Ispitele diavolului
4. ISPITELE DIAVOLULUI Este clar din viaţa sfinţilor că diavolul poartă război împotriva asceţilor. Cu cât cineva luptă pe calea desăvîrşirii, cu atât este mai aprig atacat de diavol, cel ce este duşmanul mântuirii omului. In plus, după învăţăturile Bisericii, diavolul nu este doar o simplă personificare a răului, ci un duh real care încearcă să înşele oamenii şi să-i acapareze. El îi urăşte mai ales pe cei care au ajuns la înalte măsuri ale virtuţii şi sfinţeniei. Sfântul Petru nu putea să nu se supună acestei lupte. Sfântul Grigorie Palama descrie patru atacuri mai grele pe care diavolul le-a pornit împotriva Sfântului Petru. Aceste atacuri, aceste feluri de ispitire ale fiecăruia, sunt caracteristice, deoarece exprimă aceeaşi cale urmată de Părinţii asceţi aghioriţi în purtarea războiului nevăzut până în ziua de azi. a) Datorită modului în care a procedat încă de la începutul vieţii sale monahale, Sfântul, lepădându-se de orice fel de nălucire a minţii şi a imaginaţiei, diavolul nu l-a putut lupta cu vise "prin intermediul duhului imaginaţiei", care este cunoscută drept instrument al sufletului gânditor. Ştiind acest lucru şi văzând, în acelaşi timp, că este extenuat de asceză, gol şi fără apărare, diavolul i-a apărut luând chipul unui soldat ce se afla în fruntea unei mulţimi de arcaşi. El intră în peştera în "care Sfântul îşi făcuse sălaş" şi l-a invitat la luptă, în timp ce mulţimea arcaşilor de afară făcea mult zgomot şi tulburare, prăvălind stânci şi scoţând arborii din rădăcină. Cum s-a împotrivit Sfântul acestui război? Acest mare atlet al lui Hristos, puţin speriat la început, a alergat la Dumnezeu rugându-se, şi-a înălţat ochiul minţii, îndreptându-l către Domnul. Atunci diavolul a dispărut . Felul în care Sfântul Petru s-a opus ispitelor este foarte semnificativ. El nu a intrat în dialog cu diavolul şi nu a răspuns provocărilor sale cu obrăznicie şi încăpăţânare, ci a început să se roage, îndreptându-şi şi aţintindu-şi ochiul minţii curat şi sincer către Dumnezeu. în cadrul învăţăturilor Sfinţilor Părinţi se arată foarte clar valoarea şi importanţa rugăciunii minţii. Când omul încearcă să-şi păstreze mintea curată şi s-o îndrepte către Dumnezeu, diavolul este ars. Curăţia minţii este mai tare decât bomba atomică. b) Diavolul, învins în acest prim atac frontal de către rugăciunea minţii făcută de Sfântul Petru, a plănuit un nou soi de ispitire. El s-a întors în fruntea unei mari armate de reptile, el însuşi apărând sub forma unui balaur uriaş.
Sfântul Grigorie descrie apariţia diavolului: "Cu gâtul său lung ridicat deasupra pământului, părea că scoate scântei din ochi, iar răsuflarea lui arunca limbi de foc pe gură, iar limba se mişca, încărcată de otravă mortală". Şi ameninţa să-l prindă şi să-l facă prizonier. Atitudinea Sfântului a fost asemănătoare cu cea de mai înainte. El şi-a îndreptat din nou atenţia către Dumnezeu prin rugăciune. El a refuzat să se uite la priveliştea îngrozitoare a diavolului, ci, ca un alt Moise, el şi-a ridicat mâinile spre cer, şi, îndată, Amalec cel gânditor dispăru. Chiar şi pe timpul acestor atacuri, Sfântul Petru era în perfectă trezvie, iar rugăciunea sa era scurtă şi cu tot sufletul îndreptată spre Dumnezeu . Aceasta ne demonstrează încă o dată marea valoare a rugăciunii curate şi a trezviei minţii. în acest fel, Sfântul a reuşit să-şi păstreze pacea lăuntrică, chiar când era atacat de vrăjmaş . Sfântul Grigorie Palama spune: cu cât Sfântul Petru era mai atacat, cu atât era mai încununat, şi, astfel, diavolul, încercând să-l doboare, de fapt îl încununa. Sfântul Grigorie consideră această luptă egală şi asemănătoare cu cea a martirilor. c) Cea de-a treia ispită a fost mai vicleană. Diavolul apăru acum luând chipul unui om pentru a-l ataca. Aşa cum îl ispitise pe Adam cu şarpele şi cu Eva, la fel a procedat şi cu Sfântul Petru, cu diferenţa că, întrucât nu se afla acolo nici o femeie "pentru a face drama mai convingătoare", el s-a prefăcut într-unui din servitorii pe care Sfântul îi avusese cândva acasă. Mai întâi, acesta i-a amintit de părinţi, surori, prieteni, patria natală, de vecini şi îi arătă cât de necăjiţi erau cu toţii de pierderea lui. Apoi, îl întrebă de ce părăsise oamenii şi iubea pustia, trăind împreună cu animalele din păduri şi peşteri. El folosi şi pasaje din Sfânta Scriptură. îi aminti de Avraam care trăise printre oameni şi se mântuise. îi aminti şi de alţi oameni care aveau acasă copii şi prin naşterea şi prin creşterea lor îşi dobândiseră nemurirea. Apoi, îl întrebă: "Ai de gând să-ţi închei viaţa aici, făcând toate aceste osteneli în deşert, fără a avea vreo bucurie acum sau mai târziu?". El cită mai multe pasaje scripturistice, precum "să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor", şi îi spuse că nu aducea roade dinaintea oamenilor prin darurile pe care le primise de la Dumnezeu şi că neglijează împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. El îi aminti pasaje din Sfânta Scriptură unde se afirmă că noi nu trebuie să ne gândim doar la mântuirea noastră, dar şi la cea a fraţilor noştri, pentru că oricine îşi mântuie fratele, i se vor ierta multe păcate. Sfântul Grigorie Palama spune că vicleanul diavol vorbea ca "un expert în Sfintele Scripturi" şi îi arăta în realitate pomul binelui şi al răului, aşa cum procedase odinioară cu Adam, încercând "într-un mod viclean să-l scotă din raiul liniştii". Sfântul Munte, unde trăia în pacea minţii, era cu adevărat un rai, iar vicleanul diavol voia să-l scotă de acolo. Atunci, Sfântul Petru şi-a înălţat glasul către cer împotriva acestei înşelăciuni şi a chemat în ajutor pe Maica Domnului, care este "cea care ne aduce transfigurarea şi mântuirea". Diavolul, văzând că nu îl poate păcăli, îşi scoase masca şi fugi dezgustat, lăsând cununa învingătorului de partea Sfântului . d) Învins şi în această încercare, diavolul, ajuns la limita disperării, recurse la o armă cumplită împotriva Sfântului Petru. El îşi făcu apariţia ca înger al luminii, drept căpetenie a unei cete îngereşti a Domnului Slavei. Diavolul, după ce fusese alungat din lumină, deoarece odată cu căderea sa el se întunecase la chip, "luă veşmântul luminii şi se apropie de Sfânt". Apropiindu-se de Sfânt, în peştera în care se afla acesta, îl întâmpină spunându-i: "Fii om şi fii tare, Petre". La întrebarea Sfântului: "Cine eşti tu?", el răspunse: "Sunt căpetenia Domnului Slavei. Am sosit să-ţi fac cunoscută răsplata ce te aşteaptă în cereştile locaşuri pentru ostenelile tale de până acum şi să te învăţ ce ai de făcut de acum înainte". Cu alte cuvinte, el se înfăţişa drept căpetenie trimisă de Domnul, pe de o parte pentru a-i anunţa răsplata care îl aşteaptă în cer pentru izbânda căpătată în război, pentru viaţa ascetică şi pentru dumnezeieştile sale împliniri, şi, pe de altă parte, pentru a-l învăţa ce trebuie să facă de acum înainte. Primul mesaj era o încercare de a stârni în el mândria cu privire la succesele şi izbânzile sale duhovniceşti. I se spunea că întrecuse faptele ascetice ale predecesorilor săi şi că, prin urmare, trebuia să primească o răsplată mai mare decât oricare altul dintre aceştia. Ilie postise 40 de zile, dar el, Petru, trăise fără hrană vreme de 7 ani. Daniel stătuse împreună doar cu câteva fiare sălbatice, dar el, Petru, locuise alături de mai multe sălbăticiuni şi timp de mai multă vreme. Iov dăduse dovadă de mare răbdare şi curaj, dar în încercări nedorite, în vreme ce el, Petru, din propria sa iniţiativă trăia în acele locuri de nelocuit şi dădea dovadă de atâta răbdare. Al doilea mesaj al vizitei sale era menit să-l alunge din acel loc paradisiac. Deoarece, îi spuse el, îi lipsea doar un singur lucru. El trebuia, imitându-l pe Hristos, să părăsească acel loc şi să umble printre oameni cu singura dorinţă de a-i mântui. Hristos rămăsese pe Munte pentru scurtă vreme şi, apoi, se dusese printre oameni pentru a le oferi poruncile mântuirii. Cu privire la acest eveniment biblic, el mai menţiona şi mărturii din psalmii lui David. în acest mod, cel rău, conform spuselor Sfântului Palama, se transformase într-un predicator al virtuţii, amestecând mierea cu fierea. Dar, Sfântul Petru înţelese viclenia diavolului. Aşa precum bijutierii au propriile lor mijloace pentru verificarea aurului veritabil, la fel şi dumnezeiescul Petru folosea tulburarea drept semnal de avertizare al ochiului sufletului, care este mintea, "pe care el o înălţa complet curată înaintea lui Dumnezeu". De fapt, când mintea omului este curată, atunci el poate discerne perfect între necreat şi creat. înţelegând făţărnicia diavolului prin care acesta încerca să-l alunge din locul unde Maica Domnului îl trimisese, el spuse: "Dar eu sunt nevrednic să văd faţă îngerească - cum aşa ? I-am părăsit pe oameni şi aşa va fi până la sfârşit, pentru că mă consider nevrednic de a trăi împreună cu ei şi a mă afla printre ei şi, aşa cum spune Psalmistul, nu mă consider a fi om". Şi, văzându-i smerenia, diavolul dispăru. Prin descrierea metodelor de ispitire a diavolului, noi vedem întreaga viaţă ascetică, şi, în realitate, este descrisă aici lupta adevăraţilor Părinţi aghioriţi. Am cunoscut mulţi Părinţi aghioriţi care mi-au relatat astfel de povestiri. Diavolul foloseşte aceleaşi arme, aceleaşi metode de a-i înfrânge pe atleţii lui Hristos. Nu este doar o problemă a războiului cu gândurile şi dorinţele, ci e vorba de atacuri directe împotriva asceţilor care au atins înalte culmi ale sfinţeniei.
Este de o extremă importanţă faptul că această scriere a Sfântului Grigorie Palama prezintă cu claritate modul în care Aghioriţii se luptă cu diavolul, atunci când sunt direct atacaţi: aceasta este metoda tradiţională care este denumită viaţa isihastă. Rugăciune curată, minte curată, rugăciune către Maica Domnului în cea mai adâncă smerenie, căinţă şi un simţ al nevredniciei proprii reprezintă armele care-l alungă pe vrăjmaş. Prin toate aceste mijloace, monahul aghiorit capătă marele dar al deosebirii duhurilor, adică el devine capabil să discearnă între creat şi necreat, între divin şi demonic. Iar acest lucru este esenţial în viaţa asceţilor. În acest fel, ei fac distincţia între Voia lui Dumnezeu de a merge printre oameni şi a-i învăţa cuvântul mântuirii de care au nevoie sau dacă aceasta este doar o ispită a vicleanului demon. De aceea, uneori pleacă pentru a le veni oamenilor în ajutor, iar alteori refuză acest lucru. în general, trebuie spus că cea mai mare "artă" este aceea de a şti cum să te opui diavolului şi vicleniilor lui. Iar singura contribuţie veritabilă în această situaţie o reprezintă metoda tradiţională de vindecare, adică curăţenia inimii, aducerea minţii în inimă, care se realizează prin vieţuirea în linişte.
