunoscut o stare, de înflorire în cursul ngatei şi paşnicei domnii a lui Matei Basarab (1632—1654), pre-

a urmaşilor săi imediaţi : Constantin Şerban Basarab zis Cîrnul -1658), Mihnea III Radu (1658—1659), Gheorghe GMca (1659— Grigorie Ghica (1660—1664) şi Radu Leon (1664—1669). Ceea juie remarcat de la bun început este faptul că scaunele vlădi-iu mai sînt ocupate de acum înainte de ierarhi greci (cu o ex- la Rimnic), timp de aproape un secol. Era şi aceasta o urmare arilor anterioare îndreptate împotriva greciior, conduse de Băr-olnicul, Lupu paharnicul Mehedinţeanu şi Matei Basarab. itropolitul Teofil. După retragerea din scaun a mitropolitului ie, locul său a fost ocupat de episcopul Teofil de la Rîmnic, pentru prima oară în scaun la 20 iulie 1636. înainte de a ajunge 3 la Rîmnic, probabil a fost egumen ia Bistriţa din Oltenia, căci entele pomenesc aici un egumen c%. numele Teofil, între anii 1617. în această calitate, în ianuarie 1611, a ascuns într-o peş-n apropierea mînăstirii moaştele Sfîntului Grigorie Decapolitul obiecte de preţ ale mînăstirii, spre a le feri de prada ostaşilor elui Gabriel Bâthory al Transilvaniei, care năvăliseră în Ţara ească. Tot aici a ascuns şi pe învăţatul mitropolit grec Matei al r, egumenul mînăstirii Dealu. La rugămintea egumenului Teofil, i Matei a scris mai tîrziu Slujba şi viaţa Sfîntului Grigorie episcop de Rîmnic, a fost trimis, în 1631, de domnitorul Leon în Transilvania, ca să ia legătura cu Matei Aga şi cu boierii

pribegi, spre a-i sfătui să se reîntoarcă în ţară. S-a numărat şi prin¬tre însoţitorii lui Matei Basarab la Istanbul (Constantinopol), în 1632, cînd a fost recunoscut domn de turci. Ajungînd mitropolit al Ungrovlahiei, Teofil s-a bucurat de încre¬derea deosebită a lui Matei Basarab. Acesta 1-a folosit şi într-o mi¬siune diplomatică, trimiţîndu-1, în fruntea unei solii, la principele Tran¬silvaniei Gheorghe Râkoczy I la AlbaUulia, în 1640. Desigur, Teofil a vizitat şi pe colegul său din Alba Iulia, mitropolitul Ghenadie. Se pare că acum i-a dăruit lui Ghenadie o instalaţie tipografică. Mitropolitul Teofil s-a impus mai mult prin activitatea depusă în slujba culturii româneşti. Nu trebuie însă să trecem cu vederea fap¬tul că viaţa eulturală şi artistică a Ţării Româneşti din acel timp se bucura de sprijinul generos al lui Matei Basarab, ad soţiei sale, doamna Elina, şi al fratelui ei, învăţatul logofăt Udrişte Năsturel. în cursul domniei lui Matei Basarab, se conturează trei curente culturale: cel slavon, sprijinit de familia domnitoare şi mai ales de Udrişte Năsturel, cel grecesc, sprijinit de unii .ierarhi, clerici şi dascăli greci veniţi în Ţara Românească, şi cel românesc, sprijinit de clerul de mir, monahal şi de marea masă a credincioşilor români. A ieşit biruitor cel din urmă, aşa cum vom relata mai jos. în ce priveşte activitatea tipografică, ea încetase în Ţara Româ¬nească de pe la sfîrşitul secolului al XVI-lea. S-a reluat abia acum, prin strădaniile lui Matei Basarab şi ale mitropolitului Teofil. Trebuie remarcat şi faptul că acum se tipăresc în Muntenia primele cărţi în limba română. Pentru că în acel timp păstorea în scaunul de mitro¬polit al Kievului românul Petru Movilă, Matei Basarab i-a solicitat o tipografie. Mitropolitul i-a îndeplinit dorinţa, trimiţîndu-i o tiparniţă completă, în 1635, care a fost aşezată în mînăstirea de la Cîmpulung.' Totodată au fost trimişi de la Kiev şi cîţiva meşteri tipografi, în frunte cu Timotei Verbiţki, fostul conducător al tipografiei de la Lavra Pe-cerska din Kiev. Acesta a rămas în Ţara Românească pînă prin anul 1642, cînd întîlnim în locul său pe Ivan Kunotovici, fost conducător al tipografiei Frăţiei Ortodoxe din Lvov, aflată tot sub îndrumarea lui Petru Movilă. Amîndoi au pregătit o seamă de meşteri tipografi de neam român, care le-au continuat apoi munca. Se cunosc trei cărţi slavoneşti care au ieşit de sub teascurile ti¬parniţei de la Cîmpulung : Evhologhionul sau Molitvelnicul (1635), cu o lungă prefaţă a lui Matei Basarab, în care arăta cum a obţinut ti¬pografia de la Kiev, Antologhionul (1643) şi Psaltirea (1650). Tot aici s-a tipărit, în 1642, o carte în limba română, intitulată învăţătura preste toate zilele, tradusă din greceşte. Ultimele trei cărţi au fost 4 — Istoria B.O.R., voi. II

cu îndrumarea şi cheltuiala ieromonahului Melchisedec, egu-mînăstirii Cîmpuilunq. 1637, a luat fiinţă o nouă tiparniţă Ia mînăstirea Govora, în Oi¬le sub teascurile căreia au ieşit mai multe cărţi slavoneşti, dar :s româneşti. Cele în limba slavonă erau : Psaltirea (1637, prima aginată filă cu filă, la noi), Psaltirea cu Ceaslov (1638), Ceaslo-38), Paraclisul Precistei (slavo-român, 1639). în 1640 au apărut, âneşte, două cărţi de o deosebită însemnătate : Ceaslovul, pri-te românească de cult tipărită, cunoscută pînă în prezent în ua, şi Pravila cea mică (terminată de tipărit în 1641). ivila de la Govora, numită şi cea mică (cu titlul complet : «Pra-easta iaste direptătoriu de leage, tocmeale a sfinţilor apostoli, de 7 săboară cătră aceasta şi a preacuvioşilor părinţi, învă-r lumiei»), era traduşi din slavoneşte în româneşte de călu-4ihail Moxa sau Moxalie din mînăstirea Bistriţa (prin 1620, prelucrase în româneşte un Cronograf, adică o istorie, a lumii, mnul lui Teofil, pe atunci episcop al Rîmnicului). Predoslovia ;ra semnată de mitropolitul Teofil (în parte era tradusă după lui Petru Movilă ia Nomocanonul de la Kiev din 1629). ivila propriu-zisă era o colecţie de legiuiri canonice (bisericeşti) e, făcută după o traducere slavonă a unui nomocanon de ori-zantină. Izvoarele slave — şi cu atît mai puţin cele greceşti — st identificate pînă în prezent. Din aceasta- cauză, cercetătorii ! socotesc că Pravila este mai degrabă o compilaţie după aceste , şi nu o simplă traducere a unora din ele. Apariţia -unei cărţi eter canonic-juridic era determinată de trebuinţa unor îndrumări antru preoţii duhovnici la darea canonului (epitimiei) în scau-vedaniei, dar şi pentru a le da îndrumări cu privire la pedep- care să le aplice credincioşilor în caz de abateri de la rîndu-ieţii obşteşti, căci preotul avea — în acele timpuri — şi rolul icător al păstoriţilor săi. Rostul cărnii era subliniat de însuşi litul Teofil, în prefaţă: «Socotit-am că mai toate limbile au i limba lor, de aceai cugetaiu şi eu... să scot ceasta carte, anu-/ilă pre limba rumănească, sfinţiilor voastre fraţi duhovnici ru- , carii sănteţi păstori oilor celor cuvîntătoare a turmei lui >. buie subliniat şi faptul că Pravila de la Govora a apărut în raje diferite, unul pentru Ţara Românească, altul pentru Tran-. Deosebirea dintre exemplarele celor două ediţii consta în ă în prefaţa unor exemplare, numele mitropolitului Teofil era cu al lui «Ghenadie, cu mila lui Dumnezeu arhiepiscopu şi mi-

tropolitu a toată Ţara Ardealului». Apariţia tirajului pentru Transil¬vania trebuie pusă şi în legătură cu calitatea mitropolitului Teofil de «exarh al Plaiurilor», desigur la solîcitatea mitropolitului Ghenadie, care simţea lipsa unei astfel de cărţi. El avea nevoie de o pravilă, fie ca să contrabalanseze acţiunea prozelitistă calvină, fie ca să aibă o nouă carte de legi în locul celei a lui Coresi, care, desigur, era epuizată. Mitropolitul transilvănean va fi rugat pe Teofil să tipă-rească Pravila şi pentru eparhia sa, cu prilejul soliei acestuia la Alba Iulia. Din această colaborare pe tărîm tipografic, se poate constata că exista o unitate sufletească între români, în ciuda graniţelor nefi¬reşti care-i despărţeau. Rezultă că Pravila de la Govora apare ca «o lege oficială» promulgată de autoritatea de stat şi de cea bisericească, fiind prima colecţie tipărită de legi civile şi bisericeşti a statului me¬dieval Ţara Românească şi a întregii Biserici Ortodoxe Române. Ea prezintă deci o mare importanţă pentru istoria dreptului românesc în general şi a dreptului canonic, în special. Un amănunt interesant este acela că pe Pravila mică era menţionat pentru prima dată la noi preţul de carte : 21 costande de argint. In 1642 s-a început — tot la Govora — tipărirea cărţii intitulata Evanghelia învăţătoare (Cazania), cu peste 600 de pagini. Cuprindea cazanii la duminicile anului, la sărbătorile împărăteşti şi ale jsfinţilor, fiind «scoasă şi primenită de pre limba rusască pre limbă rumănească cu voia şi cheltuiala creştinului domn Matheiu Basarab voevod, iară cu osteneala şi izvodirea lui Silvestru ermonah». «Uriil Năsturel pre-doslov» semna o «Predoslovie cetitoriului», în care arăta ca «o am primenit de în limba rusească pre limba rumânească». Rezultă că tra¬ducerea a făcut-o ieromonahul Silvestru, ajutat de învăţatul logofăt Udrişte Năsturel, care semna şi prefaţa. N-ar fi exclus ca tipografia de la Govora să fi stat sub îndrumarea episcopului de Rîmnic Ignatie Sîrbul, care era pomenit în aproape toate cărţile slavone tipărite aici. Acestea erau scrise în slavona de re¬dacţie medio-bulgară, fiind revăzute, poate, chiar de episcop. Nu trebuie trecut cu vederea că majoritatea cărţilor de la Govora au ieşit de sub tipar prin strădania egumenului mînăstirii, ieromona¬hul Meletie Macedoneanul, desigur un macedo-român, fapt ce rezultă din prefeţele sau epilogurile lor (Psaltirea din 1637, Ceaslovul din 1638, Pravila din 1640—1641, Evanghelia cu învăţătură din 1642 şi 1644). Din prefaţa lui Matei Basarab la Molitvelnicul de la Cîmpulung din 1635, reiese că Meletie Macedoneanul, «venit din ţările ruseşti», a fost trimis la Kiev, la Petru Movilă, împreună cu doi însoţitori, ca să aducă de acolo tipografia, pe care a aşezat-o în Cîmpulung. Poate

icest prilej, Meletie va fi cumpărat a doua tipografie, din banii pe care a aşezat-o la Govora, unde a fost rînduit egumen, sau cu i episcopului de Rîmnic. Meşter tipograf era ieromonahul Ştefan Ohrida, probabil tot un macedo-român, pomenit în Psaltirea şi .Iovul din 1638, în Pravila cea mică, precum şi în învăţătură preste > zilele de la Cîmpulung, din 1642. în Evanghelia învăţătoare de ovora era pomenit un tipograf Preda, fără îndoială un localnic, for-de meşterii ruşi veniţi de la Kiev. Peste doi ani, deci în 1644, Evanghelia învăţătoare a fost reedi-la mînăstirea Dealu, lîngă Tîrgovişte, deci în apropiere de scau-domnesc şi de cel mitropolitan, unde se pare că s-a transportat gul material tipografic de la Govora. Noua ediţie avea aproape i de pagini (4 f. -f- 778 p. + 109 foi nenumerotate). Pentru pri- 385 de pagini s-au folosit colile din Cazania de la Govora, reti-îdu-se titlul, prefaţa, tabla de materii şi restul cazaniilor. Oste-i tipăririi a purtat-o «Ivan Kunotovici, tipograf rus, cu ucenicii». Fot la Dealu s-au tipărit un Liturghier slavon (Slujebnic), în 1646, n anul următor, cunoscuta lucrare Urmarea lui Hristos a teolo-i Thonîas â Kempis (din Kempen, lîngă Koln, 1380—1470), tra- din latineşte în slavoneşte de Udrişte Năsturel. Prefaţa — sem- de el — era închinată mitropolitului Variaam al Moldovei. Car--a bucurat de o largă răspîndire mai ales la credincioşii ortodocşi mbă slavă. Tot Udrişte Năsturel a tradus din slavoneşte în româ-s romanul Viaţa Sfinţilor Varlaam şi Ioasaî, rămas în manuscris. \cestea sînt lucrările tipărite în cursul păstoririi mitropolitului I, dintre care cinci erau în româneşte : Ceaslovul, Pravila, Evan-a cu învăţătură, în două ediţii, şi învăţătură preste toate zilele, ire se mai adaugă Paraclisul Maicii Domnului, în slavoneşte şi neşte. fot în timpul păstoririi lui, logofătul Udrişte Năsturel a înfiinţat )ală slavonă pe lîngă Mitropolie, la tTîrgovişte — se pare — cu rogram asemănător cu al şcolii movilene din Kiev, care a dăinuit către sfîrşitul domniei lui Matei Basarab. Prin elevii ei, s-a pre- t existenţa culturii slavone în Ţara Românească în aproape tot ui al XVII-lea. ■ - )upă 1646, teologul Pantelimon Ligaridis (devenit mitropolit de , sub numele de Paisie), împreună cu Ignatie Petriţis, amîndoi din insula Hios, cu sprijinul lui Matei Basarab şi al postelnicului tantin Cantacuzino, au pus bazele unui colegiu umanist la Tîr-;te după modelul celor occidentale, cunoscut în actele vremii sub ile de «schola greca e latina». Primul dascăl preda Logica şi Re-

I

MITROPOLIŢII TEOFIL ŞI ŞTEFAN 53 torica, iar al doilea, Gramatica. Limbile de predare erau greaca veche şi latina. Aceasta a fost prima şcoală de nivel superior în Ţara Ro¬mânească. Probabil a dăinuit pînă către sfîrşitul domniei lui Matei Basarab. Mitropolitul Teofil a păstrat strînse legături şi cu românii ortodocşi din Transilvania şi Moldova. Arătam mai sus că în 1640, cu prilejul soliei la principele Gheorghe Râkoczy I la Allba Iulia, a cercetat şi pe mitropolitul Ghenadie, căruia se pare că i-a dăruit o instalaţie ti¬pografică. Către sfîrşitul anului 1640, a hirotonit, la Tîrgovişte, pe noul mitropolit al Transilvaniei, Ilie Iorest, iar în 1643, pe urmaşul acestuia, Simibn Ştefan. A fost în bune raporturi cu mitropolitul Varlaam al Mofldovei, în pofida neînţelegerilor existente între domnii lor, Matei Basarab şi Vasile Lupu. Astfel, în 1644, a primit în Tîrgo¬vişte pe mitropolitul Varlaam, venit în Ţara Românească în vederea împăcării celor doi domni. Cu prilejul acestei misiuni, Varlaam a aflat în biblioteca învăţatului boier Udrişte Năsturel un exemplar din Ca-tehismul calvinesc, apărut la Prisaca, lîngă Alba Iulia, în 1642. Consta-tînd că era «plin de otravă de moarte sufletească», mitropolitul mol¬dovean a convocat un sobor al ierarhilor din Ţara Românească şi Moldova, spre a lua atitudine împotriva acelei broşuri. Soborul — la care a participat şi mitropolitul Teofil cu sufraganii săi — s-a în¬trunit în 1644 sau 1645, credem că la Iaşi, aprobînd cunoscuta lucrare a lui Varlaam, Răspuns la Catehismul calvinesc. In 1638, Teofil a primit vizita patriarhului Mitrofan Critopulos al Alexandriei, care în primăvara anului următor a şi murit în Ţara Românească. Mitropolitul Teofil este pomenit şi în diferite acte in¬terne. De pildă, în 1639, a luat parte, alături de sufraganii săi, Ignatie de la Rîmnic şi Ştefan de la Buzău, la soborul duhovnicesc şi mire-nesc convocat de Matei Basarab, care a hotărît ca nici o mînăstire să nu mai poată fi închinată unei alte mînăstiri din ţară sau din afară. Deci, sub vlădica Teofil au apărut în Muntenia primele cărţi juri¬dice, teologice şi de cult în limba română. Prin sprijinul dat la tradu¬cerea şi tipărirea acestora, mitropolitul Teofil a fost socotit pe bună dreptate de Nicolae Iorga «unul din cei dintîi ctitori ai limbii româ¬neşti în biserică» şi «începătorul tipăriturilor în această limbă pe pă-mînt românesc». Şi-a dat obştescul sfîrşit în primele luni ale anului 1648. Mitropolitul Ştefan. După moartea lui Teofil, pe scaunul mitropo¬litan al Ungrovlahiei a fost ridicat ieromonahul Ştefan, «catigumenul» mînăstirii Tismana (mai 1648). Şi acesta era român de neam, originar

PERIOADA A TREIA (SECOLELE XIV—XVIII) tul Rîmeşti-Vîlcea, unde a ctitorit o biserică. Se pare că a fost t» la mînăstirea Bistriţa, apoi s-a călugărit la Tismana, unde a şi egumen. Şi-a însuşit o cultură aleasă pentru acel timp, avînd 'iată curată, cyci numai aşa ne putem explica ridicarea sa în ii mitropolitan, trecîndu-se peste episcopii de Rîmnic şi de i mitropolit, Ştefan a continuat şi desăvîrşit activitatea cultu- înaintaşului său, susţinînd curentul românesc, faţă de cel sla-:are se bucura de sprijinul lui Udrişte Năsturel. Sub el, tipo- a lucrat numai la Tîrgovişte, unde erau scaunul domnesc şi cel lolitan. Aici s-au tipărit un Penticostal, în limba slavonă (1649), de călugării sîrbi de la Hilandar şi care a cunoscut o largă dire în ţările slave ortodoxe, precum şi cîteva cărţi slavo-române îâ-neş'â. Astfel, în 1650, un diacon Minai" din Tîrgovişte a tipărit i ce să cheamă pogribania preoţilor mireni şi a diaconilor, avînd [ în româneşte şi rugăciunile în slavoneşte. In 1651, s-a tipărit, ■Tîrgovişte, cartea întitulată Mistirio sau Sacrament, tradusă de )olit. Cuprindea rînduiala slujbei şi o învăţătură despre primele taine : Botezul şi Mirungerea. Tipicul şi învăţătura erau în româ- iar slujba, în slavoneşte. în prefaţa cărţii, mitropolitul Ştefan că lucrarea a văzut lumina tiparului «cu proasta nevoinţa şi os-ă a smereniei noastre... dă pre Molitvelnicul grecesc şi slove-». în partea finală îndemna pe cititori să roage pe Dumnezeu reverse mila peste «această aripă de ţărişoară umbrită supt pu-a dreapta a lui Dumnezeu, cu izbăvire de vrăjmaşii văzuţi şi uţi...». L 1652 a tipărit Tirnosania, adică slujba sfinţirii bisericii, carte re se simţea acum trebuinţă, dat fiind numărul mare de -biserici te în timpul lui Matei Basarab. Era tradusă «de pe. eleneşte şi ieste pre limba proastă românească, cu tot tipicul şi învăţătura >i aceasta avea tipicul în româneşte, iar slujba în slavoneşte. ot în 1652 a văzut lumina tiparului o nouă carte de legi, şi 3 îndreptarea legii, numită şi Pravila cea mare sau Pravila de govişte, o lucrare de aproape 800 de pagini. Era nu numai un isericesc, ci şi unul politic. A fost tradusă din greceşte în ro->te — la îndemnul mitropolitului Ştefan — de «Daniil Andrean liul din Ţara Panoniei» (originar din «Panonia», adică din Tran-iia), ajutat de dascălii greci Pantelimon (Paisie) Ligaridis şi Ig-Petriţis. Cartea are două prefeţe : una a traducătorului, alta a politului, care, de altfel, era în cea mai mare parte tradusă după ;a lui Matei Vlastares la Sintagma sa alfabetică (sec. XIV).

MITROPOLIŢII TEOFIL ŞI ŞTEFAN . 55 Pravila are două părţi mari şi un apendice. Partea întîi are nu¬mele de «îndreptarea legii» şi este împărţită în 417 glave (capitole). Dintre acestea, 314 sînt extrase din Nomocanonul lui Manuil Mala-xos, într-o versiune mai completă, alcătuită pe la 1600 de mitropolitul Porfirie al Niceii. Celelalte 103 glave cuprind în întregime Pravila lui Vasile Lupu {Carte românească de învăţătură de la pravilele împă¬răteşti), tipărită la- Iaşi, în 1646. Partea a doua a Pravilei -— care nu este împărţită în glave — poartă titlul de «Nomocanon» şi cuprinde, cu puţine excepţii, întreaga colecţie canonică a lui Alexie Aristen (secolul XII) şi comentariile acestuia la toate canoanele, pe scurt, apoi canoanele cîtorva Sfinţi Părinţi şi un fragment din tipicul lui Nichifor. Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului (secolul IX). Apendicele, cu 54 de glave, este format din întrebările şi răspunsurile-lui Anas¬tasie Sinaitul (secolul VI). Deci, îndreptarea legii este o operă de codificare legislativă românească, o îmbinare de norme de drept ca¬nonic şi laic. Pravila de la Tîrgovişte era destinată şi pentru românii \ transilvăneni, lucru ce rezultă atît din cuprinsul ei, cît şi din circu¬laţia ei în Transilvania. Mai amintim că de la mitropolitul Ştefan a rămas un Slujehnic (Liturghiei-) arhieresc slavo-greco-român, în manuscris, împodobit cu miniaturi, scris cu cheltuiala sa. Din cele expuse, se poate constata că o parte din cărţile tipărite în timpul lui Matei Basarab erau în slavoneşte, o parte în româneşte, iar altele erau bilingve. Acest fenomen se explică prin aceea că în timpul său a fost o adevărată luptă între curentul slavon şi cel ro¬ mânesc. Pe de o parte, cunoaşterea limbii slovone devenea tot mai anevoioasă, încît nici preoţii nu mai înţelegeau această limbă, în care trebuiau să slujească potrivit unei tradiţii adînc înrădăcinate. Pe de altă parte, schimbarea limbii de cult nu era uşoră şi nu se putea îndeplini deodată, pentru că nu erau nici cărţi de slujbă traduse în româneşte, iar introducerea limbii naţionale în cult putea fi conside¬ rată de unii ca o alunecare în erezie, mai ales că în Transilvania vecină, calvinistul ducea o propagandă activă printre români în acest sens. O asemenea situaţie îngrijorătoare 1-a determinat pe mitropoli¬ tul Ştefan să tipărească acele cărţi bilingve, adică să împace şi tra¬ diţia slavonă, prin tipărirea slujbei în slavoneşte, dar în acelaşi timp să ţină seama şi de realităţile de atunci, care impuneau naţionalizarea slujbelor şi si vină în ajutorul preoţilor, traducîndu-le rînduielile de tipic în româneşte. Deci, marele merit al mitropolitului Ştefan este acela de a fi deschis larg porţile pentru pătrunderea limbii rom⬠neşti în biserică. ^

PERIOADA A TREIA (SECOLELE XIV—XVIII) jă 1652, mitropolitul Ştefan n-a mai tipărit nimic, căci ţara a irin mari frămîntări, provocate de luptele cu Vasile Lupu, în- cu victoria muntenilor la Finta, în 1653, şi de răscoala seime- dorobanţilor (soldaţi cu plată în oastea ţării), izbucnită cu tainte de moartea iui Matei Basarab. Nu ştim din ce motive, litul Ştefan a intrat în legătură cu ostaşii răsculaţi. Pentru acest a ajuns în conflict cu domnul ţării, care — la 12 iulie 1653 — patriarhului ecumenic Ioanichie II îndepărtarea sa din scaun. ui a îndeplinit dorinţa domnului, caterisind — împreună cu sgu — pe mitropolitul Ştefan, pe care «l-au despoiat de cinstea rednicia arhierească», îndepărtîndu-1 din scaunul mitropolitan înd «să petreacă întocmai ca oamenii de rînd şi să i se zică nonahul». In acelaşi timp, se aproba şi promovarea episcopului de la Rîmnic în scaunul mitropolitan, cum ceruse însuşi Matei ropolitul Ignatie Sîrbul. Acesta se trăgea dintr-o familie preo-lin sudul Dunării, fost preot de mir în Nicopole, de unde îi apelativul de «sîrbul» (un fiu al său, Voico, a ajuns paharnic Românească). timp ce Matei aga din Brîncoveni încerca să obţină domnia jmâneşti, preotul Ignatie din Nicopole făcea legătura între el nicul paşă Abaza din Rusciuc (azi Russe). Acesta 1-a trimis în Făgăraş, unde era Matei refugiat, vestindu-1 să vină la Rusciuc, i-i da caftan de domnie în Ţara Românească. Obţinînd confir-domniei din partea Porţii, Matei Vodă, drept recunoş-tntru ajutorul dat, a adus pe preotul Ignatie în Ţara Româ-iar către sfîrşitul anului 1636, 1-a ridicat pe scaunul vlădi- la Rîmnic. în iulie sau august 1653, a ocupat scaunul mitro-în împrejurările amintite mai sus. e sfîrşitul aceluiaşi an, mitropolituf Ignatie Sîrbul întîmpina •vişte pe patriarhul Macarie al Antiohiei. Acesta a făcut — ii 1653—1654 şi 1656—1658 — o lungă călătorie în ţările ro-npreună cu fiul său, arhidiaconul Pavel din Alep, care a lăsat e însemnări de călătorie, pe baza cărora putem reconstitui mul- din trecut. De pildă, despre mitropolitul Ignatie, Pavel din 'ia că era «un bătrîn venerabil, cunoscător de limbile turcă, greacă şi română». Au rămas în Ţara Românească pînă în 4. în acest timp, s-a întîmplat moartea lui Matei Basarab şi urmaşului său, Constantin Şerban Basarab Cîrnul. De la noi reptat spre Rusia.

MITROPOLIT!! TEOFIL ŞI ŞTEFAN Deci, mitropolitul Ignatie a fost cel care a făcut slujba înmor-mîntării prietenului şi binefăcătorului său şi a uns domn pe urmaşul său, Constantin Şerban Basarab. Noul domn 1-a trimis într-o solie la principele Transilvaniei Gheorghe Râkoczy II, în mai 1655, pentru a-i cere ajutor împotriva seimenilor şi dorobanţilor încă răsculaţi. Ie¬rarhul muntean şi-a îndeplinit cu succes misiunea, încheind o înţe¬legere cu principele transilvănean, la Iernut (azi jud. Mureş), la 20 mai 1653. Se vede că a mai rămas un timp în Transilvania, căci la sfîrşitul lunii iunie era în Braşov. în orice caz, în a doua jumătate a anului 1655, Constantin Şerban Vodă a reabilitat pe mitropolitul Ştefan redîndu-i scaunul. Probabil că acuzele pe care i le-a adus Matei Basarab cu doi ani în urmă nu erau întemeiate şi că a fost înlăturat pe nedrept, fapt pentru care noul domn 1-a rechemat şi i-a redat scaunul vlădicesc. Mitropolitul Ignatie va fi depus «paretisis» (demisie, retragere) de bună voie sau îndemnat de domn, convins de nevinovăţia lui Ştefan. S-a retras în Oltenia, vieţuind la Rîmnic şi la Cozia. Uneori îl întîl-nim la Tîrgovişte, pe lîngă domnitorul Mihnea III Radu, care, în sep¬tembrie 1659, 1-a trimis într-o nouă misiune diplomatică la Gheorghe Râkbczy II, aflat acum în Tîrgu Mureş, ca să încheie un tratat de alianţă împotriva turcilor, căci domnul muntean se ridicase împotriva lor. Tratatul s-a semnat la Tîrgu Mureş, dar planurile celor doi con¬ducători nu s-au putut înfăptui. A murit în ultima parte a lunii de¬cembrie 1662, fiind, poate, înmormîntat la Cozia (chipul său e zugrăvit în paraclisul acestei mînăstiri), căreia i-a făcut cîteva danii înainte de moarte. Mitropolitul Ştefan a doua oară. A revenit în scaun înainte de 15 decembrie 1655, cînd este întîlnit din nou în acte. Probabil în cei doi ani cît scaunul a fost ocupat de Ignatie, Ştefan va fi stat la mî-năstirea Tismana, unde îşi avea metania. Cu toate că n-a mai reluat activitatea tipografică, fie din cauza bătrîneţelor, fie din cauza nesta¬torniciei vremurilor, tipografia fiind poate distrusă de oşti străine, mi¬tropolitul Ştefan s-a remarcat şi acum prin cîteva fapte de seamă. Astfel, la 16 septembrie 1656, a hirotonit pe Sava Brancovici ca mi¬tropolit al Transilvaniei, cu reşedinţa la Alba Iulia. tLa 24 octombrie 1656 a întîmpinat pe patriarhul Macarie al Antio-hiei şi pe însoţitorii săi, care veneau pentru a doua oară în Ţara Ro¬mânească. Patriarhul arab a rămas la noi pînă în toamna anului 1658, vizitînd, în 1657, principalele mînăstiri ale ţării, după cum reiese din bogatele însemnări de călătorie ale fiului său, arhidiaconul Pavel din Alep. în Duminica tuturor sfinţilor din anul 1658, patriarhul, împreună

PERIOADA A TREIA (SECOLELE XIV—XVIII) nitropolitul Ştefan şi alţi arhierei au sfinţit biserica cu hramul ;ii împăraţi Constantin şi Elena din Bucureşti (actuala catedrală iarhala), începută de domnitorul (acum mazilit) Constantin Şerban. tîrziu, mitropolitul Ştefan a stăruit pe lîngă domnitorul Radu Leon 4—1669) s:i termine biserica. în luna aprilie 1664 s-a întrunit, probabil la Tîrgovişte, un sobor, unte cu vlădicii ţării, în care s-au luat mai multe măsuri privind istirile ţării, reînnoindu-se cele luate în 1596 în timpul lui Mihai azul. în 1668, mitropolitul Ştefan a început Condica Simtă a Mi-:>liei Ungrovlahiei, în care urmau să fie înscrise, de aici înainte, [e de alegere, de hirotonie, uneori şi de înscăunare ale tuturor icilor hirotoniţi la Bucureşti. Aceasta constituie azi o sursă în-îată de informaţie pentru disciplina noastră. Menţionam şi faptul că vlădica Ştefan este ctitor al bisericii din sşti—Vîlcea, în care se află pictat şi chipul său, şi al bisericii de i din Grămeşti-Pietreni, jud. Vîîceâ. Un portret foarte reuşit al spolitului se află pe tîmpla schitului Crasna din jud. Gorj, îm-nă cu al lui Matei Basarăb. Prin testamentul său, scris cu puţin timp înainte de moarte, a 500 de taleri noii catedrale mitropolitane din Bucureşti. Şi-a dat ÎSCUI sfîrşit la 25 aprilie 1668, fiind îngropat în catedrala din Tîr-şte ; pe mormîntul lui s-a pus o lespede de piatră cu o inscripţie mba :omână. Concluzii: Beneficiind de sprijinul domnitorului Matei Ba-rab, mitropoliţii Teofil şi Ştefan au deschis o epocă nouă In is-ria culturii româneşti, mai ales prin tipăriturile lor în limba ro-ână : cărţi de slujbă, juridice şi teologice. Merită să fie reţinuţi deosebi strădania mitropolitului Ştefan de a traduce îndrumările nconale din cărţile de cult în româneşte, făcînd astfel începutul ocesului de românizare a slujbelor bibericeşti. între colaboratorii lor nii pot fi trecuţi cu vederea ieromona-i Meletie Macedoneanul, Ştefan din Ohrida, Silvestru, Melchise-c, Mihail Moxa, Daniil Andrean, care au adus un aport preţios traducerea şi tipărirea de cărţi în limba română. Probabil aceş-i erau «ucenicir> ai mitropolitului Teofil, ei formînd o adevărată coală» românească, ceea ce era, în acele vremuri, un act de iie curaj, dat2 fiind puternica tradiţie slavonă. în ce priveşte tipăriturile slavone, acestea au avut o largă răs-ndire în toate bisericile de limbă slavă, mai ales în cele aflate b stăpînire otomană. Teofil însuşi spunea în prefaţa Psaltirii sla-

MITROPOLIŢII TEOFIL ŞI ŞTEFAN 59 vone din 1637 că era hărăzită «şi altor neamuri înrudite cu noi după credinţă... şi cu deosebire bulgarilor, sîrbilor, ungrovlahilor, moldovlahilor şi celorlalţi». In felul acesta, Matei Basarab a fost un mare protector al culturii bisericeşti la slavii sud-dunăreni. în¬treaga sa domnie a iost o perioadă de adevărat! renaştere cultu¬rală ortodoxă şi naţională, aşa cum nu mai fusese în Ţara Româ¬nească din timpul lui Neagoe Basarab