Lumina Sfântă

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mormântul lui Hristos, din interiorul Catedralei Sfântului Mormânt, din care Patriarhul (sau arhiepiscopul care slujeşte) din Ierusalim iese cu Lumina.

Lumina Sfântă (Greek 'Αγιος Φως, "Lumina Sfântă") este un miracol care se întâmplă în fiecare an în Biserica Sfântului Mormânt în Ierusalim în Sâmbăta Mare, Ziua de dinaintea Sfintelor Paşti. Este considerată de unii oameni ca fiind cea mai lungă minune anuală atestată în lumea creştină, cu toate că evenimentul este documentat consecutiv doar din 1106. În multe ţări ortodoxe din lumea întreagă, acest eveniment este televizat.

Ceremonia începe la amiază când patriarhul Ierusalimului sau alt arhiepiscop ortodox spune rugăciunile cuvenite. Mulţimea adunată acolo cântă apoi "Doamne miluieşte" (Kyrie eleison în greacă) până când Lumina Sfântă coboară şi aprinde o lampă cu ulei de măsline ţinută de patriarh în timp ce el este singur în camera mormântului Mântuitorului. Apoi, patriarhul iese din această cameră, spune rugăciunile şi apoi aprinde 33 sau 12 lumânări pe care le împarte credincioşilor.

De asemenea, focul aprinde spontan alte candele şi lumânări din biserică. Pelerinii povestesc că Focul Sfânt nu arde părul, feţele etc. în primele 33 de minute după ce este aprins. Înainte de a intra în Mormântul Domnului, patriarhul sau arhiepiscopul slujitor este inspectat de autorităţile Israelului care probează astfel că el nu are mijloacele tehnice necesare pentru aprinderea focului. Mai demult, această investigaţie o făceau soldaţii turci.

Prima dată, Lumina Sfântă a fost menţionată într-un document din secolul IV. O descriere detaliată a miracolului este inclusă în jurnalul de călătorie al egumenului rus Daniel, care a fost prezent la slujba din 1106. Daniel menţionează o incandescenţă albastră care coboară din dom către edicula unde patriarhul aşteaptă lumina. Există persoane care pretind că au văzut această incandescenţă şi în timpurile moderne.

De-a lungul multor secole de apariţie a acestei minuni, se spune că Lumina Sfântă a coborât în câteva alte ocazii, de obicei când clerul heterodox încerca să-l obţină. În concordanţă cu tradiţia, în 1099, de exemplu, eşecul cruciaţilor de a face să coboare focul a dus la revolte de stradă în Ierusalim. Se spune că în 1579, patriarhul armean s-a rugat zi şi noapte pentru a face Lumina Sfântă să coboare, dar, miraculos, Lumina a ţâşnit dintr-o coloană de lângă intrare şi a aprins candela ţinută de patriarhul ortodox care stătea alături. După intrarea în biserică, mulţi creştini ortodocşi cinstesc această coloană, care poartă semne şi o crăpătură largă atribuită trecerii prin ea a fulgerului Focului Sfânt.

Critici

Scepticii[1] pun la îndoială validitatea Luminii Sfinte, făcând observația că pelerinii în general rezistă focului pe aceleași durate foarte scurte de timp care ar fi de așteptat pentru orice foc. Este însă de remarcat că durata în care flacăra nu arde ar fi de 33 de minute[2] (33 fiind și numărul anilor petrecuți de Iisus pe pământ), timp în care unii pelerini își expun pielea, barba sau hainele[3][4] flăcării pe durate de zeci de secunde fără a arata ca ar simți durere și fără ca hainele lor să prezinte vreun semn de arsură, în timp ce expunerea pielii la flacăra unui chibrit pentru câteva secunde provoacă deja o senzație dureroasă de arsură. Mai mult, flacăra are și dimensiuni mult mai mari decât cea creată de un chibrit, ea fiind generată de mănunchiul de 33 de lumânari care ard simultan.

În 1238, Papa Grigore al IX-lea a considerat că Lumina Sfânta ar fi o fraudă.

Cercetătorul ortodox rus Nikolai Uspenski (1837–1889), dr. Aleksandr Musin de la Sorbona și unii ortodocși de rit vechi citează extrase din jurnalele Episcopului Porfirie (Uspenski) (1804-1885) [5], care arată că preoțimea din Ierusalim știa că Lumina Sfântă e frauduloasă.

Porfirie era un arhimandrit ortodox rus și un om de știință trimis în misiune oficială de cercetare bisericească la Ierusalim și în alte locuri (Egipt, Muntele Athos) [6]. În timpul șederii în Ierusalim a fondat misiunea rusească de acolo[7]. Mai târziu, după reîntoarcerea în Imperiul Rus, a fost făcut episcop în dioceza Kievului[8].

Porfirie și-a înregistrat impresiile în jurnalele lui, publicate ca Kniga bytija moego (Cartea ființei mele) în 9 volume din 1894 până în 1901[9]. În primul volum, Porfirie scrie: „Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, și astfel focul sfânt nu este o minune. El însuși mi-a spus despre asta azi”'[10]. Nu se spune cum s-ar putea ca această flacără perpetuă să fie păstrată aprinsă.

Porfirie relatează mai târziu o poveste spusă lui de către un mitropolit din Ierusalim. Conform acesteia, când Pașa Ibrahim al Egiptului a fost acolo a dorit să verifice autenticitatea minunii, deci le-a spus slujitorilor patriarhului să-l lase înăuntru în altar în timpul ritualului. Dacă minunea era autentică, el urma să doneze o sumă mare de bani, dar dacă era o fraudă urma să confiște toți banii dați de pelerini și să dezvăluie frauda în toate ziarele europene.

Delegații - mitropolitul Misaеl al Petrei, mitropolitul Daniel al Nazaretului și Episcopul Dionisie al Filadelfiei - s-au întâlnit să discute propunerea. Misael a admis atunci că aprinde focul de la o lampă de icoană care stă ascunsă în spatele icoanei de marmură a Învierii lui Hristos, înapoia patului mortuar. Astfel, ei au decis să-l implore pe Ibrahim să nu se amestece în treburile religioase și să nu dezvăluie secretele riturilor creștine, pentru că împăratul rus Nicolae ar fi foarte nefericit dacă s-ar întâmpla așa ceva. Pașa Ibrahim a decis atunci să nu insiste asupra chestiunii. Dar din acel moment clerul Mormântului a încetat să creadă în coborârea miraculoasă a Luminii Sfinte.

Porfirie continuă: „... mitropolitul a adăugat că numai de la Dumnezeu însuși așteaptă ei încetarea minciunii (noastre) pioase. După putință, el va calma oamenii care acum cred în minunea focului din Duminica Sfântă. Dar nu putem nici măcar să începem această revoluție în gândire. Am fi dezbinați chiar lângă altarul Mormântului. L-am informat pe patriarhul Athanasius, care trăia atunci în Constantinopol, despre șantajul lui Ibrahim Pașa, dar în scrisoarea noastră către el am scris focul sacru în loc de lumina sfântă. Surprins de această schimbare, binecuvântatul părinte ne-a întrebat: De ce numiți Lumina Sfântă altfel? I-am spus adevărul, dar am adăugat că focul, aprins pe Mormântul Domnului de la lampa ascunsă, este, la urma urmei, un foc sacru, de vreme ce vine dintr-un loc sacru.”ref>Kniga bytija moego, vol. 3, pp. 299-301 [2][3][4])</ref>.

Izvoare şi legături externe

Note

  1. ↑ Secțiune după Wikipedia.
  2. ↑ https://noi.md/md/news_id/21803}
  3. ↑ https://www.youtube.com/watch?v=tiQkHdosCYo
  4. ↑ https://www.youtube.com/watch?v=qLKeutIO7Nc
  5. ↑ http://palomnic.org/sz_sr/personalii/porfiri_uspenski/
  6. ↑ http://palomnic.org/sz_sr/personalii/porfiri_uspenski/1/
  7. ↑ http://www.jerusalem-mission.org/history.html
  8. ↑ http://palomnic.org/sz_sr/personalii/porfiri_uspenski/1/
  9. ↑ http://palomnic.org/sz_sr/personalii/porfiri_uspenski/biogr/
  10. ↑ Kniga bytija moego, vol. 1 (anii 1841-1844), p. 671 [1])
Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Lumina_Sfântă&oldid=51864”