Dovedirea credinţei apostolice

Dovedirea credinţei apostolice O expunere rezumativă a credinţei I. Ştiind, iubitul meu Marcian, zelul tău pentru buna cinstire a lui Dumnezeu/ pietate [theosebeia], care singură îl duce pe om la Viaţa veşnică, te feli- 7 7 IRÉNÉE DE LYON, Démonstration de ta prédication apostolique (Sources Chrétiennes 406), Paris, 1995, p. 82-92. I I I .l . S f a n ţu l I r in e u a l L y o n u lu i, T r a d iţ ia a p o s to l ic ă şi d o v e d ir e a ei 4 9 5 cit şi-ţi urez ca, păstrând intactă credinţa, să-I fi plăcut lui Dumnezeu Care Te-a făcut. Şi pentru că nu ne este îngăduit să fim mereu împreună şi să ne fim de folos unul altuia, uşurându-ne grijile pentru viaţa pământească prin convorbirea neîncetată despre cele ce sunt de folos, întrucât în acest timp suntem departe cu trupul unul de altul, pe cât e cu putinţă n-am întârziat să grăim cu tine în scris şi să-ţi arătăm pe scurt vestirea [kerygma] adevărului spre întărirea credinţei tale. îţi trimitem un fel de memorial rezumativ, ca prin puţine să ajungi la multe, înţelegând prin aceste lucruri modeste toate membrele corpului adevărului şi primind prin acest rezumat demonstraţiile lucrurilor lui Dumnezeu. Căci aşa vei aduce drept roadă mântuirea ta, îi vei ruşina pe toţi cei ce au opinii mincinoase/false şi vei arăta, cu toată îndrăzneala, oricui vrea să cunoască cuvântul nostru teafăr şi neatins. Căci una şi ducând în sus e calea tuturor celor ce văd, luminată de lumina cerească, dar multe şi întunecoase sunt căile celor ce nu văd: prima duce la împărăţia cerurilor unindu-1 pe om cu Dumnezeu, dar acelea duc la moarte, despărţindu-l pe om de Dumnezeu. De aceea e necesar şi pentru tine, şi pentru toţi cei ce poartă de grijă de mântuirea lor, să vă faceţi drumul fără abatere şi ferm prin credinţă, ca nu cumva slăbind să rămâneţi în poftele materiale sau abătându-vă să vă depărtaţi de la calea dreaptă. Adevăr pentru suflet, curăţie pentru tmp //. Şi întrucât omul e o vietate compusă din suflet şi din trup, se cuvine ca acest drum să se facă şi prin unul, şi prin altul. Căci dat fiind că urmează căderi din fiecare din acestea, urmează de aici că există atât o curăţie a trupului, care e abţinerea de la toate lucrurile ruşinoase şi de la toate faptele rele, cât şi o curăţie a sufletului, care stă în a păstra întreagă credinţa în Dumnezeu, neadăugând la ea şi nescoţând din ea nimic. Căci buna cinstire a lui Dumnezeu/pietatea e întunecată de întinăciunea trupului şi stricată atunci când intră în suflet minciuna/falsitatea; şi e păstrată în frumuseţea şi măsura ei atunci când vor exista necontenit adevărul în suflet şi curăţia în trup. Căci ce folos este a cunoaşte adevărul în cuvinte, dar a întina trupul şi a face faptele răutăţii? Sau ce folos poate avea curăţia trupului, dacă nu este adevăr în suflet? Fiindcă acestea se bucură una de alta şi luptă împreună ca să-l înfăţişeze pe om lui Dumnezeu. De aceea spune Duhul Sfânt prin David: „Fericit bărbatul care nu umblă în sfatul celor necucemici/impioşi” [ f t 1,1], adică al păgânilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu — căci „necucemici” sunt cei care nu-L cinstesc pe Cel ce este cu adevărat Dumnezeu, şi de aceea spune Cuvântul lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt” [Iş 3, 14]; aşadar, „necucemicii” sunt cei care nu-L cinstesc pe Cel ce este Dumnezeu — „şi în calea păcătoşilor n-a stat” — iar 4 9 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s to lic „păcătoşi” sunt cei ce au cunoaşterea lui Dumnezeu şi nu păzesc porunca Lui, adică dispreţuitorii ei — „şi în scaunul molipsitorilor/ciumaţilor n-a şezut” — iar „molipsitori/ciumaţi” sunt cei care nu se strică doar pe ei înşişi, ci şi pe ceilalţi printr-o învăţătură strâmbă, căci „scaunul” e simbolul şcolii; aşa sunt toţi cei eretici: şed în scaunele molipsitorilor/ciumaţilor şi-i strică pe cei ce primesc veninul învăţăturii lor. III. Prin urmare, ca să nu păţim şi noi aşa, trebuie să ţinem neclintit canonul/ regula credinţei şi să facem poruncile lui Dumnezeu, crezând în Dumnezeu şi temându-ne de El, pentru că e Domnul, şi iubindu-L, pentru că e Tată. Aşadar, facerea [de fapte bune] se naşte din credinţă, căci zice Isaia: „Dacă nu veţi crede, nici nu veţi înţelege” [7s 7, 9]; iar credinţa o naşte adevărul, căci credinţa stă pe cele ce există cu adevărat, ca să credem în cele ce sunt aşa cum sunt, şi crezând în cele ce sunt aşa cum sunt, să şi păzim cu tărie mereu convingerea privitoare la ele. Aşadar, întrucât credinţa cuprinde în ea mântuirea noastră, trebuie să avem mare grijă de ea, ca să avem înţelegerea adevărată a celor ce sunt. Regula credinţei primită la Botez Iar credinţa aşa cum ne-au predat-o prezbiterii, ucenicii apostolilor, ne procură aceasta: mai întâi ne sfătuieşte să nc aducem aminte că am primit un Botez spre iertarea păcatelor în numele lui Dumnezeu Tatăl şi în numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, mort şi înviat, şi în Duhul Sfânt al lui Dumnezeu; că acest Botez e pecetea vieţii veşnice şi naşterea din nou în Dumnezeu, ca să fim acum nu fii ai unor oameni muritori, ci ai Dumnezeului veşnic; şi că Dumnezeul veşnic e mai presus de toate cele făcute şi toate sunt sub El, şi toate cele ce sunt sub El au fost făcute de El, ca Dumnezeu să nu domnească peste ce e al altuia, ci peste cele ale Sale, şi toate să fie ale lui Dumnezeu, iar aşa Dumnezeu să fie atotputernic şi toate să fie din Dumnezeu. Dumnezeu a creat toate prin Fiul şi Duhul Său IV. E necesar ca toate cele făcute să aibă un început al facerii/genezei lor dintr-o mare cauză. Dar începutul a toate e Dumnezeu, fiindcă El n-a fost făcut de cineva, ci toate au fost făcute de El. De aceea, mai întâi trebuie să credem că este un Dumnezeu şi Tată, Care a zidit şi potrivit/armonizat toate şi a făcut să fie cele ce nu erau, şi Care cuprinzând toate e Singurul necuprins. între acestea toate e şi această lume a noastră, iar în această lume e omul; prin urmare, şi lumea a fost creată de Dumnezeu. V. Astfel Se arată Un singur Dumnezeu Tată, nefăcut/nedevenit, nevăzut, Făcătorul a toate, peste Care nu mai e alt Dumnezeu şi după Care nu mai e III. 1. S f a n ţu l I rin e u a l L y o n u lu i, T r a d i ţ i a a p o s to l ic ă şi d o v e d ir e a e i 4 9 7 alt Dumnezeu. Căci Dumnezeu e cuvântător/raţional şi de aceea a făcut toate printr-un Cuvânt/Raţiune, şi Dumnezeu este Duh, şi aşa a împodobit toate cu un Duh. Cum spune şi Profetul: „Prin Cuvântul Domnului s-au întărit cerurile, şi prin Duhul Lui toată puterea lor” [Ry 32, 6]. Prin urmare, întrucât Cuvântul întăreşte, adică face cele corporale şi le dă existenţă, iar Duhul potriveşte/ armonizează diversitatea puterilor, pe drept cuvânt Fiul e numit Cuvânt, iar Duhul, înţelepciune a lui Dumnezeu. Aşadar bine spune şi Pavel, Apostolul Său: „Unul e Dumnezeu Tatăl Care e peste toate şi prin toate şi în noi toţi” [Ef A, 6]: căci „peste toate” e Tatăl, „prin toate” e Cuvântul — căci toate s-au făcut de Tatăl prin EI — şi „în noi toţi” e Duhul care strigă „Avva! Tată!” [Ga 4, 6; Rm 8, 15] şi-l face pe om după asemănarea lui Dumnezeu. Prin unnare, Duhul îl arată pe Cuvântul, şi de aceea profeţii au vestit pe Fiul lui Dumnezeu, iar pe Duhul ÎI articulează Cuvântul, şi de aceea El însuşi [Cuvântul] e tâlcuitorul profeţilor şi Cel ce duce pe om la Tatăl. Cele trei articole ale regulii de credinţă VI. Aceasta e ordinea [tara] credinţei noastre, temelia zidirii şi tăria vieţii noastre: — un Dumnezeu Tată nefăcut, necuprins, nevăzut, Dumnezeu unic, Creator a toate; acesta este primul punct/articol al credinţei noastre. Al doilea punct este: — Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul Iui Dumnezeu, Iisus Hristos Domnul nostru, Care S-a arătat profeţilor potrivit caracterului profeţiei lor şi potrivit naturii economiilor Tatălui; prin Care toate s-au făcut şi Care la sfârşitul timpurilor, ca să recapituleze toate [Ef 1, 10], S-a făcut om între oameni, văzut şi pipăit, ca să nimicească moartea, să arate viaţa şi să lucreze comuniunea între Dumnezeu şi om. Iar al treilea punct este: — Duhul Sfânt, prin Care profeţii au profeţit, părinţii au învăţat cele ale lui Dumnezeu şi drepţii au fost îndreptaţi pe calea dreptăţii, şi Care la sfârşitul timpurilor a fost turnat în chip nou peste umanitate înnoind pe om pentru Dumnezeu în tot pământul. Botezul renaşterii VII. De aceea Botezul renaşterii noastre se face prin aceste trei puncte, dăruindu-ne renaşterea în Dumnezeu Tatăl prin Fiul Său în Duhul Sfânt; căci cei ce poartă pe Duhul lui Dumnezeu ajung la Cuvântul, adică la Fiul, Fiul îi duce la Tatăl, iar Tatăl le dă nestricăciunea/incoruptibilitatea. Prin urmare, fără Duhul nu poate fi văzut Cuvântul lui Dumnezeu, iar fără Fiul 4 9 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s to lic nu poate ajunge cineva la Tatăl; căci cunoaşterea Tatălui e Fiul, iar cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu e prin Duhul Sfânt, dar pe Duhul îl dă Fiul celor pe care-i vrea Tatăl şi cum vrea El. Dumnezeu, Creatorul şi Judecătorul a toate VIII. Tatăl e numit de Duhul Preaînalt [Fc 14, 18; Ps 7, 17 etc.], Atotputernic [Ir 3, 19; 15, 14 etc.] şi Domn al puterilor [/>s 23, 10; 45, 8], ca noi să învăţăm că însuşi Dumnezeu e Făcătorul cerului, al pământului şi al întregii lumi, Creatorul îngerilor şi al oamenilor şi Domnul a toate, prin Care sunt toate şi Hrănitorul a toate, milostiv, îndurat, bun, drept, Dumnezeul tuturor, al iudeilor, al păgânilor şi al credincioşilor: al credincioşilor ca Tată — căci la sfârşitul timpurilor a deschis legământul înfierii —, al iudeilor ca Dumnezeu şi Legiuitor — căci în timpurile din mijloc, întrucât oamenii au uitat de Dumnezeu şi s-au depărtat de El, i-a dus spre slujire prin Lege, ca să înveţe că au un Dumnezeu Plăsmuitor şi Care dă suflarea vieţii [Fc 2, 7] şi că Acestuia trebuie să-l slujim ziua şi noaptea —, iar al păgânilor ca un Creator şi Atotputernic. Este şi Hrănitorul, împăratul şi Judecătorul tuturor, fiindcă nimeni nu scapă de judecata Lui, nici iudeul, nici păgânul, nici credinciosul care păcătuieşte, nici îngerul, ci cei care nesocotesc acum bunătatea Lui vor cunoaşte prin judecată puterea Lui, după cum spune fericitul Apostol: „Neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă; dar după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu Care va da fiecăruia după faptele lui" [Rm 2, 4—6]. Acesta e Cel numit în Lege Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui lacob [/j 3, 6], Dumnezeul celor vii [Ml 22, 32], şi cu toate acestea înălţimea şi măreţia acestui Dumnezeu e de nepovestit. Crearea îngerilor IX. Iar lumea e cuprinsă de şapte ceruri, în care locuiesc puteri nenumărate [cf. / s i l , 2-3], îngeri şi arhangheli, care slujesc Dumnezeului Atotputernic şi Creator a toate nu pentru că ar avea El lipsă de aşa ceva, ci pentru ca ei să nu fie inactivi şi inutili. De aceea Duhul lui Dumnezeu lucrează multe, şi Isaia profetul enumără şapte forme de slujire care se odihnesc în Fiul lui Dumnezeu, adică în Cuvântul la venirea Lui ca om; căci zice: „şi se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoaşterii şi al cucerniciei; şi-L va umple duhul temerii de Dumnezeu” [/5 11, 2-3]. Aşadar, primul cer de deasupra, care Ie cuprinde pe celelalte, este al înţelepciunii; al doilea plecând de la el e al înţelegerii, al treilea e al sfatului, al patrulea numărat de sus e al tăriei, al

cincilea e al cunoaşterii, al şaselea e al cucerniciei, iar al şaptelea, care e bolta noastră, e plin de duhul temerii care luminează cerurile. Drept figură a acestora Moise a primit candelabrul cu şapte braţe care strălucea neîncetat în sfânta [Iş 25, 31-39], căci a primit cultul drept figură/model [typos] a cerurilor, după cum i-a spus Cuvântul: „Să faci toate după figura/modelul celor pe care le-ai văzut în munte” [7ş 25, 40; Evr 8, 5]. X. Aşadar acest Dumnezeu e slăvit de Cuvântul Său, Care e Fiul Lui, şi de Duhul Sfânt, Care e înţelepciunea Tatălui a toate. Iar puterile Acestora, adică ale Cuvântului şi înţelepciunii, care se numesc heruvimi şi serafimi, slăvesc cu glasuri neîncetate pe Dumnezeu, şi orice alcătuire e în ceruri aduce slavă lui Dumnezeu, Tatăl a toate. El a alcătuit prin Cuvântul Său lumea, şi în lume sunt şi îngeri, iar lumii întregi i-a dat drept lege să rămână fiecare în starea lui şi să nu treacă peste hotarul fixat de Dumnezeu, săvârşind fiecare lucrul care i-a fost poruncit.