Modificări

Opera<ref>Opera, după: http://www.dervent.ro/dictionar.php?dTitle=U2ltZW9uIGFsIFRlc2Fsb25pY3VsdWk=&dL=S</ref> sa constituie, în ansamblu, cea mai cuprinzătoare interpretare şi și apologie a cultului ortodox (sec. XIV-XV). Scrierile sale au, în parte, cuprins dogmatic („împotriva Eresurilor“, „Explicarea Simbolului credinţei“credinței“, „Despre Preoţie“Preoție“), dar, în majoritate, au cuprins liturgic. Ele explică simbolismul locaşului locașului sfânt — „Explicare (gr. ερμηνεία, ἡ — ermineia) despre Sfânta Biserică“ — şi și slujba sfinţirii sfințirii ei, veşmintele şi veșmintele și vasele liturgice, hirotonia şi funcţiile și funcțiile lor („Despre hirotonie“), dar cele mai multe sunt consacrate descrierii şi și explicării doctrinare şi și simbolice a slujbelor Bisericii (cele 7 Taine, cele 7 Laude) şi și diversele forme de rugăciune („Despre dumnezeiasca Rugăciune“) şi și parte din ierurgii, ca rânduiala călugăriei („Despre pocăinţă“pocăință“), rânduiala înmormântării, pomenirile morţilor morților („Despre sfârşitul sfârșitul nostru şi și orânduielile îngropării...“) etc. Ca şi și Nicolae Cabasila, Sf. Simeon a făcut o explicare a Liturghiei („Despre Sfânta Liturghie“) care nu o egalează pe a marelui său înaintaşînaintaș. Caracterul predominant al explicării lui Simeon este cel polemic. El combate cu multă competenţă competență atât practicile liturgice eterodoxe, dar mai ales practica liturgică latină (azima, împărtăşirea împărtășirea sub o singură formă, obiecţiile obiecțiile latine împotriva epiclezei, întârzierea mirungerii copiilor, hirotonia prin ungere în loc de punerea mâinilor etc). Caracteristic pentru explicarea Liturghiei la Sf. Simeon este nu numai polemica (combaterea practicilor şi inovaţiilor și inovațiilor latine şi și a ereziilor liturgice mai vechi), ci şi și pledoaria pentru păstrarea nealterată a practicii sau tradiţiei tradiției liturgice ortodoxe. Pentru acest motiv, explicarea Liturghiei Sfântului Simeon, deşi deși inferioară celei a lui Cabasila, a fost cultivată şi și folosită de ortodocşi ortodocși mai mult decât cea a lui Cabasila, care a fost apreciată mult de catolici, atât pentru valoarea ei, cât şi și pentru caracterul ei irenic (lipsit de polemică, evitând chestiunile de amănunt prin care Liturghia ortodoxă se deosebeşte deosebește de cea catolică şi și care constituie obiect de polemică interconfesională). Locul cel dintâi, ca valoare şi și extensiune, în opera liturgică a Sf. Simeon, îl ocupă nu explicarea Liturghiei, ci a veşmintelor şi veșmintelor și obiectelor liturgice, a bisericii şi și a sfintelor slujbe, el fiind în această materie singurul interpret ortodox şi și deci singura călăuză, neavând nici înaintaşi şi înaintași și nici urmaşiurmași. Explicarea sa se bazează — în majoritatea cazurilor — pe înţelesul înțelesul direct al formulelor sau textelor liturgice. Marele ierarh nu este însă numai un tâlcuitor al slujbei ortodoxe, ci şi și un restaurator sau orânduitoral ei: el a aşezat așezat canoane la Utrenia cântată, după Ps. 50, căci la această slujbă, după vechiul tipic al Bisericii din Constantinopol, nu erau prevăzute canoane. A orânduit de asemenea să se facă înălţarea înălțarea pâinii în cinstea Sfintei Fecioare, la fiecare Utrenie, după Cânt. 9. El este totodată un mare animator al spiritului liturgic, făcând apeluri numeroase către clerici de a nu-şi și uita slujba, adică misiunea, funcţia funcția lor harismatică sau sfinţitoaresfințitoare. Tratatul său „Despre preoţie“ preoție“ este în fond o caldă pledoarie pentru slujba Liturghiei, care constituie culmea darurilor supranaturale conferite clericilor prin hirotonie, şi și pe care îi îndeamnă să o săvârşească săvârșească cât mai des pentru sfinţirea credincioşilorsfințirea credincioșilor. Opera Sf. Simeon are, în întregimea ei, semnificaţia şi semnificația și valoarea unei ultime şi și mari apologii a Ortodoxiei. Ea urmăreşte urmărește să explice şi și să expună pentru fiecare dintre instituţiile şi tradiţiile instituțiile și tradițiile de cult ale Bisericii Ortodoxe temeiurile dogmatice, istorice şi și simbolice care le justifică şi și prin care ele se valorifică în tezaurul dogmatic şi și liturgic al creştinătăţiicreștinătății, mai ales în comparaţie comparație cu particularităţile şi inovaţiile particularitățile și inovațiile catolice de atunci.

Opera Sf. Simeon al Tesalonicului a fost tipărită pentru prima dată la noi în ţară țară de patriarhul Dositei al Ierusalimului, la IaşiIași, în 1683. Această ediţie ediție este folosită de J.P. Migne, care o retipăreşte retipărește în vol. 155 al Patrologiei sale, în secolul trecut. Chezarie, episcop al Râmnicului, o traduce în limba română şi și o tipăreşte tipărește la BucureştiBucurești, în 1765, sub titlul: „Voroavă de întrebări şi și răspunsuri“. Va fi retipărită în 1865-1866, cu titlul: „Tractat asupra tuturor dogmelor credinţei credinței noastre ortodoxe“, BucureştiBucurești, de tipograful Toma Teodorescu. În 1929, Pr. M. Bulacu publică la Oradea: „Voroavă de întrebări şi și răspunsuri, a lui Simeon arhiepiscopul Tesalonicului“. Forma de expunere a operei Sf. Simeon este de întrebări şi și răspunsuri, formă ce va fi folosită mai târziu de catehismele şi și erminiile liturgice ortodoxe.