5.288 de modificări
Modificări
ortografie
{{Îmbunătăţire}}
'''Sinodul Guvernant Apostolic''' sau '''Prea Sfântul Sinod Guvernant''' (rusă: Святейший Правительствующий Синод) a fost cel mai înalt sinod eclezistic înfiinţat de Ţarul Petru I pentru a conduce [[Biserica Ortodoxă Rusă|Biserica Rusiei]] după ce a desfinţat desfiinţat patriarhia Moscovei la începutul secolului al XVIII-lea. Acest '''Sfânt Sinod''' a fost organul de conducere al Bisericii până când patriarhia a fost reînfiinţată în noiembrie 1917.
Sinodul, cum mai este cunoscut în general, a fost creat printr-un corp de ''Regulamente Spirituale'' emise în [[25 ianuarie]] 1721. Conform acestor regulamente, a fost înfiinţat un sinod compus din [[cler]]ici care îl înlocuia funcţional pe patriarh. Regulamantele au fost scisescrise, se pare, în principal de arhiepiscopulTeofan arhiepiscopul Teofan Procopovici. În 1722, sinodul a fost pus sub conducerea unui ''Şef'' laic sau ''[[Ober-Procurator]] al Sfântului Sinod'' care superviza activităţile sinodului. În timp ce noua organizare era conformă cu principiul conciliant al Bisericii Ortodoxe şi a primit acceptul patriarhiilor răsăritene, schimbarea în guvernarea Bisericii urma tradiţiile vestice aşa cum au făcut majoritatea reformelor lui Petru I în Rusia. <ref>Nicholas V. Riasanovsky, ''A History of Russia'', 3rd ed. Oxford University Press, New York, 1977, p257 ISBN 0-19-502128-2</ref>
Împăratul i-a ales personal pe membrii sinodului dintr-o listă a celor mai înalţi [[călugăr]]i şi clerici dintre cei recomandaţi de procurator. Numărul membrilor din sinod nu era fix. Sinodul era format din şapte sau opt membrii permanenţi, care erau numiţi pe viaţă şi între patru şi opt membrii temporari.
Activitatea clericală a sinodului era realizată de un Birou al Sinodului care era condus de secretarul şef. De-a lungul secolului al XIX-lea, pe măsură ce activităţile procuratorului se înmulţeau şi imixtiunea sa creştea, a fost creat un birou independent pentru el, în anul 1836. Printre cei mai remarcabili procuratori şefi se numără [[Nicolaie Alexandrovici Protasov|Nicolaie A. Protasov]], între 1836 şi 1855 şi K. P. Pobedonosţev, între 1880 şi 1905.<ref>George T. Kosar, ''Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917-1918'', ProQuest Information and Learning Company, 2003, UMI MicroForm 3116620. p4 - dissertation</ref>
După abdicarea împăratului [[Nicolaie al II-lea al Rusiei|Nicolae al II-lea]] în Revoluţia din Februarie, 1917, instituţiile sinodului au fost abrogate în timpul evenimentelor din acel an. La începutul lunii martie 1917, toţii membrii sinodului (opt episcopi şi doi preoţi) numiţi de împărat au fost demişi de procuratorul şef, V. N. Lvov, pe motiv că erau vestigii reacţionare ale epocii ţariste şi un nou Sinod al Episcopilor a fost ales de ierarhia Bisericii. Doar un singur episcop din sinodul anterior a fost ales în noul sinod, arhiepiscopul [[Serghie I (Stragorodsky) al Moscovei|Serghie al Finlandei şi Viborgului]]. Noul sinod, format din patru episcopi şi patru preoţi a fost însăecinat însărcinat de procurator, L’vov, să convoace un Sinod al întregii Biserici Ruse în august 1917. În timpul Guvernării Provizorii, au fost procuratori L’vov şi A. V. Kartashev, acesta fiind şi ultimul procurator.
În timp ce legimitatea legitimitatea îndepărtării vechiului sinod a fost pusă sub semnul întrebării, aceste întrebări au fost date de-o parte deoarece sinodul din august a intrat sub influenţa lui Lvov şi A. V. Kartashev.<ref>George T. Kosar, ''Russian Orthodoxy in Crisis and Revolution: The Church Council of 1917-1918'', ProQuest Information and Learning Company, 2003, pp24-31.</ref> Odată cu alegerea mitropolitului [[Tihon de Moscova|Tihon]] al Moscovei ca patriarh al reînfiinţatei [[Sinodul întregii Biserici Ruse din 1917-1918|patriarhii]], Sinodul Guvernant Apostolic, instituit de Petru I pentru guvernarea Bisericii Rusiei, şi-a încetat activitatea.
==Referinţe==
