Modificări

Salt la: navigare, căutare

Petru Rareș

520 de octeți adăugați, 5 februarie
m
Ortografie
{{Articol de calitate}}
[[Fișier:Rares.jpg|thumb|250px|<center>Petru Rareș.<br>Frescă de la [[Mănăstirea Moldovița]].</center>]]
[[Fișier:Petru_Rares.jpg|thumb|250px|<center>Petru Rareș - bust din incinta Mănăstirii Moldovița</center>]]
==Viața==
===Origini===
Sursele principale care descriu originea lui Petru Rareș sunt ''Letopisețul'' lui Grigore Ureche, ''O samă de cuvinte'' a lui Ion Neculce și ''Descrierea Moldovei'' a lui [[Dimitrie Cantemir]]; în toate acestea se afirmă că era un fiu natural al lui [[Ștefan cel Mare]] cu o anume „Răreșoaia” și că în tinerețe se ocupa cu „măjeritul” (comerțul cu pește). Există și ipoteza că ar fi făcut parte din familia Cernat, boieri din Țara de Jos, proprietari ai întinsei moșii ce cuprindea lacul Brateș de lângă Galați, din care ulterior Petru Rareș vaface danii de pescării unor mănăstiri.<ref>Rezachevici (2001), vol. 1, p. 557.</ref> O altă ipoteză o consideră pe Maria, mama lui Petru Rareș, ca făcând parte din neamul lui Isaia logofătul de la Baia, din vremea lui [[Alexandru cel Bun]], strămoșul fraților Toader și Petru, care ar putea fi chiar Petru Rareș și fratele său dinspre mamă, Toader, iar soțul Mariei ar fi fost urmașul unui boier Bârlă de la Hârlău, cu a cărui familie se înrudea și [[mitropolit]]ul [[Listă a mitropoliților Moldovei|Grigorie Roșca]]. Prin ctitoriile sale de la Baia, Hârlău și [[Mănăstirea Voroneț|Voronețul]] legat de familia Bârlă, Petru Rareș s-a vădit și el legat de aceste locuri ale eventualei sale familii dinspre mamă.<ref>Rezachevici (2001), vol. 1, p. 559.</ref> Cert este că ambele ipoteze, care de fapt, nu sunt antagonice, conduc la părerea că mama lui Petru Rareș aparținea unui neam de boieri și nu era doar o simplă nevastă de târgoveț, așa cum se afirmă în legendele mai vechi.
===Prima domnie===
===A doua domnie===
[[Fișier:Manastirea_Bistrita_0006.jpg|thumb|left|200 px|Mănăstirea Bistrița]]
Șederea lui Petru Rareș la Ciceu nu a fost în realitate cea a unui biet pribeag, ci a unui adevărat voievod. Petru Rareș avea dreptul de justiție și de deplasare liberă în Ardeal (surse documentare confirmă că la 25 ianuarie 1539 se afla la Turda) iar cetatea Bistrița îi plătea dare. Avea relații diplomatice cu regele Sigismund I al Poloniei (noiembrie 1538) și cu împăratul Carol Quintul, care la 7 noiembrie 1538 trimite la el pe arhiepiscopul de Lund, ba chiar și cu unii boieri partizani ai săi din Moldova. În cele din urmă el s-a convins că nu va putea redobândi domnia Moldovei cu ajutorul lui loan Zapolya, Ferdinand I de Habsburg sau Sigismund I, pentru că sultanul Soliman Magnificul controla cu autoritate situația din Moldova. „Ștefan Lăcustă nu reprezintă nimic. Sultanul stăpânește Moldova", se spunea la Viena în februarie 1539. La începutul anului 1540, Petru Rareș a plecat din Ciceu, după ce obținuse porunca (''hochim'') sultanului de liberă trecere, la 25 ianuarie 1540 și a ajuns la [[Constantinopol]] spre sfârșitul lui februarie 1540.<ref>Rezachevici (2001), vol. 1, p. 567.</ref>
Petru Rareș și-a recăpătăt tronul în 1541, contra unor mari sume de bani plătite turcilor și a promisiunii că va respecta condițiile impuse lui Ștefan Lăcustă în 1538. Demersurile sale au primit un sprijin, indirect, în contextul uciderii lui Ștefan Lăcustă (1540) de către boieri și a înălțării în domnie a lui Alexandru Cornea, fără înștiințarea sultanului.
[[Fișier:Manastirea_Moldovita.jpg|thumb|300 px|Mănăstirea Moldovița, ctitorie a lui Petru Rareș]]
A doua domnie a lui Petru Rareș a fost mai liniștită decât prima, fără evenimente militare semnificative, voievodul fiind nevoit să respecte puterea otomană, aflată în acea perioadă la apogeul său. În acest timp a ctitorit mănăstirile Probota (unde se află și în prezent mormântul său) și Rașca, a refăcut mănăstirile [[Mănăstirea Moldovița|Moldovița]] și [[Mănăstirea Bistrița (Neamț, România)|Bistrița]] și a făcut importante donații mănăstirilor de la [[Muntele Athos]]. Voievodul, cu totul schimbat după încercările prin care trecuse în perioada 1538-1540, și dovedind multă abilitate diplomatică, a căutat să nu mai fie confruntat ce doi inamici în același timp, inaugurând o nouă politică externă: a păstrat pe față relații prietenești cu sultanul, protectorul și suzeranul său, în timp ce în secret căuta să sprijine orice acțiune antiotomană ce părea să aibă sorți de izbândă (cum a fost cea a principilor germani, sub conducerea markgrafului Ioachim al II-lea de Brandenburg, pentru eliberarea Budei, din toamna anului 1542.<ref>Rezachevici (2001), vol. 1, p. 584.</ref>
==Note==
<referencessmall>{{reflist|2}}</small>
==Bibliografie==
* Constantin Rezachevici, ''Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881'', Vol. I, Editura Enciclopedică, București, 2001. ISBN 973-45-0387-1.
* Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. IV, pp. 226-265.
 
 
{{start box}}
{{succesiune|
înainte=Ștefăniță|
titlu=[[Listă a Domnilor Moldovei|Domn al Moldovei]]|
ani=1527 - 1538|
după=Ștefan ''Lăcustă''}}
{{succesiune|
înainte= Alexandru Cornea|
titlu=[[Listă a Domnilor Moldovei|Domn al Moldovei]]|
ani=1541 - 1546|
după=Iliaș Rareș}}
{{end box}}
 
[[Categorie:Voievozi români]]
[[Categorie:Ctitori]]
2.078 de modificări

Meniu de navigare