Corespondenţa lui Plinius cel Tânăr cu împăratul Traian

Caius Plinius împăratului Traian (.Epistola X, 96) îmi este obiceiul, stăpâne, să-ţi prezint toate lucrurile despre care am o îndoială. Căci cine poate mai bine fie să facă să dea înapoi ezitarea mea, fie să înveţe neştiinţa mea? N-am fost niciodată de faţă la anchetele împotriva creştinilor. De aceea nu ştiu ce anume şi până unde anume sunt de obicei pedepsiţi sau cercetaţi. Şi nu puţin am şovăit dacă să fac vreo deosebire a vârstelor şi dacă cei plăpânzi nu trebuie trataţi cumva diferit de cei în putere, dacă să li se dea iertare în caz de căinţă, dacă nu cumva celui ce a fost creştin nu-i foloseşte la nimic că a încetat, dacă trebuie pedepsit însuşi numele de creştin, chiar dacă lipsesc ticăloşiile sau dacă trebuie pedepsite doar ticăloşiile legate de acest nume. între timp cu cei ce mi-au fost deferiţi drept creştini am urmat în felul următor: I-am întrebat dacă sunt creştini. Pe cei care mărturiseau i-am întrebat din nou şi a treia oară, ameninţându-i cu moartea, iar pe cei care stăruiau am poruncit să fie duşi la moarte. Căci orice ar fi mărturisit, nu m-am îndoit că trebuie cu siguranţă să fie pedepsită încăpăţânarea şi îndărătnicia neplecată. Au fost şi alţii cuprinşi de o nebunie asemănătoare pe care, întrucât erau cetăţeni romani, i-am notat să-i trimit în capitală [la Roma], Curând, prin însuşi faptul cercetării, cum se întâmplă de obicei, au apărut mai multe cazuri, nelegiuirea întinzându-se. A fost adusă o listă fără autor cuprinzând numele multora. Celor care negau că sunt ori au fost creştini, întrucât îi chemau pe zei după formula rostită de mine şi se rugau cu tămâie şi cu vin statuii tale, pe care poruncisem să fie adusă împreună cu statuile zeilor, şi în plus vorbeau de rău de Hristos, lucru la care se spune că cei ce simt cu 1 PLINIUS JlTN, Epistulae, ed. C. F. Miiller, Leipzig, 1903, p. 291-293. 362 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1. C a n o n u l a p o s to l i c adevărat creştini nu pot fi siliţi de nimic, am socotit că trebuie să li se dea drumul. Alţii din cei numiţi pe listă au spus că sunt creştini şi apoi au negat zicând că au fost, dar acum au încetat, unii de trei ani, alţii de mai mulţi ani, unii chiar de douăzeci. Toţi aceştia au venerat şi statuia ta şi statuile zeilor şi au vorbit de rău pe Hristos. Afirmau că marea lor vină sau greşeală a fost că obişnuiau să se adune într-o zi anume înainte de răsărit şi să spună pe rând o cântare lui Hristos ca unui zeu şi că se legau printr-un jurământ nu pentru vreo nelegiuire, ci ca să nu facă furturi, hoţii sau adultere, să nu-şi încalce cuvântul şi să nu tăgăduiască atunci când sunt chemaţi în tribunal ceea ce li s-a încredinţat. După ce se săvârşeau acestea obişnuiau să se despartă şi să se adune iarăşi să guste o mâncare, dar una obişnuită şi nevinovată. Lucru pe care au încetat a-1 mai face după edictul meu prin care, potrivit poruncilor tale, am interzis asociaţiile secrete [haeterias]. Am crezut că e necesar să cercetez care e adevărul şi prin torturi de la două slujnice, care se numeau diaconiţe [ministras]. N-am găsit altceva decât o superstiţie sucită şi lipsită de măsură. De aceea, amânând ancheta, am alergat la sfatul tău. Căci lucrul mi s-a părut demn de sfatuire, dat fiind foarte marele număr al celor implicaţi. Căci mulţi, de toate vârstele, stările şi ambele sexe sunt sau vor fi în primejdie. Şi molima acestei superstiţii s-a întins nu numai în oraşe, ci şi în sate, şi cred că poate fi oprită şi îndreptată. Se poate deja constata că templele care erau aproape părăsite au început să fie frecventate şi ceremoniile sacre multă vreme întrerupte sunt reluate, şi carnea jertfelor care până acum de-abia de îşi găsea un cumpărător, se găseşte iarăşi. De unde se poate vedea uşor ce mare mulţime de oameni poate fi îndreptată, dacă i se dă şansa unei căinţe. Traian lui Plinius Ai procedat cum trebuia, iubite Secundus, anchetând cauzele celor care ţi-au fost denunţaţi drept creştini. Căci nu poate fi stabilit în general ceva care să aibă o formă sigură. Nu trebuie căutaţi cu tot dinadinsul; dacă sunt deferiţi şi demascaţi, trebuie pedepsiţi, dar astfel încât cine va nega că e creştin şi va arăta acest lucru prin fapte, adică rugându-se zeilor noştri, chiar dacă a fost suspect înainte, să dobândească iertare prin căinţă. Dar denunţurile fără autor nu trebuie primite pentru nici o acuzaţie, căci sunt un exemplu foarte rău şi nu ţin de veacul nostru. Iustin