Sisoe cel Mare

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sf. Sisoe cel Mare la mormântul lui Alexandru cel Mare (fresca din secolul al XVI-lea de la Meteora), semnificând amintirea de moarte.
Preacuviosul părintele nostru Sisoe cel Mare, numit şi Sisoe tebeul, este unul din Părinţii pustiei din secolul al IV-lea, imediat următor sfântului Antonie cel Mare în Egipt. Prăznuirea lui se face la data de 6 iulie în Biserica Ortodoxă.

Cuprins

Viaţa

Luând asupra lui Crucea Domnului Nostru încă din tinereţe, preafericitul nostru Părinte Sisoe s-a retras mai întâi în pustia Schetis (adică "a Schitului"). Înainta atât de repede pe calea virtuţii şi în lupta ascetică încât a fost în curând considerat de toţi drept modelul de călugăr. La puţin timp după moartea Sfântului Antonie, pe când pustiile Sketis și Nitria începeau să fie populate cu prea multă lume, el se hotărî să meargă în partea interioară a muntelui, unde trăise marele patriarh al pustiului, şi care era pe atunci părăsită din cauza invaziilor barbare (prin 357). Rămase acolo 72 de ani, urmând în toate pe Sfântul Antonie. Un frate îl întreba într-o zi dacă a ajuns la măsura lui avva Antonie. El îi răspunse : "Dacă aș avea unul din gândurile avvei Antonie, aș deveni cu totul ca de foc ; cunosc însă un om care, cu trudă, poate să ducă gândirea avvei Antonie". Primea hrană din când în când printr-un călugăr venit de la Pispir, dar se întâmpla o dată că acesta să întârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe întâlni un vânător, venit din Faran (Sinai), care nu văzuse pe nimeni de 11 luni. Bătrânul se întoarse atunci în chilia să şi lovindu-se peste piept îşi spuse : "Iată, credeai că ai făcut lucru mare, dar tu nu eşti nici măcar la măsurile acestui mirean !".

Printre virtuţile care îi împodobeau inima, excela înainte de toate în smerenie şi îi învăţa pe cei care îl vizitau că aceasta se poate obţine mai întâi prin abstinență, apoi prin rugăciune şi în sfârşit forţându-ne să ne considerăm în orice împrejurări inferiori tuturor oamenilor. Îi plăcea atât de mult să postească şi era atât de cufundat în rugăciune încât rămânea zile întregi fără să se îngrijească de mâncare iar când discipolul său, Avram, îi atrăgea atenţia, el răspundea cu simplitate : "Nu am mâncat noi, copilul meu ?" - Celălalt răspunzându-i că nu, el spunea : "Dacă nu am mâncat, adu şi hai să mâncăm".

Fiul unui om care venise să îl viziteze pe bătrân pe munte murise pe drum iar tatăl, fără să se tulbure, îl aduse cu încredere la bătrân şi se închina lui cu fiul său. Apoi ieşi. Sfântul, gândindu-se că tânărul rămăsese prosternat din respect, îi spuse : "Scoală-te, ieşi afară !". Pe dată defunctul se ridică şi ieşi.

Oprindu-se într-o zi lângă mormântul lui Alexandru cel Mare, bătrânul contempla cu stupoare zădărnicia slavei pământeşti şi vărsa lacrimi pentru soarta comună a tuturor oamenilor (acest episod nu se află în apoftegmele din Patericul egiptean dar face obiectul reprezentării Sfântului, care a devenit tema clasică a "amintirii morţii" în programul iconografic al Mănăstirilor.). Apoi reveni în chilia sa, pentru a-şi continua nevoinţele în aşteptarea Domnului. Unui frate care căzuse în păcat de mai multe ori îi spuse : "Ridică-te încă o dată şi încă o dată" - "Până când ?" întrebă fratele. - Bătrânul răspunse : "Până când vei fi găsit (de moarte) ori în bine ori în păcat. Căci omul se prezintă la judecată în starea în care a fost găsit".

Terminându-şi calea vieţii sale, Sfântul Sisoe era gata să moară şi pe când Părinţii erau aşezaţi în jurul lui, faţa sa străluci dintr-odată ca soarele. Iar el le zise : "Iată că vine avva Antonie". La puţin timp spuse : "Iată corul Profeţilor". Faţa sa străluci şi mai tare şi el spuse : "Iată că vine corul Apostolilor". Apoi faţa i se lumină şi el părea să stea de vorbă cu un personaj nevăzut. Părinţii îl întrebară cu cine vorbeşte iar el răspunse : "Iată îngerii venind să mă ia iar eu îi implor să mă lase să fac puţină pocăinţă". Bătrânii ripostară : "Dar tu nu mai ai nevoie să faci canon, Părinte". El răspunse atunci plângând : "Adevărat vă spun că nu am nici măcar conştiinţa de a fi la început". Părinţii se minunară de o asemenea smerenie şi înţeleseseră că el ajunsese la desăvârşire. Faţa lui deveni atunci dintr-odată mai strălucitoare ca soarele şi toţi cei prezenţi fură cuprinşi de spaimă. Bătrânul murmură : "Priviţi, Domnul vine şi El spune "Aduceţi-mi chivotul pustiei". Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe îşi dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scăpărat şi tot locul fu cuprins de bună mireasmă.

Din cuvintele sfântului Sisoe cel Mare

Patericul egiptean cuprinde, în colecţia alfabetică, un capitol dedicat sfântului Sisoe cel Mare, și unde se găsesc 52 de apoftegme care îi sunt atribuite:

1. Unui frate făcându-i-se strâmbătate de către alt frate, a venit la avva Sisoe şi i-a zis: mi s-a făcut strâmbătate de cutare frate şi eu voi să-mi fac izbândă. Iar bătrânul îl ruga zicând: nu, fiule, ci lasă mai bine la Dumnezeu izbânda. Iar el zicea: nu voi înceta până nu voi face izbândă. Şi a zis bătrânul: să ne rugăm, frate! Şi sculându- se, a zis bătrânul: Dumnezeule, nu mai avem trebuinţă de Tine, ca să porţi grijă pentru noi, căci noi ne facem izbânda noastră. Deci, aceasta auzind fratele, a căzut la picioarele bătrânului, zicând: nu mă mai judec cu fratele, iartă-mă, avvo!

2. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: ce voi face, că de multe ori merg la biserică şi de multe ori se face pomană şi mă ţin? I-a zis lui bătrânul: osteneală are lucrul. Deci l-a întrebat Avraam, ucenicul său: în călătorie fiind sâmbăta sau duminica şi va bea vreun frate trei pahare nu cumva este mult? Răspuns-a bătrânul: de nu este de la satana, nu este mult

3. Zicea ucenicul lui avva Sisoe, către dânsul: părinte, ai îmbătrânit, să mergem de acum aproape de lume. I-a zis lui bătrânul: unde nu este femeie, acolo să mergem. I-a zis lui ucenicul: unde este loc, care să nu aibă femeie, decât numai în pustie? Deci i-a zis lui bătrânul: la pustie du-mă!

4. De multe ori îi zicea ucenicul lui avva Sisoe: avvo, scoală-te, să mâncăm! Iar el zicea către dânsul: dar n-am mâncat, fiule? Iar ucenicul îi răspundea: nu, părinte. Şi zicea bătrânul: dacă nu am mâncat, ad-o să mâncăm.

5. Zis-a odată avva Sisoe cu îndrăzneală: îndrăzneşte, iată treizeci de ani am de când nu mă mai rog lui Dumnezeu pentru păcat. Ci aşa mă rog, zicând: Doamne, Iisuse, apără-mă de limba mea! Şi până acum în fiecare zi cad printr-însa Şi păcătuiesc.

6. Un frate i-a zis lui avva Sisoe: cum de nu mă părăsesc patimile? I-a răspuns lui bătrânul: vasele lor înlăuntru tău sunt. Dă-le lor arvună şi se duc.

7. Şedea odată avva Sisoe în muntele lui avva Antonie singur. Şi zăbovind slujitorul lui să vină la dânsul, timp de zece luni nu a văzut om. Umblând prin munte, a găsit un faranit, care vâna dobitoace sălbatice. Şi i-a zis lui bătrânul: de unde vii şi câtă vreme ai aici? Iar el a zis: cu adevărat, avvo, am unsprezece luni în muntele acesta şi nu am văzut om decât pe tine. Şi auzind bătrânul aceasta, intrând în chilia lui, se bătea pe sine, zicând: iată, Sisoe, ai socotit că ai făcut ceva şi nici ca mireanul acesta n-ai făcut!

8. S-a făcut pomană în muntele lui avva Antonie şi s-a aflat acolo un vas cu vin. Şi luând unul din bătrâni un văscior şi un pahar l-a dus la avva Sisoe şi i-a dat lui şi a băut. Ase menea şi al doilea şi a primit. Apoi i-a dat lui şi al treilea şi nu l-a luat, zicând: încetează, frate, au nu ştii că este de la satana!

9. A venit cineva din fraţi la avva Sisoe în muntele lui avva Antonie. Şi vorbind ei, l-a întrebat avva Sisoe: nu am ajuns la măsurile lui avva Antonie, părinte? Şi i-a zis lui bătrânul: de aş fi avut unul din cugetele lui avva Antonie, m-aş fi făcut tot ca focul; însă ştiu un om care cu osteneală poate să poarte cugetul său.

10. A venit odată unul din tebei la avva Sisoe, vrând să se facă călugăr. Şi l-a întrebat bătrânul, dacă are pe cineva în lume. Iar el a zis: am un fiu. Şi i-a zis lui bătrânul: du-te, aruncă-l în râu şi atunci te faci călugăr! Deci, după ce s-a dus să-l arunce, a trimis bătrânul pe un frate zicându-i să-l oprească. De aceea, când l-a ridicat să-l arunce, i-a zis fratele: încetează, ce faci? Iar el i-a zis: avva mi-a zis să-l arunc. I-a zis fratele: a mai zis să nu-l arunci. Şi lăsându-l a venit la bătrânul şi s-a făcut preaiscusit călugăr pentru ascultarea lui.

11. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: oare aşa alunga satana pe cei vechi? I-a răspuns lui bătrânul: acum şi mai mult, căci vremea lui s-a apropiat şi se tulbură.

12. A fost odată ispitit Avraam, ucenicul lui avva Sisoe de un drac. Şi a văzut bătrânul că a căzut. Dar sculându-se, şi-a întins mâinile la cer, zicând: Dumnezeule, voieşti, nu voieti, nu Te voi lăsa de nu-l vei tămădui. Şi îndată s-a tămăduit ucenicul.

13. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: mă văd pe mine că aducerea aminte a lui Dumnezeu petrece cu mine. I-a zis lui bătrânul: nu este mare lucru să fie cugetul cu Dumnezeu, ci mare este să te vezi pe tine sub toată zidirea. Că aceasta împreună cu osteneala trupească, povăţuieşte la chipul smeritei cugetări.

14. Se spunea despre avva Sisoe, că atunci când era să se săvârşească, şezând părinţii lângă dânsul, a strălucit faţa lui ca soarele. Şi le-a zis lor: iată avva Antonie a venit! Şi după puţin, a zis: iată ceata proorocilor a venit! Şi iarăşi faţa lui, mai mult a strălucit. Şi a zis: iată ceata apostolilor a venit. Şi s-a îndoit faţa lui iarăşi. Şi se părea, ca şi cum el ar fi vorbit cu cineva şi s-au rugat bătrânii de el zicând: cu cine vorbeşti, părinte? Iar el a zis: iată îngerii au venit să mă ia şi mă rog să fiu lăsat să mă pocăiesc puţin. Şi i-au zis lui bătrânii: nu ai trebuinţă să te pocăieşti, părinte. Şi le-a zis lor bătrânul: cu adevărat, nu mă ştiu pe mine să fi pus început. Atunci au cunoscut toţi că este desăvârşit. Şi iarăşi, de năprasnă s-a făcut faţa lui ca soarele şi s-au temut toţi. El le-a zis lor: vedeţi, Domnul a venit. Iar Domnul a zis: aduceţi-mi pe vasul pustiului! Şi îndată şi-a dat duhul. Şi s-a făcut ca un fulger şi s-a umplut toată casa (locul) de bună mireasmă.

15. A venit avva Adelfie, episcopul Nilupolei la avva Sisoe în muntele lui avva Antonie. Şi când vrea să iasă, mai înainte de a călători ei, i-a făcut să guste de dimineaţă, (că era post). Şi cum a pus masa, iată nişte fraţi au bătut la uşă. Şi a zis avva Sisoe ucenicului său: dă-le puţină athiră (fiertură), că sunt osteniţi. I-a zis lui avva Adelfie: lasă-i acum să nu spună că avva Sisoe mănâncă de dimineaţă. Şi a luat aminte la dânsul bătrânul şi a zis fratelui: du-te, dă-le lor. Iar dacă au văzut athira, au zis: nu cumva aveţi oaspeţi? Şi le-a zis lor fratele: avem. Deci au început a se mâhni şi au zis: Dumnezeu să vă ierte pe voi, că pe bătrânul l-aţi lăsat să mănânce acum. Au nu ştiţi că multe zile are să se chinuiască? Şi i-a auzit pe ei episcopul. Atunci a făcut metanie bătrânului, zicând: iartă-mă, avvo, că un lucru omenesc am gândit, dar tu lucrul lui Dumnezeu ai făcut. Şi i-a zis avva Sisoe: dacă nu Dumnezeu îl va slăvi pe om, slava oamenilor nu este nimic.

16. Au venit alţii la avva Sisoe să audă de la dânsul vreun cuvânt. Şi nimic nu le-a grăit lor, ci tot timpul zicea: iertaţi-mă! Dar văzându-i coşniţele i-au zis lui Avraam, ucenicul lui: ce faceţi cu coşniţele acestea? Iar el a zis: încoace şi încolo le cheltuim. Şi auzind bătrânul, a zis: şi Sisoe încoace şi încolo mănâncă. Iar ei auzind, foarte s-au folosit şi s-au dus cu bucurie, zidindu-se de smerenia lui.

17. A întrebat avva Amon al Raitului pe avva Sisoe: când citesc Sfânta Scriptură, voieşte sufletul meu să alcătuiască cuvânt să am spre întrebare. I-a zis lui bătrânul: nu este trebuinţă, ci mai vârtos din curăţenia minţii câştigă-ţi ţie a fi fără de grijă şi a vorbi.

18. A mers odată un mirean la avva Sisoe în muntele lui avva Antonie, având cu sine şi pe fiul său. Şi pe cale s-a întâmplat de a murit fiul şi nu s-a tulburat, ci l-a dus cu credinţă la bătrânul. Şi a căzut cu fiul său, ca şi când ar fi făcut metanie ca să fie blagoslovit de bătrânul şi sculându-se tatăl, a lăsat copilul la picioarele bătrânului şi a ieşit din chilie afară. Iar bătrânul socotind că metanie îi face, i-a zis lui: scoală şi ieşi afară! (Căci nu ştia că a murit). Şi îndată s-a sculat copilul şi a ieşit. Şi văzându-l tatăl lui, s-a înspăimântat şi intrând s-a închinat bătrânului şi i-a vestit lucrul. Auzind bătrânul s-a mâhnit, căci nu voia să se întâmple aceasta. Dar i-a poruncit lui ucenicul său, ca nimănui să nu spună până la sfârşitul bătrânului.

19. Trei bătrâni au venit la avva Sisoe, auzind cele despre dânsul. Şi i-a zis lui cel dintâi: părinte, cum pot să mă mântuiesc de râul cel de foc? Iar el nu i-a răspuns. I-a zis cel de al doilea: părinte, cum pot să mă mântuiesc de scrâşnirea dinţilor şi de viermele cel neadormit? Apoi cel de treilea: părinte, ce voi face, că aducerea aminte a întunericului celui mai dinafară mă omoară? Şi răspunzând bătrânul, le-a zis: eu de nici una din acestea nu-mi aduc aminte, căci milostiv fiind Dumnezeu, nădăjduiesc că va face cu mine milă. Şi auzind cuvântul acesta bătrânii s-au dus mâhniţi. Dar nevrând bătrânul să-i lase să se ducă mâhniţi, întorcându-i, le-a zis: fericiţi sunteţi, fraţilor, căci v-am râvnit vouă. Că cel dintâi dintre voi a zis despre râul de foc, cel de al doilea despre tartar şi cel de al treilea despre întuneric. Deci, dacă acest fel de aducere aminte vă stăpâneşte mintea cu neputinţă este ca voi să mai greşiţi. Dar ce voi face eu, cel împietrit cu inima, nefiind slobod să ştiu, că deşi este chin pentru oameni, totuşi în tot ceasul păcătuiesc? Şi făcându-i metanie, i-au zis: precum am auzit, aşa am văzut (Ps. 47, 7).

20. Întrebat-au unii pe avva Sisoe, zicând: de va cădea vreun frate, n-are trebuinţă să se pocăiască un an? Iar el a răspuns: aspru este cuvântul. Iarăşi au întrebat: dar şase luni? Şi iarăşi a zis: mult este. lar ei au zis: dar până la patruzeci de zile? Şi a răspuns: mult este. I-au zis atunci: deci de va cădea fratele şi va afla îndată că se face pomană, intra-va şi el acolo? Le-a zis lor bătrânul: nu, ci are trebuinţă să se pocăiască câteva zile. Căci cred lui Dumnezeu, că din tot sufletul dacă se va pocăi unul ca acesta şi în trei zile îl primeşte pe dânsul Dumnezeu.

21. Venind odată avva Sisoe la locul ce se cheamă Clisma, au mers la dânsul nişte mireni să-I vadă. Şi multe grăind ei, nu le-a răspuns lor cuvânt. La urmă unul dintr- înşii a zis: de ce-l supăraţi pe bătrân? Nu mănâncă şi pentru aceasta nu poate a grăi. A răspuns bătrânul: când am trebuinţă, mănânc.

22. A întrebat avva Iosif pe avva Sisoe, zicând: în câţi ani trebuie omul să-şi taie patimile? I-a zis lui bătrânul: anii voieşti să-i ştii? Zis-a avva Iosif: da! Deci a zis bătrânul: în orice ceas vine patima, îndată tai-o.

23. Un frate I-a întrebat pe avva Sisoe cel al Pietrei, despre petrecere. Şi i-a zis lui bătrânul: a zis Daniil: pâinea doririlor nu am mâncat (Daniil 10, 3).

24. Se spunea despre avva Sisoe, că şezând în chilie totdeauna încuia uşa.

25. Au venit odată nişte arieni la avva Sisoe, în muntele lui avva Antonie şi au început a-i cleveti pe dreptmăritori. Iar bătrânul nu le-a răspuns nimic. Şi chemându-şi ucenicul i-a zis: Avraame, adu-mi cartea Sfântului Atanasie şi citeşte. Şi făcând ei. s-a aflat eresul lor. Şi i-a slobozit cu pace.

26. A venit odată avva Ammun de la Rait la Clisma să se întâlnească cu avva Sisoe. Şi văzându-l necăjit, căci a lăsat pustia, i-a zis: ce te necăjeşti, avvo, căci ce mai puteai să faci de acum în pustie, după ce ai îmbătrânit aşa? Iar bătrânul s-a uitat la dânsul cu asprime, zicând: ce-mi spui, Ammune, dar nu-mi era destulă numai slobozenia gândului meu în pustie?

27. Şedea odată avva Sisoe în chilia sa. Şi bătând în uşă ucenicul lui, a strigat la dânsul bătrânul, zicând: fugi, Avraame, nu intra, că acum nu au vreme cele de aici!

28. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: cum ai lăsat Schitul, fiind cu avva Or şi ai venit de ai şezut aici? Şi i-a răspuns bătrânul: când a început a se înmulţi Schitul, auzind eu că a adormit avva Antonie, m-am sculat şi am venit aici în munte; şi găsind cele de aici cu linişte, am şezut puţină vreme. I-a zis lui fratele: câtă vreme ai aici? I-a răspuns bătrânul: şaptezeci şi doi de ani.

29. Zis-a avva Sisoe: când va fi vreun om care poartă grijă de tine, nu trebuie tu să-i porunceşti.

30. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: de vom umbla pe cale şi va rătăci cel ce ne povăţuieşte este trebuinţă să-i zicem ceva? I-a răspuns bătrânul: nu. Deci a zis fratele: dar să-l lăsăm să ne rătăcească? I-a zis bătrânul: dar ce vrei, să iei toiag să-l bati? Eu ştiu fraţi care umblau şi cel ce îi povăţuia a rătăcit noaptea; şi erau doisprezece şi toţi ştiau că se rătăcesc. Şi s-au luptat fiecare să nu spună. Iar după ce s-a făcut ziuă, pricepând cel ce-i conducea că a rătăcit din cale, le-a zis: iertaţi- mă, am rătăcit! Şi au zis toli: şi noi ştiam, dar am tăcut. Iar el auzind, s-a minunat zicând că până la moarte se stăpânesc fraţii să nu grăiască şi l-a slăvit pe Dumnezeu. Iar lungimea căii din care s-au rătăcit, era de douăsprezece mile.

31. Au venit odată saracinii şi i-au dezbrăcat pe bătrân şi pe fratele lui. Şi ieşind ei în pustie ca să găsească ceva de mâncare, a găsit bătrânul baligi de cămilă şi scormonind au găsit în ele grăunţe de orz. Mânca deci un grăunte, iar unul îl punea în mâna lui şi venind fratele I-a găsit pe el mâncând şi i-a zis: aceasta este dragostea, să găseşti mâncare şi singur să mănânci şi să nu mă chemi şi pe mine? Şi i-a zis avva Sisoe: nu ţi-am făcut strâmbătate, frate; iată, partea ta în mâna mea am păstrat-o!

32. Se spunea despre avva Sisoe tebeul că a rămas la Calamona Arsenoitului şi un alt bătrân era bolnav la cealaltă lavră. Şi dacă a auzit s-a mâhnit. Dar fiindcă două zile postea şi era ziua în care nu mânca, când a auzit, şi-a zis: ce voi face? De mă voi duce, nu cumva mă vor sili fraţii să mănânc iar de voi rămâne până mâine, nu cumva se va săvârşi? Însă aceasta voi face: mă duc şi nu mănânc. Şi aşa s-a dus postind, plinind porunca lui Dumnezeu iar petrecerea lui cea pentru Dumnezeu nu a stricat-o.

33. Povestit-a unul din părinţi despre avva Sisoe calamoteanul, că vrând odată să-şi biruiască somnul, s-a spânzurat pe sine de prăpastia Pietrii. Şi venind îngerul l-a dezlegat şi i-a poruncit să nu mai facă aşa, nici pe alţii să nu-i înveţe acest lucru.

34. Întrebat-a unul din părinţi pe avva Sisoe, zicând: de voi şedea în pustie şi va veni vreun barbar vrând să mă omoare şi de voi putea asupra lui, omorî-l-voi pe el? Şi a zis bătrânul: nu, ci lasă-l la Dumnezeu, căci orice fel de ispită va veni omului, omul să zică: pentru păcatele mele s-a întâmplat aceasta. Iar dacă vreun lucru bun se va întâmpla, să zică: din mila lui Dumnezeu este.

35. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe tebeul, zicând: spune-mi vreun cuvânt. Şi i-a răspuns: ce pot să-ţi spun? Căci din Testamentul cel Nou citesc şi la cel Vechi mă întorc.

36. Tot acest frate l-a întrebat pe avva Sisoe, cel al Pietrii, cuvântul cel care l-a zis avva Sisoe tebeul. Şi i-a zis bătrânul: eu în păcat mă culc şi în păcat mă scol.

37. Se spune despre avva Sisoe tebeul, că după ce ieşea de la biserică, îndată se repezea la chilia sa, păşind iute şi asemănându-se cu unul care fugea. Iar unii din cei ce-l vedeau că făcea aceasta, ziceau: drac are. Dar el făcând lucrul lui Dumnezeu, nu lua aminte la cei ce vorbeau despre el.

38. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: ce voi face, avvo, că am căzut? I-a răspuns lui bătrânul: scoală-te iarăşi. Zis-a fratele: m-am sculat şi iarăşi am căzut. Şi a zis bătrânul: scoală-te iarăşi şi iarăşi. Deci a zis fratele: până când? Zis-a bătrânul: până ce vei fi apucat sau în bine, sau în cădere, căci cu ce se află omul, cu aceea se şi duce din lumea aceasta.

39. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: ce voi face, căci mă necăjesc pentru rucodelie, iubind împletitura, dar nu pot să o lucrez. Zis-a bătrânul: avva Sisoe zicea că nu trebuie să lucrăm lucrul care ne odihneşte.

40. Zis-a avva Sisoe: caută-L pe Domnul şi nu căuta unde locuieşte.

41. Zis-a iarăşi: ruşinea şi netemerea, de multe ori aduce păcatul.

42. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: ce voi face? Şi acesta i-a răspuns: lucrul pe care îl cauţi, este tăcerea multă şi smerenia. Căci scris este: fericiţi cei ce rămân întru aceasta; aşa poţi să stai.

43. Zis-a avva Sisoe: fă-te defăimat şi voia ta o leapădă şi te fă fără grijă şi vei avea odihnă.

44. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: ce voi face pentru patimi? Şi i-a răspuns bătrânul: fiecare din noi se ispiteşte de pofta sa .

45. Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: spune-mi vreun cuvânt. Iar el i-a zis: de ce mă sileşti să vorbesc în zadar? Iată, ce vezi, fă.

46. S-a dus odată avva Avraam, ucenicul lui avva Sisoe la ascultare şi câteva zile nu voia să-i slujească altcineva, zicând: oare voi lăsa alt om să-şi facă obicei cu mine, în afară de fratele meu? Şi nu a primit pe nimeni pânâ ce nu a venit ucenicul lui, suferind osteneală.

47. Se spunea despre avva Sisoe, că şezând el, a strigat un glas: o, ticăloşie! Şi a zis lui ucenicul său: ce ai, părinte? I-a zis lui bătrânul: caut un om să vorbesc şi nu găsesc.

48. A ieşit odată avva Sisoe din muntele lui avva Antonie, la muntele cel mai din afară al Tebaidei, locuind acolo. Şi erau acolo meletiani, care locuiau in Calamona Arsenoitului. Unii, auzind că a ieşit la muntele cel mai dinafară, au dorit să-l vadă, dar ziceau: ce vom face, că în munte sunt meletieni? Şi ştim că bâtrânul nu se tulbură de dânşii. Dar noi nu cumva vrând să ne întâlnim cu bătrânul, vom cădea în ispita ereticilor? Şi pentru ca să nu se întâlnească cu ereticii, nu s-au dus să-I vadă pe bătrân.

49. Se spunea despre avva Sisoe că s-a bolnăvit. Şi şezând bătrânii lângă dânsul, a grăit unora. Iar ei l-au întrebat: ce vezi, avvo? Şi le-a zis: văd pe unii că vin la mine şi- i rog să mă lase puţin să mă pocăiesc. I-a zis lui unul din bătrâni: şi de te vor lăsa, de acum poţi să te foloseşti spre pocăinţă? I-a zis lui bătrânul: deşi nu pot face, dar suspin în sufletul meu puţin şi îmi este de ajuns.

50. Se spunea despre avva Sisoe că atunci când a venit la Clisma, s-a îmbolnăvit. Şi şezând el cu ucenicul lui în chilie, bătaie s-a făcut în uşă. Înţelegând bătrânul, a zis lui Avraam, ucenicului său: zi-i celui ce a bătut în uşă: eu Sisoe în munte, eu Sisoe pe harar (aşternut). Iar el auzind, s-a făcut nevăzut.

51. A zis avva Sisoe tebeul, ucenicului său: spune-mi ce vezi la mine şi eu îţi voi spune ce văd la tine. I-a zis lui ucenicul: tu eşti bun la minte, dar aspru puţin. I-a zis bătrânul: tu eşti bun, dar molatic la minte.

52. Se spunea despre avva Sisoe tebeul, că nu mănâncă pâine. Şi la praznicul Paştilor, i-au făcut lui metanie fraţii ca să mănânce cu ei şi răspunzând, le-a zis: una am să fac: sau pâine am să mănânc, sau câte bucate aţi făcut. Iar ei i-au zis: numai pâine să mănânci. Iar el a făcut aşa.

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Sisoe. Şi cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condac, glasul al 4-lea:

Sihăstrind, înger pe pământ te-ai arătat, luminând, cuvioase, gândurile credincioşilor cu dumnezeieştile semne totdeauna. Pentru aceasta, pe tine, Sisoe, cu credinţă te cinstim.

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi