Evanghelii sinoptice
Evanghelii sinoptice sunt numite primele trei evanghelii din Noul Testament: Matei, Marcu și Luca. Ele sunt numite „sinoptice” (gr. synopsis - συν, „împreună”, and όψις, „a vedea”: acțiunea de a vedea lucrurile puse împreună) pentru că au planuri asemănătoare, ordine a evenimentelor asemănătoare, parabole asemănătoare, ceea ce le face să poată fi privite în paralel - în mod concret în lucrări care se numesc Sinopse -, pentru a se vedea asemănările și deosebirile dintre ele. Ioan, pe de altă parte, în evanghelia sa, se exprimă într-un stil diferit și relatează aceleași evenimente cu totul alt mod, contrastant cu evangheliile sinoptice.
În mod tradițional, evangheliile sinoptice sunt datate ca fiind scrise înainte de epistolele sfântului apostol Pavel și înainte de Evanghelia după Ioan.
Paralelele dintre primele trei Evanghelii sunt atât de grăitoare, încât mulți învățați au investigat relația dintre ele. Pentru a le putea studia mai atent, teologul german J.J. Griesbach a aranjat aceste trei Evanghelii într-un tabel pe trei coloane, numit sinopsă (1776). Ca rezultat, Evangheliile celor trei, Matei, Marcu și Luca, au fost ajuns să fie cunoscute sub denumirea de Evanghelii sinoptice, iar problema motivelor asemănărilor și diferențelor dintre ele, precum și a relațiilor dintre aceste Evanghelii în general, este cunoscută ca „problema sinoptică”.
Problema sinoptică
Deja în secolul al IV-lea, istoricul și teologul Eusebiu de Cezareea first devised a method for theologians to find parallel texts in the three gospels that were "seen together with the same eyes." În secolul al V-lea, Augustin de Hipona proposed the view that Mark drew upon Matthew for his gospel and then Luke used both Matthew and Mark as sources.
Dar problema sinoptică începe să fie studiată mai în detaliu începând cu secolul al XVIII-lea de către bibliștii moderni. Ei au observat mari similitudini între evangheliile numite sinoptice.
De pildă, în evanghelia după Marcu (care are 661 versete), cu excepția a 30 de versete, toate celelalte se regăsesc, ușor modificate, în evangheliile după Matei și după Luca. Sau în evanghelia după Matei, materialul care este propriu doar ei reprezintă o șesime din evanghelie, iar cu Luca Matei are în comun aproximativ 240 de versete. La rândul ei, în evanghelia după Luca, materialul pe care ea îl are propriu doar ei reprezintă un sfert din evanghelie.
În consecință:
- Total de versete:
- Marcu = 661
- Matei = 1.068
- Luca = 1.149
- Material comun:
- la toți trei sinopticii = aprox. 440 versete
- numai Marcu și Luca = aprox. 70 versete
- numai Marcu și Matei = aprox. 150 versete
- numai Matei și Luca = aprox. 240 versete
- Material specific unei singure evanghelii:
- numai la Marcu = aprox. 30 versete
- numai la Matei = aprox. 180 versete
- numai la Luca = aprox. 290 versete
Deși mai multe soluții s-au propus pentru a rezolva această problemă, oamenii de știință au adoptat în general următoarea soluție ca cea mai probabilă:
Sursele evanghelistului Marcu:
- Cuvinte ale lui Iisus (gr. Λόγια του Ιησού)[1] sau sursa numită "Q" (?) [2]
- tradiție (Apostolul Petru)
Sursele evanghelistului Matei:
- Marcu
- Cuvinte ale lui Iisus (sursa Q)
- tradiție - sursă specială (M) [3]
Sursele evanghelistului Luca:
- Marcu
- Cuvinte ale lui Isus (sursa Q)
- tradiție - sursă specială (L) [4]
În consecință, litera M și litera L indică sursele specifice pentru Matei și Luca, respectiv, și să explice diferențele constatate în texte sunt surse, fie orale sau scrise. În cazul lui Luca, unitatea internă a materialului întărește opinia că este mai degrabă un material scris.
Au fost propuse multe soluții la problema sinoptică, dar părerea dominantă este că Marcu a scris prima Evanghelie, din care Matei și Luca au împrumutat pasaje, atât din aceasta, cât și din alte surse pierdute, numite Q. Acest punct de vedere este cunoscut drept ipoteza „două surse”. Ipoteza „patru surse” include și alte două surse (M și L).
O altă teorie care se referă la problema sinoptică este ipoteza Farrer. Această teorie susține prioritatea lui Marcu (acesta a scris primul) și se lipsește de nevoia unui document teoretic Q. Austin Farrer a susținut că Luca a folosit Evanghelia lui Matei drept sursă, la fel ca și Marcu, explicând similitudinile dintre ele fără a fi nevoie să se refere la un document ipotetic.
Surse
Legături externe
- Gospels from The Orthodox Faith by Fr. Thomas Hopko (OCA)
- "Whatever He Hears He Will Speak" by the Very Rev. John Breck (OCA)
Bibliografie
- Ιωαννίδη Β., Εισαγωγή εις την Καινήν Διαθήκην, 1960
- Αγουρίδη Σ., Εισαγωγή εις την Καινήν Διαθήκην, Γρηγόρη, 1991
- Παναγόπουλου Ι., Εισαγωγή στην Καινή Διαθήκη, Ακρίτας, 1993
- Raymond Brown, An Introduction to the New Testament, Doubleday, 1997
- Καραββιδόπουλου Ι., Εισαγωγή στην Καινή Διαθήκη, Πουρναρά, 1998
- L.D.Reynolds & N.G.Wilson, Αντιγραφείς και Φιλόλογοι, ΜΙΕΤ, 1981
- Elpidio Mioni, Εισαγωγή στην Ελληνική Παλαιογραφία, ΜΙΕΤ, 1985
- E.G. Turner, Ελληνικοί Πάπυροι, ΜΙΕΤ, 1981
- Kurt Aland, The Problem of the New Testament Canon, Λονδίνο, Mowbray, 1962.
Note
- ↑ Bibliștii consideră ca sigură existența unor colecții a „cuvintelor lui Iisus” precedente evangheliilor.
- ↑ Pentru multi cercetători, interdependența sau a Evangheliei lui Marcu cu sursa Q este încă o pistă în cercetare. Până în prezent, deși au existat diferite opinii cu privire la sursele lui Marcu și Ioan, toate propunerile sunt ipoteze de lucru.
- ↑ Sursa numită cu litera mare M, experții o consideră sursă pentru materialul exclusiv găsit în Evanghelia lui Matei.
- ↑ Sursa numită cu litera mare L, experții o consideră sursă pentru materialul exclusiv găsit în Evanghelia lui Luca.
