Clement Romanul Epistola Bisericii din Roma către Biserica din Corint

Clement Romanul Epistola Bisericii din Roma către Biserica din Corint

[paroikousa] în Corint, celor chemaţi şi sfinţiţi în voia Iui Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos. Harul şi pacea de la Atoateţiitorul Dumnezeu prin Iisus Hristos să se înmulţească! Revolta din Biserica Corintului 1 1 * Din pricina nenorocirilor şi întâmplărilor neaşteptate care au avut loc la voi una după alta, credem că ne-am întors târziu spre lucrurile aflate la voi în litigiu, iubiţilor, şi spre străina de aleşii lui Dumnezeu, întinata şi necuvioasa răzvrătire [stasw] pe care câteva persoane repezite şi arogante au aprins-o până la o atât de mare nebunie, încât numele vostru venerat, vestit şi demn de iubire a ajuns să fie mult hulit. Sfinţenia de odinioară 2 Cine dintre cei care au trecut pe la voi n-a lăudat credinţa voastră atotvirtuoasă şi tare? Cine n-a admirat cuminţea şi blânda voastră pietate în Hristos? Cine n-a vestit chipul de mare cuviinţă al iubirii voastre de străini? Cine n-a fericit cunoaşterea voastră desăvârşită şi sigură? 3 Făceaţi totul fără părtinire şi umblaţi în poruncile lui Dumnezeu, supunându-vă conducătorilor voştri şi dând cinstea cuvenită prezbiterilor/bătrânilor voştri; pe tineri îi îndemnaţi să gândească modest şi demn; femeilor le porunceaţi să săvârşească totul cu conştiinţa nepătată, demnă şi sfântă, iubindu-şi după cuviinţă bărbaţii lor; şi le învăţaţi să-şi gospodărească aşa cu demnitate cele ale casei în regula/canonul supunerii şi în toată cuminţenia. 1 Traducere după ed. A. Jaubert: CLÉMENT DE ROME, Épître aux Corinthiens (Sources Chrétiennes 167), 1971, p. 98-104, 158-200. 3 9 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l ap o s to lic I I 1 Gândeaţi toţi umil, fără nici o trufie, supunându-vă mai degrabă decât supunând, mai bucuros dând decât primind, mulţumindu-vă cu mijloacele de trai cele date vouă de Hristos, luând aminte cu grijă la cuvintele Lui, punându-le în măruntaiele voastre, iar pătimirile Lui erau înaintea ochilor voştri. 2 Trăind aşa, pace adâncă şi minunată vi se dădea tuturor şi dor nesăturat pentru facerea de bine, iar revărsarea Duhului Sfânt [Rm 5, 5] era deplină peste voi toţi. 3 Plini de o sfântă hotărâre cu bună înflăcărare, întindeaţi mâinile voastre către Atotţiitorul Dumnezeu implorându-L să vă fie îndurător dacă aţi păcătuit cumva fără voie. 4 Lupta voastră zi şi noapte era pentru toată frăţia ca prin milă şi conştiinţă numărul aleşilor Lui să se mântuiască. J Eraţi sinceri, deschişi şi neranchiunoşi unul faţă de altul. 6 Orice răzvrătire [stas/s] şi ruptură [schisma] vă erau o urâciune. Plângeaţi pentru păcatele semenilor voştri şi socoteaţi ale voastre lipsurile lor. 7 Nu vă părea rău de tot binele pe care îl făceaţi şi „eraţi gata pentru orice lucru bun” [2 Tim 2, 21; Tit 3, 1]. s împodobiţi cu o conduită atotvirtuoasă şi venerabilă, săvârşeaţi totul în frică de Dumnezeu; poruncile şi îndreptările Domnului erau scrise pe latul inimii voastre [Pr 7, 3; 22, 20]. Anarhia, Jiica geloziei I I I 1 Toată slava şi lărgimea vi s-au dat vouă, dar s-a împlinit ceea ce este scris: „Cel iubit a mâncat şi a băut, s-a lărgit şi s-a îngrăşat şi a dat cu piciorul'" [Dl 32, 15] .2 De aici au ieşit gelozie şi invidie, ceartă şi răzvrătire, prigoană şi dezordine, război şi captivitate2. 3 Aşa s-au sculat cei fără cinste împotriva celor de cinste [Is 3, 5], cei fără slavă împotriva celor cu slavă, cei neînţelepţi împotriva celor înţelepţi, tinerii împotriva bătrânilor. J De aceea dreptatea [Is 59, 14] şi pacea s-au depărtat; fiecare a părăsit frica de Dumnezeu şi i s-a slăbit vederea credinţei; nu mai umblă în poruncile cele legiuite de Dumnezeu [Lv 18, 3; 20, 23], nici nu se mai poartă potrivit îndatoririlor către Hristos, ci fiecare merge după poftele inimii sale rele, purtând în suflet o gelozie [zelos] nedreaptă şi necuvioasă, prin care şi „moartea a intrat în lume” [5o/ 2, 24; Rm 5, 12]. Gelozia duce la crimă Exemple din Vechiul Testament I V ' Că aşa este scris: „Şi după câteva zile a adus Cain din roadele pământului jertfă lui Dumnezeu; şi a adus şi Abel din cele întâi născute ale oilor 2 Zelos kaiphthonos, eris kai stasis, diogmos kai akatastasia, poleinos kai aichmalosia. II. 1. C l em e n t R om a n u l, E p i s to l a B i s e r i c ii d in R om a c ă tr e B i s e r i c a d in C o r in t 3 9 7 sale şi din grăsimea lor. 2 Şi a căutat Dumnezeu spre Abel şi spre darurile sale; iar spre Cain şi jertfele lui n-a privit. 3 Şi s-a întristat Cain foarte şi s-a mâhnit faţa lui. 4 Şi a zis Dumnezeu lui Cain: «De ce te-ai întristat şi de ce s-a mâhnit faţa ta? Dacă ai fi adus drept şi ai fi împărţit drept, n-ai fi păcătuit. 5 Linişteşte-te! La tine va fi întoarcerea lui şi tu îl vei stăpâni.» 6 Şi a zis Cain către Abel, fratele lui: «Să mergem la câmp.» Şi a fost când ei erau la câmp, s-a sculat Cain asupra lui Abel, fratele lui, şi l-a omorât” [Fc 4, 3-8]. 7 Vedeţi, fraţilor? Gelozia şi invidia [zelos kaiphthonos] au săvârşit ucidere de frate. 8 Din pricina geloziei, părintele nostru Iacob a fugit din faţa lui Esau, fratele lui [Fc 27, 41 sq] .9 Gelozia a făcut ca losif să fie prigonit până la moarte şi dus în robie [Fc 37, 1-36]. 10 Gelozia l-a silit pe Moise să fugă din faţa lui Faraon, împăratul Egiptului, când a auzit de cel de acelaşi neam cu el: „Cine te-a pus pe tine judecător peste noi? Nu cumva vrei să mă omori şi pe mine, cum ai ucis ieri pe egiptean?” [7ş 2, 14; FA 7, 27]. " Din pricina geloziei Aaron şi Mariam au locuit în afara taberei [Nm 12, 14-15]. L Gelozia i-a coborât în iad de vii pe Datan şi Abiron, pentru că se răsculascră împotriva robului lui Dumnezeu Moise [Nm 16, 1-35]. 13 Din pricina geloziei David a fost prigonit nu numai de cei de alt neam, ci a fost prigonit şi de Saul, împăratul lui Israel. Exemple contemporane — martiriul Apostolilor Petru şi Pavel V I Dar să punem capăt exemplelor vechi şi să venim la atleţii [credinţei] foarte aproape de noi. Să luăm exemplele nobile din generaţia noastră. 2 Din gelozie şi invidie au fost prigoniţi cei mai mari şi cei mai drepţi stâlpi ai Bisericii [Ga 2, 9] şi au luptat în această întrecere până la moarte. 3 Să-i punem înaintea ochilor noştri pe bunii apostoli: 4 pe Petru, care, din pricina unei gelozii nedrepte, n-a suferit una, nici două, ci mai multe chinuri; şi după ce a dat astfel mărturie [de martir], a plecat la locul de slavă datorat lui. 5 Din pricina unei gelozii şi a unei sfadiri, a primit şi Pavel premiul răbdării, 6 purtând de şapte ori lanţuri, fugar şi lovit cu pietre [2 Co 11, 24-25], ajungând un crainic atât în răsărit, cât şi în apus, a primit faima nobilă a credinţei lui; 7 învăţând dreptatea în toată lumea locuită şi ajungând până la marginile apusului, a dat mărturie în faţa guvernatorilor [FA 24-26]. Şi aşa s-a eliberat de lumea aceasta şi s-a dus în locul cel sfânt, făcându-se o foarte mare pildă de răbdare. VII Acestor bărbaţi care au dus o viaţă de cuvioşie li s-a adăugat o mare mulţime de aleşi care, suferind şi ei din pricina geloziei multe munci şi chinuri, au fost între noi o foarte frumoasă pildă. 2 Din pricina geloziei au suferit persecuţii şi femei; deghizate în Danaide şi Dirce au îndurat chinuri groaznice şi nelegiuite, dar au mers pe calea cea sigură a credinţei; şi cele slabe cu 398 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o sto lic trupul au primit strălucit premiu. 3 Gelozia a înstrăinat pe soţii de soţi şi a schimbat cuvântul spus de părintele nostru Adam: „Acesta este acum os din oasele mele şi trup din trupul meu” [Fc 2, 23]. Gelozia şi sfădirea au dărâmat cetăţi mari şi au nimicit din rădăcină popoare mari. Pocăinţa VII' Acestea vi le scriem, iubiţilor, nu sfatuindu-vă pe voi, ci amintinduni- le şi nouă; că şi noi suntem în acelaşi loc de luptă şi aceeaşi luptă ne stă în faţă. ' De aceea să părăsim grijile deşarte şi zadarnice şi să venim la canonul cel slăvit şi sfânt al predaniei noastre; 3 să vedem ce este bun, ce este plăcut şi ce este primit înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi [I Tim 2, 3; 5, 4]. 4 Să privim cu ochii deschişi la sângele lui Hristos şi să cunoaştem cât este de scump [1 Pir 1,19] lui Dumnezeu şi Tatălui Lui, că, vărsându-se pentru mântuirea noastră, a adus har de pocăinţă [metanoias charin] întregii lumi. 5 Să străbatem cu mintea toate generaţiile şi să vedem că, din generaţie în generaţie, Stăpânul a dat loc de pocăinţă [Sol 12, 10] celor ce vor să se întoarcă la El. ° Noe a predicat pocăinţa, iar cci care l-au ascultat s-au mântuit. 7 lona a predicat ninivitenilor pieirea cetăţii lor, iar cei care s-au căit de păcatele lor au făcut îndurător pe Dumnezeu cu rugăciunile lor şi au dobândit mântuire [lona 3, 4-10; Mt 12, 41; Lc 11, 32], deşi erau străini de Dumnezeu. VIII1 Slujitorii/liturgii harului lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, au vorbit despre pocăinţă. 2 însuşi Stăpânul tuturora a grăit eu jurământ despre pocăinţă: „Eu grăiesc, zice Domnul; nu voiesc moartea păcătosului, ci pocăinţa lui" [7z 18,23; 33, 11]; adăugând şi voinţa Lui cea bună, spune: * „Pocăiţi-vă, casa lui Israel, de nelegiuirile voastre! Spus-am fiilor poporului Meu: «Dacă vor fi păcatele voastre de la pământ până la cer, şi dacă vor fi mai roşii decât cârmâzul şi mai negre decât sacul de pocăinţă şi dacă vă veţi întoarce la Mine din toată inima voastră şi veţi spune: ,Tatăl’ vă voi asculta ca pe un popor sfânt»” [text necunoscut, aminteşte de Iz 18, 30; Ps 102, 12; Ir 3, 19. 22; Is 1, 18] .4 Iar în alt loc spune aşa: „Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă; îndepărtaţi vicleniile din sufletele voastre înaintea ochilor Mei; încetaţi cu răutăţile voastre; învăţaţi să faceţi bine, căutaţi dreptatea, izbăviţi pe cel nedreptăţit, faceţi dreptate orfanului, daţi dreptate văduvei şi veniţi apoi să vorbim, zice Domnul. Şi dacă vor fi păcatele voastre ca purpura, ca zăpada le voi albi şi dacă vor fi ca cârmâzul, ca lâna le voi albi; dacă veţi voi şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca; iar dacă nu veţi voi şi nu Mă veţi asculta, sabia vă va mânca, că gura Domnului a grăit acestea” [/s 1, 16-20].7 Voind dar ca toţi cei care-L iubesc pe El să aibă parte de pocăinţă, i-a întărit prin voinţa Lui cea atotputernică. II. 1. C lem e n t R om a n u l, E p i s to l a B i s e r i c ii d in R om a c ă tr e B i s e r i c a d in C o r in t 399 Ascultarea şi credinţa IX 1 De aceea să ne supunem măreţei şi slăvitei Lui voinţe; rugând mila şi bunătatea Lui, să cădem înaintea Lui, să ne îndreptăm spre îndurările Lui, părăsind ostenelile zadarnice, sfădirea şi gelozia, care duc la moarte. 2 Să ne aţintim privirile la cei care slujesc/liturghisesc în chip desăvârşit măreţei Lui slave [2 Ptr 1, 17]. 3 Să luăm pildă pe Enoh care, prin ascultarea sa, fiind găsit drept, a fost mutat de pe pământ şi nu s-a găsit moartea lui [Fc 5, 24]. 4 Să luăm pildă pc Noe, care, prin slujirea/liturghia lui, fiind găsit credincios, a predicat lumii naşterea din nou, iar Stăpânul, prin el, a mântuit animalele, care au intrat în corabie în înţelegere unele cu altele [Fc 6, 8-9. 17; 2 Ptr 2, 5]. X I Avraam, care a fost numit prieten, a fost găsit credincios, pentru că a ascultat dc cuvintele lui Dumnezeu. ' Acesta, prin ascultare, a ieşit din pământul lui şi din casa părintelui său, pentru ca părăsind pământ puţin, rude sărace şi casă mică, să moştenească făgăduinţele lui Dumnezeu. Că Dumnezeu i-a spus lui: ’ „Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi din casa părintelui tău şi vino în pământul pc care ţi-1 voi arăta şi te voi face neam mare şi te voi binecuvânta şi voi mări numele tău şi vei fi binecuvântat; şi voi binecuvânta pc cci ce te binecuvântează şi voi blestema pe cei ce te blestemă; şi voi binecuvânta în tine toate neamurile pământului” [Fc 12, 1-3]. 4 Şi iarăşi, când s-a despărţit dc Lot, Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Ridică ochii tăi şi caută din locul în care eşti acum, spre miazănoapte şi spre miazăzi şi spre răsărit şi spre mare; că tot pământul, pe care-1 vezi, ţi-1 voi da ţie şi seminţei talc până în veac.5 Şi voi face sămânţa ta ca nisipul pământului; dacă poate cineva număra nisipul pământului şi sămânţa ta o va număra” [Fc 13, 15 17]. 6 Şi iarăşi spune: „L-a scos Dumnezeu pe Avraam afară şi i-a zis: «Caută la cer şi numără stelele, dacă le vei putea număra; aşa va fi sămânţa ta.» Şi a crezut Avraam în Dumnezeu şi i s-a socotit lui spre dreptate” [Fc 15, 5-6]. ' Pentru credinţa şi iubirea lui de străini, i s-a dat lui fiu la bătrâneţe [Fc 18, 2-14; 21, 2]; iar prin ascultare, l-a adus lui Dumnezeu jertfa pe unul din munţii pe care i l-a arătat [Fc 22, 1-18]. X I I Pentru iubirea de străini şi pentru evlavia sa, Lot a scăpat din Sodoma, în timp ce toată împrejurimea a fost pedepsită cu foc şi pucioasă [Fc 19; 2 Ptr 2, 6-7]. Stăpânul a făcut cu asta cunoscut că nu-i părăseşte pe cei ce nădăjduiesc în El, iar pe cei ce înclină în altă parte îi pedepseşte şi-i chinuie. ' Femeia lui a ieşit împreună cu el; dar pentru că a fost de altă părere şi nu s-a unit cu el, i s-a dat semn, să fie stâlp de piatră până în ziua de azi, ca să cunoască toţi că cei care şovăie şi se îndoiesc de puterea lui Dumnezeu ajung judecată şi semn pentru toate generaţiile. 4 0 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1. C a n o n u l a p o s to lic X I I ' Pentru credinţa şi iubirea ei de străini a fost mântuită Rahav desfrânata. Isus al lui Navi a trimis iscoade în Ierihon; 2 regele cetăţii a aflat că au venit oameni să iscodească ţara sa şi a trimis bărbaţi ca să-i prindă, ca, fiind prinşi, să-i omoare. 3 Rahav cea iubitoare de străini i-a primit în casa ei şi i-a ascuns în foişor sub snopi de in. 4 Când au venit oamenii regelui şi i-au spus: „La tine au intrat iscoadele ţării noastre; scoate-i că aşa porunceşte regele!” Rahav a răspuns: „Da, au intrat la mine bărbaţii pe care-i căutaţi, dar au plecat îndată şi sunt pe drum”, şi le-a arătat încotro s-au dus. 5 Rahav le-a spus apoi bărbaţilor pe care-i ascunsese: „Ştiu bine că Dumnezeu vă dă vouă pământul acesta; că frică şi groază de voi i-a cuprins pe cei ce-1 locuiesc; deci când veţi lua cetatea, scăpaţi-mă pe mine şi casa tatălui meu.” 6 Şi aceia i-au zis: „Va fi aşa, cum ne-ai grăit nouă. Când vei afla că am venit, adună pe toţi ai tăi sub acoperişul tău şi se vor mântui, dar toţi care vor fi găsiţi în afara casei tale vor pieri.” 7 Şi au mai spus să pună semn: „să atârne de casa ei ceva roşu” [los 2]. Prin aceasta au făcut cunoscut mai dinainte că prin sângele Domnului se vor mântui toţi cei ce cred şi nădăjduiesc în Dumnezeu. Vedeţi, iubiţilor, că în femeia aceasta avem nu numai credinţă, ci şi profeţie. X III1 Să ne smerim/umilim, aşadar, fraţilor, lepădând orice mândrie, îngâmfare, neînţelepciune şi furie, şi să facem ceea ce este scris. Că zice Duhul cel Sfânt: „Să nu se laude cel înţelept cu înţelepciunea lui, nici cel tare cu tăria lui, nici cel bogat cu bogăţia lui; ci cel ce se laudă, în Domnul să se laude, să-L caute pe El şi să facă judecată şi dreptate” [//· 9, 22 -23; / Rg 2, 10: 1 Co 1,31; 2 Co 10, 17]. Mai ales să ne aducem aminte de cuvintele Domnului Iisus pe care le-a grăit, învăţând blândeţea şi îndelunga-răbdare. ' Că aşa a zis: „Miluiţi, ca să fiţi miluiţi; iertaţi, ca să vi sc ierte: precum faceţi, aşa vi se va face; precum daţi, aşa vi se va da, precum judecaţi, aşa veţi fi judecaţi; precum vă purtaţi cu blândeţe, aşa se vor purta şi alţii cu blândeţe cu voi; cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura” [text necunoscut; aminteşte de: Mt 5,7; 6, 12. 14; Mc 11,25; Ml 7, 1-2. 12; Lc 6. 37-38. 31: Mc 4, 24]. J Cu această poruncă şi cu aceste îndemnuri să ne întărim pe noi înşine, ca să ne purtăm cu smerenie/umilinţă, supunându-ne sfintelor Lui cuvinte. Că zice cuvântul cel sfânt: 4 „Spre cine voi privi, dacă nu spre cel blând şi liniştit, care tremură de cuvintele Mele?” [Is 66, 2]. împotriva celor mândri X IV ' Drept şi cuvios lucru este, bărbaţi fraţi, să ne supunem mai degrabă lui Dumnezeu decât să urmăm acelora care în trufie şi dezordine s-au făcut conducători ai unei urâcioase gelozii.' Că vom suferi nu mică pagubă, ci mai degrabă mare primejdie, dacă ne vom pleca orbeşte oamenilor, care aţâţă la ceartă şi răzvrătiri ca să ne înstrăineze de ceea ce e frumos. 3 Să fim buni cu II. 1. C lem e n t R om a n u l, E p i s to l a B i s e r i c ii d in R om a c ă tr e B i s e r i c a d in C o r in t 401 noi înşine, potrivit îndurării şi dulceţii Creatorului nostru. 4 Că este scris: „Cei buni vor moşteni pământul şi cei fără răutate vor rămâne pe el” [Pr 2, 21; Ps 36, 9. 38]. X V I Să ne lipim, aşadar, de cei care fac cu cucernicie pace, nu de cei care voiesc pace cu făţărnicie. 2 Că spune Scriptura undeva: „Poporul acesta cu buzele Mă cinsteşte, dar inima lui este departe de Mine” [Zs 29, 13; Mi 15, 8; Mc 7, 6] .3 Şi iarăşi: „Cu gura lor binecuvântau, iar cu inima lor blestemau” [Ps 61,4]. 4 Şi iarăşi zice: „L-au iubit cu gura lor, dar cu limba lor L-au minţit; inima lor nu era dreaptă cu El şi nici nu s-au încrezut în testamentul Lui” [Ps 77, 40-41]. ' De aceea „mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc împotriva dreptului fărădelege” [Ps 30, 18]. Şi iarăşi: „Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene, limba cea lăudăroasă, pe cei ce spun: «Limba noastră o vom mări, buzele noastre la noi sunt. Cine este Domnul nostru?» 6 Pentru necazul săracilor şi pentru suspinul săracilor, acum Mă voi scula, zice Domnul, şi Ic voi aduce mântuire. Şi le voi vorbi pe faţă” [Ps 11, 3-5]. XVII Hristos este al celor cc au gândire umilă, nu al acelora care se ridică mai presus de turma Lui. " Sceptrul măreţiei lui Dumnezeu, Domnul lisus Hristos. n-a venit cu zgomotul trufiei, nici al îngâmfării, deşi putea, ci smerindu- sc, precum a spus despre El Duhul cel Sfânt. Că zice: 3 „Doamne, cine a crezut auzului nostru? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit? Vestit-am ca un prunc înaintea Lui şi ca o rădăcină în pământ însetat; n-are chip, nici slavă; şi L-am văzut pe El şi nu avea chip, nici frumuseţe, ci chipul Lui era necinstit. mai prejos decât chipul oamenilor; fiind om întru bătaie şi durere, ştiind să îndure slăbiciunea; că s-a schimbat faţa Lui, a fost defăimat şi nesocotit. 4 Acesta păcatele noastre le poartă şi pentru noi rabdă durerea şi noi am socotit că El este în durere, în bătaie şi în chin.3 Dar El a fost rănit pentru păcatele noastre şi a pătimit pentru fărădelegile noastre; pedeapsa păcii noastre este asupra Lui; cu rana Lui noi ne-am vindecat. 6 Toţi ca nişte oi am rătăcit; omul din calea Lui s-a abătut. 7 Şi Domnul L-a dat pe El pentru păcatele noastre, iar El în bătăi nu-Şi deschide gura Sa. Ca o oaie la junghiere s-a dus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-1 tunde pe El, aşa nu-Şi deschide gura Sa. în umilirea Lui i s-a luat şi judecata. 8 Iar neamul Lui cine-1 va spune, pentru că s-a luat de ^pe pământ viaţa Lui. 9 Pentru fărădelegile poporului meu vine la moarte. n Şi-i voi da pe cei răi pentru mormântul Lui şi pe cei bogaţi pentru moartea Lui; că fărădelege n-a făcut, nici nu s-a găsit vicleşug în gura Lui. Şi Domnul vrea să-L curăţească pe El de rană. " Dacă veţi aduce jertfă pentru păcate, sufletul vostru va vedea multă vreme urmaşi. 12 Şi Domnul vrea să scoată din durere sufletul Lui, să-I arate lumină, să-L plăsmuiască cu pricepere, să îndrepteze pe cel drept, bine slujind celor mulţi şi păcatele lor El le va purta. 13 Pentru aceasta El va moşteni pe mulţi şi va îm4 0 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i !. C a n o n u l a p o s to lic părţi prăzile celor puternici, pentru că s-a dat spre moarte sufletul Lui şi cu cei fărădelege a fost socotit. 4 Şi El a purtat păcatele multora şi pentru fărădelegile lor a fost dat” [Is 53, 1-12; FA 8, 32—33]. 15 Şi iarăşi zice: „Iar Eu sunt vierme şi nu om; ocară oamenilor şi defăimare poporului. 16 Toţi cei ce M-au văzut M-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au din cap: „Nădăjduit- a în Domnul, izbăvească-L pe El, mântuiască-L, că-L voieşte” [Es 21,6-8; Mc 15,29; Mt 27,43]. 1 Vedeţi, bărbaţi iubiţi, cine este Cel ce ne-a fost dat pildă! Dacă Domnul s-a umilit atâta, ce trebuie să facem noi, care prin El am venit sub jugul harului Lui? Smerenia sfinţilor X V II1 Să-i imităm pe aceia care au umblat în piei de oaie şi cojoace [Evr 11, 37], predicând venirea lui Hristos, adică pe llie, Elisei, încă şi pe Iezechiel, pe profeţi şi pe lângă aceştia şi pe cei care au primit o bună mărturie de la Dumnezeu [Evr 11,37—40; 4 Rg 1, 8; 2, 14]. 2 Mare mărturie a primit Avraam şi a fost numit prieten al lui Dumnezeu; Avraam, privind la slava lui Dumnezeu, a spus cu smerenie: „Eu sunt pământ şi cenuşă” [Fc 18, 27] .3 încă şi despre Iov s-a scris aşa: „Iar Iov era om drept, fără de prihană, adevărat, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de orice rău" [Iov 1,1]. 4 Dar el se învinuia, zicând: „Nimeni nu este lipsit de întinăciunc, de-ar fi o zi viaţa lui” [Iov 14, 4—5]. 5 Moise a fost numit „credincios în toată casa lui" [Nm 12, 7; Evr 3, 2. 5], şi datorită slujirii lui. Dumnezeu a pedepsit Egiptul cu plăgi şi nenorociri; dar şi el, cu toate că a fost foarte slăvii, nu s-a mândrit, ci a spus când a primit prin rug însărcinarea aceea: „Cine sunt eu. ca să mă trimiţi pe mine?” [Iş 3, 11]; „eu sunt slab la glas şi zăbavnic la limbă" [/$ 4, 10]. Şi iarăşi spune: 6 „Eu sunt aburul unei oale ce fierbe.” XVIII1 Ce să spunem apoi de David, care a primit mărturie? Dumnezeu a spus despre el: „Aflat-am bărbat după inima mea, pe David, fiul lui lesei; cu milostivire veşnică l-am uns” [Ps 88, 20; 1 Rg 13, 14; FA 12, 22]. 2 Dar şi David l-a spus lui Dumnezeu: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea; 3 mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte; că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. 4 Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să fii îndreptăţit întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. 5 Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi întru păcate m-a născut maica mea. 6 Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. ' Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. 8 Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele umilite. 9 întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. II. 1. C lem e n t R om a n u l, E p i s to l a B i s e r i c ii d in R om a c ă tr e B i s e r i c a d in C o r in t 403 10 Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele. 11 Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. 12 Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh conducător mă întăreşte. 13 învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. u Izbăveşte-mă de vărsări de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. 15 Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, gura mea vei deschide şi buzele mele vor vesti lauda Ta. 16 Că de-ai fi voit jertfa, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. 17 Jertfă pentru Dumnezeu e un duh zdrobit; o inimă zdrobită şi umilită Dumnezeu nu o va urgisi” [Ps 50, 1-18]. XIX1 Gândirea umilă şi modestia unor atât de mulţi şi unor astfel de bărbaţi, care, pentru ascultarea lor, au primit mărturie de la Dumnezeu, ne-a făcut mai buni nu numai pe noi, ci şi pe cei din generaţiile de dinaintea noastră care au primit cuvintele lui Dumnezeu întru frică şi întru adevăr. Pacea şi Dumnezeu 2 Aşadar, după ce am participat la multe fapte mari şi slăvite, să ne întoarcem la scopul pe care l-am urmărit de la început, acela al păcii. Să ne aţintim privirile spre Tatăl şi Creatorul întregii lumi şi să ne alipim de măreţele şi covârşitoarele Lui daruri şi de binefacerile păcii. 3 Să-L vedem cu mintea şi să nc uităm cu ochii sufletului la voia Lui îndelung-răbdătoare. Să ne gândim că e lipsii de mânie faţă de toată creaţia Lui. Armonia cosmosului XX1 Cerurile, puse în mişcare prin guvernarea Lui, se supun Lui în pace. ' Ziua şi noaptea îşi săvârşesc alergarea rânduită de El [Fc 1, 5 sq], neîmpiedicându- se una de alta. J Soarele, luna şi corul stelelor evoluează potrivit poruncii Lui în armonie [homonoia] respectând fără nici o abatere hotarele care li s-au pus. 4 Pământul, rodind potrivit voinţei Lui, dă, la timpuri potrivite, tot felul de hrană oamenilor, animalelor şi tuturor vieţuitoarelor de pe el, fără să se împotrivească sau să schimbe ceva din legile puse de El. J Regiunile cele nedescoperite ale abisurilor şi cele nepovestite ale adâncurilor se ţin prin aceleaşi porunci. 6 întinderea cea nesfârşită a apelor mării, alcătuită la creare în adunări de mări, nu depăşeşte hotarele ce i s-au pus, ci face aşa precum i s-a poruncit. 7 Că a spus Dumnezeu: „Până aici să vii şi valurile tale în tine se vor sfărâma” [Iov 38, 11].s Oceanul cel fără de sfârşit pentru mintea oamenilor şi luminile, care se află dincolo de el, se conduc de aceleaşi legi ale Stăpânului. 9 Anotimpurile: primăvara, vara, toamna şi iama, vin în pace unele după altele. 10 Locurile vânturilor îşi împlinesc la timpul lor, fără tulburare, slujirea. Izvoarele cele pururea curgătoare, create pentru 4 0 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s to lic desfătarea şi sănătatea noastră, dau fără întrerupere oamenilor sânurilor lor, ca să vieţuiască. Cele mai mici vieţuitoare se adună unele cu altele în armonie şi pace [en homonoia kai eirene], 11 Marele Creator şi Stăpânul tuturora a poruncit ca toate acestea să fie în pace şi armonie. A făcut bine tuturor creaturilor Lui, dar mai presus de toate nouă, care căutăm scăpare la îndurările Lui, prin Domnul nostru Iisus Hristos, 12 Căruia fie slava şi măreţia în vecii vecilor. Amin. Armonia în comunităţi X X I' Vedeţi, iubiţilor, să nu ne fie nouă tuturor spre pedeapsă binefacerile cele multe ale lui Dumnezeu, dacă nu vieţuim în chip vrednic de El şi dacă nu facem în armonie [homonoia] cele bune şi plăcute înaintea Lui.' Că spune undeva Scriptura: „Duhul Domnului este lumină, care cercetează comorile inimii” [Pr 20, 27]. 3 Să ştim bine că Domnul este aproape [Ps 33, 17; 118, 151; 144, 19], că nici unul din gândurile noastre nu-I este ascuns şi nici ceva din planurile pe care le facem. 3 Aşadar, este drept să nu ne abatem de la voinţa Lui. s Mai bine să supărăm pe oamenii nesocotiţi şi nepricepuţi, pe cei mândri şi îngâmfaţi cu lăudăroşenia cuvântului lor decât pe Dumnezeu. 6 Să ne temem de Domnul Iisus, al Cărui sânge s-a dat pentru noi; să-i respectăm pe conducătorii noştri; să-i cinstim pe prezbitcri/bălrâni; să-i învăţăm pe tineri învăţătura fricii de Dumnezeu, iar pc soţiile noastre să Ic îndreptăm spre ce este bun. 7 Să arate purtarea cea vrednică de iubire a castităţii, să vădească voinţa cea curată a blândeţii lor, să facă, prin tăcere, cunoscută bunătatea limbii lor şi să-şi arate iubirea lor, nu după simpatii, ei să o ofere tuturor cu cuvioşie, în chip egal, tuturor celor ce se tem de Dumnezeu. ' Copiii noştri să aibă parte de creşterea cea întru Hristos; să înveţe ce putere are gândirea umilă înaintea lui Dumnezeu şi ce poate dragostea curată în faţa lui Dumnezeu; să înveţe că bună şi mare este frica de Dumnezeu şi că mântuie pe toţi cei care trăiesc cu cuvioşie în Dumnezeu, cu cuget curat. 9 Că El cercetează gândurile şi simţămintele noastre; suflarea Lui este în noi şi o ia când voieşte [ f t 103, 30-31 \Ecc 12, 7]. Dumnezeu ascultă inimile simple X X II1. Toate acestea întăresc credinţa în Hristos. Că şi El prin Duhul cel Sfânt aşa ne cheamă: „Veniţi, fiilor, ascultaţi-Mă pe Mine! Frica de Domnul vă voi învăţa. 2 Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? 3 Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug. 4 Fereşte-te de rău şi fa bine.5 Caută pacea şi o urmează. 6 Ochiul Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor, iar faţa Domnului spre cei ce fac rele, ca să piardă de pe pământ pomenirea lor. 7 Strigat-a dreptul şi II. 1. C l em e n t R om a n u l, E p i s to l a B i s e r i c ii d in R om a c ă tr e B i s e r i c a d in C o r in t 4 0 5 Domnul l-a auzit pe el şi din toate necazurile lui l-a izbăvit pe el [Rs 33, 11-16]. s Multe sunt biciuirile păcătosului, dar pe cei ce nădăjduiesc în Domnul mila Lui îi va înconjura” [Ps 31, 11]. XXIII1 Părintele cel întru toate milostiv şi binefăcător iubeşte pe cei ce se tem de El şi dă cu blândeţe şi bunăvoinţă harurile Lui celor ce apropie de El cu cuget curat. ' De aceea să nu ne îndoim, dar nici să se îngâmfe sufletul nostru din pricina covârşitoarelor şi slăvitelor Lui daruri. Planurile lui Dumnezeu se împlinesc 3 Departe să fie de noi Scriptura aceasta, care zice: „Nenorociţi sunt cei îndoielnici, cei care se îndoiesc în sufletul lor şi zic: «Acestea le-am auzit şi pe vremea părinţilor noştri şi iată am îmbătrânit şi nimic din acestea nu ni s-a întâmplat» [citat necunoscut]. 4 O, nepricepuţilor! Comparaţi-vă cu un pom! Luaţi ca pildă viţa de vie; mai întâi îi cad frunzele cele vechi; apoi lăstăreşte, apoi îi dă frunza, apoi floarea; şi după acestea agurida şi în sfârşit strugurele copt.” Vedeţi că în scurtă vreme ajunge la coacere fructul pomului? 5 într-adevăr iute şi pc neaşteptate se va împlini voinţa lui Dumnezeu. Despre aceasta dă mărturie şi Scriptura, zicând: „Va veni iute şi nu va zăbovi” [Is 14, 1; Evr 10, 37]; şi „Fără de veste va veni Domnul în templul Lui şi Sfântul pe Care voi îl aşteptaţi” [Mal 3, 1]. învierea viitoare, prefigurată în natură XXIV1 Să înţelegem, iubiţilor, cum Stăpânul ne arată necontenit că va fi învierea viitoare, a cărei pârgă L-a făcut pe Domnul Iisus Hristos, înviindu-L din morţi. * Să vedem, iubiţilor, învierea, care se săvârşeşte în viaţa cea de toate zilele. 3 Ziua şi noaptea ne arată învierea; noaptea adoarme, ziua înviază; ziua pleacă, noaptea vine. 4 Să luăm fructele! Cum şi în ce chip creşte sămânţa? 5 A ieşit semănătorul şi a aruncat în pământ pe fiecare din seminţe; acestea, căzând în pământ, uscate şi goale, putrezesc; apoi măreţia purtării de grijă a Stăpânului le înviază din stricăciune; şi dintr-o sămânţă cresc mai multe şi fac rod. XXV1 Să vedem semnul minunat, care se petrece în ţinuturile din răsărit, adică în acelea din Arabia. 2 Este acolo o pasăre, care se numeşte phoenix; această pasăre este una singură şi trăieşte cam cinci sute de ani; când se apropie de moarte îşi face un cuib din tămâie, smirnă şi din alte aromate; când se împlineşte timpul, intră în cuib şi moare. 3 Din trupul putrezit se naşte un vierme; acesta se hrăneşte din cadavrul animalului mort şi-i cresc penele şi aripile; apoi când ajunge puternic, ia cuibul acela în care sunt oasele premergătorului ei şi, purtându-le pe acestea, zboară din Arabia până în Egipt, în oraşul numit Heliopolis. 4 Şi ziua în amiaza mare, în văzul tuturora, zboară 406 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1. C a n o n u l a p o s to lic la altarul soarelui şi pune cuibul cu oasele acolo şi apoi se întoarce înapoi. Preoţii cercetează cronicile şi găsesc că pasărea a venit la plinirea a cinci sute de ani. XXVI1 Mai putem socoti oare mare şi minunat lucru dacă Creatorul lumii îi va învia pe toţi aceia care I-au slujit cu cuvioşie în încrederea bunei credinţe, când chiar printr-o pasăre ne arată măreţia făgăduinţei Lui? 2 Că spune undeva Scriptura: „Şi mă vei scula şi mă voi mărturisi Ţie” [text necunoscut; aminteşte de: Ps 27, 7; 87, 11]; şi: „M-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Tu cu mine eşti” [Ps 3, 5; 22, 4]. 3 Şi iarăşi Iov spune: „Şi va învia trupul acesta al meu, care a îndurat toate acestea” [Iov 19, 25]. Dumnezeu e adevărat şi atotputernic XXVII' Aşadar, să ne fie legate sufletele noastre prin această nădejde de Cel care-i credincios în făgăduinţele Sale şi drept în judecăţile Sale. 2 Cel care a poruncit să nu minţim, cu mult mai mult El nu va minţi. Că la Dumnezeu totul e cu putinţă [Mt 19, 26; Mc 10, 27], afară de minciună [Evr 6, 18; Tit 1, 2]. Să se aprindă, dar, în noi credinţa în El şi să socotim că toate sunt aproape de El. 4 Cu cuvântul măreţiei Lui s-au întemeiat toate [Soi 9, 1; Evr 3, 1] şi tot cu cuvântul Lui poate să le piardă. 5 „Cine-i va zice Lui: «pentru ce ai făcut?» Sau cine va sta împotriva puterii tăriei Lui?” [So/ 12, 12; 11,21]. Dumnezeu le face pe toate când vrea şi cum vrea şi nimic nu piere din cele hotărâte de El [Mt 5, 18]. 6 Toate sunt înaintea Lui şi nimic nu este ascuns voinţei Lui, 7 că „cerurile spun slava lui Dumnezeu, iar facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria; ziua spune cuvânt zilei, iar noaptea vesteşte nopţii ştiinţă; şi nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă” [Pi 18, 1-3]. XXVIII1 Aşadar, pentru că Dumnezeu le vede şi le aude pe toate, să ne temem de El şi să părăsim poftele urâte ale faptelor rele, ca mila Lui să ne acopere la judecata ce va să fie. 2 Că cine dintre noi poate scăpa de mâna Lui cea puternică? Care lume va primi pe vreunul din cei ce fug de El? Că spune undeva Scriptura: 3 „Unde mă voi duce şi unde mă voi ascunde de la faţa Ta? De mă voi sui la cer, Tu acolo eşti; dacă mă voi duce la marginile pământului, acolo este dreapta Ta; dacă mă voi pogorî în adâncuri, acolo este Duhul Tău” [Pi 138, 6-7] .4 Unde poţi, aşadar, fugi sau unde poţi scăpa de Cel ce cuprinde toate? Să fim vrednici de alegerea Lui sfântă X X IX ' Să ne apropiem, aşadar, de El în cuvioşia sufletului, înălţând către El mâini curate şi fără de prihană, iubind pe Părintele nostru cel bun şi milostiv, Care ne-a făcut pe noi Luişi partea alegerii Sale. 2 Că aşa este scris: „Când Cel Preaînalt a împărţit neamurile, când a împrăştiat pe fiii lui Adam, II. 1. C lem e n t R om a n u l, E p i s to l a B i s e r i c ii d in R om a c ă tr e B i s e r i c a d in C o r in t 4 0 7 a pus hotare neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu. Parte a Domnului fost-a Iacob, poporul Lui, Israel, partea Lui de moştenire” [Dt 32, 8-9]. 3 Şi în alt loc zice: „Iată, Domnul îşi ia Luişi neam din mijlocul neamurilor, după cum omul ia pârga ariei sale; şi vor ieşi din neamul acela sfintele sfinţilor” [citat necunoscut]. Să facem faptele sfinţeniei XXXI Aşadar, pentru că suntem parte sfântă, să facem fapte de sfinţenie, fugind de clevetiri, de legături spurcate şi necurate, de beţii, de răzvrătiri, de pofte scârboase, de adulterul urâcios şi de scârboasa mândrie. 2 Că spune Scriptura: „Dumnezeu le stă mândrilor împotrivă, iar celor umiliţi le dă har” [Pr 3, 34; Iac 4, 6; 1 Ptr 5, 5 ].3 Să ne alipim, dar, de aceia cărora li s-a dat de la Dumnezeu harul. Să ne îmbrăcăm în armonie, umilindu-ne/smerindu-ne, înfrânându-ne, depărtându-ne de vorbire de rău şi clevetire, fiind drepţi prin fapte, nu prin cuvinte [Mt 7, 21; Rm 2, 13; 1 Co 4, 20; lac 1, 22; 2, 14-26]. 4 Că spune Scriptura: „Cel ce spune multe va trebui, la rândul său, să şi audă. Socoteşte oare vorbăreţul că este drept? 5 Binecuvântat este cel născut din femeie, dacă trăieşte puţin. Nu vorbi multe” [Iov 11, 2-3]. 6 Lauda noastră să ne fie în Dumnezeu [Rm 2, 29; I Co 4, 5; 2 Co 10, 17] şi nu de la noi; Dumnezeu urăşte pe cel ce se laudă singur.7 Mărturia faptei noastre bune să ne fie dată de alţii [Pr 27, 2], precum a fost dată părinţilor noştri celor drepţi. 8 Aroganţa, îndrăzneala şi cutezanţa sunt la cei blestemaţi de Dumnezeu; bunătatea, umilinţa/smerenia şi blândeţea la cei binecuvântaţi de Dumnezeu. Căile binecuvântăm XXXII Să ne alipim, dar, de binecuvântarea Lui şi să vedem care sunt căile binecuvântării. Să desfăşurăm înaintea minţii noastre cele petrecute la început. ~ Pentru ce a fost binecuvântat părintele nostru Avraam [Fc 12, 1-3; Ga 3, 6-9]? Nu pentru că prin credinţă a făcut dreptate [Rm 4, 1-25; Iac 2, 21-26] şi adevăr? 3 Isaac, cunoscând viitorul, cu deplină încredere s-a adus cu plăcere jertfa [Fc 22, 1-18] 4 Iacob cu umilinţă a plecat din pământul lui din pricina fratelui său şi s-a dus la Laban; i-a slujit lui [Fc 27, 42-45] şi i s-a dat sceptrul celor douăsprezece seminţii ale lui Israel [3 Rg 11, 31-32]. XXXIII Dacă judeci cu sinceritate fiecare lucru în parte, vei cunoaşte măreţia darurilor date de Dumnezeu.2 Din Iacob se trag preoţii [hiereis] şi leviţii, toţi cei ce slujesc jertfelnicului lui Dumnezeu; din Iacob, după trup, Domnul lisus [Rm 9, 5]; din Iacob, împăraţii, conducătorii şi povăţuitorii poporului iudeu; celelalte sceptre ale lui sunt în mai mică slavă, după cum a făgăduit Dumnezeu că „va fi sămânţa ta ca stelele cerului” [Fc 15, 5; 22, 17; 26, 4]. 408 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s to lic Dumnezeu singur ne face drepţi 3 Toţi au fost slăviţi şi măriţi nu prin ei înşişi sau prin faptele lor sau prin dreptatea pe care au săvârşit-o, ci prin voinţa lui Dumnezeu. 4 Şi noi dar, fiind chemaţi prin voinţa lui Hristos Iisus, nu ajungem drepţi prin noi înşine, nici prin înţelepciunea noastră sau prin priceperea noastră sau prin evlavia noastră sau prin faptele pe care le-am săvârşit în cuvioşia inimii, ci prin credinţa 1Rm 3, 28. 30; Ga 2,16; 3, 8-11; Ef 2, 8] prin care Dumnezeu Cel atotputernic i-a îndreptat din veac pe toţi. Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin. ... dar să facem şi noi faptele dreptăţii XXXIII1 Ce să facem dar, fraţilor? Să ne oprim de la facerea binelui şi să părăsim iubirea? Stăpânul nu va îngădui nicidecum să facem asta. Dimpotrivă, să ne silim să săvârşim cu stăruinţă şi cu tragere de inimă tot lucrul bun [2 Co 9, 8; 2 Tim 2, 21; 3, 17; Tit 1, 16; 3, 1]. 2 Că însuşi Creatorul şi Stăpânul lumii se bucură de lucrurile Lui [Fc 1, 8 sq],3 Prin puterea Lui cea foarte mare a întărit cerurile, iar prin înţelepciunea Sa cca neînţeleasă le-a împodobit; a despărţit pământul de apa ce-1 înconjura şi l-a întemeiat pe temelia tare a voinţei Lui, iar prin ordinul Lui a poruneit să fie pc pământ vieţuitoarele care să-l locuiască; creând mai dinainte marea şi animalele din ea, a pus, cu puterea Lui, hotare mării. 4 Peste toate a plăsmuit, eu sfintele şi neprihănitele Sale mâini, pe om, fiinţa cca mai aleasă şi mai măreaţă, chip al icoanei Lui. 5 Că aşa a spus Dumnezeu: „«Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră.» Şi a făcut Dumnezeu pe om; bărbat şi femeie i-a făcut" [Fc 1,26. 27]. 6 După ce a terminat toate acestea, Ic-a lăudat, le-a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi!” [Fc 1,22. 28]. Să luăm aminte, dar. că toţi drepţii s-au împodobit cu fapte bune [3 Mac 6, 1] şi însuşi Domnul. împodobindu-Se cu fapte bune, s-a bucurat. s Având, dar, această pildă să ne apropiem fără zăbavă de voinţa Lui şi să lucrăm din toată puterea noastră fapta dreptăţii. XXXIV1 Lucrătorul cel bun primeşte cu îndrăznire pâinea muncii lui; dar cel leneş şi trândav [Sir 4, 29] nu se uită în ochii celui care i-a dat de lucru. Trebuie deci să fim înflăcăraţi spre facerea de bine, că de la Dumnezeu sunt toate [Rm 11,36; 1 Co 8, 6]. 3 Ne-a spus doar mai dinainte: „lată Domnul şi plata Lui înaintea feţei Lui, ca să dea fiecăruia după fapta lui” [Is 40, 10; 62, 11; Pr 24, 12; Ps 61, 11; Rm 2, 6; Ap 22, 12]. 4 Ne îndeamnă, dar, să credem în El din toată inima şi să nu fim leneşi, nici trândavi spre tot lucrul bun. 5 Lauda şi îndrăznirea noastră să fie în El. Să ne supunem voinţei Lui. Să ne gândim la toată mulţimea îngerilor Lui, cum slujesc/liturghisesc voinţele Lui, stând înaintea Lui. 6 Că spune Scriptura: „Miriade de miriade stăII. 1. C lem e n t R om a n u l, E p i s to l a B is e ric ii d in R om a c ă tr e B i s e r i c a d in C o r in t 4 0 9 teau înaintea Lui şi mii de mii slujeau Lui [Dn 7, 10] şi strigau: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plină este toată zidirea de slava Lui” [Is 6, 3]. 7 Şi noi, dar, adunându-ne în armonie şi conştiinţă în acelaşi loc, să strigăm cu stăruinţă către El ca dintr-o gură ca să ne facem părtaşi marilor şi slăvitelor Lui făgăduinţe. s Că spune Scriptura: „Ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit câte a pregătit Domnul celor ce-L aşteaptă pe El” [Is 64, 4; I C o l, 9]. Să luptăm pentru darurile lui Dumnezeu XXXV1 Cât de fericite şi minunate sunt darurile lui Dumnezeu, iubiţilor! ' Viaţă în nemurire, strălucire în dreptate, adevăr în îndrăznire, credinţă în încredere, înfrânare în sfinţire. Şi acestea cad sub înţelegerea noastră. J Dar oare acelea care sunt pregătite celor ce-L aşteaptă pe El? Pe acelea le cunoaşte însuşi Creatorul şi Părintele Cel Preasfânt [4 Mac 7, 4; 14, 7] al veacurilor [/ Tini 1, 17]; El cunoaşte mărimea şi frumuseţea lor. 4 Noi să ne luptăm, deci, să fim găsiţi în numărul celor care-L aşteaptă, ca să avem parte de darurile cele făgăduite. ’ Dar cum va lî asta, iubiţilor? Dacă va fi întărită mintea noastră cu credinţa în Dumnezeu, dacă vom căuta cele bine-plăcute Lui şi bine-primite de El, dacă vom săvârşi cele potrivite voinţei Lui celei neprihănite şi dacă vom merge pe calea adevărului, aruncând de pe noi toată nedreptatea şi răutatea, lăcomia, certurile, purtările rele, vicleniile, clevetirile, vorbitul de rău, ura de Dumnezeu, mândria, îngâmfarea, slava deşartă şi neiubirea de străini. 6 Cei care fac acestea sunt urâţi înaintea lui Dumnezeu; şi „nu numai cei care le fac, ci şi cei care îi laudă” [Rm 1, 32]. 7 Că spune Scriptura: „Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: «Pentru ce povesteşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura ta? H Tu ai urât învăţătura şi ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta. Dacă vedeai hoţ alergai cu el şi cu cei desfrânaţi partea ta o puneai. Gura ta a înmulţit răutate, iar limba ta a împletit vicleşuguri. Şezând, împotriva fratelui tău cleveteai şi împotriva fiului maicii tale puneai poticneală, 9 Acestea ai făcut şi am tăcut. Socoteai, nelegiuitule, că voi fi asemenea ţie? 10 Mustra-te-voi şi te voi pune în faţa ta! "înţelegeţi, dar, acestea cei ce uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă răpească ca un leu şi să nu mai fie cel ce izbăveşte. 12 Jertfa de laudă Mă va slăvi şi acolo este calea în care voi arăta lui mântuirea lui Dumnezeu»” [Ps 49, 17-24]. Iisus Hristos, calea mântuirii XXVI1 Aceasta este, iubiţilor, calea în care am găsit mântuirea noastră, pe Iisus Hristos, Arhiereul [Evr 2, 1 7 -3 , 1] jertfelor noastre, ocrotitorul şi ajutorul slăbiciunii noastre. 2 Prin El căutăm la înălţimile cerurilor; prin El 4 1 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s to lic vedem, ca într-o oglindă, nepătata şi preaînalta Lui faţă; prin El s-au deschis ochii inimii noastre, prin El nepriceputa şi întunecata noastră minte înfloreşte la lumina Lui, prin El Stăpânul a voit să gustăm cunoştinţa cea nemuritoare. El, „fiind strălucirea măreţiei Lui, este cu atât mai mare decât îngerii cu cât a moştenit nume mai deosebite decât ei” [Evr 1, 3. 4]. 3 Că este scris aşa: „Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară de foc” [TTs 105, 5; Evr 1,7]. 4 Iar despre Fiul Lui, Stăpânul a zis aşa: „Fiul Meu eşti Tu. Eu astăzi Te-am născut [Pi 2, 5; Evr 1, 5]. Cere de la Mine şi-Ţi voi da Ţie moştenirea Ta şi stăpânirea Ta marginile pământului” [Ps 2, 6 ];5 Şi iarăşi îi spune Lui: „Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe duşmanii tăi aşternut picioarelor Tale” [Pi 109, 1-2; Evr 1, 13]. Dar cine sunt duşmanii? Cei răi şi cei ce se împotrivesc voinţei Lui. Analogia militară X X X V I I Să fim deci nişte soldaţi, bărbaţi fraţi, cu toată stăruinţa sub ordinele Lui cele fără de prihană. 2 Să ne gândim la soldaţii aflaţi sub ordinele guvernanţilor noştri, cu câtă bună rânduială, cu câtă ascultare, cu câtă supunere îndeplinesc poruncile. 3 Nu sunt toţi comandanţi, nici căpetenii peste o mie de ostaşi, nici peste o sută, nici peste cincizeci şi aşa mai departe, ci fiecare în grupa sa îndeplineşte cele poruncite de împărat şi de guvernanţi. 4 Cei mari nu pot fi fără cei mici şi nici cei mici fără cei mari; este o coeziune între toţi şi sunt de folos unul altuia. Analogia corpului uman şi social 5 Să luăm corpul nostru; capul fără picioare nu este nimic, la fel nici picioarele fără cap; iar cele mai mici membre ale corpului nostru sunt de neapărată trebuinţă şi folositoare întregului corp; dar toate membrele consimt şi se folosesc de o unică supunere ca să fie salvat corpul întreg [Rm 12, 4-5; IC o 12,12-31]. XXXVIII' Să fie aşadar salvat întreg corpul nostru în Hristos Iisus şi fiecare să se supună semenului său [Ef 5, 21], aşa cum a fost pus în harisma lui [Rm 12, 6; 7 C o l, l \ lP t r A , 10]. Darurile sunt pentru slujire, nu pentru trufie 2 Cel tare să se îngrijească de cel slab, iar cel slab să-l respecte pe cel tare; bogatul să-l ajute pe sărac, iar săracul să-l mulţumească lui Dumnezeu că i-a dat să-şi împlinească prin cel bogat lipsa lui. înţeleptul să-şi arate înţelepciunea lui nu în vorbe, ci în fapte bune. Cel umil/smerit să nu dea mărturie despre el însuşi, ci să lase ca altul să dea mărturie despre el. Cel curat cu II. 1. C lem e n t R om a n u l, E p i s to l a B i s e r i c ii d in R om a c ă tr e B i s e r i c a d in C o r in t 411 trupul să nu se mândrească, ştiind că altul este cel ce i-a dat înfrânarea. 3 Să ne gândim, aşadar, fraţilor, din ce materie am fost făcuţi, cum eram şi ce eram când am venit pe lume; din ce mormânt şi întuneric ne-a adus în lumea Lui Cel ce ne-a plăsmuit şi ne-a creat, gătindu-ne nouă binefacerile Lui înainte de a ne naşte. 4 Având, aşadar, toate acestea de la El, se cuvine să-I mulţumim Lui pentru toate, Căruia este slava în vecii vecilor. Amin. XXXIX1 Nişte oamenii nebuni, nepricepuţi, proşti şi neînvăţaţi râd de noi şi ne batjocoresc, vrând să se laude cu ideile lor. 2 Dar ce poate un muritor sau care este tăria unuia făcut din ţărână? J Că este scris: „Nu au chip înaintea ochilor mei, ci numai vânt şi glas auzeam. 4 Ce? Va fi oare curat muritorul înaintea Domnului? Sau este bărbat fără prihană în faptele lui, când nu se încrede în slugile sale şi a văzut ceva strâmb la trimişii săi [Iov 4, 16-18]. 5 Cerul nu este curat înaintea Lui [Iov 15, 5]. Cu atât mai mult cei ce locuiesc case de lut, din care şi noi din acelaşi lut suntem. I-a strivit ca pe un vierme şi de dimineaţa până seara nu mai sunt; pentru că n-au putut să-şi ajute loruşi, au pierit. 6 A suflat asupra lor şi s-au sfârşit pentru că nu aveau înţelepciune. 7 Strigă, dacă te va auzi cineva sau dacă vreunul din sfinţii îngeri te va vedea; că pe cel fără de minte îl ucide mânia, iar pe cel rătăcit îl omoară invidia. ' Eu i-am văzut pc cei fără de minte prinzând rădăcini, dar îndată a fost mistuită viaţa lor. Departe de mântuire să fie fiii lor, ocărâţi să fie la uşile mai mici şi să nu fie cel ce izbăveşte. Că cele ce au fost pregătite acelora, drepţii le vor mânca, iar ei nu vor fi izbăviţi de rele” [/ov4, 19-5; 5]. Ordinea levitică XL 1 Aşadar, pentru că acestea ne sunt cunoscute şi am pătruns în adâncurile cunoaşterii dumnezeieşti, se cuvine să facem în rânduială/ordine [taxei — I Co 14, 40] pe toate câte a poruncit Stăpânul; să le facem la vremile rânduite. 2 A poruncit ca ofrandele şi liturghiile să nu se săvârşească la întâmplare şi fără rânduială, ci la anumite timpuri şi ceasuri. 3 El a rânduit, cu voinţa Lui cea preaînaltă, unde şi prin cine vrea să se săvârşească acestea, pentru ca, fiind săvârşite toate cu cuvioşie şi cu încuviinţarea Lui, să fie bine primite de voinţa Sa. 4 Aşadar, cei ce aduc la vremile rânduite ofrandele sunt bine primiţi şi fericiţi; pentru că nu păcătuiesc cei ce urmează poruncile Stăpânului. 5 Arhiereului îi sunt date liturghisiri proprii, preoţilor [hiereis] li s-a rânduit loc propriu, leviţilor le sunt puse diaconii proprii, iar laicului îi sunt date porunci pentru laici. XLI' Fiecare dintre noi, fraţilor, să bine-placă lui Dumnezeu în tagma/rangul său propriu în conştiinţă bună, nedepăşind reguWcanonul fixată slujirii/ liturghisirii lui în cuviinţă. 2 Nu se aduc, fraţilor, pretutindeni jertfe con4 1 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s lo lic ţinui sau jertfe de rugăciune sau jertfe pentru păcat sau jertfe pentru greşeli [Iş 29, 42; Nm 28, 3-8; Lv 4, 3], ci numai în Ierusalim; iar acolo nu se aduc jertfele în orice loc, ci înaintea templului la jertfelnic, după ce darul de jertfă a fost cercetat mai întâi de arhiereu şi de slujitorii/liturghisitorii amintiţi mai sus. 3 Cei ce fac ceva împotriva voinţei lui Dumnezeu au ca pedeapsă moartea. 4 Vedeţi, fraţilor, cu cât am fost învredniciţi de mai multă cunoştinţă, cu atât mai mult suntem supuşi unei mai mari primejdii. Succesiunea apostolică X L II1 Apostolii ne-au adus Evanghelia de la Domnul Iisus Hristos; Iisus Hristos a fost trimis de Tatăl. 2 Aşadar Hristos este dc la Dumnezeu, iar apostolii de la Hristos; deci amândouă s-au făcut cu bună rânduială [eutaktds] din voinţa lui Dumnezeu. 3 Primind ei, aşadar, porunci, plini de certitudine prin învierea Domnului nostru Iisus Hristos şi crezând în cuvântul lui Dumnezeu, au ieşit cu certitudinea Duhului Sfânt evanghelizând că arc să vină împărăţia Iui Dumnezeu. 4 Vestind/propovăduind, aşadar, în sate şi oraşe, aşezau în ele pârga acestora, punându-i la încercare prin Duhul, drept cpiscopi şi diaconi [supraveghetori şi slujitori] ai celor ce aveau să creadă. ' Şi acest lucru nu era ceva nou, căci de mult timp stătea scris despre cpiscopi şi diaconi, căci spune undeva Scriptura: „Voi aşeza pe episcopii/supraveghetorii lor în dreptate şi pe diaconii/slujitorii lor în credinţă” [cf. Is 60, 17]. Moise şi Aaron XLIII' Şi ce e de mirare, dacă cei încredinţaţi dc Dumnezeu în Hristos cu o lucrare ca aceasta i-au aşezat pe cei de care am vorbit mai înainte? Că şi fericitul Moise, „credinciosul slujitor în toată casa” [Nm 12. 7: E v r 3, 2. 5], a însemnat în sfintele cărţi toate cele poruncite lui, iar pe el I-au urmat şi ceilalţi profeţi, care au dat mărturie de cele ce s-au poruncit de Dumnezeu. Că atunci când din pricina preoţiei s-a născut gelozie, şi seminţiile lui Israel s-au răsculat, care din ele să fie împodobită cu acest nume slăvit, acela a poruncit căpeteniilor celor douăsprezece seminţii să-i aducă toiege scrise cu numele fiecărei seminţii. Moise a luat toiegele, le-a legat, le-a pecetluit cu inelele căpeteniilor seminţiilor şi le-a pus în cortul mărturiei pe masa lui Dumnezeu. 3 Şi închizând cortul, a pecetluit lacătele aşa cum pecetluise toiegele. 4 Şi le-a spus: „Bărbaţi fraţi, al cărei seminţii va odrăsli toiagul, pe aceea a ales-o Dumnezeu, ca să săvârşească cele ale preoţiei [hierosyne] şi să-I slujească Lui!” 5 Când s-a făcut ziuă, Moise a adunat tot poporul lui Israel, cele şase sute de mii de bărbaţi, a arătat peceţile căpeteniilor seminţiilor, a deschis cortul mărturiei şi a scos toiegeîe; şi a fost găsit toiagul lui II. 1. Clement Rom an u l, E p isto la B ise ric ii din Rom a către Biseric a din C o rin t 413 Aaron, nu numai odrăslit, ci având şi rod [Nm 17, 16-26]. 6 Ce socotiţi iubiţilor? Nu ştia oare mai dinainte Moise că are să se întâmple aceasta? Negreşit, ştia! Dar, ca să nu se facă tulburare în poporul lui Israel, a făcut aşa, spre a fi slăvit numele adevăratului şi singurului Dumnezeu, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin. Apostoli, episcopi şi prezbiteri XLIV1 Şi apostolii noştri au ştiut prin Domnul nostru Iisus Hristos că va fi ceartă pentru numele/funcţia episcopiei. 2 De aceea, având preştiinţa desăvârşită a acestui fapt, i-au aşezat pe cei mai înainte zişi şi au dat între timp drept lege ca, dacă vor adormi, alţi bărbaţi încercaţi să le urmeze în slujirea/liturghia lor. 3 Socotim, aşadar, că nu este drept să fie respinşi din slujirea/liturghia lor cei ce au fost aşezaţi de aceia sau între timp de alţi bărbaţi aleşi cu bunăvoirea întregii Biserici şi care au slujit/liturghisit ireproşabil turmei lui Hristos cu gândire umilă, liniştit şi netulburat, primind multă vreme mărturie de la mulţi. 3 Că nu mic păcat vom avea dacă vom respinge din episcopie pe cei ce au adus darurile în chip ireproşabil şi cuvios. 3 Fericiţi, aşadar, prezbiterii care, terminându-şi mai înainte călătoria vieţii, au avut un sfârşit roditor şi desăvârşit; pentru că nu se vor mai teme că-i va muta cineva din locul fixat lor. 6 Căci vedem că pe unii cu conduită frumoasă i-aţi mutat din slujirea/liturghia pe care au cinstit-o în chip ireproşabil. Drepţii sunt prigoniţi XLV1 Fiţi ambiţioşi şi zeloşi, fraţilor, în cele ce privesc mântuirea. 'C e r cetaţi Sfintele Scripturi, cele adevărate, cele date prin Duhul cel Sfânt. 3 Ştiţi că nimic nedrept, nici neadevărat nu este scris în ele; nu veţi găsi în ele că cei drepţi au fost alungaţi de bărbaţii cei cuvioşi. 4 Au fost prigoniţi drepţii, dar de nelegiuiţi; au fost închişi în temniţă, dar de necuvioşi; au fost ucişi cu pietre, dar de cei fără de lege; au fost omorâţi, dar de cei cuprinşi de invidie spurcată şi nedreaptă. 5 Suferind acestea, în chip slăvit le-au îndurat. 6 Ce să spunem, fraţilor? Daniel a fost oare aruncat în groapa cu lei de cei care se temeau de Dumnezeu [Dn 6, 16-23]? 7 Sau Anania, Azaria şi Misail au fost oare închişi în cuptorul cel de foc de cei care slujeau religiei celei măreţe şi slăvite a Celui Preaînalt [Dn 3, 19-23]? Nu! Să nu fie asta! Cine erau, dar, cei ce făcuseră acestea? Oameni răi şi plini de toată răutatea, care au ajuns la atâta mânie, încât i-au chinuit pe cei ce slujeau lui Dumnezeu cu gând cuvios şi neprihănit, neştiind că Cel Preaînalt este apărătorul şi sprijinitorul celor ce slujesc Preasfântului Său Nume cu cuget curat, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin. 8 Iar cei care au îndurat cu încredere au moştenit slavă şi cinste, au fost înălţaţi şi au fost scrişi de Dumnezeu în cartea Lui, în vecii vecilor. Amin. 4 1 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic Schisma şi efectele ei X L V I1 De nişte exemple ca acestea trebuie să ne alăturăm şi noi, fraţilor. Că este scris: „Alăturaţi-vă de sfinţi, că acei care se alătură lor se vor sfinţi.” 3 Şi iarăşi, în alt loc, zice: „Cu bărbatul nevinovat, nevinovat vei fi; cu cel ales, ales vei fi; şi cu cel îndărătnic, te vei îndărătnici” [Pi 17, 28-29] .4 Să ne alăturăm, deci, de cei nevinovaţi şi drepţi, că ei sunt aleşii lui Dumnezeu. 5 Pentru ce sunt între voi certuri, mânii, dezbinări, schisme şi război? 6 Nu avem oare un singur Dumnezeu şi un singur Hristos şi un singur Duh al harului, revărsat peste noi, şi o singură chemare în Hristos [Ef A, 4-6; l Co 8,6]? 7 Pentru ce să despărţim şi să sfăşiem membrele lui Hristos, pentru ce să ne răzvrătim împotriva propriului nostru trup şi să ajungem la o atât de mare nebunie, încât să uităm că suntem membre unii altora [Rm 12, 5; / Co 12, 12-27]? Aduceţi-vă aminte de cuvintele lui Iisus, Domnul nostru!,s Că a spus: „Vai de omul acela! Mai bine i-ar fi fost lui de nu s-ar fi născut, decât să smintească pe unul din aleşii Mei; mai bine i-ar fi fost lui să-şi fi pus împrejurul lui o piatră de moară şi să se fi aruncat în mare decât să smintească pe unul din aleşii Mei” [Ml 26,24; 18,6; Mc 14, 21; 9, 42; Lc 22,22; 17, 1-2]. Schisma voastră i-a întors pe mulţi dintre voi, i-a aruncat pe mulţi în deprimare, pe mulţi în îndoială, şi pe noi toţi în întristare. Şi dezbinarea voastră se permanentizează. XLVII1 Luaţi iarăşi epistola fericitului Pavel Apostolul.' Cc v-a scris mai întâi la începutul evanghelizării lui? 3 Cu adevărat inspirat dc Duhul v-a scris despre el însuşi, despre Kefa şi Apollo [/ Co 1, 10-12] pentru că şi atunci aţi făcut părtiniri. 4 Dar părtinirea aceea v-a adus un păcat mai mic. căci aveaţi părtiniri faţă de nişte oameni care aveau mărturie dc apostoli şi faţă de un bărbat pus la încercare de ei. 5 Acum însă înţelegeţi cine v-au întors şi au micşorat prestigiul vestitei voastre iubiri de fraţi. 6 Lucru ruşinos, iubiţilor, foarte ruşinos şi nedemn de conduita în Hristos e să se audă că foarte tarea şi vechea Biserică a corintenilor e în revoltă împotriva prezbiterilor din pricina uneia sau a două persoane! 7 Şi acest zvon n-a ajuns numai până la noi, ci şi la cei ce au alte înclinaţii [credinţe] decât noi, astfel încât din pricina nebuniei voastre se aduc blasfemii Numelui Domnului, iar vouă înşivă vi se lucrează o primejdie. Poarta lui Hristos X L V III1 Să înlăturăm deci în grabă acest lucru, să cădem la picioarele Stăpânului şi să plângem rugându-L ca, milostivindu-Se, să Se împace cu noi şi să ne restaureze în conduita noastră curată şi demnă a iubirii de fraţi. 2 Căci iubirea de fraţi este poarta dreptăţii deschisă spre viaţă, precum este II. 1. Clement Rom an u l, E p isto la Bise ric ii din Rom a către Biseric a din C o rin t 415 scris: „Deschideţi-mi mie porţile dreptăţii şi, intrând prin ele, voi lăuda pe Domnul; 3 aceasta este poarta Domnului; drepţii vor intra prin ea” [Pi 117, 19]. 4 Dintre multele porţi deschise, numai poarta dreptăţii este poarta lui Hristos [In 10, 7-9]; toţi care intră prin ea sunt fericiţi şi-şi îndreaptă mersul lor în cuvioşie, în dreptate, săvârşind toate tară tulburare. 5 E cineva credincios, e cineva puternic în a-şi spune ştiinţa, e cineva înţelept în discernământul cuvintelor, e cineva curat în fapte? ^ Dar cu mult mai mult trebuie să fie umilit/ smerit cu cât pare să fie mai mare şi să caute ce este de folos în comun pentru toti şi nu doar ce este de folos pentru el însuşi [/ Co 10, 24. 33; 13, 5; Flp 2, 21]. Măreţia iubirii XLIX1 Cine iubeşte pe Hristos să facă poruncile lui Hristos [In 14,15.21.23; 15, 10; I In 2, 5; 4, 18; 5, 1-3] .2 Cine poate tâlcui legătura iubirii [Col 3,14] lui Dumnezeu? 3 Cine poate spune îndeajuns măreţia frumuseţii Lui? 4 înălţimea la care ne ridică iubirea e de nepovestit.5 Iubirea ne lipeşte de Dumnezeu, „iubirea acoperă mulţime de păcate” [/ Pir 4, 8], iubirea pe toate le suferă; iubirea nu face dezbinare; iubirea nu se răscoală, iubirea le face pe toate în înţelegere; în iubire s-au desăvârşit toţi aleşii lui Dumnezeu; fără iubire nimic nu este bineplăcut lui Dumnezeu. 6 Cu iubire ne-a primit Stăpânul; pentru iubirea pe care o avea pentru noi, Iisus Hristos, Domnul nostru, Şi-a dat cu voia lui Dumnezeu sângele Său pentru noi, trupul Său pentru trupul nostru şi sufletul Său pentru sufletele noastre [In 3, 16; 1 In 4, 9. 10; Ga 1,4; 2, 20; Ef5, 2]. L 1 Vedeţi, iubiţilor, cât de mare şi minunată e iubirea! desăvârşirea ei nu se poate tâlcui. 2 Cine e destoinic să fie găsit în iubire decât numai cei pe care-i învredniceşte Dumnezeu? Să ne rugăm, aşadar, şi să cerem îndurării Lui să fim găsiţi în iubire, fără părtinire omenească şi fără pată. 3 Toate generaţiile de la Adam şi până astăzi au trecut; dar cei care au fost desăvârşiţi în iubire, potrivit harului lui Dumnezeu, au loc între bine-credincioşii, care se vor arăta la venirea împărăţiei lui Hristos. 4 Că scris este: „Intraţi în cămări pentru foarte puţină vreme, până va trece urgia şi mânia Mea; şi-Mi voi aduce aminte de o zi bună şi vă voi scula din mormintele voastre” [Is 26, 20; Iz 37, 12] .5 Fericiţi suntem, iubiţilor, dacă facem poruncile lui Dumnezeu în armonia iubirii, ca pentru iubire să ni se ierte păcatele. 6 Că este scris: „Fericiţi cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele! Fericit bărbatul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul şi nici nu este în gura lui vicleşug” [Ps 31, 1-2; Rm 4, 7-8]. 7 Fericirea aceasta a fost spusă despre cei aleşi de Dumnezeu prin Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin. L I 1 Să ne rugăm, aşadar, să ne ierte Dumnezeu toate păcatele pe care le-am făcut şi în care am căzut prin ispita celui potrivnic [2 Tes 2, 4; 1 Tim 5, 14; 1 Ptr 5, 8]; iar aceia care au fost căpeteniile răzvrătirii şi ale dezbinării trebuie să se uite la faptul că avem o nădejde comună.2 Cei ce vieţuiesc cu frică şi cu iubire vor să cadă mai degrabă ei înşişi în chinuri decât semenii lor; sau, mai bine spus, primesc mai degrabă să fie condamnaţi ei înşişi decât armonia care ne-a fost predată atât de bine şi de drept. 3 Căci un lucru bun este pentru om să-şi mărturisească greşelile decât să-şi învârtoşeze inima, cum s-a învârtoşat inima celor ce s-au răzvrătit împotriva lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu [Nm 16, 1-2], a căror osândă s-a făcut cunoscută: 4 „Că s-au pogorât de vii în iad” [Nm 16, 30. 33] şi: „moartea îi va paşte pe ei” [Ps 48,14]. 2 Iar Faraon şi oastea lui şi toate căpeteniile Egiptului, carele şi călăreţii lor, nu pentru altă pricină s-au scufundat în Marca Roşie şi au pierit, ci pentru că şi-au învârtoşat inimile lor cele neînţelegătoare, după cc s-au făcut semne şi minuni în pământul Egiptului de către Moise, slujitorul lui Dumnezeu [Iş 14]. L I I1 Stăpânul nostru, fraţilor, n-are nevoie de nimic; nu cere de la nimeni nimic [FA 17, 25] decât să I se aducă mărturisiri. 2 Căci spune David, alesul Său: „Mărturisi-mă-voi Domnului şi-I va place Lui mai mult decât un viţel tânăr căruia îi cresc coamele şi unghiile. Să vadă săracii şi să se veselească” [Ps 68, 34-36];3 şi iarăşi zice: „Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi dă Celui Preaînalt rugăciunile tale; şi cheamă-Mă în ziua necazului tău şi te voi scoate şi Mă vei proslăvi [Ps 49, 15-16] ,4 că jertfa pentru Dumnezeu e un duh zdrobit” [Ps 50, 18]. Exemplul lui Moise L III1 Cunoaşteţi, şi cunoaşteţi bine, fraţilor, Sfintele Scripturi [2 Tim 3, 15] şi v-aţi aplecat mereu asupra cuvintelor lui Dumnezeu. Spre aducere-aminte vă scriu acestea. 2 Că lui Moise, după ce s-a suit în munte şi a petrecut patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în post şi umilinţă [/ş 24, 18; 34, 28; Dt 9, 9. 18], Dumnezeu i-a spus: „Pogoară-te degrabă de aici, că fărădelege a făcut poporul tău, pe care l-ai scos din pământul Egiptului. S-a abătut repede din calea pe care le-ai poruncit-o şi şi-au făcut chipuri turnate” [Iş 32, 7-8; Dt 9, 12]. 3 Şi a spus Domnul către el: „Ţi-am spus ţie o dată şi de două ori zicând: Am văzut poporul acesta şi iată este tare la cerbicie. Lasă-Mă să-i nimicesc şi să şterg numele lor de sub cer şi te voi face pe tine neam mare şi minunat şi mult mai mult decât acesta” [Dt 9, 13-14; Iş 32, 10]. 4 Şi a spus Moise: „Nicidecum, Doamne! Iartă poporului acestuia păcatul sau şterge-mă şi pe mine din cartea celor vii” [/ş 32, 32]. 5 Ce iubire mare! Ce neîntrecută I I.l. Clement Rom an u l, E p isto la Bise ric ii din R om a către Biseric a din C orint 417 desăvârşire! Slujitorul vorbeşte cu îndrăznire către Domnul său, cere iertare pentru mulţime sau cere să piară şi el împreună cu ei. Sacrificiu propriu în locul dezbinării LIV1 Cine e, aşadar, între voi nobil, îndurător şi plin de iubire 2 să zică: „Dacă din pricina mea se face dezbinare, ceartă/sfadă şi schisme/rupturi, voi pleca, mă voi duce unde voiţi şi voi face cele poruncite de mulţime; numai turma lui Hristos să fie în pace cu prezbiteri aşezaţi!” 3 Cel care va face aceasta va dobândi mare slavă în Hristos şi va fi primit în orice loc, „că a Domnului este pământul şi plinirea lui” [Ps 23, 1] .4 Acestea le-au făcut şi le vor face cei care au purtarea lui Dumnezeu fără să regrete. L V 1 Dar să aducem pilde şi de la păgâni. în vreme de ciumă, în urma hotărârii unui oracol, mulţi împăraţi şi conducători s-au dat pe ei la moarte ca să-şi izbăvească cetăţenii cu sângele lor; mulţi au plecat din cetăţile lor, ca să nu se facă mai mare tulburare. 2 Cunoaştem pe mulţi de-ai noştri, că s-au lăsat puşi în lanţuri, ca să scape pe alţii; mulţi s-au lăsat vânduţi ca robi, pentru ca, cu preţul primit, să hrănească pe alţii. 3 Multe femei, întărite de harul lui Dumnezeu, au săvârşit multe fapte de bărbăţie. 4 Fericita ludita, pe când cetatea era asediată, a cerut voie de la bătrâni s-o lase să se ducă în tabăra celor de alt neam. ' A ieşit din dragostea de patrie şi de poporul asediat punându-sc pe sine în primejdie; şi Domnul a dat pe Olofem în mâinile femeii fIdt 8- 13].6 Nu într-o mai mică primejdie s-a pus şi Estera, cea desăvârşită în credinţă, ca să scape cele douăsprezece seminţii ale lui Israel de pieirca ce Ic ameninţa. Prin postul şi umilinţa/smerenia ei, a rugat pe Stăpânul Cel atoalevăzător, pe Dumnezeul veacurilor, Care, văzând umilinţa/smerenia sufletului ei, a izbăvit poporul, pentru care Estera îşi primejduise viaţa [Est 4, 16; 7, 6-10]. Primirea certării LVI' Şi noi, dar, să ne rugăm pentru cei ce au căzut în vreun păcat, ca să le dea moderaţie şi umilinţă spre a se supune, nu nouă, ci voinţei lui Dumnezeu; că aşa le va fi lor roditoare şi desăvârşită aducerea-aminte de ei cu îndurări la Dumnezeu şi la sfinţi. 2 Să primim, iubiţilor, certarea [paideia], de care nimeni nu trebuie să se supere. Povăţuirea, pe care o facem unii altora, este bună şi foarte folositoare, că ne lipeşte de voinţa lui Dumnezeu. 3 Că aşa zice cuvântul cel sfânt: „Certând m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat” [Ps 117, 18]. 4 „Că pe cel pe care îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi bate pe tot fiul pe care îl primeşte” [Pr 3, 12; Evr 12, 6] .5 „Certa-mă-va dreptul cu milă, spune psalmistul, şi mă va mustra, iar untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu” [Pi 140, 6]. 6 Şi iarăşi spune: „Fericit este omul pe care l-a certat 4 1 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Can o n u l apostolic Domnul; şi dojenirea Celui Atotputernic n-a dispreţui; că El te face să suferi, dar iarăşi te face bine; 7 a bătut, dar mâinile Lui au tămăduit. 8 De şase ori din nevoi te scoate, iar în a şaptea nu se va atinge de tine rău. 9 în timp de foamete te va izbăvi de moarte, iar în timp de război te va scoate din mâna săbiei. 10 De biciul limbii te va ascunde şi nu te vei teme de relele ce vor veni. " De cei nedrepţi şi de cei nelegiuiţi vei râde, iar de fiarele sălbatice nu te vei teme, 12 că fiarele sălbatice vor trăi în pace cu tine. 13 După aceea vei cunoaşte că va fi pace în casa ta, iar belşugul din cortul tău nu va lipsi. 14 Vei cunoaşte că multă este sămânţa ta, iar copiii tăi ca iarba ţarinei. 15 Vei merge la groapă ca grâul cel copt, secerat la timp sau ca un stog la arie la vreme adunat” [Iov 5, 17-26]. ^Vedeţi, iubiţilor, cât de mare sprijin au cei certaţi de Stăpân? Că, fiind tată bun, ne ceartă, ca să ne miluiască cu certarea [paideia] Lui cea sfântă. LVII1 Aşadar, voi care aţi pus temeliile dezbinării supuneţi-vă prezbiterilor [cf. I Ptr 5, 5] şi lăsaţi-vă certaţi spre pocăinţă, plecându-vă genunchii inimii voastre. 2 învăţaţi să vă supuneţi dezbrăcând aroganţa trufaşă şi mândră a limbii voastre; căci e mai bine pentru voi să vă găsiţi mici, dar aleşi în turma lui Hristos, decât părându-vă că sunteţi excepţionali să fiţi azvârliţi din nădejdea Lui. Glasul înţelepciunii 3 Că aşa grăieşte înţelepciunea cea plină de virtute: „Iată vă voi trimite vouă înainte graiul suflării Mele şi vă voi învăţa cuvântul Meu. 4 Pentru că v-am chemat şi nu M-aţi auzit; pentru că v-am grăit cuvinte şi n-aţi luat aminte, ci aţi defăimat sfaturile Mele şi de certările Mele n-aţi ascultat, voi râde şi Eu de pieirea voastră şi mă voi bucura când va veni peste voi prăpădul, când tulburarea va sosi pe neaşteptate asupra voastră, iar nenorocirea va veni ca un vifor sau când va veni peste voi strâmtorare şi împresurare.J Că va fi când Mă veţi chema şi Eu nu vă voi auzi pe voi; cei răi Mă vor căuta şi nu Mă vor găsi; că au urât înţelepciunea, iar frica Domnului n-au ales, nici n-au voit să ia aminte la sfaturile Mele şi au batjocorit mustrările Mele. 6 Pentru aceea vor mânca roadele căii lor şi se vor sătura de necredinţa lor. 7 Pentru că au făcut nedreptate pruncilor, vor fi ucişi, iar cercetarea va pierde pe cei necredincioşi. Cel ce Mă ascultă va locui cu încredere spre nădejde şi se va linişti fără teamă de orice rău” [Pr 1, 23-33]. L V I I I1 Să ne supunem, aşadar, Numelui celui preasfânt şi slăvit al lui Dumnezeu, ca să scăpăm de ameninţările pe care înţelepciunea le-a făcut celor neascultători şi „să ne sălăşluim cu încredere” [Dt 33, 12. 28] în Numele cel preasfânt al măreţiei Sale. 2 Primiţi sfatul nostru şi nu vă va părea rău. Viu este Dumnezeu şi viu este Domnul lisus Hristos şi Duhul cel Sfânt, II. 1. Clemen t Rom an u l, E p is to la Bise ric ii din Rom a că tre B ise ric a d in C o rin t 419 credinţa şi nădejdea celor aleşi! Că acela care face, fără părere de rău, cu umilinţă/smerenie şi cu stăruitoare bunăvoinţă poruncile şi dreptăţile date de Dumnezeu, acela va fi rânduit şi socotit în numărul celor mântuiţi, prin Iisus Hristos, prin Care lui Dumnezeu fie slava în vecii vecilor. Amin. LIX' Iar dacă unii nu vor da ascultare celor spuse de Dumnezeu prin noi, să ştie că se expun păcatului şi unei nu mici primejdii. Marea rugăciune de cerere 2 Noi vom fi nevinovaţi de acest păcat şi vom cere, făcând stăruitoare rugăciuni şi cereri, ca Făcătorul tuturor lucrurilor să păstreze numărul cel socotit al aleşilor Lui din întreaga lume, prin iubitul Lui Fiu Iisus Hristos, prin Care ne-a chemat de la întuneric la lumină, de la necunoaştere la cunoaşterea slavei numelui Lui. 3 Ca să nădăjduim în Numele Tău, începutul întregii creaţii, Cel ce ai deschis ochii inimii noastre [Ef 1, 18], ca să Te cunoaştem pe Tine, Singurul preaînalt întru cele preaînalte, Cel sfânt, Care întru sfinţi Te odihneşti [Is 57, 15], Cel ce umileşti trufia celor mândri [A 13, 11], Cel ce risipeşti sfaturile neamurilor [Pi 32, 10], Cel ce ridici pe cei umiliţi/smeriţi la înălţime şi umileşti/smereşti pe cel înalt [Iov 5, 11; Is 10, 33; Iz 17, 24; 21, 31], Cel ce îmbogăţeşti şi faci sărac [/ Rg 2, 7], Cel ce ucizi şi faci viu [Dl 32, 39; / Rg 2, 6; 4 Rg 5, 7], singurul binefăcător al duhurilor şi Dumnezeul oricărui trup [Nm 16, 22; 27, 16], Cel ce priveşti în adâncuri [Tin 1,31], Cel ce vezi faptele omeneşti, ajutorul celor în primejdii, mântuitorul celor deznădăjduiţi [Idt 9, 12], făcătorul şi ocrotitorul oricărui duh [Am 4, 13; Iov 10, 12], Cel ce înmulţeşti neamurile pe pământ şi din toate ai ales pe cei ce Te iubesc pe Tine, prin Iisus Hristos, Fiul Tău Cel iubit, prin Care ne-ai învăţat, ne-ai sfinţit şi ne-ai cinstit, 4 pe Tine Te rugăm, Stăpâne, fii ajutorul şi sprijinitorul nostru [Ps 118, 114; Idt 9, 11]. Mântuie pe cei dintre noi care sunt în strâmtorare; pe cei umiliţi/smeriţi miluieşte-i, pe cei căzuţi ridică-i, celor din nevoi arată-Te, pe cei bolnavi vindecă-i, pe cei rătăciţi din poporul Tău întoarce-i [Iz 34, 16]; satură-i pe cei flămânzi, slobozeşte- i pe cei legaţi dintre noi, ridică-i pe cei slabi [Iov 4, 4], mângâie-i pe cei slabi la suflet, ca toate neamurile să Te cunoască pe Tine, că Tu eşti singurul Dumnezeu [3 Rg 8, 60; 4 Rg 19, 19; Is 37, 20; Iz 36, 23; In 17, 3], şi Iisus Hristos Fiul Tău, iar „noi poporul Tău şi oile păşunii Tale” [Pi 78, 13]. L X 1 Tu, prin lucrările puterii Tale, ai făcut cunoscută alcătuirea veşnică a lumii. Tu, Doamne, ai zidit lumea, Tu Cel ce eşti credincios în toate neamurile, drept în judecăţile Tale, minunat în putere şi măreţie, înţelept în a zidi şi priceput în a întemeia cele zidite de Tine, bun în cele văzute şi credincios celor ce cred în Tine. Milostive şi îndurate [Io il 4, 13; S ir 2, 11], iartă-ne nouă fărădelegile, nedreptăţile, păcatele şi greşelile noastre. 2 Nu socoti păca4 2 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I . C a n o n u l a p o s to l i c tele robilor şi roabelor tale, ci curăţă-ne cu curăţenia adevărului Tău [In 17, 17] şi îndreaptă paşii noştri [Pi 118, 133; 39, 3] ca să mergem în sfinţenia inimii [5 Rg 9, 4] şi să facem cele bune şi bineplăcute înaintea Ta [Dl 6, 18; 12, 25. 28; 13, 19; 21, 9] şi înaintea conducătorilor noştri. J Da, Stăpâne, arată faţa Ta peste noi [Nm 6, 25; Ps 30, 16; 66, 1], spre cele bune în pace, ca să ne acoperi pe noi cu mâna Ta cea puternică [Is 51, 16], să ne izbăveşti de tot păcatul cu braţul Tău cel înalt [Dl 4, 34; 5, 15] şi să ne scapi de cei ce ne urăsc pe nedrept [Ps 17, 20; 105, 11]. 4 Dă-ne armonie şi pace, nouă şi tuturor celor ce locuiesc pământul, precum ai dat părinţilor noştri, când Te chemau cu cuvioşie, în credinţă şi adevăr [Ps 144, 19], ca să ne supunem atoateştiitorului şi preasfântului Tău Nume, conducătorilor şi stăpânitorilor [toii archousin kai hegoumenois] noştri de pe pământ. Rugăciune pentru conducătorii păgâni ai imperiului L X I1 Tu, Stăpâne, le-ai dat lor stăpânirea împărăţiei [exousian tes basileias] prin puterea Ta cea mare şi nespusă, pentru ca noi, cunoscând slava şi cinstea dată lor de Tine, să ne supunem lor, întru nimic împotrivindu-ne voinţei Tale. Dă-le lor, Doamne, sănătate, pace, armonic, stabilitate ca să exercite neîmpiedicat conducerea/guvemarca [hegemonia] dată lor de Tine. 2 Că Tu, Stăpâne, cerescule împărat al veacurilor [Tob 13, 6. 11; / Tini 1. 17]. eşti Cel ce dai fiilor oamenilor slavă, cinste şi stăpânire peste cele ce sunt pe pământ, Tu, Doamne, îndreptează sfatul lor spre ce este bun şi bineplăcut înaintea Ta, ca exercitând ei în pace, blândeţe şi în cuvioşie conduccrca/guvemarea dată lor de Tine, să aibă parte de îndurarea Ta. 3 Pe Tine. Care singur eşti puternic să faci cu noi acestea şi alte mai multe bunătăţi, Te lăudăm prin Iisus Hristos, Arhiereul [Evr 2, 17; 3, 1; 4, 4. 15; 5, 5; 7, 26; 8, 1; 9. 11] şi apărătorul sufletelor noastre, prin Care Ţie fie slava şi măreţia, acum şi din neam în neam şi în vecii vecilor. Amin. îndemn final L X II1 V-am scris de ajuns, bărbaţi fraţi, despre cele cuvenite religiei noastre şi despre cele mai de folos lucruri spre o viaţă virtuoasă pentru cei care vor să o îndrepte în chip evlavios şi drept. 2 Căci în tot locul am atins cele privitoare la credinţă, pocăinţă, iubirea adevărată, înfrânare, cuminţenie şi răbdare, aducându-vă aminte că trebuie să bineplăceţi în chip cuvios Atoateţiitorului Dumnezeu în dreptate, în adevăr şi în îndelungă-răbdare, vieţuind într-un gând fără ranchiună, în iubire şi pace cu blândeţe statornică, precum au bineplăcut şi părinţii voştri, umilindu-se/smerindu-se înaintea Tatălui Dumnezeu şi Creatorul şi a tuturor oamenilor. 3 Cu atât mai multă II. 1. Clement Rom an u l, Ep isto la Bise ric ii din Rom a că tre B iseric a din C o rin t 4 2 1 plăcere v-am adus aminte acestea, întrucât ştiam limpede că scriem unor bărbaţi credincioşi şi aleşi, care s-au adâncit în cuvintele povăţuirii lui Dumnezeu. LXIII1 Drept este ca venind la asemenea şi atât de mari exemple să ne plecăm grumazul şi să ocupăm locul ascultării ca, potolind răzvrătirea zadarnică, să ajungem fără pată la scopul ce ne stă înainte în adevăr. 2 Căci bucurie şi veselie ne veţi aduce dacă, ascultând de cele scrise de noi prin Duhul Sfânt, veţi reteza mânia nedreaptă a geloziei voastre potrivit intervenţiei pentru pace şi armonie pe care am facut-o în scrisoarea aceasta. 3 V-am trimis bărbaţi credincioşi şi înţelepţi, care au trăit ireproşabil între noi de la tinereţe până la bătrâneţe, şi care vor fi martori între voi şi noi. J Am făcut aceasta ca să ştiţi că toată grija noastră a fost şi este ca să fiţi cât mai repede în pace. LXIV1 încolo. Dumnezeu Care vede toate, Stăpânul duhurilor şi Domnul a tot trupul. Care L-a ales pe Domnul Iisus Hristos şi prin El pe noi ca popor ales, să dea oricărui suflet care cheamă sfântul şi de mare cuviinţă Numele Său credinţă, frică, iubire, răbdare, îndelungă-răbdare, curăţie şi cuminţenie spre a bineplăcea Numelui Său prin Arhiereul şi Patronul nostru Iisus Hristos, prin Care Lui fie slavă, măreţie, putere şi cinste, acum şi în toţi vecii vecilor. Amin. LXV1 Iar pe trimişii noştri, pe Claudiu Efebul şi pe Valerian Biton, împreună cu Fortunat să-i trimiteţi îndată în pace, cu bucurie, ca mai repede să ne vestească pacea şi armonia, pe care o dorim şi o poftim, pentru ca şi noi să ne bucurăm cât mai degrabă de stabilitatea [eustatheias] voastră. ‘ Harul Domnului nostru Iisus Hristos, să fie cu voi cu toţi cei chemaţi de pretutindeni de Dumnezeu prin El, prin Care lui Dumnezeu slavă, cinste, putere, măreţie, împărăţie veşnică, din veacuri în veacurile veacurilor. Amin.