Moise

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sfântul prooroc Moise
Acest articol face parte din seria
Vechiul Testament - Septuaginta
Pentateuhul sau "Legea"
Facerea - Ieșirea - Leviticul - Numerii - Deuteronomul
Cărțile istorice
Iosua Navi - Judecători - Rut

I Regi - II Regi - III Regi - IV Regi
I Cronici - II Cronici - I Ezdra - Neemia - Estera

Cărțile poetice
Cărți de înțelepciune
Iov - Cartea Psalmilor - Pildele lui Solomon - Ecclesiastul
Alte cărți
Cântarea Cântărilor - Plângerile profetului Ieremia
Cărțile Profeților
Profeții Mari

Isaia - Ieremia - Iezechiel - Daniel

Profeții Mici, sau "Cei Doisprezece"

Osea - Amos - Miheia - Ioil - Avdie - Iona - Naum
Avacum - Sofonie - Agheu - Zaharia - Maleahi

Cărțile deuterocanonice și „bune de citit”
Tobit - Iudita - Baruh - Epistola lui Ieremia
Cântarea celor trei tineri - III Ezdra - Cartea înțelepciunii lui Solomon
Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
Istoria Susanei
Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel
I Macabei - II Macabei - III Macabei
Rugăciunea regelui Manase
Persoane din Vechiul Testament
Patriarhi: Noe - Avraam - Isaac - Lot
Iacov (Israel) - Iosif - Moise - Aaron
Prooroci și Drepți: Ilie Tesviteanul - Elisei - Iezechia
Isaia - Ieremia - Iezechiel - Daniel
Iona - Osea - David - Solomon
Avacum - Iov - Miheia - Maleahi
Samuel - Zaharia - Agheu
Regi Iuda (după diviziune): Roboam - Abia - Asa- Iosafat
Atalia - Ioram- Ahazia - Ioas- Amația
Ozia - Iotam- Ahaz - Iezechia (Ezechia) - Manase
Amon - Iosia - Ioahaz- Eliachim (Ioiachim)
Ioiachin- Sedechia (Matania)
Regi Israel (după diviziune): Ieroboam I - Nadab - Baeșa
Ela - Zimri - Omri - Ahab - Izabela
Ahazia - Ioram - Iehu - Ioahaz - Ioas - Ieroboam al II-lea
Zaharia - Șalum - Menahem - Pecahia - Pecah - Osea (rege)
Descoperiri arheologice biblice
Editați această casetă

Sfântul și slăvitul prooroc Moise, văzătorul de Dumnezeu, este dătătorul legii celei vechi, și, după tradiție, autorul Pentateuhului (primele cinci cărți ale Sfintei Scripturi). De la Sf. Grigorie al Nissei încoace, viața lui este considerată ca o icoană a vieţii duhovnicești, a înaintării omului spre Dumnezeu. Pomenirea lui se face la 4 septembrie şi în „Duminica strămoşilor”.

Cuprins

Personalitatea lui Moise

Contestată de unii şi revendicată poate prea mult de alţii, personalitatea lui Moise a rămas în istoria biblică drept un nume de referinţă pentru aportul adus la izbăvirea lui Israel, icoana mântuirii lumii. Moise a rămas o personalitate de vocaţie universală "vrednică de respectul tuturor timpurilor", dacă avem în vedere, desigur, influenţa covârşitoare ce o mai are încă asupra întregii lumi, legea divină cu destinaţie permanentă data prin el.

Personalitate marcantă a istoriei omenirii, "mare lider al poporului evreu şi primitorul Legii", Moise este instrumental prin care Dumnezeu i-a scos pe evrei din Egipt.

Moise e un personaj istoric, a cărui personalitate puternică, aspră, se înrudeşte cu cea a unui conducător de popor, laolaltă mistic, legiuitor şi şef războinic. Moise, al cărui nume, Mosis, este mai degrabă egiptean, a fost crescut, educat, instruit la curtea faraonului Egiptului.

Etimologia numelui

Moise profetul, icoană rusească, secolul al XVIII-lea
Moise cu Tablele Legii, sculptură din sec. XII de la Catedrala din Noyon, Franţa. Metropolitan Museum of Art, New York City

Chiar dacă etimologia numelui, după unii învăţaţi (cum am văzut puţin mai sus), ar fi de origine egipteană, semnificând cel născut, prin analogie cu unele nume egiptene teofore, ca Thoutmes sau Ramses etc., el rămâne totuşi în exclusivitate al israeliţilor, atât ca origine cât şi ca destin. Conform cărţii Ieşirea, atribuită lui Moise însuşi, numele acestui personaj ar avea o etimologie populară ebraică, însemnând „tras în sus” sau „scos din (apă)” – conform textului biblic de la Ieşire 2, 10.

Iosif Flavius deriva acest nume de la cuvântul coptic mo = apă şi sese = mântuit. Este sigur că această formă ebraizată a numelui egiptean şi forma primitivă egipteană a lui, după părerea majorităţii învăţaţilor, este Mesu, care adesea se întâlneşte pe monumentele egiptene şi de scriitori greci se redă ca Mosis. Traducătorii alexandrini, evident, s-au ţinut de derivaţiunea lui Flaviu şi redau acest nume Moisis. Poate că regina, în darea acestui nume copilului a avut în vedere să cinstească amintirea tatălui ei în numele căruia Totmes sau după transcrierea grecească Totmosis se aude numele Moise.

Viaţa

Moise provenea din seminţia lui Levi: "Şi iată numele fiilor lui Levi după neamurile lor; … Amram a luat-o de fremeie pe Iochebed, fata unchiului său, iar aceasta i-a născut pe Aaron şi pe Moise, precum şi pe Miriam, sora lor" (Ieşire 6, 16 şi 20). Tribul lui Levi se remarca drept cel mai talentat şi admirabil ataşat la cultura egipteană, dar păstrând ca într-un sicriu viu, tradiţiile părinţilor, credinţa strămoşilor şi aşezămintele lor.

Cunoaştem naşterea lui Moise şi cum l-a izbăvit mâna lui Dumnezeu, ajungând ca fiu al fetei lui Faraon. Trebuie precizat că originea evreiască a lui Moise era cunoscută atât lui însuşi cât şi egiptenilor. De la palatul regal i se îngăduie să plece să-şi viziteze rudele, iar acestea pot veni să-l vadă la palat. Contactul cu familia sa a fost important în cea mai mare măsură şi anume din punct de vedere al convingerilor sale religioase şi al simpatizării cu conaţionalii săi.

Iosif Flavius istoriseşte că Moise era de o frumuseţe rară şi cu o minte ageră, încât fata lui Faraon se şi gândea că va fi urmaş la tron. Într-una din zile îşi prezentă odorul său lui Faraon în braţe cu o mică cuvântare, atrăgând atenţia asupra frumuseţii mai mult decât omeneşti, având un spirit înalt şi nobil. Faraon îşi scoase coroana regală şi o puse pe capul lui Moise. Speriat, copilul se smulse din mâinile lui, puse coroana jos, se urcă cu picioarele pe ea şi încerca să stea pe ea. Se întâmplă să fie de faţă şi un scriitor sacru, care, cu câtva timp înainte de naşterea lui Moise prezisese că trebuie să se nască un copil de evreu, care va sfărâma puterea Egiptului şi văzând ce a făcut acest copil, strigă cu glas mare şi spuse: Iată, o rege, acel copil, pe care zeii ne-au poruncit să-l omorâm pentru propria noastră siguranţă. Priveşte, cum adevereşte el proorocia; el răstoarnă supremaţia ta şi calcă în picioare coroana ta. Ucide-l dar! Şi să înceteze egiptenii de a mai fi chinuiţi de frică, iar evreii să înceteze de a se mai trufi cu nădejdile lor. Principesa, auzind cuvântarea asta, se repezi la copil şi apucându-l, fugi cu el afară. Regele nu voi să urmeze sfatul scriitorului şi, astfel, Moise scăpă şi de această a doua primejdie.

Ca şi copil, tânăr şi apoi matur, Moise era de statură înaltă, foarte inteligent, puternic şi capabil pentru cea mai grea lucrare.

Pe lângă zecile de caractere şi grupe de semne ale scrierii egiptene, Moise învaţă cu uşurinţă cele douăzeci de litere ale alfabetului liniar protocanaanit.

Odată ajuns la maturitate, bucurându-se de multe privilegii la curte, Moise este privit cu suspiciune, ură, îndoială şi invidie. De aceea se gândeşte la două alternative:

  • să intre în viaţa administrativă a Egiptului cu recunoaşterea întâmplătoare sau treptată a idolatriei, ca religie de stat, ceea ce nu putea satisface tendinţele lui:
  • să îmbrăţişeze cariera militară.

Într-adevăr, tradiţia mărturiseşte că Moise a ales cariera militară. Iosif Flaviu istoriseşte că într-o bătălie între Egipt şi Etiopia, Moise a comandat armata egipteană cu mare succes. Peste sute de ani, Sf. Arhidiacon Ştefan îl va caracteriza ca pe bărbatul puternic în cuvânt şi în faptă (F.A. 7, 22). De fapt, aşa se explică şi forţa şi arta militară cu care Moise organizează foarte rapid scoaterea evreilor din Egipt.

Abia după acest război, Moise se află în mare cumpănă: să stea de partea lui Dumnezeu şi a conştiinţei sau contra lor. Pe de o parte se aflau toate ispitele pe care le prezenta lumea şi trupul; comorile Egiptului (Evrei 11, 26), palatul regal, aurul, argintul, plăcerile şi desfătările curţii, ospeţe, vânători, desfătările păcătoase, iar pe de altă parte erau conştiinţa, cinstea, ataşamentul natural şi patriotismul, acea înclinaţie spre viaţa superioară şi nobilă; calea sacrificiului cu toate necazurile şi greutăţile ei.

Decizia lui Moise a fost pusă de Dumnezeu în inima sa, lucru intuit şi explicat cu acurateţe marele Pavel: Prin credinţă Moise, când a crescut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, alegând ca mai bine să îndure laolaltă cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă desfătarea păcatului cea trecătoare, mai mare bogăţie decât comorile Egiptului a socotit el ocara lui Hristos, fiindcă se uita înainte, drept la răsplată (Evrei 11, 24 – 26).

Nu putem înţelege cum s-a răzvrătit Moise împotriva societăţii faraonice vulnerabilă, coruptă, plină de conflicte şi cinism, decât analizând starea socială total defavorabilă în care se aflau evreii. Ei au fost pedepsiţi de patru ori:

  1. au fost făcuţi sclavi (Ieş. 1, 11 - 12);
  2. robia asupra lor a fost înăsprită (Ieş. 1, 13 – 14);
  3. moaşele au primit poruncă să ucidă pruncii născuţi de parte bărbătească ai evreilor (Ieş. 1, 15 – 16);
  4. Faraon a poruncit întregului Egipt să arunce în Nil pe toţi pruncii evrei de parte bărbătească (Ieş. 1, 22).

Starea socială împovărătoare în care se găseau evreii stârneşte compasiunea lui Moise pentru fraţii săi, deşi pe tot parcursul vieţii sale, Moise a împletit armonios mila cu dreptatea. Că Moise a avut un deosebit simţ al dreptăţii ne dăm seama din următoarele patru întâmplări:

  1. Când a ieşit pentru prima dată în public …la fii lui Israel, a văzut muncile lor grele. Tot acum a văzut pe un egiptean bătând pe un israelit… şi l-a ucis pe egiptean ascunzându-l în nisip (Ieş. 2, 11 – 12);
  2. A doua zi a văzut doi israeliţi certându-se, a încercat o reconciliere între ei, dar fără succes (Ieş. 2, 13);
  3. Al treilea act de dreptate săvârşit de Moise a fost împlinit în Madian, când a luat apărarea celor şapte fiice ale preotului Ietro. Acestea vroiau să adape oile tatălui lor, dar erau împiedicate de păstori;
  4. Cel mai important act de dreptate rămâne cel dovedit de Moise prin tot ce a făcut pentru poporul său, pentru care a intervenit de nenumărate ori la Faraon ca să-l elibereze şi pe care l-a condus cu riscul propriei vieţi timp de patruzeci de ani spre pământul Canaanului.

Uciderea egipteanului a ajuns la urechile lui Faraon şi, de teama răzbunării, Moise fuge în ţinutul Madian, unde Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov (Ieş. 3, 6) se descoperă prin rugul aprins care nu se mistuia.

Se căsătoreşte cu Sefora (Ţippora), fiica preotului Ietro. Acest episod este important deoarece descoperim o altă virtute a lui Moise: smerenia. Aaron şi Miriam, fraţii lui Moise, sunt indignaţi şi-l critică pe Moise pentru căsătoria cu o femeie etiopiancă, neagră de culoare; Miriam se umple de lepră, se albeşte, în contrast cu etiopianca neagră. Deşi mustrat, Moise nu ripostează, ci îşi păstrează calmul, se pleacă precum la rugul aprins.

Stă în pribegie, departe de fraţii oropsiţi, timp de patruzeci de ani, nu pentru că se căsătorise şi avea familie, ci pentru faptul că era un bun psiholog şi un mare analist politic şi social: unitatea evreilor nu era bine închegată; trebuia ca exploatarea să devină insuportabilă, pentru ca fiii lui Israel să-l dorească de conducător şi să dorească eliberarea; să vină la conducerea Egiptului alt faraon care să nu cunoască bine pe Moise şi să-l urmărească pentru a-l ucide; în fine Moise să se declare conducător.

Într-adevăr, urmaşul lui Faraon, identificat cu Seti I (1309 – 1290 î. Hr.), s-a dovedit un exagerat doritor de construcţii grandioase, pentru care folosea în exclusivitate mâna de lucru gratuită a supuşilor.

Din Muntele Sinai, Moise este trimis de Dumnezeu să izbăvească poporul evreu din robia egipteană. La început Moise şovăie, dar Dumnezeu îl încredinţează că va fi cu el. Nedumerit, Moise, întreabă cine este cel ce îl trimite, iar Dumnezeu îi dezvăluie numele Său: YAHVE, spunându-i: Eu sunt Cel ce sunt. Moise vrea să se sustragă de la această misiune, dar Dumnezeu, prin folosirea prezentului, arătând tocmai prezenţa Sa în mijlocul poporului ales, îi dă puterea de a săvârşi minuni: preschimbă toiagul în şarpe; îşi acoperă mâna de lepră; preface apa în sânge. Moise tot încearcă să dea înapoi spunând că este gângav şi neîndemânatic la vorbă. Atunci Yahve se mânie: Nu-l ai oare pe Aaron, fratele tău?Ştiu că el vorbeşte cu uşurinţă... el va vorbi poporului în locul tău, ca şi cum ar fi gura ta, iar tu vei grăi din partea Domnului.

A doua zi, în zori, Moise pleacă de la Ietro, luându-şi femeia şi pe cei doi copii. La un popas de noapte, este cuprins de un rău cumplit, care-i pune viaţa în primejdie. Sefora îşi dă seama că e pedepsită de sus, deoarece al doilea fiu al lor n-a fost tăiat împrejur, ceea ce ea face de îndată şi astfel pot să-şi continue cu toţii călătoria.

Imediat ce a ajuns în Egipt, Moise se întâlneşte cu Aaron şi cu bătrânii poporului. Au cerut lui Faraon să lase poporul pentru a aduce jertfă Domnului în pustie. Dispreţuitor, Faraonul refuză sub pretext că evreii caută ocazii de a trândăvi.

Cele zece plăgi abătute asupra Egiptului i-au demonstrat lui Faraon puterea pe care o are Dumnezeul lui Israel atunci când judecă. În ajunul ultimei urgii, omorârea întâilor născuţi, familiile lui Israel trebuiau să junghie un miel fără meteahnă şi să ungă cu sângele lui uşorii uşii şi pragul de sus, aşa ca Dumnezeu să nu-i nimicească pe întâii – născuţi din casele lor: jertfa de Paşti pentru Domnul (Ieş. 12, 27). Ultima pedeapsă a fost atât de cumplită încât Faraon a chemat noaptea pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: Sculaţi-vă şi ieşiţi din mijlocul poporului meu; şi voi şi fiii lui Israel şi duceţi-vă de-I faceţi slujbă Domnului Dumnezeului vostru precum aţi zis. Luaţi-vă şi turmele şi cirezile şi duceţi-vă! Binecuvântaţi-mă şi pe mine! (Ieş. 12, 31-32).

Şi poporul israelit plecă la drum, adunându-se după un plan dinainte pregătit, sub steagurile bătrânilor lor şi concentrându-se împrejurul steagului central, unde se afla sufletul întregii mişcări naţionale: conducătorul şi eliberatorul poporului – Moise.

Faraon s-a răzgândit foarte repede; armata egipteană i-a urmărit pe israeliţi până la Marea Roşie. Israeliţii au trecut de cealaltă parte a mării, în timp ce armata lui Faraon a fost înecată. Trei luni mai târziu, poporul a ajuns la Muntele Sinai.

Timp de patruzeci de ani, poporul ales trece prin multe întâmplări prin pustiul Sinai, fiecare întâmplare avându-şi semnificaţia ei. În tot acest răstimp, Moise a fost preocupat de ducerea la îndeplinire a planului divin. De multe ori Moise s-a întristat, dar tot de atâtea ori s-a rugat lui Yahve pentru iertarea poporului; tot de atâtea ori Moise se arată a fi recunoscător, îndemnându-i pe evrei: Să-I cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preamărit (Ieş. 15, 1).

Nu încape îndoială că Moise a fost o personalitate providenţială. După ce şi –a fixat tabăra la poalele Muntelui Sinai, Moise a urcat pe munte pentru a se întâlni cu Dumnezeu şi pentru a primi condiţiile legământului – Decalogul, Cele Zece Porunci, care vor sta la temelia rolului pe care l-a avut Israel, poporul ales al lui Dumnezeu. Astfel, Moise este cel care le-a comunicat israeliţilor Legea.

Timpul de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi petrecut pe Muntele Sinai, Moise a postit, după care a primit cele două table ale legii scrise pe piatră de degetul lui Dumnezeu. La poalele muntelui, sub conducerea lui Aaron, poporul ales cade în idolatrie, făurindu-şi un viţel de aur. După restaurarea legământului, încălcat aşa de repede, au fost construite lăcaşuri de închinare înaintea Domnului:

  • Cortul Întâlnirii;
  • Chivotul;
  • Uneltele sacre din interiorul cortului.

Am văzut că Moise se roagă pentru iertarea păcatelor poporului, dar de această dată, compasiunea lui faţă de fraţii săi e dusă la extrem: Dacă vrei să le ierţi păcatul, iartă-l; iar de nu, şterge-mă pe mine din cartea Ta, pe care Tu ai scris-o (Ieş. 32, 32).

Cu toată compasiunea, Moise nu-şi ascunde mânia dreaptă faţă de Aaron şi căderea poporului: a aruncat cele două table sfărâmându-le la poalele muntelui, apoi a sfărâmat viţelul de aur, l-a ars în foc, l-a pisat mărunt şi l-a presărat în apă, pe care a dat-o fiilor lui Israel să o bea.

Cât priveşte lucrarea de legiuitor, Moise poate fi urmat de toţi cei care au dat legi popoarelor. Au existat legi sociale şi înainte de Moise, de exemplu Codul lui Hammurabi, împărat al Babilonului în jurul anului 1750 î. Hr., legi asemănătoare celor din Decalog, însă sunt fundamental diferite în special ca reguli de comportare.

Prin urmare, legile date prin Moise nu sunt rezultatul compilaţiei altor coduri de legi mai vechi, ci ele exprimă voinţa divină descoperită pe Muntele Sinai. Moise a făcut tot posibilul ca să-i conştientizeze că, de respectarea sau nerespectarea acestora, depinde viitorul lor şi chiar viaţa. Astfel, Moise a dovedit o fidelitate sublimă în îndeplinirea misiunii şi o solidaritate cu poporul său cum nu s-a mai întâlnit la nici un alt conducător al omenirii.

Prin înţelepciunea sa legiuitoare, el i-a ridicat la treapta de viaţă socială bine organizată politic şi religios, încât poporul ales, sub aspect duhovnicesc a devenit lumină pentru popoarele antice.

Ca personalitate religioasă, Moise a fost slujitorul lui Dumnezeu (Ieş. 14, 31; Num. 12, 7; Evr. 3, 5), aşa după cum Avraam fusese prietenul lui Dumnezeu.

O altă particularitate a caracterului său a fost uimitoarea sa răbdare în cârmuirea poporului, popor care de multe ori era îndărătnic şi nerecunoscător.

Chiar dacă a oscilat de câteva ori, totuşi Moise rămâne unul dintre cei mai credincioşi profeţi ai Vechiului Testament. De aceea Sfântul Apostol Pavel îl dă ca exemplu demn de urmat când scrie Epistola către Evrei: Prin credinţă, Moise ajungând mare, s-a lepădat de a se numi fiul fetei lui Faraon (Evr. 11, 24); Prin credinţă a părăsit el Egiptul, netemându-se de mânia regelui; ca şi cum L-ar fi văzut pe Cel – Nevăzut, a rămas neclintit (Evr. 11, 27).

În viaţa lui de 120 de ani, Moise n-a căutat propria sa înălţare, n-a căutat slava deşartă, pământească (am văzut mai sus că de mic copil calcă în picioare coroana regală a lui Faraon). Renunţă la toate onorurile şi dregătoriile pentru a se dărui slujirii neamului său atât de oropsit. Dă întâietate altuia, el rămânând pe planul al doilea, ajungând la un moment dat chiar să ceară lui Dumnezeu să fie şters din cartea vieţii numai să cruţe poporul.

Măreţia morală a lui Moise reiese şi din modestia sa şi, poate de aceea, urmaşii l-au numit omul lui Dumnezeu (Deut. 33,1); Prooroc ca Moise nu s-a mai ridicat în Israel, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă către faţă (Deut. 34, 10); Alesul lui Dumnezeu (Ps. 103,23); om de omenie care a aflat bunăvoinţă în ochii fiecăruia, cel iubit de Dumnezeu şi de oameni, Moise a cărui amintire e binecuvântată (Is. Sirah 45, 1)

Cu mintea sa a întrecut pe toţi oamenii, iar ca şi comandant de oştire el a avut puţini egali cu sine.

Prin Moise, evreii, bătuţi, alungaţi, ponegriţi, insultaţi, torturaţi, au biruit dăinuind.

Moise a fost mare în toate privinţele. În acelaşi timp rege, legiuitor, arhiereu şi prooroc şi, în tot ce a făcut şi a vorbit el a fost model pentru toţi oamenii.

Proorocul Moise a fost o personalitate complexă: scriitor de excepţie, narator istoric, legiuitor, poet, lider politic şi religios. Faima lui s-a extins până în vremea Noului Testament. Mântuitorl aminteşte de scrierile lui Moise: Despre morţi, că vor învia, n-aţi citit oare în cartea lui Moise? (Mc. 12, 26); şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor după legea lui Moise... (Lc. 2, 22); de aceea va dat Moise tăierea împrejur... (In. 7, 22). În Noul Testament, cei care au stat cu Hristos pe Muntele Taborului la Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos, au fost Moise şi Ilie Tesviteanul, reprezentanţii Legii şi ai proorocilor din Vechiul Testament.

Cel mai mare profet al tuturor timpurilor şi-a împlinit menirea... astfel dispare acela care a făcut dintr-o colonie de sclavi un popor curajos, liber şi mândru, unit cu Dumnezeul său şi ascultând de propria lege.

Ca o concluzie la cele de mai sus desprindem ideea că prin tot ceea ce a făcut şi întreprins Moise pentru poporul său a vrut să-l atenţioneze şi de fapt pe noi toţi să trecem prin viaţă ca printr-o călătorie în care-L avem de ghid pe Dumnezeu. Dacă ni se pare că lipseşte, avem poruncile Decalogului, prin care ajungem la finalul călătoriei, ce nu poate fi altul decât împărăţia veşnică făgăduită fiecăruia, ca altă dată fiilor lui Israel.

Imnografie

Tropar, glasul al 2-lea:

Prăznuind pomenirea proorocului Tău Moise, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

Condac, glasul al 2-lea:

Ceata proorocilor împreună cu Moise şi cu Aaron cu veselie se veseleşte astăzi, căci s-a plinit sfârşitul proorociei lor asupra noastră. Astăzi străluceşte Crucea, prin care ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule. Cu ale lor rugăciuni, miluieşte-ne pe noi.

Bibliografie

1). Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sf. Sinod, Versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001

2). Bondalici, Pr. Ic. Stavr. Dumitru, Enciclopedia marilor personalităţi din Vechiul şi Noul Testament, Ed. Diecezană, Caransebeş, 2005

3). Comte, Fernand, Marile figuri ale Bibliei, traducere de Mihaela Voicu, Ed. Humanitas, 1995

4). Dicţionar Biblic, Ed. Cartea Creştină, Oradea, 1995

5). Enciclopedia Bibliei, Ed. Logos, Cluj, 1996

6). Iorga, Nicolae, Cărţi reprezentative în viaţa omenirii, Ediţie îngrijită, note, comentarii ţi prefaţă de Mihai Gherman, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1991, vol. I

7). Lopuhin, Prof. A. P., Istoria biblică – Vechiul Testament, traducere de Nicodim, Patriarhul României, Ed. Ogorul Domnului, Bucureşti, 1944

8). Simiot, Bernard, Suez – 50 de secole de istorie, traducere din limba franceză şi note de Iulia Giroveanu, Ed. Politică, Bucureşti, 1979

9). Teologie şi Viaţă, Revistă de gândire şi spiritualitate, editată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, nr. 1 – 6, ian. – iun., 1996

10). www.caleasmereniei.ro, articol semnat de James Montgomeri

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi