Modificări

| Succesor = [[Daniel_(Ciobotea)_al_României|Daniel (Ciobotea)]]

| Locul naşterii = {{flag|Romania}}Tocileni, judeţul Botoşani

La începutul anului 1947 [[Sfântul Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] i-a retras rangul de arhimandrit, din cauza poziţiei sale procomuniste. Decizia Sfântului Sinod este publicată în periodicul oficial al Patriarhiei Române, revista "Biserica Ortodoxă Română", nr. 1-3 din ianuarie-martie 1947. Teoctist Arăpaşu s-a asociat cu arhiereul-vicar [[Iustinian (Marina) al României|Iustinian (Marina)]], prelat perceput de asemenea ca procomunist, care-şi submina superiorul, mitropolitul [[Irineu (Mihălcescu) al Moldovei]], prin atacuri în presa laică. Autorităţile [[comunism|comuniste]] au organizat în paralel scoaterea lui Irineu Mihălcescu din scaunul de mitropolit şi înlocuirea sa cu Iustinian Marina, fapt care a facilitat ascensiunea arhimandritului Teoctist Arăpaşu, apropiatului său.

După moartea Patriarhului [[Iustin (Moisescu) al României|Iustin (Moisescu)]], la [[31 iulie]] 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locţiitor de patriarh. La [[9 noiembrie]] 1986 este ales , în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc , ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la [[16 noiembrie]] 1986 în Catedrala Patriarhală din Bucureşti de către mitropoliţii ţării, [[Antonie (Plămădeală) al Ardealului]], [[Nestor (Vornicescu) al Olteniei]] şi [[Nicolae (Corneanu) al Banatului]], în prezenţa membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului şi Bulgariei, a reprezentanţilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante şi a reprezentanţilor forurilor de Stat.

A participat la Conferinţa mondială a Comisiei "Credinţă şi Constituţie" (Faith and Order) a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la Montréal (1963), vizitând atunci o serie de parohii românesti românești din Canada, la întâlnirea ecumenică de la Chantilly-Franţa (1978), a opta Adunare Generală a Conferinţei Bisericilor Europene din Chania-Creta (1979), când a fost ales membru în Comitetul consultativ, a doua Conferinţă panortodoxă presinodală (Chambésy, 1982), la lucrările Prezidiului şi Comitetului Consultativ de la Oxford (1993) etc.

Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat [[teologie]]i româneşti. Nici chiar în [[Grecia]], ţară aflată în afara lagărului comunist, Biserica Ortodoxă locală nu a putut tipări atâtea titluri câte s-au tipărit în periaoda perioada păstoririi patriarhului Teoctist în România. De asemenea, a avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca şi în domeniul ecumenismului. A obţinut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în relaţiile cu celelalte culte decât în trecut. Deşi a fost nevoit să accepte demolarea a 27 de biserici ortodoxe monument-istoric în Bucureşti, a ridicat în schimb, în aceeaşi perioadă, peste 100 de biserici în ţară. A făcut mari eforturi, mergând pe urmele Patriarhului [[Justinian Marina]], pentru a ocroti ortodocşii intraţi "în vizorul" autorităţilor comuniste din motive de credinţă. S-a folosit pentru aceasta şi de stabilirea de relaţii prieteneşti cu acestea, ca şi de influenţa externă obţinută.

Patriarhul Teoctist a murit în data de [[30 iulie]] 2007, după ce a fost operat de adenom de prostată, la Insitututul Institututul Clinic Fundeni. Intervenţia chirurgicală nu a fost una de urgenţă, ci una programată. Pe parcursul zilei, veştile venite dinspre spital erau îmbucurătoare. Potrivit medicilor, decesul a survenit în urma unor complicaţii cardiace, la ora 17.00, pe fondul unor suferinţe mai vechi de acest gen. Trupul neînsufleţit al Patriarhului Teoctist a fost depus in Catedrala Patriarhală. <ref>[http://www.zf.ro/articol_/patriarhul_teoctist_a_murit__update_.html Ziarul Financiar]</ref>

după=[[Daniel (Ciobotea) al României]]}}