Iubirea de Dumnezeu

Iubirea pentru Dumnezeu, spune Sfantul Isaac, ne amestecd cu Dumnezeu si prin aceasta anticipam modul de viaja de dupa inviere 43 .

Amestecarea cu Dumnezeu e amestecarea cu harul dumnezeiesc, fara ca harul sa devina came dar prin acesta noi ne indumnezeim, pentru ca el ne umple dinduntru fiinta noastra.

In discutia despre iubirea lui Dumnezeu vom afla cine decurge din cine: iubirea lui Dumnezeu din iubirea de oameni sau iubirea de oameni din iubirea lui Dumnezeu? Sfantul Isaac ne invita, pentru dobandirea dragostei de Dumnezeu, ca si mai inainte de altfel, ca sa cugetdm mereu la El. Din cugetarea la Dumnezeu „toate parole sufletului tau se inflacareaza de iubire si ard ca flacara aprinsa in inima ta, iar dorul de Dumnezeu te copleseste; iar plecand de la iubirea de Dumnezeu vei ajunge si la iubirea desavdrsita de oameni. Iubirea de Dumnezeu se naste din cugetarea mereu la El si dinamismul ei este coplesitor. Din iubirea de Dumnezeu intelegem cum sa-i iubim pe oameni, dar nu cu o iubire oarecare ci, dupa cum scrie Sfantul Isaac: in mod desavdrsit .Ce inseamna desavarsire a iubirii insa ramane de adancit personal, deoarece desavarsirea unei virtuti nu inseamna nicidecum ceva peste puterile umane ajutate de catre harul dumnezeiesc. Pe masura ce ne inaltam din lucrurile pamantesti, iubirea lui Dumnezeu ne inrobeste . Iar robia iubirii lui Dumnezeu ne face sa simfim lumea vesnica.

Sfantul Isaac Sirul ne invaja ca iubirea lui Dumnezeu se atinge „usor si repede'" de cel care are linistirea (nu de cel ce se linisteste, ci de cel care are linistea misarilor sufletesti in trupul lui) si se ocupa de cunoastere.

Iubirea de oameni este „luminoasa" pentru Sfantul Isaac, pentru ca ne umple de lumina bucuriei in suflet.

Iubirea de Dumnezeu insa e „minunata si imbatatoare". Ea ne minuneaza, ne uimeste si, in acelasi timp, ne imbata sufletul, ne umple de cea mai mare incantare.

Realitatea betiei duhovnicesti, pe care o naste iubirea de Dumnezeu, apare si la alti Sfinti Parinti. O vom gasi adesea exprimata si in cuvinte extraordinare. Iubirea e declarata de Sfantul Isaac drept „o calitate care nu aparfine firii umane.

Iubirea harica nu este un simtamant pe care sa-l inveti progresiv, ci el se picura in suflet deodata de catre Dumnezeu, daca esti absorbit cu totul de prezenta Lui.

Aceasta iubire harica este o iubire luminoasa si care nu vine dintr-o silire a firii a minjii si inimii noastre ca sa iubeasca pe Dumnezeu sau pe oameni.

Sfantul Isaac ne spune printre randuri, ca exista si o sfortare a firii la unii nevoitori, care vor sa spuna ca au iubire de Dumnezeu si de oameni, dar ea pare silita, pare facuta cu sila sau dobandita prin silinte/eforturi grele ale omului. Iubirea harica este insa entuziasta, copleseste inima, nu tine cont de bariere false, ci se exprima ca atare. Iubirea dumnezeiasca vorbeste cu putere, vorbeste tare, cu inflacarare, cu inima larga, cu nebunie sfanta, cum nevoitorii retinufi si doar austeri nu pot sa fie.

Sfantul Isaac remarca faptul ca exista si oameni cu „o fire senina si limpede, care iubesc cu usurinta pe toti oamenii si le este mila de orice fire [creata], nu numai de cea a oamenilor, dar si de cea a dobitoacelor, a pasarilor si fiarelor salbatice" , am spune noi „ecologisti puri". Insa pe unii ca acestia ii apuca teama in momentele de intristare create lor de catre aljii . Dar diferenja dintre cel care are o fire miloasa si se exprima ca atare si cel care gustand iubirea lui Dumnezeu e uluitoare. Acesta din urma uita de toate din cauza dulcetii ei. In aceasta stare de umplere de prezenfa lui Dumnezeu si de dorirea Lui, cel in cauza „se apropie bucuros de luminoasa iubire de oameni fara deosebire, si nu e niciodata coplesit sau tulburat de slabiciunile lor" . Iubirea lui Dumnezeu ne face sa injelegem ca frumusejea aceasta interioara vine numai de la El si de aceea nu trebuie sa facem deosebire intre cei cu care trebuie sa vorbim si cei cu care nu trebuie sa vorbim, intre cel care trebuie iubit de noi si eel care nu trebuie bagat in seama. Nu mai facem false si rele deosebiri. Insa orice sfoitare ca sa pari impaciuitor cu toti,fara iubirea lui Dumnezeu in suflet, e o parada a unei fatarnicii extraordinare . Iubirea lui Dumnezeu in sufletul nostra ne face sa privim pacatele celorlalti, ca si pe ale noastre, ca pe niste slabiciuni firesti ale noastre, ale celor care suntem pacatosi si inclinati repede spre pacat. Iubirea lui Dumnezeu ne umple de iubire de oameni si ea vede pacatul ca pe o realitate a lui Dumnezeu.