Treptele călugăriei

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Ranguri monahale)
Salt la: navigare, căutare
St Basil Cathedral.jpg
Justinian.jpg

Acest articol sau secțiune necesită să fie extins pentru a descrie un grad mai mare de diversitate liturgică.
Se poate ca în acest moment să prezinte doar o practică a unei Biserici locale
sau tradițiile liturgice bizantină/greacă, rusă/slavă sau românească
.

Și tu poți discuta sau modifica acest articol.


Există trei trepte sau stadii ale călugăriei: rasofor, stavrofor şi schimonah (sau schimonahie). Fiecăreia din aceste trei trepte îi corespunde un stadiu din ce în ce mai mare de asceză. În primele zile ale monahismului exista doar un singur rang: schima mare.

Cuprins

Procesul prin care o persoană devine călugăr sau călugăriţă este în mod voit unul lent, deoarece îmbrăcămintea astfel primită este considerată ca fiind semnul unui angajament pe viaţă pentru Dumnezeu, angajament care nu este uşor de făcut. După terminarea perioadei de noviciat, care precedă depunerea voturilor monahale, pot fi parcurse trei stadii ale vieții în monahism. În Biserica Ortodoxă există un singur fel de îmbrăcăminte pentru monahi (cu unele mici variaţii regionale) care este aceeaşi atât pentru monahi cât şi pentru monahii. Fiecărui nivel succesiv îi corespunde o parte a acestui costum, setul complet fiind purtat doar de cei cu rangul cel mai mare, numit din acest motiv "schima mare" sau "veşmântul mare." Fiecare persoană este liberă să intre în oricare mănăstire doreşte; dar după ce este acceptată de stareţ (sau stareţă) şi îmbracă haina monahală, acea persoană nu se mai poate muta dintr-un loc în altul fără binecuvântarea unui superior ecleziastic.

Cuvântul schima vine din grecescul "σχήμα" (skhēma), care înseamnă formă. Pluralul în greacă este "σχήματα" (skhēmata).

Slujba de intrare în fiecare din aceste ranguri este, de obicei, celebrată de stareţ, dar în unele tradiţii acesta trebuie să fie preot pentru a le putea celebra. În aceste cazuri, dacă el nu a fost încă hirotonit sau dacă mănăstirea este una de maici, un ieromonah va sluji cu această ocazie. Stareţul sau ieromonahul care săvârșesc tunderea trebuie să fie cel puţin în treapta în care se face tunderea. Cu alte cuvinte, doar un ieromonah care a fost tuns în schima mare poate el însuşi să tundă un schimonah. Totuşi, un episcop poate tunde în orice fel de treaptă a monahismului.

Călugării ortodocşi sunt numiţi cu "părinte" chiar dacă nu sunt preoți; dar atunci când discută între ei, monahii se adresează adeseori unul altuia cu "frate." Novicii (începătorii) sunt întotdeauna numiţi "frate." În tradiția greacă, călugării în vârstă sunt numiţi adesea gheronda sau "bătrâni", în semn de respect pentru angajamentul lor și pentru experieța lor duhovnicească. În tradiţia slavă, titlul corespunzător celui de "bătrân" - cel de stareţ - este rezervat de obicei celora care au o viaţă spirituală îmbunătățită şi care sunt sfătuitori duhovnicești ai celorlalţi.

Maicile care au fost tunse ca stavrofore sau schimonahii sunt numite "maică". Pentru novice (surorile de mănăstire) și rasofore se folosește apelativul de "soră". Călugăriţele au acelaşi fel de viaţă ascetică ca și bărbații. Adeseori mai sunt numite monahii (pluralul feminin de la monah), comunitatea lor numindu-se tot mănăstire (în alte limbi europene mănăstirile de femei sunt desemnate cu un termen diferit de cele de bărbaţi).

Călugării care au fost hirotoniţi întru preoţie se numesc ieromonahi (călugăr-preot); călugării care au fost hirotoniţi diaconi se numesc ierodiaconi (călugăr-diacon). Un schimonah care este şi preot se numeşte ieroschimonah. Majoritatea călugărilor nu sunt hirotoniţi; în mod normal, o comunitate va prezenta ierarhului atâţia candidaţi la hirotonie câţi are nevoie pentru viaţa liturgică. Prin canoanele sfinte ale Bisericii Ortodoxe, candidaţii la episcopie trebuie să provină din rândul clerului monahal.

Novicele

Novicele sau fratele începător (în slavonă: послушник, poslushnik, gr. dokismos, lit. "cel sub ascultare") este cel care își dorește să intre în mănăstire și se așază în acest scop la o mănăstire. După ce sosește în mănăstire și stă cel mult trei zile ca oaspete, stareţul sau stareţa îi pot da aspirantului (aspirantei) binecuvântarea pentru începerea noviciatului. Nu există o slujbă aparte pentru îmbrăcarea unui novice în haina monahală, ci pur şi simplu el sau ea primesc permisiunea de a îmbrăca uniforma de novice (haine negre). În tradiția ascetică răsăriteană, novicii pot îmbrăca sau nu sutana neagră sau anteriul (în greacă: anterion, eisorasson; în slavonă: podriasnik), un veșmânt negru strâns pe corp pe care călugării îl poartă pe sub rasă. În funcţie de tradiţia comunităţii locale şi de dispoziţiile stareţului, ei primesc scufia sau fesul (în greacă: skoufos, în slavonă: skufia). Anteriul şi scufia sunt prima parte a veşmintelor monahale ortodoxe. În unele comunităţi, novicii mai poartă brâul lat de piele. Novicele mai primeşte un şirag de mătănii şi este instruit în rugăciunea lui Iisus.

Dacă un frate începător sau soră de mănăstire aleg să părăsească viaţa monahală în perioada noviciatului, o pot face fără nici un fel de urmări. De asemenea, li se poate cere să plece dacă au un comportament care nu corespunde monahismului sau dacă starețul (stareța) ajunge la concluzia că nu este potrivit pentru viaţa ascetică, că nu are chemare pentru călugărie. Atunci când stareţul sau stareţa socotesc că novicele este pregătit, este întrebat dacă dorește să intre în monahism. Unii, din smerenie, aleg să rămână toată viaţa ca frați începători. Intrarea în oricare stadiu al vieţii monahale este voluntară.

Rasoforul

Rasoforul (slavonă: рясофор), lit. "purtătorul de rasă" este prima treaptă a a monahismului propriu-zis. Dacă novicele dorește să devină călugăr, el "îmbracă" uniforma primei trepte a călugăriei printr-o slujbă în timpul căreia este tuns. Deşi în acest moment nu se fac jurăminte, candidatul îşi reafirmă, în mod normal, angajamentul de a persevera în viaţa monahală. Apoi stareţul îl tunde în călugărie prin tăierea a patru şuviţe de păr din patru locuri ale capului, sub formă de cruce. Apoi, cel tuns primeşte sutana de deasupra sau rasa (greacă: rasson, exorasson, sau mandorrason; slavonă: riassa), un veșmânt cu mâneci largi de la numele căreia provine şi numele de rasofor. Cel tuns mai primeşte, de asemenea, şi o camilafcă, o căciulă cilindrică fără boruri, acoperită cu un văl (numit în greacă epanokamelavkion, literal "peste camilafcă"). (Acestea sunt articole separate în tradiţia greacă, dar în cea rusă ele sunt împreună, iar combinaţia lor se numeşte klobuk. În tradiţia românească, se numeşte camilafcă: pentru bărbaţi, combinaţia dintre cele două piese, iar pentru femei, doar un văl lung, purtat peste scufie şi coif). Dacă nu o are deja, proaspătul rasofor mai primeşte şi o curea de piele pe care o poartă în jurul taliei. Hainele sale sunt de obicei negre, ceea ce semnifică faptul că acum el este mort pentru lume, tot acum acesta primind şi un nume nou.

Cu toate că rasoforul nu face jurăminte, el însă este obligat moral să rămână în călugărie pentru restul vieţii lui. Unii rămân rasofori, fără să treacă pe o treaptă mai înaltă a călugăriei.

Stavroforul

Stavrofor (slavonă: крестоносец, krestonosets), lit. "purtător de cruce"— Următoarea treaptă a călugăriei se acordă la câţiva ani după tunderea ca rasofor, atunci când stareţul (stareța) crede că respectivul rasofor sau rasoforă a ajuns la nivelul de disciplină, devotament şi smerenie potrivite pentru intrarea în această treaptă. Stavroforia mai este cunoscută şi sub numele de schima mică şi este considerată ca un fel de "logodnă", o stare pregătitoare pentru schima mare. La această trecere, călugărul depune voturile de statornicie în mănăstire, de feciorie sau castitate, ascultare și sărăcie. În acest moment el este tuns şi primeşte veşmintele caracteristice schimei mici, care constau din paraman (gr. paramandyas, slavonă: paraman), un pătrat de pânză purtat pe spate brodat cu uneltele patimilor şi prins cu şnururi de o cruce de lemn purtată în zona inimii și care simbolizează jugul lui Hristos. Din cauza acesteia, călugărul este numit acum stavrofor sau purtător de cruce. Călugărul mai primeşte o cruce de mână din lemn ("crucea de călugărie"), pe care trebuie să o păstreze în colțul cu icoane şi o lumânare din ceară de albine care simbolizează privegherea monahului care se jertfește pe el însuşi lui Dumnezeu. La adormirea sa, monahul va fi înmormântat ţinând crucea de călugărie, iar lumânarea va arde din nou la înmormântarea sa. În tradiţia slavă, stavroforul mai primeşte şi mantia călugărească. Rasa îmbrăcată de stavrofor este mai amplă decât cea purtată de rasofor.

După slujbă, stavroforul proaspăt tuns rămâne să privegheze în biserică încă cinci zile, fiind scutit de orice fel de muncă în afară de citirile din cărţile sfinte. Stareţul mărește pravila de rugăciune a stavroforului, îi permite o asceză personală mai strictă şi îi crește responsabilităţile.

Schima mare

Schima mare (greacă: megaloschemos, slavonă: Схима, schima) — Călugării care au ajuns la un nivel înalt de îmbunătăţire spirituală pot fi primiți în ultima treaptă a monahismului, numită schima mare sau "marele chip îngeresc". Tunderea întru schimonah sau schimonahie urmează acelaşi tipic ca şi tunderea stavroforului, fiind făcute aceleaşi legăminte, iar candidatul este tuns în mod similar și i se schimbă din nou numele. Pe lângă veşmintele purtate de un stavrofor, candidatul primeşte analavul, veşmântul monahal specific schimei mari. Din acest motiv, analavul însuşi este adesea numit "schima mare". Acest veşmânt acoperă umerii şi cade în faţă şi în spate, cu porţiunea din faţă ceva mai lungă şi brodată cu uneltele Patimilor Mântuitorului şi cu Trisaghionul. Varianta greacă a analavului nu are glugă, pe când cea slavă are glugă şi două aripi pe umeri, astfel încât formează o cruce mare care acoperă umerii călugărului, pieptul şi spatele lui. Un alt însemn pe care îl primeşte candidatul la schima mare este polistavrionul (lit. "multe cruci"), un şnur cu multe cruci mici împletite în el. Polistavrion-ul formează un jug în jurul călugărului şi ţine analavul în loc, reamintindu-i monahului că este dăruit lui Hristos şi că mâinile lui nu mai sunt potrivite pentru activităţi lumeşti, că el trebuie să lucreze doar pentru Împărăţia Cerurilor. În tradiția greacă, acum se acordă şi mantia. Mantia schimei mari este mai largă decât cea a stavroforului, iar dacă el poartă klobuk, acesta are o formă diferită, de degetar, numită culion, iar vălul este de obicei brodat cu cruci.

De asemenea, schimonahul trebuie să rămână câteva zile să privegheze în biserică. În a opta zi după tundere, se face o slujbă specială numită "scoaterea culionului."

În unele tradiţii monahale, schima mare se acordă doar călugărilor şi maicilor aflați pe patul de moarte, în timp ce în alte tradiţii se acordă după minim 25 de ani de călugărie.

Dacăcel care primește schima mare este și cleric, apelativul corespunzător va încorpora particula "schi-" sau "schim-". De exemplu, un ieromonah cu schima mare este numit ieroschimonah, arhimandritul devine schimarhimandrit, egumenul - schimegumen, etc. În tradiţia rusă, în aceste cazuri, în aceste cazuri particula "schim-" este abreviată, de obicei, la "схи" (schi), iar titlurile corespunzătoare devin схимонах, иеросхимонах, схиархимандрит, схиигумен.

Rangurile monahale ortodoxe copte

În Biserica Ortodoxă Coptă din Alexandria există doar două trepte ale călugăriei, unul echivalent rasoforului combinat cu stavroforul şi schima mare. Cele două slujbe pentru rasofor şi stavrofor sunt săvârșite una după cealaltă, ca o singură slujbă, și foarte rar se fac în zilele noastre la câţiva ani distanţă. Când cele două slujbe sunt separate, veșmintele care se dau prima dată nu se mai dau şi la a doua slujbă.

Cât priveşte schima mare, care este simbolizată de o funie de piele răsucită şi care are între cinci şi şapte cruciuliţe în lungime, purtată în jurul gâtului, cu o parte în faţă şi celălalt capăt pe spate; aceasta este acordată de obicei episcopilor, fie odată cu slujba de hirotonie, fie la scurt timp după, şi este acordată, de asemenea, monahilor care au ajuns foarte îmbunătăţiţi sau pustnicilor, precum şi monahilor, ieromonahilor şi stareţilor care sunt călugări de mai mult de 30 de ani şi au trăit o viaţă ascetică exemplară.

Vezi şi

Izvoare

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi