Vizualizare sursă pentru „Patristică”

{{Teologie}}'''Patristica''' sau '''Patrologia''' este disciplina teologică care studiază istoria și conținutul doctrinei [[Sfinții Părinți|Părinților Bisericii]], doctrină închegată ca [[Sfânta Tradiție|tradiție]], acceptată în comun de întreaga [[Biserică]] într-o perioadă a istoriei bisericești, în care s-a transmis și asimilat învățătura apostolică într-o formă autentică și normativă.

În mod convențional, patristica începe cu perioada post-apostolică ([[Apostolul Ioan]] moare în jurul anului 95) și se termină cu perioada ultimului [[Sinoade Ecumenice|Sinod Ecumenic]] (sfântul [[Ioan Damaschin]] moare pe la anul 753), dar aceasta nu înseamnă că spiritul patristic nu a continuat în Biserică. Cei mai mulți [[teolog]]i și patrologi integrează astfel în Patristică pe sfântul [[Simeon Noul Teolog]] (+1022), pe scriitorii bizantini din secolele XIII-XIV care au dezvoltat doctrina [[Isihasm|isihastă]] și învățătura despre [[Energii divine necreate|energiile divine necreate]] (Sf. [[Grigorie Palama]]), și chiar pe sfântul [[Nicodim Aghioritul]] (+1809). 

Tradiția patristică are caracterul unei sinteze [[Teologie dogmatică|dogmatice]] la care au contribuit [[Părinții apostolici|bărbații apostolici]], [[Apologetică|apologeți]], [[Mucenic|martiri]], [[mărturisitor]]i, scriitori bisericești, părinți ai Bisericii.

==Criterii pentru valoarea dogmatică a concluziilor și scrierilor patristice==
În ce privește valoarea dogmatică a concluziilor și textelor patristice, pot fi reținute câteva criterii pe care Biserica le-a avut în vedere:

a) Tradiția patristică este criteriul unității dogmatice a Bisericii, deoarece ea se află în continuitate neîntreruptă cu învățătura apostolilor, așa cum se exprimă sfântul [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie cel Mare]]: „Există o tradiție, învățătură și credință primară a Bisericii universale, pe care Domnul [[Iisus Hristos]] a dat-o, [[apostol]]ii au predicat-o, părinții au păstrat-o.” (''Epistola către Serapion'' 28 P.G. 26, 593).

b) Cu toate că patristica se află în continuitate directă cu didascalia apostolică, ea constituie o dezvoltare teologică a acesteia, nu numai o simplă transmitere sau interpretare. În procesul acestei dezvoltări, din necesități de ordin pastoral, catehetic și cultural, se păstrează acrivia dogmatică internă, adică consensul explicit cu [[Sfânta Scriptură]] și cu Tradiția apostolică.

c) Nu toate textele, datele sau opiniile teologice, luate în mod izolat, reprezintă tradiția patristică, ci mai degrabă spiritul părinților și scriitorilor bisericești, adică mesajul, principiile și concluziile lor luate ca un întreg. [[Iustin Martirul|Iustin Filozoful]] și [[Irineu de Lyon]] sunt adepții milenarismului, iar [[Clement al Alexandriei]] susține că materia este veșnică etc.; cu toate acestea ei rămân, pentru contribuțiile lor ortodoxe, în consensul patristic.

d) Tradiția părinților Bisericii este un patrimoniu comun al Bisericii universale, mai ales că în primele secole părinții au circulat în toate sensurile: Iustin este din Orient, dar a învățat la Roma; Atanasie este exilat la Roma, iar ''Ilarie de Poitiers'' în Răsărit. [[Vasile cel Mare|Vasile de Cezareea]], [[Ioan Gură de Aur|Ioan Hrisostom]] și [[Grigorie Teologul]] sunt numiți ''didascali ecumenici'' — dascăli ai lumii. Tradiția patristică rămâne baza ecumenică pe care se pot întâlni și înțelege Bisericile răsăritene și apusene.

==Periodizări==
Profesorii de teologie - istorici, dogmatiști, patrologi - au creat diferite periodizări ale patristicii, în funcție de evenimentele istoriei Bisericii și de evoluția gândirii dogmatice.

===Începutul epocii patristice===
Ca început al epocii patristice este considerat fie sfârșitul epocii [[Noul Testament|Noului Testament]] (moartea ultimului apostol, Ioan Evanghelistul, către anul 95), fie începutul activității primului părinte apostolic cunoscut, [[Clement Romanul|Clement al Romei]], adică anul 92 (el a devenit [[episcop]] din anul 12 al domniei lui Domițian, adică în anul 92), deși prima sa scriere cunoscută, scrisoarea către Corinteni, datează din 95 sau 96 d.Hr.

==Bibliografie==
* Pr. Prof. I. Coman, ''Patrologie'', Editura Institutului Biblic, București, 1956;
* Teodor Bodogae, „Cultura teologică în Răsărit”, în: ''Istoria bisericească universală'', vol. I, ed. a Il-a, Editura Institutului Biblic, București, 1975, p. 376—389;
* B. Altaner, ''Précis de Patrologie'', Ed. Salvator, Mulhouse, 1961;
* J. Quasten, ''Initiation aux Pères de l'Eglise'', Le Cerf, Paris, 3 vol. 1957—1962;
* A. Hamman, ''Dictionnaire des Pères de l'Eglise'', Desclee de Brouwer, 1977;
* A. M. Malingrey, ''La littérature grecque chretienne'' (coll. Que sais-je?), Paris, 1968;
* H.-G. Beck, ''Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich'', Munich, 1959;
* J. Pelikan, ''The Christian Tradition. I The Emergence of the Catholic Tradition (100—600)'', Chicago, 1971;
* I. Coman, ''Momente și aspecte ale hristologiei precalcedoniene și calcedoniene'', „Ortodoxia”, XVII (1965), nr. 1, p. 44—82;
* D. Stăniloae, ''Hristologie și iconologie In disputa din sec. VIII—IX'', în „Ortodoxia”, XXXI (1979). nr. 1—4, p. 15—53; 
* Ene Braniște, ''Contribuții la istoria literaturii teologice bizantine'', în „Studii Teologice”, XIV (1962), nr. 1—2, ,p. 13—25;
* P. A. Ceremuhin, ''Caracteristicile teologici bizantine'' (trad. Baraschiv V. Ion), în „Mitropolia Banatului”, XVI (1966), nr. 4—6, p. 398—409.

==Surse==
* Ion Bria, ''Dicționar de teologie ortodoxă'', art. „Patristica”


[[Categorie:Teologie]]
[[Categorie:Istoria Bisericii]]

[[el:Εκκλησιαστική γραμματολογία]]
[[en:Patristics]]