Epistola către Diognet

Epistola către Diognet este o scriere a epocii Părinților apostolici. Deși poartă titlul de „epistolă”, scrierea este considerată a fi o apologie din genul protrepsis (gr. πρότρεψις), îndemnând audiența la un nou mod de viață, i.e. cel creștin. Diferiți patrologi situează scrierea între anii 130 și 200. Autorul scrierii a rămas până astăzi necunoscut.

„Creștinii nu trăiesc deosebiți de ceilalți oameni nici prin pământul pe care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte. Nu locuiesc în orașe ale lor, nici nu se folosesc de o limbă deosebită, nici nu duc o viață străină. Învățătura lor nu e descoperită de gândirea și cugetarea unor oameni, care cercetează cu nesocotință; nici nu o arată, ca unii, ca pe o învățătură omenească. Locuiesc în orașe grecești și barbare, cum le-a venit soarta fiecăruia; urmează obiceiurile băștinașilor și în îmbrăcăminte și în hrană și în celălalt fel de viață, dar arată o viețuire minunată și recunoscută de toți ca nemaivăzută. Locuiesc în țările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetățeni, dar pe toate le rabdă ca străini; orice țară străină le e patrie, și orice patrie le e țară străină. Se căsătoresc ca toți oamenii și nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuți. Întind masă comună, dar nu și patul. Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar sunt cetățeni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat, dar, prin felul lor de viață, biruiesc legile.” — Epistola către Diognet, V.1-10 (trad. rom.: Dumitru Fecioru)

întrebările lui Diognet I I Fiindcă te văd, preaputemice Diognet, extrem de sârguitor în a învăţa despre pietatea/religia [theosebeian] creştinilor şi întrebându-te extrem de limpede şi atent cu privire la ei: în ce Dumnezeu cred şi ce cult îi aduc? cum dispreţuiesc toţi lumea şi nesocotesc moartea? cum nu-i socotesc zei pe cei socotiţi astfel de către elini şi nu păzesc nici superstiţia iudeilor? care e marea afecţiune pe care o au unii faţă de alţii? şi de ce acest nou neam sau mod de viaţă a venit în lume abia acum, şi nu mai înainte, 2 primesc această înflăcărare a ta şi cer de la Dumnezeu, Care ne dă şi să grăim şi să auzim, ca mie să-mi dea să vorbesc astfel, încât ascultându-mă să devii mai bun, iar ţie să asculţi astfel, încât să nu-1 întristezi pe cel care-ţi vorbeşte. Pregătire duhovnicească I I I Curăţindu-te deci de toate gândurile care ţi-au ţinut în stăpânire mai înainte gândirea şi descotorosindu-te de obişnuinţa care te amăgeşte, şi ajungând un om nou ca la început — întrucât, cum ai mărturisit tu însuţi, vei auzi un cuvânt nou —, vino şi priveşte nu numai cu ochii, ci şi cu mintea, ce substanţă şi ce formă au cei pe care-i numiţi şi socotiţi zei. 1 Traducere după ed. H.-I. MARROU, À Diognete (Sources Chrétiennes 33 bis), 1965. Recent, Charles E. Hill, From the Lost Teaching o f Polycarp. Identifying Irenaeus ' Apostolic Presbyter and the Author o f Ad Diognetum, Tubingen, 2006, a propus identificarea necunoscutului autor al Epistolei către Diognet cu Sfântul Policarp al Smymei ( t 155), identificat totodată cu prezbiterul apostolic anonim a cărui învăţătură antimarcionită e citată de Sfântul Irineu în Contra ereziilor IV.xxvil-xxxtl. Ceea ce repune radical şi pasionant în discuţie datarea şi contextualizarea fascinantei Epistole anonime către Diognet. \ \ \ \ ■PWWX^F'iCi ,’V. 3 8 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1. C a n o n u l a p o s to lic Contra idolatriei 2 Oare nu este unul piatră asemănătoare celei călcate în picioare? Nu este altul aramă, cu nimic mai bun decât vasele de aramă de care ne folosim? Nu este altul lemn deja putrezit? Altul argint care are nevoie de un om să-l păzească spre a nu fi furat, altul fier mâncat de rugină, iar altul lut cu nimic mai ales decât cel făcut vase pentru slujirea cea mai de necinste? 1 Nu sunt toate acestea dintr-o materie supusă stricăciunii? Nu sunt făuriţi de fier şi de foc? Nu i-a plămădit pe unul sculptorul, pe altul turnătorul în bronz, pe altul argintarul, iar pe altul olarul? Oare înainte să fi fost întipărite prin meşteşugurile acestora în forma lor fiecare din aceştia, fiecare din ele nu fusese transformată deja ca acum? Iar vasele de acum, făcute din aceeaşi materie, n-ar putea deveni oare asemenea acestora, dacă ar da peste aceiaşi meşteşugari? 4 Şi, iarăşi, cele care sunt acum venerate de voi n-ar putea fi făcute de oameni vase asemenea celelalte? Nu sunt toate surde, oarbe, neînsufleţite, nesimţitoare, nemişcătoare? Nu sunt toate supuse putrezirii? Nu sunt toate supuse stricăciunii? 5 Pe acestea le numiţi zei, acestora le slujiţi, acestora vă închinaţi şi în cele din urmă vă asemănaţi cu acestea. 6 De aceea îi urâţi pe creştini, pentru că nu-i socotesc zei. 7 Dar voi înşivă, carc-i socotiţi şi credeţi astfel, nu-i dispreţuiţi oare mult mai mult? Nu-i batjocoriţi şi insultaţi mult mai mult voi, care pe cei de piatră şi de lut îi veneraţi fără să-i păziţi, dar pe cei de argint şi de aur noaptea îi încuiaţi, iar ziua le puneţi paznici, ca să nu fie furaţi? Contra sacrificiilor sângeroase 8 Prin cinstirile pe care vi se pare că le aduceţi acestora mai degrabă pedepsiţi, în cazul în care ar avea simţire; iar că n-au simţire o arătaţi prin aceea că vă închinaţi lor cu sânge şi grăsimi. 9 Cine dintre voi ar răbda, cine ar suporta să i se facă acestea? Nici un om n-ar suporta de bunăvoie această pedeapsă, fiindcă are simţire şi judecată; dar piatra suportă, fiindcă e nesimţitoare; prin urmare, voi înşivă arătaţi care e simţirea lor. 10 Despre faptul că creştinii nu slujesc unor astfel de zei aş putea spune multe altele; dar dacă acestea nu ţi s-ar părea destule, socot că e de prisos să spun mai multe. Contra sacrificiilor iudaice I I I ' Socot că doreşti să auzi în continuare mai ales despre faptul că ei nu au aceeaşi pietate [theosebein] cu iudeii. 2 Iudeii aşadar, când se abţin de la adorarea [zeilor] mai sus-zisă, cer în chip înţelept să se creadă într-Un Dumnezeu şi să fie venerat ca un Stăpân a toate; dar când îi aduc un cult asemănător celor spuse mai sus, greşesc. 3 Căci atunci când aduc ofrande unor zei 1.6. E p is to la c ă tr e D io g n e t 3 8 3 nesimţitori şi surzi, elinii/păgânii dau dovadă de lipsă de minte; dar când aceştia le aduc lui Dumnezeu socotind că ar avea nevoie de ele, ar trebui să creadă că e mai degrabă o neghiobie, nu pietate. 4 Căci „Cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele care sunt în ele” [Ps 145, 6], Care ne dă tuturor cele de care avem nevoie, n-ar putea avea El însuşi nevoie de acestea pe care le dă El însuşi celor ce cred că I le dau. 5 Iar cei care cred că-L celebrează prin sânge, grăsimi şi arderi de tot şi că-L cinstesc prin aceste onoruri, nu mi se pare că se deosebesc cu nimic de cei ce arată aceeaşi generozitate idolilor surzi şi care nu pot să se împărtăşească din această cinstire. Iar a-şi închipui cineva că dă ceva Celui ce n-are nevoie de nimic [e un lucru cu totul nebunesc]. IV 1 Dar cu privire la frica lor scrupuloasă cu privire la mâncăruri, la superstiţia lor privitoare la sâmbete, la trufia tăierii-împrejur, la afectarea postirii şi a lunilor noi, lucruri vrednice de râs, nu de cuvânt, cred că nu trebuie să afli de la mine.' Cum este oare îngăduit ca, dintre cele făcute de Dumnezeu spre întrebuinţarea oamenilor, unele să fie primite ca fiind bine făcute, iar altele să fie refuzate ca inutile şi de prisos? 3 Cum nu este o impietate a acuza pe Dumnezeu că împiedică să se facă un lucru bun în zi de sâmbătă? 4 Cum nu c demn de râs faptul de a te mândri cu mutilarea trupului ca şi cu o mărturie a unei alegeri, ca şi cum din această pricină ai fi mai iubit de Dumnezeu? 3 Iar faptul că observă stelele şi luna ca să ţină lunile şi zilele, şi că împart după pornirile lor economiile lui Dumnezeu şi schimbările timpului, pe unele pentru sărbători, iar pe altele pentru doliu, cine ar socoti că aceasta e un semn de pietate şi nu mult mai mult de lipsă de minte? 6 Socot că ai aflat îndeajuns că pe drept cuvânt se abţin creştinii atât de la uşurătatea şi amăgirea comună, cât şi de la indiscreţia şi trufia iudeilor. Dar nu te aştepta să afli dc la un om taina pietăţii [theosebeias mysterion] lor. Misterul creştin V 1 Căci creştinii nu se deosebesc de ceilalţi oameni nici prin pământ, nici prin grai, nici prin haine; 2 fiindcă nu locuiesc în oraşe proprii, nu se folosesc de un dialect paralel [parellagmene] şi nici nu duc o viaţă paralelă [parasemon]. 3 învăţătura lor n-a fost găsită printr-o invenţie sau excogitare a unor oameni curioşi, nici nu promovează vreo doctrină [dogma] omenească, ca alţii. 4 Locuind în cetăţi greceşti, ca şi barbare, cum s-a hărăzit fiecăruia şi urmând obiceiurilor locului în ce priveşte hainele, regimul hranei şi restul vieţii, arată ca minunată şi recunoscut paradoxală constituţia republicii/cetăţeniei lor2. 2 Thaumasten kai homologoumenos paradoxon ten katastasin tes heauton politeias. 3 8 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s to lic 5 Locuiesc în patrii proprii, dar ca nişte emigranţi [paroikoi], iau parte la toate [treburile publice] ca nişte cetăţeni şi suportă toate [îndatoririle] ca nişte străini. Orice pământ străin le este patrie, şi orice patrie le este străină. 6 Se căsătoresc ca toţi, nasc prunci, dar nu-şi aruncă odraslele. 7 Stau la o masă comună, dar nu şi la un pat [comun], 8 Sunt în trup, dar nu vieţuiesc după trup. 9 Petrec pe pământ, dar au cetăţenia în cer. 10 Se supun legilor hotărâte, iar prin vieţile lor biruie legile. 11 Iubesc pe toţi, dar sunt prigoniţi de toţi. 12 Sunt necunoscuţi şi condamnaţi. Sunt omorâţi şi fac vii pe alţii. 13 Sunt săraci şi îmbogăţesc pe mulţi; sunt lipsiţi de toate şi prisosesc în toate. 14 Sunt necinstiţi şi se slăvesc în necinstiri. 15 Sunt huliţi şi sunt îndreptaţi. Sunt defăimaţi şi binecuvântează; sunt ocărâţi şi cinstesc [pe cei ce-i ocărăsc]. 16 Fac binele şi sunt pedepsiţi ca nişte răi; pedepsiţi fiind, se bucură ca unii făcuţi vii. 1 Sunt combătuţi de iudei ca fiind de altă seminţie cu ei şi sunt persecutaţi de păgâni, dar cei care-i urăsc nu ar putea spune cauza duşmăniei lor. Creştinii — sufletul lumii VI1 Simplu spus, ceea ce este sufletul în corp [en somaţi psyche] aceasta sunt creştinii în lume \en kosmo christianoi]. Sufletul e răspândit ca o sămânţă în toate membrele corpului, iar creştinii sunt răspândiţi în cetăţile lumii. Sufletul locuieşte într-un corp, dar nu este din corp; iar creştinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume. 4 Sufletul nevăzut e deţinut într-un trup văzut, iar creştinii sunt cunoscuţi că sunt în lume, dar pietatea lor rămâne nevăzută. Carnea urăşte sufletul şi se războieşte cu el, deşi nu e cu nimic nedreptăţită de el, pentru că e împiedicată să se bucure de plăceri, iar pe creştini lumea îi urăşte, deşi nu e cu nimic nedreptăţită de ei, pentru că se împotrivesc plăcerilor. 6 Sufletul iubeşte carnea care-1 urăşte şi membrele lui; iar creştinii iubesc şi ei pe cei ce îi urăsc pe ei. 7 Sufletul e închis în corp, dar el ţine la un loc corpul; iar creştinii sunt deţinuţi în arestul lumii, dar ei ţin la un loc lumea. 1.6. Epistola către Diognet 3 8 5 8 Sufletul nemuritor locuieşte într-un cort muritor; iar creştinii locuiesc şi ei în corturi stricăcioase aşteptând nestricăciunea în ceruri. 9 Sufletul se face mai bun suferind cele rele în hrană şi băutură, iar creştinii pedepsiţi în fiecare zi se înmulţesc tot mai mult. 10 într-un atât de mare rang [taxin] i-a pus Dumnezeu [în lume], pe care nu le este îngăduit a-1 refuza. Creştinismul ca revelaţie a Cuvântului lui Dumnezeu VII' Cum spuneam, ceea ce li s-a predat nu e o invenţie pământească, ceea ce cer să se păzească cu atâta grijă nu e o născocire muritoare şi nu li s-a încredinţat administrarea unor taine/mistere omeneşti. 2 Ci cu adevărat însuşi Dumnezeul atoateţiitor, atoatecreator şi nevăzut, El însuşi din ceruri a aşezat în oameni şi a întărit în inimile lor Adevărul şi Cuvântul Sfânt şi neînţeles nu trimiţând oamenilor, cum şi-ar putea imagina cineva, un slujitor, un înger sau arhonte, sau pe cineva din cei ce conduc cele pământeşti sau unul din cei cărora li s-au încredinţat guvernările în ceruri, ci pe însuşi Meşterul şi Creatorul a toate, prin Care a creat cerurile, prin Care a închis marea în hotarele ei, ale Cărui taine le păzesc cu credinţă toate elementele/stihiile, de la Care a primit soarele porunca să păzească măsurile alergărilor zilei, Căruia I se supune luna, care a primit poruncă să lumineze noaptea, Căruia I se supun stelele care urmează alergarea lunii, de Care au fost rânduite şi hotărâte toate şi Căruia 1 se supun cerurile şi cele din ceruri, pământul şi cele de pe pământ, marea şi cele din mare, focul, aerul, adâncul, cele din înălţimi, cele din adâncuri şi cele din mijloc; pe Acesta L-a trimis lor. 3 L-a trimis oare, cum ar putea socoti vreunul din oameni, pentru tiranie, pentru frică şi pentru înlemnire? 4 Nicidecum. Ci L-a trimis în îngăduinţă şi blândeţe, cum trimite un împărat pe fiul său împărat; L-a trimis ca Dumnezeu, L-a trimis ca unor oameni; L-a trimis mântuindu-i, convingându-i, nu violentându-i, căci la Dumnezeu nu există violenţă; 5 L-a trimis chemând, nu prigonind; L-a trimis iubind, nu judecând. 6 Căci îl va trimite şi judecând, şi atunci cine va putea suporta venirea Lui? [... Lacună în unicul manuscris, comentată de copist astfel: „Aşa am găsit o tăietură în original, care era foarte vechi"...] Dovada martirilor 7 Nu vezi că sunt aruncaţi la fiare, ca să tăgăduiască pe Domnul, şi nu simt învinşi? 8 Nu vezi că, pe cât sunt pedepsiţi mai mult, pe atât se înmulţesc? 9 Acestea nu par fapte de om, acestea sunt o putere a lui Dumnezeu, acestea sunt o dovadă a prezenţei Lui. 3 8 6 Canonul Ortodoxiei I. Canonul apostolic Neputinţa filozofiei, necesitatea Revelaţiei VIII1 Căci cine dintre oameni a ştiut ce este Dumnezeu înainte să vină El însuşi? Ori să primeşti oare cuvintele deşarte şi flecare ale acelor filozofi demni de crezare? Dintre care unii au spus că Dumnezeu e un foc — numind dumnezeu focul în care vor merge —, alţii apă, iar alţii altul dintre elementele/stihiile create de Dumnezeu. 3 Deşi, dacă unul din aceste cuvinte ar fi primit, atunci s-ar putea spune în chip asemănător că e dumnezeu fiecare din celelalte creaturi. 4 Dar acestea sunt monstruozităţile şi rătăcirea şarlatanilor/ vrăjitorilor. 5 Căci nimeni dintre oameni nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut, ci El S-a arătat pe Sine însuşi. 6 S-a arătat prin credinţă, singura căreia i s-a îngăduit să vadă pe Dumnezeu. Economia mântuirii 7 Căci Dumnezeu Stăpânul şi Ziditorul a toate, Care a făcut toate şi le-a pus în ordine, a fost nu numai iubitor de oameni, ci şi îndelung-răbdător. 8 A fost, este şi va fi mereu aşa: îngăduitor, bun, nemânios şi adevărat, şi El Singur este bun. Gândind El un gând mare şi de nespus, l-a comunicat doar Slujitorului/ Copilului [Paidi] Său. 10 Cât timp l-a ţinut în taină şi a păstrat pentru El înţeleptul Său sfat, părea că nu-i pasă şi n-are grijă de noi. 11 Dar când a descoperit şi făcut arătate prin Slujitorul/Copilul Său cele pregătite de la început, ni le-a dat dintr-odată pe toate: ne-a dat şi să ne împărtăşim de binefacerile Lui şi să vedem şi să înţelegem cele la care cine dintre noi s-ar fi putut aştepta? De ce atât de târziu? I X ' Aşadar, după ce toate acestea au fost rânduite de El însuşi împreună cu Copilul Său, ne-a lăsat până în timpul din urmă să fim purtaţi de porniri dezordonate, cum voiam, duşi de plăceri şi pofte, negreşit nu bucurându-Se de păcatele noastre, ci suportându-le, nu arătând bunăvoinţă faţă de acel timp al nedreptăţii, ci creând timpul de acum al dreptăţii, pentru ca întrucât în timpul de atunci ne-am arătat din faptele proprii nevrednici de viaţă, să fim făcuţi acum vrednici de bunătatea lui Dumnezeu, şi după ce ne-am arătat neputincioşi să intrăm prin noi înşine în împărăţia lui Dumnezeu, să o putem face prin puterea lui Dumnezeu. Taina mântuirii 2 Fiindcă atunci când s-a umplut paharul nedreptăţii noastre şi s-a arătat în chip desăvârşit că plata care o aştepta e pedeapsa şi moartea, şi a venit şi 1.6. E p is to la c ă tr e D io g n e t 387 vremea pe care o fixase dinainte Dumnezeu ca să-Şi arate bunătatea şi puterea Sa — o, covârşitoarea iubire de oameni şi dragoste a lui Dumnezeu! —, nu ne-a îndepărtat, nu ne-a ţinut minte răul, ci ne-a răbdat îndelung şi ne-a suportat; şi fiindu-I milă a primit El însuşi păcatele noastre, El însuşi L-a dat pe Fiul Său preţ de răscumpărarea pentru noi; pe Cel sfânt pentru cei nelegiuiţi, pe Cel lipsit de răutate pentru cei răi, pe Cel drept pentru cei nedrepţi, pe Cel nestricăcios pentru cei stricăcioşi, pe Cel nemuritor pentru cei muritori. 3 Căci ce altceva putea acoperi păcatele noastre decât dreptatea Lui? 4 în cine era cu putinţă să fim îndreptaţi noi, nelegiuiţii şi impioşii, decât numai în Fiul lui Dumnezeu? 3 O, ce dulce schimb! O, ce creaţie nepătrunsă! O, ce binefaceri neaşteptate! Ca fărădelegea multora să fie ascunsă într-un Singur Drept, iar prin dreptatea Unuia să fie îndreptaţi mulţi nelegiuiţi. 6 Aşadar, după ce în timpul de până acum a arătat neputinţa firii noastre de a dobândi viaţă, a arătat acum pe Mântuitorul putând să mântuiască şi să facă cele cu neputinţă: prin acestea două a vrut să ne facă să credem în bunătatea Lui şi să-L socotim Hrănitor, Tată, învăţător, Sfătuitor, Medic, Minte, Lumină, Cinste, Slavă, Tărie, Viaţă, nemaiîngrijindu-ne de haină şi hrană. Chemare la Iubire. Natura ei paradoxală X 1 Dacă vei dori şi tu această credinţă şi o vei primi, mai întâi vei cunoaşte pe Tatăl. ' Căci Dumnezeu i-a iubit pe oameni; pentru ei a făcut lumea, lor le-a supus toate cele de pe pământ, lor le-a dat raţiune şi minte, lor le-a îngăduit să privească spre cer, pe ei i-a plămădit după chipul Său, la ei L-a trimis pe Fiul Său Unul-Născut, lor le-a făgăduit împărăţia în cer şi o va da celor ce L-au iubit pe El. 3 Iar cunoscându-L, de ce bucurie crezi că vei fi umplut? Sau cum îl vei iubi pe Cel care te-a iubit aşa înainte de a-L fi iubit tu pe El? 4 Iar iubindu-L vei fi un imitator al bunătăţii Lui. Şi nu te mira că omul poate să se facă imitator al lui Dumnezeu [mimetes Theou]; poate, dacă vrea. 5 Căci fericirea nu înseamnă a-1 stăpâni tiranic pe aproapele, nici a voi să fii mai mult decât cei slabi, nici a fi bogat, nici a aplica violenţa celor sărmani, şi nu în acestea poate cineva să imite pe Dumnezeu, ci acestea sunt în afara măreţiei Lui. 6 Ci este imitator al lui Dumnezeu cel care primeşte povara aproapelui, care vrea ca în cele în care e bun să facă bine celor mai mici, care dând celor lipsiţi cele pe care le-a primit de la Dumnezeu devine un dumnezeu pentru cei ce le primesc de la el. 7 Atunci, deşi eşti pe pământ, vei vedea că Dumnezeu are cetatea Sa în ceruri, atunci vei începe să grăieşti tainele lui Dumnezeu, atunci vei iubi şi-i vei admira pe cei pedepsiţi pentru că nu vor să-L tăgăduiască pe Dumnezeu, atunci vei condamna înşelăciunea şi rătăcirea lumii, 3 8 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic când vei cunoaşte viaţa adevărată în cer, când vei dispreţul ceea ce pare aici drept moarte, când te vei teme de adevărata moarte păstrată pentru cei ce vor fi condamnaţi la focul veşnic care îi va pedepsi până la sfârşit pe cei predaţi lui. 8 Atunci îi vei admira şi ferici pe cei ce au răbdat pentru dreptate focul acesta de aici, când vei cunoaşte focul acela. [... Lacună in unicul manuscris păstrat comentată de copist astfel: „Şi aici originalul avea o tăietură’’...] Revelarea Cuvântului prin apostoli şi în Biserică X I I Nu spun lucruri străine, nu caut paradoxul, ci fiind ucenic al apostolilor mă fac învăţător al păgânilor şi slujesc cu vrednicie cele predate celor ce se fac învăţăcei ai Adevărului. 2 Căci cine, fiind învăţat corect şi născut prin Cuvântul iubitor, nu caută să afle limpede cele arătate lămurit ucenicilor prin Cuvântul? Lor le-a făcut arătate Cuvântul arătându-Se grăind deschis, nefiind înţeles de necredincioşi, dar povestind învăţăceilor, care fiind socotiţi de El învăţăcei au cunoscut tainele Tatălui. 3 Pentru aceasta a trimis Cuvântul, ca arătându-Se lumii, El, Care a fost necinstit de popor [Israel], să fie crezut de neamuri [păgâni] fiind vestit prin apostoli. 4 El, Care era dintru început, S-a arătat Cel Nou deşi era găsit vechi şi se naşte mereu nou în inimile sfinţilor. 5 El, Cel Veşnic, e socotit acum Fiu. Prin El se îmbogăţeşte Biserica, harul desfăşurat se înmulţeşte în sfinţi dând înţelegere, arătând taine, vestind timpurile, bucurându-se pentru credincioşi, dăruit celor care caută, care nu rup hotarele credinţei şi nu calcă hotarele Părinţilor. 6 Aici e cântată frica Legii, e cunoscut harul profeţilor, e întărită credinţa Evangheliilor, e păzită tradiţia apostolilor şi harul Bisericii saltă. îndemn la cunoaştere 7 Neîntristând acest har, vei cunoaşte cele pe care le grăieşte Cuvântul prin cine vrea, când vrea. 8 Căci de câte am fost puşi în mişcare să vi le spunem cu osteneală prin voinţa Cuvântului Care ne-a poruncit v-am făcut părtaşi şi pe voi din iubire faţă de cele ce ne-au fost descoperite nouă. X I I I Pe care citindu-le şi ascultându-le cu sârguinţă, veţi cunoaşte câte le dă Dumnezeu celor ce-L iubesc în chip drept, care devin un rai al desfătării, un pom plin de toate roadele şi înfloritor, crescând în ei înşişi şi împodobiţi cu tot felul de roade. 2 Căci în acest ogor a fost sădit Pomul Cunoaşterii şi Pomul Vieţii, dar nu Pomul Cunoaşterii omoară, ci neascultarea omoară. 3 Căci nu sunt fără sens cele scrise, şi anume că Dumnezeu a sădit de la început în mijlocul raiului un Pom al Cunoaşterii şi un Pom al Vieţii, arătând prin cunoaştere viaţă. Nefolosindu-se curat de ea [cunoaştere], cei de la în1.6. Epistola către Diognet 389 ceput au fost dezgoliţi prin înşelăciunea şarpelui. 4 Căci nu e nici viaţă fără cunoaştere, nici cunoaştere sigură fără viaţă adevărată; de aceea au fost sădiţi aproape unul de altul. 5 Văzând acest sens şi mustrând cunoaşterea exercitată fără adevărul poruncii care duce la viaţă, spune: „Cunoaşterea îngâmfă, iubirea zideşte” [7 Co 8, 1]. 6 Căci cine crede că ştie ceva fără o cunoaştere adevărată şi mărturisită de viaţă, nu cunoaşte: e înşelat de şarpe pentru că nu iubeşte viaţa. Dar cine cunoaşte cu frică şi caută viaţa, acela sădeşte în nădejde şi aşteaptă rod. 7 Să-ţi fie cunoaştere inima, iar viaţă Cuvântul Adevărului. 4 Purtând acest Pom şi dorind rodul lui, vei culege pururea cele dorite de la Dumnezeu, de care şarpele nu se atinge, înşelăciunea nu se apropie; Eva nu se mai strică, ci o Fecioară crede. 9 Mântuirea se arată, apostolii se umplu de înţelegere, Paştele Domnului se apropie, vremile se adună, iar Cuvântul Se armonizează cu lumea şi învăţându-i pe sfinţi Se bucură. Prin El e slăvit Tatăl, Căruia fie slava în veci. Amin.