Iustin Martirul şi Filozoful
V. [...] Să se spună adevărul! întrucât în vechime răii demoni luând înfăţişare făceau adulter cu femeile, stricau copii şi arătau oamenilor lucruri înfricoşătoare, cei ce nu judecau cu raţiunea faptele făcute au rămas înlemniţi şi, răpiţi de spaimă şi neştiind că sunt nişte demoni răi, i-au numit zei şi li s-au adresat fiecăruia cu numele pe care şi l-a dat fiecare dintre demoni. Iar când Socrate a încercat, printr-o raţiune adevărată şi printr-o cercetare, să aducă la lumină acestea şi să-i abată de la demoni pe oameni, atunci înşişi demonii prin oamenii care se bucurau de răutatea lor au lucrat astfel încât l-au omorât ca pe un ateu şi impios, spunând că introduce demoni noi. Şi acelaşi lucru îl fac în chip asemănător şi cu noi. Fiindcă acestea au fost demascate prin cuvânt/ raţiune nu numai la elini de Socrate, ci şi la barbari de însuşi Cuvântul/ Raţiunea care a luat chip/formă şi S-a făcut om şi S-a numit Iisus Hristos; Căruia crezând spunem nu numai că demonii care fâptuiesc acestea nu sunt drepţi, dar şi că sunt nişte demoni răi şi necuvioşi, care n-au fapte asemănătoare nici măcar cu oamenii care doresc virtutea. „Ateism ” sau adevărata credinţă VI. De aceea suntem numiţi şi „atei”. Şi mărturisim că suntem atei faţă de astfel de zei socotiţi astfel, nu însă faţă de Dumnezeul Cel foarte adevărat şi Tată al dreptăţii, al cuminţeniei şi al celorlalte virtuţi, neamestecat cu vreo răutate. Pe Acela şi pe Fiul care a venit de la El şi ne-a învăţat acestea, oştirea celorlalţi îngeri buni care-L urmează şi I se aseamănă, şi pe Duhul Cel profetic îi venerăm şi ne închinăm Lor cinstindu-I în cuvânt/raţiune şi în adevăr, predându-le fără gelozie oricui ar voi să înveţe ceva despre Ei, aşa cum am fost învăţaţi noi înşine. [...] 1 Traducere după: G iustino, Apologie (ed. Giuseppe Girgenti), Milano, 1995. 364 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s to l i c Adevărata cinstire şi viaţă plăcută lui Dumnezeu VIII. Gândiţi-vă însă şi la faptul că pentru voi am spus acestea, deşi ar sta în puterea noastră să le tăgăduim atunci când suntem anchetaţi. Dar nu voim să trăim spunând minciuni, căci dorind viaţa veşnică şi curată revendicăm pentru noi vieţuirea [diagoge] împreună cu Dumnezeu Tatăl şi Creatorul a toate şi ne grăbim să mărturisim aceasta convinşi şi crezând că pot dobândi acestea cei care L-au convins pe Dumnezeu prin fapte că au urmat Lui şi au ales vieţuirea alături de El acolo unde nu rezistă nici o răutate. [...] X. Am primit că Dumnezeu n-are nevoie de ofrandă materială de la oameni, întrucât îl vedem că El dă toate; am fost învăţaţi, suntem convinşi şi credem că îi primeşte numai pe cei care imită calităţile bune inerente Lui: cuminţenia, dreptatea, iubirea de oameni şi câte sunt proprii lui Dumnezeu Care nu e numit de fapt de nici un nume pozitiv. Am fost învăţaţi că, fiind bun, a creat la început toate dintr-o materie fără formă pentru oameni, care. dacă s-ar arăta prin fapte vrednici de voinţa Lui, am primit că se vor învrednici de vieţuirea împreună cu El împărăţind împreună cu El fiind făcuţi nestricăcioşi şi nepătimitori. Căci în modul în care i-a creat la început fără ca ei să existe, în acelaşi mod socotim că aceia care au ales liber cele plăcute Lui se vor învrednici şi de nestricăciune şi de convieţuirea cu El. Pentru că faptul că am fost făcuţi la început nu ne aparţine, dar acela de a urma celor plăcute Lui alegându-le în mod liber prin puterile raţionale pe care ni le-a dăruit El însuşi ne convinge şi ne duce la credinţă. Şi socotim că c în interesul tuturor oamenilor să nu fie împiedicaţi să afle acestea, ci să fie îndemnaţi la ele. Pentru că cele pe care nu puteau să le facă legile omeneşti, pe acestea le-ar fi lucrat Cuvântul, fiind dumnezeiesc, dacă răii demoni n-ar fi răspândit multe acuzaţii mincinoase şi atee, luând drept aliată pofta rea din fiecare şi care are prin fire multe forme, dar dintre care nici una nu este proprie nouă. Împărăţia lui Dumnezeu, nu împărăţie omenească XI. Voi însă, auzind că aşteptăm o împărăţie, aţi presupus fără judecată că vorbim de una omenească, în timp ce noi vorbim de cea împreună cu Dumnezeu, cum se vede şi din faptul că, atunci când suntem anchetaţi de voi, mărturisim că suntem creştini, deşi ştim că pe cel ce mărturiseşte îl aşteaptă paguba morţii. Căci dacă am aştepta o împărăţie omenească, am tăgădui acest fapt, ca să nu fim omorâţi, şi am încerca să ne ascundem, ca să dobândim cele aşteptate; dar pentru că nu avem nădejdi pentru acum, nu ne preocupăm de faptul că suntem omorâţi, întrucât cu moartea suntem datori negreşit. 1.3. Iustin Ma rtirul şi Filo zo fu l, Din A p o lo g ia I c ătre An to n in u s Pius 365 Creştinismul e folositor statului XII. Noi însă vă suntem colaboratori şi aliaţi în vederea păcii mai mult decât toţi oamenii, pentru că avem aceste păreri: că e cu neputinţă să se ascundă de Dumnezeu vreun răufăcător, lacom, uneltitor sau virtuos, ci fiecare merge după vrednicia faptelor lui la osânda sau mântuirea veşnică. Căci dacă toţi oamenii ar cunoaşte acestea, în scurt timp n-ar mai alege cineva răutatea, cunoscând că merge spre osândă veşnică prin foc, ci s-ar reţine în tot felul de la ea şi s-ar împodobi cu virtutea, ca să dobândească cele bune de la Dumnezeu şi să fie izbăvit de pedepse. Fiindcă nu pentru legile şi pedepsele puse de voi încearcă să se ascundă cei fără de lege, ci ei fac fărădelegi ştiind că se pot ascunde de voi întrucât sunteţi oameni; dacă ar afla şi ar fi convinşi că e cu neputinţă să rămână lui Dumnezeu ascuns ceva, nu numai un lucru făptuit, dar şi plănuit, atunci ar fi oneşti fie şi numai din pricina celor ce îi aşteaptă în tot felul, cum aţi putea fi dc acord şi voi. [...] Creştinismul — adevărata credinţă XIII. Aşadar, pentru că nu suntem „atei”, venerând pe Creatorul acestui univers, deşi spunem, aşa cum am fost învăţaţi, că n-are nevoie de sânge, de libaţii şi tămâieri, II lăudăm, pe cât ne stă în putinţă, prin cuvânt de rugăciune şi de mulţumire pentru toate câte ni s-au oferit, pentru că am primit că singură demnă de El e această cinstire: faptul de a nu mistui în foc cele făcute de El spre hrană, ci de a ni le oferi nouă înşine şi celor lipsiţi, fiindu-I mulţumitori prin adresarea de elogii şi imne prin cuvânt pentru faptul că ne-a făcut şi pentru toate resursele date spre sănătate, pentru calităţile genurilor şi transformarea anotimpurilor, şi pentru ca, adresându-I cereri, să putem ajunge iarăşi în nestricăciune din pricina credinţei în El. Şi vom dovedi că 11 cinstim cu raţiune pe Cel care ni s-a făcut învăţătorul acestora şi Care pentru asta S-a născut, pe lisus Hristos, Care a fost răstignit în ludeea pe timpul lui Ponţiu Pilat care a fost procurator în ludeea pe vremea lui Tiberiu Cezar, întrucât am fost învăţaţi că este Fiu al însuşi adevăratului Dumnezeu şi-L ţinem pe locul al doilea [după Acesta], iar pe Duhul Cel profetic în rangul al treilea. Căci tocmai aici, spun ei neştiind taina care este în aceasta, se arată nebunia noastră de a da unui om răstignit locul al doilea după Dumnezeu Cel neschimbabil, Care e pururea şi e Născătorul a toate — taină la care vă îndemnăm să fiţi cu luare-aminte atunci când v-o explicăm. Creştinismul — o viaţă nouă XIV. Căci vă spunem dinainte să vă păziţi ca nu cumva demonii defăimaţi mai înainte de noi să vă amăgească şi să vă întoarcă de la a citi în genere şi 366 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s t o l i c de la a înţelege cele spuse — pentru că se luptă să vă aibă sclavi şi slugi, şi uneori prin arătarea de vise, alteori prin ocolişuri magice încearcă să pună stăpânire pe toţi cei care nu se luptă pentru mântuirea lor —, în felul în care şi noi, după ce am crezut Cuvântului, ne-am depărtat de aceia şi urmăm numai Dumnezeului Nenăscut prin Fiul. Noi care odinioară ne bucuram de desfrânări, acum îmbrăţişăm numai cuminţenia; noi care ne foloseam de meşteşuguri magice, ne-am consacrat Bunului şi Nenăscutului Dumnezeu; noi care îndrăgeam mai mult decât toate resursele banilor şi avuţiilor, acum şi cele ce le avem le aducem şi le punem în comun şi le împărtăşim oricărui e lipsit de ele; noi, care ne uram şi omoram unii pe alţii şi din pricina obiceiurilor nu făceam cămine comune cu cei de altă seminţie, acum după arătarea lui Hristos ducem aceeaşi viaţă cu ei, ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri şi încercăm să-i convingem pe cei ce ne urăsc în chip nedrept că cci care trăiesc potrivit bunelor precepte ale lui Hristos au bune nădejdi să dobândească împreună cu noi aceleaşi lucruri de la Dumnezeu Stăpânul tuturor. [...] Botezul — renaştere din Dumnezeu LXI. Vă vom explica acum modul în care ne-am consacrat lui Dumnezeu fiind înnoiţi prin Hristos, ca nu cumva trecând cu vederea acest lucru să părem că în explicarea noastră facem ceva rău. Câţi s-ar lăsa convinşi şi ar crede că sunt adevărate cele învăţate şi spuse de noi şi făgăduiesc să poată trăi aşa, aceştia sunt învăţaţi să se roage şi să ceară postind de la Dumnezeu iertarea păcatelor dinainte, noi înşine rugându-ne şi postind împreună cu ei. După care sunt duşi de noi unde e apă şi sunt renăscuţi în modul în care am fost renăscuţi noi înşine: li se face atunci o baie în apă în numele Tatălui a toate şi al Stăpânului Dumnezeu, al Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi al Duhului Sfânt; căci Hristos a zis: „De nu vă veţi naşte din nou, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” [In 3, 3-5]. Faptul că e cu neputinţă ca aceia odată născuţi să intre în pântecele mamelor lor este evident pentru toţi. Dar prin profetul Isaia s-a spus în ce mod vor scăpa de păcatele lor cei care au păcătuit şi se căiesc, şi s-a zis aşa: „Spălaţi-vă, faceţi-vă curaţi, depărtaţi răutăţile de la sufletele voastre, învăţaţi-vă să faceţi binele, faceţi judecată orfanului şi dreptate văduvei, şi veniţi să stăm de vorbă, zice Domnul. Şi de vor fi păcatele voastre ca purpura, ca lâna le voi înălbi, iar de vor fi stacojii, ca zăpada le voi albi. Iar de nu Mă veţi asculta, sabia vă va mânca; căci gura Domnului a grăit acestea” [Zs 1, 16-20]. Iar cuvântul despre acest lucru l-am învăţat de la apostoli. Pentru că ignorând prima noastră facere/geneză, ne-am născut supuşi necesităţii dintr-o sămânţă umedă prin împreunarea unul cu altul a părinţilor noştri şi aşa am ajuns în obiceiuri urâte şi în purtările rele, pentru ca să nu rămânem copii ai necesităţii, nici ai ignoranţei, ci ai alegerii libere 1.3. Iustin Martirul şi F ilo zo fu l, Din A p o lo g ia I că tre A n to n in u s Pius 367 şi ai ştiinţei şi să dobândim iertarea păcatelor pentru cele ce am greşit înainte, de aceea se rosteşte în apă peste cel ce a ales să fie născut din nou şi s-a căit pentru cele ce a greşit înainte Numele Tatălui a toate şi al Stăpânului Dumnezeu, cel ce duce la baie pe cel ce urmează să fie spălat rostind numai acest lucru. Căci nimeni n-ar putea spune un nume Dumnezeului Celui negrăit, iar dacă ar îndrăzni cineva să spună că există, ar fi nebun cu o nebunie incurabilă. Această baie se numeşte „luminare”, întrucât celor ce sunt învăţaţi acestea li se luminează mintea. Cel ce se luminează e spălat şi în Numele lui Iisus Hristos, Care a fost răstignit pe vremea lui Ponţiu Pilat, şi în Numele Duhului Sfânt, Care a vestit dinainte prin profeţi toate cele privitoare la Iisus. [...] Euharistia Bisericii LXV. După ce acela care a crezut şi s-a învoit împreună cu noi a fost spălat astfel, îl ducem la cei care se numesc fraţi, acolo unde sunt adunaţi, făcând cu stăruinţă rugăciuni comune pentru noi înşine şi pentru cel luminat, ca şi pentru toţi ceilalţi de pretutindeni, ca să ne învrednicim ca, după ce am învăţat cele adevărate, să ne aflăm şi prin fapte cetăţeni buni şi păzitori ai celor poruncite, ca să ne mântuim cu mântuirea veşnică. Când încetăm rugăciunile, ne îmbrăţişăm unii pe alţii cu sărutare. După care se aduce întâi-stătătorului \proestdti] fraţilor pâine şi un pahar de vin amestecat cu apă; şi acesta luându-le înalţă laudă şi slavă Tatălui a toate prin Numele Fiului şi al Duhului Sfânt şi face mulţumire multă pentru că am fost făcuţi vrednici de acestea de către El. Terminând el rugăciunile şi mulţumirea, tot poporul de faţă aclamă zicând „Amin”, iar în limba ebraică „Amin” înseamnă „Aşa să fie!”. Iar după ce întâi-stătătorul [proestos] a mulţumit şi tot poporul a aclamat, cei numiţi diaconi dau fiecăruia din cei de faţă să se împărtăşească din Pâinea şi Vinul şi apa euharistizate şi le duc şi celor ce nu sunt de faţă. LXVI. Hrana aceasta e numită de noi „euharistie” şi nimeni altuia nu-i este îngăduit să se împărtăşească din ea decât celui ce crede că sunt adevărate cele învăţate de noi, care s-a spălat cu baia pentru iertarea păcatelor şi naşterea din nou şi trăieşte aşa cum a predat Hristos. Fiindcă pe acestea nu le luăm ca pe o pâine comună şi o băutură comună. Ci în modul în care Iisus Hristos Mântuitorul nostru a avut trup şi sânge pentru mântuirea noastră fâcându-se trup prin Cuvântul lui Dumnezeu, tot aşa am fost învăţaţi că şi hrana euharistizată prin cuvântul rugăciunii de la El însuşi, hrană de care sunt hrănite prin transformare [kata metabolen] sângele şi trupul nostru, e Came şi Sânge ale lui Iisus Care S-a făcut trup. Căci în memoriile făcute de ei şi care se numesc „Evanghelii”, aşa au predat apostolii că li s-a poruncit: că Iisus luând pâine a mulţumit şi a zis: „Aceasta să faceţi în amintirea Mea. 3 6 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Can o n u l apostolic Acesta este Trupul Meu” [Lc 22, 19-20]; şi luând în chip asemănător şi paharul a mulţumit şi a zis: „Acesta este Sângele Meu” [Mt 26, 28], şi le-a dat numai lor. Lucru pe care imitându-1 răii demoni au predat să se facă şi în misterele lui Mithra; pentru că şi în celebrările lor se pun înaintea celui iniţiat pâine şi un pahar cu apă însoţite cu unele formule, lucru pe care fie îl ştiţi, fie îl puteţi afla.
