Invataturile Sfantului Grigorie Palama cu caracter social

În punctul în care ne aflăm acum vom studia cât mai analitic, dar oarecum în rezumat, învăţăturile Sfântului Grigorie cu privire la diferite probleme sociale care aveau legătură cu turma sa duhovniceas-că. Sfântul Grigorie este un mare teolog al Bisericii, dar în acelaşi timp şi un Păstor, care se confrunta cu toate problemele oamenilor. In plus, întrucât omul este alcătuit din suflet şi trup, problemele sufletului şi ale duhului nu sunt separate de cele ale trupului şi ale materiei. Oricum, înainte de a continua analiza acestei teme, vom face două distincţii necesare şi esenţiale. Prima este aceea că tot ceea ce se va afirma aici provine din predicile pe care Sfântul le-a rostit dinaintea credincioşilor săi din Tesalonic. Ca Arhiepiscop al Tesalonicului s-a confruntat cu probleme serioase şi s-a îngrijit " de rezolvarea lor. Cea de-a doua este faptul că ceea ce vom spune aici nu reprezintă o analiză completă a învăţăturilor cu caracter social ale Sfântului Grigorie, ci doar simple afirmaţii care ne vor înfăţişa, oricum, marea bogăţie duhovnicească a Sfântului şi marea sa dragoste pentru credincioşii săi. Vom sublinia în cele din urmă câteva aspecte din care vom putea observa dimensiunea socială a teologiei sale. a) Nu trebuie să uităm că Sfântul îşi fondează învăţăturile sale legate de problemele sociale pe eclesiologia sa. După cum putem observa din predicile sale, el face dese referiri la Biserică, care este Trupul lui Hristos, unde ne împărtăşim de Harul necreat al lui Dumnezeu şi suntem hrăniţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Toţi creştinii din Biserică formează o unitate, o societate. De fapt, aceasta reprezintă adevărata societate. De aceea, creştinătatea operează toate reglementările sociale în cadrul Bisericii. b) Adevărata comuniune socială este rodul isihasmului. Isihasmul nu înseamnă doar mântuirea personală, nu este o simplă manifestare religioasă a vieţii omeneşti separată de restul vieţii comunitare, ci reprezintă însăşi substanţa comunităţii. în predicile sale, el analizează mereu faptul că pierderea legăturii noastre cu Dumnezeu are consecinţe dezastruoase şi în 204 relaţiile noastre cu ceilalţi. Când mintea se retrage din inimă şi se depărtează de Dumnezeu, persoana umană devine crudă, iar problemele de ordin social reapar. împrăştierea minţii prin intermediul simţurilor în mediul exterior face ca latura simţitoare a sufletului să se aplece din nou către creaturi, situaţie în care patimile noastre rele îşi arată iar colţii. Aşadar, sociologia este în strânsă legătură cu patologia şi isihasmul. Acesta este un aspect fundamental în cadrul învăţăturilor Sfântului Grigorie Palama şi nu trebuie trecut cu vederea. Dar, întrucât am vorbit despre îmbolnăvirea minţii şi reapariţia patimilor în capitolele precedente, nu le vom mai repeta aici. în orice caz, cea mai acută problemă umană, paradoxală cum poate apărea la prima vedere, este moartea, cu consecinţele ei înspăimântătoare. în plus, după săvârşirea păcatului şi apariţia morţii, omul a îmbrăcat haina de piele a decăderii şi a morţii. Cu adevărat aceasta este problema care ne preocupă cel mai mult. Nesiguranţa, teama, grija faţă de viitor, simţul morţii, apariţia bolilor şi apropierea morţii reprezintă elemente de anormalitate în organismul nostru psihosomatic. Moartea este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă omul. De aceea, depăşirea fricii de moarte, care se poate produce doar datorită isihasmului ortodox, este lucrul de care are nevoie omul şi pe care Biserica Ortodoxă i-l oferă. c) Când persoana umană este vindecată, ajunge la dragoste, care reprezintă o virtute teologică şi socială, deoarece în realitate, dragostea este o expresie a comuniunii şi a unirii omului cu Dumnezeu, care are drept rezultat refacerea relaţiilor sale cu confraţii săi. De aceea, repetăm, dragostea este cea mai teologică dintre virtuţi, dar şi cea cu cel mai mare grad de importanţă socială. În predicile Sfântului Grigorie aflăm nenumărate pasaje care vorbesc despre adevărata dragoste. în Biserică, prin întreaga sa viaţă sfin-ţitoare şi ascetică, omul se luptă să transforme dragostea egoistă în dragoste liberă de egoism. O persoană iubitoare de sine şi egoistă nu poate iubi cu adevărat, în vreme ce una care-L iubeşte pe Dumnezeu şi pe toţi oamenii este o fiinţă curată prin împărtăşirea unei astfel de iubiri. Putem vedea acest lucru şi astăzi în Sfântul Munte, acolo unde întâlnim monahi care s-au curăţat de patimi şi care ne iubesc cu adevărat. 205 De aceea, este necesar ca omul să fie vindecat. Vindecarea sufletului, de care Biserica vorbeşte neîncetat, reprezintă baza comuniunii sociale adevărate. Sfântul Grigorie spune că există anumite repere care ne arată că o anumită persoană a ajuns la adevărata dragoste. Unul este acela că mintea s-a eliberat de lucrurile inferioare şi s-a înălţat la Dumnezeu, când în mod firesc uită de tot şi stă cu mintea mereu îndreptată către Dumnezeu. Un altul este acela că "se roagă Domnului cu frângere de inimă şi cu o dulce durere a inimii atât pentru sine, cât şi pentru alt om, ştiut sau neştiut, duşman sau prieten, chiar dacă e necăjit sau nu". Primul reper constituie iubirea faţă de Dumnezeu, iar celălalt iubirea faţă de aproapele68. Aici, vedem limpede că isihasmul şi rugăciunea minţii nu lucrează într-o atmosferă de tip budist sau într-una de apatie în sensul stoic al cuvântului, ci într-o permanentă mişcare şi împărtăşire a iubirii. Viaţa isihastă fără dragoste este străină teologiei ortodoxe. Dacă nu putem face deosebirea între modul de viaţă budist şi cel al vieţii isihaste, înseamnă că nu ne cunoaştem Tradiţia. Adevărata dragoste, ca şi comuniune şi unitate, poate fi aflată în Biserică, care este Trupul lui Hristos. Am afirmat mai înainte că sociologia Sfântului este strâns legată de eclesiologia sa. De fapt, într-una din predicile sale Sfântul subliniază adevărul că noi toţi formăm o unitate şi o comuniune în cadrul Trupului lui Hristos, în care nu există esenţialmente conducător şi conduşi. "Aşadar, printre noi nimeni nu este conducător sau condus, ci noi toţi, prin Harul Său, suntem una prin credinţă cu El şi întru El, noi aparţinem unicului Trup al Bisericii Sale, avându-L pe El ca unicul Cap al Bisericii". Legat de această învăţătură, şi anume că noi aparţinem cu toţii unui singur trup, se află şi cealaltă învăţătură, şi anume că noi trebuie să avem grijă de fraţii noştri, întrucât noi toţi suntem membri ai Trupului lui Hristos69. Este imposibil ca membrele trupului omenesc să nu aibă grijă unele de altele. Să ne iubim unii pe alţii, să ne tolerăm unii pe alţii şi să avem grijă unii faţă de alţii, întrucât suntem fraţi şi membri ai unui singur trup, Biserica lui Hristos. Acolo unde sălăşluieşte ura, lipseşte dragostea. 206 Omul nu-L poate iubi pe Dumnezeu şi să-şi urască fratele. Cel ce-şi urăşte aproapele şi luptă împotriva lui îşi aduce mărturie împotriva sa "că nu îl iubeşte pe Dumnezeu"70. Atunci când cineva îşi prelun-geşte nejustificat mânia, ajunge să-şi insulte aproapele şi neîntorcându-se la calm şi împăcare, cade din "lumina dragostei" şi, umplându-se de întuneric, diavolul, stăpânul întunericului, ajunge să se sălăşluiască în el. De aceea, Sfântul îi sfătuieşte pe creştini să-şi stăpânească patima mâniei care alungă dragostea şi înnăspreşte relaţiile cu aproapele71. Aşadar, dragostea are un conţinut pe deplin teologic şi social. Şi, desigur, această dragoste este de neconceput înafara Bisericii şi a vindecării omului de patimi. Doar prin metoda pe care doar Biserica Ortodoxă o posedă, poate omul să depăşească dragostea egoistă şi să ajungă la cea nepătimaşă şi astfel să iubească cu adevărat. d) Mila, de asemenea, este strâns legată de dragoste. Această milă omenească este strâns legată de Mila dumnezeiască şi de mila şi înţelegerea pe care o arătăm faţă de fraţii noştri. în omiliile sale, el se referă adesea la marea valoare a virtuţii milei. Binele pe care îl aduce mila este îndoit. în primul rând, înseamnă a oferi "adăpost, hrană şi ajutor neprecupeţit" celor nevoiaşi. În al doilea rând, înseamnă îngăduinţă, iertare şi înţelegere faţă de cei greşiţi. Hristos a propovăduit ambele forme ale milei, în textul referitor la Judecata viitoare el a accentuat necesitatea ca noi să facem binele şi să arătăm milă faţă de acei fraţi ai noştri aflaţi în nevoie, iar în parabola despre omul care datora zece mii de talanţi a accentuat asupra necesităţii de a face milostenie sub forma înţelegerii şi a iertării72. Bunătatea faţă de fraţii noştri, spune Sfântul Grigorie, are numeroase forme. El afirmă acest lucru, se pare, deoarece oamenii pe vremea aceea, ca şi acum, afirmau că nu puteau fi milostivi din cauza sărăciei şi a altor necazuri. Dar mila creştină are "multe forme". Dacă omul nu poate vindeca cu un cuvânt miraculos, atunci o poate face cu un cuvânt de îmbărbă-tare. Dacă nu poţi fi de folos nevoilor fratelui tău, îi poţi oferi măcar cele de strictă trebuinţă. Dacă nu eşti capabil de a oferi învăţături, ori atentă supraveghere, poţi deveni dascăl celorlalţi prin exemplul propriei tale vieţi. Dacă ceilalţi te 207 defăima şi te denigrează, îţi poţi păstra liniştea, fără să-ţi schimbi comportamentul, rămânând demn faţă de tine şi de cei ce te defăima73. Aşadar, observăm că mila creştină nu înseamnă numai oferirea unor bunuri materiale. Ea înseamnă un întreg ansamblu de atitudini pline de demnitate în raport cu fratele tău. În plus, Sfântul accentuează şi aspectele pozitive ale milosteniei. Omul, spune el, nu poate purta virtuţile fratelui şi nici nu le poate trece cu vederea. Dar, în cazul milei, el poate suplini prin practicarea ei alte lipsuri proprii şi poate astfel înlătura prin iertare şi alte neîmpli-niri. Aceasta se întâmplă atunci când oferim şi altora "aceste necesităţi pământeşti, inferioare ale trupului, adică hrană şi băutură, haine, aur şi argint pe care fiecare le posedă". Aşadar, putem "suplini oarecum tot restul obligaţiilor ce le avem faţă de aproapele prin oferirea a ceea ce este cu putinţă". Această cale de mântuire este, mai ales, accesibilă celor ce trăiesc în lume74. Aşadar, milostenia este fie o expresie a unirii cu Dumnezeu, fie o cale de a ajunge la mântuire. Şi în aceste două feluri de milostenie creştinul dă expresie convingerii sale că el va fi eliberat din sclavia psihologică faţă de lucrurile create şi trecătoare şi îşi va împlini dorinţa sa de mântuire. Pe lângă aceasta, milostenia reprezintă şi o modalitate de a ajunge să te faci vrednic de mila Domnului. "Să ne îmbunătăţim comportamentul cu iconomie, aşa încât să fim bineplăcuţi Domnului. Să-i eliberăm pe alţii de griji, aşa încât să putem fi şi noi eliberaţi de ele, să fim milostivi, aşa încât să primim milostenie pe toate planurile... Să avem compasiune şi bunătate. Să dovedim dragoste faţă de fratele nostru şi credincioşie faţă de Tatăl nostru al tuturor şi Domn al buneivoinţe"75. El vorbeşte de iconomie, întrucât, de fapt, omul este icono-mul pământului. Vorbeşte şi despre necesitatea compasiunii şi bunătăţii. Aşadar, vedem că milostenia în cadrul Bisericii Ortodoxe nu înseamnă doar oferirea de bani şi bunuri materiale, dar înseamnă, în acelaşi timp, şi oferirea compasiunii şi bunătăţii. Este o jertfă duhovnicească şi materială faţă de fratele nostru. 208 În plus, în ziua de azi, majoritatea oamenilor duc lipsă de dragoste şi bunătate. e) Sfântul nu este un sociolog în sensul pe care îl dăm noi astăzi acestui cuvânt, ci este un teolog în adevăratul sens al cuvântului şi de aceea este un bun sociolog. Doar în această lumină trebuie să analizăm tema de care el se ocupă, precum ar fi valoarea banilor. în predica sa referitoare la parabola bogatului şi a săracului Lazăr, el face observaţii foarte interesante referitoare la valoarea şi sensul banilor. Nu toţi oamenii pot presta acelaşi fel de muncă şi să producă aceleaşi fel de lucruri. Unul lucrează ca secretar, altul ca fermier, ori croitor, ţesător, constructor, cizmar, medic ş.a.m.d. Aşadar, pentru a căpăta tot ceea ce este necesar, noi posedăm unele lucruri datorită meseriilor pe care le practicăm, şi obţinem alte lucruri de la alţi oameni atunci când le oferim propriile noastre lucruri. Deci, trebuie să aibă loc un schimb de produse, şi acesta este sensul nenumăratelor vocaţii profesionale, precum şi importanţa comunităţilor. întrucât acest 3chimb de produse este dificil "au fost inventaţi banii ca un mijloc social benefic prin care putem dispune de bunuri suplimentare şi de împlinirea propriilor nevoi". Deci, fermierul oferă ceea ce a produs în plus, şi atunci când primeşte preţul respectiv, el îşi cumpără casă şi alte bunuri. Cizmarul procedează la fel. "în acest mod, vieţile noastre, ale tuturor, sunt alcătuite din relaţiile dintre noi, şi pentru acest motiv există aşezări şi oraşe, iar omul este un animal social"76. în această omilie a Sfântului Grigorie observăm valoarea şi necesitatea societăţii, precum şi sensul şi importanţa banilor. Omul este o fiinţă socială, de aceea, el a stabilit comunităţi, aşezări şi oraşe. El nu poate trăi doar pentru sine. Dacă o comunitate nu prosperă, omul îşi pierde valoarea. în aceste învăţături, putem vedea şi valoarea actelor de filantropie. Banii reprezintă un mijloc de schimb. De aceea, ei nu pot avea o valoare superioară produselor. Deci, sunt necesari pentru schimbul de produse. Aceasta înseamnă că nu pot şi nu trebuie transformaţi într-o valoare în sine. De aceea, cămătarul poate dăuna societăţii. în lumina acestor învăţături, Sfântul sfătuieşte să oferim împrumuturi în caz de nevoie, dar, nu cu dobânzi excesive. El face comentarii pe această temă, întrucât în societatea Tesalonicului din acea vreme existau mulţi cămătari care făceau averi pe 209 seama sărăciei oamenilor, în plus, astfel de stări de lucruri au oferit motivaţii pentru răscoala şi rebeliunea zeloţilor, pe lângă cauzele de ordin poiitic. Sfântul spune că aceia care pretind dobânzi, mai ales la cote mari, şi nu împrumută banii fără a lua dobândă "comit aproape crime şi sunt mai răi decât păcătoşii". El face referiri la pasaje biblice ca cele din Vechiul Testament: "Să nu iei camătă pentru banii daţi cu împrumut", precum şi la locul unde în Vechiul Testament este lăudat "cel ce nu a dat banii cu camătă". De asemenea, aminteşte cuvintele Mântuitorului prin care El acceptă să se dea bani celor de la care nu există nici o nădejde de răsplată. Sfântul Grigorie Palama afirmă că nu este păcat să împrumuţi bani, ci să-i dai cu dobândă mare, mai ales atunci când acest lucru se face cu forţa. Suntem conştienţi că nevoia îi obligă pe săraci să ia cu împrumut bani în schimbul unor mari dobânzi, iar acest lucru nu reprezintă aplicarea în practică a virtuţii dragostei. Cămătarul nu numai că este lipsit de dragoste, nu numai că îşi primejduieşte sufletul, dar strică şi buna reputaţie a statului. Aceste cuvinte ale Sfântului Grigorie sunt pilduitoare: "Vedeţi cum cămătarul îşi strică atât reputaţia sa, cât şi pe cea a statului, întrucât îi aduce acestuia învinuirea de lipsă de omenie, vătămând astfel întreaga societate?" El consideră acest păcat drept o crimă de neomenie. El explică acest lucru afirmând că în timp ce cămătarul este cetăţean al acestui oraş şi toată averea ce a acumulat-o a făcut-o spre folosul său, prin intermediul oamenilor, din păcate el nu o foloseşte spre binele acestora. "Aceasta se observă din faptul că el nu dă bani celor ce nu au nici un ban, ci acelora care au puţin, dar o fac cu atâta vicleşug, încât le iau până la urmă şi puţinul pe care-1 au". Cămătarul face tot ce este cu putinţă să se îmbogăţească nu în bani, ci în păcate, distrugându-şi averea şi sufletul. în concluzie, Sfântul spune că dobânda cămătarilor este veninul viperelor ce sălăşluiesc în inimile avarilor. Dacă dobânda reprezintă veninul viperelor, ideea păstrării banilor, fără a fi daţi cu împrumut, deoarece nu este permis a lua dobândă, este maica viperelor77. Prin aceste cuvinte Sfântul vrea să arate că cei ce au bani ar trebui să-i dea cu împrumut fără dobândă, întrucât ei trăiesc în societate. 210 De fapt, banii nu le aparţin lor, ci întregii societăţi. Iar când societăţii nui merg treburile atunci când e război, banii îşi pierd valoarea. Deci, se spune că pentru acest motiv banii sunt utili vieţii sociale şi că ei reprezintă un bun social şi nu unul personal. b) Acest lucru ne conduce direct la tema bogăţiei şi a bogaţilor, care îi preocupa în mod conştient pe credincioşii din Tesalonic. Răscoala zeloţilor tocmai avusese loc, iar zeloţii se pare că trebuie să fi abordat aceste lucruri. Sfântul Grigorie privea acestea prin prisma teologiei Bisericii. De fapt, modul în care Biserica abordează toate problemele de ordin social, politic etc, diferă de cel cu care alte organizaţii antropocentriste şi umaniste le abordează. Analizând parabola lui Hristos despre bogatul şi săracul Lazăr şi faptul că bogatul de la locul său de chinuire 1-a văzut pe Lazăr în şanurile lui Avraam, el spune că în această parabolă Hristos ni-1 arată pe bogatul ce nu s-a mântuit, dar şi pe cel mântuit, şi anume pe Avraam. Desigur, nu îl numeşte pe Avraam bogat, deoarece Avraam a preferat lucrarea virtuţilor şi nu acumularea bogăţiilor. Bogatul din Evanghelie nu şi-a pierdut mântuirea fiindcă era bogat, ci din cauza egoismului, a lipsei de compasiune şi a urii faţă de străini. Deşi Avraam era bogat, el s-a mântuit, deoarece el a ales virtutea. Sf Grigorie scrie limpede: "Deşi Avraam era bogat, dar datorită dragostei sale faţă de Dumnezeu şi a compasiunii şi dragostei pentru străini el nu numai că s-a mântuit, dar a devenit şi un locaş pentru cei mântuiţi". Iar acest lucru se poate vedea prin faptul că Lazăr, după ce a murit, a fost dus în şanurile lui Avraam, care este locaşul celor vii, sau locuinţa celor ce se bucură de viaţa veşnică, locul veşnicelor bunătăţi78. Am început prin a vorbi despre bogatul din acest pasaj, pentru că vreau să arăt că Sfinţii Bisericii nu sunt manihei, şi nici, desigur, idolatri. Adică ei nu refuză bunurile materiale, dar nu le idolatrizează. Ei le privesc drept daruri ale lui Dumnezeu. în Tradiţia Ortodoxă se vede clar că întreaga lume este creaţia lui Dumnezeu. Omul este doar un simplu iconom al ei, întrucât el are nevoie de toate aceste lucruri pentru a putea vieţui. Dar, întrucât toţi oamenii sunt fii ai lui Dumnezeu, toţi oamenii au drepturi egale faţă de natură. Aşa precum toţi copiii unei familii moştenesc în mod egal 211 averea tatălui lor, acelaşi lucru este valabil şi în cazul lumii create. Problema apare atunci când cineva îşi impropriază bunurile materiale doar pentru sine, atunci când le dobândeşte prin mijloace necinstite în dauna societăţii şi când nu le administrează corect. Avraam era bogat, dar prin ospitalitate şi, în general, prin dragoste i-a făcut şi pe alţii părtaşi averilor sale. Când un om este cucernic, dar nu şi milostiv, el este supus condamnării. Sfântul Grigorie ne spune că bogatul, în iad aflându-se, îl numea pe Dumnezeu "Tatăl lui Avraam". Aceasta ne arată faptul că el nu fusese pedepsit pentru lipsa cucerniciei, întrucât "el făcea parte din categoria celor pioşi", ci pentru lipsa lui de compasiune pentru săraci79. Vorbind împotriva bogaţilor, Sfântul Grigorie, păstor duhovnicesc şi taumaturg vindeca atât oamenii obişnuiţi, cât şi pe cei bogaţi. Scopul său nu era acela de a aduce reproşuri cuiva, mai ales din pricini demagogice. El dorea mai presus de orice mântuirea săracilor şi a bogaţilor. El spunea: "Dacă cineva e înstărit sau plin de faimă, ori conducător, să nu se teamă de mântuirea sa". Nu trebuie să se necăjească, pentru că şi ei, cu Darul lui Dumnezeu, se pot întoarce de la cele rele, pot dobândi virtuţile, faptele dreptăţii, prudenţă, pot pune capăt răului săvârşit de alţii, îndreptându-i spre ascultare, spre Biserica lui Hristos80. Sfântul Grigorie face sociologie nu prin revoluţie, ci prin învierea sufletului. El nu se revoltă şi nici nu aduce reproşuri oamenilor, pentru că ştie că orice revoltă aduce probleme şi mai mari, ci vindecă oameni. Sfântul Grigorie nu este un utopic sau un vizionar, un nerealist sau un visător, ci subliniază faptul că bogaţii, dregătorii, înţelepţii ş.a.m.d. trebuie să se ostenească mai mult pentru a dobândi mântuirea81. Vorbind de bogăţie, el analizează cauzele şi motivele activităţilor umane. Totul trebuie să pornească dintr-o inimă curată. Bogaţilor le reproşează, pe de o parte, că nu împart ceea ce au, iar pe de altă parte, pentru că se îmbogăţesc "prin jaf'82. Aşadar, bogăţia obţinută pe nedrept şi care nu este oferită prin milostenie sunt cauzele reproşurilor Sfântului şi motivele pentru care bogaţii au parte de osânda veşnică. Vorbind despre parabola lui Hristos despre bogatul nemilostiv, el face observaţii pertinente, arătând motivele osândirii bogaţilor, cât şi cu privire la sensul nedreptăţii. Bogatul nemilostiv, 212 aşa cum observăm din parabolă, nu şi-a dobândit averea pe nedrept. El nu a nedreptăţit pe nimeni, pur şi simplu locul pe care se afla proprietatea sa, era mai productiv, aducea mai multe roade. Totuşi, era vrednic de moartea veşnică pentru că nu îşi folosea averea cum trebuie, avere pe care Dumnezeu i-o dăruise din belşug şi pe care ar fi trebuit s-o împartă cu săracii. Vedem aici că Dumnezeu a trimis harul rodirii, pentru că roadele respective erau roadele iubirii dumnezeieşti. Improprierea acestor bunuri reprezenta un mare păcat. Bogatul nemilostiv nu trebuia decât să fie un bun iconom. Pedeapsa pentru cei ce dobândesc averi prin jaf este cu mult mai aspră, mai ales dacă sunt jefuiţi săracii. Această categorie îi cuprinde "nu numai pe cei ce ne conduc, dar şi pe negustorii din piaţă", iar fiecare îşi are partea sa de responsabilitate. "Câte lucruri dăunătoare cumpărătorilor nu sunt născocite de către negustorii noştri care, atunci când au posibilitatea, nu folosesc corect cântarele şi măsurile?!"83 Desigur, aici Sfântul face referiri la îmbogăţirea negustorilor care fac tot ce le stă în putinţă pentru a-şi atinge scopul, chiar înşelându-i pe clienţi la cântărirea produselor. Aşadar, problema nu se pune doar în cazul bogaţilor şi a potentaţilor zilei, ci şi negustorilor care sunt în stare de orice pentru a se îmbogăţi. Una dintre cauzele principale ale îmbogăţirii necinstite o reprezintă patima iubirii de arginţi. Sfântul Grigorie analizează această problemă nu numai din perspectiva ei socială exterioară, ci o şi aprofundează. Iubirea de arginţi îi împinge pe oameni la îmbogăţire prin nedreptăţi, iar mai apoi îşi impropiază averile fără a face milostenii din ele. Patima banului este fără măsură. Iubitorul de arginţi nu este niciodată satisfăcut, chiar dacă posedă nenumărate bunuri materiale. Sfântul Grigorie face observaţii de mare fineţe. Cu cât iubirea de arginţi este mai satisfăcută, cu atât creşte fuga după bunuri materiale şi lipsurile în societate se înmulţesc. Nici măcar lumea întreagă nu este suficientă pentru un om lacom şi iubitor de măriri şi slavă deşartă. Şi întrucât sunt mulţi lacomi şi ambiţioşi pretutindeni, iar noi nu avem decât o singură lume "cum şi-ar putea afla vreunul dintre ei împlinirea dorinţelor sale?"84 213 Şi pe lângă starea ei de insatisfacţie, iubirea de arginţi întunecă sufletul omului. Toate patimile legate de aceasta îl despart pe om de Dumnezeu, îi împietresc sufletul "şi i-1 îngroapă cu aurul şi argintul pământesc". El spune că atunci când pământul este aruncat peste cadavre, el le îngroapă şi miasmele grozave. Atunci când aurul şi argintul pământului ajung să domine minţile celor ce le posedă "sufletele lor se îmbibă de o teribilă miasmă" care ajunge până la ceruri, iar Dumnezeu îşi retrage mila şi grija faţă de aceştia85. Iubirea de arginţi îl aduce pe om în adâncul prăpastiei. Cumpătarea, sobrieta- tea şi puţina avere sunt aripi care ne poartă sus, în ceruri. Dar noi nu le dorim, mai degrabă ne înlănţuim cu lanţurile greu de purtat ale iubirii de arginţi care ne poartă în jos "prin dorirea sau prin acumularea banilor şi a cât mai multor avuţii cu putinţă" cu consecinţa nefastă a căderii noastre în prăpastie86. Mereu tămăduind, Sfântul nu se mulţumeşte doar să ne atragă atenţia asupra pericolului iubirii de arginţi şi a consecinţelor sale asupra sufletului omenesc, dar el merge mai departe spre vindecare. Gândul bogăţiei, al acumulării averilor, trebuie răstignit pe cruce, întrucât este trupesc şi ne desparte de Hristos cel răstignit. Răstignirea gândului are loc doar când nădăjduim în Hristos, cel ce ne este binefăcător şi ne hrăneşte pe noi toţi, atunci când ne delimităm faţă de orice venituri căpătate pe nedrept, atunci când folosim corect orice lucru dobândit corect, ajutându-i şi pe cei nevoiaşi. în acest mod noi răstignim gândul iubirii de arginţi pe cruce87. Patima lăcomiei este legată în mod inseparabil de patima iubirii de arginţi. Acestea sunt patimi care aduc mari nenorociri omului. Pentru a demonstra aceasta, el face referiri la numeroasele morţi ce aveau loc pe atunci în Tesalonic "din cauza flagelului de care suferim". Lăcomia pântecelui dăunează trupului. Când vreunul dintre componentele trupului, cum ar fi sângele, este atins de această boală "aşa precum se vede la cei muribunzi, ea aduce cu sine moartea". De fapt, atunci când sângele rămâne în inimă, când inima păstrează în ea tot sângele şi nu îl pompează în întregul organism, atunci inima se distruge. Exact acelaşi lucru se întâmplă şi cu lăcomia sufletului. Lăcomia "vatămă şi ucide sufletul, alungând din el Darul lui Dumnezeu care aduce cu el o viaţă dumnezeiască"88. 214 Lăcomia nu numai că ucide sufletul omului, dar crează şi mai multe probleme sociale. în efortul pe care-1 face pentru a acumula cât mai multe lucruri, lacomul se transformă într-un foc care prăpădeşte pe aproapele său, el creând astfel multe anomalii sociale. Nici un păcat nu este doar de ordin personal, ci el posedă şi dimensiuni sociale şi universale. Aducând exemple din cadrul ' societăţii vremii sale, Sfântul Grigorie spune că focul lăcomiei arde aproape pretutindeni "în impozitele publice, în pieţele obişnuite, în ferme, în comerţ". Iar mai apoi spune că, din nefericire, lăcomia "a intrat şi în casele clericilor, schimbându-i pe aceştia în rău şi făcând ca sărbătorile să nu mai fie sărbători din cauza maniei ridicole de care suferă mai toţi oamenii pentru averi şi slavă deşartă"89. Şi în acest caz, Sfântul nu se mulţumeşte să facă nişte observaţii superficiale şi seci, întrucât acestea«r fi rămas fără nici un folos, ci el merge mai departe la vindecarea omului de patima lăcomiei, recomandând metodele cele mai eficiente. Oamenii trebuie să înţeleagă că bunurile materiale sunt daruri dumnezeieşti şi aceştia trebuie să-I mulţumească Binefăcătorului lor "prin faptele lor". Aşa precum Dumnezeu ţi-a ascultat dorinţa, spune el, şi ţia împlinit-o prin rodnicia pământului ş.a.m.d., "la fel şi tu eşti dator să-L asculţi şi să-I urmezi voinţa neclintit, să te supui şi s-o pui în aplicare...", aşa încât să ţi-L păstrezi drept binefăcător şi pentru bunătăţile ce au să fie90. Omul ar trebui să-şi aţintească ochii minţii mai mult spre bunurile veşnice. Dar dacă nevoia îl face să fie preocupat şi de lucrurile materiale, atunci trebuie să aibă grijă să le dobândească cinstit, fără nedreptăţi şi jafuri, iar mai apoi să le valorifice într-un context social, prin lucrarea dragostei. în cazul celor ce se îmbogăţesc pe nedrept, mai marele vameşilor, Zaheu, ar trebui să reprezinte un adevărat exemplu: "Orice vameş sau mai mare peste vameş care se îmbogăţeşte prin munca sa într-un mod necinstit şi îşi adună averile pe nedrept, să-1 imite pe Zaheu pentru a se mântui şi să-şi repare greşelile, oferind celor nedreptăţiţi ceea ce li s-a luat prin fraudă"91. f) Mesajul social al Sfântului Grigorie Palama, prilejuit de lupte şi felurite alte evenimente, nu era îndreptat doar spre o analiză sociologică a problemelor, ci a continuat, după cum am văzut, spre vindecarea patimilor omeneşti. Aşadar, el nu se mulţumeşte doar să fixeze cadrul problemei legate 215 de averi, ci merge mai departe, la vindecarea săracilor. Atât bogaţii cât şi săracii sunt mlădiţe ale Bisericii, deci toţi au trebuinţă de vindecare. Patimile iubirii de arginţi şi a lăcomiei pot fi aflate şi la cei săraci şi la bogaţi. Bogaţii se mulţumesc cu dobândirea bunurilor materiale şi cu dorinţa de a le înmulţi, în vreme ce săracul le păstrează cu dorinţa de a le avea şi în viitor. Aşadar, aceste patimi nu se diferenţiază, ele se dezvoltă la toţi oamenii. Sfântul Grigorie prezintă într-un mod cât se poate de revelator, prin darul cuvintelor sale de foc, condiţia săracilor din vremea sa. Suntem perfect conştienţi că răscoala zeloţilor, care au exploatat aceste anomalii sociale şi oprimarea săracilor, fusese consecinţa acestor stări de lucruri. Sfântul Grigorie analizează această tragedie socială atotcuprinzătoare. El spune că noi toţi ne tratăm confraţii ca pe nişte străini şi duşmani. "Vai, cât sufăr! Cât am să mai deplâng racilele obişnuite ale societăţii?" Toţi poten taţii vremii îi oprimau pe cei săraci. "Vai, aproape întreaga lume a devenit o pradă pentru care toţi se luptă unii împotriva altora". Chiar dacă pacea domneşte pentru puţină vreme, atunci cei de la putere îşi sporesc oprimarea împotriva celor săraci, impunând impozite şi mai împovărătoare asupra muncitorilor. Apoi, Sfântul întreabă: "Care ostaş se mai mulţumeşte acum cu solda sa? Care potentat nu se mândreşte cu corupţia?" Dar toţi cei ce au puterea, precum câinii sălbatici şi sângeroşi, asupresc viaţa oamenilor fără apărare. Continuându-şi analiza, el spune că săracii, deoarece nu mai pot îndura atitudinea mizantropică şi nemiloasă a celor ce strâng impozitele, precum şi violenţa şi nedreptatea celor de la putere, se răzvrătesc împotriva tuturor dregătorilor, a camarazilor lor muncitori, a celor din cadrul oastei şi a servitorilor lor. într-adevăr, după cum spune el, "valul nedreptăţii care se revarsă acum i-a atins până şi pe monahi"*2. Aceste cuvinte ale Sfântului sunt foarte realiste şi pline de miez. Toţi cei ce susţin ideea că Sfântul a fost de partea aristocraţiei şi împotriva oamenilor de rând, greşesc. Toţi cei ce îl denigrează pe Sfânt, susţinând că zeloţii s-au întors împotriva Sfântului Grigorie din pricina ideilor sale, greşesc şi ei. Am arătat aici că el este un părinte duhovnicesc, un doctor de suflete care nu ezită să opereze orice membru bolnav al societăţii. Dar nu este 216 suficient doar să conştientizezi nedreptatea ce se face împotriva săracilor. Pe el nu-l interesează să aţâţe mania revoluţionară a claselor oprimate ale societăţii, ci el caută metoda de vindecare. Pentru a vindeca anomalia socială a nedreptăţii, el spune ceea ce trebuie spus celor bogaţi, care reprezintă factorul principal al anomaliei. Oricum, el trebuie să vindece şi amărăciunea celor ce au fost nedreptăţiţi, precum şi pe cei săraci. El este perfect conştient că o inimă rănită şi amărâtă sângerează, întrucât nu poate deveni locaş al Sfântului Duh. Sărăcia nu reprezintă o oprelişte în calea virtuţilor sau a cunoaşterii tainelor Duhului, precum şi a cuvintelor dumneze ieşti. Pentru a demonstra acest lucru, Hristos şi-a ales ucenicii nu dintre cei înţelepţi şi cultivaţi, nu dintre cei bogaţi şi plini de faimă, ci dintre pescari şi cei ce înălţau corturi, dintre cei săraci şi analfabeţi. Aşadar, el ne arată tuturor că pentru a te mântui sau pentru a cunoaşte tainele Duhului "nici sărăcia, nici lipsa de cultură, nici starea socială, nimic din toate acestea nu reprezintă o oprelişte". Deci, chiar şi cea mai sărmană, mai incultă şi mai umilă persoană, dacă doreşte, nu numai că îşi poate însuşi dumnezeieştile învăţături, ci, prin Harul divin, poate ajunge chiar dascăl93. Printre predicile Sfântului Grigorie Palama există o uimitoare omilie şi o remarcă personală care exprimă marea compasiune pe care el o avea faţă de cei nevoiaşi şi suferinzi. Refe-rindu-se la textul cu privire la Judecata de Apoi şi la cuvintele lui Hristos despre osânda veşnică, el spune despre cei ce nu şi-au ajutat fraţii întru Hristos: "Ascultaţi şi bucuraţi-vă voi toţi cei ce sunteţi săraci şi nevoiaşi, pentru că după cele spuse în Evanghelie, voi sunteţi fraţii lui Dumnezeu". El îi mai sfătuieşte că, chiar dacă sunt săraci şi umili împotriva voinţei lor, să-şi dobândească faptele cele bune în mod voluntar prin răbdare şi mulţumire. Apoi se întoarce către cei bogaţi pentru a-i sfătui să-şi dobândească sărăcia cea binecuvântată. Toţi cei ce îi dispreţuiesc pe fraţii lui Hristos şi nu le oferă săracilor ceea ce le trebuie acestora, adică hrană, adăpost, veşminte, îngrijire ar trebui să asculte şi să ofteze amarnic. Iar mai apoi spune un lucru uimitor: "Haideţi mai bine să ascultăm şi să ne căim: căci şi eu însumi, cel ce stau dinaintea voastră, spunân-du-vă aceste lucruri, sunt mustrat de conştiinţă că nu sunt 217 complet fără de patimă, pentru că sunt ghiftuit şi îmbrăcat bine, în vreme ce alţii tremură şi sunt în mare sărăcie"94. Aceste cuvinte sunt surprinzătoare, deoarece Sfântul Grigorie mărturiseşte că el este învinovăţit de conştiinţă pentru că poartă haine şi nu simte frigul şi pentru că are asigurată hrana zilnic. Aceasta demonstrează o uimitoare sensibilitate, o mare dragoste, o profundă înţelegere a greutăţilor prin care trec ceilalţi, dar şi totala sa lepădare de orice fel de bunuri materiale. El vorbeşte la persoana întâi plural: "Haideţi să ascultăm şi să ne căim". Spunând aceste lucruri despre sine, Sfântul nu afirmă faptul că el însuşi avea numeroase bunuri. Transpare din ceea ce spune atunci faptul că sunt mult mai de plâns cei ce au mai multe bunuri decât necesităţile lor zilnice, precum şi cei care, deşi sunt numiţi să slujească şj să-şi iubească aproapele, îi privesc pe aceştia ca pe un gunoi95. El spune că îl mustră conştiinţa doar pentru că are hrana necesară zilnic şi ceva de îmbrăcat. Afirmând aceste lucruri el îşi etalează nu numai propria sensibilitate, dar şi faptul că el se consideră părtaş cu fraţii săi cei săraci. Vorbind despre sărăcie, Sfântul o numeşte binecuvântare, dar şi mântuire. De aceea, toţi săracii trebuie să-I mulţumească lui Dumnezeu. Spunând aceste lucruri, el vrea să vindece indignarea săracilor împotriva bogaţilor. "Dacă cineva este sărac pentru că a căzut victimă jafului sau din oricare alt motiv, să fie recunoscător pentru că a dobândit sărăcia. Aşa îşi dobândeşte mântuirea, dacă aduce mulţumire pentru acest lucru"96. Toţi cei cărora le lipsesc lucrurile absolut necesare ar trebui să se îmbogăţească întru răbdare şi mulţumiri aduse lui Dumnezeu97. Spune toate aceste lucruri pentru că face distincţie între sărăcia trupească şi cea duhovnicească, care este binecuvîntată de Dumnezeu şi este cauză a multor lucruri bune. g) Problemele sociale cu care s-a confruntat Sfântul sunt şi acum actuale. Una dintre ele o reprezintă hrana necesară pentru întreţinerea vieţii noastre. înţelegând că muţi oameni sunt preocupaţi peste măsură cu hrana şi băutura, Sfântul Grigorie analizează sensul pe care-1 reprezintă hrana pentru organismul uman. După căderea lui Adam, noi am îmbrăcat veşmintele morţii şi ale degradării, şi, de aceea, hrana este necesară pentru organismul uman. "Deoarece suntem muritori, este necesar să ne hrănim". O parte din hrana pe care o ingerăm este păstrată de firea noastră pentru 218 întreţinere, iar restul este eliminat. Deci, fiind oameni muritori "noi ne hrănim zilnic... ca urmare a dragostei noastre înnăscute de viaţă"98. El foloseşte acest exemplu şi în altă situaţie, trăgând concluziile de rigoare, dar în cele din urmă el arată valoarea şi importanţa hranei pentru organismul uman muritor. Aşa cum am văzut într-un alt capitol, Sfântul recomandă hrană regulată, împreunată cu post. Valoarea postului în acest fel este foarte mare. "Dar să ne hrănim cu cumpătare, pentru că postind cu măsură şi hrănindu-te cu măsură, nu vei fi cu mult în urma celor ce se înfometează". întrucât exista părerea că postul conduce la boală şi moarte lentă, Sfântul face o afirmaţie complet opusă, adică afirmă că postul este maica sănătăţii, în vreme ce saturarea cu hrană supraabundentă reprezintă cauza multor îmbolnăviri. "Supraabundenţa de hrană dă naştere la gută, dureri de cap şi la alte boli, în timp ce postul este maica sănătăţii"99. Lăcomia pântecelui este şi o problemă de ordin teologic şi social. Cea teologică reprezintă faptul că noi credem că hrana ne dă viaţă şi nu ştim că Dumnezeu este Cel ce ne dă şi ne menţine viaţa. Harul necreat al lui Dumnezeu ne menţine în viaţă prin intermediul hranei. Dar dacă omul ajunge la capătul vieţii, indiferent câtă hrană ar primi, aceasta nu-i mai foloseşte la nimic. Problema socială o reprezintă faptul că dorinţa de hrană în exces şi consumul a multor produse se leagă de alte patimi care crează anomalii în societate. Multe ucideri, greşeli, certuri, răpiri ş.a.m.d. încep cu folosirea în exces a hranei şi băuturii. h) O altă problemă socială pe care o analizează Sfântul Grigorie Palama în predicile sale este aceea a muncii. Omul trebuie să muncească, iar lucrătorul este lăudat în Sfânta Scriptură. Lucrul său trebuie să fie bineplăcut şi binecuvântat de Dumnezeu. Din nefericire, multe păcate sunt legate şi de actul muncii. Munca în exces împietreşte mintea omului şi-l face să-şi întoarcă atenţia spre creaţie şi nu spre Dumnezeu, îndepărtându-l de Dumnezeu şi de Biserică. Voi menţiona două exemple din învăţăturile Sfântului Grigorie Palama. Unul se referă la munca însoţită de rugăciune. Noi trebuie să ne rugăm în timpul muncii şi să nu uităm de Dumnezeu. în timpul strângerii recoltei, 219 ţăranul trebuie să se gândească la secerişul Domnului care va avea loc la a doua Sa venire. Sfântul Grigorie întreabă: "Care om care recoltează boabele de grâu sau plăteşte pe altul la seceriş sau strânge fructele sau le cumpără de la cel ce le culege şi le adună într-o magazie" îşi mai aduce aminte de secerişul ce va să fie? Dacă gândul nostru e aţintit doar la cele pământeşti nu ne deosebim cu nimic de păgâni, pentru că însuşirea lor de căpetenie este preocuparea lor permanentă cu grijile pământeşti din toate puterile lor sufleteşti şi trupeşti100. Apoi spune că Dumnezeu ne-a creat firea în aşa fel încât gândul nostru să poată fi aţintit la alte lucruri, chiar dacă trupul lucrează şi activează. Dumnezeu a făcut acest lucru aşa încât "să putem face treabă necesară cu trupul nostru şi să ne aţintim privirea către Domnul cu sufletul şi să căutăm cele cereşti de la El". Omul care şi-a aţintit ochiul sufletului către Dumnezeu nu poate fi vătămat nici măcar în cele trupeşti101. Este clar că Sfântul Grigorie Palama face aici referiri la tema rugăciunii şi a atenţiei permanente îndreptate către Dumnezeu, care poate fi prezent în orice situaţie. Această neîncetată amintire de Dumnezeu poate fi realizată şi de către cei căsătoriţi, care lucrează în lume, întrucât aceasta este o stare firească a omului. Omul a fost creat în aşa fel încât trupul să lucreze, iar sufletul său să fie îndreptat către Dumnezeu. De aceea, rugăciunea minţii nu este ceva nefiresc, ci starea cea mai firească şi o funcţie naturală a vieţii duhovniceşti a omului. Celălalt exemplu se referă la muncă şi la cultul creştin obişnuit. Chiar în perioada strângerii fructelor, oamenii aveau obiceiul de a nu merge la Biserică. Sfântul Grigorie vrea să corecteze această greşeală. El spune că la vremea strângerii strugurilor din vii, Biserica era goală. Erau puţini cei ce veneau la Biserică şi aproape nimeni nu mai făcea rugăciuni către Dumnezeu. Desigur, atunci când s-a terminat perioada recoltei, atunci când văzu "Biserica plină de credincioşi", s-a umplut de bucurie. El face această observaţie ca să-i îndrepteze, iar nu spre a le aduce reproşuri: "Şi vă spun acestea acum, nu ca să vă învinuiesc, ci ca să vă îndreptez". Ocupaţiile legate de culesul viilor n-ar trebui să-i facă pe oameni să nu vină la Biserică şi să uite de Dumnezeu. Mai degrabă, în această perioadă a 220 anului, trebuie înmulţite doxologiile aduse Lui. Oamenii nu procedează bine, atunci când, la vremea recoltei, ei neglijează cele sfinte. în acest mod el găseşte ocazia să facă unele observaţii cu privire la credincioşii săi. Unii îşi justifică absenţa de la Biserică din cauza recoltei, dar "înainte şi după culesul strugurilor ei nu se trezesc nici măcar pentru doxologiile matinale duminicale". Apoi, în timpul slujbei, unii fac conversaţii şi nu se roagă, gândul lor este la negoţ şi nu la cuvintele rugăciunilor, la piaţă şi nu la scripturile insuflate de Dumnezeu. în acest fel "cei prezenţi în Biserică se transformă în neguţători, iar casa Domnului în ... piaţă". El subliniază şi faptul că, din păcate, unii dintre ei vorbesc în timpul slujbei şi se aude un bâzâit ca de trântori, aşa încât nici ei nu pot asculta şi îi împiedică şi pe alţii să asculte slujba102. Munca nu trebuie să fie o cauză a îndepărtării minţii de Dumnezeu sau a îndepărtării omului de Biserică. Omul muncitor se poate ruga şi poate aduce mulţumiri lui Dumnezeu în timpul lucrului său. în acest fel munca devine o slujbă dumnezeiască. i) Un alt fenomen social îl reprezintă problema autorităţii şi a dregătorilor cetăţii. Sfântul Grigorie este perfect conştient că autoritatea este un fenomen caracteristic stării noastre căzute şi de aceea, societatea nu poate exista fără autoritate. Dregătorii sunt daţi de Dumnezeu pentru a sluji cetăţenii şi nu pentru a-i subjuga. Desigur, aşa cum am văzut în alte capitole, dregătorii ar trebui să se poarte corect cu oamenii. Ei n-ar trebui să-i asuprească sau să-i tiranizeze. Ei sunt slujbaşii oamenilor. Iar cetăţenii, atunci când există dregători interesaţi în problemele publice, ar trebui să le arate respect şi cinste. Oricum, Sfântul se referă la situaţia acelora care aleargă la mai marii oraşului, care fac eforturi deosebite în folosul lor şi nu acordă respectul cuvenit regilor ce ne sunt daţi de Dumnezeu. Aceşti oameni nu ascultă de Biserică şi de protectorii ei, care se interesează de ei şi se roagă pentru binele lor103. Trebuie să spunem că Sfântul vorbeşte aici de autoritatea ce ne este dată de Dumnezeu şi despre dregătorii care lucrează în folosul oamenilor. 221 Dar vorbeşte şi despre cei ce reacţionează împotriva oricărei autorităţi atunci când nu vor să i se supună. Şi, spunând acest lucru, el subliniază necesitatea autorităţii pe de o parte, iar pe de altă parte faptul că dregătorii trebuie să-i conducă pe oameni după voia lui Dumnezeu. El se referă la Sfântul Dimitrie al Tesalonicului şi spune acestea despre distincţiile primite de Sfântul Dimitrie de la regele pământesc şi anume: uniforma militară, inelul din deget şi epoleţii de consul pe care martirul le-a purtat: "Privesc acestea ca pe nişte simboluri ale adevăratelor învăţături şi a slujbei de sfătuitor mistic oferite de adevăratul împărat"104. Aşadar, la creştin, la sfânt, autoritatea şi toate simbolurile ei devin un izvor de lucrare a minunilor şi a binecuvântărilor. "Iată de ce Harul divin a lucrat minuni din belşug prin intermediul lor mai târziu"105. Desigur, dregătorii ar trebui să aducă un respect deosebit atât lui Dumnezeu, cât şi sfinţilor106. Ei trebuie să respecte tradiţiile poporului. Sfântul Grigorie se referă la situaţia din vremea sa, când împăraţii luau parte la demonstraţii festive pentru Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi "care se aflau alături de noi lăudând faptele mucenicului". Nu este suficientă prezenţa formală, ci regii, pentru a câştiga respectul oamenilor, ar trebui să arate mai multă cucernicie decât putere. Învăţăturile cu caracter social ale Sfântului Grigorie se extind la multe domenii de activitate şi le analizează în profunzime, în acest capitol am prezentat pe cele mai importante. Ceea ce am dorit să subliniez în mod cu totul special este faptul că învăţăturile cu caracter social ale Sfântului Grigorie reprezintă rodul şi consecinţa sobrietăţii, sfinţeniei şi iubirii sale de Dumnezeu şi de oameni. El nu a învăţat sociologie în vreo universitate, nu a fost un sociolog teoretician lipsit de sevă, ci sociologia sa a fost rezultatul unei experienţe personale şi al serviciului său pastoral. Ar putea oare vreodată un astfel de Sfânt să fie considerat un protector al celor bogaţi şi al aristocraţiei? Desigur, nu. în acelaşi mod, el nu ar putea fi de acord nici cu demonstraţiile anarhice ale oamenilor, cu actele de violenţă, asasinatele, când, cu adevărat, oamenii erau departe de duhul "romanităţii". Trebuie să luăm în consideraţie aceste lucruri şi să le folosim în propria 222 noastră experienţă de viaţă. Comuniunea socială reprezintă un mod de viaţă şi nu o teorie ori un sistem social.