Heliopolis

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Heliopolis (gr. Ἡλιούπολις - Cetatea sau orașul Soarelui), numit uneori Iliopole, se poate referi la două catăți sau localități antice diferite:

  • Heliopolis (Egipt), cunsocută în lumea romană ca Heliopolis in Augustamnica (adică Heliopolis din provincia romană Augustamnica, în Egipt), a fost capitala religioasă a Egiptului antic. Aici s-a desfășurat opera de unificare religioasă numită „marea emmeadă“ heliopolitană, o tendință spre monoteism. Scopul ei a fost de a grupa și subordona pe toți zeii Egiptului sub supremația lui Ra (zeul soarelui). Aici au luat naștere diferite cosmogonii, printre care și aceea că Ra, fertilizând cu razele sale nămolul Nilului, ar fi dat naștere oamenilor, animalelor și plantelor. Atributele lui Amon-Ra erau: înțelepciunea, puterea, bunătatea, dreptatea. Tendința spre monoteism se reflectă în imnul care celebra ființa supremă, numind-o Ra („existând prin sine însuși“), Amon („locuind în toate lucrurile“) și Ptah („cel mai mare dintre zei, care, ajuns bătrân, reîntinerește necontenit“). Era numită și Osiris. Sub toate denumirile se înțelegea unul și același zeu, cu atribute felurite. În Vechiul Testament, cetatea Heliopolis este menționată direct sau indirect, de obicei în referire la cultul său păgân prominent. În profețiile sale împotriva Egiptului, Isaia susține că "Orașul Soarelui" (în ebraică: עיר החרס) va fi unul dintre cele cinci orașe egiptene care vor urma armata Domnului Cerurilor și vor vorbi ebraica (Isaia 19:18). Ieremia și Ezechiel menționează Casa sau Templul Soarelui (în ebraică: בֵּית שֶׁמֶשׁ) și Ôn, susținând că Nabucodonosor al II-lea al Imperiului Neobabilonian va sfărâma obeliscurile sale și va arde templul (Ieremia 43:13), iar "tinerii săi nebuni" (Aven) vor "cădea de sabie" (Iezechiel 30:17). La sfârșitul secolului al IV-lea d. Hr., când cetatea devine majoritar creștină, cele mai multe dintre templele vechi sunt distruse. În anul 640 d.Hr., Bătălia de la Heliopolis sau Ayn Shams a fost o bătălie decisivă între armatele arabe musulmane și forțele bizantine pentru controlul Egiptului. Cu toate că au avut loc mai multe confruntări majore după această bătălie, ea a decis efectiv soarta stăpânirii bizantine în Egipt și a deschis calea pentru cucerirea musulmană a Exarhatului Bizantin din Africa.
  • Heliopolis (Liban), numită în antichitate Heliopolis Syriaca sau Heliopolis in Phoenicia sau Heliopolisul Roman este, astăzi Baalbek în Liban, era o mare cetate păgână care adăpostea cele mai mari temple alte atichității. Această cetate este legată de numele a mulți sfinți, între care: Evdochia Samarineanca († sec. II), Ghelasie Actorul († 297) sau Varvara din Heliopolis († sec. IV).

Surse

  • Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Ed. diecezană, Caransebeș, 2001.
  • OrthodoxWiki
  • Wikipedia