D E SPR E DESFĂTAREA CELOR VIITOARE

SFÂNTUL 10AN GURĂ DE AUR Despre desfătarea celor viitoare Să nu deznădăjduim Nouă cuvântări la Cartea Facerii Editura (pstitutulu V iblic şi de Misiune al Bisericii Qrtodo « omâne SFÂNTUL IO AN GURĂ DE AUR D E SPR E DESFĂTAREA CELOR VIITOARE SĂ NU DEZNĂDĂJDUIM NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII CARTE TIPĂRITĂ CU BINECUVÂNTAREA PREA FERICITULUI PĂRINTE D A N I E L PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor DUMITRU FECIORU EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE BUCUREŞTI - 2008 Gra fi ca: Viorela Mihăescu I lu s t r a ţ i a c ope r t e i : Crearea cereştilor şi netrupeştilor Puteri. Mozaic bizantin din sec. XI. © 2008 EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE ISBN 978-973-616-109-4 CUVÂNT INTRODUCTIV Publicarea acestui nou volum de omilii ale Sfântului loan Gură de Aur, în mare parte inedite în limba română, are cu certitudine un loc şi o semnificaţie distinctive în seria de traduceri patristice publicate în ultimele trei de cenii în Biserica noastră. Fiind tipărit la sfârşitul anului 2007, cu el s-a desăvârşit, la un mare soroc omagial comemorativ*, o amplă şi fertilă lucrare misionară şi culturală a Institutului Biblic, lucrare prin care a fost încredinţată celor credincioşi versiunea românească a zeci de scrieri exegetice, dar şi de texte de îndreptare morală şi îndrumare a scetică lăsate ca moştenire nepieritoare creştinătăţii întregi de Marele Arhiepiscop al Constantinopolului. Volumului prezent îi va urma în curând tipărirea celui care cuprinde întreaga corespondenţă a Sfântului loan Gură de Aur, datând din vremea celui de-al doilea exil al său. Această revărsare ab u n d en tă de bunătăţi duhovniceşti peste „cei ce flăm â n zesc ş i în setea ză d e dreptate" (Matei 5, 6) a fost mijlocită de un erudit şi venerabil Profesor de Teologie, Părintele Dumitru Fecioru, care, cu mulţi ani în urmă, dintr-o vocaţie descoperită de înalta s a conştiinţă preoţească şi pastorală, s-a decis s ă se dedice în întregime doar slujirii sacerdotale şi traducerii în limba română a textelor patristice, cu predilecţie a scrierilor hrisostomice. Pe a ce stea din urmă chibzuise s ă le traducă integral, deşi ele ocupă nu mai puţin de 18 volume din colecţia Patrologia Qraeca. Atât de caldă îi e ra evlavia faţă de Dascălul pocăinţei, al rugăciunii, al milosteniei şi al slujirii iubitoare a

• împlinirea a 1600 de ani de la trecerea Sfântului loan Gură de Aur

la viata veşnică (407-2007). 4 CUVÂNT INTRODUCTIV semenului, faţă de propovăduitorul şi martorul neasemuit al iubirii Preasfîntei Treimi. Despre întărirea harică, primită o dată cu asumarea acestei uriaşe asiduităţi, dar şi despre credinţa fermă a acestui ne asem ăn a t metafrast că sutele de pagini traduse de.el din operele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii noastre nu vor fi lăsate in nerodire de către Pronie mărturisesc cu putere datările manuscriselor sale. Multe dintre aceste tâlcuiri patristice au fost realizate între anii '5 0 -'60 ai secolului al XX-lea, când doar id e ea că a sem en e a texte a r mai p utea vedea vreodată lumina tiparului la noi era sinonimă, pentru cei mai mulţi, cu sminteala. Lucrând însă împotriva evidenţei lumeşti, ignorând teroarea venită dinspre cele văzute, a c e st vrednic preot cărturar ad u ce a implicit, prin faptă, un elogiu impresionant credinţei creştine, trăind-o el însuşi ca pe „încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea celor n evăzute" (Evrei 11, 1). Astfel, la d a ta de 3 decembrie 1959, când încheia traducerea grupului de omilii din a c e s t volum, el s-a simţit dator să adauge cu smerenie şi recunoştinţă a c e ste cuvinte: „Cu ajutorul Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi al Prea Curatei Maicii Sale, n ă s cătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, cu rugăciunile celui întru Sfinţi Părintelui nostru loan Gură de Aur..., am fost învrednicit de am tradus şi ace st volum din opera completă a Sfântului loan Gură de Aur. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!". Slavoslovia finală reproducea chiar doxologia înălţată de Sfântul loan înaintea sfârşitului vieţii sale pământeşti în chip mucenicesc, lângă martirionul Sfântului Mucenic Vasilisc, în ziua de 14 septembrie 407, la Comana, în Pont. într-adevăr, tonalitatea dominantă a celor mai multe dintre omiliile acestui volum e ste dată d e o meditaţie lucidă şi profundă, sprijinită p e învăţătura şi pildele aflate în CUVÂNT INTRODUCTIV 5 Sfânta Scriptură, asupra sclipirii înşelătoare, nestatorniciei, coruptibilităţii şi nimicniciei celor din lumea de aici. Conţinutul vieţii umane pământeşti e ste de obicei împovărat d e a taşarea cu patimă de bunurile vremelnice, de anumite persoane, de slava şi privilegiile demnităţilor lumeşti, de căutarea aproape cu disperare a plăcerii egoiste. Uită uşor omul, constată Sfântul loan Gură de Aur, că Dumnezeu a unit lumea a cea sta „cu luptele, ostenelile, sudorile", că veacul de acum e ste doar „stadion", iar abia cel ce va s ă fie e ste „cunună". Iraţionalitatea celui care se supune de voie „celor meii slabe ca umbra"1 e ste însă plătită scump încă de aici, prin trăirea continuă şi chinuitoare a spaimei de a pierde obiectul patimii sale, pierdere care va veni inevitabil. Această irosire sau netrebnicire interioară atinge pe oricine nu vrea s ă accepte c ă de un singur lucru trebuie s ă se teamă omul: de a păcătui, rănindu-se astfel singur. De altfel, indulgenţa faţă de sine îi ascute celui nepăsător simţul critic doar împotriva semenilor săi: „Aceasta e ste pricina tuturor relelor, că iscodim cu multă luare-aminte păcatele altora, iar pe ale noastre le trecem cu multă nepăsare"2. Dar, perceperea vremelniciei celor din lumea d e acum poate deveni pentru om prilejul providenţial pentru ca el să-şi ridice privirea minţii şi to a tă dorirea s a către statornicia şi bucuria netrecătoare dintru cele cereşti. Pe a c e stea le pregustă cel credincios încă de acum, fiindcă, prin întrupare, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos „a prefăcut pământul în cer, a d at porunci care îi fac pe cei ce le împlinesc a sem en e a cu Puterile netrupeşti şi i-a făcut pe oameni îngeri"3. Pe deasupra, creştinul mai primeşte şi darul de a înţelege că prin vitregiile vieţii abătute asupra sa, prin mulţimea necazurilor şi a întristărilor pătimite de el lucrează, pentru învrednicirea s a d e răsplăţile şi cununile veşnice, o dragoste neînţeleasă - cea a Stăpânului ceresc. Acesta, îl 1. Despre desfătarea celor viitoare şi despre nimicnicia celor de acum, 3. 2. Să nu dăm în vileag păcatele fraţilor noştri şi să nu-i blestemăm p e duşmani, 12. 3. Despre desfătarea celor viitoare..., 3. 6 CUVÂNT INTRODUCTIV asigură pe cel credincios Sfântul loan Gură de Aur, „socoteşte propria Lui odihnă mântuirea ta, şi de mântuirea ta Se bucură meu mult de câ t te bucuri tu când scapi de primejdie şi de moarte"4. O a sem en e a mărturisire îi aparţine Dascălului preaales al Bisericii, căruia, ca prigonit „pentru dreptate" (Matei 5, 10), nu i-au fost străine nici durerea, nici întristarea, nici suspinul. Ca şi Sfântul Apostol Pavel, el a confirmat prin pilda propriei Iui vieţi c ă „prin m u lte su fe rinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui D um nezeu" (Fapte 14, 22). Omiliile rostite înainte şi după primul său exil transmit însă această învăţătură şi lege duhovnicească pe cât de ^salutară, pe atât de rar aplicată chiar de creştini: „îti merge - bine? Binecuvântează pe Dumnezeu, şi binele rămâne. Iti Imeige râu? Binecuvintează pe Dumnezeu, şi răul se duce"5. încheindu-se cu cele nouă cuvântări ale Sfântului loan Gură de Aur la Cartea Facerii, consacrate lămuririi celor mai adânci locuri din primele trei capitole ale celei dintâi cărţi a Sfintei Scripturi, volumul prezent închide şi ciclul privilegiat de tâlcuiri hrisostomice început în anul 1987 prin publicarea celor 67 de Omilii la Facere. De ce din nou despre Cartea Facerii? Pentru a afla, din gura care „toată lumea a luminat"6, de ce bunătăţile pe care ni le-a adus Hristos-Domnul la venirea Lui sunt cu mult mai mari decât cele pe care „ni le-au pierdut cei care au păcătuit la început"7. t D A N I E L PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE La sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vaslle cel Nare, Grigorie Teologul şl loan Gură de Aur 30 Ianuarie 2008 4. Cuvânt către cei ce s-au poticnit în faţa împrejurărilor vitrege ale vieţii..., 8. 5. Omilie rostită la întoarcerea din primul exil, 1. 6. Din Troparul Sfântului loan Gură de Aur. 7. nouă cuvântări la Cartea Facerii, V, 3. La Ilie şi la văduvă; şi despre milostenie1 1. în zilele în care am postit cu toţii, adeseori mă hotărâsem s ă vă vorbesc de milostenie, dar am fost împiedicat; se lăsase se a ra şi mi-a întrerupt cursul cuvântului. S-a întâmplat aşa, poate, pentru că a rânduit Dumnezeu spre folos, amânând pentru ziua a c e a sta predica de spre milostenie, ca s ă întind masa milosteniei azi, când sunteţi adunaţi toţi în biserică, nu împărţiţi2, riu că aş p utea s ă vă spun lucruri mari şi d e seamă, ci pentru că mare şi de seamă e ste puterea milosteniei. Multă îndrăznire înaintea Iul Dumnezeu ne dă milostenia! Păşeşte în bolţile cereşti în toa tă libertatea, ca o regină a vieţii noastre. Puterile cereşti cărora le sunt încredinţate porţile cerurilor, când văd că intiă milostenia, deschid de dragul ei şi celorlalte virtuţi porţile acelea; iar dacă văd că celelalte virtuţi vin fără milostenie, le zăvoresc uşile. Aceasta se vede din pilda acelor fecioare cărora nu li s-a deschis sfinţita cămară de nuntă tocmai pentru că n-au avut în candele mereu untdelemn3. Şi uită-te la deosebire! Milostenia neînsoţită de feciorie poate duce în c er pe fiii ei, pe când fecioria fără milostenie nu poate. ^ Aşadar, pentru că e a tâ t de mare p u te re a milosteniei, s ă primim cu to a tă râvna cuvintele ce le vom spune despre ea. îndemnul la milostenie a r p u te a fi minunat şi scurt, d acă v-aş duce la văduva din Sarepta Sidonului. Cei care învaţă cu fapta su n t dascăli mai vrednici de credinţă decât cei care sfătuiesc prin cuvânt. De a c e e a şi văduva a ce a sta 1. P.O. 51, col. 337-348. 2. Predicile pe care le ţinuse mai înainte Sf. loan Gură de Aur le rostise în Postul Mare, şi anume seara, catehumenilor, când nu erau de fată credincioşii. Aceasta este explicaţia cuvântului "împărţiţi". 3. Cf. Matei 25, 1-13. 8 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR ne p o a te fi un dascăl minunat al milosteniei, noi vă sfătuim prin cuvânt; văduva, însă, va putea s ă vă înveţe cu fapta; şi e a are însoţitoare pe o altă văduvă, cu aceleaşi purtări. Că două su n t văduvele acestea: una în noul Testament, a c e e a care a pus în cutia bisericii doi bănuţi, alta în Vechiul Testament, a c e e a care a fost învrednicită să-l primească p e profet. Amândouă au zyuns Ia aceeaşi înaltă virtute a înţelepciunii, amândouă au fost Ia fel d e darnice, amândouă, prin asemănarea faptelor lor bune, ne-au arătat înrudirea dintre cele două Testamente. După cum stâncile înalte din jurul porturilor, numite d e obicei faruri, au toată noap tea lumina nestinsă şi cu strălucirea luminilor călăuzesc spre siguranţa portului pe cei rătăciţi pe mare, to t a ş a şi văduvele acestea, ca nişte porturi, au în jurul lor dărnicia, şi cu lumina măreţiei sufletului lor povăţuiesc pe cei cufundaţi în n o aptea p re a adâncă. Că nu-i mai bună viaţa noastră d e câ t noaptea, precum spu n e şi Pavel: ' noaptea e p e sfârşite, ş i ziua e aproape"4. Văduvele acestea, pentru că au totdeauna aprinsă candela iubirii de oameni şi păstrează nestinsă lumina milosteniei, cheamă la adăpostul lor pe cei ce rătăcesc şi su n t gata s ă se înece în oceanul iubirii de arginţi, în întunericul adânc al nopţii. 2. Dar despre văduva din n o u l Testament, altă dată; acum vă voi vorbi despre văduva din Vechiul Testament. Lăudând-o pe aceasta, împletim şi celeilalte cununi d e laudă. Cele care au aceleaşi fapte au d e o b şte şi aceleaşi cuvinte d e laudă. Pe timpul văduvei aceleia a fost foamete cumplită; nu pentru că pământul istovit n-a mal vrut să-şi d e a roada sa, ci pentru că (păcatele oamenilor au oprit darul lui Dumnezeu^ A fost, deci, foamete cumplită, mai amară de câ t toate. Foame te a a c e a sta a adus-o marele Ilie; a chemat-o ca p e un sliyitor înfricoşător, ca să-i cuminţească pe cei împreună cu el robi, care-L o c ărâseră p e Stăpânul; dar, mai bine spus. LA ILIE ŞI LA VĂDUVA 9 păcatele iudeilor au chemat foametea; a adus-o însă gura profetului: "Viu e ste Domnul, D um nezeul lui Israel..., a spus el, n u va fi ploaie decât prin gura mea"5. Era, deci, o nenorocire groaznică. înfricoşătorul glas al profetului făcuse neroditor nu numai pântecele pământului, ci oprise şi curgerile râului; se uscaseră atunci to a te pâraiele. Şi după cum nişte friguri puternice sau mari călduri nu usucă numai suprafaţa trupului, ci pătrund şi în măduva oaselor, to t aşa şi se ce ta care a fost atunci n-a ars numai fata pământului, ci a pătruns până în râurile lui şi i-a răpit toată umezeala. - Ce i-a spus Dumnezeu profetului Ilie? - "Scoală-te ş i du-te în Sarepta Sidonului; acolo voi p o runci unei văduve să te hrănească"6. - Ce înseamnă asta? în ta ra s a n-a găsit pe nimeni care să-i d e a de mâncare, şi-l trimiţi într-o ta ră străină, la o femeie văduvă? De-ar fi fost avută, de-ar fl fost foarte bogată, de-ar fi fost chiar femeia împăratului, de-ar fi avut hambarele pline de roade, te am a de foamete nu i-ar fi făcut, oare, sufletul mai sterp chiar d e câ t pământul? Ca s ă nu sp u n ă a ce a sta profetul, c a s ă nu murmure, mai întâi Dumnezeu l-a hrănit prin corbi; aproape că îi spune: "Dacă am făcut s ă te hrănească un animal necuvântător, cu a tâ t mai mult voi îndupleca o fiinţă cuvântătoare s ă o facă". 3. De a c e e a după corbi, văduva. Şi puteai să-l vezi pe profet zyuns mai mic decâ t femeia! Puteai s ă vezi sufletul acela dumnezeiesc şi mare cât cerul, pe vrednicul şi înaltul Ilie, ajuns la uşa văduvei ca un hoinar şi cerşetor! Puteai s ă vezi gura a c e e a care a închis cerul, rostind cuvintele celor care cer pomană: "Dă-mi pâine, dă-mi apă!", ca s ă cunoşti c ă nici un loc nu-i a şa de potrivit pentru bă tu t la uşă ca locuinţa unei văduve, ca o casă unde dom n e şte sărăcia, o c asă lipsită de bogăţie, dar şi de păcatele legate de avere. 5. 3 Regi 17, 1. 6. 3 Regi 17, 9. 10 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Casa nu e ra zgomotoasă, ci era plină de înţelepciune! Era în e a mai multă linişte d e câ t în post. Astfel de locaşuri caută sufletele sfinţilor! S-a dus profetul la văduvă, c a s ă fie e a dovada c ă iudeii urăsc primirea d e străini. S-a dus la văduvă, ca s ă înveţe pe toti că pe bună dreptate suferă iudeii osân d a aceea. Da, când Dumnezeu vrea să osân d e a sc ă pe cineva, nu aduce a şa de-a dreptul osânda, nici nu Se mulţumeşte numai cu h otărârea judecăţii Lui, ci Se îndreptăţeşte prin fapte înainte a oamenilor, lăsându-Se ju d e c a t de părerile mulţimii, ca într-un tribunal obştesc. Şi după cum judecătorii când au osândit pe cineva la moarte s e a şaz ă mai întâi pe scaunul înalt de ju d e ca tă , poruncesc s ă se tragă perdelele, şi aduc în jurul lor întreg oraşul, şi-l ju d e c ă pe împricinat ca într-un teatru obştesc, pun întrebări în văzul şi în auzul tuturor, poruncesc s ă se citească faptele săvârşite de acela şi fac ca însuşi vinovatul s ă ajungă acuzatorul faptelor sale, şi numai după to a te a ce stea pronunţă sentinţa, tot a şa şi Dumnezeu, stân d pe cuvintele Scripturii ca pe un înalt Scaun de ju d e c a tă , cu to a tă lumea strânsă în jurul Lui, face cercetare a păcatelor în văzul şi auzul tuturor; nu porunceşte s ă se citească faptele, nici nu se aduc scrisori în mijloc, ci pune înaintea noastră chiar păcatele celor osândiţi. 4. Când a vrut s ă sloboadă de asu p ra Sodomei trăsnete cumplite şi să şteargă de pe pământ popoare şi o ra şe prin văpaia a c e e a înfricoşătoare7, când a slobozit p e pământ ploaie nouă şi nemaiîntâlnită, cu mult mai groaznică de câ t c ea dintâi, pe care soarele a văzut-o pentru întâia şi singura oară; deci, înainte de a aduce pe ste oameni a c e a stă pe deapsă, ne-a a ră tat răuta tea celor ce aveau s ă fie pedepsiţi şi, d u p ă cum am spus, n-a citit scrisori, ci a adus în mijloc chiar păcatele lor. De aceea a trimis îngeri, nu numai ca să-l scoată pe Lot, ci ca să-ţi arate răuta tea sodomiţilor şi gomoriţilor. Lucru ce s-a şi întâmplat. Când a primit Lot p e îngeri. 7. Cf. Fac. 19, 1-25. LA ILIE ŞI LA VĂDUVĂ 11 toţi cei din Sodoma au asaltat casa gazdei şi au înconjurat-o. Dragoste ruşinoasă conducea asaltul acesta, poftă de împreunare nelegiuită, care d e p ă şe a hotarele firii. Mu stăteau în jurul casei numai tineri, ci şi bătrâni, nici părul cărunt nu potolea furia, nici bătrâneţea nu stingea nebunia, ci puteai vedea naufragiu în port: la bătrâneţe, poftă nelegiuită, n e bunia lor nu s-a mărginit doar la atât! nici când Lot le-a făgăduit că le va da pe fetele lui, nici atunci nu s-au potolit, ci stăruiau, spunând c ă nu pleacă p ână nu li s e dau bărbaţii. Şi ameninţau că au să facă mare rău celui care le făgăduise că le va da pe fetele lui pentru cinstirea străinilor. Ai văzut că Dumnezeu a adus p ed eap sa p e ste sodomiţi numai după ce a vădit cu totul răutatea lor? Deci, ca nu cumva mai târziu, văzându-i pedepsiţi, să-i plângi pentru nenorocirea lor c ea mare, nici să învinuieşti, împreună cu ei, pe Dumnezeu, Domnul, făcând mai dinainte dovada răutăţii lor, le ia orice drept la mila noastră şi ne face s ă nu-i plângem. Tot a şa a făcut şi pe vremea profetului Ilie. Ca să nu te îndurerezi văzându-i pe iudei to p iţi d e foamete, îţi arată neomenia şi cruzimea lor, îti arată cât de puţin ospitalieri erau. n u numai că nu primeau pe profetul Ilie, dar îl şi ameninţau cu moartea. Aceasta se vede chiar din cuvintele lui Dumnezeu, n-a spus profetului numai atât: "Pleacă", ci şi: "Ascunde-te!"8. "nu ti-e de ajuns spre mântuire fuga, ci trebuie să te ascunzi bine de tot. Poporul iudeu e ste un popor setos de sângele profeţilor, un popor care cugetă într una la uciderea sfinţilor. Cu sângele profeţilor şi-au mânjit totdeauna mâinile. Când Dumnezeu l-a trimis din Iudeea, i-a spus: "Eu îi voi porunci ei"9. Vezi că dincolo, când fuge din ludeea, îi porunceşte s ă se ferească pe cât poate; dincoace, când îşi găseşte sc ăpa rea la văduvă, îi porunceşte s ă facă a ce st lucru cu toată îndrăznirea şi încrederea. 8. 3 Regi 17, 3. 9. 3 Regi 17, 9. 12 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR 5. Prin trimiterea profetului la văduvă. Dumnezeu n-a urmărit numai atât, ci şi altceva. Ca nu cumva mai târziu, auzind unii c ă Hristos, după multe şi ne sp u se binefaceri făcute în Iudeea, d u p ă morţii p e care i-a înviat, d u p ă orbii pe care i-a făcut s ă vadă, d u p ă leproşii p e care i-a curăţit, d u p ă demonii p e care i-a izgonit, d u p ă minunata şi mântuito a re a Lui învăţătură, a fost alungat d e cei cărora le făcuse bine, dar a fost cinstit de neamuri; deci, ca nu cumva mai târziu unii, pentru că n-au mai auzit, nici n-au mai văzut a şa ceva, să se minuneze, s ă s te a nedumeriţi şi s ă so co te asc ă lucrul cu neputinţă. Dumnezeu ne a rată de la început, cu multă vreme înainte, prin robii Săi, învârtoşarea iudaică şi omenia şi sufletul mare al neamurilor. De pildă, Iosif. Aceia p e care i-a hrănit, aceia au încercat să-l u cidă10, p e c ând un barbar l-a ridicat la foarte mare cin ste11. Altă pildă, Moise. Iudeii, cărora le făcuse bine, l-au alungat12, dar l-a primit un barbar, Ietro, şi i-a a ră tat multă prietenie13. Altă pildă, David. Saul l-a alungat după ce tă ia se capul lui Goliat, după c e îndepărtase d e multe ori, şi de Saul, şi de Ierusalim, multe primejdii, dar l-a primit un împărat barbar, Achiş, şi i-a d a t mare cin ste14. Tot a şa şi acum: iudeii l-au alungat pe Ilie, dar l-a primit văduva. Deci, când vezi c ă Hristos e ste alungat de iudei, dar primit de neamuri, s ă nu te minunezi d e adevărul lucrului! Ai de demult destule pildei Ai auzit chiar astăzi pe Hristos că a spus şi a a ră tat acelaşi lucru. Vorbindu-le iudeilor nemulţumiţi, spunea: "Multe văduve erau în zilele lu i Ilie, d a ria nici una n-a fo s t trimis Ilie d ecâ t la văduva din Sarepta Sidonului"15. Dar p o a te c ă ai s ă te întrebi: De ce a lăsat Dumnezeu ca Ilie, un om a tâ t de zelos pentru slava lui Dumnezeu, s ă 10. Cf. Fac. 37, 18-20. 11. Cf. Fac. 41, 40—45. 12. Cf. leş. 2, 14. 13. Cf. leş. 2, 16-21. 14. Cf. 1 Regi 21, 10. 15. Luca 4, 25-26. LA ILIE ŞI LA VĂDUVĂ 13 sufere şi s ă treacă prin atâtea necazuri? Pentru ce îl trimite când la pârâul Cherit, când la văduvă, când în alt loc? Pentru ce îl pune s ă s e mute dintr-un loc în altul, ca un surghiunit? Că Ilie a suferit şi a tre cut prin necazuri o spu n e şi Pavel. Ascultă: "Au pribegit în p ie i d e oaie, în p ie i d e capră, lipsiţi fiind, strâmtoraţi, îndurând rele"16. - Dar d e ce l-a lăsat s ă sufere? Dacă el a r fi cerut lui Dumnezeu să-i p ed ep se a sc ă pe iudei pentru păcatele săvârşite fată de el, s-ar p u tea spu n e că p e b u n ă dreptate a fost chinuit şi necăjit, c a s ă ajungă mai bun, c a s ă alunge din suflet cruzimea. Dar da că n-a adus p e ste iudei nenorocirea a c e e a pentru ca s ă s e răzbune de răul ce i-1 făcuseră iudeii, ci pentru că s e to p e a din pricina necredinţei iudeilor şi a ocării ce-o aduceau Stăpânului, de ce atunci Dumnezeu îi face şi lui parte de dureri, pentru ce nu s e bucură Ilie de tihnă şi odihnă? - Pentru c ă s-ar fi socotit o cruzime da că ceilalţi a r fi îndurat rele şi a r fi pierit d e foame, iar el a r fi d u s o bine şi ar fi avut hrană din abundentă, n-ar fi părut un lucru de mirare ca un om care o duce bine s ă s e desfăteze în nenorocirile altora? De a c e e a Dumnezeu l-a lăsa t să sufere şi el împreună cu ceilalţi, s ă îndure nenorocirile ce veniseră p e ste iudei, s ă îndure foametea, ca s ă cunoşti că c e e a ce-1 muncea pe Ilie nu e ra foametea, ci dumnezeiasca râvnă. Dacă n-ar fi sp u s cuvintele a celea fericite, mânat d e multă râvnă, a r fi pus cap ă t primejdiei şi n-ar fi voit s ă sufere a tâta şi s ă îndure atâta, s ă sufere a tâ te a rele şi necazuri. Dar îi e ra mai plăcut s ă sufere şi să-i vadă pe iudei cumin-1 titi, d e câ t să-i vadă scăpaţi d e nevoia ce-i strivea, dar întorşi la necredinţa lor de mai înainte. J 6. Aşa su n t to td e au n a sufletele sfinţilor! îşi primejduiesc viaţa pentru mântuirea altora. Deci, c a s ă nu spui că Ilie a prelungit vremea d e foamete din pricina cruzimii sale. Dumnezeu a îngăduit s ă su fe re d e foame, c a s ă cunoşti 16. Evr. I I , 37. 14 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR înţelepciunea profetului. în afară de aceasta, pentru că facerea de minuni îi determină pe făptuitori s ă s e mândrească, iar pe cei ce văd minunile să-i so co tea scă p e făcătorii de minuni înzestraţi cu o fire mai mare d e c â t firea omenească. Dumnezeu a îndreptat a c e ste două păcate, lăsând ne schimbată slăbiciunea firii. Că lucrurile stau a şa o aflăm uşor din gura lui Pavel. El însuşi spu n e c ă minunile trufesc. Ascultă ce zice! "Ca să n u m ă m ândresc cu m u lţim ea d escoperirilor, m i s-a d a t un gh im p e în trup, înger al Satanei, ca să m ă bată p e ste obraz"17. Tot el a ra tă şi că minunile îi fac pe cei ce le văd şi le aud să-i so co tea sc ă p e făcătorii de minuni mai mari d e câ t sunt. Vorbind despre descoperirile lui, spune: "Chiar dacă a ş vrea să m ă laud, n u voi fi fără m in te; voi sp u n e adevărul"18. - Dar pentru ce nu se laudă? - "Dar m ă feresc, ca să n u cugete cineva d esp re m in e m a i m u lte d ecâ t ved e la m in e ş i aude d e la m in e"19. Deci, ca s ă nu s e întâmple şi cu profetul a şa - e ra el Ilie, dar e ra om Dumnezeu a făcut ca, alături d e minuni, să iasă la iveală şi slăbiciunea firii lui. De a ceea, n-a putut stăpâni foametea cel ce a stăpânit cerul. De a ceea, n-a putu t înfrâna strigătul pântecelui cel ce a pus frâne rodirii pământului! A avut nevoie d e o văduvă, ca s ă cunoşti şi harul lui Dumnezeu, şi slăbiciunea omenească. Nu numai la a sta a folosit faptul ace sta, ci şi la altceva, tot a şa de mare. - La ce anume? - Iată la ce! Dacă te îndeamnă cineva s ă ai râvna profetului, să nu-ţi pierzi curajul, s ă nu deznăd^jduieşti socotind că profetul a fost om cu altă fire şi c ă de a c e e a a avut o a tâ t de mare îndrăznire către Dumnezeu. Acest lucru l-a a rătat un altul când a spus: "Ilie era un om cu slăbiciuni ca ş i noi"20. Aproape că a spus: "Să nu crezi că e cu neputinţă 17. 2 Cor. 12, 7. 18. 2. Cor. 12, 6. 19. 2 Cor. 12, 6. 20. Iac. 5, 17. LA ILIE ŞI LA VĂDUVA 15 să ayungi p ână la înălţimea înţelepciunii lui Ilie! Şi el a avut aceeaşi fire ca şi noi. Minunata voinţă dumnezeiască l-a arătat cu mult mai înalt d e c â t ceilalţi. 7. Dar e timpul s ă ne întoarcem la văduvă: "A v e n it spune Scriptura, în Sarepta Sidonului ş i a g ă sit o fem e ie adunând vreascuri"21. Pridvoarele casei su n t d eocamdată vrednice de sărăcia dinlăuntru. Şi ce-a făcut Ilie? S-a întors şi n-a mai cerut găzduire când a văzut un astfel de început? Deloc! Trebuia s ă asculte de porunca dumnezeiască. A strigat în urma ei şi a zis: "Adu-mi pu tin ă apă! Şi s-a d u s să-i aducă"22. Cu adevărat vrednică şi înţeleaptă femeie! Iar da că n-ar fi îndrăzneţ s-o spun, vrednică p ână şi de măreţia sufletului profetului! Dar, mai bine spus, nu-i îndrăzneţ s-o spun! De n-ar fi fost vrednică, n-ar fi fost învrednicită să-l primească pe sfântul acela. Şi, după cum a spu s Hristos ucenicilor: "în oraşul sa u în sa tu l în care veţi intra, întrebaţi d e e ste cineva vrednic în el, ş i acolo să rămâneti"22bis, tot a şa şi a id . Dumnezeu, pentru că ştia c ă dintre toa te femeile e a este vrednică să-l primească pe profet, le-a lăsat p e to a te celelalte şi l-a trimis la ea. Dar chiar faptele ne arată vrednicia ei. "Adu-mi apă într-un vas". Mare e dărnicia femeii! Nu se cuvine, oare, s ă te miri şi să te minunezi de ea, că i-a răspuns lui Ilie, că a răspuns cuvântului, în loc s ă p u n ă mâna pe el şi s ă cheme to t oraşul ca să p ed ep se a sc ă acel dumnezeiesc cap? Că e ra firesc ca nevoia produsă de foamete s ă o facă p e femeie s ă se mânie ne s tă pildă poporul iudeu. Elisei, ucenicul lui Ilie, îndoitul Iui Ilie23 - că puteai vedea în ucenic de două ori pe dascăl - , a profeţit mai târziu foamete. N-a adus foametea ca Ilie, ci a spus c ă are s ă vină foamete. Şi ce a făcut împăratul care împărăţea pe vremea 21. 3 Regi 17, 10. 22. 3 Regi 17, 11. 22 bis. Matei 10, 11. 23. Cf. 4 Regi 2, 9. / V IV I S /U A 0 '*** f 'J 1'* -'* 1 6 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR aceia? "S-a îm brăcat în sac"24, sp u n e Scriptura, nenorocire a l-a smerit. Dar, cu to a tă smerenia iui, c ând a auzit pe o femeie c ă se plânge de foametea ce o lovise, a tâ t de mult s-a mâniat, că a strigat îndată şi a zis: "Aşa să-mi facă m ie D um nezeu şi aşa să-mi adauge, d e va sta capul lui Elisei, fiu l lui Safat, p e umerii să i astăzi"25. Ai văzut mânia împăratului? Vezi acum înţelepciunea văduvei! Văduva n-a dat d e un om care prezisese foametea, ci d e cel care o aduse se , şi oraşul e ra aproape; totuşi nu s-a aprins de mânie, nu s-a sălbăticit, n-a chemat pe alţii să-l osânde ască, ci [i-a d at ascultare cu multă blândeţe^ 8. Ştiţi că atunci când avem d e făcut un lucru d e neap ă rată trebuinţă, ad e s e a nu-i vedem cu plăcere nici pe cei ai noştri, b a chiar n e şi supărăm pe ei; când avem un necaz mare, ni s e pa re c ă ne supără chiar lumina. Şi, legat de a ceasta, ne s tă pildă to t poporul iudeu. Când s-a dus Moise la iudei ca s ă le v e ste ască nenumărate bunătăţi, scăparea d e tiranie, libertatea şi întoarcerea în vechea patrie, "iudeii văzându-1, sp u n e Scriptura, n u l-au ascultat din pricina d eznădejdii ş i a m uncilor grele"26. Iudeii, c ând l-au văzut pe Moise aducându-le a tâ te a făgăduinţe, i-au întors spatele; văduva aceasta, însă, când a văzut că vine profetul, n-a făcut aşa, cu to a te că nu venea s ă o scape de foamete, ci să o împovăreze. Iudeii erau supăraţi din pricina muncii lor, pe femeia a c e a sta n-o supăra munca, ci o chinuia cumplit foamea - şi mare e deosebirea între muncă grea şi foame - , totuşi nu numai c ă n-a întors spatele profetului Ilie, ci a sco s to a tă bruma sărăciei ei, ca să-l hrănească pe cel ce ad u se se p e ste ei foametea. "Şi a p leca t fem eia să aducă apă, zice Scriptura, d a r a strigat-o p ro fetu l şi i-a zis: Adu-mi şi pâ in e ca să mănânc"27. 24. Cf. 4 Regi 6, 25-30. 25. 4 Regi 6, 31. 26. leş. 6, 9. 27. 3 Regi 17. 11. LA ILIE ŞI LA VĂDUVA 17 - Ce a făcut femeia? - Nu s-a supărat! - Dar ce a zis? - "Viu e ste Domnul D um nezeul tău, dacă am pâine, ci num ai o mână d e făină!"28. - Dar pentru ce s-a ju ra t femeia? - Profetul i-a cerut pâine, dar e a pâine nu avea. Se tem e a ca nu cumva să întârzie p ână ce va coace pâinea şi o va pregăti, şi profetul nemaiaşteptând zăbava, s ă plece şi să fugă vânatul primirii d e străini. De aceea, s-a ju ra t mai înainte şi a spus nu că n-are făină, ci c ă n-are pâine, dar are o mână de făină. L-a încredinţat pe profet nu numai cu ju ră mântul, ci şi cu fapta. "Iată, am să adun vreo două lemnişoare, spune ea, am să m ă întorc ş i am să fac p â in e fiilor m e i ş i să m âncăm ş i să murim"29. Să audă cei care-şi zidesc mari şi frumoase case, cei care-şi cumpără moşii întinse, cei care poartă după ei în piaţă c ete de slugi! Dar, mal bine spus, s ă audă a ce asta şi bogaţii, şi săracii, cu toţii! Puşi în fata acestei văduve, nimeni din ei nu are cuvânt de apărare. A avut atâtea piedici, dar pe toa te le-a înfrânt, pe to a te Ie-a trecut. Ascultă! Era de alt neam. Asta e piedica c ea dintâi. Era din Sidon, a doua piedică. Nu-i acelaşi lucru s ă fii numai de alt neam şi s ă fii şi din Sidon, din oraşul cel mai viciat, oraşul acela pe care Hristos l-a d at în Evanghelii pildă de cel mai stricat oraş30. Da, e ra d e alt neam, şi din Sidon, şi femeie slabă, având nevoie de ajutor de pretutindeni. Mai adaugă şi văduvia, a patra piedică; a cincea piedică, mai mare d e câ t to a te celelalte, grija pentru creşterea copiilor. Să audă văduvele şi cele care cresc copii! Văduvei acesteia, văduvia şi copiii nu i-au fost o pricină temeinică pentru a nu face milostenie şi a nu primi străini. îi rămăsese numai o m ână de făină şi, după ce o termina, a ştep ta moartea. Tu, de ti-ai cheltui toti 28. 3 Regi 17, 12. 29. 3 Regi 17, 12. 30. Cf. Matei 11, 21-22. 2-Omilii 18 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR banii, de-ai rămâne fără avere, poţi s ă te duci la uşa altora şi s ă capeţi ajutor. Atunci, însă, ea nici de cerut n-avea de unde cereî Foametea astupase limanurile toate. Dar pe văduva a ce ea nimic din acestea toate n-a împiedicat-o. Să spun şi piedica a şaptea! O reprezenta chiar acela pe care femeia avea să-l găzduiască. Hu-i era rudă, nici cunoscut; îi era străin, un necunoscut, străin de e a şi cu credinţa. Şi nu era numai străin şi necunoscut, d tocmai acela ce adusese foametea. 9. Dar nici una dintre a ce ste piedici n-a oprit-o, ci a d at hrană gurii celui care i-a irosit întreaga hrană, a hrănit cu rămăşiţele foametei pe pricinuitorul foametei. "Din pricina ta, a spu s femeia, to a tă averea mea mi-e în a cea stă mână de făină; dar nici ac e a stă mână de făină n-o cruţ pentru tine, ci mă voi d a morţii, pe mine şi pe copiii mei, ca tu, pricinuitorul foametei, să-ţi potoleşti cât de puţin foamea!". Poţi găsi oare pildă de ospitalitate mai mare ca aceasta? riu poţi găsi nici una! A văzut, şi a uitat de glasul sângelui, n-a mai ştiut d e cei pe care i-a născut, nu i s-a frânt inima uitându- se la c ea ta de copii. Ştiu, am auzit pe mulţi a d e s e a zicând: "Cutare a văzut un sărac, s-a dezbrăcat de singura haină pe care o avea, l-a îmbrăcat p e cel gol, iar el a împrumutat o haină de la altul şi a şa a plecat!". Mare şi minunată faptă li s-a părut aceasta! Şi într-adevăr, mare este. Dar fapta văduvei acesteia e ste cu mult mai mare. Acela s-a dezbrăcat pe el, l-a îmbrăcat pe cel gol, dar a pu tu t lua de la altul altă haină; văduva, însă, a dat mâna de făină, dar n-a mai putut lua alta din altă parte, riu era ameninţată numai cu goliciunea, ci o pândea, şi pe e a şi pe copii, moartea după ce dăd ea făina. Deci, ce cuvânt de apărare vor avea bogaţii, ce cuvânt de apărare vor avea săracii, când nu-i împiedică nici sărăcia, nici grija de copii, nici foametea cumplită, nici a tâta nevoie, nici ameninţarea morţii? "Viu e ste Domnul D um nezeul tău, dacă am pâine, ci n um a i o m ână d e făină in vadră ş i p u ţin u n tdelem n în ulcior. Ş i iată, am să adun două lem nişoare, am să m ă întorc LA ILIE ŞI LA VĂDUVA 19 şi am să le fac d e mâncare fiilor m e i şi să m âncăm ş i să murim"31. Flecare dintre noi să scrie cuvintele a ce ste a pline de durere, dar, mai bine spus, cuvintele a c e ste a fericite, vrednice de ceruri, pe zidurile casei lui, în camera în care se culcă, în c amera în care prânzeşte. Fiecare dintre noi s ă cugete la cuvintele a c e ste a acasă, în oraş, în adunare de prieteni, când se duce la tribunal, când se întoarce, când iese din casă. Şi eu a ş susţine cu tărie că, de-ar Fi cineva de piatră, de fier, de diamant, nu va suporta să sloboadă cu mâinile goale pe un sărac ce s-ar apropia de el, dacă are înscrise în sufletul lui cuvintele acestea, dacă o a re înaintea ochilor pe văduva aceasta. Dar poate că-mi va spune cineva: - Adu-mi şi mie pe profet, şi-l voi primi şi eu cu aceeaşi dragoste. - Făgăduieşte-mi acest lucru, şi ţi-1 aduc pe profet. Dar ce spun pe profet? îţi aduc chiar pe Stăpânul profeţilor, pe Domnul Hristos, pe Dumnezeul nostru al tuturor. El a spus: "M-aţi vă zu t flăm â nd şi M-aţi hrănit"32. Iar d a c ă cineva nu dă crezare cuvintelor acestora, dacă nu-i p a să de milostenie, s ă afle că vor cunoaşte adevărul atunci, în ziua cea înfricoşătoare, când vor fi pedepsiţi şi osândiţi. Pentru că au dispreţuit pe Hristos, vor merge la chinuri cumplite. Iar cei care au hrănit pe săraci, ca şi cum L-ar fi a juta t chiar pe Hristos, vor merge în împărăţia cerurilor. 10. Poate că am vorbit mai mult d e câ t s e cuvenea. O, de-aş putea s ă vorbesc despre milostenie în fiecare zi! Iar dacă vi s e par îndestulătoare cele ce v-am spus, haide s ă le rezumăm pe a c e ste a toate. Am spu s pentru care pricină a fost trimis la văduvă profetul, ca să nu nefericeşti sărăcia, ca să nu te minunezi de bogăţie, ca s ă nu socoteşti de invidiat pe cel bogat, ca s ă nu-1 socoteşti de plâns şi ticălos pe cel sărac, ca s ă cunoşti răutatea iudaică. Ţi-am spu s că Dumnezeu are obiceiul să arate prin fapte pricinile pentru care pedepseşte, când vrea 31. 3 Regi 17, 12. 32. Matei 25, 35. 20 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR s ă pedepsească, pentru ca să nu te miri şi s ă fii nedumerit când vei vedea mai târziu că iudeii L-au prigonit pe Mântuitorul de obşte al tuturor şi L-au primit neamurile; de aceea, Dumnezeu ti-a arătat, dintru început, nerecunoştinţa lor, ţi-a arătat că obiceiul lor e să prigonească pe binefăcători; ca s ă nu socoteşti cruzime rugăciunea profetului şi prelungirea pedepsei, d zel dumnezeiesc şi purtare de grijă; ca s ă cunoşti că în faptele cele mai mari omul are nevoie de înţelepţire; ca s ă nu socoteşti că e cu neputinţă să-l imiţi pe profet când eşti îndemnat să al râvna profetului. Am vorbit apoi de văduvă, că n-a rostit un cuvânt râu profetului, deşi era firesc s-o facă de vreme ce era atât de strâmtorată şi silită de foame. Şi am dovedit şi aceasta tot cu pilde de cerbicie iudaică. Văduva aceasta însă n-a fost însufleţită de astfel d e simţăminte, ci l-a primit p e profet cu inima deschisă şi a cheltuit, în cinstea profetului, puţinul ce-l avea, deşi e ra din Sidon, deşi era de alt neam, deşi nu-i auzise p e profeţi învăţând despre milostenie, nici pe Hristos, Care spusese: "M-atf văzut flăm ând ş i M-ati hrănit"33. Ce iertare vom avea noi, dar, dacă după astfel de îndemnuri, dacă după făgăduinţa unor astfel de răsplăţi, a împărăţiei cerurilor, nu ajungem la aceeaşi măsură de dărnicie ca această văduvă? Ea e ra sidoneancă, de alt neam, văduvă, împovărată cu creşterea multor copii; se vedea ameninţată de foamete, aştepta moartea; avea să primească pe un om necunoscut, pe omul care adusese foametea; şi nici a şa nu şi-a cruţat mâna de făină. Noi însă, care cunoaştem profeţiile, care ne desfătăm cu dogme dumnezeieşti, care putem înţelege multe din cele viitoare, care nu ne vedem ameninţaţi de foamete şi avem în casa noastră mult mai mult decât femeia aceasta, ce cuvânt de apărare vom mai putea avea când ne cruţăm averile, dar ne pierdem mântuirea? Ca să putem d a r scăpa de chinurile ace le a cumplite, s ă fim milostivi cu săracii, ca şi noi s ă fim învredniciţi de bunătăţile cele viitoare, cu harul şi cu iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care slavă Tatălui, împreună şi Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin. 33. Matei 25, 35. Despre desfătarea celor viitoare şi despre nimicnicia celor de acum1 1. Mare e căldura şi împovărătoare arşiţa; da r căldura n-a topit râvna voastră, iar arşiţa n-a veştejit dorul vostru de ascultarea predicii. Aşa e ascultătorul înflăcărat şi cu minte a trează. întărit de dragostea pentru predică, îndură cu uşurinţă totul, ca să-şi împlinească pofta a ce asta frumoasă şi duhovnicească, nici gerul, nici arşiţa, nici roiul de treburi, nici multele griji, nimic din cele a sem en ea acestora nu-i poate pune piedică, după cum pe omul n epăsă tor şi trândav nici vremea frumoasă, nici răgazul şi tihna, odihna şi liniştea nu-1 pot deştepta, ci el continuă să doarmă somn vrednic de multă osândă. Voi nu sunteţi aşa, sunteţi mai buni decât cei c e ne locuiesc oraşul. Sunteţi fruntea oraşului! Atât sunteţi de râvnitori şi de treji! Totdeauna urmăriţi cu luare-aminte ce vi s e grăieşte.{Priveliştea a ce a sta e pentru mine mai măre aţă decât curtea împărătească^ Acolo, darurile ce s e dau, oricare ar fi ele, s e termină odată cu viaţa, sunt pline de zgomot, gem de tulburare. Aici nu-i aşa; aici e linişte deplină, cinste lipsită de necaz, dregătorii care nu au sfârşit, pe care nici moartea nu le curmă, ba, dimpotrivă, e a le dă mai multă trăinicie, riu-mi vorbi mie de cel care se plimbă cu trăsura, de cel care ridică din sprâncene, de cel care are în urma lui mare alai, nici de cel încins cu centură şi vestit de crainic! Mu mi-1 zugrăvi mie după a ste a toate pe dregător, ci după sta re a sufletului său! Dacă-şi stăpâneşte patimile, dacă-şi biruie bolile sufleteşti! De pildă, d acă biruie pofta de averi, dacă supune su b picioare dragostea trupească, dacă nu-1 macină invidia, dacă nu-i târât 1. P.O. 51, 347-354. 22 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR de patima cumplită a slavei deşarte, dacă nu tremură, dacă nu-1 înspăimântă sărăcia, dacă nu moare de teama c ă soarta i s-ar schimba. Un astfel de dregător arată-mi mie! Aceasta e dregătorie. Dacă, însă, stăp ân e şte oameni, d ar e ste rob al patimilor, un astfel de om, a ş p u te a s ă spun, e mai rob de câ t toti oamenii. După cum de spre cel care are febră înlăuntrul trupului s ău doctorii p ot spune că a re febră, deşi nu s e vede nimic la suprafaţa trupului şi nici oamenii obişnuiţi nu-şi dau se am a că omul acela e bolnav, to t a ş a şi eu pot spune despre cel care are sufletul robit şi e ste prizonier al patimilor, deşi înfăţişarea lui nu arată a cea sta , ci contrariul, pot spune că e mai rob ca toti, pentru că are în adâncul său febra păcatelor, pentru c ă are întemeiată în sufletul lui tirania patimilor; iar despre cel care a lepădat tirania aceasta, care nu-i ţinut de pofte păcătoase, nici de te am a nesocotită de sărăcie şi necinste, nici nu se spăimântă şi nici nu tremură d e cele ce par întristătoare în a c e a stă viată, despre acela pot spune c ă e dregător, că e liber, c ă e mai împărat d e câ t împăraţii, fie el îmbrăcat în zdrenţe, fie el închis în temniţă şi legat în lanţuri! 2. Aceste dregătorii nu se cumpără cu bani, nici nu sunt invidiate. Dregătoria ace a sta nu cunoaşte gură de bârfitor, nici ochi de invidios, nici uneltire de viclean; trăind în locuinţa înţelepciunii ca într-un loc d e nepătruns, rămâne mereu nebiruită nu numai d e celelalte lovituri ale necazurilor, dar nu se pleacă nici chiar în fata morţii. Arată acest lucru mucenicii. Trupurile lor s-au desfăcut în praf şi cenuşă, dar dregătoria lor e vie şi lucrează în flecare zi: izgoneşte demoni, face s ă s e depărteze bolile, pune aripi unor oraşe întregi, aduce aici popoare. Atât e de mare puterea acestei dregătorii că, nu numai în timpul vieţii celor ce au avut dregătoria a ceasta, ci şi după moartea lor, atrage pe toti, nesiliţi de nimeni, s ă vină aici cu voie şi cu dor. Dregătoria a ce a sta n-o veştejeşte timpul. DESPRE DESFĂTAREA CELOR VIITOARE.. 23 Uitaţi-vă c ă nu în zadar am sp u s că priveliştea a cea sta de aici e mai măreaţă de câ t curtea împărătească! Darurile ce se d au la curtea împărătească s e a se am ăn ă cu frunzele veştejite, cu umbrele ce trec; darurile de aici imită diamantul; dar, mai bine spus, sunt mai tari ca diamantul, căci sunt nemuritoare, nepieritoare şi nu se supun nicicând schimbării; nu adaugă frică în sufletul celor care le iubesc, sunt lipsite d e zbucium, d e ceartă, de invidie, de judecăţi, de uneltiri şi de calomnii. Darurile cele materiale atrag mulţi invidioşi; cele duhovniceşti, însă, îşi arată belşugul lor cu a tât mai mult cu c ât trec la mai mulţi. Şi a c e a sta o puteţi afla în acest cuvânt al meu. Cuvântul acesta, pe care-1 împart tuturor, d a c ă-1 ţin în mine, mă face mai sărac,- dar " dacă-1 împart tuturor, ca şi cum a ş arunca seminţele într-o brazdă proaspătă, îmi sporesc avutul, îmi fac mai mare bogăţia; vă îmbogăţesc p e toţi, fără ca eu s ă ajung prin a sta mai sărac, ci, din contră, cu mult mai bogat. Cu banii nu-i aşa, ci cu totul dimpotrivă. Că dacă a ş vrea s ă vă împart tuturor aurul p e care l-aş avea, n-aş mai avea bogăţia de mai înainte; s-ar împuţina prin împărţirea aceasta. 3. Aşadar, pentru că sunt atât d e minunate bunătăţile duhovniceşti şi pentru c ă le putem dobândi cu a tâ ta uşurinţă, încât le pot avea în d a r toţi cei care le vor, să le îndrăgim mai mult! Să lăsăm la o parte umbrele, s ă nu mai umblăm d u p ă prăpăstii şi stânci. Dumnezeu, c a s ă ne măre ască dragostea de cele duhovniceşti, a făcut ca cele materiale să piară înainte d e moartea omului care le stăpâ neşte. Iată ce vreau s ă spun: Cele materiale nu mor când moare cel care le are, ci s e veştejesc şi pier chiar când e ste în viaţă stăpânul lor, pentru c a nevrednicia lor să scap e de furia a ceasta cumplită pe cei îndrăgostiţi p re a mult d e cele materiale şi înnebuniţi după ele, arătând care le e natura şi învăţându-i, prin experienţă, c ă su n t mai slabe c a umbra, pentru a pune astfel capăt patimii lor. Iată, de pildă, bogăţia nu piere numai când moare bogatul, ci zboară mai cu 24 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR se am ă chiar când e In viată. Tinereţea nu zboară numai atunci când moare cel ce o are, ci ne p ă ră seşte chiar când respirăm, încetează când suntem încă p e drumul vieţii, făcând loc bătrâneţii. Frumuseţea şi mândretea s e termină încă pe când femeia e în viaţă, şi-i ia locul urâţenia. Slava, puterea, la fel. Cinstea, dregătoriile înalte su n t vremelnice şi trecătoare; pier meii repede decât oamenii care le au. Şi după cum vedem în fiecare zi că mor oamenii, to t a ş a mor şi lucrurile. Dumnezeu a făcut ace a sta ca s ă le dispreţuim p e cele de aici, s ă ne lipim de cele viitoare şi s ă nădăjduim la de sfătarea bunătăţilor acelora. Să păşim p e pământ, dar să locuim cu dorul în Ceruri. Dumnezeu a făcut a c este două veacuri: p e cel d e acum şi pe cel viitor, p e cel văzut şi p e cel nevăzut, p e cel material şi pe cel imaterial, p e cel care ne dă bucurii trupeşti şi pe cel care ne d ă bucurii netrupeşti, p e cel pe care-I trăim şi pe cel în care credem, pe cel p e care-1 avem în faţă şi pe cel pe care îl nădăjduim. Dumnezeu a meii poruncit ca unul să ne fie stadion, iar celălalt cunună; a unit cu veacul a c e sta luptele, ostenelile, sudorile, iar cu veacul celălalt cununile, premiile, răsplătile; p e unul l-a făcut ocean, p e celălalt liman; pe unul scurt, p e celălalt fără bătrâneţe şi fără de moarte. Şi pentru că mulţi oameni preferă p e cele materiale celor spirituale, a făcut ca cele materiale s ă fie trecătoare şi vremelnice, pentru ca prin a c e a sta să-i desprindă de cele de aici şi să-i facă să le iubească înflăcărat pe cele viitoare. Şi, iarăşi, pentru c ă cele viitoare sunt nevăzute şi spirituale, pentru că le credem şi le nădăjduim, iată ce face Dumnezeu: Venind pe pământ şi luând trupul nostru şi lucrând minunata noastră mântuire, ne-a pus sub ochi bunătăţile cele viitoare şi i-a încredinţat prin a ce a sta şi p e oamenii cei mai lipsiţi de cele materiale. Când a venit, a adus pe pământ vieţuirea îngerească, a prefăcut pământul în cer, a dat porunci care îi fac p e cei ce le împlinesc a sem en e a cu puterile cele netrupeşti şi i-a făcut p e oameni îngeri; i-a chemat la nădejdile cele de DESPRE DESFĂTAREA CELOR VIITOARE.. 25 Sus, le-a pus înainte mici lupte, le-a poruncit să zboare la înălţime, să se urce chiar în bolţile cereşti, s ă se lupte cu demonii, s ă s e bată cu to a tă falanga diavolului; le-a poruncit să-şi mortifice trupurile, s ă izgonească din trup tulburarea patimilor, deşi au trup şi sunt îmbrăcaţi cu came; le-a poruncit s ă se ia la întrecere cu puterile netrupeşti, deşi sunt îmbrăcaţi în trup. 4. După ce ne-a poruncit ace stea, iată ce face, iată cum ne uşurează lupta! Dar mai bine, d a c ă vrei, s ă vorbim mai întâi d e măreţia poruncilor, cum a făcut c a s ă zburăm la înălţime; cum ne-a scos aproape din firea om en e a scă şi a poruncit c a toti s ă ne mutăm în cer. Legea poruncise ochi pentru ochi2. El a spus: "De te va lovi cineva p e s te obrazul d re p t intoarce-i ş i p e celălalt"5. H-a spus: "Rabdă numai cu bărbăţie şi cu blândeţe ocara", ci: "împinge mai departe înţelepciunea, pregăteşte-te s ă suferi mai mult d e câ t pofteşte acela să-ti facă. Biruie cu înţelepciunea ta c e a mare îndrăzneala ocării lui, ca să-l faci să plece ruşinat d e bunăta tea ta". Şi iarăşi spune: "Rugatf-vă p en tru cei ce vă su pără. Rugaţi-vă p en tru duşm anii voştri. Faceţi b in e celor ce vă urăsc"4. Despre feciorie iarăşi sfătuieşte, zicând: "Cine po a te înţelege, să înţeleagă"5. Fecioria zburase din rai după călcarea poruncii; de aceea. Dumnezeu, coborându-Se din cer, a adus-o iarăşi înapoi, întorcând-o ca p e o fugară în vechea ei patrie şi scăpând-o de îndelungatul ei surghiun. Mai întâi, când a venit. S-a născut din Fecioară, a schimbat legile firii, cinstind dintru început fecioria şi arătând pe Fecioara mamă. Aşadar, pentru că a d at astfel de porunci la venirea Sa şi pentru că ne-a ridicat la o vieţuire atât de înaltă, ne-a d at şi răsplătile vrednice de osteneli, dar, mai bine spus, cu mult mai mari şi mai înalte. Dar răsplătile 2. Cf. Deut. 19, 21. 3. Matei 5, 39. 4. Matei 5, 44. . 5. Matei 19, 12. 26 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR acestea erau nevăzute, nădăjduite, crezute şi aşteptate în viitor. Deci, pentru că poruncile erau pline de osteneli şi înalte, iar răsplătile şi premiile, în credinţă, iată ce face Dumnezeu, iată cum uşurează lupta, cum face uşoare nevointele. - Cum, în ce chip? - Pe două căi: una, că a împlinit El a ceste porunci; alta, că ne-a arătat şi ne-a pus sub ochi răsplătile. Cele spuse de El conţin şi porunca, şi răsplătirile. Porunca: "Rugaţi-vă p en tru cei ce vă vatămă ş i vă prigonesc"6; răsplata: "...că să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri"7. Iarăşi: "Fericiţi veţi Fi când vă vor ocări ş i vă vor prigoni ş i m in ţin d v o r sp u n e to t cuvântul rău împotriva voastră., din pricina Mea. Bucuraţi-vă ş i vă v ese liţi că plata voastră m ultă e ste în ceruri"8. Ai văzut şi porunca, şi răsplata. Iată şi: "Dacă vrei să Fii d esă vâ rşit vinde-ţi averile, dâ-Ie săracilor ş i vino de-Mi urmează Mie; ş i vei avea comoară în cer"9. Ai văzut altă poruncă unită cu răsplata? ne-a şi poruncit ce să facem, dar, totodată, ne pregăteşte şi răsplata. Şi iarăşi: "Oricine a lăsat case, fraţi, surori" - a ceasta e porunca - "însutit va lua ş i va m o şten i viaţa veşnică"10 - a cestea sunt răsplata şi cununa. 5. Iar pentru că poruncile erau mari, iar răsplătile nevăzute, iată ce face: le împlineşte El însuşi şi n e aduce sub ochi cununile. După cum cel căruia i se porunceşte s ă meargă p e o cale neumblată p ă şe şte p e e a mai uşor şi are mai multă tragere d e inimă d e vede p e un altul mergând pe e a mai înainte, to t a şa şi cu poruncile, le împlineşti mai uşor d a c ă vezi p e alţii că le-au împlinit înaintea ta. Deci, ca oamenii să împlinească mai uşor poruncile. Dumnezeu a luat firea noastră şi trupul nostru, şi cu el a mers, şi cu el a împlinit cu fapta poruncile. Porunca: "De te va Iovi cineva p e s te obrazul cel drept, întoarce-i p e celălalt"11 El 6. Matei 5, 44. 7. Matei 5, 45. 8. Matei 5, 11-12. 9. Matei 19, 21. 10. Matei 19, 29. 11. Matei 5, 39. DESPRE DESFĂTAREA CELOR VIITOARE.. 27 însuşi a împlinit-o când I^a pălmuit sluga arhiereului12, n u S-a răzbunat, ci a arătat a tâta blândeţe, c ă a spus: "Dacă am vorbit rău, m ărturiseşte d esp re rău; iar dacă am vorbit bine, p en tru ce Mă ba ti?"13. Ai văzut blândeţe care înfricoşează? Ai văzut smerenie care te uimeşte? A fost lovit nu de un om liber, ci de o slugă, d e unul care merită bătut, de un rob, şi El îi răspunde cu a tâta blândeţe! Tot a şa şi Tatăl Lui grăia iudeilor: "Poporul Meu, ce ţi-am fă c u t sa u cu ce te-am întristat sa u cu ce te-am supărat? R ăspunde!"14. După cum spune Fiul: "Mărturiseşte d esp re rău", to t a şa şi Tatăl Lui: "Răspunde!". Şi după cum Fiul spune: "Pentru ce Mă baţi?", tot a şa şi Tatăl: "Cu ce te-am întristat sa u cu ce te-am supărat?". Şi iarăşi. Domnul ne-a învăţat sărăcia, şi iată că o arată prin faptă zicând: "Vulpile au vizuini ş i păsările ce rului cuiburi, iar Fiul Omului n-are und e să-Şi p le ce capul" 15. Ai văzut ce mare sărăcie?! riu avea masă, nu avea făclie, nu avea casă, nu avea scaun, nimic din toate acestea. rie-a învăţat apoi să răbdăm cu curaj pe cei ce ne vorbesc de rău şi a făcut a ce a sta cu fapta. Iudeii îl numeau îndrăcit16 şi samarinean17; El p ute a să-i piardă şi s ă răzbune ocara ace asta; dar n-a făcut aşa, ci le-a făcut bine şi a izgonit demonii din ei. A spus: "Rugati-vă p en tru cei ce vă vatămă"18, şi a făcut ace a sta când S-a urcat pe cruce. Când L-au răstignit şi L-au pironit, spunea, fiind pe cruce: "lartă-i, că nu ştiu ce fac"19. Mu sp unea ace asta pentru că El nu i-ar fi putut ierta, ci ca să ne înveţe s ă ne rugăm pentru duşmani. Şi pentru că n-a învăţat numai cu cuvântul, ci şi cu fapta, d e a c e e a a adăugat şi rugăciunea. Mici un eretic, dar, 12. Cf. loan 18, 22. 13. loan 18, 23. 14. Mih. 6, 3. 15. Matei 8, 20. 16. Cf. loan 7, 20; 8, 48, 52; 10, 20. 17. Cf. loan 8, 48. 18. Matei 5, 44. 19. Luca 23, 34. 28 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR s ă nu spună din pricina marii Lui iubiri de oameni că aceste cuvinte ale Lui I-ar vădi slăbiciunea. El e ste Cel ce a spus: "Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are p u te re să ierte p ă catele p e păm ânt"20. Dar pentru că El voia s ă înveţe - iar cel ce învaţă nu învaţă numai prin cele ce spune, ci şi prin cele ce face - , de a c e e a a adăugat şi rugăciunea. A spălat şi picioarele ucenicilor Săi21; a ce a sta nu înseamnă că e ra mai mic decât ei. Nu! Era Dumnezeu şi Stăpân, şi totuşi S-a coborât la o a tât de mare smerenie! 6. De a c e e a spunea: "învăţaţi d e la Mine, că su n t blând ş i sm erit cu inima"22. Pe d e altă parte, iarăşi, ascultă, că ne aduce în faţă şi n e pune sub ochi chiar premiile şi răsplăţile. Ne-a făgăduit învierea trupurilor, nestricăciunea, întâmpinarea în văzduh, răpirea în nori. A a ră tat toate a c e ste a cu fapta. - Cum, în ce chip? - După ce a murit, a înviat; şi a petrecut împreună cu ucenicii patruzeci de zile, ca să-i încredinţeze p e ei şi s ă ne a rate nouă cum vor fi trupurile noastre după înviere. Iarăşi, a spu s prin Pavel: "Vom Fi răpiţi în nori', întru întâmpinarea Lui în văzduh"23; şi a arătat-o a c e a sta cu fapta. După înviere, când avea să Se înalţe la cer în faţa ucenicilor. Scriptura spune: "S-a înălţat ş i un nor L-a lu a t d e la ochii lor"24, şi ei s e uitau la El p e când Se înălţa. Astfel şi trupul nostru va fi la fel cu trupul Lui, pentru că e ste din aceeaşi frământătură; cum e capul, a şa va fi şi trupul; cum e începutul, a ş a va fi şi sfârşitul. Aceasta a arătat-o mai clar Pavel prin cuvintele: "Care va sch im ba trupul sm eren iei noastre, ca să-l facă la fe l cu trupul sla vei Lui"25. Iar d a că trupul nostru va ajunge la fel cu trupul Lui, atunci va merge pe 20. Matei 9, 6. 21. Cf. loan 13, 4-12. 22. Matei 11, 29. 23. 1 Tes. 4, 17. 24. Fapte 1, 9. 25. Filip. 3, 21. ta DESPRE DESFATAREA CELOR VIITOARE.. 29 aceeaşi cale şi va fi la fel răpit p e nori. Acestea aşteaptă-le la înviere! Şi pentru că deocamdată e ra nedesluşită ascultătorilor Săi învăţătura de sp re slava împărăţiei cerurilor. S-a suit în munte şi S-a schimbat la fată înaintea ucenicilor Lui26, întredeschizându-le lor slava celor viitoare şi arătându-le lor palid, c a în ghicitură, cum va fi trupul nostru. Atunci, însă, a fost îmbrăcat cu haine; dar la înviere nu va fi aşa! Că trupul nostru nu are nevoie d e haine, nici de caisă, nici de acoperiş, d e nimic din acestea. Dacă Adam, înainte de călcarea poruncii, e ra gol, şi nu s e ruşina pentru c ă era îmbrăcat cu slavă, apoi cu a tât mai mult trupurile noastre, care vor avea o soartă mai mare şi mai bună, nu vor avea nevoie de îmbrăcăminte. De a c e e a şi El când a înviat, a lăsat hainele s ă zacă în mormânt şi în coşciug, şi a înviat gol, fiind plin de slavă n e sp u să şi d e fericire. Cunoscând-le d ar pe acestea, iubiţilor, şi fiind învăţaţi şi cu cuvântul şi cu ochii, să ducem o astfel de viată ca, răpiţi în nori, s ă locuim mereu cu El, şi, mântuiţi prin harul Lui, s ă ne desfătăm şi d e bunătăţile ce vor s ă fie, pe care facă Dumnezeu ca noi toti s ă le dobândim, în Hristos Iisus Domnul nostru, cu Care Tatălui, împreună şi Sfântului Duh, slavă, putere, cinste, închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 26. Cf. Matei 17, 1-7. Să nu dăm în vileag păcatele fraţilor noştri şi să nu-i blestemăm pe duşmani1 1. Laud, iubiţilor, râvna cu care alergaţi la c asa părintească. Râvna voastră mă încredinţează şi de săn ă ta te a sufletului vostru. Da, şcoala Bisericii e ste un minunat loc de vindecare; nu numai loc de vindecare a trupurilor, ci şi a sufletelor. Este un loc duhovnicesc d e vindecare; nu vind e c ă numai rănile trupului, ci şi păcatele sufletului. Şi predica e ste leacul rănilor şi păcatelor acestora. Leacul acesta nu-i scos din buruienile pământului, ci din cuvintele cerului. Leacul a ce sta nu-i făcut de mâinile doctorilor, ci d e limbile profeţilor. De a ceea nu se temină! Mulţimea anilor nu-i slăbe şte puterea, iar pu te re a bolilor nu-1 biruie. Leacurile doctorilor au a ce ste două cusururi: când su n t proaspete, îşi au puterea lor; dar da că trece multă vreme, li s e slăbeşte puterea, ca şi trupurile slăbite de bătrâneţe care adeseori nici nu pot birui bolile. Sunt leacuri omeneşti. Leacul dumnezeiesc nu e aşa! îşi păstrează pu te re a oricâtă vreme ar trece! Chiar din vremea când a trăit Moise - că de atunci încep Scripturile - , a vindecat atâţia oameni şi leacul nu şi-a pierdut puterea, şi nici boala n-a fost vreodată mai tare ca el. Leacul a c e sta nu s e cumpără cu bani; îl primeşte numai cel cu voinţă şi suflet curat; şi pleacă d u p ă ce îl ia întreg. De a c e e a se bucură de pute rea lui tămăduitoare şi bogaţii, şi săracii la fel. Pentru leacul celălalt trebuie s ă dai bani; bogatul îl p oate folosi, dar săracul, lipsit ad e se a de venituri, pleacă pentru c ă nu-i ajung banii să-şi cumpere leacul. Pentru leacul cel dumnezeiesc însă nu e nevoie s ă dai bani, ci trebuie s ă ai credinţă şi voinţă. Cel care voieşte şi crede 1. P.O. 51, 353-364. SĂ NU DĂM ÎN VILEAG PĂCATELE FRAŢILOR.. 31 cu înfocare, aceluia, mai cu seamă, îi e de folos leacul, pentru că voinţa şi credinţa su n t şi plata vindecării. Se folosesc la fel şi bogatul, şi săracul d e leacul ace sta; dar, mai bine spus, nu se folosesc la fel, ci de multe ori săracul pleacă cu mai mult folos. - De ce? - Pentru că bogatul, prins mai dinainte d e multe griji, îngâmfat şi mândru d e bogăţia lui, trăieşte nepăsător şi trândav şi nu primeşte cu multă luare-aminte, nici cu multă râvnă, leacul ascultării Sfintelor Scripturi. Săracul însă, scăpat de desfătare, de îmbuibare şi de trândăvie, îşi cheltuieşte to t timpul cu lucrul mâinilor şi în drepte osteneli; şi, adunând din munca lui multă înţelepciune pentru suflet, e ste mai cu luare-aminte şi meii stăruitor şi ascultă cu mai multă atenţie la cele spuse. Şi, pentru că plata ce o d ă e mai mare, pleacă şi cu mal mare folos. 2. n-am spu s a c e ste a c a s ă osân d e sc pe toti cei bogaţi, nici ca s ă laud pe toti cei săraci; că bogăţia nu-i un rău, ci folosirea rea a bogăţiei; şi nici sărăcia nu-i un bine, ci folosirea bună a sărăciei. Bogatul acela din vremea lui Lazăr a fost osândit nu pentru că e ra bogat, ci pentru că era crud şi neomenos. Săracul cel din sânurile lui Avraam a fost lăudat nu pentru că e ra sărac, ci pentru că a îndurat sărăcia cu bucurie2. Unele lucruri - ascultaţi cu multă luare-aminte cuvântul acesta, căci cele ce vă spun vor p u te a să vă să d e a sc ă în suflet destulă înţelepciune ca să izgonească orice gând stricat şi s ă vă facă s ă aveţi o dreaptă ju d e c a tă despre lucruri - , unele lucruri, deci, sunt prin fire bune, altele, dimpotrivă, rele prin fire; altele, însă, nu-s nici bune, nici rele, ci tin o cale d e mijloc. Dreapta credinţă e ste bună prin fire, necredinţa e ste rea; bună e virtutea, rău e viciul; bogăţia şi sărăcia, prin ele însele, nu sunt nici bune, nici rele, ci ajung bune sau rele prin voinţa celor ce le folosesc. Dacă întrebuinţezi bogăţia ca să faci bine semenilor, bogăţia ţi-a ajuns 2. Cf. Luca 16, 19-31. 32 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR pricină d e bine; d ar dacă o întrebuinţezi spre răpire, zgârcenie şi ocară, ai îndreptat folosinţa ei spre un sco p potrivnic; şi nu e de vină bogăţia, ci tu, cel care ai întrebuinţat- o rău. Acelaşi lucru s e poate spune şi de sp re sărăcie: da c ă rabzi cu bărbăţie sărăcia, mulţumind lui Dumnezeu, sărăcia ţi-a ajuns pricină şi temei d e cununi; d a r da că din pricina sărăciei îl huleşti pe Făcătorul, învinuieşti purtarea Lui d e grijă, ai întrebuinţat spre rău sărăcia. Şi d u p ă cum, când e vorba d e bogăţie, nu bogăţia e pricina zgârceniei, ci omul care foloseşte rău bogăţia, to t a şa şi când e vorba de sărăcie, nu trebuie s ă învinuim sărăcia, ci p e omul care nu vrea s ă îndure cu înţelepciune şărăcia. în toate cazurile lauda şi mustrarea se cuvin gândultri şi voinţei noastre. Bogăţia e ste bună, dar nu în general, ci numai când nu duce la păcat; şi, iarăşi, sărăcia este rea, dar nu în general, ci numai în gura necredinciosului, pentru c ă s e supără, pentru că huleşte, pentru că murmură, pentru că-L învinuieşte pe Făcătorul. 3. Să nu învinuim dar bogăţia şi nici să nu hulim în general sărăcia, ci p e cei ce nu vor să le folosească bine; ele stau la mijloc. Ci, d u p ă cum spuneam - că e bine s ă ne întoarcem la tema de mai înainte - , şi bogatul, şi săracul se bucură cu aceeaşi libertate şi cu aceeaşi îndrăznire d e leacurile de aici, din biserică; iar adeseori, săracul cu mai multă râvnă. Şi lucrul minunat al leacurilor d e aici nu-i numai acesta, că vindecă sufletele, că nu s e strică cu vremfea, că nu-s mai slabe decât boala, că folosul lor s e d ă în dar, că vindecă la fel şi p e bogat, şi pe sărac, ci ele aduc şi alt folos, nu mai mic d e câ t a c e ste bunuri. - Care-i acesta? - noi nu dăm în vileag pe cei care vin în a c e st loc de vindecare. Cei care se duc în spitale ca s ă se vindece arată la mulţi rănile lor; iar doctorul nu le dă doctoria p ân ă ce nu desco p e ră mai întâi boala. Aici nu-i aşa! nu-i punem pe păcătoşi înaintea tuturor, ca să le dăm în vileag păcatele, ci punem înaintea tuturor cuvântul de învăţătură şi lăsăm pe SĂ NU DĂM ÎN VILEAG PĂCATELE FRAŢILOR... 3 3 seama conştiinţei ascultătorilor s ă culeagă din cele spuse leacul potrivit rănii fiecăruia. Cuvântul de învăţătură iese de pe limba predicatorului; învinuieşte păcatul, laudă virtutea, mustră desfrânarea, încununează cuminţenia, tine d e rău mândria, laudă blândeţea; e ca un leac deosebit, alcătuit din toate felurile de leacuri. Fiecare ascultător poate lua din el ce i se potriveşte şi ce îi e d e folos. Cuvântul de învăţătură iese în auzul tuturor, dar se aşază în conştiinţa fiecăruia, îi vindecă pe tăinuite boala şi ad ese a, înainte de a î se d a în vileag boala, îi aduce sănătate. 4. Aţi auzit cum am lăudat pu te re a rugăciunii, cum i-am mustrat pe cei care se roagă cu trândăvie, fără să-i d au în vileag. Cei care s-au ştiut că se roagă cu râvnă au primit laudele ad u se rugăciunii şi au ajuns mai râvnitori datorită laudelor; cei care s-au ştiut c ă se roagă cu trândăvie au primit iarăşi mustrarea şi şi-au lepădat nepăsarea. Dar nu-i ştim nici pe unii, nici pe ceilalţi; şi n e cunoa şterea a cea sta le e ste folositoare şi unora, şi altora. Cum, am s-o spun eu! Cel care a auzit laudele rugăciunii şi s-a ştiut c ă s e roagă cu râvnă a r fi căzut în mândrie d a că ar fi avut mulţi martori pentru laudele aduse; d a r aşa, primind în taină lauda, scapă d e mândrie. Iarăşi, cel care s-a ştiut că s e roagă cu trândăvie, auzind mustrarea, a ajuns mai bun datorită mustrării, c ă nici un om nu ştie că a fost mustrat. Şi a c e a sta nu îi e ste de puţin folos! Cu toţii dorim ca mulţimea s ă aibă o părere bună despre noi; de aceea, atâta vreme cât socotim că nu ne ştie nimeni răutatea, ne străduim să fim mai buni; dar când răutatea noastră a ajuns cunoscută tuturor şi am pierdut n ădejdea că mai rămâne tăinuită, ajungem mai răi şi mai nepăsători. După cum rănile cele descoperite se înrăutăţesc mai mult d acă le b a te mereu aerul rece, to t aşa şiisufletul păcătos ajunge mai rău dacă i s e mustră păcatele în faţa multoraJ Ca s ă nu s e întâmple aceasta, predica v-a vindecat pe tăinuite. Şi ca să vedeţi că vindecarea ac e a sta tăinuită are mult folos, ascultaţi ce spune Hristos: "De-fi va 3-Omilii 34 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR greşi fratele tău, mustră-I". Şi n-a spus: "între tine şi oraş!", nici: "între tine şi popor!", ci: "intre tin e ş i el singur"3. "Mustrarea s ă nu aibă martori, spune Hristos, ca îndreptarea să s e facă uşor". Mare bine e ste când nu mustri pe cineva în fata mulţimii! E d e ajuns conştiinţa lui, e de ajuns ju d e cătorul acela drept. Hu-1 poti mustra tu a tâ ta p e păcătos, pe cât îl mustră conştiinţa lui - acel aspru acuzator şi nici nu cunoşti a şa de bine ca el păcatele lui. Să nu adaugi dar rană dându-1 în vileag pe păcătos, ci mustră-1 fără martori. Să facem şi noi acum cum a făcut Pavel când a mustrat, fără să-l numească, p e păcătosul din Corint. Şi ascultă cum. "De aceea, fraţilor, spune el, le-am zis a cestea ca despre m in e ş i Apollo"4. într-adevăr, nici Pavel, nici Apollo nu împărfeau poporul, nu tăiau Biserica! Cu to a te a cestea, Pavel caută să acopere mustrarea, ascunde feţele celor vinovaţi cu numele lui şi al lui Apollo, precum cu nişte măşti, şi le dă astfel putinţa s ă s e lase d e răutatea lor. Şi iarăşi spune: "Ca n u cum va, venind, să m ă um ilească D um nezeu ş i să plâng p e m u lţi care au p ă că tu it m a i înainte ş i nu s-au p o că it d e necurăfia ş i d e desfrânarea ce au făcut"5. Vezi că şi aici vorbeşte de păcătoşi fără să le spună numele, ca nu cumva, făcându-le cunoscută vina, s ă înrăutăţească sufletul păcătoşilor. Aşadar, d u p ă cum eu mustru cu a tâta grijă, to t a şa şi voi primiţi sfaturile cu to a tă râvna şi fiţi cu luare-aminte Ia cele spuse. 5. V-am vorbit ieri de puterea ce o avem în timpul rugăciunii. V-am arătat cum diavolul, rău fiind, atunci ne ispiteşte. Vede ce mare câştig avem de pe urma rugăciunii şi d e a c e e a ne atacă mai cu seam ă în timpul rugăciunii, ca s ă ne lipsească d e apărare, ca să ne trimită a c a să cu mâinile goale. Şi d u p ă cum ostaşii care fac ordine în jurul marilor dregători se poartă rău cu cei care caută s ă se apropie 3. Matei 18, 15. 4. 1 Cor. 4, 6. 5. 2 Cor. 12, 21. I SĂ NU DĂM ÎN VILEAG PĂCATELE FRAŢILOR. 35 de dregător şi-i alungă departe cu toiegele, împiedicându-i să se apropie, să-şi spună păsul şi să fie miluiţi, tot a şa şi diavolul: când vede c ă ne apropiem de Judecător, ne alungă departe, nu cu toiagul, ci cu trândăvia. Ştie, ştie bine c ă cei care se apropie de Dumnezeu cu mintea trează, cei care-şi spun păcatele şi păsul cu suflet clocotitor, iau multă iertare şi a şa pleacă d e la rugăciune; că Dumnezeu e iubitor d e oameni. De a c e e a diavolul o ia înainte şi c au tă s ă ne îndepărteze de rugăciune, c a să nu dobândim cele ce ne trebuie. Ostaşii alungă cu forţa pe cei care încearcă s ă se apropie de dregători; diavolul însă nu întrebuinţează forţa, ci înşelăciunea; c au tă s ă ne facă s ă ne trândăvim. De a c e e a nici nu merităm iertare, pentru c ă de bunăvoie ne lipsim de bunătăţi. Da, rugăciunea făcută cu râvnă e ste lumină minţii şi sufletului, lumină nestinsă, lumină veşnică. De aceea, diavolul ne strecoară în minte mii şi mii de gânduri rele; şi lucruri la care nu ne-am gândit vreodată, pe acelea le adună în timpul rugăciunii şi le varsă în sufletele noastre. Şi după cum când vântul suflă cu putere stinge de multe ori cu suflarea lui o lampă aprinsă, to t a şa şi diavolul: când vede că am aprins flacăra rugăciunii, suflă din to a te părţile, ' cu mii de gânduri, şi nu se opreşte până ce nu stinge luminai Dar să facem şi noi ce fac cei ce aprind lămpile. - Ce fac aceia? - Când văd că vine vânt puternic, pun degetul în gaura lămpii şi opresc intrarea vântului. Câtă vreme diavolul ne atacă din afară, putem să i ne împotrivim; dar când i-am deschis uşile minţii şi l-am primit înlăuntrul nostru pe duşman, nu mai putem să-i stăm deloc împotrivă. Ne stinge pe toate căile mintea şi lasă gura să ro steasc ă vorbe goale, ca o lampă care scoate fum. Şi după cum aceia pun degetul în gaura lămpii, to t a şa şi noi să punem ju d e c a ta la uşa minţii noastre; să astupăm intrarea duhului rău, ca să nu ne stingă lumina rugăciunii. Vă amintiţi d e a ce ste două exemple: de exemplul ostaşilor şi dregătorului şi de exemplul lămpii? 36 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR De aceea vă dau aceste pilde din viaţa de toate zilele, exemple de lucruri din jurul nostru, c a şi în drum spre casă, şi ajunşi acasă, lucrurile din jurul nostru s ă ne aducă aminte d e cele spuse aici. Mare armă e rugăciunea, mare tărie ne dă! 6. Aţi auzit ieri cum cei trei tineri, deşi bogaţi, au pus c ap ă t puterii focului, cum au călcat în picioare flacăra, cum au biruit cuptorul şi au învins lucrarea stihiei? Auziţi astăzi iarăşi cum viteazul şi marele Isaac a biruit, prin rugăciune, însăşi firea trupurilor. Cei trei tineri au pus capă t puterii focului, Isaac astăzi a dezlegat legăturile unui trup sterp. Şi iată cum a făcut aceasta! "Şi s e ruga Isaac, spu n e Scriptura, p en tru fem eia sa, că era stearpă"6. Cuvintele ac e stea astăzi nu s-au citit. Ieri am vorbit despre rugăciune şi a s tăzi, iarăşi, de dovedirea puterii rugăciunii. Vedeţi cum a rânduit harul Duhului c a cele citite azi s ă fie în armonie cu cele citite ieri? "Se ruga Isaac, spune Scriptura, p en tru Rebeca, fem eia lui, că era stearpă". Se cuvine mai întâi să cercetăm pentru ce e ra stearpă. Şi ea, şi bărbatul ei aveau o viaţă minunată şi plină de multă înţelepciune. Nu putem defăima viaţa acestor drepţi, nu putem spune că stârpiciunea e ra o urmare a păcatelor lor. Pi-a fost stea rp ă numai Rebeca, ci şi Sarra, mama lui Isaac, a ce e a care l-a născut. Şi n-a fost stearpă numai mama lui, nici numai femeia Iul, ci şi Rahila, nora Iui, soţia lui Iacov. Ce vrea s ă spună cea ta a c e a sta d e femei sterpe? Toţi au fost drepţi, toţi au fost virtuoşi, toţi au fost mărturisiţi de Dumnezeu. Doar despre ei a spu s Dumnezeu: "Eu s u n t D um nezeul lui Avraam ş i D um nezeul lu i Isaac ş i Dumn ezeu l Iui Iacov"7. Despre ei grăieşte şi Pavel aşa: "De aceea Dum nezeu n u S e ruşinează să S e num ea scă D um nezeul lor"8. Multe su n t laudele lor în Noul Testament, multe sunt 6. Fac. 25, 21. 7. leş. 3, 6. 8. Evr. 11, 16. SĂ NU DĂM ÎN VILEAG PĂCATELE FRAŢILOR.. 37 laudele lor şi în Vechiul Testament în toate împrejurările s-au arătat străluciţi şi vrednici, şi toti au avut femei sterpe şi au trăit multă vreme fără să aibă copii. Când vezi, dar, un bărb at şi o femeie cu viata plină d e virtuţi, când îi vezi că sunt iubitori de Dumnezeu, când îi vezi că se îngryesc de dreapta credinţă, d ar nu au copii, s ă nu socoteşti că lipsa d e copii e negreşit răsplata păcatelor lor. Multe sunt pricinile rânduielii lui Dumnezeu, de noi necunoscute; pentru to a te se cade să-I mulţumim lui Dumnezeu; să-i nefericim numai pe aceia care trăiesc în păcat, nu pe cei care nu au copii. De multe ori Dumnezeu face ace a sta spre folosul nostru, dar noi nu cunoaştem pricina celor c e se fac. De a cee a, trebuie mereu s ă ne minunăm de înţelepciunea Lui şi s ă slăvim nespusa Lui iubire de oameni. 7. Dar spusele a c e ste a p ot să ne îndrepte purtările! Trebuie însă să spunem pentru care pricină erau sterpe femeile acelea. - Care e ste pricina? - Ca s ă nu te îndoieşti când auzi c ă Fecioara a născut pe Stăpânul nostru obştesc. Deprinde-ti dar m intea cu aceste femei sterpe, pentru ca, văzând că prin harul lui Dumnezeu se deschide spre na ştere de copii pân tec e sterp şi încuiat, să nu te mai minunezi auzind că Fecioara a născut. Dar, mai bine spus, chiar minunează-te şi miră-te, da r nu te îndoi d e minune. Când te întreabă iudeul: l i l - Cum a născut Fecioara? întreabă-1 şi tu: - Cum a născut o femeie stea rp ă şi îmbătrânită? Două piedici erau atunci: vârsta înaintată şi netrebnicia firii. La Fecioară a fost numai o piedică: nu a fost căsătorită. Cea stearpa, deci, a deschis calea Fecioarei. Şi ca s ă vezi că de a ce e a au fost mai înainte cele sterpe, ca s ă crezi că Fecioara a născut, ascultă cuvintele lui Gavriil spuse Fecioarei! Când a venit Gavriil şi i-a spus: "Vei lua în p â n tece ş i vei n a şte 38 SFÂNTUL IOAN GURA DE AUR Fiu ş i vei chem a n um ele Lui: Iisus"9, Fecioara s-a spăimântat, s-a mirat şi a zis: "Cum va Fi aceasta d e vrem e ce eu n u ştiu d e bărbat?"10. - Ce a zis îngerul? - "Duhul S fâ n t S e va p o g o n p e s te tine"11. Tiu căuta rânduiala firii, îi spune îngerul, când ce e a ce se face e ste mai presus de fire. Nu întreba de căsătorie şi durerile na şterii, când felul naşterii e mai presus de nuntă!". Fecioara a întrebat: "Cum va fi m ie aceasta d e vrem e c e nu ştiu d e bărbat?". Tocmai de a c e e a va fi aceasta, pentru c ă nu ştii de bărbat, i-a răspuns îngerul. Dacă ai fi ştiut de bărbat, n-ai fi fost învrednicită s ă slujeşti acestei slujiri. Deci, c e e a ce te face să te îndoieşti, a ce e a să te facă să crezi! N-ai fi fost învrednicită s ă slujeşti acestei slujiri, nu pentru că e rea căsătoria, ci pentru că e mai bună fecioria. Calea p e care a venit Stăpânul în lume trebuie s ă fie mai măreaţă de câ t calea pe care am venit noi. A fost cale împărătească; iar împăratul vine pe o cale mai măreaţă. împăratul trebuia să fie părtaş şi naşterii noastre, dar n a şte re a Sa trebuia s ă se d eo seb e asc ă de na şte re a noastră. Şi a împlinit şi una, şi alta: S-a născut c a noi, pentru că S-a născut din pântece; dar mai presus de cum ne-am n ă scu t noi, pentru că S-a născut fără nuntă. Zămislirea şi naşterea sunt în rânduiala firii omeneşti; dar naşte rea fără împreunare e ste mai presu s de firea omenească. Şi s-au făcut a c este d o u ă ca să cunoşti şi desăvârşirea Celui născut, şi părtăşia Lui cu tine. 8. Şi uită-mi-te la înţelepciunea celor săvârşite! Desăvârşirea Lui fată de noi n-a vătămat a semănarea şi înrudire a Lui cu noi, şi nici înrudirea Sa cu noi n-a umbrit de să vârşirea Lui, ci amândouă s-au arătat în toate: unele sunt ale noastre în întregime, altele, străine nouă. 9. Luca 1. 31. 10. Luca 1, 34. 11. Luca 1, 35. SĂ NU DAM ÎN VILEAG PĂCATELE FRAŢILOR.. 39 Deci, după cum spuneam, au fost mai înclin te femeile sterpe, ca să fie crezută naşterea din Fecioară, ca Fecioara să fie povăţuită să creadă în făgăduinţa a cee a, pe care a auzit-o d e la înger: "Duhul S fâ n t S e va p o g o n p e ste tin e şi puterea Celui Prea înalt te va umbri"12. "Aşa ai să naşti!, i-a spus îngerul, n u te uita la pământ! Din ceruri vine lucrarea. Harul Duhului e ste c e e a ce s e face! nu-mi spune de fire şi de legile căsătoriei". Dar, pentru că a ceste cuvinte erau mai presus de ea, îngerul vrea să-i d e a şi o altă dovadă. Iar tu, c a să iei aminte că o femeie stearpă o duce pe Fecioară la încredinţarea naşterii mai presus de înţelegerea Fecioarei, ascultă cum pogoară cuvântul la cele mai smerite, cum o povătuieşte prin pilde materiale. îi spune: ' Iatăl Elisabetai, rudenia ta, şi ea a zăm islit fiu la bătrâneţile ei; ş i aceasta e s te a şa sea lună p en tru ea, care s e num ea stearpă"13. Ai văzut că femeia ace a sta e ste stearpă pentru Fecioară? Altfel, pentru ce i-ar fi d a t îngerul ca pildă naşte re a rudeniei sale? Pentru ce a spus: "La bătrâneţile ei"? Pentru ce a adăugat: "Ea, care s e num ea stearpă"? Este lămurit că prin toate a ce stea căuta s ă o încredinţeze de buna-vestire ce-i făcea. De a ce e a a vorbit şi d e vârsta Elisabetei, şi de neputinţa firii ei. De a cee a a amintit şi d e timpul de când a zămislit. Că nu i s-a binevestit Fecioarei îndată, de la început, ci a a ştep ta t ca cea stearpă s ă fie în luna a şase a , pentru c a mărimea pântecelui să chezăşuiască naşterea, ca să fie neîndoielnică dovada zămislirii. Şi uită-mi-te iarăşi la priceperea lui Gavriil! n u i-a pomenit nici d e Sarra, nici de Rebeca, nici de Rahila; erau doar şi a ce ste a sterpe, şi a cestea bătrâne, şi minunat lucru se petrecuse cu ele; dar erau fapte vechi. Iar faptele noi, proasp e te şi petrecute în vremea noastră, mai mult d e câ t faptele vechi, ne duc la credinţa în minuni. De ace ea, îngerul nu 12. Luca 1. 35. 13. Luca 1, 36. 40 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR vorbeşte Fecioarei de spre celelalte femei sterpe, ci o pune s ă se g ândească la Elisabeta, rudenia ei, femeia stea rpă din vremea ei, ca de la a c e e a să-şi ducă gândul la n a şte re a ei, la naşte rea a c e e a prea înfricoşată şi măreaţă, n a şte re a celei sterpe e ste la mijloc, între n a şte re a noastră şi na şte re a Stăpânului, e mai mică decât n a şte re a Fecioarei, dar mai mare d e câ t n a şte re a noastră. Astfel îngerul, cu ajutorul Elisabetei, ca p e un pod, duce mintea Fecioarei de la naşterea după fire la n a şte re a c ea meii presus d e fire. 9. Aş fi voit s ă vorbesc mai mult, s ă vă spun şi alte pricini pentru care Rebeca şi Rahila au fost sterpe; da r timpul nu mă lasă; mă sileşte să vă vorbesc de pute re a rugăciunii. Că pentru ac e a sta am d a t a c e ste pilde, c a s ă aflaţi că rugăciunea lui Isaac a dezlegat stârpiciunea soţiei lui, şi o rugăciune făcută atâta vreme! "Se ruga Isaac, spune Scriptura, p en tru Rebeca, fem eia lui, ş i l~a ascultat D um n eze u '14. Să nu socoteşti că Isaac L-a rugat pe Dumnezeu şi a fost asculta t îndată! Multă vreme a cheltuit rugându-se lui Dumnezeu! Iar dacă vreţi s ă ştiţi, vă voi spune şi a sta cu precizie. Douăzeci de ani a cheltuit rugându-se la Dumnezeu. - De unde ştim asta? - Din însuşi şirul istoriei lui Isaac. Scriptura, vrând să ne arate credinţa, răbdarea şi înţelepciunea dreptului, n-a trecut sub tă ce re timpul, ci ni l-a făcut cunoscut, p e ocolite e drept, ca să ne trezească din trândăvia noastră, d a r nu ni l-a lăsat nici complet necunoscut. Ascultă cum ne-a arătat timpul pe ocolite. "Isaac era de patruzeci d e ani, spune Scriptura, când a luat p e Rebeca, fata lui Batuel Arameul"15. Ai văzut câţi ani avea când şi-a luat femeie? Scriptura spune că e ra de patruzeci de ani când a luat pe Rebeca. Dar, pentru c ă am aflat câţi ani avea când s-a căsătorit, s ă vedem acum şi câţi ani avea când a ajuns tată, când l-a născut pe Iacov. 14. Fac. 25, 21. 15. Fac. 25, 20. SĂ NU DĂM ÎN VILEAG PĂCATELE FRAŢILOR. 41 Şi vom p utea vedea câtă vreme a fost stea rp ă Rebeca; deci, tot atâta vreme a rugat Iacov pe Dumnezeu. - Câţi ani avea Isaac când a născut p e Iacov? - "Şi a ieşit Iacov, spune Scriptura, tfn â n d u se cu dreapta d e călcâiul fratelui său; d e asta l-a n um it p e el Iacov, iar p e acela Isav. Ş i Isaac era d e şa izeci d e ani când i-a n ă scu t p e ei"16. Deci, da că era d e patruzeci d e ani când s-a căsătorit cu Rebeca şi de şaizeci d e ani când i s-au născut fiii, urmează că femeia lui a fost stea rp ă douăzeci d e ani şi că tot atâta vreme s-a rugat Isaac lui Dumnezeu. J 9 cb 10. Să nu ne fie, oare, nouă ruşine, să nu ne acoperim fetele, când vedem că dreptul aceasta a stăruit douăzeci de ani în rugăciune şi nu s-a descurajat, iar noi adeseori ne de scurajăm, ne supărăm după cea dintâi rugăciune sau după a doua? Şi doar el avea multă îndrăznire înaintea lui Dumnezeul Şi nu s-a supărat când Dumnezeu zăbovea cu datul, ci continua să stăruie. Moi însă, plini de mii şi mii de păcate, cu o conştiinţă rea, fără dragoste pentru Stăpânul, dacă nu suntem ascultaţi chiar înainte de a ne rosti rugăciunea, ne tulburăm, ne descurajăm, nu ne mai rugăm. De aceea plecăm totdeauna cu mâinile goale. Cine L-a rugat pe Dumnezeu p e n - j tru un lucru douăzeci de ani, ca dreptul acesta? Dar, mai bine spus, cine L-a rugat numai douăzeci de luni? J Ieri spuneam că su n t mulţi care se roagă cu trândăvie; cască, s e întind, se uită d e s când într-o parte, când în alta, stau nepăsători la rugăciune. Astăzi am descoperit un alt păcat săvârşit în timpul rugăciunii, mai mare d e c â t celălalt. Mulţi s e aruncă cu fata la pământ, îşi lovesc fruntea d e pământ, varsă lacrimi fierbinţi, suspină cu amar din adâncul sufletului, întind mâinile, arată multă râvnă, d a r folosesc căldura şi râvna aceasta împotriva mântuirii lor. Că nu roagă pe Dumnezeu pentru păcatele lor, ci folosesc toată râvna a ceasta împotriva vrăjmaşilor lor. Pac la fel ca unul care şi-ar ascuti sab ia şi n-ar întrebuinta-o împotriva vrăjmaşilor, ci 16. Fac. 25, 25-26. 42 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR şi-ar înfige-o în gât. Tot a şa şi aceştia: nu folosesc rugăciunile pentru iertarea păcatelor proprii, ci pentru pedepsirea duşmanilor. E ca şi cum şi-ar înfige în ei sabia. A născocit şi a sta vicleanul, ca în orice caz s ă pierim, fie prin trândăvie, fie prin râvna noastră. Cei care stau nepăsători la rugăciune mânie pe Dumnezeu, pentru că îl dispreţuiesc prin n ep ă sa rea lor; ceilalţi, care s e roagă cu râvnă, întrebuinţe az ă râvna împotriva mântuirii lor. "Cutare, spu n e diavolul, e nepăsător; mi-e de-ajuns atât ca s ă nu d obândea scă nimic. Altul e plin de râvnă şi cu mintea trează. Ce s ă fac pentru a nu dobândi nimic? Mu pot să-i micşorez râvna, nici să-l fac să s te a n epăsă tor la rugăciune. Voi căuta să-l pierd în alt chip. Cum? Voi face să-şi întrebuinţeze râvna spre să vârşirea unei fărădelegi; iar rugăciunea împotriva duşmanilor e ste o fărădelege. Deci, a c e sta nu numai că nu câştigă nimic prin râvna lui, dar s e vatămă şi mai mult d e câ t dacă s-ar ruga cu nepăsare!". De a c e st fel su n t uneltirile diavolului. Pe unii îi pierde prin nep ăsa rea lor, iar pe alţii îi pierde chiar prin râvna lor, când râvna lor nu e făcută după cum cere legea. 11. Dar s e cuvine s ă auzim şi cuvintele rugăciunii lor! Să vedeţi că sunt cuvinte ale unei minţi copilăreşti, ale unui suflet de copil. Mă ruşinez când e vorba s ă le spun; dar trebuie negreşit s ă le spun şi s ă imit a c e a neinstruită limbă. Care su n t cuvintele rugăciunii lor? "Răzbună-mă, Doamne, p e duşmanii mei! s e roagă ei. Arată-le lor că Dumnezeu am şi eu!". Află, omule, că avem Dumnezeu nu atunci când ne revoltăm, când ne mâniem, când ne supărăm, ci când suntem buni, blânzi, paşnici, când lucrăm cu to a tă înţelepciunea. Aşa a spu s şi Dumnezeu: "Să lum in eze lumina voastră înaintea oamenilor; ca să vadă fa p tele voastre cele b u n e şi să slăvească p e Tatăl vostru Cel din ceruri"17. Mu te gândeşti că-L ocărăşti pe Dumnezeu când te rogi împotriva duşmanilor tăi? 17. Matei 5, 16. SĂ NU DĂM ÎN VILEAG PĂCATELE FRAŢILOR... 4 3 - Cum îl ocărăsc? - îl ocărăşti, pentru că El a spus: 'Rugati-vă pentru duşmanii voştri"18, şi pentru că a dat această dumnezeiască lege. Când ceri, dar. Legiuitorului să-Şi calce legile Lui, când îl rogi s ă d e a legi potrivnice celor date de El, când tocmai pe Cel ce te opreşte să te rogi împotriva văjmaşilor îl rogi să-ţi asculte rugăciunea împotriva acelora, când faci a cea sta, nu te rogi, ci îl ocărăşti pe Legiuitor, insulţi pe Cel ce are să-ţi d e a bunătăţile aduse de rugăciune. Spune-mi, te rog, cum p o a te Fi auzită rugăciunea ta când mânii p e Cel ce tre buie s ă te audă? Făcând acea sta, pui în primejdie mântuirea ta, te arunci în prăpastie, pentru că loveşti pe duşman în faţa împăratului, n u faci a c e a sta cu palmele, dar îl loveşti prin cuvinte. Iar ac e a sta n-ai îndrăzni s-o faci nici în faţa unui om a sem en e a ţie. îndrăzneşte s ă faci asta în faţa unui înalt dregător! De-ar fi cu miile faptele tale bune, ai fl dus, negreşit, la moarte. Apoi, dacă nu îndrăzneşti s ă ocărăşti pe cineva în faţa unui dregător, spune-mi, nu te cutremuri, nu te temi să faci ace a sta în faţa lui Dumnezeu, în timp ce te rogi? riu te cutremuri s ă te înfurii şi s ă te sălbăticeşti a ş a în timp de rugăciune, şi s ă fii mai fără inimă de cât cel care cerea su ta de dinari? Că-L ocărăşti pe Dumnezeu mai mult d e câ t acela, ascultă istoria lui. Datora unul zece mii de talanţi stăpânului său. Şi pentru că nu avea cu ce s ă plătească, s-a rugat să-l îngăduie s ă s e ducă să-şi vândă soţia, casa şi copiii, ca s ă stingă datoria lui către stăpân. Stăpânul, văzându-1 că plânge, s-a milostivit şi i-a iertat cei zece mii de talanţi. După ce a plecat, sluga a ce e a a găsit pe altă slugă care-i datora o sută de dinari; l-a luat de gât şi i-a cerut aceluia datoria cu multă cruzime şi neomenie. Stăpânul, auzind aceasta, l-a băgat la închisoare, i-a cerut din nou datoria de zece mii de talanţi, pe care i-o iertase mai 18. Matei 5, 44. 44 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR înainte, şi l-a şi pedepsit pentru cruzimea ară tată fată de cealaltă slugă. 12. Uită-te acum cu c ât eşti tu mai nerecunoscător şi mai fără de inimă de câ t sluga a c e e a când te rogi împotriva duşmanilor tăi! Sluga a c e e a nu-1 ruga pe stăpân s ă cea ră de la celălalt su ta d e dinari, ci el i-a cerut. Tu, însă, faci Stăpânului a c e a stă cerere neruşinată şi neîngăduită. Sluga a c e e a nu l-a luat de gât pe celălalt în văzul stăpânului, ci afară. Tu, însă, faci ac e a sta chiar în timpul rugăciunii, când stai înaintea împăratului. Dacă sluga a c e e a n-a dobândit iertare, deşi nu-i făcuse stăpânului o astfel de cerere şi-i c e ruse datoria după ce ieşise de la stăpân, te întreb, ce p e d e ap să vei primi tu când aţâţi p e Stăpân spre o p ed eap să oprită de El, când faci aceasta în văzul Lui? Vrei s ă spui că-ţi plesneşte mintea când îţi aduci aminte de duşmănia vrăjmaşului, că te înfierbinti, că ţi s e răvăşeşte inima, că nu-ti poţi potoli înfierbântarea gândurilor când îti vine în minte cel ce te-a supărat? Dar pune în faţa acestei frământări amintirea păcatelor tale, frica pedepsei viitoare. Adu-ti aminte de câte eşti vinovat în faţa Stăpânului! Adu-ti aminte că pentru toate acele păcate trebuie s ă fii pedepsit de El. Atunci, negreşit, frica de p ed eapsă îti va stăpâni mânia, pentru că team a de p ed e ap să e mai puternică decât mânia. Adu-ti aminte în timpul rugăciunii de iad, de o sân d ă şi de pedeapsă, şi a şa n-ai să mai poti să te duci cu mintea la duşman! Zdrobeşte-ţi inima, smereşte-ti sufletul cu amintire a păcatelor tale, şi mânia nu va mai p u tea s ă te tulbure! Aceasta e pricina tuturor relelor, că iscodim cu multă luare- .aminte păcatele altora, iar pe cele ale noastre le trecem cu multă nepăsare. Şi-ar trebui s ă facem contrariul. Să ne fie neuitate păcatele noastre şi niciodată s ă nu avem în minte păcatele străine. De vom face aşa, vom avea pe Dumnezeu îndurător, vom înceta de a mai purta mânie veşnică sem e nilor noştri şi nu vom mai avea nicicând duşmani. Iar da că s-ar întâmpla să avem cumva duşmani, vom căuta să puSĂ NU DĂM ÎN VILEAG PĂCATELE FRAŢILOR. 45 nem iute c ap ă t duşmăniei, ca s ă luăm grabnică iertare a păcatelor noastre. După cum cel ce poartă în suflet duşmănie semenului său nu lasă s ă i se stingă p ed eap sa cuvenită păcatelor lui, tot a şa cel ce nu are mânie în suflet ajunge de scap ă iute şi de păcate. Dacă noi, care suntem răi, care suntem robii mâniei, trecem cu vederea, pentru porunca lui Dumnezeu, păcatele ce ni le fac alţii nouă, apoi cu mult mai mult iubitorul de oameni şi bunul Dumnezeu, Cel lipsit d e orice patimă, ne va trece cu vederea greşalele noastre, dându-ne ca răsplată, pentru bun ă tatea noastră fată de aproapele, iertarea păcatelor noastre, p e care facă Dumnezeu ca noi toti să o dobândim, cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin. Să nu deznădăjduim; să nu ne rugăm împotriva duşmanilor noştri; şi nici să nu pierdem nădejdea când nu ni se împlinesc cererile; şi către bărbaţi, ca să trăiască în pace cu femeile lor1 1. Trebuie s ă vă mulţumesc mult că ati ascultat cu multă tragere d e inimă cuvintele m ele despre rugăciune, c ă m-aţi făcut fericit. Că sp u n e Scriptura: "Fericit e ste cel ce grăieşte la urechile celor ce ascultă"2. M-au convins de a ce a sta nu numai aplauzele şi laudele voastre, ci şi cele ce vedeam că faceţi. Când vă sfătuiam s ă nu vă rugaţi împotriva duşmanilor şi vă spuneam că-L mâniem pe Dumnezeu de facem aceasta, că dăm legi potrivnice legilor Lui - că El a spus: "Rugatf-vă p en tru duşmani"3, iar da că noi ne rugăm împotriva duşmanilor, atunci noi îi cerem să-Şi calce legea Lui deci, când spuneam a c e ste a şi altele c a ace stea, am văzut pe mulţi lovindu-şi feţele şi pieptul, suspinând cu amar, ridicând mâinile la cer şi cerându-şi iertare pentru nişte rugăciuni ca acestea. Atunci am ridicat şi eu ochii la cer, am mulţumit lui Dumnezeu că a tâ t d e rep ed e a d a t rod cuvântul de învăţătură. Aşa e săm ân ţa c ea duhovnicească, riu are nevoie nici de ani, nici de timpuri, nici de zile, ci dă îndată rod bogat şi desăvârşit d e cade într-un suflet vrednic. Asta s-a întâmplat şi cu voi ieri. Am semănat cuvânt de pocăinţă, şi a odrăslit suspin de mărturisire, suspin cu mare bogăţie d e bunătăţi. Dacă vameşul a plecat mai îndreptăţit decâ t fariseul, pentru că s-a bă tut p e ste piept şi a zis: "Milostiv fii m ie, păcătosului"4, apoi câtă îndrăznire nu 1. P.O. 51, 363-372. 2. Is. Sir. 25, 12. 3. Matei 5, 44. 4. Luca 18, 13. SĂ NU DEZNĂDÂJDUIM.. 47 vom dobândi noi, care în scurtă vreme am arătat a tâta pocăinţă? Şi d o a r nu-i om mai păcătos ca vameşul! Este hotarul cel mai d e jo s al răutăţii. Hristos, ca să arate aceasta, dă adesea, ca pilde de mari păcătoşi, pe vameşi şi pe desfrânate5. Vameşul e ste silnicie în văzul lumii, ja f nepedepsit, chip neruşinat de lăcomie, afacere fără îndreptăţire, negutătorie neruşinată. Cu toate acestea , un om plin d e atâte a p ăca te a putut, cu nişte simple cuvinte, s ă arunce de pe el ocara şi s ă ia mai mult decât ceruse. A cerut: "Milostiv fii m ie, p ă că to su lu i', iar Dumnezeu nu numai că l-a miluit, ci l-a arătat chiar mai drept d e câ t fariseul6. De a c e e a spune Pavel: ' Celui ce p o a te să facă to a te m ai p resu s d ecâ t cele ce cerem sa u gândim "7. Şi doar fariseul se rugase, stătuse în templu, îl rugase pe Acelaşi Dumnezeu, sp u se se mai multe cuvinte şi-şi începuse rugăciunea cu o mulţumire! Cum d a r acela a pierdut şi bunătăţile ce le avea, iar vameşul a dobândit o îndrăznire pe care n-o avea? Că nu s-au rugat la fel! Unul e ra plin de mândrie, de îngâmfare, de fală, celălalt, plin de smerenie. De a c e e a vameşul, deşi avea mii şi mii d e poveri d e păcate, le-a lepădat pe toate, p e când fariseul, cu to a te că s-a urcat la templu cu corabia încărcată de fapte bune, de milostenii, de post, s-a înecat chiar în port, pentru c ă s-a izbit, ca d e o stâncă, d e duhul slavei d e şarte şi al mândriei. Să păgubeşti când te rogi înseamnă să te îneci în port. Dar ac e a sta nu s-a întâmplat din pricina firii rugăciunii, ci din pricina voinţei rugătorului. 2. Vezi că pentru mântuire nu e d e ajuns rugăciunea d a c ă nu ne rugăm după legile da te d e Hristos? - Şi ce legi ne-a dat? - Să ne rugăm pentru duşmani şi pentru cei care ne supără. Dacă nu facem aşa, pierim negreşit. Să ne fie pildă fariseul, care nu s-a rugat împotriva duşmanilor lui, ci numai s-a lăudat; dacă el a primit atât de mare pedeapsă, ce pe d e apsă le rămâne celor care fac rugăciuni multe şi lungi îm- 5. Cf. Matei 21, 31. 6. Cf. Luca 18, 14. 7. Efes. 3, 20. 48 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR potriva vrăjmaşilor? Ce faci, omule? Ceri iertare de păcate cu sufletul plin de mânie? Când trebuie s ă fim mai blânzi ca toti, doar stăm de vorbă cu Stăpânul, îl rugăm pentru păcatele noastre şi-I cerem milă, iubire şi iertare, atunci ne înfuriem, atunci ne sălbăticim, atunci ne umplem gurile de Fiere? Spune-mi, cum vom mai p ute a dobândi mântuire, având chip de rugăciune, d a r pe buze cuvinte de mândrie, şi pornind pe Stăpânul cu mânie împotriva noastră? Ai venit la biserică pentru a-ti vindeca rănile, nu pentru a le face mai rele pe ale semenului. Timpul rugăciunii e timp de milă, de suspin, nu de uigie; de lacrimi, nu de mânie; d e pocăinţă, nu de revoltă. Pentru ce strici rânduiala? Pentru ce lupţi împotriva ta? Pentru ce-ti dărâmi casa pe care vrei s-o ridici? înainte de toate, cel ce s e roagă trebuie s ă aibă sufletul potolit, mintea smerită, inima zdrobită. Iar a c e st lucru nu va p u te a să-l facă niciodată cel ce strigă împotriva duşmanilor lui, căci e ste plin d e mânie şi nu-i cu putinţă s ă aibă mintea smerită. Să nu ne rugăm, dar, împotriva duşmanilor, da r nici să pomenim faptele noastre bune, ca s ă nu păţim ca fariseul. După cum e bine s ă ne pomenim păcatele, tot a şa e bine s ă uităm faptele noastre bune. - De ce? - Pentru că pomenirea faptelor noastre bune ne duce la mândrie, dar pomenirea păcatelor noastre ne umileşte inima şi ne smereşte. Una ne face mai trândavi, cealaltă mal râvnitori. Toti câţi socot c ă n-au făcut nici o faptă bună au mai multă tragere de inimă s ă agonisească fapte bune; pe când cei care so co t că au adunat mare bogăţie d e fapte bune, încrezători în bogăţia lor, nu mai au multă râvnă ca să-şi agonisească mai multă bogăţie. 3. Să nu pomeneşti dar faptele tale bune, ca s ă ti le pomen ea scă Dumnezeu: "Spune tu întâi păcatele, zice Dumnezeu, ca să te îndreptezi"8; şi iarăşi: "Fiu-Mi voi a d u ce Eu am in te d e fărădelegile tale, d a r adu-ti tu am inte d e ele!"9. 8. Is. 43, 26. 9. Is. 43, 25-26. SĂ NU DEZNĂDÂJDUIM... 49 Dar pentru ce Dumnezeu l-a ascuitat pe vameş aşa de iute, iar pe Isaac I-a lăsat s ă se roage douăzeci de ani pentru femeia s a şi numai d u p ă a c e e a a împlinit rugăciunea dreptului? Că trebuie s ă vă plătesc restul datoriei din predica d e ieri. - Pentru ce dar s-a făcut aceasta? - Pentru ca s ă înveţi de la vameş iubirea d e oameni a Stăpânului, Care ascultă degrabă, iar d e la Isaac s ă înveţi răbdarea robului care a primit a şa de târziu ce e a ce cerea, dar nu s-a depărtat de rugăciune, pentru ca, dacă eşti păcătos, s ă nu te deznădăjduieşti, iar da că eşti drept, s ă nu te mândreşti. ' Ti-au trebuinţă d e doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi" 10. Vameşul era bolnav, d e a ce e a i-a întins iute mâna; Isaac e ra sănă tos şi de a c e e a l-a amânat, ca să-i mărească răbdarea. Dar am vorbit suficient despre aceasta. A fost nevoie apoi s ă spun pentru ce femeia Iui a fost stearpă, pentru ca s ă nu te îndoieşti atunci când veri că Fecioara a ajuns mamă, pentru ca iudeului care te va întreba: X um a născut Maria?", să-i spui: "Cum a născut Sarra, cum a n ăscut R ebeca, cum a n ă scut Rahila?". Când e vorba s ă se facă o minune j deosebită şi mare, minunea e preînchipuită d e multe fapte. Şi după cum ostaşii metg înainte când iese un împărat, pentru ca s ă nu fie deodată, pe nepregătite, primirea împăratului, tot aşa şi când e vorba s ă se facă o minune nemaiauzită, merg înainte fapte preînchipuite, pentru ca, fiind mai dinainte pregătiţi, s ă nu ne mai mirăm şi nici s ă ne înspăimântăm d e faptul a c esta nemaiauzit. Aşa s-a făcut şi cu moartea lui Hristos. A mers mai înainte Iona şi a deprins mintea noastră. După cum chitul l-a d at afară pe Iona după trei zile, tot aşa şi mormântul pe Hristos11. n-a găsit în El hrană potrivită. Că păcatul e ste hrana potrivită morţii. Din p ă ca t s e naşte, în p ă ca t îşi are rădăcina, cu păca t s e hrăneşte. La fel şi cu 10. Matei 9, 12. 11. "Tot aşa şi mormântul pe Hristos', după conjectura lui Savilius. 4-Omilii 50 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR noi când înghiţim, fără s ă ştim, o piatră. La început, p u te rea stomacului încearcă s ă o mistuie; d a r când stomacul gă se şte că hrana ac e a sta e străină, după ce a întrebuinţat multă vreme pu te re a lui d e mistuire, şi nu poate mistui piatra, d ar îşi slăbeşte propria-i putere, atunci, nemaiputând tine nici mâncarea ce o luase mai înainte, slăbit de puteri, d ă afară, cu multe dureri, o d a tă cu mâncarea a cee a, şi piatra. Aşa s-a întâmplat şi cu moartea. A înghitit piatra c e a din capui unghiului12, şi n-a putut s-o mistuie; i s-a slăbit to a tă p u te re a ei. De a c e e a a d at afară, odată cu piatra, şi cealaltă mâncare, firea oamenilor. Că nici pe ace a sta nu o va putea tine p ână la sfârşit. De a c e e a au mers mai înainte şi femeile sterpe, ca să fie crezută naşterea din Fecioară. Dar, mai bine spus, nu ca s ă fie crezută numai naşterea! Că dacă vom cerceta cu luare-aminte, vom găsi că sterpiciunea acelor femei a fost şi preînchipuire a morţii lui Hristos. 4. Fiti însă cu luare-aminte! Greu d e înţeles e ste ce am s ă vă spun. Vreau s ă vă spun cum ne duce pântecele sterp al Sarrei la credinţa învierii lui Hristos. - Cum ne duce? - După cum pântecele Sarrei, mort fiind, a înviat prin harul lui Dumnezeu şi a odrăslit trup viu, trupul lui Isaac, tot a ş a şi Hristos, mort fiind, a înviat prin propria Lui putere. Şi, c a s ă vezi c ă nu-i forţată spusa mea, ascultă ce spune Pavel! După ce a spus despre Avraam că "nu s-a uitat la amorţirea pântecelui Sarrei ci s-a întărit cu credinţa, dând slavă lu i D um nezeu ş i fiin d încredinţat că D um nezeu p o a te să ş i facă ce i-a făgăduit"13 - adică, să facă s ă s e nască fiu viu din nişte trupuri moarte - , apoi, ca s ă n e d u c ă d e la cele sp u se la credinţa în învierea lui Hristos, a adăugat: "Nu s-a scris num ai p en tru e l că i s-a so c o tit Iu i ci ş i p en tru noi"14. - De ce? 12. Cf. Matei 21, 42; Efes. 2, 20; 1 Ftr. 2, 6. 13. Rom. 4, 20-21. 14. Rom. 4, 23. SĂ NU DEZNĂDÂJDUIM.. 51 - "Pentru noi, cărora n i s e va so co ti, celor c e credem în Cel ce L-a înviat din m orţi p e Iisus, Domnul no stru "15. Cuvintele lui Pavel au a c e st înţeles: Dumnezeu l-a înviat pe Isaac din nişte trupuri m oarte; tot a şa L-a înviat şi pe Fiul când a fost mort. Vrei s ă afli că nerodirea a fost preînchipuirea şi a unui alt fapt? Biserica avea s ă nască mulţimea credincioşilor. Ca să nu te îndoieşti cum a născut c ea stearpă, cea fără de copii, c ea fără d e rod, a fost mai înainte o femeie care, stearpă prin fire, a deschis drum celei sterpe cu voinţa; şi astfel, Sarra a ajuns preînchipuirea Bisericii. După cum Sarra, stearpă fiind, a născut la bătrâneţe, tot a şa şi Biserica, stearpă fiind, a născut la sfârşitul vremurilor. Şi că acesta-i adevărul, ascultă ce sp u n e Pavel: "Iar n o i su n tem Fiii celei slo b o d e"16. Pentru că Sarra, femeia c ea slobodă a lui Avraam, e ste preînchipuirea Bisericii, d e a c e e a Pavel a spus: "Iar n o i su n tem fiii celei slobode". Şi iarăşi: "Deci noi, fraţilor, su n tem ca Isaac, fii a i făgăduinţei"17. - Ce înseamnă "ai făgăduinţei"? - După cum pe acela nu l-a nă scut firea, to t a şa nici pe noi nu ne-a născut firea, ci harul lui Dumnezeu. Şi iarăşi: "Ierusalimul cel d e S u s e ste slobod, el e ste m am a noastră" 18. Aceasta e ste Biserica. "Că v-aţi apropiat, spune Pavel, d e m u n te le Sionului ş i d e cetatea D um nezeului celui viu. Ierusalimul cel ceresc. Biserica celor întăi-născuti"19. Aşadar, d a c ă Biserica e ste Ierusalimul cel d e Sus, iar Sarra e ste preînchipuirea Ierusalimului celui d e Sus, după cum a spus, că: "două su n t, una care n a şte sp re robie, care e ste Agar20, iar alta Ierusalimul cel d e Sus, care e ste slobodă, care e ste m am a noastră"21, atunci e ste clar c ă Sarra e ste 15. Rom. 4, 24. 16. Gal. 4, 31. 17. Gal. 4, 28. 18. Gal. 4, 26. 19. Evr. 12, 22. 20. Gal. 4, 24. 21. Gal. 4, 26. 52 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR preînchipuirea Ierusalimului celui d e Sus şi d u p ă naştere, şi d u p ă nerodire. 5. Ştiu că su n t anevoioase cele spuse , d a r d a c ă vom cugeta asupra lor, nu ne va sc ăp a nimic din înţelesul lor. Cuvintele a c e ste a au un adânc înţeles tainic şi dogmatic. Dar d a c ă vreţi, pe lângă a c e ste înţelesuri, vă voi vorbi şi de înţelesul lor moral. Rebeca e ra stearpă, c a s ă cunoşti înţelepciunea bărbatului ei Isaac; că nici n-a lăsat-o, deşi nu-I o prea nici o lege, nici n-a luat alta, n-a adus altă femeie lângă c ea slobodă. Lucrul a ce sta îl fac mulfi oameni care, su b pretext că n-au copii, lasă pe unele şi iau pe altele, ca să-şi plinească desfrânarea; alţii aduc tiitoare şi umplu casele d e nenumărate certuri. Dreptul Isaac n-a făcut aşa, ci a continuat să-şi iu b e a sc ă soţia d a tă lui d e Dumnezeu, şi-L ruga pe Stăpânul firii s ă dezlege legăturile firii22. Şi nu-şi ocăra femeia. - De unde ştim că n-o ocăra? - Chiar din Scriptură! Dacă a r fi ocărât-o. Scriptura ar fi sp u s şi aceasta , n-ar fi păstrat tăce re asupra ei. Scriptura vorbeşte şi d e însuşirile, şi d e cusururile drepţilor pentru c a de unele s ă fugim, iar pe altele s ă le urmăm. De pildă, când Rahila, nora lui Isaac, s-a plâns lui Iacov, fiul lui Isaac, bărbatul a certat-o. Scriptura a vorbit şi d e una, şi d e alta; nu le-a ascuns. Rahila i-a spus: "Dă-mi copii, dacă nu, voi muri!"23. Ce i-a răspuns Iacov? "Sunt eu oare Dumn eze u , Cel c e a stârpit rodul p â n tecelu i tău?"24, a spus el. "Dă-mi copii!" i-a spu s femeia. O cerere femeiască nesocotită. "Spui, femeie, bărbatului: "Dă-mi copii!, şi laşi deoparte p e Stăpânul firii?". Din pricina acestei cereri nesocotite, bărbatul ei a certat-o, a potolit c ererea ei nesocotită şi a învătat- o d e la cine trebuie s ă ceară. 22. a. Fac. 25, 21. 23. Fac. 30, 1. 24. Fac. 30, 2. SĂ NU DEZNĂDĂJDUIM.. 53 Dar cu Isaac şi cu Rebeca nu s-au petre cut lucrurile aşa. Mici el n-a grăit astfel, şi nici Rebeca nu s-a plâns tânguit. Aceşti doi drepţi ne învaţă cuminţenia şi credinţa. Rugăciunea lui către Dumnezeu ne arată credinţa sa, iar cuminţenia lui ne-o face cunoscută prin aceea c ă nu şi-a lăsat femeia. Mai mult, Isaac n-a ocărât-o, nici n-a deznădăjduit! Acestea arată răbdarea lui, înţelepciunea lui, marea lui blândeţe şi dragostea pentru femeia lui. Isaac n-a făcut a şa cum fac mulţi azi în astfel d e împrejurări, că aleargă la vrăjitoare şi fermecătoare, la lucruri zadarnice, nefolositoare, păgubitoare şi pierzătoare de suflet! Hu! Le-a lăsat p e toate a ce stea la o parte, şi-a bătut jo c d e toate cele omeneşti şi a alergat Ia Stăpânul firii. Singurul care poate îndrepta acestea. 6. Auziţi acestea, bărbaţi, luaţi aminte, femei! Să-l imi- J. tăm cu toţii p e dreptul acesta! Femeia s ă nu aibă nimic mai de preţ d e câ t bărbatul ei, iar bărbatul s ă nu aibă nimic mai , de doriFdecârfemeia sa. înţelegerea dintre femeie şi bărbat ţine viaţa noastră, a tuturor. Ea ţine lumea to a tă . După cum dacă se clatină temeliile se dărâmă to a tă casa, to t aşa, dacă se răvăşesc căsniciile, s e strică to a tă viaţa noastră. Să-ţi explic. Lumea e făcută din cetăţi; cetăţile din case; casele din bărbaţi şi din femei. Dacă intră ceartă între bărbat şi femeie, a intrat cearta în case; iar dacă su n t tulburate casele, atunci se tulbură şi cetăţile; iar da că cetăţile sunt frământate, atunci, neapărat, întreaga lume e plină de tulburare, de război şi d e ceartă. De aceea. Dumnezeu are muită gryă d e bunăstarea căsniciilor; d e aceea, nu-i lasă p e bărbaţi să-şi părăsească femeile "decât n um ai p en tru pricină d e desfrânare'a5. - Ce s ă fac, mi s e p oate spune, da că femeia e certăreaţă, cheltuitoare, dornică d e lux, da că are şi alte nenumărate cusururi? - îndură-le pe toate curajos! n-o lăsa din pricina cusururilor ei, ci îndreaptă-i defectele toate. De a c e e a eşti capul 25. Matei 5, 3 2 ; 19, 9. 54 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR ei26, ca s ă ştii să-i vindeci trupul. Trupul nostru nu-1 de spărţim d e cap, oricât de multe răni ar avea! Să nu despărţim, dar, de noi nici pe femeia noastră! Ea ne e ste trupul nostru! De a c e e a şi spu n e fericitul Pavel: "Aşa s u n t datori să-şi iubească bărbaţii fem eile lor, ca ş i trupurile lor"27. Femeile, la rândul lor, au a ceeaşi lege fată de noi: "lubeşte-ţi bărbatul, femeie, cum îţi iubeşti capul! Cum îti cinsteşti capul, a şa să-ţi cinsteşti bărbatul!". Mu stărui în zadar asupra acestui lucru! Ştim câte bunătăţi vin în casă când femeia se uneşte cu bărbatul! Ştim câte rele vin în casă când nu se înţeleg între ei. Când bărbatul şi femeia se ceartă între ei, nu-i poate bucura nimic: nici bogăţia, nici copiii buni, nici mulţimea de copii, nici funcţiile înalte, nici puterea, nici slava sau cinstea, nici petrecerile şi luxul, nici altă bunăstare! 7. înainte d e toate celelalte, a ce a sta s ă o căutăm! Are femeia ta vreun cusur? Fă ce a făcut Isaac! Roagă-te lui Dumnezeu! Dacă el a îndreptat, prin stăruinţa în rugăciune, beteşugul firii, cu mult mai mult noi vom p u te a îndrepta cusururile voinţei rugând necontenit pe Dumnezeu. Când Dumnezeu te va vedea că stărui de dragul legii Lui, că rabzi cu vitejie păcatele femeii, te va ajuta în învăţătura ce o dai ei, şi-ţi va da răsplată pentru răbdarea ta. "Pentru că ce ş tii bărbate, spune Pavel, dacă-ti vei m â n tu i fem eia ? Sau ce ştii, fem e ie , dacă-ti vei m â n tu i bărbatul?"28. Tiu-ţi pierde curajul, îţi spu n e Pavel, nu deznădăjdui!". Se poate întâmpla să o mântui! De nu se îndreaptă, tu n-ai pierdut răsplata răbdării, dar da că o laşi, ai păcătuit, căci ai călcat legea şi eşti osândit d e Dumnezeu pentru adulter. "Oricine îşi lasă fem eia lui, spu n e Domnul, în afară d e pricină d e desfrânare, o fa ce să săvârşească adulter"29. Adesea, poti lua o femeie mai re a ca c ea dintâi, şi ai săvârşit păcatul fără s ă capeţi linişte. Dar chiar dacă iei o femeie mai bună, aceasta d e a doua nu-ţi d ă desăvârşită plăcere, din pricina lăsării 26. Cf. Efes. 5, 23. 27. Efes. 5, 28. 28. 1 Cor. 7, 16. 29. Matei 5, 32. SĂ NU DEZNĂDÂJDUIM.. 55 femeii celei dintâi, care ti se so coteşte adulter. Că [adulter e lăsarea femeii dintâi] Deci, când vezi ca dai de un necaz, fie In căsnicie, fie în celelalte treburi, roagă-L pe Dumnezeu./Rugăciunea e singura dezlegare, cea mai bună, a necazurilor ce ni se întâmplă. Puternică e ste arma rugăciunii! Am spu s aceasta adeseori, o spun şi acum, şi nu voi înceta s-o spun. De eşti păcătos, uită-te la vameş; n-a fost îndepărtat, ci i s-au iertat atâta amar de păcate!30 Vrei să cunoşti câtă putere are rugăciunea? Iată, prietenia cu Dumnezeu nu săvârşeşte atâtea câte săvârşeşte rugăciunea! Iiu-i cuvântul meu! N-aş îndrăzni să-mi spun părerea mea într-un lucru atât de însemnat. Ascuită Scriptura! Ea îti spune că cee a ce n-a putut prietenia a putut rugăciunea. "Care din voi, spune Hristos, având un prieten, d e s e va d uce Ia el şi-i va zice: "Dă-mi îm prum ut trei p â in i...," dar acela, răspunzând, îi va zice Iui: "Uşa e închisăi, copiii îm i su n t în pat; nu-mi da d e osteneală"... Zic vouă: Chiar dacă nu-i va da pentru că i-e prieten, îi va da, pentru îndrăzneala Iui, cât îi trebuie"31. Ai văzut că c ee a ce n-a putut prietenia a putut stăruinţa? Şi ca s ă nu socoteşti că din pricina aceasta a reuşit, că-i e ra prieten, Hristos a spus: "Chiar dacă nu-i va da p entru că i-e prieten, îi va da pentru îndrăzneala Iui". Chiar dacă prietenia nu va face acest lucru, spune Hristos, va face stăruinţa ceea ce n-a făcut prietenia. - De unde ştim aceasta? - De la vameş. Vameşul n-a fost prieten cu Dumnezeu, dar I-a ajuns prieten. Deci, chiar dacă eşti duşmanul lui Dumnezeu, prin stăruinţă îi ajungi prieten. Iat-o şi pe canaaneeancă. Ascultă ce-i sp u n e Hristos! "Nu e s te b in e să iei pâinea fiilor ş i s-o dai câinilor!"32. - Şi cum a făcut ace a sta dacă nu e ste bine? - Prin stăruinţă, femeia a făcut ca a ce sta s ă fie un bine, c a s ă afli că prin stăruinţă ai ungem vrednici de c e e a ce nu suntenivrednici. 30. Cf. Luca 1 8 ,9 -1 4 . , . ^ J , s-y,,. 31. Luca 11, 5-8. OMCfruCi (V W sU 32. Matei 15, 26. d 56 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR 8. Am spus totul ca să nu zici: "Sunt păcătos, nu am îndrăznire, nu pot să mă rog!'. Acela a re îndrăznire, care socoate c ă nu are îndrăznire; cel ce socoate că are îndrăznire a pierdut îndrăznirea, ca fariseul; iar cel care s e socoate fără îndrăznire şi lepădat d e Dumnezeu, acela, mai cu seamă, va fi ascultat, ca vameşul. Vezi câte pilde ai! Pe canaaneeancă, p e vameş, pe tâlharul de pe cruce33, pe prietenul din pildă, care a cerut trei pâini, pe care nu le-a dobândit atât pentru prietenie cât pentru stăruinţă. Flecare dintre aceştia, dacă ar fi spus: 'S u n t păcătos, mi-e ruşine, aşa c ă nu trebuie s ă mă duc s ă mă rog", n-ar fi dobândit nimic. Dar pentru că fiecare din ei nu s-a uitat la mărimea păcatelor lor, ci la bogăţia iubirii de oameni a lui Dumnezeu, a îndrăznit, a prins curaj, şi, deşi era păcătos, a cerut mai mult decât merita, şi fiecare a dobândit c ee a ce a voit. De toate a ce stea să ne aducem aminte şi s ă le păstrăm în inimă. Să ne rugăm necontenit cu mintea trează, cu îndrăznire, cu bune nădejdi, cu multă râvnă. Cu câtă râvnă se roagă alţii împotriva duşmanilor lor, cu tot atâta râvnă s ă ne rugăm noi şi pentru duşmani, şi pentru fraţii noştri, şi vom dobândi negreşit toate cele de folos. Iubitor de oameni e ste Cel ce dă, şi nu dorim noi s ă luăm cât doreşte El s ă ne dea. Ştiindu-le dar p e a ce ste a toate, s ă nu ne descurajăm de mântuirea noastră, chiar d a că am fi ajuns la nivelul cel mai d e jo s al răutăţii, ci s ă ne apropiem d e Dumnezeu cu bună nădejde, fiind încredinţaţi că negreşit vom dobândi ce cerem de ne rugăm d u p ă legile p use de El. "Celui ce p o a te să facă toate m ai presus decât cerem sau gândim"34, lui Hristos, împăratul a toate. Dumnezeul nostru, I se cuvin toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună şi Părintelui Celui fără d e început şi Prea Sfântului şi de-viaţă-făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 33. Cf. Luca 23, 40-43. 34. Efes. 3, 20. La slujba de mai înainte slujise în biserica cea nouă cu episcopul; acum a rostit această predică în biserica cea veche, la pericopa Apostolului: "Când a venit Petru în Antiohia, i-am stat împotrivă pe fată"1, arătând că cele săvârşite n-au fost împotrivire, ci iconomie2 1. O singură zi am lipsit dintre voi, şi am fost a şa de trist şi de supărat, d e parcă a ş fi fost un an despărţit d e voi. Şi că e adevărat a c e st lucru, o ştiţi şi voi din cele c e înşivă ati simtit. După cum un sugar, despărţit de sânul mamei lui, se întoarce mereu, oriunde l-ai duce, căutând u-şi mama, to t a şa şi eu, dus departe d e sânul mamei, căutam pretutindeni sfânta voastră adunare. Dar am avut destulă mângâiere în a c e e a că am îndurat despărţirea pentru a d a ascultare iubitorului nostru părinte3, iar plata ascultării a pus capăt supărării pricinuite de întristare. Că pentru mine e ste ceva mai strălucitor de câ t o diademă şi mai slăvit d e c â t o cunună s ă merg pretutindeni cu cel ce m-a născut4. Asta e podoaba mea, a sta e tăria mea. Podoabă, că a tâ t de mult l-am câştigat şi a tât de mult mă iubeşte, încât nu vrea s ă se d ucă nicăieri fără copilul lui; tărie, pentru că, fiind de faţă şi văzându-1 cum luptă, îmi d ă ajutor cu rugăciunile lui. Şi după cum, prin mâinile cârmacilor, cârma şi zefirul duc cu bine corabia în port, to t a şa şi bunăvoinţa lui, dragostea lui şi ajutorul lui duc cuvântul meu mai bine ca zefirul, cârmaciul şi cârma. Apoi, pe mine mă mai mângâie şi a c e e a 1. Gal. 2, 11. 2. P.G. 51. 371-388. 3. Episcopului. 4. E vorba tot de episcopul Flavian. 58 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR că atunci v-ati desfătat cu o bogată masă, şi că gazda care a d a t masa a fost darnică şi bogată. Ştiu a ce a sta nu numai din auzite, ci şi din proprie experienţă. Au fost oameni care mi-au sp u s cele rostite şi din a c este rămăşiţe am alcătuit în gând întreg ospăţul. Am lăudat gazda care a dat masa, m-am minunat de scum p e te a bucatelor şi de bogăţia lor. Am fericit însă şi bunăvoinţa şi grija voastră mare, că tineti cu a tâta pază cele spuse, încât le duceţi şi altuia. De a c e e a şi eu cu dragă inimă voi vorbi dragostei voastre. Că cel care aruncă aici seminţele nu le aruncă pe cale, nici nu le d ă între spini, nici nu le se am ăn ă pe piatră! Atât d e gras şi de adânc a rat e ste ogorul! Primeşte toate seminţele în sânurile lui şi le înmulţeşte. Dacă altădată m-ati ascultat cu dragă inimă şi cu multă râvnă - de altfel totdeauna m-aţi ascultat - , vă rog să-mi faceţi şi astăzi plăcerea aceasta. N-am s ă vorbesc de lucruri întâmplătoare, ci de lucruri mari. De aceea, am nevoie de ochi care s ă vadă mereu pătrunzător, de minte deşteaptă, de gând treaz, de gânduri încordate, de suflet atent şi veghetor. Aţi auzit cu toţii citirea Apostolului. Cei care au fost atenţi la cele citite ştiu că azi ne stau în fată mari lupte şi sudori. "Când a venit Petru în Antiohia, a spu s Apostolul, i-am sta t împotrivă p e fată"5. 2. Oare nu-1 tulbură pe flecare ascultător cuvintele ace stea, că Pavel i s-a împotrivit lui Petru, că stâlpii Bisericii s-au izbit şi s-au lovit unul de celălalt? Stâlpi, într-adevăr, su n t ei! Ei ţin bolta credinţei! Sunt stâlpi, întăriturile şi ochii trupului Bisericii! Sunt izvoare de bunătăţi, vistierii şi porturi! Şi orice-ai spune, nimic nu poţi spune pe măsura vredniciei lor. Dar cu c ât sunt mai mari laudele lor, cu a tâ t mai mare e ste şi lupta noastră. Fiţi deci cu mintea trează. Vorbim pentru Părinţi, ca s ă respingem învinuirile ad u se împotriva lor de cei din afară, de cei de altă credinţă. 5. Gal. 2, 11. LA PERICOPA APOSTOLULUI.. 59 "Când a venit Petru în Antiohia, i-am sta t împotrivă p e fafă, pentru că era vrednic d e înfruntare". Apoi, şi pricina înfruntării: "Că înainte d e a veni unii d e Ia Iacov, mânca îm preună cu păgânii, dar când au venit aceia, s e ferea ş i s e deosebea, tem ându-se d e cei din tăierea împrejur. Ş i împreună cu el s-au fătăm icit ş i ceilaiti iudei, încât ş i Vamava a fo st atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu umblă drept, după adevărul Evangheliei, i-am sp u s lui Petru înaintea tuturor"6. Mai sus spusese: "pe fată", aici: "înaintea tuturor". "Dacă tu, iudeu fiind, trăieşti ca păgânii, şi n u ca iudeii, pentru ce-i sileşti p e păgâni să trăiască precum iudeii?"7. Poate că aţi lăudat îndrăzneala lui Pavel, că nu s-a ruşinat de vrednicia persoanei, c ă din pricina adevărului Evangheliei, n-a roşit d e cei d e fată. Dar chiar dacă a ce asta aduce laudă lui Pavel, totuşi e ruşinea noastră. - Şi ce e cu a ceasta? Pavel a făcut bine! - Dar Petru a făcut rău dacă nu umbla bine. Ce folos îmi e ste când un cal din ham şchiopătează? nu către Pavel mi-e cuvântul, ci către cei din afară! De a cee a vă şi rog s ă fiti cu luare-aminte. Că voi mări acuzaţia, o voi face mai mare, ca să vă înmuitesc râvna. Cel ce luptă e cu mintea trează, iar cel ce se teme pentru tatăl său e cu luare-aminte. Cel ce aude o învinuire doreşte să vadă şi apărarea. Dar când voi începe s ă măresc învinuirea, să nu socoteşti că spusele sunt gândurile mele. Intru prin cuvânt adânc în sufletul vostru, sap mintea voastră, ca să semăn în adânc gândurile ce vi le spun, ca s ă vă fac s ă Ie păziţi bine. Spusele mele vor fi laudă şi oraşuiui nostru. EI a văzut întrecerea, el a văzut lupta; dar, mai bine spus, nu lupta, ci cee a ce părea a fi luptă, mai folositoare de cât pacea. Că nu sunt atât de mult strânse între ele mădularele noastre prin legăturile nervilor cât de strânşi erau Apostolii, unii de alţii, prin legăturile dragostei. 6. Gal. 2, 12-14. 7. Gal. 2, 14. 60 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR 3. L-aţi lăudat pe Pavel? Ascultaţi însă că cele sp u se de Pavel su n t o învinuire ad u să lui Petru, da că nu căutăm să prindem înţelesul ascuns al cuvintelor lui Pavel. Ce spui. Pavele? Ai ţinut d e rău pe Petru că ai văzut că nu umblă drept, după adevărul Evangheliei? Bine! Dar de ce 1-al mustrat "pe fată"? Pentru ce ' înaintea tuturor"? n u trebuia o are c a m ustrarea s ă fie fără martori? Pentru ce dai în vileag ju d e ca ta , pentru ce îl acuzi de faţă cu mulţi martori? n u s-ar p u te a spu n e că faci a ce a sta din duşmănie, din invidie şi din dorinţa de ceartă? n u eşti tu cel ce ai spus: "M-am fă cu t cu cei n e p u tin c io şi neputincios"?8 - Ce înseamnă: "Cu cei n e p u tin c io şi neputincios"? - înseamnă, răspunde Pavel, să te cobori la cel slab, să-i acoperi rănile, s ă nu-1 laşi s ă cad ă în greşeli. v - Atunci, pentru ce ai fost a tâ t d e neomenos cu cel împreună-Apostol, când eşti atât de grijuliu şi de iubitor cu ucenicii? n-ai auzit pe Hristos că a spus: "De-fi va greşi fratele tău, mergi ş i mustră-1 între tin e ş i el singur"9? Tu, însă, îl mustri în faţa lumii şi te lauzi cu asta! "Când a venit Petru în Antiohia, i-am sta t împotrivă p e fată". Şi nu-1 mustri numai în faţa lumii, d ar mai scrii despre lupta a c e a sta şi în scrisori, şi faci amintirea ei nemuritoare c a pe nişte coloane, ca nu numai cei ce erau atunci de faţă, ci c a toţi oamenii care locuiesc în lume să cunoască din epistolă ce s-a întâmplat. Aşa ţi-au făcut apostolii în Ierusalim, când după paisprezece ani te-ai suit c a s ă le spui de spre Evanghelie? n u spui tu: "După p aisprezece ani m-am su it şi le-am sp u s desp re Evanghelie, în d eo seb i celor m ai d e seamă"?10 Cum? Când tu ai vrut să Ie spui în deosebi, te-au împiedicat ei, te-au adus în mijloc şi au sp u s tuturor? n u poţi spune asta! Tu deci le-ai grăit în deosebi şi nimeni nu s-a împotrivit, iar pe Apostol îl dai în vileag? Oare numai atunci 8. 1 Cor. 9, 22. 9. Matei 18, 15. 10. Gal. 2, 1-2. r te-ai bucurat de ace a stă bunăvoinţă? Oare n-au întrebuinţat fată de tine a ceeaşi înţelepciune când erau a tâ te a mii de iudei? Oare nu te-au luat d eoparte şi ti-au spus: "Vezi, frate, câte m ii d e iu d ei au crezut; ş i aceştia to ti s u n t râvnitori ai Legii; ş i ei au a u zit d esp re tin e că în veţi despărţirea d e Lege. Ce e ste , deci? Fă ce-ti vom sp u n e. S u n t la n o i patru bărbaţi care au asupra lor o făgăduinţă. I-ai p e aceştia ş i rade~te împreună cu ei, curăţeşte-te împreună cu ei, ş i vor cunoaşte că n u e ste nim ic din cele ce au a u zit d esp re tine"11? Ai văzut câtă grijă au de bunul tău nume? Ai văzut cum caută să te acopere su b masca acelei iconomii, cum caută s ă te ascundă cu je rtfa ce aveai s-o aduci şi cu curăţirile? Pentru ce n-ai arătat şi tu tot atâta purtare de gryă? 4. Dacă a r fi fost cu adevărat luptă şi cea rtă în cele petrecute în Antiohia, a r fi fost îndreptăţite învinuirile a c e stea. Dar aşa, n-a fost luptă, ci o luptă aparentă, care a arăta t marea înţelepciune a lui Pavel şi Petru şi bunăvoinţa unuia fată de celălalt. Dar deocamdată s ă auzim chiar aparenta învinuire: "Iar când a venit Fetru în Antiohia, i-am sta t împotrivă p e fată"12. - De ce? - "Pentru că înainte d e a ven i unii d e la Iacov, mânca îm preună cu păgânii; iar când au venit, s e ferea ş i s e d eo seb ea , tem ându -se d e cei din tăierea împrejur"13. Ce spui? Este Petru sfios şi lipsit d e curey? Nu i s-a dat oare numele de Petru tocmai pentru că era neclintit în credinţă? Ce faci, omule? Respectă numele pus de Stăpân ucenicului Săuî Este Petru sfios şi lipsit de curay? Cine-ti va primi spusele ace stea? Nu l-a văzut oare Ierusalimul, şi priveliştea c e a dintâi, şi Biserica în care el cel dintâi a sărit şi a d a t cel dintâi drumul acelui fericit glas şi a spus: "Pe a c est Iisus, p e Care L-a înviat D um nezeu, dezleg â n d durerile LA PERICOPA APOSTOLULUI... 61 11. Fapte 21, 20-24. 12. Gal. 2, 11. 13. Gal. 2, 12. I m orţii"14? Şi iarăşi: "Pentru că n u David s-a su it în ceruri, ci zic e El însuşi: Zis-a Domnul Domnului m eu: "Şezi de-a dreapta Nea până ce voi p u n e p e duşm anii Tăi aştern u t picioarelor Tale"15. Spune-mi, te rog, a ce sta este sfios şi lipsit d e curaj, a c e sta care, în timp ce era ameninţat d e atâta frică şi de a tâ te a primejdii, a intrat cu a tâta îndrăznire între acei câini setoşi d e sânge, care clocoteau încă de mânie şi suflau ucidere, şi a spus că Cel răstignit de ei a înviat, e ste în ceruri, şad e de-a dre ap ta Tatălui şi-L şi va acoperi pe duşmanii Săi de mii şi mii de nenorociri? Te întreb, nu-1 admiri, nu-1 încununezi că a deschis gura, c ă a deschis buzele, că s-a ridicat în picioare, că s-a a ră tat în mijlocul celor ce L-au răstignit pe Hristos? Care cuvânt, care minte va pute a înfăţişa îndrăznirea lui din ziua a c e e a şi libertatea cu care a vorbit? nici unul! Dacă, înainte d e răstignire, iudeii hotărâseră s ă alunge din sinagogă pe cel care va mărturisi p e Hristos16, oare d u p ă răstignirea lui Hristos şi după îngrop a re a Lui, când a r fi auzit nu numai că Hristos e ste mărturisit, ci c ă e ste propovăduit cu multă înţelepciune, şi d e spre to a tă rânduiala întrupării, oare n-ar fi sfâşiat, nu l-ar fi rupt cu toţii în bucăţi pe omul care cel dintâi dintre toti a îndrăznit s ă s e împotrivească nebuniei lor? 5. Lucru mare nu-i numai acela c ă a mărturisit p e Hristos, ci că el, înaintea tuturor celorlalţi. L-a mărturisit cu îndrăznire, în timp ce iudeii erau înnebuniţi şi dornici de ucidere. După cum în război, pe câmpul de bătălie, când falanga este gata d e luptă, pe acela mai cu seamă îl admirăm, care sare înaintea tuturor şi sfarmă fruntea falangei vrăjmaşe - iar acesta, care a făcut începutul şi spărtura, nu-i numai pricina acelei biruinţe, ci şi a biruinţelor celorlalte de mai târziu - , to t a şa trebuie s ă gândim şi despre Petru, că el, intrând întâiul, spărgând fruntea falangei iudaice şi 6 2 SFÂNTUL IOAN GURA DE AUR 14. Fapte 2, 24. 15. Fapte 2, 34-35. 16. Cf. loan 9, 22. LA PERICOPA APOSTOLULUI.. 63 ţinând a c e a lungă cuvântare înaintea poporului» a deschis cale şi celorlalţi Apostoli. Orice faptă mare făcută mai târziu, fie de loan, fie d e Iacov, fie de Pavel, sau de oricare altul, e depăşită de fapta lui Petru. Pe toti îi d ep ăşe şte acesta, căci prin îndrăznirea lui le-a deschis calea, le-a deschis uşa şi le-a dat lor, ca unui râu ce cuige în multe ape, le-a dat putinţa să intre în toată voia: pe cei ce se împotriveau să-i târască, iar celor care-1 ascultau cu bunăvoinţă s ă le ad ap e necontenit sufletele. Dar oare numai după răstignirea lui Hristos a fost Petru aşa? n-a fost oare mai înflăcărat decât toti şi înainte d e răstignire? n u e ra el gura Apostolilor? n-a grăit el pe când tăceau toti ceilalţi? "Cine sp u n oam enii că su n t Eu, Fiul Omului?, a în treb a t Hristos. Iar e i au răspuns: Unii, Ilie, alţii Ieremia, iar alţii, unul dintre profeţi. Dar voi cine zice fi că su n t? Petru, răspunzând, a zis: "Tu e şti tlristosul. Fiul D um nezeului Celui viu"17. "Voi" a sp u s Hristos. Şi în locul gurii tuturor, a grăit Petru. Astfel, Petru era limba Apostolilor. în locul tuturor, el a răspuns. Dar oare numai în a ce a stă împrejurare a fost Petru a şa de râvnitor, iar în altele îl pă ră se şte râvna? Deloc! în toa te împrejurările îl vedem cuprins d e aceeaşi căldură. Când Hristos spune: "Vor da p e Fiul Omului şi-L vor biciui şi-L vor răstigni"18, el spune: "Milostiv fii Ţie, Doamne, să nu-Ţi fie aceasta"19. Să nu ne uităm la a c e e a că a răspuns fără s ă s e gândească, ci că dorea cu adevărat şi clocotea de dor. Iarăşi, Hristos S-a suit în munte şi S-a schimbat la fată; şi S-a arătat acolo între Ilie şi Moise şi vorbea cu ei. Şi acolo Petru spune iarăşi: "Dacă vrei, să fa cem aici trei colibe"20. 6. Uită-te cum îl iubea p e Dascăl! Uită-te la râvna şi la priceperea Iui! Pentru că mai înainte îi închisese gura din pricina unui răspuns nesocotit, acum lasă fapta la voia 17. Matei 16, 13-16. 18. Marcu 10, 33-34. 19. Matei 16, 22. 20. Matei 17, 4. 64 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Dascălului. "Dacă vrei", spu n e el. "Se poate întâmpla, îşi sp u n e a el, c a dorul s ă m ă m ânie s ă vorbesc fără s ă judec!". Deci, c a s ă nu fie mustrat la fel, spune: "Dacă vrei". Era apoi cina a c e e a sfântă şi înfricoşătoare; şi atunci Iisus a spus: "Unui din voi Mă va vinde"21; şi iarăşi Petru, din pricina mustrării primite mai înainte, nu îndrăznea s ă întrebe p e Dascăl; dar, din pricina dorului ce-1 avea, nu p ute a să tacă, ci cău ta s ă afle, dar s ă nu p a ră îndrăzneţ şi nesocotit. - Cum şi-a împlinit şi dorinţa, şi s-a ferit şi de mustrare? - Prin a ce e a că a voit s ă ştie cine e vânzătorul. Petru şi-a arătat dorul său nestăpânit, iar prin a c e e a c ă n-a făcut el însuşi aceasta , ci a pus p e altul, şi-a a ră tat evlavia şi smere nia. "Mă simt strâmtorat din to a te părţile, îşi sp u n e a el. Stăpânul a vorbit d e vânzare. Mare e primejdia. Prăpastie şi dintr-o parte, şi din alta. De tac, grija îmi mănâncă sufletul; de întreb, m ă tem să nu m ă mustre iarăşi!". De ace e a, a ales calea de myloc. El, care în to a te celelalte împrejurări o lua înainte, atunci a avut nevoie d e îndrăznirea lui loan ca să-l afle pe vânzător22. Da, Petru nu avea p e buze p e altcineva, nu avea în suflet p e altcineva d e câ t numai p e Stăpânul. De a c e e a a înfruntat şi temniţele, şi mii d e primejdii de moarte! De a c e e a îşi b ă te a jo c de viata de aici. De dragul lui Hristos, când a fost biciuit şi când avea p e sp ate răni, le sp u n ea biciuitorilor: "VYu p u tem să n u grăim d esp re c ele ce am vă zu t ş i am auzit"23. Ai văzut minte nerobită? Ai văzut îndrăznire neînfrânată? Ai văzut suflet plin d e dor şi de dragoste cerească? Cum dar îndrăzneşti. Pavele, s ă spui că s e teme a de cei din tăierea împrejur? Că s e ferea şi se deosebea? Aş p utea spune despre Petru şi Elitele multe care îi arată căldura, cu rb u l lui şi dorul ce-1 avea pentru Hristos. Dar, c a s ă nu lungesc fără temei cuvântul, su n t de ajuns cele spuse, nici nu e vorba s ă fac azi un cuvânt de 21. Matei 26, 21; loan 13, 21. 22. Cf. loan 13, 22-26. LA PERICOPA APOSTOLULUI.. 65 laudă în cinstea lui Fetru, ci s ă răspund la întrebarea pusă şi s ă o duc la sfârşit. 7. Tu, însă, uită-te că, şi altfel privite lucrurile, învinuirea nu pare adevărată. Atunci, la început, când Fetru spunea: T e a cest Iisus, p e Care voi L-aţi răstignit L-a înviat Dumn ezeu , deziegând durerile m o rţii'24, atunci e ra între duşmani, în care crima era proaspătă, care ciocoteau de mânie, care voiau să-i sfâşie p e ucenici. Patima le era în floare şi sufletul plin de mânie. Acum, când Pavel scria acestea, predica avea şaptesprezece ani. După ce a spus: 'După trei ani m-am su it la Ieru sa lim '25, sp u n e iarăşi: 'Apoi, după paisp rezece ani, m-am su it iarăşi Ia Ieru salim '26. Cel care nu s-a temut la începutui predicii s-a temut acum, d u p ă a tâ ta vreme? Cel care nu s-a temut în Ierusalim s-a temut în Antiohia? Cel care nu s-a temut atunci, când e ra înconjurat de duşmani, s e teme, s e înspăimântă acum, când nu sunt în preajma sa duşmani, ci credincioşi şi ucenici? Acum nu umblă drept? Cum s-ar p u tea spu n e c ă îndrăznea când era aprins rugul şi se ridicau flăcările sus de tot, şi că s e tem e a şi tremura când rugul s e stinsese şi se făcuse cenuşă? Dacă Petru ar fi fost fricos şi lipsit de cur^j, a r fi trebuit s ă se teamă atunci, la începutul predicii, în capitala iudeilor, unde erau toti duşmanii, nu după atâta vreme, în cel mai creştin oraş, înconjurat de prieteni şi de cunoscuţi! Deci, nici timpul, nici însuşirea persoanelor nu ne lasă s ă credem cele spuse, a şa cum s-au rostit, şi să-l învinuim pe Petru de frică. îmi lăudaţi cuvintele? Şi doar la început îl admiraţi pe Pavel şi vă minunaţi de îndrăzneala lui. Dar iată, cuvintele mele au doborât învinuirea. Totuşi, după cum spuneam la început, nu mi-e de nici un folos da că s e dovedeşte că Petru a făcut rău, cu to a tă fapta bună a lui Pavel - c ă vina şi ruşinea rămân asupra noastră, fie de a greşit Petru, fie de 24. Fapte 2, 24. 25. Gal. 1. 18. 26. Gal. 2. 1. I a greşit Pavel to t a şa cum pot spune, la fel, c ă nu mi-e d e nici un folos d a c ă sc ap d e vină p e Petru, da r n e apare Pavel îndrăzneţ şi acuzator nesocotit al celui împreună- Apostol. Halde d ar să-l scăpăm de vină şi p e Pavel. Cum? Pavel n-a fost a şa de înflăcărat pentru Hristos precum Petru? Cine a r p ute a fi mai înflăcărat decât Pavel, care murea în fiecare zi pentru Hristos27? Dar acum nu-i vorbă de curajul lui Pavel, ci da că s-a purtat cu vrăjmăşie fată de Apostolul Petru sau da că lupta dintre ei s-a născut din slavă deşartă şi din ambiţie. Dar nici a ce a sta nu s e poate spune. Să nu fie! Pavel nu era numai siluitorul lui Petru, verhovnicul sfinţilor ace lora ci şi al tuturor Apostolilor; cu to a te că în osteneli îi întrecea pe toti, dar s e socotea a fi cel mai din urmă dintre toti28. "Eu s u n t sp u n ea el, cel m a i m ic dintre apostoli, care n u su n t vrednic să m ă n um esc apostol"29. Şi nu numai dintre Apostoli, ci şi dintre toti Sfinţii: "Iar m ie, sp u n e a el, celui m a i m ic dintre to ti sfinţii, m i s-a d a t harul acesta"30. 8. Ai văzut suflet zdrobit? Ai văzut cum s e pune p e el mal prejos d e c â t toti Sfinţii, nu numai de câ t Apostolii? Iar cel care avea astfel d e simţăminte fată de toti Sfinţii ştia şi c âtă cinste trebuia să-i d e a lui Petru; şi-l re sp e c ta pe acela mai mult d e câ t p e toti oamenii şi nutre a pentru el simţămintele d e care Petru e ra vrednic. Şi a ce a sta s e vede din următoarele: Toată lume a e ra cu ochii după Pavel; grijile Bisericilor d e p e to t pământul atârnau de sufletul aceluia, el purta grija a mii şi mii d e treburi în fiecare zi, d e pretutindeni îl înconjurau purtarea de grijă de Biserici, sprijinul d a t lor, îndreptările, sfaturile, îndemnurile, învăţăturile, chivemisirea a mii şi mii d e lucruri. Le-a lăsat p e to a te ace ste a şi s-a dus în Ierusalim, n u av ea altă pricină călătoria 27. Cf. 1 Cor. 15, 31. 28. Cf. 2 Cor. 11, 23. 29. 1 Cor. 15, 9. 30. Efes. 3, 8. 6 6 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR decât a c e e a de a-1 ved e a p e Petru, după cum însuşi spune: "M-am su it în Ierusalim ca să-l văd p e Petru"31. Atât de mult îl cinstea! îl p u n e a înaintea tuturor. Şi ce? După ce l-a văz u t a plecat îndată? Deloc! Ci a rămas lângă el cincisprezece zile32. Te întreb, da că ai v ed ea p e un general, viteaz şi minunat, p e vreme d e război, când oştile stau fată-n fată, când lupta e în fierbere, când îl cheamă d e p retutindeni mii şi mii de treburi, că lasă câmpul de bătaie şi s e duce s ă vadă p e un prieten, te întreb, ai mai căuta o dovadă mai mare c a a ce asta pentru dragostea ce-o poartă omuiui aceluia? Nu cred! Aşa gândeşte, deci, şi de Pavel şi de Petru. Război cumplit e ra şi atunci, oştile stăteau fată în fată, e ra luptă, nu numai cu oamenii, ci cu începătoriile, cu stăpâniile, cu stăpânitorii întunericului veacului aceluia33. Era luptă pentru mântuirea oamenilor. Totuşi, a tâ ta îl respec ta pe Petru, că d e dragul lui a alergat la Ierusalim, cu toa tă nevoia mare ce-1 ap ă s a şi îl silea; a rămas la el paisprezece zile şi apoi s-a întors la treburile lui! Afi văzut curajul lui Petru, ati văzut dragostea şi preţuirea lui Pavel pentru toti Apostolii şi pentru Petru mai ales! E nevoie, deci, s ă ajung şi la dezlegarea întrebării. Dacă Pavel îl iubea p e Petru, şi d a c ă Petru nu e ra fricos, nici lipsii d e curaj, şi d a c ă cearta şi împotrivirea n-au pornit din suflet, atunci ce înţeles au cuvintele lui Pavel? Pentru ce a rânduit lucrurile astfel? 9. Aici fiţi cu luare-aminte, dati-mi a scu lta re , încordati- vă atenţia ca s ă înţelegeţi bine explicaţia! Ar fi nesocotit ca eu, care sap înţelesul Scripturilor, să-mi dau a tâta osteneală, iar voi, care aveţi s ă vedeţi cu uşurinţă aurul, din trândăvie s ă treceţi cu nep ăsa re p e lângă a c e st câştig. Trebuie însă s ă iau cuvântul puţin mai de sus, ca s ă fac mai d a ră învăţătura. 31. Gal. 1, 18. 32. Cf. Gal. 1, 18. 33. Cf. Efes. 6, 12. LA PERICOPA APOSTOLULUI... 67 6 8 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Când S-a înălţat Iisus la ceruri, d u p ă ce a plinit mântuirea noastră, a lăsat cuvântul învăţăturii ucenicilor Lui, după cum spune Pavel: "Punând întru n o i cuvântul împăcării"34; şi iarăşi: ' Pentru Hristos vă rugăm, ca ş i cum D um nezeu v-ar ruga prin noi"35, adică: în locul lui Hristos. Deci, atunci când a ceştia predicau în to a tă lumea, nu e ra nici o erezie. între oameni erau atunci două învăţături: una sănă toasă , alta stricată. Locuitorii pământuiui erau sau păgâni, sau iudei. Mu erau nici manihei, nici marcioniţi, nici valentinieni, nici vreun alt eretic. Dar pentru ce trebuie s ă înşir to a te e re ziile? După grâu s-a sem ăn a t neghina, adică învăţătura stricată de multe feluri de erezii. Iudeii au fost daţi, deci, lui Petru, iar p e ste păgâni a pus Hristos p e Pavel. Aceasta n-o spun de la mine, d poţi să-l auzi pe Pavel grăind: "Cel c e a lucrat prin Petru în apostolia tăierii îm prejur a lucrat ş i prin m in e la păgâni"36. Prin tăiere împrejur Pavel înţelege aici poporul iudeu. - De unde o ştim? - Din spusele lui chiar! După ce a spus: "Cel c e a lucrat prin Petru în apostolia tăierii îm prejur", a adăugat: "a lucrat ş i prin m in e la păgâni". Prin a ceste cuvinte ara tă că "tăierea împrejur" e ste p u să în opoziţie cu "păgânii", dar în opoziţie cu păgânii nu e tăierea îm prejur, ci iudeii; ei su n t arătaţi prin cuvintele: tăierea împrejur. Ca şi cum a r fi spus: "Cel ce a lucrat în Petru în apostolia iudeilor a lucrat şi în mine la păgâni". După cum un împărat înţelept, care îşi cunoaşte bine generalii, îi încredinţează unuia conducerea călăreţilor, iar altuia conducerea pedeştrilor, to t a şa şi Hristos; a împărţit oştirea s a în două părţi: p e iudei i-a d at lui Petru, iar p e păgâni, lui Pavel. Oştirile su n t deosebite, dar unul e ste împăratul. După cum în oştirea împăratului pământesc deo sebirea dintre oştiri e ste în felul armelor, nu în firea 34. 2 Cor. 5. 19. 35. 2 Cor. 5, 20. 36. Gal. 2, 8. r oamenilor, to t a şa şi aici, în oştirea Iui Hristos deosebire a dintre oştiri e ste într-o mică înfăţişare a trupului, nu într-o schimbare a flintei omului. 10. Deci, după cum spuneam, celor doi Apostoli li s-au încredinţat aceste oştiri. Dar dacă nu lungesc cuvântul şi dacă nu vă obosesc, vă voi spune şi pricina pentru care i s-au încredinţat lui Petru iudeii, iar lui Pavel păgânii. Merită s ă cercetăm pentru ce nu i s-au încredinţat lui Pavel iudeii, ci păgânii, deşi învăţase temeinic legea strămoşească, deşi stătuse Ia picioarele lui Gămăliei37, şi fusese fără de prihană, după dreptatea c ea din Lege38, iar lui Petru, care era pescar, care e ra neînvăţat şi nu ştia atâtea, i s-a încredinţat conducerea iudeilor. T^jută ceva la dezlegarea întrebării noastre dacă putem lămuri bine ace st aspect. Hu s e poate spune că Hristos n-a vrut să-l silească şi să-l forţeze pe Pavel pentru c ă îl vedea că şovăie şi pregetă, că fuge de la conducerea celor d e un neam cu el. Mu numai că n-a fugit de la conducerea iudeilor, ci el, cel dintâi, a sărit, iar când Hristos i-a poruncit s ă s e ducă la neamuri, el însuşi cere s ă i se încredinţeze conducerea iudeilor39. Mai mult, cu toate că a suferit pretutindeni mii şi mii de rele de la iudei, cu toate că i se încredinţase învăţarea neamurilor, totuşi nu încetează de a se ruga pentru ei şi de a spune uneori: "Aş fi dorit să fiu anatema p entru fraţii mei, rudele m ele după trup"40, iar alteori: "Fraţii m ei, dorinţa m ea, rugăciunea m ea către Dumn e ze u p en tru e i e s te sp re mântuire"41. - Pentru ce, dar, nu l-a lăsat s ă predice iudeilor, când el voia şi d orea să-i înveţe, ci, în Ioc să-l trimită la iudei, l-a trimis s ă fie dascăl păgânilor? - Să-i auzim p e Hristos şi p e Pavel povestindu-ne totul! 37. Cf. Fapte 22. 3. 38. Filip. 3. 6. 39. Cf. Fapte 22. 17-21. 40. Rom. 9, 3. 41. Rom. 10. 1. LA PERICOPA APOSTOLULUI... 69 70 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR "Şi m i s-a întâm plat p e când m ă rugam, spu n e Pavel, să fiu în e xta z ş i să-L văd p e Hristos, Care mi-a spus: "Grăb e şte -te ş i ie şi în grabă, că n u vor prim i mărturia ta desp re Mine"42. Şi a spu s pricina trimiterii lui Pavel. "Te vor uri, îi spune Hristos, şi te vor vrăjmaşi. De aceea, nu vor vrea s ă le fii învăţător". Şi ar fi fost de ajuns ac e a sta c a să-l facă dascăl vrednic d e credinţă şi să-i convingă d espre schimbare a lui, că nu e ste omenească, n-ar fi fost în stare un om să-l schimbe pe Pavel, care arăta aşa , care fierbea de mânie, care sufla ucidere43, care nu c redea nici în Hristos, Care făcuse minuni, nici în Apostolii Lui, care înviaseră morţi! n-ar fi fost un om în stare să-l facă s ă arate aceeaşi râvnă pentru mărturisirea lui Hristos, p e care a arătat-o împotriva predicii, b a încă o râvnă cu mult mai mare! nu! Schimbarea lui Pavel, convertirea lui, a fost cu adevărat o faptă a puterii dumnezeieşti. 11. Pavel d o re a s ă le fie dascăl iudeilor; de a c e e a îi grăieşte lui lisus aşa: "Doamne, ei ştiu că eu băgăm la închisoare ş i băteam p e cei ce credeau în n um ele Tău; iar când s e vărsa sângele lu i Ştefa n , m u cen icu l Tău, e u încuviinţam uciderea Iui"44. Această mare furie împotriva Ta, pare a spune Pavel, e ste o chezăşie c ă schimbarea m e a ne aştep ta tă nu e ste omenească, ci de Sus, că a luat început din Ceruri. - Şi ce i-a răspuns Hristos? - "Mergi, că te voi trim ite la neamuri, departe"45. - nu-s de ajuns oare acestea, spune Pavel, c a să-i convingă până şi p e cei lipsiţi de simţire că predica nu este omenească, ci sunt m ai presus de fire toate cele întâmplate? n u sunt oare de ^juns c a să-i convingă că, într-adevăr. Dumnezeu m-a schimbat, că Dumnezeu m-a întors? 42. Fapte 22, 17-18. 43. Cf. Fapte 9, 1. 44. Fapte 22, 19-20. 45. Fapte 22, 21. LA PERICOPA APOSTOLULUI.. 71 - Sunt de ajuns, fericite Pavel, d a c ă cercetezi însăşi firea lucrurilor. Dar iudeii su n t mai fără minte d e c â t toti oamenii. Nu cercetează firea lucrurilor, nu s e uită la ce e potrivit, binecuvântat şi necesar, ci caută un singur lucru: să-şi împlinească ambiţia lor. Tu vezi înlănţuirea lucrurilor, dar Dumnezeu ştie cele a scunse ale gândurilor lor. De a ceea, mergi, că te voi trim ite la neam uri departe, c a depărtarea s ă le potole ască ura. De a ceea, când le scrie tuturor celorlalţi îşi pune numele lui la începutul epistolelor, dar când le scrie evreilor nu face aşa, ci începe dintr-odată, fără s ă sp u n ă cine e ste sau cui s e adresează, d u p ă cum îi e ra obiceiul. Iată: "în m u lte rânduri ş i în m u lte chipuri a grăit D um n ezeu odinioară părinţilor noştri"46. Şi aici s e vede înţelepciunea lui Pavel. Ca s ă nu urască iudeii scrisorile lui, Pavel s e ascunde ca după o mască, prin înlăturarea numelui său, şi astfel le d ă p e nesimţite leacul învăţăturii. Când n e e ste urât cineva, nu-i primim cu dragă inimă, nici cu plăcere spusele, chiar da că ne d ă o învăţătură sănătoasă. Deci, ca s ă nu se întâmple a ş a şi atunci, şi-a sco s numele lui din epistolă, pentru ca nu cumva numele să fie o piedică în citirea ei. Că nu-i purtau ură şi duşmănie numai iudeii cei necredincioşi, ci şi iudeii care crezuseră. Ascultă ce-i spune Iacov şi toti ceilalţi c ând s-a suit la Ierusalim: "Vezi, frate, câ te m ii d e iud ei s u n t care au crezut; ş i aceştia to ţi s u n t râvnitori d e Lege; ş i au a u zit despre tin e că înveţi despărţirea d e Lege"47. De a c e e a mai cu se am ă îl urau şi-l duşmăneau. 12. Aceasta e ste dar pricina pentru care nu i s-au încredinţat iudeii lui Pavel, ci păgânii. încredintându-i-se păgânii, Pavel nu i-a dus la credinţă la fel c a Petru, nici p e aceeaşi cale, ci p e alta. Iar când auzi de altă cale, s ă nu socoteşti că e vorba de vreo deosebire în propovăduire. Amândoi propovăduiau aceeaşi învăţătură şi iudeilor, şi păgânilor; de 46. Evr. 1, 1. 47. Fapte 21, 20-21. 72 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR pildă, c ă Hristos e ste Dumnezeu, că a fost răstignit şi îngrop a t c ă a înviat şi stă de-a dreapta Tatălui, că a re s ă ju d e c e viii şi morţii, şi to a te c âte erau a sem en e a acestora. Pe toate le propovăduiau la fel şi Pavel, şi Petru. - Atunci, în ce constă deosebirea? - în păzirea mâncărilor, în tăierea împrejur şi în celelalte obiceiuri iudaice. Petru nu îndrăznea s ă spu n ă ucenicilor lui deschis şi pe fată că trebuie s ă s e de spartă odată de a cestea. Se tem e a ca nu cumva, vrând s ă smulgă din sufletul lor, înainte de vreme, aceste obiceiuri, s ă nu smulgă o d a tă cu ele şi credinţa în Hristos; că sufletul iudeilor nu p u te a încă auzi cuvintele a c e ste a din pricina ideii învechite c e o aveau despre Lege. De aceea, fericitul Petru îi lăsa să trăiască la fel cu iudeii. Şi după cum un gospodar destoinic, care are sădit un pom tânăr lângă unul bătrân, nu îndrăzneşte, nici nu vrea s ă smulgă pomul bătrân de te am ă ca nu cumva o da tă cu rădăcinile acestuia s ă smulgă şi pomul cel tânăr, şi atunci, a şte ap tă ca a c e sta s ă s e întărească mai întâi bine, s ă prindă rădăcini adânci în înseşi sânurile pământului, şi apoi îl smulge în voie pe cel bătrân, că nu mai are nici o te am ă pentru cel tânăr, to t a şa a făcut şi fericitul Petru. Aştepta s ă s e întărească bine în sufletele ascultătorilor săi credinţa sădită d e curând, pentru ca, d u p ă ce va prinde rădăcini, s ă p oată tăia în voie to a te ideile învechite ale iudeilor. Pavel nu avea a ce a stă gryă. El e ra slobod de to a tă a c e a stă nevoie. El predica păgânilor, iar aceştia nu avuseseră niciodată vreo părtăşie cu Legea, nici nu auziseră d e observaţiile iudaice. Că cei doi Apostoli făceau a ce a sta nu pentru că s e împotriveau între ei, ci pentru că se pogorau la slăbiciunea ucenicilor lor, se vede de aici, că Pavel îngăduie aceleaşi lucruri c a şi Petru, şi nu numai că le îngăduie, dar le şi săvârşeşte , iar Petru, la rândul său, legiuieşte aceeaşi slobozenie pe care o propovăduia şi Pavel tuturor neamurilor. - Şi unde le putem vedea pe a c e ste a două? r - Chiar în Ierusalim. Pavel, dascălul păgânilor, s-a ras, a jertfit şi s-a curăţit48. împrejurările şi mulţimea mare de iudei, care e ra de fată, cereau aceasta: "Vezi, frate, câ te m ii d e iu d ei su n t c ei care au crezut; ş i au a u zit d esp re tin e că în veţi despărţirea d e Lege"49. 13. Pavel, deci, când a fost silit s ă facă pogorământ, a trăit ca iudeii. Dar n-a făcut a s ta pentru că era de părerea acelora, ci pentru că o cereau împrejurările. La rândul său Petru, dascălul iudeilor, care îngăduia pretutindeni tă ierea împrejur şi observaţiile (obiceiurile) iudaice din pricina slăbiciunii ucenicilor săi, când a văzut că timpul îl scapă de ace a stă nevoie şi c ă nu mal e ra bine s ă s e folosească mai d eparte de pogorământ, ci venise timpul dogmelor şi al legilor, ascultă ce zice. Când Pavel şi Vamava s-au suit din Antiohia în Ierusalim, ca s ă ia lămuriri de sp re legea veche, a fost discuţie mare între Apostoli. Atunci Petru s-a sculat şi a spus: "Bărbaţi fraţi, voi ştiţi că în zilele d e m ai înainte Dumn e ze u m-a a les între voi ca prin gura m ea să audă păgânii cuvântul Evangheliei ş i să creadă"50. Iar după ce a mai spus altele, a adăugat, zicând: "Pentru ce, dar, ispitiţi p e Dumnezeu, p u n â n d ju g p e grum azul neamurilor, p e care nici părinţii noştri, n ici n o i n-am p u tu t să-l purtăm ? Dar prin harul Domnuiui n o stru Iisus Hristos credem că n e vom m â n tu i în acelaşi chip ca ş i aceia"51. Vezi dar că, atunci când e ra timp de pogorământ, şi Pavel trăia ca iudeii, iar când nu e ra timp de pogorământ, ci trebuia s ă se d e a dogme şi legi, şi Petru, sc ăpat de acel pogorământ, d ă d e a dogme curate şi adevărate? Când Petru sp u se se acele cuvinte, Pavel e ra de fată; le-a auzit, şi epistola pe care a primit-o52 a dus-o pretutindeni. 48. Cf. Fapte 21, 23-27. 49. Fapte 21, 20-21. 50. Fapte 15, 7. 51. Fapte 15,10-11. 52. Cf. Fapte 15, 22-29. LA PERICOPA APOSTOLULUI... 7 3 74 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Deci, nu s e p oate spune că Pavel nu cunoştea părerea Apostolului Petru. - Pentru ce atunci îi aduce în Antiohia a tâ te a învinuiri, spunând că se tem e de cei din tăierea împrejur? 14. Dar, ca să vedeţi cum s-au petrecut lucrurile, am să iau povestirea puţin mai de sus. Vă rog s ă fiţi cu luare-aminte. Me îndreptăm spre miezul întrebării. Atunci, la început, e ra episcop al Bisericii celei din Ierusalim Iacov, fratele Domnului; el e ra în fruntea tuturor iudeilor care crezuseră. S-a întâmplat însă s ă fie şi în Antiohia iudei. Aceştia, după ce crezuseră în Hristos, pentru că erau departe de Ierusalim şi pentru că văzuseră pe creştinii dintre păgâni că trăiesc fără te am ă şi fără s ă ţină prescripţiile (prevederile) iudaice, s-au îndepărtat şi ei pe nesimţite şi încetul cu încetul de datinile iudaice având, curată şi n e falsificată, învăţătura credinţei. Pogorându-se, dar. Petru în Antiohia şi văzând că nu e nevoie de nici un pogorământ, trăia ca păgânii. Iar a trăi ca păgânii înseamnă, a c e a sta o spu n e Pavel, a trăi fără să tii prescripţiile iudaice, fără să păzeşti vreuna dintre prevederile legale, cum e de pildă tă ierea împrejur, sau sâmbăta, sau altceva de a c e st fel. Deci, p e când trăia Petru ca păgânii, s-au pogorât unii iudei de la Iacov, adică din Ierusalim; aceştia, din pricină că trăiseră mereu în Ierusalim şi pentru că nu vedeau pe nimeni trăind altfel, aveau încă idei iudaice şi ţineau multe din acele prescripţii (prevederi). Petru, văzând că aceşti creştini, veniţi de la Iacov şi din Ierusalim, sunt m ai slabi, şi-a schimbat iarăşi felul de viaţă, de te am ă s ă nu-i smintească şi s ă părăse a sc ă dreapta credinţă; n-a mai trăit ca păgânii şi a revenit la pogorământul de mal înainte, păzind prescripţiile cu privire la mâncăruri. Iudeii care locuiau în Antiohia, când l-au văzut că face a c e st lucru, pentru că nu cunoşteau gândul purtării lui, au fost atraşi şi ei, şi au fost siliţi, din pricina dascălului, să trăiască la fel ca iudeii. De a c e e a îl învinuieşte Pavel p e Petru. r Dar, ca s ă fac mal lămurite cele spuse, am s ă vă citesc înseşi cuvintele Apostolului: "Când a ven it Petru în Antiohia!, i-am s ta t împotrivă p e faţă, că era vrednic d e înfruntare. Că în a in te d e a veni unii d e la Iacov, adică din Ierusalim, m ânca îm preună cu păgânii, deci cu cei din Antiohia. Dar când au venit unii din Ierusalim, cunoscători d e Lege, Petru s e ferea ş i s e d eo seb ea , tem ându-se d e c ei din tăierea împrejur"53. - De cine? - De cei care veniseră de la Iacov. - "Şi îm preună cu el s-au fă ţăm icit şi ceilalţi iudei"54. - Care iudei? - Iudeii care locuiau în Antiohia înainte de a veni cei din Ierusalim, aceia care nu păzeau nici o prescripţie iudaică. "încât ş i Vamava a fo st atras în făţărnicia lor"55. Aceasta e ste aşa-zisa învinuire adusă de Pavel lui Petru. 15. Dar d a c ă vreţi, după ce vă voi ară ta şi dezlegările date de alţii acestei probleme, voi încerca s ă vă spun şi lămurirea d a tă de mine, lăsând ca voi să faceţi alegerea între a c este dezlegări. - Cum au dezlegat unii problema aceasta? - Aici, sp u n aceştia, nu e vorba de Petru, Petru acela vestit, întâiul dintre Apostoli, căruia i-a încredinţat Domnul păstorirea oilor56, ci d e un alt Petru, un om de rând, un om d e neluat în seamă, unul dintre cei mulţi. - Ce dovadă avem? - Pavel, după ce a spus că "împreună cu e l s-au făţămicit ş i ceilalţi iudei", a adăugat: "încât ş i Vamava a fo s t atras în făţărnicia lor". Cuvintele "încât ş i Vamava" arată, spun ei, că atragerea lui Vamava uimise mai mult d e câ t atragerea 53. Gal. 2, 11-12. 54. Gal. 2, 13. 55. Gal. 2. 13. 56. Cf. loan 21, 15-17. LA PERICOPA APOSTOLULUI... 7 5 76 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR lui Petru. Pavel a grăit a şa pentru că îl so co te a pe Vamava mai mare: nu numai Petru, dar chiar şi Vamava! Vamava însă nu e ra mai mare d e câ t Petru acela, nu-i aşa, nu-i aşa! Pavel nu e ste uimit mai mult d e Vamava pentru că Varnava ar fi mai mare. - Dar atunci, pentru ce uimirea aceasta? - Iată explicaţia! Petru fusese trimis la iudei, iar Vamava şi cu Pavel propovăduiau păgânilor, şi Vamava e ra pretutindeni împreună cu Pavel. Precum spune şi în altă parte: "Oare num ai eu ş i Vamava n-avem dreptul să n u lucrăm?"57. Şi iarăşi: 'M-am su it în Ierusalim cu Vamava"58. Pretutindeni, dar, a vedem că învaţă cu Pavel. Pavel, deci, nu-i uimit d e Vamava că a fost atras şi el pentru c ă era mai mare decât Petru, ci pentru c ă a fost atras, cu toa te c ă propovăduise totd e au n a cu el, cu toate că nu avusese nimic comun cu iudeii, ci predicase între neamuri. Iar că Petru e ste cel despre care spune Pavel a c e ste a s e vede şi din cele de mai sus, şi din cele c e voi spune îndată. Cuvintele: "...i-am sta t împotrivă p e fată", care înfăţişează o faptă deosebit de însemnată, nu arată altceva decât c ă nu s-a sfiit de dregătoria celui căruia i s-a împotrivit. Dacă Pavel ar fi vorbit de un alt Petru, cuvintele "i-am sta t împotrivă p e faţă" n-ar fi înfăţişat o faptă deosebit de importantă. Altă dovadă. Dacă ar fi fost un alt Petru, schimbarea lui n-ar fi avut atâta putere, încât să-i atragă şi pe ceilalţi iudei, nici n-a îndemnat, nici n-a sfătuit, ci numai s-a ferit şi s-a deosebit. Iar ferirea şi deosebirea lui au avut putere să-i atragă p e toti ucenicii datorită dregătoriei persoanei. 16. Deci, din cele spuse s e vede că era Petru Apostolul. Dar, dacă vreţi, vă voi da o altă deziegare a acestei probleme. - Care e ste aceasta? 57. 1 Cor. 9, 6. 58. Gal. 2, 1. r - Bine a făcut Pavel, sp u n unii, că l-a mustrat p e Petru! pogorămăntul său depăşise măsura. Pavel făcuse pogorământ fată d e iudei când s-a dus în Ierusalim59; a şa trebuia să facă şi Petru când a venit în Antiohia! Să nu fi căutat la creştinii dintre iudei, ci Ia creştinii dintre păgâni! După cum, atunci când erau toti iudei, Pavel a fost silit s ă trăiască la fel cu iudeii, to t a şa şi în Antiohia, unde creştinii dintre păgâni erau mai mulţi, unde oraşul nu-1 silea la pogorământ. Petru n-ar fi trebuit să smintească pe atâţia creştini dintre păgâni pentru câţiva iudei. - Dar a c e a sta nu-i dezlegarea problemei, ci o întărire a ei. După cum spuneam la începutul cuvântului, eu nu caut să a răt că pe bună dreptate l-a mustrat Pavel p e Petru. Aşa, problema va rămâne nedezlegată. Ceea ce urmăresc eu e ste s ă sc ap de vină şi pe Petru, şi p e Pavel. - Dar cum s e va putea a ceasta? - Dacă vom cunoaşte pricina pentru care Pavel a mustrat, iar Petru a fost mustrat. Dacă vom pătrunde în adâncul cugetului lor. - Ce au gândit ei? - Petru dore a tare mult să-i scap e de prevederile legii iudaice pe creştinii dintre iudei, care veniseră din Ierusalim, p e cei de la Iacov. Dar da că Petru le-ar fi spu s gândul lui, da că s-ar fi dus la ei şi le-ar fi zis: "încetaţi cu datinile iudaice!", a r fi grăit împotriva lui însuşi şi împotriva tuturor celor făcute d e el mai înainte, i-ar fi smintit p e ucenici. Iarăşi, da că Pavel le-ar fi ţinut iudeilor veniţi din Ierusalim a ce st cuvânt, aceia n-ar fi luat aminte, nici nu l-ar fi ascultat. Iudeii din Ierusalim îl urau şi-I duşmăneau din pricina faimei lui, chiar fără s ă le grăiască aşa! Apoi, cu mult mai mult a r fi fugit dacă-1 mai şi auzeau sfătuindu-i aceasta! Ce era deci d e făcut? nici unul dintre ei, nici Petru, nici Pavel, n-a mustrat pe iudeii veniţi de la Iacov, da r a primit Petru mustrarea lui Pavel, pentru ca Petru, mustrat d e un împreLA PERICOPA APOSTOLULUI... 77 59. Cf. Fapte 21, 20-27. 1 ună-Apostol, s ă aibă îndreptăţită îndrăznire să-i mustre, la rândul său, şi el pe ucenici. Este mustrat deci Petru, dar su n t îndreptaţi ucenicii. Aşa se întâmplă şi în treburile omeneşti. Când unii oameni datorează încă nişte rămăşiţe de impozite, iar ostaşii însărcinaţi cu strângerea impozitelor se ruşinează şi roşesc s ă se poarte mai aspru cu ei, atunci aceştia, vrând s ă aibă mai mult temei şi mai multă putere de a se purta mal aspru cu datornicii, s e înţeleg cu camarazii lor să s e lase despuiaţi, ocărâţi şi acoperiţi de alte mii de rele în văzul acelora, pentru ca s ă creadă aceia că, da că se poartă m ai aspru cu ei, nu o fac din voia lor, nici din proprie iniţiativă, ci siliţi de ceilalţi. Şi astfel, ocara ajunge o îndreptăţire a purtării lor fată de datornici. 17. Acest lucru s-a întâmplat şi cu Pavel şi cu Petru. Iudeii datorau nişte rămăşiţe. - Ce anume? - Ca s ă s e despa rtă în întregime de iudaism. Petru voia s ă cea ră rămăşiţa a c e a sta mai cu asprime şi s ă aibă de la ei credinţă curată. Vrând, deci, s ă aibă mai multă pute re şi mai mult temei pentru o astfel d e cerinţă, s-a înţeles cu Pavel să-l mustre cu asprime, să-l certe, pentru ca această mustrare plăsmuită să-i d e a temei şi îndreptăţită pricină de a s e purta cu îndrăznire faţă d e aceia. De a c e e a şi spune Pavel la început: "l-am s ta t împotrivă p e fată"60, apoi iarăşi: "I-am zis lui Petru înaintea tuturor"61. Dacă Pavel a r fi vrut să-l îndrepte pe apostol, ar fi făcut-o în mod obişnuit; dar pentru că nu urmărea a c e a sta - c ă ştia gândul cu care o făcea - , ci căuta să-i spryine pe cei care şchiopătau de multă vreme, d e a c e e a l-a certat înaintea tuturor. Şi Petru îndură, ta ce şi nu s e împotriveşte. Ştia cu ce gând mustră Pavel. Iar Petru, cu tă ce re a lui, a săvârşit totul. Tăcerea a c e a sta a lui a fost iudeilor învăţătură d e a nu mai păzi nici un a dintre prevederile legii. 60. Qal. 2, 11. 61. Qal. 2, 14. 78 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - Dar Fetru n-ar fi tă c u t mi s-ar p utea spune, dacă nu şi-ar fi d a t se am a că p e bună dreptate îl mustră Pavel! - Dacă vrei, să ascultăm chiar mustrarea! "Am zis lui Fetru înaintea tuturor, spu n e Pavel: Dacă tu, iu d eu fiind, trăieşti ca păgânii"62. Uită-te la înţelepciunea lui Pavel! Hu i-a zis: "Rău faci că trăieşti c a iudeii!", ci îi d ă în vileag purta rea lui de mal înainte, ca să nu pară că îndemnul şi sfatul pornesc d e la Pavel, ci de la Petru chiar, de la hotărârea pe care o şi luase. Dacă Pavel a r fi spus: "Rău faci c ă tii legea!", l-ar fi mustrat ucenicii lui Petru; dar aşa, auzind aceştia c ă îndemnul şi îndreptarea nu se datoresc ideii lui Pavel, ci că însuşi Petru trăia aşa, că el avea în suflet aceste învăţături, se linişteau cu voie sau fără de voie. Deci Petru nu-şi spune părerea, ci primeşte să fie mustrat de altul, adică de Pavel, şi s ă tacă, pentru ca învăţătura să fie bine primită. 18. Dar nu numai de aici poti vedea înţelepciunea lui Pavel, ci şi din cele ce am să spun mai jo s . Pavel n-a spus: "Dacă tu, iudeu, trăiai ca păgânii, şi nu ca iudeii", ci: "trăieşti", adică "eşti şi acum de aceeaşi părere". Pline de mare înţelepciune sunt şi cele spuse mai departe. După ce a spus: "Trăieşti ca păgânii", n-a adăugat: "Pentru ce îi sileşti p e iudei să trăiască iudeieşte?". - Dar cum? - "Pentru ce îi sile şti p e păgâni să trăiască iudeieşte?": pentru ca, părând că e de p a rte a ucenicilor lui şi că numai de formă s e îngrijeşte de păgâni, să-i poată îndupleca s ă se lase de obiceiurile vechi. Că învinuirile aduse de Pavel lui Petru sunt spuse numai de formă se vede chiar din cuvintele lui Pavel. Mai su s spusese: "Şi îm preună cu e l s-au fă - tăm icit ş i ceilaifi iudei", aici spune: "Pentru ce îi sile şti p e păgâni să trăiască la fe l ca iudeii?" Şi a r fi trebuit s ă spună: "Pentru ce îi sileşti p e iudei s ă trăiască iudeieşte?". Că cei care s-au fătămicit nu erau păgâni, ci iudei. Dar da că a r fi spus aceasta, a r fi părut aspru cuvântul şi nepotrivit lui; e ra LA PERICOPA APOSTOLULUI... 7 9 62. Qal. 2, 14. 80 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR doar dascăl al păgânilor; a şa însă, su b chipul unei purtări de gryă fată de ucenicii lui, face ca mustrarea s ă fie curată şi slobodă. Şi, ca s ă vedeţi că nu su n t mustrare cele sp u se împotriva lui Petru, ci sfat şi învăţătură d a tă iudeilor, su b chipul unei mustrări făcute lui Petru, ascultă c e spune Pavel mai departe: "noi su n tem din fire iudei, iar n u p ă că to şi dintre păgâni"63. Cuvintele a c e s te a su n t cuvinte de învăţător. Nu mal au în vedere pe Petru; privesc şi pe Petru, şi pe Pavel. Dacă Pavel ar fi vorbit d e la început ca dascăl, nu l-ar fi putu t suferi iudeii; a şa însă, începând cu o mustrare şi părând că p e b u n ă dreptate îl mustră p e Petru, pentru că-i atrage pe păgâni spre păzirea prescripţiilor legale, termină cuvântul fără teamă, cu un sfat şi cu o învăţătură, ca o urmare firească a cuvântului său. Şi, ca s ă nu so co te a sc ă cineva, la auzul cuvintelor: "Pentru ce sileşti p e păgâni să trăiască la fe l ca iudeii?", că numai păgânilor nu le e ste îngăduit s ă trăiască la fel ca iudeii, p e când iudeilor le e îngăduit, Pavel restrânge cuvântul chiar la învăţători: "Dar pentru ce vorbesc eu de păgâni sau d e ceilalţi iudei?, spu n e el. Dar chiar noi, dascălii, noi, apostolii!". Şi nu vorbeşte numai de a c e a stă îndreptăţire: dascălii şi apostolii, ci: "Chiar noi, care suntem iudei din moşi-strămoşi, ne-am depărtat pentru totdeauna de Lege. Deci, ce cuvânt de apărare mai avem d e îi atragem pe alţii s ă ţină Legea?". Vezi cum îi ata c ă pe nesimţite pe iudei şi d ă o desăvârşită învăţătură? După ce a spus: "noi su n tem din fire iudei, iar n u p ă că to şi dintre păgâni" 64, d ă şi pricina binecuvântată a despărţirii lor de iudaism: "Ştiind că n u s e îndreptăţeşte om u l din fa p tele Legii, ci n um ai prin credinţa în Iisus Hristos; iar n o i în Hristos Iisus am crezut, ca să n e îndreptătim din credinţa în Hristo s, ş i n u din fa p tele Legii; p en tru că n u s e în d rep tă ţeşte om u l din fa p tele Legii, ci prin credinţa în Iisus Hristos"65. 63. Qal. 2, 15. 64. Qal. 2, 15. 65. Qal. 2. 16. LA PERICOPA APOSTOLULUI.. 81 19. Vezi c ă pomeneşte mereu de neputinţa Legii şi de îndreptăţirea prin credinţă? Vezi cât d e des foloseşte nume? Iar a c e s ta nu e felul de a vorbi al unui om care mustră, ci al unui om care învaţă, care sfătuieşte. Dacă Pavel, după cum am zis, a r fi spu s a ce ste cuvinte iudeilor, ar fi stricat şi a r fi pierdut totul, pentru că iudeii nu i-ar fi primit învăţătura; dar, pentru c ă le-a ad re sa t lui Petru, s-au folosit şi ei, fără să-şi d e a seama, pentru că prin mustrarea lui Petru şi tă c e re a lui a fost descoperit în întregime gândul lui, nu de el, ci d e cel împreună-Apostol, aducând în centru purtarea Iui de mai înainte. Apoi, ca s ă nu se spună: "Ce da că şi Petru şi Pavel au făcut rău?", Pavel d ă pricinile drepte şi neîndoielnice pentru care nu trebuie s ă mal fie ţinute prescripţiile iudaice. Iar a c este pricini sunt: Legea nu p oate îndreptăţi, ci numai credinţa. Şi acum se foloseşte de un cuvânt mai blând, dar, pe măsură ce vorbeşte, cuvântul său ajunge mai tare şi mal aspru: "Iar dacă noi, căutând să n e îndreptăţim în Hristos, în şin e am fo s t g ăsiţi păcătoşi, e s te oare Hristos slq jito r al păcatului?"66. Cu alte cuvinte sp u n e aşa: "Credinţa îndreptăţe şte şi ne porunceşte s ă ne îndepărtăm de prescripţiile iudaice, pentru c ă au încetat; dar d a c ă Legea mai are încă putere, mai e ste încă stăpână, şi da că cel care o părăseşte este osândit pentru călcare de lege, atunci Hristos, Care ne-a poruncit s ă părăsim Legea, va fi găsit c ă e ste pricina călcării noastre, şi nu numai că nu ne-a scăpat de păcat, dar, mai mult, ne-a şi dus în păcat! Şi, iarăşi, da că am părăsit Legea din pricina credinţei, iar părăsirea Legii e ste un păcat, atunci tocmai credinţa, din pricina căreia am părăsit Legea, a Ey'uns pricina păcatului n o s tr u !D a r , pentru că s-a împins cuvântul p ân ă la absurd, încât nici nu mai e nevoie de vreun argument ca să-l desfiinţeze, de a c e e a Pavel s-a mulţumit s ă spu n ă atât: "Să n u fie!"67. Că absurditatea s e măr- 66. Qal. 2, 17. 67. Qal. 2, 17. 6-Omilli 82 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR turiseşte singură. Şi spu n e Pavel mai departe: "Dacă zid esc iarăşi cele ce am stricat, m ă arăt p e m in e în sum i călcător d e Lege"68. A îndreptat, deci, cuvântul într-o direcţie contrară şi a ra tă că nu călcarea legii, ci nepărăsirea Legii e ste călcare d e lege. Pavel vorbeşte despre el, d ar face aluzie to t la Petru. Căci pentru ce a p u s capăt Petru păzirii prescripţiilor cu privire la mâncăruri, alegând s ă trăiască la fel ca păgânii, da că nu pentru aceasta! Iar da că s-a întors iarăşi la iudei, înseamnă c ă dărâmă c e e a ce a zidit. 20. Vezi că mereu caută să-l o sân d e a sc ă p e Petru m ereu îi d e scope ră purtarea lui d e mai înainte, pentru ca s ă nu li se pa ră iudeilor c ă primesc sfatul din cuvintele lui Pavel, ci din ideile lui Petru, arătate prin fapte? De a c e e a spune de spre Petru: 'tem â n d u -se d e cei din tăierea îm preju r"69, şi: "că era vrednic d e înfruntare"70, şi: "că n u umblă d rep t după adevărul Evangheliei"71. Dar n-a fost aşa! Doamne fereşte! Şi am argumentat a ce a sta cu multe dovezi. Şi d u p ă cum atunci, în Antiohia, Pavel I-a mustrat p e Petru, iar Petru a ascultat mustrarea şi a tă cu t ca s ă nu clatine b u n a rânduială a lui Pavel, Petru a primit mustrarea, anume că n-ar fi făcut bine, a primit înfruntarea pentru ca înfruntarea a c e a sta să-i fie argument fată d e ucenici, to t a şa şi acum, în Epistola către Galateni, Pavel scrie cele ce scrie cu acelaşi gând cu care îl mustrase p e Petru. Dacă atunci a fost spre folosul iudeilor c a Petru s ă fie mustrat şi s ă tacă, apoi cu mult meii muit acum va fi spre folosul galatenilor, care s-au d epărtat d e credinţă, d a c ă le va grăi de sp re cele sp u se lui Petru. După cum cei ce locuiau atunci în Antiohia, când au văzut că Petru e ste mustrat cu asprime şi tace, s-au îndreptat prin mustrarea şi tă c e re a dascălului, to t a şa şi acum, când vor auzi galatenii, 68. Qal. 2, 18. 69. Qal. 2, 12. 70. Qal. 2, 11. 71. Qal. 2, 14. LA PERICOPA APOSTOLULUI.. 83 care meii ţineau încă obiceiuri iudaice, cele sp u se de Pavel despre Petru, anume că e ra vrednic de înfruntat, că nu umbla drept, d u p ă adevărul Evangheliei, că fiind mustrat pentru a c e ste a a tăcut, vor învăţa foarte mult din a c e a stă înfruntare, ca s ă nu mai tină p e viitor obiceiurile iudaice. Pentru a c e e a Pavel l-a mustrat şi atunci p e Petru, şi aminteşte şi acum galatenilor d e mustrarea de atunci. Şi nu trebuie admirat mai puţin Petru d e c â t Pavel, pentru c ă a primit tot ce i s-a spus. Că Petru e ste cel ce a săvârşit totul, el, care a primit s ă fie mustrat, şi a tăcut. Acesta e câştigul planului celor doi Apostoli. Astfel, p e fiecare Apostol l-am scăpat de vină şi fiecare e ste vrednic de mii şi mii de laude, c ă s-a străduit fiecare s ă grăiască şi s ă au d ă totul d o a r pentru mântuirea celorlalţi. Iar noi să-L rugăm pe Dumnezeul lui Pavel şi al lui Petru, Care i-a unit p e unul cu celălalt cu legăturile bunei înţelegeri, s ă ne u nească şi p e noi mai puternic în dragostea unuia către celălalt, pentru ca, având între noi buna înţelegere, cea d u p ă Dumnezeu, s ă putem fi învredniciţi a-i ved e a pe Sfinţii aceia şi s ă putem s ă ne găsim în corturile lor veşnice, cu harul şi iubirea d e oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui şi Sfântului Duh, slavă, putere, cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Omilie la Eutropiu eunucul, patriciul şi consulul1 1. Totdeauna, d a r mai cu se am ă acum, e timp potrivit s ă spunem: "Deşertăciunea d e şe rtă c iu n ilo rto a te s u n t d eşertăciune" 2. Unde-i acum chipul strălucit al puterii d e consul? Unde-s făcliile scânteietoare? Unde-s aplauzele, dansurile, petrecerile şi sărbătorile? Unde-s cununile şi covoarele? Unde-i zgomotul oraşului, aclamaţiile din hipodrom şi linguşelile spectatorilor? Toate s-au dus! Un vânt năprasnic a suflat, a d a t jo s frunzele şi ne-a arătat copacul gol, zguduit chiar din rădăcini. Furia vântului a fost a ş a d e mare că ameninţă să-l sco a tă din rădăcini, să zguduie venele copacului. Unde-s acum prietenii făţarnici? Unde-s oapeţele şi banchetele? Unde-i roiul de paraziţi, vinul ce curgea întreaga zi, feluritele meşteşugiţi ale bucătarilor, slugile puterii, care spuneau şi făceau totul numai ca s ă placă? Noapte au fost to a te ace lea şi vis! Au pierit o dată cu ziua. Flori d e primăvară. A tre cut primăvara, s-au veştejit toate. Umbră, şi au trecut. Fum, şi s-au risipit. Băşici, şi s-au spart. Pânză de păianjen, şi s-au destrămat. De a c e e a cântăm a ce ste dumnezeieşti cuvinte, spunându-le mereu: "Deşertăciunea deşertăciunilorr to a te s u n t deşertăciune". Aceste cuvinte a r tre bui s ă le scriem d e s şi p e ziduri, şi p e haine, şi în piaţă, şi în case, şi pe străzi, şi p e uşi, şi pe porţi, şi, meii înainte de toate, în conştiinţa fiecăruia! La ele a r trebui s ă cugetăm pururea. Şi pentru că înşelăciunea lucrurilor, măştile şi făţărnicia par a fi adevăr în ochii mulţimii, a r trebui c a fiecare 1. P.O. 52, 391-396. 2. Eccl. 1, 2. LA EUTROPIU 85 s ă spunem vecinului şi s ă auzim de la vecin a c e ste cuvinte: 'Deşertăciunea deşertăciunilor, to a te su n t deşertăciune nu-ti spuneam ad e se a c ă bogăţia e ste slugă fugară? Dar tu nu m-ai ascultat! Nu-ti spuneam că-i slugă nerecunoscătoare? Dar tu n-ai vrut s ă m ă crezi! Iată, viata ti-a arătat cu fapta c ă bogăţia nu-i numai slugă fugară, nu-i numai slugă nerecunoscătoare, ci şi ucigaşă! Ea te-a făcut s ă te temi şi s ă tremuri acum. nu-ti spuneam, când mă ţineai ad e s e a de rău spunându-ti adevărul, că "eu te iubesc meu mult d e câ t linguşitorii tăi, eu, cel ce te mustru, am mai multă gryă de tine d e c â t cei care-ti vorbesc pe plac"? n u adăugam la cuvintele a c e ste a că-s mai vrednice de credinţă rănile făcute de prieteni d e c â t sărutările voite de duşmani3? De îndurai rănile mele, sărutările lor nu-ti aduceau boală fără d e leac! Unde-s acum cei ce beau vin la m a sa ta? Unde-s cei ce în piaţă îi înfricoşau pe oameni şi te încărcau d e mii de laude în faţa tuturor? Au fugit, au lepădat prietenia şi-şi scot, din suferinţa ta, siguranţă loruşi. noi nu suntem aşa! n-am fugit când a venit necazul peste tine. Acum, când ai căzut, te apărăm, te îngrijim. Biserica, a ce e a căreia tu îi duceai război, şi-a deschis sânurile şi te-a primit, iar teatrele, pe care tu le cultivai şi pentru care de multe ori te-ai supărat pe noi, te-au trădat şi te-au pierdut. Cu toate acestea, nu încetam a-ţi spune: "Pentru ce faci aceasta? Te înfurii împotriva Bisericii, dar te arunci singur în prăpastie!". Dar nu ţineai seamă de cuvintele mele! Hipodromurile cu care ti-ai cheltuit bogăţia şi-au ascuţit sabia, p e când Biserica, c e a care a avut parte de urgia ta nesocotită, aleargă, vrând s ă te sco a tă din nenorocire. 2. Şi a ce stea le spun acum nu ca să-l ap ă s pe cel căzut, ci ca să-i întăresc p e cei ce stau. nu c a să zgândăr rănile celui rănit, ci ca să-i păstrez deplin sănătoşi pe cei ce nu s-au rănit, n u ca să-l înec pe cel înviforat, ci ca să-i învăţ pe cei ce călătoresc p e vreme bună s ă se păzească d e înec. Cum 3. Cf. Pilde 27, 6. 8 6 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR poate fi aceasta? Dacă ne gândim că su n t schimbătoare lucrurile omeneşti. Da, da că a ce sta s-ar fi temut de schimbare, n-ar fi suferit schimbare. Dar pentru că el n-a ay'uns mai bun nici prin sine însuşi, nici prin alţii, cel puţin voi, care vă mândriţi cu bogăţiile, să vă folosiţi din nenorocirea luiî nimic nu-i mai şubred ca lucrurile omeneşti! De aceea, orice nume ai d a nimicniciei lor, vei spune mai puţin decât adevărul de le-ai numi fum, iarbă, vis, flori de primăvară, oricum le-ai numi! Atâta sunt d e trecătoare! Sunt mai nimic d e câ t nimicul. Iar că, pe lângă nimicnicie, mai su n t şi pline d e primejdii, o arată acesta. Cine e ra mai mare d e c â t el? n u s e d u sese vestea în to a tă lumea de bogăţia lui? n u se tem e au şi tremurau toti în fata lui? Şi iată că a ajuns mai nenorocit ca un întemniţat, mai de plâns d e câ t o slugă, mai sărac d e câ t săracii lihniţi de foame. în fiecare zi vede săbii ascuţite, prăpastie, călăi. în flecare zi se vede dus la moarte, n u mai ştie de a simţit vreodată vreo plăcere, nu-1 mai bucură nici raza de soare. Miezul zilei îi e ca c e a mai întunecată noapte; înconjurat de ziduri, i s-a luat vederea. Dar, mai bine spus, nu voi p ute a înfăţişa prin cuvânt nenorocirea ce o îndură el a şteptând în fiecare ceas s ă fie omorât. Dar de ce-i nevoie d e cuvântul meu, când el însuşi, ca într-o icoană, ne-a zugrăvit nenorocirea Iui? Ieri, când au venit ostaşi de la curtea împărătească vrând să-l ia cu forţa, a fugit lângă sfintele vase4. Faţa lui nu se d eo seb e a întru nimic de faţa unui m o rt Dinţii îi clănţăneau, trupul îi tremura, glasul îi era sacadat, limba, fără putere. Avea o înfăţişare ca şi cum i-ar fi fost sufletul împietrit. 3. Şi a c e ste a le spun nu ca să-l insult, nici ca să-i măresc nenorocirea, ci pentru că vreau s ă îmblânzesc sufletul vostru, să-l plec spre milă, să-l înduplec s ă se mulţumească d o a r cu p ed eapsa de până acum. Dar pentru că su n t printre noi mulţi oameni fără inimă, care ne aduc şi nouă vină 4. Adică în altar. LA EUTROPIU 87 că l-am primit în altar, vreau să-i zugrăvesc suferinţa, în dorinţa de a înmuia, prin povestire, neomenia lor. - Spune-mi, pentru ce te superi?, te întreb. - Pentru că s-a refugiat în biserică cel ce a d u s necontenit război Bisericii! - Dar de aceea, mai cu seamă, ar trebui să-L slăveşti pe Dumnezeu, că l-a lăsat să ajungă într-atâta nevoie, încât să cunoască pu te re a şi iubirea de oameni a Bisericii. Puterea, pentru că a venit p e ste el nenorocirea aceasta, din pricina războiului ce-1 du c ea Bisericii; iubirea de oameni, pentru că Biserica, deşi i s-a dus război, îi întinde acum pavăza ei, l-a luat su b aripile ei, i-a d a t deplină siguranţă. Nu-şi mai aminte şte d e nimic din cele de mai înainte, ci i-a deschis cu multă dragoste sânurile ei. Aceasta-i biruinţă mai strălucită ca toate biruinţele, aceasta-i victorie slăvită, a c e a sta îi face de râs p e elini, a ce a sta îi ruşinează p e iudei, a ceasta îi arată vesel chipul ei, aceasta, că l-a luat pe duşman prizonier, d a r îi cruţă viaţa, că e a singură, în timp ce toţi l-au părăsit, e a singură, ca o mamă iubitoare, l-a ascuns sub acoperămintele ei, a stat împotriva urgiei împărăteşti, împotriva m âniei poporului, împotriva unei neîndurătoare uri. Aceasta e p o doaba sfântului jertfelnic. - Ce podoabă, p ot fi întrebat, că s-a atins de jertfelnic un bărba t lacom, un răpitor? - Nu grăi aşa! Că şi de picioarele lui Hristos s-a atins femeia c ea păcătoasă, c ea necurată şi tare blestemată!5 Pentru Iisus fapta ei n-a fost o crimă, ci minune şi c ântec de slavă, n-a pângărit c ea necurată pe Cel curat, ci Cel curat. Cel neprihănit a făcut-o curată, prin atingere, p e femeia c e a re a şi păcătoasă. Să nu ai gând de răzbunare, omule! Suntem slugile Celui răstignit. Celui ce a spus: "lartă~le lor, că n u ştiu ce fac"6. 5. Cf. Luca 7, 37-50. 6. Luca 23, 34. 88 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - Dar el, prin d ecrete şi legi felurite, a oprit să-şi mai g ăse ască cineva scăparea în biserică! - Iată însă că şi-a cunoscut, cu fapta, fapta! El, cel dintâi, a călcat legea p e care o dăduse. A syuns privelişte lumii întregi. Acum tace, d a r sloboade glas şi îi îndeamnă pe toti: "Să nu faceţi aşa, ca s ă nu pătiti aşa!". Suferinţa ni l-a făcut dascăl. Sfântul jertfelnic sloboade mare strălucire. Acum e înfricoşător, mai ales şi prin a ce e a că îl tine legat pe leu. Mare podoabă e ste pentru chipul împărătesc nu numai când împăratul stă pe tron, îmbrăcat în porfiră şi cu coroană pe cap, ci şi când stau la picioarele împărăteşti barbarii, cu mâinile legate la sp ate şi cu capetele plecate la pământ. Voi sunteţi martori, prin râvna şi graba voastră, că n-au fost folosite cuvinte de înduplecare. Strălucită ne e ste biserica a stăzi, şi adunarea veselă. Cât popor vedeam ad u n at de Sfintele Paşti, a tâta văd şi-acum. El, prin tă c e re a lui, v-a chemat pe toti, iar prin fapte sloboade glas mai puternic de câ t trâmbiţa. Fecioarele şi-au lăsat goale camerele, femeile casele, bărbaţii piaţa! Toţi aţi alergat aici ca s ă vedeţi d a tă pe faţă om eneasca fire, ca s ă vedeţi c ât de şubrede su n t lucruriie din viaţa aceasta, ca s ă vedeţi faţa pă cătoa să care meii ierialaităieri strălucea de veselie. Că a şa e b u n ă sta re a făcută din ja f şi lăcomie: se arată mai urâtă de câ t o b ătrână cu faţa brăzdată de zbârcituri. Schimbarea vieţii şterge, ca un burete, to a te dresurile şi sulimenelile. 4. Atât de mare e pu te re a acestei nenorociri! Din omul cel mai vesel şi mai slăvit dintre toţi a făcut cel mai nenorocit om. De intră aici bogatul, câştigă mult. Când vede căzut d e la a tâ ta înălţime p e omul care zguduia to a tă lumea, când îl vede strivit şi mai fricos decât un iepure sau o broască, atunci când îl vede legat, fără lanţuri, de stâlpul a c esta şi, în loc de lanţuri, înlănţuit de frică, da că îl vede înspăimânta t şi cutremurat, i s e dezumflă mândria, îi piere îngâmfarea. Şi după ce cugetă la cele ce trebuie să gândească despre lucrurile omeneşti, pleacă, învăţând, prin fapte, cele spuse r de Scripturi prin cuvinte: "Tot trupul iarbă ş i toată slava om ului ca floarea ierbii; iarba s-a u sca t ş i floarea a căzut"7; şi: "Ca iarba curând s e vor usca ş i ca verdeaţa iu te vor păli"8; şi: "Ca fum u l zilele lui"9, şi altele a semenea. Şi iarăşi, de intră cel sărac şi vede fata acestuia, nu s e mai ne fericeşte, nu s e mai plânge de sărăcie. Dimpotrivă, mulţumeşte sărăciei că i-a fost loc d e scăpare, zid tare, liman ne învolburat. Văzând cele de aici, voieşte s ă rămână mai bine aşa cum este d ecât să aibă de toate pentru scurtă vreme, da r meii pe urmă s ă i se primejduiască viaţa. Vedeţi d a r c ă din fuga acestuia aici nu puţin au câştigat şi bogaţii, şi săracii, şi smeriţii, şi mândrii, şi robii, şi cei liberi? Vedefi că fiecare pleacă, luând cu el şi leacul, vindecat numai de priveliştea a c e a sta de aici? V-am muiat oare furia? V-am eliberat oare furia? V-am scos oare din suflet mânia? V-am stins oare neomenia? V-am adus oare la milă? Eu cred că da! Mi-o spun fetele voastre, mi-o spun izvoarele de lacrimi. Aşadar, pentru că piatra inimilor voastre s-a făcut pământ aducător de rod, pământ gras, haide s ă odrăsliţi şi rod de milostenie, să dati şi spic bogat de milă! Să cădem la picioarele împăratului, dar, mai bine zis, să-L rugăm p e Iubitorul de oameni Dumnezeu s ă potolească mânia împăratului, să-i înmoaie inima, ca s ă ne d e a în întregime harul. De fapt, chiar din ziua aceea, în care el s-a refugiat aici, nu mică a fost schimbarea. Când împăratul a auzit că Eutropiu a aleigat în ac e st loc de refugiu, a ţinut un lung discurs înaintea ostaşilor, care fîerbeau de mânie din pricina greşelilor săvârşite de a c e sta fată d e împărat. împăratul a căutat s ă Ie potolească mânia şi le-a cerut s ă se gândească nu numai la greşelile lui, ci şi la vreo faptă bună pe care ar fl săvârşit-o, ca pentru aceasta să-i mulţumească, iar pe 7. Is. 40, 7-8. 8. Ps. 36, 2. 9. Ps. 101, 4. LA EUTROPIU 89 90 SFÂNTUL IOAN GURÂ DE AUR cele rele să i le ierte, ca unui om. Şi pentru că soldaţii se înverşunau mai departe, cerând răzbunarea împăratului insultat, strigând, sărind, cerându-i moartea şi agitând suliţele, împăratul a d a t drumul la izvoare d e lacrimi din preablânzii lui ochi, a amintit de Sfânta Masă la care s-a refugiat acela, şi a şa le-a potolit mânia. 5. Dar s ă adăugăm şi noi p a rte a noastră. Aţi mai fi, oare, vrednici d e iertare da că împăratul nu mai poartă duşmănie celui ce l-a ocărât, iar voi, care n-aţi suferit una ca a ceasta, îi arătaţi a tâ ta ură? Cum veţi mai p u te a s ă vă apropiaţi de Sfintele Taine la sfârşitul acestei sliybe, cum veţi mai p u te a rosti rugăciunea acee a, în care ni s-a poruncit să spunem: "lartă-ne nouă greşalele n oastre p recum şi n o i iertăm greşiţilor noştri"10, când cereţi pedepsire a celui ce v-a greşit? V-a făcut mari rele, v-a ocărât. riu m ă împotrivesc! Dar acum nu-i timp d e ju d e ca tă , ci de milă. nu-i timp de socoteli, ci d e iubire, nu-i timp de cercetare, ci de iertare, nu-i timp d e sentinţă şi d e osândă, ci de har şi de îndurare. Să nu ne înverşunăm deci, nici s ă n e supărăm! Dimpotrivă, să-L rugăm mai degrabă p e Iubitorul de oameni Dumnezeu să-i prelungească viaţa, să-l scape de moartea ce-1 ameninţă, ca s ă se lepede de păcate. Să mergem cu toţii la iubitorul de oameni împărat, ca să-l rugăm pentru biserică, pentru altar, ca să-l rugăm s ă dăruiască un om Sfintei Mese. De vom face aşa, împăratul însuşi ne va lăuda, dar, înainte de împărat, ne va lăuda Dumnezeu şi va d a mare răsplată dragostei noastre de semeni. După cum urăşte şi Se îndepărtează d e omul crud şi fără inimă, to t a şa iubeşte şi Se apropie d e omul milostiv şi bun. De e ste drept unul c a acesta, îi va împleti cununi mai strălucite; de e ste păcătos, îi va ierta p ăcatele, dându-i răsplata ac e a sta pentru mila faţă de semenul său. "Milă voiesc, ş i n u je rtfă "11, spune Dumnezeu. Şi pretutindeni în Scriptură vei vedea că milă 10. Matei 6, 12. 11. Os. 6, 6. LA EUTROPIU 91 cere totd e au n a Dumnezeu, şi spune că mila dezleagă de păcate. Aşa îl vom face şi noi îndurător, a şa vom dezlega păcatele noastre, a şa vom împodobi Biserica, aşa, după cum am spus, ne va lăuda şi împăratul cel iubitor de oameni, şi întreg poporul va bate din palme, şi chiar marginile lumii vor admira bun ă tatea şi blândeţea oraşului nostru. Oamenii de pe întreg pământul, la auzul acestei fapte, ne vor propovădui. Deci, ca s ă ne bucurăm de bunătăţi a tât de mari, s ă cădem înaintea lui Dumnezeu, să-L rugăm, să-I cerem s ă smulgă din primejdie p e prizonier, pe fugar, p e rugător, ca s ă dobândim şi bunătăţile cele ce vor să fie, cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Omilie rostită1 când Eutropiu a fost ridicat, fiind găsit afară din biserică; şi despre rai; şi despre Scriptură; şi la cuvintele: "Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta 1. Plăcută e livada, plăcută e grădina, dar mai plăcută e cetina dumnezeieştilor Scripturi. Acolo sunt flori care se veştejesc, aici, gânduri care înfloresc; acolo suflă zefirul, aici suflă Duhul; acolo, apărarea o dă gardul de spini, aici, purtarea de grijă a lui Dumnezeu îi e ste apărare; acolo cântă greierii, aici cântă profeţii; acolo te desfătezi cu ochii, aici te foloseşti cu cititul. Grădina e ste numai într-un loc, pe când Scripturile, în întreaga lume; grădina e supusă schimbărilor vremii, pe când Scripturile sunt pline de frunze şi dau rod şi vara, şi iama. Să luăm dar aminte la citirea Sfintelor Scripturi. Dacă eşti cu luare-aminte la Scripturi, Cartea sfântă îti scoate tristeţea din suflet, îti săd e şte bucurie, pierde răutatea, înrădăcinează virtutea, nu te lasă s ă suferi în tulburarea grijilor care te învălurează. Marea se înfurie, dar tu călătoreşti în linişte; că ai cârmaci citirea dumnezeieştilor Scripturi. Ispita gryilor nu rupe funia aceasta. Faptele înseşi dau mărturie că nu mint. Acum câteva zile biserica fusese împresurată; veniseră ostaşii şi foc slobozeau din ochi, dar măslinul nu s-a veştejit; săbiile era scoase, d a r nimeni n-a primit vreo rană; uşile împărăteşti erau în agonie, dar Biserica în siguranţă, deşi războiul aici s e revărsa. Că aici era căuta t fugarul; eram de fată, d ar nu ne temeam de mânia lor. - Pentru ce? 1. P.G. 52, 395-414. 2. Ps. 44, 11. LA CUVINTELE: "STĂTUT-A ÎMPĂRĂTEASA..." 93 - Aveam chezaş puternic cuvintele acestea: "Tu e şti Petru ş i p e această piatră voi zid i Biserica Mea ş i porţile iadului n u o vor birui"3. Când zic Biserică, nu vorbesc numai de loc, ci şi de felul ei de purtare; nu vorbesc de zidurile bisericii, ci d e legile Bisericii. Când te refugiezi în biserică, nu te refugiezi într-un loc, ci în sufletul Bisericii. Că Biserica nu-i zid şi acoperiş, ci credinţă şi viată. Mu-mi spu n e mie c ă cel ce s-a preda t a fost predat de Biserică! Dacă n-ar fi părăsit biserica, n-ar fi fost predat. Nu-mi spune mie că a fugit şi a fost predat. Nu Biserica l-a părăsit pe el, ci el a părăsit Biserica. N-a fost predat când e ra îniăuntru, ci când s-a aflat afară. Pentru ce a părăsit biserica? Ai vrut s ă scapi? Trebuia s ă te t» de jertfelnic. Aici nu te apărau zidurile, ci purtarea de gryă a lui Dumnezeu. Eşti păcătos? Nu te respinge Dumnezeu! N-a venit să-i cheme p e cei drepţi, ci p e cei păcătoşi la pocăinţă4. Femeia păcătoasă s-a mântuit, c ă s-a ţinut de picioarele Lui5. Ati auzit cele citite în Scriptură azi? îti grăiesc a şa, ca s ă nu te îndoieşti niciodată când îti cauţi scăparea în Biserică! Rămâi în Biserică şi n-ai s ă fii trădat d e Biserică! Dar da că fugi de Biserică, nu Biserica-i de vină. Dacă eşti înăuntru, lupul nu intră; dar dacă ieşi afară, ajungi pradă fiarei. Dar nu din pricina acestui staul, ci din pricina micimii tale sufleteşti. Nimic nu-i ca Biserica. Nu-mi spu n e mie d e ziduri şi de arme. Zidurile s e învechesc cu vremea, d a r Biserica nu îmbătrâneşte niciodată. Barbarii dărâmă zidurile, da r Biserica nu poate fi biruită de demoni. Că nu-s o laudă cuvintele dau mărturie faptele. Câţi n-au dus război Bisericii? Dar toti duşmanii ei pierit-au, iar e a s-a urcat mai presus de ceruri. Aici s tă măreţia Bisericii! Când i se face război, e a învinge; când s e unelteşte împotriva ei, e a biruie; când e ste ocărâtă, e a ajunge mai frumoasă. Pri3. Matei 16. 18. 4. Cf. Matei 9, 13. 5. Cf. Luca 7. 37-50. 94 SFÂNTUL IOAN GURA DE AUR meşte lovituri, dar nu cade din pricina rănilor; este învălurată, dar nu se scufundă; este bântuită de furtună, dar nu îndură naufragiu; luptă, dar nu-i biruită; se bate, dar nu-i învinsă. - Dar pentru ce a lăsat Dumnezeu s ă i s e facă război? - Pentru ca să-i fie mai strălucită biruinţa! Ati fost cu toţii aici în ziua a ce e a, şi ati văzut c âte arme s e mişcau! Mânia ostaşilor era mai iute ca focul, şi noi ne grăbeam spre curtea împărătească. Şi totuşi? Cu harul lui Dumnezeu, nimic din a celea nu ne-a înspăimântat. 2. Spun a c e ste a pentru ca şi voi să faceţi astfel. Dar pentru ce nu ne am înspăimântat? Pentru că nici una din nenorocirile omeneşti nu te înspăimântă. Că ce e ste nenorocire? Moartea? Dar a sta nu-i nenorocire! Plecăm iute la limanul cel neînvălurat. Luarea averilor? Dar: "Gol am ieşit din p â n tecele m am ei m ele, g o l m ă voi şi întoarce"6. Calomniile? Dar: "Bucurati-vă şi vă veseliţi când vor sp u n e to t cuvântul rău împotriva voastră, m inţind, că plata voastră m ultă e ste în ceruri"7. Vedeam săbiile, şi mă gândeam la cer; aşteptam moartea, şi mintea mi s e du c e a la înviere; vedeam suferinţele cele d e jo s , şi numărăm răsplătile cele de Sus. Pricina luptelor e ra îndestulătoare spre îndemn şi mângâiere. Eram înjosit, dar nu socoteam a sta o ocară. O singură ocară e ste , păcatul. De te-ar ocări o lume întreagă, dar d a c ă tu nu te ocărăşti p e tine însuti, nu eşti ocărât. Trădare e ste numai când te trădează conştiinţa. Mu te trădează conştiinţa, nu te trădează nimeni. Eram înjosit, şi vedeam faptele; dar, mai bine spus, cuvintele mele eyunse fapte, cuvântarea mea, pe care am rostit-o, eyunsă faptă în piaţă. - Care cuvântare? - Aceea pe care o rostesc mereu. Bătut-a vântul şi frunzele au căzut! "S-a u sca t iarba ş i floarea a căzut"8. A trecut noaptea, şi s-a a ră tat ziua. Umbra s-a depărtat, şi s-a văzut 6. Iov 1, 21. 7. Matei 5. 12. 8. Is. 40, 8. r adevărul. S-au ridicat p ân ă la ceruri, şi s-au coborât p ână în câmpie. Valurile cele d e su s s-au pogorât prin necazurile omeneşti. - Cum? - învăţătură erau cele ce se petreceau. Şi ziceam în mine însumi: Oare se vor înţelepţi cei de mai târziu? Oare nu vor trece două zile şi vor fi d a te uitării cele petrecute? în urechi erau faptele! Dar iarăşi voi spune, iarăşi voi grăi: Ce folos? Dar, mai bine spus, mare folos! De nu vor auzi toti, va auzi o jum ă ta te ; d a r nu va auzi o jum ă ta te , va auzi a treia parte; d e nu a treia parte, a patra parte; de nu a patra parte, zece; de nu zece, cinci; d e nu cinci, unul. Iar dacă nu va auzi nici unul, eu tot voi avea desăvârşită plată. "S-a u sca t iarba ş i floarea a căzut, dar cuvântul lu i D um nezeu rămâne în veac"9. 3. Ati văzut nimicnicia lucrurilor omeneşti? Ati văzut cât d e trecătoare e puterea? Ati văzut că bogăţia, pe care o numeam slugă fugară, nu-i numai fugară, ci şi ucigaşă? riu numai că îi părăseşte p e stăpânii ei, ci îi şi înjunghie. Când sliţjeşte pe cineva, atunci mai ales îl vinde. Pentru ce te îngrijeşti d e bogăţie, când astăzi e la tine, iar mâine Ia altul? Pentru ce te îngrijeşti de bogăţie, când niciodată n-o poţi ţine lângă tine? Vrei cu adevărat să te îngrijeşti de ea? Vrei cu adevărat s-o ai lângă tine? n-o îngropa în pământ, ci dă-o în mâinile săracilor. Piară este bogaţia! De o ţii, fuge, de o împrăştii, rămâne. "A împrăştiat, a dat săracilor, spune Scriptura, dreptatea lui rămâne în veac"10. împrăşti-o, ca s ă rămână! n-o îngropa, ca să nu fugă. Unde e ste bogăţia? Cu plăcere i-aş întreba p e cei ce au răposat! n u spun a ce asta ca s ă insult - Doamne fereşte! - , ci ca să vă fac porturi din naufragiile altora. Unde era bogăţia când se înmulţiseră ostaşii şi săbiile, când oraşul ardea, când diadema nu avea putere, când porfira e ra insultată, când totul e ra cuprins de ne 9. Is. 40, 8. 10. Ps. 111, 8. LA CUVINTELE: "STĂTUT-A ÎMPĂRĂTEASA..." 9 5 96 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR bunie? Unde erau argintăriile? Unde e rau paturile d e argint? Unde erau slugile? Toti fugiseră. Unde erau eununcii? Toti o şterseseră! Unde erau prietenii? îşi schimbaseră măştile! Unde erau casele? S-au încuiat! Unde-s averile? A fugit stăpânul lor! Unde-s banii? Au fost îngropaţi! Unde a fost ascuns totul? Sunt oare împovărător, vă supăr oa re spunându-vă mereu că bogăţia îi trădează pe cei care nu o întrebuinţează bine? A venit timpul s ă s e arate adevărul cuvintelor mele. Pentru ce tii bogăţia când nu ti-e de nici un folos în vreme de necaz? Dacă are putere când cazi în nevoie, tine-o! Dar da că atunci fuge, ce nevoie ai de ea? Faptele însele dau mărturie. Care e folosul? Săbiile su n t ascuţite, moartea te ameninţă, ostaşii su n t furioşi, ameninţarea e a tât de mare, şi bogăţia, nicăieri! Unde a fugit fugara? Ea a adus a ce ste a to a te p e ste tine, şi acum, la vreme de nevoie, fuge. Mulţi mă învinuiesc spunându-mi mereu: 'Prigoneşti pe cei bogaţi!". Da, da r şi ei p e rsecută mereu p e cei săraci! E drept, prigonesc pe cei bogaţi, da r nu pe toti bogaţii, ci numai pe cei ce folosesc rău bogăţia. Am spus-o totdeauna, nu învinuiesc p e bogat, ci pe răpitor! Altceva e bogatul, şi altceva răpitorul! Altceva avutul, şi altceva lacomul! Desparte faptele şi nu am este ca cele ce nu pot fi amestecate! Eşti bogat? riu te opresc! Eşti răpitor? Te osândesc! Ai ale tale? Bucură-te d e ele! Iei pe ale altora? Nu tac! Vrei să mă loveşti cu pietre? Sunt gata să-mi vărs sângele numai s ă te opresc d e la păcat. Nu-mi pa să d e ură, nu-mi p a să de război. De un singur lucru îmi pasă: de sporirea în bine a celor ce m ă ascultă. Şi bogaţii su n t copiii mei, şi săracii su n t tot copiii mei. Acelaşi pântec e i-a n ă scut şi pe unii, şi pe alţii; aceleaşi dureri d e na ştere le-am avut şi pentru unii, şi pentru alţii. Dacă-1 prigoneşti pe sărac, te osândesc. Nu-i păgubit atât săracul, cât eşti păgubit tu, cel bogat. Săracul nu suferă un mare rău! La el paguba e la bani; la tine, paguba e la suflet! Să mă taie cine vrea! Să mă lovească cu pietre LA CUVINTELE: "STÂTUT-A ÎM P Â R Â T E A S A 97 oricine! Să mă urască cine vrea! Ura, izvor de cununi! Rănile, număr de răsplăti! 4. riu mă tem de ură! De un singur lucru mă tem: de păcat! Să Fiu vădit de p ă ca t şi să-mi d e a război întreaga lume! Războiul a ce sta mă va face şi mai strălucit. Aşa vreau să vă învăţ s ă grăiţi şi voi! n u te tem e de ura celui puternic, ci teme-te d e puterea păcatului, n u te va vătăma omul da că nu te răneşti singur. De nu ai păcat, te va scăpa Dumnezeu, de-ar fi în jurul tău mii şi mii de săbii! Dar dacă ai păcat, cazi de-ai fi chiar în rai. în rai era Adam, şi a căzut; pe gunoi era Iov, şi a fost încununat. La ce i-a folosit a ce luia raiul? Cu ce l-a vătămat pe a c e sta gunoiul? împotriva aceluia nimeni n-a uneltit, şi s-a împiedicat! împotriva acestuia, diavolul, şi s-a încununat, n u i-a luat averile? Dar nu i-a jefuit dreapta credinţă! n u i-a răpit copiii? Dar nu i-a zdruncinat credinţa! n u i-a sfârtecat trupul? Dar nu i-a găsit comoara! n-a înarmat-o pe femeia lui? Dar pe osta ş nu l-a doborât! n-a aruncat cu săgeţi împotriva lui? Dar nu l-a rănit! tt-a adus împotriva lui maşini d e război? Dar n-a clătinat turnul. A adus valuri, dar n-a înecat corabia. Păziţi-mi, rogu-vă, legea aceasta, şi vă voi atinge genunchii voştri, de nu cu mâna, cu inima! Şi lacrimi vărs! Păziti-mi, rogu-vă, legea Aceasta, şi nimeni nu vă va vătăma, nu-1 fericiţi niciodată pe bogat! n u socotiţi nefericit pe nimeni niciodată, de câ t pe cel ce trăieşte în păcat! Fericiţi-1 pe omul drept! n u firea lucrurilor, ci gândul omului face p e unul fericit, p e altul nefericit. niciodată să nu te temi d e sabie de nu te osânde şte cugetul! niciodată s ă nu te temi de război de ti-e curată conştiinţa! Spune-mi, unde su n t cei ce au răposat? n u toţi s e plecau înaintea lor? n u tremurau în faţa lor mai mult chiar cei ce erau în dregătorii? nu-i slugăreau? Dar a venit păcatul, şi toate s-au vădit! Slugarnicii au syuns judecători, iar călăii linguşitori. Cei ce-i sărutau mâna, aceia l-au tras afară din biserică. Cel ce-i săruta ieri mâna astăzi îi e duşman. 98 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - De ce? - Pentru că nici ieri nu-I iubea cu adevărat. A venit timpul, şi s-a vădit masca. Nu-i sărutai ieri mâna, nu-1 numeai mântuitor, spryin şi binefăcător? Nu-i teşeai mii şi mii de laude? Pentru ce-1 osândeşti azi? Ieri îl lăudai, şi astăzi îl acuzi. Ieri vânturai laude, şi astăzi acuzaţii. Ce schimbare! Ce prefacere! 5. Dar eu nu-s aşa! Mie mi-a făcut rău, şi am ajuns apă rătorul lui. Am suferit de la el mii şi mii de rele, şi nu m-am răzbunat. Fac ce-a făcut Stăpânul meu. Care sp u n e a pe cruce: "lartă-le lor, că n u ştiu ce fa c !'11. Spun a c e ste a ca s ă nu vă lăsaţi stricaţi de bănuiala ce lor răi. Câte schimbări nu s-au întâmplat d e când su n t în fruntea oraşului acestuia. Şi nimeni nu s-a înţeleptit! Iar când spun nimeni, nu-i osân d e sc pe toti! Doamne fereşte! Nu-i cu putinţă ca ogorul a ce sta gras, care a primit sămânţa, s ă nu d e a spic! Dar eu nu mă satur! Nu vreau s ă s e mântuie putini, ci toti! De s e pierde unul, eu mă pierd! Vreau s ă fac ce a făcut păstorul acela, care avea nouăzeci şi nouă de oi şi a alergat după c e a pierdută12. Până când averile? Până când argintul? Până când aurul? Până când vinul în valuri? Până când linguşelile slugilor? Până când cupe împodobite cu flori? Până când o speţe drăceşti şi pline de lucrare diavolească? Nu ştiţi că viata d e aici e un surghiun? Eşti oare cetăţeanul ei? Nu! Eşti un călător! Nu eşti cetăţean, ci drumeţ şi călător! Să nu spui: eu sunt din c e ta te a aceasta, din ceta te a aceea! Nu are nimeni cetate! Cetatea e ste Sus! Cele de aici sunt un drum. Mergem pe el în fiecare zi, atâ t cât fire a ne îngăduie. Oare poti ascunde bani c â t eşti pe caie? Oare poti îngropa aur c ât mergi p e drum? Spune-mi, când intri într-un han, împodobeşti hanul? Nu! Ci intri s ă mănânci, s ă bei şi te grăbeşti să pleci! Un han e ste viata de 11. Luca 23, 34. 12. Cf. Luca 15, 4. LA CUVINTELE: "STĂTUT-A ÎMPĂRĂTEASA..." 99 aici. Am intrat, ne terminăm viaţa. Să căutăm s ă ieşim cu bune nădejdi. Să nu lăsăm nimic aici, ca să nu le pierdem dincolo. Când intri într-un han, nu spui oare copilului tău: "Vezi unde-ţi pui lucrurile, ca s ă nu le laşi aici, ca s ă nu pierzi ceva, chiar un lucru mic şi fără d e preţ"? Şi le ducem pe toate acasă. Aşa şi noi în viaţa aceasta! Să vedem un han în viaţă. Să nu lăsăm nimic în han, ci pe to a te s ă le ducem în metropolă. Drumeţ eşti şi călător! Dar, mai bine zis, mai rău d e c â t un călător. Cum? Am s ă ţi-o spun eu! Un călător ştie când intră în han şi când iese. Este liber s ă iasă, liber e ste s ă intre. Dar eu, intrat o da tă în han, adică în viaţa aceasta, nu ştiu când am s ă ies. Uneori mă p regătesc s ă dăinuiesc vreme îndelungată, dar Stăpânul îndată mă cheamă: ' N ebune, cele ce-a/ g ă tit ale cui vor fi? în noap tea aceasta îţi vor cere su fle tu l tău!"13. ne cu n o scu tă e ieşirea, nestatornică averea, mii d e prăpăstii, pretutindeni valuri! Pentru ce dar te înnebuneşti după umbre? Pentru ce laşi adevărul şi alergi după umbre? 6. Aceasta o spun şi nu voi înceta s-o spun, pricinuind necontenit dureri şi apăsând p e rău! n u pentru cei morţi. Aceia au plecat, cu ei s-a terminat. Pentru cei din viaţă, ca să-i înţelepţească nenorocirea celorlalţi. - Şi ce să facem?, mă poţi întreba. - Un singur lucru s ă faci! Urăşte banii şi iubeşte-ţi viaţa. Aruncă-ţi averile! Nu spun p e toate, ci tale prisosul! Nu pofti averile străine, nu despuia pe văduvă, nu răpi p e orfan, nu-i lua casa. Nu vorbesc de persoane, ci de lucruri. Dacă te mustră conştiinţa, tu eşti de vină, nu cuvântul meu! Pentru ce răpeşti unde e invidie? Răpeşte unde e cunună! Nu răpi pământul, ci răpeşte cerul! "împărăţia cerurilor s e ia cu sila şi cei ce s e sile sc o răpesc"14. Pentru ce îl furi p e sărac, care te acuză? Fură p e Hristos, Care te laudă! Vezi ce ne so cotinţă şi ce nebunie? Furi p e sărac, care are puţine! Hris- 13. Luca 12, 20. 14. Matei 11, 12. f to s îti spune: "Fură-Mă pe Mine, şi-ţi mulţumesc c ă Mă furi! Răpeşte-Mi împărăţia Mea, ia-o cu sila! Dacă vrei s ă iei cu sila împărăţia de jo s , dar, mai bine zis, numai d a c ă vrei să te gândeşti, eşti osândit; dar împărăţia cea de Sus da că n-o răpeşti, atunci eşti osândit. Unde-s cele omeneşti, e invidie; unde-s cele duhovniceşti, dragoste!". La a ce stea cugetă în fiecare zi şi nu te mai tulbura, nu te mai frământa dacă d u p ă două zile ai s ă vezi iarăşi pe un altul purtat în trăsură, îmbrăcat în haine de mătase, slăvit. Nu-1 lăuda p e cel bogat, ci numai pe cel drept. Să nu-1 nefericeşti pe cel sărac, ci învaţă-te s ă ai de sp re lucruri o ju d e c a tă dreaptă şi să nătoasă. n u te îndepărta de Biserică! nimic nu-i mai puternic d e c â t Biserica! n ăd e jd e a ta e Biserica, mântuirea ta e Biserica, scăp a rea ta e Biserica. Este mai înaltă c a cerul, meii lată d e câ t to t pământul, niciodată nu îmbătrâneşte. E veşnic tânără. De a c e e a Scriptura, c a să-i ara te tăria ei, ca s ă arate c ă nu poate fi clintită, o numeşte "muntele Domnului" 15; ca s ă arate că-i nestricată, o numeşte fecioară16; ca s ă arate că-i de preţ, o numeşte împă ră te asă17; ca să arate că-i înrudită cu Dumnezeu, o numeşte fiică18; ca s ă o arate cu mulţi copii, o numeşte născătoare a şap te copii, pe ea, c e a s te a rp ă 19. îi d ă mii de nume, ca s ă arate nobleţe a ei. Aşa cum şi Stăpânul ei are multe nume. Se numeşte şi Tată20, se numeşte şi cale21, s e numeşte şi viaţă22, s e numeşte şi lumină23, s e numeşte şi piatră24, s e numeşte şi jertfă de ispăşire25, s e numeşte şi temelie26, s e numeşte şi 15. Îs. 2, 2-3. 16. Cf. 2 Cor. 11, 2. 17. Cf. Ps. 44, 11. 18. Cf. Ps. 44, 12. 19. îs. 54, 1. 20. Matei 6. 9. 21. loan 14, 6. 22. loan 14, 6. 23. loan 8, 12; 9, 5; 12, 46. 24. Cf. Matei 21, 42-44; 16, 18; Efes. 2, 20; 1 Ptr. 2, 6. 25. 1 loan 2, 2; 4, 10. 26. 1 Cor. 3, 11. 1 0 0 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR r uşă27, se numeşte şi fără de păcat28, se numeşte şi vistierie29, se numeşte şi Domn30, se numeşte şi Dumnezeu31, se numeşte şl Fiu32, se numeşte şi Unul-Măscut33, se numeşte şi chip al lui Dumnezeu34, şi icoană a lui Dumnezeu35. Ajunge, oare, un singur nume ca s ă înfăţişeze totul? Deloc! De a ceea are mii şi mii de nume, ca s ă cunoaştem ceva despre Dumnezeu, măcar puţin. Aşa şi Biserica are multe nume. Se numeşte fecioară, pentru că era desfrânată mai înainte. Aceasta este fapta minunată a Mirelui, că a luat-o desfrânată şi a făcut-o fecioară. Ce lucruri noi şi minunate! La oameni, căsătoria pune capăt fecioriei; la Dumnezeu, căsătoria redă fecioria. La oameni, o fed o a ră când s e mărită nu mai e fecioară. La Hristos, desfrânata când se mărită ajunge fecioară. 7. Să explice ereticul, care iscodeşte naşterea cea de Sus, şi care spune: "Cum a născut Tatăl?", s ă explice el numai aceasta! întreabă-1: Cum a ajuns Biserica fecioară, când era desfrânată? Cum a rămas fecioară, dacă a născut? "Că vă râvnesc cu râvna lui Dum nezeu, spune Pavel, p en tru că v-am logodit unui singur B ărbat ca să vă înfă ţişez fecioară curată înaintea iu i H ristos'36. O, înţelepciune şi pricepere! 'Vă râvnesc cu râvna Iui D um n ezeu '. Ce înseamnă aceste cuvinte? Spune: 'Vă râ vn esc'. - Râvneşti, Pavele, tu, cel duhovnicesc? - Da, râvnesc, a şa cum râvneşte şi Dumnezeu! - Şi Dumnezeu râvneşte? - Da, râvneşte, nu cu patimă, ci cu dragoste, cu zel. "l/ă râvnesc cu râvna Iui D um n ezeu '. 27. loan 10, 7. 28. loan 8. 7. 29. Cf. Mal. 3, 10. 30. 1 Cor. 12, 3. 31. loan 1, 1. 32. Matei 3, 17. 33. loan 1, 14. 34. Filip. 2, 6. 35. Evr. 1. 3. 36. 2 Cor. 11, 2. LA CUVINTELE: "STĂTUT-A ÎMPĂRĂTEASA..." 101 102 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Să-ţi spun cum râvneşte? Iată! A văzut Dumnezeu pământul stricat de demoni, şi L-a d at pe Fiul Său37. Cuvintele sp u se de sp re Dumnezeu nu au acelaşi înţeles ca atunci cân d su n t sp u se despre oameni. Se spune, d e pildă: Dumnezeu e ste gelos. Dumnezeu Se mânie. Dumnezeu Se căieşte. Dumnezeu urăşte. Cuvintele a c e ste a su n t omeneşti, d a r înţelesul lor, potrivit cu Dumnezeu. - Cum e gelos Dumnezeu? - 'V ă râvnesc cu râvna Iui Dumnezeu!". - Se mânie Dumnezeu? - ' Doamne, n u cu mânia Ta să m ă mustri!"38. - Şi doarme Dumnezeu? - "Deşteaptă-te, p en tru ce dormi. Doamne?"39. - Se căieşte Dumnezeu? - "îmi pare rău că am fă cu t p e om!"40. - Urăşte Dumnezeu? - "Sărbătorile voastre ş i lunile voastre cele n o i le urăşte su fle tu l Meu"41. Mu te uita la cuvinte, c ă su n t d e rând, ci la înţelesul lor, potrivit cu Dumnezeu. Dumnezeu e gelos, pentru că iubeşte. Dumnezeu Se mânie, dar nu cu patimă, ci prin pedeap să şi osândă. Se sp u n e că Dumnezeu e prins de somn, dar nu doarme, ci îndelung rabdă. Dă cuvintelor înţelesul cuvenit. Tot aşa, când auzi că n a şte Dumnezeu, nu te gândi la împărţire, ci Ia de-o-fiinţă. Dumnezeu Se foloseşte de multe cuvinte omeneşti, şi noi n e folosim d e cuvinte dumnezeieşti ca s ă fim noi cinstiţi. 8. Ai înţeles ce-am spus? Fii cu mare luare-aminte, iubite. Sunt cuvinte dumnezeieşti, su n t şi cuvinte omeneşti. Dumnezeu a luat de la mine şi mi-a dat. 'Dă-mi pe ale tale, sp u n e Dumnezeu, şi ia-le pe ale Mele. Ai nevoie de ale 37. Cf. loan 3, 16. 38. Ps. 6, 1. 39. Ps. 43, 25. 40. Fac. 6, 7. 41. Is. 1. 14. Mele; nu Eu am nevoie, ci tu. Pentru că fiinţa Mea e ste nestricăcioasă, iar tu eşti om, îmbrăcat în trup. Mă folosesc de cuvinte trupeşti, pentru ca, folosind cuvinte cunoscute fie, tu, cel îmbrăcat în trup, s ă înţelegi gândurile cele mai presus d e tine". - Ce cuvinte a luat d e la mine şi ce cuvinte mi-a dat? - El e ste Dumnezeu şi m-a numit şi pe mine dumnezeu, într-o parte adevăr, dincoace nume d e cinste. "Eu am zis: ' d um n ezei su n te fi ş i to ti fiii Celui Prea înalt"42. Aid cuvinte, dincolo însă adevăr. M-a numit dumnezeu, pentru că am fost cinstit. Dumnezeu a fost numit om43, a fost numit Fiul Omului44, a fost numit cale45, a fost numit uşă46, a fost numit piatră47. Aceste nume le-a luat d e la mine, pe celelalte mi le-a d a t d e la El. - Pentru ce a fost numit cale? - Ca s ă cunoşti că prin El ne urcăm la Tatăl. - Pentru ce a fost numit piatră? - Ca s ă cunoşti credinţa Lui puternică şi de neclintit. - Pentru ce a fost numit temelie?48 - Ca s ă cunoşti că EI tine toate. - Pentru ce a fost numit rădăcină?49 - Ca s ă cunoşti că în El înflorim. - Pentru ce a fost numit păstor?50 - Că ne păstoreşte. - Pentru ce a fost numit oaie?51 - Pentru că S-a jertfit pentru noi şi a fost je rtfă d e ispăşire52. 42. Ps. 81. 6. 43. Cf. 1 Tim. 2. 5. 44. loan 3. 13. 45. loan 14. 6. 46. loan 10, 7. 47. Matei 21. 42-44; 16, 18; Efes. 2. 20; I Ptr. 2, 6. 48. Cf. 1 Cor. 3, 11. 49. Cf. loan 15, 5. 50. Cf. loan 10, 11. 51. Cf. Fapte 8, 32. 52. 1 loan 2, 2; 4, 10. LA CUVINTELE: "STĂTUT-A ÎMPĂRĂTEASA..' 1 0 3 104 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - Pentru ce a fost numit viată?53 - Pentru că ne-a înviat pe noi, care eram morţi. - Pentru ce a fost numit lumină?54 - Pentru că ne-a scăpat de întuneric. - Pentru ce a fost numit brat?55 - Pentru că e ste de-o-fiintă cu Tatăl. - Pentru ce a fost numit Cuvânt?56 - Pentru că S-a născut din Tatăl. Că după cum cuvântul meu s e naşte din sufletul meu, to t a şa şi Piui S-a n ăscut din Tatăl. - Pentru ce S-a numit haină? - Pentru c ă m-am îmbrăcat cu El când am fost botezat57. - Pentru ce a fost numit masă? - Pentru că îl mănânc împărtăşindu-mă cu Sfintele Taine58. - Pentru ce a fost numit casă? - Pentru că locuiesc în El. - Pentru ce s e sp u n e că locuieşte în noi? - Pentru că suntem Biserica Lui59. - Pentru ce a fost numit Cap?60 - Pentru că su n t mădular al Lui61. - Pentru ce a fost numit Mire?62 - Pentru că îi su n t mireasă63. - Pentru ce a fost numit curat?64 - Pentru că m-a luat fecioară. - Pentru ce a fost numit Stăpân?65 53. loan 14, 6. 54. loan 8, 12; 9, 5; 12, 46. 55. Cf. Is. 52, 10. 56. loan 1, 1. 57. Cf. Qal. 3, 27. 58. Cf. loan 6, 48-58. 59. Cf. 1 Cor. 3, 16. 60. Col. 1, 18. 61. Cf. 1 Cor. 6, 15; Efes. 5, 30. 62. Cf. Matei 9, 15. 63. Cf. 2 Cor. 11, 2. 64. Cf. 1 loan 3» 3. 65. Cf. 2 Ptr. 2, 1; Iuda 1, 4. LA CUVINTELE: "STĂTUT-A ÎMPĂRĂTEASA.." 1 0 5 - Pentru că îi sunt rob. 9. Iată că Biserica este numită, după cum am spus, când mireasă, când fiică, când fecioară, când roabă, când împărăteasă, când stearpă, când munte, când rai, când mamă cu mulţi copii, când crin, când izvor. Are toate ace ste nume. De aceea, când auzi aceste nume, nu le socoti, rogu-te, nume trupeşti. Ci încordează-ti mintea. Astfel d e nume nu pot fi trupeşti. De pildă, muntele nu p oate fi numit fecioară; fecioara nu p o a te fi numită soţie; împărăteasa nu p o a te fi numită roabă. Biserica însă p o ate avea toa te a c e s te nume. - De ce? - Pentru că aceste nume nu s e iau în înţeles trupesc, ci în înţeles sufletesc. în înţeles trupe sc a c e ste nume sunt mărginite; în înţeles sufletesc însă su n t fără margini, ca oceanul. "De fafă stătut-a împărăteasa de-a-dreapta Ta"66. - Cum a ^juns împărăteasă c e a căzută, c e a săracă? Şi unde s-a urcat? - Sus a stă tu t împărăteasa aceasta! - Cum? - Pentru că împăratul a ayuns rob. n u era, ci a eyuns. Cunoaşte numele ce s e dă Dumnezeirii şi cele ce s e dau întrupării. Cunoaşte cine era, şi ce a eyuns pentru tine. n u am e ste ca lucrurile şi nici nu fă, din pricina iubirii d e oameni a lui Dumnezeu, pricină d e hulă! Hristos e ra înalt, întruparea Lui smerită. înalt nu prin loc, ci prin fire. Flinta Lui era nemuritoare, nepieritoare; firea Lui e ra nestricăcioasă, mai presus d e minte, nevăzută, neînţeleasă, cu existentă veşnică şi aceeaşi totdeauna; îi d ep ă şe a pe îngeri, era mai presus d e puterile cele de sus, biruia gândirea, dep ăşe a mintea, nu p u te a fi văzută, ci numai crezută. îngerii o vedeau şi tremurau, serafimii se acopereau cu aripile67, toti erau cuprinşi d e spaimă. Caută spre pământ, şi-l face d e se 66. Ps. 44, 11. 67. Îs. 6, 2. 106 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR cutremură68; ceartă marea şi o usucă, şi a se c a t râurile69; El a cântărit munţii cu cântarul şi dealurile cu cumpăna70. Ce să mai spun? Cum să-L înfăţişez? Măreţia Lui nu are sfârşit71, înţelepciunea Lui nu are număr72, judecă ţile Lui, nepătrunse, şi de negăsit u rma căilor Lui73. Atât de mare şi a tâ t d e minunat e El, dacă e d e zuuns s ă spun doar atât: a tâ t d e mare şi a tâ t d e minunat! Dar ce s ă fac? Sunt om şi vorbesc omeneşte. Am limbă d e lut şi ce r iertare Stăpânului. Mu m ă folosesc din mândrie d e a c e ste cuvinte, ci din lipsa putinţei mele şi a firii limbii mele. Milostiv fii mie. Stăpâne, că nu din mândrie spun a ce ste cuvinte, ci pentru că n-am altele, nici nu mă opresc la josnic ia cuvântului, ci mă înalt pe aripa gândului. Atât d e mare e şi atât d e minunat! Spun a c e s te a ca s ă te înveţi s ă faci şi tu la fel, ca s ă nu rămâi la cuvinte, nici s ă nu te opreşti la sărăcia celor spuse. Şi d e c e te minunezi că fac eu aceasta, când însuşi El o face atunci când vrea să arate ceva ce d ep ă şe şte cele omeneşti? Când vorbeşte cu oamenii. Se foloseşte d e imagini omeneşti. Ele nu su n t negreşit îndestulătoare sp re a arăta c e e a ce vrea s ă spună, nici în sta re s ă aducă în fata n oastră întreaga măsură a gândului Său, da r su n t îndestulătoare slăbiciunii noastre, a ascultătorilor. 10. încordează-ti atenţia! nu te lăsa obosit d e lungimea cuvântului! După cum atunci când Se ara tă Dumnezeu, nu Se arată cum este, nici nu s e arată fiinţa Lui pu ră - c ă nimeni niciodată nu L-a văzut pe Dumnezeu cum e ste74, ci a făcut pogorământ, şi tremurau serafimii75, a făcut pogorământ, şi sco te au fum munţii76, a făcut pogorământ, şi s-a 68. Cf. Ps. 103, 33. 69. Cf. riaum 1, 4. 70. Îs. 40, 12. 71. Ps. 144, 3. 72. Ps. 146, 5. 73. Rom. 11, 33. 74. loan 1, 18. 75. Cf. Is. 6, 2. 76. Cf. Ps. 103. 33. LA CUVINTELE: "STATUT-A ÎMPĂRĂTEASA..." 1 0 7 uscat marea77, a făcut pogorământ, şi s-a clătinat cerul78, şi cine ar p u te a suferi pogorământul Lui? - , deci, după cum nu Se arată cum este, ci d u p ă pu te re a celui ce-L vede - , d e a ceea. Se arată uneori ca bătrân, "Cel-Vechi-de-Zile'79, aiteori ca tânăr80, alteori în pară d e foc81, alteori în adiere d e vânt82, alteori în apă83» alteori în arme84, da r a ce a sta nu înseamnă că-Şi schimbă flinta, ci că ia chip după felurimea persoanelor cărora li Se arată - , to t a şa şi când vrea s ă sp u n ă ceva de sp re El, foloseşte imagini omeneşti. De pildă: "S-a su it în m u n te ş i S-a sch im b a t la fată înaintea lor ş i strălucea fata Lui ca lumina, iar h ain ele Lui s-au fă cu t albe ca zăpada"85. A întredeschis puţin dumnezeirea Lui; le-a arătat pe Dumnezeu, Care locuia în El. "Şi S-a sch im b a t la fată înaintea lor". Uitati-vă cu atenţie la a ce ste cuvinte! Spune Scriptura: "Şi S-a sch im b a t la fată înaintea lor ş i au strălucit hainele Lui ca lum ina ş i fata Lui ca soarele". Am spu s mai înainte: "Atât d e mare şi a tât d e minunat", şi am spus: "Milostiv fii mie. Stăpâne!" - că nu mă opresc la a c e ste cuvinte, cl su n t nedumerit şi nu pot întruchipa aite cuvinte - ; le-am sp u s pentru că vreau ca tu s ă ştii că din Scriptură am învăţat aceasta. Evanghelistul a voit să arate strălucirea Lui şi a zis: "A strălucit". - Spune-mi, cum a strălucit? - Tare. - Cât d e tare? - "Ca soarele". - Ca soarele spui? 77. Cf. Ps. 105, 9. 78. leş. 19, 16; Jud. 5, 4. 79. Dan. 7, 9. 80. Cf. Dan. 3, 24-28. 81. Cf. leş. 3, 2; 3 Regi 19, 12; Iez. 8, 2. 82. Cf. 3 Regi 19, 12; Iov 4, 16; Iez. 8, 2. 83. Cf. Iez. 43, 2; Apoc. 4, 2. 84. Cf. Apoc. 19, 15. 85. Matei 17, 1-2. 108 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR -D a ! - De ce? - Pentru că nu am altă ste a mai strălucitoare. - Şi "hainele Lui erau a lb e ca zăpada". - De ce 'c a zăpada"? - Pentru că nu am altă materie mal albă. Dar c ă n-a strălucit numai a tâ t o a ra tă evanghelistul prin cele sp u se mai departe: "Şi au că zu t ucenicii cu fata la p ăm â n t* 6. Dacă ar fi strălucit numai ca soarele, ucenicii n-ar fi căzut cu fetele la p ăm ân t Vedeau doar soarele în fiecare zi, şi nu cădeau; dar pentru că a strălucit mai m ult de câ t soarele, şl hainele Lui erau mai albe ca zăpada, d e aceea, neputând suferi strălucirea, au căzut cu fetele la pământ. 11. Spune-mi, evanghelistule, pentru ce îmi spui că a strălucit "ca soarele", când a strălucit m ai mult d ecât soarele? - Da, am vrut să-ti fac cunoscută lumina, d a r n-am altă stare mai strălucitoare, nu am altă imagine care s ă împărăte a sc ă între stele. Ţi-am sp u s a c e s te a ca s ă nu te opreşti la grosolănia cuvintelor. Ţi-am arătat căde re a la p ământ a ucenicilor. Au căzut cu fetele la pământ, au fost năuciţi, au fost înspăimântaţi. Hristos le-a spus: "Sculati-vă!"87. Şi i-a sculat; iar ei erau îngreuiaţi. N-au putut suferi covârşirea strălucirii, li s-au împăienjenit ochii. Deci lumina ce li s-a arătat e ra mai mare d e c â t lumina soarelui. Evanghelistul însă a spus: "ca soarele", pentru că dintre to a te stelele, după cunoştinţa noastră, numai ste au a a ce a sta le d ep ă şe şte în strălucire. Dar, după cum am spus. Dumnezeu, Care e atât d e m are şi a tâ t d e m in u n a t a poftit o femeie desfrânată. - A poftit Dumnezeu o femeie desfrânată?! - Da, o femeie desfrânată, adică firea noa stră omenească. 86. Matei 17. 6. 87. Matei 17. 7. LA CUVINTELE: "STĂTUT-A ÎMPĂRĂTEASA..." 109 - A poftit Dumnezeu o femeie desfrânată? Un om dacă pofteşte o femeie desfrânată e ste osândit, şi Dumnezeu pofteşte o femeie desfrânată?! - Da, şi încă tare! Omul pofteşte o femeie d esfrânată ca să eyungă desfrânat, pe când Dumnezeu pofteşte o femeie desfrânată ca s ă o facă pe desfrânată fecioară. Deci pofta omului duce la pieirea celei poftite, pe când pofta lui Dumnezeu duce la mântuirea celei poftite. - Cum, Dumnezeu, Care e a tâ t d e mare şi a tâ t d e minunat, a poftit o desfrânată? i - Şi ce? A poftit-o ca s ă fie Mire. - Şi ce face? - Mu trimite la e a pe nici unul dintre robii Săi, nu trimite un înger la desfrânată, nu trimite un arhanghel, nu trimite pe heruvimi, nu trimite pe serafimi, nu, ci vine chiar El, Cel îndrăgostit. Iarăşi, când auzi d e dragoste, nu te gândi la o dragoste trupească. Alege dintre cuvinte gândurile curate, a şa precum p re a minunata albină s e aşază pe flori, ia ceara şi lasă ierburile. A poftit o desfrânată! - Şi ce face? - n u o duce sus, că nu voia s ă ducă o desfrânată sus, în cer, d Se coboară El. Pentru că e a nu p u te a s ă s e urce, de a ce e a Se pogoară El. Vine la desfrânată şi nu Se ruşinează. Vine în coliba ei şi o vede beată. - Şi cum vine? - n u vine în fiinţa Lui pură, d vine a şa cum e ra şi d e s frânata; nu cu firea Lui pură, ci cu firea defrânatei, ca e a să nu ne înspăimânte la vederea Lui, ca s ă nu s e ferească, s ă nu fugă. Vine la desfrânată şi Se face om. - Cum Se face? - A fost purtat în pântece, a crescut încetul cu încetul şi a mers pe calea pe care am crescut şi eu în vârstă. ! - Cine a mers p e calea aceasta? - Omenitatea, nu dumnezeirea. Chipul robului, nu al lui Dumnezeu. Trupul meu, nu flinta Lui. Creşte încetul cu încetul şi Se amestecă oamenilor, deşi a găsit firea omenească plină de buboaie, sălbăticită, împovărată de demoni. - Şi ce face? - S-a apropiat d e ea. Dar a c e e a l-a văzut şi a fugit I-a chemat p e magi88. Pentru ce vă temeţi? n u su n t ju de cător, ci doctor! ' N-am ven it să ju d e c lum ea, ci să m â n tu iesc lumea" 89. O, lucruri minunate şi nemaiauzite! Magii au fost îndată pâigă. Stă în iesle90 Cel ce tine lumea şi e ste înfăşa t91 Cel ce înconjoară lumea. Stă templul, şi locuieşte în el Dumnezeu. Şi vin magii şi I s e închină îndată! Vine vameşul, şi gyunge evanghelist92; vine desfrânata, şi ajunge fecioară93; vine c anaaneeanca, şi dob ân d eşte milă94. Aşa face Cel ce iubeşte! n u cere socoteală d e păcate, ci iartă păcatele celor ce greşesc. - Şi ce face? - O ia şi Se logodeşte cu ea!95 - Şi ce îi dă? - Inel! - Ce inel? - Duhul S fân t O spu n e Pavel: "Cel ce ne-a întărit p e noi îm preună cu voi e ste Dumnezeur. Cel ce ne-a ş i p e c e tlu it ş i ne-a d a t arvuna Duhului"96. îi d ă firii noastre Duhul. Apoi îi spune: - n u te-am sădit în rai? 88. Cf. Matei 2, 1-12. 89. loan 12, 47. 90. Cf. Luca 2. 7. 91. Cf. Luca 2, 7. 92. Cf. Matei 9. 9. 93. Cf. Luca 7, 37-50. 94. Cf. Matei 15, 22-28. 95. Cf. 2 Cor. 1 1 ,2 . 96. 2 Cor. 1, 21-22. 1 1 0 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR LA CUVINTELE: "STĂTUT-A ÎMPĂRĂTEASA..." 111 - Da, ră spunde ea. - Şi cum ai căzut d e acolo? - A venit diavolul şi m-a scos din rai. - Ai fost sădită în rai, şi te-a sco s afară. Iată, te săd e sc în Mine însumi. Eu te tin. Cum? n u îndrăzneşte (cel-rău) s ă se apropie de Mine. nici nu te urc încă în cer. Aici e mai mult d e c â t în cer! Te ţin în Mine, Stăpânul cerului. Te tine Păstorul, şi lupul nu s e apropie. Dar, mai bine spus, îl las să se apropie chiar. Şi tine Stăpânul firea noastră, şi diavolul s e apropie, dar e învins. "Te-am sădit în Mine". De a c e e a şi spune: "Eu su n t rădăcinai, voi mlădiţele"97. A sădit-o în El însuşi. - De ce? Eu su n t păcătos şi necurat. - Să nu-ti pese! Eu su n t Doctor. Cunosc vasul Meu, ştiu că a fost stricat. Era d e lut mai înainte, şi s-a stricat. îl refac prin baia naşterii din nou şi prin foc. Iată! Dumnezeu a luat ţă rână din pământ şi l-a făcut p e om. L-a plăsmuit. A venit diavolul şi l-a stricat. A venit Stăpânui, l-a luat din nou, l-a frământat, l-a turna t din nou, prin botez, n-a mai lăsat să-i fie de lut trupul, d l-a întărit prin foc. A dat lutul acelui foc al Duhului: "Acela vă va boteza cu Duh S fâ n t şi cu foc"98. Cu apă, ca s ă fie plăsmuit din nou; cu foc, ca să fie întărit. De a c e e a proorocul, profeţind cu mult înainte, spunea: "Ca p e vasele olarului le voi zdrobi"99. n-a spus: "ca pe vasele arse în foc", a şa cum le avem în casele noastre. Vasele olarului su n t acelea pe care le face olarul cu roata. Deci vasele olarului su n t din lut, pe când ale noastre su n t a rse în foc. Profetul, proorocind întărirea lor prin botez, spune: "Ca p e vasele olarului le voi zdrobi". Cu alte cuvinte, el le face din nou şi le întăreşte prin foc. Cobor în a p a botezului şi e ste plăsmuit din nou chipul meu; focul 97. loan 15, 5. 98. Matei 3, 11. 99. Ps. 2, 9. Duhului îl arde şi el s e întăreşte. Că nu-s o lăudăroşenie cuvintele mele ascultă-1 pe Iov: "M-ai p lă sm u it din lu t"100; şi pe Pavel: "Având comoara aceasta în vase d e lu t arse în fo c "101. Dar uită-te Ia tăria vasului d e lut ars în foc! nu-i ars într-un foc obişnuit, ci în focul Duhului. - Cât e d e ta re vasul acesta? - "De cinci ori câte p a tru zeci d e lovituri fără una am prim it d e la iu d e i d e trei ori am fo s t b ă tu t cu toiege, o dată am fo st b ă tu t cu p ietre"102, şi vasul nu s-a spart. "O noap te ş i o zi am p e tre c u t în adânc"103. în adânc a stat, d ar vasul nu s-a sfărâmat, a suferit naufragiu, dar comoara nu s-a pierdut; corabia a ajuns su b valuri, d a r încărcătura plutea p e deasupra valurilor. "Având comoara aceasta". - Care comoară? - Dăruirea Duhului, îndreptăţirea, sfinţirea, răscumpărarea. - Care comoară, spune-mi? - "în num ele lui Iisus Hristos, ridicate şi umblă"104. "Enea, te vindecă Iisus Hristos"105. "Ţie-ti sp u n , d u h u le rău, ieşi din el"106. 12. Ai văzut comoară mai strălucită d e c â t comorile împărăteşti? Poate săvârşi oare un mărgăritar împărătesc c e e a ce poate săvârşi cuvântul lui Pavel? Pune mii şi mii d e diad em e pe un mort, şi mortul nu învie! Dar un singur cuvânt a ieşit din gura Apostolului, şi a îmblânzit firea, care s e împotrivea, şi a readus-o la starea d e mai înainte. "Având comoara aceasta". O, comoară, tu n-ai nevoie să fii păzită, ci păzeşti şi ca sa în care stai! Ai înţeles ce am spus? împăraţii 100. Iov 10, 9. 101. 2 Cor. 4, 7. 102. 2 Cor. 11, 24-25. 103. 2 Cor. 11, 25. 104. Fapte 3, 6. 105. Fapte 9, 34 106. Fapte 16, 18. 1 1 2 SFÂNTUL IO AN GURĂ DE AUR LA CUVINTELE: "STĂTUT-A ÎMPĂRĂTEASA..." 113 pământului şi marii dregători, când au comori, îşi fac case mari, cu ziduri groase, cu uşi, cu zăvoare, cu încuietori, cu paznici, pentru a le strâjui comoara. Hristos a făcut contrariul. A pus comoara nu într-un vas d e lut, d într-un vas de lut ars în foc. - Dacă e mare comoara, atunci d e ce e slab vasul? - Dar nu-i slab vasul pentru că e mare comoara! Mu vasul păze şte comoara, ci comoara păzeşte vasul. Eu pun ace a stă comoară! Cine poate, deci, s ă o fure? A venit diavolul, a venit lumea, au venit cu miile, şi comoara n-au furat-o. A fost biciuit, şi comoara nu şi-a dat-o. A fost cufundat în mare, şi nu s-a înecat. A murit, şi comoara a rămas. I-am d a t arvuna. - Unde su n t cei care hulesc vrednicia Duhului? Fiti cu luare-aminte! "Cel ce ne-a întărit îm preună cu voi în h risto s e ste D um nezeu, Cel ce ne-a d a t ş i arvuna Duhului"107. Voi, cu toţii, ştiţi că arvuna e ste o parte mică dintr-un întreg. Ascultaţi cum. Se duce un om s ă cumpere o c a să d e mare valoare şi zice: "Dă-mi arvună ca s ă am încredere". Se duce altul să s e însoare; vorbeşte d e zestre, de avere şi spune: "Dă-mi arvună". Fii cu luare-aminte! Se cere arvună şi la cumpărarea unui sclav, arvună în to a te învoielile omeneşti. Hristos a făcut cu noi o învoială - c ă avea s ă mă ia d e mireasă - şi-mi d ă zestre nu d e bani, ci d e sânge. Şi a înscris în zestrea a ce asta darea de bunătăţi "pe care ochiul n u le-a văzut, urechea n u le-a a u zit şi la inima om ului n u s-au su it"108. A înscris, dar, în zestrea ace a sta nemurire, laudă cu îngerii, scăp a re de moarte, slobozire d e păcat, moştenirea împărăţiei - mare e bogăţia! - , îndreptăţire, sfinţire, scăpare d e necazurile d e aici, aflarea bunătăţilor celor ce au să fie. Mare mi-e zestrea! Fii cu mare luare aminte! Uită-te ce face Hristos. A venit s ă o ia pe desfrânata - numesc a şa 107. 2 Cor. 1, 21-22. 108. 1 Cor. 2, 9. a om illl 114 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR firea noastră pentru că e ra necurată, ca să cunoşti dragoste a Mirelui a venit, m-a luat şi mi-a d a t zestre şi-mi spune: - îti dau bogăţia Mea! - Cum? - Ai pierdut raiul? Ia-1! Ai pierdut frumuseţea ta? Ia-o! Ia to a te acestea. - Dar zestrea a c e a sta nu mi s-a d a t aici. 13. Fii cu luare-aminte! Tocmai pentru a c e a sta a vorbit mai dinainte d e a c e a stă zestre. Mi-a înscris în zestre învierea trupurilor, nestricăciunea. Dar n e stric ăd u n e a nu e o umbră a învierii trupurilor, ci su n t d o u ă lucruri deosebite. Că mulţi au înviat, şi iarăşi au murit, d e pildă Lazăr sau trupurile sfinţilor. Dar aici nu-i aşa, căci ne-a făgăduit învierea, nestricăciunea, dăntulrea cu îngerii, întâmpinarea Fiului în nori şi: "... aşa, pururea vom fi cu Domnul"109 sc ăp a re a de moarte, slobozirea d e păcat, înecarea morţii. - Cum sunt a c e ste bunătăţi? - "Bunătăţile p e care le-a pregătit D um nezeu celor ce-L iu b esc p e El ochiul n u le-a văzut, urechea n u le-a a u zit ş i la inim a om u lui n u s-au su it"110. - îmi dai bunătăţi pe care nu le ştiu? - Da, îmi răspunde Hristos. Aid Mă logodesc cu tine, aici iubeşte-Mă! - Dar pentru ce nu-mi dai zestrea aici? - Ţi-o voi d a când vei veni la Tatăl Meu, când vei veni în curţile cele împărăteşti. Eu am venit la tine! Nu trebuie, oare, ca tu să vii la Mine? n-am venit ca s ă te las aici, ci ca să te iau şi s ă te înalt la cer. riu căuta aici zestrea. Toate sunt în nădejdi, to a te în credinţă. - Şi nu-mi dai nimic aici? - Ia arvună, îmi răspunde Hristos, ca să ai încredere în Mine şi în cele ce am să-ti mai dau. la acum darul d e lo109. 1 Tes. 4, 17. 110. 1 Cor. 2, 9. LA CUVINTELE: "STĂTUT-A ÎMPĂRĂTEASA..." 1 1 5 godnă, ia darul d e nuntă. De a c e e a Pavel spune: "V-am logodit"111. Ca daruri d e nuntă mi le-a d a t Dumnezeu pe cele de a id ; daruri d e nuntă su n t cele de aici, su n t o arvună. Toată zestrea e dincolo. - Cum? - îti spun eu. Aid îmbătrânesc, acolo nu îmbătrânesc; aici mor, acolo nu mor; aici m ă întristez, acolo nu m ă întristez. Aici e s ă ră d e , boaiă şi uneltire, acolo, nimic din toate acestea; aici întuneric şi lumină, acolo, numai lumină; aici uneltiri, acolo libertate; aici boală, acolo sănătate; aici viată ce are sfârşit, acolo viată fără d e sfârşit; aici păcat, acolo dreptate, nici umbră d e păcat; a id invidie, acolo nimic din toa te acestea. - Dă-mi-le pe acestea! - Aşteaptă ca s ă s e mântuiască şi semenii tăi! Aşteaptă! "Cel ce ne-a întărit p e n o i ş i ne-a d a t nouă arvuna"112. - Care arvună? - Duhul cel Sfânt, darul Duhului. Da, vorbesc d e Duhul. A d a t Apostolilor inelul, zicându-le: "Luaţi-l şi dati-1 tuturor!". - Cum? Inelul s e împarte? - Se împarte, dar nu se desparte; se împarte, şi nu se sfârşeşte. Cunoaşte darul Duhului! A luat Duh Sfânt Petru, a luat şi Pavel. A străbătut Pavel lumea, i-a scăpa t pe păcătoşi de păcate, i-a îndreptat pe şchiopi, i-a îmbrăcat pe cei goi, a înviat morţi, a curăţit leproşi, a închis gura diavolului, a înăbuşit p e demoni, a vorbit cu Dumnezeu, a sădit Biserica, a dărâmat templele idolilor, a surpat altarele idoleşti, a pus capăt răutăţii, a sădit virtutea, i-a făcut din oameni îngeri. 14. Erau toate acestea. Arvuna a umplut to a tă lumea. Iar când spun to a tă lumea, spun tot pământul, c ât îl vede soarele; spun marea, insulele, munţii, pădurile şi dealurile. A străb ătu t Pavel lumea ca un întraripat. Ca s ă lupte, făcă111. 2 Cor. 11, 2. 112. 2 Cor. 1, 21-22. 116 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR torul d e corturi n-avea d e c â t gura, omul care folosea cuţitul d e tăia t piele, omul care cosea pieile! Meseria lui n-a fost o piedică în calea virtuţii! Dimpotrivă, făcătorul d e corturi era mai puternic decât demonii, iar omul "neiscusit la cuvânt"113, mai înţelept c a filosofii! - Şi cum? - A luat arvuna. A purtat inelul şi a umblat cu el pretutindeni. Toţi vedeau că împăratul S-a logodit cu firea noastră. A văzut demonul, şi a plecat. A văzut arvuna, şi tremura, fugea. Vedea h ainele114, şi o lua la fugă. O, putere a Duhului! n-a d a t pute re numai sufletului, nici d o a r trupului, ci şi hainei! Dar nu numai hainei, ci şi umbrei! Străbătea Fetru lumea, şi umbra lui alunga bolile, izgonea demonii, învia morţii115. Străbătea Pavel lumea, şi tăia spinii necredinţei, arunca seminţele credinţei celei drepte, având, ca un minun a t plugar, plugul învăţăturii. - Şi la d n e s-a dus? - La traci, la sciţi, la indieni, la mauri, la sardinieni, la goţi, la animale sălbatice, şi le-a schimbat pe toate. - Cu ce? - Cu arvuna! - I-a fost d e eyuns? - Da, prin harul Duhului. Era om d e rând, gol, neîncălţat, d ar d ăd e a arvuna Duhului. De a c e e a şi spunea: "Şi cine e ste vrednic d e asta?"116. "Dar vrednicia noastră e s te d e Ia Dumnezeui, Care ne-a ş i învrednicit să fim slujitorii n o u lu i T e stam e n t n u ai literei, ci ai Duhului"117. Iată ce a făcut Duhul! A găsit pământul plin d e demoni, şi l-a făcut cer! n u vă uitaţi la cele ce sunt acum, ci duceţi-vă cu mintea la cele d e atunci. Atunci e ra jale! Atunci, p e ste tot, altare idoleşti, p e ste to t fum d e la je rtfe , p e ste to t miros d e 113. 2 Cor. 11, 6. 114. Cf. Fapte 19, 12. 115. Cf. Fapte 5, 15. 116. 2 Cor. 2. 16. 117. 2 Cor. 3, 5-6. LA CUVINTELE: "STĂTUT-A ÎMPĂRĂTEASA.." 117 grăsime arsă, p e ste to t desfrânări, p e ste to t sliybe idoleşti, peste to t jertfe, p e ste tot demoni înnebuniţi, p e ste to t cetăţuia diavolului, p e ste tot desfrâu încununat. Şi Pavel e ra unul singur! - Cum d e n-a fost înecat? Cum d e n-a fost sfâşiat? Cum d e a deschis gura? - A intrat în Tebaida, şi a luat robi. A intrat în curţile împărăteşti, şi l-a făcut ucenic pe împărat. A intrat în tribunal, şi judecătorul i-a spus: 'Puţin d e n u m-ai convins să m ă fac creştin!"118. Şi judecătorul a ajuns ucenic! A intrat în închisoare, şi l-a luat pe temnicer119. S-a d u s în insula barbarilor, şi a făcut din viperă d a sc ă l120. S-a dus între romani, şi a atras d e partea lui senatul. S-a dus pe râuri, s-a d u s în locurile pustii d e p e întinsul întregii lumi. riu e s te pământ, nu e ste mare lipsită d e faptele lui mari. A d a t arvuna inelului; şi dând arvuna, zice: "Unele ţi le dau acum, altele ţi le făgăduiesc". De a c e e a profetul îi zice de sp re firea noastră: "Stătut- a îm părăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită" 121. riu vorbeşte d e haină, ci d e virtute. De a c e e a spune Scriptura în altă parte: "Cum ai intrat aici neavănd haină de n u n tă ? '122. Deci, aici nu-i vorba d e haină, d d e desfrânare, de faptă murdară şi necurată. Aşadar, după cum hainele murdare înseamnă păcat, to t a şa şi haina d e aur înseamnă virtute. Dar haina a ce a sta e ra a împăratului. El i-o dăduse firii noastre; c ă d e a e ra goală; goală şi urâtă. "Stătut-a îm părăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită", riu vorbeşte d e haine, d d e virtute. M-a spus: d e aur. Fii cu luare- aminte! Cuvântul a cesta are multe gânduri înalte. M-a spus: d e aur, ci "aurită". Ascultă cu luare-aminte! O haină de aur e ste în întregime d e aur, pe când o haină aurită e ste în parte d e aur, în parte d e mătase. 118. Fapte 26, 28. 119. Cf. Fapte 16. 33. 120. Cf. Fapte 28, 1-4. 121. Fs. 44, 11. 122. Matei 22, 12. 118 SFÂNTUL IOAN GURÂ DE AUR - Dar pentru ce n-a spu s că mireasa poartă haină de aur, ci haină aurită? - Fii cu luare-aminte! Vorbeşte d e viata Bisericii, care e felurită. Mu toti ducem aceeaşi viată, ci unul trăieşte în feciorie, altul în văduvie, altul duce o viată plină d e cucernicie; astfel, feluritele vieţuiri din Biserică sunt haina Bisericii. 15. Stăpânul nostru ştia că da că ar fi deschis o singură cale mulţi ar fi pregetat; d e aceea, a deschis felurite căi. riu poţi s ă intri prin feciorie? Intră prin căsătorie! Nu poţi prin căsătoria întâia? Intră prin căsătoria a doua. riu poţi să intri prin castitate? Intră prin milostenie! n u poţi prin milostenie? Intră prin post! Nu poţi pe calea aceasta? Intră pe aceea! Nu poti p e a ceea? Intră pe aceasta! De a c e e a nu ne-a arătat haina toată d e aur, ci aurită. O haină p oate fi d e mătase, sau d e porflră, sau d e aur. Nu poţi fi d e aur? Fii d e mătase! Te primesc, numai să fii cu haină. De a c e e a şi Pavel spune: "Iar d e zid e şte cineva p e tem elia aceasta: aur, argint, p ietre scum p e "123. Nu poţi fi piatră scumpă? Fii aur! Nu poţi fi aur? Fii argint! Dar numai pe temelie! Iarăşi, în altă parte, sp u n e Pavel: "Alta e ste strălucirea soarelui, aita strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor"124. Nu poţi fi soare? Fii lună! Nu poţi fi lună? Fii stea! Nu poţi fi mare stea ? Fii măcar una mică! Dar numai în cer! Nu poţi trăi în feciorie? Căsătoreşte- te cu neprihana! Dar numai în Biserică! Nu poţi trăi în sărăcie d e bunăvoie? Miluieşte! Dar numai în Biserică, numai cu haină, numai alături d e împărăteasă. Haina este d e aur, haina e ste felurită. Nu-ţi închid calea. Mulţimea virtuţilor a făcut lesnicioasă chivemisirea împăratului. "îmbrăcată în haină aurită, felurit îm podobită". Felurită e ste haina ei. Şi d a c ă vrei, cercetează adâncul acestui cuvânt şi vezi haina aurită! Aici su n t unii care du c viaţă călugărească, alţii căsătoriţi care trăiesc în curăţie; dar nu su n t ace ştia cu mult în urma celorlalţi. Sunt şi oameni căsătoriţi o singură 123. 1 Cor. 3, 12. 124. 1 Cor. 15, 41. LA CUVINTELE: "STĂTUT A ÎMPĂRĂTEASA..." 119 dată, su n t şi văduve în floarea vârstei. Pentru c e e ste grădină? Pentru că e ste felurită! Are felurite flori, pomi şi mărgăritare multe. Multe su n t stelele, d ar unul e soarele! Multe su n t vieţile, dar una e grădina. Multe su n t templele, dar una e grădina. Multe su n t templele, d ar una e mama. în trup, unele mădulare su n t ochii, altele sunt degetele, dar toate mădularele sunt un singur trup. Aceeaşi vrednicie o are şi cel mare, şi cel mic, şi cel neînsemnat! Fecioara are nevoie de o femeie căsătorită. Că fecioara s e naşte din căsătorie, ca s ă nu fie dispreţuită căsătoria. La rândul ei, fecioara e rădăcina căsătoriei. Toate su n t unite; cele mici cu cele mari, cele mari cu cele mici. "Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurităt, felurit împodobită". Apoi spune: "Ascultă, Fiică!"125. Nuntaşul îi spune: "Ai s ă te duci la un Mire, Care te d ep ă şe şte în flintă. Care te d e p ă şe şte în fire! Eu su n t nuntaşul! Ascultă, fiică!". - Şi a ajuns îndată femeie? - Da! Aici nu-i nimic trupesc. S-a căsătorit cu ea, ca şi cu o femeie, o iubeşte, ca pe o fiică, o îngrijeşte, ca p e o slugă, o păstrează, ca p e o fecioară, o îngrădeşte, ca pe o grădină, o îngrijeşte, ca pe un mădular. Fiind Cap, îi poartă de grijă; ca rădăcină, o săd e şte, ca Păstor, o paşte, c a Mire, Se logodeşte cu ea, ca Răscumpărător, o iartă, ca Oaie, Se jertfeşte, ca Mire, îi păstrează frumuseţea, iar ca bărbat, are toată grija d e ea. Multe sunt gândurile prilejuite d e aceste cuvinte! Sunt multe, ca s ă ne folosim măcar d e o mică parte din ele! "Ascultă, fiicăl ş i vezi". Vezi că nunta ta e ste şi pământească, şi duhovnicească? "Ascultă, Fiică". Mai întâi, e a e ra fiică a demonilor, fiică a pământului, nevrednică d e pământ, şi acum a ajuns fiică a împăratului. Aşa a voit Cel ce o iubeşte. Cel ce iubeşte nu cercetează purtările aceleia pe care o iubeşte. Dragostea nu vede urâţenia. De a c e e a s e şi numeşte dragoste, că a d e s e a iubeşte şi ce e urât. Aşa a făcut şi Hristos. A văzut-o urâtă - că n-aş putea-o numi fru- 125. Ps. 44, 12. 120 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR m oaşă - şi S-a îndrăgostit d e ea, a făcut-o tânără, neavând p a tă sau zbârcitură126. O, Mire Care înfrumuseţezi urâţenia miresei! *Ascultăi, fiică, ascultă ş i vezi!". Vorbeşte de două lucruri: ascultă şi vezi. "Pe amândouă trebuie s ă le faci tu: şi cu ochii, şi cu auzul". Zestrea ei e ra în auz. Dacă unii mai isteţi au văzut mai dinainte ce vreau s ă spun, s ă a ştep te şi p e cei mai putini ageri. Pe voi, care mi-ati luat-o înainte, vă laud, iar pe ceilalţi îi înţeleg. Zestrea ei e ra în auz, iar c ee a c e s e aude vine prin cuvântul lui Hristos - căci "credinţa e s te în ceea ce s e aude"127 - , iar ce-i în credinţă nu-i în stăpânire, nu-i în întregime în viata d e aici; d e a c e e a am spu s c ă a împărţit zestrea ei în două părţi: o parte i-a dat-o ca arvună, altă parte i-a făgăduit-o în viitor. - Ce i-a dat? - I-a d a t iertarea păcatelor, sc ăp a rea d e osândă, îndreptăţire, sfinţire, răscumpărare. Trupul Stăpânului, Masa cea dumnezeiască şi duhovnicească, învierea morţilor. Pe to a te a c e s te a le-au avut Apostolii. Aşadar, pe unele le-a dat, p e altele le-a făgăduit. Pe unele, în stăpânire şi în viata d e aici, pe altele, în nădejde şi în credinţă. Şi "ascultă"! - Ce i-a dat? - Botezul şi jertfa. Acestea, în viata d e aici. Şi "vezi"! - Ce i-a făgăduit? - învierea, nestricăciunea trupurilor, unirea cu îngerii, dăntuirea cu arhanghelii, vieţuirea cu Hristos, viata cea nemuritoare, bunătăţi "pe care ochiul n u le-a văzut, urechea n u le-a a u zit ş i la inima om u lu i n u s-au suit; p e acelea le-a pregătit D um nezeu celor ce-L iu b e sc p e El"128. 16. Aţi înţeles ce-am spus? N-aţi pierdut nimic? De a ceea mâ o stenesc, ca s ă înţelegeţi. Zestrea firii noastre era, deci, împărţită în d o u ă părţi: o parte, în viaţa d e aici, alta, în viaţa viitoare; o parte văzută, altă parte în auz; o parte dată, altă 126. Efes. 5, 27. 127. Rom. 10. 17. 128. 1 Cor. 2, 9. LA CUVINTELE: "STÂTUT-A ÎMPĂRĂTEASA..." 1 2 1 parte, în credinţă. Pe a ce stea le vezi, p e acelea le auzi. Vezi, dar, ce-i spune ei, ca să nu socoteşti că numai p e a cestea le-a luat; deşi şi ele erau mari, ne sp u se şi mai presus de minte. "Ascultăi, fiică, ş i vezi". "Ascultă-le" pe acelea, şi "vezi- le" pe a ce stea , ca să nu spui: "Iarăşi în nădejde? Iarăşi în credinţă? Iarăşi în viitor?". Şi "vezi"! Pe unele ti le dau, iar pe altele ti le făgăduiesc. Acelea sunt în nădejde, dar primeşte-le pe a c e s te a ca arvună, primeşte-le pe ace ste a ca o garanţie, primeşte-le p e a c e s te a ca mărturie. îti făgăduiesc împărăţia. Crede din cele d e aici, crede-Mă! - îmi făgăduieşti împărăţia? - Da! Dar ţi-am d a t ceva mai mare! Ţi L-am d a t pe Stăpânul împărăţiei, "Care n u Şi-a cruţat p e Fiul Său, ci L-a d a t p entru n o i toti. Cum dar n u n i le va dărui p e to a te îm preună cu El?"129. - îmi dai învierea trupurilor? - Da! Dar ti-am dat ceva mai mare! -C e ? - Scăpare d e păcate! - Cum? E mai mare aceasta? - Da, pentru că păcatul a născut moartea. Am ucis mama, şi nu voi ucide fiul? Am uscat rădăcina, şi nu voi stârpi fructul? "Ascultă, fiică, ş i vezi!" - Ce s ă văd? - Morţi înviaţi, leproşi curăţiţi, marea potolită, slăbănogul întărit, raiul deschis, pâini înmulţite, pă ca te dezlegate, şchiop sărind, tâlhar ajuns cetă ţe an al raiului, vameş £yuns evanghelist, desfrânată, mai vrednică d e re spect d e câ t fecioara. Ascultă ş i vezi! Ascuitâ-le pe acelea, şi vezi-le p e acestea! Ia mărturii din cele din viaţă! Ţi le-am dat p e acelea garanţii. Acestea su n t mai mari d e c â t acelea. - Şi ce vrei s ă spui? - Acestea su n t ale Mele. Ascultă, fiică, ş i vezi! Aceasta e zestrea. 129. Rom. 8, 32. 122 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - Ce aduce mireasa? - Să vedem! - Şi tu ai adus odinioară, ca s ă nu fii fără zestre! - Dar ce pot s ă aduc eu, întreabă mireasa, de la altarele idoleşti, d e la mirosul de grăsime arsă, de la demoni? Ce pot s ă aduc eu? - Ce? Voinţă şi credinţă! Ascultă\, fiică, ş i vezi! - Şi ce vrei să fac? - "Uită po porul tău!"130. - Care popor? - Poporul demonilor, al idolilor, al fumului d e la jertfe, al mirosului de grăsime arsă, al sângelui jertfelor! - "Şi vezi ş i uită pop o ru l tău ş i casa părintelui tău". Lasă- 1 pe tatăl tău şi vino la Mine. Eu am lăsat pe Tatăl Meu şi am venit la tine, şi tu să nu-1 laşi pe tatăl tău? Dar când auzi "am lăsat", spus despre Fiul, s ă nu socoteşti că L-a părăsit! nu, ci S-a pogorât, S-a întrupat, a luat trup. Aşa s e cade să facă mirele, a şa s e cade s ă facă mireasa, să-şi p ă ră seasc ă părinţii! Ca s ă s e căsă torească firea noastră cu Fiul. - "Ascultăl fiică, ş i vezi ş i uită poporul tău ş i casa părintelu i tău". - Şi ce-mi dai d a c ă o uit? - "Şi va p o fti îm păratul frum u seţea ta!"131. L-ai iubit pe Stăpânul. Iar dacă L-ai iubit pe El, le ai şi pe cele ale Lui. O, dacă aţi înţelege spusele mele! Ideea cuprinsă în ele se înţelege greu. Şi vreau s ă închid gura iudeilor! încordaţi-vă mintea! Fie d e mă ascultă cineva, fie d e nu mă ascultă, eu sap, eu ar! "Ascultăl fiică, ş i vezi ş i uită poporul tău ş i casa părintelui tău, ş i va p o fti îm păratul frum u seţea ta!". Iudeul înţelege aici prin frum u seţe frumuseţea trupească, nu pe c ea spirituală. 130. Ps. 44, 12. 131. Ps. 44. 13. LA CUVINTELE: "STĂTUT-A ÎMPĂRĂTEASA..." 1 2 3 17. Fii cu luare-aminte! Să vedem ce e ste frumuseţea trupească şi ce e ste frumuseţea spirituală. Este suflet şi e ste trup, două substanţe deosebite. Este o frumuseţe a trupului, şi e ste o frumuseţe a sufletului. în ce constă frumuseţea trupului? în sprâncene groase, în ochi surâzători, în obrcyi ca bujorul, în buze ca finicul, în gât superb, în pă r lăsat în bătaia vântului, în degete lungi, în trup bine făcut, strălucind d e albeaţă. Această frumuseţe trupească vine d e la Fire sau de la voinţă? Este recunoscut că de la fire. Fii cu luare-aminte, ca să cunoşti gânduri de înţelept. Frumuseţea aceasta a obrazului, a ochilor, a părului, a frunţii vine d e la fire sau d e la voinţă? Negreşit că de la fire. Căci omul urât la trup, de s-ar căzni în mii şi mii de chipuri, nu poate ajunge frumos. însuşirile firii su n t neschimbătoare, su n t legate de legi care nu pot fi trecute cu vederea. Frumuseţea, deci, e ste totdeauna frumoasă, chiar când nu cauţi s ă fii frumos. Cel lipsit de frumuseţe nu p o ate ajunge frumos, nici cel frumos, lipsit de frumuseţe. - De ce? - Pentru că a cea sta ţine d e fire. Ai văzut frumuseţea trupească? Să mergem acum înlăuntru, în suflet. Roaba, la stăpână. Să o ducem la suflet. Uită-te la frumuseţea sufletului, dar, mai bine spus, ascultă frumuseţea aceea! Că nu o poţi vedea! Este nevăzută! Ascultă frumuseţea aceea! - Care-i frumuseţea sufletului? - Curăţia, blândeţea, milostenia, dragostea, iubirea de fraţi, bunătatea, ascultarea de Dumnezeu, împlinirea legii, dreptatea, zdrobirea inimii. Acestea su n t frumuseţile sufletului. Acestea nu ţin de fire, ci de voinţă. Cine nu le are le poate avea, iar cine le are, dacă s e trândăveşte, le pierde. După cum am spus despre trup, că un trup urât nu poate ajunge frumos, tot a şa spun contrariul şi despre suflet, că un suflet urât p o ate syunge frumos. Oare e ra vreun suflet mal urât c a sufletul lui Pavel c ând e ra hulitor şi prigonitor? 124 SFÂNTUL IO AN GURĂ DE AUR Şi ce suflet era mai frumos ca al lui când spunea: "Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit" 132? Oare era vreun suflet mai urât decât sufletul tâlharului? Şi care suflet a ^juns mai frumos decât al lui când a auzit: "Amin, zic tie, astăzi vei fi cu Mine in rai"133? Oare era vreun suflet mai urât ca sufletul vameşului când răpea? Şi care suflet era mai frumos decât al lui când şi-a schimbat voinţa?134 Ai văzut că frumuseţea trupului nu se poate schimba, că nu tine de voinţă, ci de fire. Frumuseţea sufletului, însă, stă în voinţa noastră. Ai primit definiţiile! - Care? - Că frumuseţea sufletului stă în ascultarea de Dumnezeu. Un suflet urât, da că ascultă d e Dumnezeu, îşi leap ădă urâţenia şi ajunge frumos. "Sauie, Saule, p entru ce Mă prigoneşti?". Şi Saul a zis: "Cine eşti. Doamne?". "Eu su n t Iisus"135. Şi a ascultat, şi ascultarea i-a făcut frumos sufletul lui urât. Iarăşi, îi spune vameşului: "Vino după Mine!"136. Şi s-a sculat vameşul şi a ayuns Apostol. Sufletul Iui urât a zyuns frumos! - Cum? - Prin ascultare! Iarăşi, pescarilor le spune: "Veniţi după Mine ş i vă voi fa ce p escari d e oam eni"137. Şi, prin ascultare, sufletul lor a sy'uns frumos. Să vedem despre care frumuseţe e vorba! "Ascultă, fiică, ş i vezi ş i uită p e pop orul tău ş i casa părintelui tău, ş i va p o fti îm păratul frum u seţea ta"138. - Care frumuseţe o pofteşte? 132. 2 Tim. 4, 7. 133. Luca 23, 43. 134. Cf. Matei 9, 9. 135. Fapte 9, 4—5. 136. Matei 9. 9. 137. Matei 4, 19. 138. Ps. 44, 12-13. LA CUVINTELE: "STĂTUT-A Î M P Ă R Ă T E A S A . 125 - Pe c e a sufletească! - De unde o ştim? - Pentru că a uitat. îi spune: "ascultă" şi: "uită", l-a spus: "ascultă". Omul urât, oricât a r asculta, urâţenia trupului nu dispare. Spune însă păcătoasei: "ascultă!" şi, dacă va asculta, vezi-i marea frumuseţe! Aşadar, pentru că urâţenia miresei nu e ra trupească, ci sufletească - că n-a ascultat de Dumnezeu şi a păcătuit - , de aceea Hristos îi dă alt leac: "Ai aţjuns urâtă nu prin fire, ci prin voinţă! Să ajungi frumoasă prin ascultare. "Ascultă, fiicăl şi vezi ş i uită poporul tău ş i casa părintelui tău, ş i va p o fti împăratul frum useţea ta". Apoi, ca să vezi că nu vorbeşte despre ceva trupesc, şi ca s ă nu socoteşti, când auzi de frumuseţe, c ă vorbeşte de ochi, de nas, de gură, de gât, ci de evlavie, de credinţă, de dragoste, de frumuseţi lăuntrice, spune: "Că toată slava fiicei împăratului e ste inlăuntru"139. Pentru to a te a ce ste a să-I mulţumim lui Dumnezeu, Dătătorului, că numai Lui I se cuvin slava, cinstea, puterea în vecii vecilor. Amin. 139. Ps. 44, 15. Omilie rostită când Saturnin şi Aurelian au fost exilaţi, iar Gainas a ieşit din oraş; şi despre iubirea de arginti1 1. Multă vreme am tăcut; dar după multă vreme mă întorc iarăşi Ia dragostea voastră. Nu din pricina trândăviei şi leneviei trupului, ci din pricină că a trebuit s ă ostoiesc tulburările, s ă potolesc valurile, s ă liniştesc furtuna, să-i scap p e cei naufragiaţi, din pricină că m-am străduit să-i duc în port şi în loc liniştit p e cei ce erau su b valuri. Sunt tatăl o b ştesc al tuturor şi trebuie s ă m ă îngryesc nu numai de cei ce stau în picioare, ci şi de cei căzuţi; nu numai de cei ce călătoresc pe mare liniştită şi p e timp senin, ci şi de cei loviţi de furtună; nu numai de cei din adăpost, ci şi de cei în primejdie. Acestea su n t pricinile pentru care am lipsit atâta vreme! Am umblat, m-am rugat, am cerut, am stăruit pe lângă stăpâni s ă pună capăt nenorocirii. Şi pentru că s-au sfârşit acele necazuri, iar m-am întors la voi, care sunteţi la adăpost, la voi, care călătoriţi pe vreme senină. M-am dus la aceia ca s ă pun capăt furtunii; m-am întors Ia voi c a s ă nu s e pornească furtuna. M-am dus la aceia c a să-i scap de necazuri; am venit la voi c a s ă nu cădeţi în necazuri. După cum nu trebuie să ne îngrijim numai d e cei ce stau în picioare, ci şi d e cei căzuţi, to t aşa, iarăşi, nu trebuie s ă ne îngrijim numai de cei căzuţi, ci şi d e cei ce stau în picioare; de unii, ca să-i ridicăm, d e alţii, ca s ă nu cadă; de unii, ca să-i scăpăm de necazurile ce-i apasă, de alţii, ca s ă nu c adă în necazurile ce-i ameninţă. Căci nimic nu-i statornic, nimic nu-i neschimbător din lucrurile omeneşti; lucrurile din viaţa a c e a sta su n t ca marea înfuriată, în fiecare zi dau naştere la 1. P.G. 52, 413-420. r necunoscute şi cumplite naufragii. Toate sunt pline de zgomot şi tulburare. Toate, cu stânci primejdioase şi prăpăstii. Toate, cu primejdii necunoscute. Toate, cu frică, temeri, bănuieli, cutremur, nelinişte. Nimeni n-are încredere în nimeni; fiecare s e teme de vecin. A venit poate timpul acela, despre care vorbea mai înainte profetul: "Nu vă încredetf în p rieten i ş i n u vă p u n e ţi năd ejd ea în povătuitori. Fiecare să s e ferească de semen. Păzeşte-te d e aceea care s e culcă lângă tine, să nu-i încredin ţezi ceva"2. - De ce? - Pentru că vremurile su n t rele, "pentru că fratele amăg e şte ş i p rieten u l umblă cu vicleşug"3. Nu mai e ste prieten sincer, nu mai e ste frate de nădejde. A pierit din lume frumuseţea dragostei. Totul e ste cuprins de un război între om şi om! între om şi om; dar nu pe fată, pe ascuns. Pretutindeni, mii şi mii de măşti. Multe sunt pieile oilor şi pretutindeni nenumăraţi lupi ascunşi. Mai la a d ăp o st ai fi de-ai trăi între duşmani d e câ t între cei ce p a r a-ti fi prieteni. Cei care te slujeau ieri, cei care te linguşeau, cei care-ti sărutau mâna s-au arătat acum duşmani dintrodatâ, şi şi-au aruncat măştile, şi au gyuns acuzatori mai aspri d e câ t toti. Te acuză şi te bârfesc de acelea pentru care ieri îti mulţumeau. 2. Care e pricina tuturor acestora? Pricina acestor rele e dragostea de bani, nebunia iubirii d e arginti, a c e a stă boală fără leac, ac e st cuptor niciodată stins, a c e a stă tiranie întinsă în întreaga lume. De a ce ea, cee a ce vă spuneam mai înainte vă spun şi acum, şi nu voi înceta s-o spun, deşi mulţi m ă învinuiau mai înainte şi spuneau aşa: "Nu încetezi odată d e a-ti întrarma limba împotriva celor bogaţi? Nu încetezi odată de a te lupta cu ei?". Oare eu mă lupt cu ei? Oare eu m ă întrarmez împotriva lor? Nu spun şi nu fac eu totul pentru ei, iar ei îşi ascut săbiile împotriva lor? N-a arătat viata că eu, cel care-i tin d e rău şi-i învinuiesc mereu, eu 2. Mih. 7, 5. 3. Ier. 9, 4. DESPRE IUBIREA DE ARGINTI 1 2 7 128 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR căutam interesul lor, pe când duşmani ai celor bogaţi sunt mai degrabă ace ia care mă mustrau că grăiesc aşa ? Aţi văzut că vorbele mele s-au prefăcut în fapte? Mu vă spuneam eu totd e au n a că bogăţia e ste un rob fugar, care trece d e la unul la altul? Şi de-ar trece numai, de n-ar şi ucide! De-ar trece numai, şi n-ar pierde! Aşa, însă, îi lasă şi lipsiţi de zyutorul ei, îi d ă şi săbiei, îi duce şi în prăpastie! Este un groaznic trădător. împotriva acelora luptă mai cu seamă, împotriva acelora care o iubesc. Este un rob fugar nerecunoscător, un ucigaş crud, o Fiară sălbatică, o prăpastie în toate părţile abruptă, stâncă acoperită mereu de valuri, mare frământată de mii şi mii de vânturi, tiran cu porunci groaznice, stăpân mal cumplit ca un barbar, duşman neîmpăcat, vrăjmaş ce nu ştie de pace, care nu pune niciodată capăt urii faţă de stăpân. 3. Sărăcia nu-i aşa, ci cu totul altfel d ecât cele spuse! Loc d e adăpost, port liniştit, adăp o st continuu, desfătare lipsită d e primejdii, plăcere adevărată, viaţă netulburată, trai neînvălurat, bunăstare neatacată, mama înţelepciunii, frâu îngâmfării, pieire osândei, rădăcină smereniei. Spune-mi, rogu- te, pentru care pricină fugi de a c e a sta şi alergi d u p ă vrăjmaş, după ucigaş, după fiara care n-are seamăn? Că a şa e iubirea d e arginţi! Aşa e nebunia după averi! Pentru ce locuieşti necontenit împreună cu duşmanul? Pentru ce zădărniceşti o fiară, când ar trebui s-o îmblânzeşti? - Dar cum a ş putea-o îmblânzi? - Dacă aţi asculta cuvintele mele, cel puţin acum, când n e sună încă în urechi prăbuşirile, când nenorocirea e înainte a ochilor, când toţi suntem tulburaţi şi trişti. - Cum putem face o fiară s ă nu mai fie fiară? - Pot s ă o schimb, da că voiţi voi. Atât de mare e p u te re a cuvântului! - Dar cum îşi poate schimba sălbăticia ei? - Dacă ştim cum se sălbăticeşte. - Cum se sălbăticeşte? DESPRE IUBIREA DE ARGINTI 129 - După cum leii, panterele şi urşii s e înfurie şi le creşte mânia când su n t închişi şi ţinuţi Ia întuneric, to t a şa şi bogăţia, când e închisă şi îngropată, urlă mal tare c a un leu şi răspândeşte frică. Dar da că o scoţi din întuneric, dacă o împrăştii în stomac săracilor, fiara eu unge oale, duşmanul, apărător, stânca periculoasă, port, furtuna, vreme senină. Aceasta poţi s-o vezi şi Ia corăbii; când încărcătura e ste pre a mare, scufundă vasul; dar da că o încarci cu măsură, pluteşte fără de primejdie. Aşa se întâmplă şi cu casele noastre. Când aduni averi p e ste măsura trebuinţei, o mică suflare de vânt, o neînsemnată întâmplare, la care nici nu te gândeai, scufundă corabia, cu oameni cu tot. Dar da că aduni a tâ t c ât cere trebuinţa, chiar de te-ar izbi furtuna, treci uşor prin valuri. Mu pofti, dar, mai mult, c a s ă nu pierzi totul! Mu ad u n a mai mult d e c â t îţi trebuie, ca s ă nu pierzi şi c e e a ce-ţi trebuie, nici nu depăşi hotarele legiuite, ca să nu fii lipsit d e to t ce ai. Ci taie prisosul, ca s ă te îmbogăţeşti cu cele de trebuinţă, n u vezi că şi vierii taie viţa pentru ca toată p u te re a viţei să s te a nu în frunze, nici în mlădiţe, ci în rădăcină? Fă şi tu to t aşa! Taie frunzele şi pune ţi to a tă sârguinţa în înmulţirea roadelor. Dar da că nu vrei s ă faci aşa, gândeşte-te în zilele tale bune la zile de necaz. Când eşti liniştit, a şte ap tă furtuna; când eşti sănătos, a şteaptă boala; când eşti bogat , a şte ap tă sărăcia şi nevoia! 'Adu-ti am inte d e fo am ete, spune Scriptura, în vrem e d e belşug; d e sărăcie ş i lipsă, atunci când e şti bogat"4. De ţi-e sufletul pregătit astfel, vei chivernisi bogăţia cu multă înţelepciune, iar d e va veni sărăcia, vei îndura-o curajos. Când ţi s e întâmplă un lucru neprevăzut, te tulburi şi te nelinişteşti; dar da că întâmplarea o prevezi, tulburarea nu ţi-e mare. Două lucruri câştigi da că gândeşti aşa: nici nu te îmbată, nici nu te ameţeşte fericirea, şi nici nu te tulbură, nici nu te nelinişte şte schimbarea soartei, mai ales dacă te aştepţi mereu la 4. Is. Sir. 18, 25. 130 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR o schimbare. Iată ce spun! Eşti bogat! Aşteaptă-te în fiecare zi s ă sărăceşti. - Dar de ce? De ce? - Pentru că aştep ta re a ace a sta îti va fi de neasemuit folos. Cel ce s e a şte ap tă s ă sărăc ea scă nu s e trufeşte când e bogat, nu trăieşte uşuratic, nu o duce în chefuri, nu pofte şte averi străine. Frica de neprevăzut stă şi-l întelepteşte c a un pedagog; îi smereşte inima şi nu-1 lasă s ă odrăslească lăstarele rele nă scute din iubirea de arginti; frica d e schimbare opreşte şi taie, ca o seceră, a ceste lăstare. 4. Acesta-i cel dintâi şi cel mai mare bine pe care-1 c âştigi. Dar mai e ste un altul, nu mai mic d e c â t acesta: nu te temi când vine necazul. Aşteptarea necazului s ă o ia, dar, înaintea necazului, ca s ă nu înduri necazul, necazul vine tocmai pentru că n-am a ştep ta t necazul. Dacă a ştep ta re a necazului l-ar îndrepta pe om, n-ar mai fi nevoie d e necaz. Mărturie pentru a c e a sta e Iona, profetul, şi ninivitenii. Pentru că s e aşteptau, în urma profeţiei proorocului, s ă cadă într-o nenorocire mare, ninivitenii au îndepărtat urgia prin aşteptarea relelor ce aveau s ă vină5; iudeii, pentru că nu l-au crezut pe profet când le vorbea de căderea Ierusalimului, au suferit nenorocirea. "înţeleptul, tem â n d u se , abate d e la sin e răul; p e când cel fără d e m inte, încrezându-se în sine, s e adună cu nelegiuiţii“6. Cel care se a şte ap tă s ă eţjungă să rac atunci când a re d e toate, nu va ajunge repede sărac. Altfel, înveţi din viată ce n-al vrut s ă câştigi din aşteptare. Când eşti, dar, bogat, aşteaptă-te la sărăcie; când ti-e c asa îmbelşugată, aşteaptă-te la foamete; când eşti slăvit, a şte ap tă pierderea slavei; când eşti sănătos, aşteaptă-te la boală. Gândeşte-te mereu la firea lucrurilor omeneşti, care nu-s cu nimic mai bune ca ap a râurilor, care s e împrăştie mai rep ed e ca fumul în văzduh, care su n t mai de nimic ca umbra trecătoare. De cugeti aşa, nici bunurile din lume nu te pot 5. Cf. Iona 3, 1-10. 6. Pilde 14, 16. DESPRE IUBIREA DE ARGINTI 131 îngâmfa, nici necazul nu te poate dobori. Dacă nu-ti lipeşti sufletul d e bunurile acestei lumi, atunci când le ai, n-ai s ă le plângi când vor pleca. De-ti obişnuieşti sufletul cu a ş te p tarea schimbării, de multe ori nici nu te loveşte schimbarea sortii, iar d e te loveşte, nu te doboară. 5. Şi, ca s ă ştii că cele ce spun nu sunt gânduri de-ale mele, vreau s ă vă povestesc o istorie de demult. A fost un bărbat minunat şi mare, vestit în toată lumea, fericitul Iov, atletul dreptei-credinte, încununatul lumii, omul care a tre cut prin toate luptele, omul care a înăitat trofee mii şi mii împotriva diavolului. Acesta a fost bogat, apoi sărac; slăvit, apoi dispreţuit; cu mulţi copii, apoi fără copii. Acesta a locuit şi în curţi împărăteşti, dar a sta t apoi şi pe gunoi. Acesta a fost îmbrăcat cu haine strălucitoare, d a r apoi, acoperit cu răni pline d e viermi. Acesta s-a bucurat de mii şi mii de linguşeli, da r apoi a îndurat ocări cu miile: cunoscuţii tăbărau p e el, prietenii îl insultau, soţia îl duşmănea. La început, toate-i curgeau ca dintr-un izvor: bani, putere, slavă, pace, linişte, cinste, sănătate, noroc d e copii, şi nici o supărare. Bogăţia îi e ra la adăpost, fericirea neştirbită. Şi pe bună dreptate. Dumnezeu îl apăra de pretutindeni. Dar, mal pe urmă, toate au zburat şi p e ste c a sa lui au venit furtuni nenumărate, neîncetate, dese, una mai mare decât alta. Toate ale lui au pierit dintr-odată: slugile şi copiii i-au fost îngropaţi sub dărâmături; au murit de moarte năprasnică, pe când stăteau la ma să şi s e ospătau, nu de cuţit sau sabie, ci de vânt rău care zguduise casa. Mai târziu, femeia lui s-a înarmat cu vicleniile ei şi le-a îndreptat împotriva dreptului. Slugile şi prietenii îl scuipau în obraz, precum însuşi spune:

• De la faţa m ea n~au cruţat scuipatul"7. Au tăb ărât asupra

lui şi l-au scos din toată casa; şi gunoiul îi era locuinţă. Izvoare d e viermi ieşeau din trupul lui. Curgea sânge şi puroi din tot trupul acestui om tare ca diamantul. Cu un hârb îşi rădea puroiul, fiind luişi călău. Dureri neîntrerupte. 7. Iov 30, 10. 132 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR chinuri de neîndurat, n o ap tea mai cumplită c a ziua, şi ziua mai înfricoşătoare ca noaptea, d u p ă cum însuşi spune: "Când m ă culc zic: Când s e va fa c e ziuă?, iar când m ă sco l zic iarăşi: Când s e va fa ce seară? S u n t plin d e dureri d e dim ineaţă pân ă seara"8. "Peste to t numai prăpăstii şi stânci primejdioase. Cel care s ă m ă mângâie nu-i, duşmanii, cu miile". Dar cu to a te c ă era într-o atât de mare furtună şi între a tâ te a valuri cu adevărat cu neputinţă de îndurat, totuşi a sta t împotriva lor neclintit şi cu vitejie. Pricina a fost, după cum am spus, a c e e a că, p e când e ra bogat, s e a ştep ta la sărăcie, p e când e ra sănătos, s e a ştep ta la boală, p e când era tatăl atâtor copii, s e a ştep ta s ă rămână dintr-odată fără copii. Era to td e au n a cu frica a ce a sta în suflet, a c e a stă nelinişte o avea mereu, pentru că el cunoştea firea lucrurilor, pentru că ştia că cele omeneşti su n t trecătoare. De a c e e a şi spunea: "Frica d e care m ă înfricoşam a ven it p e s te m in e ş i prim ejdia d e care m ă tem eam m-a întâmpinat"9. Totdeauna era cu gândul la a c e a stă primejdie: o aştepta, o nădăjduia, o vedea venind. De aceea, când a venit, nu s-a tulburat. "N-am a vu t p a ce, n-am a vu t linişte, n-am a vu t tihnă; a venit p e s te m in e urgia". M-a spus: "n-am pace, n-am linişte", ci "n-am a vu t pace", la trecut. "Deşi fericirea ce m ă înconju ra mă făcea s ă mă fălesc, totuşi aştepta re a nenorocirilor nu m ă lăsa liniştit". Belşugul şi bu n ă sta re a îi îngăduiau s ă petreacă, dar neliniştea celor p e care le a ştep ta îi alunga tihna. Cele p e care le avea îl sileau s ă s e desfăteze, dar grija celor nădăjduite p u n e a capăt desfătării. De a c e e a a îndurat curajos când a văzut că se întâmplă în faptă c e e a ce cugeta cu gândul, d e a c e e a nu s-a tulburat când a văzut în fata lui nenorocirile la care se gândea, nevoinfele p e care le şi trăise demult prin aşteptare. Ascultă-1 p e Iov, că însuşi spu n e că nu-i e ra lipită inima d e bogăţie nici când o aveai "M-am bucurat eu oare d e m ulta bogăţie p e care am avut-o? 8. Iov 7, 4. 9. Iov 3, 25. DESPRE IUBIREA DE ARGINŢI 133 Am so c o tit oare aurul p u terea m ea ? Mi-am p u s oare năd ejd ea în piatra preţioasă? Am în tin s oare m âna m e a sp re bunuri fără d e număr?"10. -C e spui, omule? riu te bucurai de bogăţia ce s e revărsa în jurul tău? - Deloc! - De ce? - Pentru că ştiam că-i nestatornică şi trecătoare, ştiam c ă nu o pot stăpâni mereu. "Văd că soarele străluceşte ş i s e întunecă ş i că luna sca d e, ş i n u e ste în ele lum ină"11. Cu alte cuvinte spune aşa: "Dacă stelele de pe cer, care necontenit luminează, se schimbă, da că soarele s e întune că la eclipsă, dacă luna s e împuţinează, oare nu-i c ea mal mare nebunie s ă cred că cele pământeşti su n t statornice şi neschimbătoare?". De a c e e a Iov nici nu s e bucura prea mult când e ra înconjurat de bogăţie, şi nici nu s-a supărat cumplit c ând bogăţia a plecat, pentru că ştia bine natura ei. Pe a c e ste a auzindu-le şi noi, iubiţilor, s ă căutăm s ă nu ne doboare sărăcia, nici s ă n e îngâmfe bogăţia. Trăind în myiocui schimbărilor din lumea aceasta, s ă ne păstrăm neschimbat sufletul; s ă culegem rodul înţelepciunii, pentru ca s ă n e desfătăm şi d e plăcerile cele de aici, şi s ă dobândim şi bunătăţile cele viitoare, p e care facă Dumnezeu ca noi toţi s ă le dobândim, cu harul şi cu iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos. 10. Iov 31, 24-25. 11. Iov 31, 26. Omilie rostită la întoarcerea din Asia la Constantinopol1 1. Moise, acel mare rob al Iui Dumnezeu, capul profeţilor, omul care a mers pe mare, care a tulburat văzduhul, care a pregătit masă în pustie, care a fost părăsit de mama sa, da r mântuit de fiica prigonitorului său - l-a n ă scut m aica lui, dar l-a luat o egipteancă şi l-a crescut - , a fost crescut în Egipt, d a r locuia în ceruri. Acest om, deci, care a ridicat a tâ te a trofee, a c e st om a tâ t d e mare a părăsit poporul patruzeci de zile, şi la întoarcere a găsit poporul făcându-şi idoli şi răsculându-se. Eu nu v-am părăsit patruzeci de zile, sau cincizeci, sau o sută de zile, ci mai mult, şi v-am găsit veseli, înţelepţi şi statornici în credinţă. Sunt eu oare mai mare de câ t Moise? Doamne fereşte! Ar fi c ea mai mare nebunie s ă spun aceasta. Ci este a şa pentru că poporul acesta e mai bun d e câ t poporul acela. Pentru a c e e a şi Moise, la pogorârea din munte, a ţinut d e rău pe Aaron pentru răscoala poporului; şi mâniindu-se, l-a certat pentru că s-a plecat voinţei lor. Eu însă, la întoarcerea mea, vă împletesc cununi şi laude. Unde e călcare de lege, acolo trebuie ne apăra t s ă urmeze şi acuzaţia şi blamul; dar unde e viaţă îmbunătăţită, acolo s e cuvin laude, aplauze, cununi. De aceea, chiar dacă s-a prelungit mai mult timp ş ed e re a m e a departe de voi, nu-mi pare rău, pentru că aveam încredere în dragostea voastră şi în deplinătatea credinţei voastre. Ştiam că Biserica, soţia mea, e ste întărită în curăţia ei. Aşa s e întâmplă de obicei şi în căsniciile din lume. Când un b ă rbat ştie că are o femeie desfrânată, nu-i îngăduie să iasă afară din casă; iar da că el e silit s ă facă o călătorie undeva, atunci s e g ândeşte s ă s e întoarcă repede, îmboldit 1. P.O. 52, 421-424. LA ÎNTOARCEREA DIN ASIA 135 de boldul bănuielii; dar bărbatul care are o soţie curată şi cinstită nu se teme s ă întârzie afară, căci a lăsat paznic bun chiar purtările soţiei. Aşa s-a întâmplat şi cu mine şi cu Moise. Moise, pentru că avea c a soţie sinagoga, c e a care nu ,şe putea îndrepta, când a lăsat-o singură a făcut desfrânare, şi Dumnezeu l-a trimis, zicându-i: "Scoală-te, c o b o a r ă c ă fărădelege a fă c u t poporul tău"2. Eu n-am primit o astfel de poruncă. Când s e întâmplă s ă fiu putină vreme bolnav cu trupul, lipsa m e a din mylocul vostru nu mă nelinişteşte, ci, dimpotrivă, de la voi a şteptam să capăt vindecarea bolii mele. "Că n u cei să n ă to şi au n e vo ie d e doctor, ci cei b o lnavi" 3. Aşa că, deşi am întârziat puţin, so co t că a ce asta n-a fost spre paguba voastră, ci spre îmbogăţirea voastră; că lucrurile pe care le-am îndreptat eu, dar, mai bine spus, harul lui Dumnezeu, sunt cununa voastră, su n t izbânda voastră. De a c e e a mă bucur şi dăntuiesc, de a c e e a cred că zbor, şi nu pot povesti măreţia acestei bucurii. Deci ce s ă fac? Cum s ă a răt bucuria sufletului meu? Ca mărturie chem conştiinţa voastră, pentru că văd că e plină de bucuria întoarcerii mele; iar bucuria a ceasta e ste atât cununa, cât şi lauda mea. Dacă prezenta mea, a unui singur bărbat, a umplut d e o astfel de bucurie a tâ ta popor, gândiţi-vă câtă bucurie a umplut sufletul meu vederea voastră! Bătrânul Iacov, când l-a văzut p e Iosif, pe unul dintre fiii lui, s-a bucurat şi s-a odihnit cu duhul; eu, însă, văd nu un singur Iosif, ci pe voi, pe toti, la fel ca acela şi mă bucur. Mă bucur pentru că m-a primit raiul meu, mai bun decât celălalt rai. Acolo era şarpele care ispitea, aici Hristos, Care săvârşeşte Tainele; acolo Eva ispitea, aici Biserica încununează; acolo Adam era ispita, aici, poporul stă lipit de Dumnezeu; acolo, feluriţi pomi, aici, daruri felurite. în rai pomii se veştejeau, în Biserică pomii dau roade; în rai fiecare fel d e săm ân ţă rămânea în sta re a în care era, pe când în acest rai, dacă găsesc vita sălbatică, o fac îndată bună Ia gust; de găsesc măslin sălbatic, îl fac măslin 2. leş. 32, 7. 3. Matei 9, 12. 136 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR bun. Aşa e ste felul acestui pământ. Pentru aceea mă bucur şi nu las s ă nu s e arate bucuria. Primiţi, iubiţilor, bucuria mea, a şa cum aţi îndurat lipsa mea a tâ t de îndelungată. Dacă sluga cuiva, trimisă la vreo tre abă, nu s e întoarce, căutaţi să aflaţi pricina întârzierii sale, s ă aflaţi unde şi-a cheltuit timpul. Şi eu su n t sluga dragostei voastre. M-aţi trimis şi voi pe mine, nu plătindu-mă cu bani, ci arătându-mi dragoste. Mă bucur că su n t în sliyba unei astfel d e robii, şi nu doresc nicicând s ă scap de a ceastă robie. Robia aceasta mi-e mai scumpă d e câ t libertatea. Robia a c e a sta îmi va da un scaun în tribunalul acela fericit. Robia ac e a sta nu vine în urma unei constrângeri, ci a voinţei. Că cine nu va sluji cu foarte mare bucurie dragostei voastre, a unor oameni care ştiţi s ă iubiţi cu a tâta ardoare? De-aş avea inimă de piatră, mi-aţi face-o mai moale c a ceara. Ce s ă spun de dragostea şi bucuria voastră, pe care aţi arătat-o ieri, când vocile voastre străbăteau p ân ă în înaltul cerului? Aţi sfinţit chiar văzduhul şi aţi făcut din oraş biserică! Eu eram cinstit, şi Dumnezeu slăvit. Ereticii, făcuţi d e ruşine, şi Biserica, încununată. Pentru că mare e ste veselia mamei când copiii sa r d e bucurie! Şi mare e ste veselia păstorului când zburdă mieii turmei. Am venit şi m-am bucurat de virtuţile voastre; am auzit că aţi luptat cu ereticii şi că aţi combătut noutăţile introduse d e ei la botez. Aveam, deci, dreptate când spuneam că o soţie cuminte ştie, în lipsa soţului, s ă i îndepărteze pe cei ce vor să-i strice căsnicia, ştie s ă izgonească lupii în lipsa păstorului. Da, corăbierii au scăpat de la înec corabia fără căpitan, ostaşii au câştigat biruinţa fără general, ucenicii au propăşit fără dascăl, fiii su n t tari fără părintele lor. Dar, mai bine spus, nu fără părintele lor, pentru că propăşirea voastră este bucuria mea, slava voastră, cununa mea. - Moi doream, îmi spuneţi voi, s ă facem Paştile cu tine. - împlinesc dragostea voastră, pentru că văd că d e pe feţele voastre a dispărut mânia. Că da că tatăl s-a împăcat îndată cu fiul cel risipitor, când l-a primit şi nu l-a pedepsit, ci, dimpotrivă, l-a îmbrăţişat, apoi cu mult mai mult vor face ace a sta fiii când îşi primesc tatăl. Cu to a te a ce stea , vă LA ÎNTOARCEREA DIN ASIA 137 răspund şi la întrebarea voastră. Ati dorit s ă faceţi Paştile cu mine? nimeni nu vă opreşte s ă faceţi astăzi cu mine Paştile! Dar p oa te că veti zice: - Putem oare sărbători de două ori Paştile? - nu, ci o dată, dar aceasta adesea. După cum soarele răsare totdeauna şi nu zicem că sunt mai mulţi sori, ci este un soare care răsare în fiecare zi, tot a şa şi Paştile: s e mănâncă totdeauna, s e sărbătoresc totdeauna, dar una e ste sărbătoarea noastră, noi nu suntem la fel ca iudeii; noi nu sliţjim locuiui, noi nu suntem robii necesităţii timpului; suntem întăriţi de cuvântul Stăpânului: "De câte ori veti mânca pâinea aceasta ş i veti bea paharul acesta, moartea Domnului vestiţi' 4. Şi astăzi noi vestim moartea lui Hristos. Atunci a fost sărbătoarea, da r şi astăzi e sărbătoare. Unde-i bucuria dragostei, acolo-i sărbătoare; şi unde îi găsesc pe fii bucuroşi, acolo sărbătoresc cea mai mare sărbătoare. Că sărbătoarea Paştilor e sărbătoarea dragostei. "Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât p e Fiul Său Unul-Născut L-a dat pentru ea"5. - Dar au fost botezaţi mulţi în lipsa ta. - Şi ce-i cu asta? Asta n-a împuţinat cu nimic harul, n-a şchiopătat darul lui Dumnezeu, n u prezenta m e a îi botează, ci prezenta lui Hristos. Oare omul e ste cel care botează? Omul întinde mâna, dar Dumnezeu conduce mâna. Hu vă îndoiţi de har, iubiţilor, pentru c ă harul e ste darul lui Dumnezeu. Ascultaţi cu luare-aminte cele ce am s ă spun! Când e vorba de o scrisoare împărătească pe care ati dobândit- o cu rugăminţile voastre, nu vă uitaţi cu ce condei a scris împăratul, nici pe ce fel de hârtie sau cu ce cerneală, ci un singur lucru căutaţi: dacă a iscălit-o împăratul. Tot a şa şi la botez: hârtia e ste conştiinţa voastră; condeiul e limba preoţilor; mâna e ste harul Sfântului Duh. Deci, fie prin mine, fie prin acela care a împlinit slujba de preot, mâna Sfântului Duh a scris, noi suntem slujitori, nu autori. Şi Pavel este slujitor: "Aşa să n e socotească p e n o i fiecare om: 4. 1 Cor. 11, 26. 5. loan 3. 16. 138 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR ca sliyito ri ai lui Hristos ş i ico n om i a i tainelor lu i Dumn e z e u '6. 'C e ai p e care să nu-1 fi primit?"7. Dacă am, înse am n ă că am primit; iar da că am primit, nu-i al meu, ci al Celui ce mi-a d a t darul. Mu vă îndoiţi dar, iubiţilor. Harul lui Dumnezeu e ste desăvârşit. Locul nu-i o piedică; puteţi s ă vă botezaţi fie aici, fie în corabie, fie pe drum. Filip a botezat pe cale8, Pavel în lanţuri9, Hristos pe cruce, pe tâlh a r10, prin răni, şi îndată tâlharui a fost vrednic s ă i s e d e schidă u şa ralului. Pentru a c e e a mă bucur şi mă veselesc. Vă c er s ă vă rugaţi pentru mine. însoţit d e rugăciunile voastre, am călătorit în Asia; cu ele m-am întors; cu rugăciunile voastre am trecut marea şi sy'utat de rugăciunile voastre am avut o călătorie fericită. M-am intrat în corabie fără voi, nici n-am ieşit fără voi; nu su n t în oraş fără voi, nici în biserică fără voi. Da, eram despărţit de voi cu trupul, da r unit prin dragoste. Vedeam Biserica voastră în timp ce călătoream pe mare şi cu săltări mă bucuram. Aşa e ste dragostea! riu cunoaşte hotare. Intram într-o biserică, mă apropiam de altar, înălţăm rugăciuni lui Dumnezeu şi ziceam: "Doamne, păzeşte Biserica p e care mi-al dat-o. Eu lipsesc cu trupul, dar mila Ta e ste acolo; mila Ta m-a adus aici şi e a îmi dă mai mult de câ t merit". Şi mulţimea de credincioşi de faţă acum în biserică îl mărturiseşte pe Dumnezeu. Văd via în floare, fără spini, fără urmă de mărăcini. Oile s e bucură şi nu-i nici un lup. Iar da că a fost vreunul, s-a schimbat şi s-a făcut oaie. Atât de mari sunt dragostea şi credinţa voastră, încât prin râvna voastră înflăcăraţi şi p e ceilalţi. însuşi Dumnezeu v-a păzit; El m-a adus; iar când am fost neputincios, am simţit ajutorul rugăciunilor voastre, pe care zilnic le cer în spryinui meu. Călătoria m e a a încununat c e ta te a voastră. Acum au văzut cu toţii că m-aţi iubit dintru început. 6. 1 Cor. 4, 1. 7. 1 Cor. 4, 17. 8. Cf. Fapte 8, 38. 9. Cf. Fapte 16, 33. 10. Luca 23, 43. LA ÎNTOARCEREA DIN ASIA 139 Deşi lipseam din mylocul vostru, totuşi m-ati avut ca şi cum a ş fi fost de faţă. Când eram în Asia ca s ă îndrept Bisericile, cei ce veneau de aici îmi spuneau: "Ai înflăcărat oraşulî". Şi, d e obicei, dragostea s e veştejeşte cu timpul; d a r dragoste a voastră a crescut din zi în zi. Iar dacă m ă iubeaţi pe când lipseam, apoi cred că mă iubiţi cu mult mai mult acum, când sunt de fată. Aceasta e comoara mea; a ce a sta e avuţia mea. De a c e e a cer rugăciunile voastre. Rugăciunile voastre îmi sunt zid şi apărare. Să nu zică nimeni: "Eu sunt slab; cum voi p u te a s ă mă rog pentru preot?". Ascultă ce spune Scriptura: 'Ş i s e făcea n eîn ceta t rugăciune p en tru Petru"11. Şi prin rugăciunea din biserică s-au dezlegat legăturile lui Petru12; Şi, iarăşi, rugăciunile au d a t curey predicii lui Pavel13. Rugăciunea a stins cuptorul d e foc14, rugăciun e a a închis gura leilor15, rugăciunea a ab ătu t mânia lui Dumnezeu16, rugăciunea a deschis raiul17, rugăciunea a deschis bolţile cerului18, rugăciunea a făcut mamă din cea ste a rp ă19, rugăciunea a străbătut cerurile20, rugăciunea l-a mântuit pe vameş21. Astfel de apărare vă cer, astfel de har vă cer. Şi Dumnezeul slavei. Care primeşte rugăciunile voastre, să-mi d e a mie cuvânt întru de schiderea gurii mele22, prin care s ă p ot duce Ia mântuire poporul încredinţat mie, prin harul Domnului nostru, prin Care Iui Dumnezeu Tatăi, împreună şi Sfântului Duh, cinste, slavă şi putere, în vecii vecilor. Amin. 11. Fapte 12, 5. 12. Cf. Fapte 12, 5-7. 13. Cf. Fapte 8, 22; 9, 11. 14. Dan. 3, 20-28. 15. Dan. 6, 17-23. 16. Cf. leş. 32, 11-13. 17. Cf. Luca 23, 42-43. 18. Cf. Matei 3, 16; Marcu 1, 10; Luca 3, 21-22. 19. Cf. Luca 1, 13. 20. Cf. Fapte 9, 4; 10, 31. 21. Cf. Luca 18, 13. 22. Cf. Ps. 53, 2; 118, 108. Omilie rostită când a trebuit să-l primească pe Severian1 După cum capul trebuie s ă Fie lipit de trup, to t a şa şi Biserica trebuie s ă fie lipită de preot, iar poporul d e conducător. Precum ramurile su n t unite cu rădăcinile, râurile cu izvoarele, a şa şi fiii cu părinţii şi ucenicii cu dascălul. Mu grăiesc fără rost a c e ste a dragostei voastre, ci pentru că tre buie s ă vă spun unele lucruri; d e aceea, nimeni s ă nu se tulbure, nici să-mi întrerupă cineva cuvântul; s ă crească în voi ascultarea ucenicilor şi s ă s e arate cât de mult vă iubiţi tatăl. împodobiti-mă, fiilor! Puneti-mi cununa ascultării voastre! Faceti-mă s ă Fiu socotit fericit de toti. Slăviti-mi învăţă tu ra prin ascultarea voastră, după îndemnul Apostolului care spune: "Ascultaţi d e mai-marii voştri ş i supuneti-vă lor, că ei priveghează p en tru v o i ca unii ce au să dea seam ă d e su fle te le vo a stre'2. Aceasta, deci, vă sfătuiesc d e mai înainte, c a s ă nu albă nimeni mândria s ă s e împotrivească sfatului meu. Sunt tată, şi tatăl trebuie neapărat s ă d e a sfaturi fiilor. Ceea ce lucrează firea în părinţii trupeşti, a c e e a lucrează în noi harul Duhului Sfânt. Sunt tată; un ta tă care tremură mult pentru fiii lui, încât sunt gata să-mi vărs sângele meu pentru voi. în a ceasta nu-mi datoraţi nici o recunoştinţă. Este o lege apostolică şi o poruncă a Domnului care zice: ' Păstorul cel b u n su fletu l să u îşi p u n e p entru oile sa le '3. Dar şi voi s ă faceţi acelaşi lucru pentru mine. Că şi voi sunteţi legaţi de mine prin aceeaşi dragoste. L-ati auzit şi pe Pavel care spune: "îmbrătişati-i p e Priscila ş i Acvila, împreună-lucrători cu 1. P.O. 52, col. 423-4-26. 2. Evr. 13, 17. 3. loan 10, 11. LA PRIMIREA LUI SEVERIAN 141 m in e în Hristos; care şi-au p u s grum azul lor p en tru su fletu l m eu"4. După cum e ste frumos ca păstorul s ă moară pentru oi, tot aşa, iarăşi, e ste frumos c a şi oile să nu s e de spartă de păstor nici prin moarte. Când oile nu s e de sp a rt d e păstor, n-au d e ce s ă se te am ă d e lup, de diavol. Căci zidul dragostei e ste mai tare ca diamantul. "Fratele a ju ta t d e frate e ste ca o ceta te tare ş i întărită"5. Aceasta o pun înainte, ca, după cum v-am spus, s ă mă ascultaţi cu to a tă dragostea şi nimeni din voi s ă nu înceapă s ă s e tulbure. Voi vorbi de un lucru d e care merită s ă vorbeşti în biserică şi pe care se cuvine să-l asculţi cu plăcere. Vă voi vorbi despre pace. Şi ce e ste mai potrivit d e câ t ca preotul lui Dumnezeu să îndemne poporul la pace? Nu-i nici o împotrivire acolo unde e ste o solie sfântă şi unde solul e ste primit. Vă voi vorbi de sp re pace, pentru care S-a pogorât Fiul lui Dumnezeu pe pământ, ca s ă împace, prin sângele Său, nu numai pe cele care sunt pe pământ, ci şi p e cele din ceruri şi s ă u ne ască p e cele de pe pământ cu cele din cer. Vă voi vorbi de pace, pentru care Fiul lui Dumnezeu a suferit, pentru care a fost răstignit şi îngropat, pe care ne-a lăsat-o c a moştenire, pe care a dat-o c a zid Bisericii, pe care a pus-o ca scut împotriva diavolului, pe care ne-a dat-o ca sabie împotriva demonilor, pe care a pus-o ca port plin de linişte pentru credincioşi, pe care a dat-o ca mijloc d e iertare a păcatelor. Aceasta e ste solia pe care v-o aduc. Să nu mă faceţi de ruşine, s ă nu acoperiţi cu necinste sabia mea; dati-mi ascultare, rogu-vă. Multe lucruri triste s-au petre cut d e curând în Biserică; mărturisesc înaintea lui Dumnezeu că nu laud tulburările, nu iubesc răzvrătirile. Dar să le lăsăm la o parte pe toate a cestea. Oprifi-vă, Iiniştiti-vă, stăpâniti-vă inimile, înfrângeti-vă mânia. E d e ajuns cât a suferit Biserica! Să se termine, s ă înceteze tulburarea! Aceasta e plăcerea lui 4. Rom. 16. 3-4. 5. Pilde 18, 19. 142 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Dumnezeu şi dorinţa p re a binecredinciosului nostru împărat. Că trebuie s ă ascultăm şi d e împăraţi, mai cu seamă când şi ei ascultă d e legile bisericeşti. Pentru c ă zice Apostolul: ' Supuneţi-vă împăraţilor ş i dregătorilor“6. Cu a tâ t mai mult trebuie s ă ascuităm d e un împărat care lucrează pentru Biserică! Dacă, deci, am pregătit sufletele voastre pentru primirea soliei mele, primiti-1 p e fratele nostru Severian episcopul. Vă mulţumesc că ati primit cuvintele mele cu aplauze. Mi-ati d a t fructul ascultării. Mă bucur c ă am semă nat săm ân ţa bună. Că, iată, am s ă culeg îndată snopii de grâu. Să vă d e a Domnul răsplata bunătăţii voastre şi plata ascultării. Acum I-ati ad u s lui Dumnezeu o adevărată jertfă, pentru c ă nimeni nu s-a tulburat la auzul acestui nume, ci 1-ati primit cu dragoste. îndată ce ati auzit cuvintele mele, ati aiungat din suflet to a tă mânia. Primiti-1, dar, cu inimă deschisă, cu mâinile întinse. Dacă s-a întâmplat vreun lucru trist, uitati-1! Când e timp de pace, nu-ti mai aduci aminte d e neînţelegere! Ca s ă fie bucurie în cer, bucurie pe pământ, bucurie şi veselie duhovnicească în Biserica lui Dumnezeu. Să ne rugăm, deci, c a Dumnezeu s ă învrednicească Biserica s ă aibă pace, să-i d e a o pace neclintită şi veşnică, în Hristos Iisus Domnul nostru. Căruia slava cu Dumnezeu Tatăl, împreună cu Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin. 6. Tit 3, 1. Omilie rostită înainte de exil1 1. Multe sunt valurile şi cumplită e furtuna! Dar nu mă tem! M-am s ă mă înec. Stau p e stâncă! înfurie-se marea! Stânca n-o poate clinti. Ridică-se valurile! Corabia lui Iisus nu poate s-o scufunde! Spuneti-mi, d e cine s ă mă tem? De moarte? "Pentru m ine viaţa e ste Hristos şi moartea câştig*2. îmi spuneţi d e surghiun? "Al Domnului e ste pământul ş i plinirea lui!"5. De confiscarea averilor? "nimic n-am adus p e lum e şi învederat e ste că nimic n u p u tem lua"4. Cele înfricoşate ale lumii le dispreţuiesc cu uşurinţă, iar de cele bune ale lumii râd. nu mă tem de sărăcie, nu doresc bogăţia, nu mă tem de moarte, nu doresc să trăiesc decât pentru sporirea voastră duhovnicească. De aceea vă şi amintesc cele ce s e întâmplă acum şi rog dragostea voastră s ă aibă încredere, nimeni nu poate s ă ne despartă. Ceea ce Dumnezeu a unit, omul nu poate s ă despartă. Dacă a spus aceasta Dumnezeu despre femeie şi bărbat - "Pentru aceasta va lăsa om ul p e tatăl său şi p e m ama sa şi s e va lipi d e fem eia sa şi vor fi cei doi un trup... Aşadar, ceea ce a unit Dumnezeu, om ul să nu despartă"5 - . d ed , dacă nu poti desface căsătoria, cu atât mai muit nu poti desface Biserica lui Dumnezeu. îi duci război? Dar nu poti vătăma p e Cel împotriva căruia lupţi. Pe mine mă faci strălucit, iar tu îti sfărâmi pu te re a în luptă cu mine. "Greu îţi e ste să lo veşti cu piciorul în bolduri"6, n u toceşti boldurile, ci-ţi însângerezi picioarele. Pentru că şi vaiurile nu sfărâmă stânca, ci ele su n t sfărâmate în spumă. 1. P.O. 52, col. 427—432. 2. Filip. 1, 21. 3. Ps. 23, 1. 4. 1 Tim. 6, 7. 5. Matei 19, 5-6. 6. Fapte 9, 5. 144 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Nimic nu-i mai puternic d e c â t Biserica, omule! Pune cap ă t războiului, ca s ă nu ti s e p u n ă capăt puterii tale. Mu te lua la luptă cu cerul. Dacă te războieşti cu un om, sau învingi sau eşti învins. Dar d a c ă te lupţi cu Biserica, e cu neputinţă s ă birui. Dumnezeu e mai puternic ca toţi. "Vrem oare să întărâtăm mânia lui D um nezeu? S u n tem oare n oi mai tari d ecâ t El?"7. Dumnezeu a întărit-o. Pentru ce încerci să o datini? Nu-I cunoşti puterea? "El caută la p ăm â n t şi-l face d e s e cutremură"8. Porunceşte, şi cele clătinate s e întăresc. Dacă ţine în picioare un oraş cutremurat*, apoi cu mult mai mult va p ute a ţine în picioare Biserica. Biserica e mai puternică d e câ t cerul. "Cerul ş i p ăm â n tu l vor trece, dar cuvintele Mele n u vor trece"9. - Care cuvinte? - "Tu e şti Petru ş i p e această piatră voi zidi Biserica Mea ş i porţile iadului n u o vor birui"10. 2. Dacă nu crezi în a ce ste cuvinte, crezi în fapte! Câţi tirani n-au vrut s ă biruie Biserica? Câte tingiri? Câte cuptoare? Câţi dinţi d e fiare şi săbii n-au fost ascuţite? Şi n-au biruit! Unde su n t cei c e i-au dus război? Au amuţit şi au fost daţi uitării. Dar Biserica unde-i? Străluceşte mai mult decât soarele! Aceia s-au stins, iar Biserica e nemuritoare. Dacă n-au învins când creştinii erau puţini, cum vor putea învinge acum, când credinţa a umplut lumea? "Cerul ş i păm ântul vor trece, dar cu vin tele Mele n u vor trece". Şi pe bună d rep tate. Lui Dumnezeu îi e mai dragă Biserica d e c â t cerul, n-a luat trupul cerului, ci trupul Bisericii. Cerul e pentru Biserică, nu Biserica pentru cer. Să nu vă tulbure, dar, deloc ceea ce se întâmplă. Dăruiţi-mi a tâ t numai: credinţă neclintită. 7. 1 Cor. 10, 22. 8. Ps. 103, 33.

• E vorba de cutremurul din timpul primului exil.

9. Matei 24, 35. 10. Matei 16. 18. OMILIE ROSTITĂ ÎNAINTE DE EXIL 145 Mu ştiţi oa re c ă Petru a umblat p e apă, c ă îndoindu-se puţin era s ă s e înece, nu din pricina firii nestatornice a apelor, ci din pricina slăbiciunii credinţei? Oare prin hotărâri omeneşti am venit aici? Oare m-a adus un om, că s ă mă doboare un om? nu spun aceasta cu trufie - Doamne fereşte! -, n-o spun ca s ă mă laud, ci pentru că vreau s ă întăresc sufletul vostru zdruncinat. Pentru c ă oraşul a rămas în picioare, diavolul a voit să cutremure Biserica. Spurcate şi p re a spurc ate diavole, n-ai biruit zidurile, şi te aştepţi s ă dărâmi Biserica? Biserica nu stă în ziduri! Biserica stă în mulţimea credincioşilor. Iată câţi stâlpi puternici, nu legaţi cu fier, ci întăriţi cu credinţa, nu sp u n c ă su n t mai puternici decât focul pentru că su n t a tâ t de mulţi, nu! Chiar de-ar fi numai unul, nu poti birui Biserica! Ştii doar, ştii câte răni ti-au dat mucenicii. Adeseori e ra ad u să înaintea ta o fată fragedă, care nu ştia de nuntă; e ra mai moale ca ceara, şi a ajuns mai tare ca piatra. I-ai strujit coastele, dar nu i-ai luat credinţa. Firea trupului a slăbit, d a r puterea credinţei n-a pier i t Trupul s e mistuia, dar sufletul întinerea. Carnea se topea, dar rămânea evlavia, n-ai biruit, diavole, o femeie, şi te aştepţi s ă birui a tâta popor? nu auzi c e sp u n e Domnul, că: ' Unde su n t adunaţi d o i sau trei în n um ele Meu, acolo su n t ş i Eu în m ijlocul lor"11? nu e ste El oa re de fată aici, unde-i a tâta popor întărit prin dragoste? El mi-e chezaş. nu mă încred în p u te re a mea. Am înscrisul Lui! Acela mi-e toiag, acela mi-e întărire, ace la mi-e port neînvolburat. De s-ar tulbura lumea toată, eu am înscrisul. Pe el îl citesc. Cuvintele Lui îmi su n t zid şi întărire. - Care sunt acestea? - "Eu s u n t cu voi în to a te zilele, până la sfârşitul veacului" 12. Hristos e ste cu mine, d e cine s ă mă tem? Pot s ă s e ridice împotriva m e a valurile mării, pot să se ridice oceane, 11. Matei 18, 20. 12. Matei 28, 20. lO-Omilii 146 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR poate să s e ridice mânia împăraţilor! Toate acestea-s pentru mine mal şubrede c a pânza de păianjen. Dacă n-ar fi dragostea voastră, nici azi n-aş voi s ă plec. Că eu totdeauna spun: "Doamne, facă~se voia Ta"13. n u ce vrea cutare sau cutare, ci c ee a ce voieşti Tu, Doamne! Tu îmi eşti turn. Tu îmi eşti stâncă neclintită. Tu îmi eşti toiag puternic. De vrea Dumnezeu să s e întâmple aceasta, să s e întâmple! De vrea să fiu aici, îi muitumesc. Oriunde ar vrea, îi mulţumesc. 3. nimeni s ă nu vă tulbure. Stăruiţi în rugăciune. Multe a făcut diavolul ca s ă taie râvna voastră întru rugăciune. Dar n-a reuşit. Ati ajuns meii râvnitori, mai înflăcăraţi. Mâine voi merge cu voi într-o procesiune. Unde sunt eu, sunteţi şi voi; unde sunteţi voi, su n t şi eu. Suntem un singur trup; nu s e desparte trupul de cap, nici capul de trup. Suntem d e spărţiţi prin loc, dar uniţi prin dragoste, nici moartea nu ne poate despărţi. Că de moare trupul meu, trăieşte sufletul şi-şi aduce aminte d e popor. Voi îmi sunteţi fii! Cum vă pot uita? Voi îmi sunteţi părinţi, voi îmi sunteţi viaţă, voi îmi sunteţi laudă. De sporiţi voi, m ă încununez eu. Viaţa mea îmi e ste o bogăţie ce s tă în comoara voastră. De mii şi mii d e ori su n t gata s ă mor pentru voi (şi cu a c e a sta nu vă fac un dar, ci vă plătesc o datorie, căci "păstorul cel b u n su fletu l să u îşi p u n e p en tru oi"14), su n t gata s ă mor de mii şi mii d e ori, s ă mi s e taie capul de mii şi mii d e ori. Moartea a ce a sta îmi e temei d e nemurire, uneltirile a cestea, pricină d e întărire. Se unelteşte oare împotriva m e a din pricina averilor, ca să mă întristez? Din pricina p ăcatelor, c a s ă sufăr? nu! Ci pentru dragostea pe care v-o port. Pentru că fac totul pentru ca voi să rămâneţi la adăpost, ca s ă nu intre nimeni în turmă, c a s ă rămână întreagă turma. Pricina luptelor mi-e de-zyuns pentru cunună. Ce n-aş suferi pentru voi? Voi îmi sunteţi părinţi, voi îmi sunteţi fraţi, voi îmi sunteţi fii, voi îmi sunteţi mădulare, voi îmi sunteţi trup, voi îmi sunteţi lumină; dar, mai bine spus, mai dulci de câ t lumina. 13. Matei 6. 10. 14. loan 10, 11. OMILIE ROSTITA ÎNAINTE DE EXIL 147 Mă luminează oare a tâta raza de soare cât dragostea voastră? Raza d e soare mi-e d e folos în viaţa aceasta, p e când dragostea voastră îmi împleteşte cunună în viaţa viitoare. Acestea le spun în urechile voastre, ale celor ce m ă ascultaţi. Şi care urechi sunt mai ascultătoare decât urechile voastre? Aţi privegheat a tâ te a zile, şi nimic nu v-a încovoiat! Mu v-a înmuiat nici lungimea timpului, nici teama, nici ameninţările. Aţi stat cu tărie împotriva tuturor. Şi pentru ce spun: aţi stat? Aţi săvârşit ce doream totdeauna: aţi dispreţuit lucrurile lumeşti, v-aţi lepădat d e lume, v-aţi mutat în cer, v-aţi slobozit din legăturile trupului, v-aţi luat la întrecere cu înţelepciunea c ea fericită. Acestea-mi su n t cunună, a c e stea mângâiere, a c e ste a îndemn, a c e ste a viaţă, a c e s te a temei de nemurire. 4. Dar îi văd p e unii care caută s ă m ă convingă s ă stărui şi mai mult în învăţăturile mele. Multe din su cc e se le mele sunt întoarse împotriva mea; în cele în care p ăream că su n t râvnitor, în acelea su n t socotit trândav. Cei care m-au de pus după pofta lor au învins în lupta a c e a sta prin felurimea uneltirilor. Mu ameninţau, ci stăruiau. Este acum timpul s ă vorbesc despre necazul meu. Este lege, da r legiuitorul e învins. Fiilor, mă ju r p e dragostea voastră, văd că s e pregăteşte război, că e ste oc ărât Dumnezeu. Văd că lupta s-a terminat, şi-l văd p e conducătorul luptei întristat. Văd adevărul veştejit şi viclenia în floare. Mi se spune: "Ai mâncat şi ai botezat!". Anatemă s ă fiu dacă am făcut aceasta! Să nu fiu numărat între episcopi. Să nu fiu cu îngerii. Să nu plac lui Dumnezeu! Dar chiar da că am mâncat şi am botezat, n-am făcut un lucru nelalocul lui. Fiţi cu mare luare-aminte la cele ce spun. Şi nu voi înceta s ă spun. Pentru mine a o spune nu-i o g reutate, iar pentru voi, întărire. Dar s ă ne întoarcem la c e e a ce voiam s ă spun. Mi se spu n e că am mâncat şi am botezat. Să-I d ep u n ă dar şi pe Pavel, că, d u p ă ce a mâncat, a dăruit temnicerului botezul15. îndrăznesc să spun: Să-L depună chiar pe Hristos, 15. Cf. Fapte 16, 33. 148 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR că după cină a dat ucenicilor Sfânta împărtăşanie16. Acestea sunt mari pentru noi. Acestea sunt semnele de bucurie ale păcii. Acestea sunt laudele poporului. A mea e cununa, al vostru rodul. Dar ştiţi, iubiţilor, pentru ce vor s ă m ă depună? Că n-am aşternut covoare, că nu m-am îmbrăcat în haine de mătase, că n-am îngăduit lăcomia lor la mâncare. Au crescut mari odraslele aspidei! încă a mai rămas sămânţa Izabelei! încă luptă harul împreună cu Ilie! Adu-mi-1 înainte pe minunatul şi bogatul predicator al vieţii, adică pe loan, pe săracul care nu avea făclie, dar avea lumina lui Hristos. Capul lui l-a poftit împreună-slujitoarea Evei, a ce e a care a fost piedică sfinţilor, a ceea care i-a prigonit p e profeţi, a ce e a care a predicat postul cu gând viclean, a ce ea care, egală în cinste cu numele viperei, a pus la cale dansul, dănţuind la ospăţul acela zadarnic, n-a poftit viată, n-a poftit mulţime de averi, nici vrednicie împărătească, nici altă bogăţie. - Dar spune-mi, omule, ce-a poftit? - Capul unui om! Dar ce spun? Hu numai al unui om, ci al unui binevestitor. Cu toate acestea, n-a biruit luându-i capul. I-a tăiat capul cerându-1, şi a primit repede pe tipsie pofta ei nelegiuită. Uită-te şi minunează-te d e puterea lui Dumnezeu! A fost pârât cel nevinovat şi i s-a tăiat capul. Dar cel căruia i s-a tăiat capul stă la dre apta lui Hristos, pe când a ce e a a şte ap tă neîndurătoarea osândă. Din nou să m ânţa aceleia, din nou săm ân ţa cea spinoasă caută şi se grăbeşte. Dar Irodiada, cerând capul lui loan, cere iarăşi dans, nu dansul pe care-1 dansăm cu picioarele, ci un dans înţepenit. Iarăşi strigă şi zice loan: "IIu ţi s e cade să ai p e fem eia fratelui tău"17. 5. Dar ce să spun? Timpul de acum e timp d e lacrimi. Toate s e îndreaptă spre necinste şi p e to a te le ju d e c ă timpul. Aurul slăveşte totul. Dar adu-mi-1 pe sfântul David, care sp u n e şi strigă: "Aur de-ar curge, n u vă lipiţi inima d e ei"18. 16. Cf. Luca 22, 19-20; 1 Cor. 11, 25. 17. Marcu 6, 18. 18. Ps. 61, 10. r Spune-mi, însă, cine a d a t drumul acestui glas? Oare nu cel ce stă te a în vârful împărăţiei? Oare nu cel ce poruncea cu putere împărătească? Dar nu umbla după răpiri, nu-i era gândul la nimicirea bunei-credinte, nici nu s e îngrijea de comori, ci d e adunarea oştirilor. Mu fă cea p e placul femeii lui. Fugiţi dar, femei, d e adunări străinei Mu dati bărbaţilor voştri sfaturi rele! întemeiati-vă pe cele ce spuneţi! Oare v-am stins flacăra? Oare v-am muiat inima? Ştiu c ă voi, care sunteţi fiicele Măriei, v-ati folosit, iar celelalte su n t săturate fără vin şi îmbătate d e iubirea d e arginti, după cum strigă şi predică fericitul Pavel, spunând: "Rădăcina tuturor relelor e ste iubirea d e argint"19. Tot a şa şi femeile neîntelepte îşi a s tupă urechile şi nasc, în loc de săm ân ţă bună, spini. Dar, vă rog, s ă nu a runc săm ân ţa ca pe piatră. Sunt plugarul lui Hristos, d e la Care s ă aud: "Bine, slugă bună, intră în c asa Mea". Să nu mi se sp u n ă în locul acestor cuvinte: "Bine, slugă rea!". Dar, vă rog, s ă strălucească viata voastră înaintea oamenilor. Să nu stricăm sta rea noastră, ci să slăvim, s ă mulţumim. Cei bogaţi. Celui bogat, cei săraci, lui Hristos, Celui iubitor d e oameni şi iubitor d e săraci, cei puternici, puternicelor Lui mâini. Şi a ce stea de sp re voi. Poate că Dumnezeu îngăduie c a eu să sufăr ace stea , p e care le vor ei împotriva mea, pentru ca s ă pună la încercare, prin suferinţe, viaţa mea. Că în osteneli negreşit stă biruinţa şi în lupte se găteşte cununa. Da, şi dumnezeiescul Pavel spunea: "Călătoria am să vâ rşit credinţa am păzit; d e acum îm i e ste gătită cununa dreptăţii"20; d e care cunună s ă ne învrednicească Stăpânul tuturor, în veci. Amin. OMILIE ROSTITĂ ÎNAINTE DE EXIL 1 4 9 19. 1 Tim. 6, 10. 20. 2 Tim. 4, 7-8. Omilie rostită la plecarea în exil1 1. Strălucit ne e cuvântul, fraţii mei, şi strălucită sărbătoarea; marea e întinsă şi lină, netulburată de furia vânturilor. A venit mama păcii, care potoleşte furia vânturilor. "Mamă va zice Sionului om u l ş i om s-a n ă scu t in e l ş i în su şi Cel-Preaînalt l-a în tem eia t p e el"2. Vor s ă mă depună, fiii mei! Dar d e ce s ă mă tem de moarte? "Pentru m in e viaţa e ste Hristos ş i moartea câştig"5. Mă vor trimite în surghiun? "Al Domnului e ste p ăm â n tu l şi plinirea lui"4. îmi vor confisca averile? "Nimic n-am adus p e lum e ş i învederat e ste că nici n u p u tem lua ceva"5. Dar ştiţi voi, fraţilor, pentru care pricină vor s ă m ă d e pună? Pentru că n-am întins covoare, pentru că n-am îmbrăcat haine d e mătase, pentru că n-am îngăduit lăcomia lor la mâncare, pentru că nu le-am oferit aur şi argint. Mi se spune: "Ai mâncat, ai băut şi ai botezat!". Anatemă s ă fiu d a c ă am făcut asta! Să nu fiu numărat cu episcopii, s ă nu fiu cu îngerii, să nu plac lui Dumnezeu. Dar chiar dacă am m âncat şi am botezat, n-am făcut nimic nepotrivit spuselor Scripturii. Să-l dep u n ă atunci şi pe Pavel Apostolul că, după c e a mâncat, a dăruit temnicerului botezul6. Să-L depună chiar pe Hristos, că d u p ă cină i-a împărtăşit pe ucenici7. Văd multe valuri, furtună cumplită şi lăncile pregătite. Iar eu, cârmaciul, în mijlocul unei mari furtuni, stau la cele două pupe ale corăbiei, adică Vechiul şi noul Testament, şi 1. P.O. 52, col. 435-438. 2. Ps. 86, 4. 3. Filip. 1, 21. 4. Ps. 23, 1. 5. 1 Tim. 6, 7. 6. Cf. Fapte 16, 33. 7. Cf. Luca 22, 20; I Cor. 11, 25. LA PLECAREA ÎN EXIL 151 cu vâslele îndepărtez furtuna. Mu cu vâsle d e lemn, ci cu cinstita cruce a Stăpânului am s ă prefac furtuna în vreme liniştită. Stăpânul porunceşte, şi robul s e încununează. De a c e e a nu îl dă în mâna diavoluiui. Mu ştiu oare oamenii că vasul cel curat s e vădeşte când e pus alături d e unul murdar? Vă pun înainte, fraţilor, trei temeiuri: credinţa, încercarea, curăţia. Dacă spuneţi că înduraţi credinţa, imitaţi pe fericitul Avraam, care era înaintat în vârstă, şi a primit roade pârguite. Iar de spuneţi că înduraţi încercarea, imitaţi-1 pe fericitul Iov. Cunoaşteţi purtarea lui, aţi auzit d e răbdarea lui şi nu vi-e ascuns sfârşitul lui. Iar d a că vreţi s ă înduraţi curăţia, imitaţi-1 pe fericitul Iosif, care a fost vândut în Egipt şi a scăpat Egiptul d e foamete. I s-a adăugat lui ispită din partea desfrânatei egiptence, cea robită dragostei, care s-a aşez at lângă el şi i-a spus: "Culcă-te cu mine!". Voia egipte an c a să-l lipsească în Egipt d e curăţie. Aici voieşte egipteanul. Dar nici a ce e a nu l-a doborât pe sfânt, nici acesta pe acesta. Ci s-a a rătat în acelaşi timp şi puritatea libertăţii, şi nobleţe a fiilor, şi desfrânarea barbarului. 2. Hoţul nu vine, fraţilor, unde-s paie, fân şi lemne, ci unde-i aur, sau argint, sau mărgăritare. Tot a ş a şi diavolul nu intră unde-i omul desfrânat, spurcat, răpitor, lacom, ci unde locuiesc cei ce duc viată singuratică. Fraţilor, vreau să-mi ascut limba împotriva împărătesei. Dar ce s ă spun? Izabela s e înfurie, şi Ilie fuge. Irodiada s e veseleşte, şi loan e ste înlănţuit. Egipteanca minte, şi Iosif e ste întemniţat. De mă vor surghiuni, îl voi imita pe Ilie! De m ă vor arunca în mocirlă, pe Ieremia. De mă vor arunca în mare, pe Iona! De mă vor arunca în groapă, p e Daniel. De mă vor bate cu pietre, pe Ştefan. De-mi vor tăia capul, pe loan înaintemergătorul. De mă vor bate cu toiegele, pe Pavel. De m ă vor tăia cu fierăstrăul, p e Isaia. Dare-ar Dumnezeu s ă fiu tăiat cu fierăstrău de lemn, ca s ă mă desfătez d e dorul crucii. Cea trupe ască s e luptă cu cel netrupesc. Cea îmbăiată şi parfumată şi încolăcită cu b ărbat s e luptă cu Biserica c e a curată şi fără d e pată. Dar şi e a va fi văduvă, fiindu-i încă în viaţă 152 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR bărbatul. Pentru c ă eşti femeie şi vrei s ă văduveşti Biserica. Aseară mă numea al treisprezecelea apostol, iar astăzi mă numeşte Iudă. Ieri s tă te a în toată voia alături de mine, iar astăzi fuge de mine c a de-o Fiară. Ar trebui să s e stingă de la noi soarele, luna să nu se mai arate şi numai cuvântul Iui Iov s ă nu se uite. Şi Iov a îndurat o lovitură c a aceasta, dar n-a strigat altceva d e câ t atât: "Fie n um ele Domnului în veci binecuvântat!"8. Iar când femeia lui striga zicându-i: "Spune un cuvânt împotriva Domnului ş i moril"9. Iov a certat-o spunând: "Pentru ce ai grăit ca o fem e ie fără d e m inte?"10. O, femeie nerecunoscătoare! O, plasture d e dureri! Oare, femeie, aşa-ti grăia Iov când al fost bolnavă? Oare nu îndepărta boala de la tine cu rugăciuni şi faceri de bine? Când trăiai în curţi împărăteşti, când aveai averi, când erai slujită c a o împărăteasă, nu grăiai aşa. Iar acum, când îl vezi pe Iov zăcând pe gunoi, mâncat de viermi, a sta spui: "Spune un cuvânt împotriva lui D um nezeu ş i mori"? riu i-e de Eţjuns lui cercetarea vremelnică, ci-i mai pricinuieşti, prin cuvânt, şi chin veşnic? Dar ce i-a răspuns Iov? "Pentru ce ai grăit ca o fem e ie fără d e m inte? Dacă le-am p rim it p e cele b u n e din m âna Domnului, n u le vom răbda oare ş i p e cele rele?"11. Dar a ce a stă nelegiuită, a ceastă ticăloasă şi nouă Izabelă nu strigă şi zice..., ci-mi trimite consuli şi tribuni, şi numai mă ameninţă. Dar ce m ă priveşte? Pânze de păianjen trimise d e păianjen! Fraţilor, în osteneli stă biruinţa şi în lupte se găteşte cununa, d u p ă cum sp unea nu demult dumnezeiescul Pavel: "Lupta cea bună am luptat, călătoria am săvârşit: credinţa am păzit; d e acum îm i e ste gătită cununa dreptăţii, p e care mi-o va da Domnul, Dreptul Judecător, în ziua aceea"12. Că ale Lui su n t slava şi puterea în vecii vecilor. Amin. 8. Iov 1, 21. 9. Iov 2, 9. 10. Iov 2, 10. 11. Iov 2, 10. 12. 2 Tim. 4, 7-8. Omilie rostită la întoarcerea din primul exil1 1. Ce s ă spun sau ce s ă grăiesc? Binecuvântat s ă fie Dumnezeu! Asta am spus la plecare, a sta o spun şi la întoarcere şi n-am încetat s-o spun cât timp am fost acolo. Vă aduceţi aminte că l-am ad u s în mijloc pe Iov şi am spus: 'Fie n um ele Domnului bin ecu vâ n ta t in v e c i'2. Acest amanet vi l-am lăsat la plecare, ace a stă mulţumire o proclam din nou: "Fie n um ele Domnului b in ecu vâ n ta t în veci". Faptele su n t felurite, dar lauda ad u să lui Dumnezeu e aceeaşi. Când am fost alungat mulţumeam, mulţumesc şi când mă întorc. Faptele su n t felurite, d a r acelaşi e scopul iernii şi al verii. Un singur scop: rodnicia câmpului. Binecuvântat fie Dumnezeu că a îngăduit s ă plec! Binecuvântat fie iarăşi c ă m-a chemat să mă întorc. Binecuvântat fie Dumnezeu că a îngăduit furtuna. Binecuvântat fie Dumnezeu c ă a potolit furtuna şi a făcut linişte. Spun aceasta, ca s ă vă fac să-L binecuvântaţi pe Dumnezeu. îti merge bine? Binecuvântează pe Dumnezeu, şi binele rămâne. îti merge rău? Binecuvintează p e Dumnezeu, şi răul s e duce. Iov, când era bogat, mulţumea lui Dumnezeu; când a ajuns sărac, iarăşi îl slăvea p e Dumnezeu. Mici atunci nu răpea averile altora, nici acum nu hulea. Timpurile erau felurite, d ar sufletul i-a fost unul. Vremea bună n-a slăbit virtutea cârmaciului, d a r nici furtuna nu l-a înecat. Binecuvântat să fie Dumnezeu, şi pentru că am fost despărţit de voi, şi pentru că am venit iarăşi la voi. Am fost despărţit d e voi cu trupul, d a r nu cu sufletul. Vedeţi câte au făcut uneltirile vrăjmaşilor? Au mărit îâvna, au înflăcărat dorinţa, mi-au făcut nenumăraţi prieteni. Mai înainte, mă iubeau numai ai mei; acum, m ă cin- 1. P.Q. 52, 439-442. 2. Iov 1, 21. 154 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR stesc şi iudeii. Mădăjduiau duşmanii să mă de spartă de ai mei, şi au i-au adus alături d e mine şi pe străini. Dar nu lor li se cuvine mulţumire, ci lui Dumnezeu, Care a folosit răuta te a lor spre slava mea. Căci iudeii au răstignit pe Domnul nostru, da r s-a mântuit lumea; nu dau însă mulţumire iudeilor, ci Celui răstignit. Să vadă vrăjmaşii în ce chip vede Dumnezeul nostru. Să vadă pa ce a p e care au născut-o (fără voie) uneltirile lor, slava pe care au pregătit-o. înainte, numai biserica era plină; acum, întreaga piaţă s-a făcut biserică. De acolo şi p ân ă aici nu s e văd d e câ t capete, nimeni n-a poruncit adunării voastre tăcere, şi totuşi toti tăceţi, toti sunteţi pătrunşi d e smerenie. Unii cântă psalmi, iar alţii îi fericesc p e cei ce cântă. Astăzi su n t jocuri la circ, şi nimeni nu-i acolo; ci toti s e revarsă în şuvoaie la biserică. Da, şuvoi e adunarea voastră, şuvoaie su n t vocile voastre; s e ridică până la ceruri şi exprimă dragostea voastră fată de părintele. Rugăciunile voastre su n t pentru mine mai strălucitoare decât diadema. Bărbaţii împreună cu femeile, căci "în Hristos n u e ste nici bărbat, nici fem eie"3. Dar cum voi vorbi de puterile Domnului? Ştiţi acum câtă dreptate aveam când spuneam: De îndură cineva fără clătinare încercările, culege mare rod d e pe urma lor. 2. Pentru a c e e a v-am chemat la biserica Sfinţilor Apostoli. Am venit eu, cel surghiunit, la cei surghiuniţi. Eu am căzut pradă uneltirilor, aceia au fost surghiuniţi. Am venit la Timotei, noul Pavel. Am venit la sfintele trupuri care poartă semnele lui Hristos. niciodată nu te temi d e încercări dacă sufletul ti-e viteaz. Aşa au fost încununaţi toti sfinţii. Mare e ste durerea trupurilor, dar mai mare liniştea sufletelor. Facă Dumnezeu s ă fiti totdeauna în încercări! Aşa şi păstorul s e bucură când îndură osteneli pentru oi. Ce s ă vorbesc? Unde să semăn? Loc deşert nu am. Unde s ă lucrez? n u am vie în paragină. Unde s ă clădesc? Biserica e ste încheiată! Plasele mele s e rup d e mulţimea peştilor. 3. Qal. 3, 28. LA ÎNTOARCEREA DIN PRIMUL EXIL 155 Ce s ă fac? Mu e timpul de lucru. De a ce e a vă îndemn, nu pentru că aveţi trebuinţă d e învăţătură, ci c a s ă a ră t dragoste a me a mare pentru voi. Pretutindeni spicele su n t coapte. Peste to t numai oi, şi nici un lup; p e ste tot numai spice, şi nici un spin; p e ste to t numai vii, şi nici o vulpe. Rarele sălbatice s-au înecat, lupii au fugit. Cine i-a alungat? n u eu, păcătosul, ci voi, oile! Ce oi d e bun neam! în lipsa păstorului, lupii au fost puşi pe fugă. Ce frumoasă soţie, dar, mai bine spus, ce cinstită! în lipsa soţului, i-a alungat pe cei ce voiau să-i strice casa. Ce soţie frumoasă şi cinstită! Şi-a arătat şi frumuseţea, şi-a a rătat şi cinstea! Cum i-al alungat p e cei ce voiau să-ti strice casa? negreşit pentru că îti iubeşti bărbatul! Cum i-ai alungat pe cei ce voiau să-ti strice casa? Cu marea ta cuminţenie! "Eu n-am luat armele, nici lancea, nici scutul, spu n e soţia! Le-am a ră tat frumuseţea mea, şi n-au îndurat strălucirea!". Cum sunt ei acum? Tăcuţi d e ruşine! Cum suntem noi? Bucuroşi! împăraţii sunt cu noi, marii dregători cu noi! Ce s ă spun? Ce s ă vorbesc? "Sporească-vă Domnul p e voi ş i p e copiii voştri"4. Aici pun sfârşit cuvântului meu, aducând în to a te mulţumiri Bunului Dumnezeu, Căruia slavă în veci. Amin. 4. Ps. 113, 22. Omilie rostită după întoarcerea din cel dintâi exil1 1. Când Faraon i-a răpit lui Avraam pe Sarra, când barbarul şi vicleanul a răpit-o pe femeia a c e e a frumoasă şi cu bun chip, uitându-se la frumuseţea ei cu ochi răi şi voind s ă săvârşească faptă d e răzbunare2, atunci, da atunci, la început, Dumnezeu nu l-a împiedicat, ca să arate şi cureyul dreptului, şi cuminţenia femeii, şi desfrânarea barbarului, şi bunătatea lui Dumnezeu. Cureyul dreptului, că a îndurat cu mulţumire cele întâmplate; cuminţenia femeii, că a căzut în mâinile barbarului, da r şi-a pă strat cinstea; desfrânarea barbarului, că a intrat în p a t străin; bun ă tatea lui Dumnezeu, că a d a t dreptului cununa atunci când oamenii îşi pierduseră orice nădejde. Acestea s-au întâmplat atunci cu Avraam, d a r s-au întâmplat şi acum cu Biserica. Egiptean acesta, egiptean şi acela. Acela a avut însoţitori, acesta scutieri. Acela a vrut s-o răpească pe Sarra, acesta Biserica. Acela a tinut-o o noapte, a ce sta a intrat o zi. Nu i s-ar fi îngăduit nici o zi, da r s-a făcut a şa ca să se ara te cuminţenia miresei, c ă a intrat şi nu i s-a stricat frumuseţea cuminţeniei ei, deşi desfrânatul pre gătise totul, întocmise scrisorile şi mulţi din cei ai casei le iscăliseră. Uneltirea era desăvârşită, dar nu s-a ajuns la sfârşit. S-a arătat răutatea aceluia şi bunătatea lui Dumnezeu. Iar atunci barbarul acela şi-a cunoscut păcatul şi şi-a mărturisit fărădelegea. Că a spus lui Avraam: "Pentru ce ai făcut asta? Pentru ce ai spus: "îmi e ste soră"? Era aproape să păcătuiesc!" 3. Acesta, după ce a săvârşit nelegiuirea, luptă 1. P.O. 52, col. 443-448. 2. Cf. Fac. 12, 14-20. 3. Fac. 12, 18-19. după Întoarcerea din cel dintâi exil 157 mai departe. Ticălosule şi nenorocitule! Ai p ă c ă tu it potoleşte- te! riu adăuga păcat peste păcat. Sarra s-a întors, având cu e a bogăţie egipteană; s-a întors şi Biserica, având cu e a bogăţia sufletului, şi s-a a rătat mai cuminte. Uită-te la nebunia barbarului! L-ai izgonit pe păstor! Pentru ce ai sfâşiat turma? L-ai înlăturat pe cârmaci! Pentru ce ai sfărâmat cârma? Ai izgonit pe vier! Pentru ce ai smuls via? Pentru ce ai stricat mănăstirile? Ai imitat năvala barbarilor. 2. A făcut totul, ca să se arate vitejia voastră. A făcut totul, ca s ă afle că turma este păstorită aici de Hristos. Păstorul era departe, dar turma a rămas unită. S-a împlinit cuvântul Apostolului: 'Tiu numea când su n t d e faţă, ci ş i în lipsa mea, lucraţi cu frică ş i cu cutremur la mântuirea voastră"4. Vă ameninţau aşa, căci s e teme au de cu rb u l şi de dragostea voastră, de dorul ce-1 aveţi pentru mine. "Nu îndrăznim nimic, spuneau ei, cât e ste el în oraş. Dati-mM afară!". Bine. Duceti-mă afară, ca s ă cunoaşteţi darul Bisericii, ca să cunoaşteţi nobleţea fiilor mei, tăria ostaşilor, puterea celor cărora li s-a interzis, strălucirea diademelor, mulţimea bogăţiei, mărimea dragostei, tăria răbdării, floarea libertăţii, strălucirea biruinţei şi batjocura înfrângerii voastre! Ce lucruri noi şi nemaiauzite! Păstorul e afară, şi turma saltă de bucurie. Generalul e departe, şi ostaşii stau cu armele asupra lor. N-avea numai Biserica ostaşi, dar chiar oraşul ajuns e se biserică. Uliţele, pieţele, văzduhul s e sfinţiseră. Ereticii s e întorceau la credinţă, iudeii se făceau mai buni. Preoţii erau osândiţi, iar iudeii lăudau pe Dumnezeu şi veneau la noi. Aşa s-a întâmplat şi în timpul lui Hristos. Caiafa L-a răstignit, şi tâlharul L-a mărturisit. Ce lucruri noi şi nemaiauzite! Preoţii L-au omorât, şi magii I s-au închinat! Acestea să nu tulbure Biserica! Dacă nu s-ar fi întâmplat acestea, nu s-ar fi a ră tat bogăţia voastră. Ea e ra negreşit, dar nu s-ar fi arătat! La fel, cu dreptul Iov. Era drept, dar nu i s-ar fi arătat dreptatea dacă nu erau rănile, dacă nu erau viermii. Tot aşa 4. Filip. 2, 12. 158 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR şi cu bogăţia voastră: d a c ă nu erau duşmăniile, nu s-ar fi arătat. Dumnezeu, îndreptăţindu-Se înaintea lui Iov, zicea: "Crezi tu că-ţi răspund p entru altceva d ecâ t ca să te arăţi drept?"5. Au viclenit aceia, au luptat, dar au fost învinşi. - Cum au luptat? - Cu ciomegele! - Cum au fost învinşi? - Cu rugăciunile. "Dacă te lo v eşte cineva p e ste obrazul drept, întoarce-i-1 ş i p e celălalt"6. Tu aduci ciomege în biserică şi baţi? Unde e ste "pacea tuturor" tu începi război? Mici de loc nu te ruşinezi, ticălosule şi nefericitule, nici de vrednicia preoţiei, nici d e măreţia dregătoriei? Locul unde s e săvârşeşte botezul a fost umplut d e sânge; în locul în care s e dă iertarea păcatelor, a curs sânge. în ce război s e petrec unele ca acestea? împăratul, când intră aici, îşi aruncă scutul şi diadema. Tu ai intrat şi ai pus mâna pe ciomag. împăratul lasă afară şi semnele puterii lui. Tu ai adus aici semnele războiului. Dar pe mireasa mea deloc n-ai vătămat-o. A rămas cu frumuseţea neştirbită. 3. De a ce e a mă bucur. Dar nu mă bucur numai c ă aţi biruit. Dacă aş fi fost d e faţă, a ş fi împărţit biruinţa cu voi. Dar pentru că eram plecat, biruinţa e ste numai a voastră. Dar şi ace a sta e lauda mea; a şa că împart cu voi biruinţa; pentru că a şa v-am crescut, încât, chiar în lipsa părintelui vostru, v-aţi a ră tat nobleţea. După cum marii atleţi îşi arată tăria şi când antrenorul lor nu e d e faţă, to t a şa nobleţea credinţei voastre a vădit, şi în lipsa dascălului, frumuseţea voastră. Pentru ce e nevoie d e cuvinte? Pietrele strigă. Zidurile dau gias. Du-te în palatele împărăteşti, şi vei auzi îndată: "Popoarele Constantinopolului". Du-te p e mare, în munţi, în case! Pretutindeni e scrisă lauda voastră. Cu ce aţi învins? Nu cu bani, ci prin credinţă! O, popor care vă 5. Iov 40, 3. 6. Matei 5, 39. DUPĂ ÎNTOARCEREA DIN CEL DINTÂI EXIL 159 iubiţi dascălul! O, popor care vă iubiţi părintele! Fericit oraş! Mu datorită coloanelor şi a acoperişurilor de aur, ci datorită virtuţii voastre. Au fost a tâtea uneltiri, dar le-au biruit rugăciunile voastre. Şi pe bună dreptate. Rugăciunile erau stăruitoare, iar izvoarele de lacrimi, şiroaie. Aceia săgeţi, voi lacrimi. Aceia mânie, voi blândeţe. Să vă facă ce vor! Voi rugati- vă. Unde sunt aceia care vi s e împotriveau? Oare am pus noi mâna pe arme? Am încordat arcurile? Am slobozit săgeţi? n u ! n e am rugat, şi aceia au fugit. Ca o pânză de pă ianjen s-au destrămat, şi voi ca stâncile ati stat. Sunt fericit din pricina voastră. Ştiam şi mai înainte câtă bogăţie aveam. Dar acum mă minunez. Eram departe, şi poporul s-a mutat. Pentru un singur om, marea a ^juns oraş. Femei, bărbaţi, copii ne vârstnici, femei cu pruncii în braţe au înfruntat marea, au dispreţuit valurile. Robul nu s e mai tem e a de stăpân, femeia nu-şi mai adu ce a aminte c ă e slabă. Plata a eyuns biserică. Toate datorită vouă. Pe cine n-aţi învăţat?! Pe împ ărăteasă aţi luat-o în dansul vostru, nu voi a scunde râvna ei. nu spun a ce a sta ca s-o linguşesc pe împărăteasă, ci ca să-i laud credinţa, nu voi ascunde râvna ei! n-a luat arme, ci fapte de virtute. Am fost dus atunci, ştiţi cum. Că trebuie să vi le spun şi pe cele rele, ca s ă le aflaţi pe cele bune. Aflaţi dar cum am fost d u s şi cum m-am reîntors. "Cei ce sea mănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera. Mergând, mergeau ş i plângeau aruncând sem in ţe le lor; dar venindl vor veni cu bucurie ridicând sn o p ii lor"7. Cuvintele a c e ste a au ^juns fapte. Cu bucurie l-aţi primit pe cel p e care l-aţi petrecut cu lacrimi. Şi nu după multă vreme. După o zi s-au limpezit toate. Zăbava a fost pentru voi, că Dumnezeu limpezise totul d e la început. 4. Am s ă vă spun o taină. Treceam marea singur, d a r purtam în mine Biserica. Dragostea nu e strâmtă. Corabia nu era strâmtă, "intru noi n u su n te ţi strâmtoraţi"8. Am ple7. Ps. 125, 5-6. 8. 2 Cor. 6, 12. 160 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR cat gândindu-mă la voi. Eram despărţiţi cu trupul, d a r uniţi cu sufletul. Am plecat, rugând pe Dumnezeu şi încredintându- vă Lui pe voi, iubiţii mei. Am plecat; stăteam singur şi m ă gândeam la voi, sfătuindu-mă singur asupra plecării mele. Pe neaşteptate, în c ea dintâi zi, pe la mijlocul nopţii, însăşi prea iubitoarea d e Dumnezeu împărăteasă a trimis o scrisoare, în care sp u n e a a ce ste cuvinte - c ă trebuie să spun şi cuvintele ei "Să nu so co te a sc ă Sfinţenia Ta c ă am cunoscut cele întâmplate. Nevinovată sunt de sângele tău. Oameni răi şi stricaţi au p u s la cale uneltirea aceasta. De lacrimile mele e ste martor Dumnezeu, Căruia îi slujesc". Ce libatiune a vărsat! Lacrimile ei au fost libafiune, "Dumnezeului Căruia îi slujesc". Preoteasă, care s-a hirotonit singură, jertfind lui Dumnezeu, vărsând lacrimi, mărturisindu-se şi pocăindu-se, nu pentru preot, ci pentru Biserică, pentru poporul împrăştiat. Şi-a adus aminte, şi-a adus aminte şi de copiii ei, şi de botezul lor. "Mi-aduc aminte că prin mâinile tale au fost botezaţi copiii mei". Acestea le-a grăit împărăte asa . Dar preoţii, din invidie, nu ştiau locul unde fusesem dus. Şi lucru minunat d e spus, împărăteasa, tremurând ca pentru copilul ei, m ă căuta pretutindeni, negreşit nu cu trupul, ci prin ostaşii trimişi de ea. Nu ştia locul unde m ă găseam. A trimis ostaşi pe ste tot, temându-se s ă nu fiu ucis mişeleşte, să nu fiu omorât. "Să nu pierd vânatul", cum sp u n e a ea. "Aceasta numai: fac to t ce pot. Caut, numai s ă nu biruie duşmanii". Că duşmanii s e răspândiseră pretutindeni, întinzând plase c a s ă m ă prindă şi să m ă read u că în mâinile lor. împărăteasa I-a rugat apoi şi p e împărat; a căzut la genunchii lui şi l-a făcut p e so t tovarăş căutării mele. Cum ruga Avraam pe Sarra, a şa împără te asa p e soful ei. "L-am pierdut", sp unea ea, pe preot, d a r să-l aducem înapoi. Nu mai avem nici o nădejde d e împărăţie d a c ă nu-1 aducem înapoi. Nu pot avea vreo părtăşie cu cei ce au făcut aceasta". A vărsat lacrimi. L-a rugat pe Dumnezeu, a folosit to a te mijloacele ca s ă mă ad u c ă înapoi. Ştiţi şi voi cu DUPĂ ÎNTOARCEREA DIN CEL DINTÂI EXIL 1 6 1 câtă bucurie m-a primit, cum m-a îmbrăţişat ca pe mădularele ei, cum spu n ea că şi e a s-a sârguit împreună cu voi. Dragostea voastră n-a uitat cuvintele ei, a şa că ati primit-o ca pe mama bisericilor, pe hrănitoarea monahilor, p e apărătoarea sfinţilor, toiagul săracilor. Lauda ad u să ei e ste slavă lui Dumnezeu, cunună Bisericilor. Să mai vorbesc de dragostea ei fierbinte? Să mai spun d e cinstirea d a tă mie? Ieri, sea ra târziu, a trimis să-mi spună a c este cuvinte: "Spune- i: Rugăciunea mea s-a împlinit; am săvârşit fapta cea bună; mi-e mai frumoasă cununa a ce asta d e câ t diadema. Am primit p e preot; am d at trupului capul, corăbiei cârmaciul, turmei păstorul, cămării d e nuntă, mirele". 5. Au fost făcuţi d e ruşine adulterii. De trăiesc sau de mor, nu-mi mai pasă. Ati văzut ce fapte mari a săvârşit încercarea? Ce s ă fac pentru a vă da răsplata p e care o merită dragostea voastră? Răsplata p e care o meritaţi n-o pot da, d a r pe cea pe care o am, pe a ce e a o dau. Vă iubesc, a ş a încât su n t gata s ă vărs sângele meu pentru mântuirea voastră, nimeni nu are astfel de fii! nimeni nu a re o turmă ca aceasta! nimeni nu are ogor a tât de înfloritor! n u mai trebuie s ă lucrez. Eu dorm, şi spicele se îndoaie de rod. n u mai trebuie să mă ostenesc. Eu stau liniştit, şi oile biruie lupii. Cum s ă vă numesc: oi sau păstori, cârmaci, ostaşi sau generali? Pentru voi to a te a ceste numiri su n t adevărate. Când văd buna voastră rânduială, vă nume sc oi. Când văd purtarea voastră de grijă, vă numesc păstori. Când văd înţelepciunea voastră, vă numesc cârmaci. Când văd vitejia şi tăria voastră, vă numesc p e toti şi ostaşi, şi generali. Câtă ostenea lă v-ati dat! Câtă grijă fată de popor! Ati izgonit lupii, dar n-ati rămas nepăsători. Corăbierii care erau cu voi au fost împotriva voastră, ei au atacat corabia. Ati strigat: "Afară cu clerul acesta! Alt cler în Biserică!". Pentru ce mai e ra nevoie d e strigăt? Au plecat, s-au dus, au fugit fără să-i izgonească cineva, nu-i învinuia omul, ci conştiinţa:

• Dacă m-ar fi ocărât vrăjmaşul, a ş fi răbdat"9. Cei care erau

9. Ps. 54, 12. 11-Omilii 162 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR cu mine au ayuns împotriva mea; cei care cârmuiau corabia cu mine, aceia au vrut s ă scufunde corabia. M-am minunat de priceperea voastră. Nu vă spun a ce ste a ca s ă vă răzrătiti. Răscoală a fost c e e a ce au făcut ei; fapta voastră e râvnă. Că n-ati cerut s ă fie ucişi, ci s ă fie împiedicată fapta lor, şi spre binele vostru, şi spre binele Bisericii, ca s ă nu s e scufunde corabia. Curajul vostru n-a lăsat s ă se n ască furtuna; voinţa lor, însă, a d a t naştere furtunii. Dar eu nu mă gândesc la sfârşitul lucrurilor, ci la voinţa acelora. Tu, omule, care stai în fata altarului, căruia ti s-a încredinţat purtarea d e grijă a unui popor a tâ t d e mare, tu, care erai d a to r s ă opreşti răul, tu al înteţit furtuna, ai îndreptat sabia împotriva ta, ţi-aî mâncat cu gândul, dacă nu cu fapta, propriii tăi copii! Dar Dumnezeu te-a împiedicat. De a c e e a vă admir şi vă laud, că, după terminarea războiului şi încheierea p ă d i, vă gândiţi s ă fie pace deplină. Căci trebuie s ă fie înţelegere între cârmaci şi corăbieri. Dacă sunt învrăjbiri, se scufundă corabia. După harul lui Dumnezeu, voi aţi săvârşit pacea. Vă voi face pe voi părtaşi liniştii d e acum. Fără d e voi nimic nu voi lucra, apoi nici fără d e prea iubitoarea d e Dumnezeu împărăteasă. Că şi e a are grijă, s e îngrijeşte şi face totul ca p a c e a s ă rămână trainică, pentru ca Biserica să rămână nelovită. Am lăudat şi pricep e re a voastră, şi purtarea de grijă a împăraţilor. Că nu s e îngrijesc ei a tâ t d e mult d e război, c ât d e Biserică, nu atât d e oraş, c â t d e Biserică. Să-L rugăm pe Dumnezeu, să-I c erem, s ă stăruim în rugăciuni. Şi s ă nu n e trândăvim pentru că s-au terminat nenorocirile. De aceea, şi azi ne rugăm să se termine nenorocirile. Să-I mulţumim lui Dumnezeu că după cum atunci v-a făcut viteji, tot a şa şi acum v-a făcut râvnitori. Dar, mai presus d e toate, să-I mulţumim lui Dumnezeu, Căruia slava şi puterea, împreună şi Fiului, şi de-viatăfăcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Omilie la slobozirea canaaneencei (a fost rostită după întoarcerea din exil)1 1. Mare a fost furtuna, dar e a n-a împiedicat râvna celor ce vin la biserică. Multe au fost încercările, d a r ele n-au istovit râvna voastră. Biserica e ste mereu atacată, d ar învinge; mereu duşmănită, d a r biruie. Cu c â t alţii o duşmănesc mai mult, cu a tâ t e a sporeşte. Valurile s-au risipit, dar stânca a rămas neclintită. Ziua predică, n o ap te a privegheri. Ziua se ia la întrecere cu noaptea. Lume la biserică şi sliybe, şi ziua, şi noaptea, noaptea preface piaţa în biserică, iar râvna voastră, mai iute ca p a ra focului. Vă arătaţi râvna fără s ă aveţi nevoie d e îndemn. Cine nu s e va mira? Cine nu s e va minuna? n u numai că cei care erau nu ne-au părăsit, da r au venit şi cei ce nu erau. Aşa e câştigul încercărilor. După cum ploaia d e şte ap tă seminţele când cad e p e pământ, tot a şa şi încercarea d e şte ap tă râvna când intră în suflet. Dumnezeu a spus că Biserica e ste nebiruită: "... ş i porţile iadului n u o vor birui"2. Cel ce luptă pentru Biserică s e distinge p e el însuşi şi face şi mal puternică Biserica. Cel ce luptă cu Biserica îşi sfarmă puterea şi face mai strălucită biruinţa noastră. Iov e ra bun şi mai înainte d e încercări; d ar a ajuns mal bun d u p ă încercări, n u e ra a tât d e bun când îi e ra nevătămat trupul, c â t e ra d e bun atunci când e ra încununat cu puroiul rănilor. Să nu te temi niciodată în încercări, da că ti-e sufletul p reg ă tit necazul nu vatămă! Dimpotrivă, "suferinţa aduce răbdare"3. După cum cuptorul nu vatămă aurul, tot a şa nici necazul nu-1 vatămă pe omul viteaz. Ce face cuptorul a u ru lu i? îl c u ră ţă ! Ce ad u ce necazul celui c e suferă 1. P.O. 52, 449-460. 2. Matei 16, 18. 3. Rom. 5, 3. 164 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR necazul? Răbdare. ÎI înaltă, îi curmă trândăvia, adu n ă sufletul, face mai înţelept cugetul. Vrăjmaşul a adus încercarea ca să izgonească oile, dar s-a întâmplat cu totul altceva - a adus înapoi păstorul. Cum suntem noi acum? Fericiţi! Cum su n t duşmanii? Făcuţi d e ruşine! Unde sunt ei? Mici nu s e arată! Trec prin piaţă, şi nu s e vede nici unul. Erau frunze! A suflet vântul şi frunzele au căzut. Erau pleavă! S-a risipit şi s-a arătat grâul copt. Erau plumb! S-a topit şi a rămas aurul curat. Cine i-a alungat? Nimeni! Conştiinţa le e ra duşman; locuia împreună cu păcatul. Ştiu ce au făcut. Şi Cain a hotărât să-l ucidă p e fratele lui; când voia să-l ucidă, dorinţa înflorea; dar după ce a săvârşit păcatul, colinda în lume suspinând şi tremurând. Aceştia, da, ei n-au ucis cu fapta, dar au ucis cu gândul. Crima s-ar fi săvârşit d acă e ra după răutatea lor. Dar am rămas în viată datorită bunătăţii lui Dumnezeu. Spun aceste a ca s ă aprind râvna voastră, ca s ă nu vă temeţi niciodată de încercări. Eşti stâncă? Mu te teme de valuri! "Pe această piatră voi zidi Biserica Mea ş i porţile iadului n u o vor birui", a spu s Domnul4. Uneori, duşmani din afară, alteori, duşmani dinlăuntru. Dar nimeni n-a scufundat co rab ia 2. Dar, ca s ă nu cheltuim to t timpul cu învinuirea duşmanilor noştri, să-i dăm pe mâna fricii d e conştiinţa lor. Să lăsăm ca poftele lor n eb u n e s ă le chinuie ca un călău sufletul şi cugetul lor. Să-i lăsăm s ă fie fugari, fără să-i alunge cineva. Să-i lăsăm acoperiţi d e necinste, fără să le p oarte război cineva. Iar noi s ă întindem masa obişnuită. Mu e drept s ă cheltuim timpul cu învinuirea duşmanilor, şi să-i lăsăm p e copii s ă s e to p e a sc ă d e foame. Ieri ne-a întins masa Pavel; astăzi. Matei. Ieri, făcătorul de corturi; astăzi, vameşul. Ieri, hulitorul, astăzi, răpitorul; ieri, prigonitorul, astăzi, lacomul. Dar hulitorul n-a rămas hulitor, ci a ajuns Apostol; iar răpitorul n-a rămas răpitor, ci a Eyuns Evanghelist. Vorbesc şi de sp re răutatea lor d e mai 4. Matei 16, 18. LA SLOBOZIREA CANAANEENCEI 165 înainte, şi de sp re virtutea lor de mai târziu, ca s ă cunoşti cât d e mare e folosul pocăinţei, pentru ca niciodată s ă nu-ti pierzi nădejdea. învăţătorii noştri au strălucit mai înainte prin păcat, d a r mai pe urmă prin dreptate. Vameş şi hulitor. Culmile răutăţii. Ce-i un vameş? Răpire înscrisă în legi, silnicie pe fată, nedreptate apărată de lege. Vameşul e mai rău ca tâlharul. Ce-i un vameş? Silnicie care are în Eyutorul ei legea, care are pe doctor călău. Ati înţeles ce am spus? Legile au fost făcute s ă vindece; da r apoi, ele au ajuns călăi. Mu mai curmă boala, ci o măresc. Ce-i un vameş? Păcat fără ruşine, răpire care nu a şte ap tă prilej, faptă mai re a ca hoţia, flotul simte ruşine când fură; în timp ce vameşul fură în văzul tuturor. Vameşul acesta, însă, a ajuns dintr-odată Evanghelist. - Cum? - "Şi trecând Iisus, spu n e Scriptura, a văzut p e Matei stâ n d Ia vamă ş i i-a sp u s lui: Vino după Mine!"5. Ce putere are cuvântul lui Hristos! A intrat undita, şi l-a făcut osta ş pe prinsul d e război. A intrat undita, şi "îndată, sculându-se, a m ers după El"6. Era cufundat în adâncul păcatului, şi s-a urcat pe culmile virtuţii. Mimeni dar, iubiţilor, s ă nu deznăd^ jduiască d e mântuirea lui. Păcatul nu ţine d e Firea noastră. Am fost cinstiţi cu voinţă liberă şi libertate. Eşti vameş? Poţi ajunge Evanghelist. Eşti hulitor? Poti ajunge Apostol. Eşti hoţ? Poti fura raiul. Eşti vrăjitor? Poţi să te închini Stăpânului. Mu e s te p ă ca t pe care s ă nu-1 p o a tă dezlega pocăinţa. De a c e e a Hristos a ales ca apostoli oameni ce stăteau pe culmile păcatului, ca nimeni, până în sfârşit, s ă nu poate sp u n e că e s te cu neputinţă s ă scap e d e păcat. 3. Mu-mi spune: "Sunt pierdut! Ce s ă mă mai fac? Am păcătuit, mai pot face ceva?". Ai un Doctor mai presus de păcat, ai un Doctor care biruie păcatul, ai un Doctor care vindecă d e îndată ce face semn, ai un Doctor care îndreaptă 5. Matei 9, 9. 6. Matei 9, 9. 166 SFÂNTUL IOAN GURÂ DE AUR voinţa, un Doctor c are şi poate, şi voieşte. Din nefiinţă te-a adus la fiinţă, iar o d a tă ce fiinţezi şi te mişti, cu atâ t mai mult p o a te s ă te îndrepte. N-ai auzit că mai înainte a luat ţărână din pământ şi l-a fă cut p e om? n-ai auzit cum din pământ a făcut trup? Cum a făcut oare? Cum a făcut piele? Cum a făcut vene? Cum a făcut nas? Cum a făcut ochi? Cum a făcut pleoape? Cum a făcut sprâncene? Cum a făcut limbă? Cum a făcut piept? Cum a făcut mâini? Cum a făcut picioare? Cum le-a făcut p e to a te celelalte? n u e ra d e câ t pământ, o singură materie; şi a venit măiestria lui Dumnezeu şi a făcut a c e a stă creaţie a tâ t d e felurită. Foţi spune, oare, chipul în care ai fost creat? Tot a şa nu poţi spune nici chipul în care păcatele îţi su n t şterse. Dacă focul care cade în spini mistuie spinii, apoi cu mult mai mult voinţa lui Dumnezeu mistuie păcatele noastre şi le smulge din rădăcină şi-l face p e cel ce a păcătuit la fel cu cel ce n-a păcătuit, n u căuta chipul, nu iscodi c e e a c e s-a făcut, ci crede în minuni. - Am făcut, îmi spui, p ă c a te mari şi multe! - Dar cine i fără d e păcat? - Da, d ar eu, îmi răspunzi tu, am săvârşit pă cate grele, p ă cate multe şi mai presus d e om! - Să-^ţi fie d e zyuns ca je rtfă cuvintele acestea: "Spune tu m a i întâi nelegiuirile tale, ca să te îndreptezi"7. Recunoaşte c ă ai păcătuit, şi va ajunge a ce asta început d e îndreptare! Suspină, întristează-te, varsă lacrimi. A vărsat, oare, altceva femeia păcătoasă? n u , nu altceva d e c â t lacrimi şi pocăinţă. A luat povăţuitoare pocăinţa, şi s-a d u s la izvor. 4. Să auzim c e n e spu n e vameşul care a ajuns Evanghelist! "Şi ieşin d Iisu s d e acolo, a ven it în părţile Tirului ş i aie Sidonului. Şi iată o fem eie"8. Evanghelistul s e minunează: "Iată o fem eie". Vechea armă a diavolului, a c e e a care m-a sco s din rai, m am a păca- 7. Is. 43, 26. 8. Matei 15, 21-22. LA SLOBOZIREA CANAANEENCEI 167 tului, căpetenia călcării poruncii, chiar ace a femeie vine. Minune nouă nemaiauzită. Iudeii fug, şi femeia s e duce d u p ă El. - 'Ş i iată, o fem eie ieşind din părţile acelea, îl ruga zicând: Doamne, Fiul lui David, miluieşte-mă!"9. Femeia ajunge evanghelistă şi-I mărturiseşte dumnezeirea şi înomenirea. Prin cuvântul 'D o am n e', îi mărturiseşte d um n e z e ire a iar prin cuvintele 'Fiul lui D um n ezeu ', luarea trupului. "Miluieşte-mă!'. Iată suflet d e înţelept. 'Miluieşte-mă'. "n-am fapte b u n e la viata mea, n-am îndrăznirea unei bune vieţuiri. în milă îmi caut s c ă p a re a limanul d e o b şte al păcătoşilor. în milă îmi caut scăparea, unde nu-i tribunal, unde-i mântuire fără cercetare! Era a tâ t d e re a şi nelegiuită, totuşi a îndrăznit s ă s e apropie. Uită-te la sufletul d e înţelept al femeii! nu-1 roagă p e Iacov, nici nu s e roagă d e loan, nici nu s e apropie d e Petru, nici n-a împărţit ceata Apostolilor, "n-am nevoie d e mijlocitor, spune ea; iau apărătoare pocăinţa, şi mă duc chiar la Izvor. De acee a Hristos S-a pogorât, d e aceea a luat trup, c a s ă vorbesc şi eu cu El". Sus tremură înaintea Lui heruvimi; jo s , însă, vorbeşte cu El o femeie păcătoasă. 'Miluieşte-mă!'. Un simplu cuvânt, dar găseşti în el un ocean nemărginit d e mântuire: 'Miluieşte-mă!'. De a c e e a ai venit, de aceea ai luat trup, d e aceea Te-ai făcut c e sunt şi eu. Sus cutremur, jo s însă, îndrăznire. "Miluieşte-mă!". n-am nevoie de mijlocitor! "Miluieşte-mă!". - Ce vrei? - Cer milă! - Ce ti s-a întâmplat? - "Fiica m e a e ste chinuită rău d e d em o n "10. Firea om en ea scă e ste chinuită, şi mila se arată. Femeia a ieşit s ă s e roage pentru fiica ei. n u aduce p e c e a bolnavă, ci aduce credinţa. Căci e Dumnezeu şi vede totul! 9. Matei 15, 22. 10. Matei 15, 22. 168 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR "Fiica m ea e ste chinuită rău d e demon". Durere mare. Boldul firii i-a sfâşiat inima; furtună e în inima ei. - Ce să fac? Fier! - Dar pentru c e nu spui: "Miluieşte-mi fata!", ci spui: "Miluieşte-mă"? - fiica mea nu-şi simte boala, nu ştie d e ce suferă, nu simte durerea. Lipsa d e durere, dar, meii bine spus, lipsa d e simţire e ste un văl al suferinţei. Fe mine miluieşte-mă, pe mine, care-i văd chinurile d e fiecare zi. Am în c a sa m e a te a tru d e suferinţă. Unde să mă duc? în pustietate? Dar nu îndrăznesc s-o las singură. în casă? Dar găsesc pe duşman înlăuntru, găsesc valuri în port, găsesc teatru d e suferinţă. Cum s-o numesc? Moartă? Dar se mişcă! Vie? Dar nu ştie ce face! riu găsesc nume care să-i tălmăcească boala. "Miluieşte- mă!". Dacă mi-ar fi murit fiica, n-aş fi suferit atâta. Aş fi d at trupul sânurilor pământului, timpul mi-ar fi adus uitarea, şi s-ar fi risipit durerea. Aşa, însă, o văd moartă necontenit; îmi zgândăre rana, îmi măreşte suferinţa. Cum s-o văd când îşi întoarce ochii, când îşi răsuceşte mâinile, când îşi smulge părul, când face spumă la gură? Are un călău înlăuntrul ei, şi nu s e arată! Cel ce o biciuieşte nu se vede, dar s e văd loviturile. Stau şi privesc durerile alteia, da r durerile ei chinuie inima mea. "Miluieşte-mă1". Cumplită e furtuna! Durere şi teamă. Durerea inimii, te am ă de demon. Nu pot s ă mă apropii d e ea, dar nici să stau locului. Durerea mă împinge, teama mă d ă îndărăt. "Miluieşte-măl". 5. Gândeşte-te la înţelepciunea femeii. Nu s-a dus la vrăjitori, n-a chemat ghicitori, n-a făcut farmece, n-a tocmit femei vrăjitoare, care cheamă demoni şi măresc boala, ci a lăsat dugheana diavolului şi s-a dus la Mântuitorul sufletelor noastre.

• Miluieşte-mă, fiica m ea e ste chinuită rău d e demon".

Toti câţi sunteţi părinţi îi ştiţi durerea. Toate c âte sunteţi mame, ^jutati-mă la cuvânt! Nu pot tălmăci furtuna p e care a îndurat-o femeia. "Miluieşte-mă, fiica m ea e s te chinuită LA SLOBOZIREA CANAANEENCEI 169 rău d e dem on". Ai văzut înţelepciunea femeii? I-ai văzut stăruinţa? I-ai văzut curajul? I-ai văzut răbdarea? "Iar EI n u i-a răspuns ei cuvânt"11. Noi lucruri! Femeia se roagă, cere, îşi plânge nenorocirea, măreşte zguduitoarea ei suferinţă, îşi spu n e durerea, şi Cel iubitor d e oameni nu răspunde. Cuvântul tace. Izvorul stă închis. Doctorul îşi tine leacurile. Ce lucru nou! Ce lucru nemaiauzit! "La alţii alergi, iar pe aceasta, care vine la tine, o alungi?". Gândeşte- te însă la înţelepciunea Doctorului! "Iar EI n u i-a răspuns e i cuvânt". - De ce? - Fentru că Hristos nu i-a cercetat cuvintele, ci a pătruns în tainiţele sufletului ei. "Iar EI n u i-a răspuns ei cuvânt". - Ce au făcut ucenicii? - Pentru că femeia n-a căpă ta t răspuns, s-au apropiat de El şi I-au zis: "Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră"12. - Voi, le spune Hristos, voi îi auziţi glasul din afară! Eu, însă, îi aud glasul dinlăuntru. Mare e glasul gurii, d a r mai mare-i glasul inimii! "Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră". Un alt Evanghelist spune: "înaintea noastră". Spusele su n t contrare, dar nu mincinoase. Femeia a făcut şi una, şi alta. La început a trigat în urma Lui; dar când a văzut că nu-i răspunde, a venit înaintea Lui, ca un câine care linge picioarele stăpânului. "Slobozeşte-ol". Privelişte d e oameni s e strân se se în jurul lor, popor s e adunase. Cu toţii se uitau numai la durerea omenească, pe când Stăpânul Se uita la dragostea ei d e mamă şi la mântuirea femeii. "Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră". - Ce a făcut Hristos? 11. Matei 15, 23. 12. Matei 15, 23. 170 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - A răspuns: "Nu su n t trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel"13. Când i-a răspuns, i-a mărit mai mult durerea. Da, Doctorul tăia, dar nu ca să despartă, ci ca s ă unească. 6. Aici flti cu luare-aminte şi încordaţi-vă mintea! Vreau să cercetez o mare problemă. "Nu su n t trimis d ecâ t la oile cele p ierd u te ale casei Iui Israel". Asta-i tot? De a c e e a Te-ai făcut om, ai luat trup, ai făcut a tâtea fapte pentru mântuirea oamenilor, ca să mântui numai un colt din lume, şi a ce sta pierdut? Este oare pustie lumea? riu mai sunt pe pământul luminat de soare sciţi, traci, indieni, mauri, cilicieni, capadocieni, sirieni, fenicieni? Ai venit numai pentru iudei? fiu vrei s ă Te uiti la celelalte ne amuri? Mu Te uiti la mirosul jertfelor? Nu Te uiti la fumul d e la jertfe ? riu Te uiti că Tatăl Tău a ocărât că lumea s e închină la idoli, că sliyeşte demonilor? Profeţii nu spun a c e st lucru, iar strămoşul Tău după trup ce spune? "Cere d e Ia Mine şi-Ţi voi da neam urile m oştenirea Ta; ş i m oştenirea Ta, marginile păm ântului"14. Iar lsaia, cel ce i-a văzut pe se ra fimi, a spus: "Şi va fi rădăcina lui lesei. El, Cel ce S e va scula să stăpânească neamurile; în El vor nădăjdui neam urile"15. Şi Iacov: "Nu va lipsi dom n din Iuda, nici p o vă tu ito r din co a p sele lui, până ce vor veni cele g ă tite Lui, ş i El va fi a şteptarea neamurilor"16. Şi Maleahi: "Că ş i vouă vi s e vor închide uşile cele d e aramă şi nu vor sch im ba ce e p u s înainte. Că d e la răsăritul până la ap u su l soarelui, n um ele Tău va fi slăvit între neamuri ş i în to t locul tămâie s e va aduce Domnului ş i je rtfă curată"17. Şi David, iarăşi: "Voi, toate neamurile, bateai cu p a lm ele, strigaţi lui D um nezeu cu glas d e bucurie, că Domnul Cel Preaînalt e înfricoşător, împărat mare, p e ste to t păm ântul"18. Suitu-S-a Domnul întru strigare, 13. Matei 15, 24. 14. Ps. 2, 8. 15. Îs. 11, 10. 16. Fac. 49, 10. 17. Mal. 1, 10-11. 18. Ps. 46, 1-2. â LA SLOBOZIREA CANAANEENCEI 171 Domnul în glas d e trâmbiţă"19. Şi altul: "Veselifi-vă, neamuri, cu poporul Lui"20. Iar Tu, când au venit magii, nu i-ai chemat, oare, îndată pe ei, care su n t acropola neamurilor, tirania diavolului, surparea putereii demonilor? Nu Te-ai coborât, oare, ca să-i faci profeţi? Tu-i chemi pe magi, iar profeţii vorbesc d e neamuri. După ce Te-ai înălţat din iad, ai spus ucenicilor: "Mergând, învăţaţi to ate neamurile, botezându- le în n um ele Tatălui ş i al Fiului ş i al Sfântului Duh"21. Iar când a venit femeia a ceasta nefericită, zdrobită, s ă Te roage pentru fiica ei, să-Ţi ceară s ă pui capăt suferinţei ei, atunci îi spui: "Tiu su n t trimis d ecâ t la oile cele p ierd u te ale casei lui Israel"? Când a venit sutaşul, i-ai spus: "Venind', Eu îl voi vindeca"22. Tâlharului i-ai spus: "Azi vei fi cu Mine în rai"23. Slăbănogului i-ai spus: "Scoală-te, ia-ti p a tu l tău ş i umblă"24. Lui Lazăr i-ai spus: "Lazăre, vino afară!"25, şi a ieşit cel mort d e patru zile. Ai curăţit leproşi, ai înviat morţi, ai întărit slăbănogi, ai vindecat orbi, ai mântuit tâlhari, ai făcut pe femeia păcătoasă mai cuminte decâ t o fecioară, şi a c e steia nu-i răspunzi nimic? Pentru ce acest lucru nou? Pentru ce a cest lucru străin? Pentru ce a ce st lucru nemaiauzit? 7. Fîti cu luare-aminte, ca să cunoaşteţi curajul femeii şi înţelepciunea şi purtarea de grijă ale Stăpânului, ca s ă cunoaşteţi amânare cu câştig, ca s ă cunoaşteţi refuz dătător de bogăţie, pentru ca şi tu s ă nu încetezi a te ruga atunci când nu primeşti c e e a ce ceri în rugăciune. Fii cu luareaminte, fii cu mintea trează! Când iudeii au fost scoşi din robia egipteană, când au scăpat din mâinile lui Faraon, s-au dus în pustie; şi înainte de a intra în pământul canaaneenilor, oameni necredincioşi şi închinători la idoli, oameni care se închinau la pietre, 19. Ps. 46, 5. 20. Deut. 32, 43. 21. Matei 28, 19. 22. Matei 8, 7. 23. Luca 23, 43. 24. Matei 9, 6. 25. loan 11, 43. 172 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR care sliyeau lemnelor, plini d e m are necredinţă. Dumnezeu le-a d at a c e a stă lege, spunându-le: "Să n u iei gineri dintre fiii lor ş i nici să n u le dai p e fiica ta m ireasă lor. Să nu le dai lor aur, s ă nu stai la masă cu ei, s ă nu ai legături cu ei, nici altceva asemănător, că su n t neamuri pă cătoa se acelea între care vă d u c ca s ă le m oşteniţi*26. Această lege le-a d a t lor, ca şi cum le-ar fi spus: "Să nu cumperi d e la ei, s ă nu le vinzi, s ă nu te încuscreşti cu ei, s ă nu faci învoieli cu ei. Să fii ca şi cum ai fi despărţit d e ei, deşi te învecinezi cu ei. Să nu ai nici o legătură cu ei, nici de vânzare, nici d e cumpărare, nici d e încuscrire, ca nu cumva nevoia înrudirii s ă te facă s ă aluneci la necredinţă, ca nu cumva datul şi luatul s ă te facă prieten cu ei; ci s ă fii totd e au n a vrâymaş fată de ei. nimic să nu fie între tine şi canaaneeni. Să nu iei aurul lor, nici argintul, nici haina, nici fata, nici feciorul, nimic din cele c a acestea. Să fii despărţit de ei. Ţi-am d at limbă care te de sp a rte d e ei, ti-am d a t şi lege. De a c e e a şi legea s e numeşte gard despărţitor". După cum via e înconju ra tă cu gard, to t a ş a şi legea încoryoară p e iudei, ca nu cumva depăşind-o, să s e am e ste ce cu canaaneenii. Erau între aceştia împreunări nelegiuite, legi care stricau firea; oamenii s e închinau la idoli, sliyeau lemnelor; Dumnezeu e ra ocărât, copiii jertfiţi idolilor, părinţii dispreţuiţi, mamele necinstite; totul e ra schimbat, totul răsturnat; oamenii duceau viată drăcească. De a c e e a iudeii nu făceau comerţ cu canaaneenii, nu încheiau învoieli cu ei; legea, cu aspre pedep se , oprea căsătoriile cu ei, învoielile, încuscririle; nu le îngăduia nici o legătură cu ei. Erau oprite, dar, prin lege legăturile comerciale cu aceia, împrumutul aurului sau altceva, ca nu cumva pricina prieteniei s ă fie temei d e necredinţă. Legea îi înconjura ca un gard. "Vie am s ă d it spune Scriptura, ş i am îngrădit-o cu gard"27, adică prin lege, care-i oprea pe iudei şi-i înconjura cu gard, nu d e spini, ci de 26. Deut. 7, 3-6. 27. Is. 5, 1-2. LA SLOBOZIREA CANAANEENCEI 173 porunci, n u li se îngăduia nici o legătură cu canaaneenii, pentru că erau netrebnici, necredincioşi, blestemaţi, smintiţi, ticăloşi, necuraţi. De a c e e a iudeii, ca s ă împlinească legea aceasta a lor, nici nu voiau să audă de aceia. Aşadar, această femeie e ra dintre canaaneeni. "Iată o fe m eie, spune Scriptura, ieşind din hotarele acelea"28. Aşadar, această femeie era dintre canaaneeni; e a s-a apropiat de Hristos; de a c e e a zicea Hristos: "Cine dintre voi Mă vădeşte d e păcat29, dacă am călcat legea?'50... Că era om şi le arăta p e cele omeneşti. 8. Deci, fiţi cu mare luare-aminte la cele c e spun! Femeia e ra deci c anaaneeancă, din hotarele acelea în care stăpâneau furia, nebunia, necredinţa; în care erau tirania diavoluiui, furiile demonilor, în care firea omenească era călcată în picioare, în care oamenii fuseseră coborâţi la lipsa de ju d e c a tă a animalelor, la nebunia demonilor; femeia era din nişte hotare de sp re care şi legea poruncise iudeului: Să nu ai nici o legătură cu canaaneenii; s ă nu le dai, s ă nu iei d e la ei; s ă nu-ti iei femeie d e la ei, s ă nu-ti iei ginere, s ă nu faci învoieli cu ei, nici schimburi comerciale. De a ce ea ţi-am pus gardul acesta! Când a venit Hristos, a luat armele omeneşti; îndată s-a tăiat împrejur, a adus jertfă, ofrande şi toate celelalte, deşi avea s ă desfiinţeze legea. Deci, ca să nu s e spu n ă că a împlinit legea din pricină că era slab, şi că de a c e e a a desfiintat-o, o împlineşte m ai întâi şi apoi o desfiinţează, c a s ă nu socoteşti că e ste slab, ci o împlineşte în totul, d u p ă obicei. De a c e e a strigă şi spune: "Cine dintre voi Mă vădeşte d e păcat?"31. Aşadar, pentru că p e atunci era lege ca s ă nu aibă iudeii nici o legătură cu canaaneenii, Hristos nu grăieşte la început nimic cu femeia, ca s ă nu înceapă iudeii să-L învinuiască şi să spună: De a c e e a n-am crezut în 28. Matei 15, 22. 29. loan 8, 46. 30. Lacună în text. 31. loan 8, 46. 174 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Tine! Eşti călcător d e lege, ai desfiinţat legea! Te-ai d u s în ta ra canaaneenilor, Te-ai ameste ca t cu canaaneenii, când legea spune: "Să nu te amesteci cu ei!". Uită-te cum împlineşte legea, şi nu trădează nici mântuirea! Iudeilor le închide gura, iar femeii îi d ă curey. "Iar El nu i-a răspuns ei cuvânt'32, spune Scriptura, fiu-mi umblaţi cu pretexte, le spune iudeilor. Iată, nu-i răspund. Iată, nu-i grăiesc. Iată, suferinţa e în fata Mea, şi Eu nu-Mi arăt puterea. Iată, furtuna e aproape, şi Eu, Cârmaciul, nu potolesc furtuna din pricina împietririi voastre, ca să nu aveţi pretext. Iată, o femeie atrage în jurul Meu mulţime d e privitori, şi încă nu primeşte răspuns, ca să spuneţi: "Te-ai d a t cu canaaneenii şi ai călcat legea! Avem doar a c e s t pretext ca s ă nu credem în Tine!". Vedeţi d a r că din a c e a stă pricină nu ră spunde femeii, ca s ă le răspundă iudeilor. Tăcerea fată d e femeie a fost un strigăt îndreptat inimilor învârtoşate ale iudeilor. 9. Şi Hristos a făcut a ce a sta nu după vrednicia Sa, ci pentru a Se coborî la slăbiciunea iudeilor. Şi c ând l-a curăţit pe lepros a spus: 'Du-te ....ş i du darul p e care l-a po ru n cit M oise'33. - Cum? Tu l-ai curăţit şi-I trimiţi la legea lui Moise? -D a ! - De ce? - Pentru iudei. Ca s ă nu înceapă să-Mi aducă vină că am călcat legea. De a c e e a şi când l-a vindecat pe ac e st lepros, l-a vind e c a t într-un chip străin. Şi ascultă cum: 'Ş i iată un lepros venind, îl ruga p e El, zicând: Doamne, dacă voieşti, p o ti să m ă curăteşti. Ş iin tin zâ n d Iisus m âna, S-a atins d e el, zicând: Vreau, curăteşte-te!'34. După lege nu trebuia s ă s e atingă d e lepros. Când a venit generalul fieeman, care e ra plin de 32. Matei 15, 23. 33. Matei 8, 4. 34. Matei 8, 2-3. LA SLOBOZIREA CANAANEENCEI 175 lepră, la Clisei profetul, ucenicul profetului i-a spu s profetului: "Iată, un general plin de lepră s tă afară!". Profetul l-a trimis pe ucenic s ă iasă afară şi să-i spună lui neeman: "Du-te ş i te spală în Iordan!"35, n-a îndrăznit s ă iasă el să-l vadă pe lepros şi s ă s e atingă d e el. Elisei, deci, l-a curăţit pe lepros. Dar, ca s ă nu spună iudeii că Hristos l-a curăţit pe lepros la fel ca Elisei, de aceea Se atinge d e lepros, lucru pe care n-a îndrăznit Elisei să-l facă, şi spune: "Vreau, curăteşte-te! Şi întinzând mâna Lui, S-a atins d e lepros". - De c e S-a atins? - Ca s ă te înveţe că El nu-i rob supus legii, ci Stăpân, mal pre sus d e lege. - Dar cum a păzit legea? - Prin a ce ea că a spus: "Vreau, curăteşte-te" şi că nu S-a atins îndată d e el. Cuvântul Lui a mers înainte, a alungat boala, apoi S-a atins d e cel necurat. A spus: "Vreau, curăteşte- te!". - Şi cum s-a curăţit? - "îndată s-a curăţit"36. Evanghelistul n-a găsit un alt cuvânt prin care s ă spu n ă cum s-a curăţit, căci cuvântul "îndată" etărzielnic; n-a găsit un cuvânt care s ă fie la fel d e iute ca iuţeala vindecării. "îndată". - Cum? - C ând a ieşit cuvântul din gură, a alungat boala, a fost curăţită lepra şi leprosul a rămas curat. De a c e e a spune Hristos: "Mergi, arată-te preotulu i ş i d u darul p e care l-a p o runcit Moise, sp re mărturie lor"37. -C u i? - Iudeilor! Ca s ă nu sp u n ă că Eu calc legea! Eu am vindecat, d a r to t Eu spun: "Du darul legii!". Pentru ca în ziua a c e e a leprosul să-i învinuiască, zicând: "Mie mi-a poruncit s ă aduc d a r d u p ă lege". 35. 4 Regi 5, 10. 36. Matei 8, 3. 37. Matei 8, 4. 176 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Deci, după cum Hristos a făcut multe fapte din pricina iudeilor, pentru ca s ă le ia orice cuvânt d e apărare, to t aşa a făcut şi aici. "Miluieşte-mă, că fiica m ea e ste chinuită rău d e dem on. Iar El n u i-a răspuns cu vâ n t Şi apropiîndu-se, ucenicii Lui l-au zis: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră!"38. - Ce le-a răspuns El? - "nu su n t trimis d ecâ t către oile cele p ierd u te ale casei lui Israel!"39. Ca s ă nu p oată zice iudeii: "He-ai lă sa t p e noi şi te-ai d u s la alţii! De a ce e a n-am crezut în Tine!". Iată, pare a le spune Hristos, iată, vin la Mine dintre neamuri şi nu-i primesc; iar pe voi, chiar d e fugiţi, vă chem: "Veniţi la Mine to tf cei osteniţi"40, şi nu veniţi. Pe femeia a c e a sta o alung, şi e a stăruie. "Poporul, p e care n u l-am cun o sc u t Mi-a slu jit Mie. Cu auzul urechii M-a auzit"41. Şi în altă parte: "M-am arătat celor care n u Mă cautau, ş i am fo st g ă sit d e cei ce n u întrebau d e Mine"42. S lo b o zeşte-o că strigă în urma noastră". Să vedem c e le răspunde Hristos. "nu s u n t trimis d ecâ t către oile cele p ierd u te ale casei Iui Israel"43. n u sunt oare a ce stea cuvinte care alungă? Aproape că i-a spus: "Pleacă! n-ai nici o legătură cu Mine! n-am venit pentru tine, ci pentru iudei, n u su n t trimis decât către oile cele p ierd u te ale casei lui Israel". Dar femeia auzind, a spus: "Da, Doamne, ajută-mi! Şi I se închina zicând"44. Iar Cel ce nu-i răspundea, iată ce-i răspunde: "nu e ste bine să iei pâinea fiilor şi s-o arunci câinilor"45. 38. Matei 15, 22-23. 39. Matei 15, 24. 40. Matei 11, 28. 41. Ps. 17, 48. 42. Is. 65, 1. 43. Matei 15, 24. 44. Matei 15, 25. 45. Matei 15. 26. LA SLOBOZIREA CANAANEENCEI 177 Cât e ste d e mare purtarea d e grijă a Doctorului! Prin deznădejde o atrage! "Piu e s te b in e să iei pâinea Fiilor". - A căror fii? - A iudeilor. "Şi s o dai câinilor", adică vouă. 10. Cu adevărat, sp re ruşinea iudeilor a grăit Domnul a ceste cuvinte. Erau numiţi fii, şi au eyuns câini. De a c e e a şi Pavel spune: "Păzitf-vă d e câini, păzitf-vă d e lucrătorii cei răi, păziţi-vă de'm prejurul tăierii, p en tru că n o i su n tem tăierea împrejur"46, rieamurile erau numite câini, şi au gyuns fii. "Fiii m ei, p en tru care su fă r iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi!"47. Lauda ace a sta e ste o învinuire ad u să iudeilor. "Piu e s te b in e să iei pâinea fiilor ş i s-o dai câinilor". - Ce a sp u s femeia? - "Da, Doamne!"48. Ce putere în a ce astă femeie! Câtă stăruinţă sufletească! Doctorul spune: Piu, şi e a spune: Da. Stăpânul spune: Piu, şi e a spune: Da. Cuvântul a ce sta nu e ra un cuvânt d e învinuire, nici un cuvânt obraznic, ci un cuvânt care aştepta mântuire. "Piu e ste b in e să iei pâinea fiilor ş i s-o dai câinilor". - "Da, Doamne! Tu mă numeşti câine, iar eu Te numesc Domn. Tu mă insulţi, iar eu Te laud". "Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad d e la m asa domnilor lor"49. Ce înţelepciune la femeie! Dintr-o pildă a găsit cuvântul potrivit. "Mă numeşti câine, hrăneşte-mă ca pe un câine! riu resping insulta. Nu fug d e numele ce-mi dai! Primesc dar hrana câinelui". Vorbeşte d e lucruri care s e întâmplă de obicei. "Fă ce-al spus. M-ai numit câine, dă-mi fărâmiturile. 46. Filip. 3. 2-3. 47. Qal. 4, 19. 48. Matei 15, 27. 49. Matei 15, 27. 178 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Fii avocatul cererii mele. Dă consimţământul Tău cererii mele". "Da, Doamne, dar ş i câinii m ănâncă din fărâmiturile ce cad d e la m asa dom nilor lor!". - Ce i-a răspuns Cel ce o refuzase. Cel c e o izgonise. Cel ce o alungase. Cel ce spusese: "Nu e s te b in e să iei pâinea fiilor ş i s-o arunci câinilor", Cel c e sp u se se : "Piu s u n t trimis d ecâ t către oile c ele p ierd u te ale ca sei Iul Israel"? - "O, fem eie, m are e s te credinţa ta!"50. - Cum? Ai ^juns dintr-odată lăudătorul ei? Lauzi femeia? N-o mal izgoneşti, n-o mai alungi? - "Ai încredere! Pentru a sta am amânat-o! Dacă i-aş fi împlinit dintru început cererea, n-al fi cunoscut credinţa ei. Dacă a r fi primit de la început ce cerea, a r fi plecat îndată, şi te-al fi îndoit d e comoara ei. De a c e e a am amâna t datul, ca s ă a ră t tuturor credinţa ei". "O, fem eie!". Dumnezeu spune: 'O , fem eie!". Să audă cuvintele a c e ste a cei ce s e roagă cu nepăsare! Când spun cuiva: "Roagă-L pe Dumnezeu, cere-I", îmi răspunde: "L-am rugat o dată, d e d o u ă ori, de trei ori, d e zece ori, de o sută d e ori, şi n-am primit cee a ce L-am rugat!". Hu înceta d e a-L ruga până ce nu primeşti. Darul pune capăt rugăciunii. Atunci s ă sfârşeşti rugăciunea, când primeşti c e e a c e ceri; dar, mal bine spus, nici atunci, ci chiar şi atunci s ă stărui în rugăciune. De nu primeşti, cere ca s ă primeşti! De primeşti, mulţumeşte că ai primit! Intră în biserică: Unii rostesc mii d e stihuri de rugăciune şi ies şi nu ştiu ce-au spus. Mişcă buzele, d a r auzul nu aude. Tu nu-ti auzi rugăciunea ta, şi vrei ca Dumnezeu s ă ti-o audă? Spui că ti-al plecat genunchii? Dar mintea îti zbura pe afară. Gura sp u n ea rugăciunea, d a r mintea număra dobânzile, afacerile, moşiile, averile, întâlnirile cu prietenii. Diavolul, viclean fiind, ştiind că izbândim multe prin rugăciune, năvăleşte asupra noastră tocmai atunci când n e rugăm. Adeseori, stăm culcaţi în pat 50. Matei 15. 28. LA SLOBOZIREA CANAANEENCEI 179 şi nu ne gândim la nimic. Venim însă la biserică, şi ne vin în minte mii şi mii d e gânduri, ca s ă ne scoa tă deşerţi. 11. Ştiind, dar, iubite, că a c e ste a s e întâmplă în rugăciune, imit-o pe canaaneeancă. Bărbatul să imite femeia, pe c ea d e alt neam, pe c ea slabă, pe cea aruncată, p e cea dispreţuită. Spui că n-ai fiică rău chinuită d e demon? Dar ai suflet păcătos. Ce a spus canaaneeanca? "Miluieşte-Mă! Fiica m ea e ste chinuită rău d e d em o n !'. Spune şi tu: "Miluieşte-mă! Sufletul meu e s te chinuit rău d e demon!". Că mare demon e păcatul. De cel chinuit d e demon ţi-e milă; pe cel păcătos îl urăşti. Acela e iertat, acesta n-are cuvânt de apărare. Spune: 'M iluieşte-mă!'. Un cuvânt scurt, şi ai găsit noian d e bunătate. Că unde e milă, sunt to a te bunătăţile. De eşti afară, nu în biserică, strigă şi spune: "Miluieşte-mă!'. riu mişcând buzele, ci strigând cu inima. Dumnezeu te au d e şi când taci. Dumnezeu nu-ti cere s ă te rogi într-un anumit loc, îti cere s ă pui început faptei. Ieremia e ra în mocirlă, şi L-a atras asupra lui pe Dumnezeu; Daniel e ra în groapa cu lei, şi L-a făcut îndurător pe Dumnezeu; cei trei tineri erau în cuptor şi, cântând, îl rugau pe Dumnezeu; tâlharul e ra răstignit, şi nu l-a împiedicat crucea, ci a deschis raiul; Iov e ra pe gunoi, şi L-a făcut milostiv pe Dumnezeu; Iona era în pântecele chitului, şi a făcut ca să-l asculte Dumnezeu. De eşti la baie, roagă-te; d e eşti p e cale sau în pat, oriunde- al fi, roagă-te! Eşti biserică a lui Dumnezeu, nu căuta loc. De stai înaintea judecătorului, roagă-te! De s e mânie judecătorul, roagă-te! Marea e ra înainte, în urmă egiptenii, la myloc Moise. Strâmt e ra locul pentru rugăciune, d a r m are cuprinderea rugăciunii! Din urmă îl urmăreau egiptenii, înainte e ra marea, la myloc rugăciunea. Moise nu grăia nimic, şi Dumnezeu i-a spus: 'Pentru ce strigi la Mine?"51. Gura nu grăia, dar inima striga. Şi tu dar, iubite, când stai în fata unui jud e că to r, care te împilează, care te ameninţă cum51. leş. 14, 15. 180 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR plit, sau a altor călăi, care fac Ia fel, roagă-te lui Dumnezeu, căci rugăciunea ta potoleşte valurile. Judecătorul s e porn e şte împotriva ta? Tu fugi la Dumnezeu! Dregătorul e alături d e tine? Tu cheamă-L pe Stăpânul! Dumnezeu nu-i om, c a să te duci în locui în care stă. Dumnezeu e totdeauna alături d e tine. De vrei să-l rogi pe un om, întrebi ce face: doarme, e ocupat? De are vreo tre abă, nu-ti răspunde. Cu Dumnezeu, nimic din a cestea. Oriunde ai fi, de-L chemi. El te aude. rîu-i ocupat, nu te desparte de El mijlocitorul, sluga. Spune: "Miluieşte-mă", şi îndată Dumnezeu vine lângă tine. ' încă grăind tu, sp u n e Dumnezeu, Eu voi zice: "lată. Eu suci sunt"52. Ce cuvânt plin d e bunătate! Dumnezeu nu aşte aptă s ă sfârşeşti rugăciunea; n-ai terminat încă rugăciunea, şi primeşti darul. "Miluieşte-mă!". Să o imităm, rogu-vă, pe canaaneeancă. "Miluieşte-mă, fiica m ea e s te chinuită rău d e dem on", spu n e ea. Iar Domnul îi spune: "O, fem eie, m are e ste credinţa ta! Fie ţie p recum voieşti!"55. Unde e ereticul? A spus oare: "Voi ruga p e Tatăl Meu"? A spus oare: "Voi cere Celui ce M-a născut"? A fost oare nevoie aici de rugăciune? Deloc! Pentru ce? Pentru că mare era credinţa, mare e ra vasul şi mare a fost şi harul care s-a revărsat. Acolo-i nevoie de rugăciune, unde vasul e slab. "O, fem e ie , m are e ste credinţa ta!", fi-ai văzut mort înviat, nu i-ai auzit pe profeţi, n-ai citit legea, n-ai văzut ma re a despărţită, n-ai văzut vreo altă minune făcută d e Mine. Mai mult, ai fost ocărâtă d e Mine şi ai fost neluată în seamă, n-am ţinut seamă d e durerea ta, dar tu n-ai plecat, ci ai stăruit! Ia, deci, şi tu d e la Mine meritata şi cuvenita laudă: "O, fem eie, m are e ste credinţa ta!". A murit femeia, d a r lauda ei rămâne; e mai strălucitoare de câ t diadema. Oriunde te-ai duce, auzi cuvintele lui Hristos: "O, fem eie , m are e ste credinţa tal". Intră în biserica perşilor, şi al să-L auzi p e Hristos spunând: "O, fem eie, mare 52. Is. 58, 9. 53. Matei 15, 28. LA SLOBOZIREA CANAANEENCEI 181 e ste credinţa ta". Intră în biserica goţilor, a barbarilor, a indienilor, a maurilor, în orice biserică d e sub sosire! Un singur cuvânt a rostit Hristos, şi cuvântul nu tace, ci predică având mare gias credinţa ei, spunând: "O, fem e ie , mare e ste credinţa ta! Fie fie p recum voieşti!". N-a spus: "Să se vindece fiica ta!", ci: "Precum voieşti". Tu vindec-o! Tu fii doctor! îti încredinţez leacul. Du-te, dă-i-1. Fie fie precum voieşti! Voinţa ta s-o vindece. - Cum? Canaaneenca a vindecat-o cu voinţa ei, şi Fiul lui Dumnezeu n-a vindecat-o prin El însuşi? -"Fie fie p recum voieşti!". Femeia n-a poruncit demonului, nu i-a d at vreo poruncă, ci numai a voit, şi voinţa femeii a vindecat-o, a sco s din a c e e a demonii. Unde su n t cei c e îndrăznesc s ă sp u n ă că Fiul a săvârşit minunea prin rugăciune? "Fie fie p recum voieşti!". Uită-te şi la înrudirea cuvântului cu alt cuvânt. Fiul îl imită pe, Tatăl Său. Când a făcut Dumnezeu cerul, a spus: "Să s e facă cerul!", şi s-a făcut cerul. "Să s e facă soarele!", şi s-a făcut soarele. "Să s e facă pământul!", şi s-a făcut pământul. La porunca Lui a venit la flintă materia. Tot a şa şi Fiul a spus: "Să s e facă tic p recum voieşti". înrudirea cuvântului a arătat părtăşia firii. "Şi s-a vindecat fiica ei"54. - Când? - Din ceasul acela! Nu d u p ă c e a ajuns mama ei acasă, ci înainte d e sosirea ei. A venit, gândindu-se că o găse şte tot chinuită d e demon, şi a găsit-o sănătoasă, vindecată cu voinţa ei. Pentru toate acestea să-I mulţumim lui Dumnezeu, că Lui s e cuvine slava în vecii vecilor. Amin. 54. Matei 15, 28. Nimeni nu-1 poate vătăma pe cel ce nu se vatămă singur1 1. Ştiu că a c e st cuvânt va părea ciudat şi străin celor puţin credincioşi, celor ce s e dau în vânt după lucrurile din lumea aceasta, celor ţintuiţi d e pământ, celor robiţi de plăceri, celor ce nu-s lipiţi tare d e cele duhovniceşti. Vor râde cu poftă şi mă vor osândi că spun lucruri neadevărate, chiar în titlul acestui cuvânt. Dar a sta n-are s ă m ă depărteze d e făgăduinţa ce am făcut, ba, dimpotrivă, tocmai a c e st lucru mă va face s ă mă îndrept cu grabă mare spre dovezile pe care am făgăduit s ă le aduc. Dacă cei care gânde sc a şa ar voi să nu facă zgomot, nici tulburare, ci s ă a ştep te sfârşitul cuvântului, ştiu bine că vor fi de acord cu mine; s e vor osândi că s-au înşelat a tâ ta vreme, vor striga în gura mare că au greşit, îşi vor căuta îndreptăţiri şi-şi vor cere iertare pentru că n-au avut o dre ap tă ju d e c a tă asupra lucrurilor; îmi vor aduce mii d e mulţumiri, la fel cu mulţumirile ce le aduc bolnavii doctorilor când îi scapă d e bolile ce le stăpâne au trupurile. Mu-mi spu n e mie acum părerea p e care o al, ci a şte ap tă şi luptele cuvintelor mele! Atunci vei p u tea avea o ju d e c a tă dreaptă; neştiinţa nu-ti va mai vătăma dreapta ju d e ca tă . Pentru c ă şi judecătorii care ju d e c ă pricinile dintre oameni nu vor s ă pronunţe sentinţa, chiar da că ar vedea că avocatul cel dintâi vorbeşte curgător şi acoperă totul cu pledoaria sa, p ân ă ce nu-1 ascultă, cu îndelungă- răbdare, şi p e celălalt avocat, potrivnicul celui dintâi. Chiar d e li s-ar părea d e mii d e ori c ă are drepta te avocatul cel dintâi, totuşi îşi păstrează neinfluentat auzul şi pentru cel de-al doilea apărător. în a c e a sta s tă virtutea ju 1. PQ 52, 459-480. NIMENI NU-L POATE VĂTĂMA... 183 decătorilor: să afle bine de to t ce spun şi unul, şi altul, şi apoi s ă pronunţe hotărârea sa. Acum, în locul avocatului e s te p ă re rea o b ştească a mulţimii, părere înrădăcinată de multă vreme în minţile celor mulţi, care grăieşte c a un avocat de-a lungul şi de-a latul lumii, spunând aşa: "Toate s-au întors pe dos; neamul omenesc e ste cuprins d e mare dezordine; mulţi sunt, în fiec are zi, cei nedreptăţiţi, cei năpăstuiţi, cei supuşi la silnicii, cei vătămaţi; cei slabi, de cei puternici, cei săraci, de cei bogaţi. După cum nu poti număra valurile mării, tot a şa nici mulţimea celor învinuiţi pe nedrept, a celor năpăstuiţi, a celor ce îndură rele. nici înţelepciunea legilor, nici frica de tribunal, nici altceva nu p oa te stăvili a c e st prăpăd, a ce a stă boală. Dimpotrivă, răul creşte din zi în zi. Pretutindeni, vaietele, plânsetele şi lacrimile celor nedreptăţiţi. Iar ju d e c ă torii, puşi s ă îndrepte a ce a stă stare d e lucruri, tocmai ei măresc furtuna şi înrăutăţesc boala". Din pricina aceasta, mulţi oameni mai fără minte şi ticăloşi, cuprinşi d e o nouă nebunie, învinuiesc pronia lui Dumnezeu, când văd că d e multe ori omul bun e ste târât la închisoare, sfâşiat şi înrobit, iar omul lipsit d e ruşine, obraznic, necinstit şi din părinţi necinstiţi e ste bogat, încărcat de putere, îi înfricoşează p e mulţi şi pricinuieşte mii şi mii d e rele celor mulţi. Şi a şa s e întâmplă şi în oraşe, şi în sate , şi în pustietăţi, şi p e pământ, şi pe apă. Deci cuvântul a c e sta al meu e d e ne ap ă ra tă trebuinţă, c a s ă ste a împotriva celor ce grăiesc astfel, s ă d e a o luptă n o u ă şi, după cum spuneam la început, străină, d a r folositoare şi adevărată şi d e trebuinţă celor ce voiesc s ă fie cu luare-aminte şi s ă asculte. Făgăduiesc s ă dovedesc - da r nu fremătati! - că nimeni dintre cei ce suferă o nedreptate n o suferă de la altul, ci d e la el însuşi. 2. Şi, c a s ă fie mai lămurite cele ce spun, halde s ă vedem mal întâi ce e ste ned rep tate a şi despre care lucruri s e obişnuieşte a s e vorbi ca fiind nedrepte. Să vedem apoi ce 184 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR e ste virtutea omenească, să vedem ce o vatămă şi ce pare că o vatămă, d a r nu o vatămă. De pildă - că trebuie s ă desăvârşeasc prin pilde spusele mele - , Fiecare lucru e ste vătăm a t d e ceva. Fierul e ste a tac a t d e rugină, lâna de molii, turmele de oi d e lupi; tăria vinului e ste a ta c a tă şi ea, şi vinul se preface în otet; mierea, chiar, îşi pierde dulceaţa ei şi s e preface într-un suc amar. Rugina şi se c e ta atacă belşugul holdelor, iar norul rău d e lăcuste atac ă rodul, frunzele şi mlăditele viilor; omida atac ă pomii, iar feluritele boli, trupurile animalelor. Şi ca s ă nu lungesc cuvântul înşirându- le pe toate, şi trupul nostru e s te a ta c a t d e friguri, de paralizie şi d e roiul altor boli. Aşadar, pentru că tăria fiecărui lucru e ste atac ată d e ceva, haide s ă vedem ce-i vatăm ă pe oameni şi c e a tac ă tăria lor, virtutea lor. Mulţimea so co te şte că tăria omului, virtutea lui e vătămată d e altele multe. Da, trebuie să vorbesc d e a c e ste păreri greşite şi s ă le spulber, ca să pot vorbi d e adevăratul rău care atacă virtuţile omeneşti şi s ă arăt, lămurit, c ă nimeni nu poate să ne facă vreo nedreptate, nimeni nu ne p o ate vătăma d e câ t numai noi pe noi înşine. Mulţimea oamenilor, din pricina părerilor lor greşite, socotesc că altele su n t cele ce atacă virtutea, tăria noastră. Unii so cotesc să răcia, alţii, boala trupului; unii, paguba d e bani, alţii, calomnia, alţii, moartea. Din pricina a c e a sta plâng şi je le s c ne contenit. îi cuprinde mila d e cei ce suferă şi-i plâng. Uimiţi, zic unul către altul: "Vai c e nenorocire a d a t p e ste cutare! Şi-a pierdut dintr-odată to a tă averea!". Un altul spu n e d e spre altul, iarăşi: "Cutare a căzut într-o boală grea, că nici doctorii care l-au văzut nu ştiu ce să-i mai facă!". Şi aşa, unul plânge şi je le ş te pe cei întemniţaţi, altul p e cei înstrăinaţi d e patrie, altul pe cei suighiuniti, altul pe cei ce şi-au pierdut libertatea, altul p e cei ce au fost prinşi d e duşmani în războaie şi au căzut în robie, altul pe cel înecat sau ars în foc, altul pe cel prins sub dărâmăturile casei; p e toti aceştia îi plâng şi-i je le sc , dar nimeni nu plânge, nici nu je le şte NIMENI NU-L POATE VĂTĂMA.. 185 pe cel ce trăieşte în păcat. Mai mult, c e e a ce-i mai grozav decât toate, d e multe ori, chiar îi fericesc p e aceştia. Şi asta-i pricina tuturor relelor. Haide deci s ă arătăm - dar, d u p ă cum am spu s la început, nu fremătati! - , haide s ă arătăm c ă nici una din pricinile d e care am vorbit mai su s nu aduce vreo pagubă omului cu mintea trează, nici nu-i p oa te vătăma virtutea. Te întreb: în c e măsură e ste v ătămată virtutea unui om de pierde toată averea lui, fie din pricina uneltirilor, fie din pricina hoţilor, fie din pricină că nişte slugi rele i-au luat totul? Dar, mai bine, să arătăm mai întâi în c e constă virtutea, tăria omenească, după ce mai întâi vom a ră ta în ce constă tăria în alte fiinţe şi lucruri, pentru ca s ă fac mai uşor de înţeles şi mai lămurite celor mulţi cuvintele mele. 3. în c e constă, d e pildă, tăria calului? Oare în a c e e a că are frâu d e aur, curele d e aur, chingi ţe su te din fire d e mătase , pături înflorate şi brodate cu aur, armuri încrustate cu pietre preţioase, poclăzi ţe su te cu fire d e aur, sau în a ce e a că e s te iute, că are picioarele bine legate, copitele potrivite cu un animal de soi, că ţine la drum lung, că e ste neînfricat în războaie, că p e câmpul d e bătălie vădeşte multă îndrăznire şi că-1 sc ap ă p e călăreţ când e nevoit s ă s e retragă? Mu sare oare în ochi că în a ce ste a constă tăria calului, şi nu în acelea? în ce constă apoi tăria măgarilor şi a asinilor? Mu în a c e e a că poartă cu uşurinţă poveri, că duc cu lesnire la bun sfârşit drumurile ce le fac, sau că au picioare tari ca piatra? Spunem oare că tăria ace stor animale le vine d e la hamuri? Deloc! De care butuc d e vie ne minunăm? De cel ce are belşug d e frunze şi d e coarde sau d e cel încărcat de rod? Care măslin spunem că e bun? Acela care are ramuri mari şi frunziş bogat sau acela care a re rod mult şi răspândit pretutindeni? Tot a şa să facem şi când vorbim despre oameni. Să ştim a deosebi bine în ce constă virtutea la om şi s ă socotim pagubă numai c e e a ce vatămă virtutea. - în ce constă d ar virtutea omului? 1 8 6 SFÂNTUL IOAN GURA DE AUR - Iiu stă în averi, ca s ă te temi d e sărăcie. Mu s tă în să n ă ta tea trupului, ca s ă te înfricoşeze boala. Nu stă în consideraţia ce ti-o d ă mulţimea, c a s ă te sinchiseşti d e părere a ei rea. Nu stă nici în a trăi pentru a trăi, ca să-ti fie înfricoşătoare moartea. Nu s tă nici în libertate, c a s ă fugi d e robie. Nu! Virtutea omului stă în urmarea cu scumpătate a învăţăturilor celor adevărate şi într-o vieţuire dreaptă. Pe a c e ste a nici diavolul nu poate să le fure, dacă cel ce le are le păzeşte cu grija cuvenită. Şi a sta o ştie demonul acela cu totul viclean şi sălbatic. Că d e a sta i-a je fu it to a tă averea lui Iov, nu ca să-l facă sărac, ci ca să-l silească s ă scoa tă un cuvânt d e hulă. I-a hăbucit trupul nu ca să-l îmbolnăvească, ci ca să-i d oboare v irtutea sufletului. Şi pentru a sta a pus în mişcare toate vicleşugurile lui: din bogat l-a făcut sărac - că dintre to a te nenorocirile sărăcia ni s e pare a fi c e a mai îngrozitoare; din om cu mulţi copii l-a lăsat fără de copii; i-a hăbucit to t trupul mai abitir d e câ t călăii din închisori - că unghiile călăilor nu scrijelesc a şa d e rău coastele celor ce cad în mâna lor cât d e mult i-au sfâşiat trupul lui gurile viermilor; i-a făcut nume rău - că prietenii lui îi spuneau în fată: "Nu eşti biciuit după măsura păcatelor săvârşite!", şi grăiau cuvinte multe de învinuire împotriva lui; nu l-a sco s numai din oraş şi din casă, c a să-l mute în alt oraş, ci din gunoi i-a făcut şi casă, şi oraş. Cu toa te ace stea, cu nimic nu l-a vătămat diavolul pe Iov, ci l-a făcut mai strălucit tocmai prin cele ce p u s e se la cale împotriva lui. Nu numai că diavolul nu i-a luat nimic din cele ce avea, deşi îi luase atâta, ba, dimpotrivă, i-a făcut şi mal mare bogăţia virtuţii. Mai târziu, după ce d ăduse lupta a c e e a grea, s-a bucurat de o mai mare îndrăznire. Dacă Iov, care a pătimit atâta, n-a suferit nici o nedreptate - şi n-a pătimit d e la oameni, ci de la diavol, care-i mai rău decâ t toti oamenii - , ce cuvânt d e apărare vor mai avea cei ce spun: "Cutare m-a nedreptăţit şi m-a vătămat"? Dacă diavolul, care e ste plin de a tâ ta răutate, care a pus în mişcare to a te uneltele lui, care şi-a slobozit i NIMENI NU-L POATE VĂTĂMA.. 187 toa te săgeţile şi a golit, cu to a tă covârşirea, to a te nenorocirile câte sunt între oameni şi asupra casei dreptului, şi asupra trupului, nu l-a nedreptăţit pe Iov, ci, după cum am spus, i-a adus mai mult folos, cum mai p o t învinovăţi unii pe cuta re şi pe cutare că le-au făcut rău, şi nu că şi-au făcut singuri rău? 4. Dar mi se p oate spune: - Cum? Lui Adam nu i-a făcut diavolul rău, nu i-a pus piedică, nu l-a sco s din rai? - Nu diavolul, ci trândăvia celui c e a suferit răul. A fost sco s din ral pentru că n-a fost cu mintea trează, pentru că n-a privegheat. Că dacă diavolul nu l-a putut dobori pe Iov, asupra căruia a uneltit a tâ te a şi atâtea, cum l-ar fi putut birui pe Adam cu mai mici uneltiri, da că Adam nu s-ar fi dat singur în mâinile lui din pricina propriei trândăviţi? - Ce vrei să spui? Un om care cade pradă clevetitorilor, care pierde to a tă averea nu suferă nici un rău, deşi i s e ia tot ce are, deşi pierde to a tă averea şi s e zb ate în c e a mal neagră sărăcie? - Nu! Nu suferă nici un rău; ba, dimpotrivă, câştigă dacă este cu mintea trează. Te întreb: Cu ce i-a vătămat a sta pe apostoli? N-au luptat ei ne contenit cu foamea, cu s e te a şi cu goliciunea? Şi tocmai pentru a ce a sta au fost foarte străluciţi şi vestiţi şi au dobândit mare ajutor d e la Dumnezeu. Cu ce l-au vătămat pe Lazăr boala, buboaiele, sărăcia şi lipsa de ajutoare? Nu i s-au împletit, oare, tocmai din pricina a sta mai mari cununi? Cu ce a fost vătămat Iosif că a avut nume rău şi în ta ra lui, şi în pământ străin?, c ă a fost socotit şi adulter, şi desfrânat? Cu ce l-a vătămat robia? Cu ce pierderea patriei? Oare nu tocmai din pricina a ce a sta îl admirăm şi n e minunăm d e el? Dar pentru ce vorbesc eu de duc erea în ta ră străină, d e sărăcie, d e nume rău şi de robie? Moartea chiar, cu c e l-a vătămat p e Abel moartea silnică şi înainte d e vreme, săvârşită d e mâna fratelui? Oare nu tocmai pentru a c e a sta e ste el cântat p e ste to t pămân188 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR tul? Vezi d ar că mal mult d e câ t am făgăduit au a ră tat cuvintele mele? n-am a ră tat numai că nimeni nu p oate fi nedreptăţit d e cineva, ci am a rătat chiar că cei care iau aminte la ei înşişi câştigă mai mult. - Dar atunci, pentru ce sunt pedepsele, osândele? Pentru ce a tâ te a ameninţări, dacă nimeni nici nu e ste nedreptăţit, nici nu nedreptăţeşte? - Ce spui? Pentru ce confunzi lucrurile? Eu n-am spus că nimeni nu nedreptăţeşte, ci că nimeni nu e ste nedreptăţit. - Dar cum e s te cu putinţă s ă nu fie nedreptăţit cineva când su n t atâţia care nedreptăţesc? - Aşa cum am spu s adineauri. Pe Iosif l-au nedreptăţit fraţii lui, da r el n-a fost nedreptăţit. Cain l-a duşmănit pe Abel, dar n-a căzut pradă duşmăniei lui. Pentru aista su n t p ed ep se şi osânde. Dumnezeu nu desfiinţează pedepsele din pricina virtuţii celor ce suferă răul, ci pune o sân d e din pricina răutăţii celor răi. Da, cei c e suferă răul £yung mai străluciţi în urma relelor ce li s e fac, dar nu din pricină că duşmanii lor au urmărit asta, ci din pricina vitejiei lor, a celor duşmăniţi. De aceea, ale ace stora sunt premiile înţelepciunii, iar acelora li s e gătesc şi li s e pregătesc p ed ep se pentru răuta tea lor. Ţi s-au luat averile? Spune: "Gol am ie şit din p â n te ce le m aicii m ele, g o l voi ş i pleca"2. Şi adaugă şi cuvintele Apostolului: "nimic n-am adus în lum ea aceasta, aşa că e s te în ved era t că n ici n u p u tem lua ceva"3. Ai fost vorbit d e rău şi te-au umplut cu mii d e ocări? Adu-ti aminte d e cuvântul acela c e spune: "Vai vouă, d e vă vorbesc to ţi oam enii d e bine!"4. Şi: "Bucuraţi-vă ş i săltaţi când vor sp u n e împotriva voastră to t cuvântul rău"5. Ai fost suighiunit? Qândeşte-te că n-ai aici patrie! Iar d a că vrei s ă cugeti cu înţelepciune, gândeşte-te c ă ti s-a poruncit s ă socoteşti tot 2. Iov 1, 21. 3. 1 Tim. 6, 7. 4. Luca 6, 26. 5. Matei 5, 1 1. NIMENI NU-L POATE VĂTĂMA.. 189 pământul patrie! Ai căzut în boală grea? Spune cuvântul acela al Apostolului: "Cu câ t om u l n o stru cel din afară s e trece, cu a tâ t s e în n o ieşte z i d e z i cel dinlăuntru"6. A îndura t cineva moarte silnică? Gândeşte-te la loan, că i s-a tăiat capul în temniţă, c ă a fost adus capul lui p e tipsie şi c ă a syuns pret d e dăntuire desfrânată. Gândeşte-te la răsplătile ce urmează d e aici. Toate a ce ste pătimiri, când le suferă cineva p e ned rep t d e la altul, dezleagă păcatele, lucrează dreptatea. Atât de mare e s te folosul lor ce s e revarsă asupra celor c e suferă cu vitejie nedreptăţile. 5. Deci, când nici paguba d e bani, nici clevetirile, nici ocările, nici surghiunul, nici bolile, nici chinul, nici chiar moartea, care pa re a fi mai înfricoşătoare c a toa te , nu-i vatăm ă p e cei ce le suferă, ba, dimpotrivă, le folosesc meii mult, cum poti să-mi arăţi un om nedreptăţit, când nu-i cu nimic nedreptăţit? Eu voi încerca s ă dovedesc contrariul, anume că cei nedreptăţiţi, cei chinuiţi, cei ce îndură rele, chiar ei sunt cei ce fac răul. Poate fi oare cineva mai ticălos de câ t Cain, care l-a ucis p e fratele lui? Poate fi o femeie mai vrednică d e milă d e câ t femeia lui Filip, care a tăiat capul lui loan? Pot fi oameni mal d e plâns ca fraţii lui Iosif, care l-au vândut şi l-au trimis într-o tară străină? Dar d e câ t diavolul, care l-a sfâşiat p e Iov cu a tâ te a şi a tâ te a rele? n u numai pentru altele, dar şi pentru a sta cel ce face răul va primi mare pedeapsă. Ai văzut că spusele mele au arătat mai mult d e c â t făgăduisem? Ai văzut că cei duşmăniţi nu numai că nu suferă nici o pagubă d e la cei ce-i duşmănesc, ci, dimpotrivă, că to t răui s e întoarce asupra capului duşmanilor? Şi pentru c ă virtutea nu s tă nici în bogăţie, nici în libertate, nici în locuirea în patrie, nici în celelalte lucruri d e care am vorbit, ci în fapte sufleteşti, e firesc c a virtutea s ă nu fie cu nimic vătămată când o pagubă a ta c ă vreunul dintre acele lucruri. 6. 2 Cor. 4, 16. 190 SFÂNTUL IO AN GURĂ DE AUR - Dar ce s e întâmplă când e vătămată înţelepciunea sufletului? - Mici acum, d e e s te cineva vătămat, nu-i vătămat d e altul, ci d e el, căci s e vatămă singur. - Cum s e vatămă singur? - Când ai fost, d e pildă, bătut d e cineva sau ti s-au răpit averile, sau ai îndurat răutatea cumplită a cuiva, sau ai suferit ocară, d e vătămat te-ai vătămat, ba încă foarte mult, d a r nu d e cel ce ti-a făcut rău, ci de propria ta m icime sufletească. Ceea ce am spu s mai înainte spun şi acum: orice om, oricât de rău ar fi el, nu poate fi mal rău, nici mai amarnic decât diavolul, demonul acela blestemat, duşmanul nostru neîmpăcat; cu toate acestea, demonul acesta cumplit n-a pu tu t să-l împiedice şi să-l doboare p e omul care a trăit înainte d e d area legii, pe omul care vietuise înainte de venirea harului, şi d o a r slobozise împotriva lui atâtea săgeţi şi a tât d e amare. Atâta putere are noble ţe a sufletului. Dar de Pavel, ce s ă spunem? A stat în închisoare, a purtat lanţuri, a fost prins şi târât, a fost bătut de iudei, a fost lovit cu pietre, i-a fost însângerat spatele nu numai d e curele, ci şi de toiege, a fost coborât în adânc, a căzut ad e se a în mâinile tâiharilor, i-au dus război cei din neamul lui, a fost lovit n e contenit şi d e duşmani, şi d e cunoscuţi, a căzut pradă nenumăratelor uneltiri, a luptat cu foamea şi cu goliciunea, şi a îndurat şi alte numeroase şi d e s e supărări şi necazuri - d a r pentru ce trebuie s ă le înşir pe toate? - , moartea îl ameninţa în flecare zi; cu to a te acestea, deşi a suferit a tâ te a şi atâtea, nu numai că n-a rostit un cuvânt de hulă, ci, dimpotrivă, s e bucura d e ele şi s e lăuda cu ele. Uneori spune: "Mă b ucur d e suferinţele mele"7, alteori, iarăşi: *Dar n u numai atât, ci n e ş i lăudăm în necazuri*®. Dacă Pavel, care a suferit a tâ te a şi atâtea, s e bucura şi se lăuda, c e iertare vei 7. Col. 1, 24. 8. Rom. 5, 3. NIMENI NU-L POATE VĂTĂMA... 191 avea, ce cuvânt d e apărare, când tu nu suferi nici cea mal mică parte din ce a suferit el, b a încă şi huleşti? 6. Dar mi s e spune: - Eu însă sunt nedreptăţit în alt chip, chiar da că n-aş huli. Dacă mi s e iau averile, nu mai pot face milostenie. - Acestea su n t chichiţe şi pretexte. Dacă pentru a sta suferi, apoi află bine c ă sărăcia nu-i piedică milosteniei. Oricât al fi de sărac, nu eşti mal sărac d e câ t femeia care a avut numai un pumn de făină9, şi de câ t a c e e a care a avut numai doi b ănuţi10. Una din ele a fost fericită d e Domnul, în chip minunat, pentru că şi-a d a t toată averea ei la săraci. Sărăcia ei atât de mare n-a fost piedică unei a tât de mari iubiri de oameni; dimpotrivă, a tâ t de bogată şi de mare a fost milostenia făcută cu cei doi bănuţi, încât a umbrit milostenia celor bogaţi şi i-a întrecut, cu bogăţia inimii ei şi cu avuţia râvnei ei, pe cei ce aruncaseră în cutie mulţi bani de argint. Deci, nici aici nu eşti nedreptăţit, ci câştigi chiar mai mult, căci cu câţiva bănuţi iei cununi mai strălucitoare d e câ t cei care dau mult. Dar de-am sp u n e noi a ce stea de mii d e ori, sufletele îndrăgostite d e cele materiale, sufletele care se tăvălesc cu drag în lucrurile cele pământeşti şi sunt încântate d e lucrurile d e aici nu vor vrea s ă s e despartă cu uşurinţă de florile ac e stea putrede - c ă a şa sunt strălucirile vieţii acesteia - , nici nu vor s ă lase umbrele, ci unii oameni, mai cu ju d e ca tă , s e lipesc şi de unele, şi d e altele, iar alţii, mal d e plâns şi mai ticăloşi, s e lipesc numai d e lucrurile din lumea aceasta, şi nu tin se am ă deloc d e celelalte. Haide deci s ă smulgem măştile cele strălucite şi sclipitoare d e pe chipul urât şi slut al acestor lucruri şi să arătăm hidoşenia femeii desfrânate. Că a şa e viata unui om care nu s e îngrije ş te d e câ t d e plăceri, d e bogăţie şi d e putere. Este acoperită de ruşine, urâtă la chip, plină de duhoare; e ste neplăcută, împovărătoare şi plină d e amărăciune. Şi c e e a ce îi 9. Cf. 3 Regi 17, 12. 10. Cf. Luca 21, 2-4. 192 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR lipseşte d e orice iertare pe cei îndrăgostiţi d e un astfel de trai e s te că viata a c e a sta e s te dorită şi căutată d e ei, cu to a te că e urâtă şi plină d e multă amărăciune, cu to a te că e plină de mii şi mii d e rele, d e primejdii, d e sângerări, de prăpăstirii, d e stânci primejdioase, d e crime, d e temeri, de cutremure, de invidie, d e duşmănie, d e uneltiri, d e griji necontenite, cu toa te că nu are nici un câştig, nici nu aduce alt rod d e p e urma atâtor rele d e c â t pedeapsă, o sân d ă şi chin necontenit. Da, viata a c e a sta a şa este; dar mulţimea o doreşte, s e d ă în vânt d u p ă ea. Asta din pricina nebuniei celor îndrăgostiţi d e o astfel d e viată, nu din pricină că e a a r fi cu adevărat plină d e fericire. Aşa şi copiii s e minunează şi stau cu gura căscată în fata jucăriilor, şi nici nu p o t s ă înţeleagă treburile şi lucrurile potrivite unor oameni în vârstă. Copiilor li s e iartă o astfel d e ju d e c a tă din pricina vârstei lor fragede; aceştia însă nu au nici un cuvânt d e apărare, pen tru că gândesc copilăreşte când sunt oameni în vârstă, pentru că su n t mai fără cap d e c â t copiii. Te întreb, pentru c e oamenii umblă a tâ ta după bogăţie? Trebuie neapărat s ă încep cu bogăţia, căci pentru marea mulţime a oamenilor cuprinşi d e a c e a stă boală cumplită, bogăţia pare a fi mai de pret d e c â t sănă ta tea , d e câ t viata, d e c â t bunul nume, d e câ t vaza, d e câ t patria, de câ t cunoscuţii, d e c â t prietenii, d e c â t rudele, d e câ t orice. Flacăra s-a urcat p ân ă la nori. Cuptorul a ce sta a cuprins şi marea, şi pământul. Şi nu-i nimeni care s ă stingă flacăra a ceasta. Toti o aţâţă! Şi cei cuprinşi d e ea, şi cei care nu-s cuprinşi, dar su n t pe cale d e a-i c ăd e a pradă. Poti vedea că fiecare om, bărba t şi femeie, slugă şi stăpân, bogat şi sărac, duce în spate, după puterea lui, poveri c a să de a, zi şi noapte, hrană îndestulătoare flăcării acesteia, n u poveri d e lemne, nici d e vreascuri - că nu-i de a c e st fel flacăra - , ci d e suflete şi trupuri, d e nedreptate şi nelegiuire. Căci cu a cestea s e întreţine a ce astă flacără. Bogaţii nu pun niciodată stavilă poftei acesteia nebune, chiar de-ar stăpâni întreaga lume; săracii, la NIMENI NU-L POATE VĂTAMA... 193 rândul lor, s e silesc să-i ajungă pe cei bogaţi. O furie nevindecată, o nebunie fără frâu, o boală fără leac cuprinde sufletele tuturor. Dragostea a c e a sta biruie orice altă dragoste şi o alungă din suflet. Mu mai tine se am ă nici d e prietenie, nici d e rudenie. Dar pentru ce vorbesc eu de prietenie şi de rudenie? n u tine se am ă nici d e soţie şi d e copii, bunurile cele mai scumpe ale bărbaţilor. Totul e aruncat la pământ şi călcat în picioare când patima aceasta, stăp ân a a cea sta neomenoasă, pune stăpânire pe suflete. Da, bogăţia, ca o stăp ân ă neomenoasă, ca un tiran crud, ca un barbar fără de ruşine, chinuie şi supune la mii şi mii de primejdii şi o sân d e pe cei ce s e robe sc ei. E înfricoşătoare, cumplită, sălbatică şi nemiloasă, chipu-i d e barbar, dar, mai bine zis, d e fiară; e mai sălbatică d e c â t lupul şi leul, d a r pare a fi prietenoasă, drăgălaşă, mai dulce decât mierea pentru cei robiţi d e ea. Făureşte săbii şi arme în fiecare zi împotriva lor, sap ă gropi; îi duc e pe margini de prăpăstii şi pe stânci pline d e primejdii; le întinde mii şi mii de curse ca să-i chinuiască, socotind că-i face fericiţi a tât pe cei prinşi d e ea, cât şi pe cei ce doresc s ă Fie prinşi. Şi după cum porcul, care s e tăvăleşte în teu că şi în noroi, s e bucură şi s e desfătează, şi după cum gândacii s e tăvălesc continuu în gunoi, to t a şa şi cei prinşi d e iubirea d e arginti sunt mai ticăloşi de câ t fiinţele acestea. Că aici mai mare e murdăria, iar mocirla mai urât mirositoare. Stăpâniţi de patimă, socotesc că sco t din e a multă plăcere. Dar a sta nu tine de natura bogăţiei, ci de mintea lor vătămată de o astfel d e lipsă de ju d e ca tă . Iar sta re a a c e a sta e s te mai rea ca a celor lipsiţi de judeca tă . După cum, când e vorba de mocirlă şi d e gunoi, nu dai vina pe mocirlă sau pe gunoi, ci pe lipsa d e ju d e c a tă a animalelor care s e bagă în mocirlă şi în gunoi, tot a şa gândeşte şi despre oameni. 7. - Dar cum îi vom p u te a vindeca pe cei cuprinşi de ace a stă boală? 13-Omilii 194 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - Dacă a r voi s ă n e deschidă nouă auzul lor, să-şi lărgească inima şi s ă primească cele ce avem s ă le spunem. Pe animale nu le poti scoa te din murdăria în care trăiesc, căci sunt lipsite d e raţiune; dar pe neamul acesta prea blând, cinstit cu raţiune şi cuvânt, pe oameni vreau s ă spun, dacă a r voi, îi poti sc ăp a mai uşor, ba foarte uşor, de mocirlă şi d e duhoare, d e gunoi şi d e murdărie. De ce ti s e pare, omule, bogăţia vrednică d e iubit? Pentru plăcerea ospăţului? Pentru cinstea şi alaiul celor ce te linguşesc din pricina ei? Pentru p u te re a c e ti-o dă, c a s ă te răzbuni pe cei ce te supără? Pentru că s e tem toti d e tine? Că nici nu-mi poti sp u n e alte pricini d e câ t plăcerea, linguşeala, frica ce-o insufli altora şi putinţa d e răzbunare. Da, bogăţia nu te poate face nici mal înţelept, nici mai cu minte, nici mal blând, nici mai priceput. Bogăţia nu te p oate face bun, milostiv; nu te p o ate face să-ti stăpâneşti mânia, să-ti stăpâneşti stomacul şi poftele. Mu te învaţă s ă fii cumpătat, nu te povătuieşte s ă fii smerit; nu aduce, nici nu săd e ş te în suflet vreun fel d e virtute. Mu, nu poti sp u n e pentru care din a ceste pricini bogăţia e ste dorită şi iubită! Mu numai că nu obişnuieşte s ă săd e a sc ă şi s ă cultive binele, ci, chiar când îl găseşte, îl pângăreşte, îl opreşte, îl veştejeşte. Uneori chiar îl smulge şi pune în locul lui cu totul altceva: desfrânare fără măsură, mânie nelalocul ei, urgie nedreaptă, mândrie, îngâmfare, nebunie. Dar s ă nu mai vorbesc despre a cestea. Cei cuprinşi de a ce a stă boală nici nu vor s ă audă d e virtute şi de păcat; dedaţi cu totul plăcerii, şi din pricina a ceasta ajunşi robi plăcerii, nu s e simt cu vină sau păcat. Haide, deocamdată, s ă nu mai vorbim de sp re astfel de oameni! Să vorbim de sp re altceva şi să vedem d a c ă bogăţia aduce vreo plăcere, dacă aduce vreo cinste. în ce mă priveşte, eu văd că aduce cu totul altceva. Şi da că vreţi, s ă n e uităm mai întâi cu luare-aminte la mesele celor bogaţi şi ale celor săraci. Să-i întrebăm pe cei ce stau la masă, care din ei simt adevărată şi curată plăNIMENI NU-L POATE VĂTĂMA.. 195 cere? Cei care stau to a tă ziua la masă, care unesc cina cu prânzul, care mănâncă d e le plesnesc burţile, care-şi beteje s c simţurile, care împovărează corabia din pricina prea marii încărcături cu mâncăruri, care duc la fund corabia, care, ca într-un naufragiu al trupului, o a coperă cu valuri, care născoc esc lanţuri la picioare, la mâini şi la limbă? Cei care-şi înlăntuiesc to t trupul cu lanţul beţiei şi al chefurilor, lant mai cumplit de câ t lanţul d e fler, cei care nu au somn uşor şi liniştit, şi nici nu su n t scăpaţi de coşmare, care-s mai nenorociţi d e câ t nebunii, care îl poftesc în sufletul lor d e bunăvoie pe diavol, care ^jung d e râsul şi baţjocura slugilor, dar, mal bine spus, £yung d e plâns şi d e ja le în ochii celor mal vrednice dintre slugi, care nu-i cunosc pe cei din fata lor, care nu mai pot sp u n e sau auzi ceva, ci su n t duşi pe su s d e la m a să în pat; sau cei cumpătaţi şi măsuraţi, care hotărăsc măsura mâncării după trebuinţa, care călătoresc pe vreme bună, cărora le deschid pofta la mâncare şi la băutură d o a r foamea şi se te a? nimic nu-ti d ă a tâta plăcere şi a tâta săn ă ta te ca atunci când te aşezi la ma să flămând şi însetat, când hotărăşti satiul numai după tre buinţă, când nu depăşeşti măsura şi nici nu pui pe trup o povară mai mare d e câ t puterea lui. 8. Dacă nu te încrezi în cuvântul meu, uită-te bine la trupurile unuia şi ale altuia, la sufletul fiecăruia, nu su n t oare săn ă to a se şi bine legate trupurile celor care mănâncă măsurat - nu-mi vorbi mie d e cazurile rare d e oameni bolnavi dintr-o altă pricină, ci trage concluzia din cazurile dese! - , nu su n t oare săn ă to a se şi bine legate trupurile ce se hrănesc cumpătat? nu au ei simţurile limpezi, împlinindu- şi cu multă uşurinţă funcţia lor? nu sunt trupurile celorlalţi fără vlagă, mai moi ca ceara şi asaltate d e un roi de boli? îi atacă iute podagra, îi cuprinde tremurul înainte d e vreme, îmbătrânesc iute, au dureri de cap, li se umflă şi li s e îmbolnăveşte stomacul, pierd pofta d e mâncare, au nevoie necontenit d e doctori, d e d e se doctorii şi d e tra tamente zilnic. 196 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Spune-mi, te rog, a c e s te a su n t plăceri? Care om, din cei ce ştiu ce e plăcerea, o p oate spune? Atunci s e p o a te vorbi de plăcere, când satisfacerea vine în urma poftei; d ar d a că satisfacerea nu-i însoţită d e poftă, plăcerea dispare, s e pierde. De a c e e a bolnavilor li s e pa r nesuferite chiar mâncărurile cele mai plăcute şi le mănâncă în silă. Pentru c ă nu au poftă, ca s ă le facă plăcută mâncarea. Da, nu natura mâncărurilor sau a băuturilor produce plăcerea, ci pofta comesenilor. Tocmai d e a c e e a şi un b ă rbat înţelept, care cunoşte a bine ce e plăcerea şi ştia s ă cugete la astfel d e lucruri, spunea: "Cel să tu l îşi b a te jo c d e faguri"11. Prin a c e ste cuvinte arată c ă plăcerea nu s tă în felul bucatelor, ci în pofta comesenilor. De a c e e a şi profetul, după ce a înşirat minunile din Egipt şi p e cele din pustie, printre altele a spus şi acestea: "Cu m iere din piatră i-a hrănit p e ei"12. Şi doar se ştie că nicăieri piatra n-a izvorât miere. Atunci, ce înţeles au cuvintele acestea? Iudeii au d at d e ap ă când erau sfârşiţi d e ostenea lă şi d e drum, când le e ra s e te tare; s e te a le ţin e a loc d e poftă. De a c e e a profetul, vrând s ă înfăţişeze plăc erea acelora, a numit ap a miere, nu pentru că ap a s-ar fi schimbat în miere, ci pentru că plăcerea d e a b e a ap ă s e lua la întrecere cu dulceaţa mierii, datorită setei celor c e au tăb ărât asupra apei. Deci, când lucrurile a şa stau şi nu le p oa te contrazice nimeni, oricât d e nesimţitor a r fi el, nu e evident c ă la mesele săracilor plăcerea e curată, adevărată şi puternică, pe când la mese le bogaţilor stau la m a să dezgustul, scâ rb a şi greaţa? Aşa p recum a sp u s acel înţelept bărbat: "Şi mâncărurile c ele dulci p a r a-1 supăra"13. 9. Dar mi s e p o ate spune: - Bogăţia, însă, face ca cei bogaţi s ă fie cinstiţi d e lume şi s ă s e răzbune cu uşurinţă p e duşmani. 11. Pilde 27, 7. 12. Ps. 80, 15. 13. Pilde 27, 7. NIMENI NU-L POATE VĂTĂMA.. 197 - Spune-mi, te rog, pentru a sta ti s e p a re d e dorit şi de poftit bogăţia, pentru că h răneşte în noi cele mal cumplite patimi, pentru c ă pune la lucru mânia, pentru că măreşte tare băşicile slavei deşarte, pentru c ă le a tâ tă şi le împinge până la nebunie? Dar tocmai d e a c e e a trebuie s ă fugim d e bogăţie, fără s ă ne întoarcem capul, pentru că aduce s ă locuiască în sufletul nostru fiare sălbatice şi cumplite, pentru că ne lipseşte, într-adevăr, d e cinstea a c e e a preţuită d e to a tă lumea şi ne face să o urmărim p e c ea contrară ei, care are culorile aceleia, ca să-i atragă pe cei înşelaţi şi să-i convingă c ă e a e s te cealaltă, deşi în realitate nu-i cinste, ci pare a fi. După cum chipurile frumoase ale curtezanelor, alcătuite din încondeierea ochilor şi din sulimanuri, sunt lipsite d e frumuseţe, da r prin ele curtezanele fac s ă pară, în ochii bărbaţilor înşelaţi, frumoase şi plăcute chipurile lor urâte şi dezgustătoare, to t a şa şi bogăţia s e sileşte s ă prezinte linguşeala drept cinste, nu-mi spu n e mie d e tem en e lele ce ti s e fac în văzul lumii d e frică sau din interes! Aceste a su n t vopseli şi sulimanuri. nu, ci intră în conştiinţa fiecăruia din cei care te linguşesc, şi vei ved ea înlăuntrul ei mii şi mii d e acuzatori care strigă împotriva ta, vei vedea că aceştia te duşmăne sc şi te urăsc mai mult d e c â t vrăjmaşii. Iar da că vreodată schimbarea lucrurilor a r smulge d e pe chipul linguşelilor m asca a c e a sta făcută din frică, şi l-ar a ră ta a şa cum soarele arată fetele când străluceşte mai puternic, atunci vei vedea bine că to t timpul nu te-ai bucurat d e nici un fel d e cinste de la cei ce te linguşeau, iar tu socoteai că te cinsteau tocmai ace ia care te urau, care te acopereau în inima lor cu nemărginite ocări şi doreau s ă te vadă căzut în neagră mizerie, nimic nu aduce omului a tâta cinste c a virtutea! Aduce o cinste nesilită, nefătamică; cinste care nu-i acoperită d e o mască înşelătoare; cinste ad e vărată şi curată, nebiruită d e schimbările lucrurilor. 10. Spui că vrei s ă te răzbuni p e duşmani? Dar, după cum am mai spus, tocmai pentru a ce a sta trebuie s ă fugi d e 198 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR bogăţie. Că bogăţia te face s ă înfigi în tine însuti sabia, îti adu n ă răspunderi grele pentru viitor şi-ti pregăteşte ped e p se d e nesuportat. Atât d e mare rău e s te răzbunarea, încât îndepărtează d e la om mila lui Dumnezeu şi anulează iertarea d a tă d e Dumnezeu pentru mulţime d e păcate. Cel căruia i s-au iertat cei zece mii de talanţi şi s-a bucurat de a tâ ta dărnicie, în urma rugăminţii sale, din pricina cruzimii lui fată de cel împreună rob cu el şi-a adus asupra lui osânda, pentru c ă a cerut tovarăşului său cei o su tă de dinari, adică pentru că l-a pedepsit p e cel ce greşise fată d e e l14. Şi nu pentru a ltă pricină, ci numai pentru a c e a sta a fost dat pe mâna călăilor, a fost chinuit şi i s-a poruncit s ă plătească cei zece mii d e talanţi. riu s-a mal bucurat nici d e iertare şi nici n-a mai avut cuvânt de apărare, ci a îndurat o pe d e ap să cumplită şi i s-a poruncit să plătească toată datoria pe care b unătatea lui Dumnezeu i-o iertase mal înainte. Spune-mi, dar, d e a c e e a ti-e a tâ t d e dragă bogăţia, pentru că te împinge cu a tâta uşurinţă într-un p ă ca t a tâ t d e mare? M-ar trebui oare ca tocmai pentru a sta s ă fugi d e e a ca de un duşman, ca d e cineva care aduce p e ste tine mii şi mii d e rele? - Dar sărăcia, mi s e spune, n e face s ă ne amărâm, s ă rostim a d e se a chiar cuvinte d e hulă şi s ă îndurăm lucruri nevrednice d e un om liber. - riu sărăcia, iubite, ci micimea d e suflet. Pentru că şi Lazăr era sărac, ba încă foarte sărac. Pe lângă sărăcie mai e ra şi boala; boală mai amară ca sărăcia; e a îi făcea şi mai cumplită sărăcia. Pe lângă boală mai erau şi pustie tatea din ju ru l lui şi lipsa oricărui ajutor; iar a c e ste a fac şi mai amară sărăcia şi boala. Fiecare dintre acestea , luată separat, e ste dureroasă; dar când nu su n t în ju r nici cei care să-ti d e a o m ână de zyutor, suferinţa ajunge m ai mare, flacăra mai grozavă, durerea mai amară, furtuna mai sălbatică, viforul mai înverşunat, cuptorul mai încins. Iar dacă te-ai uitat mai bine 14. Cf. Matei 18, 23-35. NIMENI NU-L POATE VĂTĂMA.. 199 la Lazăr, vei găsi, pe lângă acestea, şi o a patra pricină care-i mărea suferinţa. Era desfătarea şi tihna bogatului care locuia în vecinătatea sa. Iar d e vrei, poti găsi şi o a cincea pricină, o pricină care-i întreţinea flacăra; şi p e a c e a sta o vei vedea bine în preajma sa. Bogatul acela nu numai că s e desfăta, dar îl şi vedea pe Lazăr d e două ori şi de trei ori pe zi; dar, mai bine spus, d e mal multe ori pe zi. Că Lazăr zăcea aruncat la poarta lui. Era o privelişte cumplită a unei tragedii ce-ti sfâşia inima, numai vederea lui Lazăr a r fi putut înmuia chiar şi o inimă d e piatră. Totuşi, nici a sta nu l-a făcut pe omul acela fără inimă să-l ajute p e Lazăr în să răcia lui cumplită. întindea m e se sibaritice; încă d e dimin e aţă ca sa îi e ra plină d e paraziţi şi linguşitori, d e coruri de cântăreţi, d e paharnici şi de măscărici, n ă sco c e a to t felul d e petreceri nebuneşti, d e beţii şi d e chefuri. Tot timpul schimba hainele şi mesele şi o du c e a numai în chefuri, iar Ia săracul Lazăr, pe care-1 vedea chinuit în fiecare zi d e foame cumplită, d e boală pre a amară, d e a tâ te a bube , d e pustietate şi d e rele, nici că s e gândea. Paraziţii şi linguşitorii mâncau mai mult d e câ t aveau nevoie, iar săracul a ce sta, atât d e sărman şi încoiyurat d e a tâ te a rele, nu s e p u te a bucura nici măcar d e fărâmiturile mesei bogatului! Şi le d orea a tât de mult! Dar pe Lazăr nimic din a ce ste a nu l-a vătămat! n-a scos cuvânt plin de amărăciune, nici n-a rostit cuvânt d e hulă! Ci, după cum aurul străluceşte mal frumos şi e mai curat când e ste a rs mai tare, to t a şa şi Lazăr, fiind chinuit d e a c e ste suferinţe, a ajuns mal presus d e ele şi d e tulburările nă scu te din ele, care pe mulţi îi doboară. Dacă oamenii săraci, săraci în înţelesul larg al cuvântului, când îi văd p e cei bogaţi s e to p e sc d e invidie, s e chinuie d e ciudă şi so cotesc viata cu neputinţă d e trăit, şi d o a r au ce mânca, dar săracul acesta, care era sărac ca nimeni altul, şi nu numai sărac, ci şi bolnav, fără nici un ajutor, fără un om lângă el pe care să-l roage, ba mai mult, care trăia în mylocul oraşului ca în pustietatea c ea mai adâncă, şi s e to p e a de 200 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR foame cumplită în timp ce bogatului îi cuigea totul c a dintr-un izvor, iar el e ra ma să necontenită limbilor câinilor - c ă atât de slăbănogit şi de şubrezit îi era trupul, că nici p e câini nu-i p u te a alunga - , deci, ce n-ar fi putut face săracul a c esta d a c ă nu a r fi fost ta re curzyos şi înţelept? Vezi d a r - c ă voi rep e ta din nou acelaşi gând - , vezi dar că omul care nu-şi face singur rău, acela nu suferă nici un rău, chiar da că toti i-ar face rău? 11. Cu ce l-au vătămat p e atletul a c e sta boala, lipsa ajutoarelor, năvala câinilor, reaua vecinătate a bogatului? Cu ce l-au vătămat luxul mare al bogatului, mândria şi fala lui? L-au făcut o are mai nevolnic în lupta lui pentru virtute? I-au slăbit tăria? Deloc! Dimpotrivă, mai mult i-au întărit-o. Mulţim e a a c e e a d e suferinţe şi cruzimea bogatului i-au ajuns pricină d e mii d e cununi, ad ao s d e premii, înmulţire d e răsplată. n-a fost încununat numai pentru c ă a fost sărac, nici pentru c ă a răb d a t d e foame, nici pentru că a fost plin de bube, nici pentru c ă l-au lins câinii, d pentru că avea un astfel de vecin, care îl vedea în fiecare zi, da r în fiecare zi îl tre c ea cu vederea, pentru că a îndurat vitejeşte şi cu multă răbdare ispita care mărea mult flacăra sărăciei, a bolii şi pustietăţii lui. Spune-mi, te rog, cu c e l-au vătămat suferinţele p e fericitul Pavel? nimic nu m ă împiedică să-l pomenesc iarăşi pe a c e st bărbat! Cu ce l-au vătămat? n-a fost oare încununat şi mai mult datorită lor, pentru c ă a răbdat d e foame, că se to p e a d e frig şi d e goliciune, c ă i-a fost sfârtecat ad e se a trupul cu biciul, c ă a fost lovit cu pietre, c ă a fost cufundat în adânc? - Dar el era Pavel, chematul lui Hristos!, îmi poţi spune tu. - Da, d a r şi Iuda a fost unul dintre cei doisprezece, a fost şi el chematul lui Hristos. Totuşi, nu i-a fost d e folos nici chemarea, nici c ă e ra dintre cei doisprezece apostoli/ pentru că voinţa nu-i e ra pregătită pentru virtute. Pavel luptă şi cu foamea, n-avea nici hrana c ea d e toa te zilele, şi NIMENI NU-L POATE VĂTĂMA.. 201 suferea a tâ te a şi atâtea în fiecare zi; cu toate a c e s te a , aierga cu multă râvnă pe calea care duce la cer. Iuda însă a fost chemat chiar înaintea lui Pavel, s-a bucurat şi el d e aceleaşi bunătăţi ca şi Pavel, a fost învăţat c e a mai înaltă fîlosofie, a luat parte la Sfânta Masă şi Ia Cina a c e e a prea înfricoşătoare, a luat a tâta har, încât s ă învie morţi, s ă curăte a sc ă leproşi şi să izgonească demoni, a auzit d e atâtea ori cuvinte de sp re sărăcia c ea de bunăvoie, a s ta t atâta vreme chiar cu Hristos, i s-au încredinţat banii săracilor, ca să-şi potolea scă prin a ce a sta patima - că era fu r15 - , şi nici a şa n-a ^juns mal bun, deşi s e bucurase d e a tâ t pogorământ. Hristos ştia că Iuda era iubitor de argjnţi, ştia că are să piară din pricina dragostei d e bani; d ar nu l-a pedepsit a tunci; dimpotrivă, ca să-i potolească patima, i-a încredinţat banii săracilor, pentru ca, având cu ce-şi sătu ra dragostea lui d e bani, s ă nu mai cadă în prăpastia a c e e a înfricoşătoare. Hristos a vrut s ă împiedice un rău mai mare cu unul mai mic. 12. Astfel, nimeni nu p oate face rău celui c a re nu vrea să-şi facă singur rău. Şi, dimpotrivă, nimeni nu p o a te fi de folos celui care nu vrea s ă fie veghetor, care n u vrea s ă s e ajute singur. De a c e e a şi minunata istorie a Scripturilor a scris pentru tine, ca într-un tablou minunat, m ă re ţ şi frumos, vieţile celor din vechime, întinzând p o v e stire a d e Ia Adam p ân ă la venirea lui Hristos. Şi ti-i p u n e în a in te şi p e cei ce au căzut, şi pe cei încununaţi, ca prin toti s ă te înveţe că nimeni nu p oate face rău celui ce nu-şi face singur rău, chiar de a r pomi întreaga lume război îrnpotriva lui! nici greutăţile vieţii, nici schimbările timpurilor, nici împilările stăpânitorilor, nici roiurile d e uneltiri, nici m u lţim e a nenorocirilor, nici grămada tuturor relelor, ce s u n t în tre oameni, nu-1 p o t slăbi cu nimic p e omul viteaz, p e omul cu mintea trează, pe omul cu ochii în patru; după cum, iarăşi, p e omul trândav, pe omul care şi-a pierdut îndrăzneala, p e omul care s e dă singur bătut, nimic nu-1 p oa te face ma i b u n , chiar d e 15. Cf. loan 12, 6. 202 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR l-ar ^juta mii şi mii. Asta vrea s ă ne arate şi pilda oamenilor acelora, dintre care unul şi-a zidit c a sa p e stâncă, iar altul pe nisip16, n-a fost sp u să pilda a c e a sta c a s ă n e gândim la nisip şi la stâncă, nici la o clădire zidită din piatră, nici la acoperiş, nici la râuri, nici la ploaie, nici la vânturi puternice care izbesc casele, ci c a s ă înţelegem prin a c e ste a virtu te a şi păcatul, ca s ă vedem, şi din pilda a cea sta , că nimeni nu poate face rău celui ce nu-şi face singur rău. Deci, nici ploaia c ea vijelioasă, nici râurile care izbesc cu multă furie, nici vânturile cele sălbatice, care s e năpu ste sc cu straşnică iuţeală, n-au slăbit c asa zidită p e stâncă. A rămas în picioare şi neclintită. Ca să cunoşti că nici o ispită nu-1 p o ate dobori p e cel ce nu s e doboară singur. Casa celuilalt a fost d oborâtă cu uşurinţă nu din pricina atacurilor ispitelor - că şi cealaltă casă suferise aceleaşi ispite - , ci din pricina nechibzuintei celui ce o zidise, n-a căzut din pricină că au izbit-o vânturile, ci a suferit a ce a sta din pricină că a fost zidită p e nisip, adică p e trândăvie şi păcat. Chiar înainte de a veni furtuna a c e e a e ra şu b red ă şi gata s ă cadă. Astfel d e clădiri cad d e la sine, fără s ă le zguduie cineva, pentru că temelia lor e şubredă şi slăbită în to a te părţile. Şi du p ă cum pânza d e păianjen se destramă singură, fără să o stingherească cineva, pe când diamantul rămâne neclintit chiar dacă-1 loveşti, to t a şa şi oamenii: cei care nu-şi fac singuri rău ayung mai tari, chiar d e a r fi loviţi d e mii şi mii d e necazuri, p e când cei care s e dau singuri bătuti cad de la sine, s e pierd şi pier, chiar d e nu-i supără nimeni. De pildă luda; a pierit cu toate că nu l-a încercat nici o ispită ca aceasta, ba, dimpotrivă, a avut parte chiar d e mare ajutor. 13. Vrei să-ti a ră t că lucrurile stau to t a şa şi când e vorba d e un popor întreg? De câtă purtare de grijă n-a avut parte poporul iudeu? n-a făcut Dumnezeu ca s ă le sluje a s c ă toată firea văzută? nu le-a d at oare Dumnezeu un fel d e vieţuire nou şi nemaiîntâlnit? Iudeii nu s e duceau în 16. Cf. Matei 7, 24-27. NIMENI NU-L POATE VĂTĂMA.. 203 piaţă, şi aveau cumpărături fără s ă d e a bani. riu tăiau brazde, nu ţineau d e coamele plugului, nu spintecau pământul, nu aruncau seminţele, nu aveau nevoie de ploi, d e vânturi şi de anotimpurile anului, n-aveau nevoie d e razele soarelui, nici d e drumurile lunii, nici d e schimbările văzduhului, de nimic din toate acestea. Nu pregăteau aria, nu băteau grâul, nu aveau nevoie d e vânt c a s ă de sp a rtă pleava d e boabe, nu învârteau la moară, nu zideau cuptoare, nu aduceau în c asă lemne şi foc, n-aveau nevoie de meşteşugul facerii pâinii, nu aveau măcelării, nu ascuţeau secera, nu aveau nevoie nici de celelalte meserii: de croitorie, zidărie şi cizmărie. în locul tuturor acestora era Cuvântul lui Dumnezeu. Aveau ma să de-a gata, fără sudori şi fără muncă. De a şa natură e ra mana. Era proaspătă, nu le d ăd e a bătaie de c ap şi nici nu-i pun e a la muncă. Hainele, încălţămintea şi chiar trupurile lor îşi uitaseră slăbiciunea lor. Da, într-o scuigere a tâta d e mare d e vreme, hainele şi încălţămintea lor nu s-au stricat, iar picioarele lor n-au făcut bătături, deşi au mers a tâta drum. Nici nu s e pomenea între ei d e doctori, d e doctorii sau de altceva ce priveşte o astfel de meserie. Nu e ra între ei nici un fel de boală. "I-a sc o s p e e i cu argint ş i cu aur, spu n e Scriptura; ş i n u era în sem in ţiile lor b o ln a v '17. Ca şi cum a r fi părăsit lumea a c e a sta şi s-ar fi mutat în altă lume mai bună, a şa mâncau, a şa beau. Nici raza de soare, când e ra mai puternică, nu le dogorea c apetele; nor a co p e re a cerul şi o prea arşiţa; e ra un acoperiş care s e purta de asu p ra mulţimii aceleia d e oameni. Dar nici n o aptea n-aveau nevoie d e făclii care s ă risipească întunericul; stâlpul d e foc le era izvor d e lumină nespusă ; le împlinea două trebuinţe: îi şi lumina, şi le arăta şi drumul. Nu numai că lumina p e acel popor n enumărat, ci îl şi călăuzea prin pustie mal bine d e câ t o călăuză. N-au mers iudeii numai pe pământ, ci şi pe mare ca pe pământ. Au îndrăznit şi împotriva hotarelor firii. Au mers pe marea a c e e a cumplită. 17. Ps. 104. 36. 204 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR călcând pe e a ca pe o stânc ă ta re şi neclintită. Când era su b picioarele lor, marea e ra c a pământul, e ra ş e s întins, câmpie; dar când i-a primit pe vrăjmaşi, şi-a a rătat însuşirile ei. Iudeilor Ie e ra căruţă, iar duşmanilor, mormânt; pe unii i-a tre cut dincolo, iar pe alţii i-a înecat. Mişcarea nestatornică a apelor a arătat ascultarea şi b u n a rânduială oamenilor cu cap şi pricepuţi: când era paznic, când e ra călău,- în aceeaşi zi, dintr-odată, a fost şi una, şi alta. Ce poţi spune de stâncile care au slobozit râuri de ape? Ce poţi spune de norii d e păsări, care acopereau, cu mulţimea trupurilor lor, întreg pământul? Ce poţi spu n e de minunile din Egipt, de minunile din pustie, de trofeele şi biruinţele cele fără vărsare de sânge? I-au supus pe potrivnici ca şi cum ar fi dansat, nu ca şi cum s-ar fi luptat. I-au învins, fără d e arme, pe cei ce-i stăpâneau. După luptele a c elea din Egipt, i-au biruit pe duşmani sunând din trâmbiţe şi cântând. Cele ce s e petreceau erau mai degrabă d ans d e câ t război, mai degrabă slujbă religioasă d e c â t luptă. Minunile a c e ste a s e făceau nu numai pentru c a s ă plinească trebuinţa lor, ci c a s ă şi păz ească mai bine învăţătura cunoştinţei d e Dumnezeu, pe care Ie-o dăduse Moise. Pretutindeni se auzeau glasuri care-L propovăduiau pe Stăpânul. Şi marea striga la fel, şi când e ra cale bătută, şi când era mare. Apele Nilului slobozeau acelaşi glas când s-a schimbat firea apelor în sânge. Şi broaştele, şi norii de lăcuste, şi omizile, şi rugina, toate aceleaşi cuvinte le spuneau întregului popor. La fel şi minunile din pustie: mana, stâlpul, norul, prepeliţele şi to a te celelalte le-au fost în loc de carte şi d e litere, niciodată şterse; răsunau în fiecare zi în urechile lor şi grăiau în sufletele lor. Cu toa te acestea, după a tâta şi a tâta purtare d e gryă, după binefacerile acelea nespuse, după măreţia minunilor, după îngrijirea cea negrăită, după învăţătura cea necontenită, după catehizarea cu cuvântul, după îndemnul cu fapte, după victoriile cele strălucite, după biruinţele cele minunate, după belşugul meselor, după bogăţia a p e lo r acelora, după NIMENI NU-L POATE VĂTĂMA.. 205 slava n e sp u să pe care au avut-o in fata tuturor oamenilor, pentru c ă erau nerecunoscători şi învârtoşaţi la inimă, s-au închinat viţelului, au slujit capului de bou şi au cerut s ă le fie dumnezei, deşi aveau proa spete în minte binefacerile din Egipt aie Iui Dumnezeu, deşi s e bucurau încă şi d e alte binefaceri. 14. Poporul ninivitenilor însă, deşi e ra ba rbar şi d e alt neam, deşi nu avusese parte d e nici o binefacere dintre a cestea, mare sau mică, nici de cuvinte, nici de minuni, nici de fapte, nici d e graiuri, numai pentru c ă (ninivitenii)au văzut pe un om scăpat de la înec, pe care nu-1 întâlniseră nicicând mai înainte, ci atunci li se arătase pentru întâia oară, pentru că au văzut pe un om, care venise la ei şi le spusese: "încă trei zile, ş i Ninive va fi dărâmată"16, au £yuns mai buni, au lepădat răutatea lor de mai înainte, au mers, prin pocăinţă, la virtute şi a tâ t de mult s-au schimbat datorită cuvintelor acelora, încât L-au făcut pe Dumnezeu să-Şi schimbe hotărârea, să opre ască dărâmarea oraşului, să îndepărteze urgia cea dumnezeiască şi să-i sc ap e d e toată nenorocirea. "Că a văzut Dumnezeu, spune Scriptura, că s-a depărtat fiecare d e la calea răutăţii lui ş i s-a întors la Domnul" 19. Spune-mi, cum s-a depărtat? Că mare e ra păcatul lor, ne sp u să răutatea, nelecuite rănile! Profetul, ca să arate asta, spunea: "S-a su it răutatea lo r pân ă la cer”20. Prin depărtarea de la pământ la cer, a arătat răutatea lor. Şi totuşi ninivitenii pe o răutate atât de mare, care crescuse şi se înălţase a tâta încât ajunsese până la cer, pe aceasta, în trei zile, într-o clipită, prin câteva cuvinte auzite de la un om, şi acesta necunoscut, străin şi scăpat de la înec, p e răutatea aceasta ninivitenii a şa au alungat-o, a şa au depărtat-o, încât s-au bucurat de cuvinte ca acestea: "Văzut-a D um nezeu că 18. Iona 3, 5. 19. Iona 3, 10. 20. Iona 1, 2. 206 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR s-a depărtat flecare d e la calea răutăţii lui, ş i I-a pă rut rău lui D um nezeu d e răui p e care a sp u s că-1 va fa c e lor*11. Vezi d a r c ă omului cu mintea trează, omului care priveghează, nu numai că nimeni nu-i p o a te face rău, d a r poate s ă îndepărteze şi urgia cea dumnezeiască, p e când omul care s e d ă singur bătut, care s e vatămă singur, chiar de-ar avea parte d e mii şi mii d e bunătăţi, câştig mare nu are? Astfel, iudeii nimic n-au folosit d e p e urma atâtor minuni, şi nici pe niniviteni nimic nu i-a vătămat pentru că au fost lipsiţi d e ele! Dar deo arec e au fost cu mintea trează, au zyuns mai buni în scurtă vreme, deşi erau barbari şi d e alt neam, deşi nu auziseră poruncile lui Dumnezeu şi locuiau departe, undeva în Palestina. 15. Spune-mi, te rog, nenorocirile venite p e ste cei trei tineri, cu c e au vătămat virtutea lor? n-au suferit ei încă de tineri, în fragedă vârstă, robia şi p ed e ap sa a c e e a cumplită? n-au fost ei în ţa ră îndepărtată? n-au fost despărţiţi ei de patrie, d e casă, d e templu, d e altar, d e jertfe , d e ofrande, d e libaţii şi chiar d e cânta re a d e psalmi, când au au uns în pământ străin? n u numai c ă nu-şi mai pute au vedea casa, d a r nici multele slujiri către Dumnezeu nu le pute au împlini. n u fuseseră daţi ei p e mâini barbare, dar, mai degrabă, lupilor d e câ t oamenilor? Şi lucrul cel mai cumplit e ra că, locuind într-o ţa ră ba rba ră şi atât d e îndepărtată şi îndurând amară robie, nu aveau dascăl, nu aveau profet, nu aveau conducător. "Tiu m ai e ste conducător, spune Scriptura, n ici p ro fet, n ici povătuitor, n ici lo c ca să aducă je rtfă înaintea Ta ş i să găsească milă'®2. Erau în casă împărătească, dar trăiau ca într-o prăpastie, ca într-o mare plină de stânci şi d e primejdii, siliţi s ă meargă p e marea a c e e a cumplită, fără căpitan, fără cârmaci, fără corăbieri şi fără pânze. Erau închişi în curţile împărăteşti ca într-o închisoare. Dar, pentru că au ştiut s ă cugete la cele înalte, au fost mai pre- 21. Iona 3, 10. 22. Cânt. trei tineri 1, 14. NIMENI NU-L POATE VĂTĂMA.. 207 su s d e lucrurile cele lumeşti; au călcat în picioare to a tă slava omenea scă, şi-au făcut aripi uşoare, socotind traiul lor la curtea împărătească un ad ao s d e nenorociri. Dacă ar fi fost în altă parte, chiar în c a sa unui om d e rând, s-ar fi bucurat d e mai multă libertate; d a r aruncaţi în închisoarea a c e e a - da, închisoare socoteau şi to t luxul, şi to a tă bogăţia d e la curtea împărătească, întru nimic meii bună d e c â t prăpastia şi stâncile din mare - , simţeau îndată greuta tea traiului lor. împăratul le poruncea s ă s te a cu el la masă, la masa a c e e a sibaritică, necurată şi spurcată, care le e ra interzisă d e lege şi care li s e p ă rea mai cumplită d e c â t m oartea. Stăte au singuri, închişi ca mieii în mijlocul atâtor lupi. Şi trebuia neapărat s ă aleagă: sau s ă moară d e foame, dar, mai bine spus, s ă fie duşi la moarte, s au s ă mănânc e din acele mâncăruri oprite. Ce au făcut d a r tinerii, orfanii, prinşii d e război, străinii, robii celor ce le d ăd eau a ce ste porunci? n-au socotit că le e îndestulătoare apărare nevoia, nici tirania stăpânului oraşului! nu, ci au făcut totul, au născocit totul c a s ă fugă de păcat, deşi totul din jurul lor îi trăda, nu pute au sc ăp a cu bani. Cum puteau, când erau prinşi d e război! nu puteau fi scăpaţi nici d e prieteni, nici d e cunoscuţi. Cum puteau, când erau străini! nu puteau birui prin putere. Cum puteau, când erau robi! nu pute au izbândi prin mulţimea numărului. Cum puteau, când erau numai trei! n ep u tân d deci face altceva, s-au d u s şi l-au înduplecat prin cuvânt pe eunucul ce avea putere asupra lor. Când l-au văzut că i-e frică şi tremură, că îşi tem e viaţa şi că mare îi e ra frica d e moartea care-i zguduia sufletul - că sp u n ea eunucul: "Mă tem de dom nul m eu , împăratul,... ca n u cum va să vadă fe ţe le voastre m a i sla b e d ecâ t ale tinerilor d e vârsta voastră ş i sărtni p u n e ţi în p rim ejd ie capul m e u înaintea împăratului'a5 - , tinerii l-au sc ăpa t d e a ce astă te am ă şi l-au înduplecat s ă le îm plinească cererea. Şi pentru că tinerii au făcut to t ce le-a 23. Dan. 1, 10. 208 SFÂNTUL IOAN GURÂ DE AUR sta t în puterea lor, le-a adus şi Dumnezeu pe cele ale Sale. Că nu e ra numai a lui Dumnezeu fapta pentru care ei aveau s ă primească răsplata. Nu! Ci începutul acestei fapte, pridvorul ei, a fost voinţa tinerilor acelora. Pe e a punând-o înainte, curajos şi cu bărbăţie, au a tra s ajutorul lui Dumnezeu şi au dus la sfârşit bun dorinţa lor. 16. Vezi că nimeni nu-1 poate vătăma pe cel ce nu se vatămă singur? Iată că nimeni şi nimic nu i-a vătămat pe aceşti trei tineri: nici tinereţea, nici robia, nici pierderea părinţilor, nici durerea lor în pământ străin, nici singurătatea, nici lipsa sprijinitorilor, nici porunca c e a grea, nici frica de moarte, care-i îngheţa sufletul eunucului, nici sărăcia, nici numărul lor mic, nici vieţuirea în mijlocul barbarilor, nici că stăpânii lor erau duşmani, nici că erau în puterea mâinilor împărăteşti, nici despărţirea de toţi cunoscuţii, despărţirea de preoţi şi de ceilalţi, care puteau s ă le d e a un ajutor, nici lipsa d e libaţiuni şi de jertfe, nici lipsa templului şi a cântărilor de psalmi. Dimpotrivă, au strălucit acum mai mult decât atunci când s e bucurau d e to a te a ce stea în patria lor. Şi, d u p ă ce au d u s la bun sfârşit a ce a stă primă luptă a lor, d u p ă ce şi-au împletit strălucitoare cunună, d u p ă ce au păzit legea, chiar în pământ străin, după c e au călcat în picioare tiranica poruncă, după ce au biruit frica blestemului, - fără s ă fie vătămaţi cu ceva şi de undeva, ci au săvârşit totul cu toa tă slobozenia, c a şi cum a r fi fost în ţa ra lor şi s-ar fi bucurat de toate înlesnirile din tară - , au fost chemaţi tinerii aceştia iarăşi spre alte lupte. Şi ei erau iarăşi aceiaşi, iar lupta a fost mai grea decâ t c e a dintâi: cuptorul fusese aprins; în faţa lor stă te a oştirea barbară în frunte cu împăratul; to a tă pu te re a persan ă s e mişcase; totul e ra folosit ca să-i înşele şi să-i silească: felurite feluri de muzică, felurite feluri d e munci, ameninţări; înfricoşătoare erau toate cele c e s e vedeau; iar cuvintele erau mai înfricoşătoare decât cele ce s e vedeau. Totuşi, pentru că nu şi-au pierdut curajul, ci au făcut to t ce le-a sta t în putere, nimic nu i-a văNIMENI NU-L POATE VĂTĂMA.. 209 tămat. Dimpotrivă, s-au încununat cu cununi mai strălucitoare decât cele dintâi. Nabucodonosor i-a legat şi i-a aruncat în cuptor, d a r focul arzător nu i-a vătămat, ci le-a fost d e şi mai mult folos şi i-a arătat mai slăviţi. Nu aveau nici temple, nici patrie, nici preoţi, nici profeţi; erau în pământ străin şi într-o tară barbară, în mţjlocul cuptorului, în mijlocul unei întregi oştiri, înaintea unui împărat care pu sese la cale toate a ce stea , şi, cu toate acestea, tinerii aceia au înălţa t un strălucitor trofeu, au câştigat o strălucită biruinţă, au cântat ac e a minunată şi prea slăvită cântare, care de pe vremea a c e e a p ână acum se cântă în întreaga lume şi s e va cânta şi în vremurile d e după noi. Astfel dar, da că nu-ţi faci rău singur, nimeni nu-ţi poate face rău. Da, nu voi înceta s ă repet cuvântul acesta. Dacă robia, singurătatea, pierderea patriei şi a tuturor rudelor şi cunoscuţilor, d a c ă moartea, focul, a tâta oştire şi un tiran atât de crud n-au putut vătăma cu nimic tăria şi virtutea unor copii, a unor robi, a unor străini, a unor oameni ce erau în pământ străin, ci uneltirea p usă la cale împotriva lor a ajuns pricină de şi mai mare cur^j, ce îl va p u tea vătăma p e un om cu mintea trează? Nimic, chiar dacă întreaga lume s-ar pomi împotriva lui! - Dar D umnezeu a fost atunci alături d e ei, mi se poate spune. El i-a scos din flacără. - Da, e foarte adevărat! Dar şi ţie îţi va d a Dumnezeu negreşit tot ajutorul Său d a c ă şi tu vei face to t c e stă în pute re a ta. 17. Eu însă îi fericesc pe tinerii aceia şi mă minunez de ei şi spun că su n t de râvnit nu numai pentru că au călcat în picioare flacăra, că au fost mai tari d e c â t lucrarea focului, ci pentru că au fost legaţi, că au fost aruncaţi în cuptor şi daţi focului pentru învăţătura cea adevărată. în a ce asta s tă întreaga lor biruinţă. în clipa în care au fost aruncaţi în cuptor, le e ra p usă pe cap cununa; începuse s ă fie împletită chiar înainte d e săvârşirea faptelor, odată cu cuvintele 210 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR pe care le spu se se ră , cu multă îndrăznire şi cu multă slobozenie de grai, împăratului, când au fost aduşi înaintea lui: "Nu avem n evo ie să-ti răspundem n oi la cuvântul acesta. Că D um nezeul nostru, Căruia n o i îi slujim , e ste p u tern ic să n e sca p e din cuptorul cel d e fo c arzător. Ş i din mâinile tale n e va izbăvi, împărate. Iar d e n u , cu n o scu t să-ti fie, împărate, că zeilo r tă i n u vom slu ji ş i chipului d e aur, p e care l-ai înălţat, n u n e vom închina' 24. Pentru a c e ste cuvinte îi proclam biruitori. Cu a ce ste cuvinte dobândind răsplata biruinţei, au alergat la strălucitoa re a cun u n ă a muceniciei, adăugând mărturisirii prin cuvânt mărturisirea cu fapta. Iar d a c ă focul nu s-a atins d e trupurile lor aruncate în cuptor, da că le-a dezlegat legăturile şi le-a îngăduit s ă meargă în voie, da că şi-a uitat focul lucrare a lui, iar cuptorul d e foc a zyuns izvor d e ap e răcoritoare, apoi minunea a c e a sta e s te a harului lui Dumnezeu şi a puterii celei d e Sus, făcătoare de minuni. Că atleţii aceştia, înainte d e a s e întâmpla m inunea aceasta, înainte de a intra în foc, ei şi ridicaseră trofeul, ei şi câştigaseră biruinţa, îşi şi pusese ră pe cap cununa, ei şi fuseseră proclamaţi biruitori în ce r şi p e pământ. Mai pe urmă, nimic n-a mai fost care s ă se adauge laudei lor. - Ce poti d ar să-mi spui fată d e toa te a cestea? - Ai fost surghiunit, izgonit din patrie? Iată că şi tinerii aceştia! Ai fost dus în robie, eşti su b stăpânirea barbarilor? Dar a sta s-a întâmplat şi cu ei! Mu ai pe nimeni acolo care s ă te afiute, s ă te sfătuiască şi s ă te înveţe? De purtarea asta d e grijă erau lipsiţi şi ei! Ai fost p u s în lanţuri? Ai fost dat focului? Ai fost d a t morţii? Că nu poţi să-mi spui o nenorocire mai mare d e c â t aceasta! Dar iată că şi ei au trecut prin toate şi au ajuns, prin fiecare dintre ele, mai străluciţi, mai vestiţi şi mai mare comoară şi-au adunat în ceruri. Iudeii aveau templu, jertfelnic, chivot, heruvimi, ilastiriu, catapete asmă; aveau mulţimea a ce e a nenumărată d e preoţi, sluj24. Dan. 3, 16-18. NIMENI NU-L POATE VĂTĂMA.. 211 bele d e fiecare zi, je rtfele d e dimineaţă şi d e seară; îi auzeau necontenit p e profeţii care trăiau, iar cuvintele profeţilor răposaţi le răsunau mereu în urechi; aveau în minte minunile ace lea din Egipt, şi p e a celea din pustie, şi pe to a te celelalte; p e to a te a c e ste a le aveau în mâini, le aveau scrise p e uşorii uşilor; s e bucurau pe atunci d e multe faceri d e minuni şi d e aite ajutoare, şi nu numai că nu s-au folosit cu nimic, d ar s-au mai şi vătămat, c ă puneau chiar în templu idoli, je rtfe au su b copaci p e fiii şi pe fiicele lor, săvârşeau acele nelegiuite şi blestemate je rtfe aproape în întreaga ta ră a Palestinei şi îndrăzneau şi alte fapte mult mai blestemate. Aceşti trei tineri însă, care erau în mijlocul barbarilor, într-o ta ră duşmană, vrăjmaşă, care trăiau în casa unui tiran şi erau lipsiţi d e orice zyutor, care erau închişi şi dati focului, nu numai că n-au avut d e suferit vreo vătămare, mică sau mare, ci, dimpotrivă, au strălucit şi mai mult. Cunoscând d a r to a te a c e s te a şi aducând din dumnezeieştile şi d e Dumnezeu insuflatele Scripturi şi alte pilde asemănătoa re - că poti găsi multe ca a c e ste a şi la alte diferite persoane din Scriptură - , s ă nu socotim îndestulătoare apărare, d a c ă ne trândăvim, nici silnicia, nici nevoia, nici tirania stăpânitorilor. Şi voi sfârşi cuvântul cu aceleaşi cuvinte sp u se la început: Dacă cineva e s te vătămat sau suferă o nedreptate, apoi a c e a sta o suferă negreşit d e la el, nu d e la altul, chiar de-ar fi mii şi mii cei care l-ar nedreptăţi şi i-ar face rău. Dacă nu s e vatămă omul singur, pot s ă vină toti locuitorii pământului şi mării, şi nu vor p u te a face nici cel mai mic rău celui ce priveghează în Domnul, celui cu mintea trează. Să fim dar, rogu-vă, cu mintea tre ază şi s ă priveghem pururea; s ă îndurăm cu tărie to a te supărările, c a s ă dobândim bunătăţile cele veşnice şi nestricăcioase, în Hristos Iisus Domnul nostru. Căruia slava şi puterea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Cuvânt către cei ce s-au poticnit în fata împrejurărilor vitrege ale vieţii şi din pricina prigonirii şi tulburării poporului (chiar de către unii preoţi); firea dumnezeiască este mai presus de înţelegere; şi către iudei* Doctorii când au d e vindecat pe cei bolnavi d e febră sau d e o altă boală cer mai întâi să-i vadă p e bolnavi, căci d a c ă bolnavii su n t departe, nu pot s ă le d e a nici o îngrijire. Aşa e ştiinţa medicinii, şi a şa e ste însăşi natura bolilor, noi însă, care ne străduim s ă vindecăm nu p e unul sau doi, ci p e toti cei care s e smintesc din întreaga lume, nu avem ne voie d e a şa ceva. noi nu cerem s ă intrăm în c asa cuiva, nici s ă ştim unde locuiesc cei tulburaţi, d a r nici chiar să-i vedem p e cei bolnavi nu căutăm, n u folosim instrumente, nu cheltuim bani şi nici nu poruncim celor bolnavi s ă cumpere doctorii pentru vindecarea lor. Chiar da că bolnavii ne sunt necunoscuţi, chiar da că locuiesc la marginile lumii, chiar da că trăiesc în mijlocul barbarilor, chiar da că s e zbat în neagră sărăcie, chiar d a că su n t a tâ t d e sărmani încât nu au nici pâinea c ea d e to a te zilele, nimic din to a te a c e s te a nu n e e s te o piedică pentru vindecarea lor. noi locuim într-un anumit loc şi vindecăm boala a ce a sta fără instrumente medicale, fără doctorii, fără mâncăruri, fără băuturi, fără bani, fără lungi călătorii. Cum şi în c e chip? Alcătuim un cuvânt tămăduitor, care înlocuieşte to a te acele myloace de vindecare, care e mai bun pentru bolnavi d e c â t to a te mijloacele amintite mai sus. Cuvântul acesta hrăneşte mai bine ca pâinea, vindecă mai repede ca doctoriile, arde mai adânc d e c â t focul; nu pricinuieşte nici durere, d a r opreşte

• P.G. 52, 479-528.

CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT.. 213 curgerile cele rău mirositoare ale gândurilor rele, taie, fără durere, puroiul mai bine d e câ t cuţitul. Tace toate a c e ste a fără vreo cheltuială, fără s ă sărăc ea scă pe cineva. Fac a ce a stă doctorie şi o trimit tuturor; ştiu c ă toti se vor vindeca; le cer numai un lucru: s ă fie cu luare-aminte la cele sp u se şi s ă cugete bine la ele. 1 Şi, pentru că ajută foarte mult, nu puţin, la vindecarea bolilor trupului c a bolnavul s ă cunoască pricina bolii lui - că, d e ştie a sta şi de cunoaşte pricina bolii, sc ap ă nu numai de boala pe care o are, ci se fereşte p e viitor s ă nu mai cadă în boala d e care a fost cuprins o d a tă - , haide dară s ă arătăm şi noi celor bolnavi de unde le-a venit boala asta, a poticnirii lor. Că, da că vor cunoaşte pricina şi vor voi s ă s e păzească bine, vor scăpa nu numai de a c e a stă boală, ci şi de altele mai multe, nu numai acum, ci totdeauna. Aşa e natura leacului acestuia: vindecă nu numai boala d e acum, ci păzeşte şi d e alte boli. Pe cei slabi în credinţă îi tulbură în viata a c e a sta nu numai un lucru, două sau trei, ci multe. Cuvântul nostru făgăduieşte să-i sc ap e d e to a te a ceste boli pe cei cuprinşi de ele. Numai, după cum am spus mai înainte, da că vor s ă afle şi s ă păzească cele ce voi spune. Şi am s ă caut să-i vindec nu do a r cu pilde din dumnezeieştile Scripturi, ci şi cu pilde care se p e trec şi se întâmplă necontenit în viata de to a te zilele. Aşa că p ot s ă s e îndrepte, chiar şi cei care nu cred în Scripturi. Numai dacă voiesc. Căci n-am să încetez s ă spun mereu asta. Cu sila, cu forţa nu poate fi vindecat cel ce nu vrea s ă se vindece şi cel ce nu primeşte cuvintele lui Dumnezeu. Căci, cu ele, dar, mai bine spus, mai mult cu ele d e câ t cu dovezi din viata c e a d e to a te zilele voi căuta să-i vindec. Că trebuie s ă credem că sunt mai vrednice d e credinţă cuvintele şi hotărârile lui Dumnezeu de câ t faptele din viata de to a te zilele. De a ceea, îi a şte ap tă 214 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR şi mai cumplită pedeapsă pe cei care cred în cuvintele Scripturii, d ar nu s e îndreaptă, pentru că nu scot nici un folos din ele. Ca s ă nu pă ţească asta, haide s ă începem îndrepta re a lor, spunându-le mai întâi pricina bolii lor. 2 - Care e ste d a r pricina unei boli a tât de grave? - Gândul iscoditor, curiozitatea şi voinţa de a şti pricinile tuturor lucrurilor, de a cerceta purtarea d e grijă cea mai presu s d e minte şi d e cuvânt a lui Dumnezeu, de a iscodi cu neruşinare pronia Lui c ea nesfârşită şi fără de urmă. Totuşi, cine a fost mai înţelept ca Pavel? Spune-mi, nu e ra el vasul alegerii?1 Ii-a dobândit el mult şi n e sp u s har de la Duhul Sfânt? Nu L-a avut el pe Hristos vorbind întru el?2 Nu s-a împărtăşit el de cuvintele cele tainice ale lui Dumnezeu? n-a auzit numai el c e e a ce nu-i îngăduit nici unui om s ă au d ă vorbindu-i-se? n-a fost răpit el în rai? nu s-a suit el în al treilea cer? n-a străbătut el pământul şi marea? nu i-a învăţat el pe barbari adevărata filosofie? n-a avut el multe şi felurite lucrări ale Duhului? n-a îndreptat el popoare şi oraşe întregi? n-a pus Dumnezeu în mâna lui lumea întreagă? Ei bine, un om atât d e mare, un om c a acesta, un bărbat aşa de înţelept, de puternic şi de înduhovnicit, care a primit atât de multe daruri, când a zyuns s ă privească purtarea de grijă a lui Dumnezeu, şi nu întreaga purtare de grijă, ci numai o p arte a ei, ascultă cum s e minunează, cum ameţeşte, cum s e d ă înapoi iute şi s e pleacă înaintea proniei celei mai presus d e înţelegere a lui Dumnezeu. Când s e gândea, nu la chipul în care Dumnezeu poartă d e grijă îngerilor. Arhanghelilor, Heruvimilor şi Serafimilor şi celorlalte puteri nevăzute, nici la chipul în care poartă de grijă de soare, de lună, de cer, de pământ, d e mare, sau de întreg 1. Fapte 9, 15. 2. Cf. 2 Cor. 13, 3. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 215 neamul omenesc, sau de necuvântătoare, d e plante, d e s e minţe, de ierburi, d e aer, de vânturi, d e izvoare, de râuri, de na şte re a cea firească, d e c reşterea şi d e distrugerea celor din lume, şi de celelalte la fel cu acestea, ci, când se gândea doa r la o mică parte a purtării d e grijă a lui Dumnezeu, anume a purtării Lui de grijă fată de iudei şi de elini - că despre a ceste popoare vorbeşte în to t cuvântul său, arătând cum i-a chemat Dumnezeu pe cei dintre neamuri, cum i-a îndepărtat pe cei dintre iudei şi cum, datorită milei Sale, i-a mântuit şi pe unii, şi p e alţii - , ascultă ce spune. Chiar numai în a c e a stă parte a proniei lui Dumnezeu vede că se deschide înaintea lui un ocean nemărginit. Vrând să pătrundă adâncul acestei purtări de grijă a lui Dumnezeu, e ste cuprins ca de întuneric din pricina rânduielii acesteia tainice a lui Dumnezeu; şi minunându-se şi spăimântându-se de înţelepciunea şi purtarea de grijă cea nespusă, nemărginită, mai presus de cuvânt şi d e minte, a lui Dumnezeu, se dă la o parte, d ă drumul glasului său şi strigă, plin d e uimire, a ce ste cuvinte: "O, adâncul bogăţiei ş i în ţelep ciu n ii şi cu n o ştin ţei lu i D um nezeu"4. Apoi, ca s ă arate că a văzut adâncul, d a r c ă n-a putut ved e a cât e d e mare, a adăugat: "Cât s u n t d e nep ă tru n se ju d e că ţile Lui ş i d e negăsit urma căilor LuiZ*5. M-a spu s numai c ă su n t mai presus d e minte, ci şi "nepătrunse ju d e că ţile Lui", riu numai că nu poti s ă le înţelegi, d a r nici nu poti pune început cercetării lor. Deci, nu numai că nu se poate ajunge la sfârşitul rânduielilor lui Dumnezeu, d a r nu li se poate găsi nici începutul. După ce a spus: "Cât su n t d e nep ă tru n se ju d e că ţile Lui ş i d e negăsit urma căilor Lui", d u p ă ce s-a minunat şi s-a spăimântat, termină cuvântul cu o doxologie, grăind aşa: "Cine a cu n o scu t gândul Domnului sa u cine a fo s t sfetn icu l Lui? Sau cin e I-a 4. Rom. 11, 33. 5. Rom. 11» 33. 216 SFÂNTUL IO AN GURĂ DE AUR d a t Lui ceva înainte ca să i s e dea răsplată? Că din El şi prin El ş i întru El su n t toate. Lui fie-I slava în veci. Amin"6. Cu alte cuvinte, spune aşa: Dumnezeu e ste izvorul. El este pricina bunătăţilor; nu are nevoie de sot, nici nu-I trebuie sfetnic n u împrumută de la nimeni cunoştinţă sau pricepere. El gândeşte şi El face minuni. El e s te principiul, cauza şi izvorul tuturor bunătăţilor. El e ste creator; El le-a adus pe to a te din nefiinţă. El ţine şi menţine, d u p ă cum vrea, cele ad u se la fiinţă. Că a sta arată cuvintele: "din El ş i prin El şi întru El su n t toate", anume că El e s te cauza şi creatorul existenţelor, că El le ţine şi le menţine pe toate. Apoi iarăşi, în altă parte, amintind d e darul dat nouă, spune: "Iar lui Dumn ezeu m ulţum ire p en tru darul Lui c el d e negrăit'*7. în c eea ce priveşte p a ce a d a tă de Dumnezeu nouă, e a biruie nu numai cuvântul şi d ep ăşe şte orice povestire, ci e s te mai presu s d e to a tă mintea; de a ceea spune: "Iar pacea lui Dumn e ze u , care d e p ă şeşte toată m intea, va p ă zi inim ile voastre 'e . Aşadar, da că adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu e s te nesfârşit, d a c ă jude că ţile Lui sunt nepătrunse, da că nu s e poate găsi urma căilor Lui, d a c ă dorul Lui e ste de nespus, dacă p a ce a Lui d ep ă şe şte orice minte, nu pe a mea, a ta sau a cutăruia, nici numai p e a lui Pavel sau a lui Petru, ci chiar şi a arhanghelilor şi a puterilor celor d e Sus, te întreb, ce cuvânt de apărare vei avea, ce iertare, când, cuprins de atâta nebunie şi îndrăzneaiă, vrei să înţelegi tainele cele de nepătruns, când ceri socoteală întreg i purtări de grijă a lui Dumnezeu? Dacă Pavel, care s-a bucurat de atâta ştiinţă, care a avut îndrăznire d e nespus, care e ra plin d e atâtea daruri, dacă Pavel s e d ă înapoi şi se spăimântă de ştiinţa lui Dumnezeu, d a c ă Pavel nu numai că nu poate găsi începutul, dar nici nu-1 poate cerceta, căci nici nu-i cu putinţă, nu-i oa re cel mai ticălos, nu-i oa re cuprins 6. Rom. 11, 34-36. 7. 2 Cor. 9, 15. 8. Filip. 4, 7. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 217 d e c e a mai grozavă nebunie omul care ap u că pe altă cale de câ t a c e e a a lui Pavel? n-a sp u s numai a tâta; dimpotrivă, scriind corintenilor despre ştiinţă, a ra tă că ştiinţa noastră, în ciuda atâtor cunoştinţe pe care le dobândim, e mică şi foarte puţină. Şi grăieşte aşa: "Iar d e i s e pare cuiva că ştie ceva, acela n u ştie încă precum trebuie să ş tie *9. Apoi, ca s ă arate că n e lipseşte multă ştiinţă şi că ni s-a d a t putinţă, a adăugat: "Pentru că în p arte cunoaştem , ş i în p a rte proorocim. Dar când va ven i ceea ce e s te desăvârşit, atunci ceea ce e ste în p a rte s e va sfârşi". Şi nu s-a mărginit doar la atât, ci voind să arate cât de mare este deosebirea între ştiinţa aceasta de acum şi c e a viitoare, şi că multă e ste cunoştinţa ce ne lipseşte, ne-o face ştiută cu ajutorul unei pilde, spunând: "Când eram p ru n c grăiam ca un prunc, gândeam ca un prunc, cugetam ca un prunc; dar când am ajuns bărbat, s-au sfâ rşit cele ale pruncului. Că vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, dar atunci, faţă către faţă"10. Ai văzut c âtă d eosebire e ste între o cunoştinţă şi alta? Cât e ste d eo sebire a între ştiinţa unui prunc şi a unui bă rba t de să vârşit; cât e ste d eo sebire a dintre o vedere clară a lucrurilor şi vederea lor în oglindă, în ghicitură sau în alt fel, lipsit de claritate. Căci a sta înseamnă "faţă către faţă". Pentru ce, dar, te înnebuneşti şi te porneşti cu furie, în zadar şi fără de rost, s ă afli lucruri ce nu ne e ste îngăduit s ă le cunoaştem? Pentru ce nu dai ascultare lui Pavel, care spune: "Dar cine e şti tu, om ule, d e răspunzi împotriva lui D um nezeu? Va zice oare făptura Celui ce a făcut-o: Pentru ce m-ai fă cu t aşa?"11. Vezi cât d e multă ascultare cere? Câtă tăcere? n u spune aceasta c a s ă desfiinţeze libertatea voinţei noastre - Doamne fereşte! - , ci c a s ă arate că cel care caută s ă afle a c este lucruri trebuie să fie to t a tât d e mut ca şi lutul în mâna olarului, care ia forma p e care o vrea acesta, fără s ă i s e împo9. 1 Cor. 8, 2. 10. 1 Cor. 13, 11-12. 11. Rom. 9, 20. 218 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR trivească, fără s ă iscodească. lie vorbeşte d e lut şi d e olar c a să ne amintească de firea noastră; căci d o a r lutul şi olarul su n t d e aceeaşi substanţă: amândoi din lut. Deci, dacă aici, unde su b stan ţa e aceeaşi, e a tât d e mare ascultare, ce iertare va avea cel care e ste a tâ t de îndrăzneţ şi fără de ruşine, încât s ă iscodească tainele lui Dumnezeu, Creatorul lui, când e ste a tâ t de mare deosebire între el şi Dumnezeu şi în ce priveşte fiinţa, şi ştiinţa, şi to a te celelalte? Gândeşte- te, omule, cine eşti! Că a sta spu n e Pavel prin cuvintele: "Dar cine e şti tu?". Iiu eşti lut? Nu eşti cenuşă şi colb? Iiu eşti ţărână? Iiu eşti fum? Iiu eşti iarbă? Iiu eşti floare de iarbă? Că a ceste icoane folosesc neîncetat proorocii în străduinţa lor d e a înfăţişa nimicnicia firii noastre. Iar Cel iscodit de tine e ste nepieritor, neschimbat, veşnic, necontenit la fel, fără început, fără sfârşit, nepătruns cu mintea, mai presus d e minte, d e cuget şi d e cuvânt, d e nespus, neînţeles, nu d e mine şi d e tine numai, d e prooroci şi d e apostoli, ci şi d e puterile cele de Sus, cele curate, cele nevăzute, cele netrupeşti, cele ce locuiesc necontenit în cer. 3 Când auzi că Serafimii zboară în jurul tronului cel înalt şi înălţat, că îşi acoperă privirile lor cu aripile, c ă îşi ascund picioarele, sp atele şi fetele, c ă slobod strigăte pline d e uimire, s ă nu socoteşti c ă e vorba de pene, d e aripi şi de picioare. Iiu! Puterile a ce le a su n t nevăzute! Ci cugetă, prin a c e ste pilde, că Cel c e stă pe tron e ste neapropiat şi neînţeles. Că şi pentru acele puteri Dumnezeu e ste neînţeles şi neapropiat, cu tot pogorământul Său. Dumnezeu nu e ste aşa cum a fost înfăţişat atunci. Dumnezeu nu şade, nu stă pe scaun, nu e ste circumscris în spaţiu. Dacă p e Cel ce şade, p e Cel ce stă p e tron, pe Cel înconjurat de Serafimi - to a te a c e ste a su n t expresii ale pogorământului lui Dumnezeu, nu ale unei şederi a Lui pe tron - Serafimii nu L-au CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT.. 219 putut vedea, ci, nesuferind fulgerele care ieşeau din tronul lui Dumnezeu, şi-au acoperit privirile cu aripile şi numai îl slăveau, numai îl cântau şi îi înălţau, cu mare cutremur, cântecul acela tainic: Sfânt, Sfânt, Sfânt, oare n-ai să pleci s ă te îngropi în pământ şi să te ascunzi tu, care vrei s ă iscodeşti cu a tâta îndăzneală providenţa puterii ne sp u se şi nepătrunse a lui Dumnezeu, neînţeleasă nici d e Puterile cele de Sus? Tainele lui Dumnezeu le cunosc bine numai Piui şi Duhul Sfânt, nimeni altul. Pe acestea ni le-au spus loan Evanghelistul şi Pavel Apostolul. Unul vorbind de sp re Fiul, celălalt despre Sfântul Duh. Fiul tunetului, care era mult iubit d e Hristos şi avea ac e st nume, dovada celei mai mari virtuţi, fiul tunetului, care s e bucura d e a tâ ta îndrăznire încât îşi rezema capul pe pieptul lui Hristos12, grăieşte aşa: "Pe D um nezeu n u L-a văzut n im en i niciodată"13, n um e şte cunoştinţa vedere. "Cel Unul n ă scu t, F iul Carele e ste în sân ul Tatăiui, Acela a sp u s"14. Acelaşi lucru îl ara tă şi Hristos, vorbind poporului iudeu: "nim eni n u L-a vă zu t p e Tatăl în afară d e Cel c e e ste din Dumnezeu. Acela L-a vă zu t p e Tatăl" 15. Iar vasul alegerii16, ajungând s ă vorbească de taina rânduielii lui Dumnezeu şi voind s ă spună tainele pe care le-a aflat, a şa cum le-a cunoscut, grăieşte aşa: "Qrăim în ţelepciunea lu i D um nezeu întru taină, cea ascunsă, p e care a rânduit-o D um nezeu m ai înain te d e veci sp re slava noastră, p e care n im en i din stăpânitorii veacului acestuia n-a cunoscut-o. Că dacă ar fi cunoscut-o, n u L-ar fi răstignit p e Domnul slavei. Ci, p recum e ste scris, cele ce ochiul n-a văzut ş i urechea n-a a u zit ş i Ia inim a om ului n u s-au suit, p e acelea le-a g ă tit D um nezeu celo r ce-L iu b e sc p e El"17. Cum le cunoaştem pe a ce stea . Pavele? Cine ne-a învăţat, 12. Cf. loan 13, 25; 21, 20. 13. loan 1, 18. 14. loan 1, 18. 15. loan 6, 46. 16. Cf. Fapte 9, 15. 17. 1 Cor. 2, 7-9. 220 SFÂNTUL IO AN GURĂ DE AUR cine ne-a arătat aceste lucruri ce nu s-au văzut, nu s-au auzit şi la inima omului nu s-au suit? Spune-ne şi arată-ne cine ne-a adus nouă o cunoştinţă atât de mare! "Nouă ni le-a d escoperit D um nezeu prin Duhul Său"18, răspunde Pavel. Apoi, ca să nu creadă cineva că Duhul cunoaşte numai atât cât ne-a dezvăluit Dumnezeu prin El, şi c ă nu are to a tă cunoştinţa, a adăugat: "Că Duhul to a te le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu. Că cin e dintre o am en i ştie cele a le om ului d ecâ t d u h u l om ului care e ste în el? Aşa ş i p e cele ale lui D um nezeu, n im en i n u le ştie, d ecâ t Duhul lui D um nezeu"19. Cu alte cuvinte, Pavel grăieşte aşa: După cum omul le ştie pe cele ale lui şi cunoaşte bine şi ce voieşte, şi ce gândeşte, tot aşa şi Duhul cel Sfânt ştie de să vârşit to a tă cunoştinţa n espusă a lui Dumnezeu. Prin cuvintele: "Aşa ş i p e cele ale lui D um nezeu n im en i nu le ş tie decât Duhul lu i Dumnezeu", Pavel a exclus de la a c e a stă cunoaştere desăvârşită nu numai pe oameni, ci şi to a te făpturile cele d e Sus. De a c e e a ne şi îndeamnă un cuvânt înţelept: "Nu isco d i cele m ai mari d ecâ t puterile tale ş i nu cerceta cele m ai tari d ecâ t tin e20... Cele ce ţi s-au poruncit, p e acelea le cugeta21..., că m ai m u lt d ecâ t priceperea oam enilor ţi s-a arătat ţie"'22. înţelesul ace stor cuvinte este acesta: nici cunoştinţele p e care le ai nu le ai pe, to a te prin propriile tale puteri; şi nici firea ta nu-i îndestulătoare ca să le cunoască pe toate, ci pe cele mai multe cunoştinţe le-ai primit de Sus. Cunoştinţele su n t cu mult mai multe de câ t le poate cuprinde priceperea ta. Pentru ce, dar, te ambiţionezi s ă cercetezi taine mai adânci, când multe din cele pe care le ştii d ep ă şe sc priceperea ta şi le ai din altă parte? Asta vrea să arate şi Pavel prin cuvintele: "Ce ai p e care să 18. 1 Cor. 2, 10. 19. 1 Cor. 2, 10-11. 20. Is. Sir. 3, 20. 21. Îs. Sir. 3, 21. 22. Is. Sir. 3, 22. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT.. 221 nu-1 fi prim it? Iar dacă I-ai p rim it p en tru ce te lauzi ca şi cum n u I-ai fi prim itP"23. Pune, dar, capăt odată ambiţiei acesteia prosteşti, şi urmează sfatului aceluia preaîntelept care spune: “Să n u spui: Ce e s te aceasta? De ce e cealaltă? Că to a te s-au fă c u t sp re trebuinţă*24. 4 Din a c e a stă pricină. Dumnezeu, după c e a făcut toată zidirea, după ce a împodobit-o cu podoaba ei, d u p ă ce a adus la flintă lumea, a c e a stă operă armonioasă, frumoasă şi plină de minuni, cu un singur cuvânt le-a închis d e la început gura cea neruşinată multor netoţi şi lipsiţi d e minte care aveau s ă hulească creaţia, grăind: "A văzut D um nezeu toate câte a fă cu t şi, iată, erau b u n e foarte"25. Pentru că multe din cele din lume aveau să-i revolte p e mulţi şi aveau să d e a naştere la dezbinări, fiindcă între cele văzute nu e numai lumină, ci şi întuneric, nu numai roade, ci şi spini, nu numai pomi, ci şi copaci, nu numai câmpii întinse, ci şi munţi, dealuri şi văi, nu numai oameni, ci şi târâtoare otrăvitoare, nu numai peşti, ci şi chiti, nu numai oceane liniştite, ci şi mări pe care nu se poate merge cu corabia, nu numai sosire, lună şi stele, ci şi tunete şi furtuni, însoţite de trăsnete, nu numai vânturi potolite, ci şi vifore, nu numai porumbei şi păsări cântătoare, ci şi păsări răpitoare, corbi şi vulturi, şi alte animale carnivore, nu numai oi şi boi, ci şi lupi, pantere şi lei, nu numai cerbi, iepuri şi căprioare, ci şi scorpioni, vipere şi şerpi; iar între plante, nu numai plante bune, ci şi otrăvitoare; deci, pentru că mulţi aveau s ă s e tulbure din pricina aceasta, după ce s-au făcut toate şi şi-a primit fiecare rostul său, Scriptura arată că Dumnezeu Creatorul laudă creaţia, dar, mai bine spus, laudă fiecare făptură 23. 1 Cor. 4, 7. 24. Is. Sir. 39, 22. 25. Fac. 1, 31. 222 SFÂNTUL IOAN GURÂ DE AUR şi îndeobşte pe toate, pentru ca omul s ă cunoască ju d e c ata lui Dumnezeu despre flecare făptură şi să nu mai iscodească nimeni cele văzute, oricât de îndrăzneţ şi fără ruşine ar fi. De ace e a, după ce a spus: "Să fie lum inăZ*26, a adăugat: "Şi a văzut D um nezeu lumina că e ste b u n ă *27; şi a ş a la flecare. Apoi, ca să nu lungească cuvântul numind pe Fiecare, hotărăşte dintr-odată pentru toate, şi spune iarăşi: "A văzut D um nezeu to a te câte a făcut, şi, iată, erau b u n e fo a rte*28. Asta nu înseamnă că Dumnezeu a cunoscut că sunt bune cele făcute după ce le-a făcut, nu. Doamne fereşte! Dacă un m e şter oarecare ştie că sunt bune lucrurile făcute de el înainte d e a le face, apoi cu mult mai mult înţelepciunea a c e e a nespusă. Care a adus totul la flintă numai prin voinţă, ştie că cele făcute su n t bune, înainte de facerea lor. Dacă n-o ştia, nici nu le ad uce a pe lume. - Dar d e ce a grăit Scriptura aşa? - Pentru pricina pe care am spus-o! Când îl auzi da r pe profet spunându-ti că Dumnezeu a văzut lucrurile din lume şi le-a lăudat, nu căuta deci altă probă şi altă dovadă a frumuseţii lor, nici nu spune: cum su n t frumoase? n u spune asta, căci sp u sa şi hotărârea ju decăţii Celui ce a făcut lumea su n t mai convingătoare d e cât dovada prin fapte. De a c e e a s e şi exprimă în cuvinte simple. De pildă, cineva vrea să cumpere nişte leacuri; pentru că nu s e pricepe la doctorii, cere ca mai întâi să-i fie arăta te doctorului leacurile; şi da că aude că acela le-a lăudat, nu mai caută altă dovadă a eficacităţii lor, ci s e mulţumeşte cu sp u sa acestuia, o dată ce aude că le-a văzut doctorul şi le-a lăudat. Tot a şa şi Moise, voind s ă taie curiozitatea neruşinată a celor ce mai târziu aveau s ă s e bucure de natură, a vestit şi a spus că Dumnezeu le-a văzut şi le-a lăudat (pe 26. Fac. 1, 3. 27. Fac. 1, 4. 28. Fac. 1, 31. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 223 toate cele create) şi că a hotărât c ă su n t bune, şi nu numai bune, ci "bune foarte". Mu mai fi curios dar, nu mai iscodi cu gândul cele făcute, d e vreme c e ai o mărturie ca a c e a sta asupra frumuseţii lor. Că da că nu te mulţumeşti cu a c e st cuvânt, ci vrei neapărat s ă iscodeşti tainele lui Dumnezeu, te arunci singur în strâmtoare d e gânduri, într-o mare înviforată cu multe valuri, şi nu câştigi nimic, ba, dimpotrivă, te îneci. Mici n-ai s ă poti afla raţiunea fiecărei opere a Iui Dumnezeu, ci vei critica multe din operele lui Dumnezeu, care ti s e par acum bune, da că le ju d e ci fără socoteală. Atât e de şu b red ă ju d e cata omenească, încât de multe ori ajunge la gânduri contrare şi diametral opuse unele altora în ju d e c a ta ce o face asupra naturii. Elinii, admirând-o mai mult d e câ t s e cuvine, au depăşit măsura şi au îndumnezeit-o; maniheii şi alti eretici au sp u s că lumea nu-i opera unui Dumnezeu bun; alţii, despăiţind o parte din creaţia lui Dumnezeu, au pus facerea ei pe se am a unei materii de sine mişcătoare, şi au hotărât că a c e a stă parte e nevrednică de creaţia lui Dumnezeu. Astfel, după cum am spus mai sus, da că examinezi natura fără socoteală şi cu judecăţi false, vei critica multe din operele lui Dumnezeu care păreau bune. De pildă soarele. Ce ti s e pare oare mai frumos ca soarele? Totuşi astrul a ce sta strălucitor şi dulce supără ochii bolnavilor, arde pământul când sloboade raze mai puternice, îl pârjo le şte, adeseori usucă roadele şi le strică, face c a pomii să nu mai rodească şi pustieşte părţi ale pământului. Spune-mi, rogu-te, ce vom face? Să criticăm pentru a c e a sta soarele? Doamne fereşte! Dimpotrivă, s ă căutăm s ă ne liniştim gândurile şi tulburarea lor, aşezându-ne pe stânc a a c e e a tare şi pe cuvântul care spune: "Şi a vă zu t D um nezeu to a te câte a fă c u t şi, iată, erau b u n e foarte". Pentru că şi cele pe care le-am enumerat acum su n t bune foarte şi folositoare. Dar, după cum spuneam mai înainte, trebuie s ă ne întoarcem 224 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR necontenit la cuvântul Scripturii şi s ă spunem: Iată, toate câte a făcut Dumnezeu su n t bune foarte. - Dar petrecerile, râsul, plăcerile su n t bune? - Ascultă-1 pe Solomon, care a gustat to t felul d e plăceri! EI spune: "Mai b in e e ste să mergi în casa în care s e plânge d ecâ t în casa în care s e b e a "29. - Noaptea e rea! - căci trebuie s ă vorbim de to a te cârtelile ad u se creaţiei de criticii ei! - Dar şi e a e ste bună! Me odihneşte trupul obosit de muncă, ne sc ap ă d e grijile zilei, ne potoleşte durerile bolilor, ne uşurează mult frica şi primejdiile, ne întinereşte trupul, ne face mintea sprintenă. - Boala e rea! - Dar prin ce s-a încununat Lazăr? - Dar sărăcia? - Prin ce a ajuns slăvit Iov? - Dar necazurile necontenite ce vin valuri-valuri? - Prin ce au ajuns apostolii pe buzele tuturor? Cum este calea care duce la Viată? riu e ste oare strâmtă şi îngustă?30 Mu te întreba deci: Pentru ce ace a sta ? De ce e cealaltă? riu, omule, ci, cu privire la rânduielile lui Dumnezeu şi cu privire la zidirea Lui, d ă şi tu lui Dumnezeu, Care te-a făcut, tă c e re a pe care o d ă olarului lutul. 5 - Ce vrei s ă spui cu aceasta?, m ă p o ate întreba cineva. Oare nu vrei s ă ştiu bine şi să cred că Dumnezeu poartă de grijă de toate? - Ba vreau şi o doresc foarte mult. numai s ă nu iscodeşti purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s ă nu o cercetezi mânat de curiozitate. Dacă ştii şi eşti încredinţat c ă Dumnezeu poartă grţjă de toate, nu cerceta! Dacă te îndoieşti, 29. Eccl. 7, 3. 30. Cf. Matei 7, 13. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 225 întreabă pământul, cerul, soarele, luna! întreabă feluritele specii de animale, seminţele, plantele, peştii cei fără de glas, stâncile, munţii, dealurile, pădurile! în treab ă noaptea, întreabă ziua! Purtarea de grijă a lui Dumnezeu e mal strălucitoare, mai evidentă decât soarele şi raza Iui, în orice timp şi în orice loc, în pustie, în ţinuturile locuite, în cele nelocuite, pe pământ, pe mare! Oriunde te-ai duce, vei ved e a clare şi permanente, vechi şi noi, semnele acestei purtări d e gryă. Strigătele glasului ei, purtate pretutindeni, su n t mai puternice d e câ t strigătele glasului omenesc; strigătele a c e ste a învaţă pe cel ce vrea să au d ă purtarea de grijă a lui Dumnezeu. De a c e e a şi proorocul, ca s ă arate minunăţia acestor glasuri, spunea: "Nu s u n t graiuri, n ici cuvinte ale căror glasuri să n u s e audă"51. Glasul nostru e ste înţeles numai d e cei d e o limbă cu noi; glasul creaţiei, însă, este auzit şi înţeles d e to a te popoarele lumii. 6 Celor cu bună ju d e c a tă le e de ajuns, chiar înainte de dovada prin fapte, numai a c e a stă hotărâre a lui Dumnezeu, nu numai pentru a ară ta purtarea Lui de grijă, ci şi dragostea Lui mare pentru noi. Că Dumnezeu nu ne poartă de grijă aşa, de mântuială, ci cu dragoste, cu o dragoste mare şi nemeşteşugită; o dragoste nepătimaşă, dar foarte fierbinte şi foarte puternică; o dragoste adevărată şi nepieritoare; o dragoste ce nu se poate stinge. Dumnezeiasca Scriptură, voind s ă o înfăţişeze, s e foloseşte şi d e fapte petrecute între oameni, dar d ă şi pilde de dragoste, de purtare de grijă şi de ajutor. Şi nu vrea s ă ne mărginim numai la a ce ste pilde, ci vrea ca noi, cu gândirea noastră, s ă depăşim pute re a d e înfăţişare a acestor pilde. De altfel. Scriptura nici nu ne dă aceste pilde ca unele ce ar înfăţişa îndestulător dragostea lui 31. Ps. 18, 3. 15-OmiIii 226 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Dumnezeu pentru noi, ci le dă pentru c ă ele su n t cunoscute oamenilor şi pot, mai mult de câ t celelalte myloace, s ă arate purtarea de gryă şi dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Să vă dau o pildă. Celor care odinioară plângeau, s e j e leau şi spuneau: "Dumnezeu ne-a părăsit ş i ne-a uitat Dumn e ze u l Iui Israel", profetul le spune: "îl va uita oare fem eia p e copilul e i sa u nu-i va fi m ilă d e fiii p â n tecelu i ei?"52. Cu aceste cuvinte, profetul a vrut s ă spună că, după cum femeia nu-şi uită copiii, tot a şa nici Dumnezeu nu uită neamul omenesc. Apoi, ca s ă vezi că profetul a d at pilda a ceasta nu pentru că voia s ă a rate că măsura dragostei Iul Dumnezeu pentru oameni e ste c a dragostea mamei pentru fiii pântecelui ei, ci pentru că dragostea mamei e ste cea mai mare dragoste din cele pe care le cunoaştem - c ă dragostea lui Dumnezeu e cu mult mai mare d e c â t a c e a sta - , a adăugat: "Chiar dacă fem eia îşi va uita c o p iii Eu n u te voi uita"53. Ai văzut c ă dragostea lui Dumnezeu d ep ă şe şte dragostea mamei? Şi ca să vezi că dragostea lui Dumnezeu dep ă şe şte ne sp u s de mult şi dragostea mamei, şi dorul tatălui de copii, profetul spune: "în ce chip îi m ilu ieşte tatăl p e fii, aşa a m ilu it Domnul p e cei ce s e tem d e Dânsui"54. Şi ace st profet a d a t aceeaşi pildă de dragoste; ştia doar c ă are ceva deosebit fată de celelalte. Iar Stăpânul profeţilor şi al întregului univers, ca să arate că dragostea şi purtarea Lui de grijă fată d e oameni d ep ăşe şte cu mult a c e a stă dragoste, şi c ă d eo sebire a dintre dragostea lui Dumnezeu şi dragostea părintească e ste to t a tâ t de mare pe cât d e mare e d eo se birea între lumină şi întuneric şi între bunătate şi răutate, ascultă ce spune: "Cine e ste om u l acela dintre voi, căruia de-i va cere fiu l său pâine, el să-i d ea piatră? Sau de-i va cere p e şte , e l să-i dea şarpe? Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri b u n e fiilor voştri, cu cât m a i m u lt Tatăl vostru cel din 32. Is. 49, 14-15. 33. Is. 49, 15. 34. Ps. 102, 13. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 227 ceruri va da c ele b u n e celor care c er d e la El"343. Prin a c e ste cuvinte a ra tă că a tâ t de mare a deosebirea între bunătate a lui Dumnezeu şi purtarea de gryă a părinţi ior, pe cât d e mare e deo seb ire a între bunătate şi răutate. Am d at a c e ste pilde pentru ca, atunci când voi d a alte exemple d e dragoste, s ă nu te opreşti cu mintea la măsura dragostei înfăţişate d e profeţi, ci, având a c e st îndreptar, s ă treci cu mintea mai departe d e a ce ste pilde şi s ă vezi mărimea n e sp u să a dragostei lui Dumnezeu. De altfel. Dumnezeu nici nu Se mulţumeşte cu a c e ste pilde sco a se din natură, ci le la să pe a c e s te a şi dă alte pilde, care le dep ăşe sc pe cele de mai înainte. Aşa e ste cel ce iubeşte: vrea s ă arate celui iubit, prin cât mai multe mijloace, dragostea lui. Tot a şa face şi Dumnezeu: d ă ca exemple distantele spaţiale; nu pentru c a să socoteşti că atâ t de mare e dragostea Lui, ci pentru c ă pilda distantelor spaţiale e ste superioară celorlalte şi pentru c ă e cunoscută de oameni. Şi prin profetul David spune: "După înălţim ea cerului d e la p ăm â n t a întărit Domnui m ila Sa sp re cei c e s e tem d e El"55; şi: "Pe câ t d e departe s u n t răsăriturile d e apusuri, într-atât depărtat-a d e la n o i fărădelegile noastre"56. Iar prin Isaia spune: "Că nu s u n t sfaturile Mele ca sfaturile voastre, n ici căile Mele p recum căile voastre; ci p e câ t e s te departe cerul d e păm ânt, p e a tâ t d e dep a rte s u n t căile Mele d e căile voastre ş i cugetele Mele d e cu g etele voastre"57. Acestea le grăia pentru că mai sus vorbise d e iertarea păcatelor şi spusese: "Vă voi ierta m u lt p ă ca tele voastre"58. Şi c a s ă arate cât, a dat pilda de mai sus. Dar nu Se mulţumeşte numai cu această pildă, ci d ă şi o altă pildă, şi mai p e înţeles. în proorocul Osea spunea: "Ce-ţi voi face, Efraim? Ce-ţi voi face. Iuda? Ca p e Adam 34a. Matei 7, 9-11. 35. Ps. 102, 11. 36. Ps. 102, 12. 37. Is. 55, 8-9. 38. Is. 55, 7. 228 SFÂNTUL IO AN GURĂ DE AUR te voi p u n e ş i ca p e Ţeboim. Inima Mea s-a întors sp re el. S-a tulburat părerea Mea d e rău"59. Cu alte cuvinte grăieşte aşa: "nici cuvânt de ameninţare nu vreau s ă rostesc!". Dumnezeu grăieşte ca un om, nu ca s ă gândeşti ceva omenesc despre Dumnezeu - Doamne fereşte! ci c a să pătrunzi cu mintea, cu ajutorul acestui cuvânt mai pe înţeles, că dragostea lui Dumnezeu e ste pe măsura Dumnezeirii Sale, adevărată şi nepieritoare. După cum un om care iubeşte n eb uneşte pe cineva nu vrea să-l supere pe cel iubit nici cu un cuvânt, to t a şa şi Dumnezeu; şi zice: "Am spus numai, şi M-am întristat de cuvântul pe care l-am spus: "inima Mea s-a întors spre el". Dumnezeu nu Se fereşte s ă folosească a ce ste pilde comune ca să-Şi arate dragostea Sa. Iar a c e sta e ste semnul marii Lui dragoste. Dar nu Se opre şte aici; merge iarăşi mai departe şi foloseşte o pildă şi mai simplă, spunând: "Cum s e bucură m irele d e mireasă, aşa S e va bucura Domnul d e tine"40. Foloseşte această pildă pentru că la început dragostea mirelui şi a miresei e ste mai fierbinte, e ste clocotitoare, în floare. Dumnezeu grăieşte a şa nu ca să bănuieşti ceva omenesc - căci nu voi înceta să repet mereu acelaşi lucru - , d ca s ă afli din aceste pilde căldura, sinceritatea, tăria şi înflăcărarea dragostei lui Dumnezeu. Apoi, după ce a spus că-i iubeşte pe oameni ca un tată, şi mai mult d e c â t un tată, ca o mamă, şi mai mult d e câ t o mamă, ca un mire, şi mai mult d e câ t un mire, după ce a spu s că a tâta depărtare e ste între dragostele a ce ste a şi dragostea lui Dumnezeu, cât e ste depărtarea d e Ia pământ la cer, şi mai mult d e câ t atât, cât e ste d epărtarea de la răsărituri până la apusuri, şi mai mult d e câ t atât, nu S-a oprit la a c e ste exemple, ci merge şi mai departe, folosind ca dovadă o pildă şi mai smerită. Iona, d u p ă fuga Iui şi d upă împăcarea lui Dumnezeu cu ninivitenii, nedumerit că ameninţările nu s-au împlinit, a încercat un simţământ ome39. Os. 11, 8. 40. Is. 62, 5. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 229 ne sc şi s-a întristat. Dumnezeu atunci a poruncit soarelui să slobozească raze meii călduroase, iar pământului i-a poruncit să-i facă lui Iona acoperământ dintr-un vrej; a cope rământul a c e s ta îl răcorea şi-l odihnea; când a pierit acoperământul, Iona s-a întristat. Dumnezeu, văzându-I p e Iona când vesel, când trist, i-a spus: "Pe tin e te-a d u ru t inima d e un vrej, p en tru care n u te-ai o ste n it ş i nici n u i-ai crescut. Pe Mine să n u m ă doară inima d e Ninive, cetatea cea mare, în care lo cu iesc m a i m u lt d e o su tă d o u ă zeci d e m ii d e oam eni', care nu cunoşteau dreapta sau stânga?"41. Cu alte cuvinte, îi grăieşte aşa: "Mu te-a bucurat pe tine umbra vrejuiui a tâ t cât M-a bucurat p e Mine mântuirea ninivitenilor, nici nu te-a întristat pe tine pieirea vrejului a tâ t cât M-a întristat pe Mine pieirea lor. Pieirea lor e ra împotriva voinţei Mele!". Vezi c ă şi aici dragostea lui Dumnezeu d epăşe şte pilda? Căci n-a spus: "Pe tin e n u te-a durut inima d e un vrej", şi a tăcut, ci a adăugat: "pentru care nu te-ai o sten it şi nici nu l-ai crescut". Pentru că plugarii iubesc mai cu seamă acele plante pentru care s e o stenesc mai mult, de a ce e a şi Dumnezeu, vrând să arate că a şa e ste dragostea Lui pentru oameni, a adăugat a ceste cuvinte şi i-a spus lui Iona: "Dacă tu t» atât de mult la un lucru străin, apoi cu mult mai mult Eu, la un lucru al Meu, pe care Eu l-am făcut". Apoi Dumnezeu micşorează şi vina ninivitenilor spunând: "Nu cunoşteau dreapta sa u stânga". Prin a ce ste cuvinte, arată c ă ninivitenii păcătuiseră mai mult din neştiinţă decât din răutate. Aceasta a dovedit-o şi sfârşitul pocăinţei lor. în alt loc din Scriptură, Dumnezeu, ţinând de rău pe alţii, care s e plângeau c ă i-a părăsit, le spune a ceste cuvinte: "Mă întrebaţi p e Mine d e fiii Mei, şi-Mi porunciţi Mie p en tru lucrurile mâinilor Mele?"42. Cu alte cuvinte, le grăieşte aşa: "Cărui ta tă îi aduci aminte şi îl rogi să albă gryă d e copilul lui? Sau pe care artist sau meseriaş îl rogi s ă nu lase s ă s e 41. Iona 4, 10-12. 42. Is. 45, 11. 230 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR prăpădească opera lui? Dacă oamenilor le e de ^juns firea şi meseria lor ca s ă le deştepte grija pentru lucrurile lor, cum credeţi că Eu trebuie să fiu rugat c a s ă port gryă de copiii Mei şi de lucrurile Mele?". Dumnezeu nu sp unea aceste cuvinte ca să nu-L mai roage oamenii, ci ca oamenii să ştie că El îi îngrijeşte chiar înainte de a fi rugat; dar vrea să fie rugat pentru că ştie că mare folos au cei care I s e roagă. Ai văzut că am dovedit cu a ce ste pilde că n e spusa purtare de gryă a lui Dumnezeu e mai vădită şi mai strălucitoare decât soarele? Iată! ni i-a dat ca pildă pe tată, pe mamă, pe mire, pe mireasă, depărtarea de la c er la pământ, dintre răsărit şi apus; ne-a d at ca pildă pe plugarul care s e ostene şte cu recoltele sale, pe meşterul care ţine la lucrurile pe care le face, pe îndrăgostitul care s e tulbură de ar supăra chiar cu un cuvânt pe cel pe care-1 iubeşte. Prin toate aceste pilde, a dovedit că b unătatea lui Dumnezeu e mai presus d e to a te a ce ste pilde, to t a tât de mult pe cât e mai presus bun ă ta tea de răutate. 7 Oamenilor cu ju d e c a tă le sunt de ^juns cele spuse. Dar pentru că sunt unii oameni de lut, îndărătnici, încăpăţânaţi şi trupeşti în gândire, haide s ă le dovedim, c â t ne stă în putinţă, prin fapte chiar, purtarea de grijă a Iul Dumnezeu. Că nu-i uşor s-o înfăţişăm în to a tă mărimea ei, dar, mai bine spus, nici c e a mai mică parte a ei, atât e de nemăsurată şi de nespus! Străluceşte şi în lucruri mari, şi în lucruri mici, şi în cele ce se văd, şi în cele ce nu s e văd. Acum s ă facem dovada din cele ce se văd. Pentru nimeni altul decâ t pentru tine, omule, n-a făcut Dumnezeu lumea a ce a sta minunată şi armonioasă! Pentru tine a făcut-o aşa de frumoasă, aşa de mare, variată, scumpă, dăinuitoare, folositoare, întru totul cu câştig şi pentru hrana şi menţinerea trupului, şi pentru filosofia sufletului, şi penCĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 231 tru aflarea căii potrivite cunoaşterii lui Dumnezeu. îngerii n-aveau nevoie de ea. Cum să fi avut, doar au fost făcuţi înaintea lumii! îngerii sunt cu mult mai bătrâni decât lumea. Ascultă ce-i spune Dumnezeu lui Iov: "Când s-au fă c u t s te lele, M-au lăudat to ti îngerii Mei ş i cântau cu glas mare"*3, minunându-se adică de mulţimea, frumuseţea, ordinea, folosul, varietatea, strălucirea, armonia şi de toate celelalte însuşiri ale lor, pe care îngerii le văd mai bine decât noi. Dumnezeu a împodobit lumea nu numai cu stele, ci şi cu soare şi cu lună, dându-ti în fiece timp, prin amândouă, şi multă bucurie, şi mult folos. Ce e ste mai frumos de câ t cerul, când luminat de soare şi lună, când luminând pământul cu mulţimea nenumărată a stelelor, ca prin nişte aruncături de ochi, şi dându-le corăbierilor şi drumeţilor călăuze şi povătuitori? Cel care taie oceanul şi s tă la cârma corăbiei, care înfruntă năvala valurilor, furia fără rânduială a apelor, viforul vânturilor puternice şi întunericul nopţii fără lună, are nădejde în călăuza ce i-o dă cerul. Steaua, care-i s tă în fată de la o depărtare atât de mare, îl călăuzeşte fără greş, ca şi cum a r fi aproape şi lângă el; şi, fără s ă sloboadă glas, ci numai cu strălucirea ei arătându-i calea, îl duce în port. Cerul îl ^jută să taie în siguranţă mările, îi arată timpul când s ă tină corabia în port, când s-o sco a tă cu încredere în laig, ca nu cumva, din pricina necunoaşterii viitorului, s ă c ad ă p e negândite pradă furtunilor mării. Stelele arată nu numai mările şi timpurile anilor întregi, ci arată, cu multă precizie, şi ceasul, şi mersul fiecărei nopţi, şi-i fac pe oameni să ştie cât e ceasul din noapte, cât a mai rămas. Şi, iarăşi, stelele su n t de folos nu numai corăbierilor, ci şi călătorilor, ca s ă nu plece la drum prea d e cu noapte, nici într-o vreme în care se cuvine să stea acasă. în afară de drumurile stelelor, şi fazele lunii sunt rânduite cu multă exactitate. După cum soarele rânduieşte ceasurile zilei, tot a şa şi luna, ceasurile nopţii. Luna ne mai 43. Iov 38, 7. 232 SFÂNTUL IOAN GURÂ DE AUR d ă şi alte multe foloase: îndulceşte temperatura aerului, d ă naştere la rouă pentru creşterea seminţelor, şi, prin lumina ei, oferă alte ajutoare pentru viata oamenilor; căci lumina ei stă la myloc între lumina horei de stele şi lumina soarelui, fiind mai mică de câ t lumina soarelui, dar mai mare şi mai bună d e câ t a stelelor, n u mică e ste plăcerea şi folosul oamenilor de pe urma a cestei varietăţi, după cum nu e ste neînsemnat nici câştigul d e pe urma împărţirii timpului, a anotimpurilor, de pe urma mărimii, micimii şi a varietăţii nespuse a astrelor: unul e ste mai mic, altul mai mare şi mai strălucitor, şi fiecare dintre ace ste a se arată în diferite timpuri. înţelepciunea mare şi adâncă a lui Dumnezeu lucrează pretutindeni a ce a stă mare varietate, care în acelaşi timp tine seama şi de trebuinţa oamenilor, le d ă şi mult şi nespus folos, şi, pe lângă to a te a ce stea , le mai face şi plăcere. într- adevăr, ce e ste mal plăcut d e câ t cerul, întins de asupra capetelor noastre când ca un voal curat şi luminos, când ca o livadă împestriţată cu multe flori, încununat cu cununa lui! nici nu e ste atât de plăcut să vezi ziua o livadă, cât e ste d e plăcut şi de vesel să vezi n o ap tea cerul încununat, pe tot întinsul lui, cu nenumăratele flori ale stelelor, care niciod a tă nu se veştejesc, ci-şi ara tă totd e au n a înfloritoare frum u seţe a lor. Ce e ste mai plăcut d e câ t cerul când, după tre c e re a nopţii şi înainte d e răsăritul soarelui, îşi împodobeşte cu roşu porţile răsăritului, ca şi cum s-ar găti cu un voai de culoarea şofranului? Ce privelişte p oate fi mai frumoasă d e c â t răsăritul soarelui, care într-o clipită inundă cu razele sale tot pământul, marea, munţii, dealurile, pădurile şi întreg cerul, le dezbracă de veşmântul nopţii p e to a te din lume şi le pune goale înaintea ochilor noştri? Cum să nu te minunezi d e drumurile lui, d e b u n a lui rânduială, de serviciul ne schimbat şi neîmpiedicat pe care îl aduce oamenilor d e atâţia ani şi ani, de frumuseţea lui veşnic înfloritoare, de strălucirea, de măreţia, de curăţenia lui, niciodată întinată, cu to a te că îşi lasă razele sale pe a tâ te a şi a tâ te a corpuri? în CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 233 afară de aceasta, cum s ă nu te minunezi de folosul pe care îl aduce seminţelor, plantelor, trupurilor oamenilor, animalelor cu patru picioare, peştilor, aerului, pietrelor, ierburilor, pământului, mării, văzduhului, într-un cuvânt tuturor celor văzute? Toate au nevoie de soare, to a te s e bucură de binefacerile lui! Datorită soarelui to a te ^jung mai bune; nu numai trupurile, nici numai plantele, ci şi apele, lacurile, izvoarele, râurile; însăşi su bstanţa aerului ajunge mai fină, mai curată, mai străvezie. De a c e e a şi psalmistul, vrând să arate frumuseţea lui, strălucirea neîntreruptă, înfăţişarea lui înfloritoare, boiul lui nicicând pălit, măreţia lui, podoab a lui, folosul neîntrerupt adus lumii, spune: "în soare Şi-a p u s Dum nezeu locaşul Său"- adică, în înseşi cerurile, pentru că la ele s e gândeşte când spune: "locaş"- "şi EI, ca un mire ce ie se din cămara sa *44. Apoi, ca să arate graba cu care sluje ş te lumea, profetul a adăugat: "BucuraSe-va ca un uriaş care aieargă drum ul Iui"45. Apoi, ca s ă arate că soarele cuprinde şi îndestulează to a tă lumea, spune: "De Ia marginea cerului ieşirea lui ş i oprirea lui până la marginile cerului"46. Apoi arată că e ste trebuincios şi de folos tuturor: "Şi nu e ste cine să s e ascundă d e căldura lui"47. Poti s ă afli, da că nu te-ai plictisit, şi din altă parte purtarea de grijă a lui Dumnezeu: din mişcarea norilor, din anotimpurile anului, din mişcările stelelor, din mişcările vânturilor, din mare şi din feluritele specii d e vieţuitoare din mare, din pământ şi din cele d e p e pământ: animalele cu patru picioare, târâtoarele, păsările care străb at văzduhul, păsările care stau pe pământ, din vieţuitoarele care trăiesc şi în apă şi pe uscat, cele din lacuri; din izvoare şi râuri; din pământui locuit de oameni, din pământurile pustii, din s e minţele care odrăslesc, din copaci, din plante, din ierburile 44. Ps. 18, 5. 45. Ps. 18, 6. 46. Ps. 18, 7. 47. Ps. 18, 7. 234 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR care cresc în pustietăţi, din cele ce cresc în terenuri cultivate, din ierburile care cresc în câmpii, în văi, în munţi, pe dealuri; din ierburile care răsar de la sine, din cele care cresc prin munca omului şi a plugarului; din animalele cele domestice, cele nedomestice, cele sălbatice, cele care se p ot îmblânzi, cele mici şi cele mari; din păsările, patrupedele, peştii, plantele şi ierburile care s e văd iama, cele care se văd vara, cele care se văd toamna; din cele ce s e petrec noaptea, din cele ce se petrec ziua; din ploi, din măsura anilor; din moarte şi din viată, din muncă şi osteneală, care su n t m oştenirea noastră; din necaz şi bucurie; din bucatele şi băuturile d a te nouă; din meserii şi din arte; din lemne, din pietre, din munţii cu minerale; din mările navigabile şi cele nenavigabile; din ţărmurile unde se pot adăposti corăbiile, din porturi, din fata oceanului, din adâncul apelor, din firea stihiilor, din care e alcătuită lumea, din întocmirea timpului, din feluritele măsuri aie zilei şi aie nopţii; din boală şi sănătate, din mădularele trupului nostru, din alcătuirea sufletului, din talentele şi priceperea sădite în sufletele oamenilor; din folosul ce-1 avem de la necuvântătoarele, plantele şi alte zidiri, p use în sliţjba noastră, din vieţuitoarele cele foarte mici şi de la cele mai neînsemnate. Ce vieţuitoare e ste mai mică şi mai urâtă d e câ t albina? Ce vieţuitoare e ste de mai put in pret decâ t furnica sau greierul? Şi totuşi, ace ste a slobozesc strălucit glas pentru purtarea de grijă, puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. De aceea şi profetul, cel care a fost învrednicit de a tâta duh, ducându-se cu mintea la făpturile creaţiei - şi s-a gândit la puţine - , a strigat plin de uimire acele minunate cuvinte: 'C ât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, to a te cu înţelepciune le-ai făcut"48- Şi a c e s te a toate, omule, pentru tine. Şi vânturile sunt pentru tine - că mă voi întoarce iarăşi la începutul cuvântului - , ca s ă învioreze trupurile ostenite, c a s ă curătească aerul de mirosurile care ies din mocirle şi de năbuşeala 48. Ps. 103, 25. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 235 adusă de fum, de cuptoare şi de alte miresme; ca să răcorea scă fierbinţeala razei soarelui, ca s ă micşoreze arşiţa, ca s ă h rănească seminţele, ca să c rească plantele; ca pe mare s ă te ^jute în călătoriile tale, iar pe pământ să-ţi fie slujitori la lucratul pământului; p e mare, să împingă corăbiile mai iute ca săgeata, a tâ t de uşoară, d e lesnicioasă făcând călătoria; iar pe pământ, să te ajute, să cureţi ariile, despărţind paiele de grâu şi uşurându-ţi truda; ca s ă te desfăteze şi în alt chip: uneori suflă dulce şi plăcut, alteori lovesc potolit plantele şi clatină frunzele copacilor, ca să-ţi facă vara şi primăvara somnul mai plăcut şi mai dulce d e c â t mierea, pentru ca aceeaşi plăcere, p e care ţi-o fac când clatină copacii - şi înainte de plăcerea aceasta, şi foarte mare folos - s ă ţi-o facă şi când trec pe deasupra apelor mării şi a râurilor, ridicând la înălţime faţa mării şi a râurilor. Vânturile sunt de folos şi în alt chip apelor: nu le lasă s ă s te a nemişcate ca să se strice, ci, mişcându-le şi frământându-le, le împrospătează şi le fac bune pentru hrana vietăţilor care înoată în ele. Dacă ai vrea s ă te uiţi şi la noapte, vei vedea şi aici mare a purtare de gryă a Creatorului. Moaptea îţi odihneşte trupul ostenit; noaptea, cu liniştea ei, schimbă şi întăreşte din nou mădularele tale slăbite şi obosite de pe urma încordatei munci de p e ste zi. Dar nu numai atât: n o aptea te scapă şi de supărările zilei şi potoleşte gryile; de multe ori stinge fierbinţeala bolnavului; aduce p e ste bolnav somnul în loc de doctorie şi îndreaptă ştiinţa neputincioasă a doctorilor spre un liman mântuitor, scăpând bolnavul d e multe dureri. Atât d e mare nevoie avem de noapte, a tâ t d e mare e folosul ei, c ă adeseori pierd ziua cei care s-au lipsit de odihna din timpul nopţii. Dacă, în închipuire, ai lipsi o fiinţă de liniştea, de tihna, de odihna pe care i-o d ă noaptea, care d ă somn tuturor vieţuitoarelor, şi sufletului obosit, şi trupului muncit, şi le face s ă lucreze ziua cu puteri proaspete, ai vedea că fiinţa a c e e a nu mai e bună de nimic. Iar dacă 236 SFÂNTUL IO AN GURĂ DE AUR cineva ar s ta treaz şi ziua şi noaptea, muncind sau chiar trândăvind, şi ar face a sta mai multă vreme, omul acela ar muri îndată, sau, d a c ă nu s-ar întâmpla asta, s-ar îmbolnăvi greu şi n-ar mai av ea nici un câştig de pe urma muncii sale, căci to a te puterile îi su n t stinse. Dacă am cerceta mai departe mulţimea fără număr a peştilor, a celor din lacuri, a celor din apele munţilor, a celor din râuri, a celor din mările navigabile, a celor din mările nenavigabile; sau da că am cerce ta speciile cele nenumărate ale păsărilor, cele din aer, cele de p e pământ, cele de pe ap ă şi d e pe pământ - că multe din ele trăiesc şi pe apă, şi pe pământ - , cele sălbatice, cele sălbatice care se pot îmblânzi, şi cele care rămân pentru to td e au n a sălbatice; cele care se mănâncă, cele care nu s e mănâncă; da că am cerce ta flecare pasăre, după frumuseţea ei, d u p ă pe nele ei, după glasul ei încântător; d a c ă le-am clasa după cântecul lor, după hrana lor, după felul lor de viată, după purtările lor, d u p ă obiceiurile lor, după folosul şi slujba pe care ne-o fac; da că am vorbi d e mărimea lor, de micimea lor, de felul cum nasc puii, de felui cum îi cresc, de multa şi ne sp u sa varietate a ace stor zburătoare; d a c ă am face acelaşi lucru cu peştii; da că am trece de la ei la plantele şi ierburile care cresc pe fata întregului pământ; da că am căuta să cunoaştem roadele fiecăruia, trebuinţa, parfumul, înfăţişarea, frunzele, culoarea, forma, mărimea şi micimea lor; dacă am căuta s ă le clasăm d u p ă folosul lor, după felul întrebuinţării lor, d u p ă coay'ă, după trunchi şi ramuri, după locul în care cresc în livezi sau în grădini; apoi, dacă am trec e mai departe şi am căuta s ă cunoaştem feluritele lor arome, feluritele locuri în care trăiesc, chipul în care le descoperim, în care le îngryim şi le cultivăm; d a c ă am c ău ta să vedem că ele ayută la vindecarea bolilor; d u p ă a ce asta , iarăşi, dacă am merge mai departe şi ne-am duce la munţii plini cu metale - şi sunt mulţi şi aceştia - ; d a c ă le-am cerceta apoi pe to a te celelalte, cu mult mai multe de câ t acestea, CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 237 de care e plină lumea, spune-mi, ne va ajunge cuvântul sau ne va ajunge timpul ca să le cercetm pe to a te cu de-amănuntul? Şi to a te acestea, omule, pentru tineî Şi artele pentru tine, şi meseriile, şi oraşele, şi satele! Pentru tine somnul, pentru tine moartea, pentru tine viata! Pentru tine şi înmulţirea celor din lume, şi a tâ te a lucruri ale naturii, şi lumea a c e a sta de acum, a tâta de frumoasă! Şi iarăşi, to t pentru tine, un a şi mal bună! Că va Fi un a mai bună, şi a c e a sta to t pentru tine, o spu n e Pavel! Ascultă: "Că şi făptura însăşi s e va elibera din robia stricăciunii"49, deci, ca s ă ajungă ne pieritoare. Şi Pavel, ca s ă a ra te că pentru tine natura s e va bucura d e o astfel d e cinste, a adăugat: "spre libertatea fiilor lui D umnezeu"50. Dacă n-aş fi lungit p e ste măsură cuvântul, a ş Fi spus multe gânduri înalte şi despre moarte, şi a ş fi a ră tat cu ea, mai aies, înţelepciunea şi purtarea d e grijă a lui Dumnezeu; aş fi spus multe şi despre descompunerea trupului, despre putrezirea lui, de sp re viermi şi de spre cenuşă. Acestea, mai cu seamă, îi fac p e mulţi s ă s e plângă şi s ă bocească pentru că trupurile noastre s e vor preface în pulbere, în praf şi viermi. Şi a ş fi arătat şi de aici grija şi n e sp u sa pronie a lui Dumnezeu. Că aceeaşi pronie, aceeaşi bunătate a lui Dumnezeu care ne-a adus la Flintă din nefiinţă, aceeaşi pronie şi b u nătate porunceşte s ă murim şi s ă avem un astfel d e sfârşit. Da, faptele su n t deosebite, dar s e datorează aceleiaşi bunătăţi a lui Dumnezeu. Cel ce moare nu-i vătămat cu nimic cu asta; cel ce trăieşte, însă, câştigă de aici nespus d e mult: culege folos personal dintr-un trup străin. Da, când îl vede p e cel ce mai ieri-alaltăîeri mergea alături de el, descompus în pulbere şi cenuşă, plin de puroi şi de viermi, de-ar fi el mândru ca un diavol, e ste cuprins de teamă, s e strânge, s e smereşte, învaţă s ă cugete cu întelep- 49. Rom. 8, 21. 50. Rom. 8, 21. 238 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR ciune, şi face sălaş în sufletul lui smereniei, mama bunătăţilor. Astfel, nici cel mort nu-i vătămat cu ceva - va primi trupui a ce sta nemuritor şi nestricăcios - , iar cel care e ste încă în a rena a cestei vieţi va câştiga mult când ştie că celălait nu-i cu nimic vătămat de moarte. Nu-i un dascăl fără de p ret moartea pentru viata noastră? Este un învăţător al mintii, înfrânează patimile sufletului, potoleşte valurile, face linişte. Cunoscând dar, şi din cele spuse, şi din aitele mai multe, că pronia lui Dumnezeu străluceşte mai puternic decât lumina, să nu iscodim cele ce su n t de prisos, s ă nu umblăm după cele pe care nu le putem ajunge, iscodind cauzele tuturor celor din lume. însăşi existenta noastră Dumnezeu ne-a dat-o pentru ce e bun, nu pentru c ă a re nevoie d e slujirile noastre. Trebuie să-L admirăm şi s ă I ne închinăm nu numai pentru că ne-a făcut, nici numai pentru că ne-a dăruit suflet nematerial şi cuvântător, nici numai pentru că ne-a făcut mai buni de câ t to a te celelalte făpturi din lume, nici numai pentru că ne-a d a t stăpânire p e ste toa te cele văzute şi pentru că ne-a îngăduit s ă avem pute re asupra lor, ci şi pentru că nu are nevoie de nimic de la noi. Şi lucrul minunat al bunătăţii Lui a c e sta este: că ne-a adus pe lume fără să aibă nevoie d e slujirile noastre. înainte d e a fi noi, de a fi îngerii şi puterile cele de sus, EI avea propria-I slavă şi fericire; şi numai pentru iubirea Sa de oameni ne-a adus pe noi pe lume, şi a făcut to a te a c e ste a pentru noi, şi încă şi cu mult mai multe d e câ t acestea. 8 Pentru a ce a sta a scris şi legea şi ne-a dat-o, i-a trimis pe profeţi, a făcut minuni; şi înainte d e toate ace stea, atunci când l-a plăsmuit pe om, a pus în sufletul lui un dascăl, leg e a naturală, ca s ă fie pentru cugetele noastre c e e a ce este pentru corabie cârmaciul, iar pentru cal călăreţul. Aşa, de CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 239 pildă, Abel a cunoscut legea a ce a sta fără fl avut scrieri, profeţi, apostoli sau vreo lege scrisă, care să-l înveţe, ci numai legea a ceasta naturală. La fel şi Cain. Şi el a cunoscut-o. Amândoi au cunoscut-o; amândoi au cunoscut stăpânirea ei, d a r n-au mers amândoi pe aceeaşi cale, ci unul pe calea păcatului, altul pe calea virtuţii. Şi nici aşa Dumnezeu nu l-a părăsit pe om, ci l-a ridicat pe cel căzut şi împiedicat şi l-a făcut s ă aibă parte d e purtarea Lui de grijă. Mai întâi, prin sfaturi şi îndemnuri, apoi, prin frică şi ameninţări, c a să-l înveţe, să-l îndrepte, să-i lumineze mintea. Cea mai mare parte dintre oameni, însă, n-a luat în seam ă un dar a tât de mare, adică folosul dat de învăţătura naturală; cu toate acestea, Dumnezeu nici a şa nu i-a părăsit, nici nu i-a dat pieirii, ci a continuat să-i sfătuiască, să-i înveţe prin fapte, prin binefaceri, prin p ed ep se , prin natura însăşi, care lucra şi-şi împlinea în flecare zi sliyba obişnuită, prin minunile mai presus d e fire şi neobişnuite, prin drepţii cei de la început. Că Dumnezeu i-a mutat din loc în loc p e aceşti bărbaţi minunaţi şi plini de înţelepciune. Pe Avraam îl d uce când în Palestina, când în Egipt, p e Iacov în Siria, p e Moise, iarăşi, în Egipt; pe cei trei tineri, în Babilon; pe Daniel, pe Iezechiel şi pe Ieremia, în Egipt. Apoi, Dumnezeu a d at şi lege scrisă; a trimis profeţi; loveşte şi iartă; d uce în robie şi d ă libertate; şi nu conteneşte, de la început până la sfârşit, s ă facă şi s ă iscodeasc ă totul pentru binele neamului omenesc. Nu S-a mulţumit numai cu învăţătura d a tă de natură pentru cunoaşterea Lui. Văzând c ă mulţi oameni, din pricina nesocotinţei lor, nu trag nici un folos din lecţiile naturii. Dumnezeu a d e schis alte căi d e învăţătură, iar la sfârşit, a săvârşit culmea bunătăţilor: L-a trimis pe Fiul Lui, pe Fiul Lui cel adevărat. Pe Cel Unul-Piăscut. Cel ce e ste de aceeaşi fire cu El Se face om a şa cum su n t eu, merge pe pământ şi trăieşte printre °ameni; a mâncat, a băut şi a străbătut pământul învăţând, sfătuind, îndemnând, făcând minuni. A vestit viitorul, a sfă240 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR tuit, a îndemnat, a suferit, a răbdat, a făgăduit, a dat. Unele bunătăţi le-a d a t aici pe pământ, altele le-a pă strat pentru veacul ce va să fie, şi pe a c e s te a le-a arătat c ă a re s ă le d e a fie prin minunile p e care le-a făcut pe pământ, fie prin împlinirea tuturor celor prezise d e El. "Cine va grăi p u terile Domnului, cine va fa c e a u zite to a te laudele Lui?"51. Cine nu se va spăimânta, cine nu s e va cutremura d e n espusa Lui purtare de grijă, gândindu-se cum L-a d a t la moarte, pentru slugile cele nerecunoscătoare, p e Fiul Său cel Unulriăscut, la o moarte blestemată, la o moarte ruşinoasă, cuvenită celor ce săvârşesc fapte nelegiuite, cuvenită criminalilor? A fost răstignit în vârful crucii, a fost scuipat, a fost pălmuit, a fost lovit p e ste obraz, a fost baţjocorit, a fost îngropat d e milă şi a fost pecetluit mormântul Lui. A suferit to a te a c e ste a pentru tine, pentru ca să-ti poarte de grijă, pentru ca s ă piardă tirania păcatului, pentru ca s ă surpe cetătuia diavolului, ca să taie nervii morţii, ca s ă ne deschidă porţile cerului, ca s ă piară blestemul, ca s ă fie dezlegată o sân d a c e a dintâi, ca s ă înveţi răbdarea, c a s ă nu te întristeze nimic din cele din viata de aici, nici moartea, nici ocara, nici insultele, nici baţjocura, nici bătaia, nici uneltirile duşmanilor, nici ura, nici atacurile, nici calomniile, nici părerile proaste ale altora, nici altceva dintre a cestea. Fiul lui Dumnezeu a venit şi a luat parte cu tine la toa te a cestea, şi pe to a te le-a biruit cu covârşire, c a să-ti arate şi s ă te înveţe să nu te temi de nici un a dintre acestea. Şi nu S-a mulţumit numai cu atât, ci, suindu-Se la ceruri, ne-a dăruit harul nespus al Duhului Sfânt, şi a trimis apostoli, care s ă slujească mântuirii oamenilor. Şi a văzut Dumnezeu c ă aceşti predicatori ai vieţii suferă mii şi mii d e răutăţi; că sunt biciuiţi, ocărâti, înecaţi, chinuiţi de foame şi de sete , spânzuraţi în fiecare zi, în fiecare zi în primejdie d e moarte; d ar le-a îngăduit pentru tine, pentru ca să-ţi poarte de grijă. Pentru tine, omule, a pregătit împărăţie, pentru tine, bunătăţile cele 51. Ps. 105, 2. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 241 nespuse, moştenirea cea cerească, lăcaşurile acelea multe şi felurite, fericirea p e care nicicând n-o poate tălmăci cuvântul. Te mai îndoieşti încă, omuie, când ai a tâ te a dovezi ale proniei Lui, în Noul Testament, în Vechiul Testament, în viata de acum, în c e a viitoare, când îti sunt dovezi cele ce vor fi, cele ce au fost, cele ce se întâmplă în flecare zi, cele de la începutul lumii, cele de la mijloc, cele de la sfârşitul lumii, cele care se întâmplă continuu, când îti dau dovezi trupul tău, sufletul tău, când vezi că din toate părţile răsar roiuri de dovezi care propovăduiesc pronia Lui? Dar tu nu te îndoieşti! Tu crezi că Dumnezeu poartă de grijă lumii; tu eşti convins de aceasta, n u mai iscodi dar, o d a tă ce ştii bine c ă ai un Stăpân mai iubitor decât un tată, cu mai muită gryă d e câ t o mamă, un Stăpân care te iubeşte mai cu foc decât se iubesc mirele şi mireasa; un Stăpân care so coteşte propria Lui odihnă mântuirea ta, şi de mântuirea ta Se bucură mai mult d e c â t te bucuri tu când scapi de primejdie şi de moarte - şi a sta a arătat-o cu Iona52 - ; un Stăpân, Care-ti arată tot felul de dragoste, dragostea pe care o are tatăl pentru copii, mam a pentru odraslele ei, vierul pentru vie, arhitectul pentru c a sa pe care o construieşte, mirele pentru mireasă, tânărul pentru fecioară; un Stăpân, Care vrea să depărteze de la tine răul tot atâ t de muit cât e de de parte răsăritul de apus, cât e de înalt cerul de p ământ - că şi a c e a sta ti-am dovedit-o! - , dar, mai bine spus, nu numai atât, ci chiar cu mult mai mult, a ş a precum am a ră tat când am vorbit despre a c e s te a şi când am îndemnat s ă nu ne oprim numai la pilde, ci cu gândirea s ă depăşim pildele. Da, pentru că pronia lui Dumnezeu e ste netălmăcită, purtarea Lui de grijă neînţeleasă, bun ă tatea Lui nespusă, iubirea Lui d e oameni, fără d e urmă. Cunoscând-le dar pe toate acelea p e care Dumnezeu le-a spus, le-a făcut şi le va face, s ă nu mai iscodim, s ă nu mai fim curioşi, s ă nu mai spunem: Pentru ce aceasta? De ce e 52. Cf. Iona 2, 3-11. 16-Omiiii 242 SFÂNTUL IOAN GURÂ DE AUR cealaltă? Nu-i oare o nebunie, nu-i oa re c ea mai mare prostie şi nesocotinţă să nu iscodeşti niciodată p e doctor când te taie, când te arde, când Iti dă doctorii amare, chiar de ar fi el sclav, iar tu, stăpânul, s ă stai liniştit, s ă suferi totul, ba să-i mai şi mulţumeşti că te-a tăiat, că ti-a ars rana şi c ă ti-a d at leacuri - şi a sta cu un rezultat nesigur, căci mulţi doctori au omorât pe mulţi bolnavi - , şi să-i îngădui, cu multă supunere, să-ti facă orice; nu-i iarăşi o nebunie s ă faci a c e laşi lucru cu un corăbier, cu un arhitect şi cu oricare alt meseriaş - ba merg mai departe şi spun că socoteşti o ocară ca un neştiutor, un nepriceput să-l întrebe pe un m e şter de pricina tuturor lucrurilor p e care le face - , dar s ă iscodeşti înţelepciunea a c e e a nespusă, negrăită, tainică, neînţeleasă şi s ă cercetezi pentru c e s-a făcut cutare şi cutare lucru, şi ace asta când ştii bine că înţelepciunea a ceasta nu greşeşte niciodată, că b u n ă ta te a Lui e s te mare, că pronia Lui e ste negrăită, că to a te cele ce n e face nouă duc la un sfârşit bun - numai da că noi nu-i punem piedică - , şi că nu vrea să piardă pe nimeni, ci să-i mântuiască pe toti? Nu-i oare cea mai mare nebunie s ă iscodeşti, chiar de la început şi îndată, pe Cel ce vrea şi poate să ne mântuiască pe toti şi să nu aştepţi nici sfârşitul lucrurilor? 9 Dar mai cu se am ă nu trebuie să iscodeşti nici începutul, nici sfârşitul. Iar da că eşti a tât d e curios şi d e iscoditor, a şte ap tă sfârşitul şi uită-te unde duc e totul şi nu te mai tulbura, nu te mai nelinişti de la început. Un om care nu ştie cum s e tope şte aurul, da că nu a şte ap tă sfârşitul, socote şte că s e pierde aurul când vede la început că s e topeşte, că e ameste cat cu cenuşă şi paie. Tot a şa şi un om născut şi crescut pe mare: da că ar fi strămutat dintr-odată p e uscat, el, care nu ştie nimic de plugărie, n-ar socoti o a re că s e pierde grâul şi nu l-ar osândi pe plugar când l-ar vedea CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT.. 243 că scoa te dintr-odată, împrăştie şi aruncă grâul pe care l-a strâns şi l-a p ăstrat în hambare sub cheie şi l-a ferit de umezeală, că îl p u n e în brazde călcate d e toti şi că nu numai nu-1 fereşte d e umezeală, b a îl şi acoperă cu lut şi ap ă stătu tă şi-l lasă fără paznic? Osânda însă nu s e datorează firii lucrurilor, ci lipsei de experienţă şi neştiintei celui ce a osândit, celui ce a pronunţat hotărârea îndată, d e la început. Dacă a r fi a ştep ta t aria, dacă a r fi văzut holdele bogate şi sec e ra ascuţită, da că ar fi văzut că grâul împrăştiat, chiar lăsat fără paznic, că grâul care a putrezit şi s-a stricat, fiind acoperit cu pământ, a răsărit din pământ, s-a înmulţit, s-a făcut mai frumos la înfăţişare, şi-a lepădat h aina cea veche, că stă drept, cu multă tărie, că în jurul lui stau un fel d e străjeri, că are îmbrăcăminte, că tulpina i s e ridică la înălţime, că-1 încântă şi-l hrăneşte pe privitor ş h aduce mare câştig, atunci are s ă se minuneze mai mult că grâul acela, pe care-1 socotea sortit pieirii, a ajuns atât de bogat şi atât d e frumos. Şi tu dar, omule, nu iscodi, mai cu seamă, p e Stăpânul nostru d e o b şte al tuturor. Iar dacă eşti a tât de iscoditor şi de îndrăzneţ că te sminteşte nebunia a ceasta , a şte ap tă cel puţin sfârşitul lucrurilor. Dacă plugarul a şte ap tă to a tă iama şi nu se uită la ce p ă ţeşte grâul în timpul gerului, ci la cele de care are să se bucure, apoi cu atât mai vârtos şi tu este drept s ă aştepţi sfârşitul, când e vorba d e Plugarul lumii şi al sufletelor noastre. Eu nu vorbesc numai d e sfârşitul din lumea a c e a sta - d e multe ori sfârşitul e ste şi aici - , ci de cel din veacul c e va să fie. Rânduiala a cestor două vieţi duce la un singur scop: mântuirea şi fericirea noastră. Sunt despărţite a c e s te vieţi în timp, dar unite prin scop. După cum iama e d eosebită de vară, d ar a ce ste două anotimpuri ale anului duc la un singur scop - creşterea roadelor, tot a şa şi cu lucrurile din viata noastră. Când vezi Biserica împrăştiată, îndurând cele mai grele nenorociri, când îi vezi izgoniţi şi biciuiţi pe bărbaţii ei străluciţi, iar pe întâi-stătătorul ei dus departe, nu te uita numai la ace asta, ci şi la 244 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR cele ce vor ieşi din acestea , la răsplătile, premiile şi cununile. "Cel ce va răbda până la s fâ rş it acela s e va m â n tu i", n e spune Domnul53. în vremea Vechiului Testament nu era cunoscută încă învăţătura de sp re înviere, şi fapta şi răsplata aveau loc în viata ace a sta - în vremea noului Testament nu s e întâmplă totdeauna aşa, ci sunt cazuri când aici pe pământ su n t suferinţele, iar răsplata o aşteptăm după plecarea noastră d e aici cu to a te ace stea, chiar d a c ă nu primeau răsplata aici p e pământ, oamenii aceştia din Vechiul Testament, care nu s-au bucurat d e răsplată, pentru a sta mai cu seam ă sunt d e admirat, că, deşi nu ştiau lămurit d e învăţătura despre înviere, că, deşi vedeau că faptele sunt potrivnice făgăduinţelor lui Dumnezeu, totuşi nu se poticneau, nu se tulburau, nu s e nelinişteau, ci s e lăsau în voia proniei neînţelese a lui Dumnezeu; nu s e sminteau cu nimic d e cele potrivnice, ci aştep tau sfârşitul, ştiind că înţelepciunea lui Dumnezeu e ste bogată şi iscusită, dar, mai bine spus, chiar înainte d e sfârşit, îndurau cu mulţumire tot ce s e îndrăznea împotriva lor şi continuau să-L slăvească pe Dumnezeu, Care îngăduia s ă s e întâmple a cestea . Poate că nu vi se p ar ciare cuvintele mele, d e a c e e a voi încerca s ă le fac mai desluşite. 10 Avraam era bătrân şi mort, din pricina vârstei, pentru facerea de copii; ca s ă ajungă ta tă nu e ra mai bun de câ t un mort. Era d ar dreptul bătrân, ba chiar foarte bătrân, şi trecu se d e mult hotarele vârstei unei faceri d e copii naturali; şi mai avea soţie şi pe Sarra, mai ste a rp ă ca piatra. Şi ace stuia Dumnezeu îi făgăduieşte că îl va face ta tă şi că mulţi' mea copiilor lui are s ă întreacă mulţimea stelelor54. Avraam însă, cu toate că erau a tâ te a piedici: a ju n se se Ia adânci 53. Matei 10, 22. 54. Cf. Fac. 15, 5. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 245 bătrâneţi, iar femeia lui e ra stearpă, şi din pricina vârstei, şi din pricina firii - că nu numai bătrâneţea o împiedica, ci şi stârpiciunea din fire; că şi la tinereţe îi fusese sterp pântecele; femeia e ra stearpă, d e a c e e a şi Pavel, ca s ă arate asta, spunea: "amorţirea p â n tecelu i Sarrei"55; n-a spus numai amorţirea Sarrei, ca s ă nu te gândeşti numai la vârsta ei, ci "amorţirea p ântecelu i", care nu vine din pricina vârstei, ci din pricina firii; deci, după cum spuneam, cu toate c ă erau atâtea piedici, totuşi Avraam, cunoscând ce înseamnă făgăduinţa lui Dumnezeu, c ă e s te puternică şi bogată, că nu-i împiedicată nici d e legile firii, nici de greutatea lucrurilor şi nici de altceva, ci s e împlineşte prin cele potrivnice, iar Dumnezeu împlineşte ce a făgăduit, a primit cuvintele lui Dumnezeu şi a crezut în făgăduinţă; n-a îngăduit frământării gândurilor nici s ă s e mişte, şi a socotit cuvintele lui Dumnezeu vrednice d e credinţă, precum şi sunt; nu s-a întrebat d a că are p u te re Cel ce a făgăduit să-Şi împlinească făgăduinţa; nu s-a întrebat cum şi în ce chip avea s ă s e facă asta, nu s-a întrebat pentru ce n-a făcut copii la tinereţe, ci la bătrâneţe, şi încă la o bă trân eţe atât d e înaintată. De a ce ea şi Pavel, predicându-1 cu strălucită voce, grăieşte aşa: "...care m ai p resu s d e n ă d ejd e a crezu t cu nădejde că va fi părinte a m u lto r neam uri*56. Ce înseamnă: "mai p resu s d e nădejde"? Mai presus d e nădejdea cea omenească, în nădejd e a lui Dumnezeu, care biruie totul, care p o ate totul, care înfrânge totui. Şi a crezut bătrânul, cel sterp, omul care avea o femeie stearpă şi bătrână, nu numai că are să fie tată, ci chiar al atâtor neamuri, după cum i s-a spus: ' Aşa va fi să m ânţa ta. Ş i n eslă b in d in credinţă, nu s-a uitat la trupul lui am o rţit fiin d d e o su tă d e ani, n ici la amorţirea p ântecelui Sarrei; ş i întru făgăduinţa lu i Dum nezeu, n u s-a în d o it cu necredinţa, ci s-a întărit cu credinţa, dând slavă Iui Dumn e ze u ş i fiin d încredinţat că ceea ce i-a făgăduit p o a te să şi 55. Rom. 4, 19. 56. Rom. 4. 18. 246 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR facă"57. Cu alte cuvinte grăieşte aşa: A sărit îndată şi s-a desfăcut d e slăbiciunea omenească, s-a urcat iute la înălţimea Celui ce a făcut făgăduinţa, s-a gândit la pu te re a Lui nespusă, pentru că ştia bine că s e vor împlini cele spuse. Şi prin aceea, mai cu seamă. L-a slăvit p e Dumnezeu, că n-a iscodit, nici n-a cercetat cârtitor, ci s-a plecat puterii şi înţelepciunii Lui celei mai presus d e înţelegere şi n-a pus deloc la îndoială cuvintele Lui. Vezi că mai cu se am ă a sta înseamnă să-L slăveşti pe Dumnezeu, anume s ă te supui pururea proniei Lui neînţelese şi înţelepciunii, şi puterii Lui nespuse, s ă nu iscodeşti, s ă nu cercetezi cu necredinţă, să nu spui: Pentru ce aceasta? De ce cealaltă? Cum va fi aceasta? Lucru minunat la Avraam n-a fost numai ce e a ce a spus, ci şi a ce e a că nu s-a poticnit nici atunci când Dumnezeu, după ce-i făcuse făgăduinţa, aceea, i-a poruncit să-l je rtfe a sc ă pe fiul său, p e cel unul-născut, pe cel adevărat. Şi doa r erau multe lucruri care pute au să-l smintească p e un om care nu e ra cu mintea trează, care nu s e uita cu luare-aminte la cele din jurul lui. Mai întâi, însăşi porunca, anume ca Dumnezeu s ă primească astfel de jertfe şi să poruncească părinţilor s ă fie ucigaşii propriilor copii; să poruncească părinţilor s ă pună capă t vieţii copiilor printr-o moarte silnică, să-i d e a morţii înainte d e vreme, s ă fie ei ucigaşii propriilor copii; s ă fie umplut cu astfel d e sânge altarul Lui, s ă înarmeze dreapta părintelui împotriva fiului său unul-născut, şi dreptul să zyungă mai rău ca ucigaşii. Apoi, glasul sângelui care s e tulbura şi s e răzvrătea nu numai pentru c ă era tată, ci pentru că e ra şi iubitor, tatăi unui astfel d e copil, copil adevărat şi unic-născut, frumos la vedere, frumos la suflet. Că e ra în floarea vârstei şi în floarea virtuţii şi strălucea atunci printr-o îndoită frumuseţe, şi sufletească, şi trupească. Iar dragoste a tatălui pentru copil creşte şi mai mult prin a c e e a că i-a fost dat mai presus de nădejde. Ştiţi cât de iubiţi sunt copiii 57. Rom. 4, 18-21. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 247 dăruiţi mai presus d e nădejde şi împotriva oricărei a ştep tări, şi nu după legea firii, cum fusese Isaac. în afară d e toate acestea, cee a ce, mai cu seamă, ar fi fost în stare să-l smintească era făgăduinţa; căci era potrivnică ei porunca. Făgăduinţa era aceasta: "Aşa va fi sămânţa ta; ca stelele cerului'^8; porunca: s ă piardă pe fiul cel unul-născut, p e cel c e avea să umple cu fiii lui to a tă lumea, p e acela să-l d e a morţii şi unei ucideri groaznice. Dar nici a şa dreptul acela nu s-a poticnit, nu s-a tulburat, nici n-a încercat simţăminte le p e care le-ar încerca unul din oamenii fără ju d e c a tă , care s e tâ ră sc pe jo s . Nu şi-a spus: "Ce înseamnă asta? Am fost înşelaţi, am fost amăgiţi! Poruncă a lui Dumnezeu e ste aceasta? Doamne fereşte! Nu cred! E cu neputinţă să mă facă ucigaşul copilului meu, să-mi înroşesc cu un sânge ca ace sta dreapta mea! Cum s e va împlini făgăduinţa? De tai rădăcina, d e unde ramurile, d e unde roadele? De se c izvorul, d e unde râurile? De ucid copilul, d e unde mulţimea de urmaşi care s ă egaleze mulţimea stelelor? Pentru ce mi-a făgăduit unele, şi acum îmi porunceşte aitele?". Avraam n-a grăit aşa, nici n-a gândit aşa. Ci, iarăşi, şi-a găsit scăparea în pu te re a Celui ce i-a făgătuit, în Puterea c e a nespusă, iscusită şi bogată, care străluceşte prin cele contrarii, care e mai presus d e legile firii, mai puternică d e câ t orice, care nu are potrivnic. Şi porunca a ce a sta a dus-o cu multă încredinţare la sfârşit; şi-a junghiat fiul, şi-a înroşit cu sânge dreapta, şi-a înroşit sabia, a dus sabia la gâtul copilului. E drept, n-a făcut-o cu fapta, dar cu voinţa a împlinit to a te acestea. De a c e e a şi Moise, minunându-se d e el, grăieşte aşa: "Şi a fo st că după cu vin tele acestea , D um nezeu a isp itit p e Avraam şi i-a sp u s lui: Ia p e fiu l tău cel dorit, p e care l-ai iubit, p e Isaac, ş i suie-1 p e e l p e unul din m u n ţii p e care ţi-1 voi sp u n e59. Sunt oare a c e ste a cuvintele făgăduinţei, făgăduinţei aceleia care sp u n ea că va fi ta tă a mulţime de urmaşi, 58. Fac. 15, 5. 59. Fac. 22, 1-2. 1 248 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR că va fi sămânţa lui ca stelele cerului? Şi iată că, d u p ă ac e ste cuvinte, când a auzit porunca să-şi junghie fiul, a primit s ă ucidă şi să-l je rtfe a sc ă pe cel ce avea s ă fie tatăl unei mulfimi atât d e mari, a primit să-l piardă şi să-l aducă jertfă lui Dumnezeu. Pavel se minunează iarăşi d e el, şi d e a c e e a îl încununează şi-l predică, zicând: "Prin credinţă l-a adus Avraam p e Isaac je rtfă când a fo s t ispitit"60. Apoi, ca s ă a ra te ce lucru mare a făcut şi câtă credinţă a arătat, a adăugat:

• Şi p e cel unul-născut l-a adus je r tfă eh cel care p rim ise

făgăduinţele'®1. Cu alte cuvinte, spu n e aşa: "Mu s e poate sp u n e că avea doi fii adevăraţi şi că s e a ştepta ca, da că va pierde unul, are s ă fie prin celălalt tatăl acelei mulfimi de urmaşi, ci avea doar unul, şi numai d e el depindea făgăduinţa. Şi totuşi, pe a c esta a primit să-l jertfească; şi, după cum la n a şte re a lui nu i-au fost piedică pentru credinţă nici b ă trân e ţe a lui înaintată şi nici stârpiciunea firească a femeii, to t a şa nici acum credinţa lui nu i-a fost împiedicată d e moartea fiului". Pune fată în fată a cestea cu cele c e s e petrec acum, şi-ti vei vedea micimea ta d e suflet, vei vedea puţinătatea de credinţă a celor ce s e smintesc, şi vei cunoaşte bine că sminteala nu-ti vine deloc din altă parte d e câ t de acolo că nu te pleci purtării d e grijă neînţelese a lui Dumnezeu, ci cauţi la to t pasul chipul rânduielilor lui Dumnezeu, cauţi pricina celor ce s e întâmplă şi iscodeşti fiecare lucru. Dacă a r fi făcut a şa Avraam, a r fi şchiopătat în credinţă. Dar n-a făcut aceasta; d e a c e e a a şi strălucit şi a dobândit to a te făgăduinţele. Iiu s-a poticnit nici din pricina bătrâneţii, nici din pricina poruncii d e mai târziu; nici n-a socotit porunca o piedică a făgăduinţei, nici n-a socotit că jertfirea fiului său desfiinţează făgăduinţa, nici nu şi-a pierdut năd e jd e a în făgăduinţă, chiar când mergea spre desfiinţarea făgăduinţei, nu-mi spu n e mie că Dumnezeu nu l-a lăsat s ă ducă la 60. Evr. 11, 17. 61. Evr. 11, 17. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 249 sfârşit porunca, nici s ă s e mânjească mâna dreptului cu sânge; ci uită-te la a c e e a că dreptul nu ştia d e a sta , nu ştia că are să-şi primească viu fiul, că a re să s e întoarcă acasă cu el, ci gândul şi voinţa lui erau îndreptate cu totul spre junghierea fiului său. De a c e e a e s te strigat din c er d e două ori. Iiu i-a zis atât: "Avraame”, ci: "Avraame, Avraame". Dumnezeu îl strigă de două ori, ca să-i oprească şi să-i împiedice voinţa pornită sp re jertfirea fiului său. Atât e ra d e adâncit în împlinirea poruncii. Ai văzut că a împlinit totul cu voinţa şi că porunca nu l-a smintit deloc? Pricina? Pentru că nu a iscodit rânduielile lui Dumnezeu. Dar d e Iosif, c e ai să-mi spui? n u s-a întâmplat şi cu el la fel? Şi lui i-a făcut Dumnezeu o mare făgăduinţă, iar faptele ce i s e întâmplau în viată erau potrivnice făgăduinţei, în vis i s-a făgăduit că i s e vor închina fraţii lui. O îndoită vedenie i-a spu s asta: şi stelele, şi snopii; dar faptele d e mai târziu erau potrivnice vedeniilor. Tocmai vedeniile au dezlănţuit război cumplit împotriva lui, chiar în c asa părinteasc ă; cei care fuseseră născuţi d e acelaşi pântec e au sfărâmat legile rudeniei, au rupt legăturile dragostei frăţeşti, au călcat în picioare glasul sângelui şi, din pricina acelor vedenii, au ^juns vrăjmaşi şi duşmani mai sălbatici de câ t lupii. Aşa îl atac au în fiecare zi, cum atacă nişte fiare sălbatice un miel prins la myloc. Tatăl războiului acestuia e ra invidia nesocotită şi nedreaptă. Fraţii, fierbând d e mânie, suflau în fiecare zi ucidere; uciderea aprindea cuptorul a cesta şi aţâţa flacăra. Şi, pentru că nu puteau să-i facă deocamd a tă nici un rău, căci e ra în c a să şi trăia cu părinţii, îi atacă bunul lui nume, îi fac o faimă proastă, răspânde sc de spre el cuvinte rele, vrând cu a sta s ă surpe dragostea ce i~o purta tatăl, ca să-l p oată dobori mai uşor. Mai târziu l-au prins departe d e ochii părinteşti; l-au găsit în pustie când le aduce a mâncare, când venise Ia ei; n-au preţuit pricina venirii lui, nu s-au ruşinat d e masa frăţească, ci şi-au ascuţit săbiile, s-au pregătit sâ-I ucidă şi cu toţii au ^juns ucigaşi de 250 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR frate, fără să-i p oată aduce celui pe care voiau să-l ucidă o vină cât de mică, ci îl invidiau, îl duşmăneau şi-l huleau tocmai pentru acele fapte pentru care ar fi trebuit să-l laude şi să-l încununeze. Cu to a te acestea, Iosif nu i-a urât, ci le arăta dragoste frăţească, deşi îl urau atâta. Dar fraţii tot căutau să-l omoare. Şi în c e e a ce-i priveşte, l-au şi omorât; şi-au mânjit mâinile cu sânge, au dus la sfârşit uciderea de frate. Dar n e sp u sa înţelepciune a lui Dumnezeu, care găs e ş te ieşire în cele fără d e ieşire, l-a smuls din mâinile lor blestemate, chiar când îl aruncaseră în groapă, chiar când erau să-l omoare62. Unul dintre fraţi i-a sfătuit s ă nu săvârşe a sc ă acel omor grozav; şi Dumnezeu i-a înduplecat şi a oprit uciderea. Duşmănia lor, însă, nu s-a oprit aici, ci a mers to t mai departe. Da, au fost împiedicaţi şi nu l-au omorât; dar mânia lor clocotea încă, furia lor e ra în floare, furtuna patimii lor e ra mare; şi în aită parte şi-au slobozit mânia. Aceşti fraţi cruzi, sălbatici şi nemiloşi l-au dezbrăcat d e haine, l-au legat şi l-au aruncat în groapă, apoi s-au desfătat cu bucatele ad u se d e el. Iosif e ra în groapă, în primejdie d e moarte, iar ei be au şi chefuiau. Şi nu s-a oprit nici aici nebunia lor. Când au întâlnit nişte barbari din tări îndepărtate c ă s e pogoară în Egipt, l-au luat pe fratele lor şi l-au d a t acelora; i-au găsit cu asta o altă moarte, mai îndelungată, mai cumplită şi plină d e multă suferinţă. Era tânăr, foarte tânăr; fusese crescut în deplină libertate în c a sa părintească; nu ştia ce-i sclavia şi răul sclaviei. Gânditi-vă ce s-a petrecut în sufletul lui când s-a văzut din liber sclav, din cetăţean, străin, când s-a văzut că îndură robia c e a mai grea! riu numai robia! S-a văzut smuls d e la sânul tatălui şi mamei lui, despărţit d e tofi cunoscuţii, gol, străin, fără casă, fără patrie, dat, prin legea robiei, unor mâini barbare. Ce nu era în stare să-l tulbure? Totul se petrecuse dintr-odată, pe neaşteptate, pe negândite; nenorocirea era mare, venise de la frafi, d e la nişte fraţi iubiţi, cărora nu le făcuse nici un 62. Cf. Fac. 37, 24. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 251 rău, mare sau mic, ba, mai bine spus. Ie făcuse chiar bine. nimic din to a te a c e ste a nu l-a tulburat. Şi a fost dus d e ne gustorii aceia în Egipt. Acolo a schimbat o robie cu altă robie. Că şi acolo a ^juns iar rob. Locuia evreul într-o casă barbară, şi e ra rob el, copilul d e bun neam, el, care avea o îndoită libertate, şi trupească, şi sufletească, nici a sta nu l-a tulburat, nici nu s-a poticnit în fata celor întâmplate, când s e gândea că a c e s te a su n t potrivnice celor făgăduite în vedeniile din vis. nici nu s-a întrebat: De ce s e întâmplă a c e stea? Ucigaşii d e frate, lupii, fiarele stau în c a sa părintească şi s e desfătează, deşi săvârşiseră nedreptatea asta; iar el, care era a ştep ta t să le fie împărat, e rob, sclav, vândut în ta ră străină şi îndură cele mai cumplite necazuri, n u numai că nu împărăteşte p e ste ei, dar a ajuns şi robul lor şi au venit p e ste el, dimpotrivă, fapte potrivnice făgăduinţelor, n u numai că n-a dobândit atunci împărăţia, ci a pierdut şi patria, şi libertatea, şi părinţii. Şi nu s-au oprit nici aici necazurile lui, ci s-a deschis înaintea lui o altă groapă, mai adâncă, iarăşi aducătoare d e moarte şi junghiere; moarte d e ocară şi junghiere plină d e ruşine. Stăpâna lui s e uita la dânsul cu ochi poftitori; a fost prinsă d e frumuseţea tânărului, a fost subjugată d e chipul lui frumos; şi e a a început să te a s ă viclenii şi curse. Pretutindeni întindea laturile desfrânării; căuta în fiecare zi să-l prindă în mreaja ei pe tânăr, să-I arunce în groapa desfrânării şi să-l d e a unei morţi fără d e moarte. în fiecare zi ie şe a stăp ân a la a c e a stă vânătoare, aţâţată d e patimă şi întrarmată în fiecare zi d e a c e a stă dragoste plină d e păcat. Prinzându-1 o d a tă singur, l-a tras cu sila în patul ei cel desfrânat, şi-l silea s ă strice c asa altuia, şi încerca să-i pângărească fecioria. Şi totuşi, nici acum n-a suferit vreun rău dreptul acela. Cu multă uşurinţă a înfrânat şi tirania poftei, şi tulburările tinereţii, şi cursele unei femei destrăbălate, şi asalturile stăpânei, şi sângele tânăr, şi toate câte s e pot pre supune câ vin din apropierea d e o femeie ca aceea, d e la chipul ei, d e la nebunia ei. Ca un vultur şi-a 252 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR întins la înălţime aripile, şi-a dezbrăcat haina şi a lăsat-o în mâinile cele desfrânate, a ieşit fără haină, dar îmbrăcat cu haina strălucitoare a curătiei trupeşti şi sufleteşti, mai frum oa să chiar d e câ t purpura împărătească. Asta a ascuţit iarăşi sabia împotriva lui, a pus la cale moartea lui, a ridicat valuri mai mari împotriva lui, iar nebunia femeii a aprins un foc mai cumplit d e c â t cel din cuptorul Babilonului. Pofta femeii crescuse şi mai mult, iar mânia ei, altă patimă cumplită foarte, a tăb ă râ t asupra lui cu mare sălbăticie: vedea înaintea ochilor moartea lui, alerga la sabie, căuta c e a mai nelegiuită moarte, s e grăbea să-l piardă p e atletul curătiei trupeşti şi sufleteşti, pe atletul înfrânării şi ai răbdării. S-a dus degrabă la bărbatul ei, i-a spu s cele întâmplate, d ar nu cum s-au petrecut în adevăr, ci cum urzit e a drama calomniei, şi l-a convins pe ju d e c ă to r d u p ă cum a voit; e a singură l-a învinuit şi c erea răzbunare pentru ocara adusă. Pentru dovedirea spuselor ei, a adus cu mâinile ei necurate haina acelui tânăr nevinovat63. Judecătorul nedrept nu l-a adus înaintea judecăţii p e cel învinuit, nu i-a d a t cuvânt d e apărare, ci l-a osândit pe cel ce nu văzuse ju d e ca ta , ca şi cum a r fi fost prins asupra faptului, ca şi cum a r fi fost dovedit, ca şi cum a r fi săvârşit desăvârşit adulterul. L-a osândit, l-a întemniţat şi l-a pus în lanţuri. Şi cel ce-şi împletise atâtea cununi d e virtute e ra în închisoare alături d e şarlatani, de jefuitorii d e morminte, d e ucigaşi, d e cei mai mari făcători d e rele. Totuşi nici a ce ste a to a te nu l-au tulburat pe Iosif. Un ait întemniţat, care păcătuise împotriva împăratului, fus e s e eliberat64; Iosif însă a rămas mai departe în temniţă vreme îndelungată, pentru nişte fapte pentru care ar fi trebuit s ă fie lăudat şi încununat, suferind groaznică pedeapsă. Şi nici a şa nu s-a tulburat, nu s-a poticnit, nici n-a spus: "Ce înseamnă asta? Pentru c e ace asta? Eu, care trebuia s ă împărătesc p e ste fraţii mei, nu numai că n-am do- 63. Cf. Fac. 39, 18. 64. Cf. Fac. 40, 21. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 253 bândit a ce a stă cinste, dar mi-am pierdut şi patria, şi casa, şi părinţii, şi libertatea, şi tihna. Am fost pierdut d e cei ce trebuiau să s e închine mie. După ce am fost d a t junghierii, am fost vândut, am ^juns rob barbarilor şi am schimbat m ereu stăpânii. Şi nenorocirile mele nu s-au oprit aici, ci pretutindeni prăpăstii şi stânci pline de primejdii. După duşmănia fraţilor mei şi d u p ă punerea la cale a uciderii mele, după întâia şi a doua robie, s-a plănuit iarăşi uciderea mea; şi a urmat o calomnie mai rea ca c e a dintâi: curse, atacuri, ju d e c ată nedreaptă şi învinuire plină d e multă ruşine, zămislitoare d e ucidere, nici nu mi s-a d a t cuvânt ca s ă mă apăr; am fost aruncat în temniţă, aşa, la întâmplare, şi pus în lanţuri la un loc cu desfrânaţii, cu ucigaşii şi cu cei mai mari făcători d e rele. Marele paharnic a scăpat d e lanţuri şi de temniţă; iar eu, după slobozirea aceluia, nu pot s ă m ă bucur nici d e putină tihnă. Aceluia i s-a împlinit visul, a ş a cum i l-am tălmăcit, iar eu sufăr cele mai cumplite rele. Acestea mi-au prevestit vedeniile acelea? Acestea, numărul stelelor? Acestea, snopurile? Unde su n t făgăduinţele? Unde sunt bunătăţile? Am fost oare înşelat? Am fost oare amăgit? Cum mi s e vor mai închina fraţii mei mie, unui rob, unui sclav, unui întemniţat, unui om despre care s e crede că a stricat c asa altuia, unui om în primejdie d e moarte, mie, care su n t a tâ t d e departe d e ei? S-au dus to a te visele! Au pierit to a te făgăduinţele!". Dar Iosif n-a grăit, nici n-a gândit aşa. El aştepta sfârşitul, cunoscând că înţelepciunea lui Dumnezeu e ste bogată şi desăvârşită. Nu numai că nu s-a poticnit, ci, dimpotrivă, s e lăuda şi s e împodobea cu cele ce i s e întâmplau. Ce ai să-mi spui d e David? N-a îndurat oare cele mai mari necazuri d u p ă ce a fost uns împărat, după ce, prin hotărâ rea Iui Dumnezeu, a luat sceptrul poporului evreu, după ce a câştigat a c e a strălucită victorie împotriva barbarului? Nu i s-a dus oare război, n-a uneltit Saul împotriva lui, n-a fost în primejdie d e moarte, n-a fost trimis în lupte 254 SFÂNTUL IO AN GURĂ DE AUR pline d e primejdii, nu e ra izgonit mereu în pustie, n-a fost hoinar, fugar, fără patrie, fără casă, surghiunit? Dar pentru ce s ă lungesc vorba? La sfârşit şi-a pierdut patria şi toată tara lui, a trăit între barbarii cu care purtase război şi care-i erau duşmani şi a dus o viată mai crudă ca robia; îi lipsea p ân ă şi hrana c e a d e to a te zilele. Şi to a te a c e ste a le-a suferit după ce venise la el Samuel, d u p ă ce-1 un sese cu untdelemn sfinţit, după ce-i făgăduise împărăţia, după ce luase în mâini sceptrul, după ce primise diadema, d u p ă ce-1 numise Dumnezeu împărat, şi hotărâse s ă fie împărat. Cu toate a ce stea , David nu s-a smintit din pricina relelor c e veneau p e ste el. Ii-a spu s nici el: "Ce înseamnă asta? Eu, împăratul, care ar fi trebuit s ă m ă bucur d e o p u tere a tâ t d e mare, nu pot s ă am nici siguranţa unui om d e rând, ci am ajuns hoinar, fugar, fără d e patrie, fără casă şi surghiunit? Am qjuns într-o tară barbară şi su n t lipsit şi d e hrana c ea d e toa te zilele; în fiecare zi mă p ân d e şte primejdie d e moarte. Unde su n t făgăduinţele împărăţiei? Unde su n t făgăduinţele acelei puteri?". David însă n-a grăit, nici n-a gândit aşa! Iiu s-a poticnit în fata celor ce i s e întâmplau, ci a a ştep ta t şi el sfârşitul făgăduinţelor. Poti să-ti dau şi alte pilde, d e mii şi mii de oameni care au căzut în grele cumpene, dar nu s-au tulburat, ci credeau cu tărie în cele sp u se lor de Dumnezeu, cu to a te că cele ce li s e întâmplau erau potrivnice făgăduinţelor, şi, prin răbdare a a c e a sta prea frumoasă a lor, au cules acele strălucite cununi. Şi tu dar, iubite, a şte ap tă şi tu sfârşitul! Şi ti s e va împlini fie aici, fie în veacul ce va s ă fie. Pleacă-te pururea proniei neînţelese a lui Dumnezeu şi nu spune: cum s e vor îndrepta atâtea rele şi necazuri c e vin p e ste mine? Mici nu iscodi chipul în care Dumnezeu face minuni. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 255 11 Mici drepţii cei d e demult n-au întrebat: "Cum şi în ce chip vor fi acestea?". Cu to a te că vedeau că totul duce la deznădejde după ju d e c a ta omenească , totuşi ei nu s e tulburau, nici nu s e nelinişteau, ci îndurau totul cu bărbăţie, având dovadă prea mare a împlinirii bunătăţilor făgăduite p uterea Celui ce făgăduise; de a c e e a, nu cădeau în deznădejde din pricina potrivniciei celor întâmplate. Ştiau bine că Dumnezeu, fiind atotputernic şi înţelept, va putea, chiar când lucrurile p ar a duce la d eznădejde, să le facă mai bune de câ t înainte şi s ă ducă la bun sfârşit, cu multă uşurinţă, cele făgăduite. Şi tu dar, iubite, de iau sfârşit necazurile taie în viaţa aceasta, slăveşte-L p e Dumnezeu; de-ţi petreci viaţa în necazuri, şi a şa mulţumeşte-I Lui. Iiu te poticni, ştiind bine că pronia lui Dumnezeu cea nemărginită nu s e p oa te tălmăci şi că, negreşit, to a te vor lua sfârşitul cuvenit, fie în viaţa aceasta, fie în cea viitoare. Iar dacă cineva s e nelinişteşte când aude d e viaţa viitoare şi e grăbit s ă vadă aici pe pământ întâmplându-se aceasta, aceluia îi vom spune că adevărata viaţă şi lucrurile cele trainice acolo ne aşteaptă. Cele de aici, drum; cele de acolo, patrie. Cele d e aici se aseamănă cu florile de primăvară, cele de acolo, cu stânci neclintite. Acolo cununi şi răsplăţi care nu au sfârşit, acolo plată şi premii, acolo chinuri şi pedepse d e nesuferit pentru cei c e săvârşesc răul. - Dar c e vei sp u n e de sp re cei care s e poticnesc în faţa a cestor pietre de sminteală?, ai putea s ă mă întrebi. - Dar tu pentru c e nu-mi vorbeşti d e cei ce au strălucit mai mult datorită ace sto r pricini d e sminteală şi mi-i dai ca pildă pe cei ce au mască d e evlavie şi sunt daţi în vileag acum? Iiu vezi că aurul rămâne curat, iar plumbul e d a t în vileag? Iiu vezi că paiele s e despart d e grâu, lupii de oi, cei făţarnici d e cei cu viaţă cu adevărat credincioasă? Când vezi d ar că aceştia se poticnesc, gândeşte-te la cei ce ră256 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR mân tari în credinţă. Unii au căzut, dar au rămas în picioare cu mult mai mulţi, şi şi-au strâns loruşi mal mare răsplată, nefiind doborâţi nici d e pute rea duşmanilor, nici d e vitregia vremurilor. Cei ce s e poticnesc să s e învinuiască d a r pe ei înşişi. Că şi cei trei tineri au păzit cu multă scumpă ta te legea, deşi au fost smulşi d e lângă preoţi, d e lângă templu, d e lângă jertfelnic şi d e lângă toa tă purtarea d e grijă c e le-o d ăd e a legea, deşi erau robi într-o ţa ră barbară. Daniel, la fel, şi mulfi alţii. Unii au fost duşi în robie, da r n-au călcat deloc legea, alţii, deşi au rămas a c a să şi s-au bucurat de to a te bunătăţile patriei, au călcat legea şi au fost osândiţi. 12 Iar d a c ă ai întreba pentru care pricină au fost îngăduite a ce stea , d a c ă nu le-ai pune pe se am a pricinilor tainice ale rânduielilor lui Dumnezeu, ci te-al gândi s ă iscodeşti mereu totul, apoi, mergând to t aşa, ai zy'unge s ă rămâi nedumerit şi d e alte multe lucruri, ca d e pildă: Pentru ce au fost lăsate ereziile? Pentru ce diavolul, pentru ce demonii, pentru ce oamenii răi? Pentru ce i-au doborât pe mulţi? Şi culmea tuturor acestora, pentru ce vine Antihrist, care are a tâta putere d e a înşela, încât Hristos a spus c ă va face a şa ca s ă amăgească, d e va fi cu putinţă, şi p e cei aleşi65? Dar p e ac e ste a nu trebuie s ă le cercetăm, ci să le lăsăm pe se am a înţelepciunii celei mai presus d e înţelegere a lui Dumnezeu. Omul ta re în credinţă şi viteaz nu-i vătămat d e nimic, de-ar năvăli asupra lui valuri nenumărate şi d e l-ar lovi furtuni fără d e număr; dimpotrivă, eyunge şi mai puternic; omul slab, însă, bicisnic şi fricos ad e s e a cad e chiar c ând nu-i lovit. Iar d a că vrei s ă ştii şi pricina acestora, ascultă (care este) convingerea mea. Sunt şi alte multe pricini pe care le ştie Cel ce rânduieşte în felurite chipuri viata noastră. Pri65. Cf. Matei 24, 24. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 257 cina p e care o ştiu eu e ste aceasta. Eu su n t convins că smintelile a c e s te a su n t lăsate ca s ă nu s e micşoreze răsplătile celor vrednici. Pricina ace a sta a arătat-o Dumnezeu când a vorbit cu Iov: "Crezi tu oare că am vorbit cu tine num ai pentru ca să te arăţi drep t? ^ 6. Iar Pavel spune: “Trebuie să fie şi erezii între voi, ca să s e învedereze cei încerca^ dintre voi'e i . Când auzi cuvintele: “Trebuie să fie erezii", s ă nu so coteşti c ă a c e ste cuvinte su n t o poruncă, o lege - Doamne fereşte! Nu, prin ele s e arată viitorul şi folosul ce-1 vor avea d e aici cei veghetori. Atunci s e va vădi mai mult virtutea voastră, sp u n e Pavel, când veti rămâne neînşelati de erezii, în afară d e aceasta, cei răi au fost lăsaţi şi pentru o altă pricină. Dacă ar fi fost luaţi din lume mai înainte d e sfârşitul lor, a r fi fost lipsiţi d e folosul ce l-ar fi avut din convertirea lor. Aşa s-a mântuit Pavel, a şa tâlharul, a şa desfrânata, a şa vameşul, a şa alţii mulţi. Dacă ar fi fost luaţi din lume înainte d e convertirea lor, nici unul dintre ei nu s-eu- fi mântuit. Pentru Antihrist Pavel d ă şi altă pricină. - Care-i aceasta? - Ca s ă le ia şi prin a c e a sta iudeilor orice cuvânt d e apărare. Ce iertare mai pot avea când au să creadă în Antihrist ei, care nu L-au primit p e Hristos? De a c e e a spu n e Pavel: "Ca să fie osândiţi to ţi cei ce n-au crezu t adevărului, adică Iul Hristos, ci le-a p lă cu t n ed rep ta teaA08, adică Antihristul. Iudeii spu n eau c ă d e a c e e a nu cred în Hristos, pentru c ă sp u n e că e ste Dumnezeu: "Pentru aceasta aruncăm cu p ietre în Tine, p en tru că Tu, om fiind. Te fa ci p e S in eţi D um n ezeuA09. Şi doar îl auziseră pe Hristos spunând că Se supune Tatăiui, c ă a venit cu voinţa Aceluia; le dovedise doar în multe rânduri adevărul acesta. Ce vor mai putea spu n e iudeii c ând îl vor primi pe Antihrist, care va spune 66. Iov 40, 2. 67. 1 Cor. 11, 19. 68. 2 Tes. 2, 12. 69. loan 10, 33. 17-OmiIH 258 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR de sp re el că e ste dumnezeu, nu va aminti d e Tatăi şi va face lucruri potrivnice Tatălui? Hristos, mustrându-i pentru a c e a sta pe iudei, le sp u n e a mai dinainte, grăindu-le aşa: "Eu am ven it în n um e le Tatălui Meu, ş i n u Mă primiti; d e va ven i altul în n um e le său, p e acela îl veti prim ir 70. Pentru a sta a lăsat Dumnezeu pe pământ pricini d e sminteală. Dacă tu îmi vorbeşti despre cei ce s e vor sminti din pricina aceasta, eu ti-i voi arăta pe cei care au strălucit mai mult tocmai datorită a cestor pricini de sminteaiă. îti voi spu n e iarăşi ce-ti spuneam mai înainte: Nu trebuie, din pricina neatenţiei şi trândăviei altora, s ă li s e micşoreze răsplata celor ce pot s ă fie cu mintea trează, celor ce pot să privegheze, celor ce pot să-şi împletească nenumărate cununi. Aceştia a r fi fost păgubiţi da că nu li s e d ăd e a prilejul s ă lupte. Ceilalţi, cei vătămaţi d e p e urma smintelilor din lume, nu trebuie s ă pună în sarcina nimănui căderile lor, d e c â t în sarcina lor; ei sunt osândiţi tocmai de cei care nu numai că nu s-au poticnit, ci, dimpotrivă, datorită smintelilor din lume au ^juns şi mai străluciţi şi mai puternici. 13 Te întreb, c e preoţi a avut Avraam? Ce dascăli? Ce cateheză? Ce povată? Ce sfat? Pe vremea a c e e a nu erau nici scrieri, nici lege, nici profeţi; nimic din to a te acestea! El călătorea pe o mare nestrăbătută, mergea pe o cale nebătută, şi a sta când s e trăgea dintr-o c a să necredincioasă şi dintr-un ta tă necredincios. Acestea nu l-au vătămat cu nimic. Dimpotrivă, virtutea lui a strălucit a tât cât va străluci mai târziu, după multă vreme, după profeţi, după d a re a legii, după învăţătura înaltă p e care avea s-o d e a Hristos oamenilor prin semne şi minuni; Avraam a luat-o înaintea tuturor acestora şi a arătat, prin fapte, dragoste adevărată şi caldă, dispreţ faţă de averi, grijă pentru cei din aceeaşi seminţie; 70. loan 5, 43. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT.. 259 Avraam a călcat în picioare mândria, a îndepărtat d e lângă el viata trândavă şi stricată, şi a dus o viată mai îmbunătăţită de câ t monahii care populează acum vârfurile munţilor, nici c a să nu avea, ci umbra frunzelor îi e ra dreptului acoperiş şi adăpost; nici nu e ra zăbavnic în primirea de străini, pentru că e ra străin, ci el, străinul, îi primea p e străini în tară străină; în miezul zilei îi primea mereu pe călători şi-i omenea. Tot lucrul a cesta îl du c e a la bun sfârşit el, cu mâinile lui; şi o lua ca tovarăş, la a c e a stă bună negutătorie, şi pe femeia lui. Ce n-a făcut Avraam pentru nepotul său, cu toate c ă acesta nu se purtase cum s e cuvenea cu unchiui său, ci a sărit şi a luat pământul cel mai bun când i s-a dat s ă aleagă?71 n u şi-a vărsat Avraam pentru Lot sângele său? n-a înarmat to a te slugile sale? n u s-a vârât în primejdie vădită?72 Când i s-a poruncit să-şi lase c asa şi s ă plece în pământ străin, n-a ascultat oare îndată şi şi-a lăsat patria, prietenii, rudele, supunându-se poruncii Celui ce-i poruncise? 73 A părăsit cele ce-i stăteau în fată şi-i erau cunoscute, şi s-a dus la cele necunoscute, cu mult mai limpezi pentru el d e câ t cele cunoscute, pentru făgăduinţa c e i-o făcu se Dumnezeu, sem n al unei puternice credinţe. Mai târziu, când a venit foametea, a trebuit iarăşi s ă s e mute; dar nu s-a tulburat, nici nu s-a neliniştit, ci a a ră tat aceeaşi ascultare, înţelepciune şi răbdare,- s-a pogorât în Egipt şi, supunându-se poruncii lui Dumnezeu, a lăsat să i s e ia femeia, a văzut-o batjocorită când a sosit în Egipt. Acolo a îndurat suferinţe mai groaznice d e câ t moartea, că e ra lovit în ce avea el mai scump. Spune-mi, rogu-te, poate fi ceva mai cumplit decât să-ti vezi femeia, cu care eşti legat prin legea căsătoriei, răpită d e mâini desfrânate de barbar, dusă în curtea împărătească şi batjocorită74, după ce ai făcut atâte a fapte d e virtute? E drept, nu s-a întâmplat asta, dar Avraam s e a ştep ta la a şa ceva. Pe to a te le-a îndurat cu băr- 71. Cf. Fac. 13, 5-13. 72. Cf. Fac. 14, 1-16. 73. Cf. Fac. 12, 1-4. 74. Cf. Fac. 12, 14-20. 260 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR bătie, nici nenorocirile nu l-au doborât, şi nici bucuriile nu l-au îngâmfat. La fel îi e ra sufletul şi gândirea şi în vremuri bune, şi în vremuri rele. Ce poti sp u n e de sp re el mai de parte? Când i s-a făgăduit un fiu, nu ridicau, oare, gândurile mii şi mii d e piedici în sufletul său? Pe toa te a ce le a le-a potolit; şi, stârpind tulburarea lor, a strălucit prin credinţă. Când i s-a poruncit s ă je rtfe a sc ă fiul, nu s-a suit, oare, în munte în grabă mare, c a şi cum s e du c ea să-l însoare? Ca şi cum a r fi ieşit aproape din firea sa, c a şi cum a r fi încetat d e a mai fi om, a adus je rtfa a c e e a nouă şi străină şi singur, numai el, a dus lupta, şi n-a făcut părtaş la e a p e nimeni, nici pe femeie, nici p e slugă. Ştia, ştia bine cât e d e înălţată stânca, cât e d e mare porunca, cât e d e crâncenă lupta. De a ceea, s-a hotărât s ă facă numai el singur drumul acesta! A alergat, a luptat, a fost încununat şi a fost strigat învingător. Care preot l-a învăţat p e Avraam a cestea? Care dascăl? Care profet? Mici unul! Dar pentru că a avut suflet recunoscător şi plin d e socotinţă, i-a fost îndestulător la toate. Ce ai s ă spui apoi de Moe? Ce preot a avut? Ce dascăl? Ce învăţător? Când to a tă lume e ra stricată d e răutate, numai el singur mergea pe calea c ea dreaptă, numai el păzea virtutea; şi a tât a strălucit, încât în potopul ce cuprinsese lumea s-a mântuit pe el şi, datorită virtuţii lui, a smuls şi pe alţii din primejdiile ce-i ameninţau. De unde a ^juns drept? De unde desăvârşit? Ce preot sau dascăl a avut şi acesta? Nu poti numi nici măcar p e unul. Fiul acestuia însă, deşi a avut necontenit în casă dascăl virtutea tatălui, deşi a avut parte d e învăţătură, şi cu cuvântul, şi cu fapta, deşi a văzut sfârşitul lucrurilor, deşi l-a povăţuit şi nenorocirea, şi mântuirea din potop, s-a purtat rău cu tatăl său, şi-a bă tu t jo c d e goliciunea părintelui său şi a dat-o în vileag75. Vezi că pretutindeni e nevoie d e suflet plin d e socotinţă? Ce poţi să-mi spui d e Iov? Ce profeţi a ascultat? De care învăţătură a avut parte? De nici una! Şi acesta, cu to a te că n-a avut pa rte nici d e una, nici d e alta, a săvârşit, cu toată 75. Cf. Fac. 9, 22-23. i CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 261 scumpătatea, to t felul d e virtuţi. Toate averile lui erau d e o b şte celor nevoiaşi; şi nu numai averile, ci şi trupul lui. în ca sa lui îi primea pe călători; şi mai mult a acelora e ra c asa d e câ t a stăpânului. Cu tăria trupului lui ap ăra pe cei nedreptăţiţi, iar cu priceperea limbii lui şi cu înţelepciunea lui închidea gurile celor ce făceau nedreptate. în to a te faptele şi vorbele lui strălucea vieţuirea evanghelică. Iată! Hristos a spus: "Fericif} cei săraci cu duhul*7G. Porunca a ce a sta a împlinit-o Iov cu fapta. "Am trecu t eu oare cu vederea dreptu l slugii sa u al slujnicii când s e ju d e c a u cu m in e? Că ce voi fa c e când m ă va cerceta Domnul? Oare cum am fo s t eu făcut în p â n tece, n-au fo s t făcuţi ş i ei? La fe l am fo s t în pântece* 77. Hristos a spus: ' Fericiţi cei blânzi, că aceia vor m o şten i păm ântul*78. Cine a fost mai blând ca Iov, d e care slugile spuneau: "Cine ne-ar da n o u ă din cărnurile lui, ca să n e saturăm?*79. Atât d e mult îşi iu b e a slugile. "Fericiţi cei ce plâng, că aceia s e vor mângâia'eo, a spu s Hristos. Iov nu e ra lipsit nici d e a c e a stă virtute. Ascultă ce spune: "Iar dacă am p ă că tu it cu voie, fugit-am eu oare din fata m ulţim ii p o porului, ca să nu-m i m ărturisesc fărădelegea?"61. Şi s e ştie că un om cu un astfel d e suflet plânge cu multă covârşire. "Fericiţi cei ce flăm â n zesc ş i în setea ză d e dreptate"62. Iată că şi a ce astă poruncă a împlinit-o cu prisosinţă. "Am zdrob it m ă selele celor n edrepţi ş i dintre dinţi le-am sco s pradsP5 ...C u dreptatea m ă îmbrăcam ş i m ă înveleam cu ju d e c a ta ca ş i cu o haină"64. Hristos a spus: "Fericiţi cei m ilostivi, că aceia s e vor milui"65. Iov nu e ra milostiv numai prin a c e e a că d ăd e a bani săracilor, nici numai că-i îmbrăca p e cei goi, 76. Matei 5, 3. 77. Iov 31, 13-15. 78. Matei 5, 5. 79. Iov 31, 31. 80. Matei 5, 4. 81. Iov 31. 33-34. 82. Matei 5, 6. 83. Iov 29. 17. 84. Iov 29. 14. 85. Matei 5, 7. 262 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR că-i hrănea pe cei flămânzi, că le ^juta pe văduve, că-i sprijin e a pe orfani, c ă împlinea betejiciunile fireşti, ci şi prin a c e e a că lua parte cu to t sufletul la durerile altora. "Eu, spu n e el, am p lâ n s p en tru orice n ep u tin cio s ş i am su sp in a t când am vă zu t om în nevoie"®6. Ca şi cum a r fi fost un ta tă o b ştesc al tuturor, a ş a se îngrijea de necazurile fiecăruia; p e unele le îndrepta, pe altele le plângea şi cu cuvântul, şi cu fapta, şi cu dragostea, şi cu lacrimile. Prin orice mijloc îi ridica pe cei sărmani, e ra un liman pentru toţi. "Fericiţi cei curaţi cu inima, sp u n ea Hristos, că aceia vor vedea p e Dumnezeu" ®7. Şi porunca a c e a sta n-a împlinit-o aşa , d e mântuială. Ascultă că Dumnezeu d ă mărturie pentru el: "riu e ste om între cei d e p e p ăm â n t a sem en ea lui, om nevinovat, drept, adevărat, cinstitor d e D um nezeu, ferindu-se d e orice lucru rău"®8. "Fericiţi cei prigoniţi p en tru dreptate, că a lor e ste împărăţia cerurilor"®9. Şi fată d e a c e a stă poruncă a lui Hristos, bogăţia luptelor şi cununilor lui e ste mare. Da, el n-a fost prigonit d e oameni, ci s-a pornit asupra lui însuşi diavolul, începătorul răului. A mişcat împotriva lui toate vicleniile şi uneltirile lui. Aşa s-a pornit asupra lui. L-a izgonit din c asă şi din tară, l-a a şe z at pe gunoi; i-a luat averile, moşiile, copiii, săn ă ta te a trupului chiar, şi l-a d a t p radă unei cumplite foamete; pe lângă a ceasta , şi unii prieteni îl ocărau amarnic şi-i zgândăreau rănile. "Fericiţi veţi fi când vă vor ocări ş i vă vor prigoni ş i vor sp u n e to t cuvântul rău împotriva voastră, m inţind, p en tru m ine. Bucuraţi-vă ş i vă veseliţi, că plata voastră m ultă e ste în ceruri"90. Şi din această fericire a cules Iov din belşug roade multe. Prietenii care veniseră atunci la el îl huleau şi-i spu n eau că p ed e ap sa lui e mai mică decât păcatele sale; îi aduceau grele învinuiri şi-i grăiau cuvinte mincinoase şi pline de calomnii. Cu toate a ce stea. Iov i-a scăp a t de urgia lui Dumnezeu când erau în 86. Iov 30, 25. 87. Matei 5, 8. 88. Iov 1, 8. 89. Matei 5, 10. 90. Matei 5, 11-12. ! primejdie şi nu şi-a adus aminte de cuvintele lor. Şi aici a împlinit, iarăşi. Iov porunca a c e e a care spune: ' Iubiţi p e duşm anii voştri, rugaţi-vă p en tru cei ce vă p rig o n esc'91. Da, Iov i-a iubit, s-a rugat pentru ei, a potolit uigia lui Dumnezeu şi a dezlegat păcatul lor. Şi n-a avut nici profeţi, nici evanghelişti, nici preoţi, nici dascăli! n-a avut pe nimeni care să-i d e a lecţii d e virtute. Vezi cât poate d e mult un suflet cu curaj şi dre ap tă so cotinţă? Vezi că un astfel d e suflet e ste îndestulător pentru săvâşirea virtuţii, chiar când n-are în ju r oameni care să-i poarte d e gryă? Se ştie do a r că Iov n-a avut strămoşi virtuoşi, ci plini de multe păcate. Despre strămoşul lui Iov spune Pavel: "Să n u fie cineva desfrânat sa u întinat ca Esau, care p en tru o singură mâncare şi-a vândut dreptul să u d e întâi-născut"°2. 14 Ce-ai să-mi spui apoi despre apostoli? n u găsim la ei nenumărate pilde d e ace st fel? Ascultă ce spu n e Pavel: "Ştii aceasta, că s-au lepădat d e m in e to ti cei din Asia, între care su n t Fighel ş i E rm oghen'93. n u locuiau în temniţe d ascălii? n u erau legaţi cu lanţuri? n u au suferit cele mai mari rele şi de la ai lor, şi d e la străini? n-au intrat în turme după plecarea lor, în locul lor, lupi răi? n u Ie-a spus a c e a sta mal dinainte Pavel, când i-a chemat la Milet? "Că e u ştiu , spune el, că după plecarea m ea vor intra între voi lupi răi, care n u vor crufa turma. Ş i dintre voi înşivă s e vor ridica bărbaţi grăind lucruri su cite, ca să-i tragă p e ucenici după ei*94, n u Ii-a făcut Alexandru arămarul mii d e necazuri, prigonindu-1 pretutindeni, luptând împotriva lui, lovindu-1; şi a tât de mare suferinţă i-a pricinuit, încât şi pe ucenicul lui l-a vestit 91. Matei 5, 44. 92. Evr. 12, 16. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 263 264 SFÂNTUL IOAN GURÂ DE AUR şi i-a spus: "Fereşte-te ş i tu d e el, p en tru că s-a îm potrivit foarte m u lt cuvintelor n o a stre*95? li-au stricat oa re câţiva fraţi mincinoşi to t poporul galatenilor şi l-au tre cut la iudaism? 96 n-a fost oare, chiar la începutul predicii, smuls pe neaşteptate, osândit şi ucis cu pietre, ca hulitor. Ştefan, a c e st bă rbat viteaz, înţelept, plin d e har, care a fost d e atât folos Bisericii, care nici n-a predicat multă vreme, aie cărui cuvinte curgeau mai bogat ca apele râurilor, care închidea gurile tuturor, care a stupa gurile neruşinate ale iudeilor, căruia nimeni nu i se p u te a împotrivi, care a făcut d e ruşine învăţăturile iudaice, care a înălţat un strălucit trofeu şi a avut o strălucită biruinţă?97 Ce putem spune de Iacov? n-a fost smuls şi el chiar de la început şi tăiat de Irod, ca să facă plăcere iudeilor şi a şa şi-a sfârşit viaţa stâlpul şi temelia a c e a sta a şa de puternică a adevărului?98 Câţi nu s-au smintit atunci d e cele ce se întâmplau? Dar cei care au rămas în picioare, aceia au rămas cu şi mai multă tărie. Ascultă ce spune Pavel în Epistola către filipeni: "Voiesc să ştiţi, fraţilor, că cele întâm plate cu m in e s-au întors m a i degrabă sp re sporirea Evangheliei, încât cei m a i m ulţi din fraţii în Domnul, convinşi d e lanţururile m ele, îndrăznesc ş i m ai m u it să grăiască fără team ă cuvântul lui D u m n e z e u Al văzut bărbăţie? Ai văzut îndrăznire? Ai văzut tărie sufletească? Al văzut suflet plin de înţelepciune? Vedeau pe dascăl în temniţă, înlănţuit, prigonit, bătut, îndurând mii şi mii d e rele, şi nu numai că nu s e sminteau, nici nu s e tulburau, ci dobândeau mai multă râvnă, căpătau mai mult zel pentru lupte, prin suferinţele dascăluiui lor. - Dar alţii n-au căzut?, mi s e poate spune. 95. 2 Tim. 4, 15. 96. Cf. Qal. 2, 4. 97. Cf. Fapte 7, 59. 98. Cf. Fapte 12, 1-2. 99. Filip. 1, 12-14. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 265 - Mu spun nici eu că nu! Era firesc s ă c ad ă mulţi din pricina celor întâmplate. Dar ce am spu s adeseori, şi nu voi înceta s-o spun, voi spune şi acum: căde re a ace stora tre buie p usă în sarcina celor ce cad, nu în sarcina celor ce se întâmplă. Hristos, la plecarea Lui de aici, ne-a lăsat ac e a stă moştenire, zicând: "în lum e necazuri veţi avea"100; şi: "La dregători ş i împăraţi veti fi duşi"101; şi: "Vine ceasul când to t celui ce vă va ucide p e voi să i s e pară că-I aduce închinare Iui D um nezeu"102. Deci, degeaba îmi tot pui înainte pe cei ce s-au smintit şi au căzut! Aşa s-a întâmplat pururea. Dar pentru ce vorbesc eu d e apostoli? Câţi nu s-au poticnit de crucea Stăpânului nostru d e o b şte al tuturor şi nu au eyuns mai nelegiuiţi şi mai lipsiţi de ruşine? riu treceau oare prin faţa crucii Lui şi-şi bă teau jo c d e El, zicând: "Cel ce dărâmă tem p lu l ş i în trei zile îl zid eşte , p e alţii i-a m ântuit, dar p e El n u p o a te să s e m ântuiască! Dacă e şti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te d e p e cruce ş i vom crede în Tine!"105? Dar crucea nu e pentru aceştia o apărare. Tâlharul îi învinuieşte pe toţi. Şi tâlharul L-a văzut sus, răstignit pe cruce, şi nu numai că nu s-a smintit, ci, dimpotrivă, crucea i-a d at mai mare prilej d e înţelepciune; a depăşit pe toa te cele omeneşti şi, uşurat cu aripa credinţei, filosofa la cele viitoare. L-a văzut răstignit, scuipat, baţjocorit de a tâ ta popor, osândit d e tribunal, dus la moarte. Dar nici un a din a c e ste a nu l-a smintit. Dimpotrivă, tocmai vederea crucii, a cuielor înfipte, batjocura unui popor stricat, tocmai a c e ste a l-au dus pe calea c e a dreaptă, şi a zis: "Fomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta!"104. Ţinea de rău pe celălalt tâlhar, îşi mărturisea propriile pă cate şi cugeta la înviere. Şi făcea a ce asta deşi nu văzuse morţi înviaţi, leproşi curăţiţi, şchiopi înzdrăveniţi, mare potolită, demoni izgoniţi, pâini înmulţite, 100. loan 16, 33. 101. Matei 10, 18. 102. loan 16, 2. 103. Matei 27, 40. 104. Luca 23, 42. 266 SFÂNTUL IOAN GURA DE AUR nu văzuse toa te celelalte minuni pe care le văzuse poporul iudeu. Le văzuse, şi îl răstignise! riu, tâlharul a ce sta L-a văzut răstignit şi L-a mărturisit Dumnezeu; a amintit d e împărăţie şi a cugetat la bunătăţile veacului ce va s ă fie. Iudeii îl văzuseră pe Hristos făcând minuni, avuseseră parte de învăţătura Lui, şi cu cuvântul şi cu fapta, d a r nu numai că nu câştigaseră nimic, ci, dimpotrivă, se coborâseră în prăpastia pierzării, răstignindu-L pe cruce. Vezi că cei fără ju d e c a tă , cei nepăsători nu pot câştiga nici unde e de câştigat, pe când oamenii cu ju d e c a tă şi cu mintea trează câştigă foarte mult tocmai de pe urma ace lora care sunt pricină d e sminteală pentru alţii. De pildă. Iuda şi Iov. Iuda nu a fost mântuit nici d e Hristos, Care a mântuit lumea; Iov, în schimb, n-a fost vătămat nici de diavol, care i-a pierdut pe atâţia. Unui a pătimit a tâ te a rele, dar a fost încununat; celălalt a văzut minuni, însuşi a făcut minuni, a înviat morţi, a izgonit demoni - că a luat şi el putere a a c e a sta - , a auzit nenumărate cuvinte despre împărăţia cerurilor şi despre gheenă, a sta t la masa c e a d e taină, a luat parte la cina c e a plină de cutremur, s-a bucurat d e tot atâta bunăvoinţă şi purtare de grijă de câtă s-au bucurat Petru, Iacov şi loan, dar, mal bine spus, chiar cu mult mai mult; în afară de purtarea de grijă şi de marele pogorământ de care s-a bucurat, lui Iuda i s-au mal încredinţat şi banii săracilor. Ei bine, d u p ă toa te acestea, a turbat şi a primit pe Satana în inima lui din pricina dragostei de arginţi; şi-a vândut sufletul său, a săvârşit culmea răutăţilor, vânzând cu treizeci de arginţi un sânge ca Acela, dându-L pe Stăpânul cu sărutare vicleană. Pe câţi crezi că nu i-a smintit vânzarea ucenicuiui? Ce ai de spus de locuitorul pustiei, de rodui celei sterpe, de copilul lui Zaharia, de cel care a fost învrednicit s ă bote ze Capul acela sfânt şi cutremurător şi s ă fie înalntemergător Stăpânului său? Pe câţi crezi că nu i-a smintit atunci când locuia în temniţă, când i s-a tăiat capul, când a ^juns CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT.. 267 răsplata unui d an s desfrânat? Dar pentru ce spun atunci? Pe câţi nu-i tulbură acum, după a tâta scurgere d e vreme, auzul unor astfel de fapte? Dar pentru ce s ă vorbesc de loan, de temniţă şi d e uciderea lui, când a r trebui s ă vorbe sc to t d e Stăpânul? 15 H-a ajuns oare sminteală pentru mulţi crucea lui Hristos, crucea care a îndreptat lumea, care a dezlegat rătăcirea, care a făcut pământul cer, care a tăiat tăria morţii, care a făcut fără d e folos iadul, care a sfărâmat acropola diavolului, care a închis gurile demonilor, care i-a făcut pe oameni îngeri, care a dărâmat capiştile şi a năruit templele, care a sădit pe pământ învăţătura a c e a sta nouă şi minunată, care a săvârşit mii şi mii d e bunătăţi, înfricoşătoare, mari şi înalte? Iiu strigă Pavel în fiecare zi, zicând şi neruşinându- se: "Iar n o i ÎI propovăduim p e Hristos cel răstignit; pentru iudei piatră d e poticnire, iar p entru elini, nebunie"? 105 Te întreb: Ce trebuia s ă s e facă? Iiu trebuia oare s ă fie crucea, nu trebuia oare s ă s e aducă je rtfa a c e e a înfricoşătoare, nu trebuia să se săvârşească a tâ te a fapte mari, pentru că a ce ste fapte aveau să ajungă sminteală şi pentru cei pierduţi d e atunci, şi pentru cei d e mai târziu, şi pentru cei din toate timpurile? Cine-i a tâ t de nebun, a tâ t de ieşit din minţi ca s ă sp u n ă asta? Deci, după cum aici nu trebuie să-i socotim pe cei ce s-au smintit şi se smintesc, deşi sunt atâţia, ci trebuie să-i socotim pe cei mântuiţi, pe cei ce fac fapte de virtute, pe cei ce se folosesc de o înţelepciune a tât de mare, şi nu trebuie să zicem: cum rămâne cu cei ce se smintesc? - pentru că e ste drept ca sminteala lor s ă cad ă în sarcina lor - , tot a ş a şi cu cele ce se întâmplă acum. Sminteala nu vine din pricina 105. 1 Cor. 1, 23. 268 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR crucii, ci din pricina prostiei celor ce se smintesc. De a c e e a şi adaugă Pavel: "Iar p en tru c ei c h em a ţi ş i iudei, ş i elini: p e Hristos, pu terea iu i D um nezeu ş i înţelepciunea lu i Dumn e ze u "106. Soarele îi vatămă pe cei bolnavi de ochi. Ei şi ce? n u trebuie s ă mai fie soare? Şi mierea pare amară celor bolnavi. Ei şi ce? Trebuie pentru a sta s ă o distrugem? înşişi apostolii nu erau pentru unii "mireasmă a morţii sp re m oarte, iar p en tru alţii, m ireasm ă a vieţii sp re viaţă"107? Ar fi tre buit, oare, din pricina celor pierduţi, ca cei vii s ă nu s e bucure de a tâ te a faceri de bine? însăşi venirea lui Hristos, mântuirea noastră, izvorul bunătăţilor, viaţa, miile şi miile d e bunătăţi, pe câţi n-au îngreunat, pe câţi nu i-au lipsit de apărare şi de iertare? n u auzi ce sp u n e Hristos de sp re iudei: "Dacă n-aş Fi ven it ş i nu le-aş fi vorbit, p ă ca t n-ar avea; dar acum n-au dezvinovăţire p en tru p ă ca tele lor"108? Ei şi ce? Dacă păcatele lor au rămas neiertate d u p ă venirea Lui, înseamnă oare că din pricina celor care întrebuinţau rău binele nu trebuia să mai vină? Cine ar p u te a spu n e asta? nici chiar unui ieşit din minţi! Te întreb mal departe: Pe câţi nu i-au smintit Scripturile? Câte pricini d e erezii nu s-au născut din Scriptură? Trebuiau, oare, nimicite Scripturile din pricina celor care s-au smintit, sau nici nu trebuiau d a te de la început? Deloc! Dimpotrivă, trebuiau d a te din pricina celor ce aveau s ă culeagă folos din ele! Cei care s e sminte sc - nu voi înc eta iarăşi s ă spun c e e a ce am mai sp u s -, cei ce s e smintesc s ă p u n ă pe se am a lor smintelile! Cei ce aveau s ă tragă mari foloase d e pe urma lor a r fi suferit nu mică pagubă d a că a c e ste pricini de sminteală ar fi fost înlăturate, din pricina nesocotinţei şi trândăviei celorlalţi, ei ar fl fost lipsiţi de un astfel d e folos, nu-mi vorbi mie de cei care pier! Am arătat, în cuvântui d e mal înainte, că nimeni nu poate face rău celui ce nu-şi face singur rău, chiar dacă a r fi vorba d e primejdie de moarte. 106. 1 Cor. 1, 24. 107. 2 Cor. 2, 16. 108. loan 15, 22. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT.. 269 16 Spune-mi, rogu-te, cu ce a fost vătămat Abel că a fost doborât d e m ână d e frate, că a murit d e tân ăr şi de moarte silnică? M-a câştigat oare mai mult? Mu şi-a pus pe cap o cunună mai strălucitoare? Cu ce a fost vătămat Iacov, care a suferit a tâ te a d e la fratele lui, care a ajuns fără tară, fugar, alungat şi rob, care a îndurat foamete cumplită? Cu ce a fost vătămat Iosif, care a ajuns, la fel, fără tară, fără casă, rob şi întemniţat, care a ajuns în primejdie de moarte, care a îndurat aceleaşi cuvinte d e ocară şi d e la al săi, şi de la străini? Cu ce a fost vătămat Moise, care a fost lovit cu pietre de nenumărate ori d e un popor atât d e mare, care a fost duşmănit chiar d e cei cărora le-a făcut bine? Cu ce au fost vătămaţi toti profeţii, care au suferit rele d e la iudei? Cu ce a fost vătămat Iov, care a fost a tac a t de diavol cu mii şi mii de uneltiri? Cu ce au fost vătămaţi cei trei tineri? Cu c e a fost vătămat Daniel, a cărui viată şi libertate îi erau ameninţate, care căzuse în cele mai mari primejdii? Cu ce a fost vătămat Ilie, care a trăit în c e a mai neagră sărăcie, care a fost alungat şi izgonit, care a locuit în pustie şi era totdeauna fugar şi suighiunit? Cu ce a fost vătămat David, care a suferit atâtea de la Saul şi atâtea de la fiul lui mai târziu? M-a strălucit mai mult când sufe rea cele mai mari rele decât atunci când îi mergea bine? Cu ce a fost vătămat loan, căruia i s-a tăiat capul? Cu ce au fost vătămaţi apostolii, dintre care unora li s-a tăiat capui, iar alţii au fost dati mundlot? Cu ce au fost vătămaţi mucenicii, care şi-au d a t sufletul în cele mai groaznice chinuri? Oare n-au strălucit toti mai cu seam ă atunci când erau prigoniţi, când erau înconjuraţi de curse, când îndurau cu tărie cele mai cumplite suferinţe? 17 Iar pe Stăpânul nostru o b şte sc îl lăudăm pentru toate celelalte fapte ale Lui, d a r oare nu-L lăudăm, nu-L slăvim. 270 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR nu ne minunăm de EI mal ales pentru cruce, pentru moarte a a c e e a blestemată? Mu face oare Pavel, cu orice prilej, moartea lui Hristos semn al dragostei Lui pentru noi? Moarte a Lui pentru astfel de oameni! Lasă d e o parte şi nu vorb e şte d e cer, d e pământ, de to a te celelalte pe care le-a făcut Hristos spre folosul şi desfătarea noastră, d ar vorbeşte mereu d e cruce, zicând: "D um nezeu îş i arată dragostea Sa fată d e n o i prin aceea că, încă fiin d n o i p ă c ă to şi Hristos a m urit p en tru n o i'109. Şi, prilejuit d e aceasta, ne d ă bune nădejdi spunând: 'C ă dacă, vrăjmaşi fiind, ne-am îm păcat cu D um nezeu prin moartea Fiului Său, cu m u lt m ai vârtos, îm păcafi fiind, n e vom m â n tu i întru viata L u i'110. Nu se împodobeşte oa re Pavel mai cu se am ă cu crucea? Nu se laudă oa re cu ea, nu saltă, nu zboară d e plăcere, scriind a şa galatenilor: "Iar m ie să nu-m i fie a m ă lăuda d ecâ t în crucea Domnului nostru Iisus H risto s'111? Şi pentru ce te minunezi că Pavel saltă, sare şi s e împodobeşte cu crucea? însuşi Cel ce a pătimit numeşte crucea slavă a Sa! 'Părinte, spu n e El, a so sit ceasul! Preaslăveşte p e Fiul Tău!"112. Iar ucenicul, care a scris a cestea, sp u n ea aşa: "Că încă n u era în e i D uhul Sfânt, p en tru că Iisus încă n u S e preaslăvise"113. Numeşte crucea slavă. Iar când a vrut s ă înfăţişeze dragostea Lui, ce a spus? A vorbit oare de semne, de minuni? Deloc, ci de cruce, spunând: “Aşa a iu b it D um nezeu lum ea, încât p e Fiul Lui cel Unul-născut L-a d a t ca to t cel ce va cred e în El să n u piară, ci să aibă viată veşnică"l 14. Şi Pavel, iarăşi: "El, Care n u L-a cruţat p e Fiul Său, ci L-a d a t p en tru n o i toţi, cum n u n e va dărui împreună cu El to a te? '115. Iar când îndeamnă la smerenie, de aici scoate îndemnul, grăind aşa: "De e ste vreun în d em n în Hristos, d e e ste vreo mângâ- 109. Rom. 5, 8. 110. Rom. 5, 10. 111. Gal. 6, 14. 112. loan 17, 1. 113. loan 7. 39. 114. loan 3, 16. 115. Rom. 8, 32. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 271 /ere a d ra g o stei d e e ste vreo împărtăşire a Duhului, d e e ste vreo m ilostivire ş i îndurare, îm pliniţi bucuria m ea, ca să cugetaţi la fel, având a ceea şi dragoste, un su fle t fiind, una cugetând, nim ic făcând cu duh d e ceartă sau din slavă deşartă, ci cu sm eren ie, socotindu-I fiecare m ai d e cin ste p e celălalt d e câ t p e el însuşi"116. Apoi d ă sfatul: "Cugetaţi în voi la fe l ca ş i Hristos Iisus, Care, fiind în chip d e Dumnezeu, n u răpire a so co tit a fi întocm ai cu Dumnezeu, ci S-a d eşerta t p e Sine, chip d e rob luând, întru asem ănare d e om făcându-Se, ş i aflându-Se la înfăţişare ca un om . S-a sm erit p e Sineşi, făcându-Se ascultător pâ n ă la m oarte, ş i încă m oarte d e cruce"117. Iarăşi, când îndeamnă la dragoste, aduce în mijloc to t crucea, spunând: "Iubiţi-vă unul p e altul cum ş i Hristos ne-a iu b it p e n o i şi S-a dat p e Sine p en tru n o i prinos ş i je rtfă lu i D um nezeu întru m iros d e bună m ireasm ă"1,8 . Iar când îi sfătuieşte pe bărbaţi s ă trăiască în înţelegere cu femeile lor, grăieşte aşa: "Bărbaţilor, iubiţi-vă fem e ile voastre aşa cum ş i Hristos a iu b it Biserica ş i S-a d a t p e S in e p en tru ea"119. însuşi Hristos, pentru a a ră ta cât de dragă, d e scumpă îi e ra crucea şi c ă dorea patimile, ascultă cum l-a numit pe cel dintâi dintre apostoli, temelia Bisericii, pe verhovnicul cetei ucenicilor (care din neştiinţă doar spusese: "Milostiv fii P e , Doamne! Să nu-Ţi fie Ţie aceasta!"120): "Mergi înapoia Mea, Satano! Sm inteală îm i eşti!"121. Prin covârşirea ocării şi a mustrării a arăta t c ât d e dragă îi e ra crucea. învierea a săvârşit-o pe a scuns, în taină, şi a îngăduit s ă s e vorbească d e e a mai târziu; crucea însă a suferit-o în mijlocul oraşului, în toiul sărbătorii, în mijlocul poporului iudeu, în faţa celor d o u ă rânduri d e judecători, romani şi iudei, când sărbătoare a i-a adunat pe toti, în miezul zilei, în priveliştea obştea sc ă a 116. Filip. 2. 1-3. 117. Filip. 2. 5-8. 118. Efes. 5, 2. 119. Efes. 5. 25. 120. Matei 16, 22. 121. Matei 16, 23. 272 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR lumii. Şi pentru că numai cei d e faţă vedeau răstignirea, a poruncit soarelui să s e ascundă, ca să vestea scă întregii lumi cutezanţa. Şi doar pentru mulţi, după cum spuneam mai sus, fapta a c e a sta e ra o sminteală; d a r nu trebuie s ă luăm aminte la ei, ci la aceia care s e mântuiesc, la aceia care săvârşesc fapte d e virtute. Şi pentru ce te minunezi că în viata ace a sta e ste a şa de strălucitoare crucea, încât şi Hristos o numeşte slavă a Lui, iar Pavel se laudă cu ea? în ziua cea înfricoşată şi cutremurătoare a judecăţii, când va veni Hristos ca s ă arate slava Lui, când va veni întru slava Tatălui Său, când va fi înfricoşatul ju d e ţ, când vor fi d e fată toţi oamenii, când vor clocoti râurile cele d e foc, când popoare de îngeri şi de puteri d e Sus s e vor revărsa deo d ată împreună cu El, când vor fi acele nenumărate răsplăţi, când unii vor străluci ca soarele, alţii c a stelele, când vor veni în mijloc mulţimile d e mucenici, corurile d e apostoli, cetele d e profeţi şi adunările bărbaţilor vrednici, atunci da, atunci, în strălucirea a ceea, în lumina a cee a, va veni Hristo s purtând crucea, slobozind strălucitoare raze: "Atunci se va arăta sem n u l Fiului Omului p e cer ş i soarele s e va întuneca ş i luna nu-şi va m ai da lum ina ei; atunci s e va arăta sem n u l crucii"122. O, patimă strălucitoare! O, luminată cruce! Soarele s e întunecă, stelele cad c a frunzele, dar crucea străluceşte mai puternic d e câ t toate, cuprinde tot cerul. Vezi că Stăpânui Se împodobeşte cu ea? Vezi că numeşte crucea slavă a Lui când o a ra tă cu a tâta strălucire întregii lumi în ziua judecăţii? 18 Şi tu, dar, când vezi că unii se smintesc din pricina celor ce s e întâmplă în lume, gândeşte-te mai întâi la a ce e a c ă smintelile a c e ste a nu trebuie p u se pe se am a întâmplărilor, ci pe se am a slăbiciunii celor ce s e smintesc. Dovadă 122. Matei 24, 29-30. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 273 - cei ce nu se smintesc. Ai doilea, uită-te la a c e e a că mulţi au strălucit chiar mai mult datorită a cestor pricini de sminteală, că l^au slăvit pe Dumnezeu şi că I-au mulţumit lui Dumnezeu cu to a tă râvna chiar pentru a ce ste pricini de sminteală. Aşa că nu te uita la cei ce se clatină, ci la cei ce s tau tare, care rămân neclătinaţi şi ^jung prin a ce a sta mai puternici, n u te uita la cei care se tulbură, ci la cei care călătoresc pe mare fără s ă se primejduiasă, şi sunt mai mulţi d e câ t cei târâţi de furtună. Iar da că a r fi mai mulţi aceştia, apoi e mai bine unul care face voia Domnului d e c â t mii de nelegiuiţi123. 19 Gândeşte-te câţi şi-au pus pe frunte cunună de mucenic! Unii au fost biciuiţi, alţii struneaţi în închisoare, alţii puşi în lanţuri ca n işte făcători d e rele; unii şi-au pierdut patria, alţii şi-au pierdut averile, alţii au fost mutaţi p e ste hotare, alţii au fost junghiaţi; unii cu fapta, alţii numai cu voinţa. Suiiţele erau pregătite şi săbiile ascuţite; ameninţările tunau în fiecare zi, cei ce erau în dregătorii suflau mânie, iar omorurile şi miile d e feluri d e chinuri şi d e ped ep se se înmulţeau! Dar mucenicii nu s-au plecat, nu s-au încovoiat, ci au rămas neclintiţi pe stân c a Bisericii, preferând s ă facă şi s ă sufere to a te numai să nu ey'ungă părtaşi la nelegiuirea celor ce cutezau unele c a acestea. Şi nu numai bărbaţi, ci şi femei. Că şi femeile au intrat în lupta aceasta, iar uneori femeile au fost mai curajoase d e c â t bărbaţii, nu numai femeile, ci şi tineri şi chiar copii. Te întreb: ţi s e pare puţin lucru că Biserica a câştigat a tâta popor de mucenici? Toţi aceştia au fost mucenici! Dar n-au fost mucenici numai aceia care au fost târâţi în faţa judecăţii, cărora li s-a poruncit s ă je rtfe a sc ă idolilor, şi nu s-au plecat, numai aceia 123. Cf. Is. Sir. 16, 4. 18-OmIlli 2 74 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR care au suferit ce-au suferit, ci şi aceia care au primit s ă sufere pentru un lucru oarecare plăcut lui Dumnezeu. Şi da că ai cerceta bine, sunt mai mulţi mucenici dintre ac e ştia d e câ t dintre ceilalţi. Că nu-i acelaşi lucru a primi să su feri un prăpăd ca a ce sta şi pierderea vieţii, şi s ă nu pieri, cu a suferi aceeaşi p ed eap să pentru o faptă mai mică. Nu numai cei care au fost ucişi şi-au pus pe frunte cununa de mucenic, ci şi cei care erau pregătiţi, care erau gata s ă facă aceasta. Şi voi încerca să dovedesc prin cuvintele lui Pavel c e e a ce spuneam mai înainte, anume că e ste mucenic d e săvârşit şi cel ce e ste ucis pentru lucruri mai mici. începând fericitul Pavel să-i numere pe strămoşii care au strălucit, o ia d e la Abel, apoi trece la Noe, Avraam, Iacov, Moise, Isus, David, Samuel, Ilie, Elisei, Iov şi adaugă, zicând: "Deci ş i n o i fiin d înconjuraţi d e un no r aşa d e mare d e m u cenici" 124. Şi doar n-au fost toţi ucişi, ci numai doi sau trei, Abel, loan. Ceilalţi toţi au murit pe perna lor. loan, d e pildă, n-a primit poruncă s ă je rtfe a sc ă şi nici nu a fost ucis pentru că n-a vrut s-o facă, nici n-a fost târât în faţa capiştei idoleşti, ci a fost ucis pentru un singur cuvânt, pentru că i-a spu s lui Irod: "Nu fi s e cade să ai p e fem eia lui Filip, fratele tău"125. Dacă loan, pentru că s-a ridicat împotriva unei căsătorii nelegiuite - şi a făcut atât cât i-a sta t în putinţă, că d e îndreptat n-a putut îndrepta răul, ci a spus numai, dar nu a putut să pună capăt răului - , da că loan numai pentru c ă a spus un cuvânt, fărâ s ă facă ceva mai mult, e ste mucenic, ba, întâiul dintre mucenici, pentru că i s-a tăiat capul, apoi cei care s e aşteptau la a tâ te a ucideri, cei care înfruntau nu pe Irod, ci pe stăpânitorii întregii lumi, cei care se împotriveau nu unei căsătorii nelegiuite, ci celor care atacau legile părinteşti şi rânduielile Bisericii, cei care erau îndrăzneţi şi în cuvânt, şi în fapta, care erau în primejdie de moarte în fiecare zi, bărbaţi, femei şi copii, apoi nu este 124. Evr. 12, 1 125. Matei 14, 4. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 275 drept c a aceştia s ă fie puşi d e mii şi mii de ori în c e a ta mucenicilor? De pildă Avraam. Mu l-a ucis cu fapta pe fiul său, ci cu voinfa; d ar a auzit Glasul acela d e Sus care-i spunea: "riu l-ai cruţat p en tru Mine p e fiu l tău cel iu b it"126. Astfel şi voinţa, când e pornită desăvârşit spre împlinirea virtuţii, primeşte întreagă cununa muceniciei. Dacă Avraam a fost încununat a şa pentru că nu şi-a cruţat fiul, gândeşte-te ce răsplată nu vor primi aceştia, care pe ei înşişi nu s-au cruţat, care au stat în linia întâi de luptă nu o zi, d o u ă sau trei, ci to a tă viata lor, care au îndurat ocări, insulte, asupriri şi defăimării Nu-i d e m ică însemnătate asta! De a c e e a şi Pavel se minunează mult d e a ceasta şi spune: "Uneori făcându-vă p rivelişte cu defăimări ş i necazuril alteori făcându-vă părta şi cu cei ce au su ferit aşa"127. Ce poti spune apoi de cei pătimitori, care i-au îndemnat la astfel d e lupte pe aitii, şi bărbaţi, şi femei? Pe bună dreptate îi laudă Pavel şi pe aceştia. După cuvântul apostolului, mulţi şi-au d a t averile ca să uşureze soarta celor închişi şi surghiuniţi, şi au primit, cu bucurie, răpirea propriilor averi128. Unii şi-au pierdut patria, alţii chiar viata. Când vezi, dar, în Biserică a tâta bogăţie, a tâ ta câştig şi a tâta folos, când vezi că s e strâng în e a a tâ te a comori, că cei ce erau mai înainte şovăielnici şi trândavi ajung mai iuţi ca focul, c ă cei ahtiaţi d u p ă teatru îmbrăţişează pustia, că fac biserici din munţi şi din dumbrăvi, când vezi că, atunci când nu-i nimeni s ă scoată turma la păşune, oile iau locul păstorilor, iar ostaşii, în lipsa generalului, din pricina îndrăznelii şi bărbăţiei lor, iau locul generalului; când vezi că toţi săvârşesc sfintele slujbe cu căldura, râvna şi grija cuvenite, spune-mi, nu te minunezi, nu rămâi uimit de aceste fapte? Şi fac a c e a sta nu numai cei care duc o viată curată şi dreaptă, ci chiar mulţi dintre cei înnebuniţi d u p ă teatru, dintre cei cărora le e ra gândul numai la hipodrom; înflă- 126. Fac. 22, 12. 127. Evr. 10, 33. 128. Cf. Evr. 10, 34. 276 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR cărafi de un zel mai iute ca focul, au lepădat to a tă nebunia a cee a, s-au aruncat aproape în propriile lor săbii şi au vorbit cu îndrăznire stăpănitorilor, au dispreţuit chinurile, au râs de ameninţări, au arătat ce lucru mare e ste virtutea şi că e ste cu putinţă ca un om, sortit cu totul pieirii, s ă se pocăiască, s ă se întoarcă şi s ă atingă chiar bolţile cerurilor. Când vezi a tâtea premii, a tâ te a cununi împletite, a tâ ta învăţătură, te întreb, ce te mai p o ate sminti? - Cei care cad şi pieri, mi s e poate răspunde. - Dar ti-am spus-o şi nu voi înceta s-o spun, aceştia să-şi pună în sarcina lor pricina pieirii lor. Asta m-am străduit s ă dovedesc în to t a c e st cuvânt. Vreau să-ţi vorbesc şi despre o altă faptă mare. Câţi oameni care aveau masca evlaviei, care o făceau pe blânzii, care se socoteau mari, şi nu erau, n-au fost dezgoliţi deo dată, nu li s-a rupt vălul înşelăciunii şi s-au arătat a şa cum erau, nu cum se făţăreau şi înşelau? Nu-i puţin lucru - ci mare foarte şi spre folosul celor ce vor s ă ia aminte nu-i puţin lucru să-i cunoşti pe cei care au piei de oaie şi s ă nu-i confunzi pe lupii care s e ascund a şa cu oile adevărate. Timpul d e acum e ste un cuptor: d ă la iveală plumbul din monezi; to p e şte plumbul, arde paiele şi a ra tă mai de preţ metalele preţioase. Asta a vrut s ă spu n ă Pavel prin cuvintele:

• Trebuie să fie ş i erezii, ca să s e în ved ereze cei încercaţi

între voi"129. 20 Nimic din a ce stea s ă nu te smintească! Nici da că vezi că un preot e ste rău şi sare asupra turmei mai cu sălbăticie ca un lup, nici dacă împăraţii şi stăpânitorii sunt foarte cruzi. Gândeşte-te că şi în vremea apostolilor s-au întâmplat lucruri mai cumplite ca acestea. Cel care ţinea sceptrul în 129. 1 Cor. 11, 19. CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 277 vremea aceea, "taina fă r ă d e l e g iia şa l-a numit Pavel130 - , a săvârşit tot felui de răutăţi, i-a întrecut pe toti în ticăloşie, dar n-a vătămat nici Biserica, nici pe bărbaţii aceia viteji, dimpotrivă, i-a arătat m ai străluciţi. Preoţii iudeilor erau atât de ticăloşi şi de răi, că Hristos a poruncit poporului s ă nu le imite viata: "Pe scaunul lu i M oise au ş e z u t cărturarii ş i fariseii; deci, p e to a te câte vă vor zice să le fa ceţi, faceţi-le; dar fa p tele lo r să n u le fa ceţi"151. Ce poate fl mai rău de câ t un preot a cărui viată duce la pieire pe cel ce-1 imită? Şi cu toate că erau a ş a d e răi cei ce conduceau poporul, totuşi cei ce au strălucit, cei ce au fost încununaţi n-au fost vătămaţi cu nimic, ci, mai mult, au fost slăviţi. Mu trebuie s ă ne tuibure cele ce se întâmplă în ju ru l nostru. De a c e e a şi Pavel, văzând roiurile d e primejdii revărsate a su p ra ucenicilor şi temându-se să nu se tulbure unii din pricina lor, le scria zicând: "L-am trimis p e Timotei, ca să nu s e clatine n im eni în a ceste necazuri; că voi înşivă ştiţi că spre aceasta su n tem rânduiţi"152. Cu aite cuvinte spune aşa: "Aceasta e viata noastră, aceasta e rânduiala vieţuirii apostolice, s ă suferim nenumărate rele". "Că spre aceasta su n tem rânduiţi", zice el. - Ce înseamnă "spre aceasta su n tem rânduiţi"? - După cum mărfurile su n t făcute ca s ă s e vândă, tot a şa şi viata apostolică e ste făcută ca să fie ocărâtă, ca s ă sufere rele, c a s ă nu aibă niciodată tihnă, ca s ă nu aibă răgaz. Şi toti câţi su n t cu mintea trează nu numai că nu sunt cu nimic vătămaţi de asta, ci, dimpotrivă, câştigă chiar mai mult. De a ceea şi Pavel îi laudă pe ucenici când află că rabdă cu vitejie necazurile. Despre alti ucenici spu n e că îndrăzne sc şi mai mult s ă grăiască fără te am ă cuvântul d u p ă ce au aflat d e închisoare şi d e lanţurile lui. Te întreb: ce poti să-mi spui de Moise? M-a îngăduit oare Dumnezeu în mijlocul unei tării barbare ca magii să-şi 130. 2 Tes. 2, 7. 131. Matei 23, 2-3. 132. 1 Tes. 3, 2. 278 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR arate măiestria lor? Mu face oare pomenire Pavel de această istorie? "După cum la n n es şi Iamvris s-au îm potrivit Iui Moise, to t aşa ş i aceştia s e împotrivesc adevărului"133. Astfel, niciodată n-au lipsit nici smintelile, nici cei încununaţi din pricina smintelilor. La ace ste a to a te gândeşte-te, şi nu numai la acestea, ci şi la folosul ce-1 aduc smintelile. Mai gândeşte-te şi la a c e e a că mai su n t şi alte pricini tainice pentru care Dumnezeu îngăduie smintelile - că nu-i cu putinţă s ă le ştim pe to a te - , şi că folosul se va a ră ta mai târziu, iar minunea lui Dumnezeu va fi mai mare. De pildă Iosif. La început greutăţi, lucrurile au mers a şa multă vreme, c ă păreau potrivnice făgăduinţelor; dar mai târziu, faptele au fost mai mari d e câ t cele aşteptate. La fel cu crucea. Roadele crucii nu s-au arătat îndată, chiar la început. Mai întâi a fost sminteala. S-au făcut do a r câteva minuni pentru a fi îndreptaţi cei ce săvârşiseră crima, şi totul s-a termiant. E drept că s-a rupt atunci catapeteasma templului, pietrele s-au despicat, soarele s-a întunecat; d a r toa te a c e ste a s-au întâmplat într-o zi, iar mulţimea le-a d a t uitării. îndată după răstignire, apostolii au fugit, au fost prigoniţi; li s-a dus război, li s-au întins curse; a trebuit s ă s te a tăinuiţi şi ascunşi; au fost loviţi cu pietre şi erau cuprinşi de teamă. Aşa au predicat cuvântul. Poporul iudeu biruia; îi prindea pe credincioşi, îi târa înaintea judecăţii, îi arunca în închisori, îi su p u n ea la chinuri. Aveau şi pe dregători alături de ei. în fiecare zi îi hărtuiau pe apostoli. Dar pentru ce vorbesc eu de poporul iudeu şi de dregători? Un făcător de corturi, unul care croia şi co se a piei - şi ce e mai de rând c a un făc ător de corturi? - , Pavel, a fost cuprins de atâta nebunie c ă tâ ra bărbaţi şi femei şi-i ad u ce a legaţi la Ierusalim134. Şi Cel răstignit vedea acestea, şi le îngăduia. Tu, însă, uită-te cum mai târziu prigonitorul i-a întrecut pe toti apostolii- Predica lui a luminat mai mult c a soarele şi a cuprins toată lumea. 133. 2 Tim. 3, 8. 134. Cf. Fapte 9, 1-2. M CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT.. 279 21 Iar dacă m ă întrebi pentru ce a tâ te a primejdii, atâtea ispite, atâtea curse şi în Vechiul, şi în noul Testament, am să-fi spun pricina. - Care e pricina? - Viata de aici este o palestră a virtuţii, un loc de exerciţiu pentru virtute, o topitoare, o boiangerie a virtuţii. După cum tăbăcarii iau pieile şi mai întâi le strâng, le întind. Ie bat de ziduri şi de pietre şi le supun la alte numeroase lucrări, ca s ă le facă proprii pentru primirea culorii, şi numai după a ceea le scufundă în culoarea preţioasă; iar topitorii de metale aruncă aurul în foc şi îl supun probei cuptorului, c a să-l facă mai curat; şi, în sfârşit, după cum antrenorii de gimnastică supun în palestră pe atlefi la exerciţii grele, îi atacă mai mult decât ar face concurenţii lor, pentru ca, exersându-se bine în luptă cu dascălii lor, s ă fie destoinici în lupte şi pregătiţi pentru a se feri cu uşurinţă de loviturile duşmanilor, tot aşa face şi Dumnezeu în viata aceasta. Voind s ă facă sufletul destoinic spre virtute, îl tăbăceşte, îl topeşte, îl supune la proba ispitelor, astfel ca oamenii nehotărâţi şi molâi s ă se întărească, iar cei vrednici s ă ajungă şi mai vrednici; s ă nu cadă pradă uneltirilor demonilor, să nu fie prinşi de laturile diavolului şi să fie toti în stare s ă primească bunătăţile cele viitoare. Se spune că un bărbat neispitit este neîncercat; iar Pavel spune: "necazul rodeşte răbdare, iar răbdarea, încercare" 135. Vrând, dar. Dumnezeu să-i facă pe cei buni mai stăruitori şi mai răbdători, lasă ca monezile acestea s ă fie puse la probă în toate chipurile. Din această pricină l-a lăsat şi pe Iov s ă sufere ce-a suferit, ca să-l arate şi mai încercat şi s ă închidă gura diavolului, pentru aceasta i-a lăsat şi pe apostoli, ca s ă ajungă şi ei mai curajoşi şi s ă li se arate astfel puterea. n u e mică nici pricina aceasta. De a cee a i-a şi spus lui Pavel, care-I cerea să-i d e a tihnă şi să-l scape de relele care-1 înconjurau: "Destul îti e ste harul Meu! Puterea Mea în slăbiciune s e desăvârşeşte"136. 135. Rom. 5, 3-4. 136. 2 Cor. 12, 9. 280 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR 22 Dar chiar cei care nu cred în învăţătura creştină, şi ei câştigă mult d e pe urma unor astfel d e încercări, da că sunt cu mintea trează. Când îi văd pe ucenici nedreptăţiţi, ocărâti. întemniţaţi, prigoniţi, calomniaţi, ucişi, arşi, înecaţi, şi totuşi nebiruiţi de nici unui din a c e ste rele, gândeşte-te de câtă admiraţie nu sunt cuprinşi în fata acestor atleţi minunaţi şi cei de atunci, şi cei de acum! Prin urmare, încercările, departe de a-i sminti pe cei cu mintea trează, ajung pricină de şi mai multă învăţătură. De a c e e a şi Pavel a auzit acele cuvinte: "Puterea Mea în slăbiciune s e desăvârşeşte". Aceasta o poţi vedea şi în Vechiul, şi în Noul Testament. Qândeşte-te la simţămintele pe care trebuie s ă le fi încercat Nabucodonosor când, în fata întregii oştiri, s-a văzut înfrânt de cei trei tineri, d e nişte robi, de nişte prinşi d e război, d e nişte oameni înlănţuiţi şi aruncaţi în cuptor, când a văzut că nu poate birui trei trupuri robite, trei suflete supuse, lipsite de patrie, d e libertate, d e cinste, d e putere, de bani, departe de toate rudele şi cunoscuţii. Dacă Dumnezeu n-ar fi îngăduit cuptorul din Babilon, răsplata celor trei tineri n-ar fi fost atât d e strălucită, cununa n-ar fi fost atâ t de frumoasă. Gândeşte-te la simţămintele pe care trebuie s ă le fi încercat Irod când s-a văzut mustrat d e un întemniţat, când a văzut că nici cu lanţurile nu-i frânge îndrăzneala, ci, dimpotrivă, întemniţatul preferă s ă fie ucis d e câ t s ă piardă prea frumoasa lui libertate de cuvânt. Gândeşte-te ce se p e trece în sufletul unui om, şi dintre cei care au trăit în vrem e a aceea, şi dintre cei d e mai târziu, la vederea şi la auzul acestora? Nu câştigă el mult chiar d e are puţină minte, chiar d e a r fi trândav d e tot? Nu-mi vorbi mie d e ticăloşi, de vicioşi, de oamenii cărnii, mai uşori ca frunzele! Aceştia cad nu numai din pricina încercărilor, ci aproape din orice pricină. De pildă, poporul iudeu! Era nemulţumit şi când mânca mană, şi când mânca pâine, şi când e ra în Egipt, şi când au ieşit din Egipt, şi când e ra d e faţă Moise, şi când era plecat. Vorbeşte-mi de oameni cu mintea trează, de oameni care iau aminte la ei înşişi şi gândeşte-te la folosul CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 281 ce-1 au la vederea unui suflet neclătinat, a unei minţi nerobite, unei limbi pline d e îndrăznire; la vederea unui om care locuieşte în pustie, da r îl biruie pe împărat, unui om care e întemniţat, d a r nu cedează, unui om căruia i se taie capul, dar nu tace. riu te opri numai la a cestea, ci cercetează- le şi pe cele d e mai târziu. Irod a tăiat capul lui loan. Cine e ste lăudat? Cine e ste încununat? Cine e ste slăvit? Cine e ste vorbit de bine? Cine e ste admirat? Cine mustră p ân ă azi? riu strigă oare Biserica în fiecare zi: "Nu-ţi e ste îngăduit să ai p e fem eia lu i Filip, fratele tău!"137, iar loan nu ţintuieşte Ia stâlpul infamiei, şi după moarte, adulterul, nebunia şi cruzimea? Pe lângă cele spuse, uită-te cât e de mare puterea întemniţatului şi cât de slab tiranul! Tiranul n-a fost în stare s ă lege o limbă, ci i-a tăiat-o! în schimb, în locul ei, şi împreună cu ea, a deschis mii şi mii d e guri. Atunci l-a înfricoşat pe tiran îndată după ucidere - frica atât d e mult i-a zdruncinat conştiinţa, încât credea că loan a înviat din morţi şi face minuni138 - , iar de atunci şi până acum mustră pe to a tă lumea şi prin el, şi prin alţii. Fiecare om care citeşte Evanghelia spune: ' Nu-ţi e ste îngăduit să ai p e fem eia lu i Filip, fratele tău". Dar chiar fără citirea Evangheliei, d e eşti în casă, de eşti în piaţă, oriunde ai fi, d e eşti plecat în Persia, în India, în Mauritania, în orice iară de sub soare, chiar la marginile pământului, vei auzi aceste cuvinte şi-l vei vedea pe dreptul acela încă şi acum strigând, învăţând şi mustrând răutatea tiranului. Qlasui lui niciodată nu tace, iar timpul nu-i veştejeşte mustrarea. Cu ce l-a vătămat pe dreptul acela sfârşitul său? Cu ce l-a vătămat moartea silnică? Cu ce l-au vătămat lanţurile? Cu ce închisoarea? Pe câţi oameni care au minte nu i-a îndreptat cu spusele lui, cu suferinţele Iui, cu cuvintele pe care le predică şi acum, de parcă ar fi viu? Să nu spui: de ce a îngăduit Dumnezeu să fie ucis? Uciderea lui n-a fost moarte, ci cunună; nu sfârşit, ci început de viată mai bună. învaţă s ă cugeti cu înţelepciune, şi nu numai că n-ai s ă fii vătămat de astfel d e încercări, ba, dimpotrivă, ai s ă câştigi chiar foarte mult. 137. Matei 14, 4. 138. Cf. Matei 14, 2. 282 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Ce poti sp u n e de egipteancă? Nu l-a învinuit pe Iosif? Nu l-a calomniat? Nu l-a legat p e a c e st om drept? Nu l-a a runcat în închisoare? Nu l-a pus în primejdie de moarte? Nu l-ar fi ucis dacă ar fi putut? Nu i-a făcut nume prost? Ei, şi cu ce l-a vătămat atunci sau acum? După cum atunci când acoperi cărbunii aprinşi cu paie, la început pari că-i acoperi, dar deo d ată cărbunii mistuie paiele şi tocmai paiele fac flacăra mai mare, to t a şa şi virtutea: pare înăbuşită de calomnii, dar mai târziu chiar piedicile o fac mai înfloritoare şi o înaltă până la cer. Poate fi oare un om mai fericit d e c â t tânărul acela? Şi a c e a sta tocmai pentru calomniile pe care le-a îndurat şi cursele ce i s-au întins, nu pentru tronul din Egipt, nici pentru împărăţia d e acolo! Totdeauna slava, lauda şi cununile sunt urmările suferinţelor. Nu-1 cântă oare pe Iosif toti, în toată lumea? A trecut atâta vreme, şi amintirea lui nu i s-a şters, ci mai strălucitoare şi mai trainice d e câ t chipurile împăraţilor su n t icoanele virtuţii şi cuminţeniei lui, răspândite în toată lumea, în Imperiul roman, în tări barbare, în conştiinţa fiecăruia, p e limba fiecăruia. Cu toţii îl vedem pe Iosif prins şi vândut rob; îl vedem că sfătuieşte pe desfrânata a c e e a ticăloasă şi nenorocită s ă se poarte cum se cuvine, că face to t ce-i stă în putere pentru mântuirea ei, că încearcă să se ruşineze de neruşinarea ei, să-i stingă focul, s-o smulgă din furtuna cumplită şi s ă o ducă într-un liman liniştit. Apoi, când furtuna s-a înteţit mai mult şi corabia s-a scufundat cu egipteancă cu tot, Iosif a fugit de valuri şi a alergat la stânca cea tare a fecioriei, lăsându- şi haina în mâinile ei. în goliciunea lui, Iosif arăta mai frumos d e c â t cei îmbrăcaţi cu porfiră; era ca un erou, ca un biruitor strălucit care înaltă trofeul fecioriei. Şi nu ne oprim aici cu pomenirea vieţii lui, ci mergem med departe: şi-l vedem iarăşi întemniţat, legat, îmbrăcat în zdrenţe, topindu- se p e picioare de vremea îndelungată petrecută acolo. Şi pentru aceasta, mai cu seamă, iarăşi ne minunăm de el, îl fericim, îl lăudăm şi suntem cuprinşi de uimire. De este cineva cuminte, ajunge şi mai cuminte gândindu-se la Iosif; CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT.. 283 de e ste cineva stricat, se cuminţeşte iute ascultându-i viaţa, ajunge meii bun citind istoria lui Iosif. Nimic s ă nu vă tulbure când adunaţi to a te a c e ste fapte; dimpotrivă, scoateţi folos din cele întâmplate. Răbdarea luptătorilor să vă fie dascăl de răbdare. Când vedeţi că întreaga viaţă a bărbaţilor mari şi străluciţi e ste întreţesută cu încercări din a cestea, să nu vă neliniştiţi, s ă nu vă tulburaţi nici voi când vin încercări p e ste voi şi pe ste lume. De la început. Biserica a crescut cu ele, s-a mărit cu ele. Nimic să nu vă mire; nimic nu se întâmplă fără pricină. Uitaţi-vă în lume; piraţii, hoţii, tâlharii, spărgătorii de morminte atacă şi năvălesc acolo unde e aur, unde su n t mărgăritare, nu unde sunt paie, iarbă şi nisip. Diavolul face la fel: într-acolo îşi îndreaptă uneltirile lui, acolo atacă, unde vede strânsă bogăţie sufletească, unde vede că e întinsă avuţia bunei credinţe. Dacă cei atacaţi su n t cu mintea trează, atacul diavolului nu le micşorează avuţia, dimpotrivă, aceia strâng şi mai mare bogăţie de virtute. Aşa cum s-a întâmplat şi acum. 23 Acesta ar putea fi luat drept cel mai mare semn al bogăţiei faptelor şi vitejiei Bisericii. Diavolul, când a văzut că Biserica înfloreşte, că e lăudată, că se urcă în scurtă vreme la înălţime, că e plină de râvnă, că fiii ei cei buni sporesc în virtute, iar cei păcătoşi se pocăiesc, când a văzut că învaţă din acest oraş întreaga lume, a pus în mişcare toate uneltirile lui împotriva ei şi a aprins războaie înlăuntrul ei. Şi după cum lui Iov i-a luat averile, l-a lăsat fără copii, l-a îmbolnăvit, a ascuţit limba soţiei împotriva lui, i-a pus p e prieteni să-l ocărască, să-l baţjocorească şi să-l hulească pe cel drept, şi a pornit împotriva lui tot felul de uneltiri, tot astfel şi împotriva Bisericii: s-a pornit împotriva ei prin prieteni şi prin duşmani, prin preoţi, prin ostaşi, prin cei cinstiţi cu episcopatul, prin tot felul de oameni. Dar, cu toate că a uneltit atâta contra ei, nu numai că n-a clăti284 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR nat-o, ci a făcut-o şi mai strălucitoare. Nu i-a învăţat atâta pe toti atunci când nu era tulburată, cât învaţă acum lumea să fie răbdătoare, s ă se înfrâneze, să îndure încercările, să arate statornicie, să dispreţuiască cele lumeşti, să socotească o nimica bogăţia, să râdă d e onoruri, s ă nesocotească moartea, s ă dispreţuiască viata, s ă nu aibă la inimă patria, cunoscuţii, prietenii, rudele, să fie gata spre orice fel de moarte, s ă înfrunte săbiile, s ă le socotească mai trecătoare decât florile de primăvară pe toate cele strălucitoare ale vieţii acesteia, onorurile, adică slava, puterea, petrecerile. Şi lecţiile acestea nu le dă numai unul, sau doi, sau trei, ci tot poporul; şi nu numai cu cuvântul, ci şi cu fapta, prin cele ce suferă, prin cele cu care biruie, prin cele cu care îi înfrâng pe uneltitori, prin cele cu care îndură totul, cu mai multă tărie decât diamantul, cu mai multă putere decât stânca! Nu pornesc război, nu încordează arcul, nu slobozesc săgeţi! Ci fiecare se învăluie cu zidul răbdării, al purtării de grijă, al bunătăţii şi curajului, făcându-i de ruşine pe prigonitori, prin suferirea răului. 24 Aceştia acum, cu faţa luminoasă, cu ochii senini, plini de o ne sp u să îndrăznire se duc în piaţă, stau în case, se duc la biserică; cei care fac rele, însă, după fiecare răutate pe care o săvârşesc se ascund, îi mustră conştiinţa, tremură, se tem; a şa îşi petrec viaţa. După cum fiarele care mor anevoie, după ce au primit o lovitură sau două d e lance, se aruncă şi mai aprig în vârful lăncii, îşi fac rană mai mare şi îşi rănesc şi măruntaiele; şi după cum valurile care se izbesc de stânci s e risipesc şi dispar din cauza furiei izbiturii lor, tot aşa şi cei care fac rău, prin răul p e care-l fac, îşi sap ă mai mult loruşi groapă d e c â t celorlalţi. Cei prigoniţi su n t iubiţi de to a tă lumea; to a tă lumea îi laudă, îi admiră, îi vorbeşte de bine, îi încununează; şi cei care-i cunosc, şi cei care nu-i cunosc; cei care îi cunosc din vedere, cei care îi cunosc din auzite; cei care suferă ca şi ei, cei care luptă CĂTRE CEI CE S-AU POTICNIT... 285 ca şi ei; toti care doresc, ca şi ei, binele. Pe persecutori însă îi urăşte mulţime d e lume; îi acuză mult mai mult, îi huleşte, îi ara tă cu degetul, îi batjocoreşte, încărcându-i cu mii şi mii de blesteme, doreşte să-i vadă chinuiţi şi p e d ep siţi. Şi a ce stea aici! Dar ce cuvânt le poate înfăţişa pe cele d e dincolo? Dacă unul care sminteşte e ste osândit la o p ed eap să a tâ t d e mare, încât e med bine d e el să-şi lege o piatră de moară d e gât şi s ă s e înece în mare139, gândeşte-te ce p ed eap să vor primi aceia în ziua cea înfricoşată a ju decăţii, câte chinuri nu vor îndura pentru că au tulburat, atât cât le-a stat în putinţă, întreaga lume, au răvăşit Biserica, au luptat atâta împotriva păcii şi au pricinuit pretutindeni a tâtea sminteli! Cei prigoniţi de aceştia vor sta împreună cu mucenicii, cu apostolii, cu bărbaţii mari şi străluciţi; vor străluci prin faptele mari, prin suferinţele lor, prin cununile lor, prin răsplăţile lor, prin multa lor îndrăznire în faţa lui Dumnezeu. Şi îi vor v edea pe prigonitori chinuiţi; dar să-i scoată din chinuri nu vor putea, chiar de-ar voi de mii şi mii d e ori. Se vor ruga pentru ei, dar fără folos. Dacă cel care a trecut cu vederea pe un singur sărac, pe Lazăr, a primit o ped e ap să a tât de mare şi n-a avut parte de nici o u şu ra re140, ce p ed e ap să nu vor primi cei care i-au prigonit şi i-au smintit pe atâţia? Gândindu-vă, dar, la toa te a c e ste a şi la to a te cele a semen ea câte le mai putem culege din dumnezeieştile Scripturi, şi făcând din a ceste pilde şi povestiri zid tare pentru voi, iar pentru cei slabi leacuri, staţi tari, neclintiţi, a ş te p tân d bunătăţile gătite vouă. negreşit. VÎă e ste gătită, negreşit, răsplată, nu egală cu ostenelile şi luptele voastre, ci cu mult mai mare. Aşa e ste Iubitorul de oameni Dumnezeu. Caută să întreacă prin multa dărnicie în răsplată pe cei ce au ales s ă facă sau să spună binele. Dea Dumnezeu să dobândim şi noi a c este răsplăţi în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia slava în vecii vecilor. Amin. 139. Cf. Luca 17, 2. 140. Cf. Luca 16, 19-31. Cuvânt de laudă în cinstea lui Diodor episcopul, care rostise (şi el) mai înainte un cuvânt de laudă în cinstea Sfântului loan Gură de Aur1 1. Acest dascăl înţelept şi vrednic, nu demult, după însănătoşirea lui, s-a suit în ace st scaun şi şi-a început cu mine cuvântul său. M-a numit loan Botezătorul, glasul Bisericii, toiagul lui Moise; şi mi-a mai dat, pe lângă aceste nume, mi-a mai d a t şi altele multe. Atunci el m-a lăudat, voi l-aţi aprobat, iar eu, departe stând, am suspinat amar. El m-a lăudat ca să-şi arate dragostea pentru Fiul lui duhovnicesc,- voi l-aţi aprobat ca să vă arătaţi dragostea de frate; iar eu am suspinat, doborât de povara laudelor. Da, mulţimea laudelor, c a şi mulţimea păcatelor, muşcă tot atât de tare conştiinţa. Când te ştii că n-ai pe cuget nimic bun, şi când îi mai auzi şi pe alţii că spun despre tine lucruri mari şi minunate, atunci pui în cumpănă lauda de acum cu cele ce se vor rosti în ziua d e apoi; când toate vor fi "goale ş i d esco p erite"2, când Judecătorul de atunci nu va ju d e c a după părerea celor mulţi, ci după adevărul lucrurilor - că "nu după slavă va ju d e c a , spune Domnul, nici după grai va mustra"5 - ; ei bine, când mă gândesc la toa te a cestea, mă d or laudele şi părerea bună a celor mulţi! Văd cât e de mare depărtarea dintre a ce ste laude şi hotărârea din Ziua de Apoi. Acum suntem ascunşi după nişte măşti de slavă d a tă de mulţime; dar în ziua aceea, când vom sta cu capul gol în faţa judecăţii şi cu ace ste măşti smulse de p e obraji, atunci la nimic nu ne vor folosi lauda şi slava de aici. Ba, 1. PQ 52, 761-766. 2. Evr. 4, 13. 3. Is. 11, 3. CUVÂNT DE LAUDĂ LUI DIODOR EPISCOPUL 287 dimpotrivă, vom fi pedepsiţi mai mult pentru că n-am ajuns mai buni cu toată lauda şi slava date de mulţime. 2. Gândindu-mă, dar, la acestea toate, am suspinat amar. De a cee a m-am sculat în g rabă azi, ca să scot o astfel d e părere din mintea voastră, cei care ati auzit laudele acelea. Când cununa e mai mare de câ t capul celui încununat, nu se opreşte la tâmple, nu rămâne pe cap, ci, din pricina lărgimii ei, se coboară peste ochi, ajunge pe gât şi lasă capul neîncununat. Aşa am păţit şi eu: cununa laudelor a fost mai mare decât capul meu. Cu toate acestea, părintele meu, din dragostea mare ce-mi poartă, nu s-a oprit şi mi-a pus pe cap cununa. Aşa fac uneori şi împăraţii: iau cununa ce li se potriveşte lor şi o pun pe capul copiilor; apoi, când văd că e mai mic capul decât cununa şi se încredinţează că nu le stă pe cap, o iau şi-o pun pe capul lor. 3. A pus, deci, părintele meu pe capul meu cununa ce i se potrivea lui; a văzut că e prea mare pentru capul meu, dar n-a vrut să o ia şi s ă şi-o pună luişi. Haide, dară, s-o iau eu şi s-o pun pe capul potrivit al părintelui meu! Da, numele lui loan îl port eu, dar sufletul lui îl poartă el! Eu am primit numele, da r înţelepciunea lui o are el! De a c e e a e drept ca el, mai mult d e câ t mine, să-i poarte şi numele. Asemănarea dintre oameni n-o dă a semănarea numelui, ci înrudirea dintre suflete, chiar d a că numele e altul. Scriptura nu gândeşte cum gândesc filosofii din afară. Filosofii spun că nu su n t a sem en e a doi oameni da că nu au odată cu asem ăn a rea sufletească şi a sem ănarea de nume. Scriptura nu spune aşa. Scriptura numeşte cu acelaşi nume pe oamenii care s e înrudesc prin înţelepciunea sufletului lor, chiar d a că altele sunt numele pe care le poartă. Dovada nu trebuie s-o căutăm departe, ci o găsim chiar la loan, fiul lui Zaharia. Când ucenicii au întrebat dacă are s ă vină iarăşi Ilie, Hristos le-a răspuns: "Dacă voit! să primiţi, e l e ste Ilie, cel ce va să vină"4. Şi vorbea de loan. loan du c ea aceeaşi 4. Matei 11, 14. 288 SFÂNTUL IO AN GURA DE AUR viaţă ca Ilie, d e a ce e a i s-a şi d a t numele acesta. loan avea duhul lui Ilie, de a c e e a şi numele lui Ilie. Amândoi au locuit în pustie; unul purta cojoc, altul haină de păr; m a sa le era la fel, simplă şi săracă. Unul a fost slujitor al venirii celei dintâi a lui Hristos, celălalt va Fi al celei de a doua. Aşadar, pentru că una le-a fost şi felul d e viaţă, şi hainele, şi locul sălăşluiţii, şi slujba, aşadar, pentru că to a te le erau întocmai, de a c e e a Hristos le-a d a t amândurora şi un singur nume, arătând că, deşi are cineva alt nume, p oate fi numit Ia fel cu acela a cărui viaţă şi purtare le urmează. 4. Deci, o dată ce canonul a ce sta e ste neîndoielnic, şi a c e a sta e ste în dumnezeiasca Scriptură definiţia exactă a asemănărilor de nume, haide s ă arătăm că înţeleptul nostru părinte a urmat şi vieţii, şi purtării lui loan, ca s ă vedeţi că, mai pe drept el decât mine, poate să poarte numele aceluia. loan nu avea nici masă, nici pat, nici casă pe pământ; dar nici acesta n-a avut! Voi îmi sunteţi martori că a trăit tot timpul ducând viată de apostol; nu avea nimic al său, era hrănit de alţii, iar el stăruia în rugăciune şi în învăţătura cuvântului. A predicat loan locuind în pustie, dincolo de Iordan; d ar şi acesta a luat odată tot oraşul dincolo d e Iordan şi l-a învăţat dreapta învăţătură. A sta t acela în închisoare şi i s-a tăiat capul pentru îndrăznirea lui cea faţă de lege; dar şi acesta adesea şi-a pierdut patria pentru îndrăznirea lui fată d e credinţă; ad ese a i s-a tăiat şi capui pentru aceeaşi pricină; e drept nu cu fapta, dar cu voinţa. Că, nesuferind duşmanii adevărului puterea limbii lui, au ţesut din toate părţile mii şi mii de uneltiri, dar din toate Domnul l-a izbăvit. Haide să-i auzim acum şi limba lui, din pricina căreia s-a şi primejduit, şi s-a şi mântuit. Nu greşeşti de spui despre limba Iul c ee a ce a spus Moise despre pământul făgăduinţei. - Ce-a spu s de sp re el? - "Pământ în care curge lapte ş i miere"5. Aceasta s e poate spune şi despre limba lui. Limbă din care curge lapte şi miere. 5. leş. 3, 8. CUVÂNT DE LAUDĂ LUI DIODOR EPISCOPUL 289 Deci, ca să ne desfătăm cu laptele limbii lui şi să ne săturăm cu mierea limbii lui, s ă punem capăt aici cuvântului meu, ca s ă auzim trâmbiţa şi lira. Când mă gândesc la dulceaţa cuvintelor lui, liră îi numesc glasul! Iar când mă gândesc la tăria gândurilor lui, numesc glasul lui trâmbiţă războinică, trâmbiţă ca a c e e a pe care o aveau iudeii când au doborât zidurile Ierihonului. După cum atunci glasul trâmbiţelor a izbit mai iute ca focul pietrele, mistuindu-le şi sfărâmându-le pe toate, tot a şa şi glasul lui, nu mai puţin d e c â t glasul trâmbiţei aceleia, căzând acum p e ste întăriturile eretice, "Surpă so co tin ţele m in tii ş i toată trufia ce s e ridică împotriva cunoaşterii lu i Dumnezeu'®. Dar ca să aflaţi a sta nu prin limba m ea, ci prin limba lui, să pun capăt cuvântului, înălţând slavă lui Dumnezeu, Care ne-a d a t da scăli ca aceştia. Căruia slavă în vecii vecilor. Amin. 6. 2 Cor. 10, 5. 19-Omilii NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII C u v â n t u l î* Rostit la începutul Postului Mare la cuvintele: "La început a făcut Dumnezeu ceml şi pământul"1; şi despre post şi milostenie 1. Plăcută e ste corăbierilor primăvara, plăcută şi plugarilor! Dar nici corăbierilor, nici plugarilor nu le e ste a tât de plăcută primăvara, cât d e plăcut le e ste celor ce vor să trăiască creştineşte cu adevărat2 timpul postului, primăvara c ea duhovnicească a sufletelor, liniştea cea adevărată a gândurilor. Plugarilor le e plăcută primăvara pentru că văd atunci pământul încununat cu flori, pentru că văd că verd e aţa ierburilor se întinde pretutindeni, ca o haină înfrumuseţată. Corăbierilor le e plăcută primăvara pentru că pot călători fără team ă pe întinsul mării; valurile sunt potolite, iar delfinii s e jo a c ă liniştiţi şi adeseori vin chiar lângă pereţii corăbiei. Nouă, însă, ne e ste plăcută primăvara postului pentru că potoleşte valurile din noi; nu valurile de ape, d d e pofte necugetate, Ne e ste plăcută primăvara postului pentru că ne încununează nu cu cunună d e flori, ci cu cunună de haruri duhovniceşti. "Cunună d e haruri vei prim i p e creştetu l tău5, spune Scriptura. Nu izgoneşte a tât viforul iernii arătarea rândunicii c â t izgoneşte arătarea postului viforul patimilor din sufletul nostru. Nu mai e ste luptă între

• P.O. 54. col. 581-586.

1. Fac. 1, 1. 2 Textual: celor ce vor să filosofeze. 3. Pilde 1, 9. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (1) 291 trup şi suflet, nu s e meii răscoală robul împotriva stăpânului, ci s-a potolit a c e st război al trupuiui. Aşadar, pentru că mare e în noi p a c e a şi ma re e şi liniştea, haide s ă sco t în larg şi eu corabia învăţăturii, ca s ă duc p a c e a şi liniştea din portul meu în portul urechilor voastre. Haide să vorbim d e gânduri mai înalte, s ă cugetăm la cer, la pământ, la mare, la to a te făpturile creaţiei. C ăd despre a c e ste a ni s-a citit astăzi din Sfânta Scriptură. - Dar la ce n e p oate fi d e folos o cuvântare despre creaţie?, m-ar p u te a întreba cineva. - Nouă meii cu seamă, iubiţilor, ne e ste d e folos o cuvântare ca aceasta. Dacă din măreţia şi frumuseţea creaturilor s e vede Creatorul, apoi cu c â t vom vorbi mai mult de spre măreţia şi frumuseţea creaturilor, cu a tâ t mai mult îl vom cunoeişte pe Creator. Mare bine este, iubiţilor, s ă ştim ce e ste creaţia, ce e ste Creatorul, ce e ste făptura, ce e ste Făcătorul. Dacă duşmanii adevărului a r fi ştiut s ă le d eo seb e a sc ă bine, n-ar fi ameste ca t totul, nu le-eir fi eişezat jo s p e cele d e sus, n-ar fi coborât stelele şi cerul şi n-ar fi ridicat pământul; căci L-au coborât p e împăratul cerurilor d e p e tronurile Lui cele împărăteşti, L-au eişezat alături d e făpturi şi au p u s făptura pe scaunele cele d e d n s te ale Dumnezeirii. Dacă maniheii ar fi ştiut s ă filosofeze bine de sp re creaţie, n-ar fi cinstit materia cu vrednicia veşniciei, căci materia a fost scoeisă din nefiinţă, e pieritoare, stricăcioasă, schimbătoare. Dacă elinii a r fi ştiut să filosofeze bine despre creaţie, n-ar fi rătăcit d e la adevăr, n-ar fi cinstit şi n-ar fi adorat creatura în locul Creatorului. Frumos e cerul! Dar d e a c e e a a fost c reat aşa, ca s ă I te închini Celui ce l-a făcut! Străludtor e soarele! Deir d e a ce e a a fost c reat aşa, ca să-I sliţjeşti Celui care l-a creat! Iar da că vrei s ă rămâi numai la minunăţia creaţiei, dacă vrei s ă te opreşti numai Ia frumuseţea făpturilor, atunci lumina ti s-a prefăcut în întuneric, dar, mai bine spus, te-ai folosit d e lumină ca s ă ajungi în întuneric. 292 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Ai văzut cât e d e bine s ă cunoşti cuvintele de spre creaţie? Să nu laşi să-ti scape câştigul, ci fii cu mare luare-aminte la cele ce-am să spun! n-am s ă vorbesc numai de spre cer, despre pământ şi despre mare, ci şi de spre na ştere a noastră! Am să vă spun de unde vine moartea, de unde vane viata chinuită, de unde tristeţea şi gryile. Iar Dumnezeu, alcătuindu- Şi o apărare pentru facerea a ce stor lucruri şi a altora mai multe, ne-a trimis cartea a ceasta. Cartea Facerii. Dumnezeu nu Se fereşte s ă Se apere înaintea oamenilor, ci strigă prin profetul Isaia: "Veniţi să stăm d e vorbăl zice Domnul"4; Dumnezeu nu numai că Se apără şi judecă, ci ne şi învaţă cum să scăpăm de judecată, n-a spus atâta doar: "Veniţi ş i să stăm d e vorbă!" nu! înainte de a c e a sta ne-a învăţat ce trebuie să spunem, ce trebuie s ă facem; şi numai după a cee a ne cheamă înaintea judecăţii. Ascultă cuvântul profetului! Mai întâi a spus: "Spălafi-vă, curătiţi-vă, şterg eţi răutăţile din su fle te le voastre. învătati-vă să faceţi binele, luaţi apărarea orfanului, fa ceţi dreptate văduvei!'15; apoi spune: "Veniţi să stăm d e vorbă, zice D om n u f. Cu alte cuvinte Dumnezeu spune: "nu vreau s ă Mă ju d e c cu voi lipsiţi de apărare şi de probe. Vă chem la ju d e c a tă după ce vă veti înarma cu toate probele. Vreau s ă Mă ju d e c cu voi nu ca să vă osândesc, ci ca să vă cruţ". La fel grăieşte Dumnezeu şi în altă parte, zicând: ' S p u n e tu m ai întâi fărădelegile tale, ca să te dezvinovăţeşti'® . căci ai un acuzator aspru şi nemilos. Ia-i-o înainte, răpeşte-i locul, închidea gura cea fără de ruşine! 2. La început. Dumnezeu venea la oameni şi vorbea cu oamenii, atâ t cât e ra cu putinţă oamenilor să-L audă. Aşa a venit la Adam; a şa l-a pedepsit pe Cain; a şa a vorbit cu Noe; a ş a a fost găzduit d e Avraam. Dar când oamenii au înclinat sp re păcat, când s-au îndepărtat d e Dumnezeu, ducându-se ca într-un surghiun îndepărtat, când, deci, s-au a şe z at ca 4. Is. 1, 18. 5. îs. 1, 15-17. 6. Is. 43, 26. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (1) 293 într-o tară îndepărtată, atunci Dumnezeu ie-a trimis scrieri, ca prin a ceste scrieri să reînnoiască vechea Lui prietenie cu noi. Scrierile a c e ste a Ie-a trimis Dumnezeu, dar Ie-a adus Moise. - Ce spun scrierile acestea? - “La în c ep u t a fă cu t D um nezeu cerul ş i pământul*7. - Dar pentru ce nu ne vorbeşte d e îngeri, de arhangheli? Dacă din creaturi se vede Creatorul8, apoi cu mult mai mult se vede din creaturile acelea! Frumos e cerul, d ar nu atât de frumos ca îngerul! Strălucitor e soarele, da r nu a tâ t de strălucitor ca arhanghelul! Pentru ce, dar, a lăsat Dumnezeu o cale mai înaltă, şi ne duce la cunoaşterea Lui pe o cale mai smerită? - Face a sta pentru că vorbeşte iudeilor, unor oameni lipsiţi de ju d e c a tă , lipiţi de cele materiale, unor oameni care ieşiseră de curând din Egipt, unde locuitorii s e închinau crocodililor, câinilor, maimuţelor, unor oameni p e care nu-i puteai duce la cunoaşterea Creatorului pe o cale mai înaltă. Calea aceea era mai înaltă, dar mai anevoioasă; era mai grea, prea înclinată pentru cei mai slabi. De aceea îi duce pe o cale mai uşoară: cerul, pământul, marea şi întreaga creaţie văzută. Ca s ă vă convingeţi că a ce asta e pricina, ascultaţi că profetul le vorbeşte şi de puterile cele de sus, când au propăşit puţin p e calea binelui: “Lăudaţi p e Domnul din ceruri, spune Psalmistul, lăudafi-L p e El întru cele înalte. Lăudafi-L p e El to ti îngerii Lui; lăudati-L p e El to a te pu terile Lui"9 . "Că El a zis ş i s-au făcut; El a p o ru n cit ş i s-au zidit"10. Şi d e ce s ă n e minunăm că în Vechiul Testament îi învaţă aşa pe oameni, când face asta, chiar în lioul Testament, care era timpul unor învăţături mai înalte, Pavel, în cuvântarea către 7. Fac. 1, l. 8. Cf. Rom. 1, 20. 9. Ps. 148, 1-2. 10. Ps. 148, 5. Ă 2 94 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR atenieni, mergând p e aceeaşi cale pe care me rsese Moise când îi învăţa pe iudei? Nici Pavel nu le-a vorbit atenienilor de îngeri şi d e arhangheli, ci de cer, d e pământ şi de mare, grăind aşa: "Dum nezeu, Cel ce a fă c u t lum ea ş i to a te cele ce su n t în ea. Acesta fiind Domnul cerului ş i ai pământului, n u lo cuieşte în tem p le făcute d e mâini"1 *. Când le vorbeşte însă colosenilor, nu i-a mai dus pe această cale, ci le vorbeşte mai înalt, grăindu-le aşa: "Pentru că în El s-au zid it toate, cele din ceruri ş i cele d e p e păm ânt, fie tronuri, fie dom nii, fie începătorii, fie stăpânii; to a te prin El ş i p en tru El s-au zid it"12. Tot a ş a şi loan; pentru că avea în fată ucenici mai desăvârşiţi, a vorbit d e to a tă creaţia. N-a spus: "cerul, pământul şi marea", ci: "Toate prin El s-au făcut; ş i fără El nim ic n u s-a fă cu t din ceea ce s-a fă cu t"13, fie făptura văzută, fie cea nevăzută. La fel fac şi dascălii. Dascălul care ia copilul d e la mamă îl învaţă cele dintâi elemente, s ă scrie adică şi s ă citească; dar dascălul care ia copilul d e la ace st dascăl îi dă copilului învăţături mai înalte. Tot a şa s-au petrecut lucrurile şi cu Moise, cu Pavel şi cu loan. Moise a luat nişte oameni care nu ştiau nimic, înţărcaţi de curând; şi pe aceştia i-a învăţat cele dintâi elemente ale cunoaşterii de Dumnezeu; loan şi Pavel îi iau pe aceştia din m âna lui Moise, ca din mâna unui dascăl, şi-i urcă la învăţături mai înalte, amintindu-le pe scurt de învăţăturile d e mai înainte. Ai văzut înrudirea dintre cele două Testamente? Ai văzut armonia dintre învăţături? Ai auzit că se vorbeşte în Vechiul Testament de creaţia celor materiale, dar l-ai auzit şi pe David care vorbeşte de creaţia celor spirituale: "Că El a zis ş i s-au făcut"14. Tot a şa şi în Noul Testament, vorbind de puterile cele nevăzute, a vorbit şi de creaţia celor materiale. "La în cep u t a fă cu t D um nezeu cerul ş i păm ântul"15- 11. Fapte 17, 24. 12. Col. 1. 16. 13. loan 1, 3. 14. Ps. 148, 5. 15. Fac. 1, 1. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA. CARTEA FACERII (1) 295 Cuvântul a ce sta e ste scurt şi adânc. E un singur cuvânt. Dar va p ute a dărâma to a te tunurile vrăjmaşilor. Uită-te! Se apropie de tine un maniheu şi-ţi spune: "Materia e veşnică!". Tu răspunde-i: "La în cep u t a fă c u t D um nezeu cerul ş i p ăm â n tu l", şi i-ai doborât îndată to a tă trufia. Dacă spune că nu crede în cuvântul Scripturii, atunci îndepărtează- te de el ca de un n ebun şi întoarce-i spatele! Dar a ş p utea fi întrebat: - Se poate face ceva din cee a c e nu este? - Te întreb şi eu: Cum s e poate face ceva din c e e a ce este? Că pământul s-a făcut din nimic, eu o cred, tu te îndoieşti; că omul a fost făcut din pământ, o mărturisim amândoi. Explică-mi, deci, c e e a ce e mai uşor, c ee a ce mărturisim amândoi: Cum s-a făcut din pământ trupul? Ştim că din pământ se fac noroiul, cărămida, oalele; dar, ca s ă s e facă trup din pământ, nimeni n-a văzut vreodată. Cum s-a făcut, dar, trupul? Cum s-au plăsmuit oasele? Cum s-au făcut, dintr-un singur şi din acelaşi pământ, nervii, venele, arterele? Cum ni s-au făcut grăsimea, carnea, pielea, unghiile, părul şi a tâ te a felurite părţi ale trupului? Dar n-ai s ă poţi spune! Dacă nu ştii ce e mai clar şi mai uşor, nu-i oare o nesocotinţă s ă iscodeşti, să cauţi să ştii ce e ste mai greu, ce e ste mai tainic? 3. Vrei să te întreb un alt lucru şi mai uşor, care se întâmplă în fiecare zi? Dar nici la a c e a stă întrebare n-ai să-mi poţi răspunde! Mâncăm pâine în fiecare zi. Spune-mi, cum se preface pâinea în sânge, în flegmă, în fiere şi în celelalte sucuri din noi? Pâinea e ste tare şi vârtoasă; sângele e ste moale şi lichid; pâinea e ste albă şi d e culoarea grâului; sângele e ste roşu sau negru. Iar dacă ai vrea s ă cercetezi şi deosebirile celorlalte însuşiri ale pâinii şi sângelui, vei ved e a că mare e ste deosebirea dintre pâine şi sânge. Cum se întâmplă acestea? Explică-mi! Dar n-ai să poţi! Dacă nu poţi să-mi explici un lucru ce se p etrece în fiecare zi, pentru ce îmi ceri răspuns cu privire la creaţia lui Dumnezeu? nu-i 296 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR oare curată nebunie? Dacă Dumnezeu a r fi asemenea nouă, atunci I-ai putea cere să-ti explice cum s-au făcut lucrurile. Dar, mai bine spus, nici atunci. Multe lucruri s e fac prin m ăiestria oamenilor, dar cum, nu ne putem explica. De pildă, nu ne putem lămuri cum s e face în cuptoarele d e topit aurul din pământ, cum s e preface nisipul în sticlă limpede de tot! Şi s e p oate vorbi încă d e mai multe d e câ t acestea, care s e fac prin măiestria om enească şi p e care nu ni le putem explica. Totuşi, da că Dumnezeu a r fi a sem en e a nouă, I-ai p u te a cere explicaţii. Dar când e ste o deosebire nespus de mare între noi şi El, n-ar fi oare curată nebunie s ă recunoşti, p e d e o parte, c ă înţelepciunea, puterea Lui e nesfârşită, că e dumnezeiască şi mai presus d e înţelegere, iar, pe de altă parte, să-I ceri explicaţii pentru fiecare lucru din lume, ca şi cum a r fi vorba d e nişte lucruri făcute prin măiestrie omenească? Dar s ă lăsăm d e o parte a ce ste gânduri şi s ă ne întoarcem la stânca c e a d e nesfărâmat: “La în c ep u t a fă c u t Dumn e ze u cerul ş i p ăm â n tu l". Stai p e a ce a stă temelie! Să nu te tulbure gândurile omeneşti. "Gândurile muritorilor s u n t şo văielnice. r ş i n estatornice cugetările lor"16, riu părăsi, dar, temelia c e a tare, ca să-ti încredinţezi mântuirea sufletului tău unei temelii putrede şi şubrede. Rămâi în cele ce-ai învăţat, d e care ai fost încredinţat, şi spune: “La în c ep u t a făcu t D um nezeu cerul ş i p ăm â n tu l“. De-ar veni la tine un maniheu, sau unul dintre cei ce bolesc d e boala lui Marcion, sau a lui Valentin, sau a oricărui altuia, pune-i în fată cuvintele acestea! De-1 vezi că râde, plânge-1 ca p e un nebun. Ereticii aceştia au palidă culoarea fetei lor, privirile lă sate în jo s , iar cuvintele, pline d e blândeţe! Dar fugi d e momeală, cunoaşte-1 p e lupul ascuns în piele d e oaie! Pentru aceasta, mai cu seamă, urăşte-1, pentru că pare a fi prietenos şi blând cu cel d e o fire cu el, dar e ste mai sălbatic d e c â t câinii turbaţi cu Stăpânul nostru ob ştesc al tuturor. Că poartă război 16. înt. Sol. 9, 14. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (1) 297 neîmpăcat cerului, că pune altă p utere în locul lui Dumnezeu. Fugi d e veninul răutăţii! Urăşte leacurile cele otrăvitoare! Ţine m oştenirea p e care ai primit-o d e la părinţi! Ţine credinţa şi învăţătura din dumnezeieştile Scripturi. Pe ace ste a ţine-le cu străşnicie! "La în c ep u t a fă c u t D um nezeu cerul ş i pământul". - Cum vine aceasta? Mai întâi cerul, apoi pământul? Mai întâi acoperişul, apoi temelia? - nu-i n e ce sar ca Dumnezeu să Se supună legilor naturii, nici regulilor tehnice! Doar voinţa lui Dumnezeu a creat şi legile naturii, şi tehnica, şi to t ce e p e lume. "Iar p ăm â n tu l era n e vă zu t ş i n eto cm it"17. Aş p u te a fi întrebat: - De ce Moise spune că Dumnezeu a făcut cerul desăvârşit, iar pământul l-a întocmit încetul cu încetul? - Pentru ca, aflând de puterea lui Dumnezeu în crearea unei stihii superioare - cerul - , s ă fii încredinţat că Dumnezeu putea s ă facă şi pământul, ca şi cerul, desăvârşit, dintr- odată. Dar Dumnezeu n-a făcut aşa, pentru tine şi pentru mântuirea ta. - Cum pentru mine şi pentru mântuirea mea? - Pământul ne e ste nouă tuturor masă obştească, patrie, tată, mamă, cetate şi mormânt obştesc. Că din pământ sunt trupurile noastre, şi to t din pământ şi hrana pentru trupurile noastre, p e p ământ sunt lăcaşul şi traiul, şi după moarte în el n e întoarcem iarăşi. Deci, ca nu cumva, din pricina marii trebuinţe a pământului, să te minunezi de el mai mult decât merită şi, din pricina mulţimii binefacerilor ce ţi le dă, s ă te sminteşti şi să cazi în necredinţă, de aceea Dumnezeu ţi-1 arată - înainte de a fî - , netocmit şi fără frumuseţe, ca, văzându- i slăbiciunea, să-L admiri p e Creatorul lui, să-I atribui Creatorului to a tă puterea p u să în el şi s ă slăveşti p e Cel ce a făcut a tâ te a şi a tâ te a pentru înlesnirea şi tihna noastră. Că Dumnezeu e ste slăvit nu numai prin învăţăturile noastre drepte, ci şi prin viaţa noastră c u ra tă "Aşa să lum in eze lu17. Fac. 1, 2. 298 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR mina voastră înaintea oamenilor■, ca să vadă faptele voastre cele b u n e ş i să-L slăvească p e Tatăl vostru Cel din ceruri"16. 4. Voiam să vă vorbesc d e milostenie, dar mi s e pare că e de prisos să vă învăţ prin cuvânt, când în mijlocul nostru s tă părintele şi dascălul nostru o b ş te s c 19, care p oa te să vă înveţe prin faptă. Acesta a pus la îndemâna tuturor celor prigoniţi pentru adevăr casa lui părintească, de parcă pentru ac e a sta ar fi primit-o d e la strămoşi, ca să primească în e a străini şi să le d e a to t felul de îngrijiri, încât nu ştiu de trebuie să o numesc c asă a lui mai mult d e c â t a străinilor. Dar, mai bine spus, tocmeli pentru a c e a sta trebuie s-o numim casă a Iui, pentru că e ste a străinilor. Că averile noastre atunci su n t mai cu seam ă ale noeistre, când nu le avem pentru noi, ci pentru săraci. Şi cum, îti spun eu! Dacă pui argintul în mâna săracului, nu se porneşte asupra ta bârfitorul, nu te vede ochiul invidiosului, nu te jefuieşte tâlharul, nu-ti sparge casa hoţul, nu te fură sluga şi fuge. Mâna săracului e o cămară în care nu intră hoţul. Dacă ascunzi aurul în casă, îl dai pradă hoţilor, spărgătorilor, invidioşilor, bârfltorilor, slugilor şi altor primejdii. De multe ori mii de uşi şi d e zăvoare îl scapă d e primejdiile din afeiră, dar nu-1 sc ap ă de cei puşi să-l păzească, ci fuge o dată cu cei puşi să-l apere. Vezi deci că atunci mai cu se am ă suntem stăpânii averilor, când le încredinţăm săracilor? Nu numai din pricina păstrării aurul d a t săracilor e mai sigur, ci şi din pricina câştigului şi a venitului meii mare p e care ni-1 aduce. Dacă-1 împrumuţi p e un om, primeşti unu la sută; dar dacă-L împrumuţi prin sărac p e Dumnezeu, primeşti nu unu la sută, ci sută la sută. Dacă semeni un ogor mănos şi ai noroc d e un an bun, ai rod înzecit; dar d a c ă semeni în cer, nu numai c ă al rod însutit, ci primeşti şi viată veşnică, neîmbătrânită şi nemuritoare. Aici, pe pământ, s e o sten e sc mult cei ce aruncă seminţele, dar acolo, cele aruncate rodesc 18. Matei 5, 16. 19. E vorba de Flavian, episcopul Antiohiei. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (1) 299 fără plug, fără boi, fără lucrători de pământ şi fără altă osteneală; cei care seamănă în cer n-au a s e teme nicicând de sec etă, de ploaie prea multă, de rugină, de piatră, de lăcuste, de revărsarea apelor, de nimic altceva. Seminţele sem ă nate în ce r su n t ferite de orice primejdie. Deci, când nu există nici osteneală, nici primejdie, nici bănuială, nici nereuşită, când rodul e cu mult meii mare de cât seminţele aruncate, când rodesc a tâ te a bunătăţi: "câte n ici ochiul n u le-a v ă zu t n ici urechea n u le-a a u zit ş i n ici la inim a om u lu i n u s-au su it"20, nu-i oare cea mai mare trândăvie s ă laşi ce e mai mult şi să umbli după ce e meii puţin, s ă leişi ce e sigur şi să te îndeletniceşti cu c e e a ce e nesigur, plin d e primejdie şi fără reuşită? Ce iertare vom avea, ce cuvânt de apărare dacă facem aceeista? Spunem că suntem săraci? Dar nu suntem mai săraci d e câ t văduva aceea, care n-avea de câ t doi bănuţi, şi i-a d a t şi pe aceia21. Să râvnim dar bogăţia acelei văduve, s ă imităm voinţa şi măreţia sufletului ei, ca s ă dobândim şi bunătăţile gătite ei, d e care facă Dumnezeu ca noi toti s ă ne învrednicim, cu heirul şi iubirea d e oeimeni ale Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui, împreună şi Sfântului Duh, slavă, putere, cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 20. 1 Cor. 2, 9. 21. Cf. Luca 21, 2. C u v â n t u l 2* Pentru ce a spus Dumnezeu despre soare, despre lună, despre cer şi despre celelalte: "Să se facă"1, iar despre om: "Să facem"2; ce înseamnă "după chip"3 1. Vă aduceţi aminte, oare, d e problemele d e care v-am vorbit în cuvântarea d e mai înainte? Că m-aţi ridicat la atâta mândrie, la a tâta cutezanţă, încât am îndrăznit s ă vorbesc de spre nişte pricini ca acelea. Dar, mai bine spus, a c e a sta nu-i nici cutezanţă, nici mândrie, că nu m-am încrezut în propria-mi putere, ci am început predica me a întărit de rugăciunile întâi-stătătorilor Bisericii şi d e rugăciunile voastre. Atâta putere are rugăciunea Bisericii, că, da că a ş fi mai fără d e glas chiar d e câ t pietrele, rugăciunea Bisericii mi-ar face limba mai uşoară d e c â t pana. După cum vântul face corabia mai iute ca săg e a ta când b a te în mylocul pânzelor ei, tot a ş a şi rugăciunea Bisericii face cuvântul predicii mai iute ca vântul când b a te în limba celui c e vorbeşte. De a c e e a şi am curajul să predic în fiecare zi. Dacă în stadion un atlet intră plin de curcy în luptă, când a re numai zece sau douăzeci de susţinători în a tâ ta popor d e lume, apoi cu mult mai mult voi predica eu plin d e curaj, când nu am numai zece s au douăzeci d e susţinători, ci întreaga biserică e plină de fraţi şi de părinţi. La luptele atletice, atletul nu câştigă cine ştie ce din partea susţinătorilor Iul, atâta doar că aceştia strigă, îl aplaudă şi s e iau la ceartă cu susţinătorii celorlalţi

• PQ 54, 586-590.

1. Fac. 1, 14. 2. Fac. 1, 26. 3. Fac. 1, 26. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (2) 3 0 1 atleţi, nefiindu-le îngăduit s ă coboare în arenă ca să-i dea atletului o mână de eyutor sau să-l tragă de picior p e adversa r sau să facă altceva. Căci cei care au rânduit dintru început aceste lupte atletice au bătut pari ascuţiţi în jurul arenei şi au legat funii de jur-împrejur, a şa că stăvilesc furia spectatorilor. Şi d e ce s ă ne minunăm că nu-i îngăduit spectatorului să coboare în arenă, când legile jocurilor atletice poruncesc şi antrenorului s ă ste a afară şi să-i ajute d e acolo p e atleţi numai cu sfatul, dar nu-i e îngăduit s ă vină alături de ei? Aici, în biserică, nu-i aşa; ci s e îngăduie şi episcopului, şi credincioşilor s ă coboare lângă mine, s ă mă susţină cu dragostea lor şi să mă întărească prin puterea rugăciunii lor. Haide da r s ă pornim la luptă ca şi acei atleţi. Când atleţii se tin strâns de m yloc şi prin tăria strânsorii su n t aruncaţi, din pricina strâmtorii locului, peste poporul ce stă în jur, atunci îşi desfac mâinile şi se întorc iarăşi în locul de luptă; d a r când s e întorc nu iau lupta d e la început, ci s e prind la fel cum erau când s-au despărţit. Şi eu, deci, pentru că am fost silit, din pricina strâmtorii locului, să pun rândul trecut capă t cuvântului, haide s ă mă întorc iarăşi la locul luptei şi să-mi prind mâinile d e cuvintele citite astăzi din Scriptură. "Şi a zis Dum nezeu: Să fa cem om după chipul ş i a semănarea n o a stră "4. Se cuvine, med întâi, să cercetăm pentru ce Dumnezeu, când a făcut cerul, n-a spus "să facem", ci "Să s e facă cer"5, "să s e facă lumină"®, şi tot a ş a a spus când a făcut flecare făptură. Acum, însă, a spus: "Să facem ". Aici e vorba de voinţă, d e deliberare, de împărtăşirea unui gând unei alte persoane de aceeaşi cinste. - Dar cine e ste cel care avea să fie creat, că s e bucură d e a tâ ta cinste? 4. Fac. 1, 26. 5. Fac. 1, 1. 6. Fac. 1, 3. 302 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - Omul! Fiinţă mare şi minunată! Mai cinstită înaintea lui Dumnezeu d e c â t to a tă creaţia, pentru care a fost făcut şi cerul, şi pământul, şi to t restul creaţiei. Omul, a cărui mântuire atât a iubit-o Dumnezeu, c ă pentru om nici pe Fiul Său Unul-născut nu L-a cruţat7. Că Dumnezeu n-a înceta t s ă facă şi s ă împlinească totul p ân ă c e nu l-a urcat şi nu l-a aşezat p e om în dreapta Lui. Şi strigă Pavel, zicând: "Şi ne-a scu la t îm preună cu El ş i ne-a p u s să şe d em îm preună cu El în dreapta Lui întru c ele cereşti, în Hristos Iisus'®. De a c e e a, voinţă, deliberare şi împărtăşire d e gând! n u pentru c ă Dumnezeu are nevoie d e voinţă - Doamne fereşte! - , ci pentru c a s ă n e arate prin cuvinte cinstea d a tă omului. - De ce, însă, omul a fost făcut mai târziu d e c â t lumea da că omul e m ai d e cinste decât lumea?, m-ar putea întreba cineva. - Tocmai pentru a ceea, pentru c ă omul e ste mai d e cins te d e c â t lumea! După cum atunci când e vorba s ă s e ducă un împărat într-un oraş, s e du c înainte-i generali, prefecţi, şutaşi şi toti slujitorii, c a s ă pregătească palatul împărătesc şi s ă orânduiască to a te celelalte lucruri, c a să-l primească cu multă cinste p e împărat, to t a şa şi aici: pentru c ă avea s ă intre în lume omul c a împărat, a venit înaintea lui pe lume soarele, a mers înaintea lui cerul, a sosit înaintea lui lumina; s-au făcut şi s-au pregătit toate; şi numai apoi, în urmă, e ste adus cu multă cinste omul. "Să fa cem om după chip". Să audă iudeul! Cui a spus Dumnezeu: "Să facem "? Scrierile în care su n t cuvintele a c e s te a su n t ale lui Moise, în care iudeii, minţind, spun că ei cred. Că mint şi nu cred, o spu n e Hristos, mustrându-i. Ascultă! "Dacă a ti cred e în Moise, a fi crede în Miner 9. Aşa însă, la iudei su n t cărţile, d a r la noi e ste comoara cărţilor; la iudei scrierile, dar la noi, şi scrierile şi gândurile. 7. Rom. 8, 32. 8. Efes. 2, 6. 9. loan 5, 46. NOUA CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (2) 303 - Spune-mi, iudeule, cui a spus: "Să fa cem om"? - îngerului sau arhanghelului! - îmi dai, iudeule, acelaşi răspuns p e care îl dau stăpânilor slugile vinovate care merită p edeapsă, c ă slugile, neavând ce răspunde, spun c e le vine p e limbă. Răspunde-mi: Cărui înger, cărui arhanghel a spu s Dumnezeu cuvintele acestea? îngerul nu are calitatea s ă creeze, nici arhanghelul s ă facă aceasta! Atunci d e ce, la facerea cerului, n-a spus îngerului sau arhanghelului să-l facă, ci l-a făcut El singur, şi tocmai la fac erea omului, fiinţă mai d e cinste d e câ t cerul şi d e c â t to a tă lumea, le ia p e slugi ajutători la creaţie? 2. nu-i aşa, nu-i aşa! îngerii trebuie s ă s te a înaintea lui Dumnezeu, nu s ă creeze! Arhanghelii trebuie să-I sliyească, nu s ă participe la gândirea şi voinţa lui Dumnezeu. Ascultă ce spune Isaia despre serafimi, puteri mai mari de câ t îngerii şi arhanghelii: "L-am văzut p e Domnul şezâ n d p e scaun înalt ş i prea înălţat... ş i serafimi stă teau în ju ru l Lui. Ş a se aripi la unul ş i şa se aripi la altul: cu două îşi acopereau fe ţe le lor"10. îşi acopereau fetele pentru că nu puteau suferi strălucirea c e ie şe a din tronul lui Dumnezeu. Ce spui? Serafimii stau în jurul Lui a tâ t d e uimiţi şi spăimântati şi îl p o t privi numai datorită pogoiământului lui Dumnezeu, iar îngerii iau parte la gândirea lui Dumnezeu şi deliberează cu O? Dar a sta nu s e p oate spune! - Dar atunci, cui a spus: "Să fa cem om"? - Sfetnicului minunat, Sfetnicuiui puternic. Dumnezeului tare. Domnului păcii. Părintelui veacuiui c e va s ă fie11. Fiului Unuia-născut al lui Dumnezeu! Acestuia l-a spus: "Să fa cem om după chipul ş i asem ănarea noastră"12, n-a spus: "după chipul Meu şi al Tău" sau: "după chipul Meu şi chipul vostru", ci: "după chipul n o s t r u arătând un singur chip şi o singură asemănare. Dumnezeu şi îngerul nu au acelaşi 10. Is. 6, 1-2. 11. Is. 9, 5. 12. Fac. 1, 26. 304 SFÂNTUL IOAN GURA DE AUR chip, nici aceeaşi asemănare. Cum a r p u te a avea şi Stăpânui, şi slugile acelaşi chip şi asemănare? Deci, totul ne arată ca neadevărată sp u sa voastră. Cuvintele a ce ste a arată chip d e stăpânire, a şa cum o arată şi cuvintele care urmează. După ce a spus: "după chip şi după asem ănare", a adăugat: "...şi să stăpânească p e ştii mării"15. Dar aita e stăpânirea lui Dumnezeu, şi alta stăpânirea îngerilor. Cum p o t avea aceeaşi stăpânire şi slugile, şi Stăpânul, şi cei ce slujesc, şi Cel c e porunceşte? Dar iarăşi s e scoală alţii şi spun că Dumnezeu are a c e laşi chip ca şi noi. Aceştia înţeleg greşit cuvintele Scripturii. Scriptura n-a spus: după chipul flintei lui Dumnezeu, ci după chipul stăpânirii Lui, a ş a precum am arătat în cuvintele ce-au fost adăugate îndată de Scriptură. Că Dumnezeire a n-are chip omenesc o spu n e Pavel. Ascultă! "Bărbatul n u e ste dato r să~şi acopere capul, fiin d chipul ş i slava lui D um nezeu; iar fem eia e s te slava bărbatului14... De aceea, fem eia e ste datoare să aibă acoperăm ânt p e cap"15. Dacă apostolul ar fl vrut s ă spu n ă în a c e st text că a c e st "chip" a rată asemănarea desăvârşită cu Dumnezeu şi c ă de ace ea bărbatul s e n um eşte chip al lui Dumnezeu şi c ă Dumnezeu a re forma aceasta, atunci, după ereticii aceia, Pavel ar fl trebuit s ă sp u n ă că şi femeia e ste chip ai lui Dumnezeu, nu numai bărbatul, n u fac, oare, femeia şi bărbatul un singur tip, nu au aceleaşi trăsături, aceeaşi asemănare? - Atunci, pentru ce bărbatul s e numeşte chip al lui Dumnezeu, iar femeia nu? - Pentru c ă nu e vorba d e chipul care înfăţişează forma, ci d e chipul care arată stăpânirea, pe care îl a re numai bărbatul, nu şi femeia. Bărbatul nu-i sup u s nimănui; femeia, însă, e su p u să bărbatului, d u p ă cum spune Dumnezeu: "către bărbat întoarcerea ta şi el te va stăpâni"16. Deci, 13. Fac. 1, 26. 14. 1 Cor. 11, 7. 15. 1 Cor. 11, 10. 16. Fac. 3, 16. NOUA CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (2) 3 0 5 pentru a c e e a bărbatul e ste chip ai lui Dumnezeu, pentru că nu are pe nimeni p e ste el, după cum n id pe ste Dumnezeu nu e ste d n e v a mai mare, ci pe to a te le stăpâne şte; femeia însă e ste plecată bărbatului, pentru că e ste sup u să bărbatului. Şi iarăşi, în altă parte, Pavel spune: T iu treb uie să so cotim că Dumnezeirea e ste a sem en ea aurului sa u argintului sau pietrei!, care e ste cioplitură a m eşteşugarului sau a gândului om en esc"17. Cu alte cuvinte, Pavel spune aşa: Dumnezeirea d ep ă şe şte nu numai orice chip văzut, da r nici minte a nu-şi p oate închipui cum e ste Dumnezeu. Cum poate avea d a r Dumnezeu chip d e om, când Pavel sp u n e c ă nici mintea nu-şi p oa te închipui flinta lui Dumnezeu? Dar d e sp re chipul nostru şi forma noastră toti n e putem face uşor o idee. Aş fi vrut acum iarăşi să vorbesc despre milostenie, dar timpul nu mă lasă. De a c e e a tac. Dar vă îndemn s ă păstraţi cu sfinţenie cele sp u se şi s ă aveţi grijă s ă duceţi o viată curată, ca s ă nu veniţi Ia biserică în zadar, fără d e folos. Că pierdem negreşit viata veşnică d a c ă nu facem fapte bune, chiar dacă am păzi dreapta învăţătură: "Piu to t cel ce-Mi spune: Doamne, D o am n ei va intra in împărăţia cerurilor, ci cel c e fa c e voia Tatălui Meu, Care e s te în ceruri"18. Să facem dar voia lui Dumnezeu cu to a tă sârguinta şi râvna, ca s ă putem intra în ceruri şi ca să dobândim bunătăţile gătite celor ce-L iubesc p e Dumnezeu, pe care facă Dumnezeu ca noi toti să le dobândim, cu harul şi iubirea d e oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui, împreună şi Sfântului Duh, slavă, putere, cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 17. Fapte 17, 29. 18. Matei 7, 21. 20-0mi!ii C u v â n t u l 3* Ce înseamnă: "după asemănare"1; pentru ce nu stăpânim animalele, deşi Dumnezeu a spus să le stăpânim; este acesta semnul unei mari purtări de grijă a lui Dumnezeu 1. După cum semănătorul n-are nici un folos dacă aruncă seminţele lângă drum, to t a şa nici predicatorul nu câştigă nimic d a c ă nu d uce cuvântul său în mintea ascultătorilor, ci răsunetul glasului s ău s e pierde d o a r în aer, fără de folos pentru ascultători. Cuvintele acestea nu vi le spun c a s ă fie spuse; vi le spun ca s ă nu fiţi încântaţi numai de învăţăturile uşoare, ci s ă îndrăzniţi s ă le pătrundeţi şi pe cele mai adânci. Dacă nu coborâm în adâncul Scripturilor acum, în post, când ne sunt uşoare mădularele pentru înot, când privirea ne e mai pătrunzătoare şi netulburată d e valui viclean al plăcerilor, când duhul ne e mai treaz, c a s ă nu ne înecăm, atunci c ând vom cobori? Atunci, oare, c ând vom petrece, când vom mânca, atunci când ne vom îmbăta, când masa n e va fi plină d e bunătăţi? Dar atunci nici s ă ne mişcăm nu n e e uşor; a tâ t de tare ap a să pe suflet povara grea a desfătării! n u vedeţi că şi cei care voiesc s ă gă se a sc ă pietre preţioase nu le găsesc stân d su s pe tărm şi numărând valurile, ci da că s e coboară în adânc. Şi d o a r anevoioasă e ste o ste neala căutării, mare e ste primejdia găsirii pietrelor, iar după găsire, nici un câştig! Că ce câştig mare aduce în viaţa noastră aflarea pietrelor preţioase? Să d e a Dumnezeu s ă nu

• P.O. 54, 590-593.

1. Fac. 1, 26. NOUA CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (3) 307 aducă şi mai mari nenorociri! Da, c e e a ce răstoarnă viata noastră, c ee a ce întoarce totul pe dos nu-i altceva d e c â t ne bunia d u p ă bani. Cu toa te acestea , pescuitorii d e pietre preţioase, ca s ă câştige hrana cea de to a te zilele, îşi pun în primejdie şi sufletul, şi trupul înfruntând valurile. Aici, în adâncul Scripturilor, nu-i nici o primejdie; munca nu-i atât d e anevoioasă, ci simplă şi uşoară, pentru găsirea şi păstrarea învăţăturilor culese, riu te uita că multora li s e par uşor d e dispreţuit cele c e s e găsesc uşor! Da, în oceanul Scripturilor nu-i tulburare de valuri! Dimpotrivă, oceanul acesta e mai liniştit ca portul; nu-i nevoie s ă te cobori în sânurile întunecoase ale adâncului, nici să-ti încredinţezi mântuirea trupului furiei nesocotite a apelor! Aici lumina e mare, mai mare d e câ t lumina razelor d e soare; aici liniştea e deplină, furtuna îndepărtată, iar câştigul celor găsite în e a atât de mare, c ă nici nu-1 poate înfăţişa cuvântul. Să nu ne trândăvim dar, ci să începem căutarea! Afi auzit c ă Dumnezeu l-a făcut pe om d u p ă chipul Lui. Şi am spu s c e înseamnă: "după chip ş i după asem ănare*2. Cuvântul "după chip" nu arată a semănarea d e fiinţă, ci asemănare de stăpânire; cuvântul "după asem ănare" arată bunătatea, blândeţea, a semănarea, pe c ât e cu putinţă, în virtute cu Dumnezeu, după cum spu n e Hristos: "Fiţi a sem enea Tatălui Meu Celui din ceruri"5. După cum pe pământul a ce sta lat şi întins su n t fiare, unele mai lipsite d e ju d e ca tă , altele mai sălbatice, tot a şa şi pe latul sufletului nostru sunt gânduri, unele mai fără ju d e c a tă şi dobitoceşti; iar altele mai sălbatice şi mai crude. Trebuie da r pe a ce ste a s ă le stăpânim, s ă le biruim şi să le supunem conducerii raţiunii. - Dar cum putem birui gândurile sălbatice?, m-ar putea întreba cineva. - Ce spui, omule? îi biruim pe lei, îmblânzim sufletele, şi te îndoieşti d a c ă poti îmblânzi un gând sălbatic? Şi doar 2. Fac. 1, 26. 3. Matei 5, 45. 308 SFÂNTUL IOAN GURA DE AUR leul e ste sălbatic prin fire şi blând împotriva firii; cu tine, dimpotrivă, blândeţea e prin fire, pe când sălbăticia, împotriva firii, nu va putea, oare, omul păstra în sufletul său c e e a ce-i firesc, el, care sco a te din sufletul animalului însuşirile lui fireşti şi pune în loc însuşiri împotriva firii aceluia? Ce trândăvie! Pe lângă aceasta, cu leii mai ai şi altă greutate, că sufletul ace sto r fiare e ste lipsit d e ju d e ca tă . Cu to a te a cestea, ati văzut d e multe ori purtaţi prin piaţă lei mai blânzi ca oile; mulţi dintre cei din ateliere au pus ad e se a bani în mâna stăpânului leului, ca o răsplată pentru arta şi priceperea cu care a îmblânzit fiara. Sufletul tău însă are muite ajutoare: raţiunea şi frica d e Dumnezeu, nu-mi căuta mie scuze şi chichiţe. Este cu putintă, dacă vrei, să fii blând şi bun. "Să fa cem om după chipul ş i după asemănarea n o a stră... ş i să stăpânească fiarele"4. 2. Aici elinii s e ridică împotriva noastră şi spun că sunt mincinoase cuvintele acestea. Ei spun: "nu noi stăpânim animalele, ci ele ne stăpâ n e sc p e noi şi n e strecoară multă spaimă în suflet". - Lucrul a ce sta, mai cu seamă , nu-i adevărat. E de ajuns s ă se arate numai chipul omului, şi fiara fuge. Atât de mare frică au d e noi! Iar da că uneori ne atacă, o fac fie pentru ca s ă se apere, fie că sunt silite de foame, fie că noi le necăjim şi le silim să ne atace; dar a ce sta nu e ste un semn desăvârşit că fiarele ne stăpânesc, n u spunem că hoţii ne stăp ân e sc dacă, atunci când îi vedem că vin asupra noastră, punem mâna pe armă ca s ă ne apărăm, ci spunem că fapta ac e a sta a noastră vădeşte marea noastră purtare de grijă, ca s ă scăpăm d e hoti. Dar nu cu dovada aceasta am să apăr cuvintele Scripturii, ci cu alta, pe care e s te d e folos s ă o auziţi şi voi. Da, o spun şi eu, n e temem d e animale, ne spăimântăm d e ele şi am pierdut stăpânirea asupra lor. Dar a sta nu 4. Fac. 1, 26. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (3) 309 arată c ă e mincinoasă porunca lui Dumnezeu. La început lucrurile nu stă teau aşa. Atunci fiarele s e temeau, tremurau şi s e su puneau omului ca unui stăpân; acum, însă, ne te mem d e ele pentru că am pierdut îndrăznirea şi cinstea. - De unde ştim asta? - Din Scriptură. Iată c e sp u n e Scriptura: "Dumnezeu a a dus Fiarele la Adam ca să vadă ce n um e le va pune"5. Şi Adam n-a fugit, ca şi cum s-ar fi temut, ci a pus nume tuturor fiarelor, ca unor robi supuşi. Acesta-i sem n de stăp â nire. De aceea şi Dumnezeu, voind să arate şi prin aceasta că omul e stăp ân p e ste animale, i-a îngăduit să le pună nume; şi numele d a te de el le-au rămas. "Şi n um ele p e care l-a p u s Adam, acela a fo st n um ele lor"6, spune Scriptura. Acesta-i un semn că omul, la început, nu s e teme a de fiare. Ai doilea semn, mai lămurit de câ t acesta, e ste vorbirea şarpelui cu femeia7. Dacă omul s-ar fi temut de fiare, femeia n-ar fi stat pe loc la vederea şarpelui; a r fi fugit, n-ar fi stat să-i primească sfatul, n-ar fi vorbit cu el cu atâta linişte; ci îndată, la vederea şarpelui, s-ar fi temut şi-ar fi fugit. Aşa însă, vorbeşte cu el şi nu se teme. Deci, pe atunci nu era frica aceasta de acum. Când însă a intrat păcatul, a pierit şi cinstea aceasta. La fel ca şi între slugi: slugile vrednice sunt de temut celorlalte slugi, p e când cele cu păcate se tem de tovarăşii lor. Tot a şa şi cu omul. Câtă vreme era fără păcat şi cu îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, nu s e temea d e fiare; dar când a păcătuit, s-a temut chiar d e cele mai din urmă făpturi ale lui Dumnezeu. Dacă nu-i a şa c ee a ce spun eu, dovedeşte-mi că omul se tem e a de fiare înainte d e păcat! Dar n-ai să poti. Dacă frica d e fiare a intrat în om după păcat, apoi aceasta s e datorează tot purtării de grijă a Stăpânului. Dacă a r fi rămas întocmai cinstea d a tă d e Dumnezeu omului şi după ce 5. Fac. 2, 19. 6. Fac. 2. 19. 7. Cf. Fac. 3, 1-5. C u v â n t u l 4* Păcatul a adus pe lume trei feluri de robii; şi către cei ce ascultă predica fără luare-aminte; şi către cei ce nu-şi cinstesc părinţii 1. Ati auzit că Dumnezeu l-a făcut pe om împărat şi stăpân pe ste animale şi că i-a luat îndată împărăţia. Dar, mai bine spus, nu Dumnezeu i-a luat-o, ci el singur a pierdut a c e a stă cinste din pricina neascultării. Că cinstea d e împărat o datora numai iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Mu i-a dat-o Dumnezeu c a o răsplată pentru faptele lui, ci înainte d e facerea lui l-a împodobit cu a ce a stă cinste. Ca să nu spui că omul, după ce a fost făcut, după ce a făcut multe fapte bune, a atras asupra lui dragostea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, ca o răsplată, i-a dat stăpânirea p e ste animale. Aceasta e pricina pentru care, atunci când Dumnezeu avea să-l facă pe om, vorbeşte şi d e stăpânirea lui p e ste animale, grăind aşa: "Să fa cem om după chipul ş i după a semănarea noastră... şi să stăpânească p e s te anim alele păm ântului"l . înainte d e a avea viată, cinstea; înainte de a fi creat, cununa; înainte de a fl făcut, urcarea pe tronul cel împărătesc. împăraţii îi cinstesc p e supuşii lor când aceştia ajung la adânci bătrâneţi, după multe osteneli şi mii şi mii d e primejdii, fie în timp d e pace, fie în timp d e război. Dumnezeu n-a făcut aşa, ci îndată ce l-a făcut pe om, i-a şi d a t cinstea aceasta, arătând astfel că cinstea nu-i o răsplată a unor fapte săvârşite de om; har împărătesc, nu datorie. Primirea acestei cinstiri s e datorează numai iubirii d e oameni a lui Dumnezeu; pierderea cinstei, însă, se datorează

• P.O. 54, 593-598.

I. Fac. 1, 26. NOUA CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (4) 313 trândăviei lui Adam. După cum împăraţii iau cinstea şi dregătoria supuşilor când aceştia le calcă poruncile, to t a şa a făcut şi Dumnezeu cu omul: i-a luat omului cinstea, când I-a călcat porunca atunci când a păcătuit. Astăzi trebuie neapărat s ă vă spun că păcatul a luat omului şi o altă cinste, mare de tot, libertatea; trebuie neapărat să vă vorbesc de sp re c âte feluri de robie a adus pe pământ păcatul. Căci păcatul a înlănţuit ca un tiran firea noastră cu multe feluri d e lanţuri şi ne-a supus la fel de fel d e stăpâniri, la fel d e fel d e robii. Cea dintâi stăpânire, cel dintâi fel de robie e ste acela prin care bărbaţii au stăpânire p e ste femei. După ce omul a păcătuit, a fost nevoie de robia aceasta. înainte de păcat, înainte de călcarea poruncii, femeia era egală cu bărbatul. La facerea ei. Dumnezeu a întrebuinţat aceleaşi cuvinte ca şi la facerea bărbatului. După cum la facerea bărbatului a spus: "Să fa cem om după chipul ş i după asemănarea Noastră", şi n-a spus: "să se facă omul", to t a şa şi la facerea femeii n-a spus: "Să s e facă femeia", ci, şi acum: "Să-i fa cem lui ajutor 2; şi nu numai ajutor, ci "ajutor a sem en ea lui"5. Aceste cuvinte arată iarăşi egalitatea dintre femeie şi bărbat. Dumnezeu ne-a dat, ca ajutoare la nevoile vieţii noastre animalele; dar, ca să nu socoteşti că şi femeia e ste unul dintre aceşti robi ai bărbatului, uită-te la deosebirea pe care o face Dumnezeu. Ascultă! "A a dus anim alele înaintea Iui Adam4... dar n u s-a g ă sit qjutor a sem en ea Iui"5. - Cum? Calul nu-i ajutor? Nu luptă cu noi în războaie? Boul nu-i ajutor? riu trage plugul, nu s e o sten e şte împreună cu noi la semăna t? Măgarul şi catârul nu-s ajutoare? riu ne ajută la d u cerea poverilor? 2. Fac. 2, 18. 3. Fac. 2. 18. 4. Fac. 2. 19. 5. Fac. 2. 20. 314 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - Dar tocmai ca s ă nu grăieşti aşa, tocmai d e a c e e a Dumnezeu lămureşte deosebirea dintre ajutor şi ajutor. Că n-a sp u s de spre animale numai atât, că nu i s-a găsit ajutor, ci că "n u i s-a găsit ajutor a sem en ea lui". Tot a şa şi la fac erea femeii, n-a spus numai atât: "Să-i facem lui ajutor", ci: "Să-i fa cem lu i aju to r a sem en ea lui". Aceasta înainte de păcat. După păcat. Dumnezeu îi spu n e femeii: "Către bărb a tu l tău întoarcerea ta, ş i e l te va stăpâni'®. Cu alte cuvinte Dumnezeu îi spune: "Te-am făcut egală cu bărbatul, d a r nu te-ai folosit bine d e cinstea aceasta? Coboară-te, dar, şi supune-teî n-ai vrut s ă fii liberă, primeşte robia! n-ai ştiut să fii stăpână! Cu fapta ai arătat-o! Fii supusă, cunoaşte-1 pe bă rbat d e stăpân! "Către bărbatul tău întoarcerea ta, ş i el te va stăpâni!". Vezi şi în a ce asta iubirea d e oameni a lui Dumnezeu! Ca s ă nu socoteşti, la auzul cuvintelor "el te va stăpâni", că stăpânirea lui e ste împovărătoare. Dumnezeu a vorbit mai întâi d e purtarea d e grijă a bărbatului fată de femeie, spunând: "Către bărbatul tău întoarcerea ta", adică: el va fi scăparea ta, limanul tău, tăria ta! Ţi-l dau, spune Dumnezeu, ca, în to a te necazurile ce vor veni p e ste tine, la el s ă te întorci, la el s ă fugi. Dar nu numai atât! Dumnezeu i-a unit pe unul d e aitul cu nevoile fireşti ale fiecăruia, ca şi cu un lant d e nesfărâmat, punând în jurul lor lanţul poftei. Ai văzut cum păcatul a adus p e lume supunerea unuia fată d e celălalt? Dar purtătorul d e grijă şi preaînteleptul Dumnezeu a făcut şi lucrul a cesta spre folosul nostru! Ascultă c ă şi Pavel vorbeşte d e a c e a stă supunere, ca s ă cunoşti iarăşi armonia dintre Vechiui şi noul Testament! "Femeia, sp u n e el, să în v eţe în linişte, cu toată ascultarea'n . Ai văzut c ă şi el a supus pe femeie bărbatului? Dar a şte ap tă s ă auzi şi pricina. - Pentru ce "cu toată ascultarea"? - "Pentru că fem eii, spune Pavel, nu-i îngădui să înveţe'®- 6. Fac. 3, 16. 7. 1 Tim. 2, 11. 8. 1 Tim. 2, 12. J NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (4) 315 - De ce? - Pentru că l-a învăţat o dată rău pe Adam. "Şi n ici să fie fem eia stăpână asupra bărbatului"9. - De ce? - Pentru c ă l-a stăpânit o da tă răuî "Ci să stea în lin iş te r 10. - Dar spune-ne, Pavele, şi pricina. - "Pentru c ă Adam, ne răspunde Pavel, n-a fo st înşelat; ci femeia, fiind înşelată, a căzut în călcare d e poruncă"11. "De aceea Dumnezeu a coborât-o d e p e scaunul învăţătoresc. Cel care nu ştie s ă înveţe, s ă înveţe! Iar dacă n-ar vrea s ă înveţe, ci vrea să înveţe pe alţii, s e pierde şi pe el, şi pierde şi pe cei pe care-i învaţă". Aşa s-a întâmplat atunci şi cu femeia. Deci, din cele spuse până acum s e vede că femeia e ste supusă bărbatului; şi a fost sup u să din pricina păcatului. Dar vreau s ă auzi şi cuvintele: "Către bărbatul tău întoarcerea ta, ş i e l te va stăpâni". 2. Vreau s ă vezi că Pavel vorbeşte şi de a c e a stă purtare d e grijă; că Pavel uneşte stăpânirea cu dragostea. - Unde face asta? - în Epistola către Efeseni spune: "Bărbaţilor, iubifi-le p e fem eile voastre"12. Iată în a c e st text cuprinse şi cuvintele: "Către bărbatul tău întoarcerea ta". Şi mai spu n e Pavel: "iar fem eia să s e team ă d e bărbat"15. Iată în a ce ste cuvinte şi cuvintele: "Şi el te va stăpâni". Ai văzut că stăpânirea nu-i împovărătoare când stăpânui o iubeşte din tot sufletul pe a ceea pe care o stăpâneşte, pe femeie, când supunerea e unită cu dragostea? Astfel, povara robiei e ste desfiinţată. Deci, neascultarea de poruncă, păcatul, a adus în lume cel dintâi fel d e robie, n u te uita la a ce e a că Dumnezeu a 9. 1 Tim. 2, 12. 10. 1 Tim. 2, 12. 11. 1 Tim. 2. 14. 12. Efes. 5, 25. 13. Efes. 5, 33. 316 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR prefăcut a ceastă robie într-un lucru d e trebuinţă, ci la aceea că păcatul a d a t na ştere robiei. Mai este, însă, un al doilea fel d e robie, mai împovărător de câ t cel dintâi. Şi a cesta are început şi pricină tot păcatul. După potopul din timpul lui Noe, după înecul acela o b ştesc al întregii lumi, după prăpădul acela. Ham a păcătuit fa(ă d e tatăl său. L-a văzut pe tatăl său gol; şi l-a dezgolit şi mai mult, spunând lucrul a ce sta fraţilor lui14. Din pricina ace a sta a ajuns slugă fraţilor săi. Răutatea voinţei a pângărit nobleţea firii. Şi pe bună drepta te Scriptura ia apărarea dreptului n o e în multe locuri; dar, mai bine spus, îi iartă lui n o e totul cu un singur cuvânt: "Şi a în cep u t Noe, spu n e Scriptura, să fie om lucrător d e p ăm â n t"15. Cuvântul "a în cep u t" e ste o scuză puternică pentru beţia lui. n o e nu ştia cât vin trebuie s ă bea, nici cum să-l bea, curat sau amestecat cu apă, nici când să-l bea: îndată ce l-a scos din lin sau după oarecare vreme. Scriptura, deci, prin cele spuse îi ia apărarea. Dar fiul lui, acela pe care n o e l-a sc ăp a t de înec - căci datorită cinstei tatălui n-a pierit cu ceilalţi oameni în potop - a adus ocară tatălui său; nu s-a uitat că-i e ste tată, nu şi-a amintit că l-a sc ăp a t d e înec, nu l-a înteleptit frica uitându-se la rămăşiţele urgiei lui Dumnezeu, la urmele vii încă ale nenorocirii, nu l-au înspăimântat cele ce s e petrecuseră. De a ce e a un înţelept sfătuieşte, zicând: "Nu te slăvi întru n ecin stea tatălui tău! Că n ecin stea tatălui tău nu-ţi e ste slavă"16. Dar Ham nici a sta n-a ştiut-o, ci a săvârşit un păcat fără iertare, lipsit d e apărare. De a cee a, p e deap sa păcatului a fost robia; a ajuns rob fraţilor lui; prin răutatea voinţei a pierdut nobleţea firii. Acesta-i al doilea fel d e robie. Vrei să-l afli şi p e al treilea? Acesta e mai împovărător şi mai înfricoşător d e câ t cele două d e mai înainte. Pentru 14. Cf. Fac. 9, 21-23. 15. Fac. 9, 20. 16. Int. Sir. 3, 10. NOUA CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (4) 3 1 7 că oamenii nu s-au cuminţit cu cele dintăi două feluri de robie. Dumnezeu a înmulţit legăturile robiei. - Care e s te al treilea fel d e robie? - Este robia p e care o pun asupra oamenilor stăpânitorii, conducătorii, cei puternici. Acest fel d e robie nu-i la fel cu robia femeii, nici la fel cu robia slugilor, ci cu mult mai înfricoşător. Pretutindeni vezi săbii ascuţite, călăi, pedepse, chinuri, osândă, putere asupra vieţii şi morţii. Că şi a c e st fel d e robie a venit în chip n e ce sar tot din pricina păcatului, ascultă-1 pe Pavel, că drept cugetă la el. "Dacă vrei să nu-ti fie team ă d e stăpânire, spu n e el, fă binele, şi vei avea laudă d e la e a .17... dar dacă faci ră u l tem e-te; că n u în zadar poartă sa b ie"18. Vezi că stăpânitorul şi sabia există din pricina celor care fac râu? Ascultă iarăşi că Pavel lămureşte şi mai mult gândul acesta: "pentru că e răzbunare a m â n iei Lui asupra celui ce fa c e răul"19. M-a spus: "nu în zadar e ste stăpânitor". - Dar cum? - "nu în zadar poartă sabie". A pus p e ste tine ju d e c ă to r înarmat. După cum un ta tă iubitor, când vede că din pricina dragostei lui părinteşti copiii lui nu-1 ascultă şi-l dispreţuiesc, îi dă, to t datorită bunătăţii lui, pe mâna unor pe dagogi şi dascăli aspri; to t a şa şi Dumnezeu, când a văzut că oamenii îl dispreţuiesc, i-a dat, pentru b ună tatea Lui, pe mâna stăpânitorilor, ca unor pedagogi şi dascăli, ca să-i întoarcă de la trândăvia lor. Dar da că vrei, am să-ţi dovedesc şi cu Vechiul Testament că din pricina răutăţii noastre a fost nevoie d e această robie. Un profet, mâniat pe păcătoşi, grăieşte aşa: "Vei tăcea, oare, când va înghiţi necredinciosul p e cel drept? Vei face, oare, p e oam eni precum su n t p eştii mării sau târâtoarele care n-au stăpân?'*20. De a c e e a d a r avem stăpânitor, 17. Rom. 13, 3. 18. Rom. 13, 4. 19. Rom. 13, 4. 20. Avac. 1, 13-14. 318 SFÂNTUL IOAN GURA DE AUR ca s ă nu fim ca târâtoarele; d e a c e e a avem conducător, ca s ă nu n e înghiţim unii pe alţii ca peştii. După cum doctoriile su n t pentru boli, to t a şa şi pedep se le sunt pentru păcate. Că cel c e vieţuieşte virtuos n-are trebuinţă d e jugul stăpânitorului, sp u n e Pavel. Ascultă: "Iar dacă vrei să n u te tem i d e stăpânire, fă b in ele, ş i vei avea laudă d e Ia e a '21. "Stăpânitorul, sp u n e Pavel, e ste omul care s e uită la tine. Dacă eşti cumsecade, nu numai c ă se uită la tine, ci te şi laudă". Dar pentru ce vorbesc eu d e nevoia d e stăpânitor, când oamenii care caută s ă trăiască înţelept su n t superiori şi altora mai mari d e câ t ei? Stăpânitorii stăpânitorilor su n t legile. Ei bine, omul drept şi bun nu are nevoie nici de legi. Ascultă-1 pe Pavel! Spune şi el: "Legea n u e ste p u să p en tru cel drept'*22. Dacă p e ste drept nu e ste lege, apoi cu mult mai mult p e ste drep t nu e ste stăpânitor. Acesta e al treilea fel d e robie. Şi el îşi are rădăcina to t în p ă ca t şi răutate. 3. Dar a ş p u te a fi întrebat: - Atunci, pentru c e Pavel spune: T iu e ste stăpânire decât d e la Dumnezeu'*25? - Dumnezeu a făcut a ceasta sp re folosul nostru. Păcatul a adus în lume a c e a stă robie, dar Dumnezeu a întrebuinţat- o spre folosui nostru. Şi d u p ă cum nevoia d e doctorii vine din pricina bolilor, iar întrebuinţarea doctoriilor, prin înţelepciunea doctorilor, to t a şa şi nevoia robiei a venit din pricina păcatului, iar întrebuinţarea spre folos a robiei, prin înţelepciunea lui Dumnezeu. Dar treziţi-vă, aruncaţi nepăsarea! Pentru cine grăiesc eu? Eu vă vorbesc de sp re Scriptură, iar voi v-aţi luat privirea d e la mine şi vă uitaţi la candele şi la cel care aprinde candelele. Cât d e mare nepăsare, s ă mă lăsaţi pe mine, şi s ă vă uitaţi la cel care aprinde candelele! Lumină aprind şi eu! Lumina din Scripturi! Iar pe limba m e a arde candelă! Candela învăţăturii. E mai mare şi mai bună lumina limbii 21. Rom. 13, 3. 22. 1 Tim. 1, 9. 23. Rom. 13, 1. NOUA CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (4) 3 1 9 mele d e c â t lumina candelei! riu aprind ca acela o feştilă înmuiată în ulei! Aprind, cu dorul ascultării predicii, suflete înmuiate în bună-credinţă! Vorbea odinioară şi Pavel în camera d e su s24. Dar nimeni s ă nu c readă că mă compar cu Pavel! Mu su n t atât d e lipsit d e minte. Ci, ca s ă ştiţi câtă râvnă trebuie să arătaţi când ascultaţi predica! Vorbea, dar, Pavel în camera d e sus, şi s e lăsase seara, ca şi acum, şi erau candele în camera d e sus. Apoi Eutihie a căzut d e la fereastră; c ăd e re a lui n-a risipit adunarea, nici moartea lui n-a pus capăt adunării. Atât erau de ţintuiţi în ascultarea cuvintelor dumnezeieşti, că nici n-au simţit căderea. Voi, însă, n-ati văzut nimic străin, nimic ciudat, ci un om care îşi făcea lucrul lui obişnuit, şi v-ati îndreptat privirile în altă parte. Ce iertare merită fapta aceasta? nimeni, dar, iubiţilor, s ă nu so co te a sc ă împovărătoare mustrarea mea. n u vă mustru din ură, ci din purtarea d e grijă ce o am pentru voi; "Mai vrednice d e credinţă s u n t rănile fă c u te d e p rieten i d ecâ t sărutările binevoitoare d a te d e vrăjmaşi*25. Treziti-vă, deci, rogu-vă! Lăsaţi lumina candelei şi fiţi cu luare-aminte la lumina dumnezeieştilor Scripturi! Vreau acum s ă vă vorbesc d e un alt fel d e stăpânire. Acesta nu-şi are pricina în păcat, ci în însăşi firea omenească. - Care-i ac e st fel de stăpânire? - Stăpânirea pe care o au părinţii asupra copiilor. O cinste ca aceasta este o răsplată d ată de copii părinţilor. De aceea şi spune un înţelept: "Slujeşte celor ce te-au n ă scu t ca unor stăpâni'Q- 6. Apoi adaugă şi pricina, spunând: "Ce ai p u tea să le dai în schim b pentru cele da te f/e?*27. Dar ce anume nu poate să dea copilul tatălui său? nimic altceva decât aceea că tu nu poţi să-i naşti, cum te-au născut ei p e tine! 24. Cf. Fapte 20, 7-9. 25. Pilde 27, 6. 26. Int. Sir. 3, 7. 27. Int. Sir. 7, 29. I 320 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Aşadar, pentru că nu putem face a ceasta, s ă prisosim în alt chip, prin cinstea pe care le-o dăm părinţilor nu numai datorită legii firii, dar, înainte de fire, datorită fricii de Dumnezeu. Da, Dumnezeu d o re şte foarte mult ca părinţii s ă fie cinstiţi d e copii. Pe cei care fac a c e a sta îi răsplăteşte cu mari bunătăţi şi daruri, iar pe cei care calcă legea, pe aceia îi p ed ep se şte cu p ed ep se cumplite şi mari. "Cel c e va grăi d e rău p e tatăl sa u p e m am a sa, sp u n e Scriptura, cu m oarte să s e om oare"28; iar despre cei care-şi cinstesc părinţii Scriptura spune aşa: "Cinsteşte p e tatăl tău ş i p e mama ta, ca să-fi fie tie b in e ş i să trăieşti m u lt p e pământ'*29. Dumnezeu d ă ca răsplată celor ce-şi cinstesc părinţii ceea c e e ste socotit ca cel mai mare bun: bătrâneţi fericite şi viaţă îndelungată; iar ca p ed eapsă d ă celor ce-şi ocărăsc părinţii c e e a ce p a re a fi cel mai mare rău: moartea înainte de vreme. Pe unii îi atrage spre dragostea d e părinţi prin făgăduinţa cinstei; iar pe alţii, pe cei care nu vor, îi face s ă s e lase d e ocări prin frica d e pedeapsă. Dumnezeu nu porunceşte numai atât, să fie omorât fiul hulitor, nici nu porunceşte să-l ia călăii tribunalului, să-l d u c ă prin piaţă şi să-i taie capul afară din oraş, ci însuşi tatăl lui să-l ad u c ă în mijlocul oraşului şi s ă fie crezut pe cuvânt fără altă probă. Şi p e bună dreptate! Omul care a voit să-şi cheltuiască pentru copilul lui totul, şi averea, şi trupul lui, n-ar p u te a să-şi învinuiască fiul d a c ă n-ar fi mare ocara. îl aduce, deci, în mijlocul oraşului; apoi cheamă to t poporul şi spu n e vina. Toţi cei care aud iau câte o piatră şi o aruncă în fiul care şi-a ocărât părinţii. Legiuitorul nu vrea ca locuitorii oraşului să privească numai pedepsirea copilului, ci ca fiecare, având în dreapta lui piatra pe care o aruncă asupra hulitorului, s ă aibă îndestulătoare amintire spre îndreptare. Dar legiuitorul nu ne arată numai asta, ci şi altceva: cel care-şi ocărăşte părinţii nu-i ocărăşte numai p e ei, ci p e toţi oamenii. De 28. leş. 21, 17. 29. leş. 20, 12. NOUA CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (4) 3 2 1 a ce ea, îi cheamă pe toti s ă ia parte la pedeapsă, ca şi cum p e toti i-ar fi ocărât. Stă împrejur to t poporul şi to t oraşul, ca toti s ă înveţe, chiar cei care n-au nici o legătură cu cel ocărât, s ă s e revolte împotriva celor ce-şi ocărăsc părinţii, ca şi când ar fl fost ocărâti toti oamenii; ca toti s ă înveţe să-l alunge p e un astfel de om, ca p e o ciumă şi boală obştească, nu numai din oraş, ci şi din viaţă. Da, un om ca a ce sta e ste duşman o b şte sc al tuturor oamenilor şi al lui Dumnezeu, şi al firii, şi al legilor, şi al vieţii noastre, al tuturor. De a c e e a Dumnezeu porunceşte c a toti s ă ia parte la pedepsire, ca toti să curătească oraşul. Să vă facă D umnezeu parte d e multe bunătăţi, c ă ati a scultat cu a tâta atenţie cele sp u se despre copiii care-i grăiesc d e rău p e părinţi. I-ati alungat cu strigăte în loc d e pietre. Aceasta e dovada dragostei mari p e care flecare dintre voi o are pentru tatăl său. Că atunci, mai cu seamă, obişnuim s ă preţuim legile care îi ped ep se sc pe păcătoşi, când nu ne ştim cu p ăcate pe cuget. Pentru to a te a c e ste a să-I mulţumim Iubitorului d e oameni Dumnezeu, Care Se îngrijeşte d e viata noastră. Care poartă d e grijă şi d e părinţi, şi d e copii, şi rânduieşte toate sp re mântuirea noastră. Lui I s e cuvin slava, cinstea şi închinarea. Amin. 21-Omilii C u v â n t u l 5* Nu suntem pedepsiţi din pricina lui Adam; mai mari sunt bunătăţile decât relele aduse de Adam, dacă luăm seama de noi înşine; şi împotriva celor care trec cu vederea pe cei săraci 1. Poate c ă voi socotiţi că am spu s to t c e trebuia de spre stăpânire, dar eu văd că a mai rămas încă mult rod de cules. Să nu vă descurajaţi, rogu-vă, până ce nu culegem to t rodul. Şi vierii, când văd butucii d e vii plini d e frunze şi încărcaţi d e mult rod, nu taie numai strugurii care s e văd, ci intră înlăuntrul butucului, dau la o parte coardele şi ridică frunzele, ca s ă nu rămână ascu n să su b frunze nici o bobită d e strugure. Să nu păreţi mai leneşi ca vierii, nici să nu plecaţi până nu cuiegeti tot rodul. Mai ales că osteneala e a mea, iar rodul, al vostru. Le-am învinuit ieri pe femei, dar, mai bine spus, nu pe femei, ci p e Eva, căci prin păcatul ei a adus p e pământ robia1. Femeile m-ar p utea întreba: - Pentru c e suntem noi osândite, când Eva a păcătuit? Păcatul a fost al unei singure persoane. De c e atunci osând a s e întinde p e ste to t neamul? - Asta a r putea-o spu n e şi robii: De ce a trecut p edeaps a la to t neamul omenesc, când numai Canaan l-a insultat p e tatăl lui? La fel a r putea obiecta şi cei care s e tem de stăpânitori: Pentru ce s ă plecăm noi gâtul su b jugul stăpâ nirii, când alţii su n t răi?

• P.O. 54, 599-604.

1. Cf. Fac. 2, 6-7. NOUA CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (5) 323 Ce le putem răspunde tuturor acestora? Răspunsul la toate a c e ste întrebări e ste unul: Cei d e mai înainte au păcătuit, dar, prin neascultarea lor, au adus în lume robia; şi o da tă adusă în lume, cei de mai târziu, prin păcatele lor, au întărit robia care a fost adusă. Dacă aceştia ar p u te a dovedi că n-au făcut nici un păcat, p o a te că obiecţia lor a r părea bună. Dar d a c ă şi ei sunt vinovaţi de multe păcate, cuvântul lor d e apărare e ste d e prisos. Eu n-am spu s c ă păcatul nu mai ad u ce d e aici înainte robie, ci c ă orice păcat e ste legat împreună cu robia şi că însuşi păcatul e ste de vină, nu cutare fel d e păcat. După cum toate bolile d e nevindecat aduc moartea, d ar nu to a te bolile sunt d e aceeaşi natură, to t a şa şi păcatele: to a te na sc robia, d a r nu to a te sunt d e aceeaşi natură. A păcătuit Eva atingându-se de pom, şi a fost osândită pentru aceasta. De a ceea, caută s ă nu faci tu iarăşi un alt p ă ca t mai cumplit p o a te de câ t acela. Acest lucru se cuvine s ă fie spus şi robilor, şi celor supuşi stăpânitorilor. Cei dintâi au adus păcatul; dar cei care au venit după ei au menţinut puterea robiei prin păcatele lor. Dar pot şi în alt chip s ă ap ăr cuvintele Scripturii, anume prin a c e e a că mulţi, întorcându-se sp re virtute, au scăpa t din robie. Şi dacă vrefi, s ă vorbim întâi d e femei, ca s ă vedeţi că fericitul Pavel, care a pus lanţuri în jurul femeii, însuşi el le dezleagă lanţurile: "Dacă o fem e ie are bărbat necredincios, spune el, ş i acesta vo ieşte să locuiască cu ea, să nu-1 la se"2. - Pentru ce? - Pentru că, sp u n e mai departe Pavel: "Ce ştii tu, fe m eie, dacă îti vei m â n tu i bărbatul?"5. - Dar cum îl p oate mântui femeia pe bărbat?, a ş putea fi întrebat. - învăţându-1, catehizându-1, povătuindu-1 către bunacredinţă. 2. 1 Cor. 7, 13. 3. 1 Cor. 7, 16. 324 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - Dar ieri spuneai, fericite Pavel: "Femeii nu-i îngădui să învefe"4. Cum o faci iarăşi învăţător bărbatului? - Când spun a c e a sta nu m ă contrazic deloc, ci su n t în deplin acord cu mine însumi, răspunde Pavel. Ascultă pentru care pricină nu-i îngăduie femeii s ă înveţe p e alţii şi pentru care pricină o urcă iarăşi p e scaunul învătătoresc, sp re a vedea înţelepciunea lui Pavel. Bărbatul s ă înveţe p e femeie!, spu n e Pavel5. - De ce? - Pentru că bărbatul n-a fost înşelat! "Adam, sp u n e Pavel, n-a fo s t înşelat'®. Femeia, spu n e mai departe Pavel, s ă fie învăţată d e alţii. - De ce? - Pentru că "femeia a fo s t amăgită'7. Când femeia, spune Pavel, a fost amăgită, a ajuns călcătoare d e poruncă. Acum, însă, dimpotrivă; când bărbatul e ste necredincios şi femeia credincioasă, deci, s ă înveţe femeia p e bărbat. - De ce? - Pentru că nefiind amăgită, e credincioasă. Aşa că bărbatul s ă fie învăţat d e ea, pentru că el a fost înşelat, pentru că e necredincios! "S-au schimbat învăţătorii, s ă s e schimbe şi stăpânirea", spu n e Pavel. Ai văzut că în to a te cazurile robia e ste o urmare a înşelăciunii, a păcatului, nu a firii? La început a venit înşelăciunea la femeie, şi înşelăciunii i-a urmat supunerea. S-a m utat mai târziu înşelăciunea la bărbat, s-a mutat şi supunerea. După cum la început Dumnezeu a încredinţat bărbatului mântuirea femeii, pentru că a fost înşelată, grăind aşa: "Către bărbatul tău întoarcerea ta, ş i e l te va stăpâni'®, tot a şa şi aici, când femeia e credincioasă şi a re b ă rba t necredincios, Pavel încredinţează femeii mântuirea bărbatului, 4. 1 Tim. 2, 12. 5. Cf. 1 Cor. 14, 35. 6. 1 Tim. 2, 14. 7. 1 Tim. 2, 14. 8. Fac. 3, 16. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (5) 3 2 5 zicând: "Ce ştii tu, fem eie , dacă Ui vei m â n tu i bărbatul?'®. Poate fi, oare, o dovadă mai puternică decât aceasta că ro bia e ste o consecinţă a păcatului, şi nu a firii? Acelaşi lucru s e p oate spu n e şi despre robi. "Ai fo s t ch em a t fiin d rob? Nu te îngriji!"10, spu n e Pavel. Vezi că arată iarăşi că robia e ste un simplu nume, când are alături d e e a virtutea? "Ci fo lo se şte -te m a i m u lt, chiar dacă ai p u tea să d evii liber"11, adică: "rămâi rob". - De ce? - "Pentru că cel ce e ste ch em a t rob în Dom nul e ste un liberat al Domnului"12. Ai văzut că robia e s te numai un nume, pe când liberta te a e ste o realitate? - Dar d e ce l-a lăsat s ă rămână rob? - Pentru ca s ă afli măreţia libertăţii. După cum a fost un lucru mal minunat păstrarea nevătămată, în mylocul focului, a trupurilor celor trei tineri d e c â t stingerea focului cuptorului13, to t a şa e ste cu mult mai mare şi mai minunat s ă fli liber, rămânând rob, d e c â t s ă pui c ap ă t robiei. De a c e e a Pavel spune: "Foloseşte-te m al m u lt, chiar dacă ai p u te a să ajungi liber"14. Cu alte cuvinte, Pavel spune: "Rămâi rob, căci ai libertatea cea adevărată!". 2. Vrei s ă vezi că acelaşi lucru s e pe tre c e şi cu cei supuşi stăpânitoriloi? împărat e ra Mabucodonosor; a aprins cuptorul ta re d e to t şi i-a ad u s înaintea lui p e cei trei tineri; e rau tineri, singuri, fără apărare, robi, prinşi d e război, fără patrie. - Şi ce a sp u s împăratul? 9. 1 Cor. 7, 16. 10. 1 Cor. 7, 21. 11. 1 Cor. 7, 21. 12. 1 Cor. 7, 22. 13. Cf. Dan. 3, 8-28. 14. 1 Cor. 7, 21. 326 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - "Este oare adevărat, Şadrac, Meşac, Abed-Nego, că zeilor m e i nu le sliyiţi, ş i nici chipului celui d e aur p e care l-am ridicat n u vă închinaţi?"15. - Şi ce au răspuns aceia? - Uită-te că virtutea i-a făcut mai împăraţi decât împăratul şi le-a a ră tat mai înălţat cugetul! Că nu i-au vorbit c a unui îm p ă ra t ci i-au răspuns cu a tâta îndrăznire, ca şi cum ar fi vorbit cu un supus. "Nu e ste lucrul nostru, au spu s ei, să răspundem împăratului p en tru cuvântul a cesta" 16. îti vom face dovada nu cu cuvântul, ci cu faptele. "Este D um nezeu în ceruri p u tern ic şi El p o a te să n e izbăvească" 17. I-au adus aminte împăratului d e binefacerile p e care le primise d e la Daniel, că au grăit aceleaşi cuvinte p e care le grăise atunci şi profetul. - Dar ce-i sp u se se Daniel? - "Cuvântul p e care îl cere împăratul n u e ste răspunsul da t d e magii gazarinenilor ş i caldeilor! Ci e ste D um nezeu în cer. Care descoperă tainele"18. Cei trei tineri, deci, îi amintesc aceste cuvinte ca să-l îmblânzească. Apoi spun: "Iar d e nu, cu n o scu t să-ţi fie ţie, împărate, că zeilo r tăi nu Ie slq jim ş i chipului d e aur p e care l-ai ridicat n u n e închinăm !"19. Uită-te la înţelepciunea tinerilor acelora! Pentru c a cei d e fată să nu aducă vină lui Dumnezeu c ă e ste slab, dacă s-ar întâmpla s ă moară când vor fi aruncaţi în cuptor, Iuându- o înainte, au mărturisit puterea Lui, spunând: "Este Dumn e ze u în ceruri. Care p o a te să n e izbăvească"; şi, iarăşi, ca s ă nu creadă că slujesc lui Dumnezeu pentru plată sau răsplată, dacă ar scăpa din ghearele focului, au adăugat: "Iar d e n u, cu n o scu t să-ţi fie ţie, împărate, că zeilo r tăi nu 15. Dan. 3, 14. 16. Dan. 3, 16. 17. Dan. 3, 17. 18. Dan. 2, 27-28. 19. Dan. 3, 18. NOUA CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (5) 327 slu jim ş i chipului d e aur p e care l-ai ridicat n u n e închinăm!". în acelaşi timp au predicat şi puterea Lui, şi au arătat şi îndrăznirea sufletului lor, ca să nu-i grăiască cineva de rău, după cum diavolul l-a grăit de rău pe Iov. - Dar c e a spus diavolul de sp re Iov? - "Tiu în zadar Te cinsteşte Iov! Ai ocrotit cele din afară şi c ele dinlăuntru ale lui*20. Deci, ca s ă nu poată spune cineva şi despre ei tot aşa, tinerii aceia au luat-o înainte şi au închis gura cea neruşinată. Dar, d u p ă cum spuneam, da că eşti virtuos, eşti mai împărat d e c â t toti împăraţii, chiar de-ai fl prins d e război, chiar de-ai fl rob, chiar de-ai locui în pământ străin. Ai văzut că e ste desfiinţată şi robia femeilor, şi a slugilor, şi a supuşilor? Haide să-ti a răt că scapă omul şi de frica fiarelor! L-au aruncat cândva pe Daniel în groapa cea din Babilon21; leii însă nu îndrăzneau s ă s e atingă de el. Au văzut în el strălucind icoana a c e e a veche şi împărătească, au văzut în el trăsăturile acelea pe care le vedeau fiarele în Adam înainte de păcat; au venit la Daniel cu aceeaşi supuşenie cu care veniseră la Adam atunci când le-a pus nume. Şi nu numai cu Daniel s-a întâmplat lucrul acesta, ci şi cu fericitul Pavel. A căzut şi el într-o insulă locuită de barbari şi stă te a lângă foc de s e încălzea; apoi, din gătejele puse p e foc, a sărit o viperă şi s-a prins d e mâna lui22. - Şi ce s-a întâmplat? - A căzut vipera îndată, n-a găsit păcat, a şa că nici n-a putut să muşte; ci d u p ă cum noi, când vrem s ă n e căţărăm p e o stânc ă netedă, şi nu găsim d e ce s ă ne prindem, cădem îndată în marea sau prăpastia d e su b picioarele noastre, tot a şa şi fiara aceea, având dedesubtul ei focul şi negăsind sprijin păcatul unde să-şi înfigă dinţii, a căzut în foc şi a pierit. 20. Iov 1, 9-10. 21. Cf. Dan. 6, 16-23. 22. Cf. Fapte 28, 1-6. 328 SFÂNTUL IO AN GURĂ DE AUR Vrei să-ti spun şi al treilea chip d e apărare a cuvintelor Scripturii? Cel dintâi chip e ste că n-au păcătuit numai cei dintâi oameni, ci şi cei d e d u p ă ei. Al doilea chip, că cei care săvârşesc fapte d e virtute simt meii uşor povara ju g u lui robiei, chiar când su n t în viata aceasta; dar, mai bine spus, chiar scap ă cu totul d e robie, a şa cum am a ră tat şi cu femeile, şi cu supuşii, şi cu fiarele. Al treilea chip, că Hristos la venirea Lui, ne-a făgăduit bunătăţi mai mari d e cât bunătăţile pe care ni le-au pierdut cei care au păcătuit la început. "Spune-mi, pentru ce te plângi?, n e spu n e Hristos. Că păcatul lui Adam te-a scos din paradis? Fă fapte bune, râvn e şte virtutea, şi-ti deschid nu raiul, ci cerul! Mu te las s ă suferi vreo pagubă din pricina neascultării celui întâi-zidit! Te plângi că ti s-a luat stăpânirea a supra animalelor? Iată, îti supun demonii, d o a r fii cu luare-aminte: "(Călcaţi p e ste şerp i ş i p e s te scorpii ş i p e ste toată p u terea vrăjmaşului25. H-a sp u s ca d e sp re fiare: "stăpâniţi", ci: "călcaţi", dând o stăpânire şi mai mare. 3. De a c e e a şi Pavel n-a spus: "Dumnezeu îl va supune pe Satana sub picioarele voastre", ci: "Dum nezeu va zdrobi p e Satana su b picioarele voastre'*24, n u c a mai înainte: "Acela (sămânţa ei) va p ândi capul tău, ş i tu vei p â n d i călcâiul lui'*25, ci biruinţă deplină, victorie curată, pierdere, zdrobire, pieire desăvârşită a vrăjmaşului. "Te-a supus, sp u n e meii departe Hristos, femeie, Eva bărbatului? Dar Eu te fac egaiă nu numai cu bărbatul, ci, da că vrei, egală chiar cu îngerii! Te-a lipsit d e viata aceasta? Dar Eu ti-o dăruiesc şi pe c e a viitoare, cea fără d e bătrâneţe şi fără de moarte, cea plină d e nenumărate bunătăţi!". nimeni, deci, s ă nu s e socotească păgubit d e cei d e mai înainte. Că da că am vrea s ă trecem pe dinainte to a te bună- 23. Luca 10, 19. 24. Rom. 16, 20. 25. Fac. 3, 15. NOUA CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (5) 329 tătile câte vrea s ă ni le d e a Dumnezeu, vom găsi că bunătăţile su n t cu mult mai mari d e câ t cele pe care le-am pierdut. Cele sp u se p ână acum le fac lămurite şi pe celelalte. Adam a adus pe lume o viată plină d e trudă; Hristos ne-a făgăduit o viată d e unde au fugit durerea, întristarea şi suspinarea; făgăduieşte că n e dăruieşte împărăţia cerurilor. "V eniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, sp u n e El, d e m o şte niţi împărăţia cea pregătită vouă d e la întem eierea lumii. Că am flăm ânzit ş i Mi-aţi d a t să mănânc; am în seta t ş i Mi-aţi dat să beau; străin am fo st ş i M-aţi primit; gol am fo st şi M-aţi îmbrăcat; în tem niţă, ş i aţi ven it la Mine,/25a. Auzi-vom şi noi, oare, a c e ste fericite cuvinte? n-aş pute a susţine cu tărie. Că mare e s te n ep ăsa rea noastră fată d e cei săraci! E vreme d e post; multe su n t sfaturile mântuitoare, neîntrerupte rugăciunile, iar slujbele, în fiecare zi. Şi care-i folosul unei a tât d e mari strădanii? Mid unul! Plecăm d e aici văzându-i p e săraci rânduiţi în şir unul după altul, de o parte şi d e aita, dar trecem p e lângă ei fără milă, ca şi cum am vedea coloane, nu trupuri omeneşti; a şa ne grăbim spre casă, d e parcă am vedea statui neînsufleţite, nu oameni care răsuflă. - Foamea n e sileşte, mi s e p oate răspunde. - Tocmai foamea ar trebui s ă te convingă s ă rămâi. Dar, d u p ă cum sp u n e proverbul, sătulul nu c rede celui flămând. Cei flămânzi, însă, o cred şi din propria lor nevoie d e hrană, şi din nevoia de hrană a altora. Dar, mai bine spus, cei flămânzi nici a şa n-o pot cunoaşte în întregime. Tu alergi la masă întinsă şi nu vrei s ă stai măcar o clipă; săracul, însă, stă până sea ra şi se străduieşte, se sileşte să-şi strângă hrana c ea de toate zilele; şi, văzând că s-a plinit ziua şi nu s-au împlinit banii îndestulători pentru hrana c ea d e to a te zilele, e cuprins d e durere, s e aprinde şi e silit s ă îndrăznească mai mult d e c â t îl tine puterea. De aceea, se a ra ne atacă mai cu înverşunare; s e ju ră , îryură, s e tânguie, geme, în25a. Matei 25, 34-36. 330 SFÂNTUL IO AN GURĂ DE AUR tinde mâinile şi e ste silit să facă şi alte fapte pline d e ruşine. Se tem e c a nu cumva s ă plece toti acasă, iar el s ă rătăce ască prin oraş ca într-un pustiu. Şi d u p ă cum cei care suferă ziua un naufragiu, dacă s e prind d e vreo scândură, s e grăbesc s ă ajungă în port înainte de lăsarea serii, ca nu cumva rămânând pe mare la venirea nopţii s ă li s e m ărească primejdia d e înec, to t a şa şi săracii, temându-se d e foame ca d e înec, se silesc să adune înainte d e lăsarea serii banii trebuincioşi pentru hrana lor, ca nu cumva, plecând toti acasă, să rămână în afară d e port. Că port su n t pentru să raci mâinile celor ce-i ajută! 4. Pe noi însă nu n e mişcă suferinţele lor, nici când suntem pe stradă, nici când şedem în casă. Masa n e s tă înainte întinsă, adeseori plină de nenumărate bunătăţi - o, dacă le-am p u te a numi bunătăţi p e acelea pe care le mâncăm spre osândirea neomeniei noastre! - , masa ne s tă întinsă, îi auzim jo s pe săraci cum p ă şe sc pe ulite> cum strigă cu voce ta re la răspântii, cum s e je lu ie sc în plină noapte, în pustieta te mare, şi nici a şa nu ni s e înmoaie inima! Iar noi n e îmbuibăm mai dep arte şi n e ducem la culcare. îi auzim şi în pat cum s e plâng cu voce tare, dar noi, c a şi cum am auzi un urlet de câine, nu o voce omenească, ne întoarcem pe cealaltă parte, riu n e mişcă nimic! Mu n e mişcă nici timpul, că săracul plânge singur noaptea târziu, când toti dorm şi s e odihnesc; nu n e mişcă nici mica cerere ce ne-o face; că nu n e cere nimic mai mult decât putină pâine şi câţiva bănuţi. Mu n e mişcă nici suferinţa lui mare, că s e luptă necontenit cu foamea; nu n e mişcă n id bună-cuviinta cerşetorului, că nu vine la u şa noastră, nici nu îndrăzneşte să se apropie, deşi e silit d e o nevoie atâ t de mare, ci, stând jos, la mare depărtare, c erşe şte şi s e roagă. De primeşte ceva, ne umple d e mii d e binecuvântări; d e nu primeşte, nu scoate din gură cuvânt d e ocară, nu defaimă, nu-i bârfeşte p e cei ce pot da, dar nu dau. După cum un osândit, târât la moarte d e călău, întinde mâna şi-i roagă pe cei pe care-i întâlneşte. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (5) 3 3 1 dar nu capătă nici un ajutor, ci-i târât cu neîndurare la moarte, tot a şa şi săracul, târât d e foame ca d e un călău spre noapte şi spre o stare d e veghe plină d e suferinţă, întinde mâinile şi-i roagă cu glas tare p e cei ce stau în case, da r nu întâln e şte nici un pic d e omenie, d e s te îndepărtat fără milă şi cu mare cruzime. Pe noi, însă, to a te a c e s te a nu ne mişcă; ba, dimpotrivă, după a tâ ta lipsă d e omenie, îndrăznim s ă întindem mâinile la cer. îi vorbim lui Dumnezeu d e milă, îi cerem s ă ne ierte păcatele şi nu ne temem ca, d u p ă o rugăciune ca a ceasta şi după o atât d e mare cruzime şi neomenie, s ă n u s e coboare tră sn et p e ste noi. Spune-mi, rogu-te, cum putem să ne ducem la culcare şi la odihnă, cum nu ne temem că are s ă ne apară în vis săracul, slab, murdar, îmbrăcat în zdrenţe, plâns şi cu lacrimi p e obraji, învinuindu-ne pentru cruzimea noastră? Am auzit adeseori p e mul ti spunând că, dacă în timpul zilei au tre cu t cu nep ă sa re pe lângă săraci şi nu i-au ajutat, s-au văzut n o aptea în vis legaţi cu frânghii, târâţi de mâinile săracilor, sfâşiaţi şi chinuiţi. Dar a sta în somn şi în vis! Pedeapsă trecătoare! Spune-mi, rogu-te, nu ne temem oare c a nu cumva să-l vedem şi noi pe sărac, cel care a plâns, a strigat şi s-a văitat, în sânurile lui Avraam, ca altă d a tă bogatul acela pe Lazăr?26 Las în se am a conştiinţei voastre cele sp u se d e Scriptură, acele chinuri amare şi fără mângâiere: c ă a cerut apă, că n-a căpătat nici o picătură, că i s e pârjolea limba, c ă s e ruga cu stăruinţă, fără să dobândească iertare, şi c ă s e chinuia veşnic. Dar să nu ne d e a Dumnezeu ca noi s ă încercăm a ce stea; s ă le auzim cu cuvântul, ca s ă scăpăm d e ameninţarea cu fapta; şi, arătându-ne vrednici d e iubirea strămoşului Avraam, să stăm în acelaşi loc cu el, cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui cinste, slavă şi putere, împreună şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 26. Cf. Luca 16, 23. Cuvântul 6* Despre pomul din rai, dacă Adam a dobândit cunoştinţa binelui şi răului după ce a mâncat din pom sau dacă a avut această cunoştinţă înainte de a mânca; despre post; trebuie să cugetăm acasă la cele spuse în biserică 1. Mi-e drag postul, că e ste mama castităţii şi izvorul întregii filosofii înalte1. Mi-e drag postul şi pentru voi, şi pentru dragostea voastră, că postul mi-a strâns a ce a stă sfinţită şi sfântă adunare, că-mi d ă prilej s ă văd iarăşi fetele voastre dorite şi m ă face s ă m ă desfătez în tihnă în a ce a stă cinstită zi d e prăznuire şi d e sărbătoare. ri-ar greşi cineva de-ar numi adunarea voastră şi prăznuire, şi sărbătoare, şi pricină a mii şi mii d e bunătăţi. Dacă te duci în piaţă şi te întâineşti cu un prieten, alungi ad e se a tristeţea din suflet. Moi, însă, nu n e întâlnim în piaţă, ci în biserică, şi nu n e întâlnim cu un singur prieten, ci cu atâţia şi atâţia fraţi şi părinţi! Cum deci s ă nu aiungăm din suflet to a tă tristeţea? Cum deci s ă nu fim cuprinşi d e multă bucurie? Adunarea d e aici din biserică e mai bună d e c â t adunările din oraş nu numai prin mulţimea oamenilor, ci şi prin natura celor c e s e grăiesc aici. Cei care s e ad ună în piaţă şi stau strânşi în cerc unul lângă altul vorbesc adeseori despre lucruri nefolositoare, aduc vorba d e lucruri fără însemnătate şi flecăresc d e sp re cele care nu s e cuvin. Că obişnuim, a şa cum s e întâmplă de cele mai multe ori, s ă iscodim şi s ă n e interesăm cu mult zel d e treburile altora. Vreau să

• P.O. 54, 604-607.

1. Cf. Matei 6, 16-18. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA. CARTEA FACERII (6) 333 spun acum cât e d e vătămător şi primejdios s ă rosteşti, s ă auzi şi s ă iei cu tine astfel d e cuvinte, că adeseori mulţi, de p e urma unor astfel d e adunări, au adus în casele lor furtunii nimeni nu mă va contrazice c ă la nişte adunări ca a c e ste a toate discuţiile su n t fără d e folos, zadarnice şi lumeşti şi că nicicând nu poate s ă s e sp u n ă acolo vreun cuvânt duhovnicesc. Aici, în biserică, nu-i aşa , ci cu totul dimpotrivă: orice vorbă fără d e folos e izgonită şi su n t ad u se în loc numai învăţături duhovniceşti. Aici, în biserică, vorbim d e sufletul nostru, d e bunătăţile cuvenite sufletului, d e cununile gătite în ceruri, d e viata oamenilor străluciţi, d e iubirea d e oameni a lui Dumnezeu, d e purtarea Lui d e grijă de univers, şi de toate celelalte învăţături care au mai cu seamă legătură cu noi: pentru ce ne-am născut, ce soartă vom avea după plecarea din lumea a ce asta şi în ce vor fl atunci cele aie noastre. La adu n area ace a sta a noastră nu luăm parte numai noi, ci şi profeţii şi apostolii. Şi c e e a ce-i mai mult d e câ t toa te e că în mylocul noastru stă însuşi Stăpânul universului, Iisus. El a zis: "Unde su n t d o i sa u trei aduna# în n um ele Meu, acolo s u n t ş i Eu în mijlocul lor*2. Dacă unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Lui, Iisus e ste în mylocul lor, apoi cu mult mai mult e ste în myloc acolo unde sunt atâţia bărbaţi, a tâ te a femei, atâţia preoţi, apostoli şi profeţi! De a ceea şi eu predic cu mai multă râvnă, pentru că mă bucur d e ajutorul Lui şi vă împlinesc făgăduinţa. Făgăduisem s ă vă vorbesc mai întâi despre pomul din rai, dacă Adam a dobândit cunoştinţa binelui şi răului d u p ă ce a mânc at din pom sau dacă avea ac e a stă cunoştinţă înainte d e a mânca. îndrăznesc s ă spun acum că Adam avea a c e a stă cunoştinţă înainte d e a mânca. Dacă n-ar fl ştiut ce e ste binele şi ce e ste răul, ar fl fost mai fără d e minte d e c â t animalele; stăpânul ar fl fost mai prost d e c â t robii, nu-i oa re absurd ca oaia şi capra s ă ştie care iarbă le e ste folositoare şi care le 2. Matei 18, 20. 3 3 4 SFÂNTUL IO AN GURĂ DE AUR e ste vătămătoare, s ă ştie s ă nu s e repeadă la to a te ierburile ce le ies în cale, ci s ă le cunoască, să ştie bine care dintre ele e vătămătoare şi care folositoare, iar omul s ă fi fost lipsit de ace a stă siguranţă? Dacă n-ar fi avut a c e a stă cunoştinţă, n-ar fi fost vrednic d e nimic; ar fi fost mai prejos de toate făpturile. De preferat i-ar fi fost s ă trăiască în întuneric, să i s e fi scos ochii, s ă fi fost lipsit d e lumină de câ t să nu ştie ce e ste binele şi ce e ste răul. Dacă iei din viata noastră cunoştinţa aceasta, ai distrus întreaga noastră viată, ai ameste ca t totul. Că prin a ce ste a n e deosebim d e cele necuvântătoare, prin a c e a sta suntem superiori animaielor, că ştim ce e s te viciul şi virtutea, că ştim ce e ste răul, că ştim ce e s te binele. Iar d a c ă noi ştim acum lucrul a c esta - şi nu numai noi, ci şi sciţii şi barbarii - , apoi cu mult mai mult ştia lucrul a ce sta omul acela înainte d e păcat, n-ar fi rămas lipsit d e capul bunătăţilor cel care fu sese cinstit cu a tâtea cinstiri, d e pildă cu plăsmuirea lui d u p ă chip şi a semănare3, şi cu celelalte binecuvântări! numai aceia care sunt din fire lipsiţi de raţiune, numai aceia nu cunosc binele şi răul. Adam, însă, era plin de multă înţelepciune; cunoştea şi binele, şi răul. Că era plin d e înţelepciune duhovnicească, ascultă dovada! "A a dus D um nezeu, sp u n e Scriptura, Ia Adam fiarele, ca să vadă ce n um e le va p u n e. Ş i n um e le p e care l-a d a t Adam, acela a fo s t n um e le lor"4. Gândeşte-te de câtă înţelepciune era plin Adam, încât a putut pune nume - şi nume d eosebite - atâtor feluri d e animale, a şa d e d eo seb ite şi d e felurite, d e sălbăticiuni, d e târâtoare şi d e păsări! Dumnezeu a găsit a şa d e bune numele d a te d e Adam, că nu le-a mai schimbat, nici n-a voit s ă piardă numele lor când omul a păcătuit. "Că n um e le p e care I-a d a t Adam, acela a fo s t n um ele lor", sp u n e Scriptura. 2. n u ştia dar Adam ce e s te binele şi ce e ste răul? Cum o poti spune? Şi, iarăşi. Dumnezeu a adus p e femeie la 3. Cf. Fac. 1, 26. 4. Fac. 2. 19. NOUA CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (6) 335 Adam; când a văzut-o, îndată a cunoscut că e ste de aceeaşi fire cu el. - Ce a spu s Adam? - 'lată acum os din oasele m ele ş i trup din trupul m e u '5. Dumnezeu îi adusese lui Adam cu puţin înainte toate animalele; Adam, voind să arate că fiinţa aceasta nu-i una din animalele acelea, a zis: "lată acum o s din oasele m ele şi trup din trupul meu". Unii comentatori spun că Adam n-a vrut s ă arate numai lucrul acesta, ci şi felul creaţiei ei; că un chip ca acesta d e naştere nu va mai fi iarăşi pentru femeie; d e a ceea Adam a spus: "Iată acum", cuvinte pe care un alt traducător al Scripturii, interpretându-le mai exact, le traducea: "Iată, o dată p en tru totdeauna", ca şi cum ar fi spus: "Numai acum s-a făcut femeia din bărbat; mai târziu nu va fi aşa, ci din amândoi". "Os din oaseie m ele şi trup din trupul meu". Dumnezeu, luând o bucată din toată frământătura, aşa a plăsmuit-o pe femeie, încât în toate s ă fie la fel cu bărbatul. "Aceasta s e va n um i fem eie, că din bărbatul ei s-a luat ea'®. Vezi că de a ce ea i-a d a t acest nume, ca numele s ă te înveţe că amândoi sunt de aceeaşi fire; iar învăţătura aceasta a comuniunii după fire şi felul creaţiei să fie temei d e dragoste neîntreruptă şi legătură a unirii dintre ei. Apoi ce spune? "De aceea va lăsa om u l p e tatăl să u şi p e m am a sa ş i s e va lipi d e fe m eia sa'*7. N-a spus: "se va uni" ci "se va lipi", pentru a arăta o unire desăvârşită: "Şi vor Fi cei doi un trup'®. Te întreb acum: Nu ştia oare Adam ce e binele şi ce e răul, el, care ştia atâtea? Cum s e poate sp u n e asta? Dacă n-ar fi ştiut ce e binele şi ce e răul înainte d e a mânca din pom, ci a învăţat lucrul a c e sta d u p ă ce a mâncat, atunci păcatul i-a fost dascăl d e înţelepciune, iar şarpele n-a mai fost un înşelător, ci un sfătuitor spre bine, că l-a făcut din fiară om. Dar s ă nu s e g ândească una ca aceasta! Nu-i aşa, nu-i aşa! Dacă Adam nu ştia ce e binele şi c e e răul, cum a 5. Fac. 2, 23. 6. Fac. 2, 23. 7. Fac. 2, 24. 8. Fac. 2, 24. 336 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR primit porunca? nimeni nu d ă o lege cuiva care nu ştie că e un rău călcarea de lege; iar Dumnezeu a şi d at lege, şi l-a şi pedepsit pe cel ce a călcat legea. Dumnezeu n-ar fi făcut nici una, nici alta d a c ă nu l-ar fi făcut pe Adam dintru încep ut cunoscător al binelui şi răului, al virtuţii şi viciului. Ai văzut că totul ne dovedeşte că Adam cunoşte a binele şi răul nu d u p ă ce a mâncat din pom, ci îl cu n o şte a şi înainte d e aceasta? Să ţinem minte dar, iubiţilor, toate a c e ste învăţături; şi când ajungem acasă, să întindem două mese: o ma să cu mâncăruri şi altă masă cu învăţăturile p e care le-am auzit. Bărbatul s ă spu n ă cele ce s-au sp u s aici; femeia s ă le înveţe, iar copiii s ă le audă! Să nu fie lipsite nici slugile de auzirea lor. Fă biserică din casa ta! Că eşti răspunzător şi d e mântuirea copiilor tăi, şi d e mântuirea slugilor tale. Şi d u p ă cum eu voi d a socoteală d e voi, to t a şa şi fiecare dintre voi va d a socoteală şi d e slugă, şi d e femeie, şi de copil. După nişte învăţături c a acestea , vom avea vise plăcute şi vom scăp a d e nălucirile d e noapte; că, d e obicei, a c e e a visăm n o aptea ce gândim ziua. Dacă păstraţi cele ce vă spun în fiecare zi, eu nu voi mai avea nevoie d e multă oste neală; predicile viitoare vă vor fi mai clare, iar eu voi cuvânta mai cu drag. Deci, c a s ă avem câştig şi eu, şi voi, eu d e pe urma cuvântului de învăţătură, iar voi d e pe urma ascultării cuvântului, s ă întindeti o dată cu masa cu buc ate şi masa c e a duhovnicească. Ele vă vor fi tărie şi podoabă, iar Dumnezeu va îndrepta viata voastră sp re folos şi toate vă vor fi uşoare şi lesnicioase. Că spu n e Domnul: "Căutaţi m al întâi îm părăţia cerurilor, ş i a cestea to a te vi s e vor adăuga vouă"®. Să căutăm, dar, iubiţilor, împărăţia cerurilor, c a s ă dobândim şi bunătăţile d e aici, şi cele d e acolo, cu harul şi cu iubirea d e oameni aie Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care slavă Tatălui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 9. Matei 6, 33. C u v â n t u l 7* De ce pomul din rai a fost numit pomul cunoştinţei binelui şi răului; ce înseamnă: "Astăzi vei fi cu Mine în rai"1 1. Mult am rugat ieri dragostea voastră s ă tinefi minte cele sp u se în predică, şi sea ra să întindeti două mese: o ma să cu mâncare şi o masă cu învăţăturile predicii. Ei? Aţi făcut asta? Ati întins a c e ste două mese? Ştiu că ati făcut-o! Ati întins nu numai masa cu bucate, ci afi m ânca t şi din m a sa c ea duhovnicească. Doar nu puteaţi să fiti nepăsători fată d e ma sa cea mai bună când vă străduiţi a tâ ta pentru m a sa c ea d e mai puţin pret! Da, e mai bună ma sa c ea duhovnicească decât masa cu bucate! Pe una au pregătit-o mâinile bucătarilor; pe cealaltă au gătit-o limbile profeţilor. Una poartă pe e a roadele pământului, cealaltă, rodul Duhului. Bucatele unei m e se du c la stricăciune, ale celeilalte, la nestricăciune; o masă tine viata noastră d e aici, cealaltă ne conduce sp re c ea viitoare. Ştiu că după m a sa a ce e a ati întins şi m a sa aceasta; o ştiu; şi n-am întrebat p e cineva de lângă voi sau sluga voastră, ci pe un vestitor mai bun de câ t aceştia. - Care? - Aplauzele voastre la predica m e a d e ieri, laudele ce le-ati adus cuvintelor mele d e învăţătură! Când am spus ieri: "Fiecare din voi să-şi facă din ca să biserică!", ati aplaudat furtunos, exprimând prin ac e a sta bucuria pentru cele grăite. Iar cel care ascultă cu bucurie ce i s e spune, acela

• P.O. 54, 607-616.

1. Luca 23, 43. 22-Omilii 338 SFÂNTUL IO AN GURĂ DE AUR e ste gata s ă şi facă c e e a ce aude. De a ce e a şi astăzi îmi încep cu mai multă râvnă cuvântul d e învăţătură. Dar flti cu mintea trează şi acum! Nu trebuie s ă fie cu mintea trează numai cel ce vorbeşte; trebuie să fie plini de zel şi cei ce ascultă. Ba mai mult ascultătorii d e câ t vorbitorul. Eu am o singură grijă: să pun în mâinile voastre banii Stăpânului; munca voastră e mai mare: trebuie să-i şi primiţi, şi să-i şi păstraţi cu străşnicie. După ce ati auzit predica, puneţi uşilor sufletului vostru lacăte şi zăvoare! Puneţi d e jur-împrejurul sufletului vostru, ca nişte păzitori, gânduri care s ă răspândească groaza. Furul e ste fără de ruşine; priveghează mereu, şi mereu atacă. Cu cât nu reuşeşte , cu atât atac ă mai des. Să răspândească d ar paznicii groaza! De-1 vor vedea pe diavol venind şi voind s ă ia ceva din banii puşi în mâinile voastre, să-l alunge cu strigăte puternice! De năvălesc griji lumeşti, să le oprească! De le pierde uitare a firească, să le împrospăteze amintirea prin cugetarea la cele primite. Nu mică-i primejdia să pierzi banii Stăpânului! Dacă su n t pedepsiţi ad e se a la moarte cei care risipesc banii încredinţaţi lor, apoi ce ped eap să nu vor primi cei care au primit şi au pierdut cuvinte cu mult mai de p re ţ ca banii? în c e e a ce priveşte banii, su n t răspunzători d e paza lor numai cei ce i-au primit, nimeni altul; trebuie s ă d e a înapoi a tâ t cât au primit; mai mult nimeni nu le cere. Dar privitor la cuvintele lui Dumnezeu, suntem răspunzători nu numai de păzirea lor, ci şi d e înmulţirea lor. Nu ni s-a poruncit numai să dăm cât am primit, ci să aducem Stăpânului îndoit de cât am primit. Multă osteneală şi multă grijă ar trebui de-ar fi vorba numai d e păzirea lor! Gândeşte-te însă câtă osteneală şi c âtă grijă trebuie s ă a ibă cei cărora li s-au încredinţa t cuvintele lui Dumnezeu, când Stăpânul le mai porunceşte s ă le şi înmulţească? De ace ea, cel ce a primit cinci talanţi n-a adus numai cât a primit, ci şi alţii, to t p e atâţia. Cei cinci talanţi au fost semnul iubirii de oameni a Stăpânului2. Trebuie dar ca şi sluga să-şi arate râvna sa. La fel şi cel 2. Cf. Matei 25, 14-30. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (7) 339 ce a primit doi talanţi, a mai câştigat alţi doi; şi pentru a ceasta Stăpânul l-a învrednicit cu aceeaşi cinste. Altuia i s-a încredinţat un talant şi a adus înapoi ce i s-a încredinţat; n-a micşorat, n-a împuţinat talantul, n-a adus jum ă ta te; dar, pentru că nu l-a neguţătorit, pentru că n-a adus îndoit de c ât a primit, a primit c ea mai mare pedeapsă. Şi pe bună dreptate. "Dacă aş fi voit, sp u n e Stăpânul, numai să-Mi p ă strez talanţii şi s ă nu mai câştig nimic cu ei, nu i-aş mai fi pus în mâinile slugilor Mele!". Tu însă uită-mi-te la iubirea d e oameni a Stăpânului! Cel căruia i s-au încredinţat cinci talanţi a ad u s alţi cinci talanţi, cel căruia i s-au încredinţat doi a adus alţi doi. Şi s-a bucurat fiecare d e aceleaşi răsplăţi. După cum celui cu cinci talanţi i-a spus: "Bine, slugă bună şi credinciosă, p e s te p u ţin e ai fo st credincioasă, p e ste m u lte te voi p u n e"3, to t a şa spu n e şi celui ce a adus doi talanţi: "Bine, slugă b u n ă ş i credincioasă, p e ste p u ţin e ai fo s t credincioasă, p e ste m u lte te voi pune"4. Numărul talanţilor nu-i acelaşi, d ar plata e ste aceeaşi; a şa că şi cel cu doi talanţi a fost învrednicit d e aceeaşi cinste. - De ce? - Pentru că Dumnezeu nu Se uită la cantitatea celor aduse, ci la voinţa şi la pu te re a celor care aduc. Fiecare dintre aceştia a adus cât a putut. Numărul mai mare d e talanţi adus d e unul şi numărul mai mic de talanţi adus de celălalt nu s e datorează nici trândăviei celui din urmă, nici râvnei celui dintâi, ci numărului d e talanţi primit d e fiecare - unul a primit c in d talanţi, a mai adus alţi cinci; celălalt a primit doi, a mai adus alţi doi - , întru nimic micşorat în ce priveşte râvna. Că şi unul, şi celălalt au adus îndoit d e cât primiseră. Cel de-al treilea a primit un talant şi a adus tot numai unu. De a c e e a a şi fost pedepsit. 2. Aţi auzit deci câtă p ed eap să e ste gătită celor ce nu chivernisesc banii Stăpânului? Aşadar, să-i şi păzim, să-i şi neguţătorim, s ă facem mare neguţătorie cu ei. Să nu spună 3. Matei 25, 21. 4. Matei 25, 23. 340 SFÂNTUL IOAN GURÂ DE AUR nimeni: "Sunt un om d e rând, su n t ucenic, nu am însuşirea d e a învăţa, că su n t neînvătat şi de nimic vrednic". De-al fl om simplu, de-ai fl ucenic, dar da că ţi s-a încredinţat un singur talant, neguţătoreşte ce ţi s-a încredinţat, şi vei primi a ceeaşi plată ca şi dascălul. Sunt însă deplin încredinţat că păziţi cele sp u se şi le ţineţi cu to a tă grija. Dar ca s ă nu vorbesc to a tă predica numai de sp re lucrul acesta, haide s ă adaug dragostei voastre continuarea celor sp u se ieri, răsplătindu-vă astfel pentru râvna cu care p ă straţi cuvintele predicii. Cel care păstrează cele ce i s-au încredinţat mai înainte merită să mai primească şi altele. Despre ce v-am vorbit ieri? V-am vorbit de sp re pomul din rai şi am dovedit că omul cunoştea binele şi răul înainte d e a mânca din pom; am arătat că omul era plin d e multă înţelepciune, pentru că a pus nume animalelor, pentru că a cunoscut p e femeia lui, pentru că a spus: "Iată acum os din o a sele m ele"5, pentru că a vorbit de căsătorie şi d e naşte re a d e copii, d e căsnicie, d e tată, de mamă; pentru că a primit poruncă; căci nimeni nu dă poruncă şi lege privitor la ce trebuie făcut şi c e nu trebuie făcut unuia care nu ştia c e e bine şi ce e rău. Astăzi trebuie neapărat să vă spun d e ce pomul din rai a primit numele d e pomul cunoştinţei binelui şi răului6, cu to a te că omul n-a luat cunoştinţa d e la a c e st pom. Că nu-i puţin lucru s ă ştim d e ce a re şi pomul a c e st nume. Diavolul a spus: "în ziua în care veti m ânca din p om , se vor d esch id e ochii voştri ş i veti fi ca n işte d um n ezei, cunoscând b in ele ş i răul"7. - Cum spui dar, a ş p u te a fi întrebat, că pomul n-a dat cunoştinţa binelui şi răului? - Spune-mi, te rog, cine i-a dat-o? Oare diavolul? 5. Fac. 2, 23. 6. Fac. 2, 9. 7. Fac. 3, 5. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (7) 3 4 1 - Da, mi s e răspunde, când a spus: "Veti fi ca nişte dum n e z e i cu no scând b in ele ş i răul". - Aşadar, îmi aduci mărturia duşmanului, a uneltitorului? Diavolul a spus: "Veti fi dumnezei". Au ajuns oare dumnezei? După cum n-au ajuns dumnezei, tot a ş a nici n-au luat atunci cunoştinţa binelui şi răului. Diavolul este mincinos şi nu rosteşte ceva adevărat. "N-a s ta t întru adevăr"8, spu n e Domnul. Să nu aducem mărturia vrăjmaşului, ci s ă vedem chiar din fapte d e ce a fost numit pomul a ce sta pomul cunoştinţei binelui şi răului. Dar s ă cercetăm mai întâi, dacă vrei, ce e s te binele şi ce e s te răul. Ce e ste binele? Ascultarea! Ce e ste răul? n e a s cultarea. Dar deocamdată, ca s ă nu greşim, s ă definim natura răului şi a binelui folosind cuvintele Scripturilor. Că a c esta e ste binele şi răul o spune profetul. Ascultă: "Ce e ste b in ele şi ce anum e cere Domnul D um nezeu d e la tine? Spune, ce e s te binele? Să iu b e şti p e Domnul D um nezeul tău"9. Vezi că ascultarea e ste binele? Că ascultarea vine din dragoste. Şi, iarăşi: "Două rele, spune Domnul, a fă cu t poporul acesta al Meu: M-a părăsit p e Mine, izvorul a p ei vii, ş i şi-au săpat loruşi gropi surpate, care n u vor p u te a tin e apă"10. Vezi că neascultarea şi părăsirea su n t răul? Deocamdată s ă reţinem aceasta: că binele e ascultarea, iar răul, neascultarea. Aşa vom şti şi ce voiam s ă aflăm. Pomul din rai a fost numit pomul cunoştinţei binelui şi răului pentru că d e a c e st pom era legată porunca aceea, care avea s ă încerce ascultarea şi neascultarea lui Adam. Adam ştia şi mai dinainte că binele e ste ascultarea, iar răul neascultarea; a aflat însă mai bine a c e a sta prin însăşi experienţa lucrurilor. La fel ca şi Cain. Cain ştia că e un rău uciderea de frate, chiar înainte 8. loan 8, 44. 9. Mih. 6, 8. 10. Ier. 2, 13. 342 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR d e a-şi ucide fratele. Că ştia că fapta a c e a sta e ste un rău, o spune el însuşi. Ascultă! "Haide să ieşim Ia câmp!"11. Pentru ce îl tragi la câmp, desprinzându-ti fratele din braţele părinteşti? Pentru ce îl duci într-un loc pustiu? Pentru ce îl lipseşti de purtarea de grijă părintească? Pentru ce îl duci departe de privirea părintească? Pentru ce ascunzi cumplita faptă dacă nu te temi de păcat? Pentru ce, după ce ai ucis, te superi şi minţi când eşti întrebat? Dumnezeu te-a întrebat: "Unde-i A b e l fratele tău?", şi tu ai răspuns: "Sunt eu, oare, păzitorul fratelui m eu? "12. De aici se vede că ştia bine că uciderea e un rău şi înainte d e săvârşirea ei. După cum, dar, Cain ştia şi înainte d e a ucide că uciderea e un rău, dar a aflat-o mai bine după asta, când a primit pedeapsa şi a auzit: "gemând ş i tremurând vei fi p e p ăm â n t"13, tot a şa şi tatăl lui avea cunoştinţa binelui şi răului înainte de a mânca din pom, chiar da că nu o avea a şa d e clară cum a avut-o după c e a mâncat din pom. Ce vreau să spun cu aceasta? Iată! Cu toţii ştim ce este răul, chiar înainte d e a face răul; da r cunoaştem lucrul a c e sta mai lămurit după ce facem răul; şi cu mult mai lămurit când suntem pedepsiţi. Tot a şa şi Cain. Ştia că uciderea de frate e s te rău şi înainte de aceasta; da r l-a cunoscut mai bine mai târziu prin p ed eap sa primită. Şi noi ştim că săn ă ta te a e un bine, şi boala un rău înainte d e a ne îmbolnăvi; da r cunoaştem cu mult mai bine deosebire a dintre ele când cădem la pat. 3. în acelaşi chip ştia şi Adam că ascultarea e ste un bine, iar neascultarea un rău; mai târziu însă, când a gusta t din pom şi a fost izgonit din rai, când a pierdut fericirea aceea, a ştiut cu atâ t mai bine. Când a fost pedepsit pentru că gustase din pom, cu toate că Dumnezeu îl oprise, ped e ap s a l-a învăţat mai bine, prin experienţă, c e mare rău 11. Fac. 4, 8. 12. Fac. 4, 9. 13. Fac. 4, 12. NOUA CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (7) 3 4 3 este neascultarea d e Dumnezeu şi ce mare bine ascultarea. De a ce e a se numeşte pomul cunoştinţei binelui şi răului. - Dar atunci, pentru ce pomul a cesta a fost numit pomul cunoştinţei binelui şi răului, da că natura acestui pom nu avea p u te re a de a d a cunoştinţa binelui şi răului, ci omul a cu n o scu t binele şi răul mai bine din p ed eapsa dată lui din pricina neascultării prilejuite de pomul acesta? - Este obiceiul Scripturii s ă numească locurile şi timpurile cu numele faptelor care se petrec în acele locuri şi timpuri. Şi c a s ă lămuresc mai bine spusele mele, mă voi folosi d e o pildă. Isaac a săp a t odată fântâni. Vecinii au încercat s ă su rp e a ce ste fântâni. De a ce e a s-a născut o d u şmănie între el şi vecini, şi a numit fântâna "Vrajbă"14 nu pentru că fântâna învrăjbea, ci pentru că vrajbă s-a întâmplat cu prilejul facerii fântânii. Tot aşa şi pomul din rai a fost numit pomul cunoştinţei binelui şi răului nu pentru că dăd e a cunoştinţa aceasta, ci pentru că a d at prilejul să se văde ască mai mult cunoştinţa binelui şi răului. O altă pildă. Avraam a s ăp a t o fântână şi Abimelec i-a întins curse; s-au împăcat, au pus capăt duşmăniei, şi-au făcut jurăminte unul altuia, şi au numit fântâna a ce e a "Fântâna Jurământului" 15. riu pentru că fântâna a ju ra t, ci pentru că ju răm ân tul s-a făcut lângă fântână. Vezi d a r că nu locurile su n t pricina faptelor, chiar dacă ele iau numele faptelor! Dar e ste mare nevoie s ă înmulţesc pildele ca s ă lămuresc şi mai bine spusele mele. Altă pildă. Iacov a văzut îngeri care-1 întâmpinau şi tabăra lui Dumnezeu şi a numit locul acela "Tabără"16. Şi doa r locul nu era tabără; d ar a fost numit locul tabără pentru că acolo a văzut Iacov tabăra. Vezi că a numit locul d u p ă fapta care s-a petrecut în acel loc? Tot a şa şi pomul din rai a fost numit pomul cunoştinţei binelui şi răului nu pentru că el avea 14. Fac. 26, 21. 15. Fac. 21, 31-32. 16. Fac. 32, 1-2. 3 4 4 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR cunoştinţa binelui şi răului, ci pentru că pomul a făcut dovada cunoştinţei binelui şi răului, pentru că el a pus la încercare neascultarea şi ascultarea. Altă pildă. Iacov L-a văzut pe Dumnezeu, atât cât e ste cu putinţă unui om să-L vadă, şi a dat locului aceluia numele: "Vederea lui D umnezeu"17. - De ce? - "Pentru că L-am văzut p e D um nezeu"18, spu n e Iacov. Şi nu e ra locul vedere a lui Dumnezeu, ci a primit numele a cesta d e la faptul petrecut în acel loc. Vezi cu câte pilde ţi-am dovedit că Scriptura obişnuieşte s ă d e a nume locurilor de la faptele petrecute în acele locuri? Acelaşi lucru obişnuieşte să facă şi cu timpurile. Dar ca să nu vă obosesc, haide să mutăm cuvântul de la aceste lucruri grele la altele mai vesele. Da, am obosit m intea voastră cu aceste gânduri adânci. De aceea, e bine să o odihnesc punându-i înainte gânduri mai uşoare şi mai plăcute. Să ne întoarcem la lemnul mântuitor al crucii. Acesta, da, acesta a dezlegat toate relele pe care le adusese pe lume celălalt lemn, pomul din rai. Dar, mai bine spus, n-a adus acela relele, ci omul a adus toa te relele pe care mai târziu Hristos le-a dezlegat cu multă prisosinţă, aducând, în locul lor, bunătăţi cu mult mai mari. De a ce e a spune Pavel: "Unde s-a înm ulţit păcatul, a p riso sit harul"19, adică e mai mare darul d e câ t păcatul. De a c e e a spune iarăşi: "Dar cu harul nu e ste cum e ste cu greşeala"20. N-a păcătuit omul, cât a dăruit Hristos; nu e a tât d e mare paguba, cât de mare e neguţătoria; nu e atât d e mare paguba naufragiului, cât e de mare câştigul. Mai mari sunt bunătăţile d e câ t relele. Şi pe bună dreptate! Relele le-a adus pe lume un rob, şi erau med mici; bunătăţile le-a dăruit Stăpânul, de a cee a şi erau mai mari. Pentru a ce a sta spu n e Pavel: "Dar cu harul n u e ste 17. Fac. 32, 30. 18. Fac. 32, 30. 19. Rom. 5, 20. 20. Rom. 5, 15. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (7) 345 cum e ste cu greşeala". Apoi adaugă şi deosebirea: "Că ju d e cata dintr-unul e ste spre osândire, iar harul din m u lte greşeli, sp re îndreptare"21. Cuvintele acestea nu sunt destul de clare. Este neapărat nevoie dar s ă le lămuresc. "Judecata", adică: osânda, pedeapsa, moartea; "dintr-unul", adică: din păcat. Un singur păcat, spune Pavel, a adus pe lume un atât de mare rău; harul, însă, nu a dezlegat numai păcatul acela, ci şi altele multe. De a c e e a spune Pavel: "Iar harul din m u lte greşeli, sp re îndreptare". De a ce e a striga şi loan Botezătorul: "Iată Mielul lui D um nezeu", nu Cel care ridică păcatul lui Adam, ci: "Cel care ridică păcatul lumii"22. Al văzut că nu e ste cu harul cum este cu greşeala? Ai văzut că lemnul acesta al crucii a adus pe lume mai multe bunătăţi decât relele aduse la început? 4. Am spus ace stea ca s ă nu socoteşti că ai fost nedreptăţit d e cei dintâi părinţi. Diavolul l-a scos pe Adam din rai, Hristos l-a dus acolo pe tâlhar23. Uită-te deosebire! Diavolul l-a scos din rai p e omul care nu avea p ăcat, ci o p a tă d e neascultare; Hristos l-a dus în rai pe tâlharul care era încărcat cu poveri de păcate. - Dar numai aceasta e ste minunea, că l-a dus p e tâihar în rai? Altceva nimic? - Pot să-ti spun şi altceva mai mult! Minunat lucru e ste nu numai că l-a dus pe tâihar în rai, ci că l-a dus înainte de întreaga lume, înainte de apostoli, ca nimeni dintre cei de mai târziu să nu-şi piardă n ădejdea intrării în rai, nici să deznădăjduiască d e mântuirea lui, odată ce vede plimbându- se în curţile împărăteşti p e unul care era plin d e mii şi mii d e rele. Dar să vedem, nu cumva tâlharul a avut oarecare osteneli, fapte bune, roade? nici aceasta n-o putem spune. Cu un singur cuvânt, cu credinţa numai, a sărit în rai înainte de apostoli, ca s ă vezi că nu vrednicia aceluia a 21. Rom. 5, 16. 22. loan 1, 29. 23. Cf. Luca 23, 43. 346 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR biruit, ci iubirea de oameni a Stăpânului a făcut totul. Ce a spus tâiharul? Ce a făcut? A postit? A lăcrimat? Şi-a sfâşiat hainele? A făcut pocăinţă vreme îndelungată? Deloc! Ci chiar p e cruce, îndată ce a grăit, a şi dobândit mântuire! Câtă iuţeală! De pe cruce, în cer! De la osândă, la mântuire! - C are sunt cuvintele acelea? Câtă putere au, încât i-au adus a tâ te a bunătăţi? - Iată-le: "Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Tal"24. - Şi ce-i cu asta? A cerut s ă i s e d e a bunătăţi; n-a arătat fapte! - Da! Dar Cel care ştia inima lui nu S-a uitat la cuvinte, ci la stare a sufletului său. Iudeii s e desfătaseră cu învăţăturile profeţilor, văzuseră minunile lui Hristos, şi spuneau d e spre Domnul: "Are dem on"25, şi: "Amăgeşte mulţimea"26. Tâlharul însă nu-i auzise nici pe profeţi, nu văzuse nici minunile lui Hristos. L-a văzut răstignit pe cruce, şi nu s-a uita t nici la ocară, n-a văzut nici baţjocura, ci a văzut Dumnezeirea şi a zis: "Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Tal", no u şi minunat lucru şi acesta! "Ai văzut, omule, crucea, şi pomeneşti de împărăţie? Ce ai văzut vrednic de împărăţie? Ai văzut doar un om răstignit, lovit p e ste obraz, baţjocorit, învinuit, scuipat, biciuit! Spune-mi, a cestea sunt semne ale împărăţiei?". Vezi c ă tâiharul a văzut cu ochii credinţei şi nu s-a uitat la cele ce s e vedeau? De a c e e a nici Dumnezeu nu S-a uitat numai la vorbele lui! După cum tâlharul a văzut Dumnezeirea, tot aşa şi Dumnezeu a văzut inima tâlharului şi a spus: "Astăzi vei fi cu Mine în rai"27. Luaţi aminte la a ce ste cuvinte! Ele pun o problemă nu d e mică însemnătate. Maniheii, câinii aceştia muţi din naşte re şi turbaţi, arată chip de blândeţe, d ar au pe dinăuntru furia d e câine şi ascund lupul în piele d e oaie. Să nu te uiţi 24. Luca 23, 42. 25. Matei 11, 18. 26. loan 7, 12. 27. Luca 23, 43. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (7) 347 însă la ce s e vede, ci caută fiara ascu n să înăuntru. Aceştia, interpretând locul a c esta din Scriptură, spun: "Hristos a spus: "Amin, amin, zic ţie: A stăzi vei fi cu Mine în rai", deci răsplata faptei lui bune i s-a şi dat, a şa că învierea e de prisos! Dacă tâlharul a primit răsplata în ziua ace ea, iar trupul lui n-a înviat nici p ână astăzi, atunci nu va mai fi învierea trupurilor. Aţi înţeles bine cuvintele Scripturii sau este, oare, nevoie s ă vi le spunem din nou? "Amin, am in, zic fie: Astăzi vei fi cu Mine în rai!". Deci, continuă maniheii, tâlharul a intrat în rai fără trup. Cum p utea intra cu trup, când trupul nu-i fusese îngropat, nici nu i se prefăcuse în pulbere? nicăieri, apoi, nu s e spu n e că l-a înviat Hristos. Iar d a c ă Hristos l-a dus în rai şi chiar s-a bucurat de bunătăţile raiului fără d e trup, atunci e clar că nu e ste înviere. Dacă ar fi învierea trupului, n-ar fi spus: "Astăzi vei fi cu Mine în rai", ci ar fi spus: "La sfârşitul lumii, când va fi învierea trupurilor". Iar dacă l-a şi dus în rai pe tâlhar, iar trupul i-a rămas afară stricăcios, e limpede că nu e ste învierea trupurilor". Aşa spun maniheii. Auziţi acum şi cuvintele mele; dar, mai bine spus, nu p e ale mele, ci ale dumnezeieştii Scripturi! Că nu spun gândurile mele, ci gândurile Sfântului Duh. Ce spui? Nu ia trupul parte la cununi? A luat parte la o ste neli, şi să fie lipsit de răsplată? Când e vorba de lupte, s ă ia parte cel mai mult la sudori, iar când e timpul cununilor, să se încununeze numai sufletul? Nu-1 auzi p e Pavel spunând: "Toţi trebuie să n e înfăţişăm înaintea ju d e că ţii lui Hristos, ca să prim ească fiecare cele proprii trupului după cele ce a fă c u t fie bine, fie rău"28? Nu-1 auzi iarăşi pe el zicând: "Că trebuie ca acesta m uritor să s e îm brace în nem urire, ş i acesta stricăcios să s e îmbrace în nestricăciune"29? Care "acesta muritor"? Sufletul sau trupul? Negreşit, trupul, că sufletul e ste prin fire nemuritor, pe când trupul, prin fire muritor. 28. 2 Cor. 5, 10. 29. 1 Cor. 15, 53. 348 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Maniheii însă taie multe texte din Scriptură. Dar chiar cu textele rămase am să dovedesc că ele s e înrudesc cu cele tăiate. - Tâlharul a intrat în rai, spune maniheul. - Ei, şi ce-i cu asta? Acestea su n t oare bunătăţile pe care ni le-a făgăduit Dumnezeu? 5. Nu auzi ce spune Pavel despre acele bunătăţi? "Ochiul nu le-a v ă zu t urechea nu le-a a u zit ş i la inima om ului nu s-au suit"!30 Raiul, însă, l-a văzut şi ochiul lui Adam, urechea l-a auzit şi inima omului l-a primit. Despre el am vorbit a tâ te a zile. Cum poţi spune, dar, că tâlharul a primit bunătăţile? Nu în rai ne-a făgăduit Dumnezeu s ă ne ducă, ci în cer! N-a predicat împărăţia raiului, ci împărăţia cerurilor. "A în cep u t să p red ice ş i să spună: Pocăiţi-vă; căci s-a a p ro p ia t- nu împărăţia raiului, ci - împărăţia cerurilor"31. Ai pierdut raiul. Dar Dumnezeu ţi-a d a t cerul, ca să-Şi arate b unătatea Sa şi să muşte p e diavol. A arătat că, oricât ar unelti diavolul de mii şi mii d e ori împotriva neamului omenesc, nu câştigă nimic, pentru că Dumnezeu ne urcă totdeauna la şi mai mare cinste. Ai pierdut raiui, dar Dumnezeu ţi-a deschis cerul! Ai fost osândit la un chin vremelnic, da r ai fost cinstit cu viaţa veşnică. A poruncit pământului să scoată spini şi ciulini, d a r sufletul ţi-a odrăslit rodul Duhului. Ai văzut că mai mare e câştigul d e câ t paguba? Ai văzut că mai mare e bogăţia? Iată ce vreau s ă spun. Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din pământ şi apă şi l-a pus în rai. N-a ajuns bun ce a făcut, ci s-a stricat. Dumnezeu, deci, nu-1 meii plăsmuieşte a doua oară din pământ şi apă, ci din apă şi din Duh; nu-i mai făgăduieşte raiul, ci împărăţia cerurilor. Ascultă cum! Nicodim, căpetenie a iudeilor, se descurajase de cuvintele Domnului când a întrebat d e n a şte re a de aici şi a spus că e cu neputinţă ca un bătrân s ă s e nască din nou32. Dar iată că Hristos 30. I Cor. 2, 9. 31. Matei 4, 17. 32. Cf. loan 3, 4. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (7) 349 îi descoperă chipul acestei naşteri: "Dacă n u s e va n a şte cineva din apă ş i din Duh, n u va p u te a intra în împărăţia cerurilor" 33. Deci, dacă Hristos a făgăduit împărăţia cerurilor, iar p e tâlhar l-a dus în rai, atunci nu i-a d a t încă bunătăţile făgăduite. Dar alţii, în afară de aceasta, mai spun şi altceva: - Prin rai Hristos n-a vorbit aici de rai, ci prin rai vorb e şte de împărăţia cerurilor. Hristos vorbea cu un tâlhar, cu un om care nu auzise nici o învăţătură m ai înaltă, nu ştia nimic de profeţii; cu un om care trăise tot timpul în pustietăţi, săvârşise omoruri, nu îngenunchiase niciodată într-o biserică, nu auzise nici o predică, n id nu ştia ce e ste împărăţia cerurilor. De a c e e a i-a spus: "Astăzi vei fi cu Mine în rai". Cu un nume mai cunoscut, mai obişnuit, raiul arată împărăţia cerurilor. -F ie ! - Deci, a intrat în împărăţia cerurilor! - De unde se vede asta? - Din cele ce a spus: "Astăzi vei fi cu Mine în rai". - Dar da că explicaţia a ce a sta e ste forţată, şi eu voi aduce una mai bună? - Care? - Hristos a spus: "Cel ce nu crede în Fiul a ş i fo s t ju d e cat" 34. - Ce? Este şi ju d e ca t? Doar nu-i încă învierea, nu-i încă osânda şi pedeapsa! Cum dar e ste şi ju d e c a t? - Prin păcatul său! Mai departe: "Cel ce crede în Fiul s-a m u ta t din moarte la viată"35, n-a spus: "se va muta", ci: "s-a şi mutat". Şi acesta, iarăşi, prin faptele sale bune, precum acela prin păcatul său. Deci, după cum acela e ste ju d e c a t când nu-i încă ju d e cat, tot a şa şi celălalt s-a mutat la viată când încă nu-i mutat; unul prin faptele lui bune, celălalt prin păcatul lui. Şi 33. loan 3, 5. 34. loan 3, 18. 35. loan 5, 24. i 350 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Hristos vorbeşte d e nişte fapte ca întâmplate când încă nu s-au întâmplat. La fel a vorbit şi cu tâlharul. Doctorii fac la fel. Când văd p e cineva că nu mai a re nădejde d e viată, spun că a şi murit, că e ca şi mort, deşi îl văd că mai răsuflă. După cum bolnavul acela e ste ca şi mort pentru doctori d eo arec e nu mai are nădejde d e viată, to t a şa şi tâlharul a intrat în cer pentru că nu mai p ute a s ă se întoarcă pe căile pierzării. La fel şi Adam a auzit: "în ziua în care veti m ânca din p om , cu m oarte veti muri"36. Şi? A murit Adam în ziua a ceea? Deloc! A mai trăit după ziua a ce e a încă nouă sute d e ani şi mai bine37. - Dar cum a spus Dumnezeu: "în ziua a ce e a veti muri"? - Cu hotărârea, nu cu fapta! Tot a şa a intrat în cer şi tâlharul. Ascultă ce spune Pavel! El arată că nimeni n-a primit încă răsplata bunătăţilor. După ce vorbeşte despre profeţi şi despre drepţi, a adăugat: "întru credinţă au m urit toţi, n eprim ind făgăduinţele, ci văzându-le d e departe ş i îmbrăţişându- le38.... D um nezeu rânduind ceva m ai bun p en tru noi, ca ei să nu ajungă la desăvârşire fără noi"39. Păstraţi în sufletul vostru cuvintele acestea! Aduceti-vă aminte d e ele şi spuneti-le şi celor ce nu le-au auzit. Fiecare s ă cugete la ele în biserică, în oraş, acasă, nimic nu-i mai dulce de câ t cuvântul lui Dumnezeu! Ascultă ce spu n e profetul despre el! "Cât s u n t d e dulci gâtlejului m e u cuvintele Tale! Mai dulci d ecâ t m ierea ş i fagurul în gura mea"40. Acest fagure pune-1 la masa c e a de seară, ca ma sa toată să fie plină d e bucurie duhovnicească! nu-i vedeţi pe oamenii bogaţi că, după ce mănâncă, aduc cântăreţi din alăută şi din flaut? Aceia fac teatru din ca sa lor! Tu fă-ti c er din casa ta! Şi-o vei face fără s ă schimbi pereţii, fără să muti temeliile! O vei face de-L chemi la m a sa ta p e Stăpânul cerurilor! 36. Fac. 2, 17. 37. Cf. Fac. 5, 5. 38. Evr. 11, 13. 39. Evr. 11, 40. 40. Ps. 118, 103. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (7) 351 Dumnezeu nu Se ruşinează de astfel de ospeţe! Unde-i învăţătura duhovnicească, acolo-s şi cuminţenia, cinstea, bunătatea! Unde bărbatul, femeia şi copiii trăiesc în înţelegere şi dragoste, unde sunt legaţi cu legăturile virtuţii, acolo în mijloc e ste şi Hristos! Hristos nu caută acoperiş de aur, nici coloane sclipitoare, nici frumuseţi d e marmură, ci frum u seţea sufletului, frumuseţea gândului, ma să plină de dreptate, care s ă aibă rod milostenia. De vede Hristos o masă ca aceasta, vine îndată la m asă şi Se aşază Ia ea. Că El e ste Cel ce a spus: "M-aţi văzut flăm ând ş i M-aţi hrănit"41. Când auzi d ar jo s în stradă un sărac strigând în gura mare, şi dai din cele de p e masa ta celui care cere. L-ai chemat la masă, prin rob, pe Stăpânul, ai umplut toată ma sa de binecuvântări. Ai făcut prin pârga a cea sta temei nespus de mare ca Stăpânul să-ti umple cămările cu multe bunătăţi. Iar Dumnezeul păcii. Cel care dă pâine spre hrană şi sămânţă semănătorului, s ă înmulţească sămânţa voastră, s ă crească roadele dreptăţii42 în voi toti, dându-vă harul Lui, şi s ă vă învrednicească de împărăţia cerurilor, pe care facă Dumnezeu ca noi toti să o dobândim, cu harul şi cu iubirea d e oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care slavă Tatălui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 41. Matei 25, 35. 42. 2 Cor. 9, 10. Cuvântul 8* Rostit într-o zi cu cerul înnourat, dar cu adunare de episcopi; despre porunca dată lui Adam1; darea poruncii este semnul marii purtări de grijă a lui Dumnezeu faţă de om 1. îngrămădirea d e nori ne-a posomorât ziua, dar ne-a luminat-o venirea între noi a dascălului nostru2. Nu lumin e ază atât soarele corpurile, când îşi revarsă din înaltul cerului razele sale, cât ne luminează sufletele noastre privirea dragostei părinteşti a dascălului nostru, când îşi revarsă razele sale de pe tronul arhieresc! Aceasta o ştie şi el, şi de a c e e a n-a venit singur, ci a adus cu el un cor d e luminători, c a lumina să fie şi mai mare! Pentru a ce asta biserica s e bucură, turmele saltă, iar eu cu meii mult drag îmi încep predica. Unde-s mulţi păstori, acolo şi oile pot sta liniştite. Tot a ş a se bucură şi corăbierii când sunt alături de ei mai mulţi căpitani de corabie. De e vreme bună şi cer senin, căpitanii le uşurează munca la vâsle prin mânuirea cârmei; de se înfurie marea, căpitanii biruie atacul valurilor prin dibăcia lor şi prin mâinile lor m ulte. De a ce e a şi eu am curaj; încep cuvântul d e învăţătură bizuindu-mă p e rugăciunile lor. Dar ca s ă vă fie mai uşor de înţeles şi mai clară predica, să vă amintesc pe scurt cele sp u se ieri. V-am spu s că omul cunoştea binele şi răul înainte d e a mânca din pom şi c ă nu a dobândit a ce astă cunoştinţă după ce a mâncat. V-am spus apoi pentru care pricină s-a numit pomul din rai pomul cunoştinţei binelui şi răului şi că e ste obiceiul

• P.O. 54, 616-620.

1. Cf. Fac. 2, 17. 2. E vorba de Flavian, episcopul Antiohiei. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (8) 353 Scripturii s ă numească un loc sau un timp după fapta pe trecută în acel loc sau timp. Astăzi trebuie neapărat s ă vă citesc legea prin care a oprit Dumnezeu mâncarea din pom. - Care e ste a cea stă poruncă? - "Şi a p o ru n cit Domnul D um nezeu lu i Adam, zicând: Din to t p om u l care e ste în rai să m ănânci..."3. Este o lege dumnezeiască. De a c e e a s ă fîm cu luareaminte. Dacă s e scoală în picioare to a tă adunarea când oamenii citesc legile împărăteşti, apoi cu mult mai mult noi trebuie s ă ne înălţăm cu mintea şi să luăm aminte la cele spuse, când ni se citesc nu legile oamenilor, ci legile lui Dumnezeu. Ştiu că mulfi învinuiesc pe Legiuitor şi spun că legea a cea sta e ste pricina căderii omului. împotriva acestei idei trebuie s ă ne sculăm mal întâi şi să arătăm cu faptele că Dumnezeu a d a t ace a stă lege nu pentru că a voit s ă înjosească firea noastră, ci pentru că o iubeşte şi-i poartă de grijă. Leg ea a c e a sta ne-a fost d a tă ca ajutor. Ascultă ce spune Isaia: "Lege în aju to r a dat"4. Cel care urăşte nu ajută. Iarăşi, alt profet strigă: "Făclie picioarelor m e le e ste legea Ta ş i lum ină cărărilor m ele"5. Cel care urăşte nu pune capăt întunericului cu făclia, nici nu-1 călăuzeşte cu lumină p e cel rătăcit. Iarăşi, Solomon spune: "Porunca legii e ste făclie, lumină., viată, mustrare ş i învăţătură"6. Iată că legea nu e ste numai ajutor, nici numai făclie, ci şi lumină şi viată. Iar a ce stea nu sunt faptele unuia care urăşte, nici ale unuia care vrea să piardă, ci ale unuia care întinde mâna şi ridică. De a ce e a şi Pavel, adresându-se iudeilor şi arătându-le cât câştig a adus Legea şi că e a e ste uşurare, nu povară firii omeneşti, spunea: "Iată, tu te n um e şti iu d eu ş i te sprijini p e Lege"7. Vezi că Dumnezeu a d at legea nu ca să-i împovăreze 3. Fac. 2, 16. 4. Is. 8, 20. 5. Ps. 118, 105. 6. Pilde 6, 23. 7. Rom. 2, 17. 23-Omilii 354 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR pe oameni, ci ca să-i sprijine? Vrei s ă vezi că a dat-o şi pentru c a să-i cinstească? Deşi mărturiile aduse sunt îndestulătoare ca să arate cinstea dată nouă de Dumnezeu şi purta re a Lui de grijă, totuşi voi face cunoscut lucrul a c esta şi cu alte mărturii: "Laudă, Ierusalime, p e Domnul, spune psalmistul; laudă p e D um nezeul tău, Sioane; că a întărit zăvoarele porţilor tale ş i i-a binecuvântat p e fiii tăi, în tine; Cel ce p u n e la hotarele tale p a ce ş i cu fruntea grâului te sa tură" 8. Apoi, după ce a vorbit şi de binefacerea d a tă de Dumnezeu oamenilor prin alte făpturi, a adăugat şi binefacerea c ea mai aleasă, c ea mai mare, grăind aşa: "Cel ce trimite cuvântul Său lu i Iacov, îndreptările şi ju d e că ţile Lui lui Israel, n-a fă c u t aşa oricărui neam şi ju d e că ţile Lui nu le-a arătat lor"9. Ai văzut câte bunătăţi a enumerat? A întărit oraşul: "A întărit zăvoarele porţilor tale!". I-a scăpa t de duşmani: "Cel ce p u n e la hotarele tale pace". Le-a d a t belşug în cele d e trebuinţă vieţii: "Cu fruntea grâului te satură". Cu to a te acestea, declară că d a rea Legii e mai d e p reţ decât to a te acestea. Declară că primirea Legii şi cunoaştere a îndreptărilor lui Dumnezeu sunt un dar cu mult mai mare d e cât întărirea oraşului, d e câ t pacea, d e câ t scăpa rea de războaie, decât mulţimea de copii şi belşugul celor de trebuinţă vieţii. Şi, după ce le pune pe acestea ca un cap şi cunună de bunătăţi, a adăugat zicând: "n-a fă cu t aşa oricărui neam". - Cum? - Multe alte neamuri s-au bucurat adesea de belşug şi de celelalte bunătăţi enumerate. "Dar eu, spune profetul, nu vorbesc de acestea, ci de lege, că nu a făcut aşa oricărui neam". Şi de aceea a adăugat: "Şi ju d ecă ţile Lui nu le-a arăta t lor". 2. Aceasta a spus-o şi Ieremia. Plângând pe cei din robie, spunea: "Ce e ste , Israele, că e şti în păm ântul vrăjmaşilor10? ...A i părăsit izvorul înţelepciunii"11, adică Legea. 8. Ps. 147, 1-3. 9. Ps. 147, 8-9. 10. Bar. 3, 10. 11. Bar. 3, 12. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (8) 355 După cum izvorul dă multe pâraie, tot a şa şi Legea dă multe porunci, udând sufletul nostru. Apoi, ca să arate ce cinste deosebită ne-a dat prin Lege, a spus: "tiu s-a a u zit în Canaan înţelepciunea asta, nici n u s-a văzut în Teman, nici fiii Agarei, neguţătorii ş i căutătorii, n-au cu n o scu t căile ei, nici nu şi-au adus am inte d e cărările ei"12. Şi ca să arate că legea este duhovnicească şi dumnezeiască, a spus: "Cine s-a su it în cer ş i a coborât-o?"15. Apoi a adăugat: "Acesta e ste Dum nezeul nostru, nu s e va so co ti altul lângă El. Aflat-a toată calea ştiin ţei ş i a dat-o lu i Iacov, slugii Lui, şi lu i Israel, celui iu b it d e Dânsul"14. Aceasta e pricina pentru care şi David spunea: "ti-a fă cu t aşa oricărui neam ş i ju d e că ţile Lui n u le-a arătat lor". Şi Pavel lasă să se înţeleagă aceasta când scrie: "Ce a re d eci m ai m u lt iudeul? Sau care e ste fo losul tăierii împrejur?"15. Mare, în to a te privinţele. Mai întâi că au fost crezute cuvintele lui Dumnezeu. Ai văzut cum a interpretat şi Pavel cuvintele: "tiu a fă cu t aşa oricărui neam ş i ju d e că ţile Lui n u le-a arătat lor"? Dacă iudeii su n t mai presus de celelalte neamuri prin a c e e a că singuri ei, din ceilalţi oameni, au fost cinstiţi cu d area Legii scrise, nu înseamnă oare că Dumnezeu a dat Legea ca s ă ne cinstească, şi nu să ne împovăreze? Şi ne-a cinstit nu numai prin a c e e a că ne-a dat Legea, ci şi prin a ce e a că ne-a dat-o El însuşi. Că şi a ce sta e ste cel mai mare semn de cinste, că a d a t Legea El însuşi. Darul acesta e mare. O spu n e Pavel. Ascultă! Văzând că iudeii se mândreau că profeţii au venit la ei, Pavel le frânge cerbicia, arătându-le că noi creştinii am avut parte de mai mare cinste, pentru c ă învăţătorul nostru a fost însuşi Stăpânul, nu un rob. Şi le grăieşte aşa, scriindu-le evreilor: "în m u lte rânduri ş i în m u lte chipuri grăind Dumn e ze u odinioară părinţilor noştri, în zilele a cestea din urmă ne-a grăit nouă prin Fiul"16. Şi, iarăşi, în altă parte: "Şi nu 12. Bar. 3, 22-23. 13. Bar. 3, 29. 14. Bar. 3, 36-37. 15. Rom. 3, 1. 16. Evr. 1, 1-2. 356 SFÂNTUL IOAN GURA DE AUR num ai atât, ci n e ş i lăudăm în D um nezeu prin Domnul nostru Iisus h risto s, prin Care am p rim it împăcarea"17. Ai văzut că se laudă nu numai cu împăcarea, ci şi cu a c e e a că am primit împăcarea prin Hristos? Iarăşi, lăudând în altă parte învierea, zice: "însuşi Domnul S e va pogori din cer"18. Vezi că aici totul s-a făcut prin Stăpânul? Tot a şa şi la început, nu i-a d at lui Adam porunca printr-un slujitor al Lui, printr-un înger, printr-un arhanghel, ci însuşi Dumnezeu i-a dat-o. I^a cinstit d ar pe om cu o îndoită cinste: i-a dat porunca, legea; şi i-a dat-o chiar El. - Dar cum s-a făcut de a căzut Adam? - Din pricina trândăviei lui! Dovadă, toţi ceilalţi câţi au primit Legea şi n-au căzut; dimpotrivă, au făcut mai mult decât li s-a poruncit. Văd însă că timpul mă zoreşte, a şa că amân continuare a cuvântului într-o altă predică. Iar Dumnezeul păcii să vă învrednicească de împărăţia cerurilor, p e care facă Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim, cu harul şi cu iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui slavă, cinste, putere, împreună şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 17. Rom. 5, 11. 18. 1 Tes. 4, 16. C u v â n t u l 9* Nu trebuie să osândim păcatele semenilor noştri, ci să ne îngrijim de mântuirea lor; pentru ce Avram a fost numit Avraam; la numele lui Noe; nu fără pricină au primit drepţii aceste nume, ci prin rânduiala lui Dumnezeu 1. Dacă ar fi cu putinţă să ştiţi ce v-am spus în predica de rândul trecut, ce a mai rămas, unde am pus capăt cuvântului şi de unde să-l reiau astăzi, a ş continua îndată cele ce-am spu s în predica trecută. Dar pentru că mulţi din cei ce mi-au ascultat atunci predica nu sunt d e fată astăzi, şi mulfi din cei d e fată astăzi nu m-au ascultat atunci, trebuie neapărat, din pricina deosebirii de ascultători, s ă repet cele ce am spus. Aşa, celor ce au urmărit rândul trecut predica li se va fixa în minte şi mai bine învăţătura, împrospătându- li-se cele auzite, iar celor care au lipsit atunci paguba nu le va fi atât de mare, pentru că vor afla ce am spus în predica trecută. Poate că cei care vin totdeauna la biserică ar putea sp u n e că n-ar trebui să repet cele ce am mai spus, tocmai pentru ca cei care au lipsit de la biserică şi dispreţuiesc slujbele, suferind cu fapta pierderea şi înţelepţiţi de pagubă, să se facă mai buni. Vă laud că vă doare atât trândăvia fraţilor voştri şi vă admir râvna. Dar vreau să înfrăţiţi râvna voastră cu dragostea de oameni. Râvna lipsită d e iertare nu-i râvnă, ci mânie mai degrabă; iar sfătuirea fără d e iubire de oameni pare a fl pizmă. De ace ea, mai mult vă rog s ă nu ju d e caţi cu asprime păcatele semenilor voştri. După cum cel

• P.G. 54, 619-630.

358 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR care se uită fără de iertare la păcatele fraţilor lui nu va găsi p e nimeni care să-i d e a iertare d e va păcătui cândva, tot a şa cel care nu ju d e c ă , ci s e uită cu milă la păcatele sem e nului va găsi p e mulţi care să-i întindă mâna d e va c ădea vreodată în păcat. Nu spun a c e a sta acum pentru că aş vrea să măresc trândăvia celor ce lipsesc d e la biserică, ci pen tru că mă străduiesc să vă măresc grija pentru fraţii voştri1. Totul să fie cu ju d e c a tă şi cu dragoste. Ştiţi doar că şi eu în predica trecută am grăit împotriva lor cuvinte lungi şi multe; şi, precum vă amintiţi, am spu s că nici nu sunt oameni, aducându-le acuzatori doi profeţi de frunte: pe unul care spune: "Am venit, ş i nu era omt; am c h em a t şi nu era cine să audă"2, şi pe un altul care strigă şi întreabă: "Cui voi vorbi ş i voi mărturisi? nenum ărate su n t urechile lor, şi nu p o t să audă"3. De aceste cuvinte, şi de altele ca acestea, cumplit mă durea inima. Dar acum îi mângâi. Aşa a poruncit şi Pavel: "Mustră, spune el, ceartă, mângâie"4. Nu trebuie s ă faci numai una, dar nici numai alta, ci să le înfrăţeşti pe amândouă, ca să faci desăvârşit folosul. Dacă îi mustrăm mereu, îi facem îndărătnici; dacă-i mângâiem mereu, îi facem tot mai trândavi. De acee a şi doctorii nu taie numai rănile, ci le şi oblojesc; nu dau totdeauna doctorii amare, ci adeseori, şi doctorii bune Ia gust. Cu cele dintâi curăţă puroiul, cu cele din urmă uşurează durerea pricinuită de acelea. De a c e e a şi Pavel spu n e în alt loc: "Fraţilor, chiar d e va cădea un om în vreo greşală, voi, cei duhovniceşti, îndreptaţi- l p e unul ca acesta, luând seam a la tin e însuti, să n u fii isp itit ş i tu"5. Minunat îndemn, minunat sfat, plin de multă purtare d e grijă; sfatul arată o inimă d e tată. într-adevăr, cuvântul "fraţilor" este cuvântul limbii lui Pavel! îndată, d e la a ce st nume d e rudenie, Pavel a atras bunăvoinţa ascultăto- 1. Cf. Matei 22, 39. 2. Is. 50, 2. 3. Ier. 6, 10. 4. 2 Tim. 4, 2. 5. Qal. 6, 1. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (9) 359 rilor. Le spune: "Ati pus capă t aceloraşi dureri de naştere ca şi el; v-ati hrănit cu aceleaşi bucate; ati avut acelaşi tată; ati participat la aceeaşi naştere duhovnicească". Pavel arată deci ace a stă înrudire şi când e vorba d e îndreptarea celor căzufi, căci spune: "de va cădea". N-a spus "dacă va păcătui", ci a alergat la un fel de păcat care a re iertare. "De va cădea", adică: de va fi ispitit, d e va fi amăgit; nu vorbeşte despre un om care păcătuieşte cu ştiinţă, ci de spre un om care se străduieşte s ă facă binele, dar cade din ispită diavolească. Unul ca a c esta nu merită atât o sândă cât iertare. "De va cădea un om ", spu n e Pavel. Iarăşi a alergat la un alt fel de iertare: la slăbiciunea firii omeneşti, pe care a arătat-o prin cuvântul "om". După cum marele Iov, vrând să-şi atragă iertarea lui Dumnezeu, spunea: "Cine e ste om ul, că-1 so co te şti p e e i ca să-i cercetezi păcatele iui?"6, to t a şa să facem şi noi când cercetăm pe un păcătos. Să spunem mereu: "este om"; să ne aducem aminte de firea omenească; cuvintele a ce ste a să-l plece spre milă p e cel care s e indignează. De a c e e a şi Pavel a alergat la firea om enea scă şi la slăbiciunea ei, spunând: "De va cădea un om în vreo greşală". Nu vorbeşte d e p ă c a te mari, mai presus d e iertare, care să nu fie vrednice d e iubirea d e oameni, ci d e păcate mici şi neînsemnate. "Voi cei duhovniceşti", spune mai de parte Pavel. Cel care păcătuieşte e ste om, iar voi, care faceţi binele, sunteţi oameni duhovniceşti. într-un loc a pus numele firii omeneşti, în celălalt, numele virtuţii. Mare e ste deosebirea între om şi om duhovnicesc. De eşti duhovnicesc, arată-mi tăria ta nu din mântuirea ta, ci şi din mântuirea mea, din ajutorul d a t celor căzuţi. Atunci eşti duhovnicesc, când nu treci cu vederea mădularele căzute. "îndreptaţi- I p e unul ca acesta", spu n e în sfârşit Pavel. Faceti-1 nebiruit, nedoborât, neînvins d e diavol, lu â n d seam a la tine în s u ti să n u fii isp itit ş i tu". 6. Iov 7, 17-18. 360 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR 2. Acesta-i un minunat sfat, un îndemn d e ne apă ra tă nevoie. De-ar fi de piatră cel ce aude povafa, sfatul a ce sta e în stare să-l înfricoşeze şi să-l îndemne să ridice p e cel căzut. Pavel îti spune: "Nu vrei să-l miluieşti, c a unul ce-i eşti frate, nu vrei să-i dai iertare, c a unuia ce-i om, nu vrei să-i întinzi mâna, ca unul ce eşti om duhovnicesc, atunci uită-te la tine, şi nu vei mai avea nevoie d e sfătuitor c a să-l ajuţi pe cel căzut, ci tu singur îti vei d a sfatî". - Cum, în ce chip? - "Luând seam a la tin e în s u ti îti spune Pavel, ca să n u fii isp itit ş i tul". Pavel n-a spus: "Vei păcătui şi tu negreşit", ca s ă nu fie împovărător cuvântul. - Dar ce-a spus? - "Ca să n u fii isp itit ş i tu cândva". Poate vei păcătui, p o ate nu vei păcătui. Şi pentru că nu ştii ce s e p o a te întâmpla în viitor, strânge-ti mai dinainte dar d e milostenie; prin mila ta fată d e aproapele, vei găsi şi tu multă iertare gata adunată, d e vei c ăd e a cândva. Pavel n-a spus: "Ca s ă nu păcătuieşti şi tu cândva, c a să nu cazi şi tu cândva". Uită-te la puterea cuvintelor acestora! Pavel n-a grăit aşa, ci a spus: "Ca să n u fii isp itit ş i tu cândva". A arătat că-1 avem pe vrăjmaş ispititor; iar ispititorul nu a re timp hotărât d e ispită; ci d e multe ori ne a tac ă atunci când dormim, alteori, când ne trândăvim. Din pricina a c e a sta cel care a căzut merită iertare, pentru c ă a fost luat pe ne a ştep tate d e ispititor, riu cuno ştea când avea s ă fie lovit; nu ştia timpul luptei; a fost atacat p e nepregătite, d e a c e e a a şi căzut. Aşa fac şi cei ce călătoresc p e marea c ea întinsă şi largă, a căror corabie are vânt prielnic şi se bucură de deplină siguranţă. Când văd de departe pe alti călători că sunt în primejdie de înec, nu întorc spatele nenorocirii acelora gândindu-se la binele lor, ci opresc corabia, aruncă ancora, coboară pânzele, întind frânghii, aruncă scânduri, pentru ca cei ameninţaţi a fi înghiţiţi de valuri să s e prindă de una dintre ele şi s ă scape de înec. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (9) 361 Imită-i şi tu, omule, pe aceşti corăbieri. Şi tu călătoreşti p e o mare întinsă şi largă, întinderea vieţii de pe pământ; pe o mare cu fiare şi piraţi, pe o mare cu stânci şi primejdii, pe o mare frământată de valuri multe şi d e furtuni. Adeseori, mulţi s-au înecat în marea aceasta. Deci, când vezi pe vreunul din cei ce călătoresc că îşi pierde bogăţia mântuirii din vreo ispită diavolească, că e bătut de furtună şi e în primejdie s ă se înece, opreşte-ti corabia, chiar de te grăbeşti în altă parte, îngrijeşte-te d e mântuirea lui lăsându-ti treburile tale. Cel ce se îneacă nu a şte ap tă amânare şi zăbavă. Tu aleargă grabnic, smulge-1 iute din valuri, foloseşte orice mijloc ca să-l scoţi din adâncul pierzaniei. De ai avea mii şi mii de treburi, nici una să nu-ti fie mai d e nevoie decât mântuirea celui primejduit. De zăboveşti cât d e cât, îl laşi pradă iureşului furtunii. De ace ea, trebuie să ne grăbim în astfel d e nenorociri; grabă mare şi râvnă încordată. Ascultă cum s e grăbeşte Pavel, cum îi îndeamnă p e mulţi alţii când a văzut că un om s e îneacă! "întăriţi-1 în dragoste7, sp u n e el, ca n u cum va să fie doborât d e prea m u ltă întristare unul ca acesta"8. De a ce e a ne porunceşte să-i întindem iute mâna, ca nu cumva, zăbovind şi amânând, să se înece acela. Să avem dar grijă d e fraţii noştri! Acesta-i punctul principal al vieţuirii noastre, acesta-i semnul d u p ă care n e cunoaştem că suntem creştini, da că nu urmărim numai interesul nostru, ci dacă-i îndreptăm, dacă-i întărim pe fraţii noştri căzuţi. Acesta-i cel mai mare sem n d e credinţă. "întru aceasta vor cu n o a şte toţi, spune Hristos, că su n te ţi ucenicii Mei, dacă vă veţi iu b i unul p e altul" 9. Iar d ragostea adevărată nu o arată statul la masă, statul de vorbă, cuvintele linguşitoare, ci îndreptarea aproapelui, urmărirea interesului lui, ridicarea celui căzut, întinde7. 2 Cor. 2, 8. 8. 2 Cor. 2, 7. 9. loan 13, 35. 24-Omilii 362 SFÂNTUL IOAN GURA DE AUR rea unei mâini de ajutor celui ce nu s e îngrijeşte de mântuirea lui, căutarea binelui aproapelui înaintea propriului bine. Aceasta e ste dragostea adevărată. Dragostea nu caută la ale sale, ci, înaintea celor ale sale, caută la cele ale aproapelui, ca prin ale aceluia să caute la ale sale. Că şi eu nu pentru mine tin a tâ te a predici, ci pentru voi. Iar voi nu le ascultaţi numai pentru voi, ci şi pentru ceilalţi, care vor fi învăţaţi prin voi. Trupul Bisericii se hrăneşte cum se hrănesc şi mădularele trupului. Dacă un mădular al trupului nostru ar tine pentru el toa tă hrana şi n-ar da-o celui de alături, s e vatămă pe el şi vatămă deci trupul. De pildă, stomacul. Dacă ar tine numai pentru el hrana, restul trupului s-ar topi d e foame, iar el s-ar strica din pricina necumpătării; dar da că ia pentru el cât îi trebuie fireşte şi dă restul celorlalte mădulare, e sănătos şi el, şi restul trupului. Tot a şa şi tu: Dacă nu dai şi altora cele auzite de la mine, ci le ţii numai pentru tine, pe acela îl păgubeşti, iar tu te îmbolnăveşti, aducând asupră-ti cumplite boli: trândăvia şi invidia. Că, sau din răutate, sau din trândăvie şi lene, n-ai împărtăşit şi altora cele ce ştiai. Şi oricare dintre a ce stea e în stare să te ducă la pierzanie. Dar da că dai hrană din belşug şi altora, te foloseşti şi tu, şi ei. Am vorbit însă destul despre acestea. 3. Trebuie deci să reluăm şirul celor spuse în predica trecută. Despre ce vorbeam? Vorbeam atunci de sp re Pavel şi căutam să aflăm de ce uneori s e numeşte Saul, iar alteori Pavel. Apoi, din cuvânt în cuvânt, am ajuns la o întreagă istorie de nume. Şi, când am ajuns la ele, nu mi s-a părut cu cale să trec cu nepăsare pe lângă ace a negutătorie. Da, din pricina lui Pavel am ajuns la câştigul acesta, dar ştiam că o să am câştig şi din descoperirea celorlalte nume. Aşa procedează d e multe ori şi cei care fac comerţ pe mare: pornesc p e mări îndepărtate ca s ă cumpere puţine lucruri; d a r când ajung în oraşul în care s-au gândit să s e ducă şi văd acolo belşug d e alte mărfuri, cumpără mai mult decât NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (9) 363 erau pregătiţi s-o facă. De le aduce vreo vină careva, le răspund cu a c este cuvinte: "Am făcut drum lung, am îndurat multe furtuni, multe primejdii; am trecut p e ste mări şi tări. Ce ne împiedică să venim cu mai multe mărfuri, cu mai mult câştig?". Aceasta-i apărarea mea! Şi eu am umblat după numele lui Pavel şi, to t căutând, am d at şi de alt negoţ de nume. De pildă: de ce Petru se numea Simon mai înainte, d e ce Iacov şi loan, fiii lui Zevedeu, au fost numiţi fiii tu n e tului. Am d at şi în Vechiul Testament de Avraam, care se numea Avram mai înainte, iar mai p e urmă Avraam, de Iacov, care a fost numit Israel, de Sara care a fost numită Sarra. în afară de aceştia, am dat şi de alţii, care n-au primit alte nume c a cei de mai sus, ci au primit dintru început numele de: loan Botezătorul, Isaac, Adam. Şi mi s-a părut o neghiobie şi o mare ticăloşie să arunc din mâini o comoară atât d e mare. De a c e e a am lungit cuvântul. în predica trecută, deci, am vorbit despre cei cu acelaşi nume de la început; astăzi mă gândesc să vorbesc despre cei cu două nume, de pildă Avraam. Adam a avut tot timpul acest nume şi n-a avut altul; Isaac, la fel, n-a mai primit un al doilea nume, ci d e la început până la sfârşit s-a numit Isaac. Dar tatăl lui Isaac s-a numit mai înainte Avram şi mai p e urmă Avraam. Dumnezeu i-a spus lui: "Nu va m ai fi num e le tău Avram, ci Avraam s e va chem a n um ele tău"10. La început se numea Avram. Numele a ce sta nu-i nume grecesc, nici din limba noastră, ci nume evreiesc. Cum se tălmăceşte numele acesta? Se tălmăceşte om din cealaltă parte. Cuvântul Avram în limba siriacă înseamnă dincolo; şi ştiu a ce a sta toţi câţi cunosc limba siriacă; iar limba siriacă se înrudeşte cu limba ebraică. - Dar pentru ce s-a numit "om din cealaltă parte?". - Iudeea, adică Palestina toată, cea d e la Egipt până la Eufrat, s e află aşe zată în fata Babiloniei, d e unde a venit Avraam. între a ceste două tări curge râul Eufrat, hotar 10. Fac. 17, 5. 364 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR comun între cele două tări. Aşadar, pentru că Avraam nu era din Palestina, ci venise de dincolo, din Babilonia, de a ce ea şi-a luat numele după loc şi după fapt şi s-a numit Avram, om din cealaltă parte, pentru că venise de dincolo de râu. - Dar pentru ce a venit de dincolo de râu? - Pentru că i-a poruncit Dumnezeu. - Şi de ce i-a poruncit? - Ca să vădească ascultarea dreptului. Că pentru porunca lui Dumnezeu a lăsat pământul lui şi a venit în pământ străin. Ai văzut ce şir lung se împleteşte din numele dreptului? Numele lui ne-a deschis un ocean întreg de istorii. Cun oa şte dar înţelesul numelui cel vechi ca, atunci când îl vei vedea că locuieşte în Palestina, numele lui s ă te d uc ă la vechea lui patrie; şi, cunoscând pricina pentru care şi-a părăsit ţara, să capeţi îndestulător îndemn spre a-i urma zelul. Un om care trăise înainte de Lege şi d e prescripţiile ei a arătat, prin viaţa lui, că a trăit filosofia harului şi a săvârşit cu fapta, înainte de har, c e e a ce sp unea Hristos mai târziu apostolilor: *Amin, amin zic vouă., că n u e ste (nimeni) care să fi lăsat casă, sau fra ţi sa u tată, sa u m am ă p entru n um ele Meu, ş i să n u prim ească în su tit ş i să n u m o şten ea scă viată veşnică"11. Dar nu numai de aici putem vedea înalta filosofie a dreptului, ci şi din făgăduinţa da tă lui de Dumnezeu. "Vino, i-a spus Dumnezeu, în păm â n tu l p e care tf-l voi arăta"12. Da, amândouă a ceste patrii erau din lumea a ce a sta; dar una era a lui, şi alta străină; una cunoscută, şi alta necunoscută; una în faţa ochilor, alta nădăjduită. Cu toate a cestea, şi-a lăsat patria lui cunoscută, ştiută şi de dinainte a ochilor, şi a alergat la una necunoscută, neştiută, peste care nu e ra stăpân, ca să te convingă, s ă te înveţe s ă nu I te împotriveşti lui Dumnezeu, s ă nu te îndoieşti când Dumnezeu îţi porunceşte s ă laşi cele cunoscute şi să priveşti la 11. Matei 19, 29. 12. Fac. 12, 1. NOUA CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (9) 3 6 5 cele necunoscute, riu sunt a tâ t de sigure cele ce le ai în fata ochilor, cât de sigure sunt cele nădăjduite; nu e ste atât de sigură viata a ceasta de aici, cât de sigură e viata viitoare. Viata de aici o vedem cu ochii noştri de came, viata viitoare o vedem cu ochii credinţei; pe aceasta o vedem ţinută în mâinile noastre, pe a c e e a o vedem păstrată şi de făgăduinţele lui Dumnezeu. 4. Iar făgăduinţele lui Dumnezeu su n t cu mult mai puternice d e câ t mâinile noastre. Vrei s ă vezi că viaţa a ceasta d e pe pământ e ste pururea nesigură, pe când cea viitoare, care pare nesigură, e mai sigură d e câ t ace a sta de aici, mai trainică şi mai statornică? Dacă vrei, s ă cercetăm cele strălucite ale vieţii: bogăţia, slava, puterea, onorurile da te de oameni; vei vedea că nimic nu-i mai nesigur d e câ t acestea. Este oare ceva mai necredincios ca bogăţia, care nu rămâne a d e se a nici până către seară? Ca un rob fugar nerecunoscător s e mută m ereu de la a cesta la acela, şi, iarăşi, de la acela la altul. La fel e şi slava. Cel strălucit şi cu vază mai înainte ajunge dintr-od a tă fără cinste, necunoscut. Şi dimpotrivă. După cum o roată care s e învârte mereu nu stă pe aceeaşi parte a cercului, ci prin desimea rotirilor partea de su s ajunge jo s şi cea de jo s sus, tot aşa şi lucrurile noastre s e învârt necontenit, cele de sus ajung jo s ; a şa şi cu bogăţia, şi cu puterea, şi cu toate celelalte, niciodată nu stau în acelaşi loc; sunt ca şi curgerile râurilor, căci nici ele nu stau niciodată pe loc. Poate fi oare ceva mai nesigur decât acestea, care se schimbă a şa de des, care zboară înainte de a apărea, care pier înainte de a veni? De a ceea şi profetul, vorbind de petreceri, de bogăţie şi de cele ca acestea şi bâtându-şi jo c de cei care se dau în vânt după ele ca după unele ce ar putea dura, spune: "Ca ş i cum ar sta le-au s o c o tit nu ca p e u n ele care fug"13. n-a spus: "nu ca pe unele care trec", ci ceva cu mult mai mult: "ca p e unele ce fug"; că nu pleacă încet, ci cu mare iuţeală. 13. Am. 6, 5; LXX. 366 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Patriarhul Avraam n-a gândit aşa! A lăsat toate a c e stea şi s-a uitat numai la făgăduinţele da te lui de Dumnezeu. Avraam ne-a deschis calea către credinţa în bunătăţile viitoare, ca s ă nu spui, când Dumnezeu îţi făgăduieşte cele viitoare, cele ce nu se văd, că acelea sunt nesigure şi întunecate. Căci acelea su n t mai sigure de câ t a c e ste a care se văd, dacă avem ochii credinţei. Da, nu le vedem, dar Dumnezeu ni le-a făgăduit. Iar când Dumnezeu făgăduieşte, schimbarea nu atacă făgăduinţele. Ele sunt în mâna lui Dumnezeu şi sunt întărite de mâna Lui. Din mâna lui Dumnezeu nimeni nu poate să le răpească. Că spune Hristos: "nim eni n u le p o a te răpi din mâna Tatălui Meu"14. Aşadar, pentru că nimeni nu p oa te să le răpească din mâna lui Dumnezeu, ele rămân într-o vistierie sigură. însă cele din lumea a ceasta sunt sup u se la tot felul de schimbări şi mutări; de aceea, de multe ori ne ostenim pentru ele, dar nu ne bucurăm de ele. Cu bunătăţile făgăduite nu-i aşa; cel ce s e osten e şte trebuie s ă ia neapărat şi cununile, "nădejdea nu ruşinează"15. Este făgăduinţa lui Dumnezeu; iar darurile făgăduite sunt asemeni Celui ce le făgăduieşte. Părâseşte-le, dar, iubite, pe cele nesigure şi îmbrăţişează-le pe cele ce se văd; că cele ce s e văd nu sunt cele prezente, ci cele viitoare. E drept, sunt unii care se înnebunesc după cele de aici şi le dispreţuiesc pe cele viitoare. Dar le dispreţuiesc nu pentru c ă acelea sunt nevăzute şi nesigure, ci pentru că ei sunt mai slabi d e câ t înălţimea acelei nădejdi. Uită-te la înţelepciunea dreptului Avraam! Dumnezeu i-a făgăduit bunuri materiale, şi el le căuta pe cele spirituale. - Dar când i-a făgăduit Dumnezeu bunuri materiale, iar el le voia pe cele spirituale? - Când i-a spus: "Ieşi din p ăm â n tu l tău ş i din neam u l tău ş i din casa tatălui tău ş i vino în p ăm ân tul p e care ti-1 voi arăta"16. 14. loan 10, 29. 15. Rom. 5, 5. 16. Fac. 12, 1. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (9) 367 - Materia] e pământul cel dintâi şi material şi cel pe care a făgăduit că i-1 va da mai pe urmă. Ce-a făcut Avraam? - Dar, mai bine spus, s ă nu-1 auzim pe el, ci pe Pavel care vorbeşte despre el, ca s ă cunoaştem că Avraam nu căuta la acest pământ, deşi-1 făgăduise Dumnezeu pe ace sta, ci, părăsindu-le pe cele prezente, le dorea cu înfocare pe cele viitoare. - Ce spune Pavel? - "în credinţă au m urit toţi aceştia"17, vorbind de Avraam, de Isaac, de Iacov şi de toti drepţii; că nu numai Avraam, ci toti aveau aceeaşi dreaptă credinţă. "în credinţă au m urit to ţi aceştia, neprim ind făgăduinţele, ci văzându-le d e d e parte" 18. - Ce spui? N-a primit Avraam făgăduinţele, n-a ajuns în Palestina? Sunt, oare, minciuni spusele? - Nu, răspunde Pavel. Avraam a ajuns în Palestina, dar nu se uita la făgăduinţa aceasta, ci dorea alta, pe cea din cer, iar pe el s e socotea străin de toate cele din lume. Aceasta o şi mărturiseşte Pavel despre Avraam, adăugând: "Mărturisind că su n t străini ş i trecători p e păm â n t"19. - Spune-mi, te rog, era străin el, care primise o patrie, o ţară a tâ t d e mare? - Da! Căci nu căuta Ia aceasta, ci Ia cer! "Cei ce grăiesc unele ca a cestea arată că-şi caută altă patrie"20, "al cărei m e şte r ş i zid itor e ste D umnezeu"21, Ierusalimul cel ceresc. Ierusalimul cel d e sus. Ai văzut că Dumnezeu i le-a făgăduit pe cele materiale, dar Avraam căuta Ierusalimul cel de sus? "Cei care grăiesc unele ca acestea, spune Pavel, arată că-şi caută patrie. Dacă s-ar fi gândit la aceea din care au ieşit, ar fi a vu t vrem e să 17. Evr. 11, 13. 18. Evr. 11, 13. 19. Evr. 11, 13. 20. Evr. 11, 14. 21. Evr. 11, 10. 368 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR s e întoarcă\; dar d e fa p t ei doresc una mai bună, adică p e cea cerească"22. Deci făgăduinţa făcută dreptului e ste o făgăduinţă materială, pe când dorinţa lui e spirituală, contrar nouă. Lui i s-a făgăduit Palestina, iar el căuta cerul; nouă ni s-a făgăduit cerul, şi ne dăm în vânt după pământ. 5. Pe a ce ste a le-am câştigat din numele lui Avraam, căutând să aflăm de ce a fost numit "om din cealaltă parte". Am aflat că şi-a părăsit pământul său şi s-a mutat în altul, că a trecut pe lângă cele cunoscute şi căuta la cele necunoscute, că le-a aruncat pe acelea ce le avea în mâini şi le dorea cu înfocare pe cele nădăjduite, că a luat pe cele materiale şi tindea spre cele spirituale, şi a ce a sta înainte de har, înainte de Lege, înainte de învăţătura profeţilor. De aici se vede că n-a avut nici un învăţător, ci i-a fost de ajuns Firea lui, care i-a mişcat gândurile cugetului, şi aşa a găsit pe Dumnezeu, Creatorul universului. De aceea s-a numit Avraam, de a ce e a şi părinţii i-au dat numele acesta. Dar poate că cineva ar spune că ac e a sta e minciună şi m-ar întreba: - Erau oare drepţi părinţii lui Avraam? Erau bine plăcuţi lui Dumnezeu? Ştiau ei viitorul? Ştiau ei mai dinainte făgăduinţa care avea să fie rostită d e Stăpânul? riu erau ei, oare, necredincioşi, idolatri şi cei mai barbari dintre barbari? - Da, o ştiu şi eu! Dar tocmai pentru ac e a sta îl laud pe drept, că, având astfel de părinţi, a ajuns a şa de bun. Lucru minunat şi străin e ste acesta, că dintr-o rădăcină re a şi sălbatică a ieşit rod bun. Răutatea părinţilor nu-i o vină pentru copiii care trăiesc în bună credinţă; ci, dacă trebuie s ă spun ceva minunat şi, mai bine spus, o laudă pentru aceşti copii e că ei, fără să Fi primit de la părinţi credinţa, fără s ă aibă povătuitori, ca şi cum ar fi mers în locuri pustii şi neumblate, au putut găsi calea care duce la cer. Nu-i o vină că ai ta tă necredincios; vină e dacă mergi pe urmele necredinţei tatălui. Şi vină foarte mare nu e când avem părinţi răi, ci când nu ne îngrijim de ei, când nu facem tot ce ne stă în putinţă ca 22. Evr. 11, 14-16. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (9) 369 să-i scăpăm de această răutate. Când însă noi arătăm toată strădania pentru sufletul lor, iar ei rămân în răutatea lor, atunci scăpăm de orice vină şi mustrare. Am spus acestea ca să nu te ruşinezi, iubite, când auzi că Avraam a avut tată necredincios. Şi Timotei a avut tată necredincios. "Era fiul unei fem ei iudee, spune Scriptura, mamă credincioasăl dar tatăl elin"25. Că tatăl lui a rămas în necredinţă şi nu s-a schimbat se vede de acolo că Pavel, lăudând credinţa lui Timotei, grăieşte aşa: "...credinţa ce s-a sălăşluit întâi în bunica ta, Loida, şi în maica tai Eunichi, şi su n t încredinţat că şi în tine"24. Numele tatălui său nu-i amintit deloc. - De ce? - Pentru că a rămas necredincios şi nu e ra vrednic s ă s e numere împreună cu fiul său. Apostolii, apoi, au avut părinţi răi. A arătat-o Hristos când a spus: "Dacă Eu s c o t d em onii cu B eelzebul, fiii voştri cu cine-i sco t? Pentru aceia ei vor fi ju d ecă to rii voştri"25. Dar a ce a sta s ă nu te tulbure, să nu îţi fie pricină de poticnire. Căci de aici învăţăm că viciul şi virtutea nu ţin de fire, ci de voinţă. Dacă ar ţine de fire, atunci negreşit părinţii răi ar naşte copii răi, iar cei buni, copii buni; d a r pentru că ţine de voinţă s ă fii rău sau bun, de a c e e a părinţi răi au avut copii buni şi, adeseori, părinţi buni au avut copii răi, pentru ca totdeauna s ă nu atribuim firii virtutea şi viciul, ci voinţei. Dar, după cum spuneam, cum se face c ă părinţii lui Avraam, necredincioşi fiind, au pus copilului lor numele acesta? Şi lucrul a ce sta, mai cu seamă, e ste o faptă a înţelepciunii lui Dumnezeu, Care a rânduit ca părinţii sâ-i pună lui Avraam a c e s t nume, cu istoria celor viitoare în semnificaţia numelui său. L-a silit o dată Dumnezeu şi pe Valaam să spu n ă viitorul26, ca să-Şi vădească pu te re a şi s ă arate că are putere şi peste ai Lui, şi p e ste străini. Şi ca s ă vezi că părinţii drepţilor, chiar da că erau necredincioşi, au pus ade- 23. Fapte 16, 1. 24. 2 Tim. 1, 5. 25. Matei 12, 27. 26. Cf. Num. 24, 2-9. 24-Omilii 370 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR seori, fără să ştie, copiilor lor nume care arătau planurile viitoare ale lui Dumnezeu, îti voi d a şi un alt exemplu. Lameh, tatăl lui n o e , al vestitului n o e în timpul căruia a fost potopul, nu era drept, nu era bine-plăcut lui Dumnezeu, nu e ra bun înaintea Atotputernicului. Dacă Lameh ar fi fost drept, dacă ar fi fost bine-plăcut şi bun înaintea lui Dumnezeu, n-ar fi spu s că numai n o e a fost găsit desăvârşit în neamul său 27. Dacă Lameh ar fi fost drept. Dumnezeu nu l-ar fi trecut cu vederea pe tatăl dreptului noe. - Dar ce-i cu Lameh? - Lameh a pus copilului său un nume care cuprinde în el istoria faptelor viitoare. Şi astfel, numele dreptului a fost o profeţie, numele lui n o e arăta potopul ce avea s ă fie. - Cum arăta numele lui n o e potopul ce avea să fie? - numele e ste n o e ; cuvântul din limba ebraică se tâlcuieşte cel ce o d ih n eşte. Cuvântul nia, în limba siriacă, înse am n ă odihnă. După cum de la cuvântul avar, care înse am n ă dincolo, a fost numit Avraam, iar de la aidem , care înseamnă păm ânt, a fost numit Adam, care înseamnă păm â n tesc, to t a şa şi aici, de la cuvântul nia, care înseamnă odihnă, a fost numit n o e , care înseamnă cel ce o dihneşte. Asta o arată şi cuvintele adăugate de Lameh. Când Lameh i-a pus numele lui noe, a spus: "Acesta s e va odihni"28. A numit potopui odihnă. Pentru că pe timpui lui n o e avea s ă fie potopul, iar potopul e ra moarte; căci "moartea e ste odihnă omului"29, de aceea, pe omul în timpul căruia avea s ă vină potopul l-a numit cel ce odihneşte. 6. Şi ca s ă vedeţi că nu forţez interpretarea, s ă ascultăm tâlcuirea a c e a sta chiar din cuvintele Scripturii: "Şi a trăit Lameh o su tă o p tzeci şi o p t d e ani; şi a n ă scu t un fiu ş i i-a p u s n um ele n o e , zicând: "Acesta n e va odihni p e noi d e o sten elile noastre, d e necazurile noastre, d e lucrul mâi- 27. Fac. 6, 9. 28. Fac. 5, 29. 29. Iov 3, 17. NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII (9) 371 nilor noastre şi d e lucrarea păm ântului p e care l-a b lestem a t Dum nezeu!"30. - De ce spui: "ne va odihni"? De ce n-ai spus: "Acesta ne va omorî, a cesta va aduce potopul", ci ai spus: "ne va odihni"? Atunci are s ă s e întoarcă toată creaţia la cele dintâi stihii, adâncurile vor răbufni de jo s , zăgazurile cerului se vor deschide de sus, totul va ajunge un ocean nemaivăzut, nemaiauzit şi înfricoşător, şi se vor ascunde în nămol, într-un mormânt comun, de-a valma, trupurile oamenilor, trupurile cailor şi ale fiarelor! Spune-mi, rogu-te, numeşti mângâiere şi odihnă a tâ te a rele, o nenorocire atât de mare? - Da, mi se răspunde. Da, pentru că oamenii trăiau în păcat, şi potopui a curmat păcatul, iar cei scăpaţi de păcat s-au odihnit. După cum un trup stăpânit de fel de fel de boli, care nu mai află vindecare, se odihneşte de vine moartea şi-l ia, tot aşa şi potopul, cu venirea lui, a luat şi a odihnit neamul acela de oameni, care, cuprins de multe păcate, ca un trup bolnav fără de leac, nu mai avea nici o uşurare. Dacă "moartea e ste odihnă omului", apoi cu muit mai mult moartea este odihnă pentru cei care trăiesc în păcat şi nu se mai îndreaptă, pentru că moartea îi scapă de osteneli, nu mai îngăduie ca buboiul păcatului s ă înainteze încă, nici să ayungă mai grea sarcina păcatelor. Da, nimic nu-i atât de greu, atât de împovărător ca păcatul; nimic nu ne aduce atâta osteneală, atâta chin ca viciul şi păcatele. De aceea spunea Hristos celor ce trăiau în păcate: "Veniţi la Mine toti cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni"31. De aceea şi Lameh a numit potopul odihnă, pentru că, venind, a oprit păcatul. Aş fi voit să vorbesc mai mult, că mai am încă multe de spus despre numele lui noe. Dar deocamdată puneţi acestea în sufletul vostru şi spuneti-le şi fraţilor noştri, care au lipsit, ca să nu mai fiu nevoit să fac iarăşi introduceri lungi pentru a relua şirul cuvintelor. Să terminăm predica noastră cu rugăciuni, mulţumindu-I lui Dumnezeu, Celui care ne-a dat să grăim acestea, că Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin. 30. Fac. 5, 28-29. 31. Matei 11, 28. CUPRINS Cuvânt in tr o d u c tiv ............................................................. 3 La Ilie şi la văduvă; şi despre m ilo s te n ie .................... 7 Despre de sfătarea celor viitoare şi despre nimicnicia celor de a c u m ................................................ 21 Să nu dăm în vileag păcatele fraţilor noştri şi să nu-i blestemăm pe d u şm a n i................................. 30 Să nu deznădăjduim; s ă nu ne rugăm împotriva duşmanilor noştri; şi nici să nu pierdem nădejdea când nu ni s e împlinesc cererile; şi către bărbaţi, ca s ă trăiască în pace cu femeile l o r ............................ 46 La sliyba de mai înainte sluyise în biserica cea nouă cu episcopul; acum a rostit ace a stă predică în biserica cea veche, la pericopa Apostolului: "Când a venit Petru in Antiohia, i-am sta t împotrivă p e faţă", arătând că cele săvârşite n-au fost împotrivire, ci ic o n om ie ............................................................. 57 Omilie la Eutropiu eunucul, patriciul şi c o n s u lu l ............................................................................ 84 Omilie rostită când Eutropiu a fost ridicat, fiind găsit afară din biserică; şi despre rai; şi despre Scriptură; şi la cuvintele: "Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta". . 92 Omilie rostită când Satumin şi Aurelian au fost exilaţi, iar Gainas a ieşit din oraş; şi despre iubirea de arginti ..................................................... 1 2 6 Omilie rostită la întoarcerea din Asia la C o n stan tin o p o l.................................................................... 134 Omilie rostită când a trebuit să-l primească p e Severian ......................................................................... 140 Omilie rostită înainte de e x il........................................... 143 Omilie rostită la plecarea în e x i l ................................... 150 Omilie rostită la întoarcerea din primul exil ............. 153 Omilie rostită după întoarcerea din cel dintâi e x i l ....................................................................... 156 Omilie la slobozirea canaaneencei (a fost rostită după întoarcerea din e x il) ................................. 163 nimeni nu-1 poate vătăma pe cel ce nu se vatămă s in g u r....................................................................... 182 Cuvânt către cei ce s-au poticnit în fata împrejurărilor vitrege ale vieţii şi din pricina prigonirii şi tulburării poporului (chiar de către unii preoţi); firea dumnezeiască e ste mai presus de înţelegere; şi către iu d e i......................................................................... 212 Cuvânt de laudă în cinstea lui Diodor episcopul, care rostise (şi el) mai înainte un cuvânt d e laudă în cinstea Sfântului loan Gură de A u r ......................... 287 NOUĂ CUVÂNTĂRI LA CARTEA FACERII C u v â n t u l 1 Rostit la începutul Postului Mare la cuvintele: "La în cep u t a fă cu t D um nezeu cerul ş i pământul"; şi de spre p o st şi milostenie ........................................... 290 CUPRINS 373 374 CUPRINS C u v â n t u l 2 Pentru ce a spu s Dumnezeu despre soare, despre lună, despre cer şi despre celelalte: "Să s e facă", iar despre om: "Să facem "; ce înseamnă "după c h i p " ......................................................................... C u v â n t u l 3 Ce înseamnă "după asemănare"; pentru ce nu stăpânim animalele, deşi Dumnezeu a spus să le stăpânim; e ste acesta semnul unei mari purtări de grijă a lui Dumnezeu ........................................................ C u v â n t u l 4 Păcatul a adus pe lume trei feluri de robii; şi către cei ce ascultă predica fără luare-aminte; şi către cei ce nu-şi cinstesc p ă r in ţ i i ........................................... C u v â n t u l 5 Ou suntem pedepsiţi din pricina lui Adam; mai mari sunt bunătăţile decât relele ad use de Adam, dacă luăm seama de noi înşine; şi împotriva celor care trec cu vederea p e cei săraci ......................................... C u v â n t u l 6 Despre pomul din rai, dacă Adam a dobândit cunoştinţa binelui şi răului după ce a mâncat din pom sau dacă a avut această cunoştinţă înainte de a m ânca; despre post; trebuie să cugetăm acasă la cele sp u se în b is e r ic ă ........................................................ C u v â n t u l 7 De ce pomul din rai a fost numit pomul cunoştinţei binelui şi răului; ce înseamnă: "Astăzi vei fi cu Mine în r a i " .................................................................... 300 306 312 322 332 337 CUPRINS 375 C u v â n t u l 8 Rostit într-o zi cu cerul înnourat, dar cu adunare de episcopi; de spre porunca d a tă lui Adam; darea poruncii e ste semnul unei mari purtări de grijă a lui Dumnezeu fată d e o m ................................................ C u v â n t u l 9 riu trebuie să osândim păcatele semenilor noştri, ci să ne îngrijim de mântuirea lor; pentru ce Avram a fost numit Avraam; la numele lui rioe; nu fără pricină au primit drepţii a ceste nume, ci prin rânduiala lui D um n e z e u ................................................... 352 357 R e d a c t a r e : P r. d r . C o m e l iu ZĂVOLANU L e c tu r a t e x tu lu i : G a b r i e l a SĂNDULESCU T e h n o r e d a c t a r e c o m p u te r iz a t ă : F e r ic ir e a C h ic h id o p o lo F o rm a t 1 6 /6 1 x 8 6 . Coli d e tip a r 2 3 1 /2 . C om a n d a nr. 5 3 7 TIPOGRAFIA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE In tr a r e a Miron C r is te a n r. 6 ; 0 4 0 1 6 2 , B u c u r e ş ti T e le fo n 4 0 6 7 1 9 3 ; 4 0 6 7 1 9 4 ; F a x : 3 0 0 0 5 5 3 w w w .e d itu r a p a tr ia rh ie i.ro e -m a il: e ibm b o r@ rd s lin k .ro tip o g r .in s t.b ib lic@ rd s IIn k .ro m a g a z in@ e d itu ra p a tria rh ie i. ro j jj t i r " . — * « Deci, când vezi că dai de un necaz, fie în căsnicie, fie în celelalte treburi, roagă-L pe Dumnezeu. Rugăciunea e singura dezlegare, cea mai bună, a necazurilor ce ni se întâmplă. Puternică este arma rugăciunii! De eşti păcătos, uită-te la vameş; n-a fost îndepărtat, ci i s-au iertat atâta amar de păcate!» « Să nu zici: „Sunt păcătos, nu am îndrăznire, nu pot să mă rog!’\ Acela are îndrăznire, care socoate că nu are îndrăznire; cel ce socoate că are îndrăznire a pierdut îndrăznirea, ca fariseul; iar cel care se socoate fară îndrăznire şi lepădat de Dumnezeu, acela, mai cu seamă, va fi ascultat, ca vameşul.» « Şi pentru că mulţi oameni preferă pe cele materiale celor spirituale, a făcut Dumnezeu ca toate cele materiale să fie trecătoare şi vremelnice, pentru ca prin aceasta să-i desprindă de cele de aici şi să-i facă să iubească înflăcărat pe cele viitoare.» Sfanţul IO AN GURĂ DE AUR