Modificări

'''Virtute''' (greacă αρετη; latină ''virtus'') este dispoziţia puterilor omuluideprinderea și stăruința statornică de a împlini, obişnuităcu ajutorul harului dumnezeiesc, bine stabilită, care îl direcţionează spre fapte bune.legea morală întreagă<ref> ''New Catholic Encyclopedia'', Catholic University of America, 1967. p. 704.</ref> Virtutea este excelenţa morală a unui bărbat sau Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a unei femei. Cuvântul αρετη este derivat din grecescul arete (αρετη). Aşa cum este aplicat oamenilorVadului , o virtute este o trăsătură Feleacului și Clujului- Învățătură de caracter bună. Latinescul ''virtus'' înseamnăcredință ortodoxă, literalEditura Renașterea, "bărbăţieCluj-Napoca," de la ''vir''2003, "om" în sensul masculin; şiISBN 973-8248-43-4</ref>, iniţial, se referea la virtuţile masculine, războinice, cum este curajulbiruind diversele [[ispita|ispite]] venite din partea [[diavol|Celui Rău]]. Ca o ironie [[Veghe]]a etimologiei engleze, printre multe altele, cuvântul "virtute" este adesea utilizat privitor la castitatea unei femei. În greacă, este folosit cuvântul mult mai adecvat ηθικη αρετη, sau "excelare intrată în obişnuinţă." Este ceva practicat în toate timpurile. Virtutea perseverenţei este necesară tuturor şi și [[rugăciunea]] sunt armele pentru toate virtuţile deoarece este o obişnuiţă a caracterului şi trebuie folosită permanent de orice persoană care doreşte să rămână virtuoasă. Biserica Ortodoxă propovăduieşte faptul că trupul, dar şi sufletul, trebuie învăţate şi disciplinate deoarece omul este o unitate a sufletului şi trupului. birui ispitele precum spune chiar [[PostIisus Hristos|Mântuitorul]]ul şi autocontrolul sunt izvoarele principale ale binelui şi temelia dobândirii virtuţilor:Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită.(Mt26. 41)

[[GenezaCartea Facerii|Facerea]] spune că omul a fost creat după chipul şi și asemănarea lui [[Dumnezeu]]. [[Ioan din Damasc]] scrie: 'Exprimarea ''după chipul'' indică raţiunea şi rațiunea și [[libertate|libertatea]], în timp ce exprimarea ''după asemănarea'' indică îndumnezeirea prin virtute.’ Toate virtuţile omului sunt atribuite Dobândirea virtuților este redobândirea asemănării cu Dumnezeu. Spre deosebire de chipul lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată pierdut nici chiar de cei mai păcătoși oameni, asemănarea depinde de alegerea morală, de ,,virtute”. Ele Virtuțile nu sunt caracteristicile divine o înzestrare pe care omul o are de la început, ci un obiectiv la care trebuie să fie regăsite în toate persoanele omeneşti ajungă, care poate fi obținut prin efortul propriu și prin darul lui Dumnezeu în creaţie şi [[mântuireHar]] ul lui Dumnezeu. ==Însușirile virtuții creștine==Însușirile virtuții creștine sunt: 1) Tăria și curajul de a împlini virtutea Mântuitorul spune:Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăția cerurilor se ia prin asalt, iar cei ce dau asaltul o cuceresc. (Matei 11.12) [[HristosApostolul Pavel]]scrie efesenilor: 10. Dobândirea virtuţilor este redobândirea asemănării În sfârșit, fraților, întăriți-vă în Domnul și întru puterea tăriei Lui.11. Îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului. (Efes6.10-11)

Spre deosebire de chipul lui DumnezeuApostolul Pavel scrie filipenilor:Pe toate le pot întru Hristos, care nu poate fi niciodată pierdut nici chiar de cei mai păcătoşi oameni, asemănarea depinde de alegerea morală, de ‘virtute’ şi astfel este distrusă de [[păcat]]Cel ce mă întărește. Virtuţile nu sunt o înzestrare pe care omul o are de la început, ci un obiectiv la care trebuie să ajungă, ceva ce poate fi obţinut în diverse trepte prin [[Har]]ul lui Dumnezeu(Flp4.13)

Virtuţile sunt Apostolul Pavel spune:,,Căci dacă fac aceasta de două feluribună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredințată."(1Cor9.17)

3) Virtutea trebuie să se arate prin fapte: Iisus spune:Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Matei 7.21),,Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.”, îndeamnă apostolul Ioan(1Ioan3.18),,Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și Mă voi arăta lui.``, arată Mântuitorul(Ioan14.21)  4) Virtuțile creștinilor izvorăsc din [[iubirea|dragoste]] Iată ce spune apostolul Pavel: 4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, 5nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, 6nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, 7acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. (1Cor13.4-7) ==Virtuțile creștine==(Pentru detalii referitoare la virtuțile particulare, teologice și morale, consultați articolele corespunzătoare) Virtuțile sunt de două feluri a)'''Virtuți teologice''' 1) Virtuţi [[Credința]] este una din cele trei virtuți teologice*(alături de [[nădejdea|nădejde]] și [[iubirea|iubire]]) prin care omul crede în existența Sfintei Treimi ([[Dumnezeu|Dumnezeu-Tatăl]], [[Iisus Hristos]] și [[Duhul Sfânt]]), a duhurilor ([[înger]]ii și [[diavol|demonii]]), a lumii ca zidire a lui Dumnezeu, în [[Sfintele Taine|tainele]] [[Biserică|Bisericii]], în [[învierea]] morților, în [[Judecată]] și în ([[rai]]ul și [[Credinţaiad]] ul) care urmează după viața pământească.  *2) [[Nădejdea]] în [[Dumnezeu]] și în făgăduințele sale ([[învierea|învierea]] morților, viața veșnică în [[rai]]) este una din cele trei virtuți teologice. Omul nu trebuie să-și pună nădejdea în el (în forțele proprii, în banii săi) sau în alții, nu trebuie să se deznădăjduiască indiferent de [[păcat]]ul săvârșit, dar nici să nădăjduiască fără frică în mila lui Dumnezeu. El trebuie să-și pună nădejdea numai în Dumnezeu, să păzească poruncile Domnului și el va fi scăpat din nevoi și ajutat, urmând, la venirea a doua a lui [[Iisus|Hristos]], să intre în stăpânirea pământului. *3) [[Iubirea]] (dragostea) este cea mai mare dintre cele trei virtuți teologice (celelalte două fiind [[credința]] și [[nădejdea]]) precum spune [[apostolul Pavel]] (1Cor13.13). ,,Dumnezeu este dragoste” (1Ioan4.8,16) și dragostea este de la [[Dumnezeu]] (1Ioan4.7), arată apostolul Ioan. Ea este, nesfârșită (1Cor8.8), asemenea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel învață că fără iubire toate virtuțile (darul grăirii în limbi străine, darul proorociei, darul cunoașterii totale, darul [[credința|credinței]] perfecte, darul [[mila|milei]] absolute, darul ascezei) nu folosesc la nimic. Cel ce are dragoste nu suferă de [[păcate]]- continuă apostolul Pavel- căci dragostea nu [[invidia|pizmuiește]]; dragostea nu se laudă, nu se umflă de [[mândria|mândrie]], nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se [[mânia|mânie]], nu se [[gândurile rele|gândește la rău]], nu se bucură de nelegiuire. Cel ce iubește are și celelalte virtuți, este și [[răbdarea|îndelung-răbdător]], și bun, se bucură de [[adevăr]], acoperă totul, [[credința|crede]] totul, [[nădejdea|nădăjduiește]] totul, suferă totul, încheie Pavel (1Cor13.4-7). ,,Cine acoperă o greșală, caută dragostea, dar cine o pomenește mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.", învață [[Solomon]] (Prov17.9) Ura stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate greșelile, arată același Solomon (Prov10.12). ,,Prin dragoste și credincioșie omul ispășește nelegiuirea, și prin frica de Domnul se abate de la rău.", învață același Solomon (Prov16.6). Porunca iubirii lui Dumnezeu și porunca iubirii aproapelui cuprind toată Legea și toți proorocii, după cum spune [[Iisus]] (Mat22.37-40). Tot Mântuitorul spune că trebuie să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El.(Ioan13.34) Există mai multe feluri de iubire: iubirea oamenilor de către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu (de către oameni), iubirea aproapelui. Iubireaaproapelui are mai multe cazuri particulare: iubirea bărbat-femeie, iubirea părinți-copii, iubirea vrăjmașilor, iubirea străinilor, iubirea stăpânului de către rob, iubirea dintre prieteni, iubirea de sine. b) '''Virtuți morale''' 1) [[Înțelepciunea]] și priceperea sunt virtuți morale care înseamnă păzirea și împlinirea legilor și poruncilor lui Dumnezeu.  2) [[Smerenia]] este o virtute morală care constă în ajutarea, slujirea, punerea mai presus a celorlalți. Ea este opusă [[mândria|mândriei]], egoismului și slavei deșarte. Smerenia se însoțește cu inocența și curățenia copiilor, cu [[înțelepciunea]], cu harul Domnului, cu cinstea și cunoștința căii Domnului și, în scurtă vreme, cu bogăția, slava, [[mântuire]]a și [[viața veșnică]]. [[Dumnezeu]] înviorează duhurile smerite și mângâie pe cei smeriți. [[Sfânta Scriptură|Biblia]] oferă atât modele de smeriri (Nabucodonosor, Ahab, Manase) cât și modele de smerenie (Iosia, Ezdra, psalmistul [[David]], [[Fecioara Maria]], [[apostolul Pavel]] și modelul suprem, [[Iisus]]). Smerenia trebuie să fie podoaba tuturor, [[apostol]]i precum Pavel sau oameni obișnuiți, bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, [[sărăcia|săraci]] sau bogați. 3) Sinceritatea, adică respectarea [[adevăr]]ului. Adevărul este o valoare pe care omul trebuie s-o respecte și s-o caute. El are două sensuri: primul se referă la adevărul cel știut de om (rezultat din corespondența cu faptele reale) iar al doilea sens se referă la calea dreaptă a credinței creștine. În primul sens omul trebuie să umble în adevăr, adică să evite [[minciuna]], să spună tot adevărul (respectând confidențialitatea unor informații profesionale sau personale). În al doilea sens adevărul credinței creștine eliberează pe om din robia [[păcat]]ului. Mântuitorul nostru ,,voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului; de aceea preotul trebuie ,,să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului”; Dumnezeul cel Viu este ,,stâlpul și temelia adevărului. [[Iisus]] însuși este ,,calea, adevărul și viața.” [[Duhul Sfânt]] este ,,duhul adevărului”. [[Apostolul Iacov]] arată că întoarcerea la adevăr a unui rătăcit [[mântuirea|mântuiește]]un suflet de la moarte, acoperind multe păcate.

24) Virtuţi moraleCumpătarea adică evitarea [[lăcomia|lăcomiei]] de băutură și mâncare, dar și cumpătarea în îmbrăcăminte (Prov7.10) și în vorbă<ref>Prov 21.23, Prov 14.3, Ps39.1, Prov 12.13, Efes 5.3-5, Iac1.26, Mat12.36-37 Ps141.3</ref> 5) [[Răbdarea]] este o virtute care constă în puterea de a îndura greutățile și neplăcerile vieții, de a aștepta în liniște evenimentele vieții și intrarea în [[împărăția lui Dumnezeu]]. Ea este roada Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă. Pierderea răbdării poate duce la revolta față de Dumnezeu. [[Înțelepciunea]], [[iubirea|dragostea]] și necazurile, ca încercări ale credinței, aduc răbdare. Nădejdea creștină, care vizează lucrurile nevăzute, și anume împărăția lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăși natura ei. Creștinul trebuie să fie răbdător și neclintit în crâncene încercări ca [[Iov]] , răbdător ca prigoniții [[apostol]]i, sau ca [[Iisus|Hristos]] care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăța de [[păcat]]e. Creștinul trebuie să fie conștient că prin [[credința|credință]] și răbdare moștenim făgăduințele căci ,,cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit”. 6) [[Stăruința în bine]] (perseverența) este o virtute morală care constă în perseverența în păzirea poruncilor, în [[rugăciune]] și în împărtășirea de tainele [[Biserică|Bisericii]]. 7) [[Blândețea]] este o virtute morală care constă într-o atitudine calmă, domoală, pașnică, prietenoasă, caldă, înțelegătoare, omenoasă față de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea domolește [[mânia]] și [[înțelepciunea]] adevărată este însoțită întotdeauna de blândețe. Creștinii vor învăța și îndrepta pe alții cu blândețe, iar [[necredința|necredincioșii]] trebuie să fie blânzi cu cei care-i învață. Psalmistul ne încredințează că cei blânzi vor avea belșug de [[pacea|pace]] iar [[Iisus Hristos|Mântuitorul]] arată că cei blânzi vor moșteni pământul la sfârșitul acestui veac. Modelul suprem este [[Iisus]], cel care este blând și [[smerenia|smerit]] cu inima, păstorul care călăuzește blând oile sale. *8) [[ÎnţelepciuneaPacea]]*9) [[Prietenia]] este una din virtuțile morale, care constă în a [[Smereniaiubirea|iubi]]oricând, chiar și în nenorocire.<ref>Prov18.24</ref>

*10) [[RăbdareaIertarea]]*este una dintre virtuțile creștine fundamentale. Ea este una din caracteristicile definitorii ale lui [[Stăruinţa Dumnezeu]], care este iertător, dar și drept, potrivit unei măsuri și a unei pedagogii care întrec puterea de înțelegere omenească. În Legea Veche existau anumite [[păcat]]e pentru care erau rânduite jertfe de ispășire a păcatelor, care aduceau iertarea acestora. De asemenea, o dată la șapte ani era instituit anul iertării în care cei care împrumutaseră bani erau obligați să-și ierte datornicii; oamenii erau în același timp chemați să nu refuze vreun împrumut în preajma acestui an și să nu-l dea cu părere de rău, ci să-i ajute pe cei lipsiți pentru a diminua sărăcia din țară. Tot în acea zi se citea și Legea în auzul poporului. Botezul lui [[Ioan Botezătorul|Ioan]] era botezul [[pocăință|pocăinței]] spre iertarea păcatelor. [[Iisus]] a venit pe pământ având, în calitatea sa de Dumnezeu, puterea de a ierta păcatele, pe care și-o exercită în câteva cazuri, scandalizând pe mulți care nu ajunseseră să recunoască în El dumnezeirea adevărată. Iisus, care-i învață pe [[apostol]]i [[Tatăl nostru - Rugăciunea domnească|rugăciunea Tatăl nostru]], arată că atunci când ne [[rugăciunea|rugăm]], noi trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne ierte greșalele noastre precum iertăm și noi greșiților noștri și, mai mult, ne spune că dacă nu vom ierta acestora, nici Dumnezeu nu ne va ierta nouă greșelile. Mântuitorul ne învață ce trebuie să facem când cineva greșește față de noi. Iisus a transmis puterea de a ierta păcatele apostolilor care au transmis-o la rândul lor [[preot|preoților]]. Iertarea păcatelor se obține astăzi prin [[mărturisirea|spovedanie]] și [[euharistie|împărtășanie]] în binecadrul [[Biserică|Bisericii]]. Există și o iertare care este un păcat și anume iertarea infractorilor de către judecători, care este o scârbă înaintea Domnului.

*11) [[BlândeţeaMila]]*este o virtute morală prin care este ajutat cel în nevoie. Una dintre caracteristicile esențiale ale lui [[PaceaDumnezeu]]*este mila: ,,Dumnezeu [este] iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare și de dreptate, care păzește adevărul și arată milă la mii de neamuri Domnul" (Ieșirea 34,6--7). [[PrieteniaSfânta Tradiție|Tradiția Bisericii]]*arată că se face vinovat de un [[păcat]] împotriva [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]] acela care păcătuiește neîncetat bazându-se pe faptul că Dumnezeu, fiind milostiv, îl va [[iertarea|ierta]] la nesfârșit; la fel cel care și-a pierdut [[nădejdea]] în mila lui Dumnezeu, crezând că păcatele lui sunt atât de mari încât ele nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu. Acestea două sunt păcate împotriva virtuții teologice a nădejdii. <ref>Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului- ''Învățătură de credință ortodoxă'', Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 394, ISBN 973-8248-43-4</ref>Omul trebuie sa urmeze modelul de milostenie al lui Dumnezeu:Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv", îndeamnă Iisus (Luca 6, 36) precum a făcut tatăl fiului risipitor cu fiul său care s-a pocăit. Cel ce este milostiv își face bine sufletului propriu prin mila sa, îl cinstește pe [[Dumnezeu]] și este binecuvântat de Acesta care îl răsplătește în nenumărate feluri. Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el, ne încredințează [[Solomon]].(Proverbe 11,25) Mila trebuie făcută în ascuns, fără să știe stânga ce face dreapta, cum spune Iisus, și cu bucurie, cum spune [[apostolul Pavel]]. Cel milostiv face daruri și acordă împrumuturi. Milaeste una din podoabele creștinului. Modele de milă au fost [[Iov]], Tabita, Corneliu, Pavel și, mai presus de toate, [[Iisus]], care s-a milostivit de toți bolnavii cărora le-a dăruit [[boala|tămăduirea]]. Mila poate îmbrăca însă și forme negative, atunci când se referă la mila față de infractori care se traduce prin nepedepsirea acestora pentru infracțiunile comise (Deuteronom 13.8; 19,13; 19, 21; Evrei 10,28).

*12) [[Dreptatea]]este una din virtuțile morale. Ea constă în respectarea atât a poruncilor, îndemnurilor creștine cât și a legilor țării.

*13) [[Hărnicia]]este una din virtuțile morale care constă în a [[munca|munci]] cu sârg și care duce la sporirea cinstită a veniturilor.

#[[Wikipedia:Virtue|''Virtue'' at Wikipedia]]#''Biblia sau Sfânta Scriptură'', tipărită sub îndrumarea şi și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi și de Misiune Ortodoxă, 1997, BucureştiBucurești, ISBN 973-9130-88-7 # ''Carte de învăţătură creştină ortodoxă'', Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, Bucureşti# Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi și Clujului - ''Învăţătură Învățătură de credinţă credință ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod'', ediţia ediția a 3-a revăzută, prefaţă prefață la ediţia ediția I de Bartolomeu Anania, Editura RenaştereaRenașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4# ''Carte de învățătură creștină ortodoxă'', pag 181-186, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, București

[[Categorie:VirtuţiVirtuți|*]]