Modificări

{{Articol de calitate}}{{Sfinti|nume= Sf. Teodosie cel Mare,<br>începătorul vieții de obște|Imagine= [[ImageFișier:Theodosius the Cenobiarch (mosaic in Nea Moni).jpg|thumb|right|250px250 px|<center>'''Sf. Teodosie Chinoviarhul''' - mozaic din mănăstirea Mănăstirea Nea Moni (Grecia), secolul al XI-lea''</center>]]|nastere= 423, Mogarisos, Capadocia|adormire= 529, lângă [[Betleem]]|localizare= [[Țara Sfântă]]|recunoastere= pan-ortodoxă|etnie= [[Imagine:Flag_of_the_Byzantine_Empire.png|24 px]] [[Imperiul Bizantin|bizantin]]|tip= [[Cuvios]], [[monah]]|canonizare= |calendar= [[11 ianuarie]]|biserici= |site=}}[[Cuvios]]ul '''Teodosie cel Mare''' (gr. în greacă Θεοδόσιος ὁ Μέγας; sl. în [[Limba slavonă|slavonă]] Феодосий Киновиарх), supranumit '''Chinoviarhul''' (adică ”începătorul „începătorul [[Viaţă Viață de obşteobște|vieţii vieții de obşteobște]]”), a trăit în perioada secolelor V-VI, în Asia Mică şi și în Palestina. [[PrăznuirePraznic|Prăznuirea]] sa în [[Biserica Ortodoxă]] se face pe [[11 ianuarie]].

Teodosie s-a născut către anul 423 în satul Mogarisos <ref>Numele localității poate avea forme diferite: Mogarissos, Mogarisos, Mogarion, Garisos.</ref> din ţinutul ținutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi. Tatăl său se numea Proeresie şi și mama sa Evloghia, şi și erau amândoi credincioşi şi credincioși și cucernici.

Teodosie a intrat de tânăr în [[monahism]] și, din râvnă pentru Locurile Sfinte și din dorința de înstrăinare<ref>După ''Viața'' sa, tânărul Teodosie a dorit să urmeze exemplului de înstrăinare al patriarhului [[Avraam]], care și-a părăsit părinții, prietenii, rudele și tot ce avea din dragoste pentru Dumnezeu. </ref>, a pornit spre [[Ierusalim]], pe vremea când se adunase la Calcedon [[Sinodul IV Ecumenic]], la anii 451. Trecând prin Antiohia, s-a dus la marele [[Simeon Stâlpnicul]] (prăznuit la [[1 septembrie]]), de la care a deprins înclinarea spre viața cea îmbunătățită și care i-a proorocit că va fi păstor peste multe oi cuvântătoare pe care le va scoate din gura lupului.

Mai apoi, Teodosie s-a retras într-o peşteră peșteră din apropierea [[Betleem]]ului, despre care [[tradiția]] spune că era peștera în care cei trei [[Magi]] au petrecut noaptea după ce s-au închinat Mântuitorului [[Iisus Hristos]]. Aici, timp de 30 de ani, Teodosie s-a hrănit doar cu ierburi şi și roade de finic, nemâncând deloc pâine. Rugăciunea lui era neîncetată și lacrimile de pe obraz nu i se uscau niciodată. Datorită vieţii vieții sale de [[ascet]], în jurul său s-a adunat mulţi mulți [[ucenic]]i, care îi ascultau povețele și-i urmau viața. Când peștera unde trăiau ei a devenit cu totul neîncăpătoare, sfântul a decis să ridice în apropiere o mănăstire.

Sfântul Teodosie a pus bazele acestei mănăstiri în anul 479 <ref>După cronologia lui Dimitrios G. Tsamis din: ''Patericul sinaitic'', Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 222</ref> în deșertul lui Iuda. Împreună cu ucenicii săi, Teodosie ridică, la 7 km de Betleem , o adevărată cetate evanghelică cu mai multe anexe: un [[arhondaric]] pentru [[călugăr]]ii străini, un altul pentru primirea săracilor şi și a localnicilor, un spital pentru bolnavi, un ospiciu pentru călugării bătrâni şi și un azil pentru alienaţialienați. Aşezămintele Așezămintele erau atât de mari pentru acea vreme (peste 400 de membri de naţionalităţi naționalități diferite şi și patru biserici : într-una Dumnezeu era lăudat în greceştegrecește, în alta în siriacă, în alta în armeniană şi armeană și a patra era rezervată alienaţilor şi posedaţiloralienaților și posedaților) încât, pentru a împlini toate nevoile, Domnul intervenea adesea prin [[minune|minuni]] şi înmulţind și înmulțind pâinea şi și celelalte necesare vieţiivieții. Viață lor călugărească era inspirată de regulile monahale ale Sfântului [[Vasile cel Mare]], frații adunându-se de șapte ori pe zi la biserică pentru laude.

În jurul anului 513, la moartea lui Gherontie, superiorul mănăstirii sfintei [[Melania Romana]] (prăznuită la [[31 decembrie]]), Teodosie a fost ales de [[patriarh]]ul Salustius al Ierusalimului ca superior şi și conducător al tuturor [[monah]]ilor ce vieţuiau viețuiau în comunităţi comunități în [[Palestina]] și [[Țara Sfântă]], în timp ce sfântul [[Sava cel SfinţitSfințit]] (prăznuit la [[5 decembrie]]) era în fruntea [[Eremit|eremiţiloreremiților]] şi și a celor ce trăiau în [[Lavră|lavre]]. Cei doi [[sfinţisfinți]] erau uniţi uniți de o mare [[iubirea|dragoste]], întâlnindu-se adesea pentru a discuta probleme duhovniceşti şi duhovnicești și pentru a lupta împreună împotriva [[eretic]]ilor.

Sfântul Teodosie a fost un înflăcărat oponent al ereziei [[Monofizitism|monofizite]]. După ce a predicat de la amvonul [[Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim)|Bisericii Sfântului Mormânt]], la cererea călugărilor palestinieni, despre importanța învățăturii sinodului ecumenic [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului Ecumenic de la Calcedon ]] și că cei care nu-l primesc sunt [[anatema]], împăratul Anastasius I (430–518; împărat între 491 și 518) - un miofizit moderat - l-a suspendat temporar. Dar Teodosie era susținut de importante personalități ale vieții bisericești de atunci, cum ar fi papa Felix IV al Romei și patriarhul Efrem al Antiohiei.

Atins, către sfârşitul sfârșitul zilelor, de o lungă şi și dureroasă boală, a suportat totul ca [[Iov]], dând slavă lui [[Dumnezeu]]. Înainte de moartea sa, Cuviosul Teodosie cel Mare a chemat la sine trei episcopi apropiați lui și lor le-a descoperit că o moară curând. A trecut la cele veşnice veșnice după trei zile, la vârsta venerabilă de 105 ani, în anul 529. Trupul său a fost îngropat în peștera în care și-a început ostenelile ascetice, iar mai târziu mormântul său a fost transferat în mănăstirea sa.

:''Împodobindu-ţi ți sufletul tău cu înfrânare, cu dureri şi și cu rugăciuni, cu dumnezeiasca cuviinţă cuviință te-ai făcut părtaş cuvioşilorpărtaș cuvioșilor, pururea slăvite, şi și daruri de minuni cu adevărat ai primit, spre a tămădui neputinţele neputințele celor ce te cinstesc pe tine cu credinţăcredință. Drept aceea şi mulţimile și mulțimile demonilor gonind, dai tămăduiri oamenilor prin har (dar), de Dumnezeu purtătorule Teodosie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeligreșeli, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.'' <ref>''Mineiul'' - luna ianuarie, ed. 1954</ref>

Această alcătuire este – privind viaţa viața cuviosului – un foarte complet şi și de esenţă esență rezumat al vieţii vieții sale.

Pentru că “dintre „dintre toate virtuţile virtuțile sfântului Teodosie, trei vor rămâne ucenicilor săi ca o moştenire moștenire vie (imortalizate cu precizie în această sedealnă): o severă (aspră) asceză (“Împodobindu„Împodobindu-ţi ți sufletul tău cu înfrânare…”), până la moarte, însoţită însoțită de o credinţă credință nestrămutată, (“…cu „…cu dureri…” – punctează pe scurt sedealna, compusă fără îndoială de ucenicii săi: căci “atins„atins, către sfârşitul sfârșitul zilelor, de o lungă şi și dureroasă boală, el suportă totul, precum Iov, dând slavă lui Dumnezeu, refuză să-L roage pe Dumnezeu să-l dezlege şi și nu slăbeşte slăbește întru nimic regula sa de asceză şi și rugăciune” <ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 377</ref>), mila faţă față de săraci şi și bolnavi (că pentru aceasta “…daruri „…daruri de minuni cu adevărat ai primit spre a tămădui neputinţele neputințele celor ce te cinstesc pe tine cu credinţăcredință. Drept aceea şi mulţimile și mulțimile demonilor gonind, dai tămăduiri oamenilor prin har, de Dumnezeu purtătorule Teodosie”), şi sârguinţa și sârguința neîncetată către rugăciune şi și către lauda lui Dumnezeu (“…şi …„și cu rugăciune”) <ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 377</ref>. Dar acestor « podoabe » el a adăugat “cuviinţa „cuviința cea dumnezeiască”, desăvârşita desăvârșita pază a celor dinăuntru (acesta fiind sensul maximalist, monahal al « fecioriei, curăţiei curăției »), după cum zice avva Agathon; că fiind întrebat acest avvă: “Ce „Ce este mai mare: osteneala cea trupească sau paza celor dinăuntru?”, a răspuns: “Omul „Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupească este frunza, iar păzirea celor dinăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris: tot pomul care nu face roadă bună se taie şi și în foc se aruncă ([[Evanghelia după Matei|Mt.]] 7, 19), arătat este că pentru roadă este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea minţiiminții. Dar este trebuinţă şi trebuință și de acoperământul şi și de podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupeştitrupești.” <ref>Agaton 8, ''Patericul egiptean'', ed.cit., p. 25.</ref> ŞiȘi, rămânând în cadrul analogiei bătrânului, aş aș adăuga că frunzele, adică ostenelile cele trupeştitrupești, sunt încă şi și mai mult decât acoperământ (“zid” „zid” – cum ziceam la alcătuirea cuviosului [[Gheorghe Hozevitul]]) şi și podoabă (deşi “podoabă” deși „podoabă” are un înţeles înțeles foarte puternic, cum ne arată viersul “Domnul „Domnul a împărăţitîmpărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat” – [[Psalmi|Ps.]] 92, 1 – , [[prochimen]]ul vecerniilor de sâmbăta seara): ostenelile trupeştitrupești, ca şi și frunzele pomului, sunt indispensabile pentru roadă; ele sunt cele care atrag şi și absorb lumina (Lumina!). De aici marea preţuire prețuire a ostenitorilor, dusă uneori până la extrem.

Pentru această desăvârşire desăvârșire a sfântului putem să-i cerem rugăciunile: “Roagă„Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli greșeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.”

E aici şi și o particularitate demnă de remarcat. Se zice: Roagă-te! – dar cu precizarea: mai ales pentru cei ce-ţi ți prăznuiesc pomenirea. Înainte de moarte, cuviosul Teodosie, ca de altfel toţi toți marii conducători de oameni (şi și urmând modelul Mântuitorului), făgăduieşte făgăduiește o mijlocire specială pentru mănăstirea sa<ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 377.</ref>.

Aceste ultime cuvinte ale alcătuirii noastre ne integrează în fapt pe toţi toți cei ce-l prăznuim cu dragoste în comunitatea sa, în comuniunea de iubire cu el. Cum ziceam şi și în Introducere, sfântul care în viaţă viață a fost în fruntea unei comunităţi comunități pe care a îndrumat-o, este acum în capul adunării euharistice – a sinaxei liturgice – ca prim-slujitor (chiar de n-ar fi fost preot în viaţăviață), ca protos, conducându-ne tainic viaţaviața, dacă pricepem să ne lăsăm pătrunşi pătrunși de duhul său<ref>Aş Aș mai preciza că tot această accentuare (uneori paritară) între « nevoinţe nevoințe » şi și « curăţie curăție » se găseşte găsește în mai toate alcătuirile. Voi da un singur exemplu: “Cuvioase „Cuvioase părinte, de Dumnezeu purtătorule Teodosie, cu cuviinţa cuviința te-ai învrednicit de viaţa viața cea fericită, pe aceasta aflânduaflând-o prin nevoinţe şi curăţie nevoințe și curăție /…/” – Stihira a treia de la “Doamne „Doamne strigat-am…”.</ref>.

Cuviosului Teodosie “purtătorul „purtătorul de Dumnezeu” (teoforul) îi cântăm şi și o altă alcătuire, la stihoavna Vecerniei (“Slava…” „Slava…” stihoavnei vecerniei, alcătuită de [[Teodor Studitul]]), însă o alcătuire cu un oarecare caracter de generalitate: pentru “îndreptătorii „îndreptătorii călugărilor”. De aceea o şi și întâlnim şi și în slujbele altor cuvioşicuvioși<ref>La cuviosul [[Antonie cel Mare]] se găseşte găsește în acelaşi același loc: la slava stihoavnei vecerniei mari; la cuviosul [[Eftimie cel Mare]] ca slavă a stihoavnei utreniei; şș.a.m.d.</ref>. Iată cuprinsul acestei cântări:

:''Mulţimile Mulțimile călugărilor, te cinstim pe tine, îndreptătorule Teodosie, părintele nostru, că prin tine am cunoscut a umbla, cu adevărat, pe cărarea cea dreaptă. Fericit eşti ești că lui Hristos ai slujit şi și ai biruit puterea vrăjmaşuluivrăjmașului. Cela ce eşti ești împreună vorbitor cu îngerii, şi și cu drepţii şi drepții și cu cuvioşii cuvioșii împreună-locuitor, cu care roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre.'' <ref>''Minei'' - luna ianuarie, ed. 1954.</ref>

E o cântare de laudă, de cinstire, de slavă (nu degeaba e pusă ca “Slavă…” „Slavă…” a stihoavnei) a cuviosului, mai ales – cum ziceam – ca “îndreptător” „îndreptător” al călugărilor. E o cântare scrisă de un călugăr (Sfântul [[Teodor Studitul]]) pentru un călugăr sfânt (Sfântul Teodosie) şi și pentru călugări, cântată (sau făcută să fie cântată) de călugări: “Mulţimile „Mulțimile călugărilor (până la urmă, iarăşiiarăși, în obştea obștea cuviosului s-au « încadrat » toţi «încadrat» toți călugării) te cinstim pe tine, îndreptătorule Teodosie, părintele nostru, (« Părinte «Părinte unic, Teodosie, luase grija fiecăruia şi și arăta tuturor, prin purtarea şi învăţăturile și învățăturile sale, un chip viu al lui Hristos »Hristos»<ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 376.</ref>), că prin tine am cunoscut a umbla, cu adevărat, pe cărarea cea dreaptă (explicarea a ceea ce tocmai am spus: “cărarea „cărarea cea dreaptă” e cărarea călugăriei, cel mai abrupt şi și mai scurt drum, dar desigur şi și cel mai greu – la viteze mari cea mai mică greşeală greșeală poate fi fatală… De “cărarea „cărarea cea dreaptă” vorbea şi și troparul cuviosului Antonie cel Mare, punând-o în legătură cu Sfântul Ioan Botezătorul – adică cu cel ce striga: “În „În pustie gătiţi gătiți calea Domnului!” –, cu sfântul prooroc Ilie, care şi și el a trăit monahiceşte şi monahicește și prin pustie , sau cu patriarhul Avraam, la a cărui poveste lui Teodosie îi plăcea atât de mult să mediteze în copilărie, socotindu-l “modelul „modelul tuturor celor ce s-au exilat prin dragostea Domnului” – [[Cartea Facerii|Gen.]] 12 <ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 374.</ref>)…” Şi Și cinstirea, lauda continuă: “…Fericit eşti „…Fericit ești că lui Hristos ai slujit şi și ai biruit puterea vrăjmaşuluivrăjmașului. Cela ce eşti ești împreună-vorbitor cu îngerii (poate era aici mai fericită traducerea: « împreună«împreună-cuvântător »cuvântător», şiși-atunci era mai clar că-i vorba nu de « discuţiile » iscuțiile» cu îngerii, ci de slăvirea lui Dumnezeu împreună cu îngerii, şi și mai ales cu îngerii din prima ierarhie, care, cum zice dumnezeiescul Dionisie, “fiind aşezată așezată ierarhic în mod nemijlocit lângă obârşia obârșia a toată sfinţeniasfințenia, pentru o înălţare înălțare directă spre El, fiind plină de cea mai sfântă curăţie curăție a luminii celei nemăsurate ce se răspândeşte răspândește din lucrarea de sfinţire sfințire cea mai presus de desăvârşire desăvârșire – este curată, luminată şi desăvârşităși desăvârșită. Ea e netulburată de vreo aplecare spre cele de jos…” <ref>Sfântul [[Dionisie Areopagitul]], ''Despre ierarhia cerească'', VII, §.3: trad. Pr. Prof. [[Dumitru Stăniloae]], în volumul « Opere complete »pere complete», Ed. Paideia, BucureştiBucurești, 1996, p. 25.</ref>), şi și cu drepţii şi cuvioşii drepții și cuvioșii împreună-locuitor (cuvioşii cuvioșii au fost împreună-locuitori pustiului în viaţă şi viață și sunt acum împreună-locuitori în cetatea cea cerească), cu care, roagă­-te Domnului să miluiască sufletele noastre”.

Astfel, în stihira a treia a cântării a 3-a (ed. 1954) “părăsirea „părăsirea lumii şi și a celor din lume” e pusă în legătură cu “goliciunea Stăpânului, celei ce s-a făcut în Iordan”.

În cuvinte puţine puține imnograful cuprinde un univers foarte larg de înţelesuriînțelesuri. Când zice “urmarea „urmarea Stăpânului”, el nu se poate gândi acum decât la Stăpânul Cel ce S-a botezat în Iordan de către Ioan. Urmarea Stăpânului este deci urmarea ''kenozei'' (= goliciunii, golirii, deşertăriideșertării) Stăpânului, a smereniei, a smeririi Sale: El, Cel fără de prihană, a acceptat să se boteze cu botezul pocăinţeipocăinței.

Chemările fiecăruia sunt unice, pentru că persoana este unică şi și irepetabilă, şi și pentru că Hristos Însuşi Însuși e Cel ce face chemarea. Nu importă situaţiasituația, nu importă momentul (poate să fie banal), ceea ce importă e că Hristos Însuşi Însuși se înfăţişează înfățișează de o anume manieră (pentru noi, cei exteriori, banală sau ridicolă, dar pentru cel în cauză unică, revelatoare, şș.a.m.d.) celui pe care l-a ales, fără ca el să aibă nici un dubiu asupra întâlnirii, asupra chemării.

:''Lipindu-ţi ți mintea de Cel ce ne-a înnoit pe noi în rugăciuni, înţelepţeşte ţiînțelepțește ți-ai întărit trupul tău cel slăbit cu pustnicia şi și cu chinuirea, prea fericite Teodosie.'' <ref>''Minei'' - luna ianuarie, ed. 1954.</ref>

Tot ce a lucrat Mântuitorul în trup a avut rezonanţă rezonanță deplină în trupul, în firea umană, care în El nu era fragmentată, despărţită şi împărţită despărțită și împărțită de păcat. Astfel, El ne-a recapitulat pe toţi toți (câţi câți am fost, suntem şi și vom fi) întru Sine, şi și tot ce a făcut întru Sine a făcut şi și întru noi. Şi Și pentru că tot ce a lucrat El a fost “bun „bun foarte” (Fac. 1, 31), totul, a produs înnoire în noi. O înnoire pe care o socotim mai degrabă tainică, având, cuprinzând « rezerve de lucrare », ce nouă ne scapă.

Aşa şi Așa și aici. Putem spune unele lucruri, care pot fi adevărate, dar taina rămâne taină şi “nu și „nu suferă ispitire”, cum cântăm la Întruparea Domnului. Putem aici să luăm expresia “Cel „Cel ce ne-a înnoit pe noi în rugăciuni” ca referindu-se la botezul nostru (ceea ce, dogmatic, e improbabil, pentru că teologia ortodoxă distinge clar între botezul lui Ioan – cu care S-a botezat şi și Domnul – şi și botezul Mântuitorului, cu care ne botezăm noi) sau ca referindu­-se la înnoirea smereniei, pe care Mântuitorul a întărit-o cu Botezul Său în Iordan, cum arătam şi și în comentariul la stihira precedentă. Optând pentru această din urmă variantă, “lipirea minţii „lipirea minții de Domnul” este acea alipire de Dumnezeu prin golirea, lepădarea de sine (şi și de lume şi și de cele ale lumii, cum zicea stihira precedentă) şi și hrănirea din El – hrănirea din (cu) Trupul şi și Sângele Său “adevărată „adevărată mâncare” şi “adevărată și „adevărată băutură”: “Trupul Meu este adevărată mâncare şi și Sângele Meu, adevărată băutură” – In. 6, 55. Căci hrănirea cu Pâinea Vieţii Vieții - “Eu „Eu sunt pâinea vieţiivieții. Părinţii voştri Părinții voștri au mâncat mană în pustie şi și au murit /…/ Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.” (In. 6, 48-49, 58) - e cea care întăreşte întărește trupul “cel „cel slăbit cu pustnicia şi și cu chinurile”.

===Troparul şi și condacul cuviosului===

:Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

:Sădit fiind în locaşurile locașurile Domnului tău, cu preastrălucitele tale fapte bune ai înflorit şi și ai înmulţit înmulțit fiii tăi în pustiu, cu ploile lacrimilor tale udându-i, păstorule al turmelor lui Dumnezeu. Pentru aceasta strigăm ţieție: Bucură-te, Părinte Teodosie!

[[Imagine:Theodosius-Cenobiarch-tomb.JPG|thumb|390px|Mormântul Sfântului Teodosie în cripta funerară din mănăstirea sa]][[Dionisie din Furna]] arată că Sfântul Cuvios Teodosie Chinoviarhul se zugrăveşte zugrăvește bătrân, cu barba despărţită despărțită în două, purtând în mână înscrisul: „De nu veţi veți părăsi toate cele ale lumii, nu veţi veți putea fi călugări.” (''Erminia picturii bizantine'', Sophia, BucureştiBucurești, 2000, pp. 158, 195).

„Dintre toate [[virtuţivirtuți]]le sfântului Teodosie, trei vor rămâne ucenicilor săi ca o moştenire moștenire vie: o severă asceză până la moarte, însoţită însoțită de o [[credinţacredința|credinţăcredință]] nestrămutată; [[mila]] fată de săraci şi și bolnavi, şi sârguinţa și sârguința neîncetată către [[rugăciune]] şi și către lauda lui Dumnezeu.” <ref>''Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe'', (adaptare franceză de monahul Macarie de la Mănăstirea Simonos Petras), Tesalonic, 1988, pp. 375-377.</ref>

Pentru lucrarea de organizare a mănăstirii sale (cea mai mare a vremii), precum și pentru lucrarea de organizare a monahismului de obște din Palestina și Țara Sfântă, Sfântului Teodosie i s-a dat supranumele de ''Chinoviarhul'', adică „începător al vieţii vieții de obşte”obște”.

Sfântul Teodosie, conducătorul şi și îndrumătorul celor ce duceau viaţa viața comunitară în Palestina şi și Țara Sfântă, numit „dascălul pustiei”, a rămas în memoria Bisericii ca o stea pentru eternitate strălucitoare pe firmamentul spiritual.

* [http://www.nistea.com/slujbele_cuviosilor.htm Spiritualitatea ortodoxă în slujbele cuvioşilor cuvioșilor din Mineiul pe luna ianuarie] (Iulian Nistea - teză de licență în Teologie)

 *[http://paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-11-cv_teodosie_cel_mare.html Viaţa Viața Cuviosului Teodosie cel Mare], în ''Vieţile sfinţilorViețile sfinților'' pe ianuarie. *[http://prgabriel.wordpress.com/2009/01/08/moastele-cuviosului-teodosie-cel-mare-incepatorul-vietii-de-obste/ Moaştele Moaștele cuviosului Teodosie cel Mare, începătorul vieţii vieții de obşteobște] (icoane ale Sf. Cuv. Teodosie şi și detalii despre fragmentele din [[moaştemoaște]]le sfântului aflate la biserica spitalului Sf. Luca din BucureştiBucurești, pe blogul ''Chipul nemuritor al lui Dumnezeu''). 

*Fragmente din moaştele Sf. [[Categorie:Sfinți|Teodosie se mai găsesc şi la mănăstirea Râncăciov, jud. Argeş (cel Mare]][[httpCategorie://www.pelerinaj.ro/impresii_rancaciov_calinic.htm fotoCuvioși|Teodosie cel Mare]] (scroll down) ). ==Note==<references />[[Categorie:Monahism|Teodosie cel Mare]]

[[Categorieen:Sfinţi|Teodosie cel Mare]][[Categorie:Cuvioşi|Teodosie cel Mare]][[Categorie:Monahism|Teodosie cel MareTheodosius the Great (Cenobiarch)]]