Parabolă

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Parabola (sau pilda) este un instrument literar folosit adesea de Mântuitorul Iisus Hristos în învățăturile Sale.

Termenii grecești parabole (para + ballo = „a pune în paralel, în comparație”) și paroïmia corespund noțiunilor ebraice mâchâl și hîddâ, care au o întindere mai vastă decât o simplă metaforă mai dezvoltată sau o paralelă care evocă viața de zi cu zi pentru a ilustra o învățătură. Într-adevăr, aceste noțiuni desemnează nu doar o comparație dezvoltată, ci în același timp și o enigmă/ghicitoare, adică un comparație alegorizantă, al cărei scop nu este doar acela de a ilustra o învățătură, ci și de a provoca auditoriul la căutarea semnificației ei profunde.

Parabolele sunt niște povestiri plăcute la auz, mai mult sau mai puțin lungi, și care conduc la final la înțelegerea unei învățături principale. Izolate de tot, diferitele părți sau elemente ale povestirii nu au un sens propriu, ci povestirea întreagă conduce pe auditoriu la învățătura de bază a parabolei. Acest punct deosebește parabola de alegorie, pentru că într-o alegorie, contrar parabolelor, diversele detalii au fiecare o semnificație proprie (cum ar fi în Păstorul cel Bun - Ioan 10, 1-5: păstorul, oile, ușa, staulul, lupul).

Spre deosebire de evangheliştii sinoptici, evanghelistul Ioan preferă să folosească pentru parabole termenul grec paroïmia („pildă”), pe care îl pune în opoziție cu parrhisia (”vorbire liberă pe față”), dând astfel „pildelor” un înțeles mai enigmatic decât „parabolelor”: „Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl.” (Ioan 16, 25). De altfel, unele din parabolele din Evanghelia după Ioan se apropie de alegorie, prin conținutul și exprimarea lor (apa vieții, via cea adevărată, bunul păstor).

Parabolele lui Iisus

După evanghelistul Matei (13, 10-17), când vorbea în parabole, Iisus nu se aștepta ca mulțimile să înțeleagă întotdeauna și pe deplin sensul spuselor Sale. Aceasta însă nu însemna că Iisus nu vroia ca mulțimile să înțeleagă învățăturile Sale, ci mai degrabă că El dorea ca oamenii să caute, să facă un efort personal pentru a înțelege spusele Sale.

Acest mod de a învăța prin parabole era deja curent în Vechiul Testament, așa încât vorbirea/învățarea în/prin parabole a Domnului Iisus Hristos nu era ceva nou pentru auditoriul său, ci mai degrabă o continuare firească.

Parabolele lui Iisus se găsesc în cele trei evanghelii sinoptice şi formează o parte esenţială a învăţăturii Sale. Aceste parabole, în aparenţă destul de simple, de multe ori cu exemplificări prin imagini literare, transmit fiecare câte un mesaj care este profund şi important pentru învăţătura Sa. Această învăţătură - cheia creştinismului - continuă să fie transmisă de către Biserica Ortodoxă prin intermediul serviciilor liturgice, în care adesea o parabolă este „lecţia” zilei.

În timpul Triodului, parabolele încep cu pilda Vameşului şi a Fariseului, continuând cu pildele Fiului Risipitor şi a Înfricoşatei Judecăţi. În restul anului, Sfintele Liturghii includ diferite parabole, ca cea a „semănătorului şi a seminţei”, a „bobului de muştar”, a „viei şi a lucrătorilor”, a „bunului samaritean” şi multe altele.

Surse

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi