Sisoe cel Mare

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sf. Sisoe cel Mare la mormântul lui Alexandru cel Mare (frescă din secolul al XVI-lea de la Meteora, semnificând amintirea de moarte).

Preacuviosul părintele nostru Sisoe cel Mare, numit și Sisoe tebeul, este unul din Părinții pustiei din secolul al IV-lea, imediat următor sfântului Antonie cel Mare în Egipt. Prăznuirea lui se face la data de 6 iulie în Biserica Ortodoxă.

Cuprins

Viața

Luând asupra lui Crucea Domnului Nostru încă din tinerețe, preafericitul nostru Părinte Sisoe s-a retras mai întâi în pustia Schetis (adică "a Schitului"). Înainta atât de repede pe calea virtuții și în lupta ascetică încât a fost în curând considerat de toți drept modelul de călugăr. La puțin timp după moartea Sfântului Antonie, pe când pustiile Sketis și Nitria începeau să fie populate cu prea multă lume, el se hotărî să meargă în partea interioară a muntelui, unde trăise marele patriarh al pustiului, și care era pe atunci părăsită din cauza invaziilor barbare (prin 357). Rămase acolo 72 de ani, urmând în toate pe Sfântul Antonie. Un frate îl întreba într-o zi dacă a ajuns la măsura lui avva Antonie. El îi răspunse : "Dacă aș avea unul din gândurile avvei Antonie, aș deveni cu totul ca de foc ; cunosc însă un om care, cu trudă, poate să ducă gândirea avvei Antonie". Primea hrană din când în când printr-un călugăr venit de la Pispir, dar se întâmpla o dată că acesta să întârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe întâlni un vânător, venit din Faran (Sinai), care nu văzuse pe nimeni de 11 luni. Bătrânul se întoarse atunci în chilia să și lovindu-se peste piept își spuse : "Iată, credeai că ai făcut lucru mare, dar tu nu ești nici măcar la măsurile acestui mirean !".

Printre virtuțile care îi împodobeau inima, excela înainte de toate în smerenie și îi învăța pe cei care îl vizitau că aceasta se poate obține mai întâi prin abstinență, apoi prin rugăciune și în sfârșit forțându-ne să ne considerăm în orice împrejurări inferiori tuturor oamenilor. Îi plăcea atât de mult să postească și era atât de cufundat în rugăciune încât rămânea zile întregi fără să se îngrijească de mâncare iar când discipolul său, Avram, îi atrăgea atenția, el răspundea cu simplitate : "Nu am mâncat noi, copilul meu ?" - Celălalt răspunzându-i că nu, el spunea : "Dacă nu am mâncat, adu și hai să mâncăm".

Fiul unui om care venise să îl viziteze pe bătrân pe munte murise pe drum iar tatăl, fără să se tulbure, îl aduse cu încredere la bătrân și se închina lui cu fiul său. Apoi ieși. Sfântul, gândindu-se că tânărul rămăsese prosternat din respect, îi spuse : "Scoală-te, ieși afară !". Pe dată defunctul se ridică și ieși.

Oprindu-se într-o zi lângă mormântul lui Alexandru cel Mare, bătrânul contempla cu stupoare zădărnicia slavei pământești și vărsa lacrimi pentru soarta comună a tuturor oamenilor (acest episod nu se află în apoftegmele din Patericul egiptean dar face obiectul reprezentării Sfântului, care a devenit tema clasică a "amintirii morții" în programul iconografic al Mănăstirilor.). Apoi reveni în chilia sa, pentru a-și continua nevoințele în așteptarea Domnului. Unui frate care căzuse în păcat de mai multe ori îi spuse : "Ridică-te încă o dată și încă o dată" - "Până când ?" întrebă fratele. - Bătrânul răspunse : "Până când vei fi găsit (de moarte) ori în bine ori în păcat. Căci omul se prezintă la judecată în starea în care a fost găsit".

Terminându-și calea vieții sale, Sfântul Sisoe era gata să moară și pe când Părinții erau așezați în jurul lui, fața sa străluci dintr-odată ca soarele. Iar el le zise : "Iată că vine avva Antonie". La puțin timp spuse : "Iată corul Profeților". Fața sa străluci și mai tare și el spuse : "Iată că vine corul Apostolilor". Apoi fața i se lumină și el părea să stea de vorbă cu un personaj nevăzut. Părinții îl întrebară cu cine vorbește iar el răspunse : "Iată îngerii venind să mă ia iar eu îi implor să mă lase să fac puțină pocăință". Bătrânii ripostară : "Dar tu nu mai ai nevoie să faci canon, Părinte". El răspunse atunci plângând : "Adevărat vă spun că nu am nici măcar conștiința de a fi la început". Părinții se minunară de o asemenea smerenie și înțeleseseră că el ajunsese la desăvârșire. Fața lui deveni atunci dintr-odată mai strălucitoare ca soarele și toți cei prezenți fură cuprinși de spaimă. Bătrânul murmură : "Priviți, Domnul vine și El spune "Aduceți-mi chivotul pustiei". Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe își dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scăpărat și tot locul fu cuprins de bună mireasmă.

Din cuvintele sfântului Sisoe cel Mare

Patericul egiptean cuprinde, în colecția alfabetică, un capitol dedicat sfântului Sisoe cel Mare, și unde se găsesc 52 de apoftegme care îi sunt atribuite:

1. Unui frate făcându-i-se strâmbătate de către alt frate, a venit la avva Sisoe și i-a zis: mi s-a făcut strâmbătate de cutare frate și eu voi să-mi fac izbândă. Iar bătrânul îl ruga zicând: nu, fiule, ci lasă mai bine la Dumnezeu izbânda. Iar el zicea: nu voi înceta până nu voi face izbândă. Şi a zis bătrânul: să ne rugăm, frate! Şi sculându- se, a zis bătrânul: Dumnezeule, nu mai avem trebuință de Tine, ca să porți grijă pentru noi, căci noi ne facem izbânda noastră. Deci, aceasta auzind fratele, a căzut la picioarele bătrânului, zicând: nu mă mai judec cu fratele, iartă-mă, avvo!

2. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: ce voi face, că de multe ori merg la biserică și de multe ori se face pomană și mă țin? I-a zis lui bătrânul: osteneală are lucrul. Deci l-a întrebat Avraam, ucenicul său: în călătorie fiind sâmbăta sau duminica și va bea vreun frate trei pahare nu cumva este mult? Răspuns-a bătrânul: de nu este de la satana, nu este mult

3. Zicea ucenicul lui avva Sisoe, către dânsul: părinte, ai îmbătrânit, să mergem de acum aproape de lume. I-a zis lui bătrânul: unde nu este femeie, acolo să mergem. I-a zis lui ucenicul: unde este loc, care să nu aibă femeie, decât numai în pustie? Deci i-a zis lui bătrânul: la pustie du-mă!

4. De multe ori îi zicea ucenicul lui avva Sisoe: avvo, scoală-te, să mâncăm! Iar el zicea către dânsul: dar n-am mâncat, fiule? Iar ucenicul îi răspundea: nu, părinte. Şi zicea bătrânul: dacă nu am mâncat, ad-o să mâncăm.

5. Zis-a odată avva Sisoe cu îndrăzneală: îndrăznește, iată treizeci de ani am de când nu mă mai rog lui Dumnezeu pentru păcat. Ci așa mă rog, zicând: Doamne, Iisuse, apără-mă de limba mea! Şi până acum în fiecare zi cad printr-însa Şi păcătuiesc.

6. Un frate i-a zis lui avva Sisoe: cum de nu mă părăsesc patimile? I-a răspuns lui bătrânul: vasele lor înlăuntru tău sunt. Dă-le lor arvună și se duc.

7. Şedea odată avva Sisoe în muntele lui avva Antonie singur. Şi zăbovind slujitorul lui să vină la dânsul, timp de zece luni nu a văzut om. Umblând prin munte, a găsit un faranit, care vâna dobitoace sălbatice. Şi i-a zis lui bătrânul: de unde vii și câtă vreme ai aici? Iar el a zis: cu adevărat, avvo, am unsprezece luni în muntele acesta și nu am văzut om decât pe tine. Şi auzind bătrânul aceasta, intrând în chilia lui, se bătea pe sine, zicând: iată, Sisoe, ai socotit că ai făcut ceva și nici ca mireanul acesta n-ai făcut!

8. S-a făcut pomană în muntele lui avva Antonie și s-a aflat acolo un vas cu vin. Şi luând unul din bătrâni un văscior și un pahar l-a dus la avva Sisoe și i-a dat lui și a băut. Ase menea și al doilea și a primit. Apoi i-a dat lui și al treilea și nu l-a luat, zicând: încetează, frate, au nu știi că este de la satana!

9. A venit cineva din frați la avva Sisoe în muntele lui avva Antonie. Şi vorbind ei, l-a întrebat avva Sisoe: nu am ajuns la măsurile lui avva Antonie, părinte? Şi i-a zis lui bătrânul: de aș fi avut unul din cugetele lui avva Antonie, m-aș fi făcut tot ca focul; însă știu un om care cu osteneală poate să poarte cugetul său.

10. A venit odată unul din tebei la avva Sisoe, vrând să se facă călugăr. Şi l-a întrebat bătrânul, dacă are pe cineva în lume. Iar el a zis: am un fiu. Şi i-a zis lui bătrânul: du-te, aruncă-l în râu și atunci te faci călugăr! Deci, după ce s-a dus să-l arunce, a trimis bătrânul pe un frate zicându-i să-l oprească. De aceea, când l-a ridicat să-l arunce, i-a zis fratele: încetează, ce faci? Iar el i-a zis: avva mi-a zis să-l arunc. I-a zis fratele: a mai zis să nu-l arunci. Şi lăsându-l a venit la bătrânul și s-a făcut preaiscusit călugăr pentru ascultarea lui.

11. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: oare așa alunga satana pe cei vechi? I-a răspuns lui bătrânul: acum și mai mult, căci vremea lui s-a apropiat și se tulbură.

12. A fost odată ispitit Avraam, ucenicul lui avva Sisoe de un drac. Şi a văzut bătrânul că a căzut. Dar sculându-se, și-a întins mâinile la cer, zicând: Dumnezeule, voiești, nu voieti, nu Te voi lăsa de nu-l vei tămădui. Şi îndată s-a tămăduit ucenicul.

13. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: mă văd pe mine că aducerea aminte a lui Dumnezeu petrece cu mine. I-a zis lui bătrânul: nu este mare lucru să fie cugetul cu Dumnezeu, ci mare este să te vezi pe tine sub toată zidirea. Că aceasta împreună cu osteneala trupească, povățuiește la chipul smeritei cugetări.

14. Se spunea despre avva Sisoe, că atunci când era să se săvârșească, șezând părinții lângă dânsul, a strălucit fața lui ca soarele. Şi le-a zis lor: iată avva Antonie a venit! Şi după puțin, a zis: iată ceata proorocilor a venit! Şi iarăși fața lui, mai mult a strălucit. Şi a zis: iată ceata apostolilor a venit. Şi s-a îndoit fața lui iarăși. Şi se părea, ca și cum el ar fi vorbit cu cineva și s-au rugat bătrânii de el zicând: cu cine vorbești, părinte? Iar el a zis: iată îngerii au venit să mă ia și mă rog să fiu lăsat să mă pocăiesc puțin. Şi i-au zis lui bătrânii: nu ai trebuință să te pocăiești, părinte. Şi le-a zis lor bătrânul: cu adevărat, nu mă știu pe mine să fi pus început. Atunci au cunoscut toți că este desăvârșit. Şi iarăși, de năprasnă s-a făcut fața lui ca soarele și s-au temut toți. El le-a zis lor: vedeți, Domnul a venit. Iar Domnul a zis: aduceți-mi pe vasul pustiului! Şi îndată și-a dat duhul. Şi s-a făcut ca un fulger și s-a umplut toată casa (locul) de bună mireasmă.

15. A venit avva Adelfie, episcopul Nilupolei la avva Sisoe în muntele lui avva Antonie. Şi când vrea să iasă, mai înainte de a călători ei, i-a făcut să guste de dimineață, (că era post). Şi cum a pus masa, iată niște frați au bătut la ușă. Şi a zis avva Sisoe ucenicului său: dă-le puțină athiră (fiertură), că sunt osteniți. I-a zis lui avva Adelfie: lasă-i acum să nu spună că avva Sisoe mănâncă de dimineață. Şi a luat aminte la dânsul bătrânul și a zis fratelui: du-te, dă-le lor. Iar dacă au văzut athira, au zis: nu cumva aveți oaspeți? Şi le-a zis lor fratele: avem. Deci au început a se mâhni și au zis: Dumnezeu să vă ierte pe voi, că pe bătrânul l-ați lăsat să mănânce acum. Au nu știți că multe zile are să se chinuiască? Şi i-a auzit pe ei episcopul. Atunci a făcut metanie bătrânului, zicând: iartă-mă, avvo, că un lucru omenesc am gândit, dar tu lucrul lui Dumnezeu ai făcut. Şi i-a zis avva Sisoe: dacă nu Dumnezeu îl va slăvi pe om, slava oamenilor nu este nimic.

16. Au venit alții la avva Sisoe să audă de la dânsul vreun cuvânt. Şi nimic nu le-a grăit lor, ci tot timpul zicea: iertați-mă! Dar văzându-i coșnițele i-au zis lui Avraam, ucenicul lui: ce faceți cu coșnițele acestea? Iar el a zis: încoace și încolo le cheltuim. Şi auzind bătrânul, a zis: și Sisoe încoace și încolo mănâncă. Iar ei auzind, foarte s-au folosit și s-au dus cu bucurie, zidindu-se de smerenia lui.

17. A întrebat avva Amon al Raitului pe avva Sisoe: când citesc Sfânta Scriptură, voiește sufletul meu să alcătuiască cuvânt să am spre întrebare. I-a zis lui bătrânul: nu este trebuință, ci mai vârtos din curățenia minții câștigă-ți ție a fi fără de grijă și a vorbi.

18. A mers odată un mirean la avva Sisoe în muntele lui avva Antonie, având cu sine și pe fiul său. Şi pe cale s-a întâmplat de a murit fiul și nu s-a tulburat, ci l-a dus cu credință la bătrânul. Şi a căzut cu fiul său, ca și când ar fi făcut metanie ca să fie blagoslovit de bătrânul și sculându-se tatăl, a lăsat copilul la picioarele bătrânului și a ieșit din chilie afară. Iar bătrânul socotind că metanie îi face, i-a zis lui: scoală și ieși afară! (Căci nu știa că a murit). Şi îndată s-a sculat copilul și a ieșit. Şi văzându-l tatăl lui, s-a înspăimântat și intrând s-a închinat bătrânului și i-a vestit lucrul. Auzind bătrânul s-a mâhnit, căci nu voia să se întâmple aceasta. Dar i-a poruncit lui ucenicul său, ca nimănui să nu spună până la sfârșitul bătrânului.

19. Trei bătrâni au venit la avva Sisoe, auzind cele despre dânsul. Şi i-a zis lui cel dintâi: părinte, cum pot să mă mântuiesc de râul cel de foc? Iar el nu i-a răspuns. I-a zis cel de al doilea: părinte, cum pot să mă mântuiesc de scrâșnirea dinților și de viermele cel neadormit? Apoi cel de treilea: părinte, ce voi face, că aducerea aminte a întunericului celui mai dinafară mă omoară? Şi răspunzând bătrânul, le-a zis: eu de nici una din acestea nu-mi aduc aminte, căci milostiv fiind Dumnezeu, nădăjduiesc că va face cu mine milă. Şi auzind cuvântul acesta bătrânii s-au dus mâhniți. Dar nevrând bătrânul să-i lase să se ducă mâhniți, întorcându-i, le-a zis: fericiți sunteți, fraților, căci v-am râvnit vouă. Că cel dintâi dintre voi a zis despre râul de foc, cel de al doilea despre tartar și cel de al treilea despre întuneric. Deci, dacă acest fel de aducere aminte vă stăpânește mintea cu neputință este ca voi să mai greșiți. Dar ce voi face eu, cel împietrit cu inima, nefiind slobod să știu, că deși este chin pentru oameni, totuși în tot ceasul păcătuiesc? Şi făcându-i metanie, i-au zis: precum am auzit, așa am văzut (Ps. 47, 7).

20. Întrebat-au unii pe avva Sisoe, zicând: de va cădea vreun frate, n-are trebuință să se pocăiască un an? Iar el a răspuns: aspru este cuvântul. Iarăși au întrebat: dar șase luni? Şi iarăși a zis: mult este. lar ei au zis: dar până la patruzeci de zile? Şi a răspuns: mult este. I-au zis atunci: deci de va cădea fratele și va afla îndată că se face pomană, intra-va și el acolo? Le-a zis lor bătrânul: nu, ci are trebuință să se pocăiască câteva zile. Căci cred lui Dumnezeu, că din tot sufletul dacă se va pocăi unul ca acesta și în trei zile îl primește pe dânsul Dumnezeu.

21. Venind odată avva Sisoe la locul ce se cheamă Clisma, au mers la dânsul niște mireni să-I vadă. Şi multe grăind ei, nu le-a răspuns lor cuvânt. La urmă unul dintr- înșii a zis: de ce-l supărați pe bătrân? Nu mănâncă și pentru aceasta nu poate a grăi. A răspuns bătrânul: când am trebuință, mănânc.

22. A întrebat avva Iosif pe avva Sisoe, zicând: în câți ani trebuie omul să-și taie patimile? I-a zis lui bătrânul: anii voiești să-i știi? Zis-a avva Iosif: da! Deci a zis bătrânul: în orice ceas vine patima, îndată tai-o.

23. Un frate I-a întrebat pe avva Sisoe cel al Pietrei, despre petrecere. Şi i-a zis lui bătrânul: a zis Daniil: pâinea doririlor nu am mâncat (Daniil 10, 3).

24. Se spunea despre avva Sisoe, că șezând în chilie totdeauna încuia ușa.

25. Au venit odată niște arieni la avva Sisoe, în muntele lui avva Antonie și au început a-i cleveti pe dreptmăritori. Iar bătrânul nu le-a răspuns nimic. Şi chemându-și ucenicul i-a zis: Avraame, adu-mi cartea Sfântului Atanasie și citește. Şi făcând ei. s-a aflat eresul lor. Şi i-a slobozit cu pace.

26. A venit odată avva Ammun de la Rait la Clisma să se întâlnească cu avva Sisoe. Şi văzându-l necăjit, căci a lăsat pustia, i-a zis: ce te necăjești, avvo, căci ce mai puteai să faci de acum în pustie, după ce ai îmbătrânit așa? Iar bătrânul s-a uitat la dânsul cu asprime, zicând: ce-mi spui, Ammune, dar nu-mi era destulă numai slobozenia gândului meu în pustie?

27. Şedea odată avva Sisoe în chilia sa. Şi bătând în ușă ucenicul lui, a strigat la dânsul bătrânul, zicând: fugi, Avraame, nu intra, că acum nu au vreme cele de aici!

28. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: cum ai lăsat Schitul, fiind cu avva Or și ai venit de ai șezut aici? Şi i-a răspuns bătrânul: când a început a se înmulți Schitul, auzind eu că a adormit avva Antonie, m-am sculat și am venit aici în munte; și găsind cele de aici cu liniște, am șezut puțină vreme. I-a zis lui fratele: câtă vreme ai aici? I-a răspuns bătrânul: șaptezeci și doi de ani.

29. Zis-a avva Sisoe: când va fi vreun om care poartă grijă de tine, nu trebuie tu să-i poruncești.

30. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: de vom umbla pe cale și va rătăci cel ce ne povățuiește este trebuință să-i zicem ceva? I-a răspuns bătrânul: nu. Deci a zis fratele: dar să-l lăsăm să ne rătăcească? I-a zis bătrânul: dar ce vrei, să iei toiag să-l bati? Eu știu frați care umblau și cel ce îi povățuia a rătăcit noaptea; și erau doisprezece și toți știau că se rătăcesc. Şi s-au luptat fiecare să nu spună. Iar după ce s-a făcut ziuă, pricepând cel ce-i conducea că a rătăcit din cale, le-a zis: iertați- mă, am rătăcit! Şi au zis toli: și noi știam, dar am tăcut. Iar el auzind, s-a minunat zicând că până la moarte se stăpânesc frații să nu grăiască și l-a slăvit pe Dumnezeu. Iar lungimea căii din care s-au rătăcit, era de douăsprezece mile.

31. Au venit odată saracinii și i-au dezbrăcat pe bătrân și pe fratele lui. Şi ieșind ei în pustie ca să găsească ceva de mâncare, a găsit bătrânul baligi de cămilă și scormonind au găsit în ele grăunțe de orz. Mânca deci un grăunte, iar unul îl punea în mâna lui și venind fratele I-a găsit pe el mâncând și i-a zis: aceasta este dragostea, să găsești mâncare și singur să mănânci și să nu mă chemi și pe mine? Şi i-a zis avva Sisoe: nu ți-am făcut strâmbătate, frate; iată, partea ta în mâna mea am păstrat-o!

32. Se spunea despre avva Sisoe tebeul că a rămas la Calamona Arsenoitului și un alt bătrân era bolnav la cealaltă lavră. Şi dacă a auzit s-a mâhnit. Dar fiindcă două zile postea și era ziua în care nu mânca, când a auzit, și-a zis: ce voi face? De mă voi duce, nu cumva mă vor sili frații să mănânc iar de voi rămâne până mâine, nu cumva se va săvârși? Însă aceasta voi face: mă duc și nu mănânc. Şi așa s-a dus postind, plinind porunca lui Dumnezeu iar petrecerea lui cea pentru Dumnezeu nu a stricat-o.

33. Povestit-a unul din părinți despre avva Sisoe calamoteanul, că vrând odată să-și biruiască somnul, s-a spânzurat pe sine de prăpastia Pietrii. Şi venind îngerul l-a dezlegat și i-a poruncit să nu mai facă așa, nici pe alții să nu-i învețe acest lucru.

34. Întrebat-a unul din părinți pe avva Sisoe, zicând: de voi ședea în pustie și va veni vreun barbar vrând să mă omoare și de voi putea asupra lui, omorî-l-voi pe el? Şi a zis bătrânul: nu, ci lasă-l la Dumnezeu, căci orice fel de ispită va veni omului, omul să zică: pentru păcatele mele s-a întâmplat aceasta. Iar dacă vreun lucru bun se va întâmpla, să zică: din mila lui Dumnezeu este.

35. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe tebeul, zicând: spune-mi vreun cuvânt. Şi i-a răspuns: ce pot să-ți spun? Căci din Testamentul cel Nou citesc și la cel Vechi mă întorc.

36. Tot acest frate l-a întrebat pe avva Sisoe, cel al Pietrii, cuvântul cel care l-a zis avva Sisoe tebeul. Şi i-a zis bătrânul: eu în păcat mă culc și în păcat mă scol.

37. Se spune despre avva Sisoe tebeul, că după ce ieșea de la biserică, îndată se repezea la chilia sa, pășind iute și asemănându-se cu unul care fugea. Iar unii din cei ce-l vedeau că făcea aceasta, ziceau: drac are. Dar el făcând lucrul lui Dumnezeu, nu lua aminte la cei ce vorbeau despre el.

38. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: ce voi face, avvo, că am căzut? I-a răspuns lui bătrânul: scoală-te iarăși. Zis-a fratele: m-am sculat și iarăși am căzut. Şi a zis bătrânul: scoală-te iarăși și iarăși. Deci a zis fratele: până când? Zis-a bătrânul: până ce vei fi apucat sau în bine, sau în cădere, căci cu ce se află omul, cu aceea se și duce din lumea aceasta.

39. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: ce voi face, căci mă necăjesc pentru rucodelie, iubind împletitura, dar nu pot să o lucrez. Zis-a bătrânul: avva Sisoe zicea că nu trebuie să lucrăm lucrul care ne odihnește.

40. Zis-a avva Sisoe: caută-L pe Domnul și nu căuta unde locuiește.

41. Zis-a iarăși: rușinea și netemerea, de multe ori aduce păcatul.

42. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: ce voi face? Şi acesta i-a răspuns: lucrul pe care îl cauți, este tăcerea multă și smerenia. Căci scris este: fericiți cei ce rămân întru aceasta; așa poți să stai.

43. Zis-a avva Sisoe: fă-te defăimat și voia ta o leapădă și te fă fără grijă și vei avea odihnă.

44. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: ce voi face pentru patimi? Şi i-a răspuns bătrânul: fiecare din noi se ispitește de pofta sa .

45. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: spune-mi vreun cuvânt. Iar el i-a zis: de ce mă silești să vorbesc în zadar? Iată, ce vezi, fă.

46. S-a dus odată avva Avraam, ucenicul lui avva Sisoe la ascultare și câteva zile nu voia să-i slujească altcineva, zicând: oare voi lăsa alt om să-și facă obicei cu mine, în afară de fratele meu? Şi nu a primit pe nimeni pânâ ce nu a venit ucenicul lui, suferind osteneală.

47. Se spunea despre avva Sisoe, că șezând el, a strigat un glas: o, ticăloșie! Şi a zis lui ucenicul său: ce ai, părinte? I-a zis lui bătrânul: caut un om să vorbesc și nu găsesc.

48. A ieșit odată avva Sisoe din muntele lui avva Antonie, la muntele cel mai din afară al Tebaidei, locuind acolo. Şi erau acolo meletiani, care locuiau in Calamona Arsenoitului. Unii, auzind că a ieșit la muntele cel mai dinafară, au dorit să-l vadă, dar ziceau: ce vom face, că în munte sunt meletieni? Şi știm că bâtrânul nu se tulbură de dânșii. Dar noi nu cumva vrând să ne întâlnim cu bătrânul, vom cădea în ispita ereticilor? Şi pentru ca să nu se întâlnească cu ereticii, nu s-au dus să-I vadă pe bătrân.

49. Se spunea despre avva Sisoe că s-a bolnăvit. Şi șezând bătrânii lângă dânsul, a grăit unora. Iar ei l-au întrebat: ce vezi, avvo? Şi le-a zis: văd pe unii că vin la mine și- i rog să mă lase puțin să mă pocăiesc. I-a zis lui unul din bătrâni: și de te vor lăsa, de acum poți să te folosești spre pocăință? I-a zis lui bătrânul: deși nu pot face, dar suspin în sufletul meu puțin și îmi este de ajuns.

50. Se spunea despre avva Sisoe că atunci când a venit la Clisma, s-a îmbolnăvit. Şi șezând el cu ucenicul lui în chilie, bătaie s-a făcut în ușă. Înțelegând bătrânul, a zis lui Avraam, ucenicului său: zi-i celui ce a bătut în ușă: eu Sisoe în munte, eu Sisoe pe harar (așternut). Iar el auzind, s-a făcut nevăzut.

51. A zis avva Sisoe tebeul, ucenicului său: spune-mi ce vezi la mine și eu îți voi spune ce văd la tine. I-a zis lui ucenicul: tu ești bun la minte, dar aspru puțin. I-a zis bătrânul: tu ești bun, dar molatic la minte.

52. Se spunea despre avva Sisoe tebeul, că nu mănâncă pâine. Şi la praznicul Paștilor, i-au făcut lui metanie frații ca să mănânce cu ei și răspunzând, le-a zis: una am să fac: sau pâine am să mănânc, sau câte bucate ați făcut. Iar ei i-au zis: numai pâine să mănânci. Iar el a făcut așa.

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Sisoe. Şi cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condac, glasul al 4-lea:

Sihăstrind, înger pe pământ te-ai arătat, luminând, cuvioase, gândurile credincioșilor cu dumnezeieștile semne totdeauna. Pentru aceasta, pe tine, Sisoe, cu credință te cinstim.

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi