Ignatie Teoforul catre Filipeni

Ignatie Teoforul catre Filipeni Ignatie, cel numit şi Teoforul, Bisericii lui Dumnezeu care este în Filipi, celei miluite în credinţă, răbdare şi iubire nefaţamică, milă, pace de la Dumnezeu Tatăl şi Domnul Iisus Hristos, „Care e Mântuitorul tuturor oamenilor, şi mai cu seamă al credincioşilor” [/ Tim 4, 10]. 1 1 Aducându-ne aminte de iubirea şi sârguinţa voastră în Hristos, pe care le-aţi arătat faţă de noi, am socotit că este lucru cuviincios să scriu iubirii voastre sufleteşti de fraţi potrivit lui Dumnezeu, ca să vă aduc aminte de alergarea voastră în Domnul, ca „toţi să grăiţi acelaşi lucru, având un suflet, gândind acelaşi lucru, urmând acelaşi canon” al credinţei, cum vă povăţuia 4 6 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic Pavel [Flp 2, 2; 3, 16]. 2 Căci dacă Unul este Dumnezeul a toate, Tatăl lui Hristos, „din Care sunt toate” [7 Co 8, 6], Unul e şi Domnul nostru lisus Hristos, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu Domnul a toate, „prin Care sunt toate”, şi Unul este Duhul Sfânt, Care a lucrat în Moise, în profeţi şi în apostoli, unul e şi botezul dat întru moartea Domnului, şi una e Biserica aleasă, una trebuie să fie şi credinţa în Hristos; căci este „Un Domn, o credinţă, un Botez, Un Dumnezeu şi Tată a toate şi prin toate şi în toţi” [£/'4, 5-6]. II Este aşadar Un Dumnezeu şi Tată, şi nu doi, nici trei, Unul e Cel ce este [7j 3, 14] şi nu este altul afară de El, Singurul adevărat. „Căci Domnul, zice [Scriptura], Dumnezeul Tău, Domnul Unul este” [Dt 6, 7], şi iarăşi: „Nu Un Dumnezeu ne-a creat? Nu Unu! e Tatăl nostru al tuturor?” [Mal 2, 10]. Este şi Un Fiu, Cuvânt Dumnezeu; căci spune [Scriptura]: „Unul- Născut Care este în sânurile Tatălui” [In 1, 18] şi iarăşi: „Un Domn lisus Hristos” [7 Co 8, 16] şi în altă parte: „Care e numele Lui sau care e numele Fiului Său, ca să cunoaştem?” [Pr 30, 4]. 3 Unul e şi Mângâietorul; căci, spune [Scriptura], „este Un Duh, căci am fost chemaţi la o singură nădejde a chemării noastre” [£/"4, 4], şi iarăşi: „La Un Duh am fost adăpaţi toţi” [/ Co 12, 13] şi cele ce urmează. Iar „toate acestea”, adică harismele, „le lucrează Unul şi Acelaşi Duh” [7 Co 12, 11]. 4 Aşadar nu sunt nici trei taţi, nici trei fii, nici trei mângâietori, ci Un Tată, Un Fiu şi Un Mângâietor. Dc aceea şi Domnul când i-a trimis pe apostoli să facă învăţăcei toate neamurile [păgâne], le-a poruncit „să boteze în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt” [Ml 28, 19], nu într-Unul cu trei nume, nici în Trei Care s-au înomenit, ci în Trei de aceeaşi cinstire [homolimous]. III Căci Unul e Cel ce S-a înomenit, nici Tatăl, nici Mângâietorul, ci numai Fiul, nu aparent, nici imaginar, ci într-adevăr, căci „Cuvântul S-a făcut trup” [In 1, 14], pentru că „înţelepciunea şi-a zidit sieşi casă" [Pr 9, 1]. : Şi Dumnezeu Cuvântul S-a născut ca om cu trup din Fecioară fără legătură cu bărbat; căci „Fecioara va lua în pântece şi va naşte un Fiu” [Is 7, 14]. Prin urmare, S-a născut cu adevărat, a crescut cu adevărat, a mâncat şi a băut cu adevărat, a fost răstignit, a murit şi a înviat cu adevărat. Cine crede acestea aşa cum sunt, aşa cum s-au făcut, este fericit; cine nu crede acestea e spurcat nu mai puţin decât cei care L-au răstignit pe Domnul. Căci stăpânul acestei lumi se bucură când tăgăduieşte cineva crucea, deoarece ştie că mărturisirea crucii e pierzania lui. Pentru că acesta e trofeul ridicat împotriva puterii lui, pe care văzându-1 tremură şi de care auzind se teme. I V 1 Şi înainte să aibă loc crucea, el se sârguia ca ea să aibă loc şi lucra în fiii neascultării [Ef 2, 2]: lucra în Iuda, în farisei, în saduchei, în bătrâni, în tineri, în preoţi. Iar când urma să aibă loc, l-a tulburat şi a sădit părere de rău în vânzător, i-a arătat un laţ şi l-a învăţat sugrumarea [Mt 27, 3-5] .2 A înfriII. 2. Ignatie T e o fo ra l, e p is co p u l S irie i, T re isp re z e c e e p isto le 4 6 9 coşat-o şi pe femeie tulburând-o în vis [Mt 27, 19], şi a încercat să oprească cele ale crucii el care pusese în mişcare toate pentru ridicarea ei: nu părându-i rău de un rău atât de mare — căci dacă ar fi fost aşa, n-ar fi fost cu totul rău —, dar simţea pierzania lui; pentru că crucea lui Hristos era începutul condamnării lui, începutul morţii, începutul pierzaniei lui. 3 De aceea lucrează în unii negarea crucii, ruşinarea de pătimire, numirea morţii aparentă, eliminarea naşterii din Fecioară, defăimarea firii ca mizerabilă. Cu iudeii luptă pentru tăgăduirea crucii, cu elinii pentru calomnierea Măriei, cu ereticii pentru naşterea imaginară. 4 Căci multe forme are generalul răutăţii, deoarece îşi ascunde gândul, e inconsistent, e contrar lui însuşi, avansează unele şi arată altele; căci este înţelept în a face răul, dar nu ştie nicicând ce este binele 4, 22, fiind plin de ignoranţă din pricina nebuniei lui de bunăvoie. Şi cum nu este aşa cel care nu vede raţiunea nici când stă la picioarele lui? V I Căci dacă Domnul e un simplu om din suflet şi din trup, de ce mai elimini naşterea firii comune a oamenilor? De ce numeşti pătimirea aparentă de parcă ar fi un lucru uimitor pentru un om?, şi de ce socoteşti aparenţă moartea unui muritor? " Iar dacă e Dumnezeu şi om, de ce spui că e o fărădelege a numi „Domn al slavei” [/ Co 2, 8] pe Cel neschimbabil prin fire? De cc zici că e o fărădelege a spune despre Legiuitorul Care are suflet omenesc că e Cuvântul făcut trup [In 1, 14], Cuvântul făcut om şi că n-a locuit doar într-un om? 3 Dar cum e atunci magicianul acesta, Care în vechime a alcătuit cu voinţa Tatălui toată firea simţită şi gândită, iar prin înomenirea Lui a vindecat toată boala şi slăbiciunea? VII Cum nu este Dumnezeu Acesta Care învie morţii, trimite pe ologi teferi, curăţă pe leproşi, redă vederea orbilor, iar pe cele ce sunt fie le sporeşte, fie le transformă, ca pe cele cinci pâini şi cei doi peşti şi apa în vin, şi pune pe fugă cu un cuvânt toată oştirea ta? ' De ce faci rea firea Fecioarei şi numeşti ruşinoase membrele ei, când în vechime le purtai în procesiuni publice şi porunceai să fie dezgolite cele bărbăteşti în văzul celor femeieşti, şi cele femeieşti spre pofta neînfrânată a bărbaţilor? 3 Acum pe acestea le socoteşti ruşinoase şi te prefaci decent tu, duhul desfrânării, neştiind că numai atunci devine ceva ruşinos, când e întinat de fărădelege; dacă e absent păcatul, nimic din cele făcute nu e ruşinos, nici rău, ci toate sunt bune foarte [cf. Fc 1,31]. Iar tu care nu vezi le faci rele? Vil7 Dar cum, iarăşi, FIristos nu ţi se pare că e din Fecioară, ci că e Dumnezeul Cel peste toate [Ef 4, 6], Cel ce este [Iş 3, 14], Atotţiitorul? Aşadar, Cine L-a trimis? Spune! Cine e Stăpânul Lui? De voinţa Cui a ascultat? Ce legi a împlinit Cel ce nu e supus nici voinţei, nici puterii cuiva? 2 Şi tu care suprimi naşterea lui Hristos, legiuieşti că Cel Nenăscut S-a născut şi a fost pironit pe cruce Cel fără început, cu îngăduinţa Cui nu pot să spun. 3 Dar 4 7 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic viclenia ta nu-mi este ascunsă şi ştiu că faci paşi laterali şi şovăielnici. Tu însă care pretinzi că ştii totul, nu ştii cine e Cel ce S-a născut. VIII1 Fiindcă multe îţi rămân ascunse: fecioria Măriei, naşterea uimitoare, Cel care e în trup, steaua care călăuzeşte pe cei din răsărit, magii care aduc daruri, salutarea adusă Fecioarei de arhanghelul, zămislirea uimitoare a Fecioarei logodite, vestirea unui înainte-mergător copil pentru Cel din Fecioară şi săltarea lui în pântec din pricina a ceea ce văzuse înainte, 2 imnele îngerilor pentru Cel născut, vestea cea bună a îngerilor, frica lui Irod pentru luarea împărăţiei, porunca uciderii pruncilor, strămutarea în Egipt, revenirea de acolo înapoi, scutecele pruncului, înscrierea omenească, hrănirea cu lapte, numele de tată dat celui ce n-a aruncat sămânţa, ieslea pentru că nu mai era loc, nici o pregătire omenească, înaintarea în creştere, cuvintele omeneşti, foamea, setea, călătoria, osteneala, aducerile de jertfe, apoi şi tăierea-împrejur, 3 botezul, glasul Tatălui peste Cel ce se boteza, despre Cine şi de unde era Acesta, mărturia Duhului şi a lui Dumnezeu dc sus, glasul profetului Ioan însemnând prin „Mielul” pătimirea, lucrarea diferitor semne, feluritele vindecări, certarea stăpânitoare care a poruncit mării şi vânturilor, duhurile rele puse pe fugă, tu însuţi chinuindu-te întristai dc puterea Celui arătat şi neavând ce să faci. 4 Văzând acestea crai cuprins de ameţeală; nu ştiai că o fecioară era cea care născuse, dar te-au uimit cântarea îngerilor, închinarea magilor, arătarea stelei. Dar te-ai întors la neştiinţă din pricina lucrurilor umile; căci mici ţi s-au părut scutecele, ieslea, tăierea-împrejur, hrănirea cu lapte, şi ele-ţi apar nedemne de Dumnezeu. IX L-ai văzut iarăşi rămânând om după ce l-ai văzut patruzeci de zile şi nopţi negustând hrană omenească, îngeri slujindu-i, de care ai tremurat, după ce l-ai văzut mai întâi botezat ca un om comun şi neştiind cauza. Iar după postire ai îndrăznit iarăşi împotriva celui flămând şi l-ai ispitit ca pe un om comun, neştiind cine să fie; 2 căci spuneai: „De eşti Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să se facă pâini” [Ml 4, 4], iar faptul că a spus „De eşti Fiul lui Dumnezeu” ţine de neştiinţă. Căci dacă ai fi cunoscut cu adevărat, ai fi crezut că pentru Creatorul e în mod egal cu putinţă şi să facă ceva ce nu este şi să transforme ceea ce este. 3 Şi L-ai ispitit prin pântece pe Cel ce hrăneşte pe toţi cei ce au nevoie de hrană, şi L-ai ispitit pe „Domnul slavei” [/ Co 2, 8], uitând din pricina răutăţii minţii tale că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” [Dl 8, 3; Ml 4, 7]. 4 Căci dacă ai fi ştiut că era Fiul lui Dumnezeu, ai fi cunoscut că Cel ce a putut să-şi facă trupul stricăcios să nu simtă lipsuri patruzeci de zile şi nopţi, ar fi putut face acest lucru şi mereu. Dar de ce a flămânzit? Ca să arate că a luat un trup cu pătimiri asemănătoare oamenilor. Prin întâiul lucru a arătat că e Dumnezeu, iar prin al doilea că este şi om. II.2. Ignatie T eo fo ru l, e p isco p u l Sirie i, T re isp re z e c e epistole 4 7 1 X ‘ Tu deci, care ai căzut ca un fulger din slava cea mai înaltă [cf. Lc 10, 18], ai îndrăznit să spui: „Aruncă-te jos” Domnului pentru Care cele ce nu sunt sunt socotite ca unele care sunt [Ml 4, 5] şi să-L provoci la slavă deşartă pe Cel ce nu Se arăta ostentativ, 2 şi te-ai prefăcut că citezi cu privire la El Scriptura: „Că îngerilor Săi va porunci pentru tine, şi te vor ridica pe mâini, ca să nu loveşti de piatră piciorul Tău” [Ps 90, 11-12] şi în acelaşi timp te-ai prefăcut că nu ştii celelalte ascunzând cele ce [Psalmistul] profeţea despre El şi slujitorii Lui: „Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi balaur” [Ps 90, 13]. X I ' Aşadar, dacă tu eşti ceea ce Domnul calcă în picioare, cum de-L ispiteşti pe Cel de neispitit, uitând de Legiuitorul care porunceşte: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău” [Dl 6, 16; Mt 4, 7]? Ba chiar cutezi, preaspurcate, să-ţi însuşeşti lucrurile lui Dumnezeu şi să spui că ţi s-a predat stăpânirea asupra lor, îi propui Domnului căderea ta şi fagăduieşti să-I dai cele ale Lui dacă ţi se va închina căzându-ţi la pământ [Ml 4, 8-9]. " Şi cum n-ai tremurat să spui împotriva Stăpânului aşa ceva, tu cel ajuns din răutatea minţii duhul cel mai rău dintre toate duhurile rele? Prin pântece ai fost biruit şi prin slava deşartă ai fost necinstit, iar acum atragi la necredinţă prin iubirea de bani şi de stăpânire. ’ Tu. Beliar, balaurul, apostatul, şarpele strâmb, depărtatul [apostatul] de Dumnezeu, separatul de Hristos, înstrăinatul de Duhul Slănt, izgonitul din corul îngerilor, ocărâtorul legilor lui Dumnezeu, duşmanul celor legiuite, cel ce te-ai răsculat împotriva primilor plăsmuiţi şi i-a întors de la poruncă pe cei ce nu te-au nedreptăţit cu nimic, cel ce l-ai sculat împotriva lui Abel pe omorâtorul de om Cain, cel ce te-ai războit cu Iov, cel ce spui Domnului: „Dacă mi te vei închina căzând la pământ!” [Ml 4, 9]! 4 Ce îndrăzneală! Ce nebunie! Tu rob fugit, rob biciuit, care te-ai răzvrătit împotriva bunului Stăpân, îi spui unui asemenea stăpân, Dumnezeu al tuturor celor gândite şi simţite: „Dacă mi te vei închina căzând la pământ!” XI I1 Dar Domnul e îndelung-răbdător şi nu-1 întoarce în nefiinţă pe cel ce din neştiinţă îndrăzneşte asemenea lucruri, ci răspunde blând: „Piei, satano!” [Mt 4, 10]. 2 N-a spus: „înapoia Mea!” [cf. Mt 16, 23], căci nu e cu putinţă ca el să se întoarcă, ci: „Piei, satano!” în cele pe care le-ai ales! „Piei” în cele pentru care te-ai hotărât din răutatea minţii! Căci Eu ştiu Cine sunt şi de Cine sunt trimis şi cunosc Cui trebuie să Mă închin; căci zice [Scriptura]: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui Singur să-I slujeşti!” [Dt 6,13; Ml 4, 10]. J îl ştiu pe Unul, îl cunosc pe Singurul, de Care te-ai depărtat ca un apostat. Nu sunt un potrivnic al lui Dumnezeu [antitheos], mărturisesc excelenţa Lui, şi nu refuz să Mă închin Celui pe Care-L ştiu Cauza naşterii Mele, Domn şi Păzitor al subzistenţei Mele, căci Eu sunt viu pentru Tatăl [In 6, 57]. rii-şti n: ith 4 7 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Can o n u l apostolic XI I I1 Acestea am fost silit să vi le scriu, fraţilor, de dispoziţia mea faţă de voi îndemnându-vă spre slava lui Dumnezeu, nu ca fiind eu ceva, ci ca un frate. Supuneţi-vă episcopului, prezbiterilor şi diaconilor. lubiţi-vă unii pe alţii în Domnul ca pe nişte statui ale lui Dumnezeu. 2 Vedeţi bărbaţilor şi iubiţi-vă soţiile ca pe propriile voastre membre, iar femeile iubiţi-vă bărbaţii ca fiind una cu ei prin contact. Dacă trăieşte cineva în curăţie sau înfrânare, să nu se înalţe, ca să nu-şi piardă plata. 3 Sărbătorile să nu le necinstiţi; păresimile să nu le dispreţuiţi, căci cuprind o imitare a conduitei Domnului, şi nu treceţi cu vederea săptămâna Pătimirii. Postiţi miercurea şi vinerea, dând prisosul vostru săracilor. Dacă posteşte cineva duminica ori sâmbăta, afară de o singură sâmbătă, acestea e omorâtor al lui Hristos. XIV1 Rugăciunile voastre să se întindă la Biserica Antiohiei, de unde sunt dus legat în lanţuri la Roma. îmbrăţişez pe sfântul episcop Policarp, îmbrăţişez pe sfântul episcop Vitalius, sfântul prezbiteriu şi diaconii cei robi împreună cu mine; pentru care mi-aş pune şi sufletul. 2 îmi iau rămas-bun încă — o dată de la episcop şi de la prezbiteri în Domnul. Dacă săvârşeşte cineva №“ *** Paştele împreună cu iudeii sau primeşte semnele [simbolurile] praznicului lor, e părtaş al celor ce au omorât pe Domnul şi pe apostolii Lui. X V 1 Vă îmbrăţişează diaconii Filon şi Agalopon. îmbrăţişez adunarea fecioarelor şi cinul văduvelor, de care fie să mă şi bucur. îmbrăţişez poporul Domnului de la mic la mare. 2 V-am trimis această scrisoare prin citeţul Euphanius, bărbat cinstit de Dumnezeu şi foarte credincios, pc care l-am întâlnit la Regium când eram dus cu corabia. Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele [Col 4, 18], ca să fiu făcut desăvârşit în Hristos. 3 Fiţi sănătoşi la trup, la suflet şi la duh, gândind cele desăvârşite, întorcând spatele lucrătorilor fărădelegii şi stricătorilor cuvântului adevărului, făcuţi puternici în harul Domnului nostru lisus Hristos.