Intruparea Fiului lui Dumnezeu

Intruparea Fiului lui Dumnezeu De ce întruparea Fiului lui Dumnezeu? XXXI. Acesta l-a unit aşadar pe om cu Dumnezeu şi a lucrat o comuniune între Dumnezeu şi om, întrucât altfel nu ne putem împărtăşi de nestricăciune/ incoruptibilitate decât dacă ea însăşi venea la noi. Căci fiind nevăzută, nestricăciunea/incoruptibilitatea nu ne era de nici un folos. Ea s-a făcut aşadar văzută, ca în orice parte să primim împărtăşirea de nestricăciune/incoruptibilitate. Şi pentru că în Adam cel întâi-plămădit toţi am fost legaţi de moarte pentru neascultare, se cădea să fim dezlegaţi de moarte prin ascultarea Celui ce S-a făcut om pentru noi. Pentru că în trup domnea moartea, se cădea ca ea să-l lase pe om din stăpânirea ei primind nimicirea ei prin acest trup. Prin urmare „Cuvântul S-a făcut trup” [In 1, 14], ca păcatul să nu mai fie în noi, scos afară prin însuşi trupul prin care stăpânise. De aceea Domnul nostru a primit acelaşi trup cu întâiul-plăsmuit, ca să se lupte pentru părinţi şi să biruie în Adam pe cel care ne biruise în Adam. 5 0 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l ap o s to lic De ce o naştere din fecioară? XXXII. De unde este aşadar substanţa întâiului-plăsmuit? Din voinţa şi înţelepciunea lui Dumnezeu şi dintr-un pământ feciorelnic, căci zice Scriptura: „Dumnezeu n-a dat ploaie” înainte să fi fost făcut omul „şi nu era om să lucreze pământul” [Fc 2, 5]. Prin urmare, pe când era el încă feciorelnic „a luat Dumnezeu ţărână din pământ şi l-a plăsmuit pe om” [Fc 2, 7] ca început al umanităţii. Aşadar, când a recapitulat în Sine acest om, Dumnezeu a primit aceeaşi economie a formării trupului ca şi a aceluia, născându-Se din voinţa şi înţelepciunea lui Dumnezeu dintr-o Fecioară, ca să arate şi El un trup după asemănarea celui al lui Adam şi să se facă însuşi omul despre care stă scris că la început era după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu [Fc 1, 26]. XXXIII. Şi aşa cum omul s-a prăbuşit şi căzând a murit printr-o fecioară neascultătoare, aşa omul a primit iarăşi viaţa care s-a reaprins în el tot printr-o Fecioară, care a ascultat de cuvântul lui Dumnezeu. Fiindcă Domnul a venit să caute din nou oaia cea pierdută care era omul. De aceea nu s-a făcut o altă plăsmuire, ci născându-se din cea care-şi avea neamul de la Adam, a păstrat asemănarea plăsmuirii; căci se cădea ca Adam să fie recapitulat în Hristos „pentru ca muritorul să fie înghiţit de nemurire” [2 Co 5, 4; / Co 15, 54] şi Eva să fie în Maria, ca facându-se o Fecioară avocata unei fecioare să dezlege neascultarea unei fecioare prin ascultarea unei Fecioare. De ce moartea pe cruce? XXXIV. Iar călcarea poruncii prin lemn s-a dezlegat prin ascultarea de pe lemn, prin care ascultând de Dumnezeu Fiul Omului a fost ţintuit de lemn golind cunoaşterea răului şi câştigând cunoaşterea binelui; căci răul e neascultarea de Dumnezeu, aşa cum binele este ascultarea de Dumnezeu. De aceea, făcând cunoscute mai dinainte cele viitoare — căci pentru acestea au fost profeţii, ca să vestească cele viitoare —, Cuvântul spune prin profetul Isaia aşa: „Eu nu sunt neascultător, nici nu contrazic: spatele Meu Mi l-am dat spre bătăi şi obrajii Mei spre palme şi faţa Mea n-am întors-o de la ruşinea scuipărilor” [Is 50, 5-6]. Aşadar, prin ascultarea prin care a ascultat până la moarte [Flp 2, 8] spânzurând pe lemn [Ga 3, 13], a dezlegat vechea neascultare făcută prin lemn. Dar pentru că El însuşi e Cuvântul, Dumnezeul Atotputernic, Care în aspectul Lui nevăzut e coextensiv cu tot universul şi ţine la un loc [Sol 1,7] lungimea, lăţimea, înălţimea şi adâncimea lui [Ef 3, 18] — căci prin Cuvântul lui Dumnezeu sunt guvernate toate —, Fiul lui Dumnezeu deja înscris în formă de cruce [X] în univers a fost răstignit şi în aceste dimensiuni. Căci se cădea ca El, Care Se făcuse văzut, să arate şi înscrierea Sa în formă de cruce III. 1. S f a n ţu l I rin e u a l L y o n u lu i, T r a d i ţ i a a p o s to l ic ă şi d o v e d ir e a e i 5 0 9 [X] în univers, ca prin forma Sa văzută [de răstignit] să arate lucrarea Lui în nevăzut, şi anume că El este Cel ce luminează înălţimea, adică cele ce sunt în ceruri, Cel ce ţine adâncul, adică cele din cele mai de jos ale pământului, Cel ce întinde lungimea de la răsărit până la apus, Cel ce cârmuieşte lărgimea de la miazănoapte şi până la miazăzi şi îi cheamă de peste tot pe cei risipiţi la cunoaşterea Tatălui. Fiul lui Avraam şi al lui David XXXV. A împlinit, aşadar, şi făgăduinţa făcută lui Avraam, prin care Dumnezeu i-a făgăduit acestuia să facă sămânţa/urmaşii lui asemenea stelelor cerului [Fc 15, 5; 22, 17]. Căci acest lucru l-a făcut Hristos născându-Se din Fecioara, care-şi avea neamul din Avraam, şi fâcându-i pe cei ce cred în El ca nişte luminători în lume [Flp 2, 15], îndreptăţindu-i pe păgâni prin aceeaşi credinţă împreună cu Avraam, căci „Avraam a crezut şi acest lucru i s-a socotit o dreptate” [Fc 15, 6; Rm 4, 3; Ga 3, 6; Iac 2, 23]. în chip asemănător suntem îndreptăţiţi şi noi, cei care credem în Dumnezeu, „căci dreptul va fi viu din credinţă” [Ave 2, 4; Rm 1, 17; Ga 3, 11]. Prin urmare, făgăduinţa dată lui Avraam nu s-a făcut prin Lege, ci prin credinţă; fiindcă Avraam s-a îndreptai prin credinţă şi „legea nu este dată pentru cel drept” [1 Tim 1, 9]. în chip asemănător şi noi nu suntem îndreptăţiţi prin Lege, ci prin credinţă, o credinţă atestată de Lege şi de profeţi şi pe care ne-o dă Cuvântul lui Dumnezeu. XXXVI. A împlinit şi făgăduinţele date lui David, căci Dumnezeu i-a făgăduit să ridice din rodul pântecelui său un împărat veşnic, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit [Ps 131, 11; FA 2, 30]. Iar acest împărat e Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut Fiul Omului, adică ivit ca un rod din Fecioara care-şi avea neamul din David. Căci de aceea s-a făcut făgăduinţa despre rodul pântecelui, care e propriu zămislirii unei femei, iar nu despre rodul coapselor, nici al rărunchilor, care e propriu generării unui bărbat, ca să arate că era vorba de un Rod propriu unui pântec fecioresc din David, Rod care domneşte în veci peste casa lui David, şi a cărui împărăţie nu va avea sfârşit [Lc 1, 33]. Moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu XXXVII. Astfel Fiul Iui Dumnezeu, făcut fiul lui David şi fiul lui Avraam [M l, 1], a lucrat în chip măreţ mântuirea noastră, a împlinit făgăduinţa făcută părinţilor şi a dezlegat vechea neascultare. Căci recapitulând în El însuşi acestea ca să ne dea viaţă, Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup [In 1, 14] prin economia unei Fecioare, ca să dezlege moartea şi să-l facă viu pe om, căci în temniţele păcatului eram noi, pentru că eram născuţi prin păcat şi căzuserăm sub moarte. 510 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1 . C a n o n u l ap o s to lic XXXVIII. Prin urmare, Dumnezeu Tatăl, bogat fiind în milă, L-a trimis pe Cuvântul Meşteşugar [al lumii], Care, venind să ne mântuiască, S-a pogorât în ţinuturile în care am ajuns şi unde ajungând am pierdut viaţa, dezlegând lanţurile temniţei. Şi lumina Lui s-a arătat şi a risipit întunericul temniţei, a sfinţit naşterea noastră şi a nimicit moartea, dezlegând înseşi lanţurile în care eram ţinuţi. Şi a arătat învierea făcându-Se El însuşi Întâi-Născut între cei morţi [Col 1, 18; Ap 1, 5], sculând în El însuşi omul căzut şi înălţându-1 în cele mai presus de ceruri de-a dreapta slavei Tatălui, cum făgăduise Dumnezeu prin profetul, zicând: „Şi voi ridica cortul căzut al lui David” [Am 9, 11; FA 15, 16], adică trupul ivit din David. Acestea le-a săvârşit cu adevărat Domnul nostru Iisus Hristos lucrând în chip măreţ mântuirea noastră, ca să ne învie cu adevărat mântuindu-ne pentru Tatăl. XXXIX. Dar cel care nu va primi naşterea Lui din Fecioară cum va primi învierea Lui din morţi? Căci nu e nimic de mirare sau uimitor dacă acela care n-a fost născut nici n-a înviat din morţi, căci nu putem vorbi măcar de învierea celui ce nu e născut; pentru că cine e nenăscut e şi nemuritor, şi cine nu cade sub naştere, nu cade nici sub moarte, şi cine nu primeşte începutul unui om, cum va putea primi sfârşitul lui? Aşadar, dacă nu s-a născut, atunci nici n-a murit, şi dacă n-a murit, nici n-a înviat din morţi, iar dacă n-a înviat din morţi, atunci moartea nu e învinsă, nici nu c desfiinţată împărăţia ei, iar dacă moartea nu e învinsă, cum vom urca la viaţă noi, cci căzuţi dc la început sub moarte? Aşadar, cei care scot afară mântuirea de la om şi nu cred că Dumnezeu îi va învia din morţi, aceştia dispreţuiesc şi naşterea Domnului nostru, pe care a suferit-o pentru noi Cuvântul lui Dumnezeu facându-Se trup, ca să arate învierea trupului şi să aibă întâietatea în toate [cf. Col I, 18]: în cer, pentru că e Întâiul-Născut al Sfatului Tatălui, Cuvânt desăvârşit Care cârmuieşte şi legiuieşte toate; pe pământ, pentru că e întâi-născutul unei Fecioare, bărbat drept, sfânt, cinstitor de Dumnezeu, bun, plăcut lui Dumnezeu, desăvârşit în toate, şi mântuindu-i de iad pe toţi cei care-L urmează, pentru că e întâi-născut din morţi [Col 1, 18; Ap 1, 15] şi începător al Vieţii [FA 3, 15] lui Dumnezeu. Dumnezeu S-a făcut om cu adevărat XL. Astfel are aşadar Cuvântul lui Dumnezeu întâietatea în toate, pentru că e om adevărat, precum şi „sfetnic minunat şi Dumnezeu tare” [/s 9, 6], chemându-1 pe om la comuniunea cu Dumnezeu, ca prin această comuniune cu El să primim împărtăşirea nestricăciunii/incoruptibilităţii. Prin urmare, Cel ce era vestit de Legea dată prin Moise şi de profeţii Dumnezeului Celui Preaînalt şi Atotputernic, Fiul Tatălui a toate, de la Care sunt toate, Care a

grăit cu Moise, Acesta a venit în Iudeea, însămânţat de Dumnezeu prin Duhul Sfânt şi născut din Fecioara Maria care era sămânţa lui David şi a lui Avraam, Iisus, Unsul lui Dumnezeu, arătând că El însuşi este Cel ce fusese vestit şi mai înainte prin profeţi.