Modificări

'''Sinodul al VII-lea ecumenic''' s-a reunit la Niceea (provincia Bitinia, Asia Mică) între [[24 septembrie]] şi [[13 octombrie]] 787, la iniţiativa înpărătesei regente Irina. Cunoscut şi sub numele de '''Sinodul al doilea de la Niceea''', acest [[sinod]] ecumenic a adunat 350 de episcopi ortodocşi <ref>La aceşti S50 de Sfinţi Părinţi s-au alăturat la sfârşitul sinodului alţi 17 ierarhi, care au abjurat erezia iconoclastă.</ref> a fost prezidat de sfântul Tarasie (prăznuit la [[25 februarie]]), [[Patriarh]] de [[Constantinopol]] la acea vreme, a condamnat [[iconoclasm]]ul ca [[erezie]], şi a restabilit cultul sfintelor [[Icoană|icoane]]. A fost ultimul din cele şapte [[sinoade ecumenice]].

Disputes concerning the Person of Christ did not end with the Disputele teologice privitoare la Persoana lui [[Sixth Ecumenical Council|sixth CouncilIisus Hristos]] in AD nu s-au încheiat cu [[Sinodul VI Ecumenic]] din anul 681, but continued through the eighth and ninth centuriesci au continuat în secolele VIII şi IX. De această dată controversele au luat proporţii în jurul subiectului reprezentării iconice a lui Hristos, în primul rând, şi a Maicii Domnului şi sfinţilor în plan secund. Criza iconoclastă a început în timpul împăratului [[Leon III Isaurul]] (717-741), şi a continuat sub domnia fiului său, [[Constantin V Copronimul]] (741-775). În anul 726 Leon al III-lea, profitând de popularitatea de războinic viteaz pe care o avea <ref>Era considerat un salvator al Constatinopolului, pe care l-a eliberat de sub un long asediu al arabilor (august 717- august 718).</ref> , a publicat un edict împotriva sfintelor imagini (sub influenţa episcopilor [[Constantin de Nacolia]] şi [[Toma de Claudiopolis]]). În virtutea acestui edict este distrusă reprezentarea lui Hristos de la Halki (la [[Constantinopol]]), ceea ce o provocat o răzmeriţă populară înecată imediat în sânge <ref>Unii istorici (Marie-France Auzépy) consideră că nu sunt dovezi clare pentru această istorie, deoarece scrisorile patriarhului Gherman nu vorbesc de vreo reprezentare a lui Hristos, ci doar de icoane ale Sfinţilor Apostoli şi reprezentări ale sfintei cruci. Astfel, icoana lui Hristos ar fi fost de fapt aşezată la Halki de către împărăteasa Irina (797-802), şi distrusă mult mai târziu, sub împăratul iconoclast Leon V Armeanul (813-820).</ref> Un edict mult mai radical şi mai agresiv este promulgat de Leon Isaurul în ianuarie 730. Acest edict prevedea nu doar distrugerea sfintelor icoane, ci şi a sfintelor [[moaşte]]. Policitii imperiele i se opun însă nu doar călugări cu autoritate teologică şi duhovnicească din Imperiu - precum sfântul [[Ioan Damaschin]] -, ci şi papa Grigorie al III-lea de la Roma. Drept represalii, împăratul Leon al III-lea confiscă toate bunurile pontificale din Sicilia şi Calabria, pe atunci încă teritorii bizantine.    This time, the controversy focused on icons—pictures of Christ, the Theotokos, the saints, and holy events—and lasted for 120 years, starting in AD 726. Icons were kept and venerated in both churches and private homes. The two groups in the controversy were: