Ipolit din Roma Tradiţia Apostolică

Ipolit din Roma Tradiţia Apostolică

Ultimele rânduri, care lipsesc din unicul manuscris, pot fi reconstituite după parafraza Didahiei din Constituţiile Apostolice VII.xxxil.4.

Ipolit din Roma Tradiţia Apostolică (Roma, cca 200-235)

I. Prolog

Am expus cum se cuvenea cuvintele privitoare la harismele pe care Dumnezeu le-a dăruit încă de la început oamenilor potrivit voii Lui readucând la Sine acest chip al Său [Fc 2, 26-27] care rătăcise de Ia El. Acum, mişcaţi de iubire faţă de toţi sfinţii, am venit la vârful predaniei [ad verticem Iradilionis] care se cuvine Bisericii, ca aceia care sunt bine instruiţi în ea să păzească predania care a dăinuit până acum potrivit expunerii făcute de noi şi cunoscând-o să rămână mai tari în ea din pricina căderii sau greşelii care se găseşte acum prin neştiinţă şi a celor ce nu o cunosc, Duhul Sfânt dându-le celor ce au credinţă dreaptă harul desăvârşit, ca aceia care sunt în fruntea Bisericilor să ştie cum trebuie să predea şi să păzească toate acestea.

II. Despre episcopi

Să fie hirotonit episcop cel ales de întreg poporul şi ireproşabil [cf. 1 Tim 3, 2]. Când va fi numit şi va fi plăcut de toţi, poporul să se adune împreună cu prezbiteriul şi episcopii prezenţi într-o zi de duminică şi, cu consimţământul tuturor acestora, să-şi pună mâinile peste el [Nm 27, 18. 23], iar prezbiteriul să stea în linişte. Toţi să păstreze tăcerea rugându-se din inimă pentru pogorârea Duhului. După care unul din episcopii de faţă, rugat de toţi, să-şi pună mâna peste cel care se hirotoneşte episcop şi să se roage spunând astfel:

III. [Rugăciune de sfinţire a episcopului]

Dumnezeule şi Tată al Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeule a toată mângâierea [2 Co 1, 3], Cel ce întru cele înalte locuieşti şi spre cele umile priveşti [Pi 112, 5-6], Cel ce cunoşti toate înainte de a se face [Dii 13, 42];Tu Care prin cuvântul harului Tău ai dat hotare [terminos] Bisericii, Care ai prehotărât de la început un neam drept din Avraam şi ai aşezat căpetenii şi preoţi şi n-ai lăsat fără slujire locul Tău cel sfânt; Care de la întemeierea lumii ai binevoit să fi slăvit în cei pe care i-ai ales [Ef 1,4-6], revarsă şi acum de la Tine puterea Duhului conducător [Pi 50, 14], pe Care prin Slujitorul/Copilul [Paidos] Tău iubit Iisus Hristos L-ai dăruit sfinţilor apostoli care au întemeiat Biserica din tot locul ca loc al sfinţirii Tale spre slava şi lauda neîncetată a Numelui Tău, Cunoscătorule al inimilor tuturor [FA 1, 24], dă robului Tău acesta [Is 42, 1] pe care I-ai ales spre episcopie să păstorească turma Ta sfântă [Iz 34, 11-16; FA 20, 28; I Pir 5, 2] şi să-Ţi fie arhiereu fără reproş, slujindu-Ţi zi şi noapte, ca să facă neîncetat îndurătoare faţa Ta şi să-Ţi aducă darurile sfintei Tale Biserici; ca în duhul arhieriei să aibă putere de a ierta păcatele potrivit poruncii Tale [In 20, 23], să dea clerici potrivit poruncii Tale şi să dezlege orice legătură potrivit puterii pe care ai dat-o apostolilor Tăi [Ml 16, 19; 18, 18], şi să bine-placă Ţie în blândeţe şi inimă curată [2 Tim 2, 25; 1, 3] aducându-Ţi parfum de bună-mireasmă [Ef5, 2] prin Slujitorul/Copilul Tău lisus, Domnul nostru, împreună cu Care Ţie se cuvine slavă, putere şi cinste, împreună cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

IV. [Despre Ofranda euharistică]

Şi când a fost făcut episcop, toţi să-i dea pace sărutându-l şi îmbrăţişându-l că s-a făcut vrednic de aceasta. Iar diaconii să-i aducă ofranda, iar el punându-şi mâna peste ofrandă să mulţumească împreună cu tot prezbiteriul spunând: — Domnul să fie cu voi cu toţi! Şi toţi să spună: — Şi cu duhul tău! — Sus să avem inimile! — Le avem la Domnul! — Să mulţumim Domnului! — Vrednic şi drept lucru este. Şi să continue astfel: — Iţi mulţumim, Ţie, Dumnezeule, prin iubitul Tău Slujitor/Copil [Paidos] Iisus Hristos, pe Care în aceste timpuri din urmă ni L-ai trimis mântuitor, răscumpărător şi înger al voii Tale [7s 9, 5], Care e Cuvântul Tău nedespărţit de Tine prin Care ai făcut toate şi pe Care ai binevoit şi L-ai trimis din cer în pântecul Fecioarei, Care S-a întrupat şi a fost purtat în pântece şi S-a arătat Fiu născut din Duhul Sfânt şi Fecioara.

Care, împlinind voia Ta şi agonisindu-Ţi un popor sfânt, Şi-a întins mâinile ca să pătimească, ca să-i slobozească din patimă pe cei ce au crezut în Tine. Care atunci când S-a predat pătimirii de bunăvoie, ca să desfiinţeze moartea şi să rupă lanţurile diavolului, să calce în picioare iadul şi să-i ducă la lumină pe cei drepţi, să pună hotar [iadului] şi să arate învierea, luând pâinea, Ţi-a adus mulţumire şi a spus: „Luaţi! Mâncaţi! Acesta este Trupul Meu, care pentru voi se frânge” [Lc 22, 19; 1 Co 11, 24]. Asemenea şi paharul spunând: „Acesta este Sângele Meu, care se varsă pentru voi. Când faceţi aceasta, faceţi-o ca aducere-aminte de Mine!” [Lc 22, 20; 1 Co 11, 25]. Aducându-ne, aşadar, aminte de moartea şi învierea Lui, Iţi aducem acum această Pâine şi acest Pahar, mulţumindu-Ţi pentru că ne-ai învrednicit să stăm înaintea Ta şi să slujim Ţie. Şi cerem să trimiţi Duhul Tău Cel Sfânt peste ofranda sfintei Biserici. Adunându-i în una, dă tuturor celor ce se împărtăşesc din cele sfinte să se împărtăşească spre umplerea de Duh Sfânt, spre întărirea credinţei în adevăr, ca să Te lăudăm şi slăvim prin Slujitorul/Copilul [Paidos] Tău Iisus Hristos, prin Care Ţie se cuvine slavă şi cinste împreună cu Duhul Sfânt în Biserica Ta, acum şi în vecii vecilor. Amin.

V. [Despre ofranda de untdelemn] Dacă aduce cineva drept ofrandă untdelemn, [episcopul] să mulţumească în aceeaşi ordine ca şi la pâine şi vin. Să mulţumească însă nu spunând aceleaşi cuvinte, ci în acelaşi sens astfel: — Ca sfinţind acest ulei, să dai, Dumnezeule, sănătate celor ce se ung cu el şi gustă din el. Aşa cum ai uns împăraţi, preoţi şi profeţi, tot aşa să dea tuturor celor ce gustă din el şi se folosesc de el întărire şi sănătate.

VI. [Despre ofranda de brânză şi măsline]

In chip asemănător, dacă cineva aduce drept ofrandă brânză şi măsline, [episcopul] să zică aşa: — Sfinţeşte acest lapte care s-a închegat, închegându-ne şi pe noi prin iubirea Ta. — Fă să nu ducă lipsă de dulceaţa Ta acest rod al măslinului, care e o pildă a grăsimii Tale, pe care ai făcut-o să curgă din pom spre viaţă celor ce nădăjduiesc în Tine [Pr 3, 18]. La orice binecuvântare să se spună: — Ţie fie slavă, Tatălui şi Fiului cu Sfântul Duh în Sfânta Biserică, acum şi pururea şi în toţi vecii vecilor. Amin.

VII. Despre prezbiteri

Când însă episcopul hirotoneşte un prezbiter, să-i pună mâna lui pe cap, iar prezbiterii să-l atingă şi ei. Şi să spună potrivit celor spuse mai înainte, cum am spus deci sus despre episcop, rugându-se şi zicând: — Dumnezeule şi Tată al Domnului nostru Iisus Hristos, priveşte spre robul Tău acesta şi dă-i Duhul harului şi sfatului prezbiteriului, ca să ajute şi să conducă norodul Tău cu inimă curată, aşa cum ai privit spre poporul alegerii Tale şi ai poruncit lui Moise să aleagă prezbiteri [bătrâni], pe care i-ai umplut cu Duhul Tău, pe care L-ai dat slujitorului Tău [Moise; Nm 11, 16-25]. Şi acum, Doamne, fă ca Duhul harului Tău să rămână nelipsit în noi şi fa-ne vrednici ca umpluţi de El să-Ţi slujim în simplitatea inimii, lăudându-Te prin Slujitorul/Copilul Tău Iisus Hristos, prin Care Ţie se cuvine slavă şi putere împreună cu Duhul Sfânt în sfânta Biserică, acum şi în vecii vecilor. Amin.

VIII Despre diaconi

Când se hirotoneşte un diacon, să fie ales potrivit celor spuse mai sus, episcopul singur punându-şi mâna peste el, cum am poruncit mai înainte. Hirotonind diaconul, doar episcopul să-şi pună peste el mâna, pentru că nu e hirotonit în preoţie, ci spre slujirea episcopului, ca să facă cclc poruncite de el. Căci nu e aşezat să fie părtaş la sfatul clerului, ci ca să se îngrijească [de cei neputincioşi] şi să arate episcopului cele ce se cuvin făcute, primind aşadar nu Duhul comun al prezbiteriului, de care se împărtăşesc prezbiterii, ci Cel care îi este este încredinţat sub puterea episcopului. Din această cauză singur episcopul să-l facă pe diacon, dar asupra prezbiterului să-şi pună mâna şi prezbiterii din pricina Duhului comun şi asemănător al clerului. Căci prezbiterul are doar puterea de a-L primi, nu are puterea de a-L da. De aceea nu hirotoneşte clerici. Dar la hirotonia prezbiterului să-l pecetluiască, dar episcopul îl hirotoneşte. Iar asupra diaconului [episcopul] să spună aşa: — Dumnezeule, Care ai zidit şi împodobit toate cu cuvântul, Tată al Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis să slujească voia Ta [7s 9, 5] şi să ne arate sfatul Tău, dă Duhul harului, solicitudinii şi al râvnei acestui rob al Tău, pe care l-ai ales să slujească Biserica Ta şi să aducă în sfânt lăcaşul Tău cele ce se aduc de cel aşezat arhiereu al Tău spre slava Numelui Tău; ca slujind fără prihană şi în curăţie, să se învrednicească de o treaptă mai mare [7 Tim 3, 13] şi să Te laude şi slăvească prin Fiul Tău, Iisus Hristos Domnul nostru, prin Care Ţie fie slava, puterea şi lauda, cu Duhul Sfânt acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

IX. Despre mărturisitori

Dacă e un mărturisitor care a fost în lanţuri pentru Numele Domnului, să nu se pună mâinile peste el pentru diaconie şi prezbiterat, căci are cinstea prezbiteratului prin mărturisirea lui. Dar dacă e aşezat episcop, atunci să se pună mâinile peste el. Dacă însă e un mărturisitor care n-a fost dus înaintea puterii, nici n-a fost pedepsit cu lanţuri, nici închis în temniţă, nici n-a fost condamnat la alte pedepse, ci a fost doar ocazional dispreţuit pentru Numele Domnului nostru Iisus Hristos şi pedepsit cu o pedeapsă la domiciliu, dacă a mărturisit, atunci pentru orice treaptă în cler ar fi vrednic să se pună mâna peste el. Episcopul să mulţumească aşa cum am spus mai sus, mulţumind lui Dumnezeu. Nu este însă deloc necesar să rostească aceleaşi cuvinte pe care le-am spus mai sus, rostindu-le pe de rost, ci fiecare să se roage după puterea sa. Dacă însă cineva are puterea de a se ruga destul şi să spună o rugăciune solemnă, e un lucru bun. Dacă, atunci când se roagă, cineva rosteşte o rugăciune cu măsură, să nu-1 împiedicaţi, numai să se roage ceea ce e sănătos în ce priveşte ortodoxia.

X. Despre văduve

Văduva când este aşezată nu e hirotonită, ci aleasă după nume. Să fie aşezată dacă bărbatul ei a murit de mult timp. Dacă însă bărbatul ei n-a murit de mult, să nu se aibă încredere în ea ci, chiar dacă e bătrână, să fie pusă un timp la încercare; căci adeseori patimile îmbătrânesc împreună cu cel care le face loc în el însuşi. Văduva să fie aşezată numai prin cuvânt şi să se alăture celorlalte. Să nu se pună însă mâna peste ea, fiindcă nu aduce Ofranda [euharistică], nici nu are o slujire liturgică [leitourgia], Or hirotonia se face cu clerul în vederea slujirii liturgice [leitourgia]. Văduva însă e aşezată pentru rugăciune, iar aceasta e a tuturor.

XI. Despre citeţi

Citeţul e aşezat atunci când episcopului îi dă cartea, dar nu-şi va pune mâna peste el.

XII Despre fecioară

Să nu se pună mâna peste o fecioară, căci doar alegerea ei o face fecioară.

XIII. Despre ipodiacon

Să nu se pună mâna nici peste ipodiacon, ci să fie numit ca să urmeze diaconului.

XIV. Despre darurile tămăduitorilor

Dacă însă cineva spune: „Am primit darul tămăduirii într-o descoperire”, să nu se pună mâna peste el, căci înseşi faptele vor arăta dacă spune adevărul.

XV. Despre noii veniţi la credinţă

Cei care sunt aduşi prima dată la ascultarea cuvântului, să fie aduşi mai întâi în faţa dascălilor înainte să intre tot poporul şi să fie întrebaţi despre pricina pentru care vin la credinţă. Şi să dea mărturie despre ei cei care i-au adus dacă sunt în stare să asculte cuvântul. Să fie întrebaţi şi despre viaţa lor cum anume este: dacă are femeie sau dacă e sclav. Iar dacă stăpânul său nu dă mărturie despre el că e bun, atunci să fie respins. Dacă stăpânul său e păgân, să-I înveţe să placă stăpânului său, ca să nu aibă loc hulă [/ Ptr 2, 18-20; 1 Tim 6, 1]. Dacă cineva are femeie sau o femeie are bărbat, să fie învăţaţi să se mulţumească bărbatul cu femeia şi femeia cu bărbatul. Dacă cineva nu trăieşte cu femeie, să fie învăţat să nu desfrâneze, ci să-şi ia femeie după lege sau să rămână aşa cum este. Dacă are cineva demon, să nu asculte cuvântul învăţăturii până ce nu e curat.

XVI. Despre meserii şi ocupaţii

Să se facă cercetare şi despre meseriile şi ocupaţiile celor aduşi să fie catehizaţi. Dacă e cineva proxenet sau întreţine prostituate, fie să înceteze,fie să fie respins. Dacă e cineva sculptor sau pictor, să fie învăţat să nu mai facă idoli; fie să înceteze, fie să fie respins. Dacă e cineva actor pe scenă sau se etalează în teatre, fie să înceteze, fie să fie respins. Dacă învaţă copii, bine e să înceteze; dar dacă n-are altă meserie, să i se îngăduie. De asemenea, cine concurează la curse sau se duce la curse, fie să înceteze, fie să fie respins. Cine e gladiator sau îi învaţă pe gladiatori să se lupte, sau vânătorul care vânează animale [în arenă] sau funcţionarul public peste jocurile de gladiatori fie să înceteze, fie să fie respins. Cine e preot al idolilor sau paznic al idolilor, fie să înceteze, fie să fie respins. Soldatul care e sub ordin să nu ucidă vreun om. Dacă i se porunceşte, să nu execute lucrul şi să nu facă jurământ. Iar dacă nu vrea, atunci să fie respins.

Catehumenul sau credinciosul care vor să se facă soldaţi să fie respinşi, fiindcă dispreţuiesc pe Dumnezeu. Prostituata sau omul desfrânat sau cine se castrează ori dacă face cineva un lucru care nu poate fi spus, să fie respinşi, căci sunt necuraţi. Magul să nu fie admis la judecată. Vrăjitorul sau astrologul, ghicitorul sau tâlcuitorul viselor, sau şarlatanul care tulbură poporul, sau cel ce face amulete, fie să înceteze, fie să fie respins. Concubina cuiva, dacă e sclava lui şi i-a crescut copiii şi e legată numai de el, să asculte [cuvântul]; dacă nu e aşa, să fie respinsă. Bărbatul care are concubină să înceteze şi să-şi ia soţie după lege, iar dacă nu vrea, să fie respins. Dacă am omis ceva, înseşi ocupaţiile vă vor învăţa, căci toţi avem Duhul lui Dumnezeu.

XVII. Despre timpul ascultării cuvântului

Catehumenii să asculte cuvântul trei ani. Dacă însă cineva e sârguincios şi stăruie bine în acest lucru, atunci să nu se judece atât timpul, ci doar purtarea lui.

XVIII. Despre rugăciunea celor ce ascultă cuvântul

Când învăţătorul a încetat învăţătura, catehumenii să se roage singuri, separat de credincioşi. Iar femeile să stea rugându-se într-un loc aparte în biserică, fie femeile credincioase, fie femeile catehumene. Când vor sfârşi însă rugăciunea, să nu-şi dea pacea, căci sărutarea lor nu este încă sfântă. Credincioşii să se îmbrăţişeze însă întreolaltă, bărbaţii cu bărbaţii şi femeile cu femeile; dar bărbaţii să nu îmbrăţişeze femeile. Toate femeile să-şi acopere capul cu un paliu [o mantie], dar nu numai cu un fel de pânză de in, căci aceasta nu e un văl.

XIX. Despre punerea mâinilor peste catehumeni

Când dascălul îşi pune după rugăciune mâna peste catehumeni, să se roage şi să-i concedieze. Să facă aşa, fie că acela care dă învăţătură e cleric, fie laic. Dacă un catehumen e arestat pentru Numele Domnului, să nu fie în îndoială în ce priveşte mântuirea lui. Căci dacă i se aplică violenţă şi e ucis, deşi păcatele nu i-au fost încă iertate, va fi îndreptăţit, căci primeşte botezul în sângele său.

XX. Despre cei ce vor primi botezul

Când sunt aduşi cei care vor primi botezul, să se cerceteze viaţa lor: dacă au trăit în cuviinţă cât timp au fost catehumeni, dacă au cinstit pe văduve, dacă au vizitat pe bolnavi, dacă au făcut toată fapta bună. Şi cei care i-au adus să dea mărturie despre fiecare: a făcut aşa, a auzit Evanghelia! Din momentul în care au fost separaţi, să se pună mâinile peste ei în fiecare zi, până ce vor fi exorcizaţi. Când se apropie ziua în care vor fi botezaţi, episcopul să-i exorcizeze pe fiecare din ei, ca să ştie dacă e curat. Iar dacă nu e bun, nici nu e curat, să fie pus deoparte, fiindcă n-a ascultat cuvântul în credinţă, căci e cu neputinţă ca străinul să se ascundă mereu. Cei ce urmează să se boteze să fie învăţaţi să se îmbăieze şi să se spele în a cincea zi a săptămânii [joi]. Dacă o femeie e la ciclu, să se pună deoparte ea însăşi şi să primească botezul în altă zi. Cei ce vor primi botezul să postească vinerea şi sâmbăta. Iar sâmbătă cei ce vor primi botezul să se adune într-un loc după voia episcopului. Să li se poruncească tuturor să se roage şi să-şi plece genunchiul. Şi punându-şi mâna peste ei, să exorcizeze orice duhuri străine ca să fugă de la ei şi să nu se mai întoarcă la ei. Iar când a încetat exorcizarea, să sufle în faţa lor, şi după ce i-a însemnat [cu semnul crucii] fruntea, urechile şi nările, să-i scoale. Şi ei să petreacă toată noaptea priveghind, să li se citească şi să fie catehizaţi. Cei ce urmează să se boteze să nu aducă cu ei ceva, ci doar ceea ce fiecare aduce drept mulţumire [pentru Euharistie], căci se cuvine ca acela care s-a făcut vrednic [prin botez] să aducă în acel ceas şi ofrandă [euharistică],

XXI. Despre predania Sfântului Botez

La cântatul cocoşului, [episcopul] să se roage mai întâi deasupra apei. în cristelniţă să fie apă curgătoare sau care curge de sus. Aşa să sc facă, afară de vreo necesitate. Iar într-o situaţie de necesitate permanentă şi presantă, să se folosească apa care se găseşte. Să-şi dea jos hainele şi să fie botezaţi mai întâi copiii mici. Şi toţi care pot vorbi pentru ei înşişi să vorbească. Pentru cei care nu pot vorbi pentru ei să vorbească părinţii lor sau cineva din neamul lor. După care botezaţi-i pe bărbaţi, iar apoi femeile care şi-au desfăcut toate cosiţele şi şi-au depus toate podoabele de aur şi argint pe care le au asupra lor. Şi nimeni să nu ia cu el în apă un lucru străin. Iar în timpul stabilit pentru botez, episcopul să mulţumească peste untdelemnul pe care-1 pune într-un vas şi să-l cheme untdelemn al mulţumirii. Şi să ia un alt untdelemn pe care să-l exorcizeze şi să-l cheme untdelemn al exorcismului. Iar un diacon să ducă untdelemnul exorcismului şi să stea la stânga prezbiterului, şi alt diacon să ia untdelemnul mulţumirii şi să stea de-a dreapta prezbiterului. Şi preotul să ia pe fiecare din cei care primesc botezul şi să-i poruncească să se lepede/să dezerteze zicând:

— Mă lepăd/dezertez de tine, Satana, şi de toată slujirea ta şi de toate lucrurile tale! Iar când fiecare s-a lepădat/a dezertat să-l ungă cu untdelemnul exorcismului, spunându-i: — Orice duh să se depărteze de la tine! Şi în acest mod să-l predea gol episcopului sau prezbiterului care stă lângă apă şi care botează. Şi un diacon să coboare cu el în acest mod. Iar când cel ce se botează va fi coborât în apă, punând mâna peste el, cel care-1 botează să-i spună astfel: — Crezi într-un Dumnezeu Tată Atotputernic? Iar cel care se botează să spună şi el: — Cred. Şi îndată [cel care-1 botează] având mâna pe capul lui să-l boteze o dată. Şi apoi să zică: — Crezi în Hristos lisus Fiul lui Dumnezeu, Care S-a născut din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, S-a răstignit sub Ponţiu Pilat, a murit, a înviat a treia zi din morţi, a urcat în ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui şi va veni să judece vii şi morţii? Iar când acela va fi spus: — Cred, să-l boteze iarăşi. Şi iarăşi să-i spună: — Crezi în Duhul Sfânt, în sfânta Biserică şi în învierea cărnii? Iar cel care se botează să spună: — Cred. Şi aşa să fie botezat a treia oară. Şi când se va înălţa [din apă], să fie uns de prezbiter cu untdelemnul mulţumirii spunând: — Te ung cu untdelemn sfânt în Numele lui lisus Hristos. Şi astfel după ce s-au uscat şi îmbrăcat fiecare, să intre apoi în biserică. Iar episcopul punând peste ei mâna să cheme astfel: — Doamne Dumnezeule, Care i-ai învrednicit să merite iertarea păcatelor prin baia naşterii din nou, fa-i vrednici şi să se umple de Duhul Sfânt şi trimite peste ei harul Tău, ca să-Ti slujească potrivit voii Tale. Că a Ta este slava, a Tatălui şi a Fiului împreună cu Sfanţul Duh în sfânta Biserică, acum şi în vecii vecilor. Amin. După care, vărsând cu mâna sa untdelemnul mulţumirii şi punându-i-o pe cap, să spună: — Te ung cu untdelemn sfânt în Dumnezeu Tatăl Atotputernic, în Hristos lisus şi în Duhul Sfânt. Iar după ce i-a însemnat [cu semnul crucii] pe frunte să le dea sărutare şi să spună:

— Domnul cu tine. Iar cel însemnat să spună: — Şi cu duhul tău. Şi aşa să facă cu fiecare. După care să se roage acum împreună cu tot poporul, pentru că înainte de a fi toate acestea ei nu se rugau cu credincioşii. Şi după ce s-au mgat, să-şi dea sărutarea păcii. Şi atunci ofranda să fie adusă de diaconi episcopului, iar el să mulţumească asupra pâinii, ca antitip al Trupului lui Hristos, şi asupra paharului cu vin amestecat, ca antitip al Sângelui vărsat pentru toţi cei ce au crezut în El; asupra laptelui şi mierii amestecate ca să arate împlinirea făgăduinţei făcute părinţilor şi în care a vorbit de pământul în care curge lapte şi miere. Aceasta e carnea pe care ne-a dat-o Hristos ca cei ce cred să se hrănească cu El, Care prin dulceaţa cuvântului Său face dulci cele amare ale inimii; precum şi asupra apei aduse ofrandă pentru a arăta baia, pentru ca şi omul lăuntric, adică sufletul, să dobândească lucruri asemănătoare ca şi trupul. Despre toate acestea episcopul să dea seamă celor ce se împărtăşesc. Iar frângând pâinea şi dând fiecare parte a ei să spună: — Pâinea Cerească în Hristos lisus! Iar cel ce o prieşte să spună: — Amin. Şi dacă nu vor fi destui prezbiteri, să ţină potire şi diaconii şi să stea cu cinste şi cu cuviinţă: primul să ţină apa, al doilea laptele, iar al treilea vinul. Iar cei ce se împărtăşesc să guste din fiecare [potir], ccl care le dă spunându- le de trei ori: — In Dumnezeu Tatăl Atotputernic. Iar cel cc primeşte să spună: — Amin. — Şi în Domnul lisus Hristos. [— Amin.] — Şi în Duhul Sfânt şi în Sfântă Biserică. Iar el să spună: — Amin. Şi aşa să se facă cu fiecare. Iar după ce s-au făcut acestea, fiecare să se sârguiască să facă toată fapta bună, să placă lui Dumnezeu şi să se poarte drept, petrecând în Biserică, făcând cele ce le învaţă ea şi înaintând în cucernicie. Acestea vi le-am predat pe scurt despre Sfântul Botez şi Ofranda Sfântă, căci aţi fost deja învăţaţi despre învierea cărnii şi celelalte, precum stă scris. Iar dacă se cade amintit şi altceva, episcopul să-I spună celor ce au primit botezul în linişte. Necredincioşii să nu le cunoască însă înainte de a primi mai întâi botezul. Acesta este pietricica albă despre care vorbea Ioan: „Un nume nou este scris pe ea, pe care nimeni nu-1 ştie decât cine va primi pietricica” [Ap 2, 47].

XXII. [Despre Cuminecătură]

în ziua întâi a sâmbetei [duminica], dacă poate, episcopul să cuminece cu mâna lui tot poporul, în timp ce diaconii frâng [Pâinea], iar prezbiterii să frângă şi ei Pâinea. Când diaconul aduce [Euharistia] la prezbiter, acesta să-i prezinte vasul şi însuşi prezbiterul să ia şi să împartă poporului cu mâna lui. Iar în celelalte zile să primească [Cuminecătura] după porunca episcopului.

XXIII. Despre post

Văduvele şi fecioarele să postească adeseori şi să se roage în/pentru Biserică. Prezbiterii să postească ori de câte ori ar voi şi laicii asemenea. Episcopul nu poate să postească decât atunci când posteşte tot poporul. Căci uneori cineva vrea să aducă o ofrandă, şi el nu poate să o refuze; iar atunci când frânge, va gusta negreşit.

XXIV. Despre darurile pentru bolnavi

în caz de necesitate, dacă nu este prezbiter, diaconul să dea bolnavilor semnul [signum] cu râvnă, şi după ce va fi dat cât e necesar, când va fi primit ceea ce se împarte, să mulţumească şi să le consume acolo. Cei care primesc [darurile] să slujească cu râvnă Dacă primeşte cineva [daruri] ca să le aducă unei văduve, unui bolnav sau celui ce se ocupă de cele ale Bisericii, să le aducă în acea zi. Şi dacă nu le-a dus, să le ducă în ziua următoare, sporind din ale lui cele ce erau, fiindcă la el a rămas pâinea săracilor.

XXV. Despre aducerea sfeşnicului cu lumină la cina comunităţii

Când e de faţă episcopul, atunci când se face seară, diaconul să aducă lumina şi, stând în mijlocul tuturor credincioşilor care sunt de faţă, [episcopul] să aducă mulţumire. Mai întâi să salute zicând: — Domnul să fie cu voi! Iar poporul să zică: — Şi cu duhul tău. — Să mulţumim Domnului! Iar ei să zică: — Vrednic şi drept lucru este! Măreţie şi înălţare împreună cu slavă 1 se cuvin! Şi să nu zică: Sus inimile!, fiindcă acestea se spun la Ofranda [Euharistică]. Şi să se roage în acest mod, zicând: — îţi mulţumim, Doamne, prin Fiul Tău Iisus Hristos, Domnul nostru, prin Care ne-ai luminat descoperindu-ne lumina nestricăcioasă. Străbătând lungimea zilei şi ajungând la începutul nopţii, săturându-ne de lumina zilei pe care ai zidit-o spre desfătarea noastră şi neducând acum lipsă prin harul Tău de lumina de seară, Te lăudăm şi slăvim prin Fiul Tău Iisus Hristos Domnul nostru, prin Care Ţie fie slava, puterea şi cinstea împreună cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Şi toţi să spună: — Amin. Iar după cină să se ridice toţi rugându-se, iar copiii şi fecioarele să spună psalmi. Apoi când va lua paharul amestecat al ofrandei, diaconul să spună un psalm dintre cei în care stă scris Aliluia. Şi apoi, dacă porunceşte prezbiterul, să continue tot din aceiaşi psalmi. Iar după ce episcopul a adus ofrandă paharul, să spună unul din psalmii care se potrivesc paharului, tot cu Aliluia, în timp ce toţi spun şi ei [refrenul] Aliluia. Când vor rosti psalmii, toţi să spună Aliluia, ceea ce înseamnă: Lăudăm pe Dumnezeu Cel ce este [Iş 3,4]! Slavă şi laudă Celui ce a creat lumea toată doar prin cuvânt [Ps 33, 6; 92, 1]! Şi odată isprăvit psalmul, să binecuvânteze paharul şi să dea din părticele [de pâine] tuturor credincioşilor.

XXVI. [Despre cina comună]

Şi când cinează, credincioşii care sunt de faţă să ia din mâna episcopului o părticică dintr-o pâine înainte să-şi rupă propria pâine, fiindcă c o binecuvântare [eulogia], nu o mulţumire [eucharistia] ca Trupul Domnului. Iar înainte să bea fiecare, se cuvine să ia un pahar şi să mulţumească asupra lui, şi în acest fel să bea şi să mănânce în curăţie. Iar catehumenilor să li se dea o pâine a exorcismului şi fiecare să aducă ofrandă un pahar.

XXVII. Că nu se cuvine să mănânce catehumenii împreună cu credincioşii

Catehumenul să nu şadă la Cina Domnului. Cine mănâncă să pomenească pe cel care l-a invitat ori de câte ori mănâncă; căci de aceea a fost rugat să intre sub acoperişul lui.

XXVIII. Că se cuvine să mănânce cu disciplină şi îndestulare

Când mâncaţi şi beţi, faceţi-o cu cinste, şi nu până la beţie, ca nimeni să nu râdă de voi sau să se întristeze cel care vă invită din pricina destrăbălării voastre, ci să se roage să se învrednicească să intre la el nişte sfinţi, căci zice: „Voi sunteţi sarea pământului” [Mt 5, 13]. Dacă vi se dă în comun tuturor părţi egale, să iei doar partea ta. Iar dacă aţi fost invitaţi să mâncaţi pe săturate, mâncaţi astfel încât să mai rămână, iar cel care v-a invitat să dea cui va voi, ca din nişte rămăşiţe ale sfinţilor, şi să se bucure cu încredere de venirea voastră.

Când gustă, invitaţii să mănânce în tăcere, necertându-se în cuvinte, ci spunând doar ceea ce i-ar îndemna episcopul şi dacă el va pune o întrebare, să i se răspundă. Iar când va spune cuvânt episcopul, toţi să tacă plini de cuviinţă, aprobându-1 până ce va pune iarăşi o întrebare. Şi chiar dacă credincioşii ar fi de faţă la o cină fără episcop, dar în prezenţa unui prezbiter ori diacon, să mănânce la fel cu cuviinţă. Şi fiecare să se grăbească să primească pâinea binecuvântată [eulogia] fie din mâna prezbiterului, fie a diaconului. La fel şi catehumenul să primească o pâine a exorcismului. Dacă s-au adunat laici, să mănânce cu cuviinţă, căci laicul nu poate da pâine binecuvântată [eulogia].

XXIX. Că se cuvine a mânca cu mulţumire

Fiecare să mănânce în Numele Domnului. Căci ceea ce Ii place lui Dumnezeu e să fim toţi uniţi şi sobri/treji, ca şi păgânii să ne imite.

XXX. Despre cina văduvelor

Dacă vrea cineva să invite la ospăţ văduve, să fie înaintate în vârstă şi să le trimită acasă înainte de căderea serii. Dacă însă nu le poate primi din pricina slujirii de cleric, să le trimită acasă dându-le mâncare şi vin, iar ele să guste din acestea la ele acasă cum le place.

XXXI. Despre roadele care se cuvine să fie aduse episcopului

Toţi să se grăbească să aducă ofrandă episcopului la timpul lor primele roade ca pârgă a lor. Iar el să le aducă ofrandă, să le binecuvânteze şi să-l numească pe cel care le-a adus, zicând: — îţi mulţumim, Doamne, şi-Ţi aducem pârga roadelor pe care ni le-ai dat spre împărtăşire după ce le-ai adus la maturitate prin cuvântul Tău şi ai poruncit pământului să scoată tot felul de roade spre veselie şi hrană oamenilor şi oricărei vietăţi [Fc 1, 11. 29]. Pentru toate Te lăudăm, Dumnezeule, şi pentru toate binefacerile pe care ni le-ai făcut împodobind făptura Ta cu tot felul de roade prin Slujitorul/Copilul [Paidos] Tău, Iisus Hristos Domnul nostru, prin Care Ţie fie slava în vecii vecilor. Amin.

XXXII. Binecuvântarea roadelor

Să se binecuvânteze aceste roade: struguri, smochine, rodii, măsline, pere, mere, dude, piersici, cireşe, migdale, prune; nu însă pepene verde, nici galben, nici castraveţi, nici ciuperci, nici ceapă, nici usturoi, nici vreo altă legumă. Dar să se aducă ofrandă şi flori. Să se aducă aşadar trandafiri şi crini, nu însă şi altele.

XXXIII. Că nu se cuvine să guste cineva de Paşte

înaintea ceasului în care se cuvine să se mănânce Nimeni să nu guste de Paşte înainte de a se aduce Ofranda [euharistiei], căci celui ce face aşa nu i se va socoti postul. Dacă însă o femeie are în pântece şi cineva e bolnav şi nu poate posti două zile, atunci din pricina necesităţii să postească sâmbăta, înfrânându-se de la pâine şi apă. Dacă însă cineva aflat pe mare sau într-o necesitate va ignora ziua [Paştelui], atunci când va afla acest lucru, să se achite de post în a cincizecea zi după [Paşte], Fiindcă Paştele pe care-1 păzim nu e o prefigurare [typos] — căci prefigurarea a trecut, de aceea a încetat în luna a doua [Nm 9, 5-14] —, ci trebuie să postească atunci când află adevărul.

XXXIV. Că diaconul trebuie să stăruie pe lângă episcop

Fiecare diacon împreună cu ipodiaconii să stăruie pe lângă episcop. Să i se arate cei ce sunt bolnavi, ca, dacă-i va plăcea episcopului, să-i viziteze. Căci e o foarte mare mângâiere pentru bolnav atunci când îşi aduce aminte de el arhiereul.

XXXV. Despre timpul în care trebuie să ne rugăm

îndată ce s-au trezit şi sculat în picioare, înainte de a-şi face lucrul lor, credincioşii să se roage lui Dumnezeu şi aşa să se pună la lucru. Iar dacă se face o catehizare prin cuvânt, să pună înaintea lucrului faptul de a merge şi a auzi Cuvântul lui Dumnezeu spre mângâierea sufletului său. Să se grăbească deci şi la biserică, unde înfloreşte Duhul.

XXXVI. Că ori de câte ori se aduce Ofranda [euharistică], trebuie gustat din Euharistie înainte de a gusta orice altceva Orice credincios să se sârguiască să primească Euharistia înainte de a gusta orice altceva. Căci dacă o primeşte cu credinţă, chiar dacă i s-ar fi dat otravă de moarte, după aceasta n-ar putea să-l vatăme.

XXXVII. Că Euharistia trebuie păzită cu grijă Oricine să aibă grijă ca un necredincios să nu guste din Euharistie, şi nici ca un şoarece sau altă vietate ori altceva să cadă în ea şi să piară din cauza ei. Căci este Trupul lui Hristos care trebuie mâncat de credincioşi, iar nu dispreţuit.

XXXVIII. Că nu se cuvine să cadă ceva din Pahar

Binecuvântând paharul în numele lui Dumnezeu, l-ai primit ca un antitip al Sângelui lui Hristos. De aceea nu-1 vărsaţi, ca nu cumva să-l lingă un duh străin, iar Dumnezeu să se mânie împotriva ta fiindcă l-ai dispreţuit şi atunci vei fi vinovat de Sângele Domnului ca acela care dispreţuieşte preţul cu care a fost cumpărat [1 Co 11, 27-29].

XXXIX. [Despre diaconi şi prezbiteri]

Diaconii şi prezbiterii să se adune zilnic în locul pe care li l-a poruncit episcopul. Şi diaconii să nu fie nepăsători să se adune la timpul potrivit, afară dacă-i împiedică vreo boală. Iar când s-au adunat toţi, să-i înveţe pe cei ce sunt în biserică, şi după ce s-au rugat în acest mod, fiecare să meargă la lucrul său.

XL. Despre locurile de îngropare

Omul să nu fie apăsat dacă vrea să îngroape un om în cimitire, căci e un lucru al oricărui sărac. Ci să i sc dea celui ce a săpat groapa plata lucrătorului şi preţul cărămizilor. Iar pe cei ce se găsesc în locul acela şi au grija lui, episcopul să-i hrănească din cele date Bisericii, ca nimeni din cei ce vin în acele locuri să nu fie apăsat.

XLI. Despre timpul în care să ne rugăm

Când se ridică dimineaţa din somn, înainte de a se atinge de orice lucru, orice om credincios şi femeie credincioasă să-şi spele mâinile şi să se roage lui Dumnezeu, şi în acest mod să se ducă la lucrul său. Dacă se face o cateheză şi se explică cuvântul lui Dumnezeu, fiecare să alerge să se ducă în locul acela, socotind în inima sa că Dumnezeu este Cel pe care-L aude în cel care-l învaţă. Căci cine se roagă în biserică va putea scăpa de răutatea zilei. Cine e evlavios să socotească drept un mare rău dacă nu se duce la locul unde se face cateheza, mai ales dacă nu poate citi sau dacă vine un dascăl. Nimeni dintre voi să nu întârzie la biserică, locul în care se dă învăţătura. Atunci se va da celui ce vorbeşte să spună cele ce sunt de folos fiecăruia [Mt 10, 19] şi vei auzi lucruri pe care nu le gândeai şi te vei folosi de cele pe care Duhul Sfânt ţi le va da prin cel care te catehizează. în acest mod credinţa ta se va întări pe cele pe care le vei auzi. în acel loc ţi se vor spune şi cele ce se cuvine să le faci în casa ta. De aceea, fiecare să se sârguiască să meargă la biserică, locul unde înfloreşte Duhul Sfânt. Dacă e o zi în care nu e cateheză, când fiecare va fi în casa lui, să ia cartea sfântă şi să citească în ea destul ceea ce pare să-i aducă un folos.

Dacă eşti în casa ta, roagă-te la ceasul al treilea şi binecuvântează pe Dumnezeu. Dacă în acel moment eşti în alt loc, roagă-te lui Dumnezeu în inima ta. Căci în acel ceas a fost văzut Hristos pironit pe lemn. De aceea şi în Legea veche s-a poruncit să se aducă în ceasul al treilea pâinea punerii înainte ca prefigurare a Trupului şi Sângelui lui Hristos, iar junghierea mielului necuvântător e prefigurarea junghierii Mielului desăvârşit. Căci Hristos e Păstorul şi Pâinea care s-a coborât din cer [In 6, 51]. Roagă-te la fel şi la ceasul al şaselea, căci atunci când Hristos a fost pironit pe lemnul crucii, ziua aceea s-a împărţit şi s-a făcut un întuneric. Să se roage astfel în ceasul acela cu o rugăciune puternică, imitând glasul Celui ce S-a rugat atunci şi toată făptura a întunecat din pricina necredincioşilor iudei. Să facă o mare rugăciune şi o mare binecuvântare şi la ceasul al nouălea spre imitarea modului în care II laudă sufletele drepţilor pe Dumnezeu Care nu minte, pentru că Şi-a adus aminte de sfinţii Săi [din iad] şi a trimis Cuvântul Său ca să-i lumineze. Căci în acel ceas fiind Hristos împuns în coastă s-a vărsat din ea apă şi sânge [In 19, 34], şi luminând apoi restul zilei a dus-o spre seară. După care începând să doarmă şi făcând să înceapă ziua următoare, a împlinit icoana învierii. Roagă-te şi înainte ca trupul tău să se odihnească în pat. Sculându-te însă în jurul miezului nopţii, spală-ţi mâinile şi te roagă. Iar dacă e de faţă şi soţia ta, rugaţi-vă împreună; dacă însă aceasta nu este credincioasă, atunci retrage- te în altă cameră şi te roagă, după care întoarce-te iarăşi în patul tău. Nu fi leneş la rugăciune, întrucât cine e legat cu nuntă nu este necurat. Căci cei care s-au spălat n-au nevoie să se spele iarăşi, fiindcă sunt curaţi [In 13, 10]. E destul să te însemnezi cu suflarea ta umedă şi luând în mâini suflarea şi trupul tău e sfinţit până la picioare. Căci atunci când se aduc dintr-o inimă credincioasă ca dintr-un izvor, darul Duhului şi apa băii [baptismale] îl sfinţesc pe cel ce crede. Aşadar, e necesar să ne rugăm în acest ceas. Căci prezbiterii care ne-au predat aceasta ne-au învăţat că în acest ceas toată făptura se linişteşte o clipă ca să laude pe Domnul: stelele, pomii şi apele se opresc o clipă şi toată oştirea îngerilor care-L slujesc laudă pe Dumnezeu în acest ceas împreună cu sufletele drepţilor. De aceea cei ce cred trebuie să se sârguiască să se roage în acest ceas. Dând mărturie de aceasta, Domnul spune: „lată la miezul nopţii s-a auzit strigătul celor ce spuneau: Iată a venit mirele! Sculaţi-vă întru întâmpinarea Lui!” [Ml 25, 6]. Sculându-te şi tu la cântatul cocoşilor, roagă-te la fel. Căci în ceasul când a cântat cocoşul, fiii lui Israel L-au tăgăduit pe Hristos, pe Care noi L-am cunoscut prin credinţă aşteptând întru nădejdea luminii veşnice ziua în care va fi învierea morţilor.

Aşa făcând toţi credincioşii, aducându-vă aminte de acestea, învăţându-vă unii pe alţii şi făcându-vă pildă catehumenilor, nu veţi putea nici să fiţi ispitiţi, nici să pieriţi, întrucât îl veţi avea mereu pe Hristos în aducere-aminte.

XLII. [Despre semnul crucii]

Dacă eşti ispitit, însemnează-ţi mereu fruntea [cu semnul crucii] cu evlavie; căci acest semn al Pătimirii s-a arătat încercat împotriva diavolului dacă-1 vei face cu credinţă, nu ca să placi oamenilor, ci punându-1 înainte cu iscusinţă ca pe un scut. Căci atunci când potrivnicul vede puterea care iese din inimă şi că omul lăuntric, care e raţional, arată în afară asemănarea Cuvântului întipărită înăuntrul lui, e pus pe fugă de suflarea ta. Acest lucru l-a învăţat în prefigurare Moise prin mielul junghiat de Paşte, poruncind să se ungă cu sângele lui pragul şi cei doi stâlpi ai uşii [/ş 12, 7], şi însemnând credinţa în Mielul desăvârşit care este acum [/ Ptr 1, 19; Evr 9, 12-14] între noi. Căci însemnându-ne cu mâna fruntea şi ochii, ne ţinem departe de cel ce încearcă să ne nimicească.

XLIII. [Concluzie]

Dacă aceste lucruri sunt primite cu recunoştinţă şi dreaptă-credinţă, ele dau zidire Bisericii şi viaţă veşnică credincioşilor. Dau sfat ca ele să fie păzite de toţi cei ce sunt înţelepţi. Căci dacă urmează şi păzesc predania apostolică pe care o ascultă, nici un eretic nu vă va putea duce în rătăcire şi nici un alt om. Căci multele erezii au crescut fiindcă întâi-stătătorii n-au mai vrut să-i înveţe pe alţii gândirea apostolilor, ci au făcut după poftele lor ce au vrut ei, nu ce se cuvenea.

Dacă am lăsat ceva deoparte, iubiţii noştri, acestea le va descoperi Dumnezeu celor vrednici de ele, căci El cârmuieşte Biserica pentru ca să ajungă la limanul liniştii.