Evdochia Samarineanca
Sfânta muceniță Evdochia Samarineanca sau Evdochia din Heliopolis a fost o cuvioasă maică care a mucenicit la începutul secolului al II-lea d. Hr., în timpul unei persecuții în vremea împăratului Hadrian (117-138), în Heliopolis. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 1 martie.
Viața
Samarineancă de neam, sfânta muceniță Evdochia (gr. Ευδοκία înseamnă bunăvoință) trăia în Heliopolis (cetatea Iliopolei se mai numește și Baalbeck și adăpostea cele mai mari temple alte atichității), în Fenicia din Liban, în vremea domniei împăratului Traian (96-116).
Cum era de neam păgân și nu cunoștea pe Dumnezeu, ea a dus mai întâi o viață de desfrâu, atrăgând la sine pe mulţi care o îndrăgeau din pricina chipului ei frumos. Cu aceasta ea a adunat multă avere. După aceea însă a venit la Hristos, iar prilejul i l-a dat un oarecare monah Gherman, pe care ea l-a auzit odată vorbind despre credinţa cea adevărată şi despre pocăință. Deci, fiind îmboldită de nevoia de a-şi schimba felul de viaţă, datorită şi unor descoperiri dumnezeieşti ce i s-au făcut, a fost botezată de către episcopul Teodot.
Într-una din descoperirile ce i s-au făcut, s-a simţit răpită cu mintea şi s-a văzut pe sine luată de mână de un înger şi ridicată la cer, unde îngerii se bucurau cu toţii de întoarcerea ei în timp ce ceva negru şi înfiorător la vedere scrâşnea din dinţi şi striga, ca şi cum i s-ar fi făcut vreo nedreptate, dacă i s-ar fi smuls de sub puterea lui Evdochia. După ce şi-a împărţit toată averea şi a dat-o săracilor, s-a dus într-o mănăstire şi în timp ce-şi petrecea viaţa în nevoinţe duhovniceşti, fiind găsită de cei ce o îndrăgiseră mai înainte, a fost luată de acolo şi dusă înaintea guvernatorului în vremea împăratului lui Adrian (117-138), care urmase la împărăţie după Traian; dar înviind în chip minunat pe copilul acestuia a fost lăsată în pace.
La mulţi ani după aceasta a fost supusă la cercetări de către Diogen, stăpânitorul Iliopolei, pentru că aducea pe mulți la credința creștină, dar făcând iarăşi minuni, a fost lăsată în pace. Numai sub guvernatorul Vincenţiu, care a urmat lui Diogen, i s-a tăiat capul cu sabia pentru credinţa în Hristos. Şi aşa a luat de la Domnul cununa cea nestricăcioasă a muceniciei.
Imnografie
Tropar (glasul al 4-lea)
- Mielușeaua Ta, Iisuse, Ecaterina strigă cu mare glas:
- Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc
- și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc
- și împreună mă răstignesc,
- și împreună mă îngrop cu Botezul Tău
- și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine;
- și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine;
- ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine,
- ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție.
- Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Condac, glasul al 4-lea:
- Vitejește nevoindu-te întru pătimirea ta, ne luminezi cu revărsarea minunilor, prealăudată, pe noi cei ce alergăm la dumnezeiasca ta biserică și bucurându-ne te rugăm cuvioasă muceniță Evdochia, ca să ne mântuim de neputințele cele sufletești și să primim dar de tămăduiri.
- Biserica cea răbdătoare de chinuri, ca o pârgă s-a arătat, dobândind în mijlocul său grădina nemuririi, trupul cel cinstit al Evdochiei. Și cei ce doresc roadele ei, cu ramurile tale se luminează; și privind se minunează, cum, cu adevărat, trupul cel mort izvorăște tămăduiri, înțelepțind pe toți. Pentru aceasta, veniți toți, ca împreună cu mine, umilitul, curățindu-ne acum de întinăciune, să primim dar de tămăduiri.
Surse
- Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
- http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie01.htm
