Adrian și Natalia

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Adrian şi Natalia)
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Sfinții mucenici Adrian și soția sa Natalia

Sfinții mucenici Adrian și soția sa Natalia au trăit în Nicomidia (Asia Mică); ei și-au dat viața pentru credința creștină la începutul secolului al IV-lea. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă este pe 26 august.

Martiriul

Adrian (latin. Hadrianus) după o carieră militară de succes, a ajuns să facă parte din Garda Herculiană a împăratului roman Galerius Maximianus (305-311).

La începutul secolului al IV-lea, împăratul Dioclețian reformase imperiul instaurând tetrarhia (cei patru tetrarhi fiind Dioclețian însuși, Maximian, Galerius Maximianus și Constantin Chlorus - tatăl Sfântului Constantin cel Mare). Bucurându-se de mare încredere în fața lui Dioclețian, mai ales după victoria pe care o repurtase împotriva perșilor, Galerius Maximianus l-a determinat pe acesta să promulge o serie de 4 edicte (decrete) împotriva creștinilor în anii 303-304, edicte care au declanșat cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii.

După ce a început această mare persecuție împotriva creștinilor, Adrian a întâlnit un grup de martiri în lanțuri (23 la număr, se spune în Minei; 33 conform altor surse) și i-a întrebat cum de pot îndura astfel de chinuri doar pentru credința lor. Ei au răspuns că ei suferă pentru a câștiga lucrurile bune pregătite de Dumnezeu pentru cei care au suferit de dragul Lui: „Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit; așa sunt lucrurile pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2, 9). Auzind aceste cuvinte, Adrian a fost cuprins de harul divin și a spus oficialilor romani prezenți acolo să scrie și numele său pe lista acelor martiri, fiind arestat pe loc. Când soția sa, Natalia, a auzit că Adrian a fost închis la un loc cu ceilalți martiri, s-a dus în fugă la temniță. Ea era născută din părinți creștini, dar se temea să mărturisească cuiva credința sa în Hristos, văzând cumplita prigonire ce se făcea creștinilor de către păgâni. După ce a auzit că soțul ei a crezut în Hristos și că s-a alăturat sfinților mucenici, a avut și ea îndrăzneala să arate că este creștină. Natalia, intrând în temniță, a căzut la picioarele bărbatului său și i-a sărutat lanțurile cu care acesta era legat; după care, implorându-i pe ceilalți martiri să se roage lui Dumnezeu și pentru soțul ei, s-a întors acasă, așa cum îi ceruse Adrian.

Chiar înainte de ziua stabilită pentru martiriu, Adrian a mituit gărzile ca să-l elibereze temporar și s-a dus acasă, pentru a-i spune Nataliei că a sosit momentul final și a-și lua rămas bun de la ea. Când l-a văzut venind, Natalia a presupus că el l-a negat pe Hristos și astfel a fost eliberat - ea a refuzat să-i deschidă ușa, mustrându-l că a fost un laș. Când a aflat în cele din urmă adevărata natură a eliberării sale temporare, ea și-a schimbat tonul, încurajându-l pe Adrian și însoțindu-l la tribunalul imperial.

Când Adrian a apărut în fața împăratului și a mărturisit din nou pe Hristos ca fiind Dumnezeu cel adevărat, chinuitorii săi l-au întins cu fața în jos și l-au bătut cu toiegele. Apoi, întorcându-l cu fața în sus, l-au bătut și peste pântece, încât i se vedeau măruntaiele. Mucenicul, când pătimea acestea, avea doar de 28 de ani. I-au fost apoi retezate mâinile și picioarele, iar în final a fost decapitat. Aceleași chinuri le-au suferit și ceilalți 23 sfinți mucenici care erau împreună cu el.

După ce sfinții mucenici și-au dat sfârșitul, urma ca trupurile lor să fie mistuite prin foc. Natalia a reușit totuși să ia una din mâinile soțului ei, ascunzând-o în sân. Dar și alte moaște ale acestor sfinți mucenici au fost salvate, deoarece focul a fost stins de o ploaie mare și grea, care a început să cadă ca din senin, iar un credincios creștin, numit Eusebie, a luat aceste moaște și punându-le într-o navă mică (caic) le-a dus pentru înmormântare la Arghiropolis, un mic oraș din apropierea Bizanțului. Ulterior, Natalia a ajuns și ea acolo; după ce și-a dat sufletul la Dumnezeu, a fost și ea îngropată lângă moaștele cele mucenicești.

Unele clarificări istorice

În scrierea sa din Sinaxar despre Sfinții mucenici Adrian și Natalia, autorul (Sfântul Nicodim Aghioritul) s-a bazat pe un manuscris grecesc aflat în Mănăstirea Marea Lavră de la Muntele Athos. El a plasat martiriul în anul 298, atribuindu-l împăratului Maximianus, în a doua sa domnie.

Dar identificarea și cronologia prezintă unele dificultăți. În primul rând, deși avuseseră loc hărțuiri și persecuții împotriva creștinilor și mai devreme, Marea Persecuție nu a început până în anul 303. În al doilea rând, martiriul se spune că a avut loc la Nicomidia, în Asia Mică - în acest caz, probabil că responsabil a fost împăratul (Cezarul) din Răsărit, Gaius Galerius Valerius Maximianus, iar nu împăratul (Augustus) Marcus Aurelius Valerius Maximianus, care stăpânea partea de Apus a Imperiului Roman în aceeași perioadă a Tetrarhiei. În al treilea rând, Sfântul Nicodim spune că martiriul a avut loc în a doua sa domnie a lui Maximian, ceea ce ar putea însemna că este vorba despre Galerius, după ce acesta a fost promovat de la rangul de Cezar la acela de Augustus atunci când Dioclețian a abdicat în anul 305. Este, totuși posibil ca datarea martiriului în anul 298 să fie corectă: Galerius a fost numit Cezar în 293, apoi a căzut în dizgrație după eșecul său într-o campanie împotriva sasanizilor la frontiera de est a Imperiului, iar mai târziu, după o altă campanie împotriva sasanizilor, de această dată victorioasă (297), Dioclețian i-a conferit din nou titlul de Cezar. În acest caz, termenul de „a doua sa domnie”, menționat de către Sfântul Nicodim, s-ar referi la această revenire a lui Galerius după triumful lui asupra sasanizilor. Influența sa asupra lui cu Dioclețian se știe că a crescut, și este posibil ca Galerius să fi început să-i persecute foarte tare pe creștini încă din 298.

Oricum, fie că martiriul Sfântului mucenic Adrian a avut loc în anul 298, fie în 306 (după începerea „Marii Persecuții”, așa cum precizează sursele catolice), acest martiriu a fost ordonat de către Galerius Maximianus, Nicomidia fiind sub stăpânirea sa atât în 298, cât și în 306.

Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea:

Credința cea mântuitoare comoară nerăpită ai socotit-o, de trei ori fericite, păgânătatea cea părintească părăsind-o și, urmând Stăpânului, te-ai îmbogățit cu darurile cele dumnezeiești. Adriane mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Dumnezeieștile cuvinte ale femeii tale cea cugetătoare de Dumnezeu în inimă punându-le, Adriane, Mucenice al lui Hristos, la chinuri ai alergat, împreună cu soția ta cunună luând.

Din Acatistul Sfinților Adrian și Natalia:

Condacul 1

Aleșilor slujitori ai lui Dumnezeu și prealăudați mucenici ai lui Hristos,
pentru iubirea Lui ați disprețuit deșertăciunea lumească, punându-vă viața ca o jertfă curată,
dorind să primiți mai degrabă chinuri, decât să vă lepădați de Dumnezeul cel adevărat,
cu dragoste vă lăudăm sfinților Adrian și Natalie.
Deci, ca cei ce stați lângă Tronul cel de har al Domnului desfătându-vă,
rugați-vă pentru cei ce cu credință și evlavie vă implorăm, și cu mulțumire vă cântăm așa:
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prelăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos.

Condacul al 13-lea

O, sfinților mucenici ai lui Hristos, Adrian și Natalie,
fericiți soți și purtători de chinuri străluciți.
Auziți-ne pe noi cei ce ne rugăm cu lacrimi, venind la biserică,
rugați-L pe Stăpânul cel milostiv, Domnul nostru Iisus Hristos, să ne dăruiască noua tuturora
pace în familie, sănătate trupească și sufletească, mântuirea sufletului,
ca întotdeauna să-l cântăm Lui: Aliluia.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Adrian se zugrăvește sub chipul unui tânăr cu început de barbă. Atât el, cât și Sf. Natalia, se zugrăvesc după chipul sfinților mucenici, purtând în mână o cruce. Atunci când se zugrăvește mucenicia lor, Dionisie arată că Sf. Adrian se săvârșește tăindu-i-se mâinile și picioarele, iar Sf. Natalia se săvârșește după ce călăul îi taie picioarele.[1]

Surse

Note

  1. ↑ Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine, editura Sophia, București, 2000, p. 212, ISBN 973-99692-0-8

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Adrian_și_Natalia&oldid=52156”