CEL DEAL PATRULEA IERARH ŞI TEOLOG

Ne este binecunoscut praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Ioan Gură de Aur, cei trei luminători ai Dumnezeirii. Cunoaştem din tradiţia bisericească faptul că trei sfinţi poartă denumirea de Sfinţi Teologi: Sfântul Ioan Teologul, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Simeon Noul Teolog. în conştiinţa Bisericii, Sfântul Grigorie Palama este socotit cel de-al patrulea, atât în şirul celor trei Sfinţi Ierarhi, cât şi al celor trei sfinţi teologi. în sfintele texte el este considerat drept teolog. Faptul că putem vorbi de patru Sfinţi Ierarhi şi de patru Sfinţi Teologi ne arată marele merit al Sfântului Grigorie Palama. 1. SFÂNTUL GRIGORIE ŞI CEI TREI SFINŢI IERARHI Sfântul Grigorie Palama a fost apreciat prin prisma a două laturi esenţiale ale activităţii sale. Cea dintâi este faptul că el a fost un teolog tradiţional care a păstrat nealterate vechile interpretări ale vieţii duhovniceşti, susţinându-i pe părinţii isihaşti simpli, iar cealaltă este faptul că el a fost un teolog, care a introdus noi doctrine şi concepte în sânul Bisericii. Dar adevărul este acela că Sfântul Grigorie este un teolog tradiţional prin excelenţă, un purtător şi confirmator al Tradiţiei Ortodoxe. Conservatorismul şi tradiţia reprezintă două lucruri diferite. Cel dintâi păstrează anumite modele din trecut, în care Tradiţia prezintă Revelaţia în cadrul formelor trecutului. Tradiţia este dinamică. Vedem limpede acest lucru în întreaga operă a Sfântului Grigorie Palama. Grigorie Achindin îl caracterizează pe Sfântul Grigorie Palama drept un "nou teolog", iar teologia sa o consideră drept "noua teologie". Ioan Kiparissiotis, un adversar al Sfântului Grigorie, l-a considerat ca fiind "necunoscător într-ale religiei" şi "imprudent". în totală opoziţie cu aceştia, Sfântul Grigorie consideră că el nu formulează noi învăţături, ci urmează cu credinţă tradiţia patristică şi îl preamăreşte pe Dumnezeul Părinţilor "prin glasurile Sfinţilor Părinţi"1. Sfântul Filotei Kokkinos afirmă faptul că zeloţii din Tesalonic nu l-au acceptat ca Mitropolit, afirmând faptul că Sfântul adusese 324 inovaţii cu privire la dum-nezeieştile dogme. "Unii oameni l-au suspectat, din cauza zvonurilor răspândite de cei necredincioşi că a venit cu presupuse inovaţii referitoare la dumnezeieştile dogme." De fapt, acesta a fost doar un pretext2. Aşa cum am mai arătat în cadrul analizelor noastre, Sfântul Grigorie Palama nu a introdus o nouă teologie, ci a interpretat şi analizat în detaliu tradiţia patristică şi teologia Bisericii din propria sa experienţă duhovnicească. Sfântul nu s-a mulţumit doar să citeze texte patristice, aşa cum procedau adversarii săi, ci le-a interpretat într-un autentic cadru ortodox şi a adus cu argumente esenţiale pur ortodoxe. Iată de ce el este un mare Părinte şi dascăl al Bisericii. Viaţa în cadrul Bisericii este o viaţă a comuniunii reale umane. Aceasta înseamnă că toţi cei ce au ajuns la iluminarea minţii şi la vederea Slavei Dumnezeirii în firea omenească a Cuvântului, împărtăşesc aceeaşi teologie. Este imposibil ca cei ce au ajuns la îndumnezeire să aibă păreri diferite despre Domnul nostru Iisus Hristos. Deoarece Arie ajunsese să afirme că Cuvântul este creat, Sfântul a arătat că acesta părăsise cadrele Bisericii şi ale Sfinţilor Părinţi. Terminologia noastră se schimbă în decursul vremii. Cei îndumnezeiţi posedă aceeaşi experienţă duhovnicească, ei ştiu că Logosul este "Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat", dar ei se pare că au apelat la o terminologie diferită înaintea Sinoadelor ecumenice. Totuşi, când cei îndumnezeiţi se întâlnesc la un Sinod ecumenic, atunci, întrucât împărtăşesc aceeaşi experienţă duhovnicească, ei se armonizează şi în ceea ce priveşte terminologia, adică "cu uşurinţă cad de acord asupra exprimării teologice a dogmelor cu ajutorul experienţei lor duhovniceşti identice"3. Când Sfinţii au participat la Pogorârea Sfântului Duh şi au primit Dumnezeiasca Revelaţie, ei au experiat cuvinte şi înţelesuri necreate pe care ei trebuiau să le transpună în cuvinte şi înţelesuri create. Pogorârea Sfântului Duh nu a fost depăşită nici de vreo altă revelaţie şi nici de vreo înţelegere superioară acesteia. Adică, odată cu trecerea timpului noi nu posedăm o mai bună înţelegere a Revelaţiei şi nici aceasta nu a fost acordată Bisericii în diferite epoci istorice, întrucât ea a fost oferită "odată pentru totdeauna sfinţilor". Oricum, Sfinţii Părinţi apără cu sfinţenie tradiţia vie, care 325 transcende ideile şi cuvintele, făcând uz de termenii limbajului folosit în vremea lor. Şi fac acest lucru, mai ales atunci când o erezie îi îndepărtează pe cei credincioşi de experi-erea Revelaţiei, întrucât aceasta înseamnă moarte duhovnicească4. Aşadar, Sfântul Grigorie Palama, purtător al aceleiaşi Revelaţii şi înrudit în duh cu Părinţii Bisericii, cu cei Trei Ierarhi şi cu cei trei teologi, analizează şi prezintă exact aceeaşi teologie a Sfinţilor Părinţi, luptând mai ales împotriva ereziei anti isihaştilor, care s-au bazat pe filosofie şi teorii sterile. Se poate spune că Sfântul Grigorie nu numai că a dus mai departe învăţăturile patristice, dar a şi prezentat dogmele teologice fundamentale ale telogiei ortodoxe, precum şi teologia Sinoadelor ecumenice, lucru pe care, desigur, îl aflăm în întreaga tradiţie patristică. Baza teologiei ortodoxe o reprezintă isihasmul. în toate scrierile noastre anterioare am subliniat cu tărie faptul că teologia Sfântului Grigorie Palama nu poate fi denumită teologie palamică, în primul rând, pentru faptul că ea reprezintă teologia Bisericii. De obicei, învăţăturile vreunui eretic oarecare primesc numele aceluia, doar pentru simplul fapt că ele diferă de învăţăturile Bisericii Ortodoxe, aflată într-o deplină unitate. Din acest motiv noi nu putem vorbi de o teologie a Părinţilor capadocieni sau despre o teologie alexandrină, ca şi cum am vorbi despre o teologie aparte a Bisericii. Desigur că este posibil şi admisibil într-o anumită măsură să vorbim de Părinţii capadocieni atunci când e vorba de locul lor de naştere, precum şi atunci când dorim să subliniem şi contribuţia lor la formularea terminologiei teologice. Cu alte cuvinte, Sfântul Atanasie cel Mare şi Sfântul Vasile cel Mare au aceeaşi teologie în ceea ce priveşte Revelaţia, dar, după termenii folosiţi pe vremea lor ei diferă oarecum asupra unor lucruri, asupra cărora au ajuns la un acord deplin. În mod concret, aş spune că în gândirea Sfântului Atanasie cel Mare firea este identică cu ipostasul, în timp ce în gândirea Sfântului Vasile cel Mare, care, în cele din urmă, a prevalat, firea se diferenţia de ipostas. Ca atare, Sfântul Atanasie cel Mare putea afirma că Cuvântul este precum Tatăl în toate din punctul de vedere al faptului că nu există vreo identitate între creat şi necreat. Ca atare, atunci când afirmăm că Logosul este precum Tatăl noi arătăm faptul că El este necreat. Dar termenul "homou-sios" a prevalat, 326 termen folosit la început de Paul de Samosata cu un sens diferit şi într-o altă situaţie. De aceea, din punctul de vedere al esenţei Tradiţiei Ortodoxe nu există o teologie alexandrină sau capadociană, ori palamită. Toţi Sfinţii Părinţi au ajuns la îndumnezeire şi posedă aceleaşi experienţe duhovniceşti. Aceasta înseamnă că nu există vreo teologie anume după locul în care şi-a aflat originea. El scrie foarte limpede: "... Toţi oamenii, indiferent de naţionalitate, rasă şi epocă au un suflet şi, de aceea, au şansa de a ajunge la iluminare prin curăţirea de patimi şi, după voia lui Dumnezeu, la îndumnezeire la nivele diferite. în orice caz, aceste nivele diferite de contemplare a lui Dumnezeu reprezintă experienţa duhovnicească de vârf în viaţa sau teologia duhovnicească ortodoxă. O astfel de viaţă sau teologie duhovnicească nu este nici grecească, nici rusească, nici bulgărească, sârbă sau românească, ci profetică, apostolică şi, pur şi simplu, creştin ortodoxă. Având în vedere acestea ne întrebăm ce este "spiritualitatea rusă" şi de ce este prezentată ca ceva superior sau diferit de viaţa duhovnicească a altor Biserici Ortodoxe?"5 Teologia Sfântului Grigorie Palama este teologia Bisericii şi a celor Trei Ierarhi, întrucât cei Trei Ierarhi, ca purtători ai Tradiţiei, au o viaţă şi învăţături comune cu cele ale Sfântului Grigorie, care, la rândul său, este purtător şi continuator al Tradiţiei Ortodoxe. Vedem acest lucru limpede atunci când studiem textele Sfântului Grigorie Palama. El dă permanent citate din operele celor Trei Ierarhi şi a altor Sfinţi Părinţi, interpretându-le pe cele autentice. Prin darul său interpretativ, datorită experienţei lor duhovniceşti comune, el îi poate prezenta într-un cadru ortodox, corectând sensurile eronate date de către eretici. Ereticii folosesc întotdeauna cuvintele şi textele Sfinţilor Părinţi pentru a-şi susţine propriile lor opinii, deformându-le din start şi adaptându-le propriilor lor cadre de referinţă. Aşadar, studiul operelor Sfanţului Grigorie Palama ne mai arată, pe lângă alte lucruri, felul în cure ereticii şi Sfinţii Părinţi lucrează asupra acestei teme fundamentale. Ereticii "se furişează" în aceste texte şi le deformează, în timp ce Sfinţii Părinţi le prezintă în dimensiunea lor reală. Problema se pune nu însă dacă sunt oferite citate patristice sau nu, ci dacă sunt cu adevărat înţelese. 327 Dacă revenim la lucrarea Sfântului Grigorie "Despre Sfinţii isihaşti" vom afla numeroase pasaje din operele celor Trei Ierarhi pentru a contracara argumentele lui Varlaam şi pentru a prezenta învăţăturile ortodoxe. Ne-ar lua prea mult timp şi spaţiu pentru a enumera toate pasajele folosite de Sfântul Grigorie din operele celor Trei Ierarhi. Vreau doar să amintesc operele lor din care au fost extrase pasaje. Sfântul Vasile cel Mare: din Hexaimeron, din omiliile referitoare la psalmi, din opoziţia contra lui Eunomie, din interpretările sale cu privire la proorocul Isaia, din diferite alte omilii, din opera sa adresată tinerilor, din lucrarea sa cu privire la Duhul Sfânt şi din scrisorile sale. Sfântul Grigorie Teologul: din aproape toate omiliile şi scrisorile sale. Sfântul Ioan Gură de Aur: din lucrarea sa către Teodor, din "Despre imposibilitatea de înţelegere a Dumnezeirii", din predicile referitoare la proorocul Isaia, despre Sfântul Evanghelist Matei, despre Sfântul Ioan Evanghelistul, din predicile referitoare la epistolele Sfântului Apostol Pavel6. întreaga operă a Sfântului Grigorie Palama poate fi rezumată în această întreită tematică. Una este cea referitoare la Duhul Sfânt, alta prezintă diferenţierea dintre esenţa şi energiile Dumnezeieşti, iar cea de-a treia se referă la isihasm - adică modul de vindecare a persoanei umane, modul în care omul ajunge la comuniunea cu Dumnezeu şi la îndumnezeire. Aceste trei teme fundamentale ale teologiei fuseseră abordate şi de către cei Trei Sfinţi Ierarhi, întrucât şi pe vremea lor existau suficiente motive pentru a face acest lucru. În ceea ce priveşte prima temă, referitoare la Duhul Sfânt, nimeni nu se îndoieşte de faptul că ea a fost abordată de cei Trei Sfinţi Ierarhi, iar lucrările lor cu privire la acest lucru s-au păstrat. Există oarecari îndoieli în ceea ce priveşte datele bibliografice legate de celelalte două teme. Dar cei Trei Sfinţi Ierarhi s-au ocupat şi de aceste teme, întrucât ele erau de mare actualitate în vremea lor. Diferenţierea dintre esenţa şi energiile necreate divine s-a bucurat de un mare interes din partea Sfinţilor Părinţi din secolul al IV-lea. Disputa dintre Sfinţii Părinţi şi arieni cu privire la faptul că Logosul este creat sau necreat era într-o strânsă legătură cu tema referitoare la diferenţierea dintre esenţă şi energii. 328 Atât ortodocşii, cât şi arienii, erau de acord cu faptul că Dumnezeu îşi cunoaşte propria esenţă şi că natura divină îi aparţine doar Lui. Diferenţa rezidă în faptul că în timp ce arienii credeau că Logosul nu cunoaşte esenţa Tatălui şi, de aceea, este creat, Sfinţii Părinţi afirmau că Logosul cunoaşte esenţa Tatălui, care îi este Lui proprie şi în acest fel, El este necreat. Eunomienii afirmau că atât Cuvântul, cât şi persoana umană cunosc esenţa lui Dumnezeu şi, deci, Cuvântul nu este necreat. Întrucât ortodocşii şi arienii susţineau ideea că fiinţele create nu pot cunoaşte esenţa Dumnezeirii, dar îi cunosc energiile, eunomienii proclamă ideea că întrucât esenţa necreată este identică cu energiile necreate, oricine o cunoaşte pe una, o poate cunoaşte şi pe cealaltă7. Din toate cele de mai sus se observă faptul că diferenţierea dintre esenţa şi energiile necreate divine a reprezentat o preocupare din începuturi a Bisericii. Aşadar, faptul că Dumnezeu are atât esenţă, cât şi energii sunt predanii nu numai ale Sfintei Scripturi, ale Sfinţilor Părinţi, dar şi ale ereticilor, precum Paul de Samosata, arienii şi nestorienii. Toţi aceşti eretici susţineau că Dumnezeu se înrudeşte cu fiinţele create numai prin voinţă sau prin energii, şi nu prin fire. Arienii susţineau ideea că Dumnezeu se înrudeşte cu Logosul ipostatic nu prin fire, ci prin voinţă şi, de aceea, Logosul este creat. Paul de Samosata şi nestorienii proclamau ideea că în Hristos, Dumnezeu se unea pe Sine cu omul nu prin fire, ci prin bunăvoinţa Sa. în opoziţie cu aceste erezii, Sfinţii Părinţi ne învaţă că Dumnezeu Tatăl naşte pe Fiul şi purcede pe Sfântul Duh prin fire şi nu prin voinţă. Sfânta Treime crează toate fiinţele create prin voinţă proprie din nimic şi se înrudeşte cu ele prin voinţă. în Hristos, Logosul s-a unit ipostatic cu firea umană8. Am intreprins această analiză pentru a aduce lumină asupra faptului că Sfinţii Părinţi din secolul al IV-lea erau preocupaţi de diferenţierea dintre esenţa şi energiile Dumnezeirii, şi, desigur, aceştia au făcut-o nu din motive de conjunctură, ci din raţiuni pastorale şi soteriologice, deoarece ereticii făceau uz de filosofie pentru a denatura preda-niile ortodoxe. Predaniile cu privire la esenţă şi energii fac referiri la Dumnezeirea Logosului şi la mântuirea omului. 329 Textul din Sfântul Vasile cel Mare la care face referiri Sfântul Grigorie Palama şi anume că în timp ce esenţa Dumnezeirii rămâne necunoscută omului, el se poate totuşi împărtăşi de energiile Sale, este binecunoscut. Sfântul Vasile cel Mare scria: "Energiile sunt felurite, dar esenţa este simplă. Noi spunem că îl cunoaştem pe Dumnezeul nostru prin energiile Sale, dar nu avem nici un temei să ne putem apropia de esenţa Sa, întrucât energiile Sale se pogoară până la noi, dar esenţa Sa rămâne neapropiată"9. Acest text este uimitor şi ne arată învăţăturile Sfântului Vasile cel Mare asupra temei legate de indivizibila diferenţiere dintre esenţa şi energiile Dumnezeirii. Sfântul Grigorie Teologul ne spune că omul nu poate ajunge la cunoaşterea esenţei lui Dumnezeu. EI scrie: "Care este firea şi esenţa Dumnezeirii nimeni n-a aflat şi nici nu va afla în veac..."10. Făcând referire la experienţa sa duhovnicească, Sfântul Grigorie Teologul spune că el nu a văzut cea dintâi fire preacurată, ci pe ultima care ajunge până la noi şi care se numeşte Slavă. Este vorba de esenţa şi energiile Dumnezeirii. Sfântul Grigorie Teologul scrie: "...când am ridicat plivirea, de-abia am putut vedea spatele lui Dumnezeu şi, privind mai atent, am văzut, nu cea dintâi şi neamestecată Fire, cunoscută doar de Sine, de Sfânta Treime, adică nu Aceea care sălăşluieşte înlăuntrul celui dintâi văl şi este tăinuită de către Heruvimi, ci doar acea Fire care mai apoi ajunge până la noi. Iar Aceea este, după câte am aflat, Slava..."11. Şi Sfântul Ioan Hrisostom vorbeşte în lucrările sale de faptul că omul se împărtăşeşte din energiile necreate ale Dumnezeirii, necunoscându-I însă esenţa. El dezvoltă aceste teme, mai ales, în splendidele sale omilii referitoare la imposibilitatea înţelegerii Dumnezeirii. Voi cita două pasaje. Înterpretând cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "cunoaştem în parte" şi referindu-se la eretici care afirmă că "el vorbeşte aici nu de esenţă, ci de energiile sale", el acceptă diferenţierea dintre esenţă şi energii, spunând: "căci dacă energiile sale oferite nouă ne sunt necunoscute, cu atât mai mult El însuşi". Aici, Sfântul Ioan Hrisostom încearcă să dovedească faptul că darurile, energiile Dumnezeirii sunt de natură divină şi nu independente de Dumnezeu"12. Interpretând pasajul proorocului Isaia: "L-am văzut pe 330 Domnul", el spune: "Să nu credeţi cumva că el a văzut esenţa Sa, ci bunăvoinţa Sa către noi, şi aceasta încă şi mai vag decât o văd puterile cele nevăzute, întrucât nu putea să vadă ceea ce văd Heruvimii"13. Dar şi modul de viaţă isihast, adică felul în care omul îşi curaţeşte inima de patimi şi ajunge la vederea lui Dumnezeu, a fost, de asemenea, analizat de către cei Trei Ierarhi, care sunt purtători ai Sfintei Tradiţii Ortodoxe. Voi cita câteva pasaje ilustrative, întrucât nu intenţionez să întreprind o analiză completă a acestor teme cuprinse în învăţăturile celor Trei Sfinţi Ierarhi. După Sfântul Vasile cel Mare, mintea care este strând legată de suflet este o putere firească a sufletului şi nu un instrument aflat în latura inteligentă a sufletului... Şi precum vederea trupească aparţine ochiului, la fel şi "vederea lăuntrică a sufletului este mintea"14. Când omul a închis ochiul sufletului, se întunecă, vreme în care putem vorbi de întunecarea minţii şi de împietrirea inimii persoanei umane. "întrucât, de la început şi după voia lor aceştia şi-au închis ochiul sufletului, temându-se de suferinţă aşa cum David a acceptat-o şi care spune în Psalmul 12, 3: "... luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte..."15. Mintea trebuie să revină înlăuntrul sufletului din răspândirea ei înafară şi omul poate să facă aceasta, indiferent de lucrarea pe care o împlineşte. Adevăratul filosof este cel care cu trupul este la locul său de muncă, iar în adâncul sufletului său "chiar dacă se află în piaţă, pe câmp sau în mijlocul mulţimii de oameni, se află ca într-o mănăstire, cu mintea concentrată în sine şi meditând la t cele ce îi sunt de folos"16. Este binecunoscut textul în care Sfântul Vasile cel Mare vorbeşte de adunarea minţii în sine şi înălţarea ei la Dumnezeu. Şi acesta a fost citat de Sfântul Grigorie Palama. Sfântul Vasile spune că omul a cărui minte nu este răspândită către lucrurile dinafară, nici în lume prin intermediul simţurilor "se retrage în sine şi din propria sa voie se înalţă către contemplarea lui Dumnezeu". Atunci el este iluminat dinafară şi dinlăuntru de frumuseţea Dumnezeirii şi "uită chiar de sine însuşi"17. în lucrările sale există numeroase locuri care fac referiri la vederea Dumnezeirii. Sfântul Grigorie Teologul face o diferenţiere între minte şi cuvânt, precum şi între minte şi simţuri. El spune: "Cum se face oare că mintea este atât circumscrisă, dar şi nelimitată, 331 sălăşluind înlăuntrul nostru, şi totuşi hoinărind prin univers cu o curgere şi o mişcare iute?18 Cum se face că este atât de receptivă, dar şi împărtăşind cuvântul, şi trece prin aer şi intră în toate lucrurile? Cum de pătrunde în simţuri şi apoi se desparte de ele?" într-una din omiliile sale el îşi exprimă dorinţa de a pleca în pustie, pentru deplina liniştire a sufletului şi trupului, pentru a-şi aduna mintea în sine, scoţând o dinlăuntrul simţurilor, pentru a putea vorbi cu Dumnezeu fără prihană şi pentru a putea deveni o oglindă neprihănită a dumnezeieştilor lucruri", precum şi pentru a fi iluminat curat de razele Duhului19. Este, de asemenea, binecunoscut faptul că Sfântul Grigorie Teologul vorbeşte limpede în lucrările sale despre curăţia inimii şi iluminarea minţii, care sunt totuna cu vindecarea sufletului omenesc şi reprezintă adevăratul fundament al teologiei ortodoxe. Teologia nu poate fi practicată de oricine, ci de "cei ce au fost cercetaţi şi dovediţi că L-au cunoscut pe Dumnezeu şi care mai înainte şi-au curăţit sufletul şi trupul sau măcar se află pe calea curăţirii lor". Ca atare, teologia este pentru cei a căror forţă conducătoare, mintea, nu este tulburată de griji sau de năluciri. Printre altele, trebuie să examinăm şi rugăciunea neîncetată despre care el spune: "Amintirea de Dumnezeu este mai importantă chiar decât respiraţia"21. Sfântul Ioan Gură de Aur prezintă lucrurile în aceeaşi manieră dar, atunci când vorbeşte într-un cadru restrâns şi îşi împlineşte lucrarea pastorală, omiliile sale au un caracter mai social. Analizând omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur observăm că ele prezintă două aspecte. Primul este acela al teologului şi părintelui neptic, iar celălalt este cel al omului care vorbeşte despre lucruri sfinte într-o manieră simplă pentru a putea fi înţeles, în orice caz, înlăuntrul simplităţii cuvintelor se ascunde o teologie înaltă. într-una din omiliile sale, Sfântul Ioan Gură de Aur face referiri la minte, pe care trebuie s-o curăţim şi s-o încununăm cu Harul lui Dumnezeu. Altminteri, aducem mintea cea stăpână în laţul patimilor iraţionale. "Deci, şi voi, înveşmântaţi-vă trupul în haine modeste, dar înveşmântaţi-vă mintea în purpură împărătească şi puneţi-i deasupra o coroană, aşezând-o într-un car înalt şi luminat. Dar voi faceţi exact contrariul, umblând prin toate locurile oraşului, dar făcând şi mintea să pătimească prin aservirea ei la patimile cele crude. 332 Nu vă amintiţi că aţi fost poftiţi la o nuntă şi, cu adevărat, la nunta cea dumnezeiască?"22 Mai sunt şi alte pasaje minunate în opera Sfântului Ioan Gură de Aur în care el vorbeşte despre rugăciune, mai ales, despre rugăciunea minţii, dar nu le mai citez pentru că nu vreau să mai lungesc subiectul. Nu a fost în intenţia mea să explic învăţăturile celor Trei Sfinţi Ierarhi cu privire la viaţa isi-hastă, ci am vrut să prezint adevărul că Sfântul Grigorie Palama, vorbind despre esenţa şi energiile Dumnezeirii, despre întoarcerea minţii în inimă, curăţirea, iluminarea şi îndumnezeirea persoanei umane, nu şi-a creat propria sa teologie şi şcoală teologică, ci a exprimat Sfânta Tradiţie a Bisericii, aşa cum au experiat-o toţi Sfinţii Părinţi, şi, mai ales, pe cea a celor Trei mari luminători ai Dumnezeirii în Trei Sori, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Ioan Hrisostom. Sfântul Grigorie, iluminat de Duhul Sfânt, a prezentat aceste adevăruri într-un mod mai analitic, pentru că aşa îi cerea situaţia existentă în vremea sa, întrucât antiisihaştii fuseseră cuprinşi de o nebunie demonică împotriva acestor afirmaţii dogmatice. Cred că întreaga tradiţie isihastă vie pe care Sfântul Grigorie a experiat-o în Sfântul Munte l-au ajutat în dezvoltarea tezelor sale dogmatice ortodoxe cu o mare şi exemplară competenţă. Iată de ce consider drept un lucru esenţial adeverirea tuturor învăţăturilor Sfântului Grigorie în cadrul vieţii şi practicii duhovniceşti aghiorite. 2. CEI PATRU SFINŢI IERARHI ŞI TEOLOGI ÎN TRADIŢIA BISERICII În conştiinţa Bisericii, Sfântul aghiorit Grigorie Palama este alăturat celor Trei Sfinţi Ierarhi şi celor trei teologi, formându-se astfel patrulaterul teologiei ortodoxe. Vom observa acest adevăr atât în iconografie, cât şi în imno-grafie. în Sfânta Mănăstire a Marii Lavre, acolo unde Sfântul Grigorie a trăit ca monah o vreme, el este alăturat celor Trei Sfinţi Ierarhi în absida Sfântului Altar. Aflăm acelaşi lucru şi în Sfânta Mănăstire Vlatadon, fondată la jumătatea secolului al XlV-lea de către Mitropolitul Tesalonicului, Dorotei Vlatti şi fratele său Marcu, care erau ucenici ai Sfântului Grigorie Palama. Pe uşa paraclisului acestei Sfinte Mănăstiri, Sfântul Grigorie este pictat împreună cu cei Trei Sfinţi 333 Ierarhi, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Ioan Hrisostom. Pe bolta capelei sudice a Bisericii principale a Sfintei Mănăstiri, în patru triunghiuri sferice, el este pictat împreună cu ceilalţi teologi ai Bisericii: Sfântul Ioan Teologul, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Simeon Noul Teolog. De aceea, în iconografie Sfântul Grigorie apare ca al patrulea ierarh şi teolog23. Dar şi în imnogra-fie el apare cu cei Trei mari Ierarhi şi Luminători ai Dumnezeirii celei în Trei Sori Slăvită. Sfântul Filotei Kokkinos, care a compus slujba dumnezeiască pentru Sfânt, 1-a alăturat şi 1-a slăvit pe Sfântul Grigorie împreună cu cei Trei Ierarhi. Sfântul Grigorie Palama este caracterizat ca fiind de un singur duh şi mergând pe aceeaşi cale cu cei trei teologi, al căror număr acum s-a îmbogăţit cu un al patrulea teolog, care are aceeaşi fire şi aceeaşi trăire duhovnicească ca şi ei. Voi da un exemplu din slujba vecerniei de dinaintea celei de-a doua Duminici a Sfântului şi Marelui Post, în care este prăznuit Sfântul Grigorie Palama. Irmos: Carul lui Faraon Părinte, dăruieşte-mi Harul, ca prin Tine, cel în Treime slăvit, să-Ţi aduc laude în imne în deplin acord şi armonie a celor trei teologi, şi acum şi prin Harul cu care Tu, l-ai binecuvântat şi pe Ierarhul Tău Grigorie, ca împreună să-Ţi aducă laude. Ca teologi şi înţelepţi, Predicatori şi sfinţi scriitori şi treime de dumnezeieşti vestitori ai sfintelor imne şi dogme; acum îl avem şi pe ilustrul imnograf de un fast renume cântându-Ţi imne închinate Ţie. Păstrător al legilor prieteniei şi al căilor de Sus, de Hristos purtător, în mijlocul vostru, aşa cum S-a prezis, 334 acum v-aţi îmbogăţit şi cu al patrulea, de aceeaşi fire şi trăire ca şi voi. Să-i lăudăm în sfinte cântări pe-acei vestitori, trâmbiţe ale Treimii Sfinte, şi ale Sfintei Teologii: Vasile, Grigorie şi Ioan cel Mare, dimpreună cu Grigorie, care a fost insuflat ca ei de Harul Sfântului Duh"24. Conştiinţa Bisericii îl consideră pe Sfântul Grigorie Palama, Sfântul nostru aghiorit, drept un mare Părinte al Bisericii, un dascăl nerătăcitor şi îl alătură celor Trei Sfinţi Ierarhi şi celor trei mari teologi ai Bisericii. Denumirea de teolog ce i-a fost atribuită, l-au adus alături de marii Sfinţi ai Bisericii noastre. Sfântul Grigorie este cu adevărat "un apărător de neînvins al teologilor". Dar şi în cadru sinodal, Biserica i-a atribuit merite unanime, considerându-1 drept părinte, dascăl şi teolog nerătăcitor. Tomul sinodal din 1347 face referiri la acest mare sfânt aghiorit, afirmând următoarele: "Dar şi dacă cumva s-ar afla cineva care să gândească, să afirme ori să scrie împotriva prea vrednicului ieromonah Grigorie Palama şi a monahilor de un gând cu el, sau împotriva sfinţilor teologi şi a acestei Biserici, votăm împotriva lui pentru toate aceste lucruri «şi îl punem sub anatemă, fie că face parte din ierarhia Bisericii sau din rândul laicatului. Adesea l-am apreciat pe acest prea vrednic ieromonah Grigorie Palama şi pe monahii cei de un gând cu el. Ei nici nu scriu şi nicrnu gândesc ceva care să fie diferit de dumnezeieştilc cuvinte, pe care le-au analizat şi înţeles corect. Iar ei proslăvesc dumnezeieştile slove, sau, mai bine spus, credinţa şi tradiţia noastră sub toate aspectele, apărându-le atât ei, cât şi Biserica lui Hristos împotriva a ceea ce şi Sfântul Sinod precedent le-a considerat drept sofisme. Iar noi îi declarăm a fi vrednici de crezare apărători ai Bisericii şi ai credinţei sale, ai celorlalţi apărători şi ajutoare de mai înainte ale Bisericii". Acest text sinodal consacră cele trei adevăruri pe care toţi creştinii trebuie să le admită. Mai întâi, Sfântul Grigorie Palama se distinge ca un dascăl simplu şi sigur al Bisericii. Mai apoi, învăţăturile Sfântului Grigorie cu privire la diferenţierea dintre esenţă şi energii, despre participarea persoanei umane la

energiile necreate ale lui Dumnezeu şi cu privire la modul de viaţă isihast reprezintă înseşi predaniile Bisericii şi un îndreptar de viaţă sfinţitoare. În al treilea rând, oricine îl neagă şi îl subevaluează pe Sfântul Grigorie Palama, precum şi viaţa isihastă pe care a experiat-o şi a predat-o şi altora ca model de vârf al Ortodoxiei, să fie anatemizat şi alungat din cadrul Bisericii Ortodoxe. Toate aceste lucruri exprimă marea importanţă a Sfântului Grigorie, dar şi a Sfântului Munte, care a păstrat nealterată tradiţia isihastă până în zilele noastre. Această tradiţie isihastă reprezintă cea mai mare comoară a Sfântului Munte, o nădejde pentru lume şi un model de viaţă adevărată pentru creştini. Negarea Sfântului Munte şi a tradiţiei isihaste reprezintă, de fapt, o negare a Sfintei Tradiţii Ortodoxe şi o părăsire a "Uneia Sfinte, soborniceşti şi apostolice Biserici".