Birocrați, renameuser, Administratori
14.991 de modificări
Modificări
m
"El „El s-a schimbat la Față, ne confirmă Sfântul [[Ioan Damaschin]], nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii și, din orbi cum erau, făcându-i văzători" văzători” (Sfântul Ioan Damaschin, ''Predică la Schimbarea la Față'', 12 - PG 96, 564). Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceștia, cu o privire transfigurată de puterea [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]], văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înșiși schimbați la față și primiră prin rugăciune puterea de a vedea și cunoaște schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. [[Grigore Palama]]).
"Precum „Precum soarele pentru cele ale simțurilor, așa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului" sufletului” (Sf. [[Grigore Teologul]]), de aceea autorii Evangheliilor spun că fața Dumnezeului-Om, care este "lumina „lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume" lume” (Ioan 1, 9), sclipea ca soarele. Dar această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simțurilor și, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la pământ.
"Dumnezeu „Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină" lumină” (Sfântul [[Simeon Noul Teolog]], ''Discurs Etic'' V, 276). Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroși [[Sfinți]] au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină. Totuși lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplație, ci și harul îndumnezeitor care le permite sa "vadă" „vadă” pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului : "întru „întru lumina Ta vom vedea lumină" lumină” (Psalmii 35:10).
fără descrierea modificării
[[Imagine:Transfiguration.jpg|right|frame|Schimbarea la Față a Mântuitorului]]
'''Schimbarea la Față''' a Mântuitorului este unul din [[Praznice Împărătești|Praznicele împărătești]] ale [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]], [[Praznic|sărbătorită ]] la [[6 august]].
[[Iisus Hristos]] împreună cu cei trei ucenici, Apostolii [[Apostolul Petru|Petru]], [[Apostolul Iacov (fiul lui Zevedei)|Iacov]] și [[Apostolul Ioan|Ioan]] au mers pe [[Muntele Tabor]] unde, în timp ce Îl priveau, Mântuitorul a început să strălucească foarte puternic. În timpul acestei străluciri, au venit [[Ilie Tesviteanul|Ilie]] și [[Moise]] și au vorbit cu El. Ucenicii au fost foarte uimiți și înspăimântați.
"Şi pe când se ruga, deodată, fața Sa deveni o alta, Se schimbă și sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat își arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeiești, pe care o avea în El însuși și pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele [[Maica Domnului|Fecioarei]], într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o priveliște nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omenești - inclusiv trupul - și a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.
Spre deosebire de fața lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara afară după revelația din [[Muntele Sinai ]] (cf. Exod 34, 29), fața lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieții dumnezeiești făcută accesibilă omului și care se răspândea și pe "veșmintele" „veșmintele” Sale, adică asupra lumii din afară dar și pe lucrurile făcute de activitatea și civilizația omenească.
Lumina nematerială, necreată și situată în afara timpului, aceasta era Împărăția lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moștenirea veșnică a aleșilor în Împărăție, când Hristos va veni din nou, strălucind în toată scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumină, în această lumină care a strălucit în Tabor și care a țâșnit din mormânt în ziua Învierii Sale, și care, răspândindu-se asupra sufletului și trupului celor aleși, îi va face să strălucească și pe ei "precum soarele" „precum soarele” (cf. Matei 13:43).
În mijlocul acestei slăvite priveliști se arătară - alături de Domnul - Moise și Ilie, doi mari profeți din [[Vechiul Testament]], reprezentând respectiv Legea și [[Prooroc]]ii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii și al celor morți (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinței iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în lumină, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi și prin [[Cruce]] această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.
