CINE ESTE DUMNEZEU

CINE ESTE DUMNEZEU?

Credincioşii se intreabă adeseori: Ce este Dumnezeul Sau Cine este Dumnezeul Domnul i se descoperă lui Moise şi prin el şi nouă, spunand: Eu sunt Cel ce sunt (leş. 3, 14), cu alte cuvinte Fiinţa, Viaţa, Existenţa. Este Fiinţa a tot ceea ce este, Viaţa a tot ceea ce fiinţează, prin natura Sa e principiul care generează intreaga creaţie, Lumina şi Iubirea absolute şi veşnice. Cuviincios lucru este a recunoaşte că este foarte greu a gandi şi a scrie despre Dumnezeu-Treime deoarece nu este deloc lesnicios a exprima in termeni omeneşti ceea ce depăşeşte total finitul omenesc, mintea fiindu-ne prea slabă pentm a-L contempla pe Dumnezeu in intreaga Sa măreţie. insă minţile subţiri şi duhovniceşti ale sfinţilor pătrund in Taina Dumnezeirii, urcand neincetat in cunoaşterea Lui şi vorbind despre Dumnezeu din ceea ce El le-a descoperit. Iisus Hristos este ascuns atat in cuvintele Scripturii, cat şi in cuvintele Sfinţilor Părinţi, căci ei nu au vorbit cele ale lor, ci ceea ce le-a dat Cuvantul să grăiască şi nu s-au predicat pe ei inşişi, ci pe El, in Care locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii (Col. 2, 9). intrucat in această antologie am inserat deja o sumedenie de texte patristice referitoare la tema Dumnezeu, am considerat potrivit a alcătui doar două studii introductive, referitoare la cele două definiţii date Dumnezeirii de Sfantul Ioan Evanghelistul: Dumnezeu este lumină (1 In. 1, 5) şi Dumnezeu este iubire (1 In. 4, 8, 16), căci Dumnezeu este Lumina şi Iubirea absolută şi veşnică. V. DUMNEZEU ESTE LUMINĂ 0 IOAN 1, 5) A sintetiza invăţătura Sfinţilor Părinţi despre lumina dumnezeiască şi vederea acesteia nu este deloc uşor. Ar trebui reprodusă intreaga lor operă pentru a putea scrie despre Dumnezeu-Lumină in spiritualitatea şi teologia patristică. Despre lumina dumnezeiască şi despre vederea ei au lăsat mărturii scrise mulţi Sfinţi Părinţi şi unii Scriitori bisericeşti, intre care amintim pe Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul, Dionisie Areopagitul, Sfantul Andrei Criteanul, Sfantul Ioan Damaschin, Sfantul Serafim de Sarov, dar mai ales pe Sfantul Simeon Noul Teolog şi Sfantul Grigorie Palama. Lumina slavei cereşti sau lumina dumnezeiască necreată nu este un fenomen meteorologic, nici manifestarea unei explozii de astre din universurile materiale şi nu poate face parte din sfera realităţilor create, din universul care aşteaptă şi el, impreună cu omul, palingeneza eshatologică. Ea nu este nici lumina fizică, nici cea spirituală, adică lumina raţiunii sau a minţii omeneşti, chiar dacă Dumnezeu este creatorul amandurora. Lumina aceasta e mai presus de orice ştiinţă, căci nimic nu e mai de preţ ca locuirea lui Dumnezeu in noi. Din scrierile patristice putem conchide că vederea acestei lumini dumnezeieşti nu este o simplă metaforă, nici o figură de stil, ci inseamnă intalnirea iubitoare şi comuniunea personală dintre Dumnezeu şi om. Vederea luminii divine este o realitate a vieţii creştine, accesibilă celor purificaţi de patimi şi săvarşitori ai virtuţilor. Chiar dacă Dumnezeu este cu totul inaccesibil şi incomunicabil in fiinţa Sa, El se revelează, se dăruie şi devine sesizabil prin energiile Sale faţă de omul care, dominand patimile şi primind in sine harul indum- nezeitor, devine vas ales al lui Hristos. O persoană care intră in unire din ce in ce mai stransă cu Dumnezeu nu poate rămane in afara luminii, căci Dumnezeu este lumină (1 In. 1, 5), prezenţa Lui iradiază lumină, iar lumina divină este manifestarea prezenţei lui Dumnezeu in om şi in raţiunea sa. Cei ce nu au văzut această lumină divină, nu au văzut pe Dumnezeu, căci El este lumină. A In paginile ce urmează vom trata despre experienţele de culme ale vieţii duhovniceşti: lumina şi vederea lui Dumnezeu, avand ca punct de plecare şi un real sprijin relatările Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi care ne-au lăsat pagini importante despre aceste experienţe mistice. Mărturii scripturistice despre lumina dumnezeiască in Sfanta Scriptură se pot afla nenumărate expresii referitoare la lumina lui Dumnezeu, la slava Lui, in multe locuri ale Scripturii Dumnezeu fiind numit lumină. Dumnezeu s-a arătat in lumină nu doar sfinţilor Noului Testament, ci şi celor din Vechiul Testament care s-au invrednicit de aceasta. Drepţii şi proorocii l-au cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu şi au vorbit despre El ca despre Izbăvitorul din păcat şi robie. Dintre aceştia, Moise a ajuns la o relaţie de comuniune cu Hristos care avea să se intrupeze peste mii de ani. Teofaniile, insoţite de strălucirea şi de lumina negrăită, constituie momentele fundamentale in istoria poporului ales. Aşa de pildă, teofania rugului pe Muntele Horeb (leş. 3, 2-4), prin care se face chemarea lui INTRODUCERE 49 Moise, cea de pe Muntele Sinai (leş. 19, 18) cand se dă Legea, sau conducerea prin pustie a poporului evreu, pe care Dumnezeu o realiza prin forma luminoasă a coloanei de foc. Atunci cand s-a coborat Moise de pe muntele unde a primit de la Dumnezeu cele zece porunci, faţa sa radia de lumină, iar poporul Israel nu putea să-l privească. in tradiţia ebraică, Moise este chiar figura celui care contemplă lumina, de aceea, el impreună cu Ilie, ca mari vizionari, sunt cei care stau langă Hristos cel transfigurat. Norul luminos conduce exodul, acoperă chivotul, umple templul, este locaşul Slavei lui Dumnezeu, semn strălucitor al prezenţei divine225. in Vechiul Testament mai putem găsi alte locuri unde se vorbeşte despre această lumină: Is. 58, 8; Mal. 3, 2 etc. In lumina Ta vom vedea lumină, grăieşte psalmistul (Ps. 35). Dumnezeu este lumina persoanelor create şi prin aceasta şi mantuirea lor, ca Cel care le dă din plinătatea vieţii Sale. Domnul este luminarea mea şi Mantuitorul meu, de cine mă voi teme? (Ps. 26, 1). De aceea credinciosul se roagă: Trimite lumina Ta şi adevărul Tău (Ps. 42, 3). Propriu-zis in lumina persoanei e persoana insăşi. Dumnezeu cel personal insuşi e lumina supremă. Domnul va fi lumina mea (Mih. 7, 3)226. Totuşi, in perioada vetero-testamentară lumina rămane un fenomen exterior, atribut al unui Dumnezeu, care locuieşte intr-o zonă absolut inaccesibilă omului227. in Noul Testament, Sfantul Evanghelist Ioan scrie că Dumnezeu este lumină. Dumnezeu este lumină şi Părintele Luminii (1 In. 1,5; Iac. 1, 16-17). Cele mai numeroase referiri la lumină, sub toate aspectele ei, le găsim la Sfantul Evanghelist Ioan (In. 1, 4, 6, 7, 9; 5, 35; 8, 12; 9, 9), care, la randul său, le-a auzit de la Mantuitorul insuşi: Şi aceasta este solia pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un intuneric nu este intru El (1 In. 1, 5). Lumina luminează in intuneric şi intunericul nu a cuprins-o (In. 1, 5). in limba greacă acest verb (KocmXaji(3&vco) are un dublu sens si poate insemna a primi, a asimila, dar şi a prinde, a cuceri228. Vulgata a ales primul sens - intunericul nu a primit-o. Este constatarea unui teribil obstacol pe care lumina il intalneşte in campul extensiunii sale, ceea ce colorează situaţia unui oarecare pesimism. Lumina luminează, dar nu imprăştie obscuritatea. Concepţia orientală se articulează pe al doilea sens al verbului - intunericul nu a invins-o - accentuand ideea invincibilităţii Luminii. Odată apărută, ea rămane inaccesibilă oricărui atac al intunericului. Lumina luminează lumea fară a cunoaşte eclipse. Forma prezentă lumina luminează precizează starea permanentă, durata determinată prin coexistenţa Luminii şi a intunericului. Versetul 5 din primul capitol al Evangheliei după Ioan spune mai mult decat invincibilitatea luminii. Acelaşi Apostol a spus mai tarziu: intunericul se risipeşte şi Lumina cea adevărată incepe să răsară (1 In. 2, 8). Aceste cuvinte exprimă mesajul că impărăţia lui Dumnezeu este deja o dimensiune a acestei lumi, timpul se deschide deja dinăuntru către măsura eternităţii. Cel care este in lumină nu vine la judecată, ci a trecut deja de la moarte la viaţa veşnică. Sfantul Pavel zice, in acest sens: Voi, fraţilor, nu sunteţi in intuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur (1 Tes. 5, 4). A fi in intuneric echivalează cu singurătatea infernală, despărţire, absenţa comuniunii: 225. Paul Evdokimov, Cunoaşterea lui Dumnezeu, Traducerea, prefaţa şi notele Pr. Lect.univ. Dr. Vasile Răducă, Asociaţia filantropică mcdicală creştină Christiana, Bucureşti, 1995, pp. 143-144. 226. Pr. Prof. D. Stăniloae, Semnificaţia luminii dumnezeieşti in spiritualitatea şi cultul Bisericii Ortodoxe, in Ortodoxia, Anul XXVIII (1976), Nr. 3-4, p. 444. 227. Doctorand Ioan Buga, Semnificaţii ale noţiunii de lumină in Noul Testament, in rev. Studii Teologice, XXVII (1975), nr. 9-10, p. 736. 228. Paul Evdokimov, Rugul aprins, trad. de diacon prof. Teodor V. Damşa, Timişoara, 1994, p. 28. 7-Părinţii Bisericii 50 Diac. Drd. LIVIU PETCU Cel ce urăşte pe fratele său este in intuneric şi umblă in intuneric şi nu ştie incotro se duce (1 In. 2, II)229. La versetul 9 din Prologul Evangheliei după Ioan, se precizează că El era lumina cea adevărată, Hristos fiind izvorul oricărei lumini. Cuvantul sau Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat, a primit această lumină din sanul Tatălui de unde s-a născut din veci; prin El, Tatăl se face cunoscut lumii ca autor al luminii celei adevărate230. Exclamaţia de bucurie a psalmistului care spune Intru lumina Ta vom vedea lumină (Ps. 35, 10) ne face să mărturisim asemenea Sfantului Simeon Noul Teolog că noi nu vorbim despre lucruri pe care nu le ştim, ci dăm mărturie despre ceea ce ne este cunoscut. Căci lumina străluceşte deja in intuneric, in noapte şi zi, in inimile şi in minţile noastre231. Sfantul Apostol Iacov vorbind despre Dumnezeu ca izvor a tot binele şi ca Cel ce este Adevărul absolut şi neschimbat, II numeşte părinte al luminilor (Iacov 1, 10- 17). Sfantul Ioan Botezătorul este trimis de la Dumnezeu pentru a mărturisi la Iordan despre lumină (In. 1, 6-8). Despre lumina aceasta, Sfantul Apostol Petru precizează, in a doua sa epistolă (1, 19), că străluceşte in inimile credincioşilor şi este cu mult mai luminoasă nu numai decat cunoştinţa lucrurilor create, ci şi decat cunoştinţa Sfintei Scripturi. Sfinţii Apostoli au fost neintrecuţi soli ai luminii pe care au văzut-o şi au privit-o şi despre care au mărturisit şi au vestit pană la marginile lumii (1 In. 1, 1,5). A /\ In Iisus Hristos, totul e lumină. De aceasta ne incredinţează El insuşi, cand spune: Cat timp sunt in lume, Eu sunt Lumina lumii (In. 9, 5). La Naşterea Lui in peşteră, la Schimbarea Sa la faţă, pe muntele Tabor şi de inviere, la mormant, cei din apropierea Lui s-au invrednicit a vedea o mare lumină şi au căzut cu faţa la pămant. insuşi Mantuitorul se numeşte pe Sine Lumina lumii (Ioan 8, 12). Dar, in acelaşi timp, Dumnezeu locuieşte in lumina cea neapropiată (I Tim. 6, 16), pentru că fiinţa Sa, ca izvor al luminii, rămane mai presus de orice comunicare. El este numit lumină şi in rugăciunile şi cantările bisericeşti. in Simbolul credinţei il mărturisim pe Domnul ca fiind Lumină din Lumină. insă, in lumina deplină vom ajunge in viaţa viitoare, cand Hristos ni se va arăta deplin in lumina Sa. O astfel de lumină i s-a arătat Sfantului Apostol Pavel incă pe pămant şi se arată uneori şi sfinţilor. Şi, mergand, a fost cand s-a apropiat de Damasc, fără de veste, a strălucit peste el o lumină din cer (Fapte 9, 3; 26, 13; 22, 6). Din lumina arătată lui Pavel se aude o voce. El işi dă seama că in lumină i se arată o Persoană. De aceea intreabă: Cine eşti, Doamne? Deci, intalnirea cu Dumnezeu in lumină este o intalnire iubitoare intre om şi Dumnezeu, ca intre persoană şi Persoană, păstrandu-se caracterul personal al celor care se intalnesc, persoanele rămanand astfel intregi şi neconfundandu-se. Cele mai desăvarşite mărturii despre lumină in Noul Testament le aflăm atunci cand ni se relatează despre cele două mari teofanii - cea de la Botez şi cea de la Schimbarea la Faţă, cand cele trei Persoane ale Sfintei Treimi se revelează ca fiind egale in strălucire şi dumnezeire (Mt. 3, 13, 16; Marcu 1,10 etc.). Pe muntele Tabor, Domnul a descoperit la trei dintre ucenici lumina Sa dumnezeiască. Arătarea Sfintei Treimi la Tabor: glasul din cer (Tatăl); cel care se boteza (Fiul); chipul de porumbel (Duhul Sfant) (Mt. 3). Slava lui Iisus s-a arătat pe Tabor, iar lumina suprafirească inunda cu neasemuită strălucire. Cei trei Apostoli (Petru, 229. Ibidem, p. 36. 230. Doctorand Ioan Buga, art. cit., p. 733. 231. Sf. Simeon Noul Teolog, apud Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, traducere de Pr. Vasile Răducă, Ed. Anastasia, p. 238. INTRODUCERE 51 Iacov şi Ioan) sunt inspăimantaţi. Unul dintre ei - Petru - a zis: invăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie (Lc. 9, 33). Evanghelistul Ioan adaugă: (...) neştiind ce spune. Lumina de pe Tabor este lumina slavei dumnezeieşti. Nu este lumină fizică, nici lumina inteligenţei, ci ea depăşeşte creaturalul. Această lumină de care străluceau hainele şi faţa Sa era lumina dată de firea Sa dumnezeiască prin energiile Duhului. Această lumină nu este insăşi fiinţa lui Dumnezeu, deoarece această fiinţă nici una dintre creaturi nu o poate vedea vreodată (In. 1, 18). La Schimbarea la Faţă, slava era nearătată in trupul văzut pentru cei ce nu puteau primi cele ce sunt nevăzute şi ingerilor. Drept aceea, se schimbă la faţă nu primind ceea ce nu avea, nici preschimbandu-se in ceea ce nu era, ci descoperindu-Se ucenicilor Săi ca ceea ce era, deschizand ochii lor şi făcandu-i din orbi, văzători. Căci rămanand Acelaşi S-a făcut văzut acum ucenicilor, arătandu-Se altfel de cum Se arătase inainte. Căci El este lumina cea adevărată (In. 1, 9), frumuseţea slavei ≪şi a strălucit ca Soarele≫232. Cei mai mulţi Sfinţi Părinţi care au vorbit de Transfigurare afirmă natura necreată şi divină a luminii văzute de apostoli pe Muntele Tabor233. Lumina pe care au văzut-o apostolii pe Muntele Tabor este proprie lui Dumnezeu prin natura ei: veşnică, nesfarşită, existand in afara timpului şi a spaţiului, ea apărea in teofaniile Vechiului Testament ca slavă a lui Dumnezeu. In momentul intrupării, lumina divină s-a concentrat, să zicem aşa, in Hristos, Dumnezeu şi Om, in care a locuit trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii (Col. 2, 9)234. Aceasta inseamnă că Hristos, in timpul vieţii Sale pămanteşti, a strălucit totdeauna de lumina dumnezeiască, rămasă invizibilă pentru cea mai mare parte a oamenilor. Schimbarea la Faţă nu a fost un fenomen circumscris in timp şi spaţiu; pentru Hristos nu s-a petrecut nici o schimbare in acest moment, nici chiar in natura Lui umană, dar s-a petrecut o schimbare in conştiinţa apostolilor, care au primit preţ de o clipă putinţa de a vedea pe invăţătorul lor aşa cum era, strălucind de lumina veşnică a Dumnezeirii sale235. De asemenea, in Omilia la Transfigurare, Sfantul Grigorie Palama spune: Lumina Transfigurării Domnului nu a inceput şi nu s-a sfarşit, ci a rămas necir- cumscrisă (in spaţiu) şi imperceptibilă de ochii trupeşti (...) Dar pr intr-o transmutare a simţurilor lor, ucenicii Domnului au trecut de la trup la Duh.