Lumina necreată
Lumina necreată Lumina necreată Sfinţii ştiu din propria lor experienţă, în urma participării la Cincizecime, că energiile lui Dumnezeu sunt necreate, întrucât acestea li se oferă de câteva ori în viaţă, văzând aceste energii sub forma Luminii. Şi, desigur, ei sunt perfect conştienţi că această Lumină este necreată, nu creată şi nicidecum o apariţie. Aceasta se observă limpede din textul evanghelic referitor la Schimbarea la Faţă a Domnului pe Muntele Tabor, care a reprezentat tema centrală în acest întreg conflict şi punctul de pornire în prezentarea învăţăturilor referitoare la energiile necreate ale lui Dumnezeu. Varlaam susţinea că Lumina taborică, Lumina pe care Apostolii s-au învrednicit s-o vadă pe Muntele Taborului, a fost o simplă apariţie şi un simbol exterior, ceva ce acum este şi acum nu mai este, precum fulgerul, şi, de aceea, ea reprezenta energii comune înţelegerii raţionale. Făcând aceste supoziţii el susţinea că filosofii, care emiteau idei prin intermediul înţelegerii lor intelectuale şi al raţiunii, erau superiori proorocilor care avuseseră acces la această apariţie şi la acest simbol, care, aşa precum Sfântul Augustin şi toţi filosofii scolastici afirmau că acum este şi acum nu este, adică, altfel spus, este creată. După învăţăturile Sfântului Grigorie Palama, toţi cei ce susţin astfel de teorii se împotrivesc Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, adică sunt împotriva celor ce sunt purtători ai Tradiţiei Ortodoxe, întrucât Sfinţii Părinţi, atât în imnurile şi scrierile pe care le-au creat, o numesc "inefabilă, necreată, veşnică, atemporală, neapropiată, fără hotar, infinită, nelimitată, invizibilă îngerilor şi oamenilor, frumuseţe arhetipală şi neschimbătoare, Slava lui Dumnezeu, Slava lui Hristos, Slava Duhului Sfânt, rază a Dum-nezeirii ş.a.m.d.'"4... Trupul Logosului a fost slăvit imediat după slăvită Sa Schimbare la Faţă prin însăşi Firea Sa Dumnezeiască, iar această Slavă a trupului "devine slavă a Dumnezeirii". Oricum, deşi firea umană fusese slăvită prin Trasfigurarea Sa "Slava rămăsese invizibilă în Trupul vizibil" celor ce nu puteau vedea ceea ce era cu neputinţă de văzut chiar şi îngerilor. Aşadar, în Schimbarea Sa la Faţă, Hristos nu şi-a asumat ceva ce nu avusese mai înainte, nici nu s-a 264 transformat în ceva ce nu fusese mai înainte, dar ceea ce le-a fost dat să vadă Apostolilor Săi a fost ceea ce era El de fapt, deschizându-le ochii. Acest pasaj citat de Sfântul Grigorie Palama aparţine Sfântului Ioan Damaschin, care spune în continuare: "în timp ce El a rămas acelaşi, acum ei îl puteau vedea diferit de cum le apăruse mai înainte". Iar Apostolii n-au văzut decât Slava Sa oarecum parţială, întrucât ceea ce este necreat nu poate fi transpus în creaţie exact aşa cum este15. De aceea, vederea Luminii necreate reprezintă contemplarea Slavei lui Dumnezeu în Trupul îndumnezeit al Cuvântului, Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi. Ea nu este inferioară cu nimic inteligenţei. De aceea proorocii sunt superiori filosofilor care emit doar ipoteze despre Dumnezeu. Această Lumină este ţelul final al vieţii duhovniceşti. Vederea Luminii necreate reprezintă îndumnezeirea omului, întrucât ea vine odată cu trasfigu-rarea fiinţei umane, şi, desigur, reprezintă unirea omului cu Dumnezeu. La Sfinţii Părinţi termenii "îndumnezeire" şi "unire" au aceeaşi valoare, întrucât se referă la acelaşi lucru.
