Modificări

"29. Şi mergând de acolo, a năvălit asupra cetăţii cetății Schitopolis, ce era departe de Ierusalim ca la şase șase sute de stadii;<br>30. Iar Iudeii, care locuiau acolo, mărturisind dragostea pe care o aveau faţă față de ei Schitopolitenii, şi și cum că şi și în vremurile cele nenorocite le-au fost blânzi,<br>31. Iuda şi și ai săi, mulţumindumulțumindu-le, i-au îndemnat ca şi și de aici înainte să fie buni cu neamul Iudeilor, şi și au venit la Ierusalim, când se apropia sărbătoarea Cincizecimii."*''Cartea Iuditei'' 3, 10: "Şi şiși-a aşezat oştirea așezat oștirea între Ghibeea şi și Schitopolis, unde a zăbovit o lună de zile, ca să îşi își adune toate poverile oştirii oștirii sale."

Dincolo de vechimea milenară a acestei aşezăriașezări, şi și dincolo de atestările sale biblice vechi-testamentare, Schitopolisul făcea parte din [[Decapole]] în epoca [[Noul Testament|Noului Testament]] (fără să fie menționat).

Schitopolisul din perioada bizantină (creștină) avea specificul că era încă puternic elenizat (elenizarea cetăţii cetății începuse în a doua jumătate a sec. II î.Hr.), și filonul creştin creștin din zonă era susţinut susținut cu putere de memoria vie a Sfântului [[Ioan Botezătorul]] şi și de un [[monahism]] viu. [[MoaşteMoaște]]le Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite în zonă, erau adăpostite într-o biserică închinată lui, atestată în veacul al VI-lea<ref> Pierre Maraval, ''Lieux saints et pèlerinages d’Orient'', Éd. du Cerf, Paris, 2011, p. 286.</ref>, astfel încât Schitopolisul se afla pe traseul unora dintre închinătorii veniţiveniți, unii de foarte departe, la Sfintele Locuri<ref>Agapie Corbu, op.cit.</ref>.

Monahismul din ţinuturile ținuturile Schitopolisului are origini egiptene, de vreme ce primii monahi de aici despre care avem informaţii informații scrise sunt fugari veniţi veniți din Egipt după dezlănţuireadezlănțuirea, la anul 400, a prigoanei contra monahilor de către patriarhul Teofil al Alexandriei, acelaşi același sumbru personaj care va juca rolul principal în depunerea şi și exilarea Sfântului [[Ioan Gură de Aur]]. Printre cei aproape 80 de monahi refugiaţi refugiați în Schitopolis se aflau şi vestiţii și vestiții [[pustnic]]i „Fraţii „Frații Lungi“ (patru frați de sânge), între care cei mai cunoscuți erau Dioscor şi și Ammoniu, prieteni şi protejaţi și protejați ai Sfântului Ioan Gură de Aur. Ei aparţineau aparțineau monahilor cultivaţi cultivați ce vieţuiau viețuiau în [[Sketis]], denumiţi „origenişti“ denumiți „origeniști“ de la o vreme, continuatori ai liniei duhovniceşti duhovnicești contemplative, aşa așa cum reiese că a fost trasată de Sfântul [[Antonie cel Mare]] în epistolele sale. Chiar dacă unii dintre aceşti acești monahi egipteni, după cum ne spune Sozomen<ref>Sozomen, ''Istoria bisericească'', 8, 13.</ref>, vor pleca după un an la Constantinopol, cei rămaşi rămași au făcut ca sămânţa sămânța monahismului egiptean neptic şi și cultivat să încolţească încolțească în pământul Schitopolisului, iar înclinaţia înclinația spre o teologie cultă şi și deschisă culturii să însoţească însoțească mereu, ca o umbră, viaţa viața bisericească din capitala provinciei Palestina II<ref>Agapie Corbu, op.cit.</ref>. Astfel, istoricul Sozomen spune că mulți monahi trăiau în oraș sau în împrejurimile lui, având ca rucodelie facerea de frângii și coșuri din frunzele de palmier din pădurile din împrejurimi<ref>Sozomen, "Hist. ecclés.", VIII, 13</ref>.

După aşezarea așezarea primilor monahi, în jurul anului 400, o etapă importantă în evoluţia evoluția monahismului schitopolitan o reprezintă venirea ca episcop al cetăţiicetății, prin 466, a lui Cosma, unul dintre primii ucenici ai lui Eftimie. După ce fusese diacon al bisericii Învierii, iar mai apoi stavrofilax, Cosma a devenit ulterior unul din horepiscopii patriarhului Iuvenalie. Lui i se datorează, în bună măsură, introducerea şi susţinerea și susținerea în cetatea Schitopolisului a tradiţiilor tradițiilor monahale din pustia Iudeii, lucru care îl va fi atras aici în anul 500 pe Sfântul [[Sava cel Sfințit]]<ref>Viața Sfântului Sava, c. 33</ref>. Şederea până în anul 507 a marelui Cuvios în ţinutul ținutul Schitopolisului va lăsa urme care, pe lângă mănăstirea întemeiată de ucenicii săi, vor întraripa inimile localnicilor evlavioşi evlavioși cu idealurile sfinţeniei sfințeniei întruchipate de el. În următoarele sale vizite, din 518 şi și 531, Sfântul Sava găseşte găsește în cetatea şi și împrejurimile Schitopolisului o viaţă viață monahală bine înrădăcinată, precum şi și o mănăstire organizată pe lângă casa episcopului. Toate acestea arată că „dimensiunea monahală şi și pustnicească a creştinismului creștinismului a penetrat Biserica Schitopolisului şi și a exercitat o influenţă influență asupra populaţiei populației locale. Inscripţiile Inscripțiile descoperite în cetate şi referinţele și referințele literare înfăţişează înfățișează portretul unei Biserici care creşte şi crește și se dezvoltă. A fost întemeiată printre populaţia populația de limbă aramaică, condusă de un episcopat educat în cultura elenistă, iar apoi, treptat, a ajuns să fie dominată de latura pustnicească a creştinismuluicreștinismului, răspândită de monahi.“<ref> J. Binns, ''Ascetics and Ambassadors of Christ. The monasteries of Palestine, 314-631'', Oxford, 2002, p. 147</ref>

*sfinţii părinţi sfinții părinți Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian şi și Macrovie şi și a mulţimii mulțimii celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli, în Palestina (prăznuiți la [[4 mai]])*Sfântul Vasile și sfinţii şaptezeci sfinții șaptezeci de Mucenici din Schitopolis (prăznuiți la [[28 iunie]] și [[5 iulie]])

<references />